Comportamentul alimentar

11. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR

Andreia Mocanu, Gabriela Roman

Comportamentul alimentar defineşte relaţia complexă dintre individ şi actul

alimentar. Această relaţie se referă atât la atitudinea şi acţiunile pe care individul
le ia faţă de alimentaţie, cât şi la întregul complex psiho-emoţional determinat de
aceasta sau manifestat faţă de aceasta. Comportamentul alimentar reprezintă un
aspect important al nutriţiei, fiind deopotrivă un obiectiv al evaluării nutriţionale
şi un obiectiv terapeutic atunci când se impune. Tulburările de comportament
alimentar, asociate cu patologie clinică sau subclinică, trebuie investigate,
diagnosticate şi supuse intervenţiei terapeutice. În practica zilnică, cele mai
frecvente tulburări de comportament alimentar sunt cele asociate cu obezitatea
şi diabetul zaharat, motiv pentru care în acest capitol, acestea vor fi discutate în
principal. Intervenţia terapeutică asupra tulburărilor de comportament alimentar
este susţinută de personal specializat, dar noţiuni de bază trebuie să fie cunoscute
şi de medicul practician.

Cuprins

11.1. Definiţie
11.2. Comportamentul alimentar normal
11.3. Tulburări de comportament alimentar
11.4. Depresia şi tulburările de comportament alimentar
11.5. Terapia cognitiv comportamentală: iraţionalitate vs. raţionalitate
11.6. Intervenţia cognitiv-comportamentală în tulburările de comportament
alimentar
11.7. Sfaturi practice în abordarea pacientului
11.8. Tehnici de modificare a comportamentului alimentar la persoanele cu
obezitate

11.1. DEFINIŢIE

Comportamentul alimentar se referă, pe de-o parte, la totalitatea atitu-

dinilor conştiente pe care le are o persoană faţă de actul alimentar (respecta-

597
Comportamentul alimentar

rea unor reguli alimentare cum ar fi- trei mese principale pe zi, etc), precum
şi totalitatea reacţiilor ce apar ca răspuns la acţiunea unor stimuli interni sau
externi ce favorizează ingestia sau retenţia alimentară. [1]

11.2. COMPORTAMENTUL ALIMENTAR NORMAL

A avea un comportament alimentar normal înseamnă a menţine un

echilibru între cantitatea de alimente ingerată şi consumul de energie nece-
sar desfăşurării activităţii zilnice. Energia zilnică necesară unei persoane este
consumată cu scopul menţinerii vieţii, a desfăşurării unor activităţi voluntare
(ex. spălat vase, săpat în grădină) şi în cazuri speciale amintim de sarcină,
alăptare sau creşterea organismului (la copii). Astfel facem diferenţa între
senzaţia de foame ce apare datorită consumului de energie şi nevoia suplinirii
acestuia pe de-o parte şi nevoia emoţională de a mânca pe de altă parte.

11.3. TULBURĂRI DE COMPORTAMENT ALIMENTAR

Vorbim despre un dezechilibru al comportamentului alimentar atunci

când nu există un balans între cantitatea de hrană ingerată cu scopul trans-
formării ei în energie şi energia efectivă consumată de o persoană. Aceste
dezechilibre pot fi însoţite de alterarea stării fizice sau psihice. Factorii care
duc la apariţia tulburărilor alimentare sunt multipli: psihosociali, sociali com-
portamentali, cognitivi, emoţionali.
Dintre factorii psihosociali amintim: contextul social (dacă persoana
mănâncă singură sau nu), momentul din zi în care se serveşte masa, contextul
fizic în care se serveşte masa (restaurant, acasă), obiceiurile familiale (masa
de seara se serveşte în familie sau nu), resursele financiare de care persoana
dispune, emoţiile şi obiceiurile legate de intimitatea persoanei (mâncăm mai
mult dacă suntem trişti, dacă suntem plictisiţi).
Factorii sociali se referă la idealul de frumuseţe masculină şi feminină
prezentat în mass-media. Imaginile cu femei tinere şi de succes a căror gre-
utate corporală a scăzut în ultimele decenii sunt prezente în viaţa noastră de
zi cu zi. Imaginea frumuseţii corporale s-a modificat în decursul timpului. În
secolele XIV-XV imaginea femeii reprezentată în picturi celebre ale marilor
artişti renascentişti diferă de cea prezentată azi în reviste, filme, reclame TV,
etc. Pe de altă parte multitudinea de cure de slăbire ce apar în reviste cresc

598
 Comportamentul alimentar

prejudecăţile oamenilor referitoare la imaginea corporală şi creează presiune

asupra femeilor şi bărbaţilor de a arăta într-un mod similar acelora. Tot aici
vorbim şi de influenţa culturală tradiţională. [2]. Dacă în ţările în curs de dez-
voltare este preferată forma „dolofan” în cele occidentale este preferată cea
„suplă”.
La nivel comportamental vorbim de comportamente ce se desfăşoară
în paralel cu cel alimentar. Spre exemplu, sunt persoane care în timp ce mă-
nâncă se uită la televizor sau citesc ziarul. Un astfel de comportament paralel
cu cel alimentar are dezavantajul de a distrage atenţia persoanei de la actul
alimentaţiei. Persoana nu mai este atentă la ceea ce mănâncă şi la cât mănâncă
ci este atentă la televizor sau la cartea pe care o citeşte. Atenţia este astfel dis-
trasă de la senzaţia de saţietate, persoana finalizând masa doar în momentul
apariţiei senzaţiei de „prea plin”.
La nivel cognitiv vorbim despre percepţiile şi credinţele pe care o
persoană le are cu privire la propriul corp. Trebuie specificat faptul că aceste
gânduri şi credinţe despre propriul corp şi despre ceea ce cred alţii despre
mine şi idealul de frumuseţe sunt luate ca fiind adevărate. Persoanele care au
aceste gânduri nu îşi mai pun problema dacă este într-adevăr aşa cum gândesc
ele, ci cred cu tărie că este aşa. Acest tip de gânduri le au atât despre propria
persoană: „Uită-te la mine cum arăt! Sunt imens!” cât şi despre cei din jurul
lor: „Se uită toţi la mine aşa fiindcă sunt mare. Râde de mine că sunt gras.”
Gândurile de tipul: „sunt grasă”, „ceilalţi nu mă plac fiindcă sunt prea gras”
sunt caracteristice pentru tulburările de comportament alimentar. Persoanele
ajung să se definească pe sine prin propria imagine corporală. Nu mai reuşesc
să vadă că sunt persoane inteligente, că pictează frumos sau sunt buni la o
anumită materie la şcoală. Definiţia propriei persoane este făcută exclusiv pe
baza imaginii corporale.
Tot la nivel cognitiv ne referim şi la cunoştinţele şi informaţiile pe
care persoana le are cu privire la propriul corp, la aliment (ex. ciocolata în-
graşă mai tare ca mărul). Acestea pot să fie corecte sau incorecte şi pot o avea
o influenţă atât pozitivă asupra persoanei cât şi una negativă (ex. „dacă vărs
ceea ce mănânc nu o să mă îngraş”).
Emoţional, vorbim de stresul cotidian (mânăm de „nervozitate”), de
modificările care au loc în viaţa noastră şi de felul cum facem faţă eveni-
mentului în sine (un divorţ, decesul unei persoane dragi), starea depresivă
jucând un rol important în tulburările de comportament alimentar. În acest caz

