Tema 1: Protecția socială – parte integrantă a politicii social-economice a

statului
1.1 Conceptul statului bunăstării

Politicile sociale reprezintă o disciplină de studiu a serviciilor sociale şi a statului bunăstării.

Serviciile sociale sunt înţelese ca fiind cele care acoperă domeniile: securitatea socială, locuirea şi locuinţele,
sănătatea şi educaţia, şomajul, detenţia.
Politicile sociale se referă la activitatea "statului bunăstării", care, de altfel reprezintă sfera politicilor
guvernamentale care include toate serviciile sociale ce contribuie la creşterea bunăstării cetăţenilor dintr-o
ţară.
Statul bunăstării clasic se referă:
- la politicile de menţinere a veniturilor
- securitatea socială
- servicii sociale individuale
- politicile de locuinţe
- politicele şi serviciile de sănătate

Politicile sociale nu reprezintă doar un studiu asupra societăţii şi asupra problemelor acesteia cum ar fi:
sărăcie, inegalitate, discriminare, şomaj, marginalizare ci reprezintă studierea mecanismelor de răspuns la
aceste probleme astfel ca prin acţiunile promovate să fie atinsă bunăstarea.
În dezvoltarea socio-economică a unor ţări, alături de politica economică un rol important îi revine
politicii sociale. Deoarece sistemul economic nu poate satisface în totalitate necesităţile apărute în societate
trebuie concepută o politică socială care să compenseze disfuncţionalităţile apărute.
În acest context, politica socială are o serie de funcţii a căror importanţă nu poate fi neglijată:
- 1) funcții protective; ------ prin care se încearcă restabilirea unui echilibru în acele sectoare în care
piaţa produce dereglări. Intervenţia programelor sociale se recomandă ca o complementare pentru
imperfecţiunile pieţei

- 2) funcții de reglare ----- care se referă la mecanismul redistribuirii prin care se înlătură o parte din
distribuirile inegale ale pieţei

- 3) funcții compensatorii -----care urmăresc acoperirea unor situaţii de risc: bătrâneţe, boală,
incapacitate de muncă

- 4) funcții de satisfacere ------ satisfacerea de nevoi colective prin consum individual care nu pot fi
realizate eficient prin mecanismele pieţei: învăţământul, cultura, ştiinţa

Toate aceste funcţii sunt asociate conceptului de bunăstare, care este, de fapt, obiectivul principal al
politicilor sociale.
Toate măsurile întreprinse, atât din punct de vedere economic cât şi din punct de vedere social,
urmăresc îmbunătăţirea calităţii vieţii prin asigurarea unui trai decent membrilor colectivităţii (bunăstare
colectivă).
 Bunăstarea colectivă poate fi realizată atât prin mecanisme directe ce decurg din funcţionarea pieţei
(distribuţie primară legată de mecanismele de alocare a resurselor şi a veniturilor) cât şi prin mecanisme
redistributive (transferuri).
Bunăstarea individuală şi cea colectivă (cu referire în special la dimensiunea care măsoară nivelul de
trai al individului) poate fi produsă printr-un ansamblu de mecanisme complexe.
Cercetătorul Preda susține că, sursele bunăstării pot fi:
Surse ale bunăstării individuale:
 piaţa, Alocarea resurselor
Competiția (motivator al performanței)
Venituri (salariu, profit, dobândă)
 familia, Suport intra- și intergenerațional
 comunitatea, Societatea civilă si Biserica
 statul Politici sociale:
Asigurări sociale
Asistență socială (venituri din transfer: pensii, ajutoare bănești, alocații).

Veniturile primare obţinute direct prin mecanismele pieţei pot caracteriza, la un prim nivel, bunăstarea
colectivă.
Piaţa însăşi manifestă o serie de limite (cu precădere în legătură cu producerea/consumului bunurilor
publice şi în legătură cu distribuţia inegală a resurselor) care împiedică atingerea nivelului de bunăstare într-
o societate.
Explicaţia este dată de faptul că în economia bazată pe legile pieţei bunurile ce caracterizează bunăstarea
colectivă, cu precădere cele publice sau sociale, tind să fie produse într-o proporţie insuficientă.
De aceea este necesară intervenţia unor mecanisme corective (de redistribuire a bunăstării) care susţin
populaţia aflată în dificultate şi care reprezintă, de fapt, obiectul politicilor sociale.

Redistribuirea bunăstării se face prin:

 Finanțare ---- de către stat sau colectivitate, a bunurilor publice sau de interes public şi sprijinirea
consumului de bunuri de interes public (în special educaţia) prin gratuitate,subvenţii, facilităţi fiscal
 Transferuri financiare ---- venituri din transfer (prin mecanisme de asigurări sociale sau de
asistenţă socială) sau transferuri în natură (prin mecanisme exclusiv de asistenţă socială)

Transferurile se realizează în funcţie de criterii riguros stabilite prin lege şi au o dublă direcţionare:
 pe verticală când resursele financiare sunt transferate de la cei cu venituri mari la cei cu venituri mici
(cum sunt transferurile din sistemul asistenţei sociale)
 pe orizontală în funcţie de necesităţi - de la cei sănătoşi la cei bolnavi (în cazul sistemului public de
asigurări sociale de sănătate dar şi al asistenţei sociale), de la cei care lucrează la şomeri sau la
pensionari (în cazul sistemelor publice de asigurări sociale de şomaj sau de pensii).

Unele transferuri pe orizontală sunt interpretate ca fiind verticale (în cazul sistemului public de pensii
unde generaţia vârstnică este susţinută (financiar) de generaţia activă la momentul actual, iar aceasta va fi
susţinută de generaţia activă viitoare - transferuri intergeneraţionale).
Sistemul protecţiei sociale se constituie ca un ansamblu de programe sociale ce au menirea de a proteja
indivizii de situaţia întreruperii sau pierderii capacităţii de câştig.
 Se disting trei tipuri de bunăstare:
1. bunăstarea socială – furnizarea sau primirea colectivă a bunăstării;
2. bunăstarea economică – bunăstarea asigurată prin intermediul mecanismelor pieţei sau ale economiei;
3. bunăstarea de stat – asigurarea bunăstării sociale prin intermediul statului.

Statul bunăstării desemnează statul care s-a constituit într-o modalitate specifică de guvernare pe
baza consensului social, prin îmbinarea eficienţei sistemului economiei de piaţă cu solidaritatea socială şi
umanismul politicilor sociale redistributive.
În esenţă politicile sociale studiază nu numai acţiunile îndreptate către obţinerea bunăstării populaţiei
dar şi modalităţile prin care aceste acţiuni să dovedească un nivel mai mare de eficienţă şi de eficacitate.

1.2 Protecția socială a populației

În prezent, una din funcţiile principale ale statului este asigurarea protecţiei sociale a populaţiei.
Protejarea economică şi socială a cetăţenilor reprezintă o latură importantă a politicii sociale a statelor prin
care se urmăreşte sprijinirea materială a anumitor categorii de membri ai societăţii.
Crearea statului bunăstării reprezintă obiectivul primordial al politicilor sociale moderne pe plan
internaţional. Pentru a realiza acest obiectiv, ţările membre ale UE au decis asupra unei strategii cu trei
componente esenţiale:
- să promoveze tranziţia la o economie competitivă bazată pe cunoaştere şi o societate informaţionala
pentru toţi
- să modernizeze modelul european, să investească în oameni şi să promoveze incluziunea social
- să susţină o creştere economică sănătoasă.

Protecţia sociala reprezinta ansamblul acţiunilor întreprinse de societate în scopul prevenirii, al

diminuarii şi înlăturării consecinţelor unor evenimente considerate a fi riscuri sociale, ce influenţează nivelul
de trai şi calitatea vieţii.
Organizatia Internationala a Muncii defineşte protecţia socială: “…protecţia pe care societatea o
asigură membrilor săi, printr-o serie de măsuri întreprinse împotriva suferinţelor de natura economică şi
socială, care altfel ar fi cauzate de stoparea sau reducerea substanţiala a câştigurilor din cauza bolii,
maternităţii, accidentului de munca, somajului, invalidităţii, batrâneţii şi decesului; asigurarea asistenţei
medicale; şi asigurarea subsidiilor pentru familiile cu copii.”
Protecţia socială, în opinia autoarei Moşteanu Tatiana, reprezintă ansamblul acţiunilor şi măsurilor
economice, sociale sau de altă natură, iniţiate de stat pentru a garanta membrilor societăţii, salariaţi sau
nesalariaţi, apărarea faţă de fenomene şi acţiuni al căror efect se răsfrînge nefavorabil asupra situaţiei lor şi,
de asemenea, ansambul de acţiuni, decizii şi măsuri întreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea
sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale asupra condiţiilor de viaţă ale
populaţiei.

Măsuri de protecţie socială:

 oferirea de noi locuri de muncă;
 subvenţionarea unor produse şi servicii destinate pupulaţiei;
 compensaţii băneşti acordate persoanelor cu venituri fixe pentru creşterea preţurilor la mărfuri de
interes vital pentru populaţiei;
 facilităţi fiscale;
 ajutor de şomaj;
  asistenţă socială;
 asigurări sociale.

Deci, protecţia socială reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de societate pentru

prevenirea, diminuarea şi înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate „riscuri sociale”,
care îşi pun amprenta asupra nivelului de trai şi asupra calităţii vieţii populaţiei.
Boala, ignoranţa, sărăcia sunt riscuri umane fundamentale care, fie se pot genera reciproc, fie pot
deveni centre generatoare de altele noi.
Protecţia socială însumează mijloace eficiente, care permit stabilirea nivelului necesar de solidaritate
între persoanele care obţin venituri in muncă şi persoanele care nu au venituri din cauza vârstei înaintate,
stării de sănătate sau imposibilităţii de aşi găsi un loc de muncă.
Rezumînd cele expuse, afirmăm că protecţia socială reprezintă un sistem de măsuri cu caracter
economic, juridic, social şi organizatoric, întreprins de stat în scopul garantării unei vieţi decente oamenilor
inapţi de muncă şi celor cu venituri mici.
Securirarea/protecţia socială consituie o componentă importantă a politicii sociale a unui stat ce
urmăreşte susţinerea unor categorii sociale prin acordarea de pensii, alocaţii, îndemnizaţii, ajutoare,
compensaţii etc. unor persoane salariate sau nesalariate.

Scopul securitatii sociale consta in :

- asigurarea pacii stabile, bazate pe echitatea sociala, egalitatea posibilitatilor si solidaritatii oamenilor,
crearea statului, societatii, personalitatii social-inofensiva.
- Imbunatatirea sanatatii si a conditiilor de trai ale populatiei, crearea stimulentelor pentru activitatea
eficienta si creatoare, perfectiaonarea capacitatilor si cultivarea talentelor, desavirsirea spiritualitatii
si culturii inalte.

În conformitate cu practicile internaţionale, sistemul securităţii/protecţiei sociale a unui stat include:

- Asigurări sociale
- Asistență socială
- Asigurări medicale
- Alte cheltuieli de securitate socială

Termenul de politici sociale se referă la activităţile desfăşurate prin intermediul statului (strategii,
programe, proiecte, instituţii, acţiuni, legislaţie) care influenţează bunăstarea individului, familiei sau
comunităţii într-o societate.
Asigurarile sociale reprezintă o formă specială de protecţie pe care societatea o acordă membrilor săi
pentru a-i proteja de riscul pierderii capacităţii de a produce veniturile necesare subzistentei ca urmare a
batrâneţii, bolii, şomajului, maternităţii, etc. De aceea, despre asigurările sociale se spune uneori că sunt un
tip de protecţie/securitate socială, alteori ca sunt un sector al politicilor sociale.

Cert este că aproape toate naţiunile lumii au dezvoltat sisteme complexe de asigurări sociale, variaţiile
acestora sunt enorme dar se poate afirma că au cel puţin patru trăsături comune:
- existența lor se leagă de protejarea împotriva producerii unui anume risc care poate apărea pe
parcursul vieţii unui individ
- sunt reglementate legal prin acte normative elaborate de obicei la nivel naţional
- sunt destinate să furnizeze prestaţii precise pentru persoanele care şi-au pierdut capacitatea de
produce venit
 - obţinerea prestaţiilor este condiţionată de apartenenţa la sistem, respectiv de calitatea de asigurat.

Protecţia socială reprezintă obiectivul central şi strategic al politicii sociale a statului şi instrument de
realizare a unor scopuri sociale bine definite, care urmăresc realizarea stării de siguranţă socială la nivel
individual, de grup sau de ţară, precum şi protejarea deosebită a unor categorii de populaţie defavorizate sau
marginalizate social şi economic.
Protecţia socială este şi ansamblu de măsuri materiale şi/sau nemateriale, diferenţiate pe segmente de
populaţie, menite să asigure acestora o anumită securitate socială.
Măsurile de protecţie socială, apreciate ca intensitate şi diversitate, se referă la protecţia locului de
muncă, a întregii colectivităţi, a calităţii vieţii, pentru a nu se deteriora sub nivelul atins, la diferite ajutoare
pentru grupurile sociale defavorizate.
Politica socială reprezintă intervenţia statului în configuraţia proceselor sociale caracteristice unei
anumite colectivităţi, în scopul modificării lor într-o direcţie considerată de către actorii politici a fi
dezirabilă.
Se încearcă astfel, prin mecanisme proprii de distribuire şi redistribuire a resurselor existente în
comunitate la un moment dat, realizarea unei bunăstări colective.
Din punct de vedere analitic se poate considera că politică socială reprezintă totalitatea actelor
politice şi administrative care urmăresc să influenţeze structurile sociale ca şi condiţiile vitale şi modul
de viaţă al diferitelor grupări sociale.

1.3 Estimarea cheltuielilor publice pentru protecţia socială

Politica autorităţilor în domeniul protecţiei sociale se apreciază şi după mărimea fondurilor financiare
utilizate în aceste scopuri. Pentru a analiza în complex cheltuielile publice pentru protecţia socială le vom
examina ca totalul mijloacelor financiare destinate asigurărilor sociale şi altor acţiuni cu destinaţie socială
finanţate din fonduri publice.
Estimările respective se fac cu ajutorul indicatorilor de nivel, structură şi dinamică a cheltuielilor
publice pentru protecţia socială.
Nivel
• Volumul CPPS
• Ponderea CPPS în PIB
• CPPS medii pe cap de locuitor
Structură
• Ponderea CPPS în total CP
• Ponderea CPPS în CPASC
Dinamică
• Modificarea absolută a CPPS
• Modificarea relativă a CPPS

Indicatorii nivelul cheltuielilor publice pentru protecţia socială :

1) Volumul anual al cheltuielilor publice pentru protecţia socială (CPPS).
Acest indicator reprezintă totalitatea cheltuielilor publice destinate finanţării protecţiei sociale prevăzute în
bugetele componente ale sistemului bugetar. (Bugetul Public Naţional)
2) Ponderea cheltuielilor publice pentru protecţia socială în PIB (% CPPSPIB).
Exprima partea din PIB realizat intr-un an care se aloca pentru acoperirea financiara nevoilor colectiveale
societatii, prezentate prin cheltuieli publice pentru protectia sociala.
CPPS
%CPPSPIB = * 100%
PIB

3) Cheltuieli publice pentru protecţia socială medii pe cap de locuitor (CPPSloc).

Exprima suma aloca fiecarui locuitor in urma redistribuirii fondurilor publice pe destinatii , conform politicii
financiare promovate de stat.
CPPS
%CPPSloc = * 100%
Numar de locuitori

Indicatorii de structură a cheltuielilor publice pentru protecţia socială se referă la:

- Ponderea cheltuielilor publice pentru protecţia socială în total cheltuieli publice
CPPS
%CPPSCP = * 100%
CP

- Ponderea cheltuielilor publice pentru protecţia socială în total cheltuieli publice pentru acţiuni
social-culturale
CPPS
%CPPSCASC = * 100%
CASC

Cheltuieli publice pentru acţiuni social-culturale sunt formate din cheltuieli privind Ocrotirea sănătății;
Cultură, sport, tineret, culte și odihnă; Învățămînt; Protecție socială.

Indicatorii de dinamică a cheltuielilor publice pentru protecție socială

- Modificarea absolută a cheltuielilor publice pentru protecție social (∆CPPS1/0)

∆CPPS1/0 = CPPS1-CPPS0

- Modificarea relativă a cheltuielilor publice pentru protecție social (%∆CPPS1/0)

CPPS 1−CPPS 0
∆CPPS1/0 = * 100%
CPPS 0

Tema 2. Organizarea şi funcţionarea sistemului de protecţie socială a

populaţiei

2.1. Principii şi metode de funcţionare a sistemului de protecţie socială în Republica

Moldova
Formarea şi dezvoltarea economiei de piaţă a condus la separarea protecţiei sociale a populaţiei într-
un tip de activitate desinestătător, cu un nou sens şi însemnătate, care acţionează ca un scut de protecţie
împotriva unor influenţe negative ale relaţiilor de piaţă din cadrul unei societăţi contemporane.
Este necesar de a atrage atenţia asupra faptului că procesul reformării sistemului de protecţie socială
a definit următoarele principii:
 - realitatea,
- accesibilitatea
- şi calitatea admisibilă a serviciilor sociale.
Reformarea sistemului de protecţie socială a populaţiei nu se limitează doar la realizarea unor măsuri
de ordin economico-financiar, ci reprezintă un sistem de acţiuni, care ar aduce societatea la o stare
armonioasă din punct de vedere social, ceea ce este imposibil fără considerarea urmărilor sociale a unor
decizii la nivelul întregii societăţi, a unor tradiţii naţionale şi în general a psihologiei poporului.
Excepţional de mare, în vederea formării şi dezvoltării unor necesităţi sociale noi, este rolul unor
elemente şi structuri ai societăţii noastre: organizaţii publice de binefacere, organe ale administraţiilor
teritoriale.
Principiile sistemului de protecţie socială sunt nişte legităţi fundamentate ştiinţific şi verificate în
experienţa practică, în privinţa formelor şi metodelor activităţii economice ale agenţilor economici cu
structurile sistemului de protecţie socială.
Pentru sistemul de protecţie socială sunt caracteristice principiile generale de funcţionare a sferei
sociale (principiul umanismului, al echităţii sociale, al eficienţei economice ş.a.), precum şi unele specifice
(principiul priorităţii statului în iniţierea protecţiei populaţiei, principiul independenţei organelor teritoriale
de asistenţă etc.)

