Cuprins

CAPITOLUL I. Dimensiuni conceptuale ale asistenţei sociale

Introducere
1.1. Asistenţa socială – componentă de importanţă majoră a protecţiei sociale............................3
1.2. Organizarea si reglementarea asistenţei sociale.......................................................................6
1.3 Ajutorul social – element al sistemului de asistenta socială………………………………...10
CAPITOLULl II Alocațiile sociale de stat și alte tipuri de alocații
2.1 Noțiuni generale privind alocațiile sociale de stat..................................................................13
2.2 Stabilirea și plata alocațiilor...................................................................................................14
2.3.Alocațiile pentru persoanele cu dizabilități.............................................................................17
2.4 Alocații pentru copii în cazul pierderii întreținătorului...........................................................17
2.5 Alocaţia pentru persoane vîrstnice..........................................................................................18
2.6 Ajutorul de deces.....................................................................................................................18
2.7 Alocaţia lunară de stat invalizilor de război, participanţilor la cel de-al doilea război mondial din
rîndul beneficiarilor de pensii de stat şi familiilor lor…………………….……………………………..…19
2.8 Alocaţii nominative de stat pentru merite deosebite faţă de stat………….………....……….21

Concluzii………………………………………….………………...............................................22
Bibliografie…………………………………….…………………………………….…………..25

1
 Introducere
Într-un stat democratic protecţia socială constituie un element fundamental al politicilor
statale, deoarece prin punerea lui in aplicare se realizează prevenirea, diminuarea sau înlăturarea
consecinţelor unor evenimente de grea încercare. Drumul tranziţiei la economia de piaţă este unul
destul de dificil, astfel impunîndu-se eforturi susţinute din partea statului, a societăţii civile şi, în
general, a întregii comunităţi în depăşirea situaţiilor de criză.
Un sistem de protecţie socială eficace nu reprezintă doar o exigenţă de ordin moral şi
politic, ci şi una de ordin economic. De aceea, politica socială specifică perioadei de tranziţie
trebuie să reflecte, în primul rînd, o protecţie socială capabilă să asigure individului posibilitatea
traversării, în condiţii cît mai bune, a unei perioade mai lungi sau mai scurte de timp, perioadă în
care el se confruntă cu greutăţi generatoare de efecte sociale dure.
Elaborarea unei politici sociale eficiente depinde de modul de aplicare a principiului după
care bunăstarea societăţii este influenţată hotărîtor de bunăstarea fiecărui individ in parte.
Conceptul de politică socială a statului se concretizează prin obiectivele sale, cîmpul de
acţiune, natura precisă a măsurilor ce necesită a fi luate, prin decizii şi efecte. Toate acestea şi-au
găsit locul cuvenit în Programul de activitate a Guvernului pentru anii 2008-2009 “Progres şi
Integrare”, scopul de bază al reformelor propuse axîndu-se pe sporirea eficienţei sistemului de
protecţie socială prin redresarea stării de vulnerabilitate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor
aflate în dificultate. În stăruinţa de promovare a reformelor sociale este oportună studierea şi, în
acelaşi timp, formarea opiniei publice, iniţierea dialogului în societate pe marginea chestiunilor în
domeniu ce ne frămîntă.
Elaborarea şi implementarea politicilor sociale în condiţiile actuale necesită
aplicarea de noi mecanisme axate pe prestarea unui complex de servicii de asistenţă socială
adresate celor mai variate categorii de indivizi. Cu referire la societatea moldavă,
acestea necesită a fi încadrate într-un sistem coerent, dezvoltate şi ajustate la condiţiile
perioadei pe care o trăim.
Asistenţa socială are menirea de a soluţiona multiple probleme ce ţin de condiţiile de
trai, educaţie, reabilitare, organizare a timpului liber, cele generate de stările conflictuale,
deviante, marginale şi de multe alte fenomene ce împiedică dezvoltarea în albia normalităţii
a individului. O condiţie necesară pentru depăşirea acestor probleme este ca societatea să
dispună de asistenţi sociali calificaţi.
Pe plan mondial profesia de asistent social nu este una nouă; ea are o istorie de peste
o sută de ani. Primele şcoli în acest domeniu au fost deschise la hotarul secolelor XIX – XX
în Germania, Anglia, America, Franţa, Suedia. Un imbold semnificativ în dezvoltarea
acestei profesii l-au constituit politicile sociale ale “statului bunăstării” orientate spre asigurarea
legislativă a drepturilor tuturor cetăţenilor la un trai decent, spre crearea “bunăstării colective”.
Concomitent, a fost conştientizat şi faptul că chiar şi cele mai bune legi nu totdeauna
“funcţionează”, dacă nu sunt promovate în viaţă, ţinându-se cont de condiţiile de trai ale

2
fiecărui individ în parte. Realizarea acestui obiectiv reprezintă o componentă importantă a
serviciilor de asistenţă socială.

1.1. Asistenţa socială – componentă de importanţă majoră a protecţiei sociale

Astăzi trăim într-o lume în continuă schimbare, plină de cele mai mari promisiuni
pentru echitate şi bunăstare a tuturor. În acelaşi timp, este o lume marcată de adânci conflicte,
tensiuni şi scindări sociale, de un grad ridicat de vulnerabilitate nu numai a persoanelor aparte,
ci şi a comunităţilor, societăţilor în întregime. În asemenea condiţii, după cum ne
demonstrează experienţa mondială, nici un stat nu poate obţine prosperarea, bunăstarea
individuală şi colectivă fără un efort susţinut de construcţie socială, fără a dispune de o reţea
dezvoltată de servicii de asistenţă socială şi specialişti capabili să protejeze persoanele
aflate în dificultate.
Toate acestea au devenit probleme stringente şi pentru ţara noastră, aflată în
perioada de tranziţie, când declinul economic şi diferenţierea de avere au condus la
crearea unei adevărate prăpăstii dintre majoritatea săracă a populaţiei şi o foarte mică parte
a celor bogaţi. Într-o situaţie deosebit de grea s-au pomenit în special familiile cu mulţi copii,
copiii orfani sau abandonaţi, invalizii, pensionarii. Creşte numărul familiilor dezorganizate,
al persoanelor dependente de drog, aflate în conflict cu legea, ia amploare fenomenul
şomajului, sute de mii de cetăţeni pleacă peste hotarele ţării în căutarea unui loc de muncă
etc. Or, pe fondul transformărilor contradictorii au apărut greutăţi insurmontabile, pe care cea
mai mare parte a populaţiei nu le poate depăşi de sine stătător. Această stare a lucrurilor
accentuează şi mai mult necesitatea dezvoltării asistenţei sociale ca gen de activitate
specializată şi a pregătirii specialiştilor în această ramură capabili să lucreze cu cele mai
diverse categorii de oameni aflaţi în dificultate.
Asistenţa socială constituie o componentă de importanţă majoră a protecţiei sociale.
Noţiunea de asistenţă socială nu este însă identică cu cea de protecţie socială.
Protecţia socială reprezintă un sistem de mijloace eficiente, orientate spre stabilirea
solidarităţii între persoanele care obţin venituri din muncă şi cele care nu au venituri din cauza
vârstei înaintate, stării de sănătate sau imposibilităţii de a-şi găsi un loc de muncă. Protecţia
socială include două componente ce se completează reciproc, şi anume:
1) asigurările sociale – un sistem de beneficii contributive, un sistem de indemnizaţii
băneşti, care permit compensarea principalelor tipuri de pierdere a capacităţii de muncă şi, în
consecinţă, a venitului (a salariului) din motive obiective (boală, şomaj, vârstă înaintată,
naşterea copilului, accidente la locul de muncă) şi alte prestaţii prevăzute de legislaţie.
Asigurările sociale se bazează pe principiul participării, adică pe contribuţii personale ale
asiguraţilor. Este vorba de:
 asigurări de bătrâneţe (pensii)
 asigurări de boală, traume de producţie etc.;
 asigurări de naştere;
 asigurări de şomaj.
În Moldova bugetul asigurărilor sociale de stat sau publice se compune din:
 fondul pentru pensii şi alocaţii;
 fondul pentru ocrotirea familiilor cu copii;
 fondul de asigurări pentru traumele de producţie şi bolile profesionale;
 fondul pentru şomaj;
 fondul pentru asigurarea socială a celor ce lucrează;
 fondul de rezervă.
Există două modalităţi principale de organizare a asigurărilor sociale: a) asigurări
prin transferuri în flux (prin analogie cu sistemul general de impozite, adică plăteşti pe măsură
ce câştigi), în care plata prestaţiilor se realizează când apare situaţia şi b) acumularea
contribuţiilor în fonduri speciale sau asigurări sociale pe bază de fond. Plata prestaţiilor
în acest caz demarează după maturizarea fondurilor respective, mai exact, după expirarea
3
perioadei de contract, de acumulare (de regulă, nu mai puţin de 10 ani şi nu mai mult de 30 de
ani);
2) asistenţa socială propriu-zisă – un ansamblu de beneficii noncontributive, în
bani sau în alte forme (servicii de recuperare socială şi profesională, de plasament în
câmpul muncii, terapii de consiliere, de resocializare şi integrare socială etc.). Asistenţa
socială are la bază principiul nominativ sau categorial (universal), adică aceste servicii
pot fi adresate unor segmente ale populaţiei (prestaţii pentru copii etc.) sau se realizează în
baza testării mijloacelor.
Aşadar, asistenţa socială nu poate fi privită, după cum se procedează uneori,
doar ca o protecţie economică, nu poate fi redusă doar la beneficii financiare. Cu atât mai
mult, asistenţa socială nu poate fi considerată o problemă numai a săracilor. Pe
lângă dimensiunea economică mai există şi alte dimensiuni − psihologică, socială, spirituală,
care îl definesc pe orice om. Spre exemplu, există grupuri de indivizi care au nimerit în criză
psihologică şi au nevoie de ajutor. De asemenea, copilul are nevoie nu doar de mijloace
băneşti pentru îmbrăcăminte, produse alimentare etc., ci şi de socializare, integrare,
comunicare, formare, afecţiune etc. În acelaşi context menţionăm că cea mai mare
problemă care îi deranjează pe bătrâni este singurătatea. În cadrul asistenţei sociale se va
ţine cont de toate aceste dimensiuni, urmărindu-se să fie realizată integrarea individului în
complexul de relaţii sociale. Or, sfera activităţii asistenţilor sociali este extrem de vastă.
În sens larg, asistenţa socială reprezintă o activitate de ajutorare a oamenilor (prin
susţinere şi protecţie, corecţie şi reabilitare) să-şi învingă greutăţile, să-şi dezvolte
capacităţile de a soluţiona de sine stătător problemele. În sens restrâns, ea poate fi privită ca o
activitate orientată spre rezolvarea problemelor sociale ale unor persoane aparte sau ale unor
grupuri de persoane, în primul rând ale celor care nu mai dispun de resurse materiale, sociale
şi morale, care nu mai sunt în stare să-şi asigure prin propriile eforturi un trai decent (copii
orfani, familii dezorganizate, pensionari, şomeri, invalizi, devianţi, refugiaţi etc.).
Obiectivul asistenţei sociale este de a-i sprijini pe cei aflaţi în dificultate să obţină
condiţiile necesare unei vieţi decente, ajutându-i să-şi dezvolte propriile capacităţi şi
competenţe pentru o mai pronunţată funcţionare socială. Ajutorul are în vedere însă o
perioadă limitată de timp – până când persoanele aflate în nevoie îşi găsesc resursele
sociale, psihologice, economice pentru a putea duce o viaţă normală, autosuficientă.
Printre funcţiile cele mai importante ale asistenţei sociale putem numi:
 identificarea şi înregistrarea segmentului populaţiei ce s-a pomenit în
dificultate;
 diagnosticarea problemelor cu care persoanele vulnerabile se pot confrunta într-
o anumită perioadă de timp şi în anumite condiţii sociale, economice şi culturale;
 dezvoltarea unui sistem coerent de programe, măsuri, activităţi
profesioniste de suport şi protecţie a acestora;
 elaborarea propriilor programe de către cei aflaţi în situaţii de risc;
 identificarea surselor de finanţare a programelor de sprijin;
 stabilirea drepturilor şi modalităţilor concrete de acces la serviciile de
asistenţă socială în conformitate cu cadrul legislativ instituţional;
 suportul prin consiliere, terapie individuală sau de grup în vederea refacerii
capacităţilor de integrare benefică în societate;
 promovarea unor strategii de preîntâmpinare a situaţiilor defavorizate;
 dezvoltarea unui program de cercetări ştiinţifice la nivel naţional şi local
privind dimensiunea problemelor celor aflaţi în situaţii defavorizate.
Asistenţa socială poate fi analizată din mai multe perspective: la nivel individual; la
nivelul comunităţii sau al grupului; la nivelul societăţii globale.
Asistenţa socială la nivel individual este integrată în activităţile de creare a
condiţiilor necesare pentru realizarea celor mai importante drepturi ale individului:
 a dreptului la o naştere normală, evitându-se factorii de risc în “perioada
prenatală”;