599
Comportamentul alimentar

vorbim de mâncatul emoţional. Este foarte important a face diferenţa între

mâncatul emoţional şi cel necesar susţinerii vieţii.
Majoritatea tulburărilor de comportament alimentar au la origine gân-
duri şi motivaţii legate de greutatea şi imaginea corporală. O persoană cu
anorexie nervoasă, în ciuda faptului că este subponderală, nu se percepe în
acest fel, ci dimpotrivă, se percepe ca fiind supraponderală sau se place la o
greutate cât mai scăzută.
Este important a descoperi cauza acestor gânduri. Experienţele de via-
ţă, modelele alese, lipsa controlului asupra propriei vieţi, lipsa suportului
emoţional, o stimă de sine scăzută, pot duce la formarea de scheme cognitive
dezadaptative (ex. „Să nu ai încredere în oameni”, „Dacă nu reuşesc să deţin
controlul asupra vieţii mele nu sunt bun de nimic”). Schemele cognitive dez-
adaptative sunt întărite de diferite întâmplări din viaţa personală pe care per-
soana le percepe ca fiind critice şi a căror nereuşită duce la scăderea stimei de
sine şi accentuarea ciclului vicios al tulburărilor de comportament alimentar.
Mai jos este prezentat modelul de dezvoltare şi menţinere a unei tulburări de
comportament alimentar, bulimia nervoasă în acest caz.

Figura 11.1. Modelul dezvoltării şi menţinerii ciclului vicios în tulburările de comportament alimentar [după 3]

Gânduri şi îngrijorări legate de greutate şi forma corpului

Ţinerea unei diete stricte

Mâncat compulsiv

Utilizarea de laxative, diuretice sau provocarea vărsăturilor

După cum se poate observa, se formează un ciclul vicios ce cuprinde

gândurile persoanei legate de greutate şi forma corpului. Aceste îngrijorări
duc la respectarea unei diete foarte stricte (ex. „M-am îngrăşat. Nimănui nu îi
place să fie prietenă cu o persoană grasă. Mă apuc de o dietă severă ca să pierd
în greutate cât mai repede”). Regulile strict respectate ale unei diete severe
duc la mâncatul compulsiv (persoana mănâncă mai repede decât majoritatea

600
 Comportamentul alimentar

oamenilor, cantitatea de alimente este mare, apare senzaţia de pierdere a con-

trolului asupra actului alimentar). Orice abatere de la dieta ţinută este văzută
ca un eşec personal (ex. „N-am reuşit, iar am mâncat groaznic de mult, tot
ce am reuşit până acum am stricat”) şi duce la utilizarea de comportamente
alternative negative. Acestea sunt utilizate cu scopul de a reduce consecinţele
pe care alimentaţia excesivă le poate produce. Pe lângă utilizarea de compor-
tamente alternative, mâncatul compulsiv este însoţit şi de o stare de ruşine a
persoanei respective (relativă la cantitatea de mâncare, evenimentele de mân-
cat compulsiv apărând când persoana este singură), toate acestea ducând la
accentuarea gândurilor şi îngrijorărilor legate de forma şi greutatea corpului.
În continuare vor fi prezentate principalele tulburări de comportament
alimentar aşa cum au fost ele definite în Manual de Diagnostic şi Statistică a
Tulburărilor Mentale (în continuare denumit pe scurt DSM), Ediţia a IV-a. Pe
lângă acestea vor fi menţionate şi cele mai importante probleme de compor-
tament alimentar care au fost definite de diferiţi autori, fără a fi însă incluse
în DSM IV.

11.3.1. Bulimia Nervoasă

Bulimia este o tulburare de comportament alimentar ce se caracteri-
zează prin episoade de mâncat compulsiv urmate de comportamente compen-
satorii cum ar fi vărsăturile, utilizarea de laxative şi/ sau diuretice, exerciţii
fizice excesive. Conform DSM IV, criteriile bulimiei nervoase sunt următoa-
rele:[4]
A. Episoade repetate de mâncat compulsiv (binge-eating) care se ca-
racterizează prin ambele elemente ce urmează:
a. mâncatul într-o anumită perioadă de timp (ex. două sau trei ore)
a unei cantităţi de mâncare mai mare decât cea pe care ar mân-
ca-o cei mai mulţi oameni într-o perioadă asemănătoare de timp
şi în condiţii similare,
b. sentimentul de lipsă de control al mâncatului în cursul episodu-
lui (sentimentul că persoana nu poate controla ce şi cât mănân-
că).
B. Utilizarea comportamentelor compensatoare inadecvate repetate
în scopul prevenirii luării în greutate, cum ar fi vărsăturile auto-
provocate, abuzul de diuretice, laxative, clisme sau post şi exerci-
ţiile fizice excesive;

601
Comportamentul alimentar

C. Mâncatul compulsiv şi comportamentele compensatorii inadecva-

te apar cel puţin de două ori pe săptămână în ultimele 3 luni;
D. Autoevaluarea este în mod nejustificat influenţată de conformaţia
şi greutatea corpului;
E. Perturbarea bulimică nu apare exclusiv în cadrul tulburării de ano-
rexie nervoasă.
Există două tipuri de bulimie nervoasă:
a. Tipul purgativ – în cursul episodului de bulimie persoana îşi au-
toprovoacă în mod regulat vărsături sau face abuz de laxative,
diuretice sau clisme;
b. Tipul nonpurgativ- persoana în cadrul episodului de bulimie ner-
voasă, utilizează alte comportamente compensatorii inadecvate
decât cele din tipul purgativ, ca postul prelungit sau exerciţiile fi-
zice în exces

11.3.2. Anorexia Nervoasă

Acest tip de tulburare alimentară se caracterizează prin faptul că per-
soana refuză să menţină o greutate corporală normală minimă. Criteriile de
diagnostic ale anorexiei nervoase sunt următoarele: [4]
A. Refuzul de a menţine greutatea corporală la sau deasupra unei gre-
utăţi normale minime pentru vârsta şi înălţimea sa;
B. Frica intensă de a nu lua în greutate sau de a deveni gras(ă), chiar
dacă persoana este subponderal(ă);
C. Perturbarea modului în care este percepută greutatea sau forma
corpului propriu, nedatorată influenţei greutăţii sau conformaţiei
corporale asupra autoevaluării sau negarea seriozităţii greutăţii
corporale actuale scăzute;
D. La femeile postmenarhice se observă apariţia amenoreei, adică ab-
senţa a cel puţin trei cicluri menstruale consecutive.
Tipurile de anorexie nervoasă:
a. Tip restrictiv – în decursul actualului episod de anorexie persoana
nu s-a angajat în nici un comportament de mâncat compulsiv, de
purgare sau utilizare de laxative sau diuretice.
b. Tipul purgativ – în decursul episodului actual persoana s-a angajat
în mod regulat într-un comportament de mâncat compulsiv, pur-
gare (vărsături autoprovocate, utilizare de laxative sau diuretice).

