 Home

 Despre noi

 Dr. D. Diet

 Servicii

 Echipa

 Blog

 Noutăţi

 Galerie

 Apariţii media
 Public clinical trial registry

 Contact

CE SUNT NUTRIENŢII ŞI CE AR
TREBUI SĂ ŞTIM DESPRE EI?
IMPORTANȚA NUTRIENȚILOR ÎN VIAȚA DE ZI CU ZI

Abordarea cea mai obișnuită a schimbării obiceiurilor este lansarea cu mare

entuziasm într-o lume a restricțiilor, prin renunțarea bruscă și inevitabilă a tot ceea ce
a constituit alimentația până în acel moment. Acest lucru ar putea funcționa în prima
săptămână, dar ulterior ne lăsăm tentați și recurgem la vechile obiceiuri. Cu toate
acestea, există cu siguranță alte modalități mai reușite de a aborda și evalua
necesitățile cu adevărat importante ale propriului organism (trup și suflet).

Fiecare dintre noi și-a conturat obiceiuri, relații și diverse comportamente care,
adunate ne definesc personalitatea. Unele sunt bune, altele mai puțin bune, unele mai
sănătoase, iar altele mai puțin sănătoase, însă atunci când consecințele acestora încep
să fie resimțite, ne dorim schimbarea. Nutriția corectă este relativă, aceasta deținând
un rol major în prevenție și echilibru, iar fiecăruia dintre noi îi este destinat un aport
caloric (cantitativ) și valoare calitativă unică.

Pentru a înțelege adevărata importanță a dobândirii unui stil de viață echilibrat, este
imperioasă cunoașterea amănunțită a substratului nutrițional. Nutrienții constituie
suportul majoritar al funcțiilor organismului, reprezentând elemente indispensabile ale
unei calități superioare a vieții. Totodată, aceștia sunt definiți ca fiind necesarul
energetic din punct de vedere calitativ, substanțe folosite de organism pentru ca acesta
să dispună atât de o creștere și dezvoltare normală cât și de o reproducere uniformă,
fără anomalii genetice, structurale sau funcționale.

Aceștia sunt clasificați în două mari categorii: micro și macronutrienți.

Macronutrienții au fost denumiți și principii nutritive, având ca rol primordial
 furnizarea de energie responsabilă de toate reacțiile ce se desfășoară în organismul
uman. Din această categorie fac parte glucidele, lipidele și proteinele. Termenul de
micronutrienți este folosit pentru a descrie în general vitaminele și mineralele.
Organismul uman procură cantități mai mici de micronutrienți comparativ cu
macronutrienții. Obținerea acestora din alimente este importantă, fiind necesari pentru
o funcționare optimă a funcțiilor metabolice. Sunt denumiți și nutrienți esențiali,
deoarece nu pot fi sintetizați de către corp.

În continuare vor fi prezentate clasele principale, rolurile lor și efectele benefice și

dăunătoare asupra organismului.

Ce sunt macronutrienții și ce ar trebui să știm despre ei?

Glucidele (Carbohidrații) reprezintă substanțe organice alcătuite din oxigen,

hidrogen și carbon, care dețin un rol foarte important în metabolism, astfel constituind
cea mai accesibilă cale de furnizare a energiei (1 g de glucide prin ardere eliberează 4
kcal). Ele se împart în monozaharide (glucoza și fructoza), dizaharide (zaharoza,
lactoza-cel mai important zaharid, și anume sursa de energie a nou-nascutului, și
maltoza) și polizahardide (amidon-origine vegetală și glicogen-origine animală). În
urma studiilor efecutate de-a lungul deceniilor s-a dovedit faptul că glucidele ar trebui
reduse cantitativ din alimentație sau chiar scoase. Consider că acest lucru este eronat,
deoarece un aport insuficient de glucide poate determina afecțiuni metabolice severe,
astfel apărând hipoglicemia. Ea apare atunci când nivelul glicemiei este sub 70 mg/dl
și se manifestă prin semne și simptome caracteristice, cauzate de neuroglicopenie
(când aportul de glucoză este scăzut la nivelul sistemului nervos central). Cele mai
semnificative simpome ale hipoglicemiei sunt următoarele: foamea, transpirațiile,
tremurăturile, tulburări de atenție și concentrare. Această afecțiune se întâlește mai
des în rândul pacienților cu diabet zaharat. De preferat ar fi să consumăm zilnic 45-
65% din necesarul energetic (4-8g/kgc/zi), însă cantitatea diferă de la o persoană la
alta, la fel și calitatea acestora. Carbohidrații simplii se regăsesc în dulciurile
comerciale, aceștia cresc brusc glicemia, urmând scăderea la fel de brutală și
accentuarea intensității foamei. De preferat ar fi consumarea cu moderație a
carbohidraților complecși.