Principiile de bază ale sistemului de protecţie socială a populaţiei:

Principiul unităţii – corelarea tuturor elementelor structurii, a măsurilor, acţiunilor, programelor de
protecţie socială, care trebuie să se combine în vederea maximizării nivelului de eficientizare a protecţiei
sociale;
Principiul eficienţei funcţionale – funcţiile elementelor trebuie să fie delimitate, pentru a le realiza
eficient şi pe deplin;
Principiul umanismului, fiind unul din cele de bază, presupune recunoaşterea de către indivizi ca
valoare supremă, a protecţiei drepturilor sale, crearea unor condiţii în vederea realizării personalităţii sale.
În condiţiile economiei transformaţionale de piaţă, în calitate de scop principal al activităţii statului a
apărut protecţia socială a populaţiei, care reprezintă asigurarea bunăstării social-economice a indivizilor.
În cadrul Convenţiei sociale Europene (semnată şi de Republica Moldova) sunt stipulate următoarele:
„statul este obligat să asigure populaţiei sale drepturile civile şi politice, precum şi libertatea cetăţenilor”.
Principiul echităţii sociale se realizează prin două forme: echitatea redistribuirii şi echitatea
schimbărilor.
Ambele aceste forme pot fi asociate cu mecanismele redistribuirii de piaţă, pe de o parte, şi
mecanismul reglementării de stat – pe de altă parte, adică cu două extremităţi ai „teoriei bunăstării” –
proprietatea privată şi cea de stat.
Cu alte cuvinte, echitatea socială prevede crearea unor condiţii legislative noi în ceea ce priveşte
protecţia proprietăţii şi ai activităţii antreprenoriale normale, precum şi recunoaşterea drepturilor asupra
veniturilor din activitate, dar şi asistenţa socialeconomică a copiilor, pensionarilor, invalizilor şi acelor
membri a societăţii, care nu-şi pot asigura minimul de trai.
Principiul raţionalităţii publice prevede faptul, că contingentul persoanelor protejate în cadrul
societăţii trebuie să fie strict delimitat în cadrul acelor categorii de populaţie, care total sau parţial sunt
private de capacitatea de a munci şi a-şi asigura existenţa. Realizarea acestui principiu s-a reflectat prin
intermediul implementării unei asistenţe socialeconomice pe destinatari.
În ultimii ani anume această realizare a principiului raţionalităţii publice crează baza reformării
sistemului de asistenţă socială a populaţiei, adică acordarea asistenţei sociale este prevăzută doar acelor
grupuri de indivizi, veniturile reale şi consumurile personale ale cărora sunt departe sub nivelul minim
stabilit. Ideea principală al acestui mecanism prevede protejarea unor pături social-vulnerabile a societăţii.
Principiul eficienţei economice reprezintă corelarea optimă a volumului cheltuielilor de ordin social
cu mărimea defalcărilor în vederea finanţării lor.
Defalcările pentru finanţarea sferei sociale trebuie să fie raportate la indicatorii macroeconomici:
produsul intern brut, fondul de salarizare la nivel naţional, veniturile populaţiei ş.a. Depăşirea mărimii
optimale a defalcărilor în scopuri sociale provoacă micşorarea eficienţei productivităţii sociale.
Principiul priorităţii iniţiativei de stat prevede faptul că anume statul este garantul principal al
deservirii sociale minime anume acelor categorii sociale, care nu-şi pot asigura desinestătător acest nivel
minim garantat, în vederea anumitor motive obiective.
În majoritatea cazurilor mijloacele de protecţie socială se prezintă prin două categorii: unele măsuri
restrictive, ceea ce nu permite efectelor negative ale pieţei atingerea unor niveluri periculoase pentru
societate; precum şi utilizarea unor compensări nominative, în vederea atenuării eşecurilor sociale ale
relaţiilor de piaţă.
Pentru aceasta statul reglementează nivelul minim al plăţilor salariale, stabilirea pragului maxim în
cotele unor impozite, garantarea învăţămîntului general obligatoriu cu titlu gratuit ş.a.; precum şi acordarea
unor facilităţi, subsidii, servicii nominalizate, în vederea stimulării asistenţei sociale din partea membrilor
comunităţii.
Principiul independenţei organelor teritoriale prevede delimitarea unor împuterniciri ai subiecţilor
administrativi, în vederea acordării unor forme de asistenţă la nivel local, reieşind din situaţia concretă a
unor grupuri sociale. Este considerabilă importanţa unor factori de origine economică, cum ar fi principiul
motivării salarizării muncii, principiul îmbunătăţirii condiţiilor de trai, creşterii necesităţilor.
O importanţă majoră se atribuie principiului unităţii protecţiei sociale cu ajutorul reciproc şi
autoapărarea membrilor societăţii. Orice formă de protecţie socială în condiţii concrete de dezvoltare social-
economică a statului nu poate fi raportată la necesităţile sociale a membrilor societăţii, dacă nu se bazează pe
activismul persoanelor care necesită asistenţă.
În srânsă legătură cu principiul descris anterior este principiul subsidiarităţii: acele probleme sociale,
care pot fi rezolvate la nivelul local al administrării teritoriale nu trebuie a fi înnaintate în organele
administraţiei centrale de stat. Realizarea practică al acestui principiu dezvoltă capacităţile indivizilor, a
grupurilor sociale, a organizaţiilor administrative, în privinţa luării deciziilor proprii şi a repartizării
resurselor aflate la dispoziţia sa.
Conform acestui principiu predispoziţia în vederea rezolvării problemelor de ordin social este dată
organizaţiilor nestatale, ceea ce formează punct de iniţiere în crearea unor instituţii publice
nonguvernamentale, cu gestionare din partea cetăţenilor localităţii.
Din ultimele trei principii rezultă un al putrulea – necesitatea formulării unor priorităţi noi în vederea
atingerii unui înalt grad de protecţie socială a comunităţii contemporane.
Minimizarea importanţei criteriilor etico-morale în cadrul activităţilor din sfera socială duce la
inumanizarea întregei sfere. Trebuie de ţinut cont despre faptul că statul încă este posesor al sistemului de
protecţie socială a populaţiei.
Direcţionarea protecţiei sociale asupra individului impune problema căutării unor metode şi tehnologii
eficiente, din partea statului, în vederea redresării relaţiilor între personalitate şi societate, precum şi stat
până la urmă.

Studierea protecţiei sociale presupune utilizarea unui şir de metode.

 Printre ele pot fi evidenţiate metodele generale (metoda istorică, metoda analizei sistematice, metoda
comparărilor ş.a), precum şi cele speciale (chestionarea populaţiei, supravegherea societăţii, analiza
documentaţiei ş.a.).
Metoda istorică permite compararea rezultatelor, în urma realizării unor procese de consolidare şi
dezvoltare a ajutorului social în diferite ţări şi în diferite perioade, cum a apărut şi s-a conturat sistemul de
protecţie socială a populaţiei ca o funcţie a statului.
Metoda comparărilor permite de a reliefa obiectele de comparare, de exemplu, compararea ţărilor
prin evidenţa nivelului de dezvoltare social–politic sau social-economic, cu diferite forme ale realizării
protecţiei sociale a populaţiei în diferite perioade de dezvoltare.
Studierea experienţei în privinţa activităţii sferei sociale din alte state, presupune, de altfel,
tipologizarea, în general, a ţărilor după sistemurile implementate de programe sociale, şi în special, după
rolul statului în rezolvarea problemelor de protecţie socială a populaţiei.
Anume conform acestui criteriu, la moment se distinge sistemul american de protecţie socială a
populaţiei (cu preponderenţa formelor nestatale de asistenţă şi subvenţionarea păturilor socialvulnerabile) şi
sistemul european (cu preponderenţa formelor statale de asistenţă socială şi subvenţionare a nevoiaşilor).
Metoda sistematică permite cercetarea protecţiei sociale a populaţiei ca un sistem integru, care implică
conlucrarea unor elemente, cum ar fi obiectul şi subiectul protecţiei, conţinutul, mijloacele, administrarea,
funcţiile şi scopurile protecţiei sociale.
În acest caz este posibilă o analiză comparativă a sistemelor de protecţie socială din diferite ţări,
precum şi a unor componenţi primordiali, dar şi o analiză comparativă a sistemului de protecţiei sociale a
unei ţări (cum ar putea fi şi Republica Moldova) în diferite etape ale dezvoltării socialpolitice şi social-
economice.
Esenţa protecţiei sociale se reliefează foarte bine prin prisma funcţiilor, pe care le îndeplineşte:
- economică,
- politică,
- demografică,
- de reabilitare.
Funcţia economică a protecţiei sociale constă în înlocuirea veniturilor (salariale sau de întreţinere),
pierdute în urma incapacităţii totale sau parţiale de muncă, a atingerii vîrstei înnaintate, a pierderii
întreţinătorului; acordarea unui ajutor minimal sub formă materială sau naturală cetăţenilor nevoiaşi.
În calitate de resurse de finanţare pentru realizarea acestei funcţii servesc fondurile bugetare
(centralizatoare) sau unele fonduri nestatale cu destinaţie specială, mijloace ale unor măsuri de binefacere
etc.
Funcţia politică a protecţiei sociale contribuie la întreţinerea stabilităţii sociale din ţară, în cadrul
căreia sunt diferenţe obiective în ceea ce priveşte nivelul de trai a diferitor pături sociale.
Funcţia demografică este chemată să stimuleze reproducerea populaţiei, necesară pentru dezvoltarea
normală a unui stat.
Funcţia socială – de reabilitare este direcţionată spre redresarea statutului social a cetăţenilor cu
incapacităţi de muncă şi ai unor membri din grupurile social-vulnerabile a societăţii, ducînd, prin urmare, la
resimţirea acestor cetăţeni ca membri deplini a societăţii.
Esenţa şi conţinutul protecţiei sociale este determinat de funcţiile sale, în calitate de sistem al relaţiilor
social-economice, între subiectul şi obiectul lor.
În calitate de subiecţi ai protecţiei sociale apare statul şi organele sale de administraţie, angajatorii,
organizaţiile sindicale publice, fondurile extrabugetare şi cele de binefaceri, angajaţii.
În calitate de obiect al sistemului de protecţie socială apar aşa categorii cum ar fi grupurile şi păturile
sociale din cadrul comunităţii, familia ca celulă a societăţii etc.
 Cel mai răspândit obiect al protecţiei sociale este grupul lucrătorilor angajaţi deoarece piaţa muncii nu
poate asigura protecţia drepturilor şi necesităţilor sale fără intervenţia statului.
Protecţia socială a categoriei de angajaţi se efectuează de către stat, deoarece anume prin intermediul
legislaţiei este garantat nivelul minim de salarizare, condiţiile de muncă, precum şi protecţia împotriva
şomajului.
La obiecte ai protecţiei sociale se referă indivizii cu venituri mai mici decît cele minimale, stabilite
prin lege; în primul rînd aşa categorii de cetăţeni cum ar fi persoanele de o vîrstă înnaintată, invalizii, copiii
şi familiile care şi-au pierdut întreţinătorul, şomerii etc.
Caracterul subiectiv-obiectiv al protecţiei sociale se reflectă prin intermediul relaţiilor de piaţă în
cadrul asigurărilor sociale de stat (obligatorii), dar şi cele private (binevole).
Anume prin intermediul asigurărilor sociale se reflectă solidaritatea responsabilităţilor statale, al
angajatorilor şi angajaţilor în vederea protecţiei sociale ai invalizilor, familiilor nevoiaşilor, unor categorii
aparte de populaţie supuse producerii unor evenimente (riscuri asigurate) cum ar fi îmbolnăvirile, şomajul,
decesul întreţinătorului, maternitatea, invaliditatea, vîrsta înnaintată şi alte cazuri de pirdere sau
imposibilitate de obţinere a unor venituri proprii.
Apreciind asigurările sociale ca principala formă a protecţiei sociale în cadrul unei societăţi cu relaţii
de piaţă, este necesar de remarcat:
- în primul rînd, că în acest caz individul (angajatul) apare în acelaş timp şi ca obiect şi ca subiect al
protecţiei sociale;
- în al doilea rînd, mijloacele repartizate spre achitarea evenimentelor de risc (protecţie socială) îşi au
un alt mijloc de finanţare – extrabugetar,
- în al treilea rînd, rolul statului în repartizarea acestor mijloace financiare este altul decît în cazul
realizării protecţiei sociale nemijlocit din fondurile sale bugetare.

2.2 Structura sistemului de protecţie socială a populaţiei în Republica Moldova

Subiecţii, obiecții, formele şi tipurile de protecţie socială reprezintă stuctura protecției sociale.

Structura protecției sociale

Protecţia socială a populaţiei:
1. Subiecţii ,------ Statul, indivizii, angajatorii, sindicatele;
2. Obiecții, -------angajaţii ,pensionarii, invalizii, familii nevoiaşe, şomerii;
3. Formele,------- asigurare social, asistenţă social, deservire social, ajutor social, binefacere;
4. Tipurile,------- garanţii minime, pensii, îndemnizaţii, compensaţii, înlesniri.

Interacţiunea componenţilor din cadrul structurii protecţiei sociale, reglementată de către organele
specializate de stat, reprezintă însuşi sistemul de protecţie socială a unui stat.

Protecția socială a populației ca sistem

Scopul
Obiecții protecţiei sociale
Veniturile, sănătatea, capacitatea de muncă
mijloace (resurse financiare)
asigurare social asistenţă socială
subiecţii
Statul, Cetăţenii, Angajatori
 Sistemul protecţiei sociale, fiind o variabilă a ordinii sociale, s-a activizat în cadrul societăţii şi îşi are
o autonomie, unele legităţi proprii, principii şi metode a lucrărilor din sfera socială.
Pentru a studia mai aprofundat sistemul de protecţie socială a populaţiei trebuie de delimitat concret
principiile şi metodele sale de bază în vederea formulării unui sistem de protecţie socială, bazat pe nişte
legităţi ştiinţifice transparente şi flexibile.

2.3 Politica statului în domeniul protecţiei sociale

Protecţia socială, într-o reflecție largă, reprezintă un ansamblu de politici, măsuri, instituţii,
organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate şi care nu pot să realizeze prin
efort propriu condiţiile normale, minime de viaţă. În sens mai restrâns, prin protecţie socială, se înţelege
ansamblul instituţiilor, structurilor şi reţelelor de servicii, al acţiunilor destinate creării unor condiţii normale
de viaţă pentru toţi membrii unei societăţi şi, mai ales, pentru cei cu resurse şi capacităţi reduse de
autorealizare.
Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor materiale şi umane
ale colectivităţii către acele persoane şi grupuri aflate în dificultate în vederea eliminării decalajelor mari
dintre acestea şi populaţia majoritară.
Managementul sistemului de protecție socială este structurat și funcționează pe niveluri, asigurându-
se legături coerente între acestea, și în contextul managementului public în general.

1. Managementul sistemului de protecţie socială la nivel central este reprezentat de activitatea

Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cea mai importantă instituţie activă în domeniul politicilor de
protecţie şi asistenţă socială.
Misiunea ministerului este de a asigura realizarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi ale
Guvernului privind elaborarea, promovarea şi implementarea politicii statului în domeniul protecţiei sociale
în scopul asigurării securităţii sociale şi sporirii nivelului de trai al populaţiei.
Promovarea politicii sociale bine echilibrate, incluzive, ajustate la condiţiile curente reprezintă o
provocare continuă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova (până în anul
2021) din anul 2021 este Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, în parcursul său
ferm spre asigurarea unui nivel adecvat de bunăstare și securitate socială a tuturor membrilor societății .

Politica în domeniul protecției sociale include:

- Politici de asigurare a egalității între femei și bărbați,
- Politici de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități ,
- Politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii,
- Politici de asistență socială a familiilor cu venituri mici, vârstnicilor și veteranilor ,
- Politici de asigurări sociale.

1. Politici de asigurare a egalității între femei și bărbați

În scopul elaborării şi promovării politicii unice de stat în domeniul asigurării egalităţii de şanse între
femei şi bărbaţi, de prevenire şi de combatere a violenţei în familie și traficului de ființe umane Direcţia are
următoarele atribuţii de bază:
- coordonarea procesului de armonizare a legislației naționale din domeniul de competență al Direcției
la normele europene și internaționale;
 - elaborarea, fundamentarea şi dezvoltarea programelor şi proiectelor de politici în domeniul egalităţii
de şanse între femei şi bărbaţi, prevenirii violenţei față de femei și violenței în familie, a traficului de fiinţe
umane;
- coordonarea metodologică a procesului de dezvoltare a serviciilor sociale adresate victimelor şi
prezumatelor victime ale TFU, subiecţilor violenţei în familie;
- stabilirea parteneriatelor, în scopul prevenirii violenţei în familie şi a traficului de fiinţe umane şi
asigurării egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi;
- promovarea recomandărilor primite de la comitetele şi consiliile specializate ale ONU şi Consiliului
Europei, privind domeniile de activitate şi coordonarea procesului de implementare a acestora;
- asigurarea implementării şi consolidării Sistemului Naţional de Referire pentru protecţia şi asistenţa
victimelor traficului de fiinţe umane (SNR).

2. Politici de protecție a drepturilor persoanelor cu dizabilități

În vederea realizării prevederilor tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte și
obiectivelor documentelor strategice naţionale, activitatea Direcției politici de protecție socială a persoanelor
cu dizabilități este orientată și spre promovarea și aplicarea unor noi mecanisme de protecţie socială
persoanelor cu dizabilităţi, precum și perfecţionarea cadrului legislativ-normativ pentru asigurarea accesului
acestor persoane la prestaţii și servicii sociale.
Republica Moldova a ratificat Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, prin
Legea nr. 166- XVIII din 09.07.2010, demonstrând interes în ceea ce priveşte elaborarea şi promovarea
politicilor în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi ajustarea legislaţiei
naţionale în vigoare la prevederile celei internaţionale. Ratificarea Convenţiei de către Republica Moldova a
marcat o schimbare importantă în domeniul dizabilităţii.
În scopul promovării și implementării politicilor în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor cu
dizabilităţi Direcția are următoarele atribuții de bază:
- elaborarea şi perfecţionarea cadrului normativ privind prestațiile de asistență socială pentru
persoanele cu dizabilități;
- asigurarea dezvoltării mecanismelor de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi;
- efectuarea analizelor bunelor practici aplicate la nivel internațional în domeniul protecției drepturilor
persoanelor cu dizabilități şi elaborarea propunerilor privind îmbunătăţirea situaţiei în domeniu, inclusiv prin
amendarea legislației;
- coordonarea şi monitorizarea activității Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi
Capacităţii de Muncă și activității Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare;
- cooperarea cu organizațiile internaționale și partenerii de dezvoltare în vederea realizării
programelor naționale în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități.

3. Politici de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii

În scopul elaborării şi promovării politicii unice de stat în domeniul protecției drepturilor copilului și
familiilor cu copii Direcţia are următoarele atribuţii de bază:
- elaborează și coordonează procesul de implementare a politicilor de dezvoltare durabilă a sistemului
de protecție a drepturilor copilului și familiilor cu copii;
- elaborează şi perfecţionează cadrul normativ în domeniul protecţiei drepturilor copilului și familiilor
cu copii şi monitorizează implementarea acestuia;
- asigură dezvoltarea mecanismelor de protecţie socială a familiei cu copii, copiilor în situație de risc
și copiilor separați de părinți, precum și accesul acestora la servicii de asistenţă socială de calitate;
- coordonează şi monitorizează activităţile în domeniul adopţiei;
 - coordonează implementarea mecanismului intersectorial de cooperare pentru identificarea,
evaluarea, referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului;
- coordonează, în comun cu autorităţile publice centrale şi locale, cu organismele internaţionale şi
organizaţiile neguvernamentale, realizarea programelor sociale de protecţie a drepturilor copilului și
familiilor cu copii.

4. Politici de asistență socială a familiilor cu venituri mici, vârstnicilor și veteranilor

În scopul elaborării şi promovării politicii unice de stat în domeniu asistenţei sociale a familiilor cu
venituri mici, vîrstnicilor și veteranilor, Direcția are următoarele sarcini de bază:
- coordonarea procesului de analiză, elaborarea și promovarea implementării politicilor şi cadrului
normativ în domeniul protecţiei sociale a persoanelor vîrstnice, familiilor vulnerabile cu venituri mici,
persoanelor fără domiciliu, veteranilor de război, persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei
de la C.A.E. Cernobîl și altor avarii cu radiație ionizantă, inclusiv a sistemului de asistență socială
comunitară, reţeaua naţională de asistenţă socială, precum și avizarea proiectelor de acte normative care au
tangență cu domeniul respective;
- coordonarea procesului privind aplicarea uniformă la nivel național a instrumentelor de lucru,
mecanismelor sectoriale și intersectoriale în domeniul prestării serviciilor sociale la nivel comunitar adresate
persoanelor adulte, persoanelor vîrstnice, asigurării cu bilete de tratament balneo-sanatorial;
- coordonarea procesului de dezvoltare a cadrului legal privind crearea serviciilor sociale de către
autoritățile administrației publice locale (nivelul unu și doi) adresate persoanelor vîrstnice și persoanelor
adulte aflate în dificultate.

5. Politici de asigurări sociale

În scopul elaborării şi promovării politicii unice de stat în domeniul asigurării sociale Direcția îi are
următoarele funcții de bază:
- elaborarea și promovarea cadrului legislativ și normativ în domeniul asigurărilor sociale, cu
stabilirea obiectivelor strategice de dezvoltare;
- elaborarea și promovarea cadrului normativ în vederea asigurării stabilității și sustenabilității
sistemului public de asigurări sociale, precum și dezvoltarea acestora;
- asigurarea cadrului normativ necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în domeniul său de
activitate, precum şi a compatibilităţii acestuia cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte şi cu legislaţia comunitară;
- asigurarea corespunderii politicii elaborate cu strategiile şi programele naţionale şi racordarea
politicii existente la priorităţile şi necesităţile de integrare europeană;
- coordonarea sistemelor de securitate socială cu statele de destinație ale lucrătorilor migranți originari
din Republica Moldova.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale deține responsabilitatea deplină în ce priveşte aspectul
metodologic şi de expertiză, deoarece ministerul de resort deţine responsabilitatea funcţionării eficiente a
serviciilor publice în domeniul protecţiei sociale.
O altă instituţie activă în domeniul protecţiei sociale este Casa Naţională de Asigurări Sociale, care
administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale, este organul puterii executive, care
realizează politica statului în domeniul asigurărilor sociale.
Prin intermediul sistemului public de asigurări sociale şi al activităţii CNAS, statul garantează
cetăţenilor prin plăţi sociale dreptul la protecţia socială în cazurile de bătrâneţe, şomaj, boală, invaliditate, de
pierdere a întreţinătorului; pensii, indemnizaţii, compensaţii nominative şi alte prestaţii de asigurări sociale.
 Activitatea Casei Naționale de Аsigurări Sociale este axată pe realizarea unui șir de obiective
огiеntаtе sрrе dezvoltarea și imрliсагеа eficientă а instituțiеi în promovarea și imрlеmеntаrеа politicii
statului în dоmеniul аsigurărilor sociale, în condiții de trаnsраrеnță, răsрundеге, есоnоmiсitаtе, eficiență și
eficacitate.
Dirесțiilе prioritare de activitate ale CNAS:
1) еlаbоrаrеа și gestionarea bugetului asigurărilor sociale de stat,
2) evidența рlătitоrilоr de соntribuții și а obligațiilor acestora,
3) stabilirea și plata la termen а prestațiilor sociale,
4) mоdеrnizаrеа continuă а serviciilor publice electronice prestate,
5) perfecționarea continuă а sistеmului de mаnаgеmеnt financiar și control,
6) dezvoltarea capacităților instituțiоnаlе.

2. Alt nivel de organizare a sistemului de protecţie socială este cel la nivel raional, unde organizarea
sistemului de protecţie socială se bazează pe activitatea următoarelor instituţii: Secţia Asistenţă socială şi
Protecţie a Familiei; Direcţia Generală Învăţământ, Tineret şi Sport; Case Teritoriale de Asistenţă Socială.
Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei este instituţiacheie în domeniul protecţiei şi asistenţei
sociale.
În cadrul acesteia a fost instituită unitatea de specialist în problemele familiei cu copii în situaţie de
risc, cu atribuţiile:
- asigură aplicarea legislaţiei în domeniul asistenţei sociale a familiilor cu copii;
- generalizează şi sintetizează necesităţile existente în domeniul asistenţei sociale a familiilor cu copii,
formulează propuneri;
- creează baza de date a sistemului informaţional automatizat privind asistenţa socială a familiilor cu
copii;
- colaborează cu organizaţiile neguvernamentale pentru sprijinirea familiilor defavorizate, extinderea
şi diversificarea serviciilor sociale destinate acestora;
- acordă consultaţii persoanelor fizice şi juridice care solicită sprijin în soluţionarea unor probleme din
domeniul respectiv de activitate;
- perfectează anchetele sociale în vederea acordării ajutorului material familiilor dezavantajate.