4
  a dreptului la familie, la dragostea părintească;
 a dreptului la o dezvoltare normală atât fizică, cât şi psihică, morală şi
intelectuală;
 a dreptului la educaţie şi cultură etc.
Asistenţa socială la nivel comunitar include promovarea dreptului comunităţii:
 la o viaţă normală, liniştită şi funcţională, lipsită de violenţă, “tensiuni psihice”,
sărăcie materială şi spirituală;
 la sănătate publică prin identificarea şi lichidarea “focarelor de infecţie” sanitară
sau moral-comportamentală;
 la viaţă culturală etc.
Asistenţa socială la nivel societal ţine de asigurarea condiţiilor materiale, a cadrului
legislativ şi instituţional, de formarea resurselor umane (asistenţi sociali profesionişti),
pentru constituirea şi funcţionarea normală a sistemului de asistenţă socială necesar întregii
populaţii. Din această perspectivă, pentru Republica Moldova actualmente sunt
prioritare următoarele probleme:
 recunoaşterea rolului şi a statutului asistentului social începând cu
“Nomenclatorul de profesii şi ocupaţii” al ţării şi terminând cu “Statele de funcţiuni” ale
primăriilor, diverselor instituţii (şcoli, spitale, penitenciare etc.), întreprinderi şi servicii sociale;
 adoptarea unui “sistem legislativ” modern, axat pe valorile naţionale şi pe
exigenţele impuse de practica asistenţei sociale internaţionale;
 organizarea unei reţele adecvate de servicii, unităţi sau agenţii de asistenţă
socială, finanţate de la bugetul de stat, sprijinirea iniţiativelor particulare – asociaţii,
echipe voluntare de intervenţie, cercetare şi ajutor în domeniile specifice asistenţei sociale etc.;
 cooperarea interinstituţională şi interindividuală atât pe plan intern, cât şi
internaţional în vederea modernizării şi perfecţionării asistenţei sociale.
Desigur, nu se poate face o delimitare strictă între cele trei niveluri, căci orice
intervenţie de asistenţă socială vizează, fie în primă sau în ultimă instanţă, individul,
satisfacerea necesităţilor lui.

5
 1.2. Organizarea si reglementarea asistenţei sociale
Problemele asistenţei sociale se abordează şi se rezolvă în cadrul naţional al fiecărui stat,
asistenţa socială prin natura sa avînd un caracter intern. Asistenţa socială se restructurează şi se
dezvoltă în funcţie de situaţia existentă a populaţiei şi de tradiţiile locale şi regionale, insa se tine
cont si de reglementarile internationale. Potrivit prevederilor art. 22 din Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului se stabileşte că orice persoană, în calitatea sa de membru a societăţii, are dreptul
la securitate (protecţie) socială şi deci, la asistenţă socială; ea este îndreptăţită ca, prin efortul
naţional şi colaborarea internaţională, ţinând seama de resursele fiecărei ţări, să obţină realizarea
drepturilor economice, sociale şi culturale indispensabile pentru demnitatea sa şi pentru libera
dezvoltare a personalităţii sale.
Consiliul Europei acţionează pentru realizarea unei uniuni strânse între democraţiile
europene, pentru ca într-un cadru organizat să se garanteze pacea socială, progresul naţional,
libertatea şi drepturile omului. În acest cadru, el desfăşoară o intensă activitate de elaborare şi
punere în aplicare a unor instrumente internaţionale în domeniul social. Astfel, Carta Socială
Europeană şi normele recente privind securitatea (protecţia) socială, rezolvă prin ratificarea de către
statele membre, o multitudine de probleme din domeniul legislaţiei interne, o strânsă cooperare
economică, socială şi politică între statele europene.
Potrivit prevederilor art. 13 al Cartei Sociale Europene, părţile contractante s-au angajat să
urmărească ca orice persoană care nu dispune de resurse suficiente şi care nu este în măsură să şi le
procure prin propriile sale mijloace să le primească dintr-o altă sursă sub formă de prestaţii
rezultând dintr-un sistem naţional de protecţie socială.
În România anul 2001 a constituit pasul decisiv în crearea coerenţei legislative şi
instituţionale fiind adoptată Legea nr.705/2001 privind sistemul naţional de asistenţă socială, act
normativ care deschide calea reformei şi dezvoltării sistemului naţional de asistenţă socială.
Asistenţa socială este asigurată pe plan central de mai multe ministere cu atribuţii în
domeniu, cum sunt: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu
Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul
Justiţiei, Comitetul Român pentru Adopţii, Autoritatea Naţională pentru Protecţiei Copilului şi
Adopţie, Ministerul Administraţiei Publice, iar pe plan local de consiliile judeţene şi consiliile
locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv direcţiile judeţene de muncă şi protecţie
socială.
În 2006, noua Lege cadru nr. 47 /2006 pentru sistemul national de asistenta sociala,
promoveaza anumite actiuni pentru a intari coeziunea sociala prin promovarea solidaritatii in cadrul
comunitatilor fata de cele mai vulnerabile categorii de persoaane. Prin aceasta lege, politica sociala
este in conformitate cu obiectivele UE si propune un sistem modern, mai aproape de cetateni, atat in
ceea ce priveste abordarea institutionala, cat si gestionarea beneficiilor. Legea stipuleaza ca
Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (in prezent Ministerul Muncii, Familiei si
Egalitatii de Sanse), autoritatile acestuia si alte institutii subordonate, ar trebui sa elaboreze

