Nutritia

Ce este NUTRITIA si de ce este

importanta?
 Nutriția, hrănirea sau alimentarea reprezintă furnizarea de materiale –
hrană – cerută de organism și celule să rămână în viață. În domeniul științei
și medicinei umane, nutriția este știința sau practica consumării și utilizării
alimentelor. În spitale, nutriția se poate referi la cerințele alimentare ale
pacienților, inclusiv la soluțiile nutriționale livrate prin intermediul unui tub
IV (intravenos) sau IG (intragastric). Științele nutritive studiază modul în care
organismul sparge produsele alimentare (catabolismul) și cum remediază și
creează celule și țesut (anabolism). Catabolismul și anabolismul combinat
pot fi denumite și metabolism. De asemenea, știința nutrițională
examinează modul în care organismul răspunde la alimente
De stiut despre nutritie.

 Corpul uman necesită șapte tipuri principale de nutrienți.

Nu toți nutrienții furnizează energie, dar sunt totuși importanți, cum ar fi
apa și fibrele.
Micronutrienții sunt importanți, dar sunt necesari în cantități mai mici.
Vitaminele sunt compuși organici esențiali pe care corpul uman nu le poate
sintetiza.
 Ce este nutritia?
 În ceea ce privește biologia moleculară, biochimia și
evoluția genetică, nutriția a devenit mai concentrată
asupra metabolismului și căilor metabolice – etapele
biochimice prin care substanțele din interiorul nostru
sunt transformate de la o formă la alta. Nutriția se
concentrează, de asemenea, asupra modului în care
bolile, condițiile și problemele pot fi prevenite sau
reduse printr-o dietă sănătoasă.
În mod similar, nutriția implică identificarea modului în
care anumite boli și condiții pot fi cauzate de factori
alimentari, cum ar fi dieta proastă (malnutriție), alergii
alimentare și intoleranțe alimentare.
  
 Un nutriționist înregistrat studiază hrana, nutriția și dietetica printr-o
universitate acreditată și un curriculum aprobat, apoi completează un stagiu
riguros și trece printr-un examen de licențiere pentru a deveni dietetician
înregistrat.
 Un nutriționist studiază nutriția prin auto-studiu sau prin educație formală dar
nu îndeplinește cerințele de utilizare a titlurilor. Cei doi termeni sunt deseori
interschimbabili, dar nu sunt identici.
Dietica
 Dietetica este interpretarea și comunicarea științei nutriției; îi ajută
pe oameni să facă alegeri informate și practice despre alimentație
și stilul de viață, atât în ​ceea ce privește sănătatea cât și bolile.
O parte din cursul unui dietetician include atât spitalele, cât și
comunitățile. Dieteticienii lucrează într-o varietate de domenii, de
la practică privată la asistență medicală, educație, wellness și
cercetare, în timp ce o proporție mult mai mică se desfășoară în
industria alimentară. Un dietetician trebuie să aibă un grad
recunoscut sau un grad postuniversitar în nutriție și dietetică și să
îndeplinească cerințele educației continue pentru a lucra ca
dietetician
Nutritie
 Nutriția este studiul nutrienților din alimente,
modul în care organismul utilizează substanțele
nutritive și relația dintre dietă, sănătate și boli.
Producătorii mari de alimente angajează
nutriționiști și oameni de știință alimentari.
Nutriționiștii pot lucra, de asemenea, în jurnalism,
educație și cercetare. Mulți nutriționiști lucrează
în domeniul științei și tehnologiei alimentelor.
Există o mulțime de suprapuneri între ceea ce fac
și studiază nutriționiștii și dieteticienii. Unii
nutriționiști lucrează într-un mediu medical, unii
dieteticieni lucrează în industria alimentară, dar
un procent mai mare de nutriționiști lucrează în
industria alimentară și în știința și tehnologia
alimentelor, iar un procent mai mare de
dieteticiene lucrează în domeniul sănătății,
educație.
  
