PSIHODIAGNOZĂ, PSIHOTERAPIE EXPERIENŢIALĂ UNIFICATOARE ŞI DEZVOLTARE

PERSONALĂ

Terapia Experienţială în
tratarea tulburării alimentare
de tip binge-eating
Gavrilă Izabela-Simona & Giura Larisa-Antonia

1/1/2019
Capitolul 1 – Fundamentare teoretică.............................................................................................................. 2
1.1 Delimitare conceptuală ...............................................................................................................................2
1.2 Binge eating ca mecanism de reglare emoțională ......................................................................................7
1.3. Intervenţia terpeutică.................................................................................................................................9
1.4. Imaginea corporală .................................................................................................................................. 11
1.5. Mecansimele cerebrale ........................................................................................................................... 14
1.6. Idealul de a fi slab şi frica de îngrăşare .................................................................................................... 15
Capitolul 2 – Obiectivele şi metodologia cercetării ........................................................................................ 21
2.1 Obiectivele cercetării ................................................................................................................................ 21
2.2 Ipotezele cercetării ............................................................................................................................. 22
2.3 Modelul cercetării..................................................................................................................................... 22
2.3.1. Participanți............................................................................................................................................ 22
2.3.2. Instrumente .......................................................................................................................................... 23
2.4 Intervenţia terapeutică ............................................................................................................................. 24
2.4.1 Prima ședință ......................................................................................................................................... 24
2.4.2 Ședința a doua ....................................................................................................................................... 31
2.4.3 Ședința a treia ........................................................................................................................................ 37
2.4.4 Ședința a patra....................................................................................................................................... 40
2.4.5 Ședința a cincea .................................................................................................................................... 44
2.4.6 Ședința a șasea ............................................................................................................................... 47
Capitolul 3 - Rezultatele cercetării ................................................................................................................. 50
3.1. Prezentarea și analiza datelor ................................................................................................................. 50
3.2. Interpretarea psihologică a datelor ......................................................................................................... 51
Capitoul 4 - Concluzii și aprecieri finale .......................................................................................................... 52
4.1. Discuții ..................................................................................................................................................... 52
4.2 Limite ....................................................................................................................................................... 52
4.3 Contribuții personale ................................................................................................................................ 53
Bibliografie ...................................................................................................................................................... 55

Capitolul 1 – Fundamentare teoretică

1.1 Delimitare conceptuală

În paradigma psihiatrică, American Psychiatric Association (2013) încadrează tulburarea de

alimentație compulsivă în 5 criterii de diagnosticare. Tabloul clinic se desfășoară astfel:
A. Episoade recurente de alimentație compulsivă. Un episod de alimentație compulsivă se
caracterizează prin următoarele:
1. Ingerarea într-o perioadă scurtă de timp (e.g., 2 ore) a unei cantități de alimente care
depășește cu mult cantitatea pe care majoritatea indivizilor ar consuma-o în aceași perioadă
de timp și în aceleași circumstanțe;
2. Senzația de lipsă de control asupra aportului alimentar în timpul acestui episod (e.g.,
individul are sentimentul că nu se poate opri din mâncat sau că nu poate controla tipul de
alimente ingerate sau cantitatea lor).
B. Episoadele de alimentație compulsivă se asociază cu trei (sau mai multe) din următoarele.
1. Individul mănâcă mult mai rapid decât în mod normal;
2. Continuă să mănânce până la senzația de plenitudine inconfortabilă;
3. Ingeră cantități mari de alimente fără a simți senzația de foame;
4. Individul mănâncă de unul singur din cauza sentimentelor de jenă legate de cantitatea mare
de alimente consumate;
5. După episoadele de supraalimentare are sentimente de dezgust față de propria persoană,
deprimare sau vinovăție intensă.
C. Stres marcat de episodul de alimentație compulsivă.
D. Episoadele de alimentație compulsivă au loc în medie o dată pe săptămână, timp de minim 3
luni.
E. Alimentația compulsivă nu se asociază cu comportamente compensatorii inadecvate recurente
precum în bulimia nervoasă, și nu aprare exclusiv în cursul bulimiei nervoase sau anorexiei
nervoase (American Psychiatric Association, 2013).
Elementul central al tulburarii de alimentație compulsivă este conturat de episoadele de
supraalimentare excesivă însoțit de o percepție personală a lipsei controlului definită de
imposibilitatea subiectului de a se abține sau de a alege în mod coerent tipul de alimente ingerate,
totodată de a se opri după începerea procesului de alimentare excesivă. O altă percepție personală
descrisă de persoana este caracterul disociativ experimentat în cursul episodului de supraalimentare
(American Psychiatric Association, 2013).
Episoadele de alimentație compulsivă nu sunt definite cu precizie din punct de vedere
calitativ, tipul de alimente consumate fiind variabil atât de la persoană la persoană cât și în situațiile
cotidiene ale aceluiași individ. În consecință, ceea ce defineste suprem acest episod este cantitatea
exagerată de alimente consumate cu precădere față de o preferință aparte manifestată pentru un
aliment (American Psychiatric Association, 2013).
Comportamentul compulsiv ia de cele mai multe ori formă în secret, cât mai conspirativ
posibil și este întrerupt adesea la intervenția unei alte persoane. Cel mai frecvent precursor al
acestui comportament alimentar este o dispoziție afectivă negativă. Alți factori declanșatori ai
acestui comportament sunt: factorii de stres interpersonali, dietele restrictive, sentimentele negative
legate de propria imagine corporală, de aspectul fizic și de alimentație, precum și plictiseala.
Această formă de ventilare a trăirilor inconfortabile reușește să atenueze intensitatea afectelor
negative, însă pentru o scurtă perioadă de timp și face de cele mai multe ori loc unor consecințe
întârziate precum scăderea respectului de sine și disforia (American Psychiatric Association, 2013).
Binge eating dissorder sau Tulburarea de alimentație compulsivă se constituie în termeni
clinici prin mai multe aspecte. În primul rând, este un sindrom cu caracteristici psihopatologice de
tulburare a alimentaţiei principale care se suprapune cu anorexia nervoasă (AN) şi bulimia nervosă
(BN). Indivizii cu BED sunt nediferențiați față de cei cu AN și BN atât sub aspectul preocupărilor
privind forma și greutatea corpoală, cît și a gradului în care autoevaluarea sau valoarea de sine
(eng. selfworth) este influențată de preocupările de formă și greutate (Crow et. al, 2002; Masheb &
Grilo, 2000; Striegel-Moore et al., 2001; Wilfley, et al., 2000). Aceste trăsături definitorii sunt
ceea ce Fairburn (1997) a numit psihopatologia "principală" sau "specifică" a tulburărilor de
alimentație și datele sugerează că aceste preocupări reprezintă factori care stau la baza AN, BN și
BED. Alte aspecte importante între AN, BN și BED includ stima de sine scăzută și acordarea salbă
în relație cu mediul social, pe lângă ratele ridicate ale tulburărilor cu potențuial comorbid ale Axei I
și ale Axei II, cu manifestare în prezent sau anterior (Crow et al., 2002, Johnson, Spitzer, &
Williams, 2001).
Totodată, BED este asociat cu funcționarea defectuoasă și sănătatea fizică precară. Într-un
eșantion de femei din clinicile de îngrijire primară și ginecologie obstetrică, pacienții cu BN sau
BED au raportat o funcționare socială mai slabă, niveluri mai ridicate de incapacitate și mai multe
probleme de sănătate decât femeile fără tulburări de alimentație, chiar și atunci când tulburările
psihiatrice comorbide au fost controlate statistic (Johnson et. al., 2001) . Un studiu recent bazat pe
comunitate a constatat că femeile care suferă de BED aveau o rată mai mare a șanselor de a folosi
servicii de îngrijire a sănătății pentru tratamentul problemelor emoționale și fizice decât persoanele
de gen feminin sănătoase din punct de vedere clinic și o rată comparabilă de asemenea, cu femeile
aflate sub control psihiatric (Dohm et al., 2001) . Aceste rate crescute de utilizare a tratamentului în
rândul persoanelor cu BED evidențiază semnificația clinică a acestei tulburări (Wilfley, D. E.,
Wilson, G. T., & Agras, W. S., 2003).
Așadar, BED este asimilată cu excesul de greutate și obezitatea, cu repercusiunile negative
asupra sănătății și cu dificultățile psihosociale (National Heart, Lung, and Blood Institute, 1998).
Studiile recente ce vizează tratamentul tulburării de alimentație compulsivă indică faptul că binge
eating-ul este legat de creșterea în greutate și că încetarea consumului de tip binge este asociată cu
scăderea în greutate (Agras et al., 1994; Devlin, 2002; Wilfley și colab., 2002). În plus, atestarea
prezenței unui comportament de tip binge eating, complică mai mult tratamentul obezității
(Mitchell, de Zwaan, Roerig, Wonderlich, & Lancaster, 2002; Sherwood, Jeffery, & Wing, 1999;
Yanovski, 2002; Yanovski, Gormally, Lesser , Gwirtsman, & Yanovski, 1994) (Wilfley, D. E.,
Wilson, G. T., & Agras, W. S., 2003).
Heatherton, T. F., și Baumeister, R. F. (1991) conceptualizează tiparul de comportament
alimentar compulsiv (eng. Binge eating) ca fiind o formă de evaziune a conștiinței de sine.
Persoanele cu un astfel de pattern alimentar prezintă o tendință de a-și forma expectanțe ridicate
precum și o sensibilitate acută în a răspunde la cererile sau asteptările exterioare, care de cele mai
multe ori sunt evaluate ca fiind dificil de realizat. Când aceștia se percep pe sine eșuând în
atingerea standardelor impuse, dezvoltă un tipar de conștiință de sine accentuată, caracterizată de
elemente negative în construirea imaginii despre eu (a imaginii persoanle) și despre non-eu, in
extenso (a mediului la care se raportează existența lor). Acest marker extern supra propriei
existențe este ghidat de frica de a nu fi perceput negativ de către ceilalți. Simultan acestor percepții
aversive despre sine și mediu, se cumulează distres emoțional ce se poate constela în funcţie de
universul interior al fiecărui individ, în note semnificative clinic de anxietate sau depresie. Pentru a
drena acest distres semnificativ, persoanele cu tendințe accentuate spre binge eating își
refocalizează atenția spre un obiect exterior din mediu, reducând amplitudinea desfășurării ei
asupra conștiinţei inconfortabile simțite pe moment și reușesc astfel să evite desfășurarea unor
procese cognitive complexe cu sens negativ pentru sine. Astfel, această decuplare a atenției
eliberează pulsiunea imediată de a simți ceva confortabil prin activitatea de a mânca. În acest studiu
se evidențiază totodată, tendința persoanelor care se angajază în menținerea unor restricţii
alimentare severe, de a manifesta compartamente de binge eating în contexte mai variate
comparativ cu persoanele ale căror stiluri alimentare nu se încadrează într-un pattern de dietă
(Heatherton et al., 1990; Polivy & Herman, 1985; Ruderman, 1986) .
Un aspect semnificativ evidențiat în acest studiu este acela că persoanele care depun eforturi
semnificative de a respecta restricții alimentare, respectiv de a consuma un minim aport alimentar
necesar funcționalității fiziologice a organismului, se angajază semnificativ mai des în
comportamente de binge eating, decât persoanele care nu urmează aceste restricții alimentare. De
asemenea, persoanele care manifestă acest comportament alimentar non-sanogen sunt mult mai
preocupate de aspectul fizic - nivelul de atractivitate și depun efort în mod constant în schimbarea
aparenței fizice - a structurii corporale. Însă, deși există această preocupare activă pentru aspectul
fizic, aceștia se angajază mult mai des în comportamente de alimentație compulsivă decât
persoanele care nu au aceste preocupări pentru aspectul fizic (American Psychiatric Association,
1987). Un alt factor esențial în înțelegerea acestui concept este prevalența acestei tulburări în
populația de gen feminin, aceasta fiind mult mai predispusă la a dezvolta tulburări alimentare spre
deosebire de populația de gen masculin (cf. Gross & Rosen, 1988) (Heatherton, T. F. și
Baumeister, R. F., 1991).
Teoria centrală a acestui articol este este tendința persoanelor cu binge eating de a se
sustrage conștientizării realității și de a evada din aceasta, folosind ca strategie principală
redirecționarea ateției spre un stimul din mediul exterior, prezent în proximitatea acestora. Astfel,
conștiința de sine este menținută la un nivel redus de activare iar prezența activității cognitive cu
semnificație pentru propria identitate și implicațiile diferitelor evenimente este evitată. Motivația de
a scăpa de conștiința de sine începe cu o comparație de sine față de standarde înalte sau idealuri
dificil de atins. Cu cât standardele sunt mai înalte, cu atât mai mare este probabilitatea de eșec. O
primă predicție este, prin urmare, că persoanele care întrunesc trăsăturile pentru binge eating vor fi
caracterizate prin standarde deosebit de ridicate, inclusiv obiectivele, așteptările percepute, și
idealurile, raportându-se la acestea. Acestea se pot referi în mod special la nivelul așteptărilor
pentru dimensiunile corpului, sau pot cuprinde mai multe așteptări generale de succes, realizare,
virtute și popularitate. Acestea pot fi, de asemenea, fie propriile standarde interioare ale persoanei
sau cele deținute de grupuri de referință importante. Cu toate acestea, persoanele cu binge eating își
percep existența ca fiind dificilă până la atingerea acestor obiective. Comparația de sine sub
raportul standardelor considerate a fi relevante este esența conceptului de conștiință de sine (Carver
& Scheier, 1981; Duval & Wicklund, 1972). Prin urmare, persoanele cu binge eating sunt
considerate ca având o înaltă conștiință de sine. Deoarece aceste persoane se evaluează constant în
funcție de criterii exigente traduse prin cerințele exterioare, ele sunt dispuse la a avea adesea
colapsuri psihologice pe diferite planuri. Ca urmare, conştiinţa de sine va tinde să se concentreze
asupra insuficienței personale sau asupra oricărei forme de deficiențe în raport cu exteriorul, și
acestea se reflectă în stima de sine scăzută și în atribuțiile negative despre sine (e.g., culpabilizare
pentru diferite evenimente trăite ca eșecuri). Pe scurt, a doua predicție este ca persoanele cu binge
eating ar trebui să fie caracterizate printr-un nivel ridicat de auto-conștientizare aversivă
(Heatherton, T. F. și Baumeister, R. F., 1991).
Această conștientizare aversivă față de eșecurile și deficiențele de sine generează un spectru
emoțional negativ care este principala motivație pentru a evada din realitatea imediată. Binge
eating-ul este asociat cu stresul emoțional. Bulimia a fost puternic legată de anxietate și depresie și
există și unele dovezi care asociază aceste emoții aversive cu diete mai obișnuite. Stresul emoțional
are un potențial ridicat de a fi însoțit de creșterea apetitului alimentar, în cazul în care acesta este
asociat cu amenințări la adresa stima de sine. În sfârșit, unele dovezi sugerează că indivizii inițiază
un raspuns comportamental de tip binge eating ca raspuns la o stare emoțională acut negativă și în
această situație comportamentul în cauză orientat asupra alimentației are efect de reglare
emoțională (Heatherton & Baumeister, 1991).
 În multe privințe, binge eating-ul pare a fi un model de evadare motivată de o conștiință de
sine înaltă centrată implicit pe aspectele negative. Acest comportament alimentar reogranizează
structura cognitivă a psihicului, centrând atenția pe stimularea senzațiilor imediate și pe focusarea
unui stimul din proximitate care poate face asta. Această concentrare se solicită ca o evadare din
conștiința acută de sine generată de insatisfacția de a trăi la standarde și așteptări înalte și implicit
dintr-o stare negativă generată de aceasta. Modelul de evadare teoretizeză și explică o gamă largă
de date empirice cu privire la creșterea apetitului alimentar. Deși cultura modernă are o fascinație
puternică pentru individualitate, această fascinație se poate acumula cu distres subiectiv atunci când
persoana se privește pe sine ca neatractivă, incompetenă sau nepotrivită. O astfel de conștientizare
aversivă faţă de sine poate provoca un set puternic de motivații pentru a scăpa de această
conștientizare prin evadare. Această dorință de a scăpa de sine se poate dovedi un cadru util pentru
a da sens acestui model paradoxal de binge eating (Heatherton, T. F. și Baumeister, R. F., 1991).

1.2 Binge eating ca mecanism de reglare emoțională

Conceptul de reglare emoțională definește efortul omului de a influența experiențele și

modalitățile de exprimare emoțională (Gross, 1999). Sa demonstrat că reglajul emoțional este un
marker esențial asupra sanogenezei fizice și psihice (Gross, 2007).
În lucrarile de specialitate, Gross şi John (2003), evidențiază 3 aspecte principale în jurul
cărora se constelează fenomenul de reglare emoțională. În primul rând, deși indivizii încearcă
adesea să diminueze emoțiile negative, există mai mult decât o reglare emoțională, astfel indivizii
cresc, mențin și diminuează emoțiile negative și pozitive (Parrott, 1993). În al doilea rând, se
defiensc situațiile ce presupun un acordaj emoțional conștient și deliberat, precum decizia de a
schimba un subiect inconfortabil sau de a-ți mușca buzele ca răspuns la starea de furie. Totuși,
reglarea emoției poate să apară și fără factorul de conștientizare (e.g., o reacție de bucurie
exagerată la primirea unui cadou neatractiv sau atunci când cineva își schimbă rapid atenția de la
ceva ce-l supără) (Cole, 1997; Boden & Baumeister, 1997). În al treilea rând, reglarea emoțională
privită sub aspect imanent, nu poate fi evaluată nici ca fiind pozitivă, nici ca fiind negativă.
Aceleași strategii pot căpăta valențe pozitive - negative, constructive - distructive, bune - rele în
funcție de situația în care se folosesc și finalitatea acestei utilizări.
Strategiile de acordaj emoțional se clasifică în funcție de momentul activării, fie ex-ante, fie
post-hoc. Strategiile emoționale focusate pe antecedent (eng. Antecedent-focused strategies), pe
activarea raspunsului emoțional și implicit pe manifestarea acestuia sub diferitele structuri ale
individului (e.g., fiziologic, psihologic, comportamental); strategiile focalizate pe răspunsuri (eng.
response-focused strategies) apar odată ce o emoție a fost deja declanșată pe deplin, astfel încât
tendințele de răspuns au fost activate (Gross & John, 2003). Două strategii comune care sunt
utilizate în mod obișnuit în viața de zi cu zi și care au făcut obiectul multor cercetări sunt:
reevaluarea cognitivă și suprimarea expresivă (e.g.,, Gross & John, 2004, Richards & Gross, 2000).
Aceste strategii stau la baza studiilor actuale (Evers, Marijn Stok, & de Ridder, 2010).
Aceste strategii au consecințe diferite. În general, reevaluarea este asociată cu diminuarea
experiențelor emoționale negative și micșorarea reactivității fiziologice ca raspuns emoțional,
precum și cresterea volumului de experiențe emoționale pozitive. În contrast cu prima, suprimarea
emoțională este asociată cu un nivel ridicat de reactivitate fiziologică în combinație cu niveluri
scăzute de exprimare comportamentală, însă aceasta nu poate scădea intensitatea trăirii emoționale
(Gross, 2002). Pe termen lung, suprimarea emoțională constantă este asociată în mod empiric, cu
un atașament evitant, un suport social scăzut, multiple simptome de depresie, stima de sine scăzută,
satisfacție mai redusă a vieții, un nivel general de bunăstare scăzut (Gross & John, 2003, 2004).
Astfel, strategia centrată pe reevaluare este o strategie adaptativă de acordare emoțională, asociată
cu rezultate pozitive, în timp ce suprimarea este o strategie dezdaptativă de reglare emoțională,
ascociată cu rezultate negative. În acest caz literatura științifică propune ca obiect de studiu
impactul acestor strategii de reglare emoțională, asupra comportamentului alimentar, astfel încât
strategiile dezadaptative sunt disfuncționale și duc la o alimetare emoțională crescută în comparație
cu strategiile adaptive de reglare a emoțiilor. Dacă rezultatele pozitive care urmează, în general,
strategiile adaptive de reglare emoțională se aplică și pentru aportul alimentar, aceste strategii
funcționale ar trebui să aibă un impact benefic asupra alimentației (Evers, Marijn Stok, & de
Ridder, 2010).
Strategiile adaptative si dezadaptative de reglare a emoțiilor au fost comparate în cadrul a
trei experimente pe un eșantion format din persoane de gen feminin, înregistrate cu o greutate
normoponderată și fără patologie alimentară. S-a constatat că strategiile dezadaptative de reglare a
emoțiilor sunt asociate cu o creștere a consumului de alimente, în comparație cu adoptarea unor
strategii adaptative, funcționale sau cu o preferință pentru exprimarea spontană a emoțiilor (Evers,
Marijn Stok, & de Ridder, 2010).
Unul dintre studiile care descriu evident percepția distorsionată este cel făcut de Chao
(2019) în care este evaluat pragul ce definește o ”cantitate mare de alimente” în rândul persoanelor
cu binge eating și obezitate, comparativ cu persoanele care întrunesc condițiile esențiate doar
pentru obezitate. Scopul acestui studiu a fost de a examina modul în care participanții cu obezitate
și BED au delimitat o "cantitate mare de alimente" care ar fi considerată normală pentru ei, de a
mânca și cum evaluările lor sunt comparate cu cele ale persoanelor cu obezitate, dar care nu
întrunesc și criteriile pentru BED. A fost emisă ipoteza conform căreia participanții cu BED la un
nivel clinic au un prag mai înalt pentru consumul unei cantități mari de alimente, comparativ cu cei
fără BED clinic / subclinic.
În concluzie, acest studiu extinde literatura anterioară, demonstrând că participanții cu
obezitate și BED au o viziune expandată asupra a ceea ce constituie o cantitate normală de hrană
față de cei cu obezitate, dar fără BED. În special, această direcție de cercetare îi poate ajuta pe
clinicieni în distingerea episoadelor obiective de consum tip binge eating (adică să consume o
cantitate neobişnuit de mare de alimente şi să simtă o pierdere a controlului), față de episoadele
subiective consum (de exemplu, o lipsă de constrol asupra alimentației dar o cantitate normală, nu
exagerată unui consum obișnuit). Studiile viitoare sunt, de asemenea, necesare ca intervențiile de
testare care includ intervenții de dimensiune porție pentru pacienții cu obezitate și BED.

