CUPRINS

INTRODUCERE ......................................................................................................................................... 3
CAPITOLUL I ............................................................................................................................................. 4
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ȘI ROLUL ACESTORA ................................................................................. 4
1.1. PROTECȚIA SOCIALĂ - DEFINIRE ................................................................................................... 4
1.2. CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ .............................................................................................. 6
1.3. DELIMITĂRI TERMINOLOGICE ...................................................................................................... 8
1.4. CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR SOCIALE........................................................... 8
1.5. STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE.......................................................................... 10
CAPITOLUL II .......................................................................................................................................... 13
INSTRUMENTE DE PROTECȚIE SOCIALĂ ................................................................................................ 13
2.1. SISTEMUL ASISTENȚEI SOCIALE .................................................................................................. 14
2.2. CHELTUIELILE PENTRU SECURITATE SOCIALĂ ............................................................................ 15
2.3. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT .............................................................................. 18
CAPITOLUL III ......................................................................................................................................... 24
ROLUL SERVICIILOR SOCIALE ŞI MODALITĂŢI DE ORGANIZARE A LOR ................................................. 24
3.1. CONTEXT EUROPEAN, NAŢIONAL ȘI LOCAL................................................................................ 29
3.2. STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND INCLUZIUNEA SOCIALĂ ŞI REDUCEREA SĂRĂCIEI PENTRU
PERIOADA 2015-2020........................................................................................................................ 31
CONCLUZII ............................................................................................................................................. 40
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................ 41

2
 INTRODUCERE

Cel mai adesea, protecția socială este definită ca un ansamblu de politici,

măsuri, instituţii, organisme care asigură sprijinul persoanelor şi grupurilor aflate în
dificultate şi care nu pot să realizeze prin efort propriu condiţii normale, minime de
viaţă. Prin sistemul de protecţie socială se caută posibilităţi de redistribuire a resurselor
materiale şi umane ale colectivităţii către acele persoane și grupuri aflate în dificultate
în vederea eliminării decalajelor mari dintre aceştia şi populația majoritară. Protecția
socială are ca obiectiv nu crearea unei stări cronice de dependenţă a celor în nevoie, ci
reintegrarea lor în viața normală prin stimularea forţelor active, a creşterii capacităţilor
lor de a face faţă acestor probleme, a scăderii perioadelor de criză prin mobilizarea
eforturilor proprii.
În sens general, protecția socială reprezintă un set de măsuri orientat spre
asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga
populație şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. De asemenea, protecția
socială poate să aibă în vedere satisfacerea unor nevoi colective care nu se pot realiza
corespunzător prin efort propriu prin intermediul pieţei libere (ex. sprijinirea
sistemului de educaţie şi învăţămînt pentru toţi, promovarea culturii, asigurarea unui
grad corespunzător de sănătate publică, protecția mediului etc.)

3
 CAPITOLUL I
POLITICI SOCIALE – DEFINIRE ȘI ROLUL ACESTORA

1.1. PROTECȚIA SOCIALĂ - DEFINIRE

În sens general, protecția socială reprezintă un set de măsuri orientat spre asigurarea
unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație şi în mod special
pentru anumite grupuri sociale.
Protecția socială poate să fie plasată la niveluri distincte:
 la nivelul întregii colectivităţi (ex. protejarea veniturilor populației de inflaţie,
asigurarea unui nivel minim de consum, unor venituri minime pe familie, protejarea
populației în cazuri de calamităţi naturale sau sociale, protecția faţă de criminalitate, violenţe,
conflicte etnice, îmbolnăviri în masă, protecția la locul de muncă, protecţia drepturilor asupra
proprietăţii, protecția împotriva corupţiei, alienării politice, împotriva drogurilor şi abuzurilor,
etc.);
 la nivelul diferitelor categorii (copii, vârstnici, handicapaţi, şomeri etc.);
 la nivel personal (rezolvarea unor probleme personale legate de starea
individului la un moment dat.)
Sistemul economic, fundat pe piaţa liberă, nu e capabil prin el însuşi să asigure un
venit satisfăcător pentru toată populaţia, având în vedere toate riscurile care apar sau pot să
apară în ciclul vieţii. Eşecul pieţei libere de a asigura resurse economice corespunzătoare
pentru întreaga colectivitate a făcut necesar ca în toate ţările dezvoltate să apară un sistem de
protecție socială care să asigure sprijinul şi ocrotirea indivizilor în toate situaţiile în care ei nu
mai dispun de resurse materiale şi nu mai sunt capabili să-şi obţină prin eforturi proprii
mijloacele necesare unui trai decent, normal1. Aceste situaţii pot fi foarte diferite. Ele se referă
la bătrîneţe, boală, accident, handicap, şomaj, moartea membrilor activi economici din familie
etc. Pentru a asigura o protecție socială în toate aceste situaţii de risc pentru persoane sau
grupuri în nevoie, sunt utilizate în principal două tipuri (modalităţi) de sprijin:
 sistemul asigurărilor sociale
 sistemul asistenţei sociale.
Fondurile asigurărilor sociale se obţin prin contribuţii sistematice ale populației active
care se întorc apoi la cei care au contribuit, dar acum sunt în nevoie, în funcţie de contribuţia

1
Elena Zamfir, în Lazăr Vlăsceanu şi Cătălin Zamfir (coordonatori), Dicţionar de sociologie, editura Polirom,
Iaşi, 2005, p. 235

4
lor, sub formă de pensii, ajutor de şomaj, ajutor de boală și îngrijire medicală etc. În cazul
asigurărilor sociale, prestaţia este în funcţie de contribuţie.
Sistemul asistenţei sociale funcţionează pe baza unui alt principiu. Din fonduri
bugetare de stat sau din fonduri obţinute voluntar de la indivizi sau de la comunitate sunt
sprijinite acele persoane, grupuri în dificultate, defavorizate, vulnerabile în funcţie de
necesităţile lor. În acest caz, prestaţia se face în funcţie de nevoie, nu de vreo contribuţie
personală anterioară, bazându-se pe principiul solidarităţii. În cadrul acestui sistem de
asistenţă socială cei în nevoie sunt ajutaţi să aibă un mod de viaţă decent, să se încadreze
social, să-şi recupereze capacitatea de funcţionare normală în urma unui ajutor financiar,
material, social. Ajutorul aici are în vedere o perioadă limitată de timp pînă cînd persoanele cu
nevoi speciale îşi găsesc resurse materiale, psihologice, sociale de a putea să-şi desfăşoare o
viaţă normală, autosuficientă2. Sfera sistemului protecției sociale este mai largă decît cea a
asistenţei sociale.
Un instrument important al politicii de protecție socială îl reprezintă sistemul
securităţii sociale. Aceasta, prin intermediul unor instituţii și activităţi, asigură un larg
program de ajutor pentru cei bătrîni, bolnavi, cu disabilităţi, şomeri, văduve, copii abandonaţi
care nu beneficiază de un venit corespunzător. Resursele financiare ale acestui program de
sprijin vin din contribuţiile celor angajaţi, activi, fonduri ale asigurării de stat precum și din
sistemul de taxe şi fonduri speciale. În ultimul timp, tot mai frecvent este utilizat în acest
cadru termenul de „reţea de securitate, (siguranţă) socială” (safety net) ca un component de
bază al securităţii sociale3. Acest termen se referă la un set de măsuri publice și private
orientate spre asigurarea unui nivel minim decent de trai pentru toţi membrii colectivităţii,
împiedicîndu-se astfel instalarea sărăciei. În această reţea de securitate socială sunt incluse
măsuri speciale ce vizează politici sociale active ca: salarii minime, pensii minime, ajutor de
şomaj corespunzător, asigurarea unui venit minim pe familie, beneficii minime pentru familii
cu mulţi copii, alocaţii pentru copii, ajutor pentru handicapaţi care să le permită un nivel
minim decent de viaţă, capabile să situeze aceste persoane, grupuri defavorizate social și
uman deasupra pragului de sărăcie, oficial stabilit. La acestea se mai adaugă ajutorul financiar
înalt focalizat pe persoane, bazat pe testarea mijloacelor de trai ale familiilor cu venituri
scăzute, care se plasează sub pragul sărăciei oficial stabilit, în ciuda beneficiilor obţinute prin
sistemele mai generale („means tested benefits”). Calificarea pentru un asemenea sprijin se