6
politicile de gestionare si coordonare a sistemului national de asistenta sociala. De asemenea, aceste
institutii promoveaza drepturile familiei, copilului, persoanelor in varsta, persoanelor cu handicap si
ale altor persoane care au nevoie de ajutor din punct de vedere financiar si tehnic, deoarece
programele de asistenta sociala vizeaza aceste categorii de persoane. Legea nr. 47/2006 a
reglementat structura institutionala pentru un sistem coerent si coordonat in domeniul asistentei
sociale.
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în domeniul organizării asistenţei sociale
acţionează prin direcţiile sale de specialitate pentru:
 coordonarea sistemului naţional de asistenţă socială, iniţierea de proiecte de acte
normative şi urmărirea aplicării legislaţiei în domeniul asistenţei sociale;
 evaluarea la nivel naţional a programelor de asistenţă socială şi propunerea strategiei
privind politicile familiare pe baza analizei indicatorilor sociali;
 iniţierea, coordonarea şi urmărirea realizării unor programe de servicii de asistenţă
socială în colaborare cu administraţia publică locală, organizaţiile neguvernamentale şi alţi
reprezentanţi ai societăţii civile;
 coordonarea metodologică a activităţii instituţiilor care asigură servicii comunitare de
asistenţă socială, finanţate de la bugetul de stat şi bugetele locale;
 asigurarea plăţii alocaţiilor familiale, ajutoarelor şi a indemnizaţiilor cu caracter
reparator de la bugetul de stat, pentru care, potrivit legii, este ordonator principal de credite
bugetare;
 elaborarea politicilor familiare şi supunerea lor spre aprobare organelor competente;
 acordarea de subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică,
care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială.
Asistenţa socială pe plan local se întemeiază pe principiul descentralizării şi al autonomiei
locale. În acest cadru, unităţile administrativ-teritoriale au obligaţia de a satisface interesele şi
nevoile persoanelor din cadrul propriilor comunităţi fără amestecul autorităţilor centrale, autonomia
fiind astfel un drept garantat, iar descentralizarea – atributul care implică autonomia. De asemenea,
servicii de asistenţă socială mai pot fi oferite de instituţii autonome, publice şi private, organizaţii
neguvernamentale şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile care derulează programe în sprijinul
persoanelor defavorizate.
Pentru realizarea acestor obiective managementul Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale este necesar să asigure colaborarea permanentă cu autorităţile locale atât pentru
identificarea celor aflaţi în dificultate, cât şi pentru recomandarea celor mai adecvate forme de
sprijin acestora
3. Obiectivele sistemului de asistenţă socială
Sistemul naţional de asistenţă socială este necesar să se consolideze pe obiective care să-i
asigure funcţionarea coerentă şi eficientă, cum sunt:
 respectarea demnităţii umane prin promovarea de acţiuni reparatorii în concordanţă
7
cu resursele existente;
 susţinerea şi promovarea solidarităţii şi justiţiei sociale;
 prevenirea şi combaterea tendinţelor de discriminare şi marginalizare socială a unor
categorii de populaţie şi persoane;
 intensificarea şi dezvoltarea parteneriatului social ca mijloc de control şi eficientizare
a măsurilor de spijin a persoanelor şi familiilor aflate în dificultate;
 asigurarea flexibilităţii în acordarea de prestaţii în bani şi natură, precum şi a
serviciilor sociale, pentru a se putea răspunde nevoilor reale individuale;
 orientarea politicii de asistenţă socială pentru antrenarea, mobilizarea şi participarea
tuturor forţelor sociale la relansarea creşterii economice;
 descentralizarea realizării măsurilor şi programelor de asistenţă socială prin
delegarea de competenţe administraţiei publice locale; acest obiectiv este necesar să fie asociat
măsurilor de descentralizare financiară.
Materializarea acestor obiective se asigură prin cele două tipuri ale asistenţei sociale,
respectiv asistenţa socială previzională şi asistenţa socială curentă.
Asistenţa socială previzională, care revine direcţiilor de specialitate din Ministerul Muncii
şi Solidarităţii Sociale, are în vedere următoarele acţiuni principale: asigurarea cadrului juridic,
instituţional şi administrativ pentru realizarea politicii în domeniu, potrivit prevederilor Programului
Guvernului; elaborarea legislaţiei în domeniu, armonizarea celei existente pe plan intern şi alinierea
acesteia la legislaţia ţărilor din Comunitatea Europeană; stabilirea mecanismelor de intervenţie
pentru acordarea de sprijin categoriilor sociale defavorizate – familii aflate în dificultate, minori,
vârstnici, persoane cu handicap şi bolnavi cronici; definirea, organizarea şi implementarea
sistemului informaţional naţional pentru cunoaşterea operativa a persoanelor aflate în situaţie de
risc, monitorizarea acţiunilor realizate şi controlul eficienţei acestora; coordonarea şi corelarea
programelor de interes naţional în domeniul asistenţei sociale cu cele de interes local şi comunitar;
asigurarea resurselor financiare, materiale şi umane pentru realizarea politicii în domeniu;
legalizarea şi consolidarea procedurilor şi tehnicilor în vederea susţinerii şi permanentizării
parteneriatului dintre administraţia publică locală şi reprezentanţii societăţii civile.
Asistenţa socială curentă, care se realizează de compartimentele de specialitate din cadrul
direcţiilor de muncă şi solidaritate socială în colaborare cu primăriile are în vedere: identificarea
familiilor, a unor membrii ai acestora şi a persoanelor singure aflate în situaţie de risc social;
realizarea de anchete sociale şi evaluarea socio-medicală a persoanelor aflate în dificultate pe baza
grilei naţionale de evaluare; acordarea de ajutoare materiale în bani sau în natură, potrivit
reglementărilor în vigoare, pe bază de cerere, persoanelor care sunt îndreptăţite; organizarea şi
acordarea de servicii sociale persoanelor cu nevoi speciale, stabilite pe baza grilei naţionale;
ocrotirea în instituţii specializate, în familii substitutive sau de către asistenţi maternali a copiilor
aflaţi în situaţii critice, asistarea în cămine a bolnavilor cronici, a persoanelor cu handicap şi a
persoanelor vârstnice fără sprijin material; evaluarea periodică şi monitorizarea la nivelul
8
comunităţilor (unităţilor administrativteritoriale) a realizărilor în domeniul asistenţei sociale;
finanţarea din bugetele locale a programelor de servicii sociale şi a unor prestaţii reglementate prin
lege, organizarea şi subvenţionarea unor programe de interes local de către administraţia publică
locală, direct sau pe baza convenţiilor încheiate cu reprezentanţi ai societăţii civile; organizarea, la
nivel local, a plăţii drepturilor de asistenţă socială reglementate prin lege – indemnizaţii, ajutoare şi
alocaţii familiale.
Din prezentarea principalelor acţiuni ce trebuie desfăşurate în cadrul celor două
componente, rezultă că asistenţa socială previzională îşi găseşte locul în administraţia publică
centrală, iar asistenţa socială curentă se desfăşoară la nivelul judeţelor, municipiilor, oraşelor şi
comunelor.
Pentru ambele tipuri de asistenţă socială, sistemul naţional de asistenţă socială este necesar
să fie astfel organizat şi structurat încât să poată asigura, în regim permanent, asistenţa socială
categoriilor de persoane defavorizate aflate în situaţie de criză, având în vedere că dreptul la
asistenţă socială este un drept universal.
Principalele prestaţii de asistenţă socială din Republica Moldova sunt: ajutorul social (venit
minim garantat); ajutoare acordate familiilor cu copii, ajutoare pentru soţiile militarilor care satisfac
serviciul militar obligatoriu; alocaţie de încredinţare şi plasament familial; ajutor de urgenţă;
ajutorul pentru căldură şi facilităţi pentru acoperirea costului energiei termice; subvenţii acordate
asociaţiilor şi fundaţiilor; pensia socială pentru nevăzători; indemnizaţia pentru însoţitor etc.

