POLITICI SOCIALE

(COMPARATE)
CURS
Conf. univ. dr. Rarița MIHAIL
 INTRODUCERE
 Politica socială se află la confluența dintre economic,
politic și social.

 Realitatea socială este rezultatul politicilor existente; ele

se află sub influența instituțiilor, iar acestea sunt
rezultatul istoriei, geografiei, culturii unei țări. Valorile
aparțin zestrei culturale a unei națiuni.

 Politicile sociale sunt rezultatul interacțiunilor dintre

economic, politic, instituțional și orientările de valoare
ale populației.
 DELIMITĂRI CONCEPTUALE
 Domeniul politicilor sociale a intrat relativ recent în
sfera științelor sociale.

 Primele măsuri de politică socială au fost asigurările

sociale introduse de Bismarck (1815-1898) la sfârșitul
secolului al XIX-lea în Germania.

 Politicile sociale cuprind acțiunile desfășurate, în

principal, de stat (dar nu numai) prin intermediul
instituțiilor sale, cu scopul de a influența bunăstarea
individuală și colectivă într-o societate.
 DELIMITĂRI CONCEPTUALE
 Sintagmele de politică socială și stat al bunăstării sunt
considerate în mod eronat echivalente.
 Statul bunăstării (Preda, 2002), constituit în special în
țările dezvoltate economic, reprezintă forma cea mai
extinsă de politici sociale, îmbinând cerințele de
solidaritate socială cu economia de piață și cu eficiența
utilizării resurselor în scopul realizării unei distribuții cât
mai echitabile a resurselor.
 Astfel, pentru a evita suprapunerea forțată a celor două
concepte, se folosește în literatura de specialitate
expresia politici sociale extinse pentru a desemna statul
bunăstării.
 JUSTIFICĂRI PRIVIND APARIȚIA POLITICILOR SOCIALE

1.Contractul social și teoria riscurilor sociale

 Apariția politicilor sociale se datorează dorinței oamenilor de a se

asigura împotriva riscurilor sociale (de exemplu, sistemul asigurărilor
sociale introdus de Otto von Bismarck).
 Statul a apărut ca urmare a unui contract social care îl învestea cu
puterea de a stabili reguli și de a administra viața socială.
 Politicile sociale au apărut pentru a preveni nesiguranța existenței și
pentru a asigura un nivel rezonabil de bunăstare unui număr tot mai
mare de oameni (cetățeni, ulterior).
 Inițial, această protecție le era oferită celor care nu se puteau ajuta
singuri și celor ce munceau, dar veniturile obținute nu le erau suficiente
(conform principiului nevoii).
 Ulterior, aceste beneficii au fost acordate unor segmente tot mai largi
(conform principiului echității și al meritelor).
 JUSTIFICĂRI PRIVIND APARIȚIA
POLITICILOR SOCIALE
 Politicile sociale aveau susținerea ambelor părți implicate:
statul și indivizii.
 În cazul asigurărilor introduse de Bismarck, justificarea a
fost legată de întărirea loialității față de monarhie și
afirmarea ambițiilor politice ale omului de stat german.
 Un alt segment interesat de asigurarea riscurilor, în afară
de stat și cetățeni (dacă sunt angajați), se consideră că a
fost burghezia / angajatorii / patronatul. Interesul
patronatului era legat de:
 Dorința de a avea angajați cât mai calificați care să crească
productivitatea.
 În situații de recesiune economică, să poată disponibiliza o
parte dintre muncitori pentru a menține productivitatea ridicată.
 JUSTIFICĂRI PRIVIND APARIȚIA
POLITICILOR SOCIALE
 Patronatul a avut un rol important în:
 Modelarea politicilor sociale în SUA (de exemplu, implicarea patronatului în
angajarea femeilor în industrie în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).
 Formarea și menținerea statelor bunăstării.

 Marea Depresiune din anii '30 și cele două războaie mondiale au condus la
extinderea politicilor sociale ca o încercare de a preveni crize de o asemenea
amploare.

 De-a lungul timpului, s-a schimbat percepția asupra riscului:

 În societatea tradițională, posibile riscuri erau considerate cele de îmbolnăvire,
secetă sau invazii.
 În societatea (post)modernă acestea vizează și consecințe neprevăzute pe care le au
acțiunile oamenilor asupra mediului înconjurător sau ale guvernelor asupra
societății.
 Principala critică adusă teoriei riscurilor sociale: riscul a fost considerat doar
din perspectiva „modelului bărbatului – cap de familie”, iar restul familiei a
fost neglijată, în special rolul femeii a fost neglijat.
 JUSTIFICĂRI PRIVIND APARIȚIA
POLITICILOR SOCIALE
2.Solidaritatea socială și dezvoltarea socială

 Filantropia este precursoarea asigurărilor, iar beneficiile de asistență socială pot

fi considerate o continuare a spiritului de caritate față de cei care, din diferite
motive, nu se pot întreține singuri sau care nu beneficiază de sprijinul familiei
(principalul susținător al individului).

