SUPORT DE CURS

Psihologia comportamentului alimentar

Biologic si cultural in determinarea comportamentului uman

Intrebarea de inceput este aceasta: Cat din comportamentul nostru alimentar este
determinat de biologic si in ce masura alimentatia noastra are radacini culturale? De ce ne
place cafeaua, dulciurile, condimentele. De ce englezii si francezii nu doar ca mananca
diferit dar se si tachineaza fara mila pe tema alimentatiei de secole. Englezii ii numesc pe
francezi “broaste” la care francezii le raspund “ca englezii au o suta de religii dar un
singur sos” De ce pizza a trecut foarte repede de la o totala necunoastere la alimentul
favorit al americanilor?
De fapt, alimentatia umana este rezultatul unei interactiuni complexe dintre
nevoile umane de hranire, ecologie, logica umana sau lipsa ei si al accidentelor istorice.
Oamenii au facut mancarea dar nu doar ca au facut-o ci le-a si placut. Oamenii si-au
construit alimentatia in limitele puse de biologie, economie si psihologie. Exista un
numar infinit de regimuri de dieta dar nici un regim nu poate fi sustinut timp indelungat
daca nu asigura proteine, carbohidrati, grasimi, vitamine si mineralele necesare.
Dar cine ia aceasta decizie? Cine dezvolta aceste tipuri de alimente care sa ne
satisfaca? Cine a creat aceasta varietate si complexitate de retete care ne imbogatesc
foarte mult viata? Nimeni nu cunoaste numele inventatorului Se cunosc numele unor
bucatari celebri mai recenti, dar istoria mancarilor, nu ca si cea a razboiului violentei, e
un razboi in general fara nume. Oricine ar fi creat painea de grau – un hibrid complicat –
de el beneficiaza intreaga umanitate mai mult decat de pe urma oricarui erou. Desi nu-i
cunoastem nici limba, nici numele, cunoastem in schimb fiecare detaliu al vietii oricarui
dicator. Un mexican necunoscut a inventat mancarea din porumb si cu asta a mentinut
viata a numerosi oameni. Cei care au inventat mancarurile – milioane de oameni umili,
generosi, de diverse meserii, cu inteligenta creativitate si munca traiesc in linistea painii,
calmul unui bol cu orez, bucuria vinului si in lumina unei cesti de cafea.

1
 Dificultatile alimentare date de evolutiile recente reclama o intelegere a
fenomenului astfel incat sa fie posibila alimentarea si sa se incurajeze utilizarea ei
optima.
Nevoile noastre nutritionale, si unele preferinte foarte generale sunt determinate
biologic. Mediul inconjurator poate modifica nevoile noastre intr-o numita masura, dar
nu poate in totalitate schimba fundamentul biologic – avem nevoie de proteine, vitamina
C, indiferent de ce credem sau gandim. Preferintele in schimb sunt influentate puternic de
cultura si fortele sociale.
Cele mai multe studii legate de alimente, pana nu demult, s-au concentrat pe
productie si consum. Aceasta s-a schimbat odata cu dezvoltarea antropologiei
nutritioniste si istoria alimentatiei. Aceasta a schimbat intelegerea noastra in legatura cu
ce trebuie sa facem pentru a rezolva problema alimentatiei in lume. Pana recent, literatura
de specialitate sublinia necesitatea producerii unei cantitati mai mari de alimente si
necesitatea convingerii oamenilor sa manance sanatos. Inca, consumul nu e o simpla
functie a productiei. Consumul determina ce sa se produca, prin creerea unei cereri.
Productia si consumulse determina unul pe celalalt. De cand factorii sociali si culturali au
inceput sa aiba o influenta masiva asupra consumului, devine evident faptul ca cultura si
soietatea sunt factori determinanti importanti ai productiei
Din aceasta cauza, studiile prezente abordeaza intregul sistem al alimentatiei
percepand productia, distributia si consumul ca pe un singur proces. Din aceasta cauza
abordarea necesara este cea bioculturala. Aceasta implica atentie sporita acordata
biologiei umane, culturii si politicii economice ca factori determinanti importanti in
sistemul alimentatiei. Abordarea bioculturala contrasteaza cu cea doar strict biologica sau
doar cu cea culturala. Alimentatia nu poate fi explicata doar prin simplele consideratii
nutritioniste sau doar prin simpla prisma culturala (ca simboluri sau semnificatii)
Alternativele la o teoria practica bioculturala sunt doua: prima este cea a teoriilor
ecologice si economice care vad alimentatia ca fiind determinate de biologie – nevoi
nutritionale de baza, instincte si mediu. Cea de-a doua e teoria care vede societatea si
cultura ca fiind rupta de biologie, care sustine ca suntem doar purtatori de cultura si nu
creatori ai ei. Aceste doua tipuri de teorii au dominat antropologia nutritionala mult timp

2
dar acum ele sunt considerate inadecvate. Ele trebuiesc combinate intr-o sinteza
bioculturala pentru a intelege comportamentul alimentar.
Societatea e facuta din indivizi care interactioneaza unii cu altii pentru a-si
satisface nevoile variate. “Cultura” este un termen utilizat de antropologi pentru a se
referi la reguli, traditii, si alte planuri si comportamente impartasite care rezulta din
aceasta interactiune. Societatea e o interactiune iar cultura e o cunoastere dinamica ce
rezulta din aceasta interactiune; interactiunile repetate pna cand oamenii dezvolta din
aceste interactiuni generalizari pe care le cunoastem sub denumirea de “practici
alimentare” sau mai larg, cunostinte sau cultura alimentara. Practicile sunt particularizate
in functie de clase, genuri, etnii, identitati regionale ca si de accidente sau incidente ale
istoriei. E usor de inteles de ce mexicanii saraci utilizau preponderent porumbul inainte sa
treaca la painea alba- acestea erau alimentele cele mai ieftine si mai accesibile. Nu e
foarte usor de inteles de ce acelorasi mexicani le place chili-ul, avocado sau tamarindul.
Chili-ul e un aliment foarte gustos dar arde foarte tare, mai ales cand nu suntem obisnuiti
cu el. Avocado este gustos dar si f scump. Tamarindul e nou venit in Mexic din Asia, e
foarte acru si are o aroma ciudata la care nimeni nu s-ar fi asteptat sa aiba o raspandire
atat de rapida la oamenii obisnuiti. Nimeni nu stie cu s-a petrecut asta in Mexic, mai ales
ca aceste preferinte nu se regasesc si in alte parti ale Americii de Nord.
Mancarea joaca un rol important in viata noastra influentand-o in multe feluri; la
cel mai scazut nivel de abstractizare, mancarea si lichidele sustin viata. Cu toate acestea
pentru majoritatea oamenilor, mancarea indeplineste si alte numeroase roluri dincolo de
intreinere: interactiunea cu mancarea este placuta si adeseori sursa de reducere a stresului
zilnic. Consumul de alimente ne structureaza viata, alegerile alimentare pe care le facem
are legatura cu mentinerea vietii si a sanatatii si ne ofera in egala masura un mod de a ne
autoprezenta
Exista texte importante care gestioneaza problema fiziologiei ei alimentatiei:
Capaldi 1996, dar si psihologiei ei Logue 1991, dar si studii despre perspectiva sociala
asupra intelegerii comportamentelor legate de alimentatie
Psihologia sociala a fost definitta ca “investigarea modului in care oamenii
gandesc, simt sau se comporta sub influenta reala sau imaginara a celuilalt. Psihologia
sociala e interesata aproape exclusiv de comportamentul uman. In acest domeniu (al

3
alimentatiei) psihologia sociala se focalizeaza pe comportamente de tipul reactiilor de
dezgust la diferite alimente, ce spun oamenii) cum construiesc oamenii un sens situatiilor
sociale – cognitiile sau gandurile indivizilor si a proceselor care intervin itre stimuli si
raspunsurile comportamentale. Ex cognitiile sociale legate de alegerea alimentelor se va
concentra pe cognitiile care intervin intre perceperea unui aliment si decizia de a-l manca
sau nu
Psihologia sociala a alimentatiei e aplicarea principiilor psihologiei sociale in
intelegerea comportamentelor legate de alimentatie. Mancarea reprezinta mai mult decat
simpla noastra subzistenta.- mai important e modul in care gandurile, sentimentele si
comportamentele au un impact asupra alegerii alimentelor. Ne intereseaza cum
interactiunile cu ceilalti sau cu mediul social poate influenta ce mancam si in ce
cantitate.
In cadrul cognitiilor sociale sunt defalcate doua subiecte mari – cum isi
construiesc oamenii un sens asupra altora (perceptiile) dar si asupra lor insile (self-
regulation) Psihologia sociala a alimentatiei e interesata de modul in care ce mananca
ceilati poate fi utilizat ca o maniera de percepere si intelegere a lor. Alegerea mancarii
poate fi aleasa ca o maniera de prezentare de sine (self-presentation). Similar, mancarea
poate juca un rol in intelegerea noastra si in modul in care ne reglam propriul
comportament. Procesul de auto-reglare poate fi definit ca acel proces mental sau
comportamental prin care oamenii isi pun in practica propriile concepte despre ei insisi,
isi revizuiesc comportamentul sau mediul astfel incat sa sa obtina rezutate conforme cu
propriile sef perceptions si a scopurilor personale. Indivizii sunt implicati in efortul de
schimbarea comportamentului lor asa incat sa elimine patternurile disfunctionale de
gandire sau comportament.
Studiile despre alimentatie sunt necesare datorita problemelor pe care le
genereaza aceasta topica: foamea din tarile sarace pe de o parte, obezitatea in crestere si
sechelele sale (diabet, hipertensiune, probleme cu susceptibilitate de transmitere genetica,
etc. Alimentatia furnizeaza un perfect studiu de caz pentru teoria sociala – spre deosebire
de sex e mult mai usor de studiat, spre deosebire de religie e clar inradacinata in biologic
(nimeni nu poate nega realitatea alimentelor si a foamei). Spre deosebire de politica, nu e

4
un subiect al polarizarilor si dezbaterilor violente. Abordarea ei se regaseste in studiile
trans-culturale, sunt universale, bine structurate
Nevoile biologice de baza traseaza limite largi asupra a ce putem sa mancam.
Nimeni nu va utiliza stricnina sau nu isi va impune o dieta fara vitamina C. Fundamentele
biologice fac ca unele regimuri sa fie mai acceptabile decat altele – acolo unde exista
grau din abundenta e normal ca va fi mai des utilizat in alimentatie. In acest sens
biologia, ecologia si economia influenteaza stilul alimentar, cu exceptia cazurilor
disperate (cei foarte flamanzi vor manca orice, dar cei aflati peste pragul foamei au de
facut foarte multe alegeri. Chiar si societatile foarte simple pot sa aiba un foarte elaborat
stil de alimentatie, adeseori structurat de religie sau alte sisteme abstracte de simboluri.
Hrana este folosita in fiecare societate pentru a comunica mesaje. In primul rand
mesajul este acela al solidaritatii de grup. A manca impreuna este un simbol sacru in
aproape toate religiile si isi pastreaza o calitate aproape sacra in toate familiile. De
asemenea mancarea este purtatoarea mesajelor legate de status, gender, rol, etnicitate,
religie, identitate si alte constructe sociale. Ea este utilizata in foarte multa cazuri ca si
un semn al unei ocazii speciale, al unei calitati personale particulare sau preocupari
speciale. Multi antropologi explica acest aspect cultural prin recursul la functia sa – a
asigura hrana, a da bani, a proteja grupul sau a mentine grupul unit. (mecanismul
functional care vede cultura ca pe un mecanism adaptativ, ce permite oamenilor sa
supravietuiasca si sa se rproduca). Alti antropologi vad cultura ca pe o retea complexa de
simboluri si sisteme de simboluri, rolul antropologului fiind acela de a explica si
interpreta aceste simboluri. Ei vad cultura ca pe o comunicare. Ei sunt deci preocupati de
arta, muzica, traditii literare, de texte. Pentru ei mancarea devine un text ce trebuie
interpretat. Cele doua aspecte sunt ca si aripile unei pasari, ambele sunt valabile dar
complementare. Oamenii trebuie sa se aiba un adapost si sa se hraneasca dar de asemenea
au vieti personale complexe ancoratein limbaje si credinte. Uneori ei sunt simpli
functionalisti, alteori sunt generatori de sensuri complexe. Alimentatia poate fi inteleasa
doar holistic, doar daca luam in calcul fiecare aspect. Practica zilnica pune impreuna
multi determinanti disparati – de la nevoi, la vitamine. Unitatea e asigurata de faptul ca
cei mai multi oameni integreaza intr-o mancare satisfacerea tuturor acestor nevoi:
sanatate, adecvare, sa le dea mana, viata sociala si sexuala, sentimentul controlului si nu

5
in ultimul rand bucurie. Nici un computer nu ar putea oferi un program care sa
optimizeze satisfacerea tuturor acestor nevoi.

Nevoile umane de nutritie

Istoria evolutiei umane explica foarte multe din nevoile noastre – de ce avem
nevoie de zahar si de grasimi, de ce ne modificam regimurile de alimentatie, explica
nevoi particulare de tipul vitemine C sau al consumului de fructe, etc dar nu si specificul
dietei umane. Ea explica mai degraba de ce nu exista o specificitate a ei. Umanitatea are
trei atuuri:
- abilitatea de a trai cu orice care poate fi muscat (cu dintii nostri relativ mici)
- abilitatea de a invata, gandi si planifica
- viata sociala inclusiv conformarea la grupurile din care facem parte
Datorita lor am reusit sa maruntim oasele si sa le fierbem sa domesticim si sa
consumam carne etc si mai nou sa domesticim forme de viata pe care nu le putem vedea:
ex bacterii care ne sunt necesare acum la facutul painii berii, iaurturilor si ale altor
alimente comune. Gratie inteligentei lor, oamenii pot gestiona aproape orice situatie.
Inuitii au trait multa vreme cu foci si balene, in Indonezia populatia Roti se hraneste cu
palmier de zahar, termitele sunt vitale pentru supravietuirea celor din Africa centrala,
somonul asigura peste 80% din hrana tarilor din nordvestul Americii. Multe grupuri din
sudul aceleiasi rgiuni folosesc ghindele. Ceea ce este insa vital, e faptul ca nu putem
supravietui doar cu un singur produs, cum e cazul koalei care digera frunze de eucalipt
sau pisicile cu soareci. Noi nu avem in dotare aparatul enzimatic care sa digere (ca si la
veverite) ciuperci care ar fi fatale celor mai multe mamifere, si nu putem trai doar cu
verdeturi asa cum caii o fac – pentru ca aparatul nostru digestiv nu e pregatit sa
gestioneze o cantitate atat de mare de celuloza, tanini sau sa digeram oase mari. Suntem
limitati la a manca doar itemi chimici relativ usori si simpli. Oamenii pot sa digere
cantitati mai mari de carne cand sunt tineri - e clar o adaptare spre o dieta mai bogata in

6
carne decat la cimpanzei – dar si oamenii sintetizeaza colesterol cand mananca prea
multe grasimi saturate de provenienta animala.
O alta evolutie este cea a creierului. Chiar daca intregul creier s-a dezvoltat, cea
mai mare evolutie s-a inregistrat in lobii frontali si la alte cateva arii specializate – acesta
e sistemul denumit “al gandirii inalte” care asigura abilitatile complexe de a combina
viata sociala complexa, inalt adaptabila, bazata pe invatare si mai presus de orice,
integrarea pornirilor emotionale cu abilitatea sofisticata de a cantari mai multi factori in
luarea unei decizii
Nevoile umane sunt cu mult mai mult decat nevoi fiziologice. Dan Jantzen
spunea ca nevoile umane se reduc la “hrana, adapost si sex” Ar fi simplu daca ar fi asa.
Adapostul in sine nu se reduce la pastrarea caldurii e nevoie de foc, haine, materiale
pentru reparatii. Sexul e doar inceputul rproductiei.
Cu mancarea e mai complicat – e nevoie de o gama larga de nutrienti. Utilizam
hrana ca mod de a ne asigura sentimentele de securitate, control, comunicare si hranire.
Un om mediu, de 72 kg, daca e activ, are nevoie de aprox 3000 de calorii/zi, si de o
cantitate semnificativa de apa. Aproximativ 600 de calorii sunt necesare pentru sustinerea
metabolismului bazal (batai ale inimii, digestie, incluzand aici cele aproximativ 400 de
calorii necesare sistemului nervos. Restul se consuma in activitate. Au existat cazuri
(seceta, foame) de adulti care au trait perioade destul de lungi cu mai putin de 1600
calorii/zi. Audrey Richards a descris populatii din tinuturile pustii din interiorul Zambiei
care erau intr-o aproximativa hibernare in perioadele de sezoane uscate, situatii similare
fiind intalnite in nordul Chinei in timpul iernii, in zilele rele. In aceste conditii
metabolismul incetineste, activitatile inceteaza, si oamenii se intind pana ce reapare
alimentatia. La o alta extrema lumberjacks in the old hand-logging days in padurile
nordice au nevoie de 5000-6000 de calorii/zi, aici fiind inregistrate chiar si consumuri de
7500 de calorii zilnice (aici existand si o risipa inutila care nu a putut fi monitorizata)
Similar, au fost de asemenea inregistrate consumuri de 5000/zi de calorii pentru
pescarii care trageau plase f grele de pesti in iernile cu furtuni in marile Chinei de sud.
Temperaturile foarte scazute ca si activitatile grele forteaza corpul sa consume mult mai
mult. Asa cum se pot adapta pentru foame, corpurile se pot adapta si frigului cronic, prin

7
accelerarea consumului caloric. La fel, exista o adaptare la ingestii mari de alimente prin
diminuarea digestiei si eliminarea reziduurilor nedigerate.
Muschii utilizeaza 30-50 de calorii/pound de greutate iar grasimea utilizeaza doar
2 calorii. Deci, cu cat exista o masa musculara mai mare cu atat exista sansa de a ramane
mai slab. Dietele extreme diminueaza masa musculara iar revenirea la greutatea initiala
dupa o astfel de dieta se face in baza acumularilor de grasime.
Creierul umane este foarte costisitor. El reprezinta doar 3% din greutatea totala a
corpului dar cheltuie aproximativ 25% din resursele sale energetice, din metabolismul sau
bazal.Asta inseamna ca in conditii de repaus, 25% din sange e directionat spre creier,
(ceea ce inseamna o pierdere de 25% din caldura pri scalp); Mai mult, in conditii de stres
creierul este protejat, el primind primul sange si caldura. Activitatea creste fluxul de
sange in special in regiunile active ale corpului. Femeile trebuie sa produca suficient
lapte, nu doar pentru a permite copilului sau sa creasca dar si pentru a permite
dezvoltarea creierului sau imens. Acesta se dezvolta mai ales dupa nastere.
Persoanele nervoase, agitate pot consuma cu pana la 100 de calorii/zi mai mult
decat oamenii calmi. Unii oameni care au un metabolism bazal mai eficient vor consuma
mai putine calorii/zi. In societatile traditionale oamenii vor fi mai norocosi – ei au putut
supravietui in timp ce altii au fost infometati. In societatile moderne sunt ghinionisti – vor
fi grasi. Ei vor fi expusi si la diabet. Diabetul este asociat cu un metabolism foarte
eficient al carbohidratilor si cu ingestia crescuta de zaharuri. Si alcolismul poate fi asociat
acestui tip de metabolism.
In lume, cele mai multe calorii provin din carbohidrati; in afara de societatile care
utilizeaza vanatul, aproape toate societatile utilizeaza (majoritate asocietatilor bazate pe
vanatoare si a celor postindustriale ca si cele din SUA, isi asigura caloriile din grasimi si
uleiuri) Mare parte din comertul industrial consta in grau, porumb, cartofi, orez, zahar
toate acestea fiind carbohidrati.