602
 Comportamentul alimentar

11.3.3. Tulburări de comportament alimentar fără altă specificaţie [4]

Cuprind tulburările de comportament alimentar care nu satisfac toate
criteriile necesare îndeplinirii vreuneia din cele două tulburări specifice, mai
sus menţionate:
a) la femei sunt întrunite toate criteriile anorexiei nervoase cu ex-
cepţia apariţiei amenoreei,
b) sunt întrunite toate caracteristicile tulburării anorexice cu excep-
ţia pierderii în greutate, persoanele având o greutate actuală în
limite normale,
c) sunt satisfăcute criteriile necesare bulimiei nervoase cu excepţia
frecvenţei apariţiei episoadelor de mâncat compulsiv şi compor-
tamentelor compensatorii care apar mai puţin de 2 ori pe săptă-
mână sau pentru o durată mai mică de trei luni,
d) utilizarea frecventă a unui comportament compensator (vărsă-
turi autoprovocate sau folosirea de laxative) de o persoană cu
greutatea în limite normale după mâncarea unor cantităţi mici de
alimente,
e) mestecarea repetată a unor cantităţi mari de alimente şi aruncarea
lor ulterioară, fără însă a înghiţi ceva,
f) episoade recurente de mâncat compulsiv fără utilizarea de com-
portamente compensatorii inadecvate caracteristice bulimiei ner-
voase.

11.3.4. Alte probleme de comportament alimentar

Sindromul de mâncat compulsiv sau binge-eating:
A. Episoade recurente de mâncat compulsiv sau binge-eating care se
caracterizează prin: [3,5]
a. mâncatul într-o anumită perioadă de timp (ex. două sau trei ore) a
unei cantităţi de mâncare mai mare decât cea pe care ar mânca-o
cei mai mulţi oameni într-o perioadă similară de timp şi în circum-
stanţe similare,
b. sentimentul de lipsă de control a mâncatului în cursul episodului
(sentimentul că persoana nu poate controla ce şi cât mănâncă),
B. Episoadele de mâncat compulsiv sunt asociate cu trei sau mai mul-
te din următoarele caracteristici:
a. persoana mănâncă mult mai rapid decât o persoană normală,

603
Comportamentul alimentar

b. persoana mănâncă până în momentul în care apare senzaţia de plin

inconfortabil,
c. mănâncă mari cantităţi de alimente şi în lipsa senzaţiei de foame,
d. mănâncă singur datorită sentimentului de jenă sau ruşine cauzat
de cantităţile mari de mâncare pe care le mănâncă,
e. după ce mănâncă prea mult se simte dezgustat de propria persoa-
nă, deprimat sau foarte vinovat.
C. Sentimente de nelinişte cauzate de prezenţa episoadelor de binge-
eating.
D. Episoadele de bing-eating apar de cel puţin două ori pe săptămână
timp de şase luni.
E. Episoadele de binge-eating (mâncat compulsiv) nu sunt urmate de
comportamente compensatorii (vărsături autoprovocate, utilizare de laxative)
caracteristice bulimiei nervoase.
Diagnosticarea episodului de mâncat compulsiv este importantă.
Mâncatul compulsiv apare ca predecesor pentru o gamă mai mare de tulbu-
rări de comportament alimentar. Putem astfel vorbi despre apariţia acestuia
în cazul bulimiei nervoase, a anorexiei, precum şi a tulburării binge-eating.
Sindromul night-eating a fost descris pentru prima data în 1955 de
către Stunkard, care în 1996 i-a definitivat şi criteriile: [5,6]
A. anorexie matinală sau absenţa micului dejun, prima masă fiind lu-
ată în jurul prânzului;
B. mai mult de 50% din cantitate de alimente de peste zi este inge-
rată după ora 19.00;
C. insomnie de adormire sau trezire frecventă în timpul nopţii.

Sindromul carbohydrates-craving este caracterizat prin dorinţa şi

nevoia de nestăpânit de a consuma un anumit tip de alimente fără ca acestea
să fie necesare echilibrului nutriţional. Cea mai comună formă de craving este
cea pentru dulciuri. [7]
În ultimul timp se vorbeşte tot mai mult de ortorexie. Aceasta este vă-
zută ca fiind o tulburare în care persoana devine foarte preocupată de mânca-
rea sănătoasă, de obiceiurile alimentare sănătoase, impunându-şi reguli foarte
stricte de alimentaţie. Ortorexia este dăunătoare datorită restricţiilor alimen-
tare impuse. Ortorexia este mai degrabă o tulburare obsesiv-compulsivă decât
una alimentară, persoana fiind foarte preocupată de o alimentaţie sănătoasă,

604
 Comportamentul alimentar

nu de imaginea corporală. Conform lui Brathman & Knigth, orthorexia ner-

voasă se caracterizează prin: [8]
A. cel puţin 3 ore pe zi sunt petrecute de persoană gândindu-se la
mâncare, cumpărături cu scopul de a achiziţiona mâncare sănătoasă
şi prepararea acesteia,
B. sentimente de superioritate faţă de persoanele care nu mănâncă
sănătos,
C. urmărirea foarte strictă a unei diete sănătoase şi compensarea ori-
cărei abateri cu comportamente restrictive,
D.stima de sine este strâns legată de corecţia cu care dieta impusă este
urmată,
E. mâncatul sănătos devine preocuparea principală a vieţii persoanei,
în dezavantajul vieţii personale, sociale sau a sănătăţii
În una din lucrările sale Zamora C. & all [9] face diferenţa între or-
torexia nervosă şi anorexia nervosă. Pornind de la un studiu de caz şi de la
faptul că pentru ambele tulburări persoana avea o greutate sub cea normală
pentru vârsta şi înălţimea ei, Zamora, diferenţiează cele două sindroame prin
faptul că în cazul ortorexiei nu este prezentă grija referitoare la greutatea cor-
porală ca în cazul anorexiei.
Efectele negative ale tulburărilor de comportament alimentar sunt
multiple. [10] Emoţional pot să apară tulburări cum ar fi depresia sau anxi-
etatea, stări de iritabilitate, de nervozitate accentuată, de vină şi/sau ruşine a
persoanei. După cum am menţionat anterior, faptul că o persoană urmează o
dietă strictă şi nu reuşeşte să ajungă la scopul propus poate însemna un eşec
personal.
La nivel cognitiv apare lipsa puterii de concentrare sau de a lua deci-
zii, autoevaluarea negativă a propriei persoane şi o înrăutăţire a imaginii de
sine. Astfel apar gânduri de tipul: „Din cauză că sunt aşa de grasă nu mă place
nimeni. ”, „De când m-am îngrăşat nu mai sunt bună de nimic”, „Diureticele
mă ajută să slăbesc”, „Dacă eu zic că sunt grasă este imposibil ca ceilalţi să
zică altceva”.
Din punct de vedere fizic, persoanele devin mai obosite, lipsite de
energie, mai apatice. La nivel organic pot apărea durerile de cap, ameţeli,
hipersensibilitate la zgomote, căderi ale părului şi senzaţii de frig (mai ales în
anorexia nervoasă), senzaţii de amorţeală.
Social persoana devine mai retrasă, prieteniile se destramă, apare izo-

605
Comportamentul alimentar

larea socială, scade apetitul sexual şi simţul umorului. [10] După un episod
de mâncat compulsiv persoana simte ruşine atât pentru faptul că nu reuşeşte
să se abţină de la mâncare cât şi faţă de cantitatea de mâncare ingerată. Epi-
soadele de mâncat compulsiv nu apar de faţă cu alte persoane de aceea o
tulburare de comportament alimentar poate rămâne mult timp neobservată de
membrii familiei, prieteni sau colegi de apartament.