1.3. Intervenţia terpeutică

Studiile au demonstrat că Tulburarea de alimentație compulsivă este o afecțiune deosebit de

receptivă la o varietate amplă de tratamente psihologice diferite atât conceptual cât si procedural
care par a avea efect pozitiv asupra diminuării comportamentului de tip binge eating (Wilson &
Fairburn, 2002). CBT și IPT (eng. interpersonal therapy) au produs rezultate foarte asemănătoare
pe termen scurt și lung în tratamentul BED (Wilfley et al., 1993, 2002). Mai multe studii au arătat
că CBT ,în cadrul tratării BED, nu este mai eficace decât tratamentul comportamental pentru
pierderea în greutate - BWL (eng. behavioral weight loss treatment) pe termen scurt. Alte
tratamente care s-au dovedit a fi eficiente în tratarea BED includ psihoterapia comportamentală
dialectică (DBT, eng. dialectical behavior therapy; Telch, Agras, & Linehan, 2001) și resursa de
tip self-help ghidat, bazată pe principiile cognitiv-comportamentale (Carter & Fairburn, 1998).
Aceste terapii distincte ca abordare și procedură măsoară un efect semnificativ fie datorită acțiunii
asupra unui factor comun fie datorită factorilor nespecifici caracteristici lor.
Rezultatele cuantificate la masurători de 6 și 12 luni relevă o eficiență superioară a terapiei
de tip CBT, comparativ cu BWL, în ceea ce priveşte abstinența de la comportamentul de tip binge
eating. În studiul eficienței tratamentului de tip BWL pentru reducerea greutății la pacienții obezi a
fost evaluat și fenomenul de tip binge eating (Foster, Wadden, Kendall, Stunkard și Vogt, 1996;
Porzelius, Houston, Smith, Arfken și Fisher, 1995). Pentru a rezuma, concluziile acestor studii au
arătat că BWL este eficient în reducerea comportamentului de tip binge eating la pacienții obezi pe
termen scurt (National Task Force on Prevention and Treatment of Obesity, 2000). Un factor
important este metoda de apreciere a comportamentului de tip binge eating care, în aceste studii, se
bazează în mod obișnuit pe măsurile de tip auto-evaluare (Gormally, Black, Daston, & Rardin,
1982). O astfel de metodologie de evaluare este problematică deoarece are o validitate scăzută în
comparație cu alte metode folosite (EDE, Greeno, Marcus & Wing, 1995). BWL a arătat efecte
pozitive pe termen scurt, asupra simptomatologiei psihiatrice general caracteristice tulburării de
alimentație compulsivă şi asupra simptomatologiei depresive (Mitchell, de Zwaan, Roerig,
Wonderlich, & Lancaster, 1992; Gladis et al., 1998, Sherwood et al., 1999; Yanovski și colab.,
1994). Cu toate acestea, unele cercetări au arătat că recâștigarea greutății în urma monitorizării
include adesea simptomatologia depresivă crescută și diminuarea stimei de sine (Wadden,
Stunkard, & Liebschutz, 1988), deși un studiu prospectiv a constatat că îmbunătățirea stării de
spirit indusă de tratament, a fost menținută în ciuda redobândirii complete a greutății (Foster et al.,
1996). În ceea ce privește pierderea în greutate, majoritatea studiilor a atestat faptul că atât
persoanele obeze care au BED cît și cele care nu se încadrează acestui fenomen, răspund la fel de
bine la tratamentul cu BWL în ceea ce privește pierderea în greutate pe termen scurt (Gladis și
colab., 1998; Sherwood et al., 1999) în timp ce alte studii au consemnat că factorul de
comorbiditate adiacent unei tulburări de alimentație compulsivă poate traduce un rezultat mai puțin
favorabil în ceea ce privește tratamentul BWL (Yanovski, 2002). Neregularitatea și dezorganizarea
comportamentului alimentar sunt carcteristici esențiale pentru pacienții cu BED (Marcus, 1993) și
se presupune că joacă un rol esențial în susținerea consumului alimentar e tip compulsiv
(Castonguay, Eldredge, & Agras, 1995). BWL este conceput specific pentru a modifica direct
comportamentul alimentar prin reducerea caracterului dezorganizat și crearea unui pattern
alimentar caracterizat de regularitate, moderație și disciplină asupra restricției calorice.
Pe baza cercetărilor disponibile, BWL este la fel de eficient ca și tratamentul psihologic
specializat (adică CBT și IPT) în reducerea binge eating-ului. Acesta are două avantaje față de
CBT și IPT: (1) Produce pierderi în greutate clinic semnificative, cel puțin pe termen scurt; și (2)
este mai răspândită decât CBT sau IPT, deoarece nu necesită aceeași pregătire și expertiză
profesională. BWL poate fi administrat de o gamă mai largă de profesioniști din domeniul sănătății.
Este totuși prematur de concluzionat că BWL este tratamentul de elecție pentru pacienții cu BED
supraponderali și obezi.

Antrenamentul de conștientizare a mâncatului bazat pe mindfulness (eng. Mindfulness-

based eating awareness training) este creat specific pentru tratarea tulburării de alimentație
compulsivă și a afecțiunilor aderente (MB-EAT, Kristeller, Baer și Quillian-Wolever, 2006;
Kristeller & Hallett, 1999; Wolever & Best, 2009). Tulburarea de alimentație compulsivă este
definită de consumarea mâncării pentru manipularea distresului emoțional (Goldfield, Adamo,
Rutherford, & Legg, 2008), împreună cu dereglarea mecanismelor de conștientizare internă,
precum și a mecanismelor apetitului și a sațietății (Sysko, Devlin, Walsh, Zimmerli, & Kissileff,
2007) și reactivitatea la stimuli alimentari (Sobik, Hutchison, & Craighead, 2005). Chiar dacă sunt
familiarizați cu recomandările nutriționale și restricțiile asociate, indivizii cu BED raportează, în
general, frustrare și un sentiment de inadecvare. Alimentația și greutatea corporală joacă un rol
disproporționat comparativ cu normalitatea, în aspectele ce țin de propria percepție asupra
identității (Dunkley & Grilo, 2007). Ceea ce în mod natural este privit ca un proces de hranire,
creștere, alimentare, în acest caz relația cu alimentația și mâncarea este experimentată ca o luptă
internă marcată de o abordare intensă - tumultuoasă și evitare. Cercetările au demonstrat
eficacitatea MB-EAT în tratarea tiparului de alimentație compulsivă asociat cu tulburari de
alimentație. Cercetarile în curs de desfasurare sugerează că MB-EAT poate fi adaptat pentru a
aborda pierderea in greutate, fara a-si pierde eficienta pentru tratarea simptomelor asociate cu
mancatul excesiv. Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a explora aplicarea sa în normalizarea
relației cu alimentele și atât pentru aspectele compulsive cât și pentru cele restrictive ale
consumului de alimente în bulimia nervoasă și anorexia nervoasă (Jean L. Kristeller & Ruth Q.
Wolever , 2010).

1.4. Imaginea corporală

În copilărie se formează prima imagine corporală, apoi schimbările somatice din

adolescenţă îşi pun amprenta asupra acestei imagini.

Conform modelului lui Fisher, Fisher şi Stark (1980) imaginea corporală începe să se
formeze înaintea naşterii. Aceasta implică imaginea preconcepută a parinţilor cu privire la sexul
copilului şi cum şi-ar dori să arate copilul. Această imagine este de obicei un ideal, influenţată de
propria imagine corporală a părinţilor. Dacă există suficiente similitudinti între imaginea ideală
proiectată de părinţi şi aspectul real al copilului, atunci copilul este binevenit în viaţa părinţilor.
Astfel, nevoile emoţionale ale copilului pot fi satisfacute într-un mediu iubitor, ceea ce generează
sentimentul valorii personale, ceea ce reprzintă baza unei imagini corporale sănătoase.

Practic copilul nu are conştiinţa propriului corp şi trebuie să înveţe să distingă între acesta şi
obiectele ce compun mediul înconjurător prin intermediul senzaţiilor kinestezice, visecerale şi
motorii. Stimularea senzorială adecvată este crucială pentru dezvoltarea imaginii corporale a
copilului.
 În intervalul de vârsta cuprins între 1 şi 3 ani, copilul învaţă controlul sfincterian şi învaţă să
îşi finiseze abilităţile motorii şi lingvistice. Aprobarea sau dezaprobarea părinţilor în ceea ce
priveşte aceste comportamente de autonomizare au un efect asupra imaginii corporale în formare.
În funcţie de reacţiile părinţilor, copilul îşi poate percepe corpul şi părţile componente ale acestuia
ca fiind bune sau rele, plăcute sau repulsive, curate sau murdare, iubite sau neiubite. Dacă în
această perioadă copilul este acceptat de familia sa, atunci acesta îşi va accepta propiul corp. În
situaţia în care copilul simte că nu îndeplineşte aşteptările celor din jur, acesta va trăi sentimente de
ruşine, neajutorare şi inadecvare (Erikson, 1950).

Dezvoltările critice din perioada preşcolară includ identitatea de gen, creşterea rapidă a
capacităţilor intelectuale şi a abilităţilor psihomotorii. Simţul echilibrului, orientarea spaţială, şi
precizia mişcărilor sunt aspecte ale dezvoltării psihomotorii şi sunt relevante pentru imaginea
corporală. Maniera în care va reuşi să trateze această perioadă va influenţa modul în care se va
simţi cu privire la propiul sex şi maniera de relaţionare cu cele două sexe.

Pe măsură ce copilul pătrunde în mediul şcolar, reacţiile colegilor vor reprezenta repere în
dezvoltarea imaginii corporale. Copilul al cărui corp nu este considerat atractiv va fi respins şi
ridicularizat, ceea ce s-ar putea repercuta asupra imaginii corporale (Erikson, 1950).

Indivizii dezvoltă atitundi conştiente şi inconştiente cu privire la propriul corp prin

identificarea cu alte persoane. Pentru fete, mama reprezintă figura principală în acest sens
(Schilder, 1950).

Maniera în care o persoană raspunde la schimbările somatice din perioada pubertăţii are un
impact semnificativ asupra imaginii corporale şi identităţii de sex rol. Transformările din perioada
pubertăţii sunt dificile, fiind susţinute şi amplificate de fenomenele fiziologice, hormonale şi
psihologice. Schimbările vin într-o perioadă vulnerabilă, când adolescentul se pregăteşte de o
existenţă independentă.

Imaginea corporală este influenţată şi de evenimentele traumatice cum ar fi abuzul sexual şi

intervenţiile chirurgicale. Perturbările imaginii corporale pot fi rezultatul abuzului sexual.
Sentimentele de ruşine şi de murdărie nu dispar odată cu finalitatea abuzului, în schimb se
perpetuează până la vârsta adultă şi pot duce la dereglarea comportamentului alimentar. Nevoia
intensă de a pierde în greutate poate fi un mecansim defensiv de gestionare a acestor sentimente.

Adolescenţa timpurie este vârsta fecunda instalării instatisfacţiei cu propriul corp,

practicilor dietetice şi problemelor alimentare (Crisp, 1980; Levine, 1987). Levine şi Smolak
(1992) au propus un model explicativ al apariţiei tulburărilor alimentare al stresului cumulat.
Conform acestui model, idealul corporal promovat de standarde externre interacţionează cu trei
aspecte ale adolescenţei timpurii: creşterile în greutate asociate cu statutul pubertal, instalarea
practicilor dietetice şi insatisfacţia cu cerinţele academice.

Din perspectiva abordării experienţiale, tulburările alimentare au o componentă fizică,

somatică şi o componentă ce ţin de perturbarea imaginii corporale a persoanei. De asemenea,
tulburările alimentare presupun deconectarea persoanelor de la experienţele afective şi cognitive.
Un tratament încheiat cu succes presupune ajutarea persoanei spre a deveni conştientă, de a înţelege
şi de a integra experienţele interne. De asemenea, persoanele care prezintă tulburări alimentare pot
fi ezitante în a se implica în relaţii atunci când este vorba de a se expune pe ei înşişi. Această
ezitare se datorează de obicei sentimentelor de ruşine, inadecvare, auto-respingere, frica de a se
expune, respingere şi critică. Metodele experienţiale oferă instrumentele de „a fi” împreună cu
clientul, de a înţelege ceea ce ei comuină într-o maineră dezadaptativă, şi pentru a-i ajuta să
interacţioneze într-o manieră satisfăcătoare şi eficientă.

În acest sens, terapiile expresive, cum ar fi imageria ghidată, mişcarea şi arta sunt
folositoare în a descoperi amintiri si afecte stocate ale experienţelor corporale deoarece implică
aspecte din care imaginea corporală este compusă (imagini şi sezaţii fizice) şi natura lor simbolică
permit o libertate mai mare de expresivitate (Wooley şi Kearney-Cooke, 1986).

Pentru tulburările alimentare, perturbările imaginii corporale reprezintă un fenomen

multidimensional ce include distorsiunea mărimii corporale, insatisfacţie în ceea ce priveşte
mărimea corpului, preocupare cu privire la forma corpului şi lipsa sensibilităţii la semnalele
corpului (Garner & Garfinkel, 1982). Distorsiunea mărimii corporale reprezintă măsura în care
percepţia persoanei asupra propriei mărimi este diferită de mărimea reală a corpului. Insatisfacţia
cu mărimea corporală reflectă măsura în care idealul mărimii corporale diferă de mărimea reală. A
te simţi gras şi a-ţi privi corpul ca fiind respingător şi lipsit de atractivitate sunt exemple de
preocupări cu privire la forma corpului. Lipsa de sensibilitate cu privire la semnalele introceptive se
referă la incapacitatea persoanei de a identifica şi a numi cu acurateţe o varietate de stări interne ale
corpului precum foamea şi saţietatea (Garner & Garfinkel, 1981).

Terapia centrată pe emoţii reprezintă un tratament psihologic ce vizează astepectele

cognitive, interpersonale şi emoţionale ale persoanei. Prin intermediul acestui tratament psihologic,
odată ce este realizat contactul cu aspectul emoţional, clientul este însoţit în reflectarea şi
explorarea emoţiilor, oferind un nou sens experienţei emoţionale. Aceasta se face prin explorarea
credinţelor asociate experienţei emoţionale şi a nevoilor care pot reprezenta factori motivanţi în
schimbarea înţelesurilor personale (Compare, Calugi, Marchesini, Molinari şi Grave, 2012).
1.5. Mecansimele cerebrale

Mâncarea gustoasă şi caracteristicile sale senzoriale pot avea un impact motivaţional asupra
persoanelor. Aspectul vizual al unei prăjituri sau mirosul unui aliment preferat activează brusc
dorinţa de a mânca, iar câteva bucăţele gustate, generează impulsul de a mânca mai mult, tendinţă
ce se regăseşte şi în înţelepciunea colectivă prin zicala „pofta vine mâncând”. În contextul lumii
contemporane, în care mâncarea este accesibilă aproape oriunde, caracteristicile senzoriale ale
alimentelor contribuie la creşterea probabilităţii ca o persoană să mănânce mai mult decât este
necesar, prin supra-alimentare, chiar şi atunci când aceasta îşi propune să mănânce o cantitate
moderată de alimente. Dorinţele activate de caracteristicile senzoriale contribuie pe termen lung la
supra-consum şi obezitate (Berthoud şi Morison, 2008; Davis şi Carter, 2009; Holland şi Petrovich,
2005).

Bineînţeles, caracteristicile senzoariale ale alimentelor nu au prin ele însele valoare

motivaţională, ci mecanisemele cerebrale implicate în procesarea acestor stimului generează
dorinţa de a mânca. În cazul unor persoane, sistemele cerebrale pot genera o racţie care constrâng
individul în angajarea în comportamente de mâncat compulsiv. Pentru oricine, dorinţele provocate
pot deveni mai puternice în anumite momente ale zilei, atunci când apare foamea sau în condiţii de
stres. Variaţia în intensitate a motivaţiei, atât de la persoană la persoană, cât şi de la un moment la
altul, se explică prin prisma variaţiei dinamicii circuitelor cerebrale implicate în mecansimul
recompensei (Berridge et. al, 2010).

Distorsiunile hedonice generate de mecanismele cerebrale nu sunt fixe, ci modelabile. De

exemplu, un gust dulce care a generat plăcere la un moment dat în trecut, poate deveni neplăcut ca
urmare a mecansimului de învăţare a aversiunii faţă de gustul respectiv (Garcia et. al, 1995; Reilly
& Schachtman, 2009; Rozin, 2000).

Creşterea în greutate se poate datora mai degrabă faptului că oamenii mănâncă mai multe
calorii, decât faptului de a face mai puţine exerciţii fizice (Swinburn et. al, 2009). Există o serie de
motive pentru care oamenii mănâncă mai multă mâncare în prezent. În prezent, alimentele sunt mai
tentante decât erau în trecut deoarece acestea conţin mai mult zahăr, mai multe grăsimi şi mai multă
sare. Micile recompense sunt uşor de obţinut în orice moment, iar oamenii tind să mănânce în afara
unui program fix, şi chiar şi în cadrul unui program de mese fixe, mărimea porţiilor tine să fie mai
mare decât este necesar (Brownell et. al, 2009; Geier et. al, 2006; Kessler, 2009).
 Sistemele cerebrale de plăcere şi de dorinţă care răspund la factorii enumeraţi anterior sunt
sisteme instinctuale pure. Sistemele instinctuale îşi pot diminua intensitatea ca urmare a senzaţiei
de saţietate, dar ele nu generează niciodată un semnal de oprire (Berridge et. al, 2010).

În contextul tulburărilor alimentare, centrii recompensei din crier nu funcţionează normal

ceea ce poate genera comportamente de supraalimentare. Supraactivarea centrilor hedonici opiozi
sau endocanabinoizi din nucleul accumebens pallidum ventral pot cauza reacţii amplificate de
plăcere a gustului. Activarea excesivă a substratului plăcerii poate amplifica impactul hedonic al
alimentelor, ceea ce face ca persoana să simtă plăcerea şi dorinţa de a mânca mai mult decât alte
persoane, contribuind astfel la apariţia obezităţii şi tulburărilor alimentare de tip binge-eating
(Berridge, 2009; Davis et. al, 2009). Invers, subactivarea acestor centri poate reduce plăcerea,
asociată cu anorexia (Kaye et. al, 2009).

1.6. Idealul de a fi slab şi frica de îngrăşare

În contextul tulburărilor alimentare, în literatura de specialitate, două constructe sunt

folosite în mod frecvent: frica de a fi gras şi dorinţa de a fi slab. Acestea sunt folosite interşanjabil,
însă sunt concepte diferite, dar relaţionate (Levitt, 2003). O dorinţă puternică de a fi slab reprezintă
un reper de bază în tulburările alimentare (O’connor et. al,1995). În general, femeile au această
dorinţă de a fi slabe (Herzong et. al, 1992). Media, în general, întăreşte această dorinţă de a fi slab,
prin portretizarea unor standarde de frumuseţe (Tiggerman şi Pickering, 1996). Mesajul cultural
din spatele acestor standarde de frumuseţe este acela că doar persoanele slabe şi frumoase sunt
iubite şi valorizate (Hesse – Biber, 1996). Acest imperativ cultural transformă ideea de a fi slab
într-un atribut al frumuseţii feminine, poate una dintre cele mai valorizate trăsături în societate
(Brumberg, 1988). Majoritatea oamenilor sunt orientaţi către aprobare, fiind motivaţi de dorinţa de
a crea impresii pozitive pentru a primi suport social şi protecţie (Johnston, 1996; Moulton, Moulton
şi Roach, 1998).

Idealul de a fi slab este transmis copiilor şi internalizat de aceştia încă din primele etape ale
vieţii. Încă de la 5 ani, copiii preferă imagini cu copii slabi şi având o postură bună şi, de asemenea,
preferă să se joace cu alţi colegi care sunt slabi şi atractivi (Shapiro, Newcomb şi Loeb, 1997).
Copiii slabi au o latură competitivă atât pe plan academic, cât şi social (Maine, 2000). De
asemenea, atleţii pot fi motivaţi spre a avea un fizic subţire, slab, din considerente legate de
performanţă şi se angajează în activităţi ce au ca scop pierderea în greutate: antrenamente excesive,
practici dietetice, vomitat (Petrie, 1996). Un număr din ce în ce mai mare de articole de revistă pun
accentul pe exerciţiile fizice şi idealul de a fi slab, trecând dincolo de importanţa sănătăţii fizice şi a
stării de bine (Gilbert, 2000). A fi slab se consideră a fi mult mai atractiv, şi idealul cultural creat
prin expunerea la imaginiile din media generză idealul unui corp slab (Brumberg, 1997; Maine,
2000). A fi slab se asociază cu sănătatea, cumpătarea, moderaţia, auto-controlul şi frumuseţea
(Gilbert, 2000; Hesse – Biber, 1996).

Controlul asupra propriului corp şi asupra propriei greutăţi este un indicator extern asupra
controlului propriei vieţi (Whitaker şi Davis, 1989). Incapacitatea de a produce schimbări în plan
personal şi social se poate exprima prin tendinţe de a controla şi transforma propriul corp (Chernin,
1985). Astfel, supleţea poate fi un indicator al realizării personale, al abilităţii de a fi stăpân al unui
ideal pe care puţini îl pot atinge. O femeie slabă este percepută ca având fibră morală puternică şi
un bun auto-control (Hesse – Biber, 1996). Supleţea are ca efect atenţia primită din partea
celorlalţi, adesea primită într-o manieră care îi confirmă sexualitatea, scopul final fiind legat de
dezirabilitatea socială (Whitaker şi Davis, 1989). Pierderea în greutate şi supleţea oferă şi alte
beneficii. Un corp subţire aduce cu sine putere, încredere în sine, feminitate, atenţia şi protecţia
persoanelor de sex opus, şi beneficii sociale şi economice (Hesse – Biber, 1996). Se crede că un
corp subţire este esenţial pentru fericire (Gilbert, 2000).

