CUPRINS

Introducere ......................................................................................................................... p.2

CAPITOLUL I – ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ A VÂRSTELOR
1.1. Psihologia socială a vârstelor. Perioada vârstei a treia – teorii, principii şi metode....... 4
1.2. Elemente de gerontologie. Asistenţa socio-medicală geriatrică .................................. 13

CAPITOLUL II – INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE ÎN

CENTRELE SOCIO-MEDICALE
2.1. Aspecte generale privind instituţionalizarea – norme, principii, cauze ....................... 18
2.2. Instituţionalizarea persoanelor vârstnice – între normalitate şi patologie ................... 23
2.3. Asistenţa persoanelor vârstnice – accepţiuni şi controverse ........................................ 26

CAPITOLUL III – INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE ÎN

CENTRE DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ DIN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
3.1. Instituţionalizarea persoanelor vârstnice în Centrele de îngrijire şi asistenţă medico-
socială din judeţul Dâmboviţa. Aspecte generale ............................................................... 34
3.2. Centrul medico-social pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte …... 40
3.2.1. Istoricul centrului medico-social …………………………………………... 42
3.2.2. Descrierea activităţii şi principalii beneficiari …………………………….. 43
3.2.3. Metodologia de lucru şi controlul calităţii serviciilor ……………………... 48
3.2.4. Asistenţa şi consilierea în centru (activităţi, terapii, rezultate) ……………. 50
3.2.5. Raport de cercetare – date statistice ……………………………………….. 53
3.2.6. Concluzii
3.3. Centrele de îngrijire şi asistenţă medico-socială de stat şi private din judeţul
Dâmboviţa………………………………………………………………………………….58

CONCLUZII ..................................................................................................................... 62
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ....................................................................................... 64

1
 Introducere

Fenomenul de îmbătrânire a persoanelor este tot mai prezent în societatea noastră,

date fiind scăderea alarmantă a natalităţii şi a gradului de contribuţie a tineretului la
pensiile actuale. Vârsta de la care o persoană poate fi considerată bătrână diferă de la o
cultură la alta sau de la un sistem politic la altul. Indiferent de situaţie, persoana vârstnică
trebuie să fie pregătită pentru parcurgerea acestei etape într-un mod cât mai uşor, alături de
întreaga familie care se angajează să-i asigure toate cele necesare vieţii.
Îmbătrânirea tot mai evidentă a populaţiei precum şi demararea demersurilor de
instituţionalizare a persoanelor vârstnice din România a constituit dintotdeauna o
îngrijorare și o preocupare atât din partea persoanelor în cauză şi aparţinătorilor acestora
cât mai ales din partea instituţiilor furnizoare de servicii medico-sociale care se văd
obligate să respecte condiţiile de instituţionalizare, să asigure un echilibru perfect între
furnizarea celor mai bune servicii şi profitul propriu.
În prezenta Lucrare de Licenţă mi-am propus să vorbesc despre instituţionalizarea
persoanelor vârstnice din România în centrele socio-medicale, în special despre Centrele de
îngrijire şi asistenţă socio-medicală de stat şi private din judeţul Dâmboviţa.
În general, gradul de adresabilitate este destul de mare la nivel naţional, însă
posibilitatea instituţionalizării rămâne redusă, în special din raţiuni financiare. Cei care se
confruntă cu cele mai grave probleme privind instituţionalizarea persoanelor vârstnice sunt
familiile beneficiarilor şi asistenţii sociali din Spitale şi Serviciile Publice Locale care
mediază şi instrumentează dosarele pentru facilitarea instituţionalizării.
În altă ordine de idei, societatea noastră contemporană nu poate face faţă cerinţelor
de instituţionalizare a persoanelor vârstnice, de aici şi criza din sistem, dar şi din pricina
lipsei totală de cunoaştere a nevoilor acestor persoane din partea factorilor de decizie şi
chiar din partea familiei, care cunoaşte cel mai bine persoana în cauză.
Odată cu îmbătrânirea persoanelor apar şi problemele caracteristice acestui segment
de vârstă, care, uneori îi depăşesc pe cei în cauză şi pe familiile acestora. Situaţia ideală
pentru oricare persoană vârstnică este să trăiască pentru tot restul zilelor sale în sânul
2
familiei naturale, în modestie şi afecţiune, beneficiind de suport şi asistenţă chiar de
membrii familiei, rude de grad superior.
Un rol decisiv în parcurgerea cu uşurinţă a acestei etape din viaţa omului îl
constituie cultura, influenţând toate percepţiile despre vârsta a treia, precum şi atitudinile
legate de responsabilităţile, drepturile şi rolurile bătrânilor în familie şi societate.
În Occident, speranţa de viaţă creşte odată cu vârsta, iar experimentarea îmbătrânirii
constituie o nouă provocare ce poate fi dusă la bun sfârşit, cu ajutorul celor mai importanţi
oameni din viaţa vârstnicilor, şi anume familie şi prietenii. Grăitor devine exemplul
vârstnicilor activi care aleg implicarea în societate, mişcarea, sportul şi călătoriile în dauna
celor care aleg odihnă, asumarea bătrâneţii şi relaxare excesivă.
Demersul instituţionalizării persoanelor vârstnice pare uşor la început, însă greu de
finalizat întrucât trebuie mobilizate mai multe forţe de decizie şi descrie un parcurs
anevoios care, de cele mai multe ori, constiuie o corvoadă din raţiuni birocratice sau
financiare.
Cel mai important mijloc de îngrijire socio-medicală asistantă a unei persoane
rămâne instituţionalizarea. Persoanele vârstnice care beneficiază de acest tip de asistenţă
sunt de obicei persoane rămase fără posibilitatea de îngrijire proprie, fără familie, prieteni
sau vecini, iar instituţionalizarea acestora apare ca o alternativă esenţială de protecţie
personală.

3
 CAPITOLUL I –
ELEMENTE DE PSIHOLOGIE SOCIALĂ A VÂRSTELOR

1.1. Psihologia socială a vârstelor.

Perioada vârstei a treia – teorii, principii și metode

Motto: Mai important decât a oferi ani vieții

este a oferi viață anilor. (Ana ASLAN)

Perioada vârstei a treia, a bătrâneții sau perioada de regresie biologică aduce cu

sine importante schimbări în viețile oamenilor în sensul în care individul ajuns în această
etapă a vieții se percepe pe sine și lumea în care trăiește un loc al schimbărilor de ordin
profesional în relațiile cu familia și prietenii. Perioada bătrâneții este caracterizată ca fiind
etapa creșterii vulnerabilităților, neîncrederii și temerilor individului, iar îmbătrânirea în
sine reprezintă un complex de modificări fiziologice ireversibile care pune persoana într-o
postură inferioară din pricina diminuării fiabilității și mobilității generale alimentată și de
apariția bolilor și neputințelor fizice.
Astăzi, în perioada contemporană, perioada vârstei a treia este întâmpinată cu
bucurie și echilibru de către majoritatea oamenilor vârstnici, manifestând o stare psiho-
afectivă mai bună comparativ cu anii precedenți, într-o condiție de sănatate superioară și cu
o siguranță financiară de invidiat. Bătrânii își impun un stil de viață asemănător adulților, în
care traiul se învârte în jurul dinamismului social, activităților sportive cotidiene și al
stilului de viață sănătos.
Prima definiție a îmbătrânirii a fost oferită de Aristotel, care spunea că omul este
format din patru mari elemente provenite din Univers, și anume din apă, căldură, pământ
și frig; primele două apar la tinerețe, iar următoarele două, la bătrânețe. În general,
îmbătrânirea este caracterizată prin deteriorarea treptată a corpului uman, slăbirea fizică a
omului, creșterea susceptibilității la boli, apariția unor modificări fiziologice precum și
pierderea agilității și mobilității generale.
Dicționarul Larousse, ediția din anul 1991, definește îmbătrânirea ca fiind un
ansamblu de transformări care afectează ultima parte a vieții omului și care constituie un

4
proces de declin, semnele îmbătrânirii fiind slăbirea simțurilor, scăderea funcțiilor și
performanțelor, toate concurând la limitarea progresivă a capacităților de adaptare.1
Procesul de îmbătrânire se constituie dintr-o degradare treptată și diferențiată a
organismului, ca urmare a finalizării unei etape a dezvoltării umane, care implică
modificări majore din punct de vedere biologic și psihosocial. Din nefericire, procesul de
îmbătrânire se manifestă diferit de la o persoană la alta, astfel că unii vârstnici se descurcă
foarte bine chiar și la vârste înaintate. Degradarea fizică și psihică, gradul de autonomie și
de mobilitate, adaptarea la noile condiții și roluri de viață determină persoana vârstnică să
se adapteze permanent noului ciclu de viață.
În perioada vârstei a treia predomină involuția, nesiguranța fizică și fragilitatea
persoanei, caracteristice acestei etape a vieții. Din punct de vedere fizic, apar problemele
clinice legate de sănătatea individului, iar starea psihică generală se degradează și ea,
făcând posibilă anxietatea și teama de îmbolnăvire. Nu departe sunt cazurile în care bătrânii
devin agitați, egoiști, respingători, complicați, retrograzi, conservatori, izolați, cu atitudini
regresive, negativiste și adesea anxioase.
Din punct de vedere psihosomatic, explicarea fenomenologiei vârstelor senectuții
este adesea raportată la principiile și teoriile behavioriste, care demonstrează că există
diferențe între bătrânii asumați și bătrânii care din punct de vedere sufletesc se simt tineri.
Cele mai recente teorii vorbesc pe de o parte despre specificitatea vârstelor respective, iar
pe de altă parte, despre caracteristicile generale ale perioadei bătrâneții care determină
încadrarea persoanelor de vârsta a treia în ansamblul existenței umane.
Toate aceste teorii care încearcă să explice disponibilitățile omului la vârsta a treia
pun în valoare tocmai posibilitatea bătrânilor de a se descurca singuri, în situații limită, prin
asumarea proceselor cognitive prin învățare, acumulare progresivă, adaptare și acomodare
la noile situații de viață, ca aspecte esențiale ale restructurării personalității. În cadrul
școlilor sau cursurilor psiho-terapeutice efectuate la cererea persoanelor vârstnice se
dezvoltă metodologii dinamice bazate pe influențarea pozitivă a persoanelor vârstnice
aflate în situații critice ori limită care se văd nevoite să se descurce singure sau care au
nevoie de ajutor sau asistență calificată.
De-a lungul istoriei, bătrânețea a fost recunoscută ca fiind vârsta înțelepciunii
asociată cu vremea inteligenței absolute, dar și a bilanțurilor, a împăcărilor cu toată lumea,
1
Larousse, Marele dicționar al psihologiei, traducere de Aliza Ardeleanu, Sabina Dorneanu, Nicolae Baltă &
co, Editura Larousse, Paris, 1991, p. 37.
5
a eliberării de toate deșertăciunile și frustrările acumulate în perioada adultă, și totodată a
concentrării absolute asupra propriei vieți și a propriei sănătăți.
În literatura medicală de specialitate se constată existența celor mai aprigi dispute
privind conceptul de bătrânețe sau geriatrie (studiul fenomenologiei bătrâneții și a bolilor
asociate acestei perioade). Aceste dispute sunt alimentate de concepțiile conform cărora
procesul de îmbătrânire diferă de la o persoană la alta, fiind puternic influențată de climatul
bioactiv al persoanei. La toate acestea, se adaugă și condițiile de trai, nivelul de cultură,
factorii psihologici, preocupările cotidiene și obiceiurile familiale.
În accepțiunea uzuală de clasificare, perioada vârstei a treia sau bătrânețea poate fi
împărțită, la rândul ei, în trei mari etape, după cum urmează:
1. bătrânețea timpurie (cu vârsta cuprinsă între 65-75 de ani);
2. bătrânețea medie sau intermediară sau propriu-zisă (75-85 de ani);
3. marea bătrânețe sau perioada longevității absolute (peste 85 de ani, fig. 1.1.1.)

1. Bătrânețea timpurie

Putere fizică relativă

Stări depresive accentuate
Anxietate
2. Bătrânețea medie 3. Marea bătrânețe
Scăderea puterilor Inutilitate
Creșterea nevoilor Îngrijire și asistență
Dependență parțială Dependență totală

Fig.1.1.1. Perioadele vârstei a treia și nevoile resimțite

Privite sub aspectul contribuției generale la activitățile cotidiene, al sănătății fizice

și psihice ale individului putem spune că teoriile îmbătrânirii specifice fiecărei perioade se
succed și se completează reciproc în funcție de persoană, în sensul că unele persoane
vârstnice pot manifesta comportamente specifice vârstei lor și în alte perioade, iar
adaptarea poate fi rapidă sau cu dificultate, dat fiind forma psihosomatică a fiecăreia.
În această perioadă, sub toate cele trei aspecte ale vârstei menționate anterior, se
dezvoltă cu precădere un fenomen valabil pentru toate categoriile vârstei a treia, și anume
diminuarea instinctelor principale, în sensul că, întârzie sau dispare treptat capacitatea de
reacție rapidă la stimulii externi, din pricina modificărilor de ordin biochimic și hormonal,
6
trofic și funcțional, la nivelul principalelor organe. Astfel, îmbătrânirea celulelor și a
țesuturior umane contribuie decisiv la echilibrarea forțelor corporale.
Din punct de vedere psihosomatic, îmbătrânirea apare sub două aspecte esențiale:
a. îmbătrânire fiziologică sau biologică – prin care țesuturile și celulele umane se
degradează fizic treptat iar acest proces afectează întregul organism, în ciuda
tonusului sau a stării generale bune a persoanei. Acest proces de îmbătrânire se
poate declanșa în oricare din cele 3 perioade ale bătrâneții.
b. îmbătrânire patologică – cauzată de apariția unor boli sau factori de stres ce
influențează sănătatea individului. Acest tip de îmbătrânire apare cu precădere în
cadrul marii bătrâneți, când organismul devine vizibil degradat de boli.
În cadrul îmbătrânirii fiziologice, organismul uman resimte modificări la nivelul
oaselor, mușchilor și a pielii, în sensul că aceasta din urmă își pierde elasticitatea și
culoarea devenind tot mai subțire și mai sensibilă. Astfel, troficitatea, tonifierea, secreția
glandulară și irigarea pielii scad pe măsură ce persoana înaintează în vârstă. Odată cu
schimbarea culorii pielii apare și pigmentarea, iar spargerile de vase capilare devine
evidentă formând mici pete sau firișoare venoase violacee.
Fenomenele de modificare a pielii prin ridare și pigmentare sunt prezente pe tot
corpul, pe față, maini și picioare. În ansamblul lui, corpul se modifică pe măsură ce omul
suferă de îmbătrânirea fizică, iar caracteristicile tot mai pregnante ale pielii și țesuturilor
îmbătrânite influențează în mod direct aspectul general al pliurilor din zona pântecului sau
a subrațului. Din cauza grăsimilor acumulate în piele și implicit a scăderii masei musculare,
pliurile și ridurile devin tot mai evidente, lăsându-se cu timpul.
Atunci când vorbim despre fenomenul de îmbătrânire, trebuie să ținem cont de
următoarele aspecte esențiale:
 îmbătrânirea primară sau perioada bătrâneții timpurii vine în mod firesc după
perioada adultă și, de cele mai multe ori, fără probleme de sănătate;
 îmbătrânirea secundară sau perioada propriu-zisă a bătrâneții vine însoțită de
probleme de sănătate, ca perioadă biologică normală a degradării umane;
 îmbătrânirea terțiară sau perioada bătrâneții absolute vine însoțită de toate formele
de alterare a sănătății fizice și psihice, fiind perioada care precede moartea.2

2
Ana MUNTEAN, Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași, 2006, p. 118.
7
 Un alt fenoment specific vârstei a treia este cunoscut sub simpla denumire de
încărunțire sau acromotrichie,3 care desemnează fenomenul de albire a părului prin
modificarea culorii inițiale. Acest proces începe după vârsta de aproximativ 35 de ani, în
mod izolat, apoi continuă după 50 de ani, în mod evident, iar după 65 de ani deja este
frecvent. Din rațiuni de stres ori boală, singurătate sau neputințe de tot felul, încărunțirea
poate declanșa mult mai devreme decât este nevoie, ceea ce, la debutul bătrâneții timpurii,
putem afirma că acest proces a atins deja apogeul.
La pol opus acromotrihiei se află alopecia,4 acolo unde, în loc de albire a părului,
acesta cade în mod prematur, iar în cazuri excepționale de boală, stres sau tensiuni psihice,
fenomenul poate declanșa mult mai timpuriu, provocând unele programări sau modificări
ereditare, împotriva voinței noastră.5
La nivel mondial, încadrarea în categoria populației de vârsta a treia și implicit
instituționalizarea acestora prezintă un interes tot mai crescut date fiind progresele
științifice în domenii precum microbiologia, biologia, medicina, chimia și biochimia,
ramuri care au făcut posibilă reducerea mortalității persoanelor vârstnice prin eradicarea
parțială sau totală a bolilor asociate vârstei și totodată prin prelungirea duratei și/sau a
speranței de viață.
În ce privește procesul de îmbătrânire, există diferențe specifice între persoane date
fiind vârstele cronologice comparativ cu cele funcționale. Din acest punct de vedere, se
poate constata faptul că unii indivizi sunt la fel de productivi, alegând să muncească chiar
și după perioada bătrâneții timpurii.
De cealaltă parte, alții devin neproductivi la debutul acestei perioade. De pildă, din
pricina educației precare, a mentalității conservatoare și a sărăciei, o persoană de 45 de ani
din Africa se poate considera bătrână, dată fiind și stilul de viață, munca neprotejată și
expunerea repetată la riscuri, comparativ cu o persoană de aceeași vârstă din Japonia care la
aceeași vârstă deja se consideră tânără.
Diferențele clare dintre aceste două categorii de oameni, respectiv a bătrânilor
productivi și celor neproductivi, se regăsesc în stilul de viață, principiile, gândirea și

3
Conform DEX, acromotrichie/acromotrihie (gr. akromos, necolorat, lipsa culorii) = decolorare congenitală
a părului.
4
Conform DEX, alopecie (gr. alopekia, fr. alopecia) = cădere prematură a părului de pe cap, chelie.
5
Ursula ȘCHIOPU, Emil VERZA, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ediția a III-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997, p. 122.
8
mentalitatea fiecăruia, aspecte ce influențează masiv latura psihologică. Astfel, speranța de
viață poate crește sau scădea în funcție de felul cum sunt gestionate aceste momente.
Un moment important din viața omului, cu o mare încărcătură psihică, îl constituie
pensionarea, care este perceput de majoritatea vârstnicilor ca fiind emoționant din pricina
apariției premature a neputinței, bolilor și încheierii activităților cotidiene. În societate,
pensionarea este văzută ca un proces normal de finalizare a vieții profesionale și de
începere a culegerii roadelor muncii de o viață. Din perspectivă financiară, fiecare
pensionar are de suferit din pricina necalculării corecte a punctului de pensie, pe măsura
efortului depus la locul de muncă. De acest aspect depinde posibilitatea instituționalizării și
a întreținerii persoanei vârstnice într-un centru socio-medical de specialitate.
Încetarea activității profesionale este adesea văzută de specialiștii români ca fiind
un comportament normal, adaptiv, ca urmare a pierderii unor abilități și instincte esențiale,
a rolului în societate și a energiei eliberate la locul de muncă. Cu fiecare an, fiecare
angajator are așteptări din ce în ce mai mari referitoare la nivelul de competență,
competitivitate și productivitate al angajaților săi, iar din acest punct de vedere, persoana
vârstnică resimte o ușurare și o relaxare atunci când ajunge la pensionare. La acest nivel,
vârstnicul se simte protejat, reușind să conserve încrederea în sine și să se concentreze mai
departe pe cel mai important lucru: familia și, la nevoie, instituționalizarea.
La vârsta bătrâneții, întreruperea activității persoanelor vârstnice nu devine doar o
dorință intrinsecă, ci și o necesitate, ca urmare a pierderii abilităților profesionale. Din acest
punct de vedere, transferul tuturor sarcinilor familiale către un membru mai tânăr al
familiei devine o necesitate absolută.
În ce privește întreruperea activităților profesionale, între bărbați și femei există
diferențe semnificative întrucât bărbații devin mult mai afectați de întârzierea pensionării și
de pierderea treptată a rolurilor deținute până atunci în familie, de prestigiul și poziția
socială deținută, în timp ce femeile se bucură de câțiva ani în plus față de bărbat până la
pensionare, demers mai puțin dureros căci femeia este și mai longevivă decât bărbatul.
În momentul retragerii și al încetării totale a tuturor activităților profesionale,
persoanele din mediul urban devin mult mai implicate când vine vorba de centralizarea
activității lor profesionale, de întocmirea dosarului și de calularea punctului de pensie. La
pol opus, pensionarul din mediul rural, nu pune prea mare preț pe aspectul economic al
pensionării, întrucât după încheierea activității profesionale, pensionarul de la țară își