11.3.5. Metode de investigare

Ca o primă metodă de evaluare a tulburărilor de comportament ali-
mentar trebuie menţionat interviul clinic standardizat semistructurat. Cel
mai cunoscut astfel de interviu este „Eating Disorder Examination” (EDA)
care oferă scoruri la patru tipuri de probleme: ingestie şi reţinere alimentară,
imagine corporală şi stare ponderală. Chestionarul autoadministrat care se
bazează pe auto-observarea personală este o altă metodă de evaluare a tulbu-
rărilor alimentare. Alte chestionare ar fi: „Eating Attitude Test” (EAT), „Ea-
ting Disorder Inventory” (EDI). „Three Factor Eating Inventory” sau „Eating
Questionnaire” (TFEQ) care este un chestionar ce se referă la restricţia con-
ştientă a ingestiei, la dezinhibiţia controlului alimentar şi percepţia senzaţiei
de foame. Scorurile la acest chestionar sunt corelate cu apariţia tulburărilor
de comportament alimentar.
În prezent există mai multe paradigme psihologice care explică apa-
riţia şi dezvoltarea tulburărilor mentale. Astfel amintim câteva dintre aces-
tea: paradigma psihanalitică, cea umanistă şi cea cognitiv-comportamenta-
lă. Aceasta din urmă se concentrează pe legătura profundă dintre emoţiile şi
comportamentele noastre care sunt influenţate de gândurile pe care le avem
cu privire la evenimentele din viaţa noastră. Astfel anxietatea şi/sau depresia
nu apar datorită evenimentelor şi întâmplărilor prin care trecem ci felului în
care le interpretăm. Este posibil ca două persoane care trec prin aceleaşi ex-
perienţă să reacţioneze diferit tocmai datorită gândurilor diferite pe care le au
cu privire la eveniment.

11.4. DEPRESIA ŞI TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ALI-

MENTAR

Când vorbim de depresie este nevoie să facem diferenţa între tulbu-

rarea depresivă şi tulburările de comportament alimentar, în sensul stabilirii

606
 Comportamentul alimentar

problemei principale şi a celei secundare. Depresia a apărut prima, persoana

descărcându-se nervos prin alimentaţie, sau persoana are o tulburare de com-
portament alimentar pe fondul căreia apare depresia.
În limbajul de zi cu zi folosim cuvântul ‘depresie’ pentru a descrie un
amestec de emoţii – tristeţe, frustrare, dezamăgire şi, poate, o uşoară letargie.
Starea negativă nu este în mod necesar aceeaşi pe parcursul zilei. Unii spun că
se simt mai rău dimineaţa şi relativ bine după amiaza, spre seara. Totuşi, unele
persoane depresive au o stare negativă toată ziua, care nu se îmbunătăţeşte pe
parcursul zilei.
În cadrul acestei tulburări apar modificări ale cogniţilor (gândurilor)
pe care persoanele depresive le au despre ei, lume şi viitorul lor. Depresivii
procesează preferenţial evenimentele negative fără a mai lua în considerare şi
elementele pozitive ale vieţii lor. Astfel existenţa proprie ajunge să fie tristă,
fără bucurii, doar cu necazuri, imposibil de suportat. Din această cauza există
riscul pentru suicid. Uneori poate fi vorba doar de dorinţa de a fi mort fără
tentative de suicid dar, deseori, pot să apară aceste tentative. Gândurile care
însoţesc tentativa pot fi: ‘Sunt o pacoste pentru familia mea. Le va fi mai bine
dacă voi muri’ sau ‘Moartea este singura soluţie pentru a-mi sfârşi suferinţa’.
În general oamenii au tendinţa să creadă implicit în ceea ce gândesc şi
să considere că gândurile lor sunt o reflectare adevărată a realităţii. Indiferent
de statutul social, profesional sau de inteligenta unei persoane, când cineva
este deprimat are tendinţa să facă un anumit tip de erori când gândeşte despre
propria persoană, situaţia în care se află sau viitorul ei. Este de reţinut faptul
că gândurile pe care le avem sunt doar o interpretare a realităţii, ca o pereche
de ochelari prin care noi alegem să vedem realitatea. Acest lucru nu înseamnă
că interpretarea noastră este cea bună. Când suntem deprimaţi suntem încli-
naţi să vedem şi să interpretam lucrurile altfel, întotdeauna negativ.
Simptomele fizice sunt la fel de neplăcute ca şi cele psihologice. Som-
nul este perturbat. Persoanele cu depresie fie suferă de insomnii fie de hi-
persomnii. Pofta de mâncare fie scade, fiind deseori însoţită de pierderi în
greutate, fie creşte împreună cu greutatea corporală. Multe persoane simt o
pierdere/scădere a energiei şi o pierdere parţială sau totală a interesului pentru
viaţa sexuală. O femeie tânăra, depresivă, îşi descria simptomele fizice în
modul următor: ‘Mă simt epuizată… tot timpul. Este un adevărat efort să fac
orice. Chiar şi menţinerea igienei personale este un efort; simt că trebuie să
mă târăsc prin casă’.

607
Comportamentul alimentar

Astfel putem defini episodul depresiv major prin : [4]

A. prezenţa a minim cinci din următoarele caracteristici, printre care
minim unul dintre primele 2, persistente pe o perioadă de minim două săptă-
mâni, apărute ca o modificare de la nivelul anterior de funcţionare:
1. dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei, aproape în
fiecare zi;
2. diminuarea marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau
aproape pentru toate activităţile, aproape în fiecare zi, pe aproa-
pe toată durata ei;
3. pierderea semnificativă în greutate (deşi persoana nu este la dietă),
sau creşterea în greutate sau modificarea apetitului alimentar;
4. insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
5. lentoare sau agitaţie psihomotorie aproape în fiecare zi (observa-
bilă şi de către alte persoane);
6. fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
7. sentiment de inutilitate sau de culpă (vinovăţie) excesivă sau
neadecvată aproape în fiecare zi;
8. diminuarea capacităţii de concentrare sau de decizie aproape în
fiecare zi;
9. gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte) ideaţie
suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid
sau planuri suicidare.
B. Simptomatologia nu satisface criteriile pentru un episod mixt (ele-
mente depresive cu elemente maniacale)
C. Simptomatologia cauzează o detresă sau o deteriorare semnifica-
tivă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de
funcţionare.
D. Simptomatologia nu se datorează efectelor fiziologice directe ale
unei substanţe (ex. droguri) ori unei condiţii medicale (ex. hipotiroidism).
E. Simptomatologia nu este explicată mai bine de doliu. Simptomele
persistă mai mult de 2 luni.
Cauza unui episod depresiv major este un eveniment stresant major
al vieţii zilnice în îndeplinirea căruia persoana eşuează. Aceasta interpretează
negativ acest eşec şi astfel apar emoţiile negative. Ulterior începe să interpre-
teze negativ tot mai multe evenimente, ajungând chiar să interpreteze negativ
tot mai multe evenimente de rutină zilnică. Modelul de apariţie al depresiei