 Carbohidrați complecși- Mazăre, fasole și alte leguminoase, cereale integrale, pâine și cereale, orez,
legume cu amidon, paste.
 Carbohidrați simpli- Zahar de masa, miere, sirop de arțar și alte categorii din gama de siropuri,
bomboane, suc de fructe

Proteinele reprezintă piatra de temelie, baza alimentației noastre de zi cu zi. Ele sunt
polimeri de aminoacizi iar principalele roluri sunt cel structural și funcțional, iar pe
plan secund este rolul energetic. Prin arderea unui gram de proteine se furnizează 4
kcal, la fel ca și în cazul glucidelor. Aportul zilnic de proteine este considerat a fi 11-
13% din necesarul energetic. Acesta crește în următoarele situații: sarcină și alăptare,
la sportivi sau în stări patologice când pierderile sunt mari. Un aport de 0,8 grame de
proteine pe kilogram de greutate corporală pe zi este recomandat de Societatea
Americană de Nutriție. Nevoile individuale variază în funcție de vârstă, nivelul de
activitate fizică, condițiile medicale și obiectivele de sănătate. În mod normal,
proteinele nu se filtrează la nivel glomerular, iar acestea (la fel ca glucoza) ar trebui să
fie absente în urină. Atunci când sunt prezente trebuie să suspectăm o
disfuncționalitate a rinichiului, iar cea mai frecventă patologie o constituie sindromul
nefrotic. Sunt împărțite în două categorii: proteine animale și vegetale. Principala
sursă de proteină animală o reprezintă carnea (de pui,vită și peștele), ouăle și laptele,
iar sursele de proteine vegetale sunt reprezentate de soia, mazăre uscată și fasole
uscată. Proteinele animale prezintă un plus față de cele vegatale deoarece sunt mai
ușor de digerat.

Lipidele sunt substanțe grase, solubile în solvenți organici și insolubile în apă. Ele
îndeplinesc multiple roluri, precum: rol structural (plastic)- constituie principalele
componente ale membranelor celulare, rol de rezervă (fac parte din țesutul adipos,
prezentând și protecție termică), rol de accelerare al metabolismului (coenzime), rol
imuno-protector și energetic (prin arderea unui gram de lipide sunt furmizate 9 kcal,
mult mai mult față de glucide și proteine). Ele sunt clasificate în:
trigliceride,fosfolipide,colesterol și fitosteroli. Colesterolul este subiectul principal
atunci când vine vorba de lipide, deoarece consumarea acestuia în exces produce
multiple efecte adverse,unul dintre acestea ar fi rolul său aterogen, astfel depunerea
sa la nivelul intimei arterelor medii și mari determinând anomalia vasculară intitulată
ateroscleroză. Îngustarea lumenului arterelor cu îngroșarea pereților prin depunere de
lipide semnifică un risc cardiovascular foarte crescut, mai ales la persoanele vârstnice.
În mod normal, valoarea colesterolului total ar trebui să fie sub 200mg/dl, a HDLc
(lipoproteine cu densitate mare-singurul care are rol antiaterogen- benefic pentru
sistemul circulator) peste 40 mg/dl la barbat și, respectiv peste 50 mg/dl la femei.
Ținta terapeutică la pacienții cu un risc cardiovascular foarte crescut (pacienți cu
boală cronică de rinichi sau cu diabet zaharat și cu infarct miocardic în antecedente) a
nivelului LDLc este sub 70 mg/dl. Cu toate acestea, grăsimea nu semnifică mereu un
lucru rău. Așadar, ele sunt împărțite în “bune” și “rele”. Acizii grași polinesaturați și
mononesaturați reprezintă partea bună a lipidelor, în timp ce majoritatea grăsimilor
saturate nu aduc beneficii mai deloc. Cele mai mari cantități de grăsimi polinesaturate
se găsesc în oleaginoase, cum ar fi semințele, nucile și uleiurile vegetale. Peștele și
fructele de mare sunt de departe bogate în grăsimi bune. Uleiul de măsline, uleiul de
rapiță, avocado și nucile conțin și ele acizi grași mononesaturați, care sunt buni pentru
funcționarea optimă a sistemului cardiovascular și normalizarea tensiunii arteriale, dar
au o influență pozitivă și asupra glicemiei, astfel prevenind dezvoltarea diabetului
zaharat și a sindromului metabolic. Persoanele care mănâncă cantități semnificative
de grăsimi saturate provenite din carnea roșie tind să aibă niveluri net superioare ale
colesterolului comparativ cu persoanele care primează o dietă mediteraneeană. În
același timp, sunt expuse riscului de inflamație. Grăsimile și colesterolul au o serie de
funcții importante, printre care se numără transportul de vitamine liposolubile
A,D,E,K, stocarea energiei sub formă de țesut adipos, menținerea corespunzătoare a
termogenezei (izolarea de frig). Colesterolul are rol în formarea hormonilor steroizi,
iar lipidele constituie elementele de bază ale membranelor celulare. Fitosterolii sunt
substanțe cu o compoziție asemănătoare colesterolului, inhibându-I absorbția prin
competiție la nivel intestinal. Aceștia se găsesc în plante sau leguminoase, fiind
recunoscuți datorită rolului benefic asupra organismului de scăderea nivelului CT și al
LDLc. Acizii grași sunt saturați sau nesaturați. Un aspect important face referire la
consumarea într-o mai mică măsură a acizilor grași TRANS. Cel mai important este
acidul elaidic. Prezintă un efect nociv asupra noastră, el găsindu-se în preparatele din
patiserii, uleiuri prăjite,fast-food și margarină. Determină creșterea LDLc. Evitarea
acizilor trans, introducerea frecventă a grăsimilor nesaturate în alimentație și
distribuirea corectă a numărului caloric constituie un bonus in schimbarea stilului de
viață și scădere ponderală.