Tipuri de nutrienti

 Un nutrient este o sursă de hrană, o componentă a alimentelor, de

exemplu, proteine, carbohidrați, grăsimi, vitamine, minerale, fibre și apă.
Macronutrienții sunt substanțele nutritive de care avem nevoie în cantități
relativ mari.
Micronutrienții sunt substanțele nutritive de care avem nevoie în cantități
relativ mici.
Macronutrienții pot fi împărțiți mai departe în macronutrienți de energie
(care furnizează energie) și macronutrienți care nu furnizează energie.
 Macronutrienții de energie
 Macronutrienții de energie furnizează energie,
care este măsurată fie în kilocalorii (kcal sau
calorii) sau Joule. 1 kilocalorie (calorii) = 4185,8
jouli. Efectele macronutrienților
includ carbohidrați – 4 kcal pe gram, proteine –
4 kcal pe gram, grăsimi – 9 kcal pe gram.
Moleculele de carbohidrați includ monozaharide
(glucoză, fructoză, galactoză), dizaharide și
polizaharide (amidon). Din punct de vedere
nutrițional, polizaharidele sunt favorizate față de
monozaharide deoarece sunt mai complexe și,
prin urmare, necesită mai mult timp pentru a se
descompune și pentru a fi absorbite în sânge;
acest lucru înseamnă că ele nu provoacă majore
dezechilibre în nivelurile de zahăr din sânge,
care sunt legate de boli de inimă și vasculare
 Proteine ​​- 4 kcal pe gram. Există 20
de aminoacizi – compuși organici
găsiți în natură care se combină
pentru a forma proteinele. Unii
aminoacizi sunt esențiali, adică
trebuie consumați. Alți aminoacizi
sunt neesențiali, deoarece
organismul le poate produce.
 
 Grăsimile – 9 kcal pe gram. Grăsimile
sunt trigliceride – trei molecule de
acid gras combinate cu o moleculă de
alcool glicerol. Acizii grași sunt
compuși simpli (monomeri), în timp
ce trigliceridele sunt molecule
complexe (polimeri). Grăsimile sunt
necesare in dieta pentru sănătate
deoarece servesc multe funcții,
inclusiv articulațiile lubrifiante,
organele care ajuta la producerea de
hormoni, ajută la absorbția anumitor
vitamine, reduc inflamația și
păstrează sănătatea creierului.
  