2
Ibidem, p. 49
3
Călin Anastasiu, în Lazăr Vlăsceanu şi Cătălin Zamfir (coordonatori), Dicţionar de sociologie, editura Polirom,
Iaşi, 2005, p. 412

5
bazează pe analiza veniturilor familiei. Aceste beneficii pot fi monetare (în bani) sau în natură
(bunuri și servicii)
Ca parte integrantă a politicii de protecție socială, conceptul de securitate socială este
conturat sub forma unui sistem de legi, instituţii și activităţi destinate asistării persoanelor
afectate de anumite riscuri la care este expusă, în principiu, întreaga populație (şomaj, sărăcie,
accidente de muncă, boli profesionale sau de altă natură, invaliditate, maternitate, văduvie,
bătrîneţe etc.) și prin care se alocă resurse în aceste scopuri cu titlu de drepturi prevăzute de
lege și nu ca ajutor filantropic. Istoric primele măsuri de protecție socială (a muncitorilor în
special) au fost de tip restrictiv: limitarea muncii femeilor şi a copiilor, reducerea timpului de
lucru ş.a. Cele dintîi măsuri pozitive s-au datorat iniţiativei private, fie sub forma unor
ajutoare naturale (societăţi de prevedere ale muncitorilor), fie sub o formă paternalistă în
cazul unor întreprinderi mari și prospere care au alocat resurse pentru ajutorarea propriilor
salariaţi.

Calitatea vieții reprezintă pentru om semnificaţia vieţii sale, rezultat al evaluării

globale, din punctul de vedere al persoanei umane, a propriei vieţi. Calitatea vieţii este un
concept evaluativ, fiind rezultanta raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun
viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane. Se referă atât la evaluarea globală a
vieţii (cât de bună, satisfăcătoare este viaţa pe care diferitele persoane, grupuri sociale,
colectivităţi o duc), cât și la evaluarea diferitelor condiţii sau sfere ale vieţii: calitatea mediul
ambiant, calitatea umană a muncii (calitatea vieţii de muncă), calitatea relaţiilor
interpersonale, calitatea vieţii de familie.

1.2. CONCEPTUL DE POLITICĂ SOCIALĂ

În sensul cel mai general, prin politici sociale se au în vedere atitudinile,
programele și acţiunile îndreptate spre rezolvarea diferitelor probleme sociale. Politica
socială cuprinde deopotrivă implicarea autorităţilor publice, acţiunile organizaţiilor
nonguvernamentale şi ale persoanelor individuale, reunind sectoarele public, privat şi
voluntar. Uneori există tendinţa de a limita politica socială la ceea ce întreprind
autorităţile publice. Pe de altă parte, se atrage atenţia asupra faptului că, fiind vorba de

6
o politică publică, politica socială include atît ceea ce fac autorităţile, cît şi ceea ce nu
fac (fie că se abţin, fie că ignoră) într-un anumit domeniu al vieţii sociale4.
Politicile sociale reprezintă măsuri și acţiuni ale statului (strategii, programe, proiecte,
instituţii, legislaţie etc) care se adresează nevoilor de protecție socială, educaţie, sănătate,
locuire și care în general vizează promovarea bunăstării sociale.
Politicile sociale au ca scop modificarea caracteristicilor vieţii sociale a comunităţii
într-un sens considerat dezirabil. Elementul central este bunăstarea individului, a familiei, a
colectivităţii și a societăţii în general.
Se poate spune că statul este numai unul dintre furnizorii bunăstării. Sursele bunăstării
individuale sunt:
o Economia / Piaţa:
 Venituri din muncă, salarii, profit, etc
 Venituri private / individuale din proprietăţi (rente, chirii), din vânzări, din
asigurări private, din împrumuturi, etc.
o Familia şi comunitatea (familia, rude mai îndepărtate, vecini, prieteni, instituţii sociale
de tip nuntă, botez, etc)
o Sectorul neguvernamental (ONG-urile, fundaţii, asociaţii)
o Statul prin politicile sociale
Principala consecinţă a politicilor sociale ale statului este protecția socială a
populației, însă aceasta se realizează prin efortul conjugat al tuturor factorilor implicaţi –
economia, piaţa muncii, sectorul neguvernamental, comunitate, stat.
În sens restrâns, politicile sociale vizează numai acţiunile statului (şi parteneriate,
acţiuni comune cu alte organizaţii), însă în sens larg pot fi circumscrise şi acţiunile actorilor
neguvernamentali pentru asigurarea protecției sociale.
Politicile sociale sunt o parte a politicilor publice. Politicile publice cuprind politicile
statului în toate domeniile funcţionării societăţii: politici economice, demografice, fiscale,
salariale, politici de mediu, etc. Toate celelalte politici publice au influenţe majore asupra
politicilor sociale (mai ales cele economice), adesea acţiunile se întrepătrund și nu se poate
face o delimitare strictă a acestora.

4
Ioan Mihăilescu, în Lazăr Vlăsceanu şi Cătălin Zamfir (coordonatori), Dicţionar de sociologie, editura Polirom,
Iaşi, 2005, p. 156

7
 1.3. DELIMITĂRI TERMINOLOGICE
La nivel terminologic există unele neclarităţi privind înțelesul termenului de politică
socială. Astfel, se confundă destul de des
 Politica – în sensul de viaţă politică, partide, instituţii, ideologii etc. în cadrul
sistemului de reprezentare politică nu trebuie confundată cu
 Politici – în sensul operativ, ca ansamblu de măsuri și activităti prin care
administraţia centrală sau locală intervine într-un anumit domeniu.
În limba engleză distincţia este mai clară:
 politica este desemnată prin termenul de „politics”
 politicile (sociale, publice în general) sunt desemnate prin termenul „policy,
policies”, în sensul de strategii, planuri de acţiune pe diferite domenii (social,
economic, fiscal, etc).
Această distincţie este necesară pentru a nu exista confuzii între politicile sociale /
publice în general şi politica în sensul ei larg.