3. Alt nivel de management al sistemul de protecţie socială este cel la nivel local, unde instituţia
responsabilă de protecţie socială este administraţia publică locală.
Legea Republicii Moldova privind administraţia publică locală prevede:
- competenţa organelor administraţiei publice locale în asistenţa socială, incluzând centrele şi
aşezămintele de asistenţă socială şi de protecţie socială, protecţia socială a populaţiei afectate de şomaj,
- organizarea activităţii de asistenţă socială a copiilor, bătrânilor, invalizilor, familiilor cu mulţi copii,
a grupurilor şi persoanelor defavorizate;
- sprijină organizaţiile neguvernamentale care au ca obiect de activitate protecţia socială şi
funcţionează în raza satului, oraşului;
- asigură elaborarea şi realizarea măsurilor privind combaterea şomajului, crearea locurilor noi de
muncă, organizarea lucrărilor publice remunerate,
- supraveghează realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social.
Rolul primordial pentru protecţia socială la nivel local îi aparţine asistentului social profesionist, care
este veriga-cheie în implementarea politicii sociale în Republica Moldova.
Republica Moldova și-a confirmat alegerea sa privind dezvoltarea social-economică în baza modelului
european, spre democratizare și onorare a angajamentelor asumate față de valorile fundamentale europene.
 Promovarea consecventă a politicilor sociale proactive servește drept garant al drepturilor cetățenilor la
protecție socială.

TEMA 3: Asigurările sociale: conţinut economic, principii, clasificare

3.1. Conţinutul economic al asigurărilor sociale

Schimbările social-politice care au avut loc în ultimii ani s-au răsfrînt inevitabil și asupra întregii
populaţii ai Republicii Moldova, care a fost pusă în situaţia de a se confrunta cu așa probleme ca: şomajul,
sărăcia, migrația.
Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale a elaborat compartimentul Strategiei sectoriale, care include în
sine trei compartimente reciproc interdependente:
 Asigurări sociale;
 Asistența socială;
 Piaţa muncii.

Sistemul de asigurări sociale reprezintă principalul instrument de protecţie socială și este bazat pe
contribuţii obligatorii.
Necesitatea realizării asigurărilor sociale decurge din faptul că participarea cetățenilor la desfășurarea
procesului de producție și a oricărei activități utile pentru societate poate să pună salariații în anumite situații
prin imposibilitatea de a presta o muncă în condiții normale.
Deoarece cetățenii pot să ajungă în imposibilitatea de a munci, datorită diferitor cauze, cum ar fi:
accidente, boli, maternitatea, invaliditatea, atingerea vârstei de pensionare, este necesar ca statul, societățile
comerciale, întreprinderile private, întreprinzătorii particulari să ia din timp măsurile corespunzătoare pentru
protecția cetățenilor asigurându-le veniturile necesare traiului acestora și familiilor lor.
Necesitatea realizării asigurărilor sociale este determinată și de protecția deosebită pe care statul
trebuie să o manifeste față de cetățenii săi. Fiind o importantă problemă de stat, drepturile de asigurări
sociale ale cetățenilor sunt garantate de Constituție, Codul Muncii, și alte acte normative.
În prezent, există o mare diversitate de sisteme de asigurări sociale, astfel, încât încadrarea riguroasă a
lor în modele specifice este dificilă. Toate sistemele de asigurări sociale actuale îşi au originea în cele
concepute de Bismarck şi de Beveridge, principalele diferenţe dintre ele constând în:
Asigurările de tip bismarck sunt caracterizate prin accentul pus pe fondul de asigurări sociale (distinct
de bugetul de stat) şi pe condiţionarea de plata contribuţiei şi de mărimea acesteia. Esenţa constă în faptul că
se poate dobândi calitatea de asigurat numai de acei care au un loc de muncă.
Asigurările de tip beveridge se caracterizează prin faptul că acorda prestaţii scăzute cantitativ şi
calitativ, dar acoperă toată populaţia. Statul este administratorul sistemului, hotărârea cuantumurilor şi
condiţiilor de acordare îi aparţine. Principalul dezavantaj, alături de calitatea şi nivelul modest al prestaţiilor,
îl constituie intervenţia extinsă a statului.
În opinia economiştilor A. Casian şi E. Buşmachiu asigurările sociale reprezintă un sistem de
indemnizaţii băneşti, care permit compensarea principalelor tipuri de pierdere a capacităţii de muncă şi, în
consecinţă, a salariului, din motive obiective – boală, şomaj, vârstă înaintată, naşterea copilului, mutilarea la
locul de muncă ş.a., prevăzute de legislaţie. Asigurările sociale se bazează pe principiul participării, adică pe
contribuţiile personale ale asiguraţilor.
În viziunea autorului român Gheorghe Filip, asigurările sociale reprezintă un sistem de ocrotire, de
protecţie şi de ajutorare a cetăţenilor activi, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie, care constă în
acordarea, de către stat sau anumite organizaţii, de indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la tratament
balnear, la odihnă, precum şi alte gratuităţi, în perioada în care se găsesc, temporar sau definitiv, în
incapacitate de muncă sau în alte cazuri când ajutorarea este necesară.
Din punct de vedere financiar asigurarea socială reprezintă sistemul relaţiilor financiare, prin
intermediul căruia se constituie şi se repartizează fondurile băneşti speciale, destinate pentru asigurarea
materială a persoanelor, ce nu participă în activitatea/munca socială din motive obiective.
Asigurările sociale constituie unul dintre mijloacele de garantare, de realizare a drepturilor
constituționale ale poporului, reprezentând numai o parte din complexul de măsuri luate pentru realizarea
unei vieți decente și civilizate ale cetățenilor.
Asigurările sociale sunt necesare societății pentru rezolvarea protecției salariaților, pensionarilor, și
familiilor lor în cazuri de incapacitate temporară sau permanentă de muncă.

Prin intermediul asigurărilor sociale statul îndeplinește următoarele sarcini:

1) formează fonduri bănești din care sunt acoperite cheltuielile cu referire la întreținerea persoanelor cu
incapacitate de muncă, precum și persoanele care nu activează în câmpul muncii;
2) elimină decalajul susținerii materiale dintre persoanele care activează și care nu activează în câmpul
muncii;
3) urmărește creșterea nivelului de trai pentru diferite grupuri sociale ale populației;
4) asigură cantitatea necesară și structura de reproducere a forței de muncă.

Din punct de vedere financiar asigurările sociale participă la repartiția unei părți din produsul intern
brut, constituind un mijloc asupra formării, repartizării și utilizării acestuia prin crearea și utilizarea
fondurilor asigurărilor sociale.
Asigurările sociale constituie acea parte a relațiilor social-economice bănești cu ajutorul cărora în
procesul repartiției produsului intern brut se formează, se repartizează, se gestionează și se utilizează
fondurile bănești necesare ocrotirii obligatorii a salariaților, pensionarilor, precum și a familiilor lor.
Asigurarea socială trebuie să conţină toate caracteristicile asiguărilor şi în primul rînd să funcţioneze
în regim de autofinanţare.
Asigurările sociale reprezintă un sistem de îndemnizaţii băneşti, care permit compensarea
principalelor tipuri de pierdere a capacităţii de muncă şi, în consecinţă, a salariului din motive obiective –
boală, şomaj, vârstă înaintată, naşterea copilului, şi alte prestaţi, prevăzute de legislaţie.
Asigurările sociale se bazează pe principiul participării, adică pe contribuţiile personale ale
asiguraţilor.
Conţinutul economic al asigurărilor sociale cuprinde procesele, relaţiile şi tehnicile specifice, prin care
se mobilizează, se repartizează şi se utilizează fondurile băneşti necesare ocrotirii persoanelor care şi-au
pierdut, parţial sau total, capacitatea de muncă sau nu au loc de muncă asigurat sau alte cazuri prevăzute de
lege, în urma producerii riscurilor sociale.
Asigurarea socială poate fi definită ca sistem de relaţii privind redistribuirea venitului naţional,
cuprinzîndu-se în formarea fondurilor sociale speciale pe baza contribuţiilor obligatorii achitate de către
asiguraţi şi asigurători şi distribuirea acestor fonduri pentru compensarea pierderilor salariilor sau susţinerii
acetuia în urma acţiunii unor riscuri sociale universale.
Riscurile sociale, cu care se confruntă nu numai un individ, dar societatea în ansamblu, sunt mult mai
complicat de asigurat de către o companie de asigurare. În legătură cu aceasta, despăgubirea riscurilor
sociale rămâne, în principal, în competenţa sistemului de asigurări sociale. Pentru îndeplinirea măsurilor
necesare de protecţie, este necesară separarea venitului naţional brut pentru prevenirea şi
despăgubirea pagubelor materiale, adică constituirea unui fond bănesc prin intermediul mecanismului
financiar specific, în consecinţa căruia se creează fondul public de asigurare socială.
Statul îşi îndeplineşte funcţia redistribuitivă prin protecţia socială cu ajutorul transferurilor fondurilor
publice sau plăţilor sociale către populaţie, care are nevoie de protecţie în scopul diminuării inegalităţilor de
venit. Astfel, asigurarea socială a populaţiei este realizată prin intermediul finanţelor şi poate fi exprimată
material în echivalentul bănesc.
Asigurările sociale cuprind un sistem de protecție a cetățenilor activi, a pensionarilor și a membrilor
lor de familie, care constă în acordarea de către stat sau anumite organizații a indemnizațiilor, pensiilor,
ajutoarelor, foi la tratament, în perioada în care se află temporar sau definitiv în incapacitate de muncă, sau
în alte cazuri când ajutorarea este necesară.
Prin asigurările sociale se iau măsuri corespunzătoare pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și
întărirea sănătății, precum și pentru asigurarea existenței acelora care și-au pierdut capacitatea de muncă din
cauza bolii, accidentelor, atingerea unei anumite limite de vârstă și a celor care nu au susținători legali.

Asigurările sociale au următoarele trăsături caracteristice:

- finanțarea asigurărilor sociale se efectuează în baza unui fond care se formează în afara bugetului
de stat, la constituirea căruia participă angajatorii și statul;
- societățile de asigurare socială care gestionează fondul asigurărilor sociale au statut de organizații
necomerciale; riscurile de asigurare socială au un caracter specific care se manifestă prin efecte
importante pentru societate. Riscurile de asigurare socială se referă la: boli, accident de muncă,
boli profesionale, accident, șomaj, decesul persoanei care întreține, bătrânețe, maternitate.
- fondurile asigurărilor sociale reprezintă parte componentă a finanțelor publice, care se confruntă
cu un impact de reglementare din partea statului, care se manifestă prin determinarea tipurilor
fondurilor de asigurare, sursele de formare, utilizarea și domeniile de aplicare a fondurilor.

Luând în considerare importanța asigurărilor sociale influența acestora asupra proceselor sociale,
statul în mai multe țări formează sistemul asigurărilor sociale de stat, care oferă posibilitatea concentrării
resurselor financiare semnificative cu scopul asigurării protecției sociale sigure a populației țării.

3.2 Clasificarea și structura asigurărilor sociale

Asigurările sociale pot fi obligatorii şi facultative. Ponderea fiecărui tip este diferită pentru fiecare
stat şi la diverse etape de dezvoltare a acestuia.
Astfel, asigurările sociale cuprind diverse tipuri de asigurare (obligatorie, care poate fi de stat şi
nestatală, facultativă, precum asigurarea privată şi corporativă) a populaţiei în cazul producerii unor riscuri
sociale, legate de pierderea veniturilor, locului de muncă sau a capacităţii de muncă.
Tipurile de ocrotire a cetăţenilor prin asigurări sociale sunt reprezentate în figura următoare:
Formele asigurarilor sociale
 Asigurarea sociala obligatorie
- De stat ----- de pensii, medicale, sociala, asigurari in caz de accidente de munca si
boli
- Nestatala ---teritoriala, profesionala,de baza, suplimentara.
 Asigurarea sociala facultativa
- Privata ---------- de pensii, medicale
- Corporativa ------ de pensii, medicale, asigurari in caz de accidente de munca
 Asigurările sociale obligatorii reprezintă garanţii sociale de stat, finanţate din fonduri extrabugetare
speciale (statale sau obşteşti). Prin ele se realizează principiul de autofinanţare incompletă. În caz de
insuficienţă a acestor fonduri statul finanţează deficitul creat din fondurile bugetare. În aşa mod statul
realizează garanţia sa asupra stabilităţii acestor fonduri şi realizarea completă a programelor de asigurare
socială obligatorie.
Această tangenţă în multe ţări duce la apariţia de tentative de a comasa aceste fonduri cu bugetul de
stat deoarece statul are participare financiară la el şi este coordonatorul principal al activităţii.
Există două tipuri de asigurare socială obligatorie:
- obligatorie generală
- şi obligatorie profesională.
Asigurarea obligatorie profesională se răsfrânge asupra persoanelor angajate în activităţi cu riscuri
sporite, foarte periculoase, legate de traumatism sporit, condiţii nocive de lucru.
Volumul primelor achitate pentru acest gen de asigurare este mai mare decât asigurarea socială
obligatorie generală, evident şi despăgubirile diferă în volum şi cazuri în care se achită.
Asigurările sociale facultative se construiesc pe principiul solidarităţii colective şi ajutorare
reciprocă fără susţinere de asigurare a statului. O deosebită importanţă a acestor asigurări este democratismul
de dirijare a fondurilor de asigurare, un principiu de realizare deplină a autogestiunii, parteneriatul social al
angajaţilor cu patronul, dependenţă deplină a mărimii despăgubirilor de nivelul de venituri al asiguratului

Asigurările sociale îndeplinesc următoarele funcții:

- Functia de protectie - constă în menținerea nivelului de existență materială a asiguratului,
dacă sursele de venit inițiale devin indisponibile, precum și în cazul când apar cheltuieli
suplimentare neplanificate, neprevăzute în bugetul inițial al familiei;
- Functia de compensare - constă în compensarea daunei la pierderea capacității de muncă și
dauna din cauza bolii cu ajutorul compensării pierderii veniturilor, precum și achitarea
serviciilor privind tratamentul bolilor și reabilitarea;
- Functia de reproducere - este destinată să asigure asiguraților și membrilor familiei
acoperirea tuturor cheltuielilor, suficiente pentru cursul normal al ciclului reproductiv în caz
de boală, îmbătrânire, invaliditate, șomaj, maternitate;
- Functiade redistribuire - asigurarea socială influențează semnificativ la distribuirea și
redistribuirea produsului intern brut. Plățile sociale conduc la creșterea ponderii valorii
adăugate, alocate consumului asiguraților. Esența funcției constă în repartizarea
responsabilității financiare pentru riscurile sociale între asigurați, angajatori și stat;
- Functia de stabilizare - constă în coordonarea intereselor subiecților sociali pe o serie de
concepte de viață pentru angajați – nivelul protecției sociale; persoanele care urmează să fie
asigurați social; distribuirea presiunii financiare între subiecții sociali; participarea în gestiune
a asigurărilor sociale.

Asigurările sociale îndeplinesc următoarele roluri:

- Rolul economic - Asigurarea socială vă permite compensarea rapidă a înrăutățirii poziției
financiare cetățenilor în legătură cu producerea riscurilor sociale. Asigurarea socială
reprezintă baza materială a recuperării capacității de muncă, factorul care contribuie la
susținerea capacității de plată a cerințelor populației, având un rol important în realizarea
optimă a redistribuirii venitului național cu scopul îndeplinirii funcțiilor sociale ale statului.
 - Rolul social - Asigurarea socială permite minimizarea înrăutățirii statutului social al
cetățenilor în urma îmbătrânirii, invalidității, ș.a. Asigurările sociale facultative acționează
pentru a completa asigurările obligatorii de pensii și medicale.
- Rolul investițional - Funcția de acumulare și economisire explică că, fondurile specializate
ale asigurătorilor joacă un rol important în creșterea activității investiționale în țară.
Principala destinație investițională a resurselor financiare ale fonduriloe de asigurare este
realizarea măsurilor preventive care vizează reducerea probabilității apariției și producerii
anumitor riscuri sociale, precum bolile profesionale, accidente în câmpul muncii, incapacitate
de muncă temporară, invaliditate. Astfel resursele financiare ale acestor fonduri reprezintă
sursele de finanțare ale investițiilor sociale.

Asigurarea socială obligatorie în cadrul sistemului public se bazează pe următoarele principii:

 principiul unicităţii, conform căruia statul organizează şi garantează activitatea sistemului public de
asigurări în corespundere cu normele de drept unice,
 principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public - contribuabili şi
beneficiari de pensii şi late indemnizaţii de asigurări sociale - egalitate în realizarea şi executarea
obligaţiilor, prevăzute de legislaţie,
 principiul solidarităţii sociale, conform căruia participanţii la sistemul public de asigurări sociale
îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de drepturi pentru prevenirea, limitarea sau
înlăturarea riscurilor sociale, prevăzute în legislaţie,
 principiul obligativităţii, conform căruia persoanele juridice sau fizice au obligaţia, în corespundere
cu legislaţia, să participe la sistemul public de asigurări, exercitarea drepturilor de asigurări sociale
fiind în dependenţă de îndeplinirea acestor obligaţii,
 principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza
contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, drepturile de
asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite,
 principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuie pentru
plata obligaţiilor ce revin sistemului public, conform legii,
 principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se administrează de sine stătător, pe baza
legii.

Sistemul public de asigurări sociale din Republica Moldova îşi are particularităţile sale şi include:
 Asigurări de pensii --- pentru limita de virsta, de invaliditate, de urmas.
 Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
 Asigurări în caz de maternitate
 Asigurări în caz de şomaj pentru limită de vârstă de invaliditate de urmaş

Asigurările de pensii constituie o provocare pentru fiecare ţară. Obiectivul principal al sistemului de
asigurări sociale pentru vârstă înaintată constă în asigurarea unui venit sigur celor care, din cauza vârstei
înaintate, şi-au pierdut capacitatea de muncă.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în stabilirea unor raporturi
specifice, prin care se asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale:
diminuarea capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca urmare a accidentului de muncă
sau a bolii profesionale. Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe
principiul asumării riscului profesional de către persoanele ce beneficiază de rezultatul muncii prestate, pe
principiul contributivităţii obligatorii şi pe alte principii ale sistemului public de asigurări sociale obligatorii.
 Asigurările în caz de maternitate se acordă femeii însărcinate înainte şi după naştere, în scopul
asigurării bunei evoluţii a stării de sănătate a mamei şi a copilului. Reglementarea concediului de maternitate
are ca obiectiv evitarea depunerii de către asigurată a unui efort constant prin activitatea desfăşurată zi de zi
în slujba unui angajator.
Asigurările în caz de şomaj reprezintă o formă specială de asigurare creată pentru a compensa lipsa
veniturilor pe o perioadă limitată de timp. Programele de asigurare pentru şomaj, iniţial, au fost create pentru
furnizarea unei forme de asistenţă financiară celor care şi-au pierdut locul de muncă şi care sunt în căutarea
altuia. În cele mai multe ţări, persoanele cu dezabilităţi, incapabil de muncă sau cele care şi-au pierdut locul
de muncă de o lungă perioadă de timp nu sunt cuprinşi în acest sistem.

3.3 Formele de protecţie socială a cetăţenilor prin asigurări sociale de stat

Pensiile au drept scop susţinerea financiară în cazul pierderii capacităţii de muncă ca urmare a survenirii
bătrîneţii, invalidităţii sau în caz de deces al întreţinătorului.
Indemnizaţiile au drept scop susţinerea financiară a familiei în caz de maternitate, pentru îngrijirea şi
creşterea copiilor, precum şi în caz de boală sau de deces al unui membru de familie şi susţinerea financiară
a sportivilor de performanţă.
Compensaţiile reprezintă susţinerea financiară a unor categorii de populaţie şi a persoanelor care au
suferit în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl sau în urma unui accident de muncă
Alocaţii sociale au ca scop susţinerea financiară a persoanelor cu statut social special. Alocaţie socială
de stat reprezintă o sumă de bani achitată lunar sau o singură dată din bugetul de stat persoanelor care nu
îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie conform Legii privind pensiile de asigurări sociale
de stat.
De alocaţie sociale beneficiază următoarele categorii de persoane:
 a) invalizii de gradele I, II, III;
 b) invalizii din copilărie de gradele I, II, III;
 c) copiii invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea I, II, III;
 d) copiii care au pierdut întreţinătorul;
 e) persoanele care au atins vîrsta standard de pensionare;
 f) persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la 16 ani, cu severitatea I;
 g) invalizii de gradul I nevăzători - pentru însoţire şi îngrijire la domiciliu.