Dorinţa de a fi slab şi activităţile asociate acesteia, pot avea efecte grave, atât în plan fizic
cât şi emoţional. Pe măsură ce persoana internalizează standardele cu privire la corpul ideal, un
corp gras devine un aspect de temut şi de evitat. În paralel cu demersul de a deveni slab, persoanele
care prezintă tulburări ale imaginii corporale şi tulburări alimentare trăiesc şi frica de a nu se
îngrăşa. Pe măsură ce idealul de a fi slab este internalizat, se dezvoltă şi atitudinile cu privire la
îngrăşare. În Statele Unite ale Americii, obezitatea este considerată neatractivă şi este percepută ca
o maladie socială (Brook şi Tepper, 1997; Weiss, 1995). Imaginilie cu femei supraponderale nu
sunt foare des expuse în spaţiul media. Când acestea apar, persoanele cu exces de greutate sunt
descrise într-o manieră care sugerează că obezitatea este rezultatul unui deficit fizic, mental şi
moral (Abramson şi Valence, 1991). Când copiii sunt expuşi la atitudini negative despre excesul de
greutate, ei internalizează aceste stereotipuri despre a fi gras. Pe măsură ce cresc, atitudinile şi
comportamentele cu privire la propria greutate se multiplică, dezvoltând astfel perturbări ale
imaginii corporale şi tulburări ale comportamentului alimentar
(Meine, 2000).

În spaţiul cultural, se întâlnesc stigmatizări cu privire la corpurile grase, influenţate de

opinii ale colegilor, părinţilor şi de factori sociali.
 În jurul intervalului de vârstă de 8-10 ani, apar deja comportamente de control al greutăţii şi
au ca scop reducerea anxietăţii cu privire la îngrăşare. Când aceşti copiii ajung la adolescenţă şi
chiar la începutul vârstei adulte se confruntă cu o frică foarte mare de îngrăşare (Gaesser, 2011).
Tachinarea, dezaprobarea şi pedeapsa asociate creşterii în greutate şi comportamentelor alimentare
compulsive sunt aspecte des întâlnite în viaţa acestor persoane (Levine, Smolak şi Hayden, 1994).
Materialele de lectură ale copiilor descriu persoanele grase ca având caracteristici negative sau
comice (Broomberg, 1997; Gilbert, 2000). 11% dintre părinţi şi-ar avorta fetusul care a fost codat
genetic să fie supraponderal (Maine, 2000).

Printre femeile adulte, frica de a se îngrăşa este la fel de intensă ca dorinţa de a fi slabe. Mai
mult de jumătate dintre femeile cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani au susţinut că ar prefera să
fie călcate de un tir decât să fie grase, şi două treimi dintre acestea preferă mai degrabă răutatea sau
slaba inteligenţă ca trăsături personale, decât să fie grase (Maine, 2000). Frica de a lua în greutate
este considerată o trăsătură caracteristică a tulburării imaginii corporale şi parte componentă a
schemei de diagnostic al tulburărilor clinice de comportament alimentar (Troop et. al, 2000). Pe
măsură ce creşte severitatea tulburării de comportament alimentar, creşte şi insatisfacţia cu propriul
corp, preocuparea cu privire la greutate şi mâncare, sentimentul de a fi gras şi frica de îngrăşare, în
timp ce stima de sine scade (Tylka şi Subich, 1999).

Percepţia publică asupra corpurilor grase este negativă, acestea fiind percepute ca
dizgraţioase şi nesănătoase (Gaesser, 2011). Femeile sunt văzute ca fiind leneşe, murdare,
neîngrijite, rele sau urâte; toate acestea fiind caracteristicile prejudecăţilor împotriva oamenilor cu
exces de greutate (Whitaker şi Davis, 1989).

Evitarea îngrăşării este o modalitate de a evita dezaprobarea semenilor (Moulton et. al,
1998). Frica de a fi gras este asociată cu sensibilitatea la critică, frica de a pierde controlul, sau frica
de maturizare care semnifică sfârşitul copilăriei (Wilson et. al, 1985). Frica de îngrăşare este
asociată, de asemenea, cu incapacitatea de amânare a recompensei, slabul control al impulsurilor,
lăcomia, indulgenţă faţă de sine (Hesser – Biber, 1996).

Stările emoţionale negative sunt factori care activează comportamentele alimentare

compulsive. Studiile efectuate pe femei care au obiceiul de a-şi controla cantitatea de alimente pe
care le mănâncă arată că stările emoţionale negative pe care acestea le trăiesc (induse de stimuli
vizuali negativi) duc la episoade de supra-alimentare (Schotte, Cools şi McNally, 1990). De
asemenea, stările emoţionale negative apar înaintea episoadelor de mâncat compulsiv (Abraham şi
Beumont, 1982; Arnow, Kenardy şi Agras, 1992; Davis, Freeman şi Garner, 1988).
 De asemenea, consumul alimentelor din timpul episoadelor de comportament alimentar
compulsiv reduc stările emoţionale negative, ceea ce duce la amplificarea şi menţinerea acestor
episoade. Atât teoriile biologice, cât şi cele psihologice pornesc de la ipoteza conform căreia
episoadele de binge - eating au drept scop reducerea afectului negativ (Christensen, 1993,
Heatherton şi Baumaister, 1991). De fapt, în cadrul unui studiu de laborator elaborat pe persoane cu
binge – eating s-a arătat ca afectul negativ se reduce într-adevar în timpul episoadelor de mâncat
compulsiv, iar nivelul anxietăţii tinde să scadă mai mult decât nivelul depresiei (Kaye, 1986).

Tulburarea de comportament alimentar de tip binge – eating se asociază cu diferite

comorbidităţi psihiatrice, disfuncţii sociale şi probleme medicale (Hudson et. al, 2006). Persoanele
cu binge – eating se pot confrunta cu episoade depresive majore, tulburări de panică şi bulimie
(Yanovsky et. al, 1993). Un alt studiu, realizat pe persoane ce prezintă tulburări de comportament
alimentar de tip binge – eating, arată ca 77% dintre acestea îndeplinesc criterii şi pentru alte
tulburări precum: anxietate, depresie şi abuz de substanţe (Hudson et. al, 2006; Wilfley et. al,
2000).

Studiile realizate pe eşantioane compuse din femei ce întrunesc criteriile pentru

comportamente alimentare compulsive au pus în evidenţă următorii factori de risc: auto-evaluare
negativă, depresie şi experienţe familiale şi de mediu adverse (abuz fizic, abuz sexual, lipsa
afecţiunii din partea părinţilor, cazuri de psihopatologie în familie). De asemenea, comparaţiile
făcute între grupurile de femei ce întrunesc criteriile pentru comportament alimentar de tip binge –
eating şi grupurile de femei ce prezintă alt tip de patologie psihică, au pus în evidenţă că nu există
diferenţe în ceea ce priveşte factorii de risc între cele două grupuri. Acest lucru evidenţiază că
aceşti factori de risc au au caracter general şi nu este specific tulburării de comportament alimentar
compulsiv. Comparând, de asemenea, grupurile de femei care prezită criteriile pentru binge –
eating, cu femeile care nu prezintă elemente ale unei tulburări alimenmtare, au ieşit în evidenţă
câteva elemente concretizate în factori de risc specifici: obezitate în perioada copilăriei, practici
dietetice în familie, şi presiuni primite din partea celorlalţi referitoare la excesul de greutate
(Fairburn et. al, 1998).

Jacobi, Howard, De Zawaan, Kraemer şi Agras (2004) au pus în evidenţă o serie de factori
de risc asociaţi spectrului larg al tulburărilor de comportament alimentare ce variază de la factori
demografici (gen, etnie), la caracteristici psihologice (preocupări cu privire la excesul de greutate,
imagine negativă cu privire la propriul corp, probleme cu privire la aspectul alimentar în perioada
copilăriei, nivel scăzut al stimei de sine) şi biologice (exces de greutate în perioada copilăriei).
 Femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii spre a dezvolta o tulburare alimentară, iar
adolescenţa reprezintă o perioadă vulnerabilă în care se pot instala acest tip de tulburări (Hudson et.
al, 2007).

În contextul variabilelor psihologice, trăsăturile de personalitate contribuie la maniera în

care oamenii percep, se raportează şi interacţioneză cu mediul înconjurător. Astfel, ele reprezintă o
interfaţă între mediul cultural ce cuprinde credinţe, asimilate de foarte multe persoane, şi
diferenţele individuale care pot creşte susceptibilitatea la factori de risc culturali pentru anumite
persoane. Trăsăturile de personalitate pot explica de ce, doar anumite fete care trăiesc într-o cultură
a obsesiei faţă de greutatea corporală pot dezvolta preocupări cu privire la greutate. Şi de asemenea,
tot prin prisma acestora se poate înţelege de ce doar anumite fete care au preocupări cu privire la
greutate pot dezvolta o tulburare de comportament alimentar. Emoţionalitatea negativă reprezintă
un construct de personalitate mai amplu care include o serie de subdomenii precum: tendinţa de a
experimenta emoţii disforice, auto – evaluare negativă, nivel scăzut al stimei de sine.

Perfecţionismul, o trăsătură de personalitate caracterizată prin tendinţa de a obţine

impecabilul, se evidenţiază ca variabilă psihologică care poate creşte riscul de a dezvolta tulburări
alimentare. Perfecţionismul poate include atât aspecte pozitive, cât şi aspecte negative. În contextul
tulburărilor alimentare, perfecţionismul clinic sau dezadaptativ poate reprezenta un factor de risc
pentru dezvoltarea acestora. Frica de a greşi, credinţa în faptul că doar perfecţiunea va aduce cu
sine acceptarea socială şi presiunea de a atinge idealuri nerealiste duc inevitabil către greşeli; iar
acestea, împreună cu auto-evaluarea negativă compun constructul general al emoţionalităţii
negative (Keel şi Forney, 2013).

Factorii latenţi, încapsulaţi în emoţionalitatea negativă, insatisfacţia cu propriul corp,

depresia, ineficienţa şi nivelul slab al conştiinţei introceptive prezic instalarea patologiei alimentare
(Leon et. al, 1999).

De asemnea, atât evaluarea negativă cât şi perfecţionismul ies în evidenţă pentru instalarea
anorexiei şi bulimiei (Fairburn et. al, 1999; Fairburn et. al, 1997).

Într-un studiu longitudinal realizat pe adolescenţi, variabila urgenţa negativă (care

reprezinta tendinţa de a apela la comportamente care au potenţialul de a răni) prezice aşteptări
crescute ca mâncatul să diminueze stresul resimţit ceea ce duce la comportamente alimentare de tip
binge eating (Perason et al, 2012).
 Emoţionalitatea negativă reprezintă un factor non-specific care poate duce la orice tip de
tulburare de comportament alimentar (Jacobi et. al, 2004). Un alt studiu aduce dovezi în susţinerea
faptului că emoţionalitatea negativă este asociată mai degrabă cu bulimia (Stice, 2002).

Şi perfecţionismul capătă nuanţe diferite în studii diferite. Stice (2002) arată că

perfecţionismul este un factor de risc în dezvoltarea tulburărilor de comportament alimentar, în
timp ce Jacobi et. al (2004) arată ce este mai degrabă o variabilă corelaţională. Diferenţele de
interpretare în acest sens, sunt de fapt, diferenţe ale analizelor statistice folosite.

Atât emoţionalitatea negativă, cât şi perfecţionsimul sunt asociate cu preocupări cu privire

la greutate, astfel încât preocupările legate de greutatea corporală reprezintă o cale comună prin
care tendinţele perfecţioniste şi emoţionalitatea negativă se canalizează generând distres cu privire
la imposibilitatea de a atinge idealul de a fi slab. Astfel, semnificaţia şi specificitatea celor două
variabile ca factori de risc pentru tulburările de comportament alimentar este aceea de a fi mascate
de preocuparile cu privire la greutatea propriului corp. Mai mult decât atât, aceste trăsături de
personalitate pot contribui la apariţia tulburărilor alimentare prin influenţa pe care acestea le au
asupra mediului social. Trăsăturile de personalitate nu sunt doar nişte lentile prin care mesajele
culturale sunt interpretate, dar influenţează, de asemnea, mediile sociale alese şi mesajele înţelese
din aceste medii. Selectarea prieteniilor reprezintă un exemplu al influenţei pe care personalitatea o
poate avea asupra mediului social.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, oamenii aleg să relaţioneze cu persoane care
împărtăşesc perspective asemănătoare asupra lumii şi valori similare, participând, astfel, în mod
activ la construirea mediului social. Astfel, adolescenţii care merg la aceeaşi şcoală, nu împărtăşesc
în mod necesar acelaşi mediu social. Persoanele care au un nivel crescut al emoţionalităţii negative
şi al perfecţionismului, pot fi atrase de alte persoane care deţin aceste trăsături, împreună formând
un mediu social în care nesiguranţa cu privire la greutatea şi forma corpului şi importanţa de a
atinge idealul de a fi slab se amplifică (Rayner et. al, 2013).

Zalta şi Keel (2006) au elaborat un studiu longitudinal pe un eşantion format din studenţi
pentru a studia similarităţile în baza cărora sunt alese prieteniile. Autorii studiului au evaluat
similarităţile la nivelul stimei de sine, perfecţionismului şi al simptomelor bulimice. Concluziile
susţin efectul variabilelor de personalitate asupra selectării prieteniilor, mai mult decât influenţa
prietenilor asupra variabilelor de personalitate. În cadrul persoanelor cu simptome bulimice,
similarităţile dintre prieteni depind de durata contactului dintre prieteni, iar aceastea tind să se
manifeste cât timp aceştia sunt împreună, dar dispar după o perioadă de separare.
 Astfel, rezultatele sugerează că factorii de personalitate exercită o influenţă în selecţia
prietenilor şi, în acelaşi timp, prietenii selectaţi au o influenţă în menţinerea simptomelor bulimice.

Pentru a întări importanţa selecţiei prietenilor în procesul de socializare, Crandall (1988) a

demonstrat că membrii unui grup de facultate aveau tendinţa, cu timpul, se deprindă similarităţi în
ceea ce priveşte comportamentul alimentar compulsiv de tip binge – eating, în special în cadrul
grupurilor de prieteni apropiaţi.

Studiile longitudianale arată că asocierea cu prieteni care ţin diete prezice un nivel crescut al
insatisfacţiei cu propriul corp (Paxton, Eisenberg şi Neumark – Sztainer, 2006), folosirea unor
metode de control al greutăţii nesănătoase şi extreme şi binge – eating (Eisenberg şi Neumark –
Sztainer, 2010).

Keel, Forney şi Brown (2010) au arătat în cadrul unui studiu că tendiţele dietetice ale colegilor
de camera prezic menţinerea dorinţei de a fi slab şi menţinerea simptomelor bulimice.

Capitolul 2 – Obiectivele şi metodologia cercetării

2.1 Obiectivele cercetării

Ne-am întrebat dacă intervenția terapeutică are un efect asupra dianamicii de funcționare
emoțională în contextul tulburării de comportament alimentar de tip binge eating și, implicit,
asupra reducerii simptomatologiei aferente. În acord cu aceste întrebări am formulat următoarele
obiective:

1. Evidențierea efectului pe care intervenția terapeutică îl poate avea asupra simptomatologiei

de tip binge-eating.
2. Evidențierea efectului pe care intervenția terapeutică îl poate avea asupra comportamentelor
orientate către scop.
3. Evidențierea efectului pe care intervenția terapeutică îl poate avea asupra capacităţii de
control al impulsurilor.
4. Evidențierea efectului pe care intervenția terapeutică îl poate avea asupra conştientizării
emoţionale.
2.2 Ipotezele cercetării

În acord cu obiectivele propuse, în cadrul cercetării de față se diferențiază și se nuanțează

următoarele ipoteze:

1. Presupunem ca interventia psihoterapeutica reduce intensitatea simptomatologiei de tip

binge eating.
2. Presupunem ca interventia psihoterapeutica are un impact de creștere a comportamentelor
orientate către scop.
3. Presupunem ca interventia psihoterapeutica crește capacitatea de control al impulsurilor.
4. Presupunem ca interventia psihoterapeutica crește capacitatea de conștientizare a emoțiilor.
5. Presupunem ca interventia psihoterapeutica are un impact pozitiv asupra strategiilor
de reglare emoțională.
6. Presupunem că intervenţia psihoterapeutică are un impact de creștere asupra
capacităţii de înțelegere a emoțiilor.
7. Presupunem că intervenția psihoterapeutică scade tendința consumului alimentar pe
fond emoțional.
8. Presupunem că intervenția terapeutică are un efect pozitiv asupra percepției imaginii
corporale.

2.3 Modelul cercetării

Modelul cercetării se încadrează în categoria designurilor experiemntale de tip basic design, cu un

singur grup, cu participanți aleși nealeator și cu măsurare pre și post-intervenție.

2.3.1. Participanți

Grupul este format din 7 persoane, din care 5 dintre acestea sunt de gen feminin și 2 de gen
masculin. Vârstele acestora variază între 21 și 27 de ani. Aceștia au fost selectați din prisma
criteriului vârstei, propunându-ne un interval de variație de 10 ani. De asemenea, un al criteriu de
selecție este legat de întrunirea criteriilor simptomatologiei tulburării de comportament alimentar
de tip binge-eating.

2.3.2. Instrumente
2.3.2.1. Scala de măsurare a dificultăţilor de reglare emoţională

Scala de măsurare a dificultăţilor de reglare emoţională (Difficulties in Emotion Regulation Scale)

a fost construită cu scopul de a măsura și a evalua dificultățile de reglare emoțională. Chestionarul
este compus din 36 de itemi subordonați unui număr de 6 factori după cum urmează:

1. Factorul 1 - neacceptarea emoțiilor - reflectă tendința de a trăi emoții negative secundare, ca

reacție a unor emoții negative primare.

2. Factorul 2 - dificultatea de a se angaja în comportamente orientate către scop - reflectă dificultăți

în concentrare și de ducere la finalizare a sarcinilor atunci când sunt trăite emoții neplăcute.

3. Factorul 3 - Dificultăți de control al impulsurilor - reflectă dificultăți de menținere a

comportamentelor sub control în contextul în care persoana trăiește emoții neplăcute.

4. Factorul 4 - Lipsa conștientizării emoțiilor - reflectă tendința de a fi conșient de propriile emoții.

Factor 5 - Lipsa strategiilor de reglare emotionala - itemii scot la iveală credințe conform cărora nu
se poate face mare lucru astfel încât emoțiile trăite să fie reglate în mod eficient.

Factor 6 - Absența clarității emoționale - reflectă măsura în care persoana poate recunoaște emoțiile
trăite.

Din punctul de vedere al caracteristicilor psihometrice, instrumentul are un indice da validitate

internă bun (α=.93) (Gratz și Roemer, 2004).

2.3.2.2. Binge eating scale

Binge eating scale - este un istrument pentru a măsura și a distinge între gradele de severitate ale
tulburării de comportament alimentar de tip binge - eating. Chestionarul cuprinde 16 itemi ce
surprind atât manifestările comportamentale asociate episoadelor de binge - eating (mâncatul în
secret, supra-alimentarea până la stări de greață), cât și manifestările emoționale și cognitive (vină,
preocuparea constantă cu privire la frânarea pornirilor de a mânca). Gradele de severitate pot varia
de la 0 la 3, unde 0 reprezintă absența tulburării alimentare de tip binge-eating, iar 3 reflectă
probleme severe ale comportamentului alimentar (Gormaly et. al, 1982).
2.3.2.3. The body image disturbance questionnaire

The body image disturbance questionnaire (Chestionar de evaluare a perturbării imaginii corporale)
- este un instrument ce cuprinde 7 itemi, cu variantă de răspuns multiplu pe scală likert de la 1 la 5.
Acesta surpinde elemente precum: preocupările cu privire la anumite părți ale corpului considerate
neatractive, experiențele emoționale reportate la aceste preocupări, dificultățile din plan social,
ocupațional și ale arii de funcționare asociate acestor preocupări, evitarea experiențelor (Cash et.
al,2004).

2.3.2.4. Emotional Eating Scale

Emotional Eating Scale (Scala de evaluare a mâncatului pe fond emoțional) - este un instrument ce
măsoară tendința persoanelor de a consuma alimente pe fond emoțional. acesta cuprinde 25 de
itemi la care se poate răspunde pe o scală likert de la 1 la 5, iar respondenții trebuie să răspundă în
ce măsură simt nevoia de a mânca în momentul în care trăiesc o emoție dată. Intervalul de răspuns
poate varia între "nu simt nicio dorință de a mânca" și "simt o dorință puternică de a mânca"
(Arnow, Kernady și Agras, 1994).

2.4 Intervenţia terapeutică

2.4.1 Prima ședință

Această ședință este structurată în acord cu următoarele obiective: construirea
relației terapeut client, stabilirea cadrului terapeutic, coeziunea de grup și
autodezvăluirea prin cunoașterea participanților.
Aceste obiective listează un set de activități care parcurg o linie nu foarte abruptă
a interacțiunilor, ci suficient de necesară facilitării formării unei coeziuni de bază, unui
punct de plecare, unei dinamici roditoare din punct de vedere terapeutic.

Activitatea 1
În prima secvență a procesului terapeutic se expun facilitatorii acestui program.
Acest episod are ca scop prezentarea, într-o manieră cât mai autentică și naturală, a
terapeuților din punctul de vedere al formării și al experienței profesionale.

În continuare, activitatea grupului evoluează în direcția stabilirii cadrului

terapeutic. Astfel se reprezintă principiul experiențial ce urmărește activitățile și scopul
grupului. În acord cu acesta se definește și principiul "aici și acum", libertatea de
exprimare și manifestare a emoțiilor, trăirilor și comportamentelor într-o forma fluidă,
cursivă și degajată. Alături de acestea, se punctează principiul de non-evaluare și spațiul
securizant, cald, conținător ce se schițează în interiorul grupului. Totodată se conturează
si principiul confidențialității precum și angajamentul, pe care ni-l asumăm cu toții, ca
în acest spatiu să construim un mediu sigur si confortabil pentru exprimarea autentică a
fascinantei ființe umane.
Se precizează în continuare regulile de organizare: locul, durata și frecvența
întâlnirilor. Un aspect subliniat tot la prima ședință face referire la absentări sau
întârzieri. Astfel în cadrul grupului s-a acceptat propunerea ca orice membru care va
întârzia sau absenta la o ședință să aducă un lucru benefic grupului. Astfel s-au conturat
exemple de la "eu voi fi băiatul cu apa și șervețelele", "eu voi aduce gustări sănătoase"
la "e bun și un cântecel pentru bună dispoziție, un banc ceva poate la sfarșit?".