1.4. CONTEXTUL (FACTORII) DEZVOLTĂRII POLITICILOR

SOCIALE
Creşterea economică a condus la creşterea resurselor pentru stat şi a favorizat
dezvoltarea programelor sociale. Industrializarea şi urbanizarea au presupus migraţia masivă a
forţei de muncă din rural în urban și creşterea populației urbane şi au condus la apariţia
populației muncitoreşti, a populației salariate, vulnerabilă la mersul economiei, la crizele
economice. În acelaşi timp, amploarea şi puterea sindicatelor a crescut continuu, exercitând
presiuni în momentele de criză, în principal pentru recunoaşterea şomajului ca stare
involuntară. Pe de altă parte, industrializarea a favorizat consolidarea clasei mijlocii care în
perioada postbelică a avut un rol crucial în constutirea şi dezvoltarea statului bunăstării.

Ameliorarea stării de sănătate, creşterea speranţei de viaţă au condus la creşterea

populației și la creştarea ponderii populației vârstnice în totalul populației. Populația vârstnică
este o populației inactivă, dependentă, cu nevoie sporită de suport. În trecut vârstnicii, ca și
restul grupurilor dependente erau în grija familiei (extinse), dar industrializarea şi urbanizarea
au contribuit la nuclearizarea familiei care îşi pierde tot mai mult din funcţia de întreţinere a
dependenţilor. Presiunea pentru dezvoltarea de programe destinate vârstnicilor a devenit în
acest context tot mai puternică.

8
 Statele naţiune au devenit mai puternice economic, mai centralizate și industrializate.
Aceasta a contribuit la creşterea resurselor pentru guverne, la creşterea capacităţii de
supraveghere şi control, a favorizat dezvoltarea administraţiei centrale şi a bazelor
instituţionale pentru implentarea programelor și politicilor sociale.

Creşterea drepturilor politice ale cetăţenilor, dreptul de vot universal întâi pentru
bărbaţi, apoi pentru femei, dezvoltarea partidelor politice și consolidarea ideologiei social-
democraţiei au reprezentat de asemenea elemente cheie pentru politicile sociale.

Problemele sociale sau politice ale clasei muncitoare au fost promovate în special de
partide de stânga şi de sindicate. Social democraţia a contribuit la dezvoltarea politicilor
sociale, chiar dacă ulterior acestea au fost dezvoltate de toate partidele politice.

Crizele economice din anii ’30 au condus la probleme sociale grave: şoamaj de masă,
sărăcie, foamete, etc.
În faţa crizelor economice, statelor occidentale au avut doua reacţii majore:
o În plan economic: intervenţia statului în economie – necesitatea intervenţiei
statului în economie pentru a preveni prăbuşirea sistemului de piaţă
o În plan social: întărirea potecţiei sociale – necesitatea unor sisteme de asigurări
sociale şi de protecție socială adecvate (având în vedere probleme sociale
grave generate de criza economică)
Ca urmare a crizei economice, Statele Unite ale Americii au adoptat „New Deal” în
1935, lege care pune bazele sistemului de sigurări și asistenţă socială – sunt reglementate
asigurările de şomaj, pensii de bătrâneţe, asistenţă socială pentru copiii săraci, invalizi, pentru
persoanele nevăzătoare, pentru bătrâni, asigurări de sănatate pentru mame şi copii, etc. În
1933 Danemarca întreprinde Marea Reformă Socială, iar Suedia în perioada 1933 – 1938
(când partidul social-democrat a ajuns la guvernare pentru prima dată) elaborează pachete de
legi fundamentale pentru consolidarea statului bunăstării.

Sfârșitul Primului Război Mondial a adus un val de schimbări sociale în majoritatea

statelor: dreptul de vot universal, creşterea ponderii femeilor pe piaţa muncii, reducerea
şomajului, educaţia a devenit obligatorie pentru copii, etc.

9
 Cel de-al II-lea Razboi Mondial a provocat schimbări fără precedent. A întărit
influenţa statului în economie, și a creat o nevoie acută de reconstrucţie nu numai economică,
ci și socială datorită pierderilor înregistrate. A produs o uriaşă solidaridate socială în rândul
populației, stimulând ideologii bazate pe egalitate, echitate și justiţie socială şi favorizând
acceptarea largă a intervenţiei sociale a statului.

Unii specialişti susţin că dezvoltarea politicilor sociale în statele occidentale este în

fapt o reacţie la sistemul socialist / comunist. Paradoxal, reformele sociale au fost adesea
promovate de liberali, de conservatori sau de creştin-democraţi, tocmai pentru a evita
răspândirea ideologiei socialiste în cadrul societăţilor occidentale. Un argument în plus în
acest sens – apreciază susţinătorii acestei teorii (Ramesh Mishra) – îl reprezintă faptul că după
slabirea regimului și mai ales după prăbusirea blocului comunist, rolul satului în protecția
socială în societătile occidentale a scăzut.

1.5. STRUCTURA SISTEMULUI DE POLITICI SOCIALE

Politicile sociale sunt elaborate şi promovate de sat, prin instituţiile centrale şi locale,
cu sprijinul comunităţilor. Parlamentul adoptă legislaţia, Guvernul propune legi, le pune în
practică prin ministere, agenţii naţionale şi structurile din teritoriu.
1. Legislaţia în domeniul social reprezintă cadrul general al politicilor sociale,
stabilind responsabilităţile legate de finanţare, implementare şi chiar și de
evaluare a politicilor sociale.
2. Finanţarea se referă la resursele necesare pentru implentarea programelor,
proiectelor, pentru acordarea beneficiilor, serviciilor etc.
3. Resursele umane reprezintă specialiştii în politici sociale, asistenţă socială,
personalul administrativ şi restul personalului necesar pentru funcţionarea
sistemului.

Principalele surse de finanţare de care dispune administraţia centrală și locală pentru a

finanţa politicile publice sunt:
o Bugetul de stat
o Bugetele locale – constituite prin colectarea de taxe și impozite
 Impozitul direct: se aplică pe venituri și bunuri – ex: impozitul pe venit,
impozitul pe salariu, impozitul pe profit, impozitul pe proprietate, etc.

10
  Impozit indirect: se plaică pe consum – ex: TVA, accize (pe anumite
produse considerate de lux sau cu externalităţi negative precum cafea,
tutun, alcool, haine de blană)
o Fondurile sociale – se constituie prin intermediul unor contribuţii speciale şi au
destinaţie specifică. Ex: Fondul de asigurări soaciale, Fondul de şomaj, Fondul de
asigurări sociale de sănătate, etc.
Statul are ca instrumente de intervenţie:
o Beneficii:
 Beneficii monetare (de tip alocaţie)
 Beneficii în bunuri și „în natură” (alimente, rechizite pentru copii
şcolari, etc)
o Servicii sociale. La noi, cele mai importante sunt serviciile sociale – educaţie şi
sănătate şi servicii de asistenţă socială
 educaţie gratuită sau subvenţionată
 servicii de sănătate gartuite sau compensate de tip asiguratoriu
 servicii pentru protecția anumitor categorii defavorizate cum ar fi:
copii abandonaţi, persoane cu handicap, persoane victime ale violenţei
etc...
 servicii de asistenţă socială în general: de prevenire a unor probleme
sociale, de consiliere şi de creştere a capacităţilor individului de a face
fată situaţiei, pentru cei în nevoie ex cantina socială, etc
o Gratuităţi – oferirea de servicii gratuite sau plata integrală a celui care produce
acele servicii (ex: gratuităţile de transport, tabere gratuite)
 Gratuitatea serviciilor are drept scop încurajarea consumului acestora,
considerându-se ca reprezintă externalităti pozitive. Acestea cresc
egalitatea şanselor pentru indivizi și echitatea distibuirii anumitor
resurse în societate.
 Ex: serviciile educaţionale primare sunt gratuite și totodată obligatorii,
considerându-se ca educaţia este esenţială pentru reuşita individului în
societate şi reprezintă una din cele mai importante modalităti de
creştere a egalităţii de şansă.
o Subvenţii celor care produc anumite servicii sau pentru consumator (ex:
subvenţii pentru lapte praf pentru sugari)