Termenul de MICRONUTRIENT este folosit în general pentru a descrie vitaminele

și mineralele. Organismul uman are nevoie de o cantitate inferioară de
micronutrienți, spre deosebire de macronutrienți, iar din acest considerent aceste două
categorii au fost etichetate prin prefixele micro și macro. Cu toate acestea, fiecare
micronutrient deține o atribuție unică, iar în cazul unui deficit secundar alimentației
necorespunzătoare sau în prezența unor patologii gastrointestinale (prin scăderea
asimilării) poate apărea așa numita carență, care va necesita suplimentare. Carențele
apărute ca urmare a unei diete inadecvate sunt relativ rare în zilele noastre datorită
gamelor variate de alimente fortificate, însă cauza organică conform căreia se
amplifică importanța deficitului trebuie diagnosticată corect și necesită o conduită
terapeutică optimă. Din păcate, nu există o modalitate general valabilă prin care
putem să asimilăm o anumită cantitate sau o sursă unică de nutrienți. O varietate de
studii contradictorii au condus către o confuzie generală, iar industria de marketing în
ceea ce constă domeniul nutriției are un impact remarcabil pentru populație.

Vitaminele sunt clasificate în două mari categorii pe principiul gradului de

solubilitate: hidrosolubile și liposolubile. Vitaminele care au capacitatea de a se
dizolva în apă se depozitează relativ greu, fiind eliminate relativ facil prin excreție în
momentul în care sunt consumate în exces. Din acest motiv, este necesar ca dieta să
fie destul de variată. Funcțiile acestora sunt corelate, cu toate că fiecare deține un rol
unic pentru organism. Complexul B (B1 -tiamina,B2-riboflavina,B3-niacina,B5-acidul
pantothenic,B6,B7,B9,B12 -cobalamine) și vitamina C constituie principalele vitamine
hidrosolubile.

Tiamina a fost prima vitamina hidrosolubilă documentată științific. Aceasta servește

drept coenzimă și este implicată în multiple reacții celulare, cu scopul de a furniza
energie. Deficitul este neobișnuit la persoanele sănătoase, iar populația cu
susceptibilitate la dezvoltarea unei posibile carențe nutriționale o constituie pacienții
cu diabet zaharat de tip 1 sau 2, dependenții de alcool, iar deficite sever este cunoscut
sub numele de sindromul Wernike-Korsakoff sau boala Beriberi. Riboflavina este
singura vitamina hidrosolubilă folosită în prezent ca și colorant alimentar. La fel ca
tiamina, funcția acesteia este importantă în procesele de furnizare a energiei la nivel
celular. De asemenea, este recunoscută pentru rolul de a converti triptofanul în
niacină. Extractul de drojdie reprezintă o sursă incredibilă de riboflavină (18 mg/ 100
g). Alte surse ar fi legumele cu frunze verzi, lactatele, ciupercile, carnea și ouăle.
Ariboflavinoza este denumirea patologiei determinate de deficitul de vitamina B2.
Tabloul clinic nu este întocmai specific și se caracterizează prin disfagie, inflamarea
limbii, anemie și modificări la nivelul pielii. S-a constatat că suplimentarea cu
complexul B ar reduce tensiunea arterială și ar diminua riscul cardiovascular la
populația cu susceptibilitate ereditară. Deficitul de niacină determină pelagra, boală
extrem de rară în țările dezvoltate datorită posibilității de a obține o dietă diversificată.
Din nefericire, această condiție patologică este fatală fără tratament. Din punct de
vedere clinic, se remarcă modificări cutanate, demență, insomnie, afecțiuni ale
mucoasei bucale. Suplimentele de niacină au adus un beneficiu pacienților cu
obezitate și nivele crescute ale colesterolului LDL, dar și în cazul dislipidemiilor
familiale. Acidul pantotenic este cunoscut pentru importanța sa în unele funcții
metabolice, precum sinteza de acizi grași, aminoacizi și neurotransmițători. Surse
alimentare bogate sunt ciupercile, cerealele integrale și ficatul. Suplimentarea este
sigură și nu au fost stabilite reacții adverse. Vitamina B12 se regăsește numai în
alimente de origine animală sau în extractul de drojdie. Suplimentarea este
recomandată, în general, persoanelor adepte unei diete pe bază de plante, potatorilor
cronici și persoanelor diagnosticate cu patologii gastrointestinale.