9
 1.3 Ajutorul social – element al sistemului de asistență socială
Ajutorul social poate fi definit ca o formă de protecţie socială, ce se întemeiază pe
principiul solidarităţii şi care se concretizează în acordarea de alocaţii diferenţiate finanţate din
venituri locale cu suplimente de la bugetul de stat, menite să ajute familiile, precum şi persoanele
singure, cu venituri scăzute, sub un prag considerat ca minimum de bază.
Din aciastă definiţie rezultă următoarele caracteristici ale ajutorului social: este o formă de
protecţie socială care se întemeiază pe principiul solidarităţii sociale; constă în plata lunară a unei
sume de bani ce se suportă din bugetele locale şi din sumele primite de la bugetul de stat sau în
acordarea unor bunuri sau prestări de servicii gratuite sau cu restituirea parţială a lor; principalii
beneficiari sînt persoanele nevoiaşe şi membrii familiilor lor fără venituri sau cu venituri mici;
scopul pentru care se acordă este acela de a asigura beneficiarilor un venit minim garantat, care să
contribuie la îmbunătăţirea veniturilor cele mai scăzute.
Exemple de ajutor social sînt: alocaţiile sociale, indemnizaţiile , punerea gratuită la
dispoziţie a obiectelor de prima necesitate ( produse alimentare, îmbrăcăminte, dotaţii pentru
procurarea medicamentelor, dotaţii pentru plata serviciilor comunale , ajutor bătrînilor şi invalizilor
la domiciliu, deservirea ambulatorie şi staţionară a invalizilor şi bolnavilor ), case pentru copii
vagabonzi , case de adăpost pentru cetăţeni fără locuinţe şi altele. De regulă indemnizaţiile,
alocaţiile şi alte tipuri de ajutoare sociale au un caracter strict şi sînt corelate cu remunerarea
minimă a muncii, dar nu cu sume minime de existenţă .
Ajutorul social este un venit minim garantat din partea statului, foarte modest, care rămîne
ca o linie de apărare împotriva sărăciei la etapa actuală şi serveşte ca o măsură extremă pentru a
diminua situaţiile foarte tensionate, ce ameninţă stabilitatea în societate şi se acordă persoanelor
socialmente-vulnerabile sub forma unei prestaţii băneşti sau a unei prestaţii în natură, sau a unui
serviciu social.literatura de specialitate cunoaște o varietate de definiții ale acestor noțiuni astfel
autorii români E.Zamfir și C.Zamfir ajutorul social este sprijinul acordat în raport cu nevoia și nu
în funcție de vreo contribuție individual la fondul social, dar utilizează în mod special bugetul de
stat și include următoarele activități:1
 ajutor in bani sau in natură. Un asemenea ajutor se acordă familiilor sărace, plasate
sub un anumit nivel de viață, îndemnizații pentru familii puțin asigurate, alocații și compensații
pentru unele categorii de cetățeni, mese gratuite pentru cei săraci.
 Finanțarea unor instituții ce se ocupă de persoane care au nevoie de îngrijire
permanent special, instituții pentru bătrîni, orfelinate pentru copii, instituții pentru copii maturi cu
handicap.
 Furnizarea de servicii specializate celor în nevoie ca suport social ți psihologic,
sprijinirea tinerelor mame singure în situașii dificile, diferite tipuri de consultații.
Orice ajutor social are semnificația unei redistribuiri a veniturilor, a unuitransfer de
venituri, realizat prin mecanismele statului.

1
Zamfir E.,Zamfir C., Politici sociale, România în context european, București, Alternative, 1995.
10
 După părerea autorilor S.Ghimpu și C.Tufan ajutorul social poate fi definit ca ca o formă
de protecție social, ce se întemeiază pe principiul solidaritățiiși care se concretizează în acordarea
de alocații diferențiate finanțate din venituri locale cu suplimente de la bugetul de stat, meniute sa
ajute familiile , precum și persoanele singure, cu venituri scăzute, sub un prag considerat ca
minimumde bază.2
Din aceată definiție rezultă următoarele caracteristici ale ajutorului social.
a) Este o formă de protecție social care se întemeiază pe principiul solidarității sociale.
b) Constă în plata lunară a unei sume bănești alocat din bugetele locale și din bugetul
de stat sau în acordarea unor bunuri sau prestări de servicii gratuite sau cu remunerarea parțială.
c) Principalii beneficiary de ajutor social sunt persoanele nevoiașe și membrii familiilor
lor fără venituri sau cu venituri mici. Scopul pentru care se acordă este de a asigura beneficiarilor un
venit minim garantat care să contribuie la îmbunătățirea veniturilor cele mai scăzute.
Deasemenea o altă opinie este cea a autorului N.Romandașcare susșine că ajutorul socialș
reprezintă niște plăți bănești în cuantumuri stricte , precum și în cuantumuri de acoperire pînă la
nivelul minim de existență, iar serviciile se oferă gratuit sau cu restituirea parțială a costurilor lor.3
Așadar, ajutorul social este o formă de protecție socială oferită de stat contra riscurilor
sociale cărora sunt supuse persoanele neasigurate și constă în plata unor prestații foarte modeste ,
care rămîn ca o linie de apărare împotriva sărăciei la etapa actual și servesc ca măsură extremă
pentru a diminua situațiile foarte tensionate , ce amenință stabilitatea în societate și se acordă
persoanelor neasigurate sub forma unei prestații bănești: alocație, indemnizație, compensație, ajutor
material sau a unei prestații în natură sau a unui serviciu social.
Reieșind din cele relatate, conchidem , că ajutorul social nu trebuie confundat cu asistența
social. Aceste sintagme par a fi sinonime dar în urma cercetărilor s-a ajuns la concluzia că ele au
sensuri diferite. Ca instituție a protecției sociale , asistența socială este chemată să reglementeze
prin normele ei juridice un sistem de relații sociale (raporturi juridice) legate de acordarea
prestațiilor bănești, prestațiilor în natură și serviciilor sociale.
După cum am dedus anterior, totalitatea acestor prestații și servicii constituie conșinutul
material al asistenței sociale ca sistem instituțional administrativ.
Ajutorul social însă reprezerintă doar un element al sistemului instituțional administrativ
de asistență socială și poate fi oferit sub formă de prestație bănească sau ca o prestație în natură sau
ca un serviciu social. Legea asistenței sociale nr.547 din 25.12.2003 în art. 9 prevede că Asistenţa
socială se acordă sub formă de servicii sociale şi de prestaţii sociale.4
Serviciile sociale reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi realizate pentru satisfacerea
necesităţilor sociale ale persoanei sau familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate,
precum şi de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale

2
Ghimpu S., Țiclea A., Tufan A.,Dreptul securității sociale, București ALL BECK, 1998.
3
Romandaș N., op.cit.
4
Legea asistenței sociale nr.547 din 25.12.2003, publicat : 12.03.2004 în Monitorul Oficial Nr. 42-44     art Nr : 249
11
 Serviciile sociale se prestează cu prioritate în mediul familial, comunitate şi, ca ultimă
soluţie, în instituţiile rezidenţiale
Serviciile sociale se acordă gratuit, cu plată parţială sau integrală.
Prestaţiile sociale se acordă sub formă de compensaţii, alocaţii, indemnizaţii, de ajutor
social, material şi de altă natură.
Din prevederile legale rezultă că ajutorul social constituie un element al prestațiilor
sociale.
Compensațiile, alocațiile, îndemnizațiile, ajutorul social și material sunt prestații de
asistență socială în bani și se numesc pestații directe. Ele au un cuantum forfetar și nu sunt în mod
obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale
Prestațiile de altă natură sunt definite ca indirecte.
Unele prestații de altă nautră se acordă de către anumite instituții categoriilor de populație
dezavantajate social prin sistemul de servicii sociale în conformitate cu legislația în vigoare:prînzuri
calde, bilete pentru tratamenul balneocurativ, ajutoare umanitare, abonament social la călătoria în
transportul urban, tichet de călătorie în cadrrul statelor menbre CSI pentru veteranii și invalizii de
război, articole de protezare și ortopedice. Anumite scutiri la plata impozitelor, scutirile personale,
scutiri la plata telefonului, instalarea telefonului peste rînd sunt considerate ca înlesniri și reprezintă
un ajutor social din partea statului în mod indirect.
Analizînd prevederile legii asistenței socialenr.547 din 25.12.2003 cu modificările
ulterioare conchidem că ajutorul social este un element al sistemului de asistență socială. Este o
prestație de asistență socială în bani, în natură și servicii sociale.
Deasemenea în art. 3 al legii cu privirel la ajutorul social nr.133 din 13.06.2008 se
stipulează aceeași idee, ajutor social – plată lunară în bani acordată familiei defavorizate5

5
Legea cu privirel la ajutorul social nr.133 din 13.06.2008 Publicat : 30.09.2008 în Monitorul Oficial Nr. 179 art Nr : 625
12
 Capitolul II
2.1 Notiuni generale privind alocațiile sociale de stat
Începînd cu 1 ianuarie 1999 se stabilesc alocaţii sociale. Menţionăm că tot de la 1 ianuarie
1999 se stabilesc şi pensiile de asigurări sociale de stat conform Legii Republicii Moldova nr.156-
XIV privind pensiile de asigurări sociale de stat, adoptată la 14 octombrie 1998.
După cum am remarcat anterior, art. 1 din Legea Republicii Moldova nr.499-XIV din
14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, defineşte aceste
prestaţii ca o sumă de bani achitată lunar sau o singură dată din bugetul de stat persoanelor care nu
întrunesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat.
De dreptul la alocaţie beneficiază persoanele care au cetăţenia Republicii Moldova, sînt
domiciliate legal şi obişnuit pe teritoriul ei şi nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la
pensie de asigurări sociale de stat.
În cazul stabilirii alocaţiei copiilor invalizi, invalizilor din copilărie şi copiilor care şi-au
pierdut întreţinătorul, cetăţenia Republicii Moldova nu este obligatorie dacă aceştia domiciliază
legal şi obişnuit pe teritoriul ei cel puţin 3 ani.
Conform art.3 al legii beneficiarii ai alocaţiilor sunt următoarele categorii de persoane:
a) invalizii de gradele I, II, III; (cu boală obișnuită, care nu au acumulat stagiul de cotizare
pentru stabilirea pensiei de invaliditate)
b) invalizii din copilărie de gradele I, II, III; (personae cu dizabilități din copilărie care nu
au acumulat stagiu de cotizare pentru stabilirea pnesiei de invaliditate, inclusive copii cu vîrsta de la
16 ani)
c) copiii invalizi, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea I, II, III;(severitate stabilită în
conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr.1065 din 11 noiembrie 1999 cu privire la aprobarea Listei
bolilor și stărilor patologice care acordă copiilor pînă la vîrsta de 16 ani dreptul la primirea
statutului de copil invalid și alocațiilor sociale de stat conform legisației)
d) copiii care au pierdut întreţinătorul; (se stabilește persoanelor în vîrstă de pînă la 16 ani,
în cazul elevilor și studenților instituțiilor de invățămînt superior și secundar cu excepția
învățămîntului fără frecvență pină la absolvirea instituției respective , însă doar pînă la împlinirea
vîrstei de 23 de ani.)
e) persoanele care au atins vîrsta standard de pensionare dar nu întrunesc condițiile pentru
obținerea pensiei pentru limita de vîrstă.
f) persoanele care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la 16 ani, cu
severitateaI;
g) invalizii de gradul I nevăzători - pentru însoţire şi îngrijire la domiciliu.
Alocațiile se stabilesc cu condiția că beneficiarul nu se află la întreținerea deplină a
statului, se stabilesc şi se plătesc de către organele teritoriale de asigurări sociale. din mijloacele
bugetului de stat, prin intermediul bugetului asigurărilor sociale.