Activitatea 2
Cunoașterea participanților la grup este încadrată în 3 repere principale. O primă
cerință este de a prezenta câteva detalii de identificare relevante pentru ei (e.g., nume,
prenume, ce studii urmează), apoi să ilustreze printr-un răspuns concis motivația de a
participa la acest grup terapeutic și în ultimă etapă să definească un obiectiv pe care iși
doresc să-l atingă în cadrul ședințelor săptămînale.

Proces terapeutic
Grupul terapeutic și-a dezvăluit o puternică valoare a deschiderii și a exprimării
libere încă de la prima interacțiune. Această minimă, însă totodata extrem de puternică,
formă de contact a dezvăluit nu numai motivații actuale și perspective de viitor însă și
istorii familiale.
Luca spune despre sine că provine din mediul rural și că familia sa, împreună cu
obiceiurile dezvoltate în copilăria timpurie l-au condus către această formă de evadare
prin alimentație compulsivă.
Luca:"Eu provin dintr-o familie săracă, mama îmi amintesc că îmi spunea
mereu <<mănâncă acum că nu știi când mai apuci>>. După ce m-am îngrășat
obișnuiam să mănânc pe ascuns și încă mai fac asta pentru că îmi este și îmi era
rușine, părinții mei mereu se luau de mine să nu mai mănânc că o să plesnesc,
eram foarte gras, 115 kilograme de gras. Totodată, am avut și încă mai am
tendința de a mânca până nu mai pot. Odată, bunca mea m-a tras efectiv de la
masă, m-a târât în curte și mi-a băgat degetele pe gât să vomit pentru că am
 mâncat până mi s-a făcut atât de rau încât nu mă mai puteam mișca. Eu nu
înțelegeam foarte bine atunci cum este, cum sunt, am aflat ca sunt o fire extrem
de extrovertă și că iubesc să stau în centrul atenției, să comunic cu oamenii să
mă țină mereu în priză grupurile de prieteni. La țară eu nu ieșeam prea mult din
casă, singurele mele activități erau jocurile pe calculator și mâncatul. Când am
venit în București și am dat de oameni, grupuri, colegi, am slăbit din prima
săptămână 5 kilograme și asta mi-a întărit ideea în care cred acum. Cred că eu
am pofte incontrolabile sau îmi vine să mănânc până la saturație atunci când mă
simt singur".

În cadrul acestui participant se relevă încă de la prima interacțiune importanța

mdiului social, a suportului și energiei pe care o extrage de aici în construirea unui
modus vivendi sănătos. Obiectivul său este orientat către înțelegerea și controlarea
fenomenului.
Florin relatează că în ultimele luni a traversat o perioadă mai dificilă din viață
deoarece acum 5 luni s-a separat de soția sa, de care el își dorește să divorțeze însă ea
nu. Această perioadă de separare coincide și cu momentul accentuării tiparului
alimentar disfuncțional. Universului existențial pare a fi coagulat în mai multe părți
conflictuale deoarece discursul lui are o dinamică ambiguă și confuzantă (e.g., ea își
dorește și trage foarte tare să nu ne despărțim,iar eu...eu da, îmi doresc, deși am
momente când mă simt și foarte singur aici unde locuiesc acum, însă mă gândesc că
sunt așa nehotărât. Si cu alimentația la fel - eu am o boală autoimună care afectează
articulațiile și care impune un regim, regim pe care dacă îl respect nu e ca și cum văd
rezultate acum, însă dacă nu îl respect, peste 5 ani s-ar putea să am o stare de sănătate
a unui om de 60-70 încolo, dar nici nu-mi vine așa...mie îmi place să mănânc și nu îmi
plac constrângerile astea). Obiectivul său ar fi, de asemenea, orietat către înțelegere și
control însă aici există și o miză reală - starea de sănătate și degradarea susținută de
afecțiunea auto-imună.

Ana spune că i-a fost foarte greu să ia o decizie deoarece acesta este un subiect
sensibil pentru ea și că principalul comportament ce îi susține această disfuncționalitate
este programul ei haotic - "eu plec dimineața la 7 și mă întorc seara la 22, toată ziua
stau în oraș". De asemenea spune ca i-a fost foarte ușor să slăbească atunci când miza a
fost participarea la o competiție de alergare organizată în interiorul insituției în care ea
activează ca voluntar (Crucea Roșie). Poziția corporală este cea care traduce o atitudine
ermetică și o precauție semnificativă în limbaj - are o postură închisă, cu brațele
încrucișate, umerii aduși către centru, capul împins către bărbie, rigiditate și tensiune
marcantă deoarece păstrează o poziție mult timp și obisnuiește să stea cu picioarele pe
vârfuri.

Diana, asemeni lui Florin are o componentă a patologiei. Este diagnosticată cu o

formă de Diabet care s-a dezvoltat acum câțiva ani și totodată recent a fost diagnosticată
cu o formă de intoleranță la gluten. Aceste doua afectiuni împreună îi restricționează
drastic alimentația și pentru ca intoleranța manifestă efecte adverse imediate, a decis să
treacă pe planul secund alimentația recomandată pentru Diabet. Și la ea este accentuat
motivul cunoașterii și înțelegerii de sine.
Alina: și eu mănânc mult, într-adevăr înainte îmi era foarte ușor să țin diete, să
mă înfometez însă acum nu mai vreau. Adică merg foarte mult spre a mă accepta așa
cum sunt, chiar dacă sunt conștientă că nu este benefică această tendință, vreau să mă
accept pe mine întâi. Un obiectiv pentru ea a fost să capete o formă de control asupra
comportamentului și să înțeleagă ce o determină să aibă un comportament alimentar atât
de haotic. Din dialogul terapeutic reiese o dorință orietată atât către psihoeducație cât și
către cunoașterea de sine.

Maria: Nu îmi place să vorbesc despre mine - "Mi se pare foarte ciudat. Eu nu
mănânc, nu sunt la fel ca ceilalți, refuz să mănânc pentru că sunt sufient de grasă, în
capul meu și mi-e frică să nu mă îngraș[...]nu prea mănânc în general. De când am
început să fumez și mă refer la iarbă, atunci am cea mai mare probemă cu stima de sine
pentru ca toată lumea râde, stă, glumește, iar eu stau si mă gândesc cât de grasă sunt.
Eu refuz să mănânc si beau orice. Sun constant pusă pe diete. Un ideal ar fi să împac
un stil de viață sănătos cu imaginea de sine". În discursul acesteia se observă o intonație
accentuată pe sintagma "eu nu mănânc" repetată de mai multe ori. De asemenea tonul și
intonația limbajului sugerează o neconcordanță cu imaginea de sine depreciată pe care o
asumă. Totodată se remarcă și o tendință de expunere foarte mare ce pare a avea un
nucleu histrionic.

Roxana îți dorește să aibă o alimentație echilibrată chiar și în perioadele

stresante. Spune că nu a identificat vreo legătură dintre un anumit tip de emoție și
comportamentul alimentar "haosat" însă nu reușește să păstreze o constanță pe o
perioadă mai mare de timp. De asemenea, relevant pentru ea este că întârzie de fiecare
dată. Ea parcurge în prezent cea de-a doua facultate și lucrează la program întreg în
paralel. Pe parcursul experienței de grup se vor releva teme timpului și a spațiului psihic
permanent ocupat. Similar cu spațiul psihic al lui Luca și al acestea manifestă o nevoie
de a fi mereu ocupat însă cu activități în special de ordin cognitiv.
În cadrul acestui exercițiu, toți participanții au expus o disponibilitate ridicată
către a se susține și accepta reciproc, precum si o dorință ridicată de înțelegere, cunoaște
și control al tulbururării.

Activitatea 3
În cadrul acestei activități se urmărește inițierea primelor contacte din grup,
socializarea ce va sta la baza relațiilor ulterioare de grup, relații cu efect terapeutic per
se, pentru membrii grupului.
Instructajul este să formeze echipe de câte 2 membri în care unul va fi A și
celălalt va fi B. Astfel rolulile de A și B, alese în interiorul diadelor permit o prima
formă de interacțiune și de manifestare a dominanței și supunerii, bineînțeles. Ulterior
desemnării rolurilor, în primele 5 minute A îi va pune întrebări lui B, întrebări de
cunoaștere, iar ulterior vor face schimb. Pentru a genera cât mai multă acuratețe se
exemplifică astfel: cum ti-ai ales facultatea asta, care sunt punctele tale forte, unde
consideri că mai vrei sa lucrezi, ce ți-ai dori să faci în următoarea perioadă, când
povesteai mai devreme m-am gandit la un anumit lucru, îmi poți spune mai multe
despre el etc.

Proces terapeutic
În această activitate, Luca s-a remarcat printr-un "complex de inferioritate"
dezvoltat într-o experiență de respingere a unei persoane de gen opus la o vârstă critică -
în adolescență. Această experiență declară că l-a schimbat foarte mult și l-a făcut să fie
pasionat de psihologie și ulterior, această respingere a antrenat și dorința de a slăbi. Prin
raportarea la relația sa cu persoanele din jur, tot aici se poate identifica și o teamă de
respingere pe care încă o poartă sub forma fricii de a fi prins mâncând sau de a se
îngrășa sau de "a nu fi un model sănătos pentru cei din jur".
În cazul Dianei s-a relevat un atasament specific față de copilul rebel deoarece
relata cu o emfază semnificativ apreciabilă din tonul si intonația discursului că ea a fost
"mereu fata rebelă care făcea graffiti și toată lumea credea că ea e cea mai populară
pentru că era mereu înconjurată de mulți oameni, dar eu m-am simțit întotdeauna
singura chiar daca eram mereu în centrul atenției". Tot în cadrul acestui copil rebel se
manifestă și adresarea la persoana a III-a ce are efectul de a evidenția și traduce și o
oarecare disonanță față de prezent, un caracter disociativ.
Aici a fost observată polaritatea prezentă în relația Florin - Ana care se va
dovedi relevantă pe parcusul intervenției întrucât unul dintre ei provine dintr-un mediu
sufocant ce nu i-a facilitat accesul sau spațiu personal, iar celălalt dintr-un mediu în care
a fost respinsă, nedorită, gonită constant, care "nu avea loc și pentru ea".
Prezentarea făcută de către coleg a fost, pentru toți participanții, percepută ca
fiind mai favorabilă decât realitatea personală ceea ce subliniază încă o dată însușirea
unei imagini negative de sine ca trăsătură reliefantă pentru această patologie.

Activitatea 4 - Valiza grupului

În această etapă este urmărită coeziunea de grup și relevarea felului în care
fiecare membru al grupului își asumă poziția în cadrul acestuia - afirmându-și intențiile,
valorile și identitatea.
Așadar, în prima parte membrii sunt invitați sa exploreze materialele prin
intermediul cărora se vor exprima. Printre acestea se găsesc coli A4 - albe și colorate,
carioci creioane colorate, creioane cerate, plastilină în 48 de culori, diferite colaje,
forme și obiecte în activități creative, o serie de elemente cu caracter alimentar (e.g.
linguri, furculițe, cuțite, obiecte de decor cu aspect de alimente, pahare, farfurii
miniaturale) precum și o paletă de lucru inspirată de natura - nuci, conuri de brad,
pietre de râu, pietris decorativ.

În punctul în care este realizată familiarizarea cu instrumentele artistice, se

formulează cerința de a exprima prin intermediul acestora, folosind ce metodă este mai
atractiva sau de ce nu prin sincretism, o nevoie, o asteptare sau poate doar o dorință -
ceva ce își doresc să primească sau găsească în cadrul acestui grup.

Proces terapeutic
Ana a modelat un trandafir despre care relata că "se află la jumătatea distanței
dintre boboc și floare, până acum nu a înflorit pentru că nu a avut mediul prielnic".
Ulterior a fost întrebată "ce ar trebui să găsească acest trandafir în mediu său, pentru a
putea înflori?" - iar răspunsul a fost acceptare și înțelegere.

Diana a modelat o spirală ce reprezinta lupta sa personală și un avion ce

reprezintă călătoria acestui grup. În această călătorie ar vrea să găsească apartenență și
conexiune, fapt ce poate reprezenta un punct de plecare în investigarea temei
înrădăcinare versus dezrădăcinare. Are o atitudine interesantă față de colegul ei care
manifesta scepticism, moment în care ea creditează personal intervenția noastră.
Luca a creat pe o coală albastră un cerc din plastilină portocalie în mijlocul
căruia a umplut cu o formă din plastilină închisă la culoare. Pe durata ]ntregului proces,
acest participant a avut un insigh deosebit de interesant cu privire la aniversarea zilei de
naștere a mamei sale în contextul modelării unui simbol investit cu valori precum
"siguranță","protecție","iubire","suport". Pe parcursul ședințelor se va observa în
continuare o tendință de a cucerii atenției grupului prin expunerea unor imagini foarte
sumbre despre experiența lui, imagini care nu sunt însoțite emoțional - nu sunt
congruente exprimării emoționale care le insoțește. Acest dezacord a condus la ideea
unei motivări atât de natura histrionică în esența personalității sale cât și de un efect de
atașament fuzional cu mama, pe baza relației conflictuale cu tatăl său - alcoolic și
hiperautoritar.
Luca:"Nu știu de ce am modelat asta, nici măcar nu știu ce este".
Terapeut: "de aici pare să fie un cerc portocaliu".
Florin: "mie mi se pare că e așa ca un colac pe mare".
Luca: "Nu colac, e mai degrabă cuib așa și înăuntru dorm puii dar mai
lipsește ceva".
Terapeut:"cum ar fi să completezi chiar acum ce mai lipsește?".
Luca:"La mulți ani! Asta mai lipsește...mama. Ah! Mi-am amintit, mâine e ziua
mamei, ce-am uitat. Da e o felicitare de la mulți ani, cu un cuib care plutește pe
o apă". Terapeut: "La ce te duce cu gândul apa aceea?".
Luca:"Păi e un ocean agitat care devine liniștit așa în preajma cuibului ".
Terapeut:"Ce nevoie are oceanul pentru a deveni liniștit".
Luca: "De iubire...de la cuib"
Maria a descris o imagine a încrederii și puterii în sine, imagine care în urma
dialogului terapeutic a revelat un eu gonflat similar unui pattern de narcisism depresiv.
Totodată și aici sunt observate granțele hiperpermeabile, confluente cu exteriorul.

Activitatea 5 - Ghem
În cadrul ultimei activități a fost creată o metodă de feedback astfel încât să
favorizeze crearea și menținerea unei conexiuni între participanți. Cerința acestui
exercițiu este ca fiecare membru să exprime ce poate lua acasă din întreaga experiența a
grupului, poate un lucru de care nu a fost conștient niciodată până azi, poate un gând,
poate o emoție sau o perspectivă - un punct de vedere. Jocul este început de unul dintre
facilitatori, continuat de restul grupului și încheiat de celălalt facilitator.

Proces terapeutic
În cursul acestui ultim exercițiu feedback-ul lui Luca și al Dianei s-au remarcat
deoarece ambii au vrut să ia acasă, ceva din experiența lor la grup, ca un martor al celor
făcute acolo. Astfel Luca și-a luat cu el o piatră de râu (neagră), iar Diana o nucă.
De asemenea în discursul Mariei a fost proeminentă nevoia de acceptare și
recunoștință pentru ca a găsit un grup care "nu o judecă după aparențe".

Luca și Diana au etalat o tendință de a prelua atitudinea terapeutică a

facilitatorilor precum și gesturile (e.g., Diana și-a luat la revedere de la grup prin
același gest de a se desprinde de sfoară).

2.4.2 Ședința a doua

Cea de-a doua ședință definește trecerea către exprimarea artistică și corporală,
lăsând în planul secund pentru o perioadă exprimarea directă - verbală. Astfel,
creativitatea este canalizată într-o energie psihică de exprimare autentică a sinelui.
Obiectivele acestei etape sunt orientate către autodezvăluire și coeziune.
În această ședință au fost folosite următoarele materiale: coli A4 - albe și
colorate, carioci creioane colorate, creioane cerate, plastilină în 48 de culori, diferite
colaje, forme și obiecte în activități creative, o serie de elemente cu caracter alimentar
(e.g. linguri, furculițe, cuțite, obiecte de decor cu aspect de alimente, pahare, farfurii
miniaturale) precum și o paletă de lucru inspirată de natura - nuci, conuri de brad,
pietre de râu, pietris decorativ.

În scopul atingerii acestor obiective am creat următoarea schemă de intervenție.

Activitatea 1 - Experieța ședinței trecute

În cadrul acestei activități s-a relevat scopul evaluării efectului ședinței trecute asupra
nevoii specifice fiecărui participant și implicit, impactul asupra comportamentului
alimentar. Astfel, ședința a fost deschisă cu următoarea propunere: Cum ați resimțit
experiența săptămânii trecute în următoarea perioadă? Cum v-a lăsat activitatea trecută?
Ce a adus în voi și cum ați trăit această experiență?
Diana a remarcat sincronicitatea grupului în dinamica activităților. A menționat și că se
asteaptă să o resimtă în continuare. De asemenea ședința a fost o sursă de "calmitate și
așezare".
Ana a notat faptul că își asumă timpul ca factor esențial al schimbării, asemeni florii
care are timp să se deschidă - obiect creat în ședința trecută.
Activitatea 2 - Sunetul meu
Acest exercițiu urmărește expresivitatea corporală și crearea unui contact autentic cu
propriile emoții dar și cu paleta largă de trăiri ale grupului, prin mijloace artistice și
corporale. În primă fază emoțiile sunt afirmate, expuse oferite grupului printr-o secvență
de sunete apoi grupul le amplifică prin reproducerea la unison a aceleiasi secvențe
melodice. Astfel fiecare participant are un moment de prim-plan pe scena grupului în
care oferă și primește în mod activ, aflându-se în relație cu grupul. Pentru acest
exercițiu au fost alese și create o serie de obiecte care împreună scot diverse sunete.

Proces terapeutic
Luca a preluat aceași secvență muzicală asemeni Izabelei, spunând că a lui sună mai
bine. Atitudinea lui a fost de a-și lua mai mult din spațiul de exprimare rezervat pentru
el, încercând să-i acopere pe ceilalți participanți cu sunetele proprii. A impus chiar un
ritm, atunci când era randul altui participant. Terapeuții au sistat procesul îndreptându-și
atenția însă a refuzat orice formă de dialog referitor la această pornire, spunând că își
cere scuze și că era doar fascinat de sunete
Florin a redat un zgomot de agitație prin frecarea a două obiecte. A explicat că trece
printr-o perioadă foarte dificilă și că îi este greu să se adune și astfel acesta este
zgomotul din capul lui.
Diana: a explorat îndelung toate obiectele motivând că ea este atrasă cumva de lucruri
pe care nu le face sau știe majotitatea oamenilor. A creat o secvență de sunete mai
complexă decât restul grupului. Această exacerbare a dorinței de a nu fi precum ceilalți
se va estompa pe parcursul sedințelor, fapt ce denota în continuare asumarea copilului
rebel și interiorizarea acestuia în structura complexă a psihismului personal.

Maria a manifestat o formă de rezistență spunând "mie nu-mi vine să fac niciun sunet,
dacă vreți pot să vă cânt, îmi place asta". În cursul dialogului terapeutic, când această
atitudine a fost investigată, Maria a renunțat în a o mai manifesta, eveniment ce
subliniază tendința histrionică ce îi susține această pornire de manipulare a atenției
grupului. Când a fost întrebată ce poate reprezenta acest sunet a spus "nu stiu, poate că
mă simt bine aici cu voi".

Roxana s-a remarcat printr-un sunet simplu și evaziunea din exercițiu, astfel încât s-a
grăbit să își depășască momentul ei.

Activitatea 3 - Logo-ul meu

Dacă data trecută s-au expus verbal câteva detalii semnificative pentru ei, în cea de-a
doua ședință se urmărește tot coeziunea de grup și autodezvăluirea însă la un nivel mai
profund. Astfel toți participanții au fost invitați să exploreze o varietate de instrumente
(enunțate mai sus) cu ajutorul cărora să-și creeze un logo, o insignă, un blazon cu scopul
de a surprinde cât mai bine sinele acestora. Poate fi compus din elemente ale imaginii
de sine sau ale imaginii despre lume, poate surprinde aspecte ideale, ipostaze, roluri,
elemente cu care participanții intră în dinamică. Singurul cadru a fost reprezentat de
cerința de a surprinde ceva din sinele fiecaruia, ceva reprezentativ pentru aceștia,
cuprinzător sau, deopotrivă, sunccind și relevant. Astfel au putut fi reliefate diferențele
de percepție între discursurile anterioare în relație cu imaginea de sine și perceptia în
raport cu același obiect dar exprimată altfel.
Luca a încercat să așeze 10 pietre de râu una peste cealaltă ca simbol al echilibrului. Nu
pare a avea un numar exact, a încercat de foarte multe ori însă de fiecare dată s-a
dărâmat. Când a fost întrebat ce înseamnă pentru el echilibrul, a relatat:
Luca: "Îmi este foarte greu să țin un echilibru. Eu mă identific foarte mult cu
extremele. Ba sunt vegan, mănânc la ore fixe, deloc carne, foarte sănătos, merg
de trei ori pe săptămână la sală ba nu fac toate lucrurile astea și pic în cealaltă
extremă și mănânc foarte mult până îmi vine să vomit, adică total opus. Și nu
doar la mâncat ci și în celelate domenii și am ajuns la concluzia că echilibrul
mă satisface cel mai mult". Terapeutul a reflectat: "cumva încerci să creezi un
echilibru din 10 pietre, și încerci, și încerci și văzând că nu funcționează, nu mai
încerci nimic."

Luca: "Da exact așa fac".

Terapeut: "Dar poate fi realizat un echilibru și din mai puține pietre"

Luca: "Da dar voiam să fac cu cât mai multe".

Terapeut: "Ce inseamnă toate aceste <<mai multe>> pentru tine?".

