Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice

Specializarea: Asistenţă Socială
Anul II

Politici sociale

1. Ce este politica socială și care sunt funcțiile ei?

Politica socială cuprinde activităţi şi principii ale societăţii care orientează modul în care
statul intervine şi reglementează relaţii între indivizi, grupuri, comunităţi şi instituţii sociale.
Conform unei definiţii ,,de dicţionar" formulată de I. Marginean, politica socială se
concretizează în prevederi legislative specifice, hotărâri şi reglementări administrative, programe
sociale, transferuri de venit (impozite, taxe, respectiv pensii, alocaţii, îndemnizaţii, burse, etc. din
cadrul sistemelor de asigurări şi asistenţă socială) finanţarea, producerea şi furnizarea de bunuri
şi servicii sociale pentru populaţie.
Politicile sociale îndeplinesc o serie de funcţii care, la rândul lor, sunt influenţate de
contextul social, economic şi cultural al societăţii:
 Funcţiile reglative sunt legate de faptul că mecanismele de reglare specifice pieţei nu pot
prin ele însele să asigure bunăstarea socială fiind nevoie de intervenţia statului. Prin
caracterul lor, intervenţiile caută să reglementeze o serie de disfuncţii sau conflicte prin
mecanisme de negociere contribuind astfel la menţinerea ordinii sociale.
 Funcţiile compensatorii se mobilizează împotriva unor consecinţe negative asupra
societăţilor care-şi au originea într-un anumit tip de dezvoltare ce nu utilizează în
totalitate forţa de muncă şi nu poate contracara inegalitatea social-economică.
 Funcţiile de apărare caută să lupte împotriva unor perturbări interne cauzate de o rată
înaltă a criminalităţii, folosirea drogurilor, violenţă.
 Funcţiile protective au în vedere protejarea populaţiei în raport cu anumite situaţii de risc
care au devenit din ce în ce mai numeroase în societăţile contemporane. Aici intră
asigurările de bătrâneţe, de boală sau incapacitate de muncă. Tot în acest context se
înscrie şi politica de protecţie a unor grupuri sociale defavorizate cum ar fi persoanele cu
handicap, familiile numeroase, adolescenţii şi tinerii.
  Funcţiile de satisfacere a unor nevoi colective sunt legate de acele nevoi colective care
nu pot fi acoperite eficient prin mecanismele de funcţionare specifice pieţei.
Învăţământul, sănătatea, cultura , ştiinţa întră în sfera politicilor sociale prin acele
programe care au drept obiectiv asigurarea accesului la servicii educaţionale, medicale, la
ceea ce reprezintă dezvoltare tehnologică şi ştiinţifică.

2. Care sunt cele patru argumente majore în favoarea unei politici sociale comune a
Uniunii Europene ?
Cele patru argumente majore în favoarea unei politici sociale comune a Uniunii Europene
sunt: libera circulaţie a muncitorilor, dumpingul social şi turismul social, eficienţa economică şi
coeziunea socială.
 Coeziunea socială - cel mai recent şi mai cuprinzator concept de la baza politicii sociale,
susţine în fapt o politică mult mai largă a Uniunii Europene: politica de coeziune .
 Libera circulaţie a muncitorilor decurge în mod evident din principiul fundamental al liberei
circulaţii a persoanelor în Uniunea Europeană. Pentru ca acest principiu să fie deplin
funcţional era nevoie să se asigure ,,transferabilitatea drepturilor lucrătorilor dincolo de
graniţele naţionale" astfel încât persoanele care se angajează într-o altă ţară să nu-şi piardă
securitatea socială de care s-au bucurat în ţara lor de origine.
 Eficienţa economică a constituit un argument serios în favoarea dezvoltării politicii
sociale a Uniunii Europene. Prin serviciile specifice pe care le asigura, politica socială
poate însemna, pe lânga legitimitate politică pentru regimul industrial-capitalist, o forţă
de muncă mai sănătoasă şi mai bine educată, ceea ce se traduce într-o creştere a eficienţei
economice. Acest argument, în mod evident de inspiraţie neo-marxista, a sensibilizat
totuşi factorii de decizie din Europa occidentală şi a condus în timp la adoptarea unui
buget sporit şi a unor măsuri stimulative care au crescut considerabil performanţele în
educaţie şi medicină.
 Dumpingul social şi turismul social, ca riscuri majore ale inegalităţilor privind
standardele de viaţă din ţările membre, au apărut in anii '60 şi s-au intensificat în anii
'70-'80 tocmai ca urmare a realizării liberei circulaţii a muncitorilor pe teritoriul Uniunii
Europene. Aceste situaţii au fost semnalate de ţările puternic dezvoltate din nord-vestul
continentului, care s-au văzut nevoite să facă faţă unui val de muncitori din regiunile
sudice ale Europei. În contextul dispariţiei frontierelor, ţările cu nivele joase de protecţie
 socială puteau efectiv să-şi ,,exporte" surplusul de forţă de muncă internă spre ţările
puternic dezvoltate, prin această formă de turism social.