13
 2.2 Stabilirea și plata alocațiilor.
Stabilirea şi plata alocaţiilor este este prevăzută de legea privind alocaţiile sociale de stat
pentru unele categorii de cetăţeni nr.499 din14.07.1999 astfel
Alocaţiile se stabilesc şi se plătesc în următoarele termene:
a) alocaţia pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii, pentru persoanele
cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii din copilărie şi pentru copiii cu dizabilităţi severe,
accentuate şi medii în vîrstă de pînă la 18 ani – de la data emiterii de către Consiliul Naţional pentru
Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau de către structurile acestuia a deciziei de
încadrare în grad de dizabilitate, dacă cererea cu actele necesare a fost depusă în termen de 60 de
zile de la data emiterii deciziei. În cazul în care data încadrării în grad de dizabilitate nu coincide cu
data începerii expertizării, alocaţia se stabileşte de la data începerii expertizării dacă cererea cu
actele necesare a fost depusă în termen de 60 de zile de la data constatării dizabilităţii;
b) alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului – din ziua decesului
întreţinătorului dacă cererea cu actele necesare a fost depusă în termen de 60 de zile de la ziua
decesului;
c) alocaţia pentru persoane vîrstnice - de la data împlinirii vîrstei de pensionare, dacă
cererea cu actele necesare a fost depusă în termen de 30 de zile de la această dată;
d) alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere:
1) – persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează la domiciliu un copil cu
dizabilităţi severe în vîrstă de pînă la 18 ani de la data stabilirii alocaţiei pentru persoanele cu
dizabilităţi;
2) persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie şi
3) persoanelor cu dizabilităţi severe nevăzătoare. – de la data stabilirii alocaţiei pentru
persoanele cu dizabilităţi sau a pensiei de dizabilitate;
Alocaţia se acordă categoriilor de persoane specificate la alin.1 (copii în cazul pierderii
întreţinătorului, persoane vîrstnice ) beneficiare de pensii sau alocaţii, şi nu poate fi stabilită
concomitent.
Pentru persoanele pentru persoanele cu dizabilităţi severe alocaţia nu poate fi stabilită în
cazul în care aceste persoane sînt beneficiare ale serviciului de asistenţă personală.
Pentru categoriile de persoanele care si-au pierdut întreținătorul și persoanele care
îngrijesc, însoțesc, supraveghează anumite persoane specificate în lege alocaţia nu poate fi stabilită
în cazul în care aceste persoane se află la întreţinerea deplină a statului, sînt beneficiare ale
serviciului de asistenţă personală ori sînt beneficiare ale serviciului de îngrijire socială la domiciliu.
Persoanele specificate la alin. (1) lit. a)–c) pot alege, la cerere, în schimbul serviciilor
menţionate la alin. (3) şi (4), dreptul de a beneficia de alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi
supraveghere.
e) ajutorul de deces - în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii cu actele
necesare. Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului persoanei neasigurate cu condiţia că nici

14
unul dintre membrii familiei acesteia nu are dreptul la ajutor de deces din sistemul public de
asigurări sociale pentru persoana decedată. Persoana neasigurată beneficiază de dreptul la ajutor de
deces pentru membrul familiei aflat în întreţinerea sa în cazul în care persoana decedată nu are
dreptul la ajutor de deces din sistemul public de asigurări sociale, precum şi în cazul în care nici
unul dintre membrii familiei nu are dreptul la ajutor de deces din sistemul public de asigurări
sociale pentru persoana decedată.
Pentru persoana decedată, ajutorul de deces se acordă o singură dată unei persoane care
poate fi, după caz, membru al familiei, tutore, curator sau, în lipsa acestora, unei persoane care
dovedeşte că a suportat cheltuielile legate de înmormîntare. Ajutorul de deces se stabileşte în
cuantum de 1100 de lei. În cazul în care termenele prevăzute de lege au fost depăşite, alocaţiile
respective se stabilesc şi se plătesc de la data depunerii cererii cu actele necesare.
La modificarea numărului de beneficiari, noul cuantum al alocaţiei pentru copii în cazul
pierderii întreţinătorului se acordă începînd cu luna următoare celei în care au intervenit
modificările
După fiecare reexpertizare, gradul de dizabilitate se menţine, se modifică sau se suspendă
în conformitate cu decizia Consiliului Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de
Muncă sau a structurilor acestuia. Modificarea şi suspendarea alocaţiei sociale se efectuează
începînd cu luna imediat următoare celeia în care s-a emis decizia respectivă.
Neprezentarea la reexpertizare atrage încetarea plăţii alocaţiei începînd cu luna următoare.
Reluarea plăţii alocaţiei se efectuează din ziua constatării dizabilităţii dacă reexpertizarea a avut loc
în termen de pînă la 3 ani după încetarea plăţii.
Dacă reexpertizarea a avut loc după expirarea a 3 ani de la încetarea plăţii alocaţiei,
reluarea dreptului la alocaţie se efectuează în condiţiile alin. (1) lit. a). Plata alocaţiilor se face lunar,
pentru luna în curs, în localitatea de domiciliu.
Alocaţia stabilită, dar neîncasată la timp din vina beneficiarului se plăteşte retroactiv pe o
perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării.
Alocaţia neplătită la timp din vina organului care stabileşte sau plăteşte alocaţia se
recuperează fără nici un fel de limite în termen iar plata alocaţiei în perioada privaţiunii de libertate
se suspendă.
Sumele plătite necuvenit cu titlu de alocaţie din vina beneficiarului (falsificarea actelor,
tăinuirea unor circumstanţe etc.) se recuperează de la acesta, lunar, în baza deciziei casei teritoriale
de asigurări sociale în mărime ce nu depăşeşte 20 la sută din cuantumul alocaţiei. În cazul în care
plata alocaţiei încetează, sumele plătite necuvenit se recuperează în baza hotărîrii instanţei de
judecată.
Sumele plătite în plus din vina organului care stabileşte sau plăteşte alocaţia nu se
recuperează din contul beneficiarului. Aceste sume se percep de la persoana culpabilă, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

15
 Alocaţiile, cu excepţia alocaţiei pentru îngrijire şi a ajutorului de deces, se indexează
anual, la 1 aprilie. Coeficientul de indexare constituie media creşterii anuale a indicelui preţurilor de
consum pentru anul precedent, ce se determină în modul stabilit de Guvern.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completareaLegii nr. 499-XIV din 14 iulie 1999
privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni a fost elaborat în scopul sporirii
nivelului de protecţie socială a beneficiarilor de alocaţii sociale care, în marea lor majoritate nu au
întrunit, din motive obiective, condiţiile pentru a beneficia de o pensie din sistemul public de
asigurări. Din această categorie de persoane fac parte invalizii din copilărie şi copiii invalizi care fie
că s-au născut cu un anumit grad de handicap, fie că au devenit invalizi până la atingerea
majoratului. Ca urmare, aceste persoane, chiar devenind mature, de regulă nu pot activa în câmpul
muncii şi, deci, nu au posibilitatea să acumuleze un stagiu de cotizare.
În prezent, volumul alocaţiilor, de care beneficiază persoanele vizate constituie
285,62 lei pentru invalizii de gradul I şi 242,52 lei pentru cei de gradul II şi III. Este evident, că
aceste alocaţii nu permit nici măcar supravieţuirea.
Este de menţionat că, la momentul actual, legea prevede alocaţii pentru îngrijirea
copiilor invalizi cu severitatea I şi invalizilor din copilîrie de gradul I, precum şi pentru îngrijirea
invalizilor de gradul I nevăzători beneficiari de pensii din bugetul asigurărilor sociale de stat.
Această situaţie este una de inechitate în raport cu ceilalţi invalizi de gradul I beneficiari de pensii,
persoane care la fel necesită îngrijire.
În contextul celor expuse se propune extinderea prevederilor art. 13 din Legea nr.
499-XIV din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni asupra
tuturor invalizilor de gradul I beneficiari de pensii din sistemul public de asigurări sociale, cu
excepţia celor ce beneficiază de pensii de invaliditate în temeiul art. 43 din legea nominalizată.

