Influenta Suportului Familial Asupra Manifestarilor Psihologice La Varsta A Treia

INFLUENȚA SUPORTULUI FAMILIAL ASUPRA
MANIFESTĂRILOR PSIHOLOGICE
LA VÂRSTA A TREIA
CUPRINS
INTRODUCERE ................................................................................................................. 3
I. PARTEA TEORETICĂ ................................................................................................... 4

Capitolul 1. Elemente de psihogeriatrie ............................................................................... 4
Capitolul 2. Depresia ........................................................................................................... 7

1.1. Simptomele depresiei şi diagnosticarea ei .................................................................... 8
Capitolul 3. Anxietatea ...................................................................................................... 12

3.1. Simptomatologia anxietății ......................................................................................... 14
Capitolul 4. Introversiune-Extraversiune ........................................................................... 16

4.1. Descrierea tipurilor Introvert-Extrovert după Eysenck ............................................... 20
II. PARTEA PRACTICĂ. ................................................................................................. 22

Capitolul 5. Metodologia cercetării ................................................................................... 22
5.1. Obiectivele și ipotezele cercetării................................................................................ 22
5.2. Design-ul cercetării...................................................................................................... 23
5.3. Instrumente psihodiagnostice ...................................................................................... 23
5.4. Procedura de cercetare .................................................................................................. 27
Capitolul 6. Rezultatele cercetării....................................................................................... 28

6.1. Ipoteza 1 ...................................................................................................................... 28
6.2. Ipoteza 2 ...................................................................................................................... 32
6.3. Ipoteza 3 ...................................................................................................................... 36
CONCLUZII ...................................................................................................................... 42
BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................ 45
ANEXE .............................................................................................................................. 47
2
INTRODUCERE
Vârstnicii sunt o categorie foarte sensibilă în special datorită veniturilor mici și

dependenței de restul familiei. Problema îngrijirii persoanelor vârstnice a constituit o problemă
majoră în ultimii ani, când problemele cu care se confruntă societatea românească s-au acutizat.
Astfel, se constată o creștere a numărului de persoane vârstnice care trăiesc singure, schimbări
înregistrate în structura familiei, a stilului de viață, transferul populației tinere din zonele rurale
către zonele urbane, săracia, determinând limitarea suportului familial și scăderea numărului de
îngrijitori tradiționali.
Motivaţia pentru alegerea acestei teme de cercetare o constituie realităţile constatate care
se repercutează negativ asupra calităţii vieții vârstnicilor. Am considerat importantă şi necesară
abordarea acestei teme şi pentru că, pe lângă volumul restrâns de cercetări în domeniu, dinamica
schimbărilor este deosebit de accentuată. De aceea, orice contribuţie, cât de mică, la cunoaşterea
fenomenelor ce se petrec la nivelul acestui segment al societăţii, poate să conducă la interpretarea
obiectivă a datelor şi să pună la îndemâna factorilor politico-administrativi rezultatele, concomitent
cu posibilele căi de rezolvare a anumitor probleme sau de corectare a anumitor conduite faţă de
categoria persoanelor vârstnice.
Lucrarea de faţă are ca obiectiv general investigarea diferențelor intrapsihice dintre
vârstnicii care au suport familial și cei care nu au suport familial.
Obiectivele operaționale constă în realizarea unei diagnoze privind modul în care
acționează mecanismele intrinseci ale participanților la cercetare și elucidarea manifestărilor cu
specific anxios, depresiv și al personalității vârstnicilor cu suport familial și fără suport familial.
Lucrarea de față este structurată în două părți. Prima parte a lucrării este destinată
prezentării teoretice a temei cercetate. Această parte a lucrării este împărțită în 4 capitole în care
vom prezenta câteva idei esențiale despre senectute, depresie, anxietate și extroversiune-
neuroticism. A doua parte a lucrării este dedicată cercetării practice pe care am realizat-o.
Rezultatele studiului pot fi utilizate pentru o mai bună înţelegere a problemelor cu care se
confruntă bătrânii. Informațiile obținute pot fi corelate cu alte cercetări și pot fi folosite în prevenția
cazurilor sociale neinstituționalizate.
Demersul investigativ din lucrarea de față îşi propune să stimuleze preocupările
autorităţilor, ale comunităţilor şi ale familiilor pentru a ajuta generaţia de vârsta a treia să
depăşească mai uşor dificultăţile acestei perioade de viaţă.
3
I. PARTEA TEORTEICĂ
CAPITORUL 1. ELEMENTE DE PSIHOGERIATRIE
Bătrâneţea este, la nivel de conştiinţă, o criză adaptativă la noile condiţii pe care le impune
perspectiva îmbătrânirii. Omul fiind o fiinţă integrată în mediul social, psihismul său va exprima
interacţiunile sale cu acest mediu, în îmbătrânire survenind dereglări de integrare din cauze diferite:
schimbări de roluri și statute, lipsa de înţelegere a anturajului, scăderea capacităţii de adaptare, toate
având răsunet asupra psihismului acestuia. Perioada bătrâneţii, aducând cu sine numeroase
probleme de sănătate, centrează adultul în vârstă pe propriul corp și disfuncţiile asociate
îmbătrânirii. Bătrânii au o listă lunga de plângeri privind sănătatea – reacţie frecventă ce poate
conduce la instalarea reacţiilor ipohondrice.
Psihologia senescenței este caracterizată prin involuţia inegală și neliniară a funcţiilor

psihice, cu importante diferenţe individuale și o condiţionare polivalentă, ţinând de predispoziţii
înnăscute, gradul de dezvoltare anterioară a psihismului, nivelul performanțelor atinse, experiența,
nivelul cultural și gradul de instruire.
Din perspectivă socială, îmbătrânirea este ceva ce se întâmplă indivizilor în spațiul social.
Contextul social poate face o diferență majoră în ceea ce privește îmbătrânirea, indiferent de
capacitatea fizică sau mentală a indivizilor. Acest context include suportul social primit de la
prieteni și familie, o capacitate de a participa în familie și comunitate, fiind estimată și evaluată de
familie și societate, având acces la servicii și transport și suficiente resurse economice pentru
satisfacerea nevoilor.
Importanța suportului social are beneficii pentru sănătate și deci, pentru longevitate.
Vârstnicii cu mai mult suport social, cu interacțiuni sociale multiple, au nevoie de mai puțină
îngrijire în ce privește sănătatea. Cei cu mai puțin suport, care tind să fie izolați social, trăiesc
stereotipul vârstnicului care definește îmbătrânirea ca fiind momentul declinului fizic, mental și
social, când oamenii se dezangajează și se retrag din viață și din societate.
Odată cu înaintarea în vârstă, apare îmbătrânirea biologică, respectiv modificări la nivelul

tuturor organelor, deteriorarea unui sistem atrăgând după sine deteriorarea altuia şi favorizând astfel
apariţia vulnerabilităţii. O persoană autonomă poate devenI profund dependentă şi să evolueze spre
un sindrom de alunecare spre o încheiere fatală. Pentru a descrie aceste fenomene în cascadă, s-a
4
vorbit de teoria dominoului, metaforă conform căreia căderea unei plăcuţe antrenează căderea
succesivă a celorlalte (P. Meire, 2000).
Orice ar încerca să facă cineva, modificările apar treptat la nivelul tuturor părţilor şi
organelor corpului (V. Donca, 2008). Dacă la baza îmbătrânirii biologice stau modificările suferite
de diferite organe şi sisteme, unele evenimente ce survin în existenţa vârstnicului o precipită, adesea
bătrâneţea poate să fie însoţită de o vulnerabilitate crescută pe plan psihic, numită îmbătrânire
psihologică (H. Dumitraşcu, 2006).
Potrivit teoriei lui E. Erikson (1968), ultima perioadă din viaţă reprezintă o integritate în
luptă cu disperarea, dar fiecare persoană vârstnică percepe diferit evenimentele ce se petrec în viaţa
sa şi aceasta depinde de experienţa de viaţă, de situaţia materială sau de relaţiile cu cei din jur (E.
Bocsa, 2003).
Îmbătrânirii biologice şi celei psihologice li se adaugă îmbătrânirea socială, pentru că, din
păcate, bătrâneţea a ajuns să fie asociată, de către cei din jur, cu boala, cu neputinţa,
conservatorismul, lipsa de discernământ, iritabilitatea şi dependenţa de alţii. Bătrânii sunt adesea
trataţi cu dispreţ şi se uită faptul că în ansamblu ei reprezintă o bogăţie a societăţii (V. M. Bucur în
A. Muntean şi J. Sagebiel, 2007).
De multe ori societatea asociază îmbătrânirea cu pierderea capacităţilor senzoriale şi cu

schimbările de mobilitate; totuşi, unii cercetători au arătat că pentru majoritatea persoanelor în
vârstă, aceste schimbări nu sunt nici atât de împovărătoare, nici atât de evidente pe cât ne-am putea
imagina (K. K. Miley, M. O’Melia, B. DuBois, 2006).
Serviciile de asistenţă socială din România oferite persoanelor de vârsta a treia nu sunt
suficient de dezvoltate în raport cu nevoile societăţii. Este vorba atât despre îngrijirea la domiciliu
cât şi despre instituţionalizare. În condiţii normale, îngrijirea la domiciliu este cea mai de dorit
soluţie, din punct de vedere social, afectiv, financiar, educativ. Din multe puncte de vedere este mai
benefic să aduci serviciile la client dacât clientul la servicii, dar acest lucru nu este întotdeauna
posibil sau nu este în interesul vârstnicului. Există şi situaţii în care disponibilitatea şi dorinţa
trebuie înlocuite de profesionalism şi posibilităti. Aceasta înseamnă instituţionalizare, care trebuie
facută cu respectarea legii, a eticii şi moralei. De fapt, fiecare caz în parte trebuie bine cântărit, cât
de obiectiv posibil şi luată decizia optimă pentru persoana în cauză, în funcţie de posibilităţile
familiei şi de cele oferite de societate.
5
Sunt mulţi vârstnici care nu mai au pe nimeni sau ai căror copii sunt foarte ocupaţi,
vârstnici care se simt singuri şi acest fapt poate avea multiple consecinţe negative.
Familia este principala sursă de sprijin pentru toţi vârstnicii, în rezolvarea numeroaselor
probleme cu care se confruntă. Pentru rezolvarea problemelor derivate din relaţiile cu autorităţile
sau pentru rezolvarea problemelor de igienă personală, vârstnicii se bazează arareori pe alte
persoane decât membrii familiei, în majoritatea cazurilor diferenţele înregistrate la aceste categorii
fiind în limitele marjei de eroare.
Problemele care produc îngrijorare cel mai frecvent în rândul vârstnicilor, indiferent de
categoria analizată, sunt sărăcia şi problemele de sănătate (veniturile sunt insuficiente în raport cu
necesităţile; vârstnicii se confruntă cu o serie de probleme de sănătate, suferind concomitent de mai
multe boli).
Principala sursă de sprijin în rezolvarea diverselor probleme cărora vârstnicii trebuie să le

facă faţă o constituie familia, care este compusă, cel mai frecvent, din soţ/soţie, copii şi nepoţi.
Familia este supusă unor presiuni din ce în ce mai mari din partea societăţii în care trăim şi are
nevoie să fie şi ea sprijinită la rândul ei. Din păcate suportul familiei se realizează doar într-o mică
măsură. Vârstnicii din mediul urban beneficiază de mai multe servicii şi prestaţii sociale decât cei
din mediul rural datorită posibilităţilor de acces mai largi. Comparativ cu nevoia percepută,
serviciile sociale pentru vârstnici sunt insuficient dezvoltate.
În majoritatea cazurilor vârstnicii convieţuiesc împreună cu soţul sau soţia, copiii şi nepoţii
lor şi doar într-un sfert din cazuri ei locuiesc singuri. Ahmed şi Emigh (2005, p. 9-41) au constatat
că ţăranii vârstnici, de condiţie materială modestă, din Estul şi Centrul Europei, apelează la
aranjamente de convieţuire în familii extinse pentru a atenua necazurile care vin odată cu vârsta:
sărăcia, dependenţa şi singurătatea. Se pare însă că vârstnicii cu handicap resimt într-o măsură mai
mare decât cei fără handicap un sentiment de izolare socială, de singurătate, sentiment datorat cel
mai probabil imposibilităţii participării sociale accesibile persoanelor sănătoase.
6
CAPITOLUL 2. DEPRESIA
Depresia a existat dintotdeauna. Se spune despre Regele Saul, în Vechiul Testament, că a

experimentat depresia şi s-a sinucis din această cauză. Totuşi, distincţia între aceasta si alte boli
psihice nu era bine conturată. Dezvotarea clasificărilor depresiei izvorăşte din medicina veche
grecească. Prin anul 400 î.H., Hippocrate a descris melancolia ca asociere a unor condiţii sau
simptome: aversiunea faţă de mâncare, mâhnire, somnolenţă, iritabilitate, agitaţie, tabloul se apropie
de criteriul modern al identificării depresiei majore. Conform convingerilor lui Hippocrate,
melancolia reprezintă o manifestare psihologică a unei tulburări biologice fundamentale rezultată
din influenţa bilei negre şi flegmei asupra creierului, „întunecând spiritul şi făcându-l melancolic”.
Câteva secole mai târziu, Aretaeus din Cappodocia a observat asocierea dintre manie şi melancolie,
sugerând că mania reprezintă stadiul final al melancoliei. Galenus, în secolul al II- lea, descrie
melancolia ca o condiţie recurentă şi cronică, în acord deplin cu cercetările empirice moderne.
Multe din intuiţiile clasicilor medicinii şi filozofiei grecesti şi romane referitoare la depresie,
rămân neschimbate pâna în Evul Mediu. Dominarea spiritualităţii medievale de dogmele religioase
se răsfrânge şi asupra etiologiei tulburărilor mintale explicate în epocă prin: posedare de către
diavol, forţe magice sau prin păcat.
Definiţia de cea mai largă generalitate consideră depresia ca fiind o prăbuşire a dispoziţiei
bazale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste şi ameninţătoare.
Constituind o problemă majoră de sănătate publică, această durere morală, psihică este
deosebit de intensă, asociindu-se în general cu anxietatea. Pacientul depresiv trăieşte cu impresia de
neputinţă, de inutilitate, de fatalitate disperată, de culpabilitate şi adesea tinde să se autodeprecieze
şi de asemenea pot apărea gândurile de suicid ce pot fi finalizate.
În dicţionarul de psihologie de la enciclopedia Larousse, depresia este definită ca fiind „o