608
 Comportamentul alimentar

este foarte bine explicat prin modelul stres-vulnerabilitate. [11] Acest mo-
del presupune existenţa unor stresori, evenimente negative din viaţa umană
ce interacţionează cu persoana. La aceşti stresori se adaugă vulnerabilitatea
personală a fiecăruia. Când vorbim de vulnerabilitate, facem referire la vulne-
rabilitatea biologică (prezenţa unei boli de factură medicală, ex. diabet, boa-
lă cardiovasculară) şi la vulnerabilitatea psihologică (anumite trăsături sau
tulburări de personalitate, ex. personalitate de tip dependent). Toate acestea
elemente se combină pentru a da tabloul clinic final, diferitele tulburări emo-
ţionale sau de comportament alimentar.
Modelul pentru o tulburare de comportament alimentar a fost prezen-
tat mai sus. În exemplul ce urmează, modelul depresiei va fi combinat cu
cel al tulburării de comportament alimentar (bulimie nervoasă), pentru o mai
bună redare a realităţii personale.
Stresori: un eveniment personal soldat cu eşec - Maria, o elevă de 16
ani a fost părăsită de prieten.
Stil de gândire: gânduri dezadaptative referitoare la propria persoa-
nă, lume, viitor însoţite de diferite comportamente - Maria a început să aibă
gânduri de tipul: „Nu mai suntem împreună fiindcă nu arăt bine. Ce mă fac?
Nu mă mai suport. Nu merit pe nimeni”
Probleme emoţionale: emoţii intense de tristeţe, pierderea interesului
pentru activităţi plăcute, învinovăţire, iritabilitate, nervozitate, ruşine, senti-
mentul de pierdere al controlului
Probleme de natură cognitivă: dificultăţi de decizie şi concentrare,
deficit atenţional, inflexibilitate în gândire, procesarea evenimentelor negati-
ve din viaţa zilnică.
Probleme de comportament: izolare socială, evitarea prietenilor,
plâns.

Maria a început o cură de slăbire foarte riguroasă. Perioadele de înfo-

metare duceau la episoade de mâncat compulsiv combinate cu purgare. Aces-
tea, în decurs de 2 luni, au crescut ca frecvenţă. Sentimentele pe care Maria
le avea după un episod de mâncat compulsiv erau de vinovăţie, de ruşine, de
tristeţe că „Nici măcar să slăbesc nu reuşesc. Nu sunt bună de nimic! N-are
nici un sens, viaţa asta”. Prin întreţinerea stilului cognitiv, a emoţiilor şi com-
portamentelor aferente se întreţine şi cercul vicios al depresiei şi bulimiei.
În ceea ce priveşte modelul cognitiv al depresiei acesta de bazează pe

609
Comportamentul alimentar

concepte de gândire inflexibile (scheme cognitive iraţionale). Redăm în cele

ce urmează modelul descris de J. Cottraux: [12]

Figura 11.2. Modelul cognitiv al depresiei [după 12]

Vulnerabilitate genetică
↓
Factori de stres: evenimente ale vieţii
↓
Mod de gândire (schemă cognitivă):
interpretări negative ale evenimentelor
↓
Sensibilitate în faţa evenimentelor
din ce în ce mai neimportante
↓
Anticiparea eşecului personal
↓
Depresie cronică
↑
Factori de protecţie
Susţinere din partea mediului social
Strategii cognitive de adaptare la evenimente
Tratamente farmacologice, psihoterapie

Tulburarea depresivă este un proces dinamic, în care probabilitatea

apariţiei unor episoade recurente este dată de stresorii şi episoadele anterioa-
re. Cu alte cuvinte cine a trecut printr-un episod depresiv are un risc crescut
de apariţie a unui nou episod depresiv. [13]
Depresia este asociată cu mâncatul emoţional. Mâncatul emoţional nu
este asociat doar cu o simptomatologie emoţională ca depresia ci şi cu anxi-
etate, ideaţie şi comportamente suicidare. Persoanele obişnuiesc să mănânce
mai mult când sunt triste, abătute, când sunt supărate. Pe lângă acestea, mân-
catul emoţional este asociat de multe ori şi cu plictiseala, cu existenţa unor
termene limită la servici, cu stările de nervozitate. În aceste cazuri alimentaţia
este o metodă de descărcare nervoasă.[14] Astfel, persoanele cu distres emo-
ţional aleg să-şi distragă atenţia de la emoţiile negative pe care le au şi să o
focalizeze spre stimulii mediului exterior. O mâncare la care accesul este mai
uşor (snacks-urile de pe masă) are de multe ori rolul de a influenţa percepţia
persoanei în sensul scăderii nivelul distresului emoţional. Practic nu mai sunt
atenţi la ceea ce simt şi ce gândesc, la problemele pe care le au ci se focali-
zează pe ceea ce mănâncă.

610
 Comportamentul alimentar

Figura 11.3. Modelul asocierii depresiei cu mâncatul emoţional [după 14]

Dificultăţi în identificarea
emoţiilor

Depresie Mâncatul emoţional

Autoreglarea emoţiilor

Depresia este indirect legată de foame emoţională prin faptul că per-

soana are dificultăţi în a-şi recunoaşte propriile stări emoţionale. Pentru a nu
se confrunta cu acestea, persoanele au tendinţa de a-şi distrage atenţia prin-
tr-o recompensă imediată. Modul cel mai uşor prin care se poate face acest
lucru este mâncarea. [15] Practic ne autoreglăm emoţiile negative pe care le
simţim, recompensându-ne cu ceva bun. Recompensa apare pe termen scurt,
neglijând sau neconsiderând eventualul risc pe termen lung.
În literatura de specialitate s-au efectuat numeroase studii privind
corelaţia dintre depresie şi mâncatul compulsiv. Marcus sugerează, încă din
1990, că persoanele obeze cu probleme de mâncat compulsiv tind să prezinte
o simptomatologie depresivă accentuată faţă de persoanele obeze care nu se
angajează în binge-eating.[16] S-au comparat un grup de persoane normo-
ponderale cu mâncat complusiv şi un grup de persoane normoponderale fără
binge-eating. Grupul care se angaja în binge-eating avea un scor mai ridicat
la probleme emoţionale de timpul depresiei sau anxietăţii, faţă de cel care
nu se angaja în binge-eating.[17] Din câte se poate observa, în cazul acesta,
elementul esenţial nu este indicele de masă corporală ci faptul că acesta are
probleme de alimentaţie, mai precis binge-eating. [18] În acest caz depresia
s-a dezvoltat pe fondul tulburărilor de comportament alimentar.
Pacienţii care suferă de anorexie, dezvoltă câteva caracteristici speci-
fice acesteia: dorinţa de slăbire, insatisfacţie cu privire la imaginea corpora-
lă, perfecţionism, neîncredere în relaţiile interpersonale, frică de maturitate,
sentimente de ineficienţă personală. [19] Unele dintre aceste trăsături pot fi
amplificate de stările depresive, mai ales că aceste stări sunt foarte frecvente
la anorexici. [20] Acest lucru este foarte important ştiind că un câştig în gre-
utate creşte gradul de anxietate sau/şi depresie resimţit de către anorexici sau

