REZUMAT

asupra tezei de doctorat

„POLITICI SOCIALE ȘI ASISTEȚA SOCIALĂ A VÂRSTICILOR Î

COTEXTUL ITEGRĂRII EUROPEE A ROMÂIEI”

Autor: Stanciu Mariana Carmen

Odată cu integrarea în Uniunea Europenă, la 1 ianuarie 2007, România a început un proces

continuu de schimbare a politicilor, obiectivelor, principiilor şi reglementărilor comunitare în
toate domeniile, în vederea asigurării unei dezvoltări socio-economice de tip european şi
reducerea cât mai rapidă a disparităţilor semnificative faţă de cele existente la nivelul statelor
membre ale UE. În acest context nu au întârzâiat să apară schimbări și în domeniul protecției
sociale a persoanelor vârstnice.

Până nu demult, interesele şi nevoile specifice populaţiei vârstnice din România au fost
abordate cu accent principal asupra sistemului de pensii în timp ce o serie de aspecte
esenţiale, precum marginalizarea socială, abuzurile, stigmatizarea, riscul crescut de
îmbolnăvire ce poate genera dizabilităţi și implicit dependenţă, au rămas minore.
Problematica specifică vârstnicilor este una complexă care, din perspectivă socială, presupune
politici adecvate, în strânsă legătură cu multitudinea de probleme aferente (financiare,
medicale, sociale, psihologice, etc.), cu atât mai mult cu cât evoluția demografică indică o
creștere semnificativă a segmentului de populație vârstnică pentru următoarele decenii.

Prin intermediul acestei lucrări se dorește, în principal, prezentarea schimbărilor legislative,

dar și eficiența acestora. S-a pornit de la definiția asistenței sociale a vârstnicilor: procesul
prin care persoanele vârstnice beneficiază de protecţie socială şi ajutor profesionist, în vederea
satisfacerii trebuinţelor și a unei bune integrări în societate cu scopul de a le crește calitatea
vieții și de a preveni marginalizarea lor socială. Aşadar, ansamblul activităţilor profesioniste
prin care persoanele vârstnice pot beneficia de servicii specializate de asistare în vederea
rezolvării sau ameliorării situaţiei lor problematice (pensionare, marginalizare socială,
probleme financiare, pierderea parțială sau totală a independenței, instituționalizare, etc.). Ne-
am centrat pe problemele specifice vârstnicilor, oprindu-ne asupra excluderii/marginalizării
sociale pe care am abordat-o (teoretic, cât și practic).
Lucrarea este structurată în două părți, prima incluzând șase capitole cu accent pe aspecte
teoretice ale domeniului asistenței sociale a vârstnicilor, în timp ce partea a doua este
reprezentată de cercetări privind marginalizarea socială a persoanelor vârstnice. Primele patru
capitole însumează noțiuni teoretice și legislative ce fac referire la aspecte demografice la
nivel global, european și național, evoluția asistenței sociale a vârstnicilor în România de-a
lungul timpului, politici sociale, prestații sociale, asigurări sociale și probleme specifice
vârstnicilor, cu accent pe abuzuri, ageism și marginalizarea socială (probleme mai puțin
abordate până în prezent, comparativ cu cele financiare și de sănătate). În continuare a fost
inclus un capitol care prezintă elemente specifice rețelei de suport social cuprinzând și
rezultatele unei cercetări realizate în perioada 2006-2007 la nivel național. De asemenea au
fost subliniate aspecte specifice asistenței sociale gerontologice, considerându-le importante
de menționat, în contextul în care pe viitor se dorește o creștere a calității serviciilor de
asistență socială adresate persoanelor vârstnice. În final se prezintă o serie de aplicații în
asistența socială a vârstnicilor, marginalizarea socială fiind abordată prin intermediul a două
cercetări; una calitativă - în urma căreia a fost emisă o teorie și formulate mai multe
concluzii; iar alta cantitativă - în care am folosit evaluarea probabilistică și comparativă
adaptând teoria fiabilității (disponibilitate, modele Markov) la domeniul asistenței sociale a
vârstnicilor.

Punctul de pornire al lucrării este reprezentat de problematica demografică. Prin intermediul

cifrelor ce indică pentru următoarele decenii creșterea alarmantă a numărului de persoane
vârstnice, s-a dorit evidențierea importanței ce trebuie acordată acestui segment de populație.
De asemenea a fost și un prijej de a argumenta motivația interesului pentru domeniul
asistenței sociale a vârstnicilor. Originalitatea acestui prim capitol constă în faptul că s-a
realizat prezentarea într-o formă complexă a aspectelor demografice privind populația
vârstnică, fiind reunite informații din trei perspective diferite (globală, europeană,
națională).