stare morbidă, mai mult sau mai puţin durabilă, caracterizată îndeosebi de tristeţe şi de o scădere a
tonusului şi energiei”. (Sillamy, 2000, p. 98)
Noţiunea de depresie este cea mai frecvent utilizatǎ şi include o fenomenologie clinicǎ
extrem de variatǎ, de la schimbǎrile de dispoziţie compatibile cu viaţa „normalǎ” pânǎ la
manifestǎrile psihotice, care evolueazǎ atât cu perturbarea stǎrii afective, cât şi cu diminuarea
frapantǎ a posibilitǎţilor cognitive, psihomotorii şi perceptive.
7
1.1. Simptomele depresiei şi diagnosticarea ei
Simptomul poate fi definit ca manifestare, tulburare sau senzaţie anormală resimţită de o

fiinţă şi care poate indica prezenţa unei boli. Este un semn, un indiciu al unei stări anormale.
Semnul (echivalat în mare măsură în medicină cu simptomul) este o expresie a modificărilor

de ordin anatomo - sau fiziopatologic, care pot apărea ca urmare a unui proces (boală), a unei
agresiuni (accident) sau a unei reacţii, manifestându-se în funcţie de structura terenului pe care se
produc aceste modificări (teren somatic) şi având tonalităţi diferite, în funcţie de personalitatea
individului.
Dispoziţia depresivă reprezintă o schimbare calitativă faţǎ de funcţionarea precedentǎ

constatabilă în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi. Aceasta este indicată fie prin
relatare subiectivă, fie prin observaţia celor din jur.
În depresia majoră/episodul depresiv major apar frecvent următoarele simptome: ţinută

vestimentară puţin îngrijită, voce stinsă, monotonă, indecisă, facies hipomimic, facies crispat prin
care se exteriorizează indispoziţia afectiv anxioasă, poziţie gârbovită care dă impresia unei
îmbătrâniri premature, plâns facil, lentoare psihomotorie, creştere neplacută a intensităţii senzaţiilor
– pacientul spune că îl deranjează radioul, muzica, dialogul aparţinătorilor), cenestopatii, parestezii,
halucinaţii – în episoadele de intensitate psihotică, diminuarea atenţiei, scăderea vitalităţii, atenţia
este orientată spre trăirile interioare, memoria este axată pe momentele afectiv-negative ale
existenţei personale, bolnavul prezentând chiar o hiperamnezie (tulburare cantitativă pozitivă a
memoriei) selectivă a evenimentelor, penibile, dureroase, posihotraumatizante, în timp ce aspectele
pozitive ale existenţei pot trece chiar neobservate, ritm ideatic încetinit, flux ideativ coerent dar
sărac, idei depresive de inutilitate, de devalorizare, de incurabilitate, de rutină, idei hipocondriace
care pendulează între teamă şi dorinţa de boală, idei de culpabilitate, de autoacuzare, idei despre
moarte, despre morţi, despre inexistenţă, pesimism, inhibiţie psihică, dispoziţie depresivă, anxietate,
tristeţe, durere morală, anestezie afectivă (bolnavul îşi reproşează faptul că nu-i mai poate iubi ca
înainte pe cei din jur), motivaţia diminuată, apatie, lipsa voinţei, fatigabilitate, scăderea
randamentului psihic şi fizic, lipsa elanului vital, inapetenţă, mai rar hiperfagie, pierderea
interesului pentru persoanele de sex opus, amenoree, insomnie, în unele cazuri hipersomnie,
simptome somatice (care domină în depresia mascată).
Din punctul de vedere al lui Dietmar Stiemerling (2006) principalele grupe de simptome ale
depresiei sunt:
8
1. Tulburarea depresivă ca perturbare a dispoziţiei bazale. Depresivul are o dispoziţie
tristă, nu se mai poate bucură, nu mai poate spera, nu mai pune preţ pe viitorul său. Lumea îşi
pierde caracterul de provocare, lucrurile devin fade şi gri. Unii bolnavi se simt ca şi cum ar fi morţi
şi împietriţi şi se plâng de pierderea sentimentelor, de faptul de a fi uitat chiar să plângă. O mare
parte prezintă pe lângă dispoziţia depresivă şi o teamă difuză, care este trăită în primul rând ca frică
în faţa vieţii şi a îndatoririlor. Unii se manifestă apatic, alţii sunt disforici, iritabili, morocănoşi,
prost-dispuşi, ceea ce îngreunează raporturile cu ei.
2. Inhibiţia gândirii. Procesele gândirii depresivilor sunt neproductive şi monotone, se

rezumă de regulă la propria boală, fantezia şi bogăţia ideativă sunt mult reduse. Depresivul se poate
concentra doar cu mare dificultate asupra unui lucru.
3. Scăderea iniţiativei, inhibiţia psihomotorie. Forţa iniţiativei depresivului este clar

diminuată. Nu are elan, energie, nu are chef să întreprindă nimic, spectrul intereselor se îngustează,
totul devine prea mult pentru el, cel mai mic efort este de temut. Scăderea generală a forţei se
exprimă şi în stilul de mişcare: toate mişcările sunt îngreunate, încetinite, fără spontaneitate şi elan.
Ca fenomen contrastant, s-a observat la un anumit tip de depresie o psihomotricitate agitată.

Pacienţii respectivi sunt neliniştiţi şi agitaţi. Nu pot să stea liniştiţi, mâinile sunt într-o continuă
mişcare, mişcările sunt fără ţel. Un imbold golit de conţinut îi împinge pe cei în cauză spre activităţi
fără sens.
4. Afectarea vitalităţii. Diminuarea forţei iniţiativelor merge mânp în mână cu prejudicierea

sentimentului vital. Pacienţii se simt obosiţi, fără putere şi fără energie. Îşi simt greutatea propriului
corp ca pe o povară pe umeri, se plâng de dureri difuze şi senzaţii de apăsare şi îşi percep braţele şi
picioarele ca fiind grele ca de plumb. Este vorba mai ales despre perturbarea relaţiei cu propria
corporalitate.
5. Simptome vegetative. Simptomatologia vegetativă este o manifestare frecvent asociată cu

boala depresivă. În cazul unei depresii latente este chiar unica manifestare care poate fi recunoscută
a unei depresii mascate.
Următoarele simptome vegetative se găsesc mai frecvent la depresivi: tulburări intestinale,

senzaţia de presiune abdominală, senzaţia de apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii,
bradicardie sau tahicardie, extrasistole, "bătăi de inimă", alte tulburări cardiace, scăderea
temperaturii, transpiraţii sau frisoane, scăderea secreţiilor lacrimale şi sudorale, senzaţie de
ameţeală, dureri de cap, dureri de stomac, constipaţie, balonare, pierderea apetitului alimentar,
9
scădere ponderală, diminuarea funcţiei sexuale, amenoree, dureri de spate, dureri de aspect
neuralgic.
6. Tulburări ale somnului, oscilaţii diurne, suicidalitate. Una dintre cele mai frecvente
manifestări asociate ale bolii depresive poate fi considerată tulburarea somnului. Plângerile se referă
la adormire sau la perioada ulterioară, atunci când se trezesc în mijlocul nopţii şi nu mai pot să
readoarmă. Dimineaţa se simt ca şi cum nu ar fi dormit deloc şi foarte obosiţi, "ca şi cum nu au
închis un ochi". Este vorba în special de "indispoziţia matinală", care se referă la faptul că
depresivul se simte deosebit de prost şi de copleşit mai ales dimineaţa după trezire şi înainte de
prânz, manifestare caracteristică a stării depresive. Deoarece depresia trece drept "cea mai
chinuitoare boală care se poate imagina", nu este de mirare că aproape fiecare depresiv are gânduri
de sinucidere, simte pulsiuni autocritice şi adesea face măcar o tentativă de suicid (Stiemerling,
2006).
Beck sugerează că persoanele depresive sunt mai predispuse la a se considera

incompetente dacă fac o greşeală. Atunci când pacienţii sunt foarte depresivi, Beck îi încurajează să
facă lucruri, cum ar fi să se dea jos din pat dimineaţa sau să se ducă la plimbare. El le dă pacienţilor
săi să efectueze anumite activităţi care-i vor înzestra cu experienţe pozitive şi le permite să
gândească pozitiv despre ei însuşi. Dar cea mai importantă fază este restructurarea cognitivă, în care
persoana este convinsă să-şi schimbe modul de gândire, care-l va ajuta pe acesta să-şi atingă
scopurile.
Pe scala evenimentelor celor mai stresante, pierderea partenerului de viaţă are scorul cel
mai ridicat, indiferent de vârsta persoanei care traversează aceasta situaţie. Cu cât persoana este mai
în vârstă însă, adaptarea la noua situaţie de viaţă este mai dificilă, mai dureroasă și mai plină de
consecinţe pentru starea psihofizică a individului. În anii bătrâneţii, depresia apare din perioade
scurte de tristeţe, iar melancolia sau pierderea bruscă a energiei poate evolua spre o serioasă și
îndelungată condiţie depresivă.
Caracteristicile acestei depresii includ o durere continuă, lipsă de interes, lipsă de speranţă,
reducerea încrederii în sine, o evaluare deformată a prezentului și viitorului. Vârstnicii depresivi se
confruntă cu dificultatea de a lua decizii, încetineală în mişcări, gândire, vorbire. Depresia mai
poate include pierderea apetitului, scăderea în greutate, oboseala severă, lipsa de somn, constipaţia
sau diareea. Anxietatea poate contribui la construirea unor stări de agitaţie. Depresia severă este
acompaniată de gânduri de suicid legate de evenimente stresante (pensionarea, văduvia, sentimentul
eşecurilor anterioare, pierderea locuinţei familiei). Depresia nu caracterizează îmbătrânirea, ea
necesită intervenţie de specialitate.
10
Simptomele dominante ale depresiei la vârstnici sunt lipsa de scop sau sens în viață! Viața
în singurătate, în absența prietenilor sau a membrilor de familie care au dispărut, face ca sensul
vieții să se atenueze iar capacitatea de a trăi emoția de bucurie să se reducă. Viața emoțională a
vârstnicului depinde foarte mult de mediul înconjurător, de contribuția celorlalți la crearea unei stări
de bine și bucurie; în condiții favorabile renaște la vârstnici emoția, sentimentul de bucurie. Chiar și
la tinerii sau adulții tineri depresia se acompaniază de anxietate și neliniște, iată de ce la vârstnici
depresia și anxietatea merg mână în mână. Simptomele de anxietate sunt amplificate de prezența
vârstnicilor în medii noi de viață, de contactul cu oameni necunoscuți cum ar fi de ex amplasarea
vârstnicilor în cămine de bătrâni, detașarea de propria lor locuință, de lucruri, vecini, persoane
cunoscute. În această situație dispare contactul cu oameni, locuri, lucruri cunoscute, familiare care
sunt înlocuite cu ceva nou, oameni noi, mediu de viață nou, obiecte înconjurătoare noi care sporesc
sentimentul de nesiguranță și generează anxietate. Cei vârstnici se așteaptă ca lucrurile să fie cel
puțin așa cum obișnuiau să fie și nu înțeleg de ce sunt despărțiți de casa în care au trăit o viață.
Tulburări de somn pot fi întâlnite, cu dificultatea de a adormi sau scularea devreme de dimineață.
Simptomele somatice, cum ar fi durerea, sunt amplificate de prezența depresiei.
Gradul de severitate al depresiei la vârstnici se întinde de la formele frecvente de depresie

ușoară până la forme mai grave de depresie cu simptome psihotice, cu risc crescut de tentative de
sinucidere. Uneori formele de depresie la vârstnici sunt ușoare ca simptomatologie dar provoacă
multă suferință. Riscul de sinucidere care are la origine depresia este crescut la vârstnici. Riscul de
sinucidere crește în intervalul de vârstă 80-85 de ani.
11
CAPITOLUL 3. ANXIETATEA
Anxietatea ca teamă şi instinct sunt mecanisme de apărare împotriva unui pericol.

Temerile nu mai sunt considerate normale când ele devin permanente şi inflenţează desfăşurarea
vieţii cotidiene.
Fiecare dintre noi a trecut prin experienţe de frică intensă, care este o emoţie umană
normală, şi care ne ajută în confruntarea cu pericolul. Dar unii oameni trăiesc o frică foarte intensă
şi iraţională, care nu este justificată prin prezenţa unei situaţii periculoase.
O persoană anxioasă continuă să simtă o nelinişte permanentă care interferează şi cu viaţa

sa cotidiană. Acesta poate să indice prezenţa unei tulburări de anxietate. Însumând cele spuse mai
sus, anxietatea resimţită de o persoană este o frică foarte intensă şi nejustificată de un pericol
adevărat.
Anxietatea este o stare de nelinişte psihopatologică care se poate defini în trei moduri:
a) Ca sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectul, a unui pericol

neprecizat care ar urma să se producă.
b) O atitudine de aşteptare în faţa unui pericol, cu caracterul unei veritabile stări de

alertă care invadează individul în totalitatea sa, asociat cu impresia unei
catastrofe imediate.
c) Convingerea unei imposibilităţi absolute de a acţiona, la care se asociază

sentimentul propriei sale dezorganizari şi al aneantizării persoanei respective în
faţa pericolului. (Enăchescu, note de curs)
Anxietatea (nevrotismul) este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de

insecuritate, de tulburare, difuz. Nevrotismul se prezintă ca un defect general de adaptabilitate,
surmenaj, epuizare fizică şi psihică fără vreun motiv obiectiv, rigiditate.
Anxietatea se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate,

lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte
reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice.
S-a observat, în general, că există o tendinţă la nevrotici (care au o notă ridicată la

nevrotism) de a avea o notă crescută şi la anxietate, însă acest fapt nu este suficient pentru a
confunda anxietatea cu nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece nevroticii pot avea o
12
notă foarte ridicată la anxietate într-o situaţie realmente provocatoare de anxietate. Anxietatea este
deci “o emoţie penibilă de aşteptare”, “o teamă fără obiect” care se produce în aşteptarea unui
eveniment, este o trăire subiectivă care poate fi supusă controlului voluntar prin dezvoltarea
conştiinţei de sine.
Datorită faptului că Freud în 1985, deja a descris nevroza anxioasă, se vehicula ideea că
anxietatea este mult mai frecventă la nevrotici. Din acest punct de vedere trebuie destinse anxietatea
reală de anxietatea nevrotică. Prima formă transpare în faţa unui pericol real, adică a unei vătămări
aşteptate, prevăzute şi este asociată cu reflexul de fugă. Anxietatea reală poate fi considerată ca o
manifestare a instinctului de conservare. Anxietatea nevrotică prezintă starea de aşteptare a unui
pericol inexistent sau mai puţin existent şi este caracterizată de următoarele simptome: iritabilitate
generală, aşteptate anxioasă, teamă nocturnă, tulburări digestive, apariţia fobiilor.
Anxietatea în accepţiunea frecvent întâlnită în literatura de specialitate, este definită ca o