11
 o Scutiri / reduceri de taxe și impozite anumite categorii sunt scutite parţial sau
total de la plata impozitelor sau taxelor. Ex: părintele care are copil în
întreţinere este scutit de un anumit procent din impozit.
Transferurile sociale pot fi:
o De tip contributoriu sau asiguratoriu: acordarea beneficiului este condiţionată
de plata anterioară a unei contribuţii – ex: pensia de vârstă, de invaliditate, de
boală, concediul de maternitate platit, ajutorul de şomaj, serviciile de sănătate.
o De tip non-contributoriu:
 Beneficii și servicii universale / categoriale: se acordă tuturor
indivizilor (universale) sau tuturor indivizilor dintr-o anumită categorie
(categoriale). Ex: alocaţii pentru copii, familii cu copii.
 Beneficii și servicii focalizate / pe baza testării mijloacelor: se acordă
numai celor în nevoie, segmentelor defavorizate, săracilor sau
persoanelor cu risc crescut de a ajunge în sărăcie.
Acordarea se face prin „testarea mijoacelor” de trai: analiza situaţiei familiei /
gospodăriei / individului atât financiară cât şi materială, a bunurilor, dotărilor, proprietătilor,
accesului la servicii, inclusiv a relaţiilor de familie dacă este cazul.
Testarea este efectuată:
o prin organe ale administraţiei publice – când există criterii simple și omogene,
de regula strict pentru testarea veniturilor,
o prin experţi, asistenţi sociali care evaluează nivelul de trai și nevoile
individului, când este necesară evaluarea personalizată a cazurilor.

12
 CAPITOLUL II
INSTRUMENTE DE PROTECȚIE SOCIALĂ

Mutațiile produse în viața economică, socială și politică a Romaniei au deschis calea

unor transformări în domeniul protecției sociale, proces care a acutizat și amplificat sarcinile
sociale ale statului.
Protecția social se concretizează prin programe sociale care cuprind măsurile și
instrumentele menite să asigure creșterea standardului de viață și de îmbunătățirea calității
vieții precum și protecția populației de efectele negative ce pot apărea, în anumite perioade
determinate de diferitele condiții economice și sociale.
Domeniile și categoriile sociale în care se aplica masurile de protecție socială sunt:
1. Protecția somerilor;
2. Protecția mediului, a lucratorului și a publicului;
3. Protecția consumatorilor;
4. Protecția sanatatii populației;
5. Protecția persoanelor cu dizabilități;
6. Protecția copilului și a tineretului;
7. Protecția socială complementara.
În toate tarile dezvoltate s-au constituit progresiv sisteme de asigurare și de protecție
zise „sociale” , destinate să protejeze în totalitate sau în parte populația împotriva riscurilor
legate de sănătate, de viața curenta, de locul de muncă. Pentru a se dezvolta, aceste sisteme au
urmat adesea căi originale, administrative, asociative sau mutualiste distincte de cele clasice
ale finantelor publice.
Protecția socială reprezinta doar un ansamblu de mecanisme de redistribuire a
veniturilor și care contribuie în perioada de criză la susținerea activității economice și la
menținerea unei anumite coeziuni sociale.
Aceste mecanisme pot să fie de natură legală, convențională sau contractuală dar,
pentru a fi luate în considerare în cadrul protecției sociale, ele trebuie să îndeplinească trei
condiții:
 această acoperire socială trebuie să aibă la bază o contraprestație echivalentă și
simultană din partea beneficiarului, ceea ce conduce la a exclude toate elementele
având un caracter de remunerare a muncii în particular, salariile în natură și concediile
plătite ;

13
  acoperirea socială trebuie să fie condiționată de realizarea unor riscuri care sunt de
natură să lezeze nivelul de trai al indivizilor sau al famiilor lor. Ea se concretizează în
plăți care se fac în următoarele situații: boală, invaliditate și infirmitate, accidente și
boli profesionale, bătrânețe (pensia de bătrânețe), supraviețuire (indemnizații de
decese și funerarii), pensii, indemnizații și alte prestații în favoarea supraviețuitorilor
care au calitatea de susținator legal a unei persoane decedate, maternitate în adoptare
profesională, somaj, diverse ajutoare pentru persoane în general sărace ;
 acoperirea socială trebuie să rezulte dintr-un sistem de prevedere colectiv și organizat,
ceea ce implica excluderea inițiativelor individuale:
o scutirea de orice taxe și impozite a pensiilor de asigurări sociale;
o imprescriptibilitatea dreptului la pensie și indemnizație de asigurări sociale
prin fundamentare condițiilor legale în care personalul muncitor, membri
cooperatori și ceilalți cetățeni să ceară oricând stabilirea dreptului la pensie,
indemnizație etc.
o cuantumul pensiilor și indemnizațiilor de asigurări sociale să asigure condiții
decente de viață persoanei.
Protecția socială stimulează reproducția socială, contribuind la progresul economiei
naționale și la dezvoltarea acțiunilor social-culturale. Aceasta urmărește, de altfel, o mai bună
igienă și securitate a muncii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea și intărirea sănătății
cetățenilor având drept urmare menținerea capacității de munca a personalului muncitor,
folosirea acestuia în mod corespunzător.
Protecția socială a devenit la ora actuală o temă majoră pentru intreprinderi, salariați și
toti ceilalți factori implicați în acțiunile sociale, acestea reprezentând obiectivul central al
politicii sociale. Sursa majoră a tensiunilor sociale – sărăcia – impune la rândul ei accentuarea
funcțiilor protective ale colectivității.

2.1. SISTEMUL ASISTENȚEI SOCIALE

În sensul ei cel mai general, asistenţa socială delimitează un ansamblu de instituţii,
programe, măsuri, activităţi profesionalizate de protejare a unor persoane, grupuri, comunităţi
cu probleme sociale, aflate temporar în dificultate, în criză și deci vulnerabile. Acestea,
datorită unor motive personale de natură economico-materială, socio-culturală, biologică sau
psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace și eforturi proprii în colectivitate,
în limitele unui mod normal, decent de viaţă. Pentru o anumită perioadă de timp, ele nu pot

14
duce o viaţă activă, auto-suficientă, fără un ajutor economico-material sau fără un suport fizic,
moral, social din exterior.
Asistenţa socială, ca mod operativ de punere în aplicare a programelor de protecţie
socială precum și ca un component esenţial al acesteia, prin serviciile și activităţile ei
specializate ajută persoane și grupuri în nevoie nu numai să facă faţă momentelor dificile, de
criză, situaţiilor anormale de viaţă care pot să apară pentru o anumită perioadă de timp, dar ea
susţine, prin mobilizarea resurselor instituţiilor de stat, voluntare și a eforturilor comunităţii,
prin crearea unor condiţii socio-culturale favorabile, refacerea capacităţilor proprii de
integrare socioculturală normală a categoriilor defavorizate.
În cadrul programelor de asistenţă socială se înscriu şi acele activităţi de prevenire a
unor situaţii de viaţă dezechilibrante, stresante economic, cultural, psihologic sau moral
pentru indivizi sau grupuri, activităţi care pot fi adesea mai puţin costisitoare decît terapia
propriu-zisă.