 Extinderea politicilor sociale dincolo de sistemele de asigurări sociale, respectiv

la serviciile și beneficiile de asistență socială se justifică prin conceptul de
solidaritate socială.

 Serviciile sociale fundamentale – educație și sănătate – sunt considerate investiții

în capitalul uman.
 O populație educată duce la:
 Dobândirea de comportamente dezirabile social.
 Un grad ridicat de civilizație.
 Creșterea competitivității statului în economia mondială.
 JUSTIFICĂRI PRIVIND APARIȚIA
POLITICILOR SOCIALE
 O populație cu o stare de sănătate bună este și în folosul statului
pentru că:
 Cetățenii
pot produce mai mult
 Reducerea cheltuielilor cu îngrijirea sănătății.

 Argumentul solidarității sociale are legătură cu justiția socială:

O definire mai largă duce la un stat al bunăstării universalist.
 O definire mai restrânsă permite o politică socială minimalistă / reziduală.

 Politicile sociale pot fi considerate un factor al dezvoltării sociale

din perspectiva globalizării:
 Redistribuirea ar trebui să se realizeze de la țările bogate către cele sărace.
 Reglementările supranaționale ale economiei mondiale ar trebui să aibă
scopuri sociale clare.
 Respectarea drepturilor sociale ale tuturor cetățenilor – preocupare la
nivel mondial.
 JUSTIFICĂRI PRIVIND APARIȚIA
POLITICILOR SOCIALE
3. Presiunea socială

 Politicile sociale au apărut și ca urmare a presiunilor sociale din

partea subiecților acestora pentru asigurarea bunăstării dincolo
de mecanismele economiei de piață. Aceste presiuni s-au
concretizat datorită sufragiului universal care a permis clasei
muncitoare:
 să-și afirme nemulțumirile față de inegalitățile sociale;
 să-și prezinte aspirațiile către un nivel de bunăstare ridicat.
 Extinderea politicilor sociale și apariția statelor bunăstării a fost
posibilă și datorită:
 ascensiunii partidelor social-democrate;
 implicarea tot mai mare a sindicatelor și câștigarea drepturilor sociale.
 CRITICI LA ADRESA POLITICILOR
SOCIALE ȘI ALE STATULUI
BUNĂSTĂRII
 Cea mai mare parte a criticilor la adresa politicilor
sociale au venit după ce ele au căpătat o mai mare
amploare și după ce au apărut statele bunăstării.
 Criticile la adresa politicilor sociale au venit din partea
 adepților non-intervenției statului (libertarieni) care reclamau
intervenția excesivă a acestuia;
 marxiștilor – care considerau că statul nu intervine îndeajuns.

 După o perioadă de înflorire a statului bunăstării

(datorită ritmului accelerat de dezvoltare economică, cât
și presiunilor populare pentru asigurarea unui nivel de
trai ridicat de bunăstare), însoțită de extinderea
drepturilor sociale, a urmat o perioadă de criză.
 CRITICI LA ADRESA POLITICILOR
SOCIALE ȘI ALE STATULUI
BUNĂSTĂRII
 La începutul anilor '70 a apărut „criza statului bunăstării” ca
urmare a criticilor la adresa lui și a politicilor sociale.
 Criticile adepților neoliberalismului s-au concretizat în
încercările administrației Reagan (în SUA) și ale
conservatorilor britanici conduși de Margaret Thatcher de
ajustare a statului bunăstării. Argumentele lor erau că prin
beneficiile generoase acordate, statul bunăstării:
 creează dependență;
 demotivează munca și asigurarea bunăstării prin participarea la piața
muncii.
 O altă critică se referă la criza financiară prin care trecea
statul bunăstării deoarece cheltuielile sociale crescuseră cu
mult peste ritmul de creștere economică – care reprezintă de
fapt baza pentru resursele disponibile.
 CRITICI LA ADRESA POLITICILOR
SOCIALE ȘI ALE STATULUI
BUNĂSTĂRII
 Clasa de mijloc a ajuns la un nivel ridicat de bunăstare și de aceea nu
mai este utilă susținerea unor politici sociale extinse / universaliste.
Există susținere populară pentru serviciile sociale universale (educația
și sănătatea) pentru că au un grad ridicat de acoperire, adresându-se
întregii populații.
 Globalizarea forțează statul bunăstării să se restrângă, iar politicile
sociale universale nu vor mai avea suport social / legitimitate, de aceea
vor trebui revizuite. Cvasieliminarea barierelor în calea liberei
circulații determină statele națiune să nu mai poată susține niveluri
crescute de cheltuieli publice sociale.
 Noile mișcări sociale (feminismul, ecologismul) critică politicile sociale
pentru că
 nu iau în considerare drepturile femeilor și munca neplătită pe care o fac ele în
gospodărie;
 prin consumul tot mai crescut de resurse este afectat echilibrul mediului
înconjurător (din cauza exploatării sale neraționale).