stare afectivă neplăcută rezultată din previziunea unei primejdii apropiate, a unui pericol iminent,
manifestată prin stări de nelinişte şi îngrijorare.
Trăirea anxietăţii acute poate fi comparată cu sentimentul căderii în abis (într-un gol fără
capăt), cu alunecarea în direcţia dispariţiei (morţii) propriei fiinţe, sau cu cea a strivirii sale de către
lumea ce se precipită spre el (termenul de anxietate şi angoasă derivă de la cel latin de „angustia”
însemnând îngustare). În derularea dramei anxietăţii, subiectul trăieşte sentimentul unei
vulnerabilităţi crescute a fiinţei sale faţă de pericole posibile, dar nedefinite, ce pot veni de oriunde
şi oricând, iar ”pericolul” conduce la ceva rău pentru subiect, în final, la aneantizare, la moarte.
Este anxiogenă - sau reprezintă un factor ce ar putea induce, favoriza sau potenţa
anxietatea - orice condiţie care reduce informaţia despre lume, accesibilă subiectului, sau accesul la
ea, în perspectiva acţiunii.
Bună dotare a subiectului, cu tot ceea ce îi permite să acţioneze eficient, îl asigură faţă de
anxietate, iar lipsa acestora, îl predispune. Fie că e vorba de lipsă de bani, de familie, de casă de
profesie, de abilităţi sociale, de sănătate, de părţi ale corpului, precum ochii, care îi asigură vederea,
picioarele care îi asigură mersul, deficienţa de memorie. (Lăzărescu, 2002, p.286)
13
3.1. Simptomatologia anxietăţii
Anxietatea este un termen ce semnifică modificări specifice la patru nivele: subiectiv,

cognitiv, comportamental şi biologic/fiziologic.
 La nivel subiectiv: persoană îşi descrie trăirile ca sentimente de teamă, catastrofă

imediată, neputinţă, groază;
 La nivel cognitiv:
- procesările şi conţinuturile informaţionale dezadaptative duc la prelucrarea
preferenţială din mediu a stimulilor anxiogeni, ignorând stimulii neutri sau
pozitivi din punct de vedere afectiv;
- existenţa unei discrepanţe între ce-şi doreşte sau ce trebuie să facă persoana şi
ce crede aceasta că poate face;
 La nivel comportamental: apare comportamentul de evitare a situaţiilor anxiogene;

 La nivel biologic: domină modificările induse de dezechilibrul sistemului nervos
vegetativ, cu predominanţa simpaticului.
Nu este necesar ca modificările specifice anxietăţii să apară simultan la cele patru nivele,
într-un mod conştientizat de persoană.
Principalele simptome ale anxietăţii sunt:
a. dificultate de a adormi (insomnie de adormire) din cauza îngrijorării
b. dificultate de concentrare
c. cenestopatii, senzaţii dezagreabile psihogene: tensiune mentală, "minte golită"
d. teama de a nu pierde controlul, leşina, înnebuni sau muri
e. iritabilitate persistentă
f. sentimente de derealizare (irealitatea obiectelor) sau depersonalizare (sentiment

de distanţare)
g. trăiri subiective în plan somatic: senzaţia de ameţeală, dezechilibrare, leşin,

instabilitate, incapacitate de relaxare, detensionare, senzaţie de nod în gât şi
dificultate de înghiţire, senzaţie de tensiune, algii musculare
14
h. tulburări psihomotorii: tresare uşor, răspuns exagerat la stimuli minori
i. simptome somatice vegetative: palpitaţii, tahicardie, transpiraţii, tremurături,

gură uscată
j. simptome somatice generale: înroşirea feţei, frisonete, senzaţii de amorţeală,

furnicături
k. simptome somatice toracice şi abdominale: dificultăţi de respiraţie, senzaţie de

sufocare, senzaţie de disconfort sau durere în piept, greaţă sau suferinţă
abdominală, teamă de vomă şi senzaţie imperioasă de urinare sau
defecare.(Hațegan, M., suport de curs)
Anxietatea la vârstnici nu este așa de bine delimitată ca la adulții tineri și nu întrunește

criteriile de diagnostic conform DSM. Psihogeriatria are rolul de a pune în evidență particularitățile
de diagnostic și tratament ale anxietății la vârsta a treia. Diagnosticul tulburărilor anxioase este greu
de pus, mai ales atunci când anxietatea se însoțește alte tulburări ca de ex emfizem pulmonar,
astma, boli cardiovasculare.
Tabloul clinic simptomatic al anxietății la vârstnici este dominat de anxietate difuză,

generalizată, stare de încordare, neliniște sau senzații de durere. Anxietatea la vârstnici apare de
regulă însoțită de depresie. Vârstnicii fie nu își dau seama de simptomele de anxietate pe care le au,
fie au avut aceste simptome încă de la o vârstă tânără și le consideră normale. Dificultatea
vârstnicilor de a vorbi despre simptomele de anxietate face ca tulburarea psihică să rămână
netratată.
15
CAPITOLUL 4. INTROVERSIUNE-EXTRAVERSIUNE
În cunoaşterea psihologică comună firea unui om rezidă în impresia dominantă, pe care el

o creează în alţii, prin modul său constant şi caracteristic de a fi, deosebit de al altora, dar relativ
identic cu sine în diferite împrejurări de viaţă.
Intensitatea şi rapiditatea reacţiei, profunzimea şi tonalitatea afectivă a impresiei,
spontaneitatea sau reţinerea în expresie, stăpânirea de sine sau dezorganizarea emoţională în situaţii
stresante, mobilitatea sau inerţia, voiciunea sau apatia, sunt astfel de însuşiri temperamental-
afective, care asociate în modele stabile de comportament, exprimă firea omului.
Printre diferitele combinaţii de trăsături ce pot fi repetate ca forme tipice de comportament,
se remarcă o largă răspândire a modului de caracterizare a oamenilor, prin contrastul a două tipuri
opuse de firi: oameni cu firea deschisă şi oameni cu firea închisă.
Oamenii cu firea inchisă, introvertiţii, prezintă un tip diferit de comportament. Ei sunt
tăcuţi şi retraşi, preferă mai mult să asculte decât să vorbească şi, în afara familiei sau a unui cerc
restrâns, evită ocazia de a vorbi despre sine. În relaţiile sociale sunt rezervaţi şi distanţi, îşi limitează
cunoştinţele la câţiva prieteni aleşi cu grijă. Preferă să lucreze şi să înveţe singuri, le place să
plănuiască mai mult înainte de a lua o decizie sau de a acţiona. Sunt in general serioşi, ordonaţi, mai
puţin înclinaţi spre glume şi veselie. Se caracterizează, deasemenea, prin constanţa preocupărilor,
profunzimea sentimentelor, stăpânirea de sine, autocontrolul emoţiilor, reactivitate mai puţin
adaptată la schimbările externe. În cadrul acestui tip se găsesc uneori indivizi nesociabili, timizi,
ezitanţi, fricoşi, înclinaţi spre reverie, speculaţii sterile şi inactivitate.
În contrast cu aceştia există extravertiţii, oamenii cu firea deschisă, comunicativi şi
sociabili, care se fac repede cunoscuţi de cei din jur pentru că vorbesc fără reţinere despre viaţa lor,
despre ce li s-a întâmplat, le place să comenteze despre tot felul de situaţii. Sunt veseli şi optimişti,
le place să spună glume, să întreţină buna dispoziţie şi să fie în centrul atenţiei. Stabilesc uşor
prietenii şi cunosc multă lume, le place să aibă responsabilităţi sociale şi să lucreze împreună cu
alţii. Sunt activi, dinamici, concreţi, au iniţiativă, le place să rezolve probleme practice. Preferă să
se afle mai mult printre oameni şi lucruri, decât printre cărţi. Au încredere în sine şi în alţii, se
remarcă prin promptitudinea reacţiei, spontaneitate, relativă impulsivitate, lipsă de control strict al
emoţiilor, îşi pierd uşor stăpânirea de sine. În cadrul acestui tip se întâlnesc uneori indivizi
superficiali, nestatornici, conformişti, uneori fiind agresivi.
Tipul introvertit se caracterizează printr-o accentuare a vieţii psihice interioare, tipul
extravertit constă în accentuarea manifestării exterioare a vieţii.
16
În concepţia lui Jung, introversiunea şi extraversiunea sunt două atitudini fundamentale pe
care omul le adoptă în raport cu lumea externă şi propria sa experienţă psihologică.
“Tipul introvertit îşi urmează propriile idei, dar nu spre exterior, asemenea extravertitului,
ci spre interior. El tinde să aprofundeze, nu să se extindă. Prin aceasta dispoziţie fundamentală, el se
deosebeşte într-o măsură considerabilă şi în mod izbitor de extravertit”(Jung, C.G., 1997, p.415).
Judecata introvertitului pare rece, inflexibilă, arbitrară şi brutală pentru că este raportată mai mult la
subiect. În dezvoltarea propriilor idei, nu se dă în lături din faţa nici unui demers, nu alungă nici un
gând, pe motiv că ar fi primejdios sau jignitor, el este neinfluenţabil, deşi acest lucru intră în
contrast cu presupusa sugestibilitatea a sa la influenţe personale. Pe cât de clară îi este structura
intimă a gândurilor, pe atât de neclar îi este locul ce le revine acestora în lumea reală, de aceea îi
este greu să înţeleagă că ceea ce este limpede pentru el nu este la fel şi pentru ceilalţi din jurul său.
Cu cât e mai bine cunoscut, cu atât este mai apreciat, el dând impresia celor care nu-l cunosc, că
este inaccesibil şi orgolios. În muncă este lent în general, în domeniul învăţământului neavând
eficienţă, deoarece, pe de o parte, nu cunoaşte mentalitatea elevilor săi, iar pe de altă parte, din
cauza faptului că în timpul predării nu se mulţumeşte doar să expună materia, ci de asemenea
reflectează asupra ei.
Introvertitul are o muţime de fantezii ale puterii, asociate cu anxietăţi, temându-se de
afectele celorlalţi şi de teama de a nu cădea sub influenţe străine. Tot ceea ce este nou şi străin îi
provoacă introvertitului neîncredere, crezând că ar putea ascunde primejdii necunoscute, are
dificultăţi în exprimarea sentimentelor, din cauza lipsei de raportare a acestora la exterior.
Acest tip apare cel mai adesea rece şi rezervat, astfel că ceilalţi îi neagă fără dificultate
orice sentiment. Dar sentimentele lui sunt intensive, profunde.
Senzaţia este explicată de către Jung, printr-un exemplu, în care dacă ne imaginăm că mai
mulţi pictori încearcă să redea acelaşi peisaj, fiecare tablou va fi diferit, şi acest fapt se datorează în
primul rând modului diferit de a vedea, acest lucru fiind un indice al implicării factorului subiectiv.
Atitudinea este dispoziţia de a acţiona într-o anumită direcţie. Atitudinile sunt studiate, de
regulă, ca seturi orientative care dirijează atenţia, interesul şi activitatea către anumite situaţii sau
obiecte precis delimitate, faţă de care omul adoptă o poziţie de acceptare sau respingere, aprobare
sau dezaprobare. Elementul afectiv de convingere sau valorizare, de trăire emoţională pozitivă sau
negativă este pregnant în orientarea atitudinală, determinând conduita omului în toate componentele
ei, de la reacţiile temperamentale până la concepţia despre lume şi viaţă.
Astfel, sub aspect temperamental, prima reacţie a introvertitului în faţa unui obstacol este
de a se retrage, în timp ce extravertitul se angajează în depăşire.
17
Emoţia estetică, provocată de frumosul din natură, muzică sau artă, capătă la introvertit un
sens abstract. El caută să înţeleagă ritmurile esenţiale, repetiţiile, compoziţia şi structura planurilor,
care determină armonia, în timp ce extravertitul, fără a-şi pune astfel de probleme, se lasă în voia
unei depline şi fericite trăiri empatetice.
În raporturile afective interpersonale, grija introvertitului este de a se delimita. El îşi vede
ameninţată identitatea în amestecul emoţional cu ceilalţi, de aici rezerva lui permanentă şi teama de
a nu fi lezat, în timp ce extravertitul se simte bine tocmai în situaţiile de participare afectivă
colectivă, atunci când împărtăşeşte sentimente comune cu un grup de oameni.
Freud subliniază importanţa relaţiilor afective dintre părinţi şi copii în formarea trăsăturilor
de personalitate, astfel că introversiunea este consecinţa unei frustrări afective care determină o
deplasare a interesului de la obiectele reale la obiectele imaginare sau fanteziile interne. Copilul
iubit de părinţi se orientează către exterior, fiindcă sursa satisfacţiei sale este externă şi are mai mult
sau mai puţin un aspect perceptiv, concret. La copilul neglijat sau respins, dorinţele nesatisfăcute în
mod obiectual, concret, iau calea unei realizări imaginare.
În familiile cu mai mulţi copii, ordinea naşterii introduce restructurări ale relaţiilor afective
dintre părinţi şi copii şi între copii între ei. Câteva studii existente în acest sens arată că primul copil
este mai dotat şi mai introvertit. Introversiunea sa se explică prin faptul că, apărând un nou candidat
la iubirea parentală, copilul cel mare se simte frustrat de o afecţiune pe care o considera exclusivă.
În consecinţă, dorinţele sale capătă o realizare imaginară, uneori de lichidare mintală a intrusului, pe
care părinţii îl împiedică să o realizeze practic.
Câteva studii privind relaţiile afective intrafamiliale au arătat că două dimensiuni
principale descriu comportamentul părinţilor faţă de copii: iubire-respingere, şi autonomie-control.
Subiecţii extravertiţi apreciază comportamentul părinţilor lor ca plin de iubire şi afecţiune, în timp
ce subiecţii introvertiţi notează o anumită indiferenţă, răceală sau chiar respingere afectivă din
partea părinţilor. Este vorba de tineri sau adulţi a căror apreciere globală vizează întreaga perioadă
a copilăriei şi adolescenţei. Diferenţa între educaţia autoritară, care presupune un control mai strict
al activităţii copilului, faţă de cea liberală, care-i lasă mai multă autonomie, nu are o legătură
semnificativă cu tipurile repective (Crăciunescu, R., 1991).
Copilul iubit de părinţi găseşte o satisfacţie în această iubire şi, în consecinţă, el este
motivat să interacţioneze mai târziu cu oamenii, de la care se aşteaptă, de asemenea, la experienţe
plăcute. Iubirea faţă de copil se manifestă printr-un comportament exteriorizat, care constituie un
model imitat de acesta. Un părinte iubitor va fi înclinat să răsplătească un comportament extravertit
la copil. Lipsa de afecţiune a părinţilor se soldează cu insatisfacţii şi copilul va căuta să evite
relaţiile interpersonale, când va fi mare, anticipând de asemenea, experienţe negative.
18
În ceea ce priveşte diferenţele de emoţionalitate dintre introvertit şi extravertit, implicate în
condiţionare, putem spune că introvertiţii, find activaţi cortical mai mult la nivel bazal, sunt mai
uşor de condiţionat. Pentru că sunt mai reactivi emoţional, ei au mai multe prilejuri de condiţionare
şi parcurg mai multe astfel de momente de condiţionare. Întrucât socializarea presupune numeroase
astfel de situaţii, cele mai multe fiind neplăcute-frustrare pedeapsă, majoritatea emoţiilor
condiţionate sunt neplăcute, generând anxietate şi depresie condiţionate. Extravertiţii sunt mai greu
de condiţionat, fiind mai puţin activaţi cortical. Ei nu învaţă prin pedeapsă şi frustrare, ceea ce duce
la un pattern comportamental mai puţin socializat, şi la comportamente impulsive, făcându-i mai
susceptibili de a avea comportamente antisociale, sau de a deveni sociopaţi.
Studii recente, care susţin teoria lui Gray, arată că introvertiţii anticipează un eveniment
competitiv ca fiind ameninţător, pe când extravertiţii îl anticipează ca plăcut, şi de asemenea, atenţia
introvertiţilor este mai uşor atrasă de stimuli negativi, ameninţători, iar atenţia extravertiţilor este
mai uşor atrasă de stimuli plăcuţi. Conform acestei teorii, introvertiţii sunt mai predispuşi la
anxietate şi depresie, iar extravertiţii având o vulnerabilitate mai mare pentru impulsivitate.
Conform unei concepţii psihiatrice, simptomele bolnavului psihic reprezintă o manifestare
exagerată a însuşirilor sale caracteristice, anterioare maladiei, şi atunci este posibil să urmărim în
cadrul tablourilor clinice ale diferitelor boli, o grupare a simptomelor după un criteriu topologic. În
cazul introversiunii-extraversiunii demersul este invers, Jung întrebându-se dacă “orice subiect face
orice fel de boală psihică, sau există o direcţionare selectivă în acest sens, care depinde de
particularităţile individului în stare de normalitate?” (Crăciunescu, R., 1991).
Kraepelin a stabilit o dihotomie fundamentală în domeniul psihozelor, opunând demenţa
precoce, caracterizată de disocierea progresivă a vieţii psihice, închidere în sine şi răceală afectivă,
psihozei maniaco-depresive, caracterizată prin alternanţa stărilor de euforie şi depresie. În domeniul
nevrozelor P. Janet a formulat o clasificare dihotomică, opunând nevroza isterică celei psihastenice.
La isteric se observă o exagerată emoţionalitate, agitaţie motrică, crize convulsive, trăiri afective
paroxistice. Dimpotrivă, în psihastenie apare o slăbire generală a fondului emoţional, oboseală
anormală, neîncredere în sine, nehotărâre, idei speculative şi fobii.
19
4.1. Descrierea tipurilor Introvert-Extrovert după Eysenck
Chestionarele de personalitate ale lui Eysenck depind de utilizarea măsurătorilor