Recuperarea sănătăţii are ca scop asigurarea tratamentului balneosanatorial persoanelor asigurate şi

odihnei copiilor acestora, acordarea serviciilor de întremare a sănătăţii veteranilor
1.Cheltuieli pentru restabilirea sănătăţii, prin tratament balneosanatorial şi reabilitare, persoanelor
asigurate;
2. Cheltuieli pentru procurarea biletelor de tratament sanatorial, veteranilor.

Prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură ce se cuvin persoanelor
asigurate, în condiţiile legii, corelative contribuţiilor de asigurări sociale. Prestaţiile de asigurări sociale se
acordă sub formă de pensii, indemnizaţii, ajutoare şi sub alte forme prevăzute de lege. Acestea
reprezintă venit de înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a vîrstei, invalidităţii,
accidentelor, bolilor, maternităţii, pierderii locului de muncă sau decesului, denumite în continuare riscuri
asigurate. În sistemul public de asigurări sociale, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau de mai
multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu excepţia prestaţiilor pentru prevenirea
îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă.
 Asiguraţii din sistemul public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestaţii:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente
nelegate de muncă;
b) prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor;
c) prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă;
e) indemnizaţie unică la naşterea copilului;
f) indemnizaţie pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani;
g) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
h) ajutor de deces.

Şomerii au dreptul la prestaţiile prevăzute la lit.a), d) şi h). Modul de acordare a prestaţiilor de asigurări
sociale se stabileşte de Guvern.

Asigurările pentru pensii

Rolul sistemului de pensii este acela de transfera de la generaţia activă către generaţia retrasă din
activitate. Până în prezent au fost folosite pe plan internaţional două metode principale de finanţare:
1. Metoda de finanţare integrală, bazată pe acumularea de fonduri din plata contribuţiilor realizate de
beneficiarul prestaţiei pe întreaga perioadă cât s-a aflat în activitate (contribuţiile acumulate sunt investite de
către administratorii fondului de pensii, iar după stabilirea pensiei, sumele acumulate se transformă într-o
anuitate care va fi plătită pe tot parcursul vieţii beneficiarului);
2. Metoda PAYG (Pay-As-You-Go), numită şi „pas cu pas” în care pensionarii de astăzi sunt plătiţi din
contribuţiile actualilor salariaţi, pe baza promisiunii că aceştia din urmă vor primi la rândul lor o pensie din
contribuţiile generaţiei viitoare.

Legea Republicii Moldova privind pensiile de asigurări sociale de stat prevede achitarea următoarelor
tipuri de pensii din contul mijloacelor asigurărilor sociale: pentru limită de vîrstă, de invaliditate şi de
urmaş.

Asigurările pentru şomaj

Conceptul tradiţional de asigurări sociale pentru şomaj a evoluat spre noul concept de „asigurări pentru
ocupare” care aspiră la crearea unui cadru instituţional capabil să confere indivizilor unei societăţi tranzitarea
în condiţii optime a diferitelor perioade de angajare şi de şomaj pe parcursul carierei. Asigurările de şomaj
reprezintă o formă specială de asigurare creată pentru a compensa lipsa veniturilor profesionale pe o
perioadă limitată de timp.
Practic, asigurările pentru ocupare cuprind atât măsurile active cât şi cele pasive.
- Măsuri active (tranzacţionarea locurilor de muncă, măsurile de stimulare a mobilităţii pe piaţa muncii,
măsurile de creare a noi locuri de muncă, măsurile de reconversie profesională, calificare, asistenţă pentru
afacerile pe cont propriu, etc.);
- Măsuri pasive (îndemnizaţii, alocaţii, ajutoare de şomaj).
Măsurile active pentru combaterea şomajului se pot clasifica în funcţie de aria acoperită în măsuri la
nivel naţional, regional, local, de ramură, sectoriale, sau la nivel de agent economic. În funcţie de momentul
desfăşurării, se pot distinge măsuri preliminare sau măsuri de fond, iar în funcţie de capacitatea de a crea noi
locuri de muncă se împart în măsuri direct generatoare de locuri de muncă, indirect generatoare de noi locuri
de muncă şi măsuri de stimulare a pieţei muncii.
 Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în stabilirea unor raporturi specifice,
prin care se asigură protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale:
- diminuarea capacităţii de muncă,
- pierderea capacităţii de muncă,
- deces ca urmare a accidentului de muncă sau a bolii profesionale.
Asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare:
a) prestaţii pentru reabilitare medicală;
b) prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă;
c) prestaţii pentru reabilitarea profesională;
d) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
e) indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă;
f) indemnizaţie de invaliditate;
g) indemnizaţie de deces.
Prestaţiile pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă au prioritate faţă de
indemnizaţii.
Cu titlu informativ!
În anul 2020:
 Angajatorul achită în buget 22,5%, din care 18% contribuții de asigurări sociale și 4,5% primele de
asigurare obligatorie de asistență medicală.
 Angajatului se reține 10,5%, dintre care 6% CAS și 4,5% PAM
În anul 2021:
 Angajatorul va achita 24% CAS
 Angajatului se va reține 9% PAM

3.4 Particularitățile riscurilor sociale

Conform Legii asistenței sociale din Republica Moldova riscul social reprezintă ”pericol pentru
persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic,
statutului ocupaţional sau social (boală, accident, dizabilitate, îmbătrînire, deces, maternitate, şomaj,
inadaptare socială etc.)”. Putem observa că definiţia dată prin Legea asistenţei sociale conceptului „risc
social” îi conferă particularităţile sistemului de asistenţă socială.
Raportarea noţiunii „risc social” la sistemul de asigurări sociale îi modifică denumirea în „riscuri
asigurate”, găsindu-şi reglementarea în art.1 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale şi
reprezentând orice „eveniment sau fenomen la a cărui producere structurile teritoriale ale Casei Naţionale
sunt obligate să facă prestaţiile respective de asigurări sociale”.
În viziunea unor savanţi, „riscurile sociale sunt acele evenimente care au incidenţă comună asupra
situaţiei economice a indivizilor prin diminuarea veniturilor sau, invers, prin creşterea cheltuielilor”.
Doctrinarii ruşi definesc, cu unele nuanţări, riscul social ca fiind acel „eveniment posibil, a cărui
survenire, de regulă, duce la pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, rezultată cu pierderea
salariului; majorarea cheltuielilor pentru întreţinerea copiilor sau altor membri ai familiei incapabili de
muncă; necesitatea asistenţei medicale sau altor servicii sociale”.
Trăsăturile distinctive, care ne permit să calificăm anumite evenimente drept riscuri sociale, sunt:
- condiţionarea de către sistemul economic şi de către organizarea socială a muncii,
 - consecinţele de natură economică, rezultate din pierderea surselor de venit sau survenirea
unor cheltuieli suplimentare,
- interesul din partea statului şi a societăţii de a neutraliza şi preveni consecinţele survenirii
acestor riscuri

Riscurile sociale pot fi caracterizate prin prisma a trei aspecte:

- individual, Individualitatea riscului --- Se referă la faptul că, pe lângă măsurile vizând
soluţionarea sau îmbunătăţirea situaţiei societăţii, există un al doilea nivel, care are în vedere
situaţia fiecărui individ în parte, din perspectiva, evident sigură, că, deşi măsurile generale
sunt încă în vigoare şi au o eficienţă maximă, individul nu va înceta să fie afectat de situaţiile
de risc, care pot fi rezolvate prin acordarea unui ajutor individual.
- Personal, Personalitatea riscului --- Riscurile despre care vorbim au repercusiuni asupra
persoanei indivizilor şi nu asupra patrimoniului lor. Ceea ce se are în vedere este incidenţa
unui fapt sau a unei întâmplări asupra fiinţei umane ca atare şi nu asupra bunurilor şi
drepturilor, a căror titulară este; incidenţa riscului asupra patrimoniului se ia în consideraţie
doar în mod indirect, în măsura în care aceasta este sursa sau sprijinul individului.
- Economic, Natura economică a riscului --- Contrar celor expuse mai sus, riscurile pe care
securitatea socială le are în vedere se comportă în aşa fel încât, odată devenite dezastre
(concretizarea riscului), generează o defecţiune sau o insuficienţă a resurselor economice
personale, fie din cauza că produc diminuarea sau dispariţia veniturilor normale, fie că produc
un exces anormal de cheltuieli care nu pot fi acoperite de aceste venituri; ajutorul acordat prin
securitatea socială evaluează şi compensează deficienţa şi/sau rezolvă excesul.

Bazându-ne pe natura obiectivă şi influenţa asupra capacităţii de muncă a cetăţenilor, asociem

riscurile sociale în 4 grupe:
1) economice (şomajul);
2) fiziologice (pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă; sarcina şi lăuzia, bătrâneţea, decesul);
3) de producţie/ muncă (accidentul de muncă, boala profesională);
4) demografice şi sociale (familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale, orfanii).

Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a persoanei,

dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, diminuarea nivelului de trai al şomerului şi al
familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale. Sporirea cheltuielilor, cauzate de mărirea
numărului membrilor familiei, poate înrăutăţi calitatea hranei, odihnei şi a altor condiţii de trai al familiei,
influenţând şi asupra sănătăţii.
Axându-ne pe posibilitatea persoanei de a dobândi „un venit normal dintr-o activitate profesională”,
clasificăm riscurile sociale în riscuri fizice şi riscuri economice.
Riscurile fizice apar atunci când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută. Aceste riscuri pot
fi de origine profesională (accident de muncă, boală profesională) şi de origine extraprofesională (boală,
maternitate, invaliditate, bătrâneţe, deces, văduvie).
Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care forţa de muncă, fără a fi alterată, este
imposibilă de exercitare, cauza fiind lipsa locurilor de muncă disponibile; este cazul şomerilor. Există, de
asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin creşterea cheltuielilor în situaţii
excepţionale, de exemplu, cumpărarea de medicamente în caz de boală, majorarea chiriilor în anumite
perioade etc.
Cercetătorul Viossat asociază riscurile sociale în cinci grupe:
 - riscuri legate de sănătate (boala, invaliditatea, accidentul de muncă, boala profesională);
- riscuri legate de întreţinere (bătrâneţea, decesul întreţinătorului);
- riscuri familiale (maternitatea, familiile monoparentale, familiile cu mulţi copii, orfanii);
- riscuri legate de activitatea de muncă (şomajul, inadaptarea profesională);
- riscuri „diverse”– includ asistarea săracilor, delicvenţilor, foştilor deţinuţi, victimelor de
război, victimelor violenţei criminale şi ale calamităţilor naturale.

Înţelegerea conceptului „risc social” este importantă, deoarece această noţiune constituie o categorie
fundamentală pentru protecţia socială, determinând subiectele raporturilor de protecţie socială, sursele de
finanţare şi alte particularităţi distinctive ale sistemului.
Caracteristic pentru riscurile sociale este faptul că persoana /familia nu poate anihila independent
efectele survenirii lor, fiindcă sunt generate de condiţii obiective de natură socialeconomică şi sunt
dependente de activitatea de muncă.
Economia de piaţă nu creează mecanisme destinate apărării populaţiei contra riscurilor sociale,
întrucât sunt costisitoare şi nu aduc venit. Această sarcină îi revine statului, ce a atins o anumită etapă de
dezvoltare socialeconomică şi este pe calea transformării sale într-un „stat al bunăstării”.
Clasificările riscurilor sociale pot fi completate cu divizarea în riscuri asigurate şi riscuri
neasigurate.
Riscurile asigurate, care sunt tipice sistemului de asigurări sociale, constituie evenimentele sau
fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să acorde prestaţiile
sau serviciile de asigurări sociale.
Specificul acestor riscuri rezultă din faptul că persoana, fiind salariat, a prevăzut posibilitatea
survenirii lor, de aceea, prin intermediul sistemului de asigurări sociale, a contribuit la fondurile sociale, în
proporţiile stabilite de legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau servicii de asigurări sociale.
Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, ale căror consecinţe economice negative se
răsfrâng asupra persoanei sau familiei, condiţionând pierderea potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau
social.
Riscurile neasigurate constituie pilonul sistemului de asistenţă socială, care, spre deosebire de cel al
asigurărilor sociale, fundamentat pe principiul contributivităţii, este bazat pe principiul solidarităţii sociale,
unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite pe baza criteriului necesităţii, categorial sau nominativ.
Se evidenţiază următoarele particularităţi distinctive ale riscurilor sociale: caracterul social al
riscului; caracterul patrimonial, deoarece sunt considerate importante pentru societate doar acele riscuri care
condiţionează generarea sau pierderea surselor de venit; caracterul previzibil al riscurilor asigurate şi
caracterul imprevizibil al riscurilor neasigurate.
Sintetizând viziunile prezentate, considerăm că riscurile sociale constituie evenimentele previzibile
sau imprevizibile, a căror survenire condiţionează incapacitatea temporară sau totală de muncă şi, drept
rezultat, diminuarea sau pierderea surselor de venit, precum şi evenimentele care necesită venituri
suplimentare sau alte forme de asistenţă sau asigurare socială.
 Tema 4. Asigurarea cu pensii în Republica Modova

1.Organizarea sistemului de pensii în Republica Moldova

Reforma sistemului de pensionare din Republica Moldova a început odată cu adoptarea Strategiei de
reformare a asigurării cu pensii şi Legii privind sistemul public de pensii nr. 156 din 14.10.98. Actele
respective au avut unele amendamente stipulate prin Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr.
489-XIV din 08.07.99. Începînd cu 1 iulie anul 2000 a intrat în vigoare Legea «Privind sistemul public de
asigurări sociale», iar în luna iulie 2001 a fost fondată Casa Naţională de Asigurări Sociale.
Pachetul actelor legislative ce reglementează asigurarea cu pensii, anual se completează cu Legea
Republicii Moldova privind bugetul asigurărilor sociale de stat, care reglementează, atît mecanismul de
calcul şi plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, cît şi aspectele specifice ce ţin de
venituri şi cheltuieli.
La 25 martie 1999 a fost adoptată şi Legea RM cu privire la fondurile de pensii nestatale, potrivit
căreia contribuţiile achitate sunt benevole. În prezent sunt înregistrate 3 fonduri nestatale de pensii: FNP
“Primul fond de pensii”, FNP “Asigurare socială privată” şi FNP “PRIME EXIM-ASINT”.
În anul 2020 Guvernul a susținut un proiect de lege ce stabilește cadrul legal privind constituirea și
funcționarea fondurilor de pensii facultative (pilonul III) în Republica Moldova, deși legea fondurilor
nestatale de pensii a fost intrată în vigoare în anul 1999.
CNPF (Comisia Națională a Pieței Financiare) a specificat cerințele față de organizarea și instituirea
unei piețe pentru acumularea și oferirea de pensii facultative, pe baza economiilor capitalizate individuale, în
condiții de siguranță și de tratament echitabil pentru participanți.
Sistemul facultativ de fonduri de pensii se va forma pe baza contribuțiilor voluntare ale salariaților
și/sau angajatorilor.
De asemenea proiectul prevede un element nou menit să consolideze relația dintre angajat și
angajator prin materializarea unui plan de pensii ocupaționale.
Astfel, în timp ce fondurile de pensii facultative sunt axate în special pe componenta individuală,
fondurile de pensii ocupaționale se bazează pe componenta corporativă, fiind constituite la inițiativa
angajatorului, care achită contribuțiile pentru angajații săi.

Dreptul la pensie au :
• asiguraţii domiciliaţi în Republica Moldova, precum şi persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu
au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege;
• persoanele fizice proprietari sau arendaşi de terenuri agricole care prelucrează terenul în mod
individual (pentru 2020 este de 2736 lei, pentru 2018 – 2148 lei, cu 228 lei m.m. față de 2017);
• Persoanele asigurate în baza contractului individual de asigurare încheiat cu Casa Naţională de
Asigurări Sociale au dreptul la pensie în condiţiile prezentei legi (pentru 2020 este de 10740 lei pe an, pentru
2018-8424 lei pe an, cu 912 lei m.m. decât în 2017);
• Pentru titularii patentei de întreprinzător, cu excepția pensionarilor, persoanelor cu dizabilități,
precum și a persoanelor care se încadrează în alte categoriile de plătitori, tariful contribuției de asigurări
sociale de stat obligatorii va constitui 10740 de lei anual; Tot același tarif (pentru 2020 este de 10740 lei,
pentru 2018 - 8424 de lei anual) îl vor achita și persoanele fizice, cu excepția pensionarilor, persoanelor cu
dizabilități, precum și a persoanelor care se încadrează în unele categoriile de plătitori, care se regăsesc în
una din situațiile:
• fondatori ai întreprinderilor individuale;
• notari, învestiți în funcție în modul stabilit de lege;
• executori judecătorești, învestiți în funcție în modul stabilit de lege;
 • avocați care au înregistrată una din formele de organizare a activității de avocat în condițiile legii;
• administratori autorizați care au înregistrată una din formele de organizare a activității de
administrator în condițiile legii;
• persoane fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul, cu
excepția comerțului cu mărfuri supuse accizelor.

Acordurile privind asigurările sociale încheiate între Republica Moldova şi alte state
În cazul în care acordurile (convenţiile) privind asigurările sociale, inclusiv asigurarea cu pensii, la
care Republica Moldova este parte, cuprind alte reglementări decît cele din prezenta lege, se aplică normele
stabilite prin aceste acorduri (convenţii).

Sursele pentru plata pensiilor

Pensiile stabilite în conformitate cu prezenta lege se plătesc din fondul de pensii.
Veniturile fondului de pensii provin din:
a) contribuţiile de asigurări sociale de stat ;
b) transferurile de la bugetul de stat;
c) alte venituri.

Stagiul de cotizare
• În sistemul public, stagiul de cotizare însumează toate perioadele contributive.
• Perioadele necontributive ale asiguratului asimilate stagiului de cotizare sînt:
 perioada de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu termen redus;
 a 1 ) perioada de îndeplinire a serviciului militar prin contract sau a altui serviciu asimilat
acestuia, dacă nu este posibilă stabilirea pensiei în condiţiile Legii asigurării cu pensii a
militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne
nr. 1544-XII din 23 iunie 1993;
 b) perioada de îngrijire a unui copil pînă la vîrsta de 3 ani de către unul din părinţi sau de
tutore în caz de deces al ambilor părinţi;
 c) perioada în care asiguratul a beneficiat de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de
muncă, de ajutor de şomaj, de alocaţie pentru integrare sau reintegrare profesională.
 d) perioada de îngrijire a unui copil cu dizabilitate severă sub vîrsta de 18 ani de către unul
dintre părinți, tutore, curator, pînă la angajarea în funcția de asistent personal;
 e) perioada de rezidențiat în învățămîntul postuniversitar obligatoriu;
 f) perioadele de activitate necontributive în funcția de judecător și procuror de pînă la 31
decembrie 2005;
 g) perioadele în care au fost realizate activitățile specificate la art. 50 alin. (1) lit.
 d) îngrijirea unui invalid de gradul I, a unui copil invalid sub vîrsta de 16 ani sau a unei
persoane care a depășit vîrsta de 75 de ani;
 e) studiul în instituţiile de învăţămînt superior de zi pînă la 1 ianuarie 1999.
Perioadele asimilate stagiului de cotizare nu pot însuma în total mai mult de 8 ani

Calcularea stagiului de cotizare

• Stagiul de cotizare se exprimă în ani.
• Stagiul de cotizare al persoanelor angajate în baza contractului individual de muncă se calculează prin
însumarea lunilor pentru care s-au plătit contribuţii în mărimile stabilite de legislaţie şi împărţirea acestei
sume la 12. Rezultatul obţinut se rotunjeşte pînă la o unitate după virgulă. Cuantumul minim lunar al
contribuţiilor nu poate fi mai mic decît cuantumul contribuţiilor calculate din salariul minim lunar pe ţară
stabilit de legislaţie.
• Pentru persoanele angajate în sectorul agrar în baza contractului individual de muncă, perioada în care au
fost executate lucrările sezoniere se include în stagiul de cotizare, considerîndu-se un an de cotizare, cu
condiţia ca suma anuală a contribuţiilor să nu fie mai mică decît suma anuală a contribuţiilor calculate din
salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie. În cazul în care suma anuală a contribuţiilor achitate este mai
mică decît suma anuală a contribuţiilor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie, stagiul de
cotizare se calculează proporţional sumei achitate.
• Pentru celelalte categorii de contribuabili, cuantumul minim al contribuţiilor se stabileşte prin legea anuală
a bugetului asigurărilor sociale de stat.