Mai mult decat o singura nevoie.

Hrana poate fi sau nu o sursa mai mare de placere decat sexul, dar are un avantaj
suplimentar fata de acesta: e mai usor de studiat. Hranirea e o problema publica. Exista

8
cateva societati, foarte putine, in care mancatul este doar o chestiune privata chiar secreta.
In marea majoritate a societatilor, mancatul se desfasoara intr-o maniera deschisa,
sociala. Unii mananca in familie, cu prietenii, cu colegii, cafenelele au tablouri mari si
ferestre mari si mese care in multe cazuri sunt asezate la vedere; restaurantele si pietele
alimentare au deschideri mari spre lume si adeseori sunt sustinute de centre de activitate
si diferite comunitati. Nevoile umane merg dincolo de nutritie; inevitabil oamenii
utilizeaza mancarea pentru a-si satisfacefoarte multe nevoi, altele decat simplii nutrienti
Mancatul e utilizat pentru pentru comunicare, pentru a asigura si reasigura propria
identitate, cultura si religie, etc Aruncatul rosiilor in politicienti poate avea o semnificatie
de protest, etc.
Putem incepe cu piramida lui Maslow ce include lista nevoilor umane; el incepe
cu nevoile biologice ale tuturor organismelor, si apoi progreseaza spre nevoile de varf
care vin odata cu extinderea rolului creierului si in final cu cele date de conditia umana.
Maslow structureaza nevoile umane in doua categorii majore: nevoi de deficit si nevoi de
crestere. In prima categorie sunt incluse acele nevoi care sunt esentiale pentru
supravietuirea individului uman, supravietuire din punct de vedere corporal si din punct
de vedere al integrarii in societate. In aceasta categorie sunt numite, in ordinea urgentei
satisfacerii lor: nevoile fiziologice (situate la baza piramidei), nevoile de securitate,
nevoile de integrare sociala si nevoile de stima si statut in cadrul grupului.
Nevoile de crestere sunt ca un bonus indus cultural, conditionat de satisfacerea
nevoilor de deficit, care determina progresul personalitatii si dobandirea a noi capacitati
si exigente umane. Sunt cuprinse aici, de asemenea in ordine ierarhica: nevoile cognitive
(de cunoastere), nevoile estetice (ce se reclama criterii de valoare, imposibil de atins in
conditiile lipsei de experienta cognitiva), autorealizarea propriilor potentialitati si
experientele de varf, traite ca o incununare a unei vieti bogate. Alimentatia, prin
specificul sau, tine nu doar de satisfacerea nevoilor de deficit, ci prin determinarile sale
culturale, poate fi implicata si in satisfacerea nevolor de crestere; astfel, clasificarea
motivatiile umane pe criteriul de – viata - si- de- moarte e mai putin convenabil.
Toate nevoile sunt complexe. Am vazut deja ca nevoile ”de alimente” presupun
un set de nevoi; de proteine, carbohidrati, si alti multi nutrienti. Toate celelate nevoi ale
noastre sunt la fel de largi si de complexe.

9
 1. Nutritia
2. Reglaj al temperaturii corpului acopera in parte lucruri precum
“imbracamintea si adapostul”. Cu toate acestea si mancarea este importanta in mentinerea
temperaturii corpului. Este combustibilul pe care-l ardem. Multe grupuri expuse la
temperaturi ridicate sau coborate se dezvolta ajustandu-si activitatea metabolica astfel
incat sa poata arde mancare in loc de a mai avea un strat de haine. Ex in Canada cei care
lucreaza in ploaie rece permanenta prefera sa manance mai mult dar poarta imbracaminte
mai usoara (ploaia uda totul asa incat e nepractic sa porti imbracaminte mai grea) Inainte
de sec XX ei obisnuiau sa bea ulei de balena incalzit – era o forma de adaptare, corpul lor
invatase din experienta sa arda mai mult calorii pentru a se incalzi. De asemenea suntem
constienti de valoarea bauturilor reci si calde. Supele calde in zilele racoroase furmizeaza
imediat caldura ca si calorii pentru statulin frig
3. Gestionarea starii de boala – e o nevoie fundamentala pentru orice organism.
Terapiile prin diete sunt cunoscute in toate culturile. Supa de pui e cunoscut ca remediu
universal pentru raceli in toate culturile. Ceaiul de tei e cunoscut ca remedi pentru bolile
de stomac. Infectiile pe baza alimentara – cu Salmonella, E.coli, Listeria sunt frecvente in
multe tari. In SUA exista aprox 76 milioane de cazuri /an din care 5000 de decese.
4. Somn si activare. Oamenii au nevoie de somn. De fapt avem nevoie de
realizarea intregului ciclu de la somnul profund cu vise pana la starea de veghe si cea de
atentie in alerta. Somnul e usor influentat de alimentatie. Pentru mjoritatea, o mancare
buna, ca si un pahar cu vin stimuleaza somnul. Nivelul arousal e mai interesant – 15 %
din marcile de mancare au valoare de activare – cafea, ceai, cola, alte surse de cofeina.
5. Sex si reproducere. Exista alimente care functioneaza ca afrodisiace : ex. « Zbor
Spaniol » - preparat lichid din cantaride care irita uretra si creeaza o senzatie intre dorinta
si disconfort – e utilizata in bucataria marocana) Fiecare cultura are propriul repertoriu de
afrodisiace Cele mai cunoscute (uneori pur mitologic) sunt penisurile si testicolele unor
animale – taurii in Europa si America, tapii/cerbii in Asia de est, etc. Similar si orice
altceva seamana cu testicolele (fudulii, momite) penisurile (asparagusul) sau cu oragnele
genitale feminine (piersicile, ) au fost creditate cu proprietati afrodisiace. O credinta
mediteraneana veche credita nucile dulci cu asemenea puteri; nucile lukum sunt aproape
univeral cunoscute sub denumirea de Viagra turceasca in bazarurile turcesti iar marocanii

10
vand turistilor Viagra marocana – o combinatie facuta din miere, migdale si ulei de nuci.
Toate aceste alimente functioneaza ca si afrodisiac daca sunt insotite de credinte
puternice. Numic nu e mai sensibil la efectul placebo ca si sexualitatea
Alimentatia sugarilor si a copiilor e mult mi serioasa decat afrodisiacele exista
ingrijorari mari legate de hranirea sugarilor cu lapta, inatrcarea lor si alimentatiei
ulterioare. Suptul e o problema ce merge dincolo de nutritie. Laptele matern ramane cel
mai pretios aliment pentru copii; laptele de vaca are proprietati diferite – are mai putin
zahar si fier, mai multa vitamina B (pentru ca vitelul trebuie sa creasca repede si sa-si
construiasca repede tesuturile). Laptele de mama e mai bogat in vitamina C dar cel al
vacii e aproape lipsit de aceasta vitamina. Laptele de cal are mult zahar, multe grasimi,
etc. Fiecare mamifer, secreta laptele de care copilul specific are nevoie. Dar, chiar daca
am avea toate formulele acestor compusi necesari nu s-ar rezolva problema. Laptele
matern si colostrul stimuleaza formarea si mentinerea sistemului imun si cuprinde
elemente inca putin cunoscute care stimuleaza cresterea creierului copilului. La acestea se
adauga comportamente specifice cerute de societate pentru hranirea copilului – practici,
obiceiuri de promovare a practicilor de hranire la san, etc.
6 Nevoia de control. Oamenii au o mare nevoie de a simti ca pot sa controleze
situatiile in care se gasesc. Fra asta, ei mor. Oamenii trebuie inainte de toate sa se simta in
siguranta. Nu e doar un fel de siguranta fizica. E important ca oamenii sa se simta
acceptati, aprobati, cu rezerve sociale pentru a se simti securizati fizic. Alimentatia este o
maniera importanta de siguranta fizica si psihica. Anorexia nervoasa, bulimia, si alte
patologii alimentare sunt datorate in mare parte problemei controlului sinelui si a imaginii
de sine. Genetica si alti factori pot fi si ei implicati in aceste conditii care afecteaza
milioane de oameni, maiales femeile tinere. Standardele de frumsete, perfectionismul si
extrema dezvoltare a nevoiii de control a greutatii pot sa precipite slabirea. Slabirea
extrema care a fost idealizata in cultura vestica in ultimii 30 de ani e f periculoasa pentru
sanatatea femeilor; chiar daca nu se ajunge la anorexie, adeseori infometarea poate
genera amenoree, si o lipsa de rezerve in cazul bolilor sau a urgentelor. Alte societati au
ca ideal de frumusete grasimea. S-a spus ca grasimea e apreciata in societatile si culturile
care au deficite, in timp ce slabirea e valorizata acolo unde excesul de calorii sunt mai

11
usor de obtinut. Patternul anorexic e larg raspandit in lume, judecand dupa povestile
sfintilor si a virtutiilor din evul mediu.
Parte a sentimentului de control este implicat si in nevoia de intelegere a propriei
situatii. Studiul, scolaritatea sunt deci parte constitutiva a nevoii de a cunoaste propriul
univers. Chiar si sobolanii pusi intr-un nou mediu nu au stare pana ce nu-l exploreaza.
Oamenii sunt mult mai complecsi. Cautarea de informatie e motivata de multe lucruri
printre care si placerea de a cauta, de a explora, intelege, controla.
7. Nevoi sociale. Cea mai mare nevoie umana este cea sociala. Nevoia de a avea
companie e o problema de viata si de moarte pentru copii, nu doar pentru ca adultii le
ofera ingrijire dar si pentru ca asigura iubire. Copiii abandonati, chiar daca au celelate
nevoi satisfacute pot sa moara daca nu au parte de o dragoste hranitoare. Daca nevoia este
satisfacuta la limita, ei traiesc dar cu teribile consecinte.
Importanta societatii pentru adulti e evidenta – hrana la randul ei deserveste o
functie de socializare. Ceea ce necesita atentie e insa modul complex in care hrana e
folosita in context social.
Acestea intereactioneaza cu nevoia de control. Ierarhiile si insecuritatea sociala
sunt comune pentru ambele. Hrana devine un simbol al confortului, al casei, al dragostei.
Astfel, multe din tulburaile de alimentatie au originea in problemele familiale legate de
acestea. Oamenii cu dezechilibre emotionale adeseori sunt bulimici sau anorexici.
La celalalt capat al piramidei Maslow arata ca oamenii doresc sa se autorealizeze
iar Frankl arata ca o cautare a sensului e vital pentru supravietuire si sanatate.
Sociabilitatea si autonomia sunt in conflict permanent in noi si nu vom fi
niciodata satisfacuti astfel incat trbuie sa facem alegeri din ce in ce mai complexe. Teorii
care se bazeaza pe practici, dialog negocieri au fost aplicate si in afacerile alimentare.
Alimentele nu sunt un capat in sine ci sensuri pentru mai multe finalitati. Alimentele ca si
combustibilii sunt o modalitate de atingere a scopurilor de a supravietui si a ne realiza.
Alimentele sunt facilitatori sociali – ei promoveaza socializarea. Alimentele sunt in
masura sa genereze bucurie, sa creeze o stare de arousal, cateodata chiar de snobism
gurmand.

12
 Cu atatea nevoi de satisfacut, si atatea alimente ce pot fi folosite e dificil sa vedem
care e strategia corecta de a ne nutri. In general aproximam si gasim cea mai buna solutie
pentru satisfacerea nevoilor intr-o singura hrana.
Multe alimente au fost acuzate in ultimii ani de a fi “constructe sociale” – multe
nevoi nutritionale devenind construite sociale iar nu biologice. Cu toate acestea realitatea
nutritionala nu poate fi ignorata. Indivizii si nu culturile construiesc stilul de alimentatie,
din propriile lor ratiuni. Ceea ce cultura face este sa asigure o abundenta de cunostinte si
reguli dupa care se construiesc stilurile alimentare. Informatia culturala este doar un input
in acest proces de constructie sociala. Intentiile individului si unele institutii (de asemene
factori inconstienti si constienti) vor determina adevaratul consum alimentar. Rezultatele
obtinute de punctele de vedere constructiviste au ca rezultat principal directionarea
atentiei spre complexitatea sociala/culturala a fenomenului nutritiei; daca alimentatia
joaca rolul unui simbol utilizat in comunicare, atunci ne putem astepta sa gasim codari si
decodari ale mesajelor trimise de mancare codari si decodari foarte complexe.

Masa ca placere

Epicur “ Inceputul si radacina tuturor lucrurilor bune este placerea burtii,

si oriece intelepciune sau rafinament trebuie să facă referință la acest criteriu.
Mananca pana crapi, bea pana ce ajungi dincolo; orice depășește asta e un exces
(proverb mexican)

Mâncăm în mare măsură pentru a rămâne în viață. Mulți oameni, în mare parte a
timpului lor sunt într-o stare proastă, depresivi sau într-o stare neadecvată. Dar oricine
sărbătorește uneori, iar mâncarea este aproape întotdeauna în centrul evenimentului
fericit. 25% din cetățenii lumii sunt norocoșii care pot mânca atunci când doresc și ce
doresc, sau care au cel puțin posibilitatea de a alege dintre câteva variante, masa zilnică
poate fi diversă și gustoasă. Chiar și ceilalți 75% găsesc adeseori căi de a-și aromatiza

13
mâncarea greu de digerat prin folosirea plantelor aromate, a procedeelor simple de
fermentare, prin utilizarea unor rețete variate și prin alte strategii deștepte și
economicoase
Vechii egipteni și mesopotamieni, ca și vecinii lor erau deja preocupați de
mâncarea bună. Biblia face referiri la ierburi, ulei de măsline, carne grasă, fructe și alte
bunătăți. Vechii greci au avut o literatură gastronomică extinsă, mult din ea s-a păstrat
doar ca renume. Chinezii erau și ei faimoși pentru mâncarea bună; Yuan Mei în secolul
XVIII a fost probabil cea mai faimoasă scriitoare de cărți de alimentație (bucate), la fel cu
renumele ei de feministă. Tradiția gastronomică frnțuzească a existat și înainte ca Jean
Sangthelme Brillant-Savarin să-și scrie Fiziologia gustului. Aceasta a devenit Marea
carte a gurmeților, sau așa cum îi numea gurmanzi, cuvintele semnificând lucruri diferite
încă din aceea vreme.
Este în natura oamenilor să-și găsească bucuria în satisfacerea nevoilor
fundamentale. Intradevăr, pentru orice animal superior deprivarea de hrana și hidratare
este neplăcută iar satisfaceraa acestor nevoi este plăcută. Foamea rănește în timp ce
satietatea este o stare neutră – nu generează nici bine nici rău (dacă nu e suprasaturație
care seamănă cu boala). Plăcerea derivă din trecerea dinspre starea A (foamea) spre starea
B (împlinirea conformtabilă, sațietatea). In fiecare cultură pare că există un echivalent al
proversbului englezesc ” Foamea este cel mai bun sos”.
E similar cu toate plăcerile simple. Căldura nu este trăită ca fiind specială dacă nu
avem experienta vremii răcoroase, a iernii. Un pahar cu apă rece e raiul curat dacă ne e cu
adevărat sete. Altfel el e neinteresant. Sexul dă sezații minunate mai ales după o perioadă
de abstinență, dar în general își pierde farmecul după doar câteva ore. Evoluția ne-a oferit
asta. Jared Diamond o explica in cartea sa De ce e amuzant sexul? Cei carora nu le place
sa-si satisfaca o nevoie biologica nu se vor deranja s-o faca, cu atat mai mult daca aceasta
satisfactie are un cost; ar muri. Sexul are un regim special pentru că el nu este doar o
simplă nevoie biologică pentru individ ci mai mult o nevoie pentru linia genetică.
Comportamentul sexual își are riscurile lui. Femela călugăriță își devorează partenerul,
pisicile prind cu ușurință păsările când acestea se împerechează iar oamenii se sinuci sau
se ucid pentru dragostea celuilalt. În consecință acele specii care nu au porniri sexuale

14
foarte puternice și care se abțin cu ușurință nu au prea mari șanse să-și transmită genele
urmașilor. Natura poate fi sângeroasă prin dinți și gheare dar creează și bună dispoziție.
Cu mâncarea e diferit; Mâncăm să supraviețuim nu să ne sacrificăm interesele
noastre pentru copii. Totuși, pentru a stimula un animal să manance si pentru a manca
bine nu trebuie doar sa fie mort de foame ci trebuie sa-i fie activati centri recompensei si
placerii din creier atunci cand e mancata o mancare buna.
Similar, oamenii folosesc mancarea ca pe un act social. Indivizii singuri adesea
isi pierd dorinta de a manca, ei pur si simplu nu mai simt foamea si se infometeaza pana
la moarte. Organizatile de caritate care distribuie mancare au aflat ca atunci cand livreaza
alimentele ei trebuie sa stea cu persoanele in cauza, alteori mancarea ramane nemancata.
In circumstante naturale, am manca doar pentru a socializa si pentru a supravietui.
Mancarea ar fi mai degraba un mijloc pentru cele doua scopuri. Oamenii sunt suficient de
perversi sa converteasca un mijloc intr-un scop. Mancarea ca si sexul e cultivat adesea
pentru pura placere. Natura a deraiat adeseori - a deviat de la procesul in sine.
Contraceptivele sunt deraieri de la procesul reproductiv. Vechii romani mancau, vomitau
si mancau din nou. Astazi acest fenomen e comun – apare sub denumirea de bulimie.
Romanii o faceau pentru a-si maximaliza placerea, bulimicii azi au ratiuni problematice
si conflictuale pt comportamentul lor, coordonati de o dorinta aproape disperata de a fi
slabi sau de obscure forte psihologice. Ei cauta deliberat mancare cu valoare calorica
foarte scazuta, ca o forma mai putin drastica de a atinge acelasi scop - a manca mai
degraba pentru obtinerea placerii si nu pentru nutritie.
Cele mai multe mamifere au innascute anumite preferinte pentru gusturi.
Organismul uman are aplecare pentru dulce, dulce acrisor, sarat si gras, de asemenea
pentru condimente. Carnea, pestele, nucile, semintele alimente populare pretutindenea, in
mod evident apartin unui nucleu innascut.
Aromele dezvoltate prin gatirea carnii si a vegetalelor si cele date de coacerea
fructelor sunt peste tot valorizate. Preferinta pentru fructele coapte e importanta pentru
plante si primate. Fructele dezvolta mirosuri bune atunci cand se coc deci vom manca si
vom raspandi in jur seminte ale fuctelor coapte. Planta utilizeaza valoarea nutritiva ca
agent de dispersie. E dificil de inteles cum cum am ajuns sa gatim mancare, dar probabil
ca mancarea a fost descoperita cu atat de mult timp in urma incat am avut timp sa ne