Luca: "Nu știu, nevoia de a umple un gol că așa am observat și în viața mea,
mănânc până nu mai pot, lucrez cât mai mult până nu mai pot, toate chestiile le
fac până nu mai pot, e undeva un gol pentru care factoate lucrurile astea și nu
îmi dau seama de unde e...sigur vine de undeva din copilărie".

Terapeut: "Ce putea fi din copilărie, o lipsă, o dorință, o nevoie, ce a rămas

neumplut acolo?".

Luca: "O lipsă de iubire, a mea față de tatăl meu. Eu am avut o relație foarte
delicată cu tatăl meu care acum este decedat, a murit din cauza alcoolului...și
 noi nu am fost apropiați și probabil prin mâncare încerc să îmi umplu acest gol.
Astea sunt gândurile mele bazate pe analiza mea".

Terapeut: "E un gol acolo, se simte dureros. Ai încercat vreodată să stai un pic
cu el, cu starea pe care ti-o dă".

Luca: "Da, e un sentiment urât și de când am început să mă dezvolt, și să

conștientizez lucrurile astea, mă concentrez mai mult pe viața socială și mi-e
foarte bine mai ales că eu sunt natural extrovertit și de aici îmi iau energia. Am
observat că atunci când stau cu oamenii și râd și mă simt bine, dispare pofta,
dispare la modul că pot să nu mănânc și recent am descoperit cum se simte să îți
fie cu adevărat foame pentru eu mâncam înainte, de dimineața până seara și
abia acum am început să cunosc senzația de foame. Și acum ca ai spus de statul
cu emoția aia, îmi propun să învăț să stau cu această senzație de foame, ca mie
îmi vine să o astup repede, așa fac în toate stările negative, am tendința să le
astup imediat"

Terapeut: "Cum ar fi să stai pur și simplu și să nu faci nimic?"

Luca: "Încerc uneori însă îmi este foarte greu, de la meditație am învățat să îmi
calmez gândurile ți să îmi eliberez mintea și eu orice ganduri aș avea am aceași
stare - asta mi se pare fascinant, gândurile nu îmi mai schimbă neapărat
emoțiile"

Terapeut: "Atunci ce schimbă emoțiile?"

Luca:"Păi perioadele prin care trecem cu toții. Uite când fac lucruri care nu îmi
plac, când îmi iau de muncă acasă, ajung și parcă mă transform într-un monstru
și nu mai fac nimic, procrastinez, ma simt foarte rîu cî nu muncesc și asta mă
face să mănânc în continuu. Ieri am mâcat de treizeci de ori, cred,aseară mă
durea burta, groaznic. Și când sunt singur, la fel, mănânc până nu mai pot. Cred
că ține și de nevoia de a fi iubit, deși nu simt o lipsă nu am fost vreodată foarte
îndrăgostit, însă cred pe undeva că am nevoie și de iubire, lucru care pornește
de la relația cu tatăl"

În decursul dialogului terapeutic au mai fost relevate nevoia de atenție, reimțită

în copilărie din cauza - spune el - a climatului conflictual în care s-a dezvoltat.
Vinovăția se prezintă ca un substrat pentru toate dispozițiile negative ce stau la baza
impulsului de a mânca excesiv.
 Diana și-a exprimat blazonul printr-o bomboană modelată prin care se
reprezintă. Discursul acesteia are o tentă dramatică și ușor exagerată "si pentru ca vreau
să sune tragic, mai încolo pot să rămân fără vedere, mâini, picioare însă tot mai am
mâncare pe care să o mănânc și să mă gândesc mai încolo la asta". Restricțiile
alimentare reprezintă pentru ea o formă de constrângere în baza căreia nu-si poate
construi alegeri personale care să fie în acord cu aceste restricții. De asemenea, înaintea
apariției acestor restricții, Diana nu avea probleme alimentare însă brusc, la interzicerea
unor alimente, a dezvoltat această compulsie. În acest caz copilul rebel are o greutate
semnificativă asupra comportamentului ei alimentar.

Ana a modelat o minge "la fel de grasă ca ea" și spune că ar fi modelat-o mai
mult, ar fi nivelat-o mai mult, ar fi făcut-o mai echilibrată. Figurina reprezintă varianta
ei de acum. În dialogul terapeutului cu Ana, primul remarcă faptul că forma pare
îndesată într-un pahar apoi Ana continuă, spunând că se chinuie să încapă. Terapeutul îi
relevă aici motivul unui alt pahar, care reprezintă în continuare mediul ei familial și care
pe parcursul ședințelor se va dezvălui a fi plin de respingere față de Ana. Astfel, Ana
poate avea o teamă de respingere în baza căreia "face tot posibilul să încapă în foarte
multe pahare, unele fiind potrivite măsurii ei, altele nu".
Terapeut: "Cum ar fi pentru acest personaj să iasă din acest pahar și să-și caute
un altul croit pe măsura lui".

Ana:"Periculos cred, asta ar însemna să rămână fără pahar, asta mi-a venit să
zic. Eu ar trebui să o țin până ăi găsesc alt pahar, însă întâi trebuie să-și
găsească alt pahar, nu renunță la ăsta până nu își găsește altul și probabil nu o
să își găsească altul pentru că nu o să caute altul pentru că nu-și dorește"

Alina a avut o acces de plâns încă de la primele cuvinte rostite. Pe parcursul

sedințelor se va releva ca fiind foarte importantă această excluziune – izolare socială a
cărei victime a fost în special în școala generală. A decorat un con de brad cu plastilină
de diverse culori spunând că reprezinta evoluția sa - de unde a plecat și unde a ajuns. Tot
discursul a fost deosebit de emoționant pentru ea, fiind tot timpul cu lacrimi în ochi.
Florin a desenat un omuleț care pleacă într-un maraton. În discursul terapeutic s-
a reliefat un comportament de pedepsire, pe care l-a subliniat chiar el spunând că urăște
practic tot ce implică un maraton (e.g., frigul, ploaia) și că și-a dat seama ca are această
tendință însă nu îi cunoaște încă natura. Oscilează puternic între dorința de a-l face și
cea de a nu se antrena în demersul acesta. Menționează o parte conșientă și una
inconștienta, una care îl motivează în alegerile potrivite pentru viața sa și una care
exercită o forță opusă asupra sa.
Maria a afișat o atitudine respingătoare la primirea mingiei (care desemna faptul
că ea era următorul vorbitor). A desenat un fluture și un trandafir cu linii clar delimitate
pe exterior si firave - palide pe interior, spunând astfel.
Maria: "Ce e pe exterior este foarte puternic și frumoas numai că dacă sunteți
atenți, ce e în interior este foarte fade-uit, pentru că așa mă simt eu uneori
foarte fadă și tind spre idealul acesta de frumusețe al fluturelui. Momenta sunt o
omidă. Și trandafirul acesta sunt oarecum eu, adică aș vrea să fiu frumoasă
precum este el, dar sunt eu pentru ca sunt foarte anxioasă și tind să îndepărtez
foarte repede oamenii și să stau foarte mult timp închisă în mine. Tind spre un
ideal pe care nu îl pot atinge momentan"
Terapeutul reflecta incongruența:"Bun deci ești în același timp și un trandafir și
o omidă care vrea să devină un fluture".
Maria:"Nu, nu neaparat. Fluturele este ceea ce văd oamenii, o parte așa mai
<<wanna be>> ar trandafirul este ce as vrea eu să fiu pentru ca trandafirul
este un boboc oarecum. Așa mă simt eu câteodată foarte mică. Eu am trecut
printr-o experiență foarte interesantă, am luat un drog care durează doar
cincisprezece minute si am realizat foarte multe chestii, cum ar fi asta ca eu nu
sunt încă capabilă să depășesc etapa asta de copil și să accept realitatea așa
cum este, mi-e frică să depășesc stadiul ăsta. Am fost pusă oarecum față în față
cu demonii mei interiori și practic ei sunt părerile nașpa despre mine și tot ce
fac eu în sensul ăsta de a mă autodistruge inconștient și stau cu spatele la ei dar
ei sunt acolo."
Terapeut: "Și spre ce te uiți dacă stai cu spatele la ei?"
Maria: "Cât mai departe de adevăr, adevărul este ceva ce nu vreau să văd
vreodată."
Terapeut: "Te-ai uitat vreodată la el?"
Maria: "Da. Tot în cursul experienței, eram foarte mică, foarte atașata de un
ursuleț simțeam oarecum că mă protejază iar demonul era imens - eu eram ca o
furnică iar el era ca un om și oarecum mi-a zis ca nu o să scap niciodată de el
pentru ca nu am facut niciodată ceva ca să mă schimb și eu i-am zis ca nu sunt
pregatită încă sa scap de tine dar într-o zi o să scap și l-am făcut mic și l-am
băgat într-o cușcă"
Terapeut: "Ce părere are demonul ăsta despre tine?"
 Maria: "Că nu am niciun pic de valoare, că lumea are o părere urâtă despre
aspectul meu și nimeni nu este interesat să te cunoască dacă nu ești cool. Mi-e
rușine de mine."
Se remarcă faptul că în tot acest discurs despre ea, nu a existat niciun element
care să reflecte imaginea ei actuală ceva ce este ea în acest moment. Această imagine
confuză a identității de sine care nu reprezintă nimic din ceea ce deține ea în prezent
poate sugera o traumă de abandon.
Roxana a reprezentat un peisaj în care fiecare element se identifica unui element
central personalității ei. "Partea verde este natura - spiritul și energia mea, motivația
mea, partea mea pozitivă care se cam duce pe fereastra, iar o regăsesc, iar o pierd,
pietrele reprezintă partea mea pragmatică și realistă, iar cea albastra este marea

- eu am o problemă cu anxietatea, ma agit când chiar e ceva rau sau dacă nu mă ridic
la standardele mele. Nu reușesc să mă apreciez pentru ceea ce realizez". În prezent s-a
identificat cel mai mult cu natura - pozitivismul și energia. Tot ansamblul creat de ea
este bine delimitat, ca și cum aceste elemente nu comunică între ele. Acest lucru a fost
remarcat de către terapeut, iar ea a explicat în continuare astfel:"Daca stau bine să mă
gândesc ar fi bine dacă ar fi așa și în viata mea reală însă lucrurile sunt mult mai
amestecate în capul meu". Acest fapt elimină sugerează o oarecare formă de evaziune în
imaginar, reliefând idealizarea acestui desen în raport cu realitatea concretă. Terapeutul
a provat-o să modeleze acum desenul astfel încât să îi semene mai mult vieții ei. Ca
răspuns, toate elementele au fost amestecate "haosat".

2.4.3 Ședința a treia

A treia ședință a canalizat demersul terapeutic către o nevoie organic a grupului
care a luat formă de la începutul înfiinţării sale – cunoaşterea – atât pur ştiinţifică, cât şi
profund intimă, personală. Pe parcursul diferitelor activităţi desfăşurate anterior, aceste
întrebări şi-au creat o formă de a se exprima şi un fond în care să se reverse în
discursurile terapeutice realizate cu toţi membrii grupului. Astfel, a luat naştere o
structură alcătuită din 2 activităţi ce îşi propun a servi următoarelor scopuri:
 Psihoeducație, informare cu accent pe cel de-al doilea factor primar stipulat de
Irvin Yalom în cercetările sale.
 Autodezvăluire în măsura în care procesul început de la primele interacțiuni se
cristalizează în aparatul psihic grupal.
 Coeziunea grupului ce traduce eficiența cu care se vor realiza tranzacțiile de
opinii, informații, daruri simbolice precum si dinamica relațiilor din cadrul unui
 grup.
In relație cu aceste obiective, întalnirea se constituie astfel.

Activitatea 1 – Brainstorming
Această activitate are ca scop, în prima etapă, parcurgerea unei stări de natură
meditativă care permebilizează membranele profunde ale sinelui permiţându-le astfel
participanţilor să intre în contact cu o formă autentică, naturală şi liberă în exprimare a
eu-lui. Relaţia astfel realizată cu sinele, corpul şi psihicul, este ghidată în continuare
către hrană. În acest punct se deschide calea către resemnificarea activităţii de a mânca
– de a se alimenta, percepută negativ în prezent ca efect al patologiei, în ceea ce
reprezintă la bază pentru orice fiinţă vie – o activitate prielnică, roditoare, pentru corp şi
spirit. Astfel se evocă semnificaţia, personal a fiecărui participant, a hranei şi pe măsură
ce evoluează discursul, sunt invitaţi să intre în contact cu acele situaţii de viaţă în care
hrana este folosită cu alt scop decât cel de alimentare – poate de descătuşare a unor
impulsuri, poate dintr-o neputinţă de a conţine o emoţie sau poate ca supapă pentru o
trăire negativă. Situaţiile astfel concretizate, sunt centrate în prezent printr-o formă
experienţial unificatoare a brainstorming-ului în care fiecărui participant i se rezervă un
spaţiu de exprimare a acestor situaţii, în aparatul psihic grupal.
Exprimarea situaţiilor a fost ghidată prin întrebări de tipul: ce simţi în legătură
cu situaţia aceasta, ce îţi trece prin minte, ce îţi vine să faci, ce poate ascunde această
trăire, cum eşti cu ea acum e inconfortabilă sau te deranjază, cum sunt toate acestea
pentru tine acum, în acest moment.
Ulterior expunerii situaţiilor particulare fiecarui membru, grupul primeşte
responsabilitatea asupra generării de semnificări, soluţii şi idei pentru participantul aflat
în focus. Astfel se accentuează percepţia suportului social, iar activarea dinamicii de
grup centrate în direcţia înţelegerii, susţinerii şi ajutării membrului creează în sine un
efect terpeutic.
În etapa finală, clientul aflat în focus este confruntat într-o manieră experienţială
cu toată multitudinea de soluţii apoi este invitat să modeleze soluţiile în contextul
personal de viaţă şi împreună cu facilitatorii şi grupul să găsească o formulă proprie.
Luca etalează o paletă largă de situaţii în care identifică prezenţa dorinţei de a
mânca”Mănânc atunci când sunt stresat, atunci cand sunt foarte entuziasmat – de
bucurie, când mă simt singur, când sunt obosit” Terapeutul repetă şi reflectă discursul
clientului, sugerând o conexiune între situaţii, adresând la final întrebarea: ”Care ar fi
legătura dintre ele?”. În continuare a decis să aprofundeze pe subiectul singurătăţii, apoi
grupul a relevant multiple alternative şi soluţii la situaţia sa, încercând să îi înţeleaga
universal existenţial.
e.g., să te implicit în activităţi de voluntariat, să participi la activităţi de grup
organizate pe facebook, să faci câte un lucru nou zilnic, să îţi iei un animal, să
încerci sa pictezi etc.

Centratul pe activităţile sociale, pe grupuri şi dinamicile relaţiilor de grup a

reieşit ca fiind resursa lui Luca.
Diana a generat un efect de învăţare în tot grupul, astfel toţi participanţii au fost
interesanţi de dieta impusă în cazul afecţiunilor ei şi au învăţat cu toţii ce poate mânca
ea. Asemeni lui Luca, şi în cazul ei se remarca un pattern de a mânca pe fond emoţional
“Ideea este că eu pot şi îmi fac mâncare singură acasă însă atunci când eşti pe
stradă şi o vezi cum arată şi ştii că nu ai voie să o mănânci ţi se face poftă
instant. Plus că eu am avut o perioadă mai depresivă în care am tot încercat
combinaţii de genul acesta şi nu a ieşit bine, iar în ceea ce priveşte emoţiile da
şi eu sunt ca voi – mănânc la emoţii intense, mănânc la anxietate dar eu spre
exemplu simt mereu anxietate adică nu e numai când dau un examen, în genral o
simt”

În cadrul grupului au fost generate soluţii diverse însă terapeuţii au reperat o direcţie
către diminuarea anxietăţii şi ulterior acesteia s-au generat soluţii către sport, dans şi
expresivitate corporală, exerciţii de respiraţie şi se pare ca şi sistemul de recompense este un
instrument eficient pentru ea. S-a remarcat totodată o uşoară disociere în raport cu problema în
sine întrucât se raportează la ea ca fiind complet exterioară (e.g., nu se opreşte; e o chestie
foarte complexă, dacă eu mă lupt cu ea de atâta timp..., chestia asta te loveşte aşa mergând pe
stradă). Tot aici se relevă şi ipoteza unei dificultăţi în acceptarea formei actuale a sinelui
precum şi dificultăţi de gestiune a relaţiei cu instanţele de autoritate din viaţa ei.

Florin evocă tema părintelui ideal desfăşurând în discursul său ideea unor
părinţi care nu şi-au asumat resposabilităţile depline impuse de creşterea a trei copii.
Totodată caracterul ideal frecvent insuflat alături de imaginea sa despre viaţă pare
conturat în relaţie cu părinţii acestuia despre care sugerează că nu au tocmai nişte
prezenţe ideale în copilăria sa, cu specificitate pe domeniul financiar. Astfel, în cursul
dialogului terapeutic s-a tratat imaginea unui Florin ideal despre care s-a relatat în
continuare că îi este dificil să îşi asume responsabilităţi pe perioade lungi de timp. Ca
resurse, în cazul lui s-au revelat, spontaneitatea şi creativitatea pe care îşi doreşte să le
deschidă în continuare în viaţa sa.
 Maria prezintă un scenario de viaţă care pare a oscila între autonomie-
dependenţă, maturitate – imaturitate, valori personale – valori sociale, stagnare –
autotransformare, precum şi alte teme elaborate în discursul ei. Deşi în şedinţele trecute
a afirmat în mod accentuat că ea refuză să mănânce din teama de a se îngrăşa, la acest
exerciţiu a sugerat câteva contexte de viaţă incompatibile cu aspectele prezentate iniţial
(e.g., mănânc după ce mă cert cu mama sau cu Duma – iubitul clientei, când sunt
furioasă sau stresată în general, când sunt tristă şi mă simt singură). În dialogul
terapeutic a fost deschisă relaţia cu mama, faţă de care clienta s-a poziţionat într-o
dinamică conflictuală generată de una din temele ei majore: autonomie – depenenţă.
Grupul a generat soluţii şi perspective de înţelegere asupra relaţiei cu mama: „dacă ştii
că îţi face rau să vorbeşti cu ea atunci, limitează cumva asta, sau fă totul mai
structurat, adică preia tu controlul, stabileşte-ţi tu orele si momentele în care alegi să
vorbeşti cu ea”. În cazul Mariei sedinţa de grup a scos la suprafaţă aspectele negative a
acestei teme majore din viaţa ei, astfel încât clienta prezintă un univers psihic
conflictual, dincolo de relaţiile sale cu celelalte persoane care sunt guvernate cumva de
acest surogat de contact.

Activitatea 2 – La revedere
Această şedinţă a solicitat un grad înalt de implicare cognitivă şi emoţională în
dinamica grupului. Empatia în relaţie cu înţelegerea particularităţilor unice fiecărui
client a fost însoţită de consideraţie pozitivă necondiţionată, acceptare, exprimare liberă
şi flexibilitate. Finalul este marcat de o metodă de încheiere care permite exprimarea
corporală.
Participanţii au fost invitaţi să se ridice şi în continuare să păstreze cercul şi
activitatea a fost deschisă de către terapeut, astfel: “Am cules câte ceva din subiectele
noastre de astăzi şi brusc ele s-au transformat în nişte fluturaşi pe care îi voi scoate
acum din buzunar şi îi vom lăsa împreună să zboare din mână în mână dar cu mare
atenție că sunt foarte rapizi și trebuie să fim foarte atenți cu ei, repede-repede să nu
zboare”- pe parcursul exercițiului am generat diversitate în mișcare. Apoi pentru a
destined partea inferioară a corpului am inventat un șoricel care fuge pe la picioarele
noastre și trebuie să îl sărim pentru a nu îl călca.

2.4.4 Ședința a patra

 Această ședință are ca scopuri activarea unor experiențe din copilărie,
developarea simbolurilor ce au reprezentat cheia înțelegerii acestei ulterioare și
resemnificarea mesajului ce stă la baza unei tendințe actuale. Simultan realizării acestor
obiective sunt urmărite și creșterea autodezvăluirii în baza căreia se va filtra experiența,
dar și coeziunea – sursă de energie creatoare a grupului.
Activitatea constă într-o meditație creatoare al cărui text l-am elaborat în
vederea constelării unor repere din copilărie, a activării substratului inconștient pe care
experiența îl poartă și al integrării sale într-o manieră unificatoare.
1. Etapa 1 – Activarea instanței eului copil prin evocarea experienţelor trăite în
cadrul copilăriei. Textul meditației creatoare se prezintă astfel: „ Te invit acum
să te aşezi cât mai confortabil, iar atunci când te simţi pregătit poţi închide
ochii. Tălpile tale ating podeaua. Corpul tău este relaxat. Atenţia ta se
îndreaptă asupra respiraţiei. Vizualizezi traseul aerului prin corpul tău.
Plămânii tăi se umplu cu aer. Cu fiecare respiraţie mă simt din ce în ce mai
relaxat. Inspir şi expir. Respiraţia mea este uşoară. Curge lin. Vizualizez cum
gândurile mele se transformă în nori. Cu fiecare gând de care mă eliberez mă

simt din ce în ce mai relaxat. Observ cum în faţa ochilor mei plutesc nori uşori.
Sunt eliberat de orice gând. Sunt calm şi relaxat. Vizualizez o câmpie vastă,
luminoasă, încărcată de culori. Un aer cald îmi mângâie pielea. Aud ciripitul
păsărilor, zumzetul insectelor, foşnetul frunzelor şi cu fiecare sunet starea mea
de relaxare se adânceşte din ce în ce mai mult. În faţa ochilor mei apare o
potecă, la capătul căreia zăresc în depărtare o casă. Cu cât mă apropii mai
mult de aceasta, începe să-mi pară din ce în ce mai cunoscută. Parcă am mai
fost aici de atâtea ori. Este chiar casa copilăriei mele. Tocmai am ajuns în faţa
uşii care se dechide uşor. Intru în casă şi totul este familiar. Lucrurile se află la
locul lor. În stânga mea zăresc o masă cu fotografii. Sunt chiar amintirile mele.
Ochii mei se plimbă printre acestea, însă una dintre ele îmi atrage privirea. Este
ceva special la această fotografie. Această fotografie spune o poveste din viaţa
mea în care am avut o nevoie pe care nu am primit-o. Poate să fiu ascultat,
îmbrăţişat, încurajat sau chiar să primesc atenţie. Oricare ar fi această nevoie,
observă cu atenţie ce îţi spune ea. Observă ce simţi atunci când o priveşti, ce
gândeşti sau ce îţi vine să faci atunci când te uiţi la ea. Şi orice ţi-ar trece prin
minte, lasă totul să curgă. Când te simţi pregătit, te invit să pui această
fotografie la locul ei. Să îţi iei la revedere de la ea. Acum, încet, încet, îţi
îndrepţi paşii către ieşire. Vizualizezi drumul pe care ai venit, întâi poteca, iar
 apoi câmpia colorată. Te afli chiar la începutul acestei călătorii. Începi să devii
conştient de senzaţiile tale corporale. Îţi simţi mâinile, picioarele, trunchiul.
Când eşti pregătit te invit să deschizi ochii.”