611
Comportamentul alimentar

bulimici. Anorexicii bulimici (cei care se angajează în purgare sau utilizare

de laxative, diuretice) sunt mai nesatisfăcuţi de greutatea lor corporală decât
anorexicii restrictivi. [20]

11.5. TERAPIA COGNITIV COMPORTAMENTALĂ:

IRAŢIONALITATE VS. RAŢIONALITATE

Albert Ellis propune, în 1962, un model conform căruia cauza prin-

cipală a problemelor emoţionale o reprezintă aderenţa persoanei la anumite
credinţe iraţionale.[21] Câţiva ani mai târziu, Newark arată că adulţii nevro-
tici au un procent mai mare de gânduri şi idei iraţionale decât persoanele
normale. [22] Teoria lui Ellis presupune existenţa unei relaţii între cogniţii,
emoţii şi comportamente. Rolul esenţial în apariţia emoţiilor, felul şi inten-
sitatea acestora şi precum şi în determinarea viitoarelor comportamente este
cel al cogniţiilor. [23]
Modelul ABC cognitiv dezvoltat de Ellis in 1962 a fost ulterior com-
pletat de AT Beck în 1976. Conform acestora, persoanele răspund unor eveni-
mente neplăcute (A) cu o serie de consecinţe (C) care sunt de natură emoţio-
nală, comportamentală şi cognitivă. Aceste răspunsuri variază de la persoană
la persoană. Variaţia în răspunsuri apare datorită diferitelor cogniţii/credinţe
(B) pe
������������������������������������������������������������������������
care persoana le are. Chiar dacă două persoane trăiesc acelaşi eveni-
ment, răspunsul lor va fi în funcţie de modul fiecăruia de a interpreta eveni-
mentul.
A= evenimentul activator
B= gândurile/cogniţiile pe care persoana le are despre evenimentul
respectiv
C= consecinţele acestor interpretări – emoţionale, comportamentale
Este necesar a face diferenţa între cogniţiile raţionale şi cele iraţiona-
le. Cele raţionale sunt credinţe flexibile şi logice. Spre deosebire de acestea,
cogniţiile iraţionale sunt inflexibile, ilogice şi nu au o bază de suport. Raţiona-
litatea promovează acceptarea personală, flexibilitatea, răspunsuri adaptative
la evenimente, reduce vulnerabilitatea persoanei în faţa stresorilor şi au rolul
de a ajuta persoana să-şi atingă ţelurile propuse. [24] Cogniţile iraţionale sunt
relaţionate cu comportamente şi emoţii dezadaptative la situaţia existentă.
În general, informaţia negativă este procesată prima. Acest mod de a
reacţiona, pare să fi fost în preistorie, o modalitate de protecţie a omului în

612
 Comportamentul alimentar

faţa diverselor pericole. O dată cu evoluţia noastră ca specie, acest mod de

gândire nu mai este util, dimpotrivă este de multe ori chiar dăunător.
Principalele gânduri dezadaptative pe care o persoană le are pot, fi
grupate în patru categorii, conform terapiei raţional emotive şi comportamen-
tale: [25]
a. Trebuie, ca o necesitate (cerinţe absolutiste) - diferite persoane îşi
formează de multe ori anumite reguli de tipul „Trebuie să mă descurc
perfect”, „Trebuie să arăt bine”, etc. Acest tip de cogniţii nu se refe-
ră doar la persoana proprie ci şi la alte persoane, la lume, la viitor.
Varianta raţională a acestui tip de gânduri este cea preferenţială. „Aş
prefera să arăt bine”, „Mi-ar place să fiu mai slabă”. După cum se
poate observa varianta raţională este mai flexibilă.
b. Catastrofare – acest tip de cogniţii îşi au originea în cele dintâi. Mai
precis, când acestea nu sunt îndeplinite. Modul de gândire poate fi
exemplificat prin gânduri de tipul: „Trebuie să arăt bine şi e groaznic
dacă nu arăt aşa”, „E groaznic ce se întâmplă. Nu trebuia să fie aşa
viaţa mea”. În momentul respectiv, persoana percepe că nimic nu
este mai rău decât ceea ce i s-a întâmplat şi că absolut nimic bun nu
poate fi extras din acel eveniment negativ. Varianta raţională este una
flexibilă care derivă din varianta raţională a lui trebuie. „Chiar dacă
este rău, lucrurile pot sta şi mai rău de atâta.”
c. Intoleranţă la frustrare – şi acest tip de gânduri derivă din cerinţele
absolutiste neîndeplinite: „Nu mă mai suport aşa.”, „Trebuie să fiu
plăcută de toţi şi nu accept să nu mă placă”. Alternativa acestor cog-
niţii este flexibilizarea lor. „Mi-aş dori ca lumea să mă placă dar pot
trece peste faptul că nu o fac”, „Mi-aş dori ca viaţa să fie dreaptă dar
este suportabilă de trăit”.
d. Evaluare globalizată – acest tip de gânduri nu derivă din cerinţele ab-
solutiste. Persoanele se critică prea aspru pe sine, pe alţii şi viitorul.
„Sunt prost şi leneş şi de asta sunt aşa de gras.”, „Sunt un mincinos!”.
Varianta raţională se referă la acceptarea personală precum şi acelor
din jur.
În ceea ce priveşte terapia comportamentală aceasta urmăreşte mo-
dificarea comportamentelor indezirabile în unele dezirabile. Pentru a putea
modifica un comportament nedorit (a-i descreşte frecvenţa apariţiei) în unul
dorit, este nevoie să ne uităm la antecedentele şi consecinţele sale, mai precis

613
Comportamentul alimentar

la ceea ce îl precede şi la ceea ce urmează apariţiei sale.

În cadrul antecedentelor este necesar a ştii dacă persoana are sufi-
ciente informaţii pentru a face acel comportament, dacă poate să efectueze
respectivul comportament şi dacă se aşteaptă ca acel comportament să aibă
urmări plăcute. De exemplu, dacă o persoană vrea să mănânce o prăjitură –
ştie de unde să-şi cumpere prăjitura, dacă are suficienţi bani pentru prăjitura
respectivă, ştie cum să ajungă la magazinul unde se vinde prăjitura respectivă
şi dacă persoana se aşteaptă la emoţii pozitive, de plăcere, confort, mulţumire
după ce mănâncă prăjitura. Dacă acest condiţii nu sunt îndeplinite şansele ca
respectivul comportament să reapară sunt scăzute.
Când vorbim de comportamente ne gândim şi la consecinţele lor.
Dacă consecinţele sunt benefice, pozitive pentru noi, atunci şansa de a efec-
tua acel comportament şi în viitor va creşte. Dacă, dimpotrivă, consecinţele
sunt neplăcute, sau resimţite ca pedepse, pe viitor comportamentul va scădea
ca frecvenţă. Să luăm exemplul cu prăjitura. Dacă persoana simte plăcere,
mulţumire, nu este certat pentru că a mâncat acea prăjitură şansele să mai
mănânce şi altă dată prăjitura respectivă cresc. Dacă, dimpotrivă, este certat,
a rămas fără bani de bilet pentru autobuz, practic este pedepsit într-un fel sau
altul, atunci şansele de a repeta pe viitor comportamentul în cauză scad.