Antioxidant puternic, acidul ascorbic este o vitamina hidrosolubilă, care aparține mai
multor sisteme redox la nivel celular având rol esențial în neutralizarea radicalilor
liberi. O concentrație crescută se găsește la nivel sangvin, însă glandele suprarenale și
hipofiza dețin cantități moderate. Deține un rol esențial în absorbția fierului, fiind
recomandată persoanelor care necesită suplimentare orală cu fier. Deficiența sa este
cunoscută sub numele de scorbut, fiind rezultatul unei hidroxilări insuficiente a
colagenului. Surse naturale de vitamina C sunt reprezentate de fructele de pădure, în
special coacăzele negre, cireșe, kiwi, citrice, lychee, ardei roșu, papaya, pătrunjelul.

Din categoria vitaminelor liposolubile fac parte A, D, E, K. Calciul și vitamina D

lucrează împreună pentru a vă proteja oasele – calciul ajută la construirea și
menținerea oaselor, în timp ce vitamina D ajută la absoarbtia intestinala a calciului și
intervine în mineralizarea osului. În absența vitaminei D, doar 10-15% din calciul
alimentar și 60% din fosfor este absorbit. S-a observat ca la niveluri ale 25-OH-
vitaminei D serice sub 30 ng/ml absorbției calciului scade semnificativ, iar secreția
parathormonului creste, ceea ce determina demineralizarea osoasa pentru a
mentinerea unui nivel seric al calcemiei. Vitamina D este un nutrient liposolubil
important în menținerea sănătății oaselor. Funcțiile principale ale vitaminei D sunt
reglarea absorbției intestinale a calciului și stimularea resorbției osoase care duce la
menținerea unei concentrații serice in limite normale de calciu. De asemenea, studiile
de laborator arată că vitamina D poate reduce procesul de dezvoltare al celulelor
canceroase, poate ajuta la controlul infecțiilor și la reducerea inflamației. Multe dintre
organele și țesuturile corpului au receptori pentru vitamina D, ceea ce sugerează roluri
importante dincolo de sănătatea oaselor. Factorii care pot influența nivelul de
vitamina D în organism sunt numeroși și depind de mai multe aspecte, însă cei mai
importanți se consideră a fi vârsta, alimentația, culoarea pielii, expunerea la soare.
Radiațiile UVB alături de o alimentația corectă constituie principalele surse de
vitamina D. Suplimentele sunt recomandate în cazul apariției unor patologii care se
asociază cu un nivel scăzut de vitamina D în organism, precum boala cronică de
rinichi, boli inflamatorii intestinale, osteoporoză. Vitamina K este un micronutrient
care, de cele mai multe ori, este neglijat. În ultima perioadă, s-a pus accentul asupra sa
și au ieșit la iveală detalii interesante despre rolurile sale. Motivul exact pentru care
există o legătură între un nivel scăzut și o rată crescută de mortalitate este neclar, dar
se cunoaște că aceasta poate interfera cu anticoagulantele, iar în cazul pacienților care
au predispoziție la formarea trombozelor, o atenție trebuie acordată și alimentației
pentru a evita excesul acestor produse.

Indiferent dacă ne raportăm la macro sau micronutrienți, echilibrul constituie cheia

succesului în ceea ce constă o alimentație sănătoasă. Calitatea, cantitatea, proveniența
alimentelor, sursele de macro și micronutrienți necesari fiecăruia dintre noi constituie
aspecte extrem de importante, iar seriozitatea pe care o acordăm acestei situații deține
o însemnătate pentru prevenția primară și secundară.
Dr. Denisa Boștină
ÎNAPOI LA BLOG