2. Etapa 2 – Ca instrumente de exprimare corporală se prezintă un set de eșarfe,

câte una pentru fiecare membru. Participanți îsi aleg eșarfele și astfel se remarcă
încă o dată tranzacțiile desfășurate în dinamica de grup (e.g.cedarea,
negocierea,dominanța etc) iar apoi sunt informați cu privire la metoda acestora
de utilizare precum și la valența simbolică cu care vor fi investite în suținerea
nevoilor grupului.
3. Etapa 3 – Participanţii sunt invitați să evoce în focusul grupului, prin intermediul
unui joc de mimă, situaţia traită în peisajul meditative precum și trăirile simțite.
În acest timp, ceilalţi membri ai grupului încearcă să înţeleagă (prin întrebări,
interpretări, indicii) situaţia de viaţă pe care persoana aflată în focusul grupului
încearcă să o exprime. După ce situaţia a fost identificată corect, iar membrul
care o exprima confirmă acest lucru, membrii grupului vin în întampinarea
nevoilor persoanei aflate în focus. În acest sens investesc eșarfele cu un dar
simbolic, ce răspunde în viziunea lor, nevoilor persoanei aflate în cetrul atenției.
Instructajul sugerează formule de adresare precum: „eu cred că ai fi avut nevoie
să...”, urmând să așeze eșarfa pe umerii participantului aflat în focus.
4. Desfăşurarea şedinţei
Diana a avut un parcum imaginative ce a ghidat-o către o poză spunând:
”În toata meditația asta eu am ajuns la o poza, cu mama mea în care păream
amândouă fericite, dar care însă nu reflecta realitatea nici de la vremea aceea,
nici de acum”. Terapeut:”Nu reflecta realitatea, însă atunci ce reflecta?”
Diana:”Poate ce îmi doream eu sau, habar nu am, cert este ca în poza aceea
eram foarte fericite și relația noastră nu a fost tocmai așa”.
Terapeut: ”Înteleg, și atunci cum era?”
Diana:”Păi nu știu ea este o fire foarte bolnăvicioasă și mereu tristă și dădea tot
timpul vina pe mine că eu sunt cauza mea este așa”
În acest moment Diana spune că vrea să se oprescă aici. Starea emoțională
generată contextual meditativ a fost predominant negativă, cu accese de plâns și o
postură corporală ce exprimă tristețe și un peisaj interior angoasant. Totodată una din
ipotezele terapeutice este orientată și către o somatizare în plan fizic a vinovăției legate
de starea de sănătate a mamei. O direcție de lucru în terapia individuală pornește de la
travaliu de reconfigurare simbolică a experienței începând cu activarea contextului,
continuând cu accesarea configurației simbolice corespunzătoare pattern-ului
conflictogen, sfârșind cu implicarea planurilor simbolice multiple în strategia de
reconfigurare (Badea, M., 2013).
Diana a primit ceea ce pe rând fiecare participant a crezut ca îi lipsea: siguranță,
iubire necondiționată, grijă, blândețe, un gest afectiv fizic.
Ana a evocat imaginea unui copil care a fost lăsat singur. În continuare spune:

”Ideea este că eu nu am copilărit cu ai mei, m-au lăsat pe la un an când nu mai

eram dependenta de mama. M-au lăsat la familia tatălui care nu erau de acord
cu mine și cu mama”.
Terapeut:”Și cum a fost pentru tine sa-ți petreci copilăria acolo”.
Client:”Destul de tristă în ideea că abia am așteptat să plec de acolo și îmi aduc
aminte că i-am scris odată Moșului, niciodată nu venea dar eu îi tot scriam, i-
am scris că vreau să mă mut cu ai mei, să mă aducă acasă și cumva am crescut
cu ideea că <<tu nu sunt binevenită în familia asta>> . Îmi dau seama că erau
cum știau ei să fie dar nu a fost ce aveam eu nevoie atunci – erau foarte reci și
distanți. Cumva eu am apărut și într-un moment prost când mama tatălui se
îmbolnăvise și nu mai știu cine la fel și ghiciți a cui e vina?! Cumva eu nu am
mai putut sta cu ai mei în București pentru că trebuia să stea mama tatălui și nu
era loc și pentru mine pentru că pe ea o deranja plânsul noaptea.”.
Terapeut:”Cumva nu era loc pentru tine nici aici lângă părinții tăi, nici la
familia tatălui”.
Ana:”Da, asta a fost percepția mea în toată copilăria, că nu există loc pentru
mine”. Terapeut:”Ce ai fi avut tu nevoie atunci?”
Ana:”Păi aș fi avut nevoie să stau cu ai mei, aș fi avut nevoie să nu aud anumite
chestii mai mult decât să primesc altele. M-ar fi ajutat mai mult o situație neutră
mai mult decât una negativă. Cumva îmi este destul de greu să îmi imaginez că
aș fi putut să primesc ceva pozitiv, însă aș fi vrut ca macar să nu primesc nimic
negativ”.
Acest fragment evocă peisajul interior al Anei alcătuit din incapacitatea de a
accepta ideea că ea ar putea primi ceva pozitiv. Totodată, este subliniat în decursul
ședințelor ulterioare și este specificat direct de către ea în urma acestui acest aspect de a
primi care îi este cumva “inconfortabil” și imposibil astfel de trăit, fiindu-i mult mai
ușor să dăruiască.
În descursul procesului, ea a primit într-o formă finită obiectele nevoilor ei, deși
acestea nu au fost direct extrase din discursul ei. Acest fapt traduce capacitatea grupului
de a conține la nivel de inconștient grupal, trăirile greu de exprimat de către membrii
acestuia.
Maria a avut un moment reprezentativ pentru tiparul unei relații părinte – copil
suprainvestit în care a descris climatul comunicațional din relația sa cu mama. Acesta
conturează câteva caracteristici precum, împlinirea așteptărilor fapt ce induce mai
departe potențialul unui părinte narcisic. În cadrul grupului a primit acceptare, iubire
“pentru ceea ce este și nu pentru ceea ce face sau nu”, mulțumire și încredere.

2.4.5 Ședința a cincea

În această ședință am sintetizat câteva dintre temele fundamentale comune ale
membrilor grupului în baza conexiunilor stabilite de către aceștia între
senzații,percepții, trăiri, acțiuni și gânduri și a produsului final în spațiul emoțional.
Astfel, se prezintă structura.
 În cazul lui Luca au fost identificate: tema singurătății și tema respingerii
 În cazul lui Florin au fost identificate: tema singurătății și tema vinovăției
 În cazul Dianei au fost identificate: tema vinovăției, tema tristeții și tema fricii
 În cazul Anei au fost identificate: tema tristeții, tema rușinii și tema furiei
 În cazul Alinei au fost identificate: tema tristeții, tema respingerii și tema
vinovăției
 În cazul Roxanei au fost identificate: tema fricii, tema tristeții și tema vinovăției
 În cazul Mariei au fost identificate: tema respingerii și tema tristeții
În continuare, a fost realizată o analiză a factorilor comuni atât din punct de
vedere conceptual cât și experiențial din contactele realizate pe parcursul ședințelor cu
participanții. În urma acesteia, activitatea din această ședință este centrată pe lucrul
experiențial in aici și acum utilizând instrumente art-terapeutice de sinteză creativă cu
scopul de a activa și experimenta emoția cu valență ridicată de disconfort pentru ca
ulterior această să poată fi integrată, în urma procesului terapeutic, în aparatulș psihic.
Obiectivele acestei ședințe sunt de a resemnifica 3 emoții cu valență negativă pentru
sine: singurătatea, teama și tristețea, într-o manieră experiențial – unificatoare și ulterior
de a activa și conștientiza resursele personale fiecărui participant.
1. Etapa 1 – facilitarea contactului emoția de tristeţe. Participanţii sunt îndrumaţi să
se gândească, să îşi amintească un context în care aceştia trăiesc tristeţea.
Aceştia sunt invitaţi să îşi amintească modul în care obişnuiesc să reacţioneze
 când experimentează această trăire, gândurile care le trec prin minte. Ulterior
acestui demers de reamintire sunt invitaţi să aleagă din materialele puse la
dispoziţie un mijloc pe care îl consideră potrivit pentru a da formă, culoare,
mărime - emoţiei de tristeţe.
2. Etapa 2 - facilitarea contactului emoția de teamă. Participanţii sunt îndrumaţi să
se gândească, să îşi amintească un context în care aceştia trăiesc teama. Aceştia
sunt invitaţi să îşi amintească modul în care obişnuiesc să reacţioneze când
experimentează această trăire, gândurile care le trec prin minte. Ulterior acestui
demers de reamintire sunt invitaţi să aleagă din materialele puse la dispoziţie un
mijloc pe care îl consideră potrivit pentru a da formă, culoare, mărime - emoţiei
de teamă.

3. Etapa 3 - facilitarea contactului cu emoția de singurătate. Participanţii sunt

îndrumaţi să se gândească, să îşi amintească un context în care aceştia trăiesc
singurătatea. Aceştia sunt invitaţi să îşi amintească modul în care obişnuiesc să
reacţioneze când experimentează această trăire, gândurile care le trec prin minte.
Ulterior acestui demers de reamintire sunt invitaţi să aleagă din materialele puse
la dispoziţie un mijloc pe care îl consideră potrivit pentru a da formă, culoare,
mărime - emoţiei de singurătate.
4. Participanții sunt invitați să exploreze o serie de carduri – instrumentele
terapeutice OH QUISINE și să identifice câte un element care se potrivește
fiecărei trăiri.
5. Etapa 5 – în această etapă fiecare membru al grupului va prezenta experienţa
trăită şi prin intermediul ghidajului terapeutic va fi îndrumat către conştientizare
şi înţelegere.
Un aspect relevant pentru această activitate este că toți participanții au ales să
reprezinte singurătatea într-un spațiu închis, izolat, încadrat, incapsulat.
În cazul Dianei s-a prezentat tema spațiului identitar care îi permite să se afirme,
să se confrunte, să se manifeste, să se desfășoare și să se exprime pe măsură ce
se construiește în interiorul său. Acest spațiu, cu aspect de cușcă, este perceput și
ca o sursă de protecție și siguranță delimitat de granițele pe care ea alege să le
contureze. “ Sunt ziduri pentru că așa mă simt în singurătate, izolată. Inițial am
vrut să pun mai mulți oameni înauntru însă mi-am dat seama că sunt doar eu.
Am încercat să colorez puțin aici pentru ca, chiar dacă sunt în singurătate, care
este într-adevăr un sentiment urât și neplăcut, parcă totuși aș avea ceva ce să
fac aici. Chiar daca sunt părăsită – pentru ca eu așa asociez singurătatea cu
 părăsirea tot aș putea să mă resemnez aici.” Terapeut:”Încerci asa cumva sa îți
umpli spațiul”.

Diana:”Da, exact, nu e complet”

Terapeut:”Ce i-ar lipsi să fie complet?”

Diana:”Să reușesc să fac să fie mai multă culoare, să-l colorez complet pentru
că acum este cumva încă în proces.”

Terapeut:”Cum ar arăta singurătatea fără zidurile acelea?”

Diana: ”Nu știu,mi-ar fi frică să le dau jos, m-aș simți expusa”
Terapeut: “Ce anume din tine ar fi expus?”

Diana: ”Nu știu, cred că că vulnerabilitățile, ceea ce nu vreau

deocamdată sau mereu să vadă lumea în mine”

Tristețea a fost asociată cu furie și confuzie, fiind reprezentată printr-un desen cu

multiple săgeți în multiple sensuri fapt ce în cursul dialogului terapeutic a fost expus ca
o confuzie generală, ca o furtună - apa, simbolul eului feminin se manifestă deseori în
discursul acestui participant și astfel a contribuit la formarea ipotezelor terapeutice.
Asemeni Dianei, Ana a reprezentat singurătatea ca un sistem complex,
multistratificat de granițe despre care afirmă că îi este ușor să iasă însă oamenilor le este
dificil să pătrundă. De asemenea afirmă:
”Ele sunt făcute pentru protecția mea, însă uneori mi-aș dori să observe și să
pătrundă. Tind să nu arăt foarte tare că mă simt singură pentru ca am senzația
că îmi descopăr vulnerabilitățile și nu știu dacă vreau ca oamenii să mă vadă
vulnerabilă, m-aș simți mai diferita ”.
Terapeut: ”Care este pericolul?”.
Ana: ”Aș risca să fiu judecată. Mă izolez destul de mult atunci când îmi este
teamă, adică de obicei vin la pachet, întâi teama și apoi singurătatea și astfel
am ales să o asociez cu imaginea unei anghinare”.
Această reprezentare vizuală a sinelui încapsulat în multiple straturi pot trăda un
sistem de apărare foarte complex generat de un context de viață dificil în care a fost
constrâns să se formeze. În cursul discursului terapeutic s-a evocat acest motiv al
permeabilității granițelor în conflict cu teama de anu fi rănită și astfel Ana a fost
provocată să modifice structura creației sale astfel încât să-I confere și siguranță dar și
un schimb eficient cu elemente ale non-eului. Schimbarea a survenit ca o aerare, o
 spațiere a granițelor lăsând mai multe spații de intrare.
Roxana a reprezentat teama sub forma unei ministatuete în fața unui obiect
colosal ca mărime reprezentând neputința în fața – a ceea ce evocă ea – asteptarilor,
standardelor proprii. Aceasta natură intrinsecă a fricilor este revelată în contextul unei
observații terapeutice a similarității celor două părți – ambele fiind albe și parcă
realizate din același material. Astfel sunt reprezentate, două părți aflate în conflict care
tind să cucerească pe rând spațiul psihic al participantei: performanță – eșec.

2.4.6 Ședința a șasea

Pentru a atinge acest obiectiv am folosit ca instrumente terapeuticele carduile cope din
colecţia OH. Participanţii au fost invitaţi să creeze propia poveste, a propriului erou
urmând următoarea logică:
6. În prima etapă au fost invitaţi să privească cu atenţie cardurile care se aflau în
faţa lor şi să aleagă eroul poveştii pe care urează să o scrie. După ce au ales
eroul, au urmat alegerea misiunii, a ajutoarelor, a obstacolelor, a modalităţilor în
care eroul va face faţă obstacolelor şi a finalului.
7. Într-o etapă ulterioară, participanţii au fost invitaţi să scrie povestea creată,
având la bază cardurile alese.
Florin a ales să își reprezinte eroul interior printr-un băiețel în care s-a proiectat
pe sine în mod direct conștient. În aceași imagine, gratiile semnificau o copilărie nu
tocmai ușoară, spunând
"L-am ales pentru că nici eu nu am avut o copilărie perfectă și sunt momente pe
care nu ar fi trebuit să le trăiesc. Are 13 ani, este în clasa a șaptea și vrea să
învețe doar că stă cu toată familia lui într-o cameră și nu prea are el spațiu
personal sau liniște…nici măcar un ambient relaxat. În schimb așteptările sunt
destul de mari. Părinții săi se așteaptă să învețe bine, el la școală nu se simte
tocmai confortabil pentru că nu este acceptat așa cum își dorește. Dar pleacă la
liceu, departe de casă și lucrurile încep să fie mai bune, deși în continuare are
probleme cu banii. În continuare, ca misiune a eroului am ales această carte cu
sfoara asta înnodată așa pentru că linia asta ar fi trebuit să fie dreaptă iar
nodurile astea reprezintă experiențele mele care nu ar fi fost tocmai bune și
sarcina mea ar fi să desfac aceste noduri…dar cred că este mai bine să trăim
mai degrabă cu ce ni s-a întâmplat npentru că este mai realist. Tot aici ca
misiune, am ales acest labirint pentru ca am impresia câteodată că trăiesc într-
un labirint din care nu cred că voi mai ieși vreodată și am momente în care nu
știu ce să fac cu mine…simt că sunt între alegeri în care orice fac nu e bine, dar
 parcă în ultima vreme sunt ceva mai bine. Sunt prins între așteptări pe care
oameni dragi miele au de la min, așteptări care se contrazic de multe ori cu
ceea ce poate mi-aș dori eu…Eu am impresia că sunt înăuntru și trebuie să ies
din labirint”

Terapeut:”Și dincolo de el ce vei găsi?”.

Florin :”Absența constrângerii. În continuare această imagine reprezintă un
cuplu, sau doi frați, în orice caz pare ca sunt pe aceași lungime de undă, ca sunt
amândoi triști, dar sunt pe aceași lungime de undă…Le-aș transmite celor din
viața mea că sunt destul de bine și singur și mai ales acum de când m-am
despărțit încep să simt presiunea asta de a fi cu cineva. Asta este o imaginecare
cumva sugerează că toate măștile pe care le are această persoană și le pune
într-un loc în care să nu mai aibă acces la ele – a avea curajul de a fi tu însuți.
vreau să mă simt liber, să îmi exprim nevoile și să pun limitele acolo unde
consider că ar trebui puse. Nu am făcut treaba asta destul de mult timp,
probabil asta vine si dintr-o copilărie în care m-am simțit destul de constrâns
petru ca nu aveam un mediu tocmai optim de a trăi, limitele erau destul de mult
încălcate și eram constrâns să mă rup din acel loc și să îmi creez o viață
imaginară mai complexă. Așa…asta este imaginea în care în mod conștient
încerc să mă gândesc la ceea ce este bunîn viața mea – este o încăpere
întunecată și încerc să privescspre natură, la partea mai senină. Și chiar dacă
sunt destul de negativist așa din construcție încerc să îmi spun că sunt destul de
bine și încerc să mă relaxez cu asta”.

Florin a creat o poveste despre cum lipsurile și constrângerile i-au afectat

diferite aspecte de bază precum încrederea în sine, modul de raportare la non-eu,
semnificația cu care investețte experiențele din viața sa și cum încearcă să învețe aceste
mecanisme funcționale pentru ca ulterior să le înțeleagă și manipuleze constructiv. Un
mesaj către sine este: “acceptarea”.
Pierderea sau neasumarea spațiului indentitar, în cazul acestui membru, poate fi
o exprimare a unei tematici identitare de tip înrădăcinare/dezrădăcinare. În discursul său
au fost identificate teme de tipul: confuzie și diferențiere în raport cu nevoile sale versus
nevoile celorlalți, adecvare și inadecvare în relație cu statutul și imaginea de sine în
grup, ură și iubire în relație cu actuala soție, însă fosta parteneră. Toate aceste conflicte
interne transcriu un tablou psihic incert, confuzant, ambivalent fapt ce se exprimă și
absența difuzarea sau confuzia granițelor identitare. În acest caz, fenomenul poate fi
cauzat de o ne-separare primară ontogenetică, fuziune, anxietate de contact (exatras și
din discursul clientului “am o probloemă cu apropierile în relație cu oamenii, intru în
relație cu ei și când simt că am ajuns la un punct mă retrag brusc, nu știu de ce fac asta
însă e ca și cum atunci când simt că se apropie o formă de contact mai evoluată, bat în

retragere”) și dependență maternă. Este o formă de atașament rigid, de “înrădăcinare”

infantilă în relațiile parentale.
Această temă este regăsită și în structura Anei, însă la polul opus. Astfel, daca
Florin întâlnește o dificultate care nu îi permite construirea unor granițe sănătoase între
eu si non-eu, Ana și-a dezvoltat un sistem de granițe impenetrabil în spatele căruia
aceasta se simte “izolată”, exclusă și neacceptată de către ceilalți – în acest caz membrii
familiei. Aici experiența temei dezrădăcinării este trăită ca o formă de excludere,
separare și abandon, neacceptare și neiubire, teama de respingere și desconsiderare,
teama de a nu se face înțeles, izolare, sentimente exacerbate de insecuritate și pasiunea
asimilării forțate într-o altă structură familială și comunitară (aici chiar ea meníonează
că și-a găsit o familie frumoasă în cadrul asociației facultății, unde lucrează ca voluntar
și încearcă să se integreze cât mai bine – mediu comunitar de adopție.
Dinamica relației dintre cei doi a fost marcată de conștientizarea la nivel
simbolic a acestei polarități a scenariilor, fapt ce a antrenat experiențe multiple de grup.
În cadrul acestei diade se va urmări în continuare fructificarea acestei polarități, fapt ce
va duce la antrenarea evenimentelor – metaforă.
Diana a evidențiat o temă substanțială în cadrul exercițiului – integrarea părților
eului. “Misiunea este marea învolburată și cățăratul pe dealuri și munți – sunt două
activități, una care îmi place foarte mult să o fac, să merg pe munte și cealală de care
îmi este foarte frică, mi-e crunt de frică de mare și de înecat în mare, nu am avut nicio
experiență de genul dar îmi este foarte frică de ea, iar misiunea este trec prin ea și dupa
aceea pot să mă relaxez puțin pe un deal sau ceva”
În concluzia acestor șase ședințe sunt extrase informații relevante despre toți
participanții la acest grup. Pe baza acestor informații s-au formulat ipoteze terapeutice
care vor fi lucrate în funcție de specificcitatea fiecăruia dintre ei.
Capitolul 3 - Rezultatele cercetării

3.1. Prezentarea și analiza datelor

Toate datele colectate în cadrul acestui studiu au fost prelucrate cu ajtorul programului statistic
SPSS.