Macronutrienții care nu furnizează energie
 Acestea nu furnizează energie, dar sunt încă importante:
Fibra. Fibrele constau în principal din carbohidrați. Cu toate acestea, deoarece nu este ușor
absorbită de organism, nu prea mult zaharuri și amidonuri intră în sânge. Fibrele reprezintă
o parte crucială a nutriției, sănătății și combustibililor pentru bacteriile intestinale.
Apa. Aproximativ 70% din masa non-grasă a corpului uman este apă. Este vitală pentru
multe procese din corpul uman. Nimeni nu este pe deplin sigur de cât de multă apă are
nevoie corpul uman – revendicările variază de la 1-7 litri pe zi pentru a evita deshidratarea.
Știm că cerințele privind apa sunt foarte strâns legate de mărimea corpului, vârstă,
temperaturile mediului, activitatea fizică, diferitele stări de sănătate și obiceiurile alimentare;
de exemplu, cineva care consumă o mulțime de sare va necesita mai multă apă decât o altă
persoană similară. Afirmația „cu cât mai multă apă beți, cu atât mai sănătoasă sunteți” nu
este susținută cu dovezi științifice. Variabilele care influențează cerințele de apă sunt atât de
vaste încât sfaturile exacte privind aportul de apă ar fi valabile numai după evaluarea
fiecărei persoane în mod individual.
 Micronutrienții
 sunt necesari în cantități mai mici:
Minerale. Mineralele dietetice sunt celelalte elemente chimice pe care le au
corpurile noastre, altele decât carbonul, hidrogenul, oxigenul și azotul.
Oamenii cu o dietă bine echilibrată vor obține, în cele mai multe cazuri,
toate mineralele de care au nevoie din ceea ce mănâncă. Mineralele sunt
uneori adăugate la anumite alimente pentru a compensa orice lipsă. Cel mai
bun exemplu este sarea iodată – iodul este adăugat pentru a preveni
deficiența de iod, care afectează aproximativ 2 miliarde de oameni, la nivel
global; provoacă întârzieri mintale și probleme ale glandei tiroide. Deficitul
de iod rămâne o problemă gravă de sănătate publică la peste jumătate din
planetă.
 Experții de la Universitatea din Florida spun că 16 minerale sunt
esențiale pentru procesele biochimice umane:
Potasiu – un electrolit sistemic (afectează întregul corp), esențial în co-
reglementare, fiind un purtător important al energiei în celulele din
organism, de asemenea, un liant-cheie în producerea ARN cu sodiu.
Deficiența – hipokaliemia – poate afecta profund sistemul nervos și inima.
Excesul – hiperkaliemia – poate afecta, de asemenea, profund sistemul
nervos și inima.
 Clorură – cheie pentru producerea acidului gastric, important în transportul
moleculelor între celule și vital pentru buna funcționare a nervilor. Deficiență –
hipocloremie – niveluri scăzute de sare, care, dacă sunt severe, pot fi foarte
periculoase. Exces – hipercloremie – de obicei nu există simptome legate de
pierderea excesivă de lichide.
 Sodiu – un electrolit sistemic și esențial în reglementarea cu potasiu. Important
pentru funcția nervoasă și pentru reglarea nivelului lichidului corporal.
Deficiență – hiponatremie – cauzează defectarea celulelor; sodiul extrem de
scăzut poate fi fatal. Excesul – hipernatremia – poate de asemenea determina
disfuncționalitatea celulelor, nivelurile extrem de ridicate pot fi fatale.
 Calciu – important pentru mușchi, inimă și sănătatea digestivă. Construiește
oase, ajuta la sinteza și funcția celulelor sangvine. Deficiență – hipocalcemie –
crampe musculare, crampe abdominale, spasme și reflexe hiperactive de
tendon adânc. Excesul – hipercalcemie – slăbiciune musculară, constipație,
subminarea conducerii impulsurilor electrice în inimă, pietre de calciu în tractul
urinar, afectarea funcției renale și scăderea absorbției fierului, ceea ce duce la
deficiența de fier.
 Fosfor – important pentru structura ADN-ului, transportatorul energiei,
componentă a membranei celulare, ajută la întărirea oaselor. Deficit –
hipofosfatemie, un exemplu este rahitismul. Exces – hiperfosfatemie, adesea un
rezultat al insuficienței renale.
 Magneziu – necesar pentru oasele bune și pentru gestionarea mișcării corecte a
mușchilor. Sute de enzime se bazează pe magneziu pentru a funcționa
corespunzător. Deficiență – hipomagneziemie – iritabilitate a sistemului nervos
cu spasme ale mâinilor și picioarelor, mișcări musculare și crampe, constipație și
spasme de laringe. Exces – hipermagneziemie – greață, vărsături, insuficiență
respiratorie, scăderea tensiunii arteriale. Foarte rar, dar poate apărea dacă
pacientul are probleme renale.
 Zinc – cerut de multe enzime. Important pentru creșterea organelor
reproductive. De asemenea, important în expresia genelor și în reglarea
sistemului nervos și imunitar. Deficiență – statură scurtă, anemie, pigmentare
crescută a pielii, ficat și splină mărită, afectarea funcției de reproducere,
vindecarea letală a rănilor și deficit imun. Exces – suprimă absorbția de cupru și
fier.
 Fier – este necesar pentru proteine ​și enzime, în special pentru hemoglobină,
compusul care transportă oxigen în sânge. Deficiență – anemie. Tulburare de
supraîncărcare excesivă; depozitele de fier se pot forma în organe, în special în
inimă.
 Mangan – un cofactor în funcțiile enzimatice. Deficiență – slăbiciune, leșin,
pierderea auzului, tendoane și ligamente slabe. Mai puțin frecvent, poate fi o cauză
a diabetului zaharat. Excesul – interferează cu absorbția fierului dietetic.
 Cupru – componenta multor enzime. Deficiență – anemie sau pancitopenie
(reducerea numărului de celule roșii și albe din sânge, precum și a trombocitelor) și
neurodegenerare. Exces – poate interfera cu formarea corpului de componente
celulare sanguine; în cazuri severe, convulsii, paralizie și, eventual, deces (similar cu
otrăvirea cu arsenic).
 Iod – este necesar pentru biosinteza tiroxinei (un tip de hormon tiroidian).
Deficiență – întârzieri de dezvoltare, glandă tiroidă mărită (în gât) și oboseală. Exces
– poate afecta funcția glandei tiroide.
 Seleniu– cofactor esențial pentru enzimele antioxidante. Deficiență – boala Keshan
– necroza miocardică (moartea țesutului din inimă) care duce la slăbirea inimii;
Boala Kashin-Beck – descompunerea cartilajului. Exces – respirație mirositoare de
usturoi, tulburări gastro-intestinale, căderea părului, slăbirea unghiilor, oboseală,
iritabilitate și leziuni neurologice.
 Molibden – parte vitală a trei sisteme enzimatice importante, xantin-oxidază,
aldehid-oxidază și sulfit-oxidază. Are un rol vital în formarea acidului uric, în
metabolismul carbohidraților și în detoxifierea sulfitului. Deficiență – poate afecta
metabolismul și numărul de sânge, dar deoarece această deficiență apare adesea în
același timp cu alte deficiențe minerale, este greu de spus care dintre deficiențe a
cauzat ce problemă de sănătate. Exces – există foarte puține date despre toxicitate.
  Vitamine – sunt compuși organici pe care îi cerem
în cantități mici. Un compus organic este orice
moleculă care conține carbon. Se numește o
vitamină atunci când trupurile noastre nu pot
sintetiza (produce) suficient sau oricare dintre ele,
așa că trebuie să le luăm din mâncare. Vitaminele
sunt clasificate ca solubile în apă (pot fi dizolvate
în apă) sau solubile în grăsimi (pot fi dizolvate în
grăsimi). Pentru om, există patru vitamine solubile
în grăsimi (A, D, E și K) și nouă vitamine solubile în
apă (opt vitamine B și vitamina C).