16
 2.3.Alocațiile pentru persoanele cu dizabilități
Potrivit art. 7 al legii cu privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni
nr.499 din 14.07.1999 alocaţia pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii, inclusiv
pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie, precum şi pentru copiii cu dizabilităţi severe,
accentuate şi medii, se stabileşte în cazurile cînd persoanele indicate nu beneficiază de dreptul la
pensie de asigurări sociale de stat şi nu se află la întreţinerea deplină a statului.
Gradul de dizabilitate şi de capacitate de muncă şi momentul survenirii dizabilităţii la
persoanele adulte şi la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se constată de către Consiliul Naţional pentru
Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau de către structurile acestuia.
Alocaţia pentru persoanele cu dizabilităţi se stabileşte în următoarele cuantumuri conform
art.8 al legii nominalizate
a) persoanelor cu dizabilităţi severe – 65 de lei, persoanelor cu dizabilităţi accentuate – 56
de lei, persoanelor cu dizabilităţi medii – 33 de lei;
b) persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie şi copiilor cu dizabilităţi severe în vîrstă
de pînă la 18 ani – 179 de lei;
c) persoanelor cu dizabilităţi accentuate şi medii din copilărie şi copiilor cu dizabilităţi
accentuate şi medii în vîrstă de pînă la 18 ani – 152 de lei.

2.4 Alocații pentru copii în cazul pierderii întreținătorului

Alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului se acordă dacă persoana decedată
nu îndeplinea condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat.
Alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte persoanelor în vîrstă de
pînă la 18 ani (elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţămînt secundar, mediu de specialitate şi
superior, cu excepţia învăţămîntului fără frecvenţă, - pînă la absolvirea instituţiei de învăţămînt
respective, însă nu mai mult decît pînă la împlinirea vîrstei de 23 de ani) în cazul în care aceştia nu
se află la întreţinerea deplină a statului.
Alocaţia pentru copii în cazul pierderii întreţinătorului se stabileşte în cuantum de 49 lei
pentru fiecare copil, dar fără a depăşi suma de 98 lei iar în cazul pierderii ambilor părinţi,
cuantumul alocaţiei se dublează.
Recalcularea alocaţiei se face în cazul modificării numărului de beneficiari. Alocaţia se
recalculează potrivit noii situaţii, începînd cu luna următoare celei în care au intervenit modificările
sau a fost solicitată recalcularea. Fiecare beneficiar de alocaţie este în drept să solicite separarea
părţii de alocaţie ce i se cuvine.
Separarea părţii de alocaţie se face începînd cu luna următoare celei în care a fost
solicitată.
Partea de alocaţie se determină prin împărţirea cuantumului alocaţiei stabilite la numărul
de beneficiari ai acesteia. Tutorele poate avea dreptul de a primi alocaţia pentru copilul tutelat care
şi-a pierdut întreţinătorul.

17
 2.5 Alocaţia pentru persoane vârstnice
Alocaţia pentru persoane vîrstnice se stabileşte cetăţenilor care au atins vîrsta de
pensionare conform legislaţiei în vigoare, dar nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la
pensie de asigurări sociale de stat, şi nu se află la întreţinerea deplină a statului.
Alocaţia pentru persoane vîrstnice se stabileşte în cuantum de 50 lei.
Alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere
Alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere se stabileşte:
a) persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează la domiciliu un copil cu dizabilităţi
severe în vîrstă de pînă la 18 ani;
b) persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie;
c) persoanelor cu dizabilităţi severe nevăzătoare.
Alocaţia se acordă categoriilor de persoane specificate la alin. (1) lit. b) şi c), beneficiare
de pensii sau alocaţii, şi nu poate fi stabilită concomitent.Pentru persoanele specificate la alin. (1)
lit. a), alocaţia nu poate fi stabilită în cazul în care aceste persoane sînt beneficiare ale serviciului de
asistenţă personală. Pentru categoriile de persoane specificate la alin. (1) lit. b) şi c), alocaţia nu
poate fi stabilită în cazul în care aceste persoane se află la întreţinerea deplină a statului, sînt
beneficiare ale serviciului de asistenţă personală ori sînt beneficiare ale serviciului de îngrijire
socială la domiciliu. Persoanele specificate la alin. (1) lit. a)–c) pot alege, la cerere, în schimbul
serviciilor menţionate la alin. (3) şi (4), dreptul de a beneficia de alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi
supraveghere
Alocaţia pentru îngrijire se stabileşte în cuantum de 500 lei. Persoana care îngrijeşte,
însoţeşte şi supraveghează la domiciliu doi sau mai mulţi copii cu dizabilităţi severe beneficiază de
alocaţie pentru fiecare copil. Alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere se plăteşte personal
titularului sau, după caz, tutorelui, curatorului ori mandatarului acestora

2.6 Ajutorul de deces

Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului persoanei neasigurate cu condiţia că nici
unul dintre membrii familiei acesteia nu are dreptul la ajutor de deces din sistemul public de
asigurări sociale pentru persoana decedată
Persoana neasigurată beneficiază de dreptul la ajutor de deces pentru membrul familiei
aflat în întreţinerea sa în cazul în care persoana decedată nu are dreptul la ajutor de deces din
sistemul public de asigurări sociale, precum şi în cazul în care nici unul dintre membrii familiei nu
are dreptul la ajutor de deces din sistemul public de asigurări sociale pentru persoana decedată.
Pentru persoana decedată, ajutorul de deces se acordă o singură dată unei persoane care
poate fi, după caz, membru al familiei, tutore, curator sau, în lipsa acestora, unei persoane care
dovedeşte că a suportat cheltuielile legate de înmormîntare. Ajutorul de deces se stabileşte în
cuantum de 1100 de lei.
18
 2.7 Alocaţia lunară de stat invalizilor de război, participanţilor la cel de-al
doilea război mondial din rîndul beneficiarilor de pensii de stat şi familiilor lor.
Această alocaţie lunară de stat s-a stabilit începînd cu 1 mai 2001 în conformitate cu
Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecţia socială suplimentară a
invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a familiilor lor. Scopul
acestor alocaţii este definit ca ajutor suplimentar din partea statului pentru aportul adus la apărarea
şi păstrarea integrităţii teritoriale a statului în timpul conflictului armat. Alocaţiile lunare de stat
stabilite pentru invalizii şi participanţii de război sînt acordate în baza principiului categorial, fără
testarea necesităţilor, astfel presupunîndu-se că acoperă grupurile expuse riscului de ordin material
şi social. Constatăm că acest drept de ajutor social din partea statului se acordă următoarele
categorii de beneficiari cu cuantumul alocaţiei lunare de stat stabilite, după cum urmează :
1) invalizilor de război (militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele
organelor afacerilor interne şi din sistemul penitenciar, a căror invaliditate este cauzată de rănire,
contuzionare sau schilodire în perioada celui de-al doilea război mondial, la lichidarea consecinţelor
avariei de la CAE Cernobîl, în perioada participării la acţiunile de luptă pe teritoriul altor state, în
timpul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii
Moldova, în timpul îndeplinirii altor îndatoriri de serviciu militar ori este cauzată de afecţiuni legate
de aflarea pe front, în detaşamente şi formaţiuni de partizani, în organizaţii şi grupe ilegale în
perioada celui de-al doilea război mondial, precum şi legate de participarea la lichidarea
consecinţelor avariei de la CAE Cernobîl, inclusiv persoanelor care au devenit invalide în urma
participării la lichidarea consecinţelor avariei, fiind trimise în deplasări de serviciu de către
ministere, departamente, întreprinderi şi organizaţii sau la acţiunile de luptă în timp de pace, precum
şi persoanelor care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor
nucleare, avariilor cu radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare
în timpul îndeplinirii serviciului militarsau special) persoanelor inapte de muncă, care au venit în
anul 1986 din zona de înstrăinare și au dobîndit cetățenia Republicii Moldova de gradul I - 700 de
lei; de gradul II - 550 de lei; de gradul III - 475 de lei;
2) participanţilor la cel de-al doilea război mondial, persoanelor care s-au aflat în oraşul
Leningrad (Sankt Petersburg) în perioada blocadei (8 septembrie 1941 - 27 ianuarie 1944) din
rîndul militarilor care şi-au satisfăcut serviciul militar în componenţa armatei de operaţii,
detaşamentelor şi formaţiunilor de partizani, din rîndul membrilor organizaţiilor şi grupelor ilegale,
foştilor deţinuţi în lagărele de concentrare fasciste şi în ghetouri,  persoanelor care au lucrat ca
angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-al doilea război mondial în alte locuri de detenţie
forţată, create de Germania fascistă şi de aliaţii acesteia în perioada celui de-al doilea război
mondial, văduvelor Eroilor Uniunii Sovietice- 400 de lei;
3) soţilor supravieţuitori, inapţi de muncă, ai participanţilor la cel de-al doilea război
mondial sau la acţiuni de luptă în timp de pace din rîndurile militarilor şi ofiţerilor de informaţii şi