15
formam si preferintele. Mancarea gatita e in general mai sanatoasa si sigura decat cea
bruta, deci am ales acest avantaj.
Experienta pare mai importanta decat genetica. Hrana pe care o cultivam e in
general favorita noastra. Aceasta are radacini in preferinta pentru laptele matern. Copiii
mici nu invata doar sa le placa lucrurile care au dulceata si moliciunea laptelui, ci invata
si sa aprecieze usturoiul, ceapa,si chiar usturmea chiliului, toate fiind asimilate prin
imprimarea in laptele matern. Unele mame in mod voit consuma mancare specifica zonei
in timp ce alapteaza astfel incat hranindu-i copiii acestia sa creasca cu gusturile corecte.
Chiar si in lipsa acestei imprimari, copiii invata sa aprecieze mancarea parintilor lor si a
celor din mediul lor In asta ne asemananm din nou mamiferelor, care invata care sunt
alimentele bune, cel putin partial prin observea si imitarea propriilor lor parinti. Pentru
multi oameni ”mancarea buna” este mancarea pe care ei obisnuiesc s-o consume.
Americanilor le plce painea, hamburgerul, ketsup-ul in timp ce popolatia rurala din
Zambia omizi mopan, terci de mei, şi carne de hipopotam, pentru că acestea sunt "ceea
ce toata lumea mananca. Copiii sunt predispusi sa le placa mancarurile care sunt utilizate
ca si recompensa, sau care marcheaza evenimentele lorspeciale.
Mai interesanta este traditia universala de a evita sa manance alimentele asociate
cu saracia si timpurile grele. Cartofii dulci sunt o delicatete in multe zone ale globului dar
sunt respinsi in China si in parti ale Americii de Sud pentru ca aici sunt considerate
mancaruri ale saracilor. Multi isi amintesc despre perioada celui de-al II-lea razboi
mondial, cum unora le ptea place produsele de carne cunoscute sub denumirea de Spam,
care a fost asociata cu mancarea de razboi si care a devenit ulterior stigmatizata; similar
la noi, salamul cu soia. Havaienii in schimb apreciaza Spam si-l folosesc la modul
creativ. Se intampla adeseori ca in cursul dezvoltarii gusturilor, ca un aliment familiar,
consumat zi de zi sa devina un lux atunci cand se schimba vremurile. Asta s-a intamplat
cu productia de peste – din cauza suprapescuitului, productia a devenit foarte rara, si
astfel, ceea ce altadata era ce mai ieftina sursa de proteina a devenit un aliment scump. E
cazul codului sarat din Marea Mediterana, a caviarului din Rusia si Iran, al heringului din
nordul Europei, al somonului afumat din Scotia si Scandinavia, care au facut parte din
obisnuinta alimentara pentru ca erau ieftine, dar au devenit produse de lux.

16
 O intrebare in acest sens e cand preferam mancarurile familiare si cand dorim
ceva nou? Stim ca supa de pui a mamei este preferata cand suntem bolnavi sau ne simtim
prost, in timp ce pentru experimentarea unor alimente noi alegem momentele in care
avem chef sau suntem intr-o stare de fericire. D asemenea”deschiderea” este o
caracteristica a personalitatii; unele persoane sunt evident mult mai aventuroase decat
altele. Cel mai adesea tinerii adulti sunt mai inovativi in timp ce persoanele mai in varsta
sunt mai conservative. Pur si simplu oamenii sunt diferiti: individul care e dornic sa
experimenteze noi alimente si cel care nu a visat niciodata sa manance altceva decat
mancarea cu care era obisnuit acasa sunt situati la doua extreme ale unui continuum.
Aceste optiuni si placeri depind in mare masura si de mediul in care ne-am format.
Cineva crescut la Londra sau in Los Angeles va avea cu siguranta mai multe oportunitati
de alegere decat o persoana crescuta intr-un ferma izolata, departe de oras. Valorile
familiei influenteaza si ele disponibilitatea noastra de a incerca lucruri noi; familiile care
valorizeaza varietatea alimentara va genera indivizi care vor fi mai disponibili pentru a
aprecia mancarea buna si rafinata decat una care prefera improvizatiile severe.
Estetica are si ea multa influenta in hedonismul alimentar, factori importanti in
acest sens revenind asezarii, oridinii, simetriei alimentare. In general placera e legata de
anihilarea haosului si al hazardului in prezentarea alimentelor intr-o maniera organizata
in patternuri geometrice. In toate aceste tipare apreciem surprizele discrete. Dorim ca
tipararele utilizate sa fie doar usor modificate, intr-un mod sistematic si emotionant.
Simpla repetitie e bine venita dar usoara variatie e si ea bine venita – aici vorbind despre
importanta vizuala a mancarii.

Mirosul, gustul si adaptarea mintii

O scurta plimbare cu câinele poate să ne dea informații prețioase despre preferința
pentru mirosuri. În timp ce oamenii preferă mirosul florilor, frunzelor proaspete, etc,
cîinele va prefera gunoiul, excrementele, parfumându-se el însuși cu ele prin tăvălire în
acestea.
Explicarea tipurilor de alimente începe cu explorarea preferințelor pentru
mirosuri. Ceea ce în mod curent numim gust este în fapt miros. Receptorii gustului de pe
limbă detectează doar gustul sărat, acru, dulce și amar. Orice altceva – flori de șofran sau

17
de trandafiri sau notele de fermentare sau putrefacție sunt în fapt procesate de receptorii
din mucoasa nazală. Vaporii odorizați urcă prin nasofaringe din gură în nas unde vor fi
analizați. Deci, înainte de a înțelege gustul mâncărurilor trebuie să le înțelegem mirosul.
Preferințele odorifice ale câinelui sunt ușor de explicat. Câinii sunt scurmători. Ei sunt
atrași de mirosul propriilor lor alimente. Sunt de asemenea foarte sensibili la mirosurile
altor câini. Feromonii aflați în materiile excretate sunt un canal important pentru
comunicarea canină.
Rațiunile preferințelor umane sunt mai puțin clare. Oamenii în general nu
mănâncă flori, nici frunze. Desigur și oamenii sunt sensibili la mirosurile și gusturile
specifice mâncărurilor umane, dar când oamenii vor să creeze o ambianță frumos
mirositoare, aproape întotdeauna se vor întoarce la mirosurile florale. Mai mult decât atât
condimentăm mâncărurile cu combinații complexe de mirosuri și gusturi. Ierburi
aromate, ceapa, usturoiul, chili, piperul, muștarul sau alte condimente foarte răspândite,
au un renume care nu se asortează cu valoarea lor nutritivă.
Substanțele mirositoare pe care oamenii le apreciază cel mai mult sunt de cele mai
multe ori uleiuri volatile sunt substanțe ușoare, care se evaporă ușor, și se dispersează
prin mucoasa nazală. Multe dintre ele se găsesc în plante și și deservesc la acel nivel și o
funcție protectivă – alungă isectele, distrug bacteriile, etc. Ele nu se suprapun peste
caracterul comestibil sau otrăvuri ale plantelor. Oamenii preferă uleiurile și rășinile care
sunt descrise ca fiind condimentate, mentolate, florale sau de pin (piny). E ușor de
indentificat o plantă după miros (salvia de ex) pentru ca fiecare specie are propriul
amestec de uleiuri volatile care de obicei particularizează planta sau genul. Uleiurile
volatile sau rășinile sunt cele mai eficiente cai de utilizate în mirosirea mediului
înconjurător. Cele mai multe arome pe care le gasim in mâncăruri sunt in fapt uleiurile
volatile.
Prin contrast, mâncărurile care sunt cele mai hrănitoare – amidonul, carnea,
verdețurilor – evocă cel mai mic răspuns odorific pentru om. Ne place gustul grâului,
nucilor, mazărei, cărnii dar suntem aproape insensibili la mirosurile lor. Fructele sunt o
mare excepție, o excepție ușor de explicat pentru moștenirea noastră de la primate. Am
evoluat pe o linie de mâncători de fructe, toate amintind de substanțele chimice secretate
de fructele coapte. Carbohidrații puri, proteinele și grăsimile sunt în mod esențial fără

18
gust și fără miros pentru om. Alcoolul simplu este are o foarte slabă aromă. Oamenii și ei
reacționează la o gamă largă de molecula asociate cu hrana – dar în mod obișnuit acestea
sunt reacți la miros provocate sau activate în timpul gătitului, proces inventat după ce
oamenii au evoluat spre un status mai modern. Animalele prăjite în foc natural nu au un
miros atît de plăcut ca și alimentele gătite. Prepararea care produce mirosuri bune apare
destul de târziu în istorie. Rezultatele cercetărilor recente legate de utilizare focului de
către Homo erectus nu certifică un gătit foarte atent și elaborat. In cartea sa Mintea
adaptata (The adapted mind) Barkow a argumentat ca raspandirea si preferintele
odorifice profunde sunt innascute. Suntem animale cu capacitate de invatare si
mecanisme genetic determinate mai degraba decat fiinte instinctuale, dar nimic nu poate
fi invatat fara a avea o predeterminare neurologica. In acceasi carte Proffet argumenteaza
importanta evolutiva a gustului. Preferinta pentru dulce ne determina preferinta pentru
fructe, amarul e indus de otravuri, starea de rau matinala care caracterizeaza femeile
insarcinate e determinata de nevoia de a rejecta ceea ce ar putea face rau fatului in teoria
lui Profet; pe scurt preferintele umane par a avea o radacina biologica. Mai mult, aprox
1000 de gene codeaza 1000 de receptori odorifici diferiti. Dat fiind ca ADN mamiferelor
contin in jur de 100 000 de gene, aceasta indica faptul ca 1% din genele noastre sunt
destinate detectari mirosurilor, si e cel mai mare familie din genomul mamiferelor.
Aceasta ar reflecta semnificatia acestui sistem senzorial pentru supravietuire si
reproducere.
Ar parea ciudat ca acest bagaj genetic enorm sa nu fie selectat prin selectie
naturala. Dar, primatele inteligente au o viata sociala foarte activa asociata cu gasirea
partenerilor, cresterea puilor, comportamente de hranire etc, astfel incat nu se poate
reduce totul la o fundamentare biologica. E mai degraba acceptabil faptul ca primatele
care au un creier ce se preteaza la o invatare sociala vor evolua pe baza acestui mecanism
decat prin activarea acestor patternuri, aflate sub ghidaj genetic. Cercetarile recente
sugereaza faptul ca exista tendinte innascute (mecanisme nespecifice) pentru oameni de
a fi atrasi de anumite mirosuri si de a resinge altele, si asta e valabil chiar si pentru copii
(capsunii si cuisoarele fiind foarte timpuriu in viata) dar aceste preferinte sunt in mod
evident modelate sub influenta factorului cultural, prin invatare.

19
Homeostazie energetica

Mai mult decat deficitul energetic acut, animalele mananca atunci cand conditiile
de mediu (factorii sociali si cei invatati, diponibilitatea de hrana, oportunitatile) sunt
optime. Homeostazia, adaptarea de durata a regimului alimentar pentru satisfacerea
deficitului energetic, e realizat prin controlul cantitatii de alimente ingerate. Indivizii care
nu mananca suficient pentru a-si mentine greutatea normala au un nivel scazut al
semnalelor adipoase (leptina si insulina) in creier si sange si una din consecintele acestui
lucru este faptul ca semnalele generatoare ale mancatului sunt mai putin eficiente pentru
reducerea aportului alimentar.
Descoperirea in 1994 a unui hormon al tesutului adipos – LEPTINA care
interactioneaza cu receptori specifici din creier care controleaza ingestia de alimente si
nivelul energiei homeostatice, a demonstrat faptul ca ca genele au o puternica influenta
asupra ingestiei alimentare si a greutatii corporale .
Ingestia de alimente serveste mai multor obiective: asigura energie sub forma
caloriilor dar si macronutrientii, necesari in reconstructia si functionarea celulara, asigura
vitaminele si mineralele si o cantitate semnificativa de apa.
Ne centram adeseori pe controlul calorilor si reglajul lor in timp ce recunoastem
faptul ca reglarea anumitor micro si macronutrienti apar adesea si in forma unor pofte
specifice, acestea interactionand cu ingestia calorica. Energia ingerata sub forma
alimentelor si energia cheltuita sub forma metabolismului celular si a miscarii sunt foarte
legate in timp astfel incat rezulta un deposit stabil de grasime corporala. Procesul care
regleaza aceste comportamente sunt numite homeostazie energetica

Patternurile de ingestie alimentara

Oamenii indragesc diferite stiluri alimentare. Si aceata complexitate este reflectata
in traditiile si obisnuintele alimentare. Deși tradiționalele ”trei mese pe zi” pot să
caracterizeze mulți indivizi, atât numărul și mărimea porției, la fel cu cantitatea toală de
alimente ingerate/zi sunt variabile. Există în egală măsură o variabilitate de la o zi la alta
a comportamentului alimentar individual corelat cu activitatea pe care o desfășoară.
Pornind de la premisa că mâncarea adecvată este accesibilă, cei mai mulți indivizi mențin

20
un echilibru relativ stabil al depozitelor de grăsimi (adipozitate) pe intervale lungi de
timp. Aceasta implică faprul că energia ingerată și consumată sunt corelate una cu
cealaltă în ciuda unor variații ale patternurilor alimentare.
Energia este în mod continuu consumată, rata acestui consum variind în funcție de
activitate, temperatura mediului, și a altor factori. Vertebratele pot să gestioneze aceste
condiții variabile pentru că ele stochează excesul de energie calorică acumulat atunci
când exită un exces de hrană și îl consumă în perioade de deficit. Acest flux și reflux de
energie e ușor de imaginat în relație cu fluctuațiile sezonale ale echilibrului energetic la
multe specii, cu o accesibitate mare de hrană, consum și depozitare de energie în perioada
verii și toamnei și consumul rezervelor iarna.
Fluctuații similare sunt regăsite și e durata unei zile: creșteri a nivelului de energie
imediat după ingestie, stocarea în depozite adipoase pentru susținerea activităților
cotidiene pentru a junge până înainte de o nouă ingestie. Caloriile din care intră în sânge
fie direct din intestin fie in depozitele enrgetice, la fel cu folosirea acestora in diferite
țesuturi e controlat de către creier și ficat.
Creierul și ficatul sunt foarte eficiente în controlarea proviziilor sale și în
consecință iși adaptează astfel consumul de conbustibil încât să aibă întotdeauna rezerve
disponibile în țesuturi și în sânge. Fluctuațiile de rezerve de la nivel circulator apar în
general doar în timpul și după masă iar rezervele energetice trec din intestine in circuitul
sangvin iar din acesta în țesuturi și în organele care depozitează energia. Scăderea
nivelului nutrienților din plasmă sub nivelul cerut de funcționarea țesuturilor sunt rare la
indivizii normali chiar dacă această stare e indusă experimental. De ex dacă nivelul
energetic derivat din glucoză este scăzut (datorită unor factori exogeni ( –insulină) sau a
unor medicamente ce previn oxidarea celulară, urgența apare atunci când creierul
detectează dispariția rezervelor de combustibil. Un rezultat e acela că animalul ingerează
alimente. Similar, dacă consumul de grăsimi e experimental stimulat, sursa utilizabilă de
grăsimi din ficat se schimbă, ficatul trimite mesaje neurale critice iar animalul caută să
ingereze alimente
Ambele organe detectează energia disponibilă in sânge și cele două comunică prin
conexiune neuronală directă. Ficatul are abilitatea de a converti energia dintr-o formă
moleculară în altă formă moleculară. (ex carbohidrații în grăsimi sau aminoacizii în

21
carbohidrați) atunci când e nevoie, și e primul loc pentru alimentarea cu glucoză a
circulației sangvine atunci când nu a fost absorbită glucoză din tractul intestinal. Acest
lucru este important pentru că anumite țesuturi se bazează aproape în exclusivitate pe
unele sau altele dintre formele de energie (creierul are nevoie obligatorie de glucoză iar
ficatul trebuie să utilizeze grăsimile) în timp ce altele (muschii scheletici utilizează ce au
la îndemână – glucoză sau grăsimi)
În acord cu nevoia continuă de ajustare a nivelului energetic derivat din grăsimi,
ficatul este în stare să detecteze orice scădere a disponibilității adipoase locale; ca un
răspuns, ficatul activează căi nuronale care traversează trunchiul cerebral și traversează
partea anterioară a hipotalamusului și talamusului unde interacținează cu formațiunile ce
controlează homeostazia energetică.
În mod analog, senzori din mezencefal detectează reducerile de glucoză
disponibilă și activează în mod paralel dar separat trasee spre hipotalamus și talamus.
Conectate la nivel cerebral intre ele, traseele ce reglează rezervele de glucoză și grăsimi
influențează consumul alimentar și probabil, alegerile alimentare sau consumurile
energetice. Animalele diferențiază stimulii specifici asociați cu consumul de carbohidrați
și grăsimi, și sunt capabile să dea răspunsuri diferențiate pentru nutrienți diferiti atunci
când aceștie sunt schimbați cu medicamente care selectiv scad utilizarea de carbohidrați
sau grăsimi.