2.2. CHELTUIELILE PENTRU SECURITATE SOCIALĂ

O componentă importantă a politicii sociale a statelor o reprezintă satisfacerea
nevoilor cu caracter social, ce presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare
publice in scopul imbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale populaţiei, a calităţii vieţii fiecărui
individ . Alături de nevoile indivizilor cu caracter individual și care sunt satisfăcute pe seama
bunurilor private procurate prin mecanismul pieţei, există o serie de nevoi sociale a căror
stisfacere reclamă organizarea de către autorităţile publice centrale şi locale a unor acţiuni cu
ajutorul anumitor instituţii publice. Aceste nevoi sociale vizează învăţământul, cultura,
sănătatea, protecţia socială ş.a. Ele se realizează pe perioade mari de timp și reclamă
importante resurse băneşti din partea societăţii, îndeosebi din partea statului.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale indeplinesc un important rol
economic şi social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigura: educaţia şi
instrucţia copiilor şi a tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţa medicală a
îndivizilor, se influenţeaza evoluţia demografică, se asigură un sistem de protecţie socială,
ridicarea nivelului cultural, artistic şi de civilizaţie al membrilor societăţii. În acelaşi timp,
rolul economic al acestor cheltuieli se manifestă și în acţiunea lor asupra consumului, în
sensul că influenţează cererea de bunuri de consum și, pe această cale, stimulează sporirea
producţiei.

15
 Cheltuielile pentru acţiuni social-culturale se referă la:
 învăţământ;
 cultură, religie, acţiuni sportive și de tineret;
 sănătate;
 securitate socială.
Securitatea socială cuprinde ansamblul acţiunilor întreprinse de societate pentru
prevenirea, diminuarea sau înlăturarea consecinţelor unor evenimente considerate ca riscuri
sociale, care repercutează negativ asupra vieţii și nivelului de trai al cetaţenilor. Riscurile
implicate sunt de natură fizică (cele care afectează parţial sau total capacitatea de muncă),
riscuri economice (care împiedică o persoană să exercite o activitate producătoare de venit-
şomajul) sau riscuri sociale (care diminuează în mod substanţial veniturile persoanelor şi
implicit mijloacele de subzistenţă).
Securitatea socială este o componentă de mare importanţă a politicilor sociale
promovate de toate statele lumii, cuprinzând acţiuni care diferă, insă, de la o ţară la alta. În
acest sens, diferitele state finanţează cheltuieli cu o structură diversă în care se ramarcă
acordarea de ajutoare, alocaţii, indemnizaţii etc. unor categorii de persoane confruntate cu
dificultăţi materiale majore .
În prezent, mecanismele financire pentru realizarea securităţii sociale în diferite ţări
dezvoltate se caracterizeaza prin:
 plata unor cotizaţii sociale, salariale şi patronale pentru constituirea fondurilor
securităţii sociale;
 situarea la baza acţiunilor privind asigurarea securităţii sociale a principiilor:
mutualităţii, solidarităţii sociale, echităţii și asigurării;
 universalizarea acordării ajutoarelor sau prestaţiilor sociale;
 existenţa unor instituţii și în sectorul privat care furnizeaza prestaţii sau servicii
sociale (raportul intre ele și sectorul public);
 existenţa (sau nu) a unui venit minim garantat.”
În ţările dezvoltate, resursele finaciare destinate securităţii sociale reprezintă
concretizarea unor programe sociale vaste, cum ar fi cele privind combaterea sărăciei,
lichidarea şomajului, ajutorarea persoanelor cu handicap, a familiilor cu mulţi copii etc.
Aceste resurse contribuie la ajutorarea şi ameliorarea situaţiei indivizilor respectivi și caută să
prevină producerea altor riscuri în societate. Securitatea socială a devenit astăzi un element
esenţial al societăţii moderne: în SUA unul din 6 americani benficiază de securitate socială şi

16
unul din 3 beneficiari nu este pensionar. În România se apreciază că 45% dintre cetăţeni
beneficiază de transferuri sociale pe lini securităţii sociale (inclusiv pensii).
În acelaşi timp, o data cu aceste ajutoare, statele iniţiază şi măsuri de stimulare a
muncii în general, deoarece se consideră că ele reprezintă o redistribuire a veniturilor realizate
de către cei productivi în favoarea celor neproductivi, ducând chiar la o încetinire a creşterii
economice. De aceea, în ţările dezvoltate se acordă multă atenţie acestor forme de ajutoare,
pentru că uneori programe sociale bine intenţionate produc efecte contrare celor aşteptate.

Cheltuielile pentru securitatea socială se clasifică în:

• Cheltuieli pentru asigurările sociale;
• Cheltuieli pentru protecţie socială;
• Cheltuieli pentru asistenţă socială.
Cheltuielile pentru asigurările sociale reprezintă cpmponenta principală a cheltuielilor
publice pentru securitatea socială.
Cheltuielie pentru asistenţă socială vizează finanţarea acţiunilor întreprinse de
societate pentru ocrotirea şi susţinerea materială a familiilor și persoanelor în vârstă și fără
venituri, a săracilor, handicapaţilor, invalizilor, foştilor combatanţi, a emigranţilor etc. In
cadrul acestora, o pondere importantă o deţin alocaţiiile pentru familii. O altă categorie de
ajutoare în cadrul asistenţei sociale se acordă bătrânilor sau altor persoane marginalizate
social, care pot fi sub forma unor sume de bani sau a unor prestaţii, servicii sau plasamente în
instituţii specializate. Alte categorii de persoane defavorizate, cum ar fi: invalizii de război,
foştii combatanţi, văduvele, orfanii etc, primesc de asemenea ajutoare, indemnizaţii prin
asistenţă socială .

Pe langă finanţarea unor acţiuni importante, pentru calitatea vieţii membrilor societăţii
ca învaţământul, cultura, sănătatea, stalele moderne îndreaptă importante resurse financiare
publice pentru securitatea socială . Formele actuale ale securităţii sociale s-au dezvoltat și
diversificat în special după cel de-al doilea Război Mondial, fapt ce a dus la alocarea in acest
scop a circa 25% din PIB sau 60% din totalul cheltuielilor publice.
În cadrul acestei grupe de cheltuieli social-culturale se cuprind cheltuielile pentru
acordarea de ajutoare, alocaţii, pensii, îndemnizaţii, unor personae salariate sau nesalariate (în
categoria celor din urmă sunt incluşi batrânii, invalizii, persoanele cu handicap, şomerii,
femeile, copiii, tinerii). Conform Codului European de Securitate Socială, conceptul de

17
securitate socială include atât asigurările sociale cât și asistenţa socială. Asigurările sociale
reprezintă componenta cea mai importantă a securitătii sociale.
Mărimea cheltuielilor cu securitatea socială variază de la o ţară la alta în funcţie de
potenţialul economic, de numărul şi structura populaţiei, de orientarea politicii sociale, de
sistemul de asigurări sociale. In majoritatea ţărilor dezvoltate, ele reprezintă intre 50 și 80%
din totalul cheltuielior social-culturale, ocupând un loc însemnat şi in ansamblul chletuielior
publice, in schimb, în ţările in curs de dezvoltare, volumul și ponderea lor sunt mai reduse .
Diferenţierea importantă între cele două grupuri de ţări trebuie pusă în primul rand, pe
seama nivelului diferit de dezvoltare, care impune limite de redistribuire a PIB şi priorităţi
diferite în alocarea resurselor respective pe categorii de cheltuieli. Astel s-a conturat ca o
caracteristică faptul că în majoritatea ţărilor slab dezvoltate, staul alocă sume mari pentru
acţiuni economice și dezvoltarea infracstructurii, ceea ce reprezintă o opţiune firească, dar
implicaă alocaţii mai mici și ponderi mai reduse în PIB ale altor categorii de cheltuieli.