Baza de calcul a pensiei

• Baza de calcul a pensiei o constituie venitul mediu lunar asigurat din toată perioada de activitate valorizat
la momentul stabilirii pensiei.
• Venitul mediu lunar asigurat se determină din suma contribuţiilor plătite în perioada de cotizare, cotele de
contribuţii stabilite şi numărul total de luni de cotizare.
•Pentru perioadele specificate la art. 5 lit. a), b), d) și e), la determinarea venitului mediu lunar asigurat
începînd cu 1 ianuarie 1999 se ia în considerare salariul minim lunar pe țară la data calculării pensiei. Pentru
perioadele specificate la lit. a 1 ) și f), la determinarea venitului mediu lunar asigurat începînd cu 1 ianuarie
1999 se ia în considerare salariul mediu lunar pe țară la data calculării pensiei.
• Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care Republica Moldova are încheiat acord în
domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care, după strămutare, au realizat pe
teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei,
baza de calcul a pensiei constituie venitul mediu lunar asigurat obţinut pe teritoriul Republicii Moldova după
strămutare.
• Pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care Republica Moldova are încheiat acord în
domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care, după strămutare, nu au activat şi nu
au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul
stabilirii pensiei, baza de calcul a pensiei constituie salariul lunar calculat unui lucrător de aceeaşi profesie
(funcţie) şi calificare în ramura respectivă, antrenat întro activitate similară în Republica Moldova, în baza
condiţiilor de salarizare, reglementate de stat, în goare la momentul stabilirii pensiei.
• Pevintru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat care făcea parte din URSS, cu care Republica
Moldova nu are încheiat acord în domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care,
după strămutare, nu au activat şi nu au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru
calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, însă confirmă stagiul de cotizare realizat pînă la 31 decembrie
1991 pe teritoriul URSS, baza de calcul a pensiei constituie salariul mediu lunar realizat pînă la 31
decembrie 1991.
•Cheltuielile aferente includerii în stagiul de cotizare a perioadelor specificate la art. 5 alin. (2) lit.
a)a1 )d)e)șif)seacoperădelabugetuldestat

Legea nr. 156 „privind sistemul public de pensii” prevede următoarele tipuri de pensii:
• pensie pentru limită de vîrstă;
• pensie de dizabilitate;
• pensie de urmaş;
• pensie specială (reprezintă pensia publică stabilită și plătită conform prevederilor altor legi);
• pensie anticipată pentru limită de vîrstă.
Dreptul de opţiune
• În cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea mai multor categorii de pensii, el poate
opta pentru o singură categorie.
• Pensionarului în drept să obţină o altă categorie de pensie i se acordă această pensie de la data depunerii
cererii şi documentelor necesare.
Pensia minima
(1) Cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă este echivalent cuantumului venitului lunar minim
garantat stabilit prin lege.
(2) Cuantumul pensiei minime de dizabilitate reprezintă:
- a) în cazul unei dizabilități severe – 75% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin
lege;
- b) în cazul unei dizabilități accentuate – 70% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit
prin lege;
- c) în cazul unei dizabilități medii – 50% din cuantumul venitului lunar minim garantat stabilit prin
lege.
(3) În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai mic decît cuantumul pensiei minime
pentru categoria respectivă, diferența dintre aceste cuantumuri se acoperă din mijloacele bugetului de stat.

Indexarea pensiei
•Pensiile se indexează anual, la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie creşterea anuală a indicelui
preţurilor de consum pentru anul precedent, determinate în modul stabilit de Guvern, indexării fiind supusă
numai partea de pensii achitată din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de stat.
•În cazul în care creșterea anuală a indicelui prețurilor de consum este mai mică de 2%, indexarea nu se
efectuează. Indexarea următoare se va efectua în cazul în care creșterea indicelui prețurilor de consum
cumulativ de la indexarea precedentă va constitui nu mai puțin de 2%.
•Diferenţa prevăzută la calcularea pensiei minime se indexează anual, suma rezultată din indexare fiind
achitată din mijloacele bugetului de stat.

Pensia pentru limită de vîrstă

Dreptul la pensie pentru limită de vîrstă se acordă dacă sînt îndeplinite cumulativ condiţiile privind vîrstele
de pensionare și stagiile de cotizare prevăzute de prezenta lege.
Condiţiile de stabilire a pensiei pentru limită de vîrstă
-Pensia pentru limită de vîrstă poate fi stabilită la împlinirea vîrstelor standard de pensionare, cu condiția
realizării stagiului minim de cotizare de 15 ani.
- Asiguratul care, la împlinirea vîrstei standard de pensionare, nu are stagiul minim de cotizare prevăzut la
alin. (1) are dreptul la alocație în condițiile Legii nr. 499 din 14 iulie 1999 privind alocațiile sociale de stat
pentru unele categorii de cetățeni.
- În cazul în care, la împlinirea vîrstei standard de pensionare, asiguratul nu își exercită dreptul la pensie, la
stabilirea pensiei se va lua în considerare stagiul de cotizare realizat la data solicitării.

Calcularea pensiei pentru limită de vîrstă

(1) Cuantumul pensiei pentru limită de vîrstă se determină conform formulei de calcul din anexa nr. 2,
reieșind din rata de acumulare de 1,35%, venitul mediu lunar asigurat, valorizat conform prevederilor art. 8,
și stagiul de cotizare realizat.
(2) În cazul în care cuantumul pensiei calculate pentru un stagiu de cotizare prevăzut la art. 42 alin.(1) este
mai mic decît cuantumul pensiei minime stabilite la art. 12 alin. (1), se acordă pensia minimă respectivă.
(3) În cazul în care pensia calculată în condițiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub nivelul pensiei
minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decît pensia minimă diminuată
proporțional stagiului de cotizare realizat.

Pensia anticipată pentru limită de vîrstă

- Asiguratul care a realizat stagiul complet de poate solicita stabilirea anticipată a pensiei pentru limită de
vîrstă cu cel mult trei ani înaintea împlinirii vîrstei standard de pensionare de 63 de ani pentru bărbaţi şi
femei.
- La calcularea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate pentru limită de vîrstă nu se iau în
calcul perioadele necontributive prevăzute de prezenta lege.
- Cuantumul pensiei anticipate se stabilește în aceleași condiții în care se stabilește cel al pensiei pentru
limită de vîrstă.
- La data îndeplinirii cumulative a condițiilor pentru acordarea pensiilor pentru limită de vîrstă prevăzute de
lege se acordă, la cerere, pensie pentru limită de vîrstă prin adăugarea perioadelor necontributive asimilate și
a celor contributive.

Calcularea pensiei pentru limită de vîrstă

• cuantumul integral al pensiei pentru limită de vîrstă se determină din calculul a 1,4% din venitul mediul
lunar sigurat pentru fiecare an de cotizare din stagiul necesar .
• asiguratul care a realizat un stagiu de cotizare mai mare decît stagiul de cotizare necesar beneficiază,
pentru fiecare an de cotizare în plus, de un spor, la pensia integrală, de 2% din venitul mediu lunar asigurat.
• în cazul în care asiguratul îndeplineşte condiţiile de pensionare, dar nu-şi exercită dreptul la pensie, la
stabilirea pensiei el beneficiază, pentru fiecare an de cotizare realizat după împlinirea vîrstei standard de
pensionare, de un spor la pensie de 2% din venitul mediu lunar asigurat.
• în cazul în care cuantumul pensiei calculat pentru un stagiu de cotizare necesar este mai mic decît
cuantumul pensiei minime, se acordă pensie minimă.
• în cazul în care pensia calculată în condiţiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub nivelul pensiei
minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decît pensia minimă diminuată
proporţional stagiului de cotizare realizat.

Calcularea pensiei pentru limită de vîrstă

- Cuantumul pensiei pentru limită de vîrstă se determină conform formulei de calcul din anexa nr. 2, LP290
din 16.12.16, MO478-490/30.12.16 reieșind din rata de acumulare de 1,35%, venitul mediu lunar asigurat,
valorizat conform prevederilor art. 8, și stagiul de cotizare realizat.
- În cazul în care cuantumul pensiei calculate pentru un stagiu de cotizare este mai mic decît cuantumul
pensiei minime stabilite, se acordă pensia minimă respectivă.
- În cazul în care pensia calculată în condițiile unui stagiu de cotizare incomplet este sub nivelul pensiei
minime, asiguratului i se acordă pensia calculată, care nu poate fi mai mică decît pensia minimă diminuată
proporțional stagiului de cotizare realizat.
Începînd cu 1 ianuarie 1999, pentru femeile care au născut şi au educat pînă la vîrsta de 8 ani 5 şi mai
mulţi copii se stabileşte vîrsta de pensionare de 50 de ani şi 9 luni. În fiecare an ulterior, vîrsta de pensionare
se majorează cu 9 luni. Începînd cu 1 ianuarie 2004, pentru femeile din categoria menţionată se stabileşte
vîrsta de pensionare de 54 de ani.
 De la 1 iulie 2017, pentru femeile care au născut și educat pînă la vîrsta de 8 ani cinci și mai mulți
copii se aplică vîrstele standard de pensionare conform tabelului dat, diminuate cu 3 ani.

Vîrstele de pensionare
Începînd cu 1 iulie 2019, se stabilește vîrsta standard de pensionare de 63 de ani pentru bărbați și,
începînd cu 1 iulie 2028, vîrsta standard de pensionare de 63 de ani pentru femei. Atingerea acestor vîrste se
realizează prin creșterea anuală a vîrstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în tabel.
De la 1 iulie Vîrsta standard de pensionare
Bărbați Femei
2017 62 ani 4 luni 57 ani 6 luni
2018 62 ani 8 luni 58 ani
2019 63 ani 58 ani 6 luni
2020 63 ani 59 ani
2021 63 ani 59 ani 6 luni
2022 63 ani 60 ani
2023 63 ani 60 ani 6 luni
2024 63 ani 61 ani
2025 63 ani 61 ani 6 luni
2026 63 ani 62 ani
2027 63 ani 62 ani 6 luni
2028 63 ani 63 ani

De la 1 iulie 2017, pentru femeile care au născut și educat pînă la vîrsta de 8 ani cinci și mai mulți
copii se aplică vîrstele standard de pensionare conform tabelului dat, diminuate cu 3 ani.
Stagiul complet de cotizare de 34 de ani: pentru bărbaţi începînd cu 1 iulie 2018, iar pentru femei
începînd cu 1 iulie 2024, conform eşalonării prevăzute în tabel
De la 1 iulie Stagiul complet de cotizare
Bărbați Femei
2017 33 ani 6 luni 30 ani 6 luni
2018 34 ani 31 ani
2019 34 ani 31 ani 6 luni
2020 34 ani 32 ani
2021 34 ani 32 ani 6 luni
2022 34 ani 33 ani
2023 34 ani 33 ani 6 luni
2024 34 ani 34 ani

Se stabileşte stagiul special realizat la lucrări foarte nocive şi foarte grele, necesar obţinerii
drepturilor la pensie pentru limită de vîrstă de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru femei.
Stagiul special se include la determinarea dreptului la pensie cu condiţia că persoanele au fost
ocupate în aceste lucrări ziua completă de muncă.
Pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare în condiţii deosebite de muncă cel puţin 10 ani
compleţi, vîrsta standard de pensionare stabilită în tabelul nr. 2 se diminuează conform tabelului nr. 21. Lista
locurilor de muncă în condiţii deosebite, în temeiul căreia se acordă pensie pentru limită de vîrstă în condiţii
avantajoase, precum şi modul de aplicare a acestei liste se aprobă de Guvern.
Stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite de Reducerea vîrstei standard de pensionare
muncă (ani împliniţi) prevăzute în tabelul nr. 2
10 5 ani
11 5 ani 6 luni
12 6 ani
13 6 ani 6 luni
14 7 ani
15 7 ani 6 luni
16 8 ani
17 8 ani 6 luni
18 9 ani
19 9 ani 6 luni
20 de ani și mai mult 10 ani

Plata pensiei pentru limită de vîrstă

Pensia pentru limită de vîrstă se plăteşte integral, inclusiv pensionarilor care realizează venituri
pasibile de asigurări sociale de stat.
Plata pensiei pentru limită de vîrstă persoanelor care se află la întreţinerea deplină a statului se
efectuează în mărime de 25% din pensia stabilită.

Pensia de dizabilitate
Dizabilitatea şi capacitatea de muncă, cauzele, gradul şi timpul survenirii acestora se constată de
către Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile sale
teritoriale în baza Instrucţiunii privind modul de determinare a dizabilităţii şi capacităţii de muncă, aprobate
de Guvern.
Are dreptul la pensie de dizabilitate persoana asigurată căreia, în urma expertizării de către Consiliul
Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau structurile sale teritoriale, i s-a stabilit
dizabilitate din cauza:
• unei afecțiuni generale;
• unui accident de muncă;
• unei boli profesionale.

Asiguratul încadrat într-un grad de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală beneficiază de o

pensie de dizabilitate dacă îndeplineşte condiţiile de stagiu de cotizare, în raport cu vîrsta la data constatării
invalidităţii, conform acestui tabel. Pensia de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau boală
profesională se stabileşte indiferent de durata stagiului de cotizare.
Vîrsta la data constatării dizabilității Stagiul de cotizare (ani
Pînă la 23 de ani 2
23–29 de ani 4
29–33 de ani 7
33–37 de ani 10
37–41 de ani 13
Peste 41 de ani 15
 Cuantumul pensiei de invaliditate se calculează în raport cu gradul de invaliditate conform
formulelor stabilite de Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat, care iau în consideraţie stagiul de
cotizare şi venitul mediu lunar asigurat.
În cazul în care cuantumul pensiei de invaliditate, calculate conform legii este mai mic decît
cuantumul pensiei minime de invaliditate stabilit, se acordă pensie minimă de invaliditate.
În cazul încadrării în alt grad de dizabilitate, cuantumul pensiei se determină din venitul mediu lunar
asigurat luat în considerare la stabilirea iniţială a pensiei, ţinîndu-se cont de toate indexările (recalculările)
efectuate anterior încadrării în alt grad de dizabilitate.

Plata pensiei de dizabilitate

Pensia de dizabilitate se plăteşte integral, inclusiv pensionarilor care realizează venituri pasibile de
asigurări sociale de stat.
Plata pensiei de dizabilitate persoanelor care se află la întreţinerea deplină a statului se efectuează în
mărime de 25% din pensia stabilită.

Pensia de urmaş
Pensia de urmaș se acordă dacă persoana decedată beneficia de pensie pentru limită de vîrstă sau de
pensie de dizabilitate ori îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii de dizabilitate prevăzute la
capitolul II secțiunea 3 din prezenta lege.
Pensia de urmaş se acordă indiferent de durata stagiului de cotizare în cazul în care decesul
întreţinătorului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
Pensia de urmaş se stabileşte în cazul în care întreţinătorul, decedat în urma unei boli generale, a
realizat un stagiu de cotizare care i-ar fi acordat dreptul la stabilirea pensiei de dizabilitate.

Pensiile de urmaş se stabilesc:

• copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt de zi
(secundar, mediu de specialitate şi superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani;
• soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului întreținătorului sau pe parcursul a 5 ani după
deces, a împlinit vîrsta de pensionare prevăzută la art.41 alin.(1) sau a fost încadrat în grad sever sau
accentuat de dizabilitate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;
• soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai
întreținătoruluidecedat, pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea
copilului pînă la vîrsta de 3 ani.
• Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează şi după înfierea lor. În caz de deces al înfietorului,
copiii înfiaţi pot opta pentru o singură pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul decedat.

Calcularea pensiei de urmaș

Pensia de urmaș, în cazul în care întreținătorul era beneficiar de pensie pentru limită de vîrstă sau de
pensie de dizabilitate severă, se stabilește procentual din pensia pentru limită de vîrstă sau din pensia de
dizabilitate severă aflată în plată sau actualizată, după caz, iar în cazul în care întreținătorul nu era beneficiar
de pensie sau era beneficiar de pensie de dizabilitate accentuată sau medie, se stabilește procentual din
pensia potențială calculată pentru dizabilitate severă. Cuantumul pensiei de urmaș se calculează în mărime
de 50% pentru fiecare urmaș.
Cuantumul pensiei de urmaș în cazul copiilor rămași fără ocrotire părintească în urma decesului
ambilor părinți reprezintă însumarea drepturilor de urmaș calculate după fiecare părinte.
 Pensiile unor categorii de cetăţeni
Legislaţia Republicii Moldova prevede condiţii speciale de stabilire a pensiilor pentru unele
categorii de cetăţeni (judecători, procurori, aleşi locali, funcţionari publici etc.). Diferenţa faţă de condiţiile
generale de stabilire a pensiilor constă în unele facilităţi acordate acestor categorii, scopul cărora a fost
evidenţierea şi aprecierea meritelor faţă de stat.

Pensia unor categorii de angajaţi din aviaţia civilă

(1) Se acordă pensie, cu condiţia încetării activităţii în funcţia respectivă, unor categorii de angajaţi
din aviaţia civilă indiferent de subordonarea departamentală a întreprinderilor în care sînt încadraţi:
- a) membrilor personalului navigant, precum şi însoţitorilor de bord, la împlinirea vîrstei de 45
de ani, dacă au realizat în condiţii speciale un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii
şi 20 de ani femeile;
- b) lucrătorilor care efectuează dirijarea traficului aerian şi dispun de adeverinţă de dispecer la
împlinirea vîrstei de 55 de ani bărbaţii şi 50 de ani femeile, dacă au realizat un stagiu de
cotizare în funcţiile respective de cel puţin 12 ani şi 6 luni bărbaţii şi 10 ani femeile şi un
stagiu general de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile;
- c) personalului de ingineri şi tehnicieni la împlinirea vîrstei de 55 de ani bărbaţii şi 50 de ani
femeile dacă au realizat un stagiu de cotizare în funcţiile respective de cel puţin 20 de ani
bărbaţii şi 15 ani femeile şi un stagiu general de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii şi 20
de ani femeile.
Modul de calculare a stagiului de cotizare pentru categoriile de asiguraţi indicate la alin.(1) şi Lista
funcţiilor conform cărora se oferă dreptul la pensie în condiţiile prezentului articol se determină de Guvern.
Cuantumul pensiei angajaţilor din aviaţia civilă constituie 35% din venitul mediu lunar asigurat
realizat în ultimii 5 ani de activitate în funcţiile menţionate la alin.(1).
Asiguraţii beneficiază, pentru fiecare an complet de stagiu de cotizare în plus în funcţiile prevăzute la
alin. (1), de un spor la pensia integrală de 2% din venitul mediu lunar asigurat, dar mărimea totală a pensiei
nu poate depăşi 75% din venitul mediu lunar asigurat.
Venitul asigurat realizat în perioada de pînă la 1 ianuarie 1999 se actualizează prin înmulţirea
coeficientului individual, care nu poate depăşi 5,0, determinat pentru perioada respectivă în modul prevăzut
în anexa nr.4, la salariul mediu lunar pe ţară pentru anul precedent anului de stabilire a pensiei.
Venitul asigurat realizat după 1 ianuarie 1999 se ia în considerare în valoarea sa reală.

Pensia unor categorii de angajaţi din domeniul culturii

(1) Se acordă pensie, în condiţiile încetării vităţii în funcţia respectivă, unor categorii de angajaţi din
instituţiile de cultură şi artă naţionale de stat şi municipale:
- artiştilor de balet, artiştilor din ansamblurile profesioniste de dansuri, dacă au realizat un
stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani în funcțiile respective, atît bărbaţii, cît şi femeile;
- b) artiştilor de circ, instrumentiştilor suflători (instrumente aerofone), dacă au realizat un
stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în funcțiile respective, atît bărbaţii, cît şi femeile (se
iau în considerare și funcțiile prevăzute la lit. a)).
(2) Modul de calculare a stagiului de cotizare pentru categoriile de asiguraţi indicate la alin. (1) şi
Lista funcţiilor conform cărora se oferă dreptul la pensie în condiţiile prezentului articol se determină de
Guvern.
(3) Pentru asiguratul care a activat în funcțiile menționate la alin. (1), pensia se calculează conform
anexei nr. 2 sau anexei nr. 4.
 (4) Pensia se stabileşte de către organele de asigurări sociale. Cheltuielile pentru achitarea pensiilor
sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită a pensiei – din bugetul asigurărilor sociale de
stat şi 50% – din bugetul de stat.
(5) La calcularea stagiului de cotizare ce acordă dreptul la pensie unor categorii de angajați din
domeniul culturii se iau în considerare numai perioadele de activitate efectivă în funcțiile din cadrul
instituțiilor de cultură și artă naționale de stat și municipale.

Pensie pentru funcţionarii publici vârstă

- bărbaţi – 60 ani
femei – 55 ani
- stagiu de cotizare necesar (realizat până la 01.01.2017)
bărbaţi – 33 ani
femei – 30 ani
- stagiul de cotizare în serviciul public 15 ani în serviciul public (realizat până la 01.01.2017)

Notă: - În fiecare an la 1 iulie se majorează vârsta de pensionare cu 6 luni până la atingerea vârstei de
pensionare pentru bărbaţi – 62 ani şi pentru femei – 57 ani (anul 2020);
- În fiecare an la 1 iulie stagiul de cotizare necesar obţinerii dreptului la pensie pentru bărbaţi se
majorează cu 6 luni până la atingerea stagiului de cotizare de 35 de ani (anul 2020).

Pensie pentru judecători

- vârstă - 50 de ani;
- vechimea în muncă - 20 de ani;
- stagiu special de 12 ani 6 luni (ca judecător);
- demisia sau eliberarea din funcţia de judecător.
Notă: - Pensiile pentru judecători se vor stabili până la 01.01.2018

Pensie pentru procurori

- vârsta 53 ani;
- stagiu de cotizare necesar: bărbaţi - 32 ani, femei - 30 ani
- stagiu special -15 ani (ca procuror)
Notă: - Pensiile pentru procurori se vor stabili până la 01.01.2018
- La 1 iulie 2017 se majorează vârsta de pensionare cu 6 luni şi va constitui 53 ani 6 luni;
- La 1 iulie stagiul de cotizare pentru bărbaţi se majorează cu 2 ani, şi va constitui 34 ani.