9
continuă activitățile cotidiene prin ogradă, grădină sau livadă, ocupându-se în principal cu
agricultura, pomicultura și creșterea animalelor până la sfârșitul vieții.
Persoanele vârstnice ajunse în pragul pensionării se văd nevoite să se adapteze rapid
noilor cerințe socio-familiale, dezvoltând preocupări care pot aduce beneficii în mijlocul
familiei și comunității în care trăiește. Procesul de adaptare la noua etapă a vieții necesită
un consum psihic semnificativ astfel încât acesta să poată face față noilor provocări. După
pensionare, persoanele vârstnice dezvoltă activități ușoare menite să le dezvolte abilitățile
deja slăbite de mici întreprinzători, odată cu trecerea anilor.
Momentul pensionării este așteptat cu mare drag de către toți pensionarii întrucât le
oferă ocazia să experimenteze tot ce nu au putut în viața profesională. Acum se dezvoltă
dorința de călătorie, de distracție și de încercare a unor noi provocări, ocazii unice de a face
ceea ce nu au putut toată viața lor. Momentul experimentărilor de tot felul vine la pachet cu
regretul implicării excesive în viața profesională.
Cercetările științifice referitoare la conduita pensionarilor determină încadrarea
acestora în patru mari categorii, în funcție de implicarea lor în viața socială, astfel:
 pensionari care desfășoară activități creative, precum lectură, pictură, jocuri de
societate, grădinărit, pomicultură, activități profesionale diverse;
 pensionari care desfășoară activități familiale, de pildă, cei care merg în călătorii
sau activități împreună cu familia;
 pensionari care se implică în viața socială, respectiv cei care desfășoară activități
de susținere sau obținere a unor drepturi cetățenești, revendicări și apărători ai celor
discriminați sau nedreptățiți.
 Pensionari care desfășoară activități casnice, respectiv consum crescut de mass-
media și implicare redusă în societate.6
Fiind într-o continuă schimbare, societatea și în general mediul înconjurător supune
persoana vârstnică la adaptări permanente, voluntare sau involuntare, iar capacitatea
acesteia de a răspunde prompt, ferm și adecvat tuturor solicitărilor din mediul extern
determină practicarea competențelor pe care le mai are sau pe care le-a dobândit deja de-a
lungul vieții.
În studierea fenomenului ireversibil de îmbătrânire, cercetătorii români susțin ideea
conform căreia dezangajarea persoanelor vârstnice predispune la adaptabilitate în orice
6
Dorin BĂTRÂN, Îmbătrânirea, un proces ireversibil, articol publicat în Revista de Administrație Publică și
Politici Sociale, Anul I, nr. 3, iunie, 2010, p. 46.
10
situație întrucât expectanțele referitoare la productivitate și competitivitate sunt extrem de
mari, ia vârstnicilor nu le mai rămâne decât ideea unei adaptabilități continue, reușind astfel
să-și cultive încrederea și stima de sine, în ciuda faptului că aceștia realizează oricum roluri
sociale mai puțin importante în societate, cu implicare minimă.
Ajunși în pragul acestei etape a vieții, persoanele vârstnice trebuie să se facă utile în
familie și sp se implice activ la toate activitățile ce țin de viața familială, ocupându-se de
creșterea nepoților, de îngrijirea animalelor și de treburile gospodărești. Aceste activități
însoțesc persoana vârstnică până în momentul când neputința depășește dorința, făcând
posibilă transferarea responsabilităților către generațiile mai tinere.
În ce privește procesul de îmbătrânire, diferențele dintre bărbați și femei sunt
vizibile și semnificative, în sensul că, bărbații devin mult mai afectați de pierderea rolurilor
deținute până atunci de situații precum poziția socială, blazonul construit, autoritatea
profesională, prestigiul funcției deținute, demnitatea în rândul comunității etc. De cealaltă
parte, femeile se implică sentimental mai puțin decât barbații, redirecționându-și energiile
spre activități casnice menite a le repoziționa stările sufletești. Întreruprerea activităților
profesionale le oferă ocazia afirmării și implicării totale în activitățile gospodărești precum
și în rolurile familiale. În acest sens, cea mai utilă activitate familială realizată de femeile
vârstnice o reprezintă creșterea nepoților.
Societatea și, în general, mediul înconjurător influențează în mod direct atitudinea
persoanelor vârstnice față de momentul pensionării, în sensul că, există diferențe de
mentalitate când vine vorba de mediul de unde provin oamenii, respectiv din mediul urban
sau rural. Persoanele din mediul rural sunt mai conștiente de rolul lor în gospodărie, iar
munca de-o viață îi determină să fie activi până la sfârșitul zilelor atunci când vor cădea din
picioare. În mediul urban, persoanele vârstnice resimt un stres excesiv din pricina spațiului
și intimității, confruntându-se foarte des cu tensiuni intrafamiliale, iar în situația în care un
membru al familiei moare, stresul se dublează.
Pentru persoana vârstnică, viața în cadrul acestei etape devine din ce în ce mai
vulnerabilă, dublată de neputință, anxietate și boală. Foarte important devine poziția
principalelor utilități față de locuința vârstnicului, respectiv magazinul alimentar, spitalul,
vecinii, care sunt de cele mai multe ori legătura esențială cu comunitatea. Armonia dintre
acestea precum și facilitățile pe care acestea le oferă determină starea de bine a vârstnicului
întrucât acesta utilizează din mediu doar ceea ce are nevoie, încercând din răsputeri să se

11
acomodeze cu el, ținând cont de politicile și măsurile elementare de intervenție în situații
de urgență. În aceste condiții, vârstnicul trebuie să încerce să se adapteze traiului
independent, pe cât este cu putință.7
Evoluția sau involuția vârstnicului în ce privește gradul de adaptabilitate, statusul
fiziologic, funcționarea motrică și senzorială, precum și apariția diverselor boli și a
disfuncționalităților privind mediul cognitiv și capacitatea de adaptare.
În această perioadă a vieții, relația persoanelor vârstnice cu mediul înconjurător
devine una esențială în condițiile în care aceștia doresc instituționalizare, deoarece pot fi
ușor de înțeles și adaptat nevoilor grupului. Cercetările actuale au scos în evidență faptul că
vîrstnicii au reacții diferite în funcție de nivelul solicitărilor la care sunt supuși. Astfel,
persoanele care locuiesc singure în cameră și care au intimitate pot fi mulțumiti și relaxați
în vreme ce vârstnicii care locuiesc cu mai mulți beneficiari devin stresați.
Suprasolicitarea mediului poate produce și efecte pozitive persoanelor vârstnice,
ajutându-le să alunge singurătatea, să comunice, să relaționeze și să se dezvolte unitar. Și,
în fond, numai împreună pot avea reușite pe toate planurile, astfel că, organizarea la comun
a tuturor activităților beneficiarilor unui centru pot produce ordine și disciplină, care, la
vârsta lor, sunt similare cu noțiunea de succes.

1.2. Elemente de gerontologie.

Asistența socio-medicală geriatrică

Procesul de îmbătrânire al persoanelor și în general îmbătrânirea normală implică

anumite schimbări la nivelul instinctelor, reflexelor, auzului, văzului, mirosului, toate
aceste aspecte importante din viața omului înclină tot mai mult spre cunoașterea
fenomenologiei propriului corp. Omul este fascinat de cunoașterea evoluției sale și a
modificărilor survenite în starea lui de sănătate de-a lungul anilor și de aceea, dorește să
afle tot mai multe lucruri care țin de cauzele care stau la baza acestui proces ireversibil.
Perioada vârstei a treia este considerată etapa de involuție sau regresie umană, care
pornește de la vârsta de 65 de ani și durează până la sfârșitul vieții, atât cât Dumnezeu
7
Ibidem.
12
îngăduie zilele fiecăruia pe pământ. Dintre toate etpele cronologice ale vieții, ceastă
perioadă se confruntă cu cele mai multe probleme, legate de mediul socio-medical, care, de
cele mai multe ori, acestea se socuționează cu instituționalizarea persoanei.
Noțiunile de gerontologie sau geriatrie (cuvinte aparent asemănătoare sau diferite
ca înțeles, gr. geron – bătrân; logos – știință/studiu; iatria – tratament)8 desemnează
acțiunile de îngrijire socială și medicală consacrate persoanelor vârstnice. Astfel, domeniul
cunoștințelor despre bătrânețea umană a luat ființă în contextul apariției medicinii și
filosofiei, încă din cele mai vechi timpuri.
Medicina primelor veacuri a transmis posterității informații prețioase legate de
perioada vârstei a treia, clasificându-o drept etapă a înțelepciunii, a priceperii absolute, a
maturității cerebrale, a bilanțurilor sociale dar și a problemelor de sănătate. 9 Evoluția
medicinei a cunoscut o traiectorie tot mai ascendentă, în paralel cu fenomenologia apariției
bolilor care și aceasta a crescut simțitor, odată cu trecerea anilor.
Cele mai vechi mărturii cu privire la perioada vârstei a treia precum și la
problemele legate de această etapă delicată a vieții datează încă din Vechiul Testament
când bătrânețea era cea mai longevivă perioadă a existenței, însumând câteva sute de ani.
Astfel, cu trecerea anilor, distanța dintre perioada adultă și cea de regresie s-a tot micșorat
până când bătrânețea a ajuns să atingă câteva zeci de ani, mai exact o perioadă cuprinsă
între 65-100 de ani, cu câteva excepții de la regulă, în care se poate atinge și 110 ani.
În antichitate, eficiența persoanelor vârstnice era de necontestat întrucât sfatul
bătrânilor poporului cântărea mult în societate, fiind adesea considerat un organ consultativ
sau chiar decizional în problemele cele mai delicate cu care se confrunta comunitatea,
respectiv în vreme de pandemie, calamități, catastrofe, secetă, războaie etc. Astfel,
experiența îndelungată a vieții, integritatea morală precum și echilibrul spiritual al
bătrânilor se constituie și astăzi adevărate repere ale orientării în societate.
În decursul istoriei, respectul și considerația arătate persoanelor vârstnice au
constituit manifestări naturale arătate bătrânilor față de modul înțelept cum și-au trăit viața,
față de modul cum au abordat situațiile, de modul cum s-a raportat permanent la generațiile

8
Conform DEX, gerontologie – ramură a biologiei care studiază problemele bătrâneții; geriatrie – ramură a
medicinii care studiază și tratează bolile bătrâneții.
9
Ursula ȘCHIOPU, Emil VERZA, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ediția a III-a, Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1997, p. 332.
13
tinere, precum și de modul cum a evaluat și gestionat diversele probleme ivite în cale. De
aici și zicala înțeleaptă cine nu are bătrâni, să-i cumpere! 10
În perioada Renașterii, se recomanda persoanelor vârstnice reorientarea spre
domenii precum știință și artă, dar și spre curente precum umanismul, adevărate repere de
relaxare și cugetare cotidiană. Pe lângă toate acestea, efectele psihofizice negative generate
de o îmbătrânire rapidă cauzată de stres și disconfort zilnic pot fi încetinite, dacă nu chiar
diminuate cu ajutorul călătoriilor, a meditațiilor și în genral a dezvoltării vieții spirituale
care îl ajută pe vârstnic să-și depășească fricile și frustrările acumulate. Astfel, Renașterea
poate produce schimbarea de mentalități a vârstnicilor.
Descoperirile biologice și medicale din secolul al XIX-lea au impulsionat
cercetătorii care au studiat fenomenologia vârstei a treia, în încercarea lor de a descoperii
remedii pentru tratarea diferitelor boli cauzate de bătrânețe. În acest sens, experimentele
efectuate asupra persoanelor vârstnice privitoare la administrarea unor elixiruri au
descoperit menținerea sau chiar îmbunătățirea vigorii fizice și mentale a vârstnicilor.
Tratamentele biochimice, naturiste și balneoclimaterice au demonstrat în timp o
îmbunătățire a stării generale de sănătate și o reîmprospătare fizică și mentală.
Progresele din științele medicale referitoare la studierea bătrâneții și a tratării
bolilor specifice acestei perioade au permis elaborarea unor noi ipoteze legate de patologia
umană. Din punct de vedere psihologic, există tehnici de stimulare a activității psihomotorii
prin terapii recuperative cu efecte pozitive în activitatea umană zilnică. Dincolo de etapa
profilactică, industria farmaceutică a creat o speranță de longevitate și de ameliorare a
principalelor simptome legate de procesul de îmbătrânire.
În literatura medicală de specialitate se remarcă o serie de dispute privitoare la
conceptul de îmbătrânire și respectiv, la perioada propriu-zisă a debutului involuției
umane. Aceste discuții contradictorii sunt generate de faptul că procesul de îmbătrânire
diferă de la o persoană la alta, în funcție de mediul bioclimatic și geografic în care trăiește
persoana. De asemenea, condițiile materiale, nivelul de trai, mentalitatea, hrana, poluarea,
stresul, preocupările cotidiene, profesionale și sociale înfluențează în mod direct procesul
de îmbătrânire.

10
Ibidem, p. 234.
14
 Cele mai importante teorii științifice care au stat la baza studierii procesului de
îmbătrânire și care au constituit la rândul lor puncte de plecare spre cunoașterea
fenomenului au fost următoarele:
 întrucât celula umană are capacitatea de a se diviza, odată cu epuizarea acestei
capacități biologice, viața încetează și ea;
 distrugerea celulelor este dictată de radicalii liberi;
 la nivelul organismului uman, cantitatea de energie este determinată genetic;
 organismul uman are capacitatea de a se adapta la factorii stresanți;
 existența unui număr limitat de calorii puse la dispoziția organismului uman;
 organismul nostru posedă o programare genetică a îmbătrânirii.11

În ramura gerontologiei, există diferențe semnificative între aspectele și sensurile pe

care le îmbracă noțiunea de vârstă. Astfel, există diferențe majore între vârsta biologică,
reprezentată de modificarea organelor și țesuturilor, și vârsta cronologică, ce desemnează
numărul efectiv al anilor de la nașterea persoanei. De asemenea, există diferențe între
vârsta fiziologică ce predispune la diminuarea capacităților de funcționare a anumitor
organe și vârsta morfologică ce desemnează modificările care se produc la nivelul
organelor și țesuturilor umane.
Îngrijirea persoanelor vârstnice diferă de la o persoană la alta și de la o vârstă la
alta, întrucât îngrijirea vârstnicului nu se compară cu îngrijirea adultului. De aceea, unele
îngrijiri țin de modificările ce apar în timpul vârstei a treia iar altele țin de diversitatea
bolilor care de cele mai multe ori culminează cu decesul persoanelor vârstnice. Pe lângă
toate acestea, felul cum sunt tratați contează pentru majoritatea persoanelor vârstnice.
Geriatria sau etimologic tratarea bolilor persoanelor vârstnice reprezintă cea mai
mare provocare a mileniului al 3-lea, și al medicinei, în general, întrucât procesul de
interpretare a fenomenului îmbătrânirii a constituit o provocare pentru fiecare om de știință,
încercând astfel pe cât cu putință încetinirea acestui fenomen inevitabil, chiar cu prețul
experimentării pe propria piele.12

11
Dorin BĂTRÂN, Îmbătrânirea, un proces ireversibil, articol publicat în Revista de Administrație Publică și
Politici Sociale, Anul I, nr. 3, iunie, 2010, p. 3.
12
Valer DONCA, Curs de geriatrie și gerontologie, Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu,
Cluj-Napoca, 2019, p. 2.
15
 Gerontologia sau etimologic știința fenomenelor biologice, sociologice și
psihologice asociate vârstei a treia și îmbătrânirii este ramura care se ocupă cu studierea
procesului de îmbătrânire a persoanelor. Această ramură a biologiei presupune:
 studierea modificărilor sociale și psihosomatice a persoanelor vârstnice;
 evaluarea efectelor îmbătrânirii persoanelor asupra societății contemporane;
 aplicarea cunoștințelor acumulate prin intermediul programelor și politicilor de
îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice.
Pentru asistenții sociali care au în îngrijire persoane vârstnice, cunoștințele despre
gerontologie și geriatrie devin absolut necesare în ideea asigurării strictului necesar precum
și reintegrării familiale sau reinserției sociale a persoanelor vârstnice. Totodată, noțiunile
geriatrice ajută asistentul social în priceperea fiziologiei îmbătrânirii precum și a necesității
imediate privind abordarea problemelor clinice sau sociale cu care se confruntă persoanele
vârstnice.
Asistentul social din spital sau din centrele de îngrijire medico-socială cu profil
geriatric, care asigură suport persoanelor aflate în nevoi, operează cu următoarele concepte:
- asigurarea unei îngrijiri socio-medicale de specialitate, cu personal calificat (de
pildă, medic geriatru specialist, asistent medical de specialitate).
- asigurarea îmbunătățirii stării generale de sănătate și a calității vieții, în general.
- promovarea profilaxiei și a unui climat general sănătos prin mișcare și recreere.
- asigurarea reinserției sociale sau reintegrării în sânul familiei după reabilitare.
- prioritizarea menținerii vârstnicilor în propriile case cu suport adecvat vârstei.
- facilitarea unei plaje largi de opțiuni privind îngrijirea persoanelor vârstnice.
- evaluarea precisă a persoanelor vârstnice și stabilirea măsurilor de îngrijire.

Scopul medicinei geriatrice a fost și a rămas dintotdeauna acela de a asigura o

bătrânețe ușoară tuturor persoanelor vârstnice, lipsită de griji într-un mediu sănătos și curat
precum și să promoveze independența față de propriile nevoi, contribuind astfel la creșterea
calității vieții acestor categorii de oameni.
Complexitatea fenomenologică geriatrică cu care se confruntă persoanele vârstnice
diferă de la o persoană la alta iar studierea propriului corp presupune o atenție sporită
pentru a determina crearea propriei bunăstări. Corpul unei persoane în vârstă este diferit de
cel al unui adult și pe măsură ce îmbătrânim declinul și ineficiența anumitor organe devine

16
tot mai evident. Agravarea problemelor de sănătate anterioare precum și alegerile stilurilor
de viață din tinerețe contribuie decisiv la apariția noilor simptome și afecțiuni la vârsta a
treia, situație ce contribuie din plin la felul cum organismul va răspunde noilor solicitări.

17
 CAPITOLUL II –
INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE
ÎN CENTRELE SOCIO-MEDICALE

2.1. Aspecte generale privind instituţionalizarea –

norme, principii, cauze

În ziua de astăzi, concepul de instituţionalizare capătă, pe de o parte, valenţe

pozitive din prisma celor aflaţi în nevoi imediate iar, pe de altă parte, capătă valenţe
negative, din perspectiva persoanelor vârstnice ajunse la capătul puterilor şi totuşi nevoite
să apeleze la serviciile unor centre de îngrijire specializate. A doua categorie de persoane
priveşte instituţionalizarea ca pe o formă de izolare de familie şi societate, regres şi
involuţie, aflându-e în poziţia nefericită de a apela la aceste tipuri de reintegrare socio-
medicală indiferent dacă sunt sau nu de acord.
Din nefericire, în societatea românească, persoanele vârstnice au devenit o povară şi
o piedică în dezvoltarea populaţiei active, conducând astfel la o limitare a propriei avansări
profesionale, din dorinţa şi nevoia urgentă de a avea grijă de persoanele vârstnice din
vieţile şi familiile noastre.
Etapă firească a vieţii noastre, cel mai adesea, perioada bătrâneţii a fost asociată cu
o perioadă a dezvoltării bolilor, a lipsei de discernământ, a neputinţei fizice totale sau
parţiale, a regresului socio-profesional, a iritabilităţii excesive, a dependenţei totale sau
parţiale de ceilalţi, a conservatorismului excesiv pe fondul perioadei de neputinţă şi
inactivitate fizică, psihică şi socială.
Instituţionalizarea reprezintă procesul de internare a unei persoane vârstnice într-un
centru de îngrijire socio-medicală, pe o perioadă nedeterminată, în funcţie de capacitatea,
principiile şi normele în vigoare. Această formă apare şi ca o alternativă de protecţie
familială, dar şi a comunităţii din care persoana face parte. Scăderea capacităţii adaptive la
mediu a persoanei îl face pe bătrân vulnerabil în faţa comunităţii, iar instituţionlizarea
devine o necesitate. La pol opus, spitalizarea reprezintă un factor de stres adăugat la starea

18
de sănătate actuală. Excluderea bătrânului din familie trebuie să constituie, spun
specialiştii, ultima soluţie la care să se apeleze, nicidecum prima.13
Întrucât persoanele vârstnice acceptă cu greu ideea îmbătrânirii şi a nevoii acute de
instituţionalizare, a regresului social, a inactivităţii cotidiene asociate vârstei, în general, a
condiţiei noastre de muritori de rând, acestora nu le rămâne altceva de făcut decât să-şi
recunoască propriile limite şi, psihic, să se împace cu ideea de a face tot ce le stă în putinţă
spre îmbunătăţirea stării actuale în care se află.
Statisticile demografice actuale, prin care se arată că acest segment de vârstă se află
într-o continuă creştere, au scos la iveală şi faptul că nevoia de instituţionalizare a
persoanelor vârstnice a devenit tot mai acută în ultimii ani, iar gradul de adresabilitate a
crescut simţitor, invers proporţional cu numărul actual al centrelor de îngrijire şi asistenţă
socio-medicală din România.
Pe parcursul traversării acestei perioade, persoana vârstnică trece prin stări psihice
diverse, descoperind pe propria piele faptul că dezavantajele vârstei cresc de la o zi la alta,
iar teama neputinţei creşte cu fiecare simptom de boală nou apărut. În sine, bătrâneţea
reprezintă o multitudine de interacţiuni şi tendinţe regresive generative, o adevărată
răscruce de drumuri, obţinută şi trăită prin efort susţinut.14
Asistenţa socială din România se confruntă cu una din cele mai complexe probleme
din ultimii 30 de ani, după cea a copiilor aflaţi în dificultate: instituţionalizarea persoanelor
vârstnice şi în general, gestionarea tuturor problemelor legate de această perioadă a
bătrâneţii. Întrucât bătrâneţea a constituit dintotdeauna o problemă socială greu de
gestionat, instituţiile socio-medicale din ţară nu au reuşit să se adapteze nevoilor acute
specifice vârstei a treia, uneori situaţia se derula cu încălcarea celor mai elementare
principii şi norme de instituţionalizare, în ciuda eforturilor aparente.
Instituţionalizarea persoanelor vârstnice poate fi realizată cu respectarea principiilor
de bază ale fiecărui centru în parte, conform regulamentelor de ordine interioară.
Bineînţeles, situaţia ideală ar fi fost ca persoanele vârstnice să beneficieze de sprijin şi
ajutor în mijlocul familiei naturale, acolo unde suportul material şi afecţiunea ocupă
primele locuri pentru orice persoană aflată în nevoi. Chiar şi aici, problemele caracteristice
acestei vârste îi depăşesc pe membrii familiei, iar situaţiile în care aparţinătorii se văd

13
Bogdan CONSTANTIN, Noţiuni de geriatrie, Editura Medicală, 1997, p. 32.
14
Simona POPESCU, Suport Curs – Instituţionalizarea persoanelor vârstnice: cauze şi efecte, publicat pe
site-ul www.dgaspc-buzau.ro.
19
nevoiţi să îngrijească de cel mai în vârstă au devenit din ce în ce mai rare, nu din rea-
voinţă, ci din neputinţă.
Aşezămintele sociomedicale sau mai pe scurt centrele de îngrijire şi asistenţă sunt
instituţii de sine stătătoare, unele patronate de stat, altele în regim privat, care vin în
sprijinul persoanelor vârstnice aflate în dificultate, desfăşurând activitatea într-un ritm
organizat, cu respectarea celor mai exigente reguli de conduită socio-medicală.15
Cauzele care influenţează în mod direct procesul de instituţionalizare al persoanelor
vârstnice în centrele socio-medicale sunt multe şi variate, în funcţie de persoana în cauză,
de la accepţiuni la mentalităţi, de la nevoi stringente la nevoi complementare, toate vin în
sprijinul persoanelor vârstnice care doresc să beneficieze de instituţionalizarea într-un
centru socio-medical de specialitate. Aceste cauze sunt:
 neînţelegerile din familie prin diferenţa de mentalităţi şi opinii;
 imposibilitatea de a face faţă presiunilor şi abuzurilor aparţinătorilor/îngrijitorilor;
 singurătatea, lipsa familiei şi a reţelei de suport;
 imposibilitatea mişcării şi acţionării de unul singur în mediul extern;
 dorinţa intrinsecă a vârstnicului, indiferent de situaţia familială, alimentată de
neputinţă, necaz şi supărări personale;
 lipsa veniturilor care să-i asigure un trai decent şi lipsit de griji;
 starea de sănătate, afecţiunile cronice sau gestionarea de unul singur a propriului
handicap fizic sau mental;
 în situaţia imobilizării la pat a persoanelor vârstnice apare imposibilitatea adaptării
la serviciile de îngrijire la domiciliu.16
Problema instituţionalizării persoanelor vârstnice apare acolo unde nevoia depăşeşte
posibilitatea, în sensul că oricine îşi doreşte să beneficieze de serviciile celor mai bune
centre de îngrijire socio-medicală într-un timp relativ scurt şi cu costuri reduse, dar asta nu
înseamnă că se şi poate concretiza acest demers. Din punct de vedere procedural,
instituţionalizarea se blochează acolo unde insuficienţa locurilor depăşeşte gradul de
adresabilitate al persoanelor.
În demersul instituţionalizării persoanelor vârstnice, cele mai mari dificultăţi le
întâmpină familia sau rudele de gradul 1 şi 2, care devin incapabile de a asigura asistenţa şi
15
Mihai DUMITRESCU, Eseuri pentru situaţia socială actuală privind instituţionalizarea persoanelor
vârstnice şi a altor categorii, Editura Polirom, Iaşi, 2004, p. 15.
16
Ana MUNTEAN, Juliane SAGEBIEL, Practici în Asistenţa Socială din România, Editura Polirom, Iaşi,
2007, p. 72.
20
îngrijirea rudelor lor, persoane în vârstă, care nu pot să-şi administreze medicaţia sau să se
descurce singure. Persoanele vârstnice care nu se pot gospodări sau îngriji singure apelează
cel mai adesea la serviciile unui centru specializat de îngrijire şi asistenţă.
În cele mai multe cazuri, persoanele instituţionalizabile sunt fie singure fie departe
de familiile lor, aflându-se în imposibilitatea internării într-un astfel de centru. Cel mai
probabil, aceste persoane provin din medii diferite, departe de familiile lor, iar problemele
se accentuează şi mai tare în situaţiile când copiii nu doresc să-şi asume întreg procesul
instituţionalizării acestor persoane vârstnice. În parte îndreptăţite şi cu greutăţile lor, rudele
nu doresc să se implice în acest demers, iar de prieteni sau vecini nici nu poate fi vorba
întrucât nu au nicio obligaţie legală. Astfel, diferenţa de vârstă şi de mentalităţi,
neînţelegerile, abandonul şi abuzurile comise asupra vârstnicului fac absolut necesare
scoaterea vârstnicului din familie şi internarea acestuia într-un centru specializat de
asistenţă socio-medicală.17
Aşa cum am prezentat şi în capitolul III din prezenta Lucrare, în România există
diverse instituţii specializate care oferă servicii de ocrotire şi sprijin, însă foarte puţine,
raportat la nevoile actuale şi la gradul de adresabilitate al persoanelor vârstnice. În acest
sens, instituţionalizarea se poate efectua temporar sau chiar pe termen scurt, în condiţiile
prevăzute de lege şi de regulamentele de ordine interioară aprobate de Primăriile şi
Consiliile Judeţene sub patronajul cărora aceste centre socio-medicale funcţionează.
Instituţiile socio-medicale care oferă îngrijire şi asistenţă pe termen lung sunt
căminele de pensionari, unde toate persoanele vârstnice se pot interna în urma deciziei
Oficiului de Asistenţă Socială, cu respectarea unor reguli de instituţionalizare. La pol opus,
ocrotirea temporară presupune internarea în unul din centrele de zi în care vârstnicul îşi
petrece tipul liber, sub supravegherea unor asistenţi sociali, participând în mod activ la
toate activităţile cotidiene ce includ jocuri, creativitate, relaxare şi chiar parcurgerea unor
programe de recuperare sau reabilitare socială şi/sau familială.
Procesul de instituţionalizare a persoanelor vârstnice poate fi anevoios, iar
respectarea legii cu privire la realizarea acestui demers devine absolut necesară, pentru a nu
cădea sub incidenţele legii şi a nerespectării regulamentelor de ordine interioară. Admiterea
vârstnicilor în astfel de instituţii se face în urma solicitărilor din partea vârstnicului sau a
familiei acestuia către serviciul public de asistenţă socială. Sunt considerate urgenţe,
17
Carmen STANCIU, Noţiuni introductive în Asistenţa Socială gerontologică, Editura Solness, Timişoara,
2008, p. 62.
21
persoanele vârstnice singure, fără familie ori casă, care nu se pot gospodări sau întreţine
singure, persoanele bolnave, fără condiţii de îngrijire optime.18
Întrucât se consideră că instituţionalizarea este ultima opţiune a familiei, este
absolut interzis ca aparţinătorii să abandoneze persoana vâstnică sau să grăbească procesul
de instituţionalizare, în ciuda faptului că la propriul domiciliu există toate condiţiile de
îngrijire şi asistenţă. În altă ordine de idei, instituţionalizarea persoanelor vârstnice devine
interzisă în situaţia în care persoana în cauză nu-şi dă acordul scris, trecând peste
consimţământul lui sau limitând posibilitatea de a alege.19
În situaţiile limită, în care vârstnicii sunt incapabili de a se întreţine singuri, din
raţiuni materiale, inexistenţa rudelor sau a unei stări mentale şi fizice care nu-i permite să
se îngrijească singur, acceptul devine o necesitate iar instituţionalizarea devine cea mai
bună formulă pentru o persoană în vârstă. Orgoliile personale ale vârstnicilor lasă loc
necesităţilor primordiale, pentru ca sănătatea în astfel de momente să nu aibă de suferit.
În condiţiile enumerate mai sus – ca sinteză între norme, principii şi cauze privind
instituţionalizarea persoanelor vârstnice – cea mai bună soluţie unanim acceptată devine
internarea bătrânului într-un centru socio-medical cu îngrijire de specialitate, potrivit
diagnosticului şi stării actuale de sănătate, fiindu-i satisfăcute nevoile esenţiale, necesare
traiului zilnic.

2.2. Instituţionalizarea persoanelor vârstnice –

18
Ibidem;
19
Gina CĂRUCERU, Vârstnicul în societatea românească contemporană. Instituționalizarea persoanelor
vârstnice, între necesitate și marginalizare, rezumat Lucrare de Doctorat, București, 2013, p. 76.
22
 între normalitate şi patologie

Instituţionalizarea persoanelor vârstnice poate fi privită şi analizată din mai multe

perspective, între normalitate şi patologie, generând, pe de o parte beneficii şi avantaje
imediate, iar pe de altă parte, dezavantaje. Procesul de instituţionalizare poate genera
anumite consecinţe grave asupra psihicului uman, întrucât, la nivel mental, se produc
anumite modificări legate de pierderea autonomiei, a rolurilor şi a propriei identităţi, a
uitării şi a principalelor instincte, a deculturaţiei şi a obiceiurilor desuete ale vârstnicilor,
precum şi din pricina umilirii la care sunt supuşi aceştia – toate acestea se reflectă în
procesul anevoios de instituţionalizare, privint între normalitate şi patologie.
Sistemul de protecţie socială din România oferă servicii de specialitate adaptate
persoanelor vârstnice, în urma analizării statisticilor privind nevoile reale ale acestora, în
conformitate cu legislaţia în vigoare, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti ce
reţin ambelor părţi. Pe întreg mapamondul, fenomenul de îmbătrânire a devenit tot mai
accentuat, cauzele fiind multiple, iar nevoia de instituţionalizare a crescut, şi odată cu
aceasta şi speranţa de viaţă a persoanelor vârstnice.
Dacă în România fenomenul de instituţionalizare a unei persoane vârstnice a rămas
la stadiul de normalitate, semiaplicabilă, în sensul că se recomandă internarea persoanelor
care pierd uşor puterile şi capacităţile de funcţionare a organismului, în ţările dezvoltate, se
încurajează aplicarea strategiilor ce ţin de reversul fenomenului instituţionalizării
persoanelor vârstnice, adică reabilitarea socio-medicală într-un timp relativ scurt şi
reinserţia socio-familială a persoanei vârstnice.
În Europa, speranţa de viaţă creşte de la un an la altul, de la o mentalitate la alta, iar
dezinstituţionalizarea a devenit un deziderat pentru principalele instituţii socio-medicale de
îngrijire şi în special pentru solicitanţi şi aparţinătorii acestora. Fenomenul de încurajare a
redescoperirii sensului vieţii chiar şi la vârstă înaintată a fost pe deplin încurajat de
diversitatea programelor pentru sănătate, sport şi activitate în aer liber, la care participă
anual zeci de mii de vârstnici în marile oraşe europene.
Ca urmare a progreselor ştiinţifice înregistrate în domeniul medicinei şi al
biochimiei, speranţa de viaţă a vârstnicilor a crescut simţitor, întrucât starea de bine, chiar
şi la o vârstă înaintată, nu mai reprezintă un lux, ci o realitate imediată ce poate fi simţită şi
23
trăită de orice persoană vârstnică. Astfel, instituţionalizarea în sine şi îngrijirea acestor
persoane în centre specializate cu specific socio-medical nu ar mai fi trebuit să reprezinte,
cel puţin în teorie, o povară şi un proces greu de parcurs.
Aşa cum ar fi de dorit, dezinstituţionalizarea ar trebui să fie prioritatea numărul unu
al fiecărui bătrân ajuns în această etapă a vieţii, întrucât independenţa fizică şi socială de
orice mijloc extern de îngrijire socio-medicală determină creşterea speranţei de viaţă, a
încrederii în sine şi implicit a libertăţii absolute. Astfel, această schimbare de atitudine a
persoanei vârstnice funcţionează perfect în mediul familial, în situaţia când familia este
bună şi unită, cu o homeostazie echilibrată.20
Acum am subliniat şi în capitolul I, din punct de vedere teoretic, îmbătrânirea nu
este o stare izolată, ci un ansamblu de fenomene ce apar ca urmare a încheierii fazei de
dezvoltare a individului şi care implică alte schimbări la nivelul corpului uman, din punct
de vedere biologic şi psihologic. Omul în sine se poate resimţi tânăr sufleteşte chiar dacă
propriul corp nu-l mai ajută şi se degradează treptat.
Instituţionalizarea persoanelor vârstnice poate fi realizabilă repede şi eficient în
situaţiile în care solicitanţii respectă toate condiţiile legale necesare. Astfel, admiterea
acestora în instituţiile dorite sau după caz acolo unde există locuri disponibile, se face în
urma depunerii solicitării din partea persoanei vârstnice sau a familiei acesteia către
serviciul public de asistenţă socială (SPAS) din cadrul Primăriei de domiciliu.
În general, procedura de instituţionalizare în sine poate aduce daune persoanei, care
din nefericire, în orice societate, reprezintă un obiect uşor de prelucrat, fiind adesea privată
de propriile haine sau după caz batjocorâtă ori victima agresiunii fizice sau verbale a
personalului. Înainte, personalul era slab calificat, însă, cu rigorile actuale, fiecare persoană
vârstnică trebuie să ceară a fi îngrijit de un personal calificat.
Devine patologică, situaţia în care persoanele vârstnice apelează la procesul de
instituţionalizare din următoarele motive:
 singurătate şi incapacitate de autoservire corespunzătoare potrivit nevoilor sale;
 degradarea stării generale, a situaţiei de sănătate a persoanelor vârstnice în paralel
cu absenţa familiei, a rolului social, situaţiei materiale tot mai deficitară;

20
Carmen STANCIU, Noţiuni introductive în asistenţa socială gerontologică, Editura Solness, Timişoara,
2008, p. 92.
24
  abuzurile excesive de orice fel, violenţa verbală sau fizică sau neglijenţa
persoanelor vârstnice în contextul creşterii tot mai acute a asigurării principalelor
nevoi care să determine bunăstare generală.
Într-un Studiu care cercetează percepția socială generală asupra persoanelor
vârstnice din România, cercetătorul și sociologul Adela Popa a identificat cinci modalități
prin care lumea se raportează la vârstnici, după cum urmează:
1. acceptarea – sentiment încercat de indivizii care consideră că persoanele vârstnice
sunt fragile, sensibile și vulnerabile, care au nevoie de asistență socială, medicală,
materială din partea celorlalți care și-au câștigat meritul de a fi îngrijiți la bătrânețe,
în ciuda faptului că aceștia nu se mai pot face utili societății.
2. ignorarea – acest tip de percepție include persoanele care îi consideră pe cei bătrâni
dependenți total de ceilalți și care ar trebui să cedeze locul celor tineri, care sunt
mult mai capabili profesional. Problematica vârstei nu ține cont de condiția de
muncă și astfel, situația devine incertă și neproductivă.
3. stigmatizarea – această percepție pune deja eticheta pe toate persoanele vârstnice
incluzăndu-i pe toți în aceeași condiție – dependenți total de ceilalți fără niciun
ajutor din mediul extern, inutili social, anxioși, apatici, pesimiști, ursuzi, predispuși
spre îmbolnăvire, derutați geografic și dezadaptați social.
4. discriminarea – din rândul căreia fac parte persoanele care nu privesc la
particularitățile omului, ci la situații preconcepute, cu un potențial bine ascuns, deși
situați la marginea societății. În accepțiunea oamenilor care se raportează la aceste
percepții, persoanele vârstnice pot munci și câștiga bani în folosul comunității,
indiferent de poziția socială avută până în prezent.
5. integrarea socială – se referă la persoanele care percep vârstnicii ca fiind persoane
normale, cu un loc bine definit în societate, cu experiență socială vastă, fiind gata
oricând să se întoarcă la muncă, persoane active a căror echilibru interior dobândit
îi ajută să facă față tuturor dificultăților vârstei, într-o manieră normală și firească.21
Prin urmare, instituționalizarea este acțiunea prin care o persoană vârstnică se
internează într-o instituție de ocrotire și asistență, pe o perioadă nedeterminată,
descoperindu-se ca o alternativă de protecție a familiei și comunității. Prin scăderea
capacității adaptive și a puterilor, vârstnicul devine vulnerabil în fața bolilor, iar

Marius NECHITA, Resurse și nevoi la persoanele de vârsta a treia, Editura Universității de Nord, Baia
21

Mare, 2008, p. 38.

25
spitalizarea devine inevitabilă. În acest sens, instituționalizarea devine normală dacă
solicitantul alege internarea de bună voie, și patologică dacă situația de sănătate o impune,
neavând alternative.

2.3. Asistenţa persoanelor vârstnice –

accepţiuni şi controverse

În ziua de astăzi, într-o Europă în care se presupune că principiul uman este la loc
de cinste, asistenţa socio-medicală a persoanelor vârstnice reprezintă cea mai dură
provocare pe care o poate retrăi familia şi asistentul social desemnat pentru întocmirea
dosarului de instituţionalizare în luptă directă cu instituţiile abilitate a oferi asistenţă
specializată pentru fiecare caz în parte. De aceea, probabil, fac referire aici de existenţa
unei balanţe sociale, o răscruce ivită în faţa omului atunci când vine vorba despre
instituţionalizare, accepţiuni şi controverse.
Îmbătrânirea demografică a populației reprezintă un fenomen biologic ireversibil
care afectează la un moment dat pe fiecare om în parte. Acest fenomen complex poate fi
explicat prin tendința de creștere a procentului persoanelor peste 65 de ani concomitent cu
reducerea numărului tinerilor și adulților deopotrivă.22
Asistența persoanelor vârstnice reprezintă îngrijirea de specialitate acordată
persoanelor care nu se pot întreține și gospodări singure sau care nu-și pot desfășura în mod
liber activitățile cotidiene din pricina bătrâneții. De obicei, persoanele vârstnice care
beneficiază de îngrijire sunt cele care nu-și pot desfășura singure activitățile de bază
precum munca fizică, procurarea hranei și a medicamentelor, de asemenea, vârstnicii care
nu pot desfășura singure terapii fizice, recuperatorii, ergoterapeutice, în cadrul unor
programe profilactice specifice.
Asigurarea la cerere sau de urgenţă a asistenţei socio-medicale a oricărei persoane
vârstnice reprezintă nu doar un deziderat pentru fiecare conducător politic ci şi o obligaţie

22
Marcu STASAC, Aspects of the fenomen of demografic population aging in Romania in the context of the
European Union perspectives, articol în Revista Română de Geografie Politică, nr.1, 2009, p. 59.
26
morală din partea Statului, ca ofrandă adusă drept mulţumire şi încununare pentru munca
depusă de-a lungul anilor în dezvoltarea armonioasă a întregii comunităţi.
La răscrucea dintre accepţiuni şi controverse, asistenţa socio-medicală a
persoanelor vârstnice trebuie să fie realizată cu maximă responsabilitate, respectând toate
prevederile legale ce ţin de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, în deplină conformitate cu
consimţământul persoanei asistate, indiferent dacă aceasta solicită îngrijire
instituţionalizată de specialitate sau la domiciliu.23
Legea nr. 17/2000, privind asigurarea asistenței sociale a persoanelor vârstnice nu
acoperă, din păcate, întreaga problematică legată de necesitatea elaborării unei legi cadru
cu aplicabilitate concretă pe teren și în procent de 100% pentru persoanele vârstnice. Ca
mai toate legile din România, și această lege lasă loc de interpretări și adăugiri, cu
formulări ambigue și fără conținut specific, astfel că, nicio lege pentru această categorie de
vârstă nu apără pe deplin drepturile persoanelor vârstnice și nici nu garantează asigurarea
serviciilor sociale de specialitate ori instituționalizarea.
O intervenție utilă și necesară asupra Legii nr. 17/2000 ar însemna, printre altele,
modificarea cuantumului contribuției de întreținere lunară datorată de vârstnic căminelor
pentru persoane vârstnice în procent de 80% din venit și nu de 60% din venit cum este în
prezent, întrucât cheltuielile pentru întreținerea acestor persoane depășesc cu mult
cuantumul asigurat de stat. Astfel, instituționalizarea devine un vis frumos pentru
majoritatea persoanelor vârstnice pentru nu există posibilitatea acoperirii cheltuielilor.
Pentru susținerea serviciilor de asistență și îngrijire socio-medicală de specialitate a
persoanelor vârstnice, Guvernul României trebuie să elaboreze și să implementeze o
Strategie Națională clară și sigură privind nevoile reale ale persoanelor de vârsta a treia
precum și susținerea acestora în demersurile de instituționalizare. Potrivit nevoilor, statul
trebuie să aloce fonduri pentru alocația familială destinate persoanelor vârstnice cu venituri
reduse sau chiar în siduații de totală dependență de membrii familiei
Printre cele mai importante reglementări care ar putea ajuta persoanele vârstnice
care accesează serviciile sociale rezidențiale sau cele ale căminelor de stat, se numără și:
- aprobarea Strategiei Naționale, amintite mai sus, de conștientizare și sensibilizare a
opiniei publice privind ajutorul acordat persoanelor vârstnice;

23
Ibidem.
27
 - stabilirea unei contribuții lunare de întreținere a persoanelor vârstnice după gradul
de dependență și alocarea de fonduri persoanelor aflate în nevoi imediate;
- întocmirea unor baze de date cu persoanele vârstnice aflate în dificultate sau cu grad
de marginalizare crescut la nivelul fiecărei comunități în parte;
- recrutarea, instruirea și calificarea personalului socio-medical pentru lucrul cu
perssoanele vârstnice aflate în dificultate;
- susținerea implicării active a persoanelor vârstnice în viața comunității prin
activități de formare și informare, cultural-artistice, educative și de voluntariat;
- identificarea și dezvoltarea resurselor voluntariatului privind furnizarea de servicii
de calitate tuturor persoanelor vârstnice, cu efect în ameliorarea gradului de
adresabilitate socială;
- elaborarea unor programe naționale de prevenire a marginalizării sociale și a
abuzului asupra persoanelor vârstnice, dezvoltând adevărate rețele de asistenți
sociali, medici geriatrii, medici de familie, asistenți medicali, psihologi, terapeuți,
personal din instituțiile specializate (SPAS, DGASPC, DSP, Comisia de Evaluare a
Persoanelor cu Handicap, Primării și Consilii Județene etc.).
Fără implicarea armonioasă a tuturor instituțiilor menționate mai sus, în interesul
superior al persoanelor vârstnice, aceste ar putea avea de suferit pe termen lung, fără
posibilitatea asigurării unei coerențe în garantarea serviciilor acestor persoane, iar această
împreună-lucrare se va face resimțită ori de câte ori persoanele vâstnice se află în nevoi. La
pol opus, dezbinarea factorilor de decizie care se ocupă de instituționalizare nu fac altceva
decât să adâncească și mai mult nesiguranța și marginalizarea acestor persoane.
În această privinţă, Uniunea Europeană oferă certitudinea unei normalităţi în care
orice persoană vârstnică poate fi instituţionalizată în urma aplicării unor strategii clare ce
vizează parcurgerea procesului conform legilor în vigoare, lucru garantat şi de ţara noastră,
numai că, de sus până jos este distanţă lungă, iar parcurgerea acestui proces în parametrii
optimi are de suferit încă din stadiul incipient. În ţările dezvoltate, se pun în aplicare deja
strategii ce vizează reversul instituţionalizării, şi anume încurajarea persoanelor vârastnice,
reabilitarea şi reintegrarea acestora în sânul familiei imediat după intervenţiile medicale.
În majoritatea cazurilor, se încurajează menţinerea persoanelor vârstnice în sânul
familiei extinse, mai ales dacă aceasta este una unită, stabilă şi bazată pe principii
sănătoase, cum ar fi dragostea şi armonia familială indiferent de situaţie. În eventualitatea

28
păstrării vârstnicului în famile, membrii mai tineri ai acesteia trebuie să fie capabili să
asigure cu succes serviciile socio-medicale ale celor mai în vârstă şi să treacă peste toate
obstacolele sociale şi medicale, peste factorii de stres şi peste toate problemele inerente
ivite în timpul coabitării, mai ales dacă vârstnicul familiei e trecut de 80 de ani.
Pentru orice persoană vârstnică, convieţuirea alături de familia extinsă reprezintă
situaţia ideală, întrucât aici s-a dezvoltat sentimentul iubirii familiale necondiţionate, al
jertfei absolute şi al devotamentului faţă de fiecare persoană din familie. În plan
psihosomatic, cadrul familial ofera vârstnicului posibilitatea de a-şi desfăşura activitatea
cotidiană într-un mod natural, normal, beneficiind de libertate în luarea unor decizii
importante şi de autonimia propriilor mişcări, sub atenta supraveghere a memrilor. Toate
activităţile vârstnicilor în mediul familial îi antrenează abilităţile de o manieră în care
viaţa izolată sau instituţiile socio-medicale specializate nu ar putea să le valorifice.24
Serviciile sociale de asistenţă şi îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice
reprezintă acea ramură de protecţie a persoanelor recent introdusă în ţara noastră, însă cu
largă răspândire în comunitatea europeană. Acest tip de servicii beneficiază de o
reglementare legislativă specială menită să apere drepturile şi libertăţile persoanelor
vârstnice care depind parţial sau total de serviciile altor persoane. Întrucât aceste servicii
specializate sunt recunoscute ca fiind vitale pentru cei trecuţi de 75 de ani, acestea sunt
adaptate nevoilor individuale ale beneficiarilor, situaţie ce permite continuarea îngrijirii
persoanelor vârstnice ca o activitate complementară celor instituţionalizaţi.25
Dintr-un anumit punct de vedere, asistenţa persoanelor vârstnice la domiciliu
prezintă un avantaj colosal atunci când vorbim de latura materială, gradul de satisfacţie
fiind mult mai mare comparativ cu persoanele instituţionalizate. Intimitatea domiciliului
asigură persoanei vârstnice un grad maxim de independenţă funcţională.
Asistenţa persoanelor vârstnice la domiciliu are şi controverse, în sensul că nu
oricine poate fi de acord cu situaţia actuală a beneficiarului. Această situaţie reprezintă un
stres pentru aparţinătorii beneficiarului, considerând că habitatul unde este îngrijită
persoana vârstnică trebuie să fie un loc închis, privat, menit să asigure intimitatea şi
confidenţialitatea persoanelor asistate. Din acest motiv, persoanele vârstnice resimt adesea

24
Cristian BOCANCEA, George NEAMŢU, Elemente de asistenţă socială, Editura Polirom, Iaşi, 1999, p.
45.
25
Ibidem.
29
un disconfort ieşit din comun când vine vorba de imixtiunea terţilor în viaţa lor şi prevăd
orice ajutor sau intervenţie ca pe o imixtiune ieşită din comun.
În ciuda faptului că asistenţa persoanelor vârstnice nu poate fi realizată decât prin
instituţionalizare şi monitorizare atentă într-un centru de îngrijire socio-medicală,
atmosfera din mijlocul familiei extinse constituie un efort considerabil pentru orice
persoană vârstnică. În anumite cazuri, când depedenţa devine peste medie sau aproape
totală de alte persoane, instituţionalizarea poate constitui un avantaj important sau chiar
vital, pentru asigurarea calităţii vieţii beneficiarilor, persoane vârstnice. Din păcate, o parte
semnificativă de vârstnici sunt fără familie, rude, cunoscuţi ori aparţinători, ceea ce m
îndreptăţeşte să afirm că, în condiţiile lipsei reţelelor de suport şi îngrijire domiciliară,
aceştia forţează singura opţiune rămasă în picioare: instituţionalizarea.26
Asistenţa persoanelor vârstnice în familie poate prezenta şi câteva dezavantaje care
pentru acestea pot fi clipe vitale, anume: serviciile medicale nu pot fi asigurate ori de câte
ori este nevoie, decât cu deplasare de o parte sau de alta a persoanelor pentru tratament şi
vizită medicală de specialitate. Atenta observaţie nu suplineşte prezenţa medicului, a
asistentului medical, asistentului social sau fizioterapeuţilor când vine vorba de tratament
medicamentos, activităţi de recuperare medicală, relaxare şi exerciţii fizice, menite să
asigure buna funcţionare a organismului persoanelor vârstnice.27
Unul dintre cele mai mari dezavantaje când vorbim de menţinerea vârstnicului în
familie îl reprezintă epuizarea familiei, atunci când beneficiarul necesită îngrijire
permanentă. În situaţii critice, se poate ajunge la stres şi presiuni sau chiar căderi psihice
semnificative care conduc la nevoie de susţinere. Dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, şi nu se
găseşte o soluţie de compromis, se poate ajunge la situaţii extreme, cum ar fi abuzul,
neglijarea, maltratarea sau chiar abandonul vârstnicului.
Pentru persoanele vârstnice, suportul familiei este vital indiferent dacă acestea sunt
în sânul familiei sau instituţionalizate, întrucât relaţia cu persoanele terţe este extrem de
importantă pentru asigurarea sănătăţii acestora. Astfel, vârstnicul trebuie să valorifice
resursele familiale pe o perioadă mare de timp asigurându-se de sprijinul familiei cât mai
mult cu putinţă. În aceste condiţii, orgoliile dispar lăsând loc compromisurilor pentru a-şi
atinge scopurile esenţiale.

Ana MUNTEAN, Juliane SAGEBIEL, op. cit., p. 124.

26

Marius NECHITA, Resurse şi nevoi la persoanele de vârsta a treia, Editura Universităţii de Nord, Baia
27

Mare, 2010, p. 148.

30
 Întrucât conflictele dintre generaţii există şi sunt o realitate şi, de cele mai multe ori,
vârstnicii au de suferit, trebuie să existe o soluţie de mijloc care să împace părţile astfel
încât nimeni să nu aibă de suferit. În această situaţie, vârstnicii trebuie să fie mai înţelepţi şi
să se aplece mai mult spre cei tineri pentru a contribui astfel la bunăstarea tuturor,
combătând astfel lipsurile materiale şi sociale, evitând instituţionalizarea, care în
majoritatea cazurilor, devine nefavorabilă persoanelor vârstnice.28
Contextul psihosocial şi medical în care se află persoanele vârstnice în momentul
evaluării este foarte important pentru stabilirea măsurilor de ce impun întrucât evaluarea
reprezintă cel mai important mijloc de analiză a situaţiei aplicabilă persoanelor vârstnice,
situaţie ce permite stabilirea gradul de necesitate a instituirii unei măsuri de urgenţă privind
asistenţa şi îngrijirea persoanelor vârstnice.
Evaluarea persoanelor vârstnice trebuie să ţină cont de starea medico-psihosocială
aactuală, de dorinţa pacientului şi a familiei sale, de asemenea şi de situaţiile
complementare accesibilizate persoanelor vârstnice. Din acest punct de vedere, evaluarea
trebuie să fie generală, nepartinică şi transparentă, nefavorizând pe nimeni. În fond, fiecare
pacient trebuie să beneficieze de un tratament egal, cu respectarea principiilor deontologice
ai factorilor de decizie. Hotărârile de instituţionalizare şi poziţionare a acestor persoane în
incinta instituţiilor se iau potrivit nevoilor principale ale pacienţilor.
În mod normal, urgenţa instituţionalizării este dată de nevoia acută a persoanelor
vârstnice. Astfel, persoanele singure pe lume, găsite pe stradă, fără adăpost, ar trebui să
constituie urgenţe şi, în baza unei evaluări rapide a asistentului social din Spital în
colaborare cu cel din SPAS, să ajungă la concluzia instituţionalizării vârstnicilor care au
nevoie urgentă de ajutor. Pe de altă parte, aceste persoane trebuie să aibă trecere imediată
în faţa comisiilor de expertiză a dosarelor de instituţionalizare.
Elaborarea unei decizii privind instituționalizarea persoanei vârstnice pe termen
lung se face în cadrul unei echipe multidisciplinare formate din asistent social, medic,
psiholog și specialiști din Consiliul Județean, împreună cu solicitantul și familia acestuia.
Această decizie cântărește mult pentru viitorul beneficiarului și are numeroase
repercursiuni morale, psihosociale și financiare.
Pentru mulți oameni, îmbătrânirea și instituționalizarea persoanei vârstnice
înseamnă cea mai mare prăpastie a vieții, în care se prăbușesc oameni fără să-și dea seama

28
Carmen STANCIU, op. cit., p. 214.
31
și fără a găsi calea de ieșire din acest impas. Totuși, există persoane care, ajunși la vârsta
bătrâneții fac față cu brio traiului, în singurătate sau chiar instituționalizați bucurându-se de
respectul și prețuirea celor din jur. În vechime, bătrânețea era văzută ca o parte ideală a
vieții, tocmai prin faptul că bunicul și bunica erau înconjurați de copii și nepoți trăind în
pace și armonie, implicați activ în viața socială, în vreme ce în prezent, îmbătrânirea
înseamnă neputință, singurătate, inutilitate, boală și suferință.29
Asistența medico-socială acordată persoanelor vârstnice poate fi înfăptuită la
cererea acestora sau a familiilor acestora, în situațiile când acordul nu poate fi dat în mod
expres de către persoanele vârstnice, consimțământul pentru acordarea acestor tipuri de
servicii sociale fiind dat de rudele de gradul I, iar în lipsa acestora al unui membru al
familiei. Decizia de instituționalizare se ia de la serviciul local de asistență socială.30
Asistența și îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice se numără printre
provocările secolului al XXI-lea, cu care se confruntă întregul spațiu comunitar și
transatlantic, tocmai datorită responsabilităților pe care trebuie să și le asume toate statele,
în conformitate cu legislația în vigoare și cu respectarea drepturilor și libertăților
cetățenești.
Asigurarea celor mai importante servicii socio-medicale reprezintă cea mai mare
răspundere când vine vorba de responsabilitate socială. Furnizarea acestor servicii sunt
special concepute pentru a compensa capacitatea limitată a persoanelor vârstnice de a
desfășura activități cotidiene. Astfel, dependența de acestea pot conduce spre adevărate
dificultăți în ce privește accesul la serviciile și sistemele de sănătate publică, cât mai ales la
imposibilitatea de a avea un stil de viață curat și sănătos.
Cel mai important aspect când vine vorba despre asistența de specialitate a unor
persoane vârstnice rămâne rolul familiei, care este hotărâtor pentru binele suprem al
beneficiarului, în contextul societății moderne în care trăim și a dependenței totale sau
parțiale a pacientului dar și de natura relațiilor dintre oameni, în speță a relațiilor dintre
bătrân și familia sa.
Relațiile dintre persoanele vârstnice și familiile acestora au nevoie de suport de
specialitate, în sensul colaborării cu un asistent social care să faciliteze relațiile cu
personalul socio-medical din instituții. Pe lângă gestionarea eficientă a îngrijirii persoanelor

29
Mircea DUMITRU, Bătrânețe activă, Editura Medicală, București, 1984, p. 127.
30
Maria SORESCU, Asistența socială a persoanelor vârstnice, Editura Universității, Craiova, 2005, p. 153.
32
vârstnice, dependența acestora de familie are consecințe emoționale deosebite. Acest
procedeu se poate repeta și chiar inversa, dacă sentimentul este reciproc.
Prin urmare, persoanele vârstnice instituționalizate într-un centru de asistență și
îngrijire socio-medicală de specialitate pot fi dependente în procent de 100% de celelalte
persoane și de serviciile acordate în cadrul acestor instituții rezidențiale (fie cămine de
bătrâni, centre de îngrijire și asistență socială și medicală, cămine de persoane vârstnice
etc.) în ce privește asigurarea principalelor servicii ce țin de îngrijire și asistență de
specialitate.

CAPITOLUL III –

CERCETARE
PRIVIND
INSTITUŢIONALIZAREA PERSOANELOR VÂRSTNICE

33
 ÎN CENTRE DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ
DIN JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

3.1. Instituţionalizarea persoanelor vârstnice

în Centrele de îngrijire şi asistenţă medico-socială
din judeţul Dâmboviţa. Aspecte generale

Motto: “A ne umili bătrânii nu înseamnă altceva

decât a ne umili propriile proiecţii în viitor.”
(~ Regina Maria a României ~)

În societatea conemporană, şi cu precădere în cea autohtonă dâmboviţeană,

persoanele vârstnice au devenit o povară atât pentru propriile familii şi aparţinători cât şi
pentru instituţiile sanitare şi centrele de asistenţă şi îngrijire a acestora, determinând astfel
la comportamente din ce în ce mai inumane şi echidistante asociate fie cu vârsta, neputinţa
şi bolile bătrâneţii, fie cu depedenţa totală sau parţială de ceilalţi semeni.
Bătrâneţea face parte din natura umană, fiind o etapă finală inevitabilă a vieţii
umane, iar conservarea acesteia trebuie făcută în cele mai bune condiţii de sănătate şi
armonie trupească. De multe ori, boala trupească, conservatorismul, lipsa de discernământ
şi coerenţă, irascibilitatea şi chiar dependenţa de alţii devin caracteristici fireşti asociate
vârstei bătrâneţii, fie ca acceptăm, fie că nu acceptăm, iar gestionarea cu eficienţă a acestor
comportamente devine o provocare pentru toţi actorii sociali implicaţi.
Din această perspectivă, instituţionalizarea persoanelor vârstnice devine inevitabilă
pe măsură ce imposibilitatea îngrijirii acestora la domiciliu creşte. Evoluţia demografică
actuală au scos la iveală faptul că populaţia tânără este în scădere iar cea a persoanelor
vârstnice este în creştere, fenomenul îmbătrânirii fiind delimitat de populaţia medie care
este tot în scădere. Acest fenomen este accentuat în ţările aflate în tranziţie, cum este şi
România, dar şi în ţările aflate în curs de dezvoltare. Procesul firesc al îmbătrânirii
oamenilor determină la măcinarea sufletului şi la spaima că imposibilitatea îngrijirii
personale creşte odată cu vârsta.
Asistenţa persoanelor vârstnice din judeţul Dâmboviţa, ca şi cea la nivel naţional, se
confruntă adesea cu cele mai delicate probleme când vine vorba de instituţionalizarea
persoanelor vârstnice aflate în dificultate, fie din lipsa locurilor disponibile, fie din
diversitatea cazuisticii fiecărui beneficiar în parte. Legislaţia română, condiţiile internării şi
34
lipsa fizică a locurilor creează un blocaj birocratic medico-social care, de multe ori,
contribuie la stresul acumulat de către beneficiari. La acest tablou, contribuie şi rudele
beneficiarilor care, de cele mai multe ori, nu colaborează cu institituţiile ori, mai rău îşi
părăsesc sau neglijează bătrânii, rude de gradul I, în acest demers anevoios al bunăstării.
Conform Psihologiei Vârstelor,31 bătrâneţea mai este denumită şi perioada vârstei a
treia, vârsta de involuţie, marea vârstă sau etapa de regresie din viaţa omului, o perioadă
post-adultă, care porneşte de la vârsta de 65 de ani şi durează până la moarte (conform
tabelului alăturat). În cadrul acestui al treilea ciclu de viaţă, persoana vârstnică se confruntă
cu perioada de adaptare, bătrâneţea timpurie, bătrâneţea propriu-zisă şi perioada marii
bătrâneţi, senectuţii sau ciclului terminal al vieţii umane.32
Sursa: Ursula SCHIOPU, Emil VERZA, op. cit., p. 45.

Tabel 3.1. – Etapele bătrâneţii şi comportamentele specifice

În judeţul Dâmboviţa, perioada bătrâneţii este considerată a fi etapa cea mai grea, în
care organismul uman acumulează oboseală fizică şi uzură internă modificând astfel
funcţionalitatea normală a psihicului, scăzând totodată productivitatea şi randamentul
general. Ieşirea din câmpul muncii, neputinţa, reducerea nucleului familial provocată de
BĂTRÂNEŢEA, Prima bătrâneţe A doua bătrâneţe Marea
ETAPE ȘI bătrâneţe
COMPORTAMENT
peste
Vârsta de involuţie 65 – 70 de ani 70 – 80 de ani 90 de ani
sau perioada post-adultă

Probleme de sănătate Deteriorare organică Incapabilitate

Comportamente
Regres profesional Dezechilibru psihic Lipsă de
specifice
discernământ
persoanelor vârstnice Criză idenditară Incapacitate motrică
în perioada de regresie Dependenţă
Sentiment de Boală şi neputinţă totală/parţială
inutilitate şi neputinţă fizică şi psihică

plecarea copiilor, bolile sunt tot atâtea motive care fac din această etapă a vieţii una de chin
şi înstrăinare, momente coroborate cu neputinţa instituţiilor medico-sociale dâmboviţene de
asistenţă şi îngrijire de specialitate.

31
Ursula ŞCHIOPU, Emil VERZA, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieţii, Ediţia a III-a, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997, p. 45.
32
Ibidem.
35
 Conform Anuarului Statistic al Judeţului Dâmboviţa 2019,33 care clasifică pe vârste
şi regiuni populaţia judeţului, gradul crescut de adresabilitate, în proporţie de peste 70%,
precum şi nevoia urgentă de îngrijire şi asistenţă de specialitate în centre medico-sociale
creşte odată cu vârsta celor care apelează la aceste servicii, făcând practic imposibilă
instituţionalizarea şi îngrijirea tuturor persoanelor vârstnice în judeţul nostru.

CATEGORIA 2014 2015 2016 2017

DE VÂRSTĂ
65-69 de ani 23968 25831 27214 28166
70-74 de ani 18848 17987 18372 19037
75-79 de ani 18373 18402 17481 16576
80-84 de ani 12233 12392 12573 12541
85 de ani și peste 7582 7822 8275 8570
TOTAL 81004 82434 83915 84890
BĂTRÂNI
Sursa: INS Dâmbovița
Tabel 3.2. Populația vârstnică a județului Dâmbovița pe grupe de vârstă în perioada 2014-2017

Potrivit statisticilor, sunt considerate persoane vârstnice cei care îndeplinesc cele
două mari criterii: biologic și cronologic. În ciuda sentimentului etern că orice bătrân se
simte tânăr sufletește, fiecare persoană care depășește vârsta de 65 de ani se poate
considera în vârstă sau la începutul etapei de regres, întrucât propriul corp dă semne de
îmbătrânire, neputință, incapabilitate și dificultăți de adaptare. După această vârstă, bătrânii
devin pensionari, având drepturi depline asigurate de Stat, pe măsura gradului de cotizație
din perioada adultă.
Legislația în vigoare apără persoanele vârstnice, prin Legea nr. 17/2000, garantând
acestora dreptul la asistență socială și medicală în raport cu situația medico-socială actuală
și cu resursele economice de care dispun. În județul Dâmbovița, asistența socială a
persoanelor vârstnice se realizează prin servicii și prestații sociale adaptate nevoilor
șituațiilor socio-medicale concrete.
În unitățile medicale din județul Dâmbovița, asistența socială și medicală a
persoanelor vârstnice reprezintă o întâietate pentru bătrânii aflați fără locuință, familie sau
posibilitatea asigurării unor condiții normale de trai, pentru persoanele care nu realizează

Institutul Naţional de Statistică, Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa, Anuarul Statistic al Judeţului
33

Dâmboviţa 2019, publicat pe www.dambovita.insse.ro.

36
venituri proprii sau aflate în imposibilitatea asigurării nevoilor socio-medicale, datorită
bolilor sau stării lor fizice și psihice sau pentru persoanele care necesită îngrijire specială.
Din păcate, în județul Dâmbovița, speranța de viață scade odată cu debutul perioadei vârstei
a treia, din rațiuni fizice și psihice multiple, iar durata medie a vieții pe ani este net
inferioară perioadei dinaintea Revoluției din 1989 (conform graficului alăturat).

Sursa: INS Dâmbovița

Figura 3.3. Durata medie a vieții persoanelor vârstnice în județul Dâmbovița

La nivelul județului Dâmbovița, nevoile persoanelor vârstnice aflate în situația de

pierdere totală sau parțială a autonomiei, care rândul lor, pot fi de natură socială, medicală,
socio-medicală sau psihoafectivă, se stabilesc în baza Grilei naționale de evaluare a
nevoilor persoanelor vârstnice, care determină criteriile de încadrare în grade de
dependență (conform Art. 5).34
Atât la nivelul Primăriilor de domiciliu cât și în unitățile sanitare din județul
Dâmbovița, nevoile persoanelor vârstnice se evaluează în urma anchetelor sociale efectuate
de către asistenții sociali, care, în baza datelor culese și analizate, stabilesc măsurile ce se
impun pentru asigurarea asistenței medico-sociale potrivit nevoilor acestora. Asistenții
sociali din spitale colaborează cu asistenții sociali din Primăriile pe raza cărora locuiesc
pacienții, și, în funcție de diagnostic și condițiile actuale, se stabilesc măsurile de urgență
pentru asigurarea nevoilor persoanelor vârstnice aflate în dificultate.
Din punct de vedere fizic, bătrânețea reprezintă starea distrofică, de involuție a
persoanei umane, care, pe parcursul vieții, se poate agrava conducând la apariția anumitor
boli cronice. Unele persoane vârstnice își pot păstra buna funcționare a organismului chiar
și după 80 de ani, în funcție de viața pe care o trăiește.

34
Art. 5 din Legea nr. 17/2000 a persoanelor vârstnice.
37
 Modificările organismului uman în perioada bătrâneții sunt date, conform
statisticilor la nivelul județului Dâmbovița,35 de boli care afectează sistemul circulator, în
principal, în proporție de 60 %, apoi cel cardiovascular, locomotor, nervos, respirator,
reproducător sau renal. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii de confruntă cu diverse
modificări fizice și psihice, cu scăderea forței musculare, a capacității de efort și a vederii,
la toate acestea contribuind factorii interni sau externi, modificările hormonale ori
ereditare. Printre factorii externi responsabili cu îmbătrânirea uneori prematură a
vârstnicilor se numără și pensionarea, izolarea sau decesul unui membru din familie, rude
sau prieteni apropiați, patologia asociată, singurătatea sau sentimentul inutilității precum și
scăderea generală a potanțialului biologic.

Sursa: INS Dâmbovița

Fig. 3.4. Clasificarea principalelor boli asociate cu debutul
perioadei bătrâneții persoanelor la nivelul județului Dâmbovița

Întreg procesul de instituționalizare a persoanelor vârstnice în centrele de asistență

și îngrijire medico-socială din județul Dâmbovița trebuie să respecte legea în vigoare dar și
anumite standarde europene privind asistența și drepturile omului, iar în evaluarea
potențialilor beneficiari întotdeauna se va ține cont de prioritizarea pe gradul de necesitate
și diagnostic actual al pacientului. În centrele private de îngrijire și asistență medico-socială
din județul Dâmbovița, criteriile de selecție sunt ceva mai blânde, ținând cont de faptul că
cine plătește bine beneficiază de cele mai bune condiții de îngrijire. Posibilitățile și dotările
centrelor private de asistență sunt direct proporționale cu tarifele percepute.

35
Conform datelor INS Dâmbovița, publicate pe site-ul www.dambovita.insse.ro.
38
 Asistența socială acordată persoanelor vârstnice datează încă din primele veacuri
creștine, cunoscând o mare varietate de forme, din vremea Mântuitorului Hristos și
continuând cu ucenicii Săi, de la Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur până în zilele noastre,
unde discipolii lui Iisus Hristos erau, mai înainte de toate, asistenți sociali. Primele acțiuni
filantropice au fost realizate de Biserică, unde așa-zisele bolnițe sau unitățile spitalicești
ale mănăstirilor deserveau bătrânii bolnavi, săraci, orfani ori invalizi de război.36 În anul
1704, se înființează primul spital cu specific geriatric în București, anume spitalul Colțea,
iar prima lege cu măsuri de asistență socială pentru persoanele vârstnice apare în 1775.37
Aceste legi de ocrotire, asistență medico-socială și îngrijire de specialitate a
persoanelor vârstnice există și astăzi, unele chiar reformulate și completate prin Ordonanțe
de Urgență sau Hotărâri de Guvern, în care, în mod normal, orice bătrân ar trebui să
beneficieze din oficiu de ajutorul Statului, potrivit gradului de cotizare la bugetul național
încă din perioada încadrării în muncă, însă acest lucru nu se întâmplă astăzi, din păcate, din
lipsa de respect pentru aceste persoane ajunse la vârsta senectuții sau a retragerii lor finale
din această viață vremelnică.
Persoanele vârstnice beneficiază astăzi de Legea nr. 17 din 2000 și Legea nr. 270
din 2008, menite să reglementeze accesul la serviciile de asistență socială și medicală și
protecția civilă a vârstnicilor, acordând consiliere gratuită în vederea întocmirii
documentației pentru anumite acte juridice sau eventuale instituționalizări.
În județul Dâmbovița, centrele de îngrijire și asistență medico-socială funcționează
după anumite regulamente organice, care prevăd, printre altele, ocrotirea persoanelor
defavorizare, printre care bătrânii bolnavi, săraci, singuri pe lume, infirmi, neputincioși.
Din pricina insuficienței fondurilor alocate acestor Centre sau a politicilor naționale
deficitare, instituționalizarea persoanelor vârstnice a devenit imposibilă sau uneori un
obiectiv greu de atins într-un spațiu mioritic autohton ghidat de o birocrație excesivă.

3.2. Căminul de persoane vârstnice

“Sfânta Elena” din Târgovişte

36
Elena ZAMFIR, Tradițiile asistenței sociale în România, Editura Expert, București, 1999, p. 239.
37
Gina CĂRUCERU, Vârstnicul în societatea românească contemporană. Instituționalizarea persoanelor
vârstnice – între necesitate și marginalizare, rezumat Lucrare de Doctorat, București, 2013, p. 12.
39
 Necesitatea înfiinţării căminelor de bătrâni şi centrelor medico-sociale în judeţul
Dâmboviţa a apărut odată cu creşterea gradului de adresabilitate al persoanelor vârstnice şi
din dorinţa de acoperire integrală a tuturor nevoilor oamenilor în funcţie de problemele de
sănătate cu care se confruntă aceştia în perioada vârstei a treia.
Astfel, în ciuda faptului că bătrâneţea a fost considerată multă vreme o boală sau o
perioadă de neputinţe şi frustrări, astăzi, aceasta este tratată ca o etapă normală şi firească
în viaţa omului, perioadă care are nevoie de mai multă atenţie din partea tuturor celor
implicaţi în acest proces amplu de îngrijire medico-socială: beneficiari, familie, medici,
asistenţi medicali şi sociali.
Căminul de bătrâni“Sfânta Elena” Târgovişte a luat fiinţă, alături de celelalte
centre de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice de stat sau private din judeţul
Dâmboviţa, tocmai pentru a veni în sprijinul acestei categorii de populaţii marginalizate şi
defavorizate pe raza judeţului, asigurând servicii de asistenţă socială şi medicală de
specialitate tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă intre 65 si 90 de ani, dar şi peste,
persoanelor singure, bolnave, dependente sau semidependente de alţii.
Căminul “Sfânta Elena” din Târgovişte funcţionează pe raza judeţului Dâmboviţa,
cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcţionare a serviciilor
sociale, reglementat de Legea nr.17/2000 38
şi Legea nr. 292/2011,39 cu modificările şi
adăugirile ulterioare, publicate în Monitorul Oficial al României, precum şi a altor acte
normative secundare aplicabile domeniului, în perioada 2000-2019.
În acest sens, a fost fixat un standard minim de calitate aplicabil, în baza căruia a
fost eliberată licenţa de funcţionare a serviciului social. Încălcarea acestui standard minim
de calitate va atrage după sine retragerea licenţei de funcţionare a centrului.
Căminul pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte se organizează şi
funcţionează la nivel local cu respectarea celor mai stricte standarde şi principii de bază,
care la rândul lor, guvernează întreg sistemul naţional de asistenţă şi îngrijire medico-
socială, precum şi a principiilor care stau la baza acordării serviciilor sociale de calitate
prevăzute în legislaţia specifică, în convenţiile internaţionale ratificate prin lege şi în
celelalte acte la nivelul Uniunii Europene, la care Românie este parte integrantă.

38
Conform Legislaţiei în vigoare, publicată pe site-ul Ministerul Muncii www.mmuncii.ro, astfel: Legea
17/2000 privind asistenţa persoanelor vârstnice, republicată publicată în MOF, nr. 157/2007, cu modificările
următoare: OUG nr.118/2008, OUG nr. 43/2010, HG nr. 978/2015, OUG nr. 34/2016.
39
Conform Legii Asistenţei Sociale nr. 292/2011, publicată pe site-ul Ministerului Muncii, la adresa
www.mmuncii.ro.
40
 Principiile fundamentale care stau la baza funcţionării şi prestării serviciilor
Căminului de persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte, sunt următoarele:
 promovarea şi respectarea drepturilor omului, în general;
 respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului persoanelor beneficiare;
 promovarea şi respectarea drepturilor persoanelor beneficiare de servicii sociale, de
egalitatea de şanse şi tratament, prin asigurarea serviciilor în mod egal şi încurajarea
demnităţii umane, autodeterminării, autonomiei şi nediscriminării de orice fel.
 asigurarea protecţiei împotriva abuzului, exploatării, neglijenţei, violenţei de orice
fel, provenite atât din partea altor beneficiari cât mai ales din partea personalului
angajat;
 promovarea comunicării, socializării şi deschiderii către comunitate;
 asistarea necondiţionată a beneficiarilor fără capacitate de exerciţiu în realizarea şi
exercitarea drepturilor acestora;
 asigurarea ascultării şi respectării opiniei beneficiarilor în scopul bunăstării
persoanle, ţinându-se cont de vârstă, grad de maturitate, discernământ, nevoi
personale, capacitate de exerciţiu;
 asigurarea asistenţei individualizate şi personalizate a persoanei beneficiare;
 facilitatea menţinerii relaţiilor personale ale beneficiarilor cu familia, rudele şi
prietenii, dar şi cu persoane apropiate cu care aceştia au dezvoltat relaţii de prietenie
sau ataşament;
 asigurarea celor mai noi standarde de calitate a serviciilor sociale şi a unei
intervenţii rapide şi profesioniste, prin mobilizarea echipei pluridisciplinare;
 asigurarea eticii profesionale şi confidenţialităţii datelor cu caracter personal;
 asigurarea colaborării căminului cu ceilalţi actori importanţi ai societăţii
dâmboviţene, şi anume: Primăriile de domiciu al beneficiarilor, familia, rudele,
aparţinătorii, instituţiile sociale sau unităţile medicale;
 asigurarea preocupării permanente pentru identificarea de noi soluţii spre
menţinerea bunăstării beneficiarilor dar şi spre scurtarea perioadei de îngrijire şi
redarea acestora familiilor lor sau direcţionarea spre un trai independent;

3.2.1. Istoricul căminului de persoane vârstnice

41
 Sfânta Elena din Târgovişte

Căminul pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte este o unitate de
asistenţă socială în regim rezidenţial, subordonată Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS)
Târgovişte, identificat cu cod serviciu social 8730 CR-VI, conform Certificatului de
Acreditare Seria AF Nr. 000994 Târgovişte, care furnizează servicii socio-medicale
contracost sau gratuit, după caz, tuturor persoanelor vârstnice cu vârsta de peste 65 de ani,
aflate în dificultate socială.
Scopul iniţial al înfiinţării Căminului a fost acela de a acorda tratament şi îngrijire
de specialitate precum şi terapie individuală asistată prin efectuarea unor şedinţe de masaj,
urmate apoi de reinserţie familială. Ulterior, aria de servicii s-a extins, acţiune aprobată
prin şedinţa Consiliului Local Târgovişte.
În ca priveşte locaţia, Căminul pentru persoane vârsnice “Sfânta Elena” este situat
în municipiul Târgovişte, pe bulevardul I. C. Brătianu, bloc 31, scara C, la parter, 40 fiind o
instituţie organizată conform Regulamentului-Cadru de organizare şi funcţionare a
serviciului social cu cazare: căminul pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena”.41
Căminul de persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte a fost înfiinţat la
iniţiativa Primăriei şi a Consiliului Local, prin Proiectul PHARE 200142 derulat de Uniunea
Europeană pentru sprijinirea şi finanţarea a peste zece ţări est-europene printre care şi
România, cu privire la construirea şi modernizarea unor astfel de aşezăminte sociale. În
mod oficial, Centrul a fost deschis la data de 15.12.2004, iar la data de 01.04.2005 figurau
deja înregistraţi primii beneficiari.
Înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local 122/24.03.2005,43 cu scopul acordării de
servicii persoanelor vârstnice în regim rezidenţial şi asigurării funcţionării acestuia, cu
respectarea standardelor minime de calitate aplicabile şi asigurării accesului persoanelor
beneficiare la informaţii cu privire la condiţiile de admitere şi serviciile oferite. Aceste
prevederi devin obligatorii atât pentru beneficiarii centrului cât şi pentru angajaţii
40
Conform www.das-targoviste.ro.
41
Potrivit Anexei 5 la HCL nr. 447/19.12.2019 din prezentul Regulament-Cadru de Organizare şi
Funcţionare a serviciului social.
42
Proiectul european PHARE 2001 Coeziune Economică şi Socială CFP/200 prin schema de finanţare
nerambursabilă RO 0108.03.03.328.
43
Potrivit Regulamentului-Cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social publicat în Anexa 8 a
Hotărârii Consiliului Local nr. 5/26.01.2016.
42
căminului şi, după caz, aparţinătorilor persoanelor instituţionalizate, a reprezentanţilor
legali, convenţionali sau vizitatorilor obişnuiţi.44
În anul 2016, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Târgoviște nr. 319/2015,
pentru Căminul de bătrâni Sfânta Elena din Târgoviște cu o capacitate netă de 15 locuri, s-
a stabilit costul mediul lunar de întreținere în cuantum de 783,7 lei, precum și o contribuție
lunară de 60% din venitul net al beneficiarului. Astfel, valoarea standardului pe an de
beneficiar a fost calculată în cuantum de 15.924,69 lei.45
În anul 2020, personalul Căminului de bătrâni Sfânta Elena din Târgoviște este
alcătuit din: Șeful Centrului, 5 asistenți sociali, 1 medic specialist, 3 medici de familie (prin
contract de colaborare), 2 asistenți medicali, 5 infirmiere, 1 muncitor calificat (bucătar), 1
muncitor necalificat (îngrijitor).46

3.2.2. Descrierea activităţii şi principalii beneficiari

Căminul pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte este o instituţie
medico-socială ce oferă adăpost, hrană, îngrijire medicală şi socială de specialitate,
petrecerea timpului liber, activităţi recreative, sportive şi de reabilitare, servicii de
consiliere, supraveghere şi asistenţă socială permanentă tuturor persoanelor vârstnice,
beneficiari ai centrului, îndiferent de naţionalitate, sex sau apartenenţă religioasă.
În cadrul Centrului Rezidenţial “Sfânta Elena” din Târgovişte, judeţul Dâmboviţa
sunt oferite următoarele servicii de specialitate:
a. adăpost – prin asigurarea celor mai bune condiţii de cazare, în limita locurilor
disponibile;
b. igienizare – prin asigurarea serviciilor de igienă corporală şi a obiectelor cu care
intră în contact, oferind deparazitare, dezinfecţie şi spălare a hainelor;

44
Potrivit www.pmtgv.ro.
45
Conform Raportului Instituției Avocatul Poporului, privind vizita desfășurată la Căminul pentru Persoane
Vârstnice Sfânta Elena Târgoviște, 2016, p. 3.
46
Potrivit datelor din Organigrama Căminului de persoane vârstnice Sfânta Elena din Târgoviște.
43
 c. hrană – adaptată nevoilor şi tratamentelor beneficiarilor, prin asigurarea micului
dejun, a unei mese calde la prânz şi a cinei, la Cantina de Ajutor Social a DAS
Târgovişte, sau, după caz, prin serviciile de catering disponibile în oraş;
d. asistenţa socială – prin asigurarea serviciilor de consiliere, preluare şi evaluare a
cazurilor sociale sau asigurarea serviciilor sociale prin întocmirea Anchetelor
Sociale în colaborare cu familiile, aparţinătorii, Primăriile de domiciliu, instituţiile
sociale sau medicale implicate în asigurarea bunăstării beneficiarilor;
e. asistenţa medicală – este asigurată de un medic, un asistent medical, un asistent cu
atribuţii în îngrijirea persoanelor vârstnice şi un infirmier. Începând cu anul 2013,
Centrul medico-social “Sfânta Elena” din Târgovişte angajează încă un asistent
medical, păstrând colaborarea cu un medic de familie.
f. supravegherea este asigurată de 5 paznici cu atribuţii de pază şi supraveghere.
g. serviciile auxiliare sunt asigurate de personalul administrativ şi gospodăresc,
specialişti în reparaţii şi întreţinere a Centrului, respectiv de un muncitor calificat în
reparaţii, un îngrijitor, cu atribuţii de mentenanţă, achiziţii şi aprovizionare şi un
bucătar specialist, cu atribuţii de asigurare a hranei, în condiţiile respectării igienei
şi siguranţei alimentelor.
Principalii beneficiari ai Căminului pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena” din
Târgovişte sunt persoanele cu vârsta de cel puţin 65 de ani care sunt singure, bolnave, fără
locuinţă, dependente de ajutorul şi îngrijirea celorlalţi, persoane dependente sau
semidependente şi care nu au posibilitatea asigurării condiţiilor optime de trai.47
Mai pot beneficia de asistenţă de specialitate în cadrul căminului şi persoanele
vârstnice care nu au posibilitatea asigurării condiţiilor de locuit pe baza resurselor proprii,
care nu au familii sau cei care nu se află în întreţinerea altei persoane cu obligaţii la
aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, sau persoanele care nu se pot gospodări sub
nicio formă singure sau cei lipsiţi de susţinătorii legali care nu-şi pot îndeplini obligaţiile
sociale din pricina stării de sănătate sau situaţiei economice actuale.
Căminul “Sfânta Elena” din Târgovişte prestează servicii sociale pentru persoanele
vârstnice cu dependenţă totală, parţială sau chiar nedependente de îngrijirea de specialitate,
de pe raza municipiului Târgovişte. Acordarea acestor tipuri de servicii sociale se face la

47
Conform Regulamentului-Cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social publicat în Anexa 8 a
Hotărârii Consiliului Local nr. 5/26.01.2016.
44
cererea persoanei vârstnice sau, după caz, a reprezentanţilor legali ai acestora, după
întocmirea unui dosar.
Dosarul necesar instituţionalizării persoanelor vârstnice în Căminul “Sfânta Elena”
din Târgovişte trebuie să conţină următoarele acte: cererea tip, copii după principalele acte
(buletin, certificate C.N, C.C., C.D., Cupon Pensie etc.), acte medicale (adeverinţe,
analize, diagnostice, reţete, scheme de tratament, Bilete de Ieşire în cazul internării de la
medicii curant şi cel de familie), examene coprobacteriologice, radiografie pulmonară, test
HIV, serologie sifilis, Anchetă Socială, Fişă de deschidere de caz.48
Pentru a beneficia de serviciile standard de îngrijire şi asistenţă de specialitate ale
Căminului pentru persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte, persoanele trebuie să
îndeplinească anumite criterii de eligibilitate, cum ar fi:
 să fie persoană vârstnică, cu vârsta de cel puţin 65 de ani împliniţi, corespunzătoare
începutului perioadei vârstei a treia;
 să aibă domiciliul/rezidenţa pe raza municipiului Târgovişte, judeţul Dâmboviţa;
 să nu sufere de boli psihice grave cu Certificate de Încadrări în grade de handicap;
 să dea dovadă de implicare, colaborare, respect şi interes în păstrarea relaţiilor cu
personalul căminului;
 să nu se abată de la codul etic şi moral al căminului şi să respecte regulamentul de
ordine interioară şi funcţionare al instituţiei;
 să nu consume alcool, tutun sau droguri;
 să nu fie o persoană conflictuală sau necooperantă;
 alte condiţii cauzate de starea socială, medicală sau familială a beneficiarului care l-
ar putea determina la încălcarea regulamentului de ordine interioară.49
Căminul de persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte funcţionează pe o
durată nederminată, iar finanţarea cheltuielilor centrului este asigurată din bugetul local al
Consiliului Local al Municipiului Târgovişte, în condiţiile prevăzute de lege şi în limita
bugetului anual stabilit la nivel local în şedinţele Consiliului Local al Municipalităţii.50
Din punct de vedere practic, primarul municipiului Târgovişte împreună cu comisia
de analiză şi aprobare a dosarelor de internare în azilele pe raza judeţului Dâmboviţa, oferă
dispoziţia pentru fiecare beneficiar în parte în urma analizei dosarelor solicitanţilor.
48
Potrivit datelor din Anexa 8 a Hotărârii Consiliului Local, furnizate de Direcţia de Asistenţă Socială şi
publicate pe site-ul Primăriei Târgovişte: www.pmtgv.ro/AnexeHCL5/Anexa8/SfantaElena.
49
Conform www.das-targoviste.ro/centrul-social-pentru-varstnici-sfanta-elena.
50
Ibidem.
45
 La aprobarea dosarelor, s-a ţinut cont de următoarele aspecte: situaţia socială
actuală a persoanelor vârstnice, existenţa susţinători legali, starea socio-materială a
reprezentanţilor legali, gradul de dependenţă a persoanei vârstnice, oportunitatea
intervenirii rapide în cazul reprezentanţilor în situaţii de urgenţă, să fie vârstnici
semidependenţi şi nedependenţi.
Beneficiarii căminului Sfânta Elena sunt implicaţi în activităţi terapeutice şi
recreative, prin intermediul clubului de zi, unde aceştia desfăşoară activităţi multiple,
respectiv jocuri de cărţi, table, şah, citirea ziarelor, vizionări TV, plimbări, în aer liber,
vizite la cunoscuţi, consiliere, activităţi de creaţie etc. În ce priveşte partea terapeutică,
aceştia beneficiază de masaje cu asistent kinetoterapeut de specialitate.
Criteriile de eligibilitate pe care trebuie să le îndeplinească orice persoană cu vârsta
de peste 65 de ani care dorește să fie beneficiar al serviciilor sociale și medicale al
Căminului Sfânta Elena din Târgoviște sunt următoarele:
 să fie persoană vârstnică, cu vârsta de peste 65 de ani;
 să aibă domiciliul sau rezidența pe raza municipiului Târgoviște;
 să nu sufere de boli psihice grave;
 să dea dovadă de interes, să colaboreze și să respecte personalul căminului;
 să nu se afle niciodată sub influența băuturilor alcoolice, tutunului sau drogurilor;
 să respecte condițiile determinate de starea socială, medicală sau familială a
solicitantului.51
Decizia de admitere sau respingere a solicitantului este luată de către directorul
Direcției de Asistență Socială Târgoviște (DAS), în urma propunerii făcute de asistentul
social din cadrul instituției. După respectarea tuturor criteriilor cerute, se emite Dispoziția
de admitere a cererii, iar solicitantul semnează un contract de servicii sociale, încheiat între
Căminul de bătrâni Sfânta Elena și beneficiar, în care se stipulează serviciile acordate,
avantajele, drepturile și obligațiile părților precum și condițiile de finanțare.
În ce privește asistența socială, după admiterea în cămin, beneficiarul este evaluat
de către asistenții sociali din punct de vedere fizic și psihic, pentru stabilirea stării generale
de sănătate și a capacității de comunicare, al nivelului de educație și relațiilor familiale, din
punct de vedere al situației socio-economice actuale, a nevoilor speciale și de tratament, de

51
Criteriile de eligibilitate, www.das-targoviste.ro/centrul-social-pentru-varstnici-sfanta-elena.
46
recuperare și reabilitare, al nivelului cultural și spiritual, precum și din prisma riscurilor sau
dependențelor.
Beneficiarii admiși în cămin sunt îngrijiți la cele mai înalte standarde de calitate,
pornind de la condițiile de cazare, masă și continuând cu asistența socială și consiliere de
specialitate. Aceștia beneficiază de 3 mese pe zi, cu un aport caloric de maximum 3000 de
calorii/zi, hrană adaptată nevoilor și cerințelor lor medicale.
Mâncarea este asigurată de cantina de ajutor social și adaptată meniului clasic al
zilei, diferit în fiecare zi, în funcție de regimul alimentar al persoanelor vârstnice impus de
starea de sănătate. De pildă, meniul clasic al zilei ar fi: Mic dejun: ceai, margarină, cereale,
pate de ficat, salam, dulceață; Prânz: ciorbă de fasole verde sau de legume, varză, legume
sau mâncare de cartofi, iar desert biscuiți sau fructe; Cină: pui cu ciuperci, mămăligă cu
brânză și smântână, budincă de legume, compot, napolitane sau fursecuri.
În ce privește asistența medicală, căminul Sfânta Elena are un medic cu studii
superioare, specialist în medicină generală, angajat al centrului cu cabinet personal, dar și
sub contract de colaborare cu 3 medici specialiști în medicină de familie. Astfel, asistența
medicală este asigurată de 2 asistenți medicali și un asistent debutant cu specializarea
kinetoterapeut, acesta din urmă asigurând masaje beneficiarilor cu probleme.52
Căminul Sfânta Elena nu dispune, în prezent de ambulanță proprie, fapt pentru care,
transportul beneficiarilor la consulturi, tratamente și/sau internări în unități sanitare se
efectuează apelând serviciul unic de urgență 112. Eliberarea rețetelor se efectuează prin
programarea la cei 3 medici de familie, cu care căminul are contracte de colaborare.
Achiziționarea medicamentelor se face de la farmaciile din oraș de către asistenții sociali
sau medicali, după caz.
Cabinetul medical al căminului este compus dintr-o cameră de consultații de
mărime medie, dotat cu apă curentă, chiuvetă grup sanitar propriu. Printre dotările de bază
se numără și următoarele instrumente: stetoscop, tensiometru, glucometru, termometre,
mănuși sterile, pansamente, materiale sanitare de unică folosință, medicamente, dar și alte
materiale necesare funcționării cabinetului.

3.2.3. Metodologia de lucru şi controlul calităţii serviciilor

52
Potrivit Organigramei Căminului Sfânta Elena Târgovişte, modificată şi reactualizată în iulie 2019.
47
 Beneficiarii serviciilor acordate de Căminul de bătrâni Sfânta Elena din Târgoviște
sunt persoane vârstnice, cu vârsta de peste 65 de ani care nu au locuință și nici posibilitatea
asigurării condițiilor normale de trai pe baza resurselor proprii, cei care nu au familii sau
care nu se află în întreținerea vreunei persoane cu obligații la acesta, potrivit dispozițiilor
legale în vigoare sau persoanele care nu se pot gospodării singure ori lipsiți de susținătorii
legali, neputând astfel să-și îndeplinească obligațiile legale din rațiuni de sănătate lesne de
înțeles sau condiții economice precare.
Modalităţile de lucru sunt în conformitate cu Regulamentul instituţiei, respectând cu
stricteţe programul de îngrijire, tratament şi petrecere a timpului liber al beneficiarilor.
Printre activităţile normale din rutina zilnică, beneficiarii îşi petrec timpul liber în centru
potrivit hobby-urilor şi activităţilor cotidiene preferate, respectiv discuţii cu personalul,
vizionare la TV, citirea cărţilor şi primirea de vizitatori.
În afara Centrului, şi dacă starea de sănătate o permite, beneficiarii sunt însoţiţi la
biserică, la plimbare prin parc sau în unele excursii organizate de către Direcţia de
Asistenţă Socială Târgovişte, cu tematici istorico-religioase. Aceste excursii sunt
organizate cu prilejul unor sărbători religioase importante sau alte evenimente culturale,
cum ar fi, de exemplu, în anul 2019, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice,
celebrată în fiecare an pe data de 1 octombrie, 53 beneficiarii Căminului Sfânta Elena au fost
duşi în excursie la Mănăstirea Viforâta.
Controlul calității serviciilor poate fi efectuat periodic sau la cerere în regim de
urgență de către orice beneficiar sau reclamant. Astfel, instituțiile abilitate pot controla
calitatea serviciilor prin următorii reprezentanți: inspectorii Direcției de Asistență Socială
(DAS) Târgoviște, reprezentanți ai Instituției Avocatul Poporului sau chiar de către
avocatul poporului în persoană, de către inspectori ai Direcției Sanitar Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor, OPC etc. și pot dispune oricând închiderea căminului dacă sunt
descoperite nereguli menite a pune în pericol viața și sănătatea beneficiarilor.
În urma controlului de calitate al serviciilor, efectuat în anul 2016 de către Instituția
Avocatul Poporului și după care s-a întocmit un Raport privind vizita desfășurată la
Căminul pentru persoane vârstnice din Târgoviște, s-au constatat următoarele:
53
Conform site-ului Asociaţiei Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, www.niciodatasingur.ro, în
parteneriat cu Casa Regală Română şi Fundaţia Regală Margareta a României, www.frmr.ro.
48
 A. Funcționalități sau plusuri constatate:
 starea de igienizare a grupurilor sanitare era corespunzătoare și corect dozată, iar
design-ul era plăcut, date fiind dotările relativ noi cu gresie și faianță;
 cel mai important atu îl constituie faptul că iarna, se asigura căldură și apă caldă pe
toată durata zilei, iar în sezonul cald, doar apă caldă, pe toată durata zilei;
 din punct de vedere al dotărilor, căminul dispunea de scaune speciale pentru
igienizarea persoanelor cu deficiențe locomotorii. De asemenea, existau și cadre de
mers și rolatoare pentru deplasare, iar câțiva beneficiari utilizau fotoliile rulante;
 potrivit medicului echipei de control, căminul dispunea de un plan de igienizare,
deratizare și dezinsecție, iar curățenia exemplară era asigurată de către infirmierele
angajate. La momentul vizitei, camerele, holurile, sala de mese, camera de zi și
grupurile sanitare erau igienizate corespunzător, iar podelele proaspăt spălate;
 beneficiarilor li se asigurau produse igienico-sanitare noi de strictă necesitate,
respectiv săpunuri și geluri de duș, periuțe și paste de dinți, pahare și aparate de ras
de unică folosință. Detergentul pentru rufele beneficiarilor era distribuit frecvent.

B. Disfuncționalități sau minusuri constatate:

 potrivit medicului echipei de control, există disfuncționalități în unele din grupurile
sanitare întrucât acestea nu dispuneau de spațiu suficient pentru a permite accesul
cu fotolii rulante pentru persoanele cu handicap. De asemenea, nu existau vase de
WC înălțate prevăzute cu bare, dușuri speciale, dușuri fără cădiță și nici bare de
susținere montate în băi și pe holuri;
 în cabinetul medical existau medicamente psihotrope și o cantitate destul de mare
de neuroleptice, anxiolitice și benzodiazepine, medicamente care nu erau securizate
în dulap special, sub cheie. De asemenea, nu exista un registru din care să reiasă
clar modul de prescripție sau eliberare ale acestora;
 nu exista un spațiu alocat special pentru club, și nici curte interioară, astfel că
beneficiarii nu dispuneau de o zonă a lor pentru petrecerea timpului liber;
 rampa de acces în cămin era subdimensionată față de rampele standard, de
asemenea pragurile din dormitoare, grupuri sanitare și sala de mese puteau pune
probleme pentru utilizatorii de fotolii rulante;

49
 3.2.4. Asistenţa şi consilierea în centru
(activităţi, terapii, rezultate)

În Căminul de bătrâni “Sfânta Elena” din Târgovişte se asigură asistență medicală

și socială de specialitate, cu personal calificat în deplină concordanță cu reglementările
organismelor internaționale și europene în materie. De asemenea, cei 5 asistenți sociali
asigură consilierea de specialitate în centru, implicând beneficiarii în diverse activități
fizice și creative, în exerciții și terapii care au menirea reintegrării în familie și societate.
În ce privește asistența socială, medicală și juridică pentru persoanele vârstnice
internate în centrul Sfânta Elena din Târgoviște putem spune că este reglementată la nivel
european dar și în România prin Legea nr. 17/2000 și Legea nr. 270/2008 cu modificările
ulterioare, ambele fiind concepute în interesul superior al beneficiarilor. Astfel, la
solicitările persoanelor vârstnice internate, se va acorda asistența și consiliere gratuită ori
de câte ori va fi nevoie.
Articolul 1 din Legea 270/2008, prevede următoarele îndatoriri: autoritatea tutelară
sau, după caz, consilierii juridici ai consiliului local Târgoviște, au obligația să asigure, la
cererea beneficiarilor, asistență și consiliere juridică gratuită în ce privește întocmirea
documentelor juridice de vânzare-cumpărare a imobilelor, donații sau închirieri de bunuri
aparținând persoanelor internate. Beneficiarii au dreptul de a cere asistență juridică din
oficiu, în vederea vânzării, închirierii sau înstrăinării unui imobil, proprietate personală.
În Căminul de persoane vârstnice Sfânta Elena din Târgovişte, cei 15 beneficiari
primesc asistenţă şi consiliere de specialitate, urmate de activităţi şi terapii centrate pe
fiecare persoană pentru diverse boli (conform tabelului), dintre care cele mai importante
sunt următoarele: insuficienţă cardiacă (80-90%), hipertensiune arterială (80-90%),
Alzheimer/demenţă (70-80%), sindrom anxios-depresiv, contactat cum precădere la vârsta
pensionării şi internării în Centru, cum ar fi, BPOC (pulmonar), steatoză hepatică, diabet,
insuficienţă venoasă, dar şi alte boli asociate perioadei vârstnice.

50
 Sursa: Datele statistice ale Căminului de Bătrâni Sfânta Elena Târgovişte

Fig. 3.2.4.1. – Clasificarea procentuală a bolilor la Căminul de bătrâni Sfanta Elena din Târgovişte

Astenţa socială şi medicală este asigurată de un personal calificat de specialitate, cu

studii superioare şi medii, persoane angajate cu carte de muncă sau contract de colaborare,
pe perioade nedeterminate sau convenţionale, conform tabelului alăturat.

RESURSE UMANE Studii Studii Studii

superioare medii minime
Personalul angajat al instituţiei
Personal calificat cu carte de muncă 8 5 1
Personal calificat angajat cu convenţie 3 medici de 1 masor, -
familie kinetoterapeut
sau contract de colaborare
Funcţionari publici - - -
Voluntari 1 2 -

Sursa: Datele statistice ale Căminului de Bătrâni Sfânta Elena Târgovişte

Tabel nr. 3.2.4.2. Personalul angajat al Căminului Sfânta Elena Târgovişte

Asistența socială în căminul Sfânta Elena din Târgoviște este asigurată de asistenții
sociali specialiști angajați sau persoanele desemnate cu atribuții în asistența socială, iar
obiectul intervenției îl constituie în principal beneficiarii centrului târgoviștean care suferă
de dependență de alcool, droguri, tutun, vârstnicii abuzați fizic sau emoțional, violentați și
marginalizați, și, după caz, asistența și consilierea familiilor sau aparținătorilor acestora.
În cadrul centrului, asistentul social îndeplinește următoarele funcții, care fac parte
din Procedura Standard de Intervenţie a Asistentului Social:
 identificarea problemelor beneficiarilor și înregistrarea situațiilor de intervenție;

51
 diagnoza problemelor socio-umane cu care persoanele vârstnice se confruntă în cămin,
într-o anumită perioadă sau condiții sociale, economice, culturale în viața personală sau
în relația cu familia sau aparținătorii;
 dezvoltarea unui sistem coerent de activități, programe și măsuri profesionalizate
centrate pe beneficiari cu servicii de suport pentru aceștia;
 identificarea celor mai importante și veridice surse de finanțare pentru aceste programe;
 solicitarea ajutorului de specialitate tuturor instituțiilor cu care centrul colaborează în
interesul superior al beneficiarului;
 solicitarea colaborării din partea beneficiarului aflat în risc pentru conștientizarea
propriilor probleme precum și respectarea timpilor de execuție a tratamentelor;
 stabilirea drepturilor și modalităților concrete de acces la serviciile specializate de
asistență socială a potențialilor beneficiari;
 stabilirea programului de consiliere și a suportului pentru terapia individuală sau de
grup, în vederea refacerii capacităților de integrare socială a beneficiarilor;
 dezvoltarea și implementarea celor mai noi programe de cercetare științifică la nivelul
centrului Sfanta Elena Târgoviște, în vederea cunoașterii dimensiunilor problemelor cu
care se confruntă cei internați, aflați în situații speciale.54
Principala terapie aplicată beneficiarilor este masajul, asigurat de un specialist în
kinetoterapie, asistent debutant cu studii superioare, angajat al căminului de persoane
vârstnice. Ceea ce este relevant este faptul că, în urma ședințelor regulate de masaje unii
dintre ei se recuperau, mai ales cei care sufereau de afecțiuni neurologice regenerative, gen
accidente vasculare cerebrale sechelare. Acest kinetoterapeut lucrează în ture, cu
programarea ședințelor de masaj, având un programzilnic normal în zilele lucrătoare de
până la orele 20.
În Căminul de bătrâni Sfânta Elena, suportul psihologic era asigurat ocazional, la
cerere, de către un psiholog, angajat al Direcției de Asistență Socială (DAS) Târgoviște, cu
treapta de practicant, fără parafă, cu respectarea principiului confidențialității și a secretului
profesional. Acesta intervieva beneficiarii oferind teste profesioniste persoanelor rezidente.
Sentimentul de neliniște, singurătate și nesiguranță era neutralizat parțial, minimal sau chiar
deloc de către aceste ședințe de psihoterapie, întrucât aceștia erau incapabili de a mai gândi
și acționa, epuizați emoțional și încremeniți în închisoarea propriei inutilități.

Funcţiile asistentului social, extrase de pe site-ul Centrului de Formare şi Evaluare în Asistenţă Socială,
54

www.cfcecas.ro.
52
 În ciuda ședințelor psihologice oferite, beneficiarii au devenit incapabili de a mai
acționa singuri, fiind mai degrabă egocentriști, închiși în propriile persoane, lipsiți de orice
perspectivă, motivație sau speranță. De obicei, deznădejdea vine odată cu vârsta, iar tabloul
perturbărilor emoționale include și sentimentul marginalizării sociale a vârstnicilor, al
neliniștii, anxietății, apatiei, tristeții profunde și pesimismului generalizat.

3.2.5. Raport de cercetare – date statistice

În Căminul de persoane vârstnice Sfânta Elena din Târgoviște, patologia generală a

majorității beneficiarilor este de natură cronică și degenerativă, caracteristică perioadei
vârstei a treia, supranumită și perioada de regresie sau de încetare a funcțiilor.
În Căminul Sfânta Elena, cele mai frecvente afecțiuni cronice erau cele cardiace
(hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă și respiratorie,
insuficiență venoasă), conform prezentării din tabelul 3.2.5., metabolice (diabet de tip I sau
II), digestive (gastrite, ulcere gastrice sau duodenale), neurologice (accidente vasculare
cerebrale sechelare), psihiatrice (depresie, agitație psihomotorie, Alzheimer/demență).
AFECȚIUNI CRONICE 65-70 DE ANI 70-80 DE ANI 80-90 DE ANI 90 DE ANI
ȘI PESTE
ȘI DEGENERATIVE
1. CARDIACE 70% 80% 90% 100%

2. METABOLICE 20% 20% 30% 40%

3. DIGESTIVE 30% 35% 40% 50%

4. NEUROLOGICE 15% 20% 30% 20%

5. PSIHIATRICE 30% 40% 40% 40%

Sursa: Datele Statistice ale Căminului Sfânta Elena Târgoviște

Tabel 3.2.5. – Clasificarea afecțiunilor cronice ale beneficiarilor Căminului Sfânta Elena Târgoviște (în procente)

În cadrul centrului Sfânta Elena sunt îngrijiţi un număr de 15 beneficiari, dintre care
8 bărbaţi şi 7 femei, fiecare cu patologie cronică şi degenerativă, diagnosticaţi în principal
cu insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială şi venoasă precum şi demenţă/Alzheimer.
La internare, aproape toţi beneficiarii au manifestat sindrom anxios-depresiv, în proporţie

53
de 80%, sentiment păstrat până astăzi, în unele cazuri, fie din pricina internării, fie din
raţiuni de singurătate, inutilitate, izolare, neputinţă, îndepărtare de familie şi prieteni etc.
Din datele statistice referitoare la clasificarea principalelor afecțiuni cronice și
degenerative, asociate perioadei vârstei a treia, reiese faptul că majoritatea beneficiarilor
centrului Sfânta Elena sunt asistați zilnic și testați periodic, iar starea de sănătate a acestora
depinde de modul cum colaborează ei cu personalul și cu instituțiile abilitate menite să
asigure sănătatea publică.55
Din păcate, între anii 2015-2016, căminul Sfânta Elena înregistrează un număr de 3
decese, cauzate de patologii cronice și degenerative specifice vârstei. Pentru gestionarea
unor astfel de cazuri, centrul a aplicat procedurile specifice complete, păstrând astfel
medicamentele până la stabilirea cauzelor decesului, și asigurând, totodată, serviciile
funerare, în funcție de starea socio-familială a acestora.
Conform Raportului întocmit de Instituția Avocatul Poporului, în anul 2016,
organigrama căminului de persoane vârstnice Sfânta Elena nu prevedea niciun post de
asistent social în mod special pentru cei 16 beneficiari aflați în cămin la momentul vizitei,
ci erau un număr de 6 asistenți cu atribuții generale medico-sociale pentru îngrijirea
persoanelor vârstnice. Astăzi, figurează un număr de 5 asistenți sociali, însărcinați cu
atribuții strict sociale, 2 asistenți medicali pe parte strict medicală și un asistent debutant
kinetoterapeut, pentru masaj.
Raportul intern efectuat în anul 2019 stabilește noile atribuții ale asistentului social
în cadrul Căminului Sfânta Elena, care sunt următoarele:
 asigurarea consilierii de specialitate în ce privește statutul beneficiarului;
 planificarea și întocmirea documentației sociale a beneficiarilor, care constă în:
întocmirea Planului Individualizat de asistență și îngrijire, Fișă de Evaluare, Fișă
de Ieșire a fiecărui beneficiar în parte;
 monitorizarea situației beneficiarilor prin urmărirea implementării obiectivelor
planului de asistență socială și îngrijire;
 sprijin în aprobarea și semnarea de către beneficiar a angajamentului privind
respectarea regulilor și personalului angajat din centru;

55
Conform Procedurii de Intervenţie a Asistentului Social angajat în UPU/CPU sau Unităţi Sanitare, pentru
asistenţa persoanelor adulte, pe site-ul www.cfcecas.ro.
54
 redactarea și trimiterea de adrese oficiale către Primăria de Domiciliu, Casa de
Asigurări de Sănătate, Casa de Pensii, pentru transferul pensiei sau pentru diverse
disfuncționalități legate de recalcularea cuantumului;
 redactarea și trimiterea de adrese oficiale către diferite instituții sau către
susținătorii legali în vederea clarificării situației beneficiarului, date fiind
imposibilitatea de deplasare la anumite instituții;
 obținerea Declarațiilor pe proprie răspundere de la beneficiari că mențin sau nu
mențin legăturile cu aparținătorii sau reprezentanții legali sau de altă natură;
 întocmirea Fișei sociomedicale pentru cazurile care vin în regim de urgență, precum
și menținerea legăturilor cu asistenții sociali din Primării și Unități Sanitare;
 verificarea opisului dosarelor și întocmirea referatului de menținere în centru;
 facilitarea legăturilor directe sau telefonice cu susținătorii legali, prieteni, rude sau
apropiați ai beneficiarilor;
 verificarea plății contribuției lunare a beneficiarilor, prin întocmirea și trimiterea de
notificări de ălată;
 întocmirea dosarului pentru încadrarea în grad de handicap sau revizuire grad, în
colaborare, după caz, cu asistenții sociali din Spitale sau cei din cadrul Direcției de
Asistență Socială (DAS) Târgoviște;
 urmărirea conformității cu legea documentelor centrului, a rapoartelor, referatelor,
anchetelor sociale, precum și a altor documente prezente în dosarul beneficiarului;
 asigurarea aplicării procedurilor de lucru și de comunicare stabilite, precum și
formularea de propuneri pentru îmbunătățirea și adaptarea la proceduri, instrumente
și alte materiale de lucru necesare în cadrul căminului;
 asigurarea și verificarea corectitudinii și veridicității documentelor din interiorul
centrului dar și a celor provenite din exterior;
 întocmirea contractelor de acordare a serviciilor sociale, a actelor adiționale precum
și a angajamentelor de plată;
 pregătirea, redactarea și întocmirea rapoartelor de activitate lunară, conform
solicitărilor angajatorului;
 utilizarea metodelor moderne și instrumentelor specifice asistentului social din
cadrul căminelor de bătrâni pentru documentarea cazurilor, cerute de lege și cele
recomandate de principalele organisme naționale și internaționale de top, precum
55
 Centrul de Formare și Evaluare în Asistență Socială din România (CFCECAS),
ASproAS România, IFSW Europe etc.

3.2.6. Concluziile Cercetării

Întrucât gradul de adresabilitate la serviciile sociale şi medicale dâmboviţene este

într-o continuă creştere, asigurarea unor astfel de servicii devine o prioritate naţională.
Astfel, internarea şi reinternarea în circuitul comunităţii a beneficiarilor de servicii sociale
în căminul Sfânta Elena asigură o continuitate a activităţii medico-sociale, crescând astfel
interesul comunităţii locale în susţinerea şi dezvoltarea unor astfel de activităţi.
În plan local, există programe care asigură asistenţa şi consilierea de specialitate a
persoanelor care ajung la vârsta neputinţei şi care doresc să beneficieze de ajutor de
specialitate, în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene privind dreptul la asistenţă şi
îngrijire a persoanelor vârstnice, care ating pragul vârstei a treia.
În funcţie de gradul de adresabilitate, instituţiile locale trebuie să asigure
următoarele servicii de consultanţă, asistenţă socială şi medicală tuturor persoanelor care
solicită ajutor în anumite momente ale vieţii.
Astfel, prin implementarea programelor destinate îngrijirii şi asistenţei persoanelor
vârstnice şi pentru care au fost contractate finanţări europene, Consiliul Judeţean şi
Primăria Municipiului Târgovişte trebuie să asigure tuturor persoanelor vârstnice eligibile
care doresc internarea într-un centru specializat, următoarele servicii:
 asigurarea consultanţei socio-medicale gratuite tuturor asistaţilor care nu au medic
de familie, precum şi asigurarea înscrierii din oficiu în evidenţa medicală de
familie, pe raza domiciliului acestora;
 consilierea de specialitate pentru înscrierea pe lista unui medic de familie şi
colaborarea cu acesta în vederea înlesnirii posibilei instituţionalizări;
 colaborarea eficientă cu toate instituţiile abilitate pentru a pregăti demersurile în ce
priveşte posibila internare într-un centru de îngrijire şi asistenţă medico-socială;

56
  cooperarea cu Casa de Asigurări de Sănătate Dâmboviţa, Direcţia de Sănătate
Publică în vederea clarificării situaţiei persoanelor vârstnice precum şi a
tratamentului asistaţilor neasiguraţi medical;
 asigurarea internării de urgenţă a tuturor persoanelor vârstnice, în urma apelului
unic de urgenţă 112, precum şi internarea ulterioară într-un centru medico-social, în
urma evaluării şi anchetei sociale efectuate de Asistenţii Sociali din cadrul
Spitalelor de pe raza Judeţului Dâmboviţa şi a Primăriilor de domiciliu.
Prin urmare, asigurarea asistenţei sociale şi medicale de specialitate, precum şi
îngrijirea persoanelor vârstnice în centrul Sfânta Elena din Târgovişte, dar şi la nivelul altor
centre judeţene de profil, toate acestea produc efecte benefice, la nivelul comunităţii
noastre locale, în sensul că asistenţa şi îngrijirea persoanelor vulnerabile, în speţă a
persoanelor vârstnice, constituie respectarea celei mai importante laturi a demnităţii umane.

3.3. Centrele de îngrijire şi asistenţă medico-socială

de stat şi private din judeţul Dâmboviţa
57
 Centrele de îngrijire şi asistenţă medico-socială – centre de îngrijire, rezidenţiale, de
zi, de noapte, compartimente şi servicii – precum şi căminele de îngrijire socială şi/sau
medicală a persoanelor vârstnice din judeţul Dâmboviţa, aflate în subordinea Direcţiei de
Asistenţă Socială (DAS Târgovişte),56 DGASPC Dâmboviţa sau Primăriile/Consiliile locale
ale Municipiului Târgovişte se clasifică în centre de stat,57 organizate de instituţiile
amintite şi centre private, organizate în regim propriu.

Centre medico-sociale de stat din judeţul Dâmboviţa:

 C.I.A.58 PUCIOASA – este un centru cu specific de îngrijire medico-social, oferind
suport tuturor persoanelor vârstnice, indiferent de diagnostic, asigurând şi îngrijirea
medicală de specialitate în colaborare cu Unităţile Medicale apropiate, în special
Spitalul Orăşenesc Pucioasa.
 C.A.M.S.59 RĂCARI – este un centru de îngrijire şi asistenţă în oraşul Răcari care
oferă servicii de asistenţă, găzduire şi îngrijire a persoanelor vârstnice pe o perioadă
nedeterminată, consiliere socială şi psihologică, terapie de specialitate, informare
juridică şi socializare.
 C.A.M.S. BUCŞANI – centru de îngrijire şi asistenţă socială pentru persoanele
vârstnice care au nevoie de asistenţă de specialitate, situată chiar în centrul comunei
Bucşani lângă Primăria localităţii, monument istoric contruit în anul 1889. Acest
centru oferă servicii sociale, medicale, consiliere socială, psihologică şi juridică,
informare şi tratament de specialitate.
 C.A.M.S. NICULEŞTI – centru cu specific asemănător celor anterioare, care oferă
îngrijire şi sprijin persoanelor vârstnice. Beneficiarii sunt persoane vârstnice care
necesită asistare, îngrijire, hrană, tratament medical şi servicii de reinserţie socială
şi familială. Clădirea căminului datează din anul 1920 şi reabilitată în anul 2004, iar
pe terenul acesteia de aproximativ 2,7 ha se întinde şi o grădină de zarzavat, din

56
Conform site-ului oficial al DAS Târgovişte: www.das-targoviste.ro.
57
Conform site-ului DGASPC Dâmboviţa, cu principalii furnizori https://www.dgaspcdb.ro/furnizori.html.
58
Centru de Îngrijire şi Asistenţă.
59
Centru de Asistenţă Medico-Socială.
58
 care se alimentează. Căminul mai are şi o livadă cu pomi fructiferi, mediu natural,
foisor şi locuri pentru petrecerea timpului liber, atât în interior cât şi în natură.
Centrul din Niculeşti este dotat corespunzător şi se compune din: saloane cu
compartimente de locuit, cabinet medical, sală de mese, grupuri sanitare, bucătărie proprie.
Cpacitatea centrului este se 55 paturi, pe cele două etaje ale clădirii.60
 C.P.V.61 CONŢEŞTI – un centru care se află în subordinea Primăriei Conţeşti şi
oferă servicii de îngrijire pentru persoanele vârstnice.
 C.P.V. ULIEŞTI – regim special modificat anual.
 C.P.V. CRÂNGURILE – regim special, cu modificare anuală privind gradul de
ocupare și posibilitatea instituționalizării.

CENTRE DE ASISTENŢĂ MEDICO-SOCIALĂ

PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE,
60
Conform www.camsniculesti.webgarden.ro.
61
Centru Persoane Vârstnice.
59
 JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

CENTRE MEDICO-SOCIALE CENTRE MEDICO-SOCIALE

DE STAT PRIVATE
TARIFE / TARIFE/
DENUMIRE LOCURI CONTACT DENUMIRE LOCURI CONTACT

CENTRU Emanuel SAVULESCU /

CAMS RACARI 1000 lei Cristina MITRESCU / REZIDENTIAL 2200lei 0758.222.035
0751.515.335 “VARSTE” 0723.492.758
40 locuri TARGOVISTE

CAMINUL pt
1250 lei PERSOANE 750lei Elena CHIVULESCU /
CAMS BUCSANI Ion MIHAI / 0724.739.034 VARSTNICE, 0744.496.114
80 locuri Catedrala Eroilor
TARGOVISTE

830 lei Daniel PANAIT / VILA Monika CARACUDA /

CAMS NICULESTI 0744.823.327 “ORCHIDEEA” 2600lei 0245.633.138,
55 locuri 021.2670711 TARGOVISTE 0753.160.714

CENTRUL pt A doua familie 2300lei Radu TRANDAFIRA /

PERSOANE 1000 lei pentru Bunici 30 locuri 0768.59.54.65
VARSTNICE Cristian IONESCU / TARGOVISTE
52 locuri 0758.886.185 CAMINUL pt
CONTESTI PERSOANE 2000lei Maria PANDURU /
VARSTNICE 20 locuri 0766.465.178
MATASARU
CENTRU
CENTRUL pt REZIDENTIAL www.asoromania.ro
PERSOANE 800 lei Primar Iulian COSTACHE / “Suflet pt 2400 lei Mihaela STANCIU /
VARSTNICE 0769.77.44.77 Oameni” 0725.895.956
ULIESTI 20 locuri RACOVITA si
PRISEACA
CENTRUL pt CAMIN
PERSOANE 1000 lei Liliana BARBU / PERSOANE 2200 lei Matei GHEORGHITA
VARSTNICE 16 locuri 0724.562.913 VARSTNICE 14 locuri 0733.96.91.41
CRANGURILE VALEA MARE
CAMIN
Centrul de PERSOANE 1800 lei Daniel DINCA
Recuperare si Pret VARSTNICE 0767.63.98.82
Reabilitare a ajustabil Dorin ANDREICA / “SF. 40 locuri
Persoanelor cu 0723.158908 ALEXANDRU”
Handicap 122 locuri TITU
CAMIN Apostol Manica
TUICANI PERSOANE 2400 lei 0756.301.481
VARSTNICE 49 locuri 0756.239.218
CREVEDIA

CENTRE SOCIO-MEDICALE PRIVATE aflate în afara județului Dîmbovița:

60
 Centru Persone Varstnice Mioveni, AG – 1800 lei, contact Anghel Razvan,
0744.341.058.
 Centru Persone Varstnice Beleti, AG – 1700 lei. Telefon 0761.900.806.
 Centru Persone Varstnice Balotesti, IF – 2300 lei, tel. 0721900100 sau 0722223166.
 Casa Orizont, Arges – tel. 0733814469, Giorgio Versaci.
 Casa bunicilor, Campina, PH – telefon 0722918550.
 Camin Persoane Varstnice, "Sf. Gheorghe" Buftea, IF – telefon 0745766173.

61
 CONCLUZII

Dată fiind complexitatea problematicii persoanelor vârstnice instituționalizate sau a

celor care își doresc instituționalizarea cu orice preț, într-o societate aflată parcă mereu în
tranziție, am încercat scoaterea în evidență a principalelor probleme cu care se confruntă
vârstnicii din ziua de astăzi, atunci când vine vorba despre reglementarea statutului lor, a
politicilor naționale cu privire la reintegrarea acestora și a facilitării procesului de
instituționalizare, întrucât bătrânețea este un fenomen asociat cu un complex de dificultăți
specifice acestui moment al vieții precum și o etapă esențială a vieții de care nu scapă
nimeni, indiferent de loc, de timp, de mod de trai și de societatea în care trăiește.
Odată cu derularea procesului de instituționalizare, în mintea persoanelor vârstnice
se produc, fără voia lor, și o serie întreagă de modificări de statut social, roluri și percepții
sociale la nivel psihologic, iar lucrurile care îi deranjează cel mai tare pe cei ajunși în
pragul bătrâneții îl constituie cascada de informații, noutăți și situații neprevăzute care vin
peste ei și pe care trebuie să le înfrunte cu puterea unui adolescent. De cealaltă parte,
instituțiile însărcinate cu înlesnirea problemelor legate de vârstă ridică și ele bariere între
persoanele din interiorul fenomenului și mediul extern, fapt ce determină pierderea tuturor
rolurilor care constituie o parte din personalitatea vârstnicului.
Așa cum am subliniat și în capitolul II, societatea modernă nu manifestă interes
pentru persoanele vârstnice, considerându-le adevărate piedici în dezvoltarea economică
durabilă a societății. Astfel, ieșirea din câmpul muncii, pierderea controlului și a rolurilor
sociale, a dinamicii și capabilităților sociale au constituit tot atâtea motive pentru a
marginaliza vârstnicul, indiferent de importanța acestuia în societate. Reducerea nucleului
familial prin plecarea copiilor la familiile lor, a creat în sufletul vârstnicilor o izolare și o
singurătate menită să piardă înrederea în forțele proprii și în fața propriei inutilități.
În prezenta Lucrare de Licență am încercat identificarea problemelor legate de
procesul de instituționalizare a persoanelor vâarstnice precum și modul prin care aceștia
reușesc și se mențin pe linia de plutire. Adaptarea permanentă la condițiile din centrul de
îngrijire precum și reacțiile și sentimentele retrăite în aceste spații au fost unice pentru cei
cărora li s-au aprobat șederea într-un astfel de mediu instituționalizat.
Majoritatea vârstnicilor din ziua de astăzi fug de noțiunea de instituționalizare,
asimilându-o mai degrabă cu un mijloc de părăsire și corecție aplicată celor mai josnice
62
persoane, fără posibilități ori familie. Mulți dintre aceste persoane consideră internarea într-
un centru specializat de asistență și îngrijire ca o anticameră a morții, unde participă la un
proces de judecată, știrbindu-le astfel libertatea și puterea de a alege. Mulți dintre bătrâni
trăiesc deja cu această teamă încă din timpul perioadei adulte, atenționând permanent copiii
să nu le aplice astfel de corecții, abandonându-i în astfel de instituții fără suflet.
Și cum orice vorbă aruncată de un bătrân are un sâmbure de adevăr, fiecare
persoană vârstnică instituționalizată își pierde cu ușurință identitatea, întrucât preocuparea
personalului socio-medical este să pună accent pe îngrijire, ca într-un cerc mecanic fără să
mai empatizeze cu persoana, focalizându-se pe asigurarea celor necesare, respectiv a hranei
zilnice și a igienei corporale, astfel încât să treacă neobservat.
Prin urmare, ca o concluzie personală a ceea ce am scris până acum în prezenta
lucrare, reiterez faptul că locul ideal pentru persoanele vârstnice, indiferent de statut social,
poziție sau spațiu temporal, este în mijlocul familiei sale, în mijlocul copiilor și a nepoților,
prezent activ la toate evenimentele importante din viața familiei sale, fapt pentru care se
luptă toată viața pentru asigurarea acestui loc de o valoare sentimentală inestimabilă.

63
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Lucrări de specialitate
 ABRIC, Jean-Claude, Psihologia comunicării. Teorii şi metode, traducere de
Luminiţa şi Florina Botisineanu, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
 ALBU, Emilia, Psihologia vârstelor, Universitatea Petru Maior, Târgu-Mureş,
2007.
 ALLPORT, Gordon W., Structura și dezvoltarea personalității, traducere Ioana
Herseni, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991.
 ARGYLE, M.; FURNHAM, A.; GRAHAM, E.J.A. Social Situations, Cambridge
University Press, 1981.
 BĂTRÂN, Dorin, Îmbătrânirea, un proces ireversibil, articol publicat în Revista de
Administrație Publică și Politici Sociale, Anul I, nr. 3, iunie, 2010.
 BOCANCEA, Cristian; NEAMŢU, George, Elemente de asistenţă socială, Editura
Polirom, Iaşi, 1999.
 CĂRUCERU, Gina, Vârstnicul în societatea românească contemporană.
Instituționalizarea persoanelor vârstnice, între necesitate și marginalizare, rezumat
Lucrare de Doctorat, București, 2013.
 CONSTANTIN, Bogdan, Noţiuni de geriatrie, Editura Medicală, București, 1997.
 DONCA, Valer, Curs de geriatrie și gerontologie, Universitatea de Medicină și
Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca, 2019.
 DUMITRESCU, Mihai, Eseuri pentru situaţia socială actuală privind
instituţionalizarea persoanelor vârstnice şi a altor categorii, Editura Polirom, Iaşi,
2004.
 DUMITRU, Mircea, Bătrânețe activă, Editura Medicală, București, 1984.
 MUNTEAN, Ana, Psihologia dezvoltării umane, Editura Polirom, Iași, 2006.
 MUNTEAN, Ana; Juliane SAGEBIEL, Practici în Asistenţa Socială din România,
Editura Polirom, Iaşi, 2007.
 NECHITA, Marius, Resurse și nevoi la persoanele de vârsta a treia, Editura
Universității de Nord, Baia Mare, 2008, p. 38.

64
 PETRE, Andrei, Sociologie generală, Ediţia a IV-a, Fundaţia Academică Petre
Andrei, Editura Polirom, Iaşi, 1997.
 POPESCU, Simona, Suport Curs – Instituţionalizarea persoanelor vârstnice:
cauze şi efecte, publicat pe site-ul www.dgaspc-buzau.ro.
 SORESCU, Maria, Asistența socială a persoanelor vârstnice, Editura Universității,
Craiova, 2005.
 STANCIU, Carmen, Noţiuni introductive în Asistenţa Socială gerontologică,
Editura Solness, Timişoara, 2008.
 STASAC, Marcu, Aspects of the fenomen of demografic population aging in
Romania in the context of the European Union perspectives, articol tradus în
Revista Română de Geografie Politică, nr.1, 2009.
 ȘCHIOPU, Ursula; VERZA, Emil, Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, Ediția a
III-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997.
 VLĂSCEANU, Lazăr, Manual de Sociologie, Editura Polirom, Iaşi, 2010.

 ZAMFIR, Elena, Tradițiile asistenței sociale în România, Editura Expert,

București, 1999.

2. Dicționare
 DEX, Dicționarul Explicativ al Limbii Române, București, Editura Univers
Enciclopedic, București, 1998.
 BÂRSĂNESCU, Ştefan, Dicţionar de Padagogie Contemporană, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 1969.
 LAROUSSE, Marele dicționar al psihologiei, traducere de Aliza Ardeleanu,
Sabina Dorneanu, Nicolae Baltă & co, Editura Larousse, Paris, 1991.
 SILLAMY, Norbert, Dictioner de la Psichologye, Paris, Larousse, 1965, citat din
Stoe Marcus, Empatia – Cercetări experimentale, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1971.

3. Legislație, proiecte și resurse internet

 Constituția României, publicată pe www.constitutiaromaniei.ro.
 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU, 1948.
65
 Institutul Naţional de Statistică, Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa,
Anuarul Statistic al Judeţului Dâmboviţa 2019.
 Legea nr. 17/2000 a persoanelor vârstnice.
 INS Dâmbovița, publicate pe site-ul www.dambovita.insse.ro.
 Ministerul Muncii www.mmuncii.ro, astfel: Legea 17/2000 privind asistenţa
persoanelor vârstnice, republicată publicată în MOF, nr. 157/2007, cu modificările
următoare: OUG nr.118/2008, OUG nr. 43/2010, HG nr. 978/2015, OUG nr.
34/2016.
 Legii Asistenţei Sociale nr. 292/2011, publicată pe site-ul Ministerului Muncii, la
adresa www.mmuncii.ro.
 www.das-targoviste.ro.
 Anexa 5 la HCL nr. 447/19.12.2019 din prezentul Regulament-Cadru de
Organizare şi Funcţionare a serviciului social.
 Proiectul european PHARE 2001 Coeziune Economică şi Socială CFP/200 prin
schema de finanţare nerambursabilă RO 0108.03.03.328.
 Regulamentul-Cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social publicat în
Anexa 8 a Hotărârii Consiliului Local nr. 5/26.01.2016.
 www.pmtgv.ro.
 Raportului Instituției Avocatul Poporului, privind vizita desfășurată la Căminul
pentru Persoane Vârstnice Sfânta Elena Târgoviște, 2016.
 Organigrama Căminului de persoane vârstnice Sfânta Elena din Târgoviște.
 Regulament-Cadru de organizare şi funcţionare a serviciului social publicat în
Anexa 8 a Hotărârii Consiliului Local nr. 5/26.01.2016.
 Anexa 8 a Hotărârii Consiliului Local, furnizate de Direcţia de Asistenţă Socială şi
publicate pe site-ul Primăriei Târgovişte.
 www.das-targoviste.ro.
 www.das-targoviste.ro/centrul-social-pentru-varstnici-sfanta-elena.
 Asociaţia Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, www.niciodatasingur.ro, în
parteneriat cu Casa Regală Română şi Fundaţia Regală Margareta a României,
www.frmr.ro.
 Centrului de Formare şi Evaluare în Asistenţă Socială, www.cfcecas.ro.

66
 Procedurii de Intervenţie a Asistentului Social angajat în UPU/CPU sau Unităţi
Sanitare, pentru asistenţa persoanelor adulte, pe site-ul www.cfcecas.ro.
 DGASPC Dâmboviţa, www.dgaspcdb.ro/furnizori.html.

67
Anexa nr. 1

PROCEDURĂ GENERALĂ
PRIVIND
EVALUAREA SATISFACŢIEI BENEFICIARILOR ŞI
PARTICIPAREA ACESTORA LA STABILIREA
PRIORITĂŢILOR DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR

1. SCOPUL PROCEDURII
 Participarea beneficiarilor la stabilirea obiectivelor şi priorităţilor de dezvoltare în
vederea creşterii calităţii serviciilor sociale.
 Măsurarea gradului de satisfacţie al beneficiarilor direcţi şi indirecţi în privinţa
activităţilor desfăşurate de serviciul social în cadrul Căminului pentru persoane
vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte.
 Implementarea sistemului la nivelul serviciului şi realizarea periodică de evaluări
ale satisfactiei beneficiarilor permite monitorizarea strategiilor de optimizare a
climatului organizaţional, atât sub aspectul identificării factorilor asupra cărora
trebuie intervenit şi a analizei soluţiilor oferite de beneficiari cât mai ales sub
aspectul măsurării şi urmăririi impactului final obţinut în urma schimbărilor
realizate.

2. DOMENIUL DE APLICARE
Evaluarea se aplică beneficiarilor serviciului social, în cadrul Căminului pentru
persoane vârstnice “Sfânta Elena” din Târgovişte.

3. DOCUMENTE DE REFERINŢĂ
Principalul document de referinţă este Regulamentul de organizare şi funcţionare a
serviciului, aprobat prin şedinţa Consiliului Local Târgovişte.

4. FACTORI ESENŢIALI – DEFINIŢII ŞI PRECIZĂRI

Evaluarea satisfacţiei beneficiarilor se va realiza ţinând cont de următorii factori:
A. FACTORI POZITIVI:

68
 Procesul de acordare a serviciului, cu respectarea drepturilor beneficiarilor.
 Relaţiile – calitatea relaţiilor cu personalul serviciului, aspecte importante.
 Calitatea serviciului – masura in care acesta raspunde nevoilor beneficiarilor.
 Suportul – calitatea şi adecvarea resurselor pe care le asigură serviciul în vederea
reintegrării sociale a beneficiarilor, în principal.
 Autonomia – implicarea si participarea beneficiarilor si angajatilor în planificarea si
realizarea actiunilor de reintegrare sociala, precum si măsura în care sunt consultaţi
atunci când se ia decizii importante.
 Climatul general – condiţiile care permit achiziţionarea de noi abilităţi, relaţii sociale şi
cunostinţe, experimentarea şi punerea în practică a noilor achizitii.
 Gradul de satisfacţie reprezentat de mulţumirea faţă de natura şi importanţa actiunilor
de reintegrare socială libertatea de acţiune, recunoaşterea sau suportul primit.
 Siguranţa – sentimentul de securitate sau certitudine cu privire la evaluare, organizarea
activităţilor, la relaţiile cu ceilalţi, încredere în viitorul profesional şi social.
 Comunicarea – factor esenţial în asigurarea calităţii procedurilor prin comunicare
formală, implicarea în luarea deciziilor sau în definirea sarcinilor; normelor şi al
climatului general al comunicării informale.
B. FACTORI NEGATIVI:
 Supraîncărcarea – munca realizată în exces sau sentimentul că natura, volumul sau
diversitatea sarcinilor depăşesc capacitatea de a le face faţă, ceea ce noi numim
supraîncărcarea în muncă.
 Impact subiectiv: impactul negativ pe care îl au diferite probleme legate de modul de
definire, organizare şi coordonare a activităţii serviciului din centru.
 Nivelul de stres: factorul de stres este adesea provocat de diferitele deficienţe în modul
de definire, organizare şi management al serviciului.

5. RESPONSABILITĂŢILE ANGAJAŢILOR ŞI BENEFICIARILOR:

Şeful serviciului social, personalul de specialitate din cadrul serviciului dar şi
beneficiarii devin responsabili în egală măsură de respectarea şi aplicarea procedurii.

6. DESCRIEREA PROCEDURII
6.1. Etapele evaluării

69
a) Managerul serviciului convoacă echipa serviciului.
b) Managerul serviciului propune echipei chestionarul de măsurare a gradului de satisfacţie
a beneficiarilor si a celui de participare a personalului la stabilirea obiectivelor si
priorităţilor de dezvoltare a serviciilor.
c) Managerul serviciului prezintă itemii chestionarelor şi scopul acestora.
d) Managerul serviciului face instructajul echipei in vederea aplicării chestionarelor.
e) Managerul serviciului fixează modalitatea de completare a chestionarelor de catre
beneficiari si personal.
f) Membrii echipei serviciului comunică secretariatului necesarul de exemplare, in funcţie
de numărul de beneficiari care vor fi chestionaţi.
g) Secretariatul multiplică chestionarul.
h) În cadrul întâlnirilor cu beneficiarii, membrii echipei serviciului aplică chestionarul.
i) Personalul serviciului adună chestionarele completate şi le preda Şefului serviciului.
j) Managerul serviciului centralizează rezultatele şi realizează interpretarea datelor.
k) Managerul serviciului comunică rezultatele chestionarului consiliului director al
asociatiei.
l) Consiliul director analizează rezultatele chestionarului şi le utilizează în documentele
specifice de măsurare a gradului de satisfacţie:
 Analiza SWOT a Căminului Sfânta Elena Târgovişte;
 Raportul de evaluare internă;
 Planul de îmbunătăţire a serviciilor.
6.2. Aplicabilitatea procedurii
a) Prezenta procedură se aplică o dată pe an, înainte cu cel puţin o lună de la întocmirea
Raportului anual al organizaţiei.
b) Prezenta procedură este adusă la cunoştinţa tuturor responsabililor.
c) Prezenta procedură are anexate Chestionarele care se aplică beneficiarilor Centrului.
6.3. Concluzii finale
a) Fişele de evaluare a satisfacţiei angajaţilor sunt analizate de managerul serviciului pentru
a identifica soluţii de îmbunătăţire.
b) Aceste propuneri de îmbunătăţire vor fi comunicate conducerii organizatiei, spre
aprobare şi implementate de către responsabilii în domeniul respectiv.

70
Anexa nr. 2

CHESTIONAR
privind
evaluarea gradului de satisfacţie pentru beneficiarii
CENTRULUI “SFÂNTA ELENA” DIN TÂRGOVIŞTE

1. Consideraţi că v-au fost respectate drepturile în procesul de acordare a serviciului?

☐ Da ☐ Nu
* Dacă nu, care credeţi că sunt drepturile care consideraţi ca au fost încălcate?
...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................

2. Cum apreciaţi relaţiile cu personalul care vă acordă serviciile?

☐ foarte bune ☐ bune ☐ satisfăcătoare ☐ proaste

3. Cum apreciaţi calitatea dotărilor şi spaţiilor în care se oferă serviciul?

☐ foarte bună ☐ bună ☐ proastă ☐ foarte proastă

4. În ce măsură serviciile oferite corespund nevoilor Dumneavoastră?

☐ mare ☐ medie ☐ mică

5. Mai aveti nevoi pe care noi nu le-am avut în vedere?

Enumerati
………………………………………………………………………………..........................
...................................................................................................................................................

6. În cazul în care mai aveţi si alte nevoi, cine considerati ca ar putea să vă ajute?
☐ Statul ☐ serviciul social al Căminului ☐ prietenii/vecinii ☐ alte persoane

71
7. Aveti propuneri cu privire la îmbunătăţirea serviciilor acordate de noi? Cum altfel ar
trebui să procedăm să fie mai bine?
Descrieti ...................................................................................................................................
...............
...................................................................................................................................................

8. Consideraţi că sunteţi consultat în planificarea acţiunilor şi luarea deciziilor în ce

priveşte reinserţia socială sau familială?
☐ întotdeauna ☐ adesea ☐ rareori ☐ niciodată

9. Consideraţi că vi se oferă posibilitatea de a achiziţiona noi abilităţi, cunoştinţe şi de a vă

face relaţii socio-profesionale, conform aşteptărilor Dumneavoastră?
☐ Da ☐ Nu

10. Ce propuneri aveţi pentru îmbunătăţirea aspectelor menţionate la întrebarea anterioară?

...................................................................................................................................................
...................................................................................................................................................

11. Consideraţi că vi se oferă suficientă libertate de acţiune, recunoaştere şi suport pentru

desfăşurarea acţiunilor specifice de reintegrare socială sau familială?
☐ în mare măsură ☐ într-o oarecare măsură ☐ în mică măsură

12. Aveţi sentimentul de securitate cu privire la:

☐ organizarea şi evaluarea activităţilor
☐ relaţiile cu ceilalţi
☐ viitorul Dumneavoastră profesional şi/sau social.

13. Cum apreciaţi Dumneavoastră calitatea procedurilor de comunicare formală:

☐ foarte bună ☐ bună ☐ proastă ☐ foarte proastă.

14. Cum apreciaţi Dumneavoastră calitatea procedurilor de comunicare informală:

☐ foarte bună ☐ bună ☐ proastă ☐ foarte proastă.

72
15. Aveţi sentimentul că natura, volumul sau diversitatea sarcinilor depăşesc capacitatea
Dumneavoastră de a le face faţă?
☐ întotdeauna ☐ adesea ☐ rareori ☐ niciodată.

16. Vă rugăm să acordaţi o notă de la 0 la 5 calităţii serviciilor acordate în cadrul

Căminului de Persoane Vârstnice Sfânta Elena din Târgovişte, acolo unde 5 reprezintă
nota maximă.
☐0 ☐1 ☐2 ☐3 ☐4 ☐ 5.

73
 DECLARAȚIE DE CONFORMITATE,

Subsemnatul, POPESCU DECEBAL DUMITRU, domiciliat în Târgoviște, județul

Dâmbovița, str. Ion Ciorănescu, Bl.1, ap. 9, absolvent al Facultății de Teologie Ovidius
Constanța, Specializarea Asistență Socială, promoția 2020, declar pe propria răspundere și
cunoscând rigorile legii, că lucrarea îmi aparține în întregime și că, la redactarea propriei
Lucrări de Licență, nu am folosit alte surse decât cele menționate în Bibliografie.

Semnătura,

74
 Curriculum vitae
Europass
Informaţii personale
Nume / Prenume POPESCU DECEBAL DUMITRU
Adresă(e) Str. Ion Cioranescu, bl.1A, sc.A , ap.9,Targoviste , jud.Dambovita, Romania
Telefon(oane) Mobil: 0727606417
Fax(uri)
E-mail(uri) popescudcbl07@gmail.com

Naţionalitate(-tăţi) ROMANA

Data naşterii 13-octombrie-1978

Sex MASCULIN

Locul de muncă vizat / Domeniul DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALA TÂRGOVIŞTE

ocupaţional - Asistent Social

Experienţa profesională
Perioada
Funcţia sau postul ocupat
Activităţi şi responsabilităţi principale
Numele şi adresa angajatorului
Tipul activităţii sau sectorul de activitate
Septembrie 2008-prezent
Inspector specialitate – cu atributii de asistent social
activitati desfasurate in conformitate cu legislatia in vigoare in domeniul asistentei sociale –
anchete sociale, monitorizari, evaluari, etc
D.A.S.TARGOVISTE,Calea Domneasca, nr. 216
Asistenta sociala

Educaţie şi formare
Perioada UNIVERSITATEA”OVIDIUS”CONSTANTA SPECIALIZAREA TEOLOGIE
ASISTENTA SOCIALA -2017-2020
UNIVERSITATEA „VALAHIA TARGOVISTE” SPECIALIZAREA - MASTERAT D.S.E.B.C.
(ASISTENTA SOCIALA) -2009-2011
MODUL DE PSIHO-PEDAGOGIE-TARGOVISTE -2008
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA-CONSTANTA- 2003-2007
LICEUL-Ion Heliade Radulescu-Targoviste-19931997
Calificarea / diploma obţinută PERSONAL DIDACTIC TEOLOGIE
Disciplinele principale studiate / ISTORIA BISERICII UNIVERSALE
competenţe profesionale dobândite
1. UNIVERSITATEA „OVIDIUS CONSTANTA „ FACULTATEA DE TEOLOGIE
ORTODOXA SPECIALIZAREA „TEOLOGIE ASISTENTA SOCIALA-2020
Numele şi tipul instituţiei de învăţământ 2. .UNIVERSITATEA ”VALAHIA TARGOVISTE” FACULTATEA DE
/ furnizorului de formare TEOLOGIE ORTODOXA SPECIALIZAREA MASTER D.S.E.B.C.
(ASISTENTA-SOCIALA TARGOVISTE 2011
3 .UNIVERSITATEA OVIDIUS” CONSTANTA-FACULTATEA DE
TEOLOGIE-PASTORALA, 2007

75
 Nivelul în clasificarea naţională sau
internaţională

Aptitudini şi competenţe
personale
Limba(i) maternă(e) ROMANA

Limba(i) străină(e) cunoscută(e)

Autoevaluare Înţelegere Vorbire Scriere
Nivel european (*) Ascultare Citire Participare la Discurs oral Exprimare
conversaţie scrisă
Limba ENGLEZA ENGLEZA DA DA NU
Limba FRANCEZA FRANCEZA DA DA NU
(*) Nivelul Cadrului European Comun de Referinţă Pentru Limbi Străine

Competenţe şi abilităţi sociale Comunicare, munca in echipa, empatie, rezistenta la efort

Competenţe şi aptitudini Calitati manageriale

organizatorice

Competenţe şi aptitudini tehnice Cunoasterea si aplicarea tehnicilor si metodelor folosite in asistenta sociala

Competenţe şi aptitudini de utilizare Utilizare calculator nivel mediu

a calculatorului

Competenţe şi aptitudini artistice

Alte competenţe şi aptitudini

Informaţii suplimentare

Anexe

76