3. Ce este si care sunt elementele esenţiale ale modelului social european?

Conceptul de model social european este astăzi un concept răspândit la nivel european şi
recunoscut oficial, find menţionat frecvent în documentele oficiale ale Uniunii Europene. Deşi i
se acordă diferite responsabilităţi, modelul social european nu este definit explicit, ci doar
caracterizat prin sisteme sociale capabile să le ofere cetăţenilor un nivel ridicat de protecţie socială şi
coeziune socială. Coeziunea socială a fost considerată principala caracteristică a modelului social
european. Prin promovarea coeziunii economice şi sociale, statele membre au în vedere
implementarea seturilor de acţiuni care să asigure oportunităţi pentru toţi cetăţenii UE şi, în
consecinţă, să reducă riscul excluziunii sociale.
Elementele esenţiale ale modelului social european sunt:
 un nivel ridicat al protecţiei sociale cu servicii de interes general;
 existenţa dialogului social, care presupune coordonarea politicilor cu acordurile colective,
negociate de partenerii sociali;
 o atenţie deosebită acordată coeziunii sociale;
 un set de valori esenţiale comune, ca de pildă: pluralismul politic, politica nediscriminatorie,
toleranţa, solidaritatea şi egalitatea între femei şi bărbaţi, un nivel cât mai ridicat al ocupării,
creşterea durabilă şi neinflaţionistă, competitivitatea economică, calitatea vieţii şi a mediului
înconjurător.

4. Prezentați un scurt istoric al politicilor sociale în UE.

Preocuparea societăţilor pentru asigurarea unui anumit standard material astfel încât să se
prevină grave disfuncţii sociale se regăseşte, din punct de vedere istoric, chiar în societăţile
arhaice sub forma unor modele de comportament induse printr-o socializare specifică societăţilor
tradiţionale sau printr-o codificare sub forma normelor de drept.
În prima parte a secolului al XIX-lea accentul începe să se deplaseze spre
„autoajutorare”, iar guvernele nu se mai simt responsabile faţă de cei care nu au condiţii de viaţă
corespunzătoare. În Germania, spre sfârşitulsecolului al XIX-lea, Otto von Bismarck pune bazele
unui sistem de asigurare a sănătăţii (1883), urmat de unul de asigurări în caz de accident. Apar
programe de asigurare în caz de bătrâneţe şi invaliditate. Sistemul german va deveni un model
pentru programele de politică socială pentru multe ţări europene.
 Perioada de după primul război mondial se caracterizează prin crize sociale şi economice
de o mare extensiune, afectând grupuri mari de oameni şi categorii de vârstă dintre cele mai
diverse. Procesul de integrare socială parcurge mai multe etape, fiecare etapă fiind caracterizată
elaborarea unui document.
Uniuniea Europeană a încercat de mult timp să atenueze efectele piețelor libere prin
protejarea drepturilor lucrătorilor și prevenirea dumpingului social și ecologic. În acest scop, a
adoptat legi care stabilesc standarde minime de ocupare a forței de muncă și de mediu. Acestea
includ Directiva privind timpul de lucru și Directiva privind evaluarea impactului asupra
mediului. De asemenea, UE a căutat să coordoneze sistemele de securitate socială și de sănătate
ale statelor membre pentru a facilita exercitarea drepturilor de liberă circulație a persoanelor și
pentru a se asigura că îşi mențin capacitatea de a accesa serviciile de securitate socială şi de
sănătate din alte state membre.

5.Conform clasificarii lui Gosta Esping-Andersen, se pot distinge trei mari tipuri de
regimuri politice ale bunăstării (Welfare State Regimes): regimul liberal (american),
regimul conservator (german) şi regimul social-democrat (scandinav). Prezentati unul la
alegere!
Modelul liberal. Prototipul acestui model îl reprezinta Statele Unite, însă repere
importante de liberalism întâlnim şi în Marea Britanie, Canada, Australia, respectiv în cazul
ţărilor din Asia de Sud-Est.
Acest model este caracterizat de o responsabilitate mai redusă a statului în garantarea
bunăstării, ponderea dominantă revenind sectorului privat (sănătate, învăţământ, asigurări),
sectorului non-guvernamental (servicii sociale personale sau comunitare) şi evident individului
însuşi. Filosofia beneficiilor sociale este selectivă şi restrictivă, bazată pe testarea riguroasă a
veniturilor, urmând ca statul să intervină de o maniera minimală, numai în ajutorul celor efectiv
săraci, prin acordarea de asistenţă socială non-contributivă. Nivelul general de impozitare este
scăzut iar managementul serviciilor publice a fost debirocratizat şi orientat spre eficienţă.

6. Analizati, la alegere, un agent al politicilor sociale!

 Unul dintre agenții politicilor sociale este reprezentat de mişcările sociale. Acestea sunt
definite de Alain Touraine ca organizaţii structurate care apără sau promovează interesele
membrilor săi care pot fi dintre cele mai diverse, cu mijloace care pleacă de la simpla publicitate
până la presiunea morală şi violenţa fizică.
Mișcările sociale îndeplinesc trei principii şi trei funcţii, conform aceluiași autor:
 principiul identităţii ne arată pe cine reprezinţă o mişcare, ce interese apără sau
promovează, dacă sunt grupuri specifice sau grupuri cu caracter global (asociaţia
consumatorilor).
 principiul opoziţiei reflectă faptul că o mişcare luptă întotdeauna împotriva unui blocaj,
rezistenţe, inerţii
 principiul totalităţii evidenţiază tipul de valori în numele cărora o mişcare acţionează,
valori considerate ca fiind ale întregii societăţi.
Touraine apreciază faptul că mişcările sociale reprezintă un spaţiu în care se creează noi
valori. De aceea orice studiu al schimbării sociale trebuie să ia în considerare şi valorile noi
apărute în legitimarea acţiunii mişcărilor sociale. Mişcările sociale îndeplinesc funcţii de
mediere, de clarificare a conştiinţei colective şi de presiune aupra autorităţilor publice.