Indemnizația în cazul decesului unuia dintre soți

Indemnizaţia în cazul decesului soţului se stabileşte dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
- la data decesului, soţul decedat beneficia de pensie pentru limită de vîrstă stabilită în condiţiile
Legii nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind sistemul public de pensii mai puţin de 5 ani după stabilirea
pensiei;
- decesul a survenit începînd cu 01.01.2020;
- soţul supravieţuitor, indiferent de vîrstă, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată;
 - indemnizaţia în cazul decesului unuia dintre soţi se acordă indiferent dacă soţul supravieţuitor este
sau nu beneficiar de pensii în sistemul public de pensii, cu condiţia că pensia aflată în plată a soţului
supravieţuitor sau venitul lunar asigurat realizat de către acesta în luna decesului soţului nu depăşeşte de 1,5
ori minimul de existenţă pentru pensionari, conform datelor Biroului Naţional de Statistică disponibile la
momentul solicitării indemnizaţiei;
- indemnizaţia în cazul decesului unuia dintre soţi a fost solicitată în termen de 3 ani de la data
decesului.

TEMA 5. PRESTAŢIILE DE ASIGURĂRI SOCIALE ÎN RM

Dreptul la prestaţii de asigurări sociale
• Dreptul la prestaţii de asigurări sociale, în condiţiile prezentei legi, se exercită prin sistemul public
de asigurări sociale.
• La prestaţii de asigurări sociale au dreptul asiguraţii cu domiciliul sau reşedinţa în Republica
Moldova şi şomerii cu drept la ajutor de şomaj
• Persoana are dreptul la prestaţiile de asigurări sociale legate de riscurile sociale de care este
asigurată.
• Persoanele asigurate au dreptul, în condiţiile prezentei legi, la prestaţii de asigurări sociale şi în
cazurile în care riscul asigurat s-a produs în perioada de probă sau în ziua concedierii. În cazul persoanelor
angajate în baza contractului individual de muncă pe durată determinată precum şi în cazul lichidării unităţii,
dreptul la prestaţii încetează la data încetării contractului, cu excepţia dreptului la indemnizaţie de
maternitate şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă survenită în urma unui accident de
muncă sau a unei boli profesionale. În cazul încetării contractului individual de muncă pe durată
determinată, precum şi în cazul lichidării unităţii în perioada aflării în concediu pentru îngrijirea copilului
pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani, dreptul la indemnizaţia pentru creşterea copilului se menţine şi după
încetarea contractului, cu condiţia că asiguratul nu se angajează la o altă unitate.
• Dreptul persoanei asigurate la indemnizaţiile prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) şi art. 15
alin. (1) lit. a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare ortopedică se
stabileşte dacă aceasta confirmă, prin declaraţie pe propria răspundere, pierderea, la toate unităţile în care
desfăşoară activităţi, a venitului asigurat pentru întreaga perioadă a concediului medical. Persoanele
asigurate au dreptul, în condiţiile prezentei legi, la prestaţii de asigurări sociale şi în cazurile în care riscul
asigurat s-a produs în perioada de probă sau în ziua concedierii.
• Categoriile de persoane asigurate obligatoriu în sistemul public sînt specificate în Legea nr.489-XIV
din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale.

Prestaţiile de asigurări sociale reprezintă toate formele de plăţi achitate persoanelor asigurate din
Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat

Asiguraţii sistemului public de asigurări sociale au dreptul la următoarele prestaţii:

a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente
nelegate de muncă;
b) prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);
c) prestaţie pentru recuperarea capacităţii de muncă;
d) indemnizaţie de maternitate;
 e) indemnizaţie unică la naşterea copilului [abrogată prin LP178 din 11.07.12, MO190-192/14.09.12
art.644; în vigoare 01.01.13];
f) indemnizaţie pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani;
g) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
h) ajutor de deces.
Şomerii au dreptul la prestaţiile prevăzute la lit.a), d) şi h).
Modul de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale se stabileşte de Guvern.

Condiţiile de acordare a prestaţiilor de asigurări sociale

Asiguraţii au dreptul la prestaţii de asigurări sociale dacă au un stagiu total de cotizare de cel puţin 3
ani.
Asiguraţii care au un stagiu total de cotizare de pînă la 3 ani beneficiază de prestaţii de asigurări
sociale dacă au un stagiu de cotizare de cel puţin 3 luni, realizat în ultimele 12 luni anterioare producerii
riscului asigurat.
Asiguraţii care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată,
inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere, beneficiază de prestaţii de asigurări sociale dacă au stagiul de
cotizare specificat la alin.(1) sau (2) ori de cel puţin 12 luni, realizat în ultimele 24 de luni anterioare
producerii riscului asigurat.
Şomerii beneficiază de prestaţii de asigurări sociale cu condiţia suspendării pentru această perioadă a
plăţii ajutorului de şomaj sau a bursei.
Ajutorul de deces se acordă asiguraţilor indiferent de durata stagiului de cotizare, precum şi
persoanelor care nu au statut de asigurat, dar care confirmă stagiul de cotizare de cel puţin 3 ani.

(1) Baza de calcul al indemnizaţiilor de asigurări sociale o constituie venitul mediu lunar asigurat
realizat în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat, venit din care au
fost calculate contribuţii individuale de asigurări sociale.
(2) Baza de calcul al indemnizaţiei de asigurări sociale pentru creşterea copilului pînă la
împlinirea vîrstei de 3 ani o constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni
calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, venit din care au fost calculate contribuţii individuale de
asigurări sociale. Lunile calendaristice ale concediului prenatal se substituie cu acelaşi număr de luni
calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul.
(3) Venitul asigurat pentru lunile incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor de
asigurări sociale nu poate depăşi plafonul venitului din care se calculează contribuţiile individuale de
asigurări sociale stabilit prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul respectiv. În cazul în
care în calcul se include anul calendaristic incomplet, venitul asigurat se plafonează reieşind din numărul de
luni în care s-a calculat venitul asigurat.
(4) Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a venitului asigurat realizat la toate
unităţile în ultimele 12 luni calendaristice premergătoare lunii producerii riscului asigurat.
(5) În cazul lipsei integrale a venitului asigurat la toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice
din perioada celor 12 luni calendaristice incluse în calcul la determinarea bazei de calcul al indemnizaţiilor
din motiv de concediu medical, concediu de maternitate, concediu pentru îngrijirea copilului pînă la
împlinirea vîrstei de 3 ani, şomaj cu drept de ajutor de şomaj, aceste luni se includ în calcul cu venit lunar
asigurat în cuantumul unui salariu tarifar pentru categoria I de salarizare în sectorul bugetar sau, după caz, în
cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real în vigoare la data producerii riscului asigurat, la locul
de muncă de bază al asiguratului ori, la cererea asiguratului, se substituie cu acelaşi număr de luni
calendaristice imediat premergătoare perioadei incluse în calcul, cu condiţia că aceasta va duce la majorarea
cuantumului indemnizaţiei. Această prevedere nu se aplică în cazul lipsei integrale a venitului asigurat la
toate unităţile în unele şi aceleaşi luni calendaristice din perioada celor 12 luni calendaristice.

Termenele de plată a indemnizaţiilor de asigurări sociale

1. Plata indemnizaţiilor de asigurări sociale se efectuează:
- a) lunar, cel tîrziu la data achitării salariului pentru luna respectivă, în cazul asiguraţilor cu
contract individual de muncă;
- b) la data depunerii certificatului medical sau în cel mult 10 zile de la această dată în cazul
celorlalte categorii de asiguraţi, al pensionarilor şi şomerilor.
2. Plata ajutorului de deces se efectuează în cel mult 3 zile lucrătoare de la data prezentării tuturor
actelor necesare.

Persoanele cărora li se plăteşte indemnizaţie de asigurări sociale

1.Indemnizaţia de asigurări sociale se plăteşte beneficiarului, reprezentantului legal sau persoanei lui
de încredere.
2.Indemnizaţia de asigurări sociale stabilită pentru luna în curs şi neplătită asiguratului decedat se
plăteşte soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, persoanei care dovedeşte că l-a
îngrijit pînă la data decesului.
3.Indemnizaţia de asigurări sociale neplătită la timp din vina organului care o stabileşte sau o plăteşte
se plăteşte integral soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, persoanei care dovedeşte
că a îngrijit asiguratul decedat.

Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă

• Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă este de cel
mult 180 de zile în cursul unui an calendaristic.
• Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, începînd cu a 120-a zi, se plăteşte în cazul
prelungirii concediului medical, avizat de Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi
Capacităţii de Muncă (CNDDCM).
• Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă asiguraţilor cu
contract individual de muncă de o durată determinată, inclusiv celor angajaţi la lucrări sezoniere şi
şomerilor, este de cel mult 30 de zile în cursul unui an calendaristic şi, respectiv, în perioada de acordare a
indemnizaţiei de şomaj.
• Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă tuturor
beneficiarilor ce cad sub incidenţa prezentei legi, în caz de tuberculoză, SIDA şi cancer de orice tip, cu
avizarea CNDDCM, este de cel mult un an pe parcursul ultimilor 2 ani.
• Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu sarcina se acordă pe durata
concediului medical fără restricţii.
• Pentru cazurile neîntrerupte de incapacitate temporară de muncă, cu trecere dintrun an calendaristic
în altul, calculul zilelor se efectuează pentru toată perioada, începînd cu prima zi de incapacitate temporară
de muncă.

Dreptul la prelungirea perioadei pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate

temporară de muncă
• Medicul curant propune încadrarea în grad de dizabilitate în cazul în care bolnavul nu a fost
recuperat la expirarea perioadei pentru care se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă,
stabilită în conformitate cu prezenta lege. În cazul în care măsurile de tratament şi reabilitare nu s-au soldat
cu ameliorarea stării de sănătate, boala sau trauma are o evoluţie îndelungată şi/sau au apărut semne de
dizabilitate cu pierderea capacităţii de muncă, trimiterea bolnavului la expertizare se efectuează indiferent de
durata concediului medical. În situaţii temeinic motivate privind posibilitatea recuperării, medicul curant
propune prelungirea concediului medical peste 180 de zile, în scopul evitării încadrării în grad de dizabilitate
şi al menţinerii asiguratului în activitate.
• În situaţii temeinic motivate privind posibilitatea recuperării, medicul curant propune prelungirea
concediului medical peste 180 de zile, în scopul evitării încadrării în grad de dizabilitate şi al menţinerii
asiguratului în activitate.
• CNDDCM decide, după caz, prelungirea concediului medical pentru continuarea programului
recuperator, transferul temporar la o altă muncă, reducerea programului de lucru, reluarea activităţii
profesionale sau încadrarea în grad de dizabilitate.
• Prelungirea concediului medical peste 180 de zile se face pentru cel mult 30 de zile, în funcţie de
evoluţia cazului şi de rezultatele acţiunilor de recuperare, în baza avizului CNDDCM.
• În cazul prelungirii concediului medical peste 180 de zile, indemnizaţia pentru incapacitate
temporară de muncă se acordă pentru întreaga perioadă de concediu medical prelungit.

Cuantumul lunar
Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se stabileşte diferenţiat, în
funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:
• a) 60% din baza de calcul stabilită conform art.7 - în cazul unui stagiu de cotizare de pînă la 5 ani;
• b) 70% din baza de calcul stabilită conform art.7 - în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi
8 ani;
• c) 90% din baza de calcul stabilită conform art.7 - în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA sau
de cancer de orice tip este de 100% din baza de calcul stabilită.

Sursele de finanţare a prestaţiilor de asigurări sociale

Plata prestaţiilor de asigurări sociale prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b), c), d), e), f), g), h) se
efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Începînd cu anul 2013, plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli
obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, se efectuează în modul următor:
a) primele cinci zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă se plătesc din mijloacele
financiare ale angajatorului, însă nu mai mult de 15 zile cumulative pe parcursul unui an calendaristic în
cazul mai multor perioade de incapacitate temporară de muncă iar şomerilor li se plătesc din mijloacele
bugetului asigurărilor sociale de stat din prima zi;
b) începînd cu a şasea zi calendaristică de incapacitate temporară de muncă, iar în cazul mai multor
perioade de incapacitate temporară de muncă – începînd cu prima zi după expirarea celor 15 zile cumulative
plătite din mijloacele angajatorului, indemnizaţia se plăteşte din mijloacele bugetului asigurărilor sociale de
stat.
c) Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, de SIDA, de
cancer de orice tip sau de apariţia riscului de întrerupere a sarcinii, precum şi plata indemnizaţiei pentru
incapacitate temporară de muncă femeilor gravide care se află la evidenţă în instituţiile medico-sanitare, se
efectuează integral de la bugetul asigurărilor sociale de stat, începînd cu prima zi calendaristică de
incapacitate temporară de muncă.
 Dreptul la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în anumite situaţii
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se acordă şi în cazul în care incapacitatea de
muncă a survenit în timpul concediului de odihnă anual.
Acesta din urmă se prelungeşte cu durata incapacităţii temporare de muncă ce a decurs în interiorul
său.
Nu se acordă indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pentru zilele în care salariatul s-a
aflat în concediu neplătit.

Acordarea indemnizaţiilor de asigurări sociale persoanelor care desfăşoară activităţi în mai

multe unităţi
Pentru persoana care desfăşoară activităţi în mai multe unităţi, în fiecare fiind asigurată conform
legislaţiei, indemnizaţiile de asigurări sociale se calculează în funcţie de venitul total asigurat, calculat în
conformitate cu art.7.

Prestaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asiguratul are dreptul la indemnizaţie pentru carantină.
Indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguratului căruia i se interzice să-şi continue activitatea
din cauza carantinei, pe o durată stabilită prin certificat de concediu medical, eliberat conform legislaţiei în
vigoare.
Prestaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor se stabileşte în condiţiile şi în cuantumurile prevăzute de
prezenta lege.

Prestaţiile pentru recuperarea capacităţii de muncă

În scopul recuperării capacităţii de muncă, asiguratul are dreptul la:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare ortopedică;
b) tratament balneosanatorial.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă în legătură cu protezare ortopedică se acordă,
în cazul în care asiguratul este internat în staţionar pentru protezare şi/sau pentru intervenţie ortopedică, pe
toată perioada de aflare în staţionar.
Modul de acordare a biletelor de tratament balneosanatorial se stabileşte de Guvern.

Plata indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă în cazul falimentului

angajatorului
În cazul falimentului angajatorului, indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, ce a
început să curgă anterior acestei situaţii, se plăteşte analogic salariului, în temeiul art.54 din Legea
insolvabilităţii nr.632- XV din 14 noiembrie 2001, din contul bugetului asigurărilor sociale de stat.

Stingerea dreptului la indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă

• Asiguratul nu este în drept să primească indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă în
cazul în care:
a) îşi cauzează premeditat daune sănătăţii;
b) şi-a pierdut capacitatea de muncă în urma comiterii unei crime;
c) a urmat tratament forţat, conform hotărîrii judecătoreşti, cu excepţia persoanelor cu dizabilităţi
mintale;
d) se află în detenţie sau în proces de expertizare medico-legală;
e) neglijează serviciile medicale sau de reabilitare care îi stau la dispoziţie;
 f) prezintă acte false; g) certificatul de concediu medical a fost anulat în modul stabilit de Ministerul
Sănătăţii;
h) se deplasează peste hotarele ţării în perioada aflării în concediul medical, cu excepţia deplasării cu
scop de tratament.
• Modul de restituire a sumelor plătite necuvenit se stabileşte de Guvern.

Indemnizaţia de maternitate
Asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor salariaţi şi şomerele care s-au aflat la evidenţă în
instituţiile medico-sanitare din Republica Moldova, care au dreptul la concediu de maternitate, ce include
concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate.
Indemnizaţia de maternitate se acordă integral la a 30-a săptămînă de sarcină, pe o perioadă de 126
de zile calendaristice, iar în cazul naşterilor complicate ori al naşterii a doi sau mai mulţi copii – de 140 de
zile calendaristice. În cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi, îndemnizaţia de maternitate se acordă pe o
perioadă majorată cu 42 de zile calendaristice pentru concediul prenatal şi cu 14 zile calendaristice pentru
concediul postnatal.
În cazul în care copilul se naşte mort sau moare în perioada concediului postnatal, indemnizaţia de
maternitate se acordă pentru perioada stabilită, potrivit alin.(2).
Cuantumul lunar al acestei indemnizaţii este de 100% din baza de calcul stabilită.
În sensul prezentului articol, se consideră că soţia se află la întreţinerea soţului asigurat dacă pe
parcursul a 9 luni consecutive premergătoare lunii acordării concediului de maternitate nu a fost încadrată în
niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 4 (Sursele de finanţare a prestaţiilor de asigurări sociale) al Legii
privind sistemul public de asigurări sociale sau dacă şi-a pierdut statutul de asigurat în această perioadă din
motive ce nu i se pot imputa (art. 86, alin. (1), lit. b), c), d), f), x) şi y) din Codul.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului

• Asiguratul care se află în concediul pentru îngrijirea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani la
toate unităţile în care desfăşoară activităţi are dreptul la indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului de la
data acordării concediului şi pînă la vîrsta de 3 ani a copilului. În cazul în care data acordării concediului
pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizaţia se stabileşte începînd de la data ultimei
acordări a concediului.
• De indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului beneficiază, la cerere, opţional: unul dintre
părinţi, bunelul, bunica, o altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului, precum şi tutorele, dacă
sînt persoane asigurate şi îndeplinesc condiţiile de realizare a stagiului de cotizare prevăzute la art. 6 alin.
(1), (2) sau (3).
• În cazul în care beneficiarul de indemnizaţie pentru creşterea copilului îşi reia activitatea în
condiţiile timpului de muncă integral înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului sau se
angajează la o altă unitate, indemnizaţia stabilită se suspendă şi se stabileşte uneia dintre persoanele
prevăzute la alin. (2), dacă întruneşte condiţiile prevăzute la art. 6 alin. (1), (2) sau (3).
• În cazul în care mama sau tata (beneficiar de indemnizaţie) îşi reia activitatea în condiţiile
timpului de muncă parţial, indemnizaţia nu se suspendă.
• În cazul copiilor gemeni sau în cazul mai multor copii în vîrstă de pînă la 3 ani, de dreptul la
indemnizaţie pentru creşterea copilului beneficiază, la cerere, opţional: concomitent ambii părinţi sau
concomitent două persoane asigurate menţionate la alin. (2). Fiecare asigurat beneficiază de dreptul la
indemnizaţie/ indemnizaţii pentru copilul/copiii de care îngrijeşte nemijlocit. Pentru unul şi acelaşi copil se
stabileşte o singură indemnizaţie.
 • Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului constituie 30% din baza de calcul
stabilită la art. 7, dar nu mai puţin de 400 de lei pentru fiecare copil.

Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

1. Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10 ani, iar în cazul copilului
care suferă de maladie oncologică şi al copilului cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente - pînă
laîmplinirea vîrstei de 16 ani se acordă în bază de certificat de concediu medical, eliberat în condiţiile
legislaţiei în vigoare.
• Dreptul la indemnizaţie se acordă, opţional, unuia dintre părinţi: mamei sau tatălui. În cazul în care
nici mama, nici tata, din motive întemeiate, confirmate documentar, nu pot îngriji copilul bolnav în vîrstă de
pînă la 10 ani, copilul care suferă de maladie oncologică în vîrstă de pînă la 16 ani sau copilul cu dizabilitate
în vîrstă de pînă la 16 ani, indemnizaţia se acordă altor persoane asigurate, opţional: tutorelui, altui membru
de familie, bunicului, bunicii.
•Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav nu se acordă pentru zilele în care asiguratul s-a aflat
în concediul anual (de bază sau suplimentar), în concediul neplătit, în concediul pentru îngrijirea acestui
copil pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi pentru perioada suspendării contractului individual de muncă.
2. Cuantumul indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav se stabileşte în conformitate cu art.13
alin.(1).

Ajutorul de deces
1. În caz de deces al asiguratului, pensionarului din sistemul public de asigurări sociale, şomerului sau
persoanei care a realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 3 ani, de ajutorul de deces beneficiază o singură
persoană, care poate fi, după caz, soţul/soţia supravieţuitor/supravieţuitoare, copilul, părintele, tutorele,
curatorul, conform legislaţiei în vigoare, sau, în lipsa acesteia, persoana care dovedeşte că a suportat
cheltuielile ocazionate de deces.
2. Asiguratul, şomerul şi pensionarul beneficiază de dreptul la ajutor de deces în caz de deces al unui
membru de familie care nu avea drept de asigurări sociale.
3. Se consideră membru de familie, în sensul prezentului articol:
a) soţul/soţia;
b) părinţii;
c) copiii pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi făceau studiile la secţia cu frecvenţă la zi la o
instituţie de învăţămînt, - pînă la absolvire, însă pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani, precum şi copiii inapţi
pentru muncă, indiferent de vîrstă, dacă şi-au pierdut capacitatea de muncă pînă la atingerea vîrstelor
menţionate.
4. Ajutorul de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă.
5. Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Ajutorul de şomaj
Modul de calculare a ajutorului de şomaj a fost modificat.
Solicitantul de ajutor de şomaj trebuie să deţină un stagiu de cotizare la bugetul asigurărilor sociale
de stat de minim 9 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării, nu de 6 luni,
ca în prezent. Unele modificări în legislaţia în domeniul ocupării forţei de muncă au fost operate în cadrul
Guvernului. Totodată, a fost modificat şi modul de calculare a ajutorului de şomaj. Astfel, acesta va fi
calculat în baza salariului mediu al şomerului, şi nu în baza salariului mediu pe economie, ca pînă în prezent.
 Asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Asiguraţii au dreptul la următoarele prestaţii şi indemnizaţii de asigurare:
• a) prestaţii pentru reabilitare medicală;
• b) prestaţii pentru recuperarea capacităţii de muncă;
• c) prestaţii pentru reabilitarea profesională;
• d) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;
• e) indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă;
• f) indemnizaţie de invaliditate;
• g) indemnizaţie de deces.
Prestaţiile pentru reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă au prioritate faţă de
indemnizaţii.