.
Mancarea si medicina traditionala

Galen a scris mult despre diferitele tipuri de paine, fasole,, apa,carne si alte
alimente, facand asupra acestora observatii foarte ascutite si penetrante, fiind chiar
dispus sa exagereze importanta lor medicala.
Ulterior s-au dezvoltat sisteme mai complexe de alimente cu valoare sanogena;
medicii arabi, persani, evrei din orientul apropiat si din Spania musulmana si-au adus
contributia in acest sens. O categorie importanta de opere au fost Taqwim ( in araba
“dispozitii, organizari” opere cunoscute si in Europa prin traducerile lor latine. Tacuinun
Sanitatis, a scolii de la Salerno au inregitrat nenumarate editii, bazate aproape in

22
exclusivitate pe Galenismul orientului apropiat. Tacuinum este tiparita si in prezent –
avand mai mult o valoare istorica si a ilustratiilor artistice decat una terapeutica ( e pacat
pentru ca multe dintre sfaturile legate de consumul anumitor almente se mentin valabile.
De fapt calitatea practicii lui Galenus devanseaza teoria. Teoria lui Galen era corecta la o
prima aproximatie, chiar daca cele 18 secole de cercetari indomeniul stiintelor
nutritionale isi spun cuvantul. Chiar pentru Hipocrat si Galen e valabil faptul ca ambii se
pare ca erau mai buni practicieni decat teoreticieni. In evul mediu, studile care au urmat
pastreaza aceleasi caracteristici – o colectie bogata de cunostinte mai mult sau mai putin
corecte de observatii clinice despre nutritie si mancare. Multe dintre aceste cunostinte au
fost gresite, mai ales acelea care erau derivate din teorie. Multe dintre ele insa au ramas
valaile.
Multe dintre stilurile moderne de mancare s-au dezvoltat pe linia lui Galenus: in
Europa, salatele verzi alaturate sarii si uleiului, porcul asociat mustarului, mancarurile
calorice grele asociate muncii grele in timp ce mancarurile usoare erau recomandate
stilului putin activ de viata, etc. In China, influenta este inca si mai mare, merge pe
constientizarea alegerii mancarurilor sanatoase prin respectarea influentelor teoriilor
echilibrului cald/rece
Influentele sistemului lui Galen s-a raspandit in Europa si orientul apropiat,
influentand si medicina acestor regiuni, astfel incat spre mijlocul sec XX era cel mai
raspandit sistem de pe pamant, depasind orice religie. In Europa sistemul continua sa fie
raspandit pana la inlocuirea lui de catre stiinta moderna anutritiei
Exista cateva teorii alternative apartinand diferitelor culturi: yin/yang in China,
rece si cald pentru nativii Americani, si un sistem independent racitor si incalzitor in
Malaiezia. E vorba despre lucruri evidente, o persoana care e foarte fierbinte (are febra)e
bolnava, iar una care e hipotermica deasemenea. Se stie ca o caracteristica a sindromului
de febra, durere si diaree urmeaza consumului de alimente defectuos pastrate sau ca un
consum ridicat de alcool produce dureri de cap si indigestie, ca o nutritie cronica
deficitara produce paloare, slabiciune scaderea temperaturii corpului (nutritionistii o
numesc anemie) – astfel incat e natural sa consideram ca stilul de alimentatie afecteaza
sanatatea.

23
 Medicina umorilor raspandita in China prin Budism in jurul anului 400 i.C. era
bazata pe teoria yin/yang. In medicina Chinei moderne mancarurile incarcate caloric sunt
considerate ca “incalzitoare”, in timp ce cele sarace caloric sunt “racitoare” Era un mod
de a exprima un adevar – acela ca metabolismul genereaza caldura. Chinezii au avut
suficiente experiente cu foamea si restriciile pentru a sti care dintre aliment produc si
mentin caldura corporala in perioadele reci.
Alimentele cele mai perfect echilibrate sunt cerealele care contin aprox 500 de
cal/pound (oriunde in lume, mancarea cea mai echilibrata din acest punct de vedere este
mancarea locala, traditionala – in China orezul gatit, painea in orientul apropiat, tortillas
in Me xic, etc.

Mancarurile pe care le simtim ca ard, sunt “incalzitoare”: ghimbirul, alcoolul,

chilli, piperul negru. Mancarurile care sunt amare tind sa fie si ele incalzitoare , cele acre,
racitoare.Mancarurile care au culori fierbinti (rosii, galben stralucitor) sunt inclazitoare;
mancarurile care sunt palid, verzui sunt racitoare. Mancarurile care prodc reactii similare
cu ale arsurilor (inrosire, iritatie, umflare) sunt incalzitoare. Deci cei alergici la
mancarurile care produc racirea si ele genereaza reactie cutanata devin incalzitoare, chiar
daca ele sunt racitoare pentru majoritatea oamenilor.
Mancarurile care inlatura conditiile de arsuri sunt racitoare in timp ce cele care
previn racirea sunt incalzitoare. Aici se afla valoarea reala a sistemului. Lipsa vitaminelor
A si C sunt conditii de incalzire (produc inrosiri, raniri, piele uscata), consumul de
vegetale e curativ. Anemia este conditia clasica de racire (da paloare, slabiciune,) iar
consumul de carne usor incalzita, in special carnea de orgne si sange, e cura standard.
Deci observatiile chinezilor asupra cauzelor si efectelor sunt corecte. Dar pornind
de la aceasta au facut inferente incorecte si generalizari exagerate – in cazul acesta cu
sistemul de incalzire si racire - extinzand in mod incorect sistemul, de ex cand au postulat
faptul ca supa de fasole rosie de ex poate fi utilizata pentru incazire, in timp ce supa de
fasole verde uscata produce racirea, doar pentru ca acest ingredient are o culoare mai
palida, deci rece, astfel incat din punct de vedere nutritional situatia e identica.
Aceasta teorie a caldului si recelui, a fost imbunatatita cu noi concepte . Multe
culturi au sisteme de credinte cu privire la curatenia alimentara, pericolele combinarilor

24
de mancaruri, pericolul potential de otravire al diverselor alimente, despre alimentele
tonice, alimente fortifiante, alimente energizante, etc. Acestea au avut ca efect
exterminarea totala sau partiala a sute de specii de plante si animale
India are o serie de sisteme complexe de gandire in ceea ce priveste consumul
alimentelor. Taboo-rile Leviticului si Deuteronomului, par legate de credintele privitoare
la sanatate, credinte deja pierdute. Egiptul antic are si el sistemul sau de credinte
alimentare cunoscute azi prin intermediul papirusurilor medicale. Credintele societatilor
mici chiar daca exista sunt foarte putin cunoscute.
Sanatatea, statutul si preturile se influenteaza unele pe altele. Astazi, alimente care
inainte erau foarte scumpe – painea alba, zaharul alb sunt foarte ieftine, datorita
procesarilor industriale. Dar pe de alta parte alimentele care altadata erau foarte ieftine
sunt foarte scumpe, chiar inaccesibile, datorita factorilor de mediu , ex caviarul, sau
vegetalele atadata obisnuite care necesita un sol f bun, munca si fertilizare adecvata
In timpurile vechi, cand painea si orezul era foarte scumpe si deci indicau un
statut foarte inalt, se credea ca din aceasta cauza sunt si sanatoase. Azi, credintele
nutritionale s-au modificat, ceea ce e “ inchis la culoare” - zaharul brun, painea neagra,
etc – sunt mai scumpe pentru ca sunt considerate mai sanatoase, mai digerabile., mai
bogate in nutrienti, si ceea ce conteaza e continutul in vitamine.
Azi, mancarea si sanatatea interactioneaza in alte feluri. Incepand cu secolul 18,
societatea europeana vestica a inceput sa reactioneze impotriva procesarii mancarurilor,
conceptia fiind preluata si de americani. Acestia, perturbati de urbanizarea rapida si
imigratie au devenit sensibili la adoptarea evangheliei bobului intreg de grau si al
mancarurilor simple de tara. Sylvester Graham, inventatorul painii Graham, a protestat cu
vehementa impotriva zaharului alb, a fainii albe, si a celorlalte mancaruri procesate.
Acestea nu sunt doar sarace nutritiv (ci si semne ale degenerarii vietii asociate oraselor si
a promovat ideea consumului fainii graham – care cuprinde intregul bob de grau, cu tot
cu tarate. Acestea, impreuna cu apa pura erau folosite ca dieta.
Iaurtul a devenit un aliment foarte apreciat dupa ce laureatul premiului Nobel,
Elie Metchnikoff, studiind raspunsurile sistemului imunitar, se intreba de ce nativii din
Bulgaria sunt atat de longevivi si singura explicatie, studiind dieta lor, a fost aceea a
consumului foarte mare din acest produs. Azi se stie de ex ca acest raspuns e partial.

25
 In secolul nostru calitatea de sanatos sau nesanatos este foarte legat de imaginea
care se creeaza alimentelor si nu de proprietatile lor reale. Militantii pentru drepturile
animalelor promoveaza vegetarianismul, berea incepe sa fie discreditata fiind asociata cu
lumea conservatoare, cu painea alba, etc. Din ce in ce mai mult, miscarile legate de
gradul de sanatate al alimentelor este fragmentat in mai multe miscari: unii oameni sunt
puternic dependenti de suplimentele alimentare, altii urmeaza diete mediteraneene
(asociate cu longevitatea, altii se abtin de la mancarurile bogate in grasimi animale,
salatele si iaurturile slabe au explodat in popularitate, etc. In spatele acestor imagini se
afla de multe ori campaniile publicitare.
Cu toate schimbarile ceea ce se pastreaza inca din conceptul de hrana sanatoasa
este “naturaletea”, cu disputele “procesare”/”neprocesare”, nevoia de vitamine si
minerale, disputele legate de accentele pe vegetarian/evitarea grasimilor animale.

Clasificarea tulburarilor de alimentatie

DSM IV (Manualul de diagnostic si statistica a problemelor mentale (elaborat de

Asociatia Americana de psihiatrie) recunoaste doua mari categorii de tulburari de
alimentatie: anorexia nervoasa si bulimia nervoasa, alaturi de o categorie suplimentara
denumita “tulburare alimentara nespecifica (NOS) (eating disorders not otherwise
specified - eating disorder NOS). Exista criterii de diagnostic pentru anorexie si pentru
bulimie dar nu si pentru tulburarea alimentara nespecifica NOS: aceasta din urma e mai
degraba un diagnostic rezervat tulburarilor alimentare, severe clinic, dar care nu se
suprapun peste diagnosticele bulimiei sau ale anorexiei.
In ceea ce priveste incidenta celor trei diagnostice, aceasta nu se suprapune peste
ceea ce ne asteptam din literatura de specialitate: cea mai frecventa, dar si cea mai
neglijata este NOS, cuprinde intre 50-60% din pacientii adulti, urmati de cei cu bulimie
nervoasa (cca 30% din cazuri) iar cea mai putin frecventa e anorexia nervoasa (15% din
cazuri). Se cunoaste putin despre distributia acestui diagnostic in randul adolescentilor,
dar se pare ca NOS este si in cazul lor cel mai frecvent, urmat de anorexie si doar apoi de
bulimie.

26
 DSM IV a introdus un diagnostic nou, inclus formal in NOS – binge eating
disorder (tulburare de mancat compulsiv). Ea se caracterizeaza prin probleme de
comportament alimentar de tipul alimentatiei compulsive fara existenta
comportamentelor specifice de control al greutatii intalnit in bulimie (diete alimentare
severe, voma auto-indusa, utilizarea laxativelor, etc) In mod normal, produce obezitatea.
Un alt diagnostic trebuie adaugat: sindromul alimentatiei nocturne (night eating
syndrome NES) Se refera la o stare in care pacientul se trezeste noaptea in mod repetat si
mananca. In contrast cu mancarea in timpul tulburarilor de somn (unde tulburarea de
somn e principala), in NES pacientul este treaz, tulburarea de comportament alimentar
este cea care predomina. In general oamenii cu acest sindrom mananca relativ putin in
timpul zilei. El afecteaza cca 1-2% din populatie, mult mai frecvent la femei decat la
barbati. Persoanele diagnosticate cu NES au scoruri ridicate la depresie si o stima de sine
scazuta. Cei care sufera de aceasta problema au tendinta sa nu manance nimic la micul
dejun si sa ia prima masa a zilei la o ora tarzie din zi. Consuma cel putin 25% din totalul
zilnic de calorii dupa cina, sau dupa orele 9-10 seara. In general, atunci cand mananca
noaptea recurg la alimente cu multi carbohidrati. Spre deosebire de bulimici, nu mananca
totul odata, ci se trezesc de mai multe ori ca sa se alimenteze. Sufera de depresie sau
atacuri de anxietate in ceea ce priveste propria greutate si imagine corporala. Au
probleme de ordin general cu somnul: sunt insomniaci si au sanse mari sa dezvolte o
forma sau alta de somnambulism.

Bulimia nervoasa
Criteriile de diagnostic pentru bulimia nervoasa, conform Manualului de
Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale (DSM-IV), sunt:
1. Episoade recurente de mancat compulsiv; un episod de mancat compulsiv se
caracterizeaza prin:
- mancatul intr-o anumita perioada de timp (ex in decursul a doua ore), a unei
cantitati de alimente mai mare decat cea pe care ar consuma-o cei mai multi oameni intr-
o perioada similara de timp, si in circumstante similare
- prin sentimentul de lipsa de control al mancatului in cursul episodului

27
 2. Comportament compensator inadecvat recurent, in scopul prevenirii luarii in
greutate, cum ar fi varsaturi autoprovocate, abuz de laxative, diuretice, clisme sau alte
medicamente, postul sau exercitiile excesive.
3. Mancatul compulsiv si comportamentele compensatorii inadecvate apar ambele,
in medie de cel putin 2 ori pe saptamana, timp de 3 luni.
4. Autoevaluarea este, in mod nejustificat, influentata de conformatia si greutatea
corpului.
5. Perturbarea nu survine exclusiv in cursul episoadelor de anorexie nervoasa.
Exista 2 subtipuri de bulimie nervoasa:
a. Tip de purgare: persoana se angajeaza regulat in autoprovocarea de varsaturi, sau
in abuzul de laxative, diuretice sau clisme.
b. Tip de non-purgare: persoana utilizeaza alte comportamente compensatorii
inadecvate (sport excesiv, restrictionarea alimentatiei, etc), dar nu s-a angajat in mod
regulat in varsaturi autoinduse, abuz de laxative, clisme sau diuretice.
In cazul in care sunt satisfacute toate criteriile de diagnostic, cu exceptia faptului ca
mancatul compulsiv si comportamentele compensatorii inadecvate survin cu o frecventa
de mai putin de 2 ori pe saptamana sau pentru o durata de mai putin de 3 luni,
diagnosticul va fi de Tulburare de comportament alimentar fara alta specificatie

Anorexia nervoasa

Anorexia nervoasă este o tulburare psihică din categoria tulburărilor de

alimentare, caracterizată printr-o reducere anormală a greutății corpului și printr-o
deformare a imaginii propriului corp cu teama prevalentă, persistentă, de îngrășare.
Persoanele care suferă de anorexie nervoasă își limitează greutatea corpului prin
abținerea voluntară îndelungată de la hrană (înfometare sau post voluntar) (anorexia
nervoasă de tip restrictiv) și prin alte metode - ca de pildă abuzul de purgative, clisme și
diuretice, folosirea de substanțe anorectigene și excesul de exerciții fizice (anorexia
nervoasă de tip eliminator, purgativ). Boala afectează mai ales tinerele adolescente, însă
10 % din cazuri apar la tineri de sex masculin. Anorexia nervoasă este o tulburare psiho -
somatică sau psiho - fiziologică complexă, implicând componente psihologice, neuro-
biologice și socio-culturale. Bolnavul de anorexie nervoasă e numit de obicei "anorectic",

28
deși termenul simplu de anorexie (fără adaosul "nervoasă") este de fapt sinonim cu
"inapetență", adică lipsa de apetit lipsa de poftă de mâncare. Bolnavul de anorexie
nervoasă nu e lipsit neapărat de poftă de mâncare, mănâncă intenționat foarte puțin.
"Anorexice" sau "anorexigene" sunt denumite substanțele care taie pofta de mâncare,
care suprimă apetitul, folosite uneori în tratamentul obezității. Anorexia nervoasă are un
risc crescut de mortalitate - până la 10%.

Criteriile de diagnosticare

1. Refuzul de a menține greutatea corpului la nivelul sau deasupra greutății

minime considerate normală pentru o anumită vârstă și înălțime (ex. pierderea ponderala
ducând la menținerea unei greutăți corporale sub 85 % din greutatea optimă; sau
incapacitatea de a realiza creșterea ponderală optimă în cursul perioadei de creștere,
ducând la o greutate a corpului sub 85% din ponderea optimă.

2. Teama intensă de a crește în greutate sau de a se îngrășa (de a deveni

supraponderal sau obez)

3. Tulburare în modul de a percepe greutatea și forma corpului, influența exagerată

a greutății și a formei corpului asupra auto-evaluării, sau negarea gradului sever de
slăbire
4. La femeile postmenarheale, premenopauzale (femei care au trecut de vârsta
menarhei, dar nu au ajuns la menopauză), amenoreea (absența a cel puțin trei cicluri
menstruale succesive)
DSM - IV - TR specifică două tipuri de anorexie nervoasă :
Tipul restrictiv: în timpul episodului curent de anorexie nervoasă, persoana nu a avut
comportamente regulate de accese de mâncare rapidă sau de eliminare sau purgație (adică
de vărsături auto - provocate, de exerciții fizice exagerate sau abuz de laxative, diuretice
sau clisme)
Tipul cu Accese de mâncare rapidă sau Tipul eliminator: în cursul episodului curent de
anorexie nervoasă, persoana s-a angajat în mod regulat în comportamente ca accese de

29
mâncare rapidă sau comportamente de eliminare (vărsături auto-provocate, exerciții fizice
exagerate sau abuzul de laxative, diuretice sau clisme)

NOS

Nu exista criterii de diagnosticare pentru NOS. Mai degraba este o categorie

suplimentara pentru acele tulburari de alimentatie, de severitate clinica care nu se
intalnesc printre criteriile bulimiei si a anorexiei.