Pentru a testa efectul intervenției terapeutice asupra simptomatologiei de tip binge-eating a fost
folosit testul t pentru diferența dintre mediile a două eșantioane dependente. A fost obținut un
indice al pragului de semnificație de 0,002, p < 0,05, unilateral. În aceste condiții, se acceptă
ipoteza cercetării conform căreia simptomatologia de tip-binge eating este mai redusă în urma
intervenției.

Pentru testarea celei dea doua ipoteze am folosit testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. A fost obținut un indice al pragului de semnificație de 0,649, p > 0,05,
unilateral. În aceste condiții se respingere ipoteza cercetării, neconstatându-se modificări ale
comportamentelor orientate către scop ca urmare a intervenției.

Pentru testarea celei dea treia ipoteze am folosit testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. A fost obținut un indice al pragului de semnificație de 0,662, p > 0,05,
unilateral. În aceste condiții se respingere ipoteza cercetării, neconstatându-se modificări ale
capacității de control al impulsurilor ca urmare a intervenției.

Pentru testarea celei dea patra ipoteze am folosit testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. A fost obținut un indice al pragului de semnificație de 0,280, p > 0,05,
unilateral. În aceste condiții se respingere ipoteza cercetării, neconstatându-se modificări ale
capacității de conștientizare a emoțiilor ca urmare a intervenției.

Cea dea cincea ipoteză a fost testată utilizând testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. Indicele obținut al pragului de semnificație este de 0,075, p > 0,05,
unilateral. În aceste condiții, ipoteza cercetării este respinsă. Astfel, nu se observă modificări
ale strategiilor de reglare emoțională ca efect al intervenției.
Cea dea şasea ipoteză a fost testată folosind testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. Indicele obținut al pragului de semnificație este de 0,488, p > 0,05,
unilateral. În aceste condiții ipoteza cercetării este respinsă. Astfel, nu se observă modificări
ale percepției asupra capacității de înțelegere a emoțiilor ca urmare a intervenției.
Cea dea şaptea ipoteză a fost testată folosind testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. Indicele pragului de semnificație este de 0,056, p > 0,05, unilateral.
În aceste condiții ipoteza cercetării este respinsă. Astfel, nu se observă modificări ale
mâncatului pe fond emoțional ca urmare a intervenției.
Cea dea opta ipoteză a fost testată folosind testul t pentru diferența dintre mediile a două
eșantioane dependente. Indicele pragului de semnificație se prezintă de 0,119, p > 0,05,
unilateral. În aceste condiții ipoteza cercetării este respinsă. Astfel, nu se notează modificări
semnificative din punct de vedere statistic, ale percepției asupra imaginii corporale ca urmare
a intervenției.

3.2. Interpretarea psihologică a datelor

Rezultatele statistice obținute indică o diminuare a simptomatologiei specifice tulburării de

comportament alimentar de tip-binge eating, ceea ce poate indica faptul că intervenția a avut efect
doar la nivel de simptom. Nemodificarea celorlalte dimensiuni măsurate implicate în studiu poate
sugera că dimensiunile mai profunde ale funcționării, acelea care transced simptomul (dimensiunea
emoțională, perceptivă, cognitivă), nu au fost supuse efectului intervenției. Așadar, se poate
conchide că intervenția a avut efect doar în plan simptomatic.

Astfel, în acord cu rezultatele statistice obţinute şi raportat la simptomele declarate de

American Psychiatric Association (2013), intervenţia are un efect de:

A. Reducere a episoadelor recurente de alimentație compulsivă:

1. Reduce fenomenul de ingerarea într-o perioadă scurtă de timp (e.g., 2 ore) a unei
cantități de alimente care depășește cu mult cantitatea pe care majoritatea
indivizilor ar consuma-o în aceași perioadă de timp și în aceleași circumstanțe.
2. Reduce senzația de lipsă de control asupra aportului alimentar în timpul acestui
episod.
B. Reducere a episoadelor de alimentație compulsivă asociate cu trei (sau mai multe)
din următoarele.
1. Individul mănâcă mult mai rapid decât în mod normal.
2. Continuă să mănânce până la senzația de plenitudine inconfortabilă.
3. Ingeră cantități mari de alimente fără a simți senzația de foame.
4. Individul mănâncă de unul singur din cauza sentimentelor de jenă legate de
cantitatea mare de alimente consumate.
5. După episoadele de supraalimentare are sentimente de dezgust față de propria
 persoană, deprimare sau vinovăție intensă.
C. Reducere a stresului marcat de episodul de alimentație compulsivă.
D. Reduce frecvența episoadelor de alimentație compulsivă (American Psychiatric
Association, 2013).

Capitoul 4 - Concluzii și aprecieri finale

4.1. Discuții
În acord cu interpretarea psihologică a datelor raportată anterior, se poate observa o diminuare a
simptomelor asociate tulburării de comportament alimentar de tip binge-eating. Astfel, ne așteptăm
ca elemente precum; mâncatul mai rapid decât în mod normal, ingerarea unor cantități mari de
mâncare până se atinge senzația de plenitudine necofortabilă, ingerarea unor cantități mari de
mâncare fără să fie asociate unei senzații de foame, mâncatul pe ascuns din prisma sentimentelor de
jenă legate de cantitatea mare de alimente consumate, sentiementele de dezgust față de propria
persoană, de deprimare sau de vinovăție intensă ce urmează episoadelor de supraalimentare să fie
mai puțin prezente în viața membrilor participanți la grup, atât ca frecvență cât și ca intensitate.

Astfel, se poate observa că intervenția a avut efect în plan de suprafață, elementele ce țin de
dinamica interioară de funcționare (factori emoționali, cognitivi și perecptivi) nefiind modificați ca
urmare a intervenției. În acest caz ne referim la o modificare care nu a fost surprinsă prin
intermediul metodelor statistice clasice.

4.2 Limite
O primă limită a acestui studiu este legată de designul cercetării folosit, care nu permite iferarea
unor mecanisme cauzale generale, astfel putem face presupuneri doar cu privire la efectul
intervenției date, în contextul grupului cu care s-a lucrat efectiv, fără a generaliza la nivel de
populație.

Cea de-a doua limită identidicată se leagă de caracteristicile psihometrice ale instrumentelor de
evaluare folosite. Având în vedere că acestea au fost preluate și adaptate prin metoda Back
Translation, acestea nu au fost normate pe populația de referință din spațiul cultural românesc care
îndeplinesc criteriile specifice tulburării de comportament alimentar de tip binge-eating. Astfel
lipsesc indicii de fidelitate și de validitate ale testelor. Din această perspectivă, testele folosite oferă
informații utile, dar care mai au nevoie de studii de normare și validare pentru a putea fi adaptate la
specificul populației românești.
O a treia limită este legată de caracteristicile eșantionului: lipsa randomizării, numărul
participanților, raport inegal între participanții de gen feminin și participanții de gen masculin.
Aceste caracteristici limitează posibilitatea cercetătorului de a generaliza datele.

4.3 Contribuții personale

Nota de originalitate a acesti lucrări este dată de încercarea cercetătorilor de a valida ştiinţific
intervenţia terapeutică experienţial unificatoare în contextul grupurilor a căror membri întrunesc
criteriile DSM - V pentru tulburări de comportament alimentar de tip binge-eating. Astfel,
rezultatele obţinute sunt întâmpinate cu bucuria de a observa un efect şi determinarea de a rafina
elementele de intervenţie astfel încat să se poată observa modificări şi în plan restructurativ.
Bibliografie
Agras, W.S., Walsh, T., Fairburn, C.G., Wilson, G.T., & Kraemer, H.C. (2000). A
multicenter comparison of cognitive-behavioral therapy and interpersonal psychotherapy for
bulimia nervosa. Archives of General Psychiatry, 57, 459–466.

Allison, K. C., & Tarves, E. P. (2011). Treatment of night eating syndrome. The Psychiatric
clinics of North America, 34(4), 785–796.

American Psychiatric Association. (1987). Diagnostic and statistical manual of mental

disorders (3rd ed, rev). Washington, DC Author.

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental

disorders (5th ed.). Washington, DC: Author.

Arnow, B., Kenardy, J., & Agras, W. S. (1995). The Emotional Eating Scale: The
development of a measure to assess coping with negative affect by eating.
International Journal of Eating Disorders, 18(1), 79-90.

Baumeister, R. F, & Scher, S. J. (1988). Self-defeating behavior patterns among normal

individuals: Review and analysis of common selfdestructive tendencies. Psychological
Bulletin, 104,3-22.

Berthoz, S., Artiges, E., Van de Moortele, P. F., Poline, J. B., Rouquette, S., Consoli, S. M.,
et al. (2002). Effect of impaired recognition and expression of emotions on frontocingulate
cortices: An fMRI study of men with alexithymia. American Journal of Psychiatry, 159, 961–
967.

Blair, E. H., Wing, R. R., & Wald, A. (1991). The effects of laboratory stressors on glycemic
control and gastrointestinal transit time. Psychosomatic Medicine, 53, 133-143.

Boden, J. M., & Baumeister, R. F. ~1997!. Repressive coping: Distraction using pleasant
thoughts and memories. Journal of Personality and Social Psychology, 73, 45–62

Bruch, H. (1961). Psychological aspects in overeating and obesity. Psychosomatics, 5, 269-

274

Bruch, H. (1973). Eating disorders: Obesity, anorexia nervosa, and the person within. New
York, NY: Basic Books

Cannon, W. B. (1915). Bodily Changes in Pain, Hunger, Fear and Rage (2 nd ed.) New York:
Appleton.
Carlson, A. J. (1916). The Control of Hunger in Health and Disease. Chicago: University of
Chicago Press.

Carter, J.C., & Fairburn, C.G. (1998). Cognitive-behavioral self-help for binge eating
disorder: A controlled effectiveness study. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 66,
616–623.

Carver, C. S, & Scheier, M. F. (1981). Attention and self-regulation: A control theory

approach to human behavior. New York: Springer-Verlag.

Cash, T. F., Phillips, K. A., Santos, M. T., & Hrabosky, J. I. (2004). Measuring “negative
body image”: validation of the Body Image Disturbance Questionnaire in a nonclinical
population. Body image, 1(4), 363-372.

Castonguay, L.G., Eldredge, K.L., & Agras, W.S. (1995). Binge eating disorder: Current state
and future directions. Clinical Psychology Review, 15, 865–890.

Chao, A. M., Wadden, T. A., Walsh, O. A., Gruber, K. A., Alamuddin, N., Berkowitz, R. I.,
& Tronieri, J. S. (2019). Perceptions of a large amount of food based on binge‐eating disorder
diagnosis. International Journal of Eating Disorders. doi:10.1002/eat.23076

Charnock, D. J. K. (1989). A comment on the role of dietary restraint in the development of

bulimia nervosa. British Journal of Clinical Psychology, 28, 329- 340.

Chua, J. L., Touyz, S., & Hill, A. J. (2004). Negative mood-induced overeating in obese
binge eating: An experimental study. International Journal of Obesity, 28, 606-610.

Cochrane C, Brewerton T, Wilson D, Hodges E. Alexithymia in the eating disorders. Int J Eat
Disord. 1993;14: 219–22.

Coffey, E., Berenbaum, H., & Kerns, J. G. (2003). The dimensions of emotional intelligence,
alexithymia, and mood awareness: Associations with personality and performance on an
emotional stroop task. Cognition and Emition, 17, 671– 679.

Cole, P. M. ~1986!. Children’s spontaneous control of facial expression. Child Development,

57, 1309–1321.

Crow, S.J. (2002, November). Does binge eating disorder exist? Paper presented at the annual
meeting of the Eating Disorder Research Society, Charleston, SC.

Crow, S.J. (2002, November). Does binge eating disorder exist? Paper presented at the annual
meeting of the Eating Disorder Research Society, Charleston, SC.

Devlin, M. (2002, April). Psychotherapy and medication for binge eating disorder. Paper
presented at the Academy for Eating Disorders International Conference of Eating Disorders,
Boston, MA.

Dohm, F.A., Striegel-Moore, R.H., Tomb, M., Pike, K.M., Wilfley, D.E., & Fairburn, C.G.
(2001, May). Health-care utilization among eating disordered, healthy control, and psychiatric
control women. Paper presented at the Academy for Eating Disorders, Vancouver, Canada.

Dunkley, D. M., & Grilo, C. M. (2007). Self-criticism, low self-esteem, depressive

symptoms, and over-evaluation of shape and weight in binge eating disorder patients.
Behaviour Research & Therapy, 45, 139–149.

Duval, S, & Wicklund, R. A. (1972). A theory of objective self-awareness. San Diego, CA:
Academic Press.

Ekman, P. (1992). An argument for basic emotions. Cognition and Emotion, 6, 169- 200.

Eldregde K, Agras W. Weight and shape overconcern and emotional eating in binge eating
disorder. Int J Eat Disord. 1996;19:73–82.

Evers, C., Marijn Stok, F., & de Ridder, D. T. (2010). Feeding your feelings: Emotion
regulation strategies and emotional eating. Personality and Social Psychology Bulletin, 36(6),
792-804.

Fairburn, C. G., & Cooper, P. J. (1982). Self-induced vomiting and bulimia nervosa: An
undetected problem. British Medical Journal, 284, 1153-1155.

Fairburn, C.G. (1997). Eating Disorders. In D.M. Clark & C.G. Fairburn (Eds.), Science and
practice of cognitive behaviour therapy. (pp. 209–241). London: Oxford University Press.

Fairburn, C.G., Doll, H.A., Welch, S.L., Hay, P.J., Davies, B.A., & O’Connor, M.E. (1998).
Risk factors for binge eating disorder: A community-based, case-control study. Archives of
General Psychiatry, 55, 425–432.

Foster, G.D., Wadden, T.A., Kendall, P.C., Stunkard, A., & Vogt, R.A. (1996). Psychological
effects of weight loss and regain: A prospective evaluation. Journal of Consulting and
Clinical Psychology, 64, 752–757.

Fowler, S.J., & Bulik, C.M. (1997). Family environment and psychiatric history in women
with binge-eating disorder and obese controls. Behaviour Change, 14, 106– 112.

Gladis, M.M., Wadden, T.A., Vogt, R., Foster, G., Kuehnel, R.H., & Bartlett, S.J. (1998).
Behavioral treatment of obese binge eaters: Do they need different care? Journal of
Psychosomatic Research, 44, 375–384.

Goldfield, G. S., Adamo, K. B., Rutherford, J., & Legg, C. (2008). Stress and the relative
reinforcing value of food in female binge eaters. Physiology & Behavior, 93, 579–587.

Gormally, J., Black, S., Daston, S., & Rardin, D. (1982). The assessment of binge eating
severity among obese persons. Addictive Behaviors, 7, 47–55.

Gratz, K. L. & Roemer, L. (2004). Multidimensional assessment of emotion regulation and

dysregulation: Development, factor structure, and initial validation of the Difficulties in
Emotion Regulation Scale. Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment, 26, 41-
54.

Greeno, C. G., & Wing, R. R. (1994). Stress-induced eating. Psychological Bulletin, 115,
444-464.

Greeno, C.G., Marcus, M.D., & Wing, R.R. (1995). Diagnosis of binge eating disorder:
Discrepancies between a questionnaire and clinical interview. International Journal of Eating
Disorders, 17, 153–160.

Gross, J. J. (2002). Emotion regulation: Affective, cognitive, and social consequences.

Psychophysiology, 39(3), 281-291.

Gross, J. J., & John, O. P. (2003). Individual differences in two emotion regulation processes:
implications for affect, relationships, and well-being. Journal of personality and social
psychology, 85(2), 348.

Gross, J. J., & John, O. P. (2003). Individual differences in two emotion regulation processes:
implications for affect, relationships, and well-being. Journal of personality and social
psychology, 85(2), 348.

Gross, J., & Rosen, J. C. (1988). Bulimia in adolescents: Prevalence and psychosocial
correlates. International Journal of Eating Disorders, 7, 51-61.

Heatherton, T. F., & Baumeister, R. F. (1991). Binge eating as escape from self- awareness.
Psychological bulletin, 110(1), 86.
Heatherton, T. F., Herman, C. P., & Polivy, J. (1991). Effects of physical threat and ego
threat on eating behavior. Journal of Personality and Social Psychology, 60, 138-143.

Heatherton, T. F., Polivy, J., & Herman, C. P (1990). Restrained eating: Some current
findings and speculations. Psychology of Addictive Behaviors. 4,100-106.

Honkalampi, K., Hintikka, J., Antikainen, R., Lehtonen, J., & Viinamäki, H. (2001).
Alexithymia in patients with major depressive disorder and comorbid cluster C personality
disorders: A 6 month follow-up study. Journal of Personality Disorders, 15, 245–254.

Howell MJ, Schenck CH, Crow SJ. A review of nighttime eating disorders. Sleep Med.
2009;13:23–34.

Jean L. Kristeller & Ruth Q. Wolever (2010): Mindfulness-Based Eating Awareness Training
for Treating Binge Eating Disorder: The Conceptual Foundation, Eating Disorders: The
Journal of Treatment & Prevention, 19:1, 49-61

John, O. P., & Gross, J. J. (2004). Healthy and unhealthy emotion regulation: Personality
processes, individual differences, and life span development. Journal of personality, 72(6),
1301-1334.

Johnson, J.G., Spitzer, R.L., & Williams, J.B. (2001). Health problems, impairment and
illnesses associated with bulimia nervosa and binge eating disorder among primary care and
obstetric gynaecology patients. Psychological Medicine, 31, 1455– 1466.

Johnson, J.G., Spitzer, R.L., & Williams, J.B. (2001). Health problems, impairment and
illnesses associated with bulimia nervosa and binge eating disorder among primary care and
obstetric gynaecology patients. Psychological Medicine, 31, 1455– 1466.

Kaplan, H. I., and Kaplan, H. S. (1957). The psychosomatic concept of obesity. journal of
Nervous and Merital Disease, 125, 181-201.

Kristeller, J. L., & Hallett, C. B. (1999). An exploratory study of a meditationbased

intervention for binge eating disorder. Journal of Health Psychology, 4, 357–363.

Kristeller, J. L., Baer, R. A., & Quillian-Wolever, R. (2006). Mindfulness-based approaches

to eating disorders. In R. A. Baer (Ed.), Mindfulness-based treatment approaches (pp. 75–91).
Burlington, MA: Academic Press.

Leith, K. P., & Baumeister, R. F. (1996). Why do bad moods increase self-deflating
behaviour? Emotion, risk taking, and self-regulation. Journal of Personality and Social
Psychology, 71, 1250-1267

Levenson, R. W. (1994). Human emotions: A functional view. In P. Ekman & R. J. Davidson

(Eds.), The nature of emotion: Fundamental questions (pp. 123-126). New York, NY: John
Wiley

Lilenfeld, L.R., Marcus, M.D., Ringham, R., & Kalarchian, M. (1999, November). A family
history study of binge eating disorder. Paper presented at the annual meeting of the Eating
Disorder Research Society, San Diego, CA.

Lowe, M. R., & Maycock, B. (1988). Restraint, disinhibition, hunger and negative affect
eating. Addictive Behaviors, 13, 369-377.

Marcus, M.D. (1993). Binge eating in obesity. In C.G. Fairburn & G.T. Wilson (Eds.), Binge
eating: Nature, assessment, and treatment. (pp. 77–96). New York: The Guilford Press.

Masheb, R.M., & Grilo, C.M. (2000). Binge eating disorder: A need for additional diagnostic
criteria. Comprehensive Psychiatry, 41, 159–162.

Mitchell, J.E., de Zwaan, M., Roerig, J., Wonderlich, S., & Lancaster, K.L. (2002,
November). Gastric bypass surgery and eating disorders. Paper presented at the annual
meeting of the Eating Disorders Research Society, Charleston, SC.

National Heart Lung and Blood Institute. (1998). Clinical guidelines on the identification,
evaluation, and treatment of overweight and obesity in adults—The evidence report. Obesity
Research, 6 (Suppl. 2), 51S–209S

National Task Force on the Prevention and Treatment of Obesity. (2000). Dieting and the
development of eating disorders in overweight and obese adults. Archives of Internal
Medicine, 160, 2581–2589.

Nemiah, J. C., & Sifneos, P. E. (1970). Psychosomatic illness: A problem in communication.

Psychotherapy and Psychosomatics, 18, 154–160

Newman, E., O’Connor, D. B., & Conner, M. (2007). Daily hassles and eating behaviour:
The role of cortisol reactivity status. Psychoneuroendocrinology, 32, 125-132.

Nguyen-Rodriguez, S. T., Chou, C., Unger, J. B., & Spruijt-Metz, D. (2008). BMI as a
moderator of perceived stress and emotional eating in adolescents. Eating Behaviors, 9, 238-
246

Özsahin, A., Uzun, Ö., Cansever, A., & Gulcat, Z. (2003). The effect of alexithymic features
on response to antidepressant medication in patients with major depression. Depression and
Anxiety, 18, 62– 66.

Parrott, W. G. ~1993!. Beyond hedonism: Motives for inhibiting good moods and for
maintaining bad moods. In D. M. Wegner & J. W. Pennebaker ~Eds.!, Handbook of mental
control ~pp. 278–308!. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall.

Pinaquy, S., Chabrol, H., Simon, C., Louvet, J. P., & Barbe, P. (2003). Emotional eating,
alexithymia, and binge‐eating disorder in obese women. Obesity research, 11(2), 195-201.

Polivy, J., & Herman, C. P. (1985). Dieting and bingeing: A causal analysis. American
Psychologist, 40,193-201.

Polivy, J., & Herman, C. P. (1987). Diagnosis and treatment of normal eating. Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 55,635-644.

Polivy, J., & Herman, C. P. (2002). Causes of eating disorders. Annual Review of
Psychology, 53, 187-213.

Polivy, J., Herman, C. P., & McFarlane, T. (1994). Effects of anxiety on eating: Does
palatability moderate distress-induced overeating in dieters? Journal of Abnormal
Psychology, 103, 505-510

Polivy, J., Herman, C. P., Olmsted, M. P, & Jazwinski, C. (1984). Restraint and binge eating.
In R. C. Hawkins, W J., Fremouw, & P. F. Clement (Eds), The binge purge syndrome:
Diagnosis, treatment and research (pp. 104-122). New York: Pergamon Press.