Indemnizaţia de invaliditate
Asiguratul încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale are dreptul la indemnizaţie de invaliditate care se acordă lunar pe toată perioada în care
beneficiază de pensie de invaliditate din sistemul public de asigurări sociale.
Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate diferă în funcţie de gradul de invaliditate stabilit. Pentru
asiguratul încadrat în gradele I sau II de invaliditate indemnizaţia se determină ca diferenţa dintre 2/3
din salariul mediu lunar asigurat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de
muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi cuantumul pensiei de invaliditate al acestuia
stabilit prin sistemul public de asigurări sociale.
Cuantumul indemnizaţiei de invaliditate pentru asiguratul încadrat în gradul III de invaliditate se
determină procentual din cuantumul calculat pentru gradele I şi II de invaliditate, corespunzător gradului de
reducere a capacităţii de muncă.

Indemnizaţii de deces din cauza unui accident de muncă sau unei boli profesionale
(în baza legii asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale Nr.756-XIV din 24.12.99).

În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, de
indemnizaţie de deces beneficiază:
• copiii asiguratului în vîrstă de pînă la 18 ani, sau în vîrstă de pînă la 23 de ani dacă îşi continuă
studiile la cursuri de zi la instituţii de învăţămînt secundar, mediu de specialitate şi superior, şi copiii
încadraţi în grad de invaliditate indiferent de vîrstă.
Cuantumul indemnizaţiei constituie:
- pentru un copil echivalentul a 5 salarii medii lunare ale asiguratului decedat pe ultimele 6
luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau s-a constatat îmbolnăvirea
profesională;
- pentru 2 copii - echivalentul a 8 salarii medii lunare;
- pentru 3 şi mai mulţi copii - echivalentul a 12 salarii medii lunare, dar nu mai puţin de
respectiv 5, 8 şi 12 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent anului în care s-a produs cazul
asigurat.
• soţul asiguratului încadrat în grad de invaliditate sau care a atins vîrsta de pensionare.
• soţul sau unul dintre părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care, la momentul decesului
asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai asiguratului sub vîrsta de 3 ani.
Cuantumul indemnizaţiei constituie echivalentul a 3 salarii medii lunare ale asiguratului decedat pe
ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau s-a constatat îmbolnăvirea
profesională, dar nu mai puţin de 3 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent anului în care s-a
produs cazul asigurat.

Controlul acordării indemnizaţiilor de asigurări sociale

Controlul asupra corectitudinii stabilirii, calculării şi plăţii indemnizaţiilor de asigurări sociale îl
exercită Casa Naţională de Asigurări Sociale, Inspecţia financiară, Inspectoratul de Stat al Muncii şi
structurile lor teritoriale.

TEMA 6. ORGANIZAREA SISTEMULUI DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ DE

STAT

6.1. Asistenţa socială de stat: caracteristici, funcţii şi sarcini

Asistenţa socială este o componentă a sistemului protecţiei sociale şi cuprinde un ansamblu de
programe, măsuri şi servicii specializate, orientate spre protecţia persoanelor, familiilor, grupurilor aflate în
dificultate, care nu au posibilitatea de a-şi asigura prin eforturi proprii accesul la o viaţă decentă din cauza
unor circumstanţe de natură economică, socioculturală, biologică sau psihologică.
Sistemul de asistenţă socială reprezintă un instrument important de redistribuire a rezultatelor
dezvoltării economice în favoarea păturilor defavorizate ale populaţiei. El este un sistem redistributiv,
noncontributiv: bugetul este asigurat din taxele percepute de la populaţie (bugetul de stat) şi nu din
contribuţiile individuale de tip asiguratoriu, iar ajutoarele sunt acordate în funcţie de necesităţile de existenţă.
Astfel, asistenţa socială reprezintă un ansamblu de beneficii necontributive în bani sau în servicii sociale,
aplicabile separat sau în comun, de satisfacere a necesităţilor persoanelor care se găsesc în situaţii de
risc.
Un prim pas a fost realizat, în 1990, când s-a adoptat Legea Republicii Moldova cu privire la
asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova (din 27 decembrie 1990) şi s-a emis Decretul
Preşedintelui Republicii Moldova din 2 aprilie 1992 cu privire la crearea Fondului Social al Republicii
Moldova independent de bugetul statului.
Fondul social al Republicii Moldova, instituit la 1 ianuarie 1992, reprezintă cadrul instituţional al
noii politici în domeniul asigurărilor sociale şi este elementul central al sistemului financiar extrabugetar
unic şi integral de sprijin material şi de prestare a diverselor servicii cetăţenilor inapţi de muncă.
Una din instituţiile cu atribuţii sociale este Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) –instituţie
publică autonomă, care administrează sistemul public de asigurări sociale. Structura şi atribuţiile acesteia au
fost adoptate prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la crearea Casei Naţionale de
Asigurări Sociale nr. 128 din 16 februarie 1999 şi aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări Sociale
a Republicii Moldova, nr.739 din 25 iulie 2000, fapt ce a contribuit la crearea structurilor organizaţionale în
detaliu.
Unul din obiectivele principale ale politicii sociale a statului este constituirea bazei financiare
pentru dezvoltarea socială a unităţilor administrativteritoriale, majorarea nivelului şi calităţii vieţii
populaţiei acestor teritorii.
- Atribuţiile în domeniul asistenţei sociale la nivel central aparţin: Ministerului Sănătății, Muncii și
Protecţiei Sociale (MSMPS); Fondului Republican de susţinere socială a populaţiei (FRSSP); Casei
Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS); Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi
Reabilitare (CREPOR); Agenţiei de stat pentru rezerve materiale şi ajutoarele umanitare.
- La nivel teritorial activitatea în acest domeniu este desfăşurată de către: secţia asistenţă socială şi
protecţia familiei din subordinea Consiliului raional; Casa Teritorială de Asigurări Sociale, Fondul local de
susţinere socială a populaţiei. Spre deosebire de celelalte localităţi, în municipiul Chişinău activează
Direcţia generală asistenţă socială şi Direcţia pentru ocrotirea şi protecţia minorilor.

2. Prestaţii de asistenţă socială

Sistemul de prestaţii de asistenţă socială în Republica Moldova întruneşte 18 tipuri exprimate în:
compensaţii, alocaţii, indemnizaţii şi ajutoare, care sînt reglementate prin diferite acte legislativ-normative
de cele mai dese ori insuficient corelate între ele (datorită abordării uneori segmentare în politica de protecţie
socială şi intervenţiilor externe în cadrul acesteia).
Eligibilitatea pentru prestaţii este determinată preponderent de principiul apartenenţei categoriale, iar
caracterul plăţilor este de ordin recompensator. Doar în cazul a 2 tipuri de prestaţii sînt aplicate mecanismele
de eligibilitate prin testarea veniturilor solicitanţilor (ajutoarele materiale din cadrul FRSSP şi ajutorul
social).
Circa 95% dintre prestaţii sînt plătite de la bugetul de stat prin intermediul BASS şi doar o parte
nesemnificativă - prin intermediul bugetelor unităţilor administrativ teritoriale.

Tipuri de prestaţii sociale acordate unor categorii de populaţie, a căror finanţare se efectuează
de la bugetul de stat prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale

1. Alocaţie socială de stat pentru unele categorii de cetăţeni.

2. Alocaţie lunară de stat pentru unele categorii de populaţie.
3. Alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi
supraveghează la domiciliu un copil cu dizabilităţi severe în vîrstă de pînă la 18 ani, persoanelor cu
dizabilităţi severe din copilărie, persoanelor cu dizabilităţi severe nevăzătoare şi persoanelor cu dizabilitaţi
severe imobilizate la pat din rîndul persoanelor care au devenit persoane cu dizabilităţi în urma participării la
lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl.
4. Alocaţie lunară de stat beneficiarilor de pensii, stabilite în sistemul public de pensii, domiciliaţi în
comunele Cocieri, Corjova, Coşniţa, Molovata Nouă, Fîrlădeni şi în satele Pîrîta, Copanca, Doroţcaia,
Varniţa şi Hagimus, femeilor cu vîrsta cuprinsă între 55 de ani şi vîrsta standard de pensionare prevăzută la
art. 41 alin. (1) din Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii şi bărbaţilor cu vîrsta cuprinsă între
60 de ani şi vîrsta standard de pensionare prevăzută la art. 41 alin. (1) din Legea nr. 156/1998 privind
sistemul public de pensii, care, la 1 ianuarie 2014, au domiciliul în comunele Cocieri, Corjova, Coşniţa,
Molovata Nouă, Fîrlădeni şi în satele Copanca, Doroţcaia, Pîrîta, Varniţa, Hagimus şi nu beneficiază de
pensii stabilite de administraţia de la Tiraspol.
5. Alocaţie de stat pentru merite deosebite faţă de stat.
6. Indemnizaţie unică la naşterea copilului.
7. Indemnizaţie lunară pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 2 ani, pentru persoanele
neasigurate.
8. Bilete de tratament balneosanatorial, compensaţii şi ajutoare materiale pentru cetăţenii care au avut
de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, pentru colaboratorii structurilor cu risc deosebit care au
contractat boala actinică ori s-au încadrat într-un grad de dizabilitate:
a) bilete gratuite la instituţiile balneosanatoriale, iar în cazul în care nu există posibilitatea de
acordare a biletelor – compensaţie bănească care să acopere costul mediu al biletului:
- persoanelor cu dizabilităţi şi participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.
Cernobîl în anii 1986–1990;
- colaboratorilor structurilor cu risc deosebit care au contractat boala actinică ori s-au
încadrat întrun grad de dizabilitate;
 - copiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, născuţi
după anul 1986;
b) compensaţie unică pentru persoanele cu dizabilităţi a căror dizabilitate este cauzată de avaria de
la C.A.E. Cernobîl, pentru persoanele care au contractat boala actinică ori s-au încadrat într-un grad de
dizabilitate în urma experienţelor nucleare, avariilor cu radiaţie ionizantă şi participării la lichidarea
consecinţelor acestora la obiective atomice civile sau militare;
c) compensaţie unică pentru familiile care şi-au pierdut întreţinătorul în urma lichidării
consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl; X:\Tatiana\Doc_2013\Hotariri\Mod_buget-
asigsociale2014.doc25.11.2013 20
d) ajutor material unic anual de întremare pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de
la C.A.E. Cernobîl, pentru colaboratorii structurilor cu risc deosebit care au contractat boala actinică ori s-au
încadrat într-un grad de dizabilitate:
- persoanelor cu dizabilităţi;
- participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei în anii 1986–1987;
- participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei în anii 1988–1990;
e) ajutor material anual pentru copiii care şi-au pierdut întreţinătorul în urma avariei de la C.A.E.
Cernobîl;
f) compensaţie anuală pentru concediul suplimentar (de 14 zile) pentru cetăţenii care au avut de
suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, pentru colaboratorii structurilor cu risc deosebit care au
contractat boala actinică ori s-au încadrat într-un grad de dizabilitate;
g) compensaţie bănească lunară în schimbul asigurării cu produse alimentare şi suplimente
alimentare care să contribuie la eliminarea radionuclizilor din organism.
9. Bilete de tratament balneosanatorial sau compensaţie bănească în locul biletelor, conform Legii
nr.190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani, pentru beneficiarii de drepturi realizate prin sistemul public
de asigurări sociale.
10. Ajutor de deces pentru persoanele neasigurate.
11. Indemnizaţie viageră pentru sportivii de performanţă.
12. Ajutor social.
13. Plăţi periodice capitalizate.
14. Ajutor pentru perioada rece a anului.
15. Suport financiar de stat unor beneficiari de pensii şi de alocaţii sociale.
16. Bilete de odihnă şi întremare a copiilor.
17. Indemnizaţie lunară de suport pentru creşterea pînă la vîrsta de 3 ani a copiilor gemeni sau mai
mulţi copii născuţi dintr-o singură sarcină.

Anul 2020 au fost adăugate pct. 18-20

18. Alocație de integrare sau reintegrare profesională șomerilor cu statut special.

19. Suport financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat.
20. Indemnizație urmașilor personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale
în lupta cu COVID–19.
 2.1 Alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni

Alocaţiile sociale de stat sunt stabilite în temeiul prevederilor Legii privind alocaţiile sociale de stat
pentru unele categorii de cetăţeni (Legea nr. 499-XIV din 14 iulie 1999 cu modificările şi completările
ulterioare.). Potrivit Legii alocaţia socială reprezintă o sumă de bani achitată lunar sau o singură dată
din bugetul de stat persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie
conform Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.
Beneficiari ai alocaţiilor sociale sunt următoarele categorii de cetăţeni:
• invalizii de gradul I, II, III (cu boală obişnuită, care nu au acumulat stagiul de cotizare pentru
stabilirea pensiei de invaliditate);
• copiii invalizi sub vîrsta de 16 ani cu severitatea I,II,III (severitatea stabilită în conformitate cu
Hotărîrea Guvernului nr.1065 din 11 noiembrie 1999 „Cu privire la aprobarea Listei bolilor şi stărilor
patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la primirea statutului de copil invalid şi
alocaţiilor sociale de stat conform legislaţiei”);
• invalizii din copilărie de gradul I, II, III (persoane cu disabilităţi din copilărie, care nu au acumulat
stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei de invaliditate, inclusiv copiii cu vîrsta de la 16 ani);
• copiii care şi-au pierdut întreţinătorul (se stabileşte persoanelor în vîrstă de pînă la 16 ani, în cazul
elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţămînt secundar şi superior, cu excepţia învăţămîntului fără
frecvenţă – pînă la absolvirea instituţiei respective, însă doar pînă la împlinirea vîrstei de 23 ani);
• persoanelor vîrstnice (se stabileşte persoanelor care au atins vîrsta standard de pensionare, dar nu
întrunesc condiţiile pentru obţinerea pensiei pentru limită de vîrstă).
Alocaţiile sociale se stabilesc cu condiţia că beneficiarul nu se află la întreţinerea deplină a statului.

În vederea intensificării protecţiei sociale a acestor pături sociale, care reprezintă categoriile cele mai
vulnerabile de populaţie, şi în vederea majorării suportului material, care rămîne a fi, actualmente, încă
destul de nesemnificativ, începînd cu anul 2005, anual la 1 aprilie alocaţiile sociale de stat, cu excepţia
alocaţiei pentru îngrijire şi ajutorului de deces, se indexează, reieşind din creşterea medie anuală a
indicelui preţurilor de consum pentru anul precedent, fapt stipulat în art. 6, alin. (13) al Legii nr.499-XIV.

6.2. Alocaţia pentru îngrijire

Alocaţia pentru îngrijire se stabileşte în conformitate cu prevederile capitolului V al Legii privind
alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, nr. 499-XIV din 14 iulie 1999.
În prezent de alocaţii de îngrijire beneficiază următoarele categorii:
• a) persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea
I;
• b) invalizii din copilărie de gradul I, cu condiţia că aceste persoane nu se află la întreţinerea deplină
a statului;
• c) invalizii de gradul I nevăzători - pentru însoţire şi îngrijire la domiciliu;
• d) invalizii de gradul I, ţintuiţi la pat, care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl
(alocaţie stabilită conform Legii nr.909-XII din 30.01.1992).
Alocaţia de îngrijire reprezintă o sumă fixă care nu este supusă indexării, mărimile acesteia fiind
ajustate prin lege.
 6.3. Ajutorul de deces
Ajutorul de deces este stabilit prin Legea nr. 499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de
stat pentru unele categorii de cetăţeni.
Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului persoanei neasigurate cu condiţia că nici unul dintre
membrii familiei acesteia nu are dreptul la ajutor de deces din sistemul public de asigurări sociale pentru
persoana decedată.
Persoana neasigurată beneficiază de dreptul la ajutor de deces pentru membrul familiei aflat la
întreţinerea sa în cazul în care persoana decedată nu are dreptul la ajutor de deces din sistemul public de
asigurări sociale, precum şi în cazul în care nici unul dintre membrii familiei nu are dreptul la ajutor de
deces din sistemul public de asigurări sociale pentru persoana decedată.
Pentru persoana decedată, ajutorul de deces se acordă o singură dată unei persoane care poate fi, după
caz, membru al familiei, tutore, curator sau, în lipsa acestora, unei persoane care dovedeşte că a suportat
cheltuielile legate de înmormîntare.

6.4. Compensaţii nominative

În conformitate cu prevederile Legii nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecţia socială
specială a unor categorii de populaţie compensaţiile nominative sunt plăţi în bani în schimbul înlesnirilor
stabilite anterior.
Compensaţiile nominative sunt acordate pentru susţinerea populaţiei nevoiaşe în vederea achitării
plăţilor la serviciile comunale (încălzire, alimentarea cu apă rece şi caldă, gaze naturale utilizate pentru
aragaze şi pentru încălzire, serviciile de canalizare, energie electrică, gazul lichefiat în butelii pentru
pregătirea bucatelor, procurarea cărbunelui şi lemnelor de foc). Compensaţiile nominative se acordă pe
principiul categorial.
Cuantumul compensaţiilor nominative sînt determinate în funcţie de costul nominativ al
serviciilor prestate pentru o persoană, conform normativelor.
După caracterul lor compensaţiile nominative se divizează în:
- compensaţii, mărimea cărora este de 25% şi 50%, în dependenţă de categoria beneficiarului;
- compensaţii anuale pentru procurarea cărbunelui şi a lemnelor de foc pentru perioada rece.

6.5. Alocaţii lunare de stat

Alocaţiile lunare de stat se stabilesc în conformitate cu prevederile Legii nr.121-XV din 3 mai 2001
cu privire la protecţia socială suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război
mondial şi a familiilor lor.
Anual, datorită descreşterii naturale, numărul beneficiarilor şi sumele achitate pentru aceste plăţi se
reduc.

6.6. Compensaţii participanţilor la lichidarea consecinţelor

avariei de la Cernobîl
În scopul apărării drepturilor şi intereselor cetăţenilor Republicii Moldova care au avut de suferit de
pe urma catastrofei de la Cernobîl şi celor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl şi a urmărilor
ei în zona de înstrăinare, a fost adoptată Legea privind protecţia socială a cetăţenilor care au avut de suferit
de pe urma catastrofei de la Cernobîl, nr. 909-XII din 30.01.1992. Categoria nominalizată de persoane
beneficiază de pensii şi diverse prestaţii sociale, cum ar fi compensaţii în schimbul biletelor de tratament
balneo-sanatoriale, compensaţie unică pentru prejudiciul adus sănătăţii, ajutor material unic pentru
însănătoşire, alocaţie lunară pentru îngrijire, etc. Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr. 909-XII
din 30.01.1992 persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit de boală actinică şi invalizii au dreptul de a fi
asigurate anual, peste rînd, cu bilete gratuite (în cazul indicaţiilor medicale) la instituţiile balneo-sanatoriale
aflate pe teritoriul republicii, precum şi la sanatoriile amplasate pe teritoriul Ucrainei: "Moldova" (Odesa),
"Moldova" (Truskaveţ), "Sănătatea", "Serghei Lazo" şi "Zolotaia niva" (Sergheevka), iar în cazul în care nu
există posibilitatea acordării de bilete, de a primi o compensaţie bănească în mărimea costului mediu al
biletului.
De aceleaşi înlesniri (bilet gratuit sau compensaţie bănească) beneficiază (conform art.13), pînă la
împlinirea vîrstei de 18 ani, copiii născuţi după 26 aprilie 1986, unul din părinţii cărora a avut de suferit de
pe urma catastrofei de la Cernobîl, precum şi copiii evacuaţi din zona de înstrăinare. Invalizilor de gradul I
ţintuiţi la pat li se stabileşte, alocaţie lunară pentru îngrijire în mărime de 300 de lei.
În temeiul articolului 9 alin. (1) al Legii menţionate invalizilor din rîndul cetăţenilor care au suferit
de pe urma catastrofei de la Cernobîl, pentru prejudiciul adus sănătăţii, li se plăteşte o compensaţie unică în
mărime de un salariu mediu lunar pe republică, pe luna premergătoare lunii în care s-au adresat după
compensaţie, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii profesionale de muncă. Această compensaţie se
plăteşte tuturor invalizilor, indiferent de data stabilirii invalidităţii. Suma calculată pentru fiecare beneficiar
se plăteşte pe parcursul a 4 ani în rate a cîte 25 la sută anual. Compensaţia stabilită şi neplătită în legătură cu
decesul beneficiarului se plăteşte soţului supravieţuitor, copiilor sau părinţilor acestuia, pentru anul
respectiv.
Conform articolului 9 alin. (2) invalizilor li se plăteşte anual un ajutor material unic pentru
însănătoşire în mărime de două salarii medii lunare pe republică, stabilite pentru anul precedent.