2.3. SISTEMUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT

Incepînd cu anul 2000, în România a început să se dezvolte o multitudine de programe
de protecție și asistență socială. Transferurile bănești dețin cea mai mare pondere din totalul
fondurilor destinate protecției sociale (97%). Programele de protecție socială sub formă de
transferuri bănețti pot fi grupate în trei mari categorii:
- asigurări sociale;
- alocații familiale;
- prestații de asistență socială.
Dintre acestea, asigurările sociale reprezintă cea mai importantă componentă din
totalul transferurilor bănești.
În România, sistemul asigurărilor sociale de stat este realizat prin sistemul public de
pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
Sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale este garantat de stat și
ofera cea mai largă deschidere de accesare în obținerea calității de asigurat cât și cel de
beneficiar de prestații de asigurări sociale, atât din punct de vedere al numarului de
participanți cât și gama de beneficii.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este planul financiar anual care evidentiaza
constituirea, repartizarea și utilizarea fondurilor bănești necesare ocrotirii pensionarilor,
salariatilor și membrilor de familie.

18
 Este format din:
1. bugetul asigurărilor sociale, elaborat de organul de specialitate din
Ministerul Muncii și Protectiei Sociale și care include veniturile și
cheltuielile cu caracter centralizat.
2. bugetele pentru realizarea asigurărilor sociale de la nivelul Directiilor
judetene de munca și protectie sociala și a municipiului Bucuresti rezultate
din concentrarea bugetelor pentru realizarea asigurărilor sociale intocmite
de catre unități economice și institutii publice.
Sistemul public ofera posibilitatea personanelor în vârsta activa domiciliati respectiv
rezidenti pe teritoriul României să dobândeasca în mod obligatoriu sau facultativ calitatea de
asigurat.
Principalele obiective ale asigurărilor sociale de stat din România, reflectate în
reglementarile în vigoare sunt urmatoarele:
 Prevenirea îmbolnavirilor și recuperarea capacitatii de munca prin:
o acordarea de indemnizatii pentru trecerea temporara în alta munca, reducerea
timpului de munca sau în caz de carantina;
o acordarea de ajutoare pentru procurarea de proteze, orteze și de alte produse
ortopedice, care nu sunt suportate, potrivit legii, de la asigurările sociale de
sănătate;
o acordarea de bilete de odihna;
o tratament balnear și reabilitare profesionala, în conformitate cu prevederile
programului individual de recuperare.
 Acordarea de prestatii în bani, pe termen lung și scurt, acestea reprezentând venit de
înlocuire pentru pierderea totala sau partiala a veniturilor profesionale, ca urmare a
batrânetii, invaliditatii, accidentelor, bolii, maternitatii sau decesului.
Prestatiile mentionate sunt, potrivit legii, corelative cu obligatiile privind plata
contributiei de asigurări sociale.
Sistemul românesc actual de asigurări sociale are la baza:
 principiul unicitatii are în vedere faptul ca statul organizeaza și garanteaza
sistemul public bazat pe aceleasi norme de drept.
O persoana poate primi o singura pensie de baza integrala de asigurări sociale. Daca
aceeasi persoana este îndreptatita să primeasca doua sau mai multe pensii, ea poate oricând să
opteze pentru una dintre ele. Persoanele care au lucrat în sectorul de stat și în alte sectoare cu

19
sisteme proprii de asigurări sociale primesc atât pensia de asigurări sociale de stat, cât și
pensia ce li se cuvine din acele sectoare, în raport cu munca depusa și cu vechimea în munca.
 principiul egalitatii asigura tuturor participantilor la sistemul public de pensii,
contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu (egalitate socială) în
ceea ce priveste drepturile și obligatiile astfel:
 egalitatea în drepturi a femeilor cu barbatii;
 egalitatea în drepturi a cetatenilor fara deosebire de rasa, nationalitate,
origine etnica, religie, limba, avere, origine socială, opinie respectiv
apartenemta politica, etc.;
 principiul solidaritatii sociale - toti participantii la sistemul public de pensii îsi
asuma reciproc obligatii și beneficiaza de drepturi pentru prevenirea, limitarea
sau înlaturarea riscurilor sociale consacrate.
Nimeni nu este scutit de riscurile vietii. Riscurile de boala, de accident, de batrânete și
chiar de deces planeaza asupra fiecarei persoane.
Numai o lipsa completa de prevedere și o totala absenta a instinctului de conservare ar
putea împiedica un om să nu aiba în vedere pentru el o siguranta, care are un nivel de cost
relativ suportabil și care este în acelasi timp include o siguranta pentru ceilalti membri ai
societatii în interesul asigurării unei calitati superioare a vietii;
 principiul obligativitatii, consta în faptul ca persoanele fizice și juridice au,
obligatia de a participa la sistemul public de asigurări sociale, drepturile de
asigurări sociale exercitându-se corelativ cu îndeplinirea obligatiilor.
Prestatiile de asigurări sociale se dobândesc numai ca urmare a unei asigurări.
Asigurările sociale de stat pot fi obligatorii respectiv facultative.
Sunt asigurate obligatoriu: persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract
individual de munca și functionarii publici; persoanele care îsi desfasoara activitatea în functii
elective sau care sunt numite în cadrul autoritatii executive legislative ori judecatoresti, pe
durata mandatului; persoanele care beneficiaza de drepturi banesti lunare din bugetul
asigurărilor pentru somaj; persoanele care realizeaza activitati aautorizate pe baza liberei
initiative în nume propriu respectiv asociativ, actionari, manageri, ocupatii liberale, etc.; alte
persoane afiliate la sistem pe baza unui contract de asigurare ;
Sunt asigurate facultativ în exclusivitate sau în mod suplimentar persoanele care nu
intra în rândul celor asigurate obligatoriu, respectiv cele care doresc să aiba o suma asigurata
mai mare.