Conceptual se disting trei grupuri ale NOS;

A. in primul se gasesc cazurile care sunt asemenatoare cu anorexia sau cu

bulimia dar nu indeplinesc toate criteriile de diagnosticare. DE ex.
greutatea corpului poate fi usor sub cea a pragului pentru anorexie sau
frecventa mancatului compulsiv poate fi mai scazut decat al bulimiei.
Aceste cazuri sunt considerate a fi „sub prag” pentru diagnosticarea n
aceste categorii
B. Al doilea si cel mai raspandit caz in care trasaturile clinice ale
anorexiei si ale bulimiei se combina, descrise fiind ca tulburari mixte
C. Cel de-al treilea caz este al tulburarii de mancat compulsiv

Evolutia psihopatologiei tulburarilor alimentare

Anorexia nervoasa debuteaza in mijlocul periadei pubertale cu o serie de restrictii

de ordin alimentar. Aceste restrictii devin progresiv din ce in ce mai severe si mai
inflexibile si ca urmare persona devine din ce in ce mai slaba . Cu toate acestea, pe fond
anorexic apar frecvent dezvoltarea unui consum compulsiv urmat de cresterea greutatii, si
progresul spre bulimie nervoasa (aproximativ jumatate dintre cazuri) sau spre o forma
mixta de tulburari de alimentatie NOS.
Bulimia nervoasa are un debut usor mai intarziat, in mod obisnuit in adolescenta
tarzie sau in prima tinerete, si in mod normal debuteaza similar cu anorexia nervoasa,
intr-un sfert dintre cazuri se intalnesc chiar criteriiile de diagnostic ale anorexiei. In

30
general e o tulburare care se autointretine: pacientii au in general o istorie de tulburari de
alimentatie continua, fara remisii de peste 8 ani, si chiar dupa 5-10 ani de la debut intre o
treime si un sfert au inca simptomatologie de tulburari de alimentatie de severitate
clinica, desi in multe cazuri ea se transforma din simptomatologie de bulimie nervoasa in
simtomatologie NOS, in forma mixta.
Exista putine studii in ceea ce priveste evolutia NOS. Ca si in bulimia ervoasa,
multi pacienti apar in adolescenta tarzie sau in juraul varstei de 20 de ani, si au o istorie
comparabil de lunga cu al bulimiei. Intre un sfert si o treime au avut in trecut simtome de
bulimie sau anorexie.
Tulburarile compulsive de alimentatie (BED) au un traseu diferit in comparatie cu
celelalte tulburari de comportament alimentar. Cei mai multi pacienti au o varsta medie si
o treime din ei sunt barbati. Acest profil e foarte diferit de al pacientilor cu anorexie,
bulimie sau NOS, care sunt in general adolescenti su cu varsta tanara si de sex feminin.
BED tinde sa fie intermitenta si nu persistenta, in evoluti pacientilor inregistrandu-se
alternanta dintre mancat compulsiv si perioade de control al alimentatiei. Cu toate
acestea, pacientii au in general tendinta de a consuma mai mult si de a se ingrasa. Mai
putini dintre ei au istorii de anorexie nervoasa sau bulimie.
In concluzie, in afara de BED, una dintre cele mai pregnante caracteristici ale
tulburarilor de comportament alimentar e schimbarea diagnosticului. In timp ce un
numar mic de pacienti raman la simptomatologia initiala, majoritatea lor migreaza intre
diagnostice. Aceasta migratie nu este intamplatoare. In general tinde sa debuteze cu
restrictii alimentare dar controlul asupra alimentatiei se pierde si se ajunge la o mancare
compulsiva.; deci cei care debuteaza cu simptome de anorexie nervoasa progreseaza spre
bulimie sau NOS
Aceste migratii diagnostice ridica intrebarea” Aceste schimbari diagnostice
reflecta cu adevarat recuperarea dintr-o boala si dezvoltarea alteia sau ea reflecta evolutie
unei singure tulburari de comportament alimentar.
Implicatii pe care perspectiva DSM IV (cu abordarea tulburarilor ca entitati
distincte) sunt acelea ca fiecare tip de tulburare de comportament alimentar isi are propria
sa aschema de tratament. Si acest lucru trebuie inca investigat. Faptul ca tulburarea de
comportament alimentar persista dar evolueaza ca forma de manifestare(dar nu au o

31
evolutie inspre alte boli psihiatrice) sugereaza existenta uei perspective si a unui
mecanism transdiagnostic care joaca un ro important in mentinerea tulburarii patologiece;
cu alte cuvinte, exista mecanisme care blocheaza pacientul in starea de boala dar nu un
blocaj intr-o boala specifica., ceea ce inseamana ca si tratamentul tulburarilor trebuie sa
fie eficient in toate formale de manfestare

Realitatea clinica: psihopatologie comuna si distinctiva

Ceea ce surprinde la cele trei categorii de tulburari alimentare nu este diferenta

dintre ele ci cat de similare sunt ele, faptul ca mai mult sau mai putin ele au aceeasi
psihopatologie, cu aproximativ aceeasi severitate. Exista foarte mult hazard in modul in
care aceasta psihopatologie se contureaza pentru a crea cele trei patternuri diagnostice.

Termeni utilizati in descrierea psihopatologiei tulburarilor de alimentatie:

-Anorexia- pierderea apetitului

-Mancare compulsiva (binge eating)– e episodul in care se manaca o cantitate mai mare
de mancare decat o cer circumstantele cu sentimentul pierderii controlului
- mancare compulsiva subiectiva (subjective binge eating) – in care cantitatea de
alimente consumate nu este in mod obligatoriu anormal de mare in raport cu
circumstantele
- mancarea compulsiva obiectiva (objective binge eating) – adevarata mancare
compulsiva asa cum a fost descrisa ea
- denigrarea imaginii corporale (Body image disparagement) – conceptia ca
propriul corp este dezgustator sau respingator; in mod obisnuit insotit de tendinta de a
evita privire lui
- insatisfactie legata de corp Body shape dissatisfaction – nu ii place propriul corp
- calculul caloriilor – continua monitorizare a caloriilor ingerate, si calcularea consumului
lor.In general oameniicauta sa se mentina sub limita necesara, dar adeseori acest calcul
nu e corect; cei cu greutate redusa isi supra-estimeaza ingestia, in timp ce cei
supraponderali si-o subestimeaza

32
 - datoria (debting)- crearea unui deficit energetic in general prin exercitii fizice pentru
ajustarea consumuui alimentar
- amanarea alimentatiei – ca masura de control al greutatii si de a rezsta mancatului
compulsiv
- restrangere a alimentatiei –incercarea de a limita cantitatea ingerata
- restrictii alimentare – subalimentarea in sensul stric fiziologic
-purgatii (purging) - cuvinte utilizate pentru eliminare: voma, laxative, diuretice
-Compensatory purging episoade de purgatie compensatorii pentru a compensa
excesele alimentare
-Noncompensatory purging – episoade de eliminare care nu se leaga de o perceptie a
unei supraalimentari
Psihopatologia tulburarilor alimentare se clasifica in „componente specifice” si
componente „generale”, primele prezente in tulburarile alimentare, iar celelalte prezente
si in alte tulburari psihiatrice.

Psihopatologia specifica

- Nucleul psihopatologic al tulburarilor alimentare

Tulburarile de alimentatie sunt in mod esential „tulburari cognitive”. Aceasta

psihopatologie consta in supra-evaluarea formei si a greutatii corpului si a
controlului lor. In timp ce majoritatea oamenilor se evalueaza pe bazaperformantelor lor
in domenii variate ale vietii (ex. calitatea relatiilor, performanta in munca, rezultate
sportive) oameniicare au tulburari alimentare se analizeaza si se judeca cel mai mult, daca
nu exclusiv, in termenii formei, a greutatii corpului si a controlului acestora. Aceasta
psihopatologie ciudata este legata de un dismorfism corporal si ii afecteaza pe barbati si
pe femei, pe adolescenti si pe adulti deopotriva. Aceasta supra-evaluare a formei si
greutatii corpului este diferita de simpla insatisfactie legata de propriul corp, care se
refera la a nu-ti place propria infatisare (foarte raspandita in populatia generala)
Aceste tulburari cognitive se exprima in forma foarte diferite: unii pacienti se
preocupa foarte mult de greutatea lor, se cantaresc foarte frecvent si ca urmare ajung sa
devina preocupati de modificari minore din aspectul lor, in timp ce altii evita in mod voit

33
sa –si cunoasca greutatea Preocupari similare sunt si cele legate de forma corpului lor –
unii isi privesc des forma corpului, concentrandu-se pe zonele pe care nu le apreciaza, in
tim ce altii evita intentionat privirea acelorasi zone, asumandu-si faptul ca sunt grasi si
respingatori (cu comportamente de denigrare a imaginii corpului lor) Aceasta preocupare
si evitare mentine de fapt supra-concentrarea pe forma si greutate.
Exista apoi un comportament de comparare a lor cu ceilalti intr-o maniera care-i
face sa ajunga la concluzia ca sunt neatractivi. Multi sunt preocupati de teama de a lua in
greutate si de a deveni grasi si adeseori se simt grasi. Toate aceste preocupari pentru
aspectul fizic au influente asupra functionarii sociale si asupra relatiilor de intimitate.
Socializarea poate fi dificila sau evitata, dezbracarea in fata celorlalti fiind imposibila;
multi dintre pacientii cu aceste probleme refuza examinarea corporala si atingerea
corpului.
In alta subcategorie, nucleul psihopatologic consta in supra-evaluarea
controlului alimentatiei in sine, desi impreuna cu supra-evaluarea formei si a greutatii
corpului si a controlului lor pot sa coexiste. Atunci cand supra-controlul alimentatiei se
manifesta singur, pacientul are rareori evaluari ale corpului, sau evitari a privirii lui sau
sentimentul ca e gras; mai degraba tine intens cura de slabire, se angajeaza in forma
foarte diverse de abstinenta (control al caloriilor, evita anumite alimente, etc) – in general
valorizand si punand accent pe sentimentul de auto-control si angajandu-se in aceasta
forma de comportament. Acestea sunt frecvent intalnite la pacientii foarte tineri, in
primele stadii ale tulburarilor alimentare si la cei care sunt subponderali.
Curele de slabire ale pacientilor cu tulburari alimentare pot sa fie dictate si de alte
motivatii: ascetismul, competitivitatea, dorinta de a atrage atentia, dar aceste motive sunt
diferite de supra-evaluarea formei corpului a greutatii si controlului lor.

Obisnuinte alimentare, comportamentul de control al greutatii si greutatea

corporala

Nucleul psihopatologic are un impact major asupra obisnuintelor alimentare. El

genereaza incercarea sustinuta de a limita ingestia (diete). Aceasta este una dintre

34
caracteristicile majore ale oamenilor cu tulburari ale comportamentului alimentar si e
regasit in diagnoza lor (si in altele decat mancatul compulsiv). Dieta pe care acestia o tin
e diferita de dieta zilnica necesara. In loc sa-si fixeze un principiu general, ei isi creeaza
multiple cereri si obiective, foarte specifice, reguli destinate limitarii cantitatii de
alimente. Aceste reguli sunt foarte diferite, dar in mod clasic sunt preocupate de timpul in
care trebuie sa manance (de ex nu inainte de 6.p.m.) cat de mult (mai putin de 600 kcal/zi
de ex) si mai ales de ce alimente trebuie consumate, ei avand o intreaga lista de alimente
care nu trebuiesc consumate (food avoidance). Ca un rezultat al acestor reguli,
comportamentul lor alimentar capata o natura restrictiva si inflexibila. Acest
comportament este foarte daunator si pacientii in timp nici nu reaklizeaza cat de afectati
sunt. Concentrarea pe aceste aspecte conduce spre o preocupare constanta pentru
gandurile legate de mancare si alimentatie. Mancarea acasa devine dificila iar in afara
casei aproape imposibila (pentru ca li se pare ca doar acasa pot sa manance asa cum vor
ei si se pot concentra pe ce au de facut. Multi au dificultati in a decide ce sa manance
atunci cand sunt pusi fata in fata cu mai multe posibilitati , din cauza aceasta ei mananca
acealasi lucru in fiecare zi. Unii trebuie sa stie exact ce contine fiecare mancare – si isi
cantaresc si contabilizeaza atent caloriile. Mesele sociale, aniversarile devin in acest caz
foarte dificile si sunt pregatite cu un timp inainte datorita presiunilor de a manca mai
mult decat de obicei, si in fata celorlalti.
Limitarea cantitatii de alimente ingerate poate sau nu sa reuseasca – cel mai
adesea generand o subalimentare. Daca ea are succes – in stadiile initiale ale tulburarilor
de alimentatie – se pierde greutate, persoana devine semnificativ mai slaba si dezvolta
efecte adverse fizic si psihic (caz anorexiei si NOS cu scaderea in greutate)
Aceste efecte secundare sunt importante din trei perspective:
- a. Unele sunt amenintatoare pentru viata (ex. efecte cardiovasculare sau
dificultati de tipul efectelor asupra oaselor)
- b. Unele produc tulburari de alimentatie care persista in incurajarea
pacientului de a se subnutri (preocuparea pentru mancare si alimentare,
retragere sociala)

35
 - c. Efecte profunde – reducerea capacitatii de concentrare, tulburari ale
somnului, cresterea gandirii obsesionale, diminuarea capacitatii de decizie. In general
aceasta nu e o adevarata anorexie
Unii pacienti se angajeaza in exercitii excesive – practici care insotesc tulburarile
de alimentatie, desi sunt frecvente si la cei sub- greutate. La cei care nu au posibilitatea
de a face aceste exercitii ele se manifesta in forme variate – a sta in picioare si nu asezati,
exercitii in maniere obisnuite dar extinse ca si durata ( amerge la sala de trei ori /zi ) sau
exercitii care sunt nepotrivite ( a face un numar f mare de abdomene) sau exercitii dupa o
operatie, sau fracturi, etc. Motivele acestor exercitii sunt f variate: in general sunt o forma
a controlului greutatii sau a formei corpului
Mancatul compulsiv e alta caracteristica specifica a celor cu tulburari de
alimentatie, mai putin prezenta in anorexie. La aproape toti pacientii cu tulburare de
mancat, in afara celor cu tulburare de mancat compulsiv, mancarea compulsiva apare pe
fondul unei restrangeri alimentare severe, cu sau fara restrictie. Frecventa acestor
episoade compulsive variaza de la o data sau de doua ori pe saptamana la cateva ori/zi,
iar ca si cantitate ingerata la o masa intre 1000-2000kcal. In cele mai multe cazuri un
astfel de episod e urmat de induceri ale vomei, administrare de laxative, diuretice. Multi
pacienti se simt stresati de aceste compulsii si cauta ajutor. Unii considera insa ca
mancatul compulsiv ii ajuta sa-si regleze dispozitia.
Compulsiile subiective sunt acelea in care cantitatea de alimente ingerata nu e cu
adevarat mare in raport cu circumstantele, dar ele sunt in masura sa induca stres, si sunt
frecvente in anorexie. Aceste compulsii subiective pot sau nu sa fie urmate de purgatie.
Purgatia apare si ea ca si componenta a tulburarilor de alimentatie, cu exceptia
tulburarii de mancat compulsiv. Purgatia poate fi compensatorie sau noncompensatorie.
Compensatorie e atunci cand e utilizata pentru minimalizarea efectului de supra-
alimentatie, il urmeaza si apare doar in relatie cu aceasta iar cea noncompensatorie
functioneaza mai degraba ca o rutina in controlul greutatii, legatura sa cu mancatul
excesiv nu e atat de clara. Ca si exercitiile, purgatia e considerata un mod de reglare a
dispozitiei emotionale. O varianta a purgatiei este scuiparea repetata a mancarii ca o
forma noncompensatorie de purgatie.

36
 Prin definitie, dieta severa, purgatia si exercitiile excesive nu se intalnesc in
tulburarea de mancat compulsiv.
O caracteristica importanta a celor cu tulburare a comportamentului alimentar este
aceea a greutatii corporale; efectul oricarei subalimentari si a mancatului compuliv se
compenseaza reciproc. Cei mai multi pacienti cu bulimie sau anorxie determina o
modificare a Indicelui de masa corporala (sub 20 la anorexici si peste 25 la bulimici)

Psihopatologie generala

La fel ca si psihopatologia specifica, trasaturile generale psihiatrice sunt similare

pentru tulburarile de alimentatie. Depresia si anxietatea sunt caracteristici comune,
majoritatea pacientilor cu acest gen de tulburari prezinta si unul sau mai multe simtome
depresive. Trasaturile depresive sunt frecvente la pacientii cu tulburari de alimentatie
compulsiva (BED binge eating disorders), in timp ce trasaturile de anxietate sunt mai
caracteristice pentru cei care isi impun in mare masura restrictii alimentare. De asemenea,
pacientii care sunt sub-greutate trasaturile obsesionale sunt mai proeminente, acestea
fiind considerate ca si consecinte ale subgreutatii lor. Unii pacienti recurg la
comportamente repetate automutilante (in special la a se taia) , sau la abuzuri de
substante (in special ingestia de alcool) Aceste trasaturi insotesc tulburarile de
comportament alimentar dar sunt mai frecvente in mancatul compulsiv.
E dificil de ealuat personalitatea pacientilor cu tulburari de comportament
alimentar pentru ca adeseori trasaturile care ne intereseaza sunt ele insele afectate direct
de prezenta tulburarii respective – dignoza pesonalitatii lor este astfel greu de realizat si
hazardata, cu atat mai mult cu cat exista putine intervale ale perioadei lor adulte in care sa
nu fi fost cu simptomatologie pentru tlburarile alimentare.
Cu toate acestea diagnoza de personalitate e frecvent intalnita. De ex pacientii
care care recurg la comportamente de auto-mutilare sau abuzuri de substante prezinta
adeseori simtomatologie de personalitate de tip borderline. De asemenea, doua trasaturi
de personalitate apar frecvent: perfectionismul si stima de sine scazuta, si de cele mai

37
multe ori ele au fost puse in evidenta cu mult inainte ca tulburarile de alimentatie sa
apara.
Probleme fizice
Aproape toate problemele de ordin fizic sunt atribuite comportamentului lor
defectuos. Tulburarile de ordin fizic intalnite la pacientii cu anorexie nervoasa sunt
datorate subalimentarii lor si pierderii in greutate, ele se intalnesc si la cei care pierd in
greutate pornidu-se de la o simptomatologie NOS. Purgatia/eliminarea, mai ales daca este
frecventa, este urmata de o perturbare hidroelectrolitica, in timp ce producerea vomei
duce la probleme dentare

Complicatii medicale ale tulburarilor de comportament alimentar

AN si BN sunt poate cele mai ciudate combinatii de tulburari cu etiologie

medicala si psihologica care se manifesta prin perturbari fizice ale capacitatii pacientilor
de a percepe corect si a defini stimulii interni pentru foame, satietate, alegerea mancarii si
senzatiile de gust. Complicatiile medicale ale AN si BN au fost intotdeauna vazute ca si
consecinte ale perturbarii alimentatiei; in anorexie cele mai multe perturbari fizice apar
imediat dupa debutul restrictiilor alimentare severe si dispar dupa reluarea obiceiurilor
alimentare normale si a greutatii, cu exceptia amenoreei care poate debuta inainte de
inregistrarea unei pierderi severe in greutate si nu dispare intotdeauna imediat dupa
restabilirea greutatii. Pacientii bulimici nu sunt infometati dar pierderea alimentelor
realizata prin voma si purgatii, alternarea mancatului compulsiv cu dietele severe pot
determina malnutritie, similara cu ce a infometarii. Nu se cunosc in totalitate
mecanismele prin care foamea pentru AN si malnutritia pentru BN pot sa induca si sa
mentina complicatiile. medicale ale celor doua sindroame. DE asemenea nu e clar de ce
unii pacienti dezvlta intregul spectru al complicatiilor medicale, in timp ce altii, cu un
tablou clinic similar nu.