6.7. Compensaţii în schimbul biletelor de tratament invalizilor de război

În conformitate cu Legea cu privire la veterani nr. 190-XV din 8 mai 2003, invalizii de război au
dreptul la bilete de tratament sanatorial gratuit o dată în an în centrele de reabilitare ale Ministerului Muncii,
Protecţiei Sociale și Familiei şi în alte instituţii de acest tip sau, la alegere, în locul biletelor de tratament, la
o compensaţie bănească o dată la doi ani, în condiţiile stabilite de Guvern.
Astfel, prin Hotărîrea Guvernului nr. 868 din 28 iulie 2004 “Despre aprobarea Regulamentului cu
privire la modul de stabilire şi de plată a compensaţiei băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial
gratuit invalizilor de război” a fost aprobat modul şi condiţiile de stabilire şi plată a compensaţiei
nominalizate.

6.8. Alocaţia lunară nominală de stat

Alocaţia lunară nominală de stat pentru persoanele cu merite deosebite faţă de stat a fost instituită în
conformitate cu capitolul IV al Legii cu privire la veterani, nr.190-XV din 8 mai 2003. De dreptul la alocaţie
nominală se bucură beneficiarii de pensii stabilite în conformitate cu legislaţia de pensionare în vigoare,
încadraţi în următoarele categorii:
a) persoanele decorate cu distincţii de stat în temeiul Legii nr.1123-XII din 30 iulie 1992 cu privire
la distincţiile de stat ale Republicii Moldova;
b) persoanele decorate cu distincţii de stat ale fostei U.R.S.S. echivalate cu distincţiile de stat ale
Republicii Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 533-XIII din 13 iulie 1995 cu privire la drepturile
cetăţenilor Republicii Moldova decoraţi cu distincţii de stat ale fostei U.R.S.S.;
c) alte persoane, la propunerea Comisiei de examinare a demersurilor privind stabilirea alocaţiilor
nominale de stat.
Alocaţia nominală se stabileşte în următoarele cuantumuri:
a) persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice şi celor decorate cu medalii - 50 lei;
 b) persoanelor decorate cu ordine, cu excepţia persoanelor decorate cu ordinele "Ordinul Republicii"
"Ştefan cel Mare"şi „Gloria Muncii" de clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul de Erou al Muncii
Socialiste - 100 lei;
c) persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice, celor decorate cu medalii şi ordine - 100 de
lei;
d) persoanelor decorate cu ordinele "Ordinul Republicii" "Ştefan cel Mare" şi "Slava Muncii" de
clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul de Erou al Muncii Socialiste - 500 lei.
Modul de stabilire şi plată a alocaţiilor nominale de stat este reglementat prin Regulamentul
respectiv aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1413 din 27.11.2003.

3. Servicii sociale
Serviciile sociale se clasifică în următoarele tipuri:
a) servicii sociale primare;
b) servicii sociale specializate;
c) servicii sociale cu specializare înaltă.
Serviciile sociale primare sînt serviciile care se acordă la nivel de comunitate tuturor beneficiarilor
şi au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de dificultate care pot cauza marginalizarea sau
excluziunea socială.
Serviciile sociale specializate sînt serviciile care implică antrenarea specialiştilor şi au drept scop
menţinerea, reabilitarea şi dezvoltarea capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de dificultate în
care se află beneficiarul sau familia acestuia.
Serviciile sociale cu specializare înaltă sînt serviciile prestate într-o instituţie rezidenţială sau într-o
instituţie specializată de plasament temporar, care impun un şir de intervenţii complexe ce pot include orice
combinaţie de servicii sociale specializate, acordate beneficiarilor cu dependenţă sporită şi care necesită
supraveghere continuă (24/24 ore).

3.1. Servicii sociale primare

Serviciul asistenţă socială comunitară este veriga-cheie în implementarea politicii sociale în
Republica Moldova. Asistentul social comunitar este persoana cu studii speciale în domeniu, care deține un
rol principal în identificarea problemelor, dezvoltarea programelor şi coordonarea activităţilor de protecţie a
tuturor categoriilor de persoane defavorizate.
Serviciile sociale primare ar trebui să fie primul punct de contact pentru beneficiarii sistemului de
asistenţă socială. La nivel comunitar există un număr limitat de servicii sociale: îngrijirea la domiciliu,
cantinele de ajutor social, sprijin din partea asistenţilor sociali comunitari existenţi, sprijin financiar din
fondul de susţinere socială a populaţiei şi serviciile centrelor comunitare.

3.2. Instituţii sociale specializate

Un model specific Republicii Moldova de colaborare între ONG-uri, este creat grație implicării
Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM). Acest Fond este orientat spre crearea unor alternative
sociale de îngrijire a păturilor vulnerabile, bazate pe comunitate.
Pe parcursul anului 2011 Fondul de Investiţii Sociale din Moldova în colaborare cu Administrația
Publică Locală au demarat procesul de deschidere a 29 de Centre Comunitare Multifuncționale. Raioanele
participante sînt: Anenii Noi, Briceni, Basarabeasca, Călăraşi, Criuleni, Căuşeni, Glodeni, Edineț, Nisporeni,
Orhei, Soroca, Taraclia, Teleneşti şi Ungheni.
 De remarcat experienţa raionului Ungheni, unde este dezvoltat Serviciul pentru îngrijire de tip
familial a persoanelor adulte. În această activitate sînt implicați 13 asistenți familiali (dintre ei - 3 asistenți
angajați în anul 2011), care prestează servicii sociale pentru 13 persoane adulte cu risc de instituționalizare.
În anul 2016 la realizarea obiectivului, Sporirea capacităților administrației publice locale de a
gestiona eficient proiecte investiționale și de a implica activ comunitatea în procesul decizional, Fondul de
Investiții Sociale din Moldova a organizat peste 50 de instruiri cu participarea a peste 500 de persoane,
reprezentanți ai administrațiilor publice locale în care li s-a adus la cunoștință regulile și procedurile de
procurare ale Băncii Mondiale și de gestiune a proiectelor, care sînt utilizate de majoritatea organizațiilor
donatoare în Republica Moldova.
În cadrul Grantului oferit de Guvernul Japoniei și gestionat de Banca Mondială ”Crearea accesului
copiilor cu disabilități în școlile generale” (PHRD) autoritățile publice locale sînt implicate și gestionează
direct nu doar partea de procurări și monitorizarea procesului de implementare a proiectelor, dar și sunt
implicați direct în gestiunea financiară, toate finanțările trecînd prin conturile APL, după care fiind
transferate la prestatorii de lucrări civile și/sau bunuri.
La realizarea obiectivului Dezvoltarea infrastructurii sociale locale prin implementarea sub-
proiectelor finanțate de donatori, Fondul de Investiții Sociale din Moldova a realizat lucrări de renovare în
256 de localități, fiind reparate grădinițe de copii, școli, construită o grădiniță nouă în or.Călărași după
tehnologie germană de eficiență energetică, dar și realizînd proiecte în domeniul iluminării stradale și
amenajării teritoriului.
Grădinița de copii din or.Călărași reprezintă prima instituție publică care va corespunde tehnologiei
germane de eficiență energetică, care corespunde standardului ”Casă pasivă”. Prin introducerea unor surse
alternative de energie și a sistemelor de izolare termică, o clădire construită după standardul de casă pasivă
minimizează necesarul de energie folosit pentru încălzire – răcire şi menţine o calitate bună a aerului
interior.
Cele mai multe sub-proiecte în anul 2016 au fost implementate în raionul Orhei (18), Călărași (14),
Florești (14), Taraclia (13), Telenești (13), precum și în raionul Cahul, Hîncești și Sîngerei în care s-au
implementat cîte 12 sub-proiecte. Cel mai mic număr de sub-proiecte în 2016 a fost implementat în raioanele
Basarabeasca, Ocnița și Rîșcani (cîte 2 sub-proiecte).
Totodată, cea mai considerabilă investiție de 33 563 289 MDL a fost realizată în raionul Călărași,
datorită construcției grădiniței din orașul Călărași care în total va costa circa 1 milion de Euro, după care
urmează raioanele Nisporeni (15 682 300 MDL), Cimișlia (12 808 664 MDL) și Orhei (11 644 351 MDL).
Cea mai mică valoare a investiției a fost implementată în raioanele Rîșcani (1 325 358 MDL), Glodeni (1
235 872 MDL) și Ocnița (642 856 MDL).
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale în parteneriat cu societatea civilă, în special
Fundația ”Casa Mea” din mun. Chișinău, au dezvoltat mai multe servicii alternative celor rezidențiale pentru
persoane care suferă de maladii mintale în vederea dezinsituționalizării beneficiarilor din Internatul
psihoneurologic din s. Bădiceni, r-l Soroca, oferinde-le şanse pentru reintegrare socială şi promovarea unui
mod de viață cît mai apropiat de cel familial, în comunitate. La moment sînt deschise ”Casa Matei” și ”Casa
Alex” în s. Sofia, r-l Drochia, unde locuiesc 5 și respectiv 6 adulți.
Numărul centrelor mixte a crescut comparativ cu anii precedenţi, datorită creării posibilităţilor de
combinare a serviciilor sociale prestate (zi şi plasament). Cheltuielile de finanţare sînt suportate de
autorităţile administraţiei publice locale şi de ONG.
Din toată gama serviciilor sociale specializate dezvoltate la nivel local centrele mixte şi azilurile sînt
întreținute, preponderent, de administrația publică locală (20 centre din 34, 21 aziluri din 33) sau în
parteneriat cu societatea civilă (4 centre mixte și 4 aziluri). Totodată, majoritatea centrelor de zi (22 din 34)
sînt susținute financiar de ONG-uri sau ONG-uri în parteneriat cu APL (5 centre). Bugetele locale oferă
susținere financiară totală serviciuluii de îngrijire/plasament.
Cît priveşte amplasarea serviciilor sociale specializate acestea sunt concentrate, în marea lor
majoritate în localităţile rurale.

3.3. Servicii de ocrotire rezidenţială

Îngrijirea rezidenţială trebuie să fie prestată numai unui număr relativ restrîns de persoane, care se
confruntă cu probleme de înaltă complexitate şi gravitate, necesităţile cărora nu pot fi satisfăcute în cadrul
serviciilor sociale şi medicale primare sau în cele specializate dezvoltate la nivel de municipiu/raion.
Deşi statul asigură promovarea unei politici naţionale de prevenire şi incluziune socială a persoanelor
care se află într-o situaţie de dificultate, de cele mai dese ori, din cauza lipsei suportului din partea familiei
sau comunităţii, persoana vulnerabilă se află într-o situaţie de dificultate şi devine dependentă de ajutorul
terţiar.
Necesitatea serviciilor date, per ansamblu, a crescut inclusiv datorită îmbătrînirii populaţiei,
fenomenului migrației, a sporirii incidenţei bolilor cronice care cauzează disabilităţi ce impun, la rîndul
lor, intervenţii costisitoare de reabilitare. În consecinţă, de cele mai multe ori, se impune plasarea persoanei
într-o instituţie socială rezidenţială, ca unica soluţie de asigurare a unui trai decent.
Oricare persoană, conform Legii asistenţei sociale nr. 547 – XV din 25 decembrie 2003, Legii nr.
123 din 18 iunie 2010 cu privire la serviciile sociale, care se consideră într-o stare de risc social sau oricare
persoană/familie defavorizată, neglijată sau abuzată, se adresează iniţial unităţii de asistenţă socială din raza
domiciliului său în vederea solicitării stabilirii dreptului la servicii sociale.
Dreptul la asistenţă socială, inclusiv la servicii sociale se stabileşte în mod individual, în baza
evaluării necesităţilor persoanei/familiei, confirmate prin ancheta socială şi prin alte acte constatatoare și nu
lipseşte persoana de responsabilitate pentru sine şi pentru propria familie.

Activitatea instituţiilor rezidenţiale pentru adulţi subordonate Ministerului Sănătații, Muncii și

Protecţiei Sociale
Conform anexei nr. 3 la Hotărîrea Guvernului nr. 691 din 17.11.2009 pentru aprobarea
Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului, structurii, efectivuluilimită ale aparatului
central al acestuia, ministerul este coordonator şi asigură buna funcţionare a 6 instituţii sociale
rezidențiale pentru adulți: 2 instituţii pentru persoane în etate şi persoane adulte cu dizabilităţi fizice (profil
somatic), amplasate în mun. Chişinău şi r. Dubăsari şi 4 instituții pentru persoane adulte cu dsabilităţi
mintale (profil psihoneurologic), amplasate în mun. Bălţi, r. Dubăsari, r. Soroca şi r. Edineț, care oferă
beneficiarilor săi, în conformitate cu necesităţile speciale şi particularităţile de dezvoltare individuală,
protecţie socială prin prestarea de servicii socio-medicale, cazare (pe termen nedeterminat), îngrijire,
alimentaţie, asigurarea cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, terapie ocupaţională, activităţi culturale,
kinetoterapie, asistenţă medicală etc.
Capacitatea instituțiilor subordonate per ansamblu constituie 2125 paturi, dintre care 1665 aparțin
internatelor psihoneurologice.
Finanţarea instituţiilor se efectuează din contul bugetului de stat, mijloacelor şi fondurilor speciale
constituite din sumele oferite de sponsori, organizaţii filantropice, neguvernamentale şi religioase, persoane
fizice şi juridice şi cota parte a venitului persoanelor cazate. Contribuţia beneficiarilor este condiţie
obligatorie reglementată de legislaţie, care pentru beneficiarii de pensii de asigurări sociale constituie 75%
din pensia stabilită, dar care este neînsemnată luînd în consideraţie costul întreţinerii unei persoane în
instituţie, iar pentru beneficiarii care nu au participat în calitate de contribuabili la fondul de asigurări
sociale întreţinerea este gratuită, ceea ce atrage după sine cheltuieli considerabile.
 De menţionat, că rata anuală a instituţionalizării beneficiarilor se datorează mişcării beneficiarilor în
instituţie (frecvenţa eliberării locurilor în instituţie). Durata medie de aflare a unei persoane în instituţie
rezidenţială este în mediu de circa 9,7 ani în internatele psihoneurologice şi de 7,6 ani în cele de tip
somatic. Rata mortalităţii, în mare parte, este condiţionată de vîrsta înaintată a beneficiarilor.
În instituţiile cu profil somatic circa 70% din beneficiari sînt persoane în etate (persoane cu vîrsta
peste 57-f./ 62-b. ani), pe cînd în instituţiile cu profil psihoneurologic circa 81% sînt persoane adulte
(persoane cu vîrsta cuprinsă între 18 şi 57-f./62-b. ani). Din numărul total de beneficiari circa 460 sînt
persoane cu disabilităţi de gr. I, 1132 - persoane cu disabilităţi de gr. II şi 9 persoane cu disabilităţi de gr. III.

3.4. Servicii de recuperare/reabilitare şi tratament balneo-sanatorial

Reabilitarea/recuperarea persoanelor în vîrstă şi celor cu disabilităţi, se efectuează în Centrul de
reabilitare „Victoria” din or. Sergheevca, regiunea Odessa, Ucraina, şi în Centrul republican pentru
recuperarea sănătăţii invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” din or. Vadul lui Vodă, aflate în subordinea
Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei.
• Centrul „Speranţa” din or. Vadul lui Vodă este specializat în profilaxia, tratarea şi reabilitarea
bolnavilor cu afecţiuni cardiovasculare, nevroze cu dereglări funcţionale ale sistemului cardiovascular,
osteocondroze ale coloanei vertebrale, osteoartroze deformante primare, patologii neurologice, paralizii
cerebrale.
• Centrul „Victoria” din or. Sergheevca este specializat în profilaxia și tratarea aparatului locomotor,
tulburărilor metabolice, genitale, sistemului cardiovascular şi bolilor specifice asistemului respirator.
Biletele de reabilitare/recuperare în centrele nominalizate se eliberează în conformitate cu Hotărîrea
Guvernului nr. 372 din 6 mai 2010, „Pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi
distribuire a biletelor de reabilitare/recuperare a persoanelor în vîrstă şi persoanelor cu disabilităţi”.
Beneficiarii de bilete de reabilitare/recuperare, în condiţiile prezentului Regulament, sînt persoanele în vîrstă
şi cu disabilităţi de la vîrsta de 18 ani, domiciliate pe teritoriul Republicii Moldova în condițiile legii, aflate
în evidenţa direcţiilor/secţiilor teritoriale de asistenţă socială şi protecţie a familiei.
Beneficiarii, care au suportat infarct miocardic acut/repetat sau ictus cerebral primar/repetat, în
primele 6 luni după incident au dreptul la bilet de recuperare medicală în Centrul republican de recuperare a
invalizilor şi pensionarilor „Speranţa” din or. Vadul lui Vodă, peste rînd, indiferent de faptul dacă anterior au
beneficiat de bilet în modul stabilit, distribuit de Direcţia/Secţia asistenţă socială şi protecţie a familiei.
În cazul, în care invalidul de gr. I, conform deciziei Consiliului Republican de Expertiză Medicală a
Vitalităţii, necesită ajutor permanent din partea altei persoane, de bilet de reabilitare medicală beneficiază şi
însoţitorul acestuia, cu titlul de „ÎNSOŢITOR”.
Un pachet de bază de protecţie socială nu ar fi complet fără acces universal la asistenţă medicală de
bază. Tuturor membrilor familiei beneficiare de ajutor social neasigurate li se eliberează o poliţă de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală, în temeiul căreia persoana poate accesa servicii medicale de
bază, prevăzute în Programul Unic al asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Studiile demonstrează că, cele mai sărace gospodării sunt cele cu mulţi copii care cel mai mult
beneficiază de ajutorul social.
În scopul realizării politicii statului de prevenire a instituționalizării, dezinstituționalizării adulților,
marginalizării și excluziunii sociale a persoanelor cu disabilități, actualmente este în proces continuu crearea
şi dezvoltarea serviciilor sociale comunitare alternative serviciilor sociale rezidenţiale.
Implementarea cu succes a reformelor inițiate depinde, în mare parte, de dezvoltarea capacităţilor
instituţionale şi operaţionale ale statului, sectorului neguvernamental şi privat, de disponibilitatea resurselor
financiare din bugetul naţional, precum şi de angajamentul donatorilor internaţionali pentru eficientizarea
sistemului de asistenţă socială.
 În scopul asigurării drepturilor persoanelor cu dizabilități la un trai independent și în contextul
integrării lor în societate, au fost elaborate și aprobate reglementări și standarde minime de calitate ce țin de
organizarea și funcționarea mai multor tipuri de servicii sociale, inclusiv:
Serviciul social „Asistență personală” are drept scop oferirea asistenţei şi îngrijirii copiilor şi
adulţilor cu dizabilităţi severe, pentru a-i ajuta să ducă o viaţă cît mai independentă în propria casă şi în
comunitate.
Serviciul social „Locuinţă protejată”, care are ca scop asigurarea condițiilor pentru dezvoltarea
deprinderilor necesare unei vieţi autonome, deprinderilor de autoservire, în vederea integrării sociale şi
profesionale a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale și psihosociale.
Serviciul social „Casă comunitară” are ca scop îngrijirea permanentă a persoanelor cu dizabilităţi
intelectuale și psihosociale şi dezvoltarea aptitudinilor de autoservire şi socializare a acestora, beneficiind
de: cazare, asigurare a condiţiilor de trai şi a condiţiilor igienico-sanitare necesare, protecţie şi supraveghere
a stării de sănătate, asistenţă medicală, îngrijire şi suport permanent, condiţii pentru dezvoltarea abilităţilor
de autoservire şi de autonomie şi a climatului favorabil dezvoltării personalităţii, asigurarea accesului
beneficiarilor la educaţie.
Serviciul social „Echipa mobilă” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu
dizabilităţi medii sau severe, inclusiv, copiilor cu dizabilităţi, care oferă asistenţă socială şi suport la
domiciliul beneficiarului, în baza nevoilor identificate ale acestuia, cît şi consiliere şi suport persoanelor care
îl îngrijesc pe acesta, în vederea creşterii independenţei şi integrării lui sociale.
Serviciul social „Respiro” este un serviciu specializat, care oferă asistenţă timp de 24 de ore
persoanelor cu dizabilităţi severe pe o perioadă de maxim 30 de zile pe an, timp în care familiile, rudele sau
persoanele care le îngrijesc beneficiază de o perioadă de repaus.
Serviciul social „Plasament familial pentru adulți” are drept scop oferirea asistenţei şi îngrijirea
persoanelor adulte cu dizabilităţi și persoanelor în etate în cadrul familiei asistentului familial, în vederea
creşterii gradului de autonomie personală, de prevenire a instituţionalizării/dezinstituţionalizării şi incluziune
socială a acestora.
Serviciul de interpretare în limbajul mimico-gestual pentru persoanele cu deficiențe de auz, are
drept scopul facilitării comunicării dintre persoana/persoanele cu deficienţe de auz (surzi, muţi ori
surdomuţi) şi reprezentanţii/angajaţii diferitor autorităţi/instituţii/organizaţii în situaţiile cînd au nevoie de
interpret pentru a-şi exercita drepturile şi obligaţiile sale a fost instituit. Prestarea Serviciului este asigurată
de către Asociația Surzilor din RM, din mijloacele bugetului de stat, care sunt achitate prin intermediul
Ministerului Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
Serviciul social centrul de zi pentru persoane cu dizabilități, care are drept scop scop asigurarea
incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin implicarea acestora în diferite activității distractive,
culturale, sportive, ocupaționale, de dezvoltare a abilităților, asistență pentru respectarea igienei personale
ș.a.