11.6. INTERVENŢIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN

TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ALIMENTAR

Psihoterapia cognitiv –comportamentală este un tip de terapie psiho-

logică. Aceasta se referă la învăţarea pacientului să îşi recunoască propriile
gânduri, emoţii, comportamente dezadaptative. Ulterior recunoaşterii acesto-
ra, persoana este învăţată diferite tehnici şi strategii de modificare a acestora.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală ajută pacientul să-şi norma-
lizeze stilul alimentar prin reglarea meselor. Pe lângă aceasta, pacienţii sunt
învăţaţi sau reînvăţaţi să se bucure de gustul alimentelor şi varietatea acestora
fără a le fi frică de consecinţele ingerării lor.
Abordat specific, pe tulburările de comportament alimentar, acest tip
de psihoterapie învaţă persoana să îşi recunoască simptomatologia cu scopul
de a rupe cercurile vicioase ale gândirii, comportamentelor şi emoţiilor pa-
cientului. Îl ajută pe acesta să îşi corecteze stilul de gândire astfel încât să-şi
interpreteze corect simptomatologia şi să reducă „puterea” pe care aceasta o

614
 Comportamentul alimentar

are asupra lui. În cadrul psihoterapiei pacientul învaţă să-şi modifice stilul de
gândire iraţional cu unul raţional. O dată cu această modificare se vor modi-
fica şi stările emoţionale, ceea ce va reduce sau stopa apariţia pe viitor a unor
noi episoade ale comportamentelor alimentare dezadaptative. Tot în cadrul
restructurării cognitive se tratează şi subiectul imaginii de sine, al stilului de
viaţă, al percepţiei propriei persoane, a altora, cât şi a viitorului.
Modificarea comportamentelor este la fel de importantă ca şi modi-
ficarea gândurilor. Aceasta se referă la modificarea comportamentelor inde-
zirabile (ex. mănâncă chipsuri sau snack-suri în timp ce-şi scrie lucrarea de
diplomă) cu unele dezirabile (ex. bea ceai de fructe neîndulcit în timp ce-şi
scrie lucrarea de diplomă). Pacientul este învăţat cum să-şi rezolve probleme-
le care pot produce noi condiţii de stres. Înlăturând situaţiile problemă este
evitat mâncatul emoţional.
Intervenţia congnitiv-comportamentală în cazul tulburărilor de com-
portament alimentar se realizează în trei etape. În primul rând este identificat
tipul tulburării iar persoana este familiarizată cu ceea ce înseamnă tulburarea
respectivă, modul în care a apărut şi s-a dezvoltat. De asemenea se efectuează
o şedinţă de educaţie cu privire la tehnicile psihoterapeutice ce vor fi utilizate,
prezentându-se principiile după care acestea funcţionează.
Prima etapă este focalizată pe modificări comportamentale care au
ca scop întreruperea cercului vicios al mâncatului compulsiv, al vărsăturilor
autoprovocate, al restricţiei alimentare. Persoana este informată asupra tul-
burării sale, asupra modificărilor metabolice, a factorilor care determină sau
întreţin tulburarea, asupra consecinţelor negative asupra propriului organism.
[25]. Astfel, în această perioadă, persoana îşi automonitorizează consumul de
alimente, orele la care mănâncă, contextul în care mănâncă, gândurile pe care
le are anterior/în timpul/ulterior alimentaţiei. Practic ea notează într-un caiet
tot ceea ce a mâncat, unde a mâncat, cu cine, la ce oră a mâncat, emoţiile şi
gândurile asociate anterior- în timpul- ulterior meselor. Tot acum se urmăresc
întăririle pozitive/negative şi pedepsele pe care le au comportamentele per-
soanei. Se întăreşte un comportament alimentar dezirabil şi se învaţă compor-
tamente alternative celor indezirabile, prin care să se controleze alimentaţia
defectuoasă. Automonitorizarea şi introducerea a trei mese principale pe zi
sunt scopuri principale în această etapă. Această etapă este considerată a fi
acea etapă în care persoana în cauză învaţă din nou cum să mănânce.
Etapa a doua este dedicată modificărilor cogniţiilor pacientului. Prin-

615
Comportamentul alimentar

cipala preocupare a acestei etape este explicarea şi evidenţierea legăturilor

gânduri-emoţii-comportamente. Accesarea acestor gânduri se face cu scopul
modificării lor. Ele sunt relative la imaginea corporală, la mâncare, la gre-
utate. Aici se urmăreşte renunţarea la dietă, dezvoltarea diferitelor abilităţi
necesare adaptării la diferitele cerinţe sociale şi alimentare. În acest caz vor-
bim despre rezolvarea de probleme. Pacientul învaţă cum să se descurce, cum
să facă faţă situaţiilor percepute ca fiind stresante şi care pun probleme în
modul lor de rezolvare. De asemenea, pe tot parcursul terapiei, se urmăreşte
îmbunătăţirea imaginii de sine. Ultima etapă a terapiei se referă la evaluarea
modificărilor survenite, la menţinerea comportamentelor adaptative şi la pre-
venirea recăderilor. [25]

11.7. SFATURI PRACTICE ÎN ABORDAREA PACIENTULUI

1) Depistaţi precoce dacă există probleme de tulburări alimentare şi dacă

screening-ul este pozitiv contactaţi un psiholog/psihiatru.
2) Faceţi screening-ul pentru tulburările depresive şi dacă acesta este pozi-
tiv, contactaţi un psiholog/psihiatru (întrebările de screening sunt primele
două de la criteriul A).
3) Comunicaţi cu pacientul dvs. Nu puneţi doar întrebări închise cu răspun-
suri de tipul „da/nu” ci întrebaţi deschis. „Ce s-a întâmplat de aţi mâncat
la ora 2 noaptea?” în loc de „Dar nu vă era foame la 2 noaptea, nu? ”.
4) Nu vă fie ruşine să puneţi întrebări. Întrebaţi deschis, fără a fi brutal.
5) Spuneţi-le clar pacienţilor dvs. care sunt problemele lor. Neştiind despre
ce este vorba pacientul dvs. poate exagera situaţia reală. Ambiguitatea şi
necunoaşterea poate produce anxietate şi depresie.
6) Ascultaţi atent ceea ce pacientul dvs. are de spus. Multe din informaţiile
primite pot să vă fie de folos în diagnosticarea şi tratarea bolii acestuia.
7) Nu judecaţi pacientul şi faptele acestuia. El are nevoie de o persoană în
care să aibă încredere şi nu una de care să-i fie ruşine sau frică.
8) Încercaţi să-i înţelegeţi motivaţia pentru alegerile sale fără a pune în faţă
modul dvs. de rezolvarea a problemei. Nu sunteţi aceeaşi persoană cu el,
condiţiile de viaţă sunt diferite.
9) Acceptaţi necondiţionat pacientul cu toate problemele lui, chiar dacă nu
sunteţi de acord cu el.
10) Renunţaţi la prejudecăţi.