Semnele asociate cu AN si BN:

cei mai multi pacienti cu aceste tulburari sunt femei si acestea tinere si adeseori
se prezinta la medic cu alte probleme decat cele ce tin de alimentatie sau cu sentimentul

38
ca sunt umflate, cu constipatie, probleme de infertilitate, transpiratie a mainilor si
picioarelor, probleme nespecifice cardiologice si pulmonare de tipul oboselii la efort,
palpitatiilor, lesinuri. In anorexia severa vlaguirea(emacierea) e cea care determina
alertarea medicilor.
Semne fizice prezente la pacientii cu probleme de alimentatie:
La AN – emaciere, hipotermie, bradicardie (rata mai scazuta de 60 batai/min)
scaderea tensiunii sistolice, hipoactivarea sunetelor intestinale, piele uscata, par fragil si
pierderea parului, hiperactivitate, unghii fragile, predispozitie spre ranire, piele caroten
din vegetale) palida, ingalbenita (carotodermie, secundara ingestiei de in special palmele,
palme si picioare cianotice si reci, edeme periorbitale si la glezne), murmur cardiac
(valva mitrala prolapsata -coborare a unui organ datorata insuficientei sustineri dat
slabirii)
In cazul BM simptomele sunt: hipotensiune (mai mica decat 90) piele uscata,
secretii ale glandei parotide, erodare a smaltului dentar, tahicardie, pierderea parului,
edeme
Multi pacienti cu AN par a ascunde pierderea in greutate de care sufera. Strategia
tipica este de a purta haine largi care sa mascheze greutatea scazuta, purtarea de obiecte
pe sub haine, , sau consumul de apa pentru o creste greutatea corpului.

Probleme dermatologiece
- Pacientii cu AN au un scalp cu par slabit adeseori dezvolta lanugo (un par f
subtire care cade, in mod specific pe fata, gat, brate, pe spate si picioare; un ten ingalbenit
(carotenodermie) ca efect secundar al ingestiei excesive de carotenoizi din vegetale;
Tegumentele mainilor si picioarelor pot deveni rosii-albastre (acrocianoza) insotita de
temperatura anormala datorita dificultatilor de termoreglare.
- La cei cu BN caracteristicile dermatologice sunt mai putin pronuntate
- la AN si BN apar comportamentele de auto-mutilare care pot produce unele rani
deschise sau inchise, minuscule sau extinse, acute sau cronice si pot sa implice orice parte
a corpului. Auto-mutilarile pot produce una sau mai multe tipuri de trauma - arderi,
intepaturi, taieturi

39
Probleme gastrointestinale
- eroziuni ale smaltului dintilor si sensibilitatea pentru cald/rece sunt induse de
voma.
- Glandele parotide si submandibulare, devin marite si usor tensionate, ele dau
fetei un aspect rotund sau gras. Hipertrofia acestora se datoreaza in mare parte
comportamentului de elimnare, malnutritiei. Preventia rapida se realizeaza
prin abtinerea de autoinducerea vomei.
- Eritem (inrosire) a conjunctivei (partea alba a ochiului) care poate fi cauzata
de efortul (cresterea presiunii vasculare oculare) dat de vomat
- Gastropareza (incetinirea golirii stomacului) frecvent la AN Prin pierdera
greutatii, apare balonare, in special dupa mese. Este simptomul cel mai
frecvent si cel mai sever, la fel ca si in dietele vegetariene sau in utilizarea
unor laxative pe baza de fibre; balonarea poate impiedica ingestia necesara
reglarii greutatii pierdute . Redresarea pentru gastropareza include utilizarea
mancarurilor lichide ca sursa zilnica de calorii in primele 2 saptamani de
realimentare, evitarea mancarurilor solide care in general determina balonarea.
Divizarea mesei in 2-3 portii mai mici. Gastropareza se recupereaza in
principal prin recastigarea in greutate
- Constipatia invariabil insoteste pierderea de greutate din AN si e de asemenea
prezenta in BN. Pacientii se plang de miscri ale intestinului care sunt putin
frecvente si de mica intensitae, pusa pe seama problemelor lor dar si
inceputului de ingestie a fibrelor, laxative pentru a stimula peirderea in
greutate. Toate acestea sunt in masura sa precipite constipatia. Pacientii
trebuie sa fie informati ca actiunea laxativelor e in colon, dupa ce absobtia
calorica a avut loc. In general dupa refacerea greutatii pierdute si realimentare
refacerea tranzitului intestinal dureaza aprox 3 saptamani. Recuperarea din
constipatie, in plus fata de educatie si progresiva realimentare include: -
ingestia de apa (6-8 pahare /zi), consumul de fibre in doze scazute.
Tratamentul constipatiei, in plus fata de educatie si crestere progresiva a
greutatii include o hidratare corecta (6-8 pahare de apa /zi), ingestia de fibre in
doze de 10gr/zi, alaturi de medicatia recomandata.

40
 - Voma fortata poate produce ruperea esofagului in general la jonctiunea dintre
esofag si stomac. Se manifesta prin sangerare de culoare deschisa, la inceput
amestecata cu continut gastric, durere puternica in zona pieptului, infectii
datorate contaminarii cu bacterii si extinderea acestor infectii la mediastin si
plamani. Solutia e internarea rapida.
- Comportamentul de rumegare se refera la regurgitarea continutului gastric,
urmate de reinghitire. Acest a are ca efect rapida eroziune a dintilor
- Nu exista certitudini ca pancreatita este cauzata de AN sau BN in sine dar
pancreatitele sunt mult mai frecvente la personale cu excese de alcool. Mai
mult, simptomatologia de pancreatita poate fi ascunsa de faptul ca
simtomatologia se confunda cu simptomele nespecifice intalnite la AN si BN

Probleme cardio-vasculare
- Sunt specifice atat celor cu AN cat si a celor cu BN, mai frecvent in cazul celor
cu AN. Cea mai ridicata mortalitate intalnita in bolile psihiatrice este inregistrata pentru
AN. Initial s-a crezut ca pacientii cu AN mor ca urmare a infarctului miocardic datorat
nivelului crescut de colesterol si al arterosclerozei – cu toate acestea, autopsiile nu
indicau simtomatologie obstructiva. Ulterior s-a demonstrat existenta unor aritmii
ventriculare grave care degenereaza in tahicardie ventriculara si in fibrilatii ce pot
provoca moartea brusca. Aici un rol important in aceasta dinamica il au si perturbarile
electrolitice date de dezechilibrele magneziului si ale potasiului.
Pierderea masiva in greutate determina reducerea concomitenta a a musculaturii
scheletice si cardiace, reducerea volumelor camerelor vasculare si o reducere a masei
cardiace si a performantelor acesteia, o slabire a presiunii sangvine, senzatie de oboseala,
etc. Simptomele apar daca pacientul pierde mai mult de 20% din masa sa corporala
Aceste perturbari se atenueaza odata cu cresterea in greutate
- doua dintre cele mai semnificative probleme cardiovasculare ale pacientilor cu
AN sunt bradicardia (batai ale inimii sub 60/min si hipotensiunea (presiune
sistolica mai scazuta decat 90 mmHg si cea diastolica mai mica de 50mmHg)
– cea mai acceptata explicatie fiind aceea a cresterii activitatii parasimpatice.

41
 Scaderea frecventei batailor inimii sub 30 batai/minut necesita spitalizare de
urgenta
- Complicatiile cardiace sunt rare la bolnavii cu BN. Palpitaiile frecvente sunt
datorate tahicardiei ca urmare a purgatiei. Hipocalcemia, hipomagnezemia, si
deshidratarea pot si ele sa genereze palpitatii.Solutia de redresare este
restabilirea managementului hidric prin administrare intravasculara de solutii
saline
- Ocazional pacientii cu AN pot resimti dureri in piept, cauza organiza a acestei
suferinte poate fi prolapsul valvei mitrale, care se intalneste la aprox 30-50%
din pacientii cu AN severa; Prin descresterea masei mulsculare a inimii tesutul
de suport al valvei pierde si el in greutate in timp ce valva mitrala nu descreste
in marime; din acest motiv se inregistreaza un murmul cardiac la examinarea
pacientului.
Sindromul de re-alimentare
- Este o complicatie metabolica multifactoriala care se dezvolta foarte repede la
incercarea de realimentare a pacientilor cu malnutritie severa. Riscul acestui
sindrom este corelat direct cu gradul de pierdere al greutatii consecutiv AN.
Din cauza sa, pacientii care au pierdut mai mult de 30% din greutate trebuie sa
fie realimentati initial sub supraveghere medicala.
- Mecanismul colapsuluicardiovascular din aceasta situatie apare pe fondul
discrepantei dintre pierderea masei cardiace specifice AN si cresterii volumui
total al sangelui circulat rezultat din realimentare.
- Schimbarile in nivelul fosforului, al magneziului si potasiului sunt importante
in sindromul de realimentatie – acesti electrliti interfereaza cu proprietatile
contractile ale inimii si pot genera aritmii si congestii fatale ale inimii.
Din aceasta perspectiva cresterile in greutate trebuie sa fie treptate, monitorizate si sa nu
depaseasca 2-3 pounds pe saptamana.

Probleme endocrine
Toate traseele endocrine sunt perturbate in AN, si sunt mult mai modeste in BN.
Unul dintre cele mai alterate circuite endocrine, atat in AN cat si in BN sunt cele legate

42
de sistemul reproducator. Reglarea neuroendocrina a functionarii normale a reproducerii
feminine depinde de ritmul impulsurilor nervoase generate de hipotalamusul medial care
controleaza hormonul activator al gonadotropinei, care la randul sau controleaza
hormonii pituitari Luteinizanti si foliculostimulanti, ce determina normalitatea ritmului
menstrual. La adolescenta e normala o crestere a frecventei si amplitudinii hormonilor
gonadotropi si a celor luteinizanti si foliculostimulatori. Pacientele cu AN au ca si
caracteristica „sindromul de amenoree hipotalamica” care induce blocarea ovulatiei. Cca
20-25 % din pacientele cu AN au acest sindrom care persista pana la iesirea din starea de
malnutritie. Si la pacientele cu BN se manifesta menstruatii neregulate, mai putin severe
decat la AN.
Osteoporoza (abaterea standard cu mai mult de 2,5 a masei osoase)/osteopenie
(abaterea standard cu o fractiune cuprinsa intre 1 si 2,5 a masei osoase) e caracterizata de
scaderea si deteriorarea microarhitecturii oaselor, cauzand fragilitate osoasa, fracturi
Raportarea densitatii osoase se face fata de reperul cel mai ridicat al masei osoase a
subiectului, care in general se inregistreaza intre 17-22 de ani, varsta la care se manifesta
si debutul AN. Osteoporoza este prezenta la aprox 40% din pacientii cu An iar osteopenia
e prezenta la 92% dintre aceste femei. Se pare ca scaderea densitatii minerale a osoaselor
se manifesta foarte repede dupa debutul bolii: studiile sugereaza ca persistenta mai mare
de 12 luni a AN e predictoare pentru o pierdere semnificativa a mineralelor osoase. Dar
demineralizari severe au fost intalnite si la adolescente care care au avut o durata redusa a
bolii. Intr-un studiu pe 73 de femei cu AN, cu o medie a varstei de 17,2 ani, 20 de luni de
amenoree au generat cele mai severe forme de osteoporoza.. ; asta presupune faptul ca o
durata mai mare de 6-12 luni de AN necesita evaluari a reducerii densitatii osoase. Pentru
remedierea acestei situatii se recomanda suplimente de estrogeni pentru reducerea
osteoporozei so a osteopeniei sau a terapiei anabolice care stimuleaza direct crsterea
densitatii minerale osoase

Probleme neurologice
Evidentiaza atrofii ale masei cerebrale si cretere a volumului ventriculelor la
pacientii cu AN

43
Probleme renale
Pacientii cu AN inregistreaza o reducere a filtrarii glomerurale si dezvolta bolu
renale severe
Tulburarie de mancat compulsiv
Nu se asociaza cu claritate astfel de complicatii medicale legate strict de mancatul
compulsiv. Mai degraba, complicatiile sunt date de corelatiile cu obezitatea pe care o
genereaza.
Din analia lor s-a observat ca cca 30% inregistraza nivele nesatisfacatoare a
sanatatii lor, cu hipertensiune, tulburari de vaz, astm sau probleme respiratorii, probleme
cardiace, osteoporoza. Barbatii cu tulburari de mancat compulsivsunt predispusi spre
simtome dureroase, incluzand dureri ale gatului si umerilor, dureri de spate, dureri
musculare cronice.
- feecvent apar interferente ale tulburari ale mancatului compulsiv cu
distorsionari a trasului normal glucidic si generarea diabetului. Rezultatele
sunt inca neclare (mecanismul cauzal poate tine de co-ocurenta obezitatii dar
si a depresiei)

Tratamentul anorexiei nervoase

Anorexia nervoasa este o boala complexa, adeseori cronica care solicita, din
cauza acestei complexitati o varitate de tratamente in functie de stadiile bolii si a stadiilor
de recuperare. Tratamentul include reabilitare nutritionala, interventii psihosociale si
medicatie.
Scopul tratamentului este
1. restabilirea greutatii normale a pacientului (asociate cu revenirea
ciclului menstrual, a ovulatiei normale la femei, impulsuri sexuale
normale si nivel hormonal optim la barbati, si o dezvoltare normala
psihica si sexuala la adolescenti si copii
2. tratamentul complicatiilor pacientului
3. imbunatatirea motivatiei si capacitatii de cooperare a pacientului pentru
restabilirea patternurilor normale de alimentatie si participarea la
tratament

44
 4. educatia pacientului a asupa patternurilor alimentale si nutritionale
5. a-l ajuta pe pacient sa-si evalueze si sa-si modifice cognitiile, atitudinile
si motivatiile, sentimentele si gestionarea conflictelor legate de
tulburarile de alimentatie
6. tratarea simptomelor psihiatrice care sunt asociate tulburarilor
alimentare: deficitul de dispozitie, tulburarile de reglare a impulsurilor,
stima de sine, comportamentul
7. activarea suportului familial si acordarea de consiliere a familiei, di
terapie acolo unde e cazul
8. prevenirea recaderii pacientilor

Scopurile tratamentului pentru bulimie nervoasa sunt:

1. reducerea si acolo unde este posibil eliminarea mancatului compulsiv si a
utilizarii purgatiei
2. tratarea complicatiilor fizice legate de bulimie
3. credterea motivatiei pacientului pentru a colabora in restabilirea patternurilor
alimentare si de complianta la tratament
4. asigurarea educatiei cu privire la nutritia sanatoasa si a patternurilor de
alimentatie
5. a-l ajuta pe pacient sa-si reevalueze si sa-si schimbe gandurile disfunctionale,
atitudinile, motivele, conflictele si sentimentele legate de controlul impulsurilor si
tulburarile alimentare
6. tratarea conditiilor psihiatrice asociate cu tulburarile bulimice: deficitele
emotionale, de dispozitie, de gestionare a impulsurilor, stima de sine si
comportamentul
7. activarea suportului familial, consiliere si terapie pentru acestia
8. Prevenirea recaderii

NOS este o categorie conceptuala problematica si cuprinde o serie de grupuri

conceptuale heterogene clinic. Aceasta categorie “ de tot altceva” cuprinde indivizi cu

45
subsindroame de anorexie nervoasa sau de bulimie nervoasa, criterii care nu cuprind
criteriile cuprinse in DSM IV – de afi cu peste 15% sub greutatea ideala sau care au
episoade de mancat compulsiv si purgatii mai putin de doua /sapt. Acesti pacienti insa
beneficieaza de tratamentul specific bulimiei si anorexiei nervoasa. In completare NOS
cuprinde indivizi care reunesc simptome de pacienti cu greutate normala dar cu purgatii,
indivizi care mesteca si scuipa mancarea fara a o inghiti pentru a preveni cresterea in
greutate, sau pacienti catre au tulburari de mancat compulsiv.
Tot in aceasta categorie sunt inclusi pacienti cu tulburari psihiatrice cu implicatii
asupra alimentatiei: abuzul de medicamente de slabire, diuretice, indivizii care sunt
obsesiv preocupati de liposuctie pentru recapatarea formelor obisnuite si o categorie noua
de pacienti -cei cu postgastroectomie. Aceasta diversitate face dificila generalizarea unui
tratament si a prognosticului. In plus, La NOS se inregistraza migratii dinspre o categorie
diagnostica spre alta. In acest caz, mancatul compulsiv este subcategoria cea mai studiata
din cadrul NOS. Criteriile de diagnosticare cuprinse in DSMIV - adaugat sunt: perturbari
in una sau mai multe dintre urmatoarele sfere: comportamentale (mancat compulsiv),
somatic (obezitatea este frecventa dar nu obligatorie), si psihologic (imagine
nesatisfactoare asupra propriului corp, nivel scazut al stimei de sine si depresie)
Strategiile de tratament includ:
- consiliere nutritionala si management al alimentatiei
- psihoterapie comportamentala individuala sau de grup/ psihotarepie cognitiv-
comportamentala
- psihoterapie interpersonala sau terapie psihodinamica
- medicatie
In completare, adeseori se merge si pe focalizarea pe simptom: ex pierderea
greutati ca rezultat prim (scop al terapiei si consilierii de restabilire a greutatii) in timp ce
psihoterapia si medicatia considera reducerea comportamentului compulsiv de a manca
ca rezultat prim, pierderea greutatii find doar o consecinta secundara. Consensul clinic
sugereaza ca psihoterapia psihodinamica (cea care isi propune restructurarea
personalitatii) poate fi foarte eficienta in reducerea comportamentului compulsiv la unii
pacienti

46
 Tratamentul mancatului compulsiv (BED) ridica o problema speciala fata de
celelalte tulburari ale consumului alimentar, problema obezitatii care apare ca si
comorbiditate la aprox 27% din cazuri. Se considera ca pacientii cu obezitate sunt cei a
caror indice de masa corporala este cuprins intre 30 si 39,9kg/m2. Dintre pacientii cu
BED grupul obezilor sunt cei cu risc medical spre complicatii – cei la care coexista
frecvent conditiile medicale si psihiatrice, independent de efectul obezitatii.
Munca clinica cu pacientii BED cu obezitate merge pe linia incurajarii pierderilor
de greutate sau cel putin al impiedicarii acumularii suplimentare de greutate. In
tratamentul pcientilor obezi cu BED exista cateva scopuri potentiale pentru tratament:
- incetarea comportamentului compulsiv,
- pierderea greutatii sau prevenirea castigurilor in greutate,
- imbunatatirea sanatatii fizice
- reducerea perturbarilor emotional
Scopurile trebuiesc prioritizate; in general se merge pe combinarea tratamentului
pentru mancatul compulsiv si al tratamentului obezitatii. Deoarece tratamentul care viza
reducerea greutatii nu a produs in general pierderi semnificative iar fluctuatiile de
greutate au chiar potentialitati adverse, se iau mai degraba in calcul terapiile “anti-dieta”
sau “non-dieta”. Aceste abordari se concentreaza pe imbunatatirea starii de sanatate fizica
si psihica prin interventii non-dieta cum ar fi activitatea fizica, normalizarea ingestiei
alimentare, schimbarile calitative ale compozitiei alimentare, modificarile imaginii
negative despre corp si stima de sine negativa. Alternativ, se poate considera obezitatea
ca o boala cronica care solicita tratament pe termen lung. Chiar daca medicii doresc sa se
focalizeze in principal pe comportamentul de mancat compulsiv, adeseori pacienti doresc
in primul rand sa piarda din greutate.