psihometrice prin care stabileşte ceea ce consideră a fi structuri universale de personalitate. Acest
tip de abordare este nomotetică.
În modelul factorial al personalităţii dezvoltat de Eysenck, în esenţă, există trei factori
tipologici cu o importantă contribuţie ereditară în gradientul de normalitate - anormalitate:
extraversie vs. introversie, stabilitatea emoţională - vs. instabilitate (nevrotism) şi adaptabilitate vs.
psihotism. (Minulescu, 2004)
Introvertul
Tipul introvert este liniştit, retras, introspectiv, îi place mau mult să studieze singur decât
să aibă relaţii cu oamenii, are o bogată viaţă interioară, este deci tipul gânditor, creativ, productiv,
fiind bun pentru cercetare, dar este foarte puţin sociabil. Posedă gândire abstractă, dar îi lipseşte
spiritul de observaţie . Fiind prea mult concentrat asupra gândurilor sale interioare, este rupt de
exterior şi ca atare este un slab observator, lipsindu-i spiritul de observaţie în exterior.
Prezintă tensiuni şi preocupări interioare permanente. Îi lipsesc modalităţile de exprimare a
bogatelor lui trăiri interioare. De aceea este şi foarte greu de cunoscut un asemenea tip. În
raporturile cu oamenii este rezervat şi distant. Are tendinţa de a-şi face planuri înainte de a acţiona
şi este neîncrezător în impulsul momentului. Nu-i plac emoţiile puternice, agitaţia şi este înclinat
spre un mod de viaţă foarte ordonat. Îşi domină sentimentele şi agresivitatea, nu se irită uşor şi nu
îşi pierde uşor stăpânirea de sine. Este oarecum pesimist, tinde să se subaprecieze, dar este un om de
încredere pentru ceilalţi, deşi lui îi lipseşte parţial încrederea în sine.
Nevrotismul, denumit şi instabilitate emoţională, e definit de interrelaţia dintre trăsăturile de
anxietate, depresie, scăzută autoapreciere, timiditate. Reacţiile emoţionale puternice ale instabilului
interferă cu adaptarea sa slabă, conducându-l spre reacţii iraţionale, uneori rigide.
Dacă este vorba de un instabil extravert, neliniştea şi sensibilitatea sunt pe prim plan, devine
excitabil, chiar agresiv. La cealaltă extremă, reacţiile emoţionale sunt lente şi slabe, tendinţa fiind
de a-şi relua starea iniţială foarte repede după activarea emoţională. (Minulescu, 2004)
20
Extrovertul
Tipul extrovert este sociabil, îi plac activităţile distractive, are mulţi prieteni, simte nevoia
de a discuta cu oamenii şi nu îi place să citească sau să studieze de unul singur.
Îşi asumă uşor riscul, este aventuros şi se expune la pericole. Tinde spre emoţii puternice
doreşte agitaţia , acţionează după inspiraţia momentului şi este în general impulsiv. Îi place să facă
glume, feste, şi de cele mai multe ori el are un răspunc dinainte pregătit. Este oscilant, nepăsător,
optimist, îi place să râdă şi să fie vesel. Are tendinţa de a fi agresiv şi de a-şi pierde uşor stăpânirea
de sine. Nu este o persoană de nădejde.
Este un tip artistic înclinat spre exterior, fiind deci un bun observator. Prezintă gândire
concretă, vorbire alertă şi sacadată , are multe iniţiative şi este un bun organizator.
Tinde să se supraaprecieze şi să accepte numai propriul punct de vedere iar uneori
manifestă atitudini absurde. Mai prezintă tendinţe antisociale.
Extraversia, denumită şi extraversie - introversie, se defineşte, în principal, prin
intercorelaţiile dintre trăsăturile de afirmare, sociabilitate, energie de viaţă şi dominanţă. Descrierile
care sunt date de obicei privind comportamentul introvert şi, respectiv, extravert, reprezintă situaţii
quasi-extreme. Eysenck le denumeşte extreme „idealizate ale unui continuum pe care oamenii reali
se pot situa la un grad mai înalt sau mai scăzut”. De asemenea, insistă pe faptul că aceste descrieri
sunt expresii fenotipe ale personalităţii comportamentale, nu constituţionale, genotipe. (Minulescu,
2004)
21
II. PARTEA PRACTICĂ
CAPITOLUL 5. METODOLOGIA CERCETĂRII
5.1. Obiectivele şi ipotezele cercetării
Lucrarea de faţă are ca obiectiv general investigarea diferențelor intrapsihice dintre

vârstnicii care au suport familial și cei care nu au suport familial. De asemenea vom încerca să
subliniem diferenţele intrapsihice dintre vârstnicii care au aparținători și vârstnicii care nu au
aparţinători.
Obiectivele specifice
Pentru acest studiu s-au conturat următoarele obiective specifice:

- Realizarea unei diagnoze privind modul în care acționează mecanismele intrinseci ale
participanților la cercetare;
- Elucidarea manifestărilor cu specific anxios, depresiv și al personalității vârstnicilor.
Ipotezele cercetării
1. Subiecţii din lotul de cercetare, mai exact vârstnicii care nu au suport familial au cote
mai ridicate la dimensiunea depresie și anxietate, față de cei din lotul de control, adică
vârstnicii care au suport familial.
2. Subiecţii din lotul de cercetare, mai exact vârstnicii care nu au suport familial au cote
mai ridicate la dimensiunea extraversie și nevrotism, față de cei din lotul de control, adică
vârstnicii care au suport familial.
3. Există diferențe de gen în ceea ce privește depresia, anxietatea, extraversiunea și
nevrotismul.
22
5.2. Design-ul cercetării
Cercetarea are un design de tip non experimental, investigativ. Acest tip de design este cel
mai eficient din punctul de vedere al obţinerii datelor şi al asigurării fidelităţii acestora în vederea
analizelor ulterioare, putând fi și replicabil.
La acest studiu comparativ au participat 100 de persoane cu vârste cuprinse între 62 și 72

de ani, femei și bărbați. Au fost împărțiți în două grupe a câte 50 de participanți, jumătate dintre ei
cu aparținători, iar cealaltă jumătate sunt cazuri sociale, neinstituționalizate, bătrâni părăsiți de
familie sau forțați de împrejurări (de exemplu din cauza decesului unuia dintre parteneri) să trăiască
singuri la domiciliu.
Variabilă independentă este suportul social, mai exact prezența familiei în viața
vârstnicilor, cu două situaţii, prezentă sau absentă.
Operaţionalizarea variabilei independente s-a realizat prin intermediul anamnezei efectuate
la testarea subiecților.
Variabilele dependente sunt:

˗ Depresia, măsurată cu ajutorul Chestionarului de Depresie Beck;
˗ Anxietatea măsurată cu Scala STAI varianta X2.;
˗ Extraversiunea și nevroticismul măsurate cu Inventarul de personalitate Eysenck.
S-a încercat o echilibrare a unor variabilei de tip etichetă. S-a încercat echilibrarea
factorilor vârstă şi sex, aplicând chestionarele unui număr egal de subiecți care nu au aparținători
(N=50, 25 bărbați și 25 femei) şi care au suport familial (N=50, 25 bărbați și 25 femei), considerând
că astfel se va elimina influenţa factorilor adineauri menţionaţi asupra rezultatelor cercetării.
5.3. Instrumente psihodiagnostice
Pentru evaluarea ambelor loturi s-a folosit o baterie de 3 teste compusă din: Chestionarului
de Depresie Beck, Scala de anxietate Stai X2 și Inventarul de personalitate Eysenck.
23
1. Chestionarului de Depresie Beck forma BDI
Inventarul de depresie Beck, prescurtat BDI a fost elaborat în 1967 pentru evaluarea
intensităţii depresiei în termeni de 21 de categorii de simptome – atitudini. Este cel mai frecvent
citat şi utilizat instrument de măsurare a depresiei bazat pe autodescriere. A fost creat de Aaron T.
Beck, şi cuprinde 21 de “categorii symptom-atitudine”, după cum le denumeşte Beck.
Cotare: Pentru fiecare item participantul poate primi între 0–3 puncte. Scorul minim este
0, scorul maxim este 63. Inventarul de depresie Beck este un chestionar format din grupuri de
declaraţii. Se citeste întregul grup de declaraţii din fiecare categorie, apoi se alege şi se bifează în
dreptul declaraţiei care corespunde cel mai bine cu ceea ce simte subiectul la momentul respectiv.
Se pot determina următoarele grade de depresie:
0-9 depresie absenta
10–14 depresie borderline (la limită);
15–20 depresie uşoară;
21–30 depresie moderată;
31–40 depresie severă;
41–63 depresie foarte severă.
Fidelitatea testului. În lucrarea din 1967, Beck a stabilit un coeficient de 0,86 privind
consistenţa internă a inventarului. Prin metoda test/retest s-a stabilit un coeficient de 0,70 pentru un
interval de câteva săptămâni.
Validitatea testului. Cea mai înaltă corelaţie (0,60 - 0,90) pentru diferite tipuri de
eşantioane demonstreză validitatea convergentă ridicată a scalei. Acest fapt se reflectă în
manifestările biologice, electrofiziologice, psihosociale, sau în expresiile interculturale ale
depresiei. Validitatea discriminativă a scalei a fost analizată în mai multe studii; s-a descoperit
astfel o corelaţie înaltă pentru nivelul clinic al depresie şi nivelul clinic al anxietăţii. S-a făcut
observaţia că răspunsurile la BDI sunt influenţate de expresiile dezirabilităţii sociale.
Adaptat pentru toate vârstele, BDI, cel mai cunoscut inventar pentru măsurarea nivelului
depresiei, a fost, de asemenea, tradus şi utilizat cu succes în multe spaţii socio-culturale. Este uşor
de administrat, necesită un timp scurt, putând fi aplicat la diferite segmente de populaţie, indiferent
de nivelul de cultură sau vârstă, datorită utilizării unui limbaj accesibil. Autorul probei a adus o
importantă contribuţie în explicarea etiologiei depresiei, accentuând mai ales aspectele cognitive.
24
2. Inventarul de anxietate STAI X2.
Inventarul de anxietate STAI X2 masoara anxietatea ca si trasatura generala, care denota

diferente individuale relative stabile in predispozitia catre anxietate si se refera la tendinta generala
de a resimti anxietatea in situatii amenintatoare din mediul inconjurator.
Ca si concept psihologic – trasatura – anxietate are caracteristicile unei clase de constructe
pe care Atkinson le numeste “motive” si la care Campbell se refera ca si “dispozitii
comportamentale”.
“Motivele” sunt definite de Atkinson ca dispozitii care raman pana apare o situatie care le
activeaza.
Dispozitiile comportamentale dobandite – dupa Campbell implica caracteristici ale
experientei trecute care predispun un individ sa vada lumea intr-un mod particular si sa manifeste
tendinte de raspuns “consecvente unui scop”.
Scala (A-trasatura) consta in 20 de descrieri pe baza carora oamenii exprima modul în care
se simt ei în general.
STAI a fost de asa natura construit încât sa poata fi autoadministrat, fiind aplicabil atât
individual cât si în grup. Aplicarea inventarului nu necesita limita de timp.
Cotare: Scorurile posibile variaza de la un scor minim de 20 de puncte la un scor maxim

de 80. Subiectii raspund la fiecare item a STAI, evaluând ei însisi pe o scala cu 4 puncte. Cele patru
categorii sunt: 1) aproape niciodata 2) câteodata 3) adeseori 4) aproape totdeauna.
Unii dintre itemii STAI de exemplu, "sunt încordat(a)", sunt organizati de asa natura încât
o cota de 4 indica un nivel înalt de anxietate în timp ce alti itemi de exemplu, "sunt bine-dispus(a)"
sunt organizati astfel încât o cota mare indica anxietate scazuta.
Ponderile scorurilor pentru itemii ale caror cote ridicate indica o anxietate crescuta sunt
aceleasi ac si numarul încercuit. Pentru itemii ale caror scoruri ridicate indica o anxietate redusa,
ponderile scorurilor sunt inverse. Scorurile ponderate ale raspunsurilor marcate 1,2, 3, 4 pentru
itemii inversi sunt 4,3,2,1.
Totusi, nu a fost posibil sa se dezvolte o scala balansata A-trasatura pornind de la itemii
originali amestecati.
Scala A-trasatura are 7 itemi inversati si 13 itemi cotati direct.
Itemii cotati invers sunt: 1, 6, 7, 10, 13, 16, 19.
25
3. Testul de Personalitate Eysenck
Folosind metoda factorială şi plecând de la datele din psihopatologie, H.J. Eysenck a

elaborat un model bidimensional al personalităţii, pe scara factorului introversiune-extraversiune
(E) şi a celui de instabilitate emoţională sau neuroticism (N), model ce a fost completat mai târziu
cu o a treia dimensiune – psihotismul (P). Acelaşi autor descria extraversiunea ca pe o atitudine
caracterizată prin „mişcarea pozitivă a subiectului interesat de obiect” sau o atitudine îndreptată
spre lumea obiectivă din punct de vedere al evaluării şi al intenţiei (Eysenck, 1950). De asemenea,
tipul introvert este descris ca fiind orientat spre propriul comportament şi mai puţin spre obiectele şi
faptele din mediu.
Inventarul de personalitate (EPI) conține 57 de întrebări cu un răspuns, DA sau NU.
Acest chestionar cuprinde întrebari referitoare la modul în care actionează, se comportă și
cum se simt subiecții care sunt testați. În plus, chestionarul cuprinde și o scală a sincerității pentru a
depista eventualele tentative de falsificare.
Cotare: Se notează fiecare răspuns care corespunde cu 1 punct și se face suma între Da și
Nu.
Extravert:
Da: 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53, 56
Nu: 5, 15, 20, 29, 32, 34, 37, 41, 51.
Nevrotic
Da: 2, 4, 7, 9, 11, 14, 21, 23, 26, 28, 31, 33, 35, 38, 40, 43, 45, 47, 50, 52, 55, 57.
Incerte (L) – mincinos (daca suma lui Da si Nu depaseste 5 puncte, testul nu se ia in

considerare)
Da: 6, 24, 36
Nu: 12, 18, 30, 48, 54.
Etalon:
0 – 10 puncte – Introvert
11 – 17 puncte – Ambivalent
18 – 24 puncte - Extravert
26
5.4. Procedura de cercetare
Paşii parcurşi pentru cercetarea de faţă sunt următorii:
1. Primul pas în realizarea cercetării a fost aplicarea testelor vârstnicilor care au suport
familial și celor care nu au suport familial.
Chestionarele au fost aplicate individual după care a urmat o discuţie pentru clarificarea
oricăror nelămuriri. Chestionarele au fost completate de către subiecţi în mediu cotidian în cazul
ambelor loturi. Nu a existat limită de timp, o discuţie acompaniind completarea chestionarelor.
Acest lucru a fost benefic, în sensul apariţiei clarificării unor probleme care au apărut de-a lungul
parcurgerii chestionarelor.
Tuturor subiecţilor li s-a garantat confidenţialitatea şi caracterul anonim al răspunsurilor,

explicându-li-se că nu există răspunsuri corecte sau incorecte.
2. Următoarea etapă a constat în cotarea testelor în conformitate cu etaloanele descrise în

subcapitolul precedent.
3. În vederea prelucrării datelor obţinute de subiecţi s-a utilizat programul statistic SPSS în
care au fost introduse cotele brute pentru a fi analizate şi a obţine OUPUT-urile corespunzătoare.
Datele au fost analizate în prima fază pe nivelul constatativ după care s-a realizat analiza pe
nivelul comparativ și corelativ.
4. După efectuarea analizei statistice, s-au interpretat datele în conformitate cu rezultatele

obţinute.
27
CAPITOLUL 6. REZULTATELE CERCETĂRII
6.1. Ipoteza 1
Subiecţii din lotul de cercetare, mai exact vârstnicii care nu au suport familial, au cote mai
ridicate la dimensiunea depresie și anxietate, față de cei din lotul de control, adică vârstnicii care au
suport familial.
Ipoteza nulă 1 (Ho1): Între cele două eşantioane (A – vârstnici fără suport familial, B –
vârstnici cu suport familial) nu vor exista diferenţe la nivelul depresiei și anxietăţii.
Variabilele dependente, depresia și anxietatea, sunt operaţionalizate prin cotele obţinută la

Chestionarul de depresie Beck și Inventarul de anxietate STAI X2.
Pentru ca ipoteza să se confirme persoanele care nu au suport familial trebuie să obţină

cote mai ridicate la aceaste dimensiuni decât persoanele care au suport familial.
Tabelul 1. Datele descriptive pentru dimensiunea depresie și anxietate
Grup N Media Abaterea standard
Depresie Cu apartinatori 50 9.0000 6.22700
Fara apartinatori 50 31.4000 9.70167
Anxietate Cu apartinatori 50 40.8000 7.78276
După cum se observă în tabelul de mai sus, există diferențe între cele 2 loturi la
dimeniunea depresie și anxietate, însă pentru a putea vedea exact dacă ipoteza nulă este respinsă sau
nu, vom ultiliza testul „t” Student (programul SPSS).
28
Tabelul 2. Datele statistice referitoare la nivelul comparativ pe dimensiunea depresie și anxietate
Testul Levene de Testul t de egalitate a mediilor

egalitate a dispersiilor
F Sig. t df Sig. (2-tailed)
Depresie Dispersie omogenă 5.313 .023 -13.740 98 .000
Dispersie eterogenă -13.740 83.515 .000
Anxietate Dispersie omogenă 111.187 .000 -16.509 98 .000
Depresia
Prin prelucrarea statistică, SPSS oferă două valori ale testului t, pentru fiecare situaţie
posibilă: în cazul respectării condiţiei de omogenitate a dispersiei celor două grupe t(98) = -13.740;
p<.01, test bilateral, iar în cazul încălcării condiţiei amintite o variantă ajustată a lui t(83.515) = -
13.740, p<.01, test bilateral. Pentru a decide care dintre variante este mai potrivită cazului nostru,
vom consulta valoarea testului F a lui Levene. Pentru ipoteza aceasta testul Levene este
semnificativ statistic F= 5.313, p<.05 prin urmare ne vom încrede în prima valoare a lui t.
După ce s-a comparat valoarea rezultată a lui t cu valorile din tabelul lui Student rezultă că
t(98) = -13.740, p<.01, rezultat semnificativ statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care
stipula că diferențele dintre depresia vârstnicilor fără suport familial și vârstnicilor cu suport
familial se datorează hazardului.
Ipoteza statistică este confirmată, existând diferențe între cele două loturi în ceea ce privește
depresia.
40
30
Lot vârstnici fără aparținători
20
Lot vârstnici cu aparținători
10
0
Depresia
Figura 1. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Depresie

29
După cum se observă în analiză comparativă diferenţele sunt suficient de clare pentru ca ele
să nu apară din întâmplare, influenţa hazardului fiind sub 1% din cazuri (p<.01).
Depresia persoanelor vârstnice este mai greu de recunoscut datorită comorbidităților

somatice prezente la această vârstă și ideei greșite că în această perioadă a vieții persoanele sunt
înclinate să fie triste.
Vârsta în sine nu reprezintă un factor de risc pentru depresie. O dată cu înaintarea în vârsta
apar și o serie de factori de risc pentru apariția depresiei:
1. Pierdeile, în special pierderea partenerului de viață și apariția singurătății este un factor

important pentru declanșarea depresiei, astfel doliul se poate complica, apărând depresia. Episodul
depresiv apare în 30-60% din cazuri la o lună după pierderea parenerului, iar pentru 15% din cazuri
poate să apară până la doi ani de la pierderea suferită. Pot apărea reacții depresive și la datele de
aniversare ale doliului.
2. Afecțiunile somatice co-existente (comorbide) este un alt factor de risc important pentru
apariția depresiei. Există o corelație strânsă între depresie și patologia somatică a vârstnicului.
Afecțiunile somatice și depresia se potențează reciproc și ridică probleme legate de modalitățile de
tratament.
Cei care își revin cel mai greu după un episod depresiv major, sunt cei care au și afecțiuni
somatice sau care au o stare somatică precară. Pe de alta parte depresia se însoțește de o pierdere a
motivației de se vindeca de bolile somatice, precum și o slabă aderență la tratament.
Anxietatea ca trăsătură
În tabelul 2. se observă că valoarea nivelului de semnificaţie al testului Levene, de egalitate

a dispersiilor la Scala STAI X2 este .000, deci varianţele sunt egale şi citirea rezultatelor testului t
se va face pe primul rând, adică pentru dispersie omogenă.
Valoarea rezultată a lui t este t(98)= -16.509, p<.01 şi rezultatul este semnificativ statistic,
ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care stipula că diferențele dintre cele două eşantioane
pentru nivelul anxietății ca trăsătură se datorează hazardului, şi duce la confirmarea ipotezei
statistice. Diferenţele constatate nu se datoresc hazardului, ci faptului că există diferențe între
vârstnicii care au suport familial și cei care nu au sport familial în ceea ce privește anxietatea ca
trăsătură, influenţa hazardului fiind sub 1% din cazuri.
30
70
60
50
40 Lot vârstnici fără aparținători
30 Lot vârstnici cu aparținători
20
10
0
Anxietate
Figura 2. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Anxietate (trăsătură)
Fără a descrie prea mult simptomatologia anxietății, se precizează doar că vârstnicii care
nu au suport familial prezintă o suferință considerabilă având în vedere că s-au identificat diferențe
foarte semnificative între cele două loturi de cercetare. Acesștia sunt străbătuţi de griji, nelinişti şi
de impresia unui pericol iminent. Vârstnicii fără suport familial trăiesc diferite gânduri sau
sentimente anxioase și au o trăire veritabil anxioasă ce influenţează întreg ansamblul intrapsihic.
Vârstnicii care sunt nu au un suport familial, trăiesc sentimentul unei vulnerabilităţi
crescute a fiinţei lor faţă de pericole posibile, dar nedefinite, ce pot veni de oriunde şi oricând, iar
„pericolul” conduce la ceva rău pentru subiect și în final la moarte. Se arată o stare afectivă
neplăcută rezultată din previziunea unei primejdii apropiate, a unui pericol iminent, manifestată prin
stări de nelinişte şi îngrijorare. Media crescută a grupului de cercetare denotă că există conform
etalonului manifestări puternice anxioase pentru vârstnicii care nu au suport familial, care provoacă
nelinişte şi disconfort. O anxietate foarte crescută poate duce la un atac de panică.
Anxietatea poate și ea masca o stare depresivă, după cum se poate vedea și la analiza
statistică pentru depresie, și deci să complice tabloul clinic. Senzația de a se speria „din nimic”,
imposibilitatea de a se calma, va duce la o dependență crescută față de anturaj, și la o desocializare
până la refuzul de a ieși din casă.
Ţinând seama de cele afirmate până acum şi de faptul că în cadrul analizei cantitative
ipoteza nulă a fost respinsă, reiese că ipoteza a fost confirmată. Astfel, privind datele şi analizele
statistice, reiese că vârstnicii fără suport familal au trăiri depresive și anxioase semnificativ mai
crescute decât vârstnicii care au suport familial.
31
6.2. Ipoteza 2
Subiecţii din lotul de cercetare, mai exact vârstnicii care nu au suport familial au cote
diferite la dimensiunea extraversie și nevrotism, față de cei din lotul de control, adică vârstnicii care
au suport familial.
Ipoteza nulă 2 (Ho2): Între cele două eşantioane (A – vârstnici fără suport familial, B –
vârstnici cu suport familial) nu vor exista diferenţe la nivelul extraversiei și nevrotismului.
Variabilele dependente, extraversia și nevrotismul, sunt operaţionalizate prin cotele

obţinute la Inventarul de personalitate Eysenck.
Pentru ca ipoteza să se confirme subiecţii vârstnici fără suport familial trebuie să obţină
cote diferite la aceaste dimensiuni decât subiecţii vârstnici cu suport familial.
Tabelul 3. Datele descriptive pentru dimensiunea extraversie și nevrotism
Extraversie Cu apartinatori 50 11.2000 3.52252
Nevrotism Cu apartinatori 50 7.2000 3.69224
După cum se observă în tabelul de mai sus, există diferențe între cele 2 loturi la
dimeniunea extraversie și nevrotism, însă pentru a putea vedea exact dacă ipoteza nulă este respinsă
sau nu, vom ultiliza testul „t” Student (programul SPSS).
32
Tabelul 4. Datele statistice pentru nivelul comparativ pe dimensiunea extraversie și nevrotism

Extraversie Dispersie omogenă 2.948 .089 2.064 98 .042
Dispersie eterogenă 2.064 80.355 .042
Nevrotism Dispersie omogenă 23.485 .000 -7.483 98 .000
Extraversie
posibilă: în cazul respectării condiţiei de omogenitate a dispersiei celor două grupe t(98) = 2.064;
p<.05, test bilateral, iar în cazul încălcării condiţiei amintite o variantă ajustată a lui t(80.355) =
vom consulta valoarea testului F a lui Levene. Pentru ipoteza aceasta testul Levene nu este
semnificativ statistic F= 2.948, p>.05 prin urmare ne vom încrede în a doua valoare a lui t.
t(80.355) = 2.064, p<.05, rezultat semnificativ statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule
care stipula că diferențele dintre extraversia vârstnicilor fără suport familial și vârstnicilor cu suport
familial se datorează hazardului.
Ipoteza statistică este confirmată, lotul de vârstnici cu suport familial având un nivel mai
ridicat de extraversie față de vârstnicii fără suport familial.
11,5
11
10,5 Lot vârstnici fără aparținători

10 Lot vârstnici cu aparținători
9,5
9
Extraversie
Figura 3. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Extraversie

33
Jung susține că dacă la tinerețe predomină extraversiune, tradusă printr-o nevoie de afirmare
de sine și de realizare personală, în special profesională, în a doua jumătate a vieții s-ar produce o
creștere puternică a introversiunii, persoana îndreptându-se atunci spre analiza sentimentelor
personale, bilanțul propriei vieți și conștientizarea întâlnirii inevitabile cu moartea.
Un studiu făcut în 2013 relevă faptul că persoanele care erau extrovertiți în anii tinereții au
fost mult mai fericiți și satisfăcuți mai târziu în viață. Studiile precedente au arătat că această “stare
de bine” se traduce, de cele mai multe ori, în relații mai bune la locul de muncă și acasă, o
mortalitate mai mică și o îmbătrânirea psihică și fizică sănătoasă (Gale, C., Booth, T., Muttus, R.,
Kuh, D., Deary, I., 2013).
Extraversiunea este legată de gândirea pozitivă şi de acţiunea raţională şi reţinută.

Persoanele deschise utilizează mai ales umorul în modul de a face faţă problemelor lor. Persoanele
ferme contează pe încredere. Umorul şi încrederea sunt considerate ca fiind modalităţi relativ
sănătoase şi mature de a gestiona stresul.
Nevrotism

a dispersiilor la Scala STAI X2 este .000, deci varianţele sunt egale şi citirea rezultatelor testului t
se va face pe primul rând, adică pentru dispersie omogenă.
Valoarea rezultată a lui t este t(98)= -7.483, p<.01 şi rezultatul este semnificativ statistic,
ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care stipula că diferențele dintre cele două eşantioane
pentru nivelul nevrotismului se datorează hazardului, şi duce la confirmarea ipotezei statistice.
Diferenţele constatate nu se datoresc hazardului, ci faptului că există diferențe între

vârstnicii care au suport familial și cei care nu au sport familial în ceea ce privește nevrotismul,
influenţa hazardului fiind sub 1% din cazuri.
34
12
10
8
Lot vârstnici fără suport familial
6
Lot vârstnici cu suport familial
4
2
0
Nevrotism
Figura 4. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Nevrotism
După cum se observă și în graficul de mai sus, vârstnicii fără suport familial au un grad
mai ridicat de nevrotism comparativ cu vârstnicii care au suport familial.
Persoanele care au fost mai nevrotice în timpul adolescenței au fost mai predispuse la
stresul psihologic și la problemele de sănătate, lucru care ce le-a afectat bunăstarea generală (Gale,
Booth, Muttus, Kuh și Deary (2013).
Un factor de vulnerabilitate pentru vârstnici este neuroticismul care este o trăsătură de

personalitate manifestată prin a tendința unor persoane de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu
emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți vulnerabili
în fața stresului. Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a
lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe simptome somatice
(corporale) în perioade de stres. Studiile genetice efectuate pe adulți tineri și de vârstă mijlocie au
arătat că există o relatie pozitivă foarte puternică între neuroticism și tulburarea de anxietate
generalizată.
35
6.3. Ipoteza 3
Există diferențe de gen în ceea ce privește depresia, anxietatea, extraversiunea și

nevrotismul.
Ipoteza nulă 3 (Ho3): Între vârstnicii de gen masculin și vârstnici de gen feminin nu vor
exista diferenţe la nivelul depresiei, anxietății, extraversiunii și nevrotismului.
Pentru ca ipoteza să se confirme vârstnicii de gen masculin trebuie să obţină cote diferite
la aceaste dimensiuni decât vârstnicii de gen feminin.
Tabelul 5. Datele descriptive pentru dimensiunea depresie, anxietate, extraversiune și nevrotism
Extraversie Masculin 50 11.4000 3.53409
Feminin 50 9.8000 1.95876
Nevrotism Masculin 50 8.4000 3.75798
Feminin 50 10.8000 3.90708
Depresie Masculin 50 14.0000 8.68966
Feminin 50 26.4000 15.32771
Anxietate Masculin 50 49.0000 11.64089
Feminin 50 52.8000 11.83906
După cum se observă în tabelul de mai sus, există diferențe între vârstnicii de gen feminin
și cei de gen masculin în ceea ce privește extraversia, nevrotismul, depresia și anxietatea, însă
pentru a putea vedea exact dacă ipoteza nulă este respinsă sau nu, vom ultiliza testul „t” Student
(programul SPSS).
36
Tabelul 6. Datele statistice pentru nivelul comparativ pe dimensiunea depresie, anxietate,
extraversiune și nevrotism

Extraversie Dispersie omogenă 5.990 .016 2.800 98 .006
Dispersie eterogenă 2.800 76.509 .006
Nevrotism Dispersie omogenă 2.009 .160 -3.130 98 .002
Depresie Dispersie omogenă 16.479 .000 -4.976 98 .000
Anxietate Dispersie omogenă .236 .628 -1.618 98 .109
Extraversie
posibilă: în cazul respectării condiţiei de omogenitate a dispersiei celor două grupe t(98) = 2.800;
p<.01, test bilateral, iar în cazul încălcării condiţiei amintite o variantă ajustată a lui t(76.509) =
2.800, p<.01, test bilateral.
Pentru a decide care dintre variante este mai potrivită cazului nostru, vom consulta valoarea
testului F a lui Levene. Pentru ipoteza aceasta testul Levene este semnificativ statistic F= 5.990,
p<.05 prin urmare ne vom încrede în prima valoare a lui t.
t(98) = 2.800, p<.01, rezultat semnificativ statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care
stipula că diferențele dintre extraversia vârstnicilor de gen masculin și vârstnicilor de gen feminin se
datorează hazardului.
Ipoteza statistică este confirmată parțial, lotul cu vârstnici de gen masculin având un nivel
mai ridicat de extraversie față de vârstnicii de gen feminin.
37
11,5
11
10,5 Lot vârstnici de gen masculin

10 Lot vârstnici de gen feminin
9,5
9
Extraversie
Figura 5. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Extraversie
Rezultatul de mai sus este în contradicție cu unele studii, de obicei femeile fiind mai
extravertite decât bărbații, însă Singh și Misra (2009) au avut rezultate similare în cercetarea făcută
de către ei. Ei au folosit o baterie de teste formată din chestionarul pentru depresie Beck, inventarul
de personalitate Eysenck, versiunea EPP V6, și o scală a singurătății a lui Russell. Concluziile lor
arată că bărbații vârstnici s-au dovedit a fi mai sociabili în comparație cu femeile în vârstă.
Sociabilitatea joacă un rol important în protejarea oamenilor de experiența stresului

psihologic și în îmbunătățirea bunăstării. George (1996) a realizat un rezumat de efecte susținute
empiric ale factorilor sociali asupra simptomelor depresive în viața ulterioară, și a arătat că o dată
cu înaintarea în vârstă, diferențele de rasă sau etnie, statutul socio-economic scăzut și cantitatea
redusă sau calitatea relațiilor sociale sunt toate asociate cu creșterea nivelului simptomelor
depresive.
Izolarea socială este un factor major de risc pentru dificultățile funcționale la persoanele în
vârstă. Pierderea relațiilor importante poate duce la sentimente de gol și depresie. "Persoanele
implicate într-o relație pozitivă cu alții tind să fie mai puțin afectate de problemele cotidiene și să
aibă un sentiment mai mare de control și de independență. Cei fără relații sociale devin deseori
izolați, ignorați și deprimați. Cei prinși în relații proaste tind să dezvolte și să mențină percepții
negative despre sine, să ducă o viață mai puțin satisfăcătoare și, adesea, să nu aibă motivația de a se
schimba "(Hanson & Carpenter, 1994).
38
Nevrotism

a dispersiilor la dimensiunea nevrotism este .160, deci varianţele nu sunt egale şi citirea rezultatelor
testului t se va face de pe al doilea rând, adică pentru dispersie eterogenă.
Valoarea rezultată a lui t este t(97.852)= -3.130, p<.01 şi rezultatul este semnificativ
statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care stipula că diferențele dintre cele două
eşantioane pentru nivelul nevrotismului se datorează hazardului, şi duce la confirmarea parțială a
ipotezei statistice. Diferenţele constatate nu se datoresc hazardului, ci faptului că există diferențe
între vârstnicii de gen masculin și cei de gen feminin în ceea ce privește nevrotismul, influenţa
hazardului fiind sub 1% din cazuri.
12
10
8
Lot vârstnici de gen masculin
6
Lot vârstnici de gen feminin
4
2
0
Nevrotism
Figura 6. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Nevrotism
După cum se poate observa în graficul de mai sus, femeile care sunt la vârsta a treia au un
nivel mai ridicat de neuroticism comparativ cu bărbații vârstnici.
Cu cât înaintează în viață, femeile se confruntă cu o serie de tranziții legate de diferite roluri
(de exemplu, de la mamă la bunică) și probleme de sănătate (de exemplu, osteoporoză, risc crescut
de cancer mamar și ovarian), fapte care duc și la creșterea nivelului de neuroticism și anxietate
(Sinnott și Shifren, 2001).
Lehmann, Denissen, Allemand, și Penke (2013) au găsit că diferențele de gen sugerează

faptul că femeile, în medie, au un nivel mai ridicat pentru dimensiunea neurotisism, extraversiune și
agreabilitate, comparativ cu bărbații care au un nivel mai ridicat pentru deschiderea către
experiență.
39
Depresia
posibilă: în cazul respectării condiţiei de omogenitate a dispersiei celor două grupe t(98) = -4.976;
p<.01, test bilateral, iar în cazul încălcării condiţiei amintite o variantă ajustată a lui t(77.548) = -
vom consulta valoarea testului F a lui Levene. Pentru ipoteza aceasta testul Levene este
semnificativ statistic F= 16.479, p=.000 prin urmare ne vom încrede în prima valoare a lui t.
t(98) = -4.976; p<.01, rezultat semnificativ statistic, ceea ce duce la respingerea ipotezei nule care
stipula că diferențele dintre depresia vârstnicilor de gen masculin și vârstnicilor cu de gen feminin
se datorează hazardului.
Ipoteza statistică este confirmată parțial, existând diferențe între cele două loturi în ceea ce
privește depresia.
30
25
20
Lot vârstnici de gen masculin
15
Lot vârstnici de gen feminin
10
5
0
Depresia
Figura 7. Reprezentarea grafică a datelor obţinute pe dimensiunea Depresie
După cum se poate observa în graficul de mai sus, femeile în vârstă sunt mai depresive față
de bărbații care sunt la vârsta a treia. Aceste rezultate sunt susținute și de alte cercetări în domeniu.
Diferențele de gen în depresia geriatrică au fost studiate inconsecvent. O mai bună înțelegere
a diferențelor de gen în cursul depresiei și a răspunsului la tratament poate duce la îmbunătățirea
strategiilor de tratament și la prevenirea sinuciderilor.
40
Anxietatea ca trăsătură
În tabelul 6 se poate observa faptul că valoarea nivelului de semnificaţie al testului Levene,

de egalitate a dispersiilor la Scala STAI X2 este .628, deci varianţele nu sunt egale şi citirea
rezultatelor testului t se va face de pe al doilea rând, adică pentru dispersie eterogenă.
Valoarea rezultată a lui t este t(97.972)= -1.618, p>.05 şi rezultatul nu este semnificativ
statistic, ceea ce duce la acceptarea ipotezei nule care stipula că diferențele dintre cele două
eşantioane pentru nivelul anxietății ca trăsătură se datorează hazardului, şi duce la infirmarea
partială a ipotezei statistice. Diferenţele constatate se datoresc hazardului.
Madden, Barret & Pietromonaco (2000) susțin că deși femeile par că exprimă un grad mai
ridicat de anxietate și depresie decât bărbații, totuși nu este clar dacă ele experimentează și trăiesc
emoțiile mai intens față de bărbați.
Unele studii au găsit că femeile trăiesc mai intes sentimentele de frică și anxietate
comparativ cu bărbații (Alagna & Morokoff, 1986; Allen & Haccoun, 1976; Berenbaun, Fujita &
Pfennig, 1995; Dillon, Wolf & Katz, 1985; Fischer, 1993; Scherer, Wallbott & Summerfield, 1986;
Strube, Berry, Goza & Fennimore, 1985), în timp ce alți cercetători nu au reușit să găsească
diferențe semnificative de gen (Gotlib & Meyer, 1986; Kring & Gordon, 1998; Nezu, Nezu &
Blissett, 1988; Pennebaker, Hughes & O`Heeron, 1987; Philippot, 1993; Samll, Gessner &
Ferguson, 1984).
Rezultatele reieșite în această cercetare susține faptul că între femeile vârstnice și bărbații
vârstnici nu există diferențe semnificative în ceea ce privește anxietatea.
Dat fiind faptul că pentru ipoteza 3 a acestei lucrări s-au luat în calcul 4 variabile, dar numai
pentru 3 variabile au existat diferențe semnificative, putem spune că această ultimă ipoteză este
confirmată doar parțial.
41
CONCLUZII
Modificarile psihologice ale batranului sunt rezultatul modificarii induse de varsta,la baza
lor existand factori interni cum ar fi ereditatea si modificarile hormonale si factori externi cum ar
fi:pensionarea,scaderea potentialului biologic,patologia asociata,scaderea numarului membrilor de
familie,decesul unor rude sau prieteni de varste apropiate.
La batranii bine integrati familial si social, sanatosi si fara probleme finaciare emotiile
negative sunt bine controlate, iar cele positive sunt exprimate. Pornind de la teoria lui Erikson,
conform careia personalitatea continua sa se dezvolte de-a lungul vietii, mai multe studii
longitudinale efectuate pe indivizi urmariti timp de 10-15 ani au relevant cinci caracteristici de
personalitate care sunt prezente inca din copilarie, devin stabile si nu se modifica in
timp:extrovertirea, neuroticismul, sociabilitatea, deschiderea catre noi experiente si
constionciozitatea. Teoriile recente concluzioneaza ca pentru fiecare individ la o anumita varsta
personalitatea se "rigidizeaza". Oricum structura personalitatii se poate modifica de-a lungul
timpului in functie de numeroasele influiente psiho-sociale (psihotraume, evenimente de viata ce
determina importante schimbari ale existentei personale).
La nivel național asistenta persoanelor vârstnice presupune un complex de activități si
masuri, care sa duca pe de o parte la prevenția sau cel puțin diminuarea cazurilor de dificultate si
dependenta, iar pe alta parte la rezolvarea pertinenta, adecvata si prompta a situațiilor dificile in
care se afla la un moment dat persoana vârstnică.
O alternativa importanta in furnizarea de servicii sociale pentru persoanele vârstnice o au
operatorii privați, fie ca sunt ONG-uri, persoane fizice autorizate sau firme cu acest profil de
activitate. Aceştia desfășoară servicii de îngrijire la domiciliu sau in centre rezidențiale cu resurse
proprii provenite din contribuția membrilor, din donații si sponsorizări, din subvenții acordate sub
diferite forme de la bugetul de stat sau din activități lucrative.
In general vârstnicii sunt foarte sensibili la suprasolicitările de ordin senzoriali, așa încât
unii răspund negativ la spatii aglomerate, la spatii supradecorate, la spatii zgomotoase si se simt
mult mai bine intr-un spaţiu liniștit. Este foarte important, având in vedere capacitate redusa de
adaptare a vârstnicului “să se creeze o omogenitate intre persoana vârstnică si mediul in care acesta
trăiește.
Un aspect important in asistenta vârstnicului îl reprezintă comunicarea. Daca la domiciliu
comunicarea vârstnicului cu vecinii si chiar cu membrii familiei reprezintă o problema, in centrul
rezidențial aceasta este oricum rezolvata prin prezenta celorlalţi beneficiari de aceeaşi varsta si a
personalului angajat. Intervine si aici la un moment dat un tip de saturație, intervine nevoia de
42
schimbare, dorința de a cunoaște si alte persoane, dorința de mai multa apreciere si prin urmare de
noi satisfacții.
Analiza statistică realizată în cercetarea de față relevă faptul că există diferenţe
semnificative între cele două loturi, în privinţa anxietăţii, a depresiei și personalității. Astfel
pacienţii din lotul cu suport familial sunt mai stabili psihic decât cei din lotul fără suport familial.
Vârstnicii fără suport familial au trăiri anxioase semnificativ mai crescute decât pacienţii
internați în același spital dar care au aparținători. Subiecţii trăiesc diferite gânduri sau sentimente
anxioase și au o trăire veritabil anxioasă ce influenţează întreg ansamblul intrapsihic. Cota ridicată a
anxietăţii denotă că vârstnicii care nu au un suport social, nu au familia lângă ei, trăiesc sentimentul
unei vulnerabilităţi crescute a fiinţei lor faţă de pericole posibile, dar nedefinite, ce pot veni de
oriunde şi oricând, iar „pericolul” conduce la ceva rău pentru subiect, în final, la aneantizare, la
moarte.
Deoarece persoanele depresive tind să se sustragă din interacţiunile sociale şi să se izoleze
de ceilalţi, se anticipează că ei au o tendinţă de a interpreta greşit acţiunile şi reacţiile celorlalţi şi
datorită acestor interpretări greşite ajung să se simtă inferiori şi neplăcuţi de ceilalţi.
Concluzia lui Gale, Booth, Muttus, Kuh, și Deary (2013) este următoarea: “Dispozițiile de
personalitate din tinerețe au o influență durabilă asupra bunăstării generale, zeci de ani mai târziu”.
Acest lucru înseamnă că trebuie încurajată curiozitatea și apropierea dintre tineri pentru că ar putea
avea un impact direct asupra sănătății lor fizice atunci când sunt bătrâni.
Un studiu realizat la Institutul Karolinska din Stockholm, Suedia, a urmărit, timp de 6 ani,
500 de participanţi vârstnici (media vârstei: 83 de ani) dintre care niciunul nu prezenta simptome de
demenţă la începutul studiului. Pe parcursul celor 6 ani de cercetări, 144 de participanţi au început
să sufere de demenţă. Analizând trăsăturile de personalitate precum gradul de nevrotism şi
caracterul extrovertit/introvertit al participanţilor, autorii studiului au constatat că la subiecţii
extravertiţi şi cu un grad scăzut de nevrotism, calmi şi optimişti din fire, riscul apariţiei demenţei
era cu 50% mai scăzut, faţă de cei nervoşi şi predispuşi la anxietate.
Personalitatea e numai unul dintre factorii implicaţi; apariţia demenţei s-a dovedit a fi legată
şi de stilul de viaţă, iar asta este o veste bună, căci dacă personalitatea e înnăscută, iar factorii
genetici care au determinat-o sunt imposibil de modificat, stilul de viaţă, în schimb, poate fi adaptat
astfel încât să reducă riscul. În studiul menţionat, rezultatele au indicat că oamenii în vârstă care
aveau activităţi agreabile şi o viaţă socială mai activă prezentau un risc mai scăzut de a ajunge să
sufere de demenţă.
Rezultatele studiului de față pot fi utilizate pentru o mai bună înţelegere a problemelor cu
care se confruntă bătrânii.
43
Sugestii personale:
 instituţionalizarea vârstnicilor care nu au suport familial;
 crearea unor asociaţii nonprofit care să faciliteze integrarea vârstnicilor în diverse
grupuri de sprijin;
 acordarea unor îngrijiri de calitate în funcţie de nevoile fiecărui pacient pentru ca
aceştia să aibă parte de un sfârşit demn;
 programe speciale pentru familii şi aparţinători vizând îngrijirea şi suportul
vârstnicilor;
 pornind de la diftongul că „grija pentru bătrâni arata gradul de civilizaţie al unui
popor” educarea în şcoli şi centre publice a populaţiei;
 dezvoltarea serviciilor de asistenţă medicală la domiciliu este o necesitate.
Cercetarea de faţă are unele limite.

O limitare ar fi studierea a doar patru aspecte patologice, suspectându-se posibilitatea
coexistenţei şi altor simptome psihopatologice, se recomandă pentru cercetări ulterioare folosirea
mai multor teste şi studierea mai multor dimensiuni.
De asemenea, faptul că participanţii au fost testaţi o singură dată reprezintă o altă limită a
studiului. În existenţa posibilităţii unor testări repetate – unui studiu longitudinal, rezultatele ar fi
evidenţiat probabil cu totul alte rezultate.
Nevoile vârstnicilor pot fi analizate şi din perspectiva sub-categoriilor care însumează
necesităţi specifice sau urgente: femeile vârstnice; vârstnicii care din diverse motive sunt singuri;
vârstnicii care suferă de boli cronice; vârstnicii care se gospodăresc singuri; vârstnicii din mediul
rural; vârstnicii instituţionalizaţi; vârstnicii care au peste 75 de ani; bărbaţii vârstnici rămaşi singuri;
vârstnicii care locuiesc la bloc; vârstnicii care nu au copii; vârstnicii fără locuinţă etc.. Femeile
vârstnice reprezintă o categorie de risc datorită faptului că pensiile de care acestea beneficiază sunt
reduse (datorită perioadei de cotizare reduse: ies mai devreme la pensie, au avut salarii mai mici
decât bărbaţii, şi-au întrerupt activitatea din motive familiale). Toate aceste categorii de vârstnici, cu
specificul lor, pot constitui subiecte de analiză pentru studii viitoare.
44
BIBLIOGRAFIE
1. Ahmed,P., Emigh,R.J., Household composition in post‐socialist Eastern Europe,
International Journal of Sociology and Social Policy, Vol. 25 Issue: 3, pp.9-41, 2005
2. Bocșa, Eva, Psihologia vârstelor, Editura Edyro, Petroşani, 2003
3. Bucur, Venera, Margareta, Asistenţa socială în faţa vârstei a treia în Muntean, Ana,
Sagebiel, Juliane, Practici în asistenţa socială, Editura Polirom, Iaşi, 2007.
4. Crăciunescu, R., Introversiune-extraversiune, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991
5. Dumitraşcu, Hanibal, Dezvoltare umană, Editura Fundaţiei Axis, Iaşi, 2006
6. Enăchescu, C. Psihopatologie şi psihologie medicală. Note de curs
7. Gale, C., Booth, T., Muttus, R., Kuh, D., Deary, I., Neuroticism and Extraversion in youth
predict mental wellbeing and life satisfaction 40 years later, in Journal of Research in
Personality, Volume 47, Issue 6, Pages 687–697, December 2013
8. George L. K. Social factors and illness. In: Binstock R.H, George L.K, editors. Handbook of
aging and the social sciences. 4thed. San Diego, CA: Academic Press; 1996. pp. 229–253
9. Hansson R. O, Carpenter B. N. Relationships in Old Age: Coping with the challenge of
transition. New York, NY: Guilford Press; 1994.
10. Jung, C.G., Tipurile psihologice, București, Edituta Humanitas, 1997
11. Lăzărescu, M., Psihiatrie, sociologie, antropologie, Timişoara: Editura Brumar, 2002
12. Lehmann, R., Denissen, J., Allemand, M., Penke, L., Age and Gender Differences in
Motivational Manifestations of the Big Five From Age 16 to 60, in Developmental
Psychology, Vol. 49, No. 2, 365–383, 2013
13. Lewinsohn, P., Gotlib, I., Lewinsohn, M., Seeley, J., Allen, N., Gender Differences in
Anxiety Disorders and Anxiety Symptoms in Adolescents, Journal of Abnormal
Psychology, Vol. 107, No. I, 109-117, 1998
45
14. Madden, T., Barrett, L., & Pietromonaco, P. (2000). Sex differences in anxiety and
depression: Empirical evidence and methodological questions. In A. Fischer (Ed.), Gender
and Emotion: Social Psychological Perspectives (Studies in Emotion and Social Interaction,
pp. 277-298). Cambridge: Cambridge University Press
15. Meire Ph, La vulnerabilite des personnes agees, Louvain médical 119, Bruxelles, 2000
16. Minulescu, M, Psihodiagnoza modernă. Chestionarele de personalitate, Bucureşti, Editura
Fundaţiei România de Mâine, 2004
17. Miley, Karla Krogsrud, O’Melia, Michael, DuBois, Brenda, Practica asistenţei
sociale, Editura Polirom, Iaşi, 2006.
18. Roger, F., Psihologia îmbătrânirii, Iași, Editura Polirom, 2008
19. Sillamy, Dicționar de psihologie, București: Editura Univers Enciclopedic, 2000
20. Singh, A., Misra, N., Loneliness, depression and sociability in old age, Ind Psychiatry
Journal, 2009
21. Sinnot JD, Shifren K. Gender and aging: Gender differences and gender roles. In: Birren
JE, Schaie KW, editors. Handbook of psychology and aging. 5th ed. Academic Press; San
Diego, CA: 2001. pp. 454–467.
22. Stiemerling, 10 abordări psihoterapeutice ale depresiei, București, Editura Trei, 2006
23. http://ro.wikipedia.org/wiki/Anxietate găsit la data de 10.04.2017
46
ANEXE
Baterie teste – Lucrare de disertatie
NUME SI PRENUME:_____________________________________________
DATA: ______________ VARSTA:______________ SEX: ________________
PROFESIE: ______________________________
EYSENCK - Instructiuni
Chestionarul cuprinde intrebari referitoare la modul in care actionati, va comportati sau la anumite
sentimente ale dumneavoastra.
Dupa fiecare intrebare exista un spatiu rezervat pentru a raspunde cu „DA” sau „NU”. Incercati sa
va hotarati daca raspunsul Da sau Nu reprezinta felul dumneavoastra obisnuit de a actiona sau a
simti. Dupa aceea incercuiti raspunsul care vi se potriveste
Lucrati repede si nu pierdeti mult timp cu nici o intrebare, noi dorim sa obtinem prima
dumneavoastra reactie si nu un proces indelungat de gandire. Intregul chestionar nu trebuie sa
dureze mai mult de cateva minute.
Fiti atenti, pentru a nu omite nici una din intrebari
Acum, intoarceti pagina si incepeti sa lucrati repede. Retineti ca trebuie sa raspundeti la fiecare
intrebare.
Nu exista raspunsuri bune sau rele, prezentul chestionar nefiind un test de inteligenta sau de
aptitudini, ci doar o masura a felului in care dumneavoastra actionati si simtiti.
Nr. DA NU
crt.
1. Aveti deseori dorinta de a simti emotii puternice?
2. Aveti in mod frecvent nevoie de prieteni intelegatori care sa va reconforteze?
3. De obicei sunteti nepasator?
4. Va este foarte penibil sa acceptati un refuz?
47
5. Stati sa va ganditi inainte de a intreprinde ceva?
6. Daca promiteti ca veti face ceva, va tineti intotdeauna de cuvant, oricat v-ar fi de
neplacut?
7. Vi se schimba deseori dispozitia?
8. Actionati si vorbiti rapid, fara sa va ganditi prea mult?
9. Vi se intampla deseori sa va simtiti nefericit fara un motiv serios?
10. Ati face aproape orice cand sunteti pus la ambitie?
11. Va simtiti dintr-o data timid cand trebuie sa intrati in vorba cu o persoana
necunoscuta care va atrage?
12. Vi se intampla sa aveti momente in care va pierdeti calmul si va enervati?
13. Actionati deseori dupa inspiratia de moment?
14. Vi se intampla deseori sa fiti necajit de fapte pe care n-ar fi trebuit sa le faceti sau sa
le spuneti?
15. Preferati in general sa cititi in loc sa va intalniti cu alti oameni?
16. Va simtiti cu usurinta jignit?
17. Va place mult sa iesiti in oras?
18. Vi se intampla sa aveti din cand in cand ganduri si idei care nu v-ar placea sa fie
cunoscute de altii?
19. Va simtiti uneori plin de energie iar alteori apatic (lipsit de vlaga)?
20. Preferati sa aveti prieteni putini, dar alesi?
21. Aveti frecvent obiceiul de a visa cu ochii deschisi?
22. Daca striga sineva la dumneavoastra ii raspundeti pe acelasi ton?
23. Sunteti deseori framantat de sentimente de vinovatie?
24. Se poate spune ca toate obiceiurile dumneavoastra sunt bune si de dorit?
25. De obicei va puteti destinde si petrece foarte bine atunci cand participati la o
petrecere vesela?
26. Credeti despre dumneavoastra ca sunteti o persoana incordata si cu o sensibilitate

excesiva?
27. Sunteti considerat un om plin de viata?
48
28. Dupa ce ati realizat un lucru important ramaneti cu impresia ca l-ati fi putut face mai
bine?
29. Cand sunteti impreuna cu alti oameni, sunteti in majoritatea cazurilor tacut?
30. Vi se intampla cateodata sa barfiti?
31. Vi se intampla sa nu puteti dormi din cauza unor idei care va umbla prin minte?
32. Daca doriti sa aflati un lucru, preferati sa-l cautati intr-o carte, in loc sa intrebati pe
civena?
33. Aveti palpitatii sau batai de inima?
34. Va place o munca in care se cere multa atentie?
35. Aveti crize de tremuraturi sau frisoane?
36. Ati declara intotdeauna la vama tot ce aveti, chiar daca ati sti ca nu veti fi prins
niciodata?
37. Va displace sa fiti intr-un grup de oameni care-si joaca feste unul altuia?
38. Sunteti o persoana iritabila?
39. Va plac situatiile in care trebuie sa actionati rapid?
40. Sunteti tulburat de ideea unor lucruri ingrozitoare care vi s-ar putea intampla?
41. Sunteti nepasator in felul dumneavoastra de a fi?
42. Vi s-a intamplat vreodata sa intarziati la o intalnire sau la servici?
43. Aveti multe cosmaruri?
44. Va place atat de mult sa vorbiti cu oamenii, incat nu scapati niciodata ocazia sa
vorbiti cu un necunoscut?
45. Aveti junghiuri sau dureri?
46. Ati fi foarte nefericit daca cea mai mare parte a timpului n-ati putea vedea oameni
multi?
47. Va considerati o persoana nervoasa?
48. Dintre toti oamenii pe care ii cunoasteti sunt cativa care va sunt in mod clar
anticatici?
49. Credeti ca aveti suficienta incredere in dumneavoastra?
50. Puteti fi cu usurinta jignit atunci cand oamenii va gasesc defecte personale sau
49
greseli in munca?
51. Va este greu sa va distrati efectiv la o perecere agitata?
52. Aveti deseori semntimente de inferioritate?
53. Putei fara greutata sa inviorati o petrecere oarecum plicticoasa?
54. Vi se intampla cateodata sa vorbiti despre lucruri despre care nu stiti nimic?
55. Sunteti ingrijorat de sanatatea dumneavoastra?
56. Va place sa faceti farse altora?
57. Suferiti de insomnii?
Verificati daca ati raspuns la toate intrebarile.
50
Chestionar Beck
Instrucţiuni: Citiţi cu atenţie afirmaţiile de mai jos şi bifati din fiecare set (de la 0 la 3) cea
care vi se potriveşte cel mai bine în momentul de faţă.
A TRISTETE
0 Nu ma simt trist.
1 Ma simt trist.
2 Sunt trist tot timpul si nu pot scapa de tristete.
3 Sunt atat de trist si nefericit incit nu mai pot suporta.
B PESIMISM
0 Viitorul nu ma descurajeaza.
1 Ma simt descurajat cind ma gindesc la viitor.
2 Simt ca nu am ce astepta de la viitor.
3 Simt ca viitorul este fara speranta si nimic nu se mai poate indrepta.
C SENTIMENTUL ESECULUI
0 Nu am sentimentul ratarii.
1 Simt ca am avut mai mult ghinion decit persoanele din jur.
2 Daca imi privesc viata retrospectiv o vad ca pe o totalitate de esecuri.
3 Ma simt complet ratat ca persoana.
D INSATISFACTIE
0 Obtin aceeasi satisfactie din lucruri ca si inainte.
1 Nu ma mai bucur de lucruri ca inainte.
2 Nu mai obtin o satisfactie reala din nimic.
3 Sunt nesatisfacut sau plictisit de orice.
51
E VINOVATIE
0 Nu ma simt in mod particular vinovat cu nimic.
1 Ma simt vinovat o buna parte a timpului.
2 Ma simt vinovat majoritatea timpului.
3 Ma simt tot timpul vinovat.
F SENTIMENTUL PEDEPSEI
0 Nu simt sa fiu pedepsit.
1 Simt ca s-ar putea sa fiu pedepsit.
2 Astept sa fiu pedepsit.
3 Simt ca sunt pedepsit.
G NEPLACEREA DE MINE INSUMI
0 Nu sunt nemultumit de mine.
1 Sunt nemultumit de mine.
2 Sunt dezgustat de mine insumi.
3 Ma urasc.
H AUTOACUZARE
0 Nu cred sa fiu mai rau decit altii.
1 Ma critic pentru slabiciunile si greselile mele.
2 Ma blamez tot timpul pentru greselile mele.
3 Ma acuz pentru tot ce se intimpla rau.
I AUTODISTRUCTIE
0 Nu am nici o idee de sinucidere.
1 Am idei de sinucidere dar nu vreau sa le pun in aplicare.
2 Mi-ar place sa ma sinucid.
3 M-as sinucide daca as avea ocazia sa o fac.
52
J PIERDEREA CONTROLULUI
0 Nu tip mai mult decit de obicei.
1 Acum tip mai mult decit inainte.
2 Tip tot timpul.
3 Obisnuiam sa strig dar acum nu mai pot chiar daca as vrea.
K IRITABILITATE
0 Nu sunt mai nervos decit inainte.
1 Ma plictisesc si ma enervez mult mai usor decit inainte.
2 In prezent ma simt tot timpul irititat.
3 Lucrurile care ma iritau inainte nu ma mai enerveaza in prezent.
L INTROVERSIUNE
0 Nu mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.
1 Ceilalti oameni ma intereseaza mai putin decit inainte.
2 Mi-am pierdut interesul fata de ceilalti oameni.
3 Mi-am pierdut orice interes fata de ceilalti.
M LIPSA DE HOTARIRE
0 Ma hotarasc tot la fel de usor ca inainte.
1 I-au deciziile cu mai mare greutate decit inainte.
2 Am mari dificultati in a ma hotari.
3 Nu pot lua nici o decizie.
N SCHIMBAREA IMAGINII DESPRE SINE
0 Nu cred ca arat mai rau decit inainte.
1 Sunt suparat ca arat batrin si neatractiv.
2 Simt ca modificarile permanente in felul cum arat ma fac neatractiv.
3 Cred ca arat urit.
53
O DIFICULTATI IN MUNCA
0 Pot lucra tot atit de bine ca si inainte.
1 Fac un efort suplimentar cind incep sa lucrez ceva.
2 Trebuie sa ma fortez ca sa fac ceva.
3 Nu mai pot lucra nimic.
P TULBURARI DE SOMN
0 Dorm ca si inainte.
1 Nu mai pot dormi cum dormeam.
2 Ma trezesc cu 1-2 ore mai repede si readorm greu.
3 Ma trezesc cu citeva ore mai repede si nu mai pot readormi.
R OBOSEALA
0 Nu obosesc mai repede ca inainte.
1 Obsesc mai repede ca inainte.
2 Obosesc fara sa fac aproape nimic.
3 Sunt prea obosit ca sa fac ceva.
S ANOREXIE
0 Apetitul meu nu e mai diminuat ca inainte.
1 Pofta mea de mincare nu e mai buna ca inainte.
2 Apetitul meu este mult mai rau acum.
3 Nu mai am deloc pofta de mincare.
T PIERDERE IN GREUTATE
0 Nu am scazut in grutate deloc sau aproape deloc.
1 Am pierdut in greutate peste 3 kg.
54
U PREOCUPARI SOMATICE
0 Nu sunt mai suparat decit pina acum in legatura cu sanatatea mea fizica.
1 Ma supara starea mea fizica.
2 Sunt suparat pe problemele mele fizice si nu ma pot gindi la altceva decit cu greutate.
3 Sunt atat de suparat de starea mea fizica incit nu ma pot gindi la nimic altceva.
V PIERDEREA LIBIDOULUI
0 Nu simt nici o modificare in interesul pentru sexul opus.
1 Sexul opus ma intereseaza mai putin.
2 Sexul opus ma intereseaza mult mai putin.
3 Mi-am pierdut orice interes fata de sexul opus.
55
CHESTIONAR DE AUTOEVALUARE S.T.A.I. – VARIANTA X-2
INSTRUCTIUNI:
Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări sufleteşti. Citiţi fiecare descriere în parte şi
încercuiţi acea cifră din dreapta descrierii care corespunde cu felul cum vă simţiţi în general. Nu
există răspunsuri bune sau rele. Nu pierdeţi prea mult timp cu vreo descriere şî daţi acel răspuns
care pare să înfăţişeze cel mai bine felul cum vă simţiţi în general.
Aproape Câteo- Adeseori Aproape

niciodată dată totdeauna
1. *Sunt bine dispus(ă). 1 2 3 4
2. Obosesc repede. 1 2 3 4
3. Îmi vine să plâng. 1 2 3 4
4. Aş dori să fiu la fel de fericit(ă) cum par să fie alţii. 1 2 3 4
5. Îmi scapă unele lucruri pentru că nu mă pot decide 1 2 3 4

destul de repede.
6. *Mă simt odihnit(ă). 1 2 3 4
7. *Sunt calm(ă), atentă, cu «sânge rece» şi 1 2 3 4

concentrat(ă).
8. Simt că se adună greutăţile şi nu le mai pot face 1 2 3 4

faţă.
9. Mă frământă prea mult anumite lucruri care de fapt 1 2 3 4

nu au importanţă.
10. *Sunt fericit(ă). 1 2 3 4
11. Sunt înclinat(ă) să iau lucrurile prea în serios. 1 2 3 4
12. Îmi lipseşte încrederea în puterile mele. 1 2 3 4
13. *Mă simt în siguranţă 1 2 3 4
14. Încerc să evit un moment critic sau o dificultate. 1 2 3 4
56
15. Mă simt abătut(ă). 1 2 3 4
16. *Mă simt mulţumit(ă). 1 2 3 4
17. Îmi trece prin minte câte un gând lipsit de 1 2 3 4

împortanţă şi mă scâie.
18. Aşa de mult pun dezamăgirile la suflet încât nu mai 1 2 3 4

pot scăpa de ele.
19. *Sunt un om echilibrat. 1 2 3 4
20. Când mă gândesc la necazurile mele prezente, 1 2 3 4

devin nervos (nervoasă) şi prost dispus(ă).
57

Influenta Suportului Familial Asupra Manifestarilor Psihologice La Varsta A Treia

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Influenta Suportului Familial Asupra Manifestarilor Psihologice La Varsta A Treia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INFLUENȚA SUPORTULUI FAMILIAL ASUPRA

I. PARTEA TEORETICĂ ................................................................................................... 4

Capitolul 2. Depresia ........................................................................................................... 7

Capitolul 3. Anxietatea ...................................................................................................... 12

Capitolul 4. Introversiune-Extraversiune ........................................................................... 16

II. PARTEA PRACTICĂ. ................................................................................................. 22

Capitolul 6. Rezultatele cercetării....................................................................................... 28

Vârstnicii sunt o categorie foarte sensibilă în special datorită veniturilor mici și

Psihologia senescenței este caracterizată prin involuţia inegală și neliniară a funcţiilor

Odată cu înaintarea în vârstă, apare îmbătrânirea biologică, respectiv modificări la nivelul

De multe ori societatea asociază îmbătrânirea cu pierderea capacităţilor senzoriale şi cu

Principala sursă de sprijin în rezolvarea diverselor probleme cărora vârstnicii trebuie să le

Depresia a existat dintotdeauna. Se spune despre Regele Saul, în Vechiul Testament, că a

În dicţionarul de psihologie de la enciclopedia Larousse, depresia este definită ca fiind „o

Simptomul poate fi definit ca manifestare, tulburare sau senzaţie anormală resimţită de o

Semnul (echivalat în mare măsură în medicină cu simptomul) este o expresie a modificărilor

Dispoziţia depresivă reprezintă o schimbare calitativă faţǎ de funcţionarea precedentǎ

În depresia majoră/episodul depresiv major apar frecvent următoarele simptome: ţinută

2. Inhibiţia gândirii. Procesele gândirii depresivilor sunt neproductive şi monotone, se

3. Scăderea iniţiativei, inhibiţia psihomotorie. Forţa iniţiativei depresivului este clar

Ca fenomen contrastant, s-a observat la un anumit tip de depresie o psihomotricitate agitată.

4. Afectarea vitalităţii. Diminuarea forţei iniţiativelor merge mânp în mână cu prejudicierea

5. Simptome vegetative. Simptomatologia vegetativă este o manifestare frecvent asociată cu

Următoarele simptome vegetative se găsesc mai frecvent la depresivi: tulburări intestinale,

Beck sugerează că persoanele depresive sunt mai predispuse la a se considera

Gradul de severitate al depresiei la vârstnici se întinde de la formele frecvente de depresie

Anxietatea ca teamă şi instinct sunt mecanisme de apărare împotriva unui pericol.

O persoană anxioasă continuă să simtă o nelinişte permanentă care interferează şi cu viaţa

a) Ca sentiment al unui pericol iminent, nedeterminat obiectul, a unui pericol

b) O atitudine de aşteptare în faţa unui pericol, cu caracterul unei veritabile stări de

c) Convingerea unei imposibilităţi absolute de a acţiona, la care se asociază

Anxietatea (nevrotismul) este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment de

Anxietatea se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate,

S-a observat, în general, că există o tendinţă la nevrotici (care au o notă ridicată la

Anxietatea în accepţiunea frecvent întâlnită în literatura de specialitate, este definită ca o

Anxietatea este un termen ce semnifică modificări specifice la patru nivele: subiectiv,

 La nivel subiectiv: persoană îşi descrie trăirile ca sentimente de teamă, catastrofă

 La nivel comportamental: apare comportamentul de evitare a situaţiilor anxiogene;

Principalele simptome ale anxietăţii sunt:

a. dificultate de a adormi (insomnie de adormire) din cauza îngrijorării

c. cenestopatii, senzaţii dezagreabile psihogene: tensiune mentală, "minte golită"

d. teama de a nu pierde controlul, leşina, înnebuni sau muri

f. sentimente de derealizare (irealitatea obiectelor) sau depersonalizare (sentiment

g. trăiri subiective în plan somatic: senzaţia de ameţeală, dezechilibrare, leşin,

i. simptome somatice vegetative: palpitaţii, tahicardie, transpiraţii, tremurături,

j. simptome somatice generale: înroşirea feţei, frisonete, senzaţii de amorţeală,

k. simptome somatice toracice şi abdominale: dificultăţi de respiraţie, senzaţie de

Anxietatea la vârstnici nu este așa de bine delimitată ca la adulții tineri și nu întrunește

Tabloul clinic simptomatic al anxietății la vârstnici este dominat de anxietate difuză,

În cunoaşterea psihologică comună firea unui om rezidă în impresia dominantă, pe care el

Chestionarele de personalitate ale lui Eysenck depind de utilizarea măsurătorilor

CAPITOLUL 5. METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Obiectivele şi ipotezele cercetării

Lucrarea de faţă are ca obiectiv general investigarea diferențelor intrapsihice dintre

Pentru acest studiu s-au conturat următoarele obiective specifice:

La acest studiu comparativ au participat 100 de persoane cu vârste cuprinse între 62 și 72

Variabilele dependente sunt:

5.3. Instrumente psihodiagnostice

Inventarul de anxietate STAI X2 masoara anxietatea ca si trasatura generala, care denota

Cotare: Scorurile posibile variaza de la un scor minim de 20 de puncte la un scor maxim

Folosind metoda factorială şi plecând de la datele din psihopatologie, H.J. Eysenck a

Nu: 5, 15, 20, 29, 32, 34, 37, 41, 51.

Incerte (L) – mincinos (daca suma lui Da si Nu depaseste 5 puncte, testul nu se ia in