616
 Comportamentul alimentar

11) Fiţi congruent cu pacientul. Un medic neatent, distrat de la problemele

pacientului scade încrederea acestuia în doctor.
12) Nu utilizaţi ameninţări cu agravarea bolii ca motivare a pacientului în
respectarea indicaţiilor medicale. Faceţi-l pe pacient să vadă consecinţele
nedorite ale nerespectării tratamentului.
13) Încercaţi să-i explicaţi consecinţele modului său de acţiune. „Ce credeţi,
regimul pe care l-aţi urmat până acum v-a ajutat sau nu? Veţi observa o
schimbare dacă continuaţi cu acest regim? Haideţi să vedem ce-i de fă-
cut.”
14) Motivaţi-vă pacientul în menţinerea comportamentelor sănătoase prin
stabilirea împreună cu el, a unui plan de tratament. „Medicii vă pot ajuta,
ghida, dar când mergeţi acasă sunteţi propriul dvs. medic. Ce puteţi dvs.
face pentru dvs este foarte important.”
15) Stabiliţi împreună cu pacientul dvs. scopuri pe termen lung şi pe termen
scurt care să fie realizabile. În loc de „Trebuie să slăbiţi” sau „Renunţaţi
la grăsimi” încercaţi să stabiliţi scopuri de tipul „Renunţaţi la chiftelele de
luni, marţi şi miercuri şi încercaţi să le mâncaţi doar o dată pe săptămână”
sau „În următoarea lună propunem ca scop pierderea a 2 kg, ”
16) Felicitaţi pacientul atunci când are rezultate bune.
17) Când propuneţi o schimbare în stilul de viaţă a pacientului discutaţi cu el
această schimbare în termeni de dezavantaje şi avantaje.
18) Renunţaţi la limbajul medical atunci când povestiţi cu pacientul. Încercaţi
să utilizaţi acelaşi limbaj cu el.
19) Verificaţi care sunt aşteptările pe care pacientul le are de la tratament şi
corectaţi-le când acestea nu sunt conforme cu realitatea. Astfel creşteţi
aderenţa la tratament.
20) Fiţi amabil, politicoşi, sinceri cu pacienţii dvs. Încercaţi că creaţi o at-
mosferă degajată, de acceptare, în care acesta să nu se simtă ameninţat,
judecat.
21) Oferiţi informaţii atunci când sunt cerute sau necesare.
22) Oferiţi suport şi sprijin pacienţilor, lucraţi în echipă cu aceştia.

617
Comportamentul alimentar

11.8. TEHNICI DE MODIFICARE A COMPORTAMENTULUI ALI-

MENTAR LA PERSOANELE CU OBEZITATE [26]

1. Daţi atenţie şi comportamentului alimentar, nu doar greutăţii pacienţilor.

2. Sfătuiţi-i să adopte şi să respecte un program al meselor şi gustărilor.
3. E de preferat să mănânce întotdeauna în acelaşi loc.
4. Eliminarea oricărei alte activităţi în timpul mesei (TV, citit, scris, etc.),
pentru a preveni alimentaţia automată, involuntară.
5. Eliminarea platourilor şi servirea unei singure porţii o dată.
6. Nu se mănâncă tot din farfurie.
7. Masa se părăseşte după ce se termină de mâncat.
8. Cumpărăturile se fac când persoana este sătulă.
9. Este bine a întocmi liste pentru cumpărături.
10. De preferat a cumpăra alimente ce trebuie gătite.
11. A nu se ţine alimente problemă la loc vizibil (alune, sărăţele, chipsuri,
bomboane, etc).
12. Să se facă distincţie între foame şi poftă; ne opunem sau ignorăm poftele.
13. Se rezistă impulsului de a mânca; persoana poate face altceva în loc să
mănânce (plimbare, citit, spălat vase, mers în vizită, etc.)
14. Regulile alimentaţiei sănătoase se urmează şi în afara locuinţei (restau-
rant, petreceri, vizite, etc.).
15. Se identifică factorii declanşatori ai comportamentului alimentar –(ex.
stres, supărare, plictiseală, îndemnurile altor persoane, etc.).
16. Persoana este învăţată să se pregătească înainte pentru situaţiile de risc
(planificarea meselor).
17. Nu se consumă alcool înainte de masă, pentru a evita apariţia senzaţiei
de foame şi a alimentaţiei exagerate.
18. Stabilirea de obiective realiste.
19. Se adoptă metoda paşilor mici : obiceiurile se schimbă treptat, nu se in-
troduce mai mult de o schimbare, maximum două, de comportament la
un moment dat.
20. Renunţarea la gândirea “totul sau nimic”.
21. Atâta timp cât excepţiile alimentare nu devin o regulă, acestea se tole-
rează.
22. Se priveşte din punctul de vedere al avantajelor pe care le aduce pe ter-
men lung controlului alimentar şi o alimentaţiei sănătoase.

618
 Comportamentul alimentar

23. Este bine a se aplica tehnicile de control ale alimentaţiei şi de creştere a

activităţii fizice.
24. Cel mai greu de suportat sunt primele 2-3 săptămâni, după aceea totul
devine obicei.
25. Este de preferat a fi evitate situaţiile stresante, cu consum emoţional pen-
tru a evita supraalimentarea.

Referinţe:

1. Simu D. Alimentaţia sănătoasă. În Hâncu N, Vereşiu IA – Diabetul zaharat, Nutriţia şi

Bolile metabolice. Ed. Naţional, 1999: 56-71
2. Ricciardelli LA, McCabe MP. Childrens’ body image concerns and eating disturbance:
a review of the literature. Clinical Psychology Review, 2001; 21: 325-344
3. Fairburn G.C., Overcoming binge-eating, The Guilford Press, New-York, 1995
4. Manual de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mentale, Ediţia a IV-a, Editura Asoci-
aţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti, 2003
5. Stunkard A, Kelly Costello Allison. Two form of disordered eating in obesity: binge
eating and night-eating. International Journal of Obesity, 2003; 27: 1-12
6. Cerú-Björk C, Andersson I, Rössner S. Night eating and nocturnal eating – two different
similar syndromes among obese patients? International Journal Of Obesity, 2001; 25:
365-372
7. Corby M.K., O’Neil P. M., Laura Pawlow. Changes in food cravings during low-calorie
and very-low calorie diets. Obesity, 2006, Vol.14, No. 1
8. Bratman S., Knight D. Health food junkies, Overcoming the obsession with healtful
eating. New York, Broadwaz Books, 2000
9. Zamora C.M.L et all, Orthorexia nervosa. A new eating behavior disorder?, Actas Esp
psiquiatr, 2005, 33 (1): 66-68
10. Weller G., Cordery H., Corstorpine E., Hinrichsen H., Lawson R., Mountfors V., Russell
K., Cognitiv Behavioral Therapy for Eating Disoreders – A Comprehensive Treatment
Guide, Cambridge University Press, 2007
11. David D, Tratat de psihoteraii cognitive şi comportamentale, Ed. Polirom, 2006
12. Cottraux J. Terapiile cognitive. Ed. Polirom, 2003
13. Scott M, Reid M. Life stress and major depression. Curent Directions in psychological
science, 2009, 18: 68-72
14. Ouwens MA, van Strien T, van Leeuwe JFJ, Possible pathway between depression,
emotional and external eating. A structural equation model, Appetite, 2009, 53: 245-248

619