Porzelius, L.K., Houston, C., Smith, M., Arfken, C., & Fisher, E. (1995). Comparison of a
standard behavioral weight loss treatment and a binge eating weight loss treatment. Behavior
Therapy Special Series: Body dissatisfaction, binge eating, and dieting as interlocking issues
in eating disorders research, 26(1), 119– 134.

Pull, C. B. (2004). Binge eating disorder. Current Opinion in Psychiatry, 17(1), 43–
48.doi:10.1097/00001504-200401000-00008

Richards, J. M., & Gross, J. J. (2000). Emotion regulation and memory: the cognitive costs of
keeping one's cool. Journal of personality and social psychology, 79(3), 410.

Robbins, T. W., and Fray, P. J. (1980). Stress-induced eating. Fact, fiction or

misunderstanding. Appetite I, 10S133.
Rodin, J. (1975). Causes and consequences of time perception differences in overweight and
normal weight people. journal of Personality and Social Psy~h[~lo~yy, 31, 898-904.

Rodin, J. (1978). Has the distinction between internal versus external control of feeding
outlived its usefulness? In: Bray, G. A. Recent advances in obesity Research: 11, Proceedings
of the 2nd International Congress on Obesity, London: John Libbey, 75-85.

Rodin, J., and Slochower, J. (1976). Externality in the non-obese: The effects of
environmental responsiveness on weight. journal of Personality and Social Psychology,
33,338-344. Dutch Eating Behaviour Questionnaire 31.5

Ruderman, A. J. (1986). Dietary restraint: A theoretical and empirical review. Psychological

Bulletin, 99, 247-262.

Ruderman, A. J., & Grace, R S. (1988). Bulimics and restrained eaters: A personality
comparison. Addictive Behaviors, 13, 359-368.

Ruderman, A. J., &Grace, P. S. (1987). Restraint, bulimia, and psychopathology. Addictive

Behaviors, 12. 249-255.

Saarijärvi, S., Salminen, J. K., & Toikka, T. (2006). Temporal stability of alexithymia over a
fiveyear period in outpatients with major depression. Psychotherapy and Psychosomatics, 75,
107–112

Saarijärvi, S., Salminen, J. K., & Toikka, T. (2006). Temporal stability of alexithymia over a
fiveyear period in outpatients with major depression. Psychotherapy and Psychosomatics, 75,
107–112.

Schachter, S., and Rodin, J. (Ed.). (1974). Obese Humans and Ruts, Washington, D.C.:
ErlbaumiWiley.

Schachter, S., Goldman, R., & Gordon, A. (1968). Effect of fear, food deprivation, and
obesity on eating. Journal of Personality and Social Psychology, 10, 91-97..

Schmidt U, Jiwany A, Treasure J. A controlled study of alexithymia in eating disorders.

Compr Psychiatry. 1993;34: 54–8.

Sherwood, N.E., Jeffery, R.W., & Wing, R.R. (1999). Binge status as a predictor of weight
loss treatment outcome. International Journal of Obesity and Related Metabolic Disorders, 23,
485–493.

Sherwood, N.E., Jeffery, R.W., & Wing, R.R. (1999). Binge status as a predictor of weight
loss treatment outcome. International Journal of Obesity and Related Metabolic Disorders, 23,
485–493.

Sifneos P. Alexithymia: past and present. Am J Psychiatry. 1996;153:137–42.

Sifneos, P. E. (1996). Alexithymia: Past and present. American Journal of Psychiatry, 153,
137–142.

Sobik, L., Hutchison, K., & Craighead, L. (2005). Cue-elicited craving for food: A fresh
approach to the study of binge eating. Appetite, 44, 253–261.

Sondergaard, H. P., & Theorell, T. (2004). Alexithymia, emotions and PTSD: Findings from
a longitudinal study of refugees. Nordic Journal of Psychiatry, 58, 185–191

Speranza, M., Corcos, M., Stephan, P., Loas, G., Perez-Diaz, F., Lang, F., et al. (2004).
Alexithymia, depressive experiences, and dependency in addictive disorders. Substance Use
and Misuse, 39, 551–579.

Spoor, S. T. P., Bekker, M. H. J., Van Strien, T., & Van Heck, G. L. (2007). Relations
between negative affect, coping, and emotional eating. Appetite, 48, 368- 376.

Striegel-Moore, R.H. (1999, November). Risk factors for binge eating disorder. Paper
presented at the annual meeting of the Eating Disorder Research Society, San Diego, CA.

Striegel-Moore, R.H., Cachelin, F.M., Dohm, F.A., Pike, K.M., Wilfley, D.E., & Fairburn,
C.G. (2001). Comparison of binge eating disorder and bulimia nervosa in a community
sample. International Journal of Eating Disorders, 29, 157–165.

Striegel-Moore, R.H., Cachelin, F.M., Dohm, F.A., Pike, K.M., Wilfley, D.E., & Fairburn,
C.G. (2001). Comparison of binge eating disorder and bulimia nervosa in a community
sample. International Journal of Eating Disorders, 29, 157–165.

Stunkard AJ, Allison KC. Two forms of disordered eating in obesity: binge eating and night
eating. Int J Obesity. 2003;27:1–12.

Stunkard AJ, Grace WJ, Wolff HG. The night-eating syndrome: a pattern of food intake
among certain obese patients. Am J Med. 1955;19:78–86.

Sysko, R., Devlin, M. J., Walsh, B. T., Zimmerli, E., & Kissileff, H. R. (2007). Satiety and
test meal intake among women with binge eating disorder. International Journal of Eating
Disorders, 40, 554–561.
Taylor G, Ryan D, Bagby R. Toward the development of a new self-report alexithymia scale.
Psychother Psychosom. 1985;44:191–9.

Taylor, G. J., & Bagby, R. M. (2004). New trends in alexithymia research. Psychotherapy
and Psychosomatics, 73, 68–77.

Taylor, G. J., Bagby, R. M., & Parker, D. A. (1997). Disorders of affect regulation.
Alexithymia in medical and psychiatric illness. New York: Cambridge University Press.

Telch, C. F., & Agras, W. S. (1996). Do emotional states influence binge-eating in the obese?
International Journal of Eating Disorders, 20, 271-279.

Telch, C.F., Agras, W.S., & Linehan, M.M. (2001). Dialectical behavior therapy for binge
eating disorder. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 69, 1061– 1065.

Thayer, R. E. (2001). Calm energy. How people regulate mood with food and exercise. New
York, NY: Oxford University Press.

Van Strien T, Schippers GM, Cox WM. On the relationship between emotional and external
eating behavior. Addict Behav. 1995;20:585–94.

Van Strien, T. (1999). Success and failure in the measurement of restraint: Notes and data.
International Journal of Eating Disorders, 28, 460-464.

Van Strien, T., Frijters, J. E. R., & Bergers, G. P. A. (1986). The Dutch Eating Behavior
Questionnaire (DEBQ) for assessment of restrained, emotional, and external eating behavior.
International Journal of Eating Disorders, 5, 295-315

Wadden, T.A., Stunkard, A.J., & Liebschutz, J. (1988). Three-year follow-up of the treatment
of obesity by very low calorie diet, behavior therapy, and their combination. Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 56, 925–928.

Wilfley, D. E., Wilson, G. T., & Agras, W. S. (2003). The clinical significance of binge
eating disorder. International journal of eating disorders, 34(S1), S96-S106.

Wilfley, D.E., Agras, W.S., Telch, C.F., Rossiter, E.M., Schneider, J.A., Cole, A.G., Sifford,
L., & Raeburn, S.D. (1993). Group cognitive-behavioral therapy and group interpersonal
psychotherapy for the nonpurging bulimic individual: A controlled comparison. Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 61, 296–305.
Wilfley, D.E., Welch, R.R., Stein, R.I., Spurrell, E.B., Cohen, L.R., Saelens, B.E.,
Dounchis, J.Z., Frank, M.A., Wiseman, C.V., & Matt, G.E. (2002). A randomized
comparison of group cognitive-behavioral therapy and group interpersonal
psychotherapy for the treatment of overweight individuals with binge-eating disorder.
Archives of General Psychiatry, 59, 713–721.

Wilfley, D.E., Welch, R.R., Stein, R.I., Spurrell, E.B., Cohen, L.R., Saelens, B.E.,
Dounchis, J.Z., Frank, M.A., Wiseman, C.V., & Matt, G.E. (2002). A randomized
comparison of group cognitive-behavioral therapy and group interpersonal
psychotherapy for the treatment of overweight individuals with binge-eating disorder.
Archives of General Psychiatry, 59, 713–721.

Williams, J. M. G., Healy, H., Eade, J., Windle, G., Cowen, P. J., Green, M. W., et al.
(2002). Mood, eating behaviour and attention. Psychological Medicine, 32, 469- 481.

Wilson, G.T., & Fairburn, C.G. (2002). Eating disorders. In P.E. Nathan & J.M. Gorman
(Eds.), Treatments that work (2nd ed., pp. 559–592). New York: Oxford University
Press.

Wing, R. R., Blair, E. H., Epstein, L. H., & McDermott, M. D. (1990). Psychological
stress and glucose metabolism in obese and normal-weight subjects: A possible
mechanism for differences in stress-induced eating. Health Psychology, 9, 639-700.

Wiser, S., & Telch, C. F. (1999). Dialectical behavior therapy for binge eating disorder.
Journal of Clinical Psychology, 55, 755−768.

Wolever, R. Q., & Best, J. L. (2009). Mindfulness-based approaches to eating disorders.

In F. Didonna (Ed.), Clinical handbook of mindfulness (pp. 259–288). New York, NY:
Springer.
Abraham, S. F., & Beumont, P. J. V. (1982). How patients describe bulimia or binge
eating. Psychological medicine, 12(3), 625-635.

Abramson, E. E., & Valene, P. (1991). Media use, dietary restraint, bulimia and attitudes
towards obesity: A preliminary study. British review of bulimia & anorexia nervosa.

American Psychiatric Association. (1994). Diagnostic and Statistical Manual of Mental

Disorders (4th edition) (DSM-IV). Washington, DC: American Psychiatric Association.
Ansell, E. B., Grilo, C. M., & White, M. A. (2012). Examining the interpersonal model of
binge eating and loss of control over eating in women. International Journal of Eating
Disorders, 45(1), 43-50.

Arnow, B., Kenardy, J., & Agras, W. S. (1992). Binge eating among the obese: A descriptive
study. Journal of behavioral medicine, 15(2), 155-170.

Berridge, K. C. (2009). ‘Liking’and ‘wanting’food rewards: brain substrates and roles in

eating disorders. Physiology & behavior, 97(5), 537-550.

Berthoud, H. R., & Morrison, C. (2008). The brain, appetite, and obesity. Annu. Rev.
Psychol., 59, 55-92.

Blomquist, K. K., Ansell, E. B., White, M. A., Masheb, R. M., & Grilo, C. M. (2012).
Interpersonal problems and developmental trajectories of binge eating
disorder. Comprehensive psychiatry, 53(8), 1088-1095.

Brook, U., & Tepper, I. (1997). High school students' attitudes and knowledge of food
consumption and body image: implications for school based education. Patient education and
counseling, 30(3), 283-288.

Brownell, K. D., Schwartz, M. B., Puhl, R. M., Henderson, K. E., & Harris, J. L. (2009). The
need for bold action to prevent adolescent obesity. Journal of Adolescent Health, 45(3), S8-
S17.

Brumberg, J. J. (1988). Fasting girls: The emergence of anorexia nervosa as a modern

disease. Harvard University Press.

Brumberg, J. J. (1997). The body project: An intimate history of American girls. Vintage.

Chernin, K. (1985). The hungry self: Women, eating, and identity. New York: Times Books

Christensen, L. (1993). Effects of eating behavior on mood: a review of the

literature. International Journal of Eating Disorders, 14(2), 171-183.

Crandall, C. S. (1988). Social contagion of binge eating. Journal of personality and social
psychology, 55(4), 588.
Crisp, A. H., Hsu, L. K. G., Harding, B., & Hartshorn, J. (1980). Clinical features of anorexia
nervosa: A study of a consecutive series of 102 female patients. Journal of Psychosomatic
Research, 24(3), 179-191.

Davis, C., & Carter, J. C. (2009). Compulsive overeating as an addiction disorder. A review
of theory and evidence. Appetite, 53(1), 1-8.

Davis, R., Freeman, R. J., & Garner, D. M. (1988). A naturalistic investigation of eating
behavior in bulimia nervosa. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 56(2), 273.

Eisenberg, M. E., & Neumark-Sztainer, D. (2010). Friends' dieting and disordered eating
behaviors among adolescents five years later: findings from Project EAT. Journal of
Adolescent Health, 47(1), 67-73.

Erikson, E. H. (1950). Growth and crises of the" healthy personality."

Fairburn, C. G., & Wilson, G. T. (1993). Binge eating: Nature, assessment, and
treatment (pp. 317-360). New York: Guilford Press.

Fairburn, C. G., Cooper, Z., Doll, H. A., & Welch, S. L. (1999). Risk factors for anorexia
nervosa: three integrated case-control comparisons. Archives of general psychiatry, 56(5),
468-476.

Fairburn, C. G., Welch, S. L., Doll, H. A., Davies, B. A., & O'Connor, M. E. (1997). Risk
factors for bulimia nervosa: A community-based case-control study. Archives of General
psychiatry, 54(6), 509-517.

Fisher, G., Fisher, J., & Stark, R. (1980). The body image. Chapter in Aesthetic Plastic
Surgery (pp. 1-32). Boston: Little, Brown and Company.

Gaesser, G., & Blair, S. (2011). Big fat lies: The truth about your weight and your health.
ReadHowYouWant. com.

Garcia, J., Lasiter, P. S., BERMUDEZ‐RATTONI, F. E. D. E. R. I. C. O., & Deems, D. A.

(1985). A General Theory of Aversion Learning a. Annals of the New York Academy of
Sciences, 443(1), 8-21.

Garner, D. M., Olmsted, M. P., Bohr, Y., & Garfinkel, P. E. (1982). The eating attitudes test:
psychometric features and clinical correlates. Psychological medicine, 12(4), 871-878.
Geier, A. B., Rozin, P., & Doros, G. (2006). Unit bias: A new heuristic that helps explain the
effect of portion size on food intake. Psychological Science, 17(6), 521-525.

Gilbert, S. (2000). Counselling for eating disorders. London: Sage

Gormally, J., Black, S., Daston, S., & Rardin, D. (1982). The assessment of binge eating
severity among obese persons. Addictive behaviors, 7(1), 47-55.

Gratz, K. L., & Roemer, L. (2004). Multidimensional assessment of emotion regulation and
dysregulation: Development, factor structure, and initial validation of the difficulties in
emotion regulation scale. Journal of psychopathology and behavioral assessment, 26(1), 41-
54.

Heatherton, T. F., & Baumeister, R. F. (1991). Binge eating as escape from self-
awareness. Psychological bulletin, 110(1), 86.

Heatherton, T. F., & Polivy, J. (1992). Chronic dieting and eating disorders: A spiral model.

Heatherton, T. F., Polivy, J., & Herman, C. P. (1991). Restraint, weight loss, and variability of
body weight. Journal of abnormal psychology, 100(1), 78.

Herzog, D. B., Newman, K. L., Yeh, C. J., & Warshaw, M. (1992). Body image satisfaction in
homosexual and heterosexual women. International journal of eating disorders, 11(4), 391-
396.

Hesse-Biber, S. J. (1996). Am I thin enough yet?: The cult of thinness and the
commercialization of identity. Oxford University Press.

Holland, P. C., & Petrovich, G. D. (2005). A neural systems analysis of the potentiation of
feeding by conditioned stimuli. Physiology & behavior, 86(5), 747-761.

Hudson, J. I., Lalonde, J. K., Berry, J. M., Pindyck, L. J., Bulik, C. M., Crow, S. J., ... &
Rosenthal, N. R. (2006). Binge-eating disorder as a distinct familial phenotype in obese
individuals. Archives of General Psychiatry, 63(3), 313-319.

Johnston, A. (2000). Eating in the Light of the Moon: How women can transform their
relationship with food through myths, metaphors, and storytelling. GŸrze Books.

Kaye, W. H., Fudge, J. L., & Paulus, M. (2009). New insights into symptoms and neurocircuit
function of anorexia nervosa. Nature Reviews Neuroscience, 10(8), 573.
Kaye, W. H., Gwirtsman, H. E., George, D. T., Weiss, S. R., & Jimerson, D. C. (1986).
Relationship of mood alterations to bingeing behaviour in bulimia. The British Journal of
Psychiatry, 149(4), 479-485.

Kessler, D. A. (2010). The end of overeating: Taking control of the insatiable American
appetite. Rodale.

Leon, G. R., Fulkerson, J. A., Perry, C. L., Keel, P. K., & Klump, K. L. (1999). Three to four
year prospective evaluation of personality and behavioral risk factors for later disordered
eating in adolescent girls and boys. Journal of Youth and Adolescence, 28(2), 181-196.

Levine, M. P., Smolak, L., Moodey, A. F., Shuman, M. D., & Hessen, L. D. (1994).
Normative developmental challenges and dieting and eating disturbances in middle school
girls. International Journal of Eating Disorders, 15(1), 11-20.

Maine, M. (2000). Body Wars. Making Peace with Women’s Bodies. Carlsbad: Gürze Books.

Mitrofan, I. (2004). Terapia unificarii:(abordare holistică a dezvoltării şi a transformării

umane). Editura SPER.

Moulton, P., Moulton, M., & Roach, S. (1998). Eating disorders: A means for seeking
approval?. Eating Disorders, 6(4), 319-327.

O'connor, P. J., Lewis, R. D., & Kirchner, E. M. (1995). Eating disorder symptoms in female
college gymnasts. Medicine & Science in Sports & Exercise.

Paxton, S. J., Eisenberg, M. E., & Neumark-Sztainer, D. (2006). Prospective predictors of

body dissatisfaction in adolescent girls and boys: a five-year longitudinal
study. Developmental psychology, 42(5), 888.

Pearson, C. M., Combs, J. L., Zapolski, T. C., & Smith, G. T. (2012). A longitudinal
transactional risk model for early eating disorder onset. Journal of abnormal
psychology, 121(3), 707.

Petrie, T. A. (1996). Differences between male and female college lean sport athletes, nonlean
sport athletes, and nonathletes on behavioral and psychological indices of eating
disorders. Journal of Applied Sport Psychology, 8(2), 218-230.
Rayner, K. E., Schniering, C. A., Rapee, R. M., Taylor, A., & Hutchinson, D. M. (2013).
Adolescent girls' friendship networks, body dissatisfaction, and disordered eating: Examining
selection and socialization processes. Journal of abnormal psychology, 122(1), 93.

Reilly, S., & Schachtman, T. R. (Eds.). (2008). Conditioned taste aversion: neural and
behavioral processes. Oxford University Press.

Rozin, Paul, Jonathan Haidt, and Clark R. McCauley. "Disgust: The body and soul
emotion." Handbook of cognition and emotion (1999): 429-445.

Schotte, D. E., Cools, J., & McNally, R. J. (1990). Film-induced negative affect triggers
overeating in restrained eaters. Journal of Abnormal Psychology, 99(3), 317.

Shapiro, S., Newcomb, M., & Burns Loeb, T. (1997). Fear of fat, disregulated-restrained
eating, and body-esteem: Prevalence and gender differences among eight-to ten-year-old
children. Journal of Clinical Child Psychology, 26(4), 358-365.

Stice, E. (2002). Risk and maintenance factors for eating pathology: a meta-analytic
review. Psychological bulletin, 128(5), 825.

Swinburn, B., Sacks, G., & Ravussin, E. (2009). Increased food energy supply is more than
sufficient to explain the US epidemic of obesity. The American journal of clinical
nutrition, 90(6), 1453-1456.

Tiggemann, M., & Pickering, A. S. (1996). Role of television in adolescent women's body
dissatisfaction and drive for thinness. International Journal of Eating Disorders, 20(2), 199-
203.

Troop, N. A., Murphy, F., Bramon, E., & Treasure, J. L. (2000). Disgust sensitivity in eating
disorders: a preliminary investigation. International Journal of Eating Disorders, 27(4), 446-
451.

Tylka, T. L., & Subich, L. M. (1999). Exploring the construct validity of the eating disorder
continuum. Journal of Counseling Psychology, 46(2), 268.

Weiss, M. G. (1995). Eating disorders and disordered eating in different cultures. Psychiatric
Clinics, 18(3), 537-553.

Whitaker, L. C., & Davis, W. N. (1989). Bulimic college student. Haworth Press.
Wilfley, D. E., Friedman, M. A., Dounchis, J. Z., Stein, R. I., Welch, R. R., & Ball, S. A.
(2000). Comorbid psychopathology in binge eating disorder: Relation to eating disorder
severity at baseline and following treatment. Journal of Consulting and Clinical
Psychology, 68(4), 641.

Wilson, C. P., Hogan, C. C., & Mintz, I. L. (Eds.). (1983). Fear of being fat: The treatment of
anorexia nervosa and bulimia. New York London: Aronson.

Wooley, S. C., & Kearney-Cooke, A. (1986). Intensive treatment of bulimia and body-image
disturbance. Handbook of eating disorders, 476-502.

Yanovski, S. Z., Nelson, J. E., Dubbert, B. K., & Spitzer, R. L. (1993). Association of binge
eating disorder and psychiatric comorbidity in obese subjects. The American journal of
psychiatry, 150(10), 1472.

Zalta, A. K., & Keel, P. K. (2006). Peer influence on bulimic symptoms in college
students. Journal of Abnormal Psychology, 115(1), 185.

World Health Organization. (1992). The ICD-10 classification of mental and

behavioural disorders: clinical descriptions and diagnostic guidelines. Geneva: World
Health Organization.

Yanovski, S.Z. (2002). Binge eating in obese persons. In C.G. Fairburn & K. Brownell
(Eds.), Eating disorders and obesity (Vol. 2, pp. 403–407). New York: Guilford Press.

Yanovski, S.Z., Gormally, J.F., Lesser, M.S., Gwirtsman, H.E., & Yanovski, J.A.
(1994). Binge eating disorder affects outcome of comprehensive very-low-calorie- diet
treatment. Obesity Research, 2, 205–211.