Adictiile de substante

„Însoţindu-ne încă din zorii umanităţii, drogul continuă să fascineze, să suscite interes, să
reclame contramăsuri, dar să şi pună întrebări cărora nu li s-a răspuns deocamdată
mulţumitor.”

47
 Una dintre cele mai importante noţiuni în ceea ce priveşte drogul, este însăşi
definirea conceptului. Din punct de vedere etimologic, drog, este un cuvânt de origine
olandeză – droog. O primă definiţie a drogului, ce se regăseşte şi în Dicţionarul
Explicativ Român este: „drogul reprezintă acea substanţă de origine vegetală, animală sau
minerală, care se întrebuinţează la prepararea unor medicamente şi ca stupefiant”.
Ulterior, drogul a fost definit ca fiind „orice substanţă utilizată în terapeutică, datorită
unor proprietăţi curative, dar al cărei efect este câteodată, incert şi nociv pentru
organismul uman”. Totuşi această definiţie este mult prea vagă, eneralizând
medicamentele. Din punct de vedere farmacologic, drogul este substanţa utilizată de
medicină şi a cărei administrare abuzivă (consum) poate crea dependenţă fizică şi/sau
psihică ori tulburări grave ale activităţii mentale, percepţiei, comportamentului,
cunoştinţei. Sensul clasic al termenului este considerat a fi (definiţia dată de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii), „acea substanţă care, odată absorbită de un organism viu, poate
modifica una sau mai multe funcţii ale acestuia”.

În conformitate cu unele recomandări ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,

substanţele sau clasele de substanţe psihoactive (drogurile) care produc asemenea
modificări şi generează dependenţa, sunt următoarele: acoolul, opiaceele, derivatele
cannabisului, sedativele şi hipnoticele, cocaina, halucinogenele, tutunul, solvenţii volatili,
alte substanţe psihoactive şi substanţe din diferite clase, utilizate în asociere. Potrivit
documentelor internaţionale, prin drog se înţelege „stupefiantele supuse controlului
internaţional, prin Convenţia Unică privind Stupefiantele, din 1961 şi „substanţele
psihotrope al căror control internaţional este prevăzut de Convenţia privind Substanţele
Psihotrope, încheiată în anul 1971

Psihotrope sunt considerate toate substanţele de origine naturală (vegetală,

animală ori minerală) sau de sinteză, susceptibile să modifice într-un mod oarecare
activitatea psihicului şi comportamentului uman. „Ele acţionează direct asupra sistemului
nervos central, influenţând inegal selectiv sau global, atât funcţiile psihice instinctive cât
şi procesele mintale şi emoţionale.”

48
 În fabricarea anumitor droguri sunr folosite unele substanţe chimice, denumite
precursori, ce sunt prevăzute în Tabelul IV din Legea nr. 143/ 2000. Precursorii sunt
„substanţe chimice folosite în fabricarea ilicită a drogurilor, sărurile acestora precum ţi
amestecurile ce conţina astfel de substanţe”. Regimul juridic al acestor substanţe este
reglementat de Legea nr. 300/ 2002.

Un aspect foarte important al conceptelor, în materia traficului şi consumului de

droguri, îl reprezintă argoul. Această atenţie acordată în ultimul timp argoului se justifică
pe deplin prin intensitatea cu care „toxicomanii de pretutindeni recurg la criptarea
activităţilor prohibite ori blamabile”. Frecvent întâlnite în practică, aceste denumiri
simbolice au un caracter nelimitat.

Clasificarea generală a drogurilor.

În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale

drogurilor, având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: după efectul produs
asupra SNC, după originea lor, după regimul juridic al substanţelor sau după dependenţa
genrată.

A. Clasificarea drogurilor în funcţie de efectul asupra SNC, se consideră în general

cea mai adecvată fiind cea utilizată în practică de organismele ONU, preliată şi de
rganizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – Interpol. În conformitate cu acest
criteriu, drogurile se clasifică astfel:

-substanţe stimulente sau psihoanaleptice;

-substanţe depresoare sau psiholeptice;

-substanţe perturbatoare (halucinogene) sau psihodisleptice.

Stimulentele sunt substanţe care accelerează activitatea SNC. Din această categorie
fac parte: frunzele arbustului de coca, crack-ul, khat-ul, amfetaminele, anorexigenele şi
psihostimulenţii.

49
 Acestea se subclasifică în:

→ stimulente ale veghii – amfetamina, cofeina, cocaina, cathina. În doze moderate

acestea întreţin starea de veghe, cresc activitatea mintală şi crează o senzaţie de bine.

→ stimulente ale umorii – substanţe ce îndepărtează starea depresivă.

Depresoarele sunt substanţe care încetinesc activitatea SNC în general ele având efecte
analgezice şi sedative. Principalele substanţe ce fac parte din această categorie sunt: opiul
şi derivaţii săi (morfina şi heroina), medicamente pe bază de opiu sau derivaţi ai acestuia,
morfinice de sinteză, barbiturice, tranchilizante şi hipnoticele. Halucinogenele sunt
substanţe care perturbă activitatea SNC şi provoacă alterări ale percepţiei, temporale şi
spaţiale. În fapt ele „deformează senzaţiile şi percepţiile celui care le utilizează”. În
această categorie sunt cuprinse: cannabisul, LSD 25, mescalina şi altele.

O altă clasificare a drogurilor este realizată în funcţie de originea produsului:

-Drogurile naturale sunt cele obţinute direct din plante sau arbuşti: opiul şi opiaceele,
cannabisul şi răşina acestuia, khat-ul, frunzele de coca şi derivaţii săi şi alte plante cu
principii halucinogene.

- Drogurile de semisinteză sunt cele realizate prin procedee chimice pornind de la o

substanţă naturală extrasă dintr-un produs vegetal (heroina, LSD).
- Drogurile de sinteză sunt elaborate în întregime prin sinteze chimice: metadona,
mescalina, LSD 25, amfetamina, designer-drugs, ecstasy ori alte substanţe psihotrope
obţinute în laboratoare clandestine. Tot în această categorie sunt incluşi şi „solvenţii
volatili şi alte produse cu proprietăţi asemănătoare drogurilor”. Tot droguri de sinteză
sunt considerate mai multe produse ce sunt deturnate de la folosirea lor tradiţională, fiind
totodată larg răspândite şi uşor de procurat. Acestea antrenează o puternică dependenţă
psihică şi uneori fizică producând totodată şi fenomenul de toleranţă.

C. În funcţie de regimul juridic al substanţelor acestea se împart în două categorii:

substanţe a căror fabricare şi administrare sunt supuse controlului (morfina, barbituricele)
– sunt folosite în tratamente medicale.

50
- substanţe total interzise (LSD, heroină, ecstasy, cocaină).

D. Un alt criteriu important de clasificare, îl constituie dependenţa generată (clasificare

de ordin medical). În funcţie de aceasta, drogurile se împart în trei categorii:
-droguri ce creează dependenţă fizică;

-droguri ce creează dependenţă psihică;

- droguri ce creeată dependenţă mixtă – din această ultimă categorie fac parte cele mai
multe stupefiante.

E. Una dintre principalele clasificări este aceea statuată în dreptul internaţional conform
căreia în funcţie de plasarea pe unul dintre cele două tablouri ale Convenţiei unice privind
stupefiantele din anul 1961 şi respectiv patru tablouri din Convenţia privind substanţele
psihotrope din anul 1971, drogurile se împart în stupefiante şi substanţe psihotrope.
Potrivit art. 1 lit. q şi r din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit şi a
abuzului cu stupefiante şi substanţe psihotrope, semnată la Viena în 1988, această
clasificare arbitrară este menţinută şi chiar întărită.
Pierre Deniker realizează o clasificare generală a psihotropelor în cadrul căreia grupele
chimice sunt repartizate, pe tipuri de acţiune, astfel:

-psiholeptice - hipnotice;
-tranchiliznte şi sedative;
-nemoleptice;
-regulatoarele umorului.
-psihoanaleptice - stimulentele stării de veghe;
-antidepresoare stimulente ale umorului;
-alte stimulente (drogurile cafeinice, cafea ceai, cola, maté, guarana, khat, tutun,
camfor, etc).
-psihodisleptice - halucinogene şi onirogene (mescalina)
-stupefiantele (cocaina, heroina)
-alcoolul şi derivaţii săi

51
F. În funcţie de modul de administrare (de consum) drogurile pot fi clasificate în:
injectabile, ingerabile, de prizare, de masticare, de fumare, inhalare; unele se pot
administra şi sub forma de supozitoare

Principalele categorii de droguri întâlnite în traficul ilicit.

Drogurile, aşa cum sunt ele definite reprezintă substanţe ori produse naturale, de
sinteză sau de semisinteză, care consumate iraţional, atunci când nu constituie tratament
in baza unei prescripţii medicale, conduc fără îndoială la o dependenţă sigură a
consumatorului faţă de ele. În toată lumea aceste substanţe sunt supuse unui regim strict,
fiind supuse controlului internaţional. Gama acestor substanţe este deosebit de largă, dar
totuşi câteva dintre ele apar mai des decât altele in traficul ilicit.

Opiul sau opimul – este latexul uscat, obţinut prin incizarea capsulelor încă verzi
ale macului opiaceu (Papaver somniferum). Are o culoare negricioasă, miros caracteristic
şi gust amar. Aceste caracteristici îl fac uşor de identificat, iar mirosul specific şi
pătrunzator permite depistarea drogului cu ajutorul câinilor special antrenaţi. De aceea în
traficul ilicit se recurge la disimulare prin ambalarea opiului în cutii metalice închise
ermetic, folii de plastic, pânză etc. Opiul este folosit în medicină în doze mici, ca
somnifer, clamant sau analgezic, având un conţinut de 10% morfină. Opiumul este în
general fumat în pipe speciale şi în cazuri mai rare ingerat sau injectat. Efectele dorite de
consumatori deşi neplăcute pentru începători (greaţă, ameţeli, dureri de cap) sunt excitare
trecătoare, euforie, senzaţia de bine şi indiferenţă. Aceste efecte durează 6 – 8 ore.
Efectele nocive sunt ameţeli, vărsături, cefalee, insomnie, probleme respiratorii precum şi
alte disfuncţionalităţi organice putând genera decesul consumatorului în urma sincopei
cardiace. Consumul de opiu generează toleranţă, dependenţă psihică şi fizică.

Morfina (etimologia cuvântului porneşte de la zeul somnului în mitologia

romană, Morfeu) este principalul alcaloid al opiului fiind un analgezic puternic cu efect
narcotic. Se prezintă sub forma unei pulberi albe, baj sau maronie cu gust amar , solubilă
la umiditate. Este găsită sub formă de comprimate, soluţie (în doze injectabile) sau
supozitoare. „Morfina a fost utilizată pe scară largă ca medicament, având o puternică

52
acţiune analgezică fiind un deprimant al centrului tuse şi al centrului respirator”.
Morfina generează consumatorului o stare de bine, euforie, pasivitate şi amorţeală iar ca
efecte nocive sunt asemănătoare cu cele ale opiului, putând genera moartea prin stop
respirator. Generează dependenţă psihică, fizică şi toleranţă. Cura de demorfinizare
durează 6 luni – prin spitalizare.

Heroina (smack, thunder, hell dust, big H, nose drops, brown sugar) este un
clorhidrat de diacetilmorfină, fiind un produs de semisinteză de culoare albă, cenuşie, roz
până la brun sau gri închis în funcţie de gradul de purificare. Întrodusă în medicină în
anul 1898 de firma Bayer, heroina s-a făcut cunoscută de la început ca un analgezic
puternic şi un remediu foarte eficace contra tusei, problemelor respiratorii ale astmaticilor
şi tuberculoşilor, folosindu-se de asemenea pentru dezintoxicarea morfinomanilor. În
comparaţie cu morfina este un drog mult mai puternic. Începând cu 1920 în paralel cu
abandonarea progresivă a heroinei în cadrul terapeuticii, folosirea sa ca drog de abuz s-a
extins rapid în SUA şi Europa la ora actuală fiind fabricată în laboratoare clandestine. În
procesul de producere este utilizată substanţa chimică anhidrida-acetică fără de care
obţinerea heroinei ar fi practic imposibilă. În funcţie de gradul de puritate se găsesc patru
sortimente de heroină. Heroina se prizează, inhalează (snifing) procedeu cunoscut sub
numele de urmărind dragonul sau injectează pe cale sub-cutanată, intravenoasă sau
intramusculară (cea mai raspândită formă de consum – injectarea în vena intensifica
efectele si le face aproape instantanee, producând pentru moment o foarte mare placere).
Provoacă aceleaşi efecte ca opiu şi morfina, dar de o factură mult mai pronunţată,
dependenţa foarte puternică fiind indusă rapid. Pe termen lung se pot constata tulburări
organice importante precum hemoragii, pneumonii infecţioase, septicemie, hepatită
virală. Datorită folosirii la comun a seringilor între toxicomani una din cele mai
periculoase este infectarea cu HIV. Intoxicaţia cronică apare după aproximativ 30 de
administrări de doze terapeutice. Sindromul de sevraj este de asemenea chinuitor pentru
heroinoman manifestându-se prin: hipersecreţie nazală, lacrimală, sudoripară, spasme şi
dureri musculare, crampe abdominale, diaree, deshidratare intensă şi o puternică angoasă.
Supradozarea sau folosirea unei doze de heroină de o puritate ridicată poate fi fatală
consumatorului prin depresiune respiratorie marcantă, stare de şoc, comă.

53
 Cocaina (pudră, zăpadă, “Albă ca zăpada”, gheaţă, cristale, pietre) este un
alcaloid extras din frunzele arbustului de coca (Erytroxylon coca) originar din America
de Sud. Ea devine cunoscută în Europa în cursul anului 1857. Se găseşte sub formă
cristlină, albă, inodoră, având un gust amar, greu solubilă în apă dar solubilă în alcool,
eter, cloroform şi uleiuri grase. Folosită secolul trecut pentru tratarea mai multor boli în
special ca anestezic local astăzi utilizarea în scopuri terapeutice este limitată. Ca
stupefiant poate fi consumată sub diverse forme: frunzele de coca pot fi masticate sau
atunci când se gaseşte sub formă de pudră ea poate fi inhalată, prizată sau injectată. Când
cocaina este prizată pe nas, senzaţia de maximă intensitate apare la 15-30 de minute şi
apoi scade rapid în intensitate, ceea ce înseamna că, pentru menţinerea efectului, la
fiecare 20 de minute trebuie administrată o nouă doză. Cocaina este căutată în special
pentru efectul său excitant care înlătură simptomele oboselii şi creează foarte rapid o
stare de euforie. Mai apar dorinţa de comunicare verbală sporită, creşterea încrederii în
forţa fizică şi intelectuală. Consumul generează agitaţie, instabilitate, tulburări de
judecată, tahicardie, hipertensiune, hipertermie, midriază (dilatarea pupilelor), psihoză
paranoidă şi poate provoca moartea prin stop cardiac, stop respirator sau accidente
vasculare cerebrale. Dependenţa psihică este puternică şi se instalează rapid, fiind mult
mai dureros resimţită de cocainoman, decât dependenţa fizică. Crack-ul (rock, caillou)
poate fi definit ca o formă a cocainei sau un mod de consumare a ei (versiunea fast-food a
cocainei). E întâlnit sub forma unor pietre de culoare albicioasă, bej sau brună. Determină
toleranţă, dependenţă fizică şi psihică, supradozajul amplificând efectele nefaste şi putând
provoca moartea.

Cannabis-ul este denumirea generică pentru produsele vegetale obţinute din

cânepa de cultură (cannabis sativa) plantă ce conţine substanţe halucinogene (compusul
psihoactiv principal este delta-9-tetrahidrocannabinol – THC). Astăzi cannabis-ul este
produsul stupefiant cel mai utilizat în lume. Din frunze şi inflorescenţe uscate şi tocate se
obţine iarba de cannabis – marijuana (marihuana) – având aspectul tutunului sau ceaiului
(conţine 1 – 12% THC). Ea poate fi fumată fie ca atare, fie amestecată cu tutun, sau
utilizată ca decoct, fiind băută ca atare sau în amestec cu alcool. Răşina de cannabis,
obţinută prin presare, cunoscută sub numele de haşiş poate fi consumată prin ingerare sau

54
se fumează în amestec cu tutun sub formă de joint (conţine 5 – 25% THC). Prin ingerare
efectul este de 4-6 ori mai mic decât în cazul în care aceeaşi cantitate ar fi fumată.
Prin tratarea chimică a răşinei se obţine uleiul de cannabis (esenţă) – hash oil – având o
concentraţie de până la 70% THC. Această substanţă nu este solubilă în apă ea putănd fi
ingerată sau fumată. Dozele de THC de peste 10 miligrame produc deseori halucinaţii. În
doze mici acest drog produce euforie şi senzaţie de bine. În doze mari afectează percepţia
timpului şi a realităţii şi puterea de reacţie. În exces produce senzaţia de dezorientare şi
panică. În cazul folosirii obişnuite şi repetate cannabisul provoacă anumite efecte nocive:
alterarea anumitor celule, perturbarea memoriei, tahicardie, alterarea funcţiilor
reproductive, afecţiuni oculare, afecţiuni bronho-pulmonare şi diminuarea rezistenţei
imunitare. Au fost înregistrate foarte rar cazuri de toleranţă generând doar o dependenţă
psihică care este incontestabilă.

LSD – dietilamida acidului lisergic – este cel mai puternic drog halucinogen
cunoscut, acţiunea sa apărând la doze extrem de mici (3-6 mg). LSD-ul în stare pură se
prezintă sub forma unui lichid incolor, inodor şi insipid. Se găseşte în natură în cantităţi
mici în unele plante sau se poate prepara în laborator prin semisinteză. În traficul ilicit
LSD-ul se prezintă sub forma unei pulberi de culoare alb-murdar, tablete sau capsule
aperculate, de diferite mărimi şi culori. Se administrează în mod obişnuit pe cale orală
prin îmbibarea ţesăturilor, hârtiei, dulciurilor (cel mai adesea bucăţilor de zahăr) sau sub
formă de pilule; se poate şi injecta. Acest drog produce stări de excitaţie, euforie,
modificări mintale în sfera personalităţii, a percepţiei şi a cunoaşterii, consumatorul
neputând face distincţie între real şi ireal, în timpul călătoriei ce poate dura până la 12 ore
fiind considerat ca o „sursă de inspiraţie divină în practicile mistice de grup”. Pe termen
lung consumatorii de LSD pot fi ainşi de boli mintale grave şi ireversibile. Dezvoltă
foarte rapid toleranţă provocând dependenţă psihică. Se constată o creştere a consumului
în toată Europa.

Ecstasy este un drog sintetic (stimulent amfetaminic – MDMA – 3-4-

methylenedioxymethamphetamine) din categoria halucinogenelor. 80% din producţia
mondială de ecstasy este obţinută în laboratoarele clandestine din Olanda, Belgia şi, mai
nou, Polonia, dintr-o serie de precursori chimici (safrol, isosafrol). Aceşti precursori intră

55
în UE din Asia, tranzitând Europa de Est, inclusiv România, ţări în care au fost
descoperite laboratoare clandestine de fabricare şi stocare a acestor precursori. El se
prezintă sub formă de tablete fiind consumat pe cale orală. Consumul de ecstasy produce
euforie, senzaţia de emoţii profunde şi în doze mari, halucinaţii. În exces consumul de
ecstasy conduce la distrugerea celulelor ce produc serotonină ce influenţează starea fizică
şi psihică a individului, apetitul, durerea şi memorare. Poate provoca depresii şi psihoze
precum şi deshidratare severă, crampe musculare, chiar blocaj renal

Aspecte medicale şi psihologice specifice infracţiunilor ce vizează traficul şi

consumul de droguri. „Flagelul drogurilor este unul din fenomenele cele mai complexe,
mai profunde şi mai tragice ale lumii contemporane”. Într-un cadru legal, drogurile, sunt
utilizate ca medicamente cu acţiune asupra sistemului nervos, unele fiind încă prescrise
cu succes împotriva durerii şi în unele boli mintale. De exemplu, morfina este încă
medicamentul cel mai eficace împotriva durerilor puternice. Într-adevăr, drogurile sunt în
primul rând medicamente, dar dacă subiectul nu este bolnav, dacă sunt utilizate în doză
puternică sau dacă sunt amestecate cu alte medicamente sau cu alcool, aceste produse
schimbă comportamentul obişnuit al omului. Astfel toxicomanii care îşi injectează sau
inhalează morfină, spre exemplu, caută o senzaţie de plăcere puternică de scurtă durată,
care va fi urmată de o lungă perioadă de linişte şi uneori somn.

Efectele scontate ale drogurilor sunt de trei feluri: excitaţie psihologică, veselie,
sentimentul de tensiune psihică şi uneori reacţii violente. Ele accelerează activitatea
sistemului nervos central (SNC). Din această categorie de droguri stimulente fac parte:
cocaina, amfetaminele, crack-ul ş.a. calm psihologic, relaxare psihică sau somnolenţă.
Drogurile incetinesc activitatae SNC. Din această categorie de droguri, numite sedative
sau depresoare, fac parte: opiul şi derivaţii săi (morfina şi heroina), barbituricele,
tranchilizantele, hipnoticele ş.a. modificarea percepţiei, senzaţii auditive, vizuale şi
olfactive. Aceste droguri perturbă activitatea SNC, din acest motiv numindu-se
halucinogene sau delirogene (atunci când tulbură raţiunea, pornindu-se de la senzaţiile
proprii). De exemplu: LSD, cannabis, mescalina ş.a.

Cele mai importante efecte nocive ale drogurilor sunt:

56
 -Dependenţa;
- Efectele toxice asupra organismului.

La aceste aspecte se ajunge de cele mai multe ori datorită abuzului de droguri,
expresie ce desemnează „auto-administrarea repetată de droguri în scopuri nemedicale”.
„Dependenţa sau toxicomania este o stare de intoxicaţie cronică, caracterizată prin
necesitatea constrângătoare de folosire a unor substanţe medicamentoase sau toxice”.

Se poate spune că „toxicomaniile sunt sinucideri lente, fără intenţie sau accidente
prin supradoză”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte toxicomania ca fiind
„pierderea libertăţii de a se abţine de la toxic”. Ea se caracterizează prin patru stări
definitorii:
- dependenţa psihică – necesitatea de ordin psihologic de a folosi un anumit drog;
- toleranţa – diminuarea progresivă a efectului la repetarea administrării rezultând
necesitatea creşterii dozei pentru a se obţine efectul scontat;
- dependenţa fizică – constă în necesitatea de a continua folosirea substanţei respective
pentru a evita tulburările, uneori grave, ce apar la întreruperea administrării şi sunt
cunoscute sub denumirea de „sindrom de abstinenţă” sau „sevraj”;
- psihotoxicitatea – se manifestă prin tulburări de comportament, uneori cu caracter
psihotic. Acestea apar în condiţiile folosirii îndelungate şi abuzive de doze mari de
produse stupefiante (cocaină, amfetamine, ş.a.)

Astfel, dependenţa psihică sau fizică faţă de anumite droguri, cu care se confruntă
orice toxicoman, este o formă de consum voluntar, abuziv, periodic sau cronic a
substanţelor dependogene, fără a avea la bază o motivaţie medicală. Dependenţa psihică,
considerata mai periculoasă decât cea fizică, este definită ca o stare psihică, particulară,
manifestată prin dorinţa imperioasă şi irezistibilă a subiectului de a continua utilizarea
drogului şi de a înlătura disconfortul psihic. Dependenţa psihică se manifestă printr-o
nevoie irezistibilă de a folosi acel mijloc, care este drogul, pentru a influenta, a schimba
sau a controla dispoziţia sufletească, sentimentele sau chiar conştiinţa de sine. Ea poate fi
însoţită sau nu de dependenţa fizică şi toleranţă.

57
 Dependenţa fizică sau adicţia, este tot rezultatul administrării îndelungate a unui
drog, manifestându-se, de îndată, la reducerea dozelor sau întreruperea completă a
administrării drogului, situaţii ce vor genera o serie de manifestari fizice, care îmbracă
aspectul sindromului specific toxicomanilor, sevrajul. Acesta, în ceea ce priveşte anumite
droguri, este nespus de greu de suportat de organism. Modul de manifestare al
dependenţei fizice, respectiv al sindromului de sevraj, diferă in funcţie de drog, atât în
ceea ce priveşte natura simptomelor, cât şi intensitatea acestora. Astfel că este mai
accentuată la opiacee sau la barbiturice, dar mai moderată, putând chiar să lipsească la
formele de dependenţă create de celelalte droguri.

Riscul instalării farmacodependenţei la un individ rezultă întotdeauna din acţiunea

conjugată a trei factori, aşa cum precizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, încă din
1973:
- particularităţile personale ale subiectului;

- natura mediului social-cultural general şi imediat;

- proprietăţile farmacologice ale substanţei în cauză în corelaţie cu cantitatea

consumată, frecvenţa utilizării şi modul de utilizare (ingerare, inhalare, injectare
subcutanată sau intravenoasă).

S-a constatat, de asemenea, existenţa unei dependenţe naturale care nu a fost

dobândită în mod voit (ori accidental) pe parcursul vieţii individului. Această dependenţă
survine odată cu naşterea individului, în cazul în care mama sa este toxicomană. Ei sunt
dependenţi, chiar înainte de a se naşte, riscând să decedeze sau să prezinte grave
malformaţii, întrucât mama a consumat droguri pe durata sarcinii. Un alt tip de
dependenţă cu care se confruntă toxicomanul este dependenţa încrucişată ce se
manifestă atunci când două sau mai multe droguri utilizează acelaşi sistem enzimatic şi
corpul nu poate face distincţie între ele. Ea reprezintă capacitatea unui anumit drog de a
putea preveni apariţia sevrajului. Acest tip de dependenţă poate fi parţială sau completă.
O asemenea calitate deosebită o are metadona ce are spectrul cel mai larg de acţiune ca
suplinitor.

58
 În general, consumatorii de droguri prezintă un anumit tip de dependenţă: dependenţa
de tip morfinic, dependenţa de tip cannabis, dependenţa de tip cocainic, dependenţa de tip
anfetaminic ş.a. (excepţie face cazul politoxicomaniei). Politoxicomania ca fenomen se
manifestă în trei modrui:

-toxicomanul trece de la un drog la altul atunci când drogul utilizat cu predilecţie este
greu de procurat sau din alte motive;

- în alte cazuri, consumatorii iau mai multe droguri simultan pentru a obţine satisfacţii
depline sau pentru a înlătura efectele neplăcute ale unei substanţe (se asociază frecvent
cocaina cu heroina, amfetamina şi metamfetamina cu barbituricele, etc);

-trecerea succesivă de la droguri mai slabe la droguri mai puternice (de cele mai
multe ori se ajunge la heroină).

O altă problemă cu care se confruntă consumatorul de droguri este aceea a efectelor

nocive pe care aceste substanţe le au asupra organismului. Stupefiantele au efecte toxice
asupra sistemului nervos, inimii, plămânilor, rinichilor, dintre care unele pot fi din cele
mai grave (intoxicaţia cu alcool, coma etilică sau supradoza cu heroină). Aceste efecte
sunt deseori ireversibile.Consecinţele nefaste ale drogurilor sunt multiple şi modul în care
produc moartea, pare a fi de cele mai multe ori natural: stop cardiac, stop respirator, ş.a.

Un alt pericol cu care se confruntă toxicomanul este acela al infecţiilor. „Este acum
in mod cert stabilit faptul că între abuzul de droguri şi aşa-numitele epidemii de seringă
există o legătură de tipul cauză-efect”.Toxicomanii ce îşi administrează drogul prin
injectare se expun la contaminarea cu numeroase maladii (hepatită B), intoxicaţii cu
substanţe folosite pentru diluarea heroinei, ori riscă să contacteze Sindromul
imunodeficienţei dobândit (HIV). S-a constatat că la 100 de victime SIDA, 10-15
persoane au fost s-au sunt toxicomane. Într-un studiu realizat în 1994, s-a constatat că
41% din cazurile SIDA înregistrate în statele Uniunii Europene sunt legate de
toxicomanie.

59
 Un alt efecta al consumului de droguri este diminuarea fertilităţii, ceea ce duce
la o îmbătrânire prematură a populaţiei. Totodată consumul de droguri în timpul
gravidităţii provoacă asupra fetusului, mutaţii genetice, grave depresiuni respiratorii,
comă sau chiar moarte.

O problemă cu care se confruntă întreaga societate şi nu doar toxicomanul este

numărul foarte mare al sinuciderilor ce sunt determinate de acest flagel.
„În ceea ce priveşte mortalitatea, această are dimensiuni mult mai mari în cazul
toxicomanilor, fie ca urmare a supradozelor sau a efectelor nefaste ale acestor substanţe
în timp, fie ca urmare a îmbolnăvirii cu SIDA cauzată de folosirea unor ace de seringă
infestate”. Acest fenomen este deosebit de îngrijorător şi în perspectiva anilor viitori,
necunoscându-i-se adevăratele dimensiuni datorită faptului că nu există o statistică clară
şi precisă a numărului celor decedaţi din cauza drogurilor

O perspectiva psihanalitica asupra adictiilor

Etimologic, adicţia se referă la o stare de sclavie. evident că nu aceasta este ţinta

originală a subiectului care este sclavul obiectului său... fie tutun, alcool, alimente,
opiacee - sau celelalte: prezenţa sau sexul lor. Dimpotrivă, obiectul adicţiei este investit
cu calităţi benefice, chiar dragoste: obiect al plăcerii care este folosit oricând pentru a
atenua stările afective, percepute altfel ca intolerabile; în acest fel, acest obiect este
perceput, cel puţin la început, ca bun; in extremis, ceva care dă sens vieţii.
Economia adictivă vizează descărcarea rapidă a oricărei tensiuni psihice,
indiferent că sursa acesteia este exterioară sau interioară. în plus, această tensiune nu este
doar funcţia unor stări afective neplăcute; poate fi vorba şi de stări excitante sau plăcute.
Ar trebui poate să subliniem în trecere întinderea conduitelor de fugă adictivă la
oameni. Când evenimente interioare sau exterioare ne depăşesc capacitatea uzuală de
stăpânire şi elaborare a conflictelor create, avem toţi tendinţa să mâncăm, să bem, să
fumăm mai mult decât de obicei, să luăm medicamente, în căutarea unei stări amnezice
provizorii, sau să ne aruncăm în relaţii sexuale sau de altă natură cu acelaşi scop. Astfel,
această economie psihică nu devine o problemă decât în cazul în care ea este aproape
singura soluţie de care subiectul dispune pentru a suporta durerea psihică.

60
 Am ajuns deci la această dimensiune a înţelegerii adicţiilor, la a şti că ceea ce
caută inainte de toate o persoană dependentă este, conştient, găsirea plăcerii; ceea ce
primează nu este dorinţa de a-şi face rău. Chiar dacă persoana dependentă se poate simţi
sclava obiectului ei sau a comportamentului adictiv, scopul său nu este în nici un caz
acela de a-şi face rău; dimpotrivă, ea gândeşte că această cale este cea a unui obiect bun,
în sensul că el îi procură înainte de toate o stare de bine şi chiar, în cazuri extreme, poate
fi perceput ca ceea ce-i dă sens vieţii.
Pornind de aici, ne este uşor să propunem ideea că natura relaţiilor mamă-copil
poate fi decisivă în privinţa originilor anumitor moduri de funcţionare psihică. O mamă
„adecvată şi atât" - în sens winnicottian – trăieşte sentimentul de a se contopi cu
bebeluşul său în timpul primelor săptămâni de viaţă ale acestuia. Şi totuşi, Winnicott
subliniază faptul că, dacă această fuziune persistă dincolo de această perioadă timpurie,
interacţiunea riscă să devină persecutorie şi patologică pentru copil. In starea de
dependenţă absolută de mama sa, bebeluşul are tendinţa de a se conforma cu ceea ce ea
proiectează asupra lui. Mobilitatea unui copilaş, vivacitatea sa emoţională, inteligenţa,
senzualitatea şi erogenitatea sa corporală se pot dezvolta doar cu condiţia ca mama să le
investească pozitiv. Dar ea poate la fel de bine să inhibe valoarea narcisică a acestor
aspecte la bebeluşul său, mai ales dacă sugarul serveşte la alinarea unor nevoi frustrate
din lumea interioară a mamei.
Acest tip de relaţie mamă are tendinţa de a instaura la copil frica de a-şi dezvolta
propriile resurse psihice pentru a-şi atenua tensiunile afective. Dezvoltarea a ceea ce
Winnicott numeşte „capacitatea de a fi singur" (adică „singur în prezenţa mamei") este
atunci pusă în pericol şi copilul, pentru a-şi rezolva problemele afective întâlnite în lumea
sa interioară sau exterioară, va căuta în permanenţă prezenţa maternă liniştitoare. Din
cauza angoaselor, fricilor şi a dorinţelor sale inconştiente, o mamă este potenţial
capabilă să creeze la bebeluşul său o relaţie adictivă, legată atât de prezenţa, cât şi de
îngrijirile sale. în această situaţie, este important să subliniem că mama însăşi este într-o
stare de dependenţă. Copilul va fi incapabil să suporte momentele de tensiune, din sursă
internă sau externă, astfel că el va căuta o soluţie pentru a-şi alina lipsa introiecţiilor de
îngrijire şi le va căuta, ca în prima copilărie, în lumea externă. Astfel, alimentele,
drogurile, alcoolul, tutunul sau relaţia cu alţii ar putea să aline temporar stresul psihic,

61
altfel spus, să înlocuiască funcţia maternă pe care persoana dependentă este incapabilă să
şi-o îndeplinească pentru ea însăşi. Aceste obiecte adictive iau astfel locul obiectelor
tranziţionale ale copilăriei, care înglobau mediul matern şi care, în acelaşi timp, ar fi
trebuit să elibereze copilul de legătura de dependenţă cu mama.
Studiile efectuate în domeniul psihanalizei şi al psihopatologiei au demonstrat
câteva idei legate de structura psihică specifică adicţiei:
1. Nu există o structură psihică profundă şi stabilă specifică adicţiei. Orice
structură mintală poate conduce la comportamente de adicţie.
2. Adicţia nu modifică natura specifică a structurii psihice profunde, dar modifică
modul de funcţionare secundară a acestei structuri.
3. Adicţia este căutată nu numai ca urmare a unei nevoi manifeste a subiectului,
dar latent reprezintă o tentativă de apărare şi de reglare a unor falii care privesc structura
psihică profundă. în cadrul adicţiei există o serie de factori comuni, manifestaţi cu
deosebire în conduitele toxicomane:
I. Factorul comportamental. La nivel comportamental există un aspect regresiv
(regresia se produce dinspre registrul mintal spre cel comportamental), în registrul mintal
sunt utilizate modurile de gândire magică, care nu ţin cont de realitate şi care folosesc
obiecte care fac parte din realitatea internă a subiectului, cărora acesta le conferă puteri
iluzorii.
II. Regresia pulsională asociată regresiei formale semnalată anterior care pleacă
de la principiul realităţii în direcţia principiului plăcerii. Conţinutul pulsional nu este
integrat şi provine din etape anterioare, când acesta nu a suportat metabolizări şi elaborări
logice la nivelul imaginarului, incorporând elemente genitale şi oedipiene, care au emanat
în pulsiuni primitive. La baza comportamentului adictiv stă imposibilitatea realizării
unui compromis între violenţa fundamentală şi dragostea obiectuală; de aici rezultă
intricarea pulsională primitivă nediferenţiată (dragoste-ură).
III. Al treilea factor comun se situează la nivelul dificultăţilor identificatorii,
constante, prezente la toţi subiecţii cu conduită adictivă, în cazurile sociale sau în cadrul
comportamentelor psihopatice sau chiar la nivelul manifestărilor depresive. Este vorba de
identificările propriu-zise, adică de imposibilitatea subiectului de a lua locul obiectului
parental, ceea ce în plan secundar blochează capacitatea naturală de a încorpora obiectul

62
parental ca obiect al iubirii.
Exemplu: familiile care au o colaborare de tip pasiv, în care părinţii rămân pentru
copii nişte „adolescenţi" asexuaţi care se joacă de-a prietenii, oferă o afecţiune
conformistă şi nu intră în discuţie o confruntare reală între dragoste şi ură. Aici au loc
identificări laterale care produc angoasă şi imposibilitatea realizării unor identificări
valabile.
Concluzie: subiectul cu comportament adictiv lansează intense mesaje non-
verbale care se interpun între el şi diversitatea mediului său de viaţă. Comportamentul
adictiv exprimă în mesajele pe care le transmite o serie de contradicţii: între nevoia
radicală de a repune în discuţie sistemele clasice de valori, considerate sigure, pe de o
parte, şi, pe de altă parte, o presantă şi confuză reclamaţie adresată celor care în această
civilizaţie (sistem de valori) se simt capabili să propună alte valori eficiente şi integrate.
Soluţiile căutate în comportamentul adictiv sunt regresive şi proiective. Aceste conduite
reprezintă manifestarea brutală a unor comportamente care par subtile, deghizate la
persoanele ce aparent respectă convenienţele. Subiectul cu comportament adictiv
transgresează normele sociale şi se prezintă ca o imagine în oglindă a onestităţii, a
fidelităţii, a priceperii. Este vorba de o căutare antidepresivă a magicului în exterior.

63