20
  principiul contributivitatii - fondurile banesti necesare platii pensiilor se formeaza din
contributiile datorate de persoanele fizice și juridice, participante la sistemul public,
drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contributiilor de asigurări
sociale platite.
 principiul repartitiei, - fondurile realizate se redistribuie pentru plata obligatiilor cu
titlu de prestatii;
 principiul autonomiei, - sistemul de asigurări sociale de stat se bazeaza pe
administrarea de sine statatoare.
Autonomia asigurărilor sociale nu presupune însa ca statul nu are pentru acestea nici
un fel de raspundere. Statul reglementeaza juridic și strategic relatiile dintre autoritati,
angajatori și asigurati. Statul determina statutul juridic, cadrul de competenta al institutiilor de
asigurări sociale, etc.
Autonomia permite descentralizarea administrarii și participarea în procesul de luare a
deciziei a unui cerc larg de parteneri sociali -reprezentantii patronatelor și sindicatelor- și
autoritatea statului.
Pe lânga principiile fundamentale prezentate mai sus, sunt urmarite urmatoarele
aspecte:
 îmbunatatirea raportului dintre pensie și veniturile asigurate (câstigurile
realizate), adica realizarea unei juste corelari între nivelul pensiilor și cel al
salariilor.
 echitatea socială - are în vedere ca pensiile să fie calculate și aplicate în
concordanta cu calificarea și contributia fiecarui cetatean la dezvoltarea
economico-socială a tarii, realizând, în acelasi timp un raport echitabil între
veniturile care provin din salariu și cele care se obtin din pensie, astfel încât să
se realizeze stimularea persoanelor care lucreaza în diferite domenii de
activitate economice, sociale, culturale etc. (grupe de munca, conditii de
munca speciale și deosebite), precum și stabilirea unor proportii echitabile între
diferitele categorii de pensii;
 stimularea realizarii unei vechimi cât mai mari în munca - Se practica
acordarea unui spor de pensie pentru anii lucrati în plus peste perioada
obligatorie de cotizare. Se acorda prioritate calitatii de asigurat fata de cel de
beneficiar de prestatii. Are în vedere și cresterea stagiilor de cotizare și
reducerea perioadelor de prestatie;

21
  influentarea cuantumului pensiei, în functie de conditiile de munca existente la
locul de munca - are în vedere contributiile lunare la bugetul de asigurări
sociale mai mari și prestatii sporite;
 justa corelare a pensiei de invaliditate, de urmas, anticipata, cu pensia pentru
munca depusa și limita de vârsta - are în vedere armonizarea cheltuielilor
beneficiarilor în perioadele de prestatii;
 imprescriptibilitatea dreptului la pensie. Dreptul la pensie face parte din
categoria drepturilor imprescriptibile. Persoanele care îndeplinesc conditiile
legale pentru a primi o pensie pot oricând să ceara înscrierea la pensie, oricât
timp ar fi trecut de la nasterea dreptului la pensie.
Faptul ca a trecut un anumit timp de la nasterea dreptului la pensie și nu au solicitat
înscrierea la pensie nu conduce la decaderea din acest drept pentru viitor.
 incesibilitatea dreptului la pensie - dreptul la pensie nu poate fi cedat nici total,
nici partial. Acest principiu se întemeiaza pe considerentul uman ca primirea
pensiei este un drept personal menit să asigure pensionarului conditii decente
de trai materiale și spirituale. Dupa încasarea însa a pensiei, nimic nu-l poate
împiedica pe pensionar să doneze pensia în parte sau integral unei alte
persoane;
 indexarea și compensarea cuantumului prestatiilor. Indexarea și compensarea
sunt modalitati de mentinere a puterii de cumparare, de atenuare a efectelor
inflatiei asupra nivelului de trai. Prin intermediul lor, veniturile populației se
mentin la un nivel corespunzator fata de preturile medii de consum. Indexarea
și compensarea sunt masuri care se impun în perioade de crize. Cele doua
modalitati, asadar, prin finalitatea lor, sunt foarte asemanatoare. Indexarea
presupune o majorare a veniturilor într-un procent sau uneori cu o suma fixa,
datorita cresterii generale a preturilor, compensarea reprezinta o suma de bani
cu care se majoreaza veniturile individuale ca urmare a cresterii preturilor de
consum și a tarifelor la produsele și serviciile anume determinate, la care se
retrage subventia.
Acordarea acestor indexari și compensari (inclusiv la salarii) este de competenta
Guvernului.
În sistemul public se acorda urmatoarele categorii de pensii:
- pensia pentru limita de vârsta;

22
- pensia anticipata;
- pensia anticipata partiala;
- pensia de invaliditate;
- pensia de urmas.

23
 CAPITOLUL III
ROLUL SERVICIILOR SOCIALE ŞI MODALITĂŢI DE ORGANIZARE
A LOR

Sistemul de asistenţă socială, reglementat prin legea asistenţei sociale nr. 292/2011,
intervine subsidiar sau, după caz, complementar sistemelor de asigurări sociale şi se compune
din sistemul de beneficii de asistenţă socială şi sistemul de servicii sociale.
Asistenţa socială, prin măsurile și acţiunile specifice, are drept scop dezvoltarea
capacităţilor individuale, de grup sau collective pentru asigurarea nevoilor sociale, creşterea
calităţii vieţii și promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.
Serviciile sociale reprezintă conform prevederilor art. 27, alin (1) din Legea 292/2011
a asistenţei sociale „… activitatea sau ansamblul de activităţi realizate pentru a răspunde
nevoilor sociale, precum şi celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea
depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii și combaterii riscului de excluziune socială,
promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii”.
În cadrul art. 30 din Legea 292/2011 se face o clasificare a serviciilor sociale, după
cum urmează:
(1) După scopul lor, serviciile sociale pot fi clasificate în: servicii de asistenţă şi suport
pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de
recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială etc.
(2) După categoriile de beneficiari, serviciile sociale pot fi clasificate în servicii sociale
destinate copilului și/sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice,
victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu diferite
adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de
noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate,
persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate
aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice,
persoanelor din comunităţi izolate, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii
sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor.
(3) După regimul de asistare, serviciile sociale se clasifică în:
a) servicii cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: centre
rezidenţiale, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc.;

24
 b) servicii fără cazare: centre de zi, centre și/sau unităţi de îngrijire la domiciliu,
cantine sociale, servicii mobile de acordare a hranei, ambulanţa socială etc.
(4) După locul de acordare, serviciile sociale se asigură:
a) la domiciliul beneficiarului;
b) în centre de zi;
c) în centre rezidenţiale;
d) la domiciliul persoanei care acordă serviciul;
e) în comunitate.
(5) După regimul juridic al furnizorului, serviciile sociale pot fi organizate ca structuri
a) publice sau private.
(6) După regimul de acordare serviciile se acordă în regim normal și regim special:
a) servicii acordate în regim de accesare, contractare și documentare uzuale;
b) servicii acordate în regim special cu eligibilitate și accesibilitate extinsă, care
vizează măsurile preventive care se oferă în regim de birocraţie redusă şi un set
de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiari doar în condiţiile păstrării
anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate,
victimele violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi
furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii;
c) categoria serviciilor acordate în regim special este reglementată prin lege
specială.
La nivel european se identifică o serie de similarităţi în utilizarea termenului de
„servicii sociale”5:
o Sunt furnizate de organisme guvernamentale, neguvernamentale (ONG-uri sau
organizaţii non profit) și societăţi comerciale. Chiar și aşa, în cea mai mare
parte, asistenţa socială continuă să fie furnizată informal de către familie,
prieteni, vecini, voluntari neplătiţi. Cine ar trebui să fie responsabil de
asigurarea asistenţei sociale a grupurilor vulnerabile și cât de mult trebuie să se
implice rămâne în continuare o problem morală, politică și economică de
importanţă majoră în dezbaterile curente privind viitorul serviciilor sociale şi al
politicilor publice europene.
o Serviciile sociale pot fi organizate și furnizate separat sau ca parte a altor
servicii conexe, precum prestaţii sociale, servicii de sănătate şi educaţie. Există