Vitaminele solubile în apă trebuie consumate mai frecvent, deoarece sunt

eliminate mai repede (în urină) și nu sunt ușor de depozitat. Consumul de
vitamine solubile în grăsimi este absorbit prin intestine cu ajutorul
grăsimilor (lipidelor). Sunt mult mai probabil să se acumuleze în organism
deoarece sunt mai greu să scape rapid. Dacă se formează prea multe
vitamine, se numește hipervitaminoză. O dietă cu conținut scăzut de
grăsimi poate afecta absorbția vitaminelor solubile în grăsimi. Știm că
majoritatea vitaminelor au multe funcții diferite. Mai jos este o listă de
vitamine și unele dintre rolurile lor. Reține că cele mai multe ori
simptomele supradozajului cu vitamine sunt legate de suplimente sau de
metabolismul sau excreția defectuoasă, nu de aportul de vitamine din
alimente.
 Vitamina A– Denumirile chimice – retinol, retinoizi și carotenoide. Solubilitate – grăsime. Boala deficienței –
orbire nocturnă. Supradozaj – Keratomalacia (degenerarea corneei).
  Vitamina B1– Denumire chimică – tiamină. Solubilitate – apă. Boala deficienței – beriberi, sindromul Wernicke-
Korsakoff. Boala de supradozaj – reacții hipersensibile rare asemănătoare șocului anafilactic atunci când
supradozajul se datorează unei injecții.
  Vitamina B2 – Denumire chimică – riboflavină. Solubilitate – apă. Boala deficienței – ariboflavinoză (leziuni la
nivelul gurii, seboree și vascularizări ale corneei). Supradozaj – nici o complicație cunoscută. Excesul se excretă în
urină.
  Vitamina B3 – Denumire chimică – niacină. Solubilitate – apă. Boala deficienței- pellagra. Supradozaj – afecțiuni
hepatice, probleme ale pielii și tulburări gastrointestinale, plus alte probleme.
  Vitamina B5 – Denumire chimică – acid pantotenic. Solubilitate – apă. Boala deficienței – parestezii (furnicături,
prurit sau amorțeală a pielii fără efecte fizice aparente pe termen lung). Supradozaj – nu s-a raportat niciunul.
  Vitamina B6 – Denumiri chimice – piridoxamină, piridoxal. Solubilitate – apă. Boala deficienței – anemie,
neuropatie periferică. Supradozaj – leziuni ale nervilor, propriocepția este afectată (abilitatea de a simți unde sunt
în spațiu părțile corpului).
  Vitamina B7 – Denumire chimică – biotină. Solubilitate – apă. Boala deficienței – dermatită, enteritis. Supradozaj
– nu sa raportat niciunul.
  Vitamina B9 – Denumire chimică – acid folinic. Solubilitate – apă. Boala deficienței – malformații congenitale.
Supradozaj – risc crescut de convulsii.
 Vitamina B12 – Denumirea chimică – cianocobalamina, hidroxicobalamina, metilcobalamina. Solubilitate – apă.
Boala deficienței- anemie megaloblastică (un defect în producerea de celule roșii din sânge). Supradozaj – nu s-a
raportat niciunul.
 Vitamina C – Denumire chimică – acid ascorbic. Solubilitate – apă.
Boala deficienței – scorbut, care poate duce la un număr mare de
complicații. Tulburări de supradozaj – megadoză de vitamina C –
diaree, greață, iritație a pielii, arsură la urinare, epuizare a
cuprului în organism și risc crescut de pietre la rinichi. 
 Vitamina D – Denumirea chimică – ergocalciferol, colecalciferol.
Solubilitate – grăsime. Boala deficienței – rahitism, osteomalacie
(înmuierea osului), studii recente indică un risc mai mare de
apariție a unor cancere, afecțiuni autoimune și boli cronice.
Supradozaj – hipervitaminoză D (cefalee, slăbiciune, digestie
deranjată, tensiune arterială crescută și calcificare tisulară). 
 Vitamina E – Denumire chimică – tocotrienoli. Solubilitate –
grăsime. Boala deficienței – foarte rară, poate include anemie
hemolitică la nou-născuți. Supradozaj – deshidratare, vărsături,
iritabilitate, constipație, acumularea excesului de calciu.
 Vitamina K – Denumiri chimice – ficlochinonă, menacinone.
Solubilitate – grăsime. Boala deficienței – tendință mai mare de
sângerare și vânătăi. Supradozaj – poate submina efectele
warfarinei.
Cele mai multe alimente conțin o combinație a unora sau a
tuturor celor șapte clase de nutrienți. Avem nevoie de nutrienți în
mod regulat, iar de alții mai puțin frecvent.