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra modului în care a evoluat de-a lungul timpului
asistența socială a vârstnicilor în România, pornind de la primele acte normative în care au
fost menționate prevederi speciale pentru vârstnici, până la cele existente în prezent, am
abordat diacronic acest aspect. Cu toate că începuturile acestui domeniu au fost consemnate
cu mai bine de un secol în urmă (1902), iar în perioada postbelică (al doilea război mondial)
s-au înregistrat progrese importante, printr-o multitudine de măsuri sociale adecvate
problemelor specifice vârstei înaintate și prin utilizarea de metode de vârf la nivel mondial,
astăzi situația se prezintă mult sub ceea ce există în statele dezvoltate ale lumii. Acest lucru s-
a datorat unei perioade de aproape 20 de ani în care asistența socială a fost practic inexistentă
în România (1969-1989), rezumându-se la activități pur birocratice și administrative. A urmat
perioada de tranziție în care lucrurile au fost greu consolidate în domeniu asisteței sociale a
persoanelor vârstnice prin apariția unei legi specifice (Legea 17/2000), după mai mult de 10
ani de la căderea comunismului. Realizarea unei prezentări diacronice a domeniului
asistenței sociale a vârstnicilor reprezintă un element de noutate în literatura de specialitate
din România.

Problemele specifice persoanelor vârstnice reprezintă puncte de interes major pentru

societatea actuală, ceea ce a condus de-a lungul timpului la identificarea unui set de probleme
specifice vârstei înaintate. În acest context, au fost menționate probleme de sănătate fizică și
mentală, probleme financiare, dependență, marginalizare socială, pensionarea, ageism-ul,
abuzurile, toate acestea fiind abordate în lucrarea de față din perspectivă teoretică.
Marginalizarea socială, ageism-ul și abuzurile au fost tratate detaliat, având în vedere faptul
că până în prezent au reprezentat categorii de probleme mai puțin abordate în comparație cu
celelalte. În cadrul aceluiași capitol a fost evidențiat rolul rețelei de suport social, ca fiind
unul esențial în situațiile de dificultate pe care le parcurg vârstnicii la un moment dat din viața
lor.

Odată prezentate problemele specifice persoanelor vârstnice, am găsit ca fiind importantă și

adecvată realizarea unei incursiuni în aria politicilor, prestațiilor și asigurărilor sociale actuale,
adresate vârstnicilor din România. Pentru început s-au prezentat o serie de noțiuni
terminologice, iar ulterior au fost menționate și analizate aspectele pozitive și negative ale
celor mai reprezentative acte normative în vigoare. Deși din perspectivă teoretică situația este,
în mare parte, în concordanță cu nevoile vârstnicilor și cu măsurile existente la nivelul UE,
încă există disfuncționalități, atât la nivel legislativ, cât și aplicativ. Caracterizând sistemul de
protecție socială ce vizează vârstnicii din România putem spune că se află sub nivelul
european, fiind nevoie în continuare de intervenția majoră din partea statului (datorită situației
financiare critice la care se adaugă problemele de sănătate, marginalizarea socială, abuzuri și
neglijare din partea membrilor familiei sau întreținătorilor, etc.). În plus, calitatea și numărul
serviciilor sociale încă nu acoperă nevoile vârstnicilor, fiind necesare schimbări în
organizarea, coordonarea și profesionalizarea acestora. Multe dintre serviciile sociale publice
și nonguvernamentale sunt în stadiu de formare, manifestându-se timid față de nevoile
existente. Analiza politicilor sociale adresate vârstnicilor din România și evidențierea
aspectelor pozitive și negative existente la nivel legislativ, reprezintă contribuția personală
din cadrul acestui capitol.

În ceea ce privește serviciile sociale din România, acestea încă se confruntă cu o serie de
dificultăţi, majoritatea dintre ele resimțindu-se în calitatea acestora, deși au existat schimbări
majore, atât la nivel legislativ, cât și în punerea în practică a majorității prevederilor. În acest
context, capitolul cinci al lucrării a vizat prezentarea rețelei de servicii sociale adresate
persoanelor vârstnice din România, însoțită de rezultatele unei cercetări realizate la nivel
național.

Întrucât politicile sociale actuale urmăresc creșterea calității serviciilor sociale adresate
beneficiarilor vârstnici, identificarea și prezentarea aspectelor specifice asistenței sociale a
vârstnicilor reprezintă o latură importantă pentru acest domeniu. Tocmai de aceea, am ales să
tratăm într-un capitol distinct aspectele ce vizează problematica asistențială a vârstnicilor.
Pornind de la conceptele de bază, precum gerontologia și geriatria, cu rol semnificativ în
apariția domeniului asistenței sociale a vârstnicilor, s-a ajuns la definiția acesteia, ulterior
fiind prezentate subiecte ce vizează: drepturi ale persoanelor vârstnice, valori și considerații
etice specifice, probleme personale și profesionale ale asistentului social gerontolog,
evaluarea biopsihosocială, etc.

Partea aplicativă a lucrării, care cuprinde și cele mai numeroase contribuții personale, a fost
structurată în două subcapitole, în cadrul cărora s-au prezentat rezultatele unui set de cercetări
ce au avut scop comun, și anume: evidențierea importanței centrelor de zi în combaterea
marginalizării sociale a persoanelor vârstnice. În acestă direcție s-a realizată o cercetare
calitativă în urma căreia a fost emisă o teorie - centrele de zi au un rol esențial în prevenirea,
diminuarea și anularea fenomenului de marginalizare socială în rândul persoanelor vârstnice
- dar și o serie de concluzii dintre care menționăm: frecventarea unui centru de zi de către
persoanele vârstnice, determină schimbări pozitive în viața acestora, toate contribuind la
diminuarea fenomenului de marginalizare socială; atunci când o persoană vârstnică
frecventează un centru de zi, relațiile cu membri familiei se îmbunătățesc semnificativ;
diversitatea și multitudinea activităților pe care vârstnicii le derulează în cadrul unui centru
de zi, comparativ cu preocupările din perioada premergătoare frecventării acestui tip de
serviciu social, contribuie la prevenirea marginalizării sociale; persoanele vârstnice care
frecvenetează un centru de zi, au o percepție pozitivă asupra propriei persoane, comparativ
cu percepția pe care o aveau înainte de a deveni membri activi ai centrului; există diferențe
de atitudine și percepție în rândul membrilor rețelei de suport social informal (familie,
prieteni, vecini,) atunci când este vorba de decizia unui vârstnic de a frecventa un centru de
zi; în cazul în care din anumite motive centrul de zi nu ar mai funcționa, beneficiarii fiind
puși în situația de a nu mai putea frecventa acest tip de serviciu social comunitar, riscul ca
vârstnicii să ajungă în situație de marginalizare socială ar fi unul crescut.

În plus, s-a realizat și o cercetare cantitativă care a evidențiat prin cifre și grafice faptul că
influența pe care o au centrele de zi, în cazul persoanelor vârstnice marginalizate social, este
una semnificativă. Elementul de noutate pe care-l aduce această cercetare este utilizarea
noțiunilor de evaluare probabilistică și comparativă, prin intermediul teoriei fiabilității
(disponibilitate, modele Markov), și adaptarea lor pentru domeniul asistenței sociale
gerontologice.

Pentru final este important de menționat faptul că indiferent de continent, țară sau regiune, un
lucru este cert și anume faptul că viitoarele generaţii de vârstnici vor fi cu siguranţă abordate
dintr-o altă viziune, a însuşi procesului de îmbătrânire, precum şi a seviciilor superioare care
reflectă concepţii pozitive şi productive, în această perioadă a vieţii lor. Alături de servicii
sociale majore oferite vârstnicilor şi familiilor lor, asistenţii sociali gerontologi trebuie să
ofere o varietate mare de resurse şi priceperi pentru a răspunde eficient trebuinţelor acestora.
Pentru o evoluție rapidă și eficientă în domeniul asistenței sociale a vârstnicilor, România va
trebui să se orienteze către o abordare globală a fenomenului de îmbătrânire, prin creearea
unui mecanism național capabil să coordoneze politicile sociale, să monitorizeze toate
inițiativele majore, să încurajeze acțiunile de cercetare în domeniul îmbătrânirii, să
modernizeze sistemul de culegere a datelor, să prevadă resurse financiare corespunzătoare și
nu în ultimul rând, să prevadă resurse umane suficiente și calificate.