5
Gabriela Dima (coordinator) - Serviciile sociale în România, Rolul actorilor economiei sociale, Institutul de
economie socială, Bucureşti 2013

25
 diferenţe la nivel european în ceea ce priveşte numărul şi tipul de utilizatori ai
serviciilor sociale. În cea mai mare parte a ţărilor, serviciile sociale se
adresează persoanelor vârstnice, copiilor şi familiei, persoanelor cu dizabilităţi
(fizice și mentale). Pot de asemenea să include consumatori de droguri,
refugiaţi, persoane fără adăpost, victime ale violenţei domestice, şomeri de
lungă durată etc.
o Pot fi furnizate la domiciliu, în centre de zi, în sistem rezidenţial sau instituţii.
La nivel european există tendinţa de reducere a serviciilor oferite în sistem
rezidenţial și orientarea spre servicii oferite la domiciul, în mediul obişnuit de
viaţă al utilizatorilor.
o Serviciile sociale sunt oferite de asistenţi sociali, dar şi de către alţi angajaţi din
domeniul social (îngrijitori la domiciliu, animatori sociali, lucrători sociali,
psihologi, psihoterapeuţi, kinetoterapeuţi, sociologi). Munca voluntară
reprezintă o resursă importantă în cele mai multe ţări.
La nivel european există patru sectoare ale asistenţei sociale, care de cele mai multe
ori se întrepătrund:
a) Sectorul informal. Asistenţa socială este furnizată gratuit, dar nu întotdeauna şi
benevol, de către familie, prieteni, vecini, colegi. Deşi este dificil de cuantificat,
aceasta continuă să rămână principala sursă de asistenţă socială în toate ţările.
b) Sectorul voluntar non profit. Aici sunt incluse grupurile de suport (pentru alcoolici,
văduve etc.), organizaţiile neguvernamentale, munca voluntară.
c) Sectorul public. Acesta include serviciile furnizate de autorităţile publice centrale,
regionale şi locale. Serviciile sociale pot fi oferite de instituţii special organizate sau
de departamente ale unor foruri mai mari: sănătate, educaţie, protecţie socială.
d) Sectorul pro profit/ agenţi economici. Acesta a crescut pentru o perioada ca
dimensiune şi importanţă în unele state, precum Regatul Unit al Marii Britanii (UK).
Diferenţa dintre acesta și sectorul non profit este dată de modul în care este folosit
excedentul la finalul anului. În acest caz profitul este distribuit către acţionari, în sectorul non
profit nu se face distribuţia profitului sau este limitată, excedentul fiind reinvestit în susţinerea
serviciilor. În prezent, această tendinţă înregistrează un recul pe fondul rezultatelor
nemulţumitoare, cel puţin din perspectiva cost –eficienţă, a introducerii furnizorilor privaţi
pro-profit pe această piaţă.
În perioada de dinainte de 1989, în ţările comuniste exista și un al cincilea sector
numit „work–place social services” – servicii sociale la locul de muncă. Era un lucru obişnuit

26
ca întreprinderile de stat să ofere servicii pentru copii sau pentru pensionari. Dar, după
căderea regimului comunist, în principal din raţiuni economice, acest sistem a fost distrus.
Chiar dacă continuă să existe, chiar și în anumite ţări din Europa de Vest, nu are o
pondere semnificativă astfel încât să fie privit ca un sector distinct.
În funcţie de mixul celor patru sectoare, întâlnim la nivel european patru modele de
servicii sociale:
Modelul scandinav pe care îl regăsim în Suedia, Danemarca, Norvegia şi Finlanda,
bazat pe principiul universalităţii. Acces la servicii pentru toate grupurile vulnerabile, plătite
din taxele și impozitele generale. Autorităţile publice joacă un rol major, contribuţia
sectorului non profit sau a organizaţiilor pro-profit fiind minimă. Acest sistem este extrem de
avantajos pentru utilizatorii de servicii: o gamă largă de servicii de calitate, focalizare pe
drepturile beneficiarilor. În ultimii ani, datorită schimbărilor politice și economice au apărut o
serie de modificări: universalitatea nu mai este atât de uşor acceptată şi creşte rolul sectorului
neguvernamental.
Modelul îngrijirii de tip familial (“family care model”) întâlnit în ţările
mediteraneene precum Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Cipru şi Malta. Implicarea statului
este mai limitată, fiind accentuată responsabilitatea pe care o are familia în asumarea îngrijirii
persoanelor vulnerabile, în tradiţia catolică, dar şi rolul organizaţiilor neguvernamentale în
furnizarea de servicii sociale.
Într-un astfel de sistem persoanele cu venituri ridicate tind să apeleze la servicii
plătite. Acest sistem a fost criticat pentru că limitează rolul femeii în ocietate deoarece aceasta
trebuie să îşi asume grija persoanelor aflate în dificultate: copii, persoane cu dizabilităţi,
persoane vârstnice.
Modelul testării mijloacelor întâlnit mai ales în UK și Irlanda. Statul se retrage din
postura sa de principal furnizor de servicii sociale, contractează serviciile unor furnizori din
alte sectoare şi îşi focalizează intervenţia pe situaţiile problemă: persoanele cele mai
dependente de servicii sociale şi cu venituri reduse. Furnizorii din zona pro-profit, precum şi
ONG-urile joacă un rol extrem de important. Vorbim de o privatizare a pieţei serviciilor
sociale.
Modelul subsidiar nord european din Germania, Austria, Olanda şi mai puţin Franţa
sau Belgia. Principiul subsidiarităţii este extrem de puternic în Germania şi Olanda unde
serviciile sunt furnizate în special de sectorul neguveramental și cultele religioase. Statul
joacă un rol major în finanţarea organizaţiilor neguvernamentale. Familia are de asemenea o

27
responsabilitate majoră. Chiar și aşa există diferenţe în interiorul aceleaşi ţări, ca de exemplu
în Franţa unde statul se implică mai mult în îngrijirea copiilor şi mai puţin în cea a bătrânilor.
În anul 2010 a fost întocmit Raportul de sinteză ”Atingerea exclenţei în cadrul
furnizării de servicii sociale”, de Flip Maas de la Centrul European pentru Politica și
Cercetarea în Domeniul Bunăstării Sociale, printr-un program PROGRESS susţinut de
Comisia Europeană şi administrat de Departamentul de Ocuparea forţei de muncă, afaceri
sociale şi incluziune. Printre concluzii se numără:
 Furnizorii ar trebui să se concentreze în principal pe plasarea beneficiarului și a
bunăstării acestuia în centrul dezvoltărilor serviciilor sociale de calitate;
 Delegarea responsabilităţilor către organele administrative locale trebuie să aibă loc
acolo unde este posibil deoarece cu cât furnizorul este mai apropiat de beneficiar cu
atât creşte accesul și există şanse mai mari ca nevoile acestuia să fie satisfăcute;
 Primul pas în vederea atingerii excelenţei este asigurarea calităţii prin standard
minime. Totuşi Standardele care se concentrează pe furnizarea infrastructurii de bază
și care consideră furnizorii responsabili de aceasta nu reprezintă nicio garanţie a unor
îmbunătăţiri continue în privinţa calