CHESTIONARUL DE PERSONALITATE

STRELAU - STI R
- Manual -

Într-un studiu sintetic din 1991 , Angleitner realizează şi o diferenţiere între chestionarele
de evaluare a trăsăturilor personalităţii şi cele pentru evaluarea aspectelor temperamentuale:
dacă. pentru primele primează evaluări în termeni de frecventă (poziţia unei persoane de-a
lungul variabilei evaluate este în funcţie de frecventa comportamentului înregistrat), pentru
testele care implică aspecte psihofiziologice paradigma este a intensităţii (itemii accentuează
intensitatea manifestărilor trăsăturii avute în vedere), în consecinţă, datele psihofiziologice au
o mai mare legătură intrinsecă cu stările psihice decât cu trăsăturile propriu-zise,
circumscriind aria temperamentului. Trăsăturile temperamentale sunt trăsături ale
personalităţii, dar rădăcinile lor sunt în mare parte în biologic.
Există o multitudine de chestionare care îşi propun să măsoare aspectele temperamentului,
fie explicit, de exemplu chestionarul SSS - Sensation Seeking Scale (scala de căutare a
senzaţiei) al lui Zuckermann, 1979 , fie implicit, prin natura teoriei autorilor, şi am studiat
deja chestionarul EPI al lui Eysenck.
Unul dintre autorii europeni recunoscuţi deja de decenii pentru studiile sale
experimenatale şi interculturale privind trăsăturile temperamentale sau a configuraţiilor de
trăsături, creator de chestionare este Strelau.
Teoria reglatorie a temperamentului, RTT a fost prezentată în mod sistematic în
monografia din 1983. La data respectivă teoriei lipsindu-i parţial operaţionalizarea
termenilor şi, în cea mai mare măsură, instrumentul sau instrumentele de evaluare,o serie
de studii experimentale şi prezentări ulterioare, Strelau, 1985, şi Plomin 1992 au reluat şi
adâncit diferitele aspecte teoretice.
RTT consideră că trăsăturile temperamentale se referă la caracteristicile formale ale
comportamentului, care se evidenţiază în caracteristicile nivelului energetic şi în aspecte
temporale. Sunt două dimensiuni fundamentale ale temperametului responsabile de
diferentele în caracteristicile energetice ale comportamentului:
→ reactivitatea
→ activitatea.
● Reactivitatea se revelă în intensitatea reacţiilor la stimuli, cu aspecte care circumscriu
sensibilitatea, capacitatea de lucru.
● Activitatea este o trăsătură temperamentală care se evidenţiază în cantitatea şi gama de
acţiuni preluate de subiect (comportamente direcţionate spre scop).
Aspectul temporal antrenează 6 caracteristici ale temperamentului:

● mobilitatea,
● persistenta,
● recurenta, dintre acestea doar mobilitatea a
primit ● regularitatea, confirmări empirice
suficiente
● viteza de reacţie
 ● tempoul reacţiei;

Chestionarul ce iniţial se numea Strelau Temperament Inventory ŞTI, prezintă o

variantă: ŞTI R (revăzut). Recent, 1993 Strelau construieşte FCB-JI, Inventarul de
temperament privind caracteristicile formale ale comportamentului
Construcţia acestor chestionare se bazează pe o strategie rafional-empirică pentru care
teoria lui Pavlov privind tipurile de activitate nervoasă superioară a constituit punctul de
pornire.
Cele patru scale sunt:
1. forţa excitaţiei SE,
2. forţa inhibiţiei SI,
3. mobilitatea proprietăţilor sistemului central nervos MO,
4. echilibrul proprietăţilor sistemului central nervos B.
Scalele propriu-zise sunt formate din 17 definiţii ale componentelor: 7 pentru SE, 5
pentru SI, 5 pentru MO iar B este o scală secundară care indică proporţia dintre SE şi SI.
Construind chestionarul Strelau, 1983 şi Angleitner au considerat proprietăţile S.N.C. ca
trăsături generale care se pot evidenţia în toate tipurile de temperamente, în caracteristicile
motorii, în activitatea verbală, în reacţiile emoţionale.
Forţa excitaţiei este definită ca o capacitate funcţională a S.N.C. care se manifestă în
abilitatea de a suporta o stimulare intensă sau de lungă durată, fără a trece la inhibiţia de
protecţie (transmarginală). Sursele de stimulare sunt multiple, precum: situaţii, medii,
sarcini şi stimuli discreţi, caracterizaţi printr-un nivel dat de variaţie, noutate, intensitate,
complexitate, semnificaţie. Şi activitatea proprie a persoanei apare ca sursă de stimulare .
Generarea stimulării tine de activităţi diferite, care prezintă aspecte variate de ameninţare,
risc, tensiune şi au un impact în creşterea nivelului de activare, conform studiului realizat
de Strelau, Angleitner, Bantelman, Ruch.

► Scala de forţă a excitaţiei a fost construită iniţial din 90 itemi, conţinutul implicând
7 componente prin care se defineşte:
● situaţiile ameninţătoare nu opresc persoanele cu o înaltă forţă de excitaţie
de la o acţiune planificată anterior;
● tendinţa de a începe o acţiune în condiţii înalt stimulative;
● preferinţa pentru activităţi care presupun risc;
● lipsa tulburărilor emoţionale când desfăşoară o activitate cu încărcătură
socială sau fizică;
● performanta nu descreşte semnificativ în situaţii înalt stimulative;
● rezistenta la oboseală când persoana este implicată în activităţi de durată
sau intense; ● capacitatea de a reacţiona adecvat la tensiuni emoţionale puternice.

► Scala de forţa a inhibiţiei, definită la Pavlov ca inhibifie condiţionată, se măsoară

prin abilitatea de a menfine o stare de inhibiţie condiţionată. Ca indicator fundamental
apare persistenta inhibiţiei ce se manifestă şi evaluează prin cantitatea de timp în care
S.N.C. este capabil să rămână în starea de inhibiţie. In construirea scalei Strelau a luat în
consideraţie comportamentele (reacţiile) prin care se manifestă aceste tipuri de inhibiţii
condifinate:
● capacitatea de a se retine de la reacţii şi acte comportamentale care nu sunt
dezirabile social;
●aşteaptă fără dificultate îndeplinirea unei acţiuni când este necesară
întârzierea acesteia; ● capacitatea de a întrerupe o reacţie sau acţiune dacă este necesar,
chiar dacă se află în plină desfăşurare a comportamentului respectiv;
● capacitatea de a-şi întârzia reacţia fată de stimulii prezenţi dacă
circumstanţele o cer; ●capacitatea de a-şi retine exprimarea emoţiilor la nevoie.

► Mobilitatea proceselor nervoase este definită ca abilitatea S.N.C. de a

răspunde adecvat şi cât mai rapid posibil la schimbări continui de mediu. Se distinge de
"labilitate", înţeleasă ca viteza cu care sunt generate şi oprite procesele S.N.C. Psihometric
această trăsătură temperamentală se măsoară în laborator prin viteza cu care subiectul
elaborează reflexe condiţionate adecvate la schimbările valorii semnalului stimulilor
condiţionali. Scala se referă la 5 componente care definesc trăsătura:
● reacţia adecvată la schimbări neaşteptate în mediu;
● adaptarea rapidă la noi circumstanţe / împrejurări;
● trececerea facilă de la o activitate la alta;
●schimbarea facilă a dispoziţiei de la spectrul pozitiv la cel negativ în
funcţie de semnificaţia situaţiei;
● preferinţa pentru situaţii care solicită realizarea simultană a unor activităţi
diferite.