19
securitate, căzuţi la datorie, sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.
Cernobîl decedaţi, sau ai invalizilor de război decedaţi, dacă nu s-au recăsătorit - 250 de lei;
4) copiilor participanţilor la ce-al doilea război mondial sau la acţiuni de luptă în timp de
pace din rîndurile militarilor şi ofiţerilor de informaţii şi securitate căzuţi la datorie, sau ai
invalizilor de război decedaţi,copiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.
Cernobîl, decedaţi, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani sau după această vîrstă, dacă îşi continuă
studiile în instituţiile de învăţămînt la cursurile de zi pînă la terminarea studiilor, însă cel mult pînă
la atingerea vîrstei de 23 de ani, - 250 de lei pentru fiecare;
5) unuia dintre părinţii, inapţi de muncă, ai participanţilor (din rîndurile militarilor şi
ofiţerilor de informaţii şi securitate) la acţiunile de luptă în timp de pace sau la acţiunile de luptă
pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova căzuţi la datorie ai
militarilor căzuţi la datorie sau decedaţi în timpul îndeplinirii obligaţiilor serviciului militar în
termen în rîndurile Armatei Sovietice sau ale Armatei Naţionale, sau ai participanţilor la lichidarea
consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl, decedaţi - 500 de lei; în cazul părinţilor, inapţi de
muncă, aflaţi în divorţ, cuantumul stabilit, la cerere, se împarte între ei în părţi egale.
6) persoanelor decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar
impecabil în spatele frontului în anii celui de-al doilea război mondial - 175 de lei;
7). persoanelor participante la acţiunile de luptă din Afghanistan, precum şi la acţiunile de
luptă de pe teritoriile altor state, din rîndul militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei Sovietice,
Flotei Maritime Militare, ai organelor securităţii de stat, colaboratorilor organelor afacerilor interne
ale fostei U.R.S.S.; lucrătorilor din aceste categorii care au fost trimişi de organele puterii de stat ale
fostei U.R.S.S. în alte state şi care au participat la acţiuni de luptă pe teritoriul acestora – 100 de lei;
8) militarilor aflaţi în serviciul activ, rezerviştilor chemaţi la concentrare, voluntarilor şi
colaboratorilor organelor afacerilor interne, ai organelor securităţii de stat şi ai sistemului
penitenciar, incluşi în efectivul unităţilor militare şi al structurilor speciale aflate pe poziţiile de
luptă, precum şi militarilor, colaboratorilor organelor afacerilor interne, ai organelor securităţii de
stat şi ai sistemului penitenciar şi persoanelor civile delegate în aceste unităţi pentru îndeplinirea
unor misiuni speciale în scop de asigurare a eficienţei acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii
teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova – 100 de lei
9) victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917–1990 – 100 de
lei
Persoanelor care se încadrează în două sau mai multe categorii de beneficiari li se
stabileşte o singură alocaţie, la alegere.
Alocaţiile lunare de stat în conformitate cu legea nominalizată se stabilesc de către
organelle abilitate cu dreptul de stabilire şi achitare a pensiei. Cheltuielile legate de stabilirea şi
plata alocaţiilor lunare de stat se suportă din mijloacele bugetului de stat.

20
 2.8 Alocaţii nominative de stat pentru merite deosebite faţă de stat.
Întru realizarea Legii cu privire la veterani nr. 190 –XV din 8 mai 2003 au fost stabilite
alocaţii nominative de stat pentru merite deosebite faţă de stat în conformitate cu Regulamentul cu
privire la modul de stabilire şi de plată a alocaţiilor nominale de stat pentru merite deosebite faţă de
stat.
Conform Legii cu privire la veterani nr. 190 –XV din 8 mai 2003 , au dreptul la alocaţie
nominală cetăţenii Republicii Moldova – beneficiari de pensii (pentru limită de vîrstă, de
invaliditate, de urmaşi, pentru vechimea în muncă) stabilite conform Legii nr. 156-XIV din 14
octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale-încadraţi în următoarele categorii: persoane
decorate cu distincţii de stat ale Republicii Moldova; persoane decorate cu distincţii de stat ale
fostei URSS, echivalate cu distincţiile de stat ale Republicii Moldova prin Hotărîrea Parlamentului
nr. 533-XII din 13 iulie 1995 cu privire la drepturile cetăţenilor Republicii Moldova decoraţi cu
distincţii de stat ale fostei URSS ; alte persoane, la propunerea Comisiei de examinare a
demersurilor privind stabilirea alocaţiilor nominale de stat (persoane cu merite deosebite faţă de stat
în economie, ştiinţă, artă, cultură şi în alte domenii de activitate).
Alocaţia nominală se stabileşte în următoarele cuantumuri:
a) persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice şi celor decorate cu medalii - 25 de lei;
b) persoanelor decorate cu ordine, cu excepţia persoanelor decorate cu ordinele "Ordinul
Republicii" "Ştefan cel Mare"şi "Slava Muncii" de clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul
de Erou al Muncii Socialiste - 50 de lei;
c) persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice, celor decorate cu medalii şi ordine - 50
de lei;
d) persoanelor decorate cu ordinele "Ordinul Republicii" "Ştefan cel Mare" şi "Slava Muncii"
de clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul de Erou al Muncii Socialiste - 500 de lei.
Persoanelor care se încadrează în două categorii de beneficiari li se stabileşte o singură
alocaţie nominală, la alegere.
Majorările la pensie pentru merite deosebite faţă de stat, stabilite persoanelor pînă la 1
ianuarie 1999, în conformitate cu art.64 al Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a  persoanelor
din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23 iunie 1993, se
menţin în mărimile stabilite anterior, calculate în baza pensiei minime pentru limită de vîrstă în
vigoare pînă la 1 ianuarie 1999.
Modul de stabilire şi de plată a alocaţiilor nominale, precum şi de confirmare a dreptului la
alocaţie, se stabileşte de către Guvern. Alocaţia nominală se stabileşte de la data depunerii cererii cu
toate actele necesare, dar nu mai devreme de data stabilirii pensiei.
Pentru persoanele care au beneficiat anterior de majorări la pensie pentru merite deosebite
faţă de stat, alocaţia nominală se stabileşte începînd cu data de 1 mai 2003. Alocaţiile nominale
stabilite în conformitate cu prezenta lege se plătesc din mijloacele bugetului de stat de către
organele abilitate cu dreptul de stabilire a pensiil

21
 CONCLUZII
Asistenţa socială, ca instituţie juridică a dreptului protecţiei sociale, reprezintă şi o
componentă a dreptului securităţii sociale. Noţiunea protecţie socială urmează a nu fi confundată cu
cea de securitate socială, prima avînd un conţinut mult mai larg. Astfel, protecţia socială întruneşte
în sine totalitatea măsurilor de protejare a tuturor membrilor societăţii, măsuri, care sînt
reglementate de normele mai multor ramuri de drept – dreptul muncii, dreptul civil, dreptul locativ,
dreptul ecologic, dreptul securităţii sociale etc.
La rîndul ei, securitatea socială constituie o parte componentă a protecţiei sociale şi
întruneşte doar măsurile de protejare a persoanelor sau familiilor aflate în dificultate, măsuri
reglementate de normele dreptului securităţii sociale. În Republica Moldova se utilizează noţiunea
de protecţie socială, iar în România - securitate socială. Acest fapt nu a servit impediment să
utilizăm ambele sintagme.
Ca instituţie distinctă a dreptului protecţiei sociale, asistenţa socială se deosebeşte de cea a
asigurărilor sociale în funcţie de: categoriile prestaţiilor acordate, sursa de finanţare, cercul
beneficiarilor, precum şi după organele competente în acordarea asistenţei sau a asigurărilor sociale.
În sistemul de asigurări sociale beneficiile sînt contributorii şi le-am numit prestaţii de asigurări
sociale, pe cînd în sistemul de asistenţă socială beneficiile sînt necontributorii şi le-am numit
prestaţii de asistenţă socială. Finanţarea asistenţei sociale se realizează de la bugetul de stat,
bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, din
Fondul republican şi fondurile locale de susţinere socială a populaţiei, din donaţii,
sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială, iar în cazul asigurărilor
sociale acoperirea riscurilor se realizează din cotizaţiile celor ce prestează munca. Beneficiarii de
asistenţă socială sînt persoane neangajate în cîmpul muncii, aflate în nevoie, pe cînd beneficiarii de
asigurări sociale sînt persoane care prestează o muncă.
Sistemul de asistenţă socială diferă de cel de asigurare socială prin faptul că este un sistem
redistributiv, noncontributiv: bugetul este asigurat din taxele percepute populaţiei şi nu din
contribuţiile individuale de tip asiguratoriu, iar beneficiile nu sînt acordate în funcţie de eventualele
contribuţii individuale şi de mărimea acestora, dar în funcţie de nevoile existente. Acest sistem
redistributiv presupune fixarea unui venit minim de existenţă sau venit minim garantat, care rămîne
„o ultimă linie de apărare” împotriva sărăciei. Acest venit minim garantat poate fi denumit şi prag al
sărăciei care poate fi folosit drept criteriu de operare a distincţiei dintre cei eligibili de a primi ajutor
şi cei ce trebuie eliminaţi din cadrul sistemului de asistenţă socială. În scopul unei protecţii mai
eficiente a populaţiei, în identificarea segmentului sărac al colectivităţii, precum şi în vederea
identificării celor mai săraci dintre săraci, e necesară adoptarea Legii cu privire la minimul de
existenţă sau venitul minim garantat.
22
 Ajutorul social reprezintă nişte plăţi băneşti stabilite în cuantumuri stricte, precum şi în
cuantumuri de acoperire pînă la nivelul minim de existenţă, iar serviciile se oferă gratuit sau cu
restituirea parţială a costurilor lor. Pentru a nu confunda noţiunea de ajutor social cu noţiunea
asistenţă socială, propunem ca ajutorul social să-l denumim ca pe un element al asistenţei sociale,
ce se exprimă sub diverse forme: sau ca prestaţie bănească, sau ca prestaţie în natură, sau ca
serviciu social. Asistenţa socială, însă, este o noţiune mai largă, ce include în conţinutul ei o
totalitate de prestaţii şi servicii.
Prestaţiile băneşti reprezintă ajutorul social din partea statului, acordate în mod direct
categoriilor de populaţie în formă bănească: indemnizaţii, alocaţii, compensaţii şi ajutoare
materiale, de aceea propunem să le numim prestaţii directe. Prestaţiile băneşti de asistenţă socială
sînt finanţate de la bugetul de stat. Totodată, gestionarea mijloacelor financiare şi achitarea
nemijlocită a prestaţiilor respective se realizează prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări
Sociale. Această realitate este condiţionată de faptul că la momentul actual în Republica Moldova
nu există un buget separat destinat asistenţei sociale. Astfel, anual bugetul de stat transferă la
bugetul de asigurări sociale de stat banii destinaţi pentru achitarea prestaţiilor băneşti de asistenţă
socială, şi anume: indemnizaţii, alocaţii, compensaţii. Celelalte prestaţii de asistenţă socială sînt
finanţate din Fondul de susţinere socială a populaţiei sau din alte surse, fiind gestionate, de regulă,
prin intermediul secţiilor de asistenţă socială şi protecţia familiei. De aceea, în scopul unei evidenţe
stricte a sumelor alocate, propunem adoptarea unui act normativ prin care să fie prevăzută
constituirea bugetului distinct de asistenţă socială şi procedura de formare şi gestionare a lui. .
Conform art. 9 din Legea asistenţei sociale nr.547-XV a Republicii Moldova, pe lîngă
prestaţiile băneşti de asistenţă socială, persoanele socialmente vulnerabile se pot bucura şi de
anumite prestaţii în natură . Asistenţa socială poate fi acordată şi indirect, inclusiv sub formă de
gratuităţi, reduceri la procurarea unor bunuri sau la plata unor servicii curente ce ţin de locuinţă, sub
formă de scutiri sau reduceri de impozite, pe care legislaţia nu le numeşte, dar noi propunem să le
atribuim la noţiunea de prestaţii în natură. Recomandăm, de asemenea, ca prestaţiile în natură să fie
denumite prestaţii indirecte. Scopul acestora este de a contribui la minimalizarea sau înlăturarea
consecinţelor riscurilor
sociale care pot afecta persoanele socialmente vulnerabile . Reieşind din prevederile legale,
conţinute în actele normative ale diferitelor ţări, concluzionăm că una şi aceeaşi prestaţie bănească
poate fi denumită diferit. De exemplu: alocaţia socială pentru îngrijirea la domiciliu a unui copil
invalid stabilită în Republica Moldova, în Federaţia Rusă este denumită compensaţie, iar
indemnizaţia unică la naşterea copilului stabilită la noi în republică, în România se numeşte alocaţie
pentru noi – născuţi.
Actualmente, perioada de îngrijire a unui copil invalid în vîrstă de pînă la 16 ani cu
severitatea I pentru asistentul personal sau o altă persoana care îi îngrijeşte nu se include în stagiul
23
de cotizare. Stabilirea acestei prevederi a fost motivată prin faptul că persoana care are în îngrijire
un copil invalid pînă la 16 ani nu este încadrată în cîmpul muncii şi nu achită contribuţia de
asigurări sociale de stat. Menţionăm faptul că, în conformitate cu art.50 din Legea Republicii
Moldova nr.156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat, perioada de
îngrijire a copilului invalid sub vîrstă de 16 ani se include în stagiul de cotizare, dacă aceasta a fost
realizată pînă la 01.01.1999. Nu se include în stajul de cotizare nici perioada de îngrijire a unui
invalid din copilărie de gradul I , a unui invalid nevăzător de gradul I şi a unui invalid de gradul I ,
ţintuit la pat în urma catastrofei de la Cernobîl iar în scopul unei protecţii mai eficiente a copilului
cu disabilităţi şi a persoanei care îl îngrijeşte, trebuie adoptată Legea Republicii Moldova privind
protecţia persoanei cu disabilităţi şi a asistentului personal al acesteia.
Conform art.15 alin. (2) din Legea Republicii Moldova nr.499-XIV din 14.07.1999 privind
alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, persoana care îngrijeşte doi sau mai
mulţi copii invalizi beneficiază de o singură alocaţie. Expunîndu-ne opinia, recomandăm ca aceste
prevederi legale să fie modificate în scopul stabilirii alocaţiei de îngrijire pentru fiecare copil în
parte.
Reforma cadrului administrativ–organizatoric al sistemului de asistenţă socială din anul
2001 a prevăzut crearea la nivel teritorial a unor organe de specialitate – secţii de asistenţă socială şi
protecţia familiei, constituite de consiliile raionale (municipale) corespunzătoare, de comun acord
cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale al Republicii Moldova. În baza Hotărîrii Guvernului
Republicii Moldova nr.128 din 16.02.2001 cu privire la aprobarea structurii, personalului scriptic,
categoriilor de salarizare ale aparatului central şi subdiviziunilor teritoriale, preluarea funcţiilor şi
transmiterea unor unităţi şi a patrimoniului acestora către CNAS a Republicii Moldova, instituţia de
stat a asistenţei sociale, numită secţia asistenţă socială şi protecţia familiei, a fost separată de cea de
stat a asigurărilor sociale, numită casele teritoriale de asigurări sociale. Astfel, direcţiile municipale
asistenţă socială şi secţiile raionale asistenţă socială, în comun cu autorităţile administraţiei publice
locale şi în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile, inclusiv cu organizaţiile
nonguvernamentale, realizează politica de asistenţă socială şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel
local .

24
 Bibliografie
1. Convenţia nr. 102 cu privire la normele minimale ale protecţiei sociale, în vigoare
din 27.04.1952 // Organizaţia Internaţională a Muncii, Convenţii şi recomandări (1919-1956), vol.1,
Biroul Internaţional al Muncii, Geneva, p.1055-1086 .
2. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, în vigoare din 27.08.1994 //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 04.08.1994.
3. Legea Republicii Moldova nr.489-XIV din 08.07.1999 privind sistemul public de
asigurări sociale // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-4, 2000.
4. Legea Republicii Moldova nr.156 –XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări
sociale de stat // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111 -113,1998.
5. Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25.12.2003 // Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 42-44 din 12.03.1994.
6. Legea Republicii Moldova nr.499-XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de
stat pentru unele categorii de cetăţeni // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.106 din
30.09.1999.
7. Legea nr. 359 –XV din 31.07.2003 pentru modificarea Legii nr.499-XV din
14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni // Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.191-195 din 05.09.2003.
8. Legea Republicii Moldova nr.121-XV din 03.05.2001 cu privire la protecţia socială
suplimentară a invalizilor de război, a participanţilor la cel de-al doilea război mondial şi a
familiilor lor //
9. al Republicii Moldova nr. 84-86 din 16.05.2003.
10. Legea Republicii Moldova nr.1420-XV din 31.10.2000 cu privire la filantropie şi
sponsorizare // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 185-189 din 31.12.2002.
11. Legea Republicii Moldova nr.224-XV din 01.07.2004 pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.132-137 din 06.08
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 51 din 08.05.2001.
12. Legea Republicii Moldova nr. 933–XIV din 14.04.2000 cu privire la protecţia socială
specială a unor categorii de populaţie //Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 70-72 din
22.06.2000.
13. Legea Republicii Moldova nr.190-XV din 08.05.2003 cu privire la veterani //
Monitorul Oficial.2004.
14. Legea nr. 396-XV din 02.12.2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.499-
XIV din 14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni // Monitorul
Oficial al Republicii Moldova nr.241 din 27.12.2004.

25
 15. Legea nr.447-XV din 30.12.2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 933-
XIV din 14.04.2000 cu privire la protecţia socială specială a unor categorii de populaţie //
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 20-23 din 04.02.2005.
16. Legea nr.335-XV din 07.10.2004 pentru completarea Legii nr. 499-XIV din
14.07.1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni şi a Legii asigurării cu
pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne
nr. 1544-XII din 23.06.1993 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.193-198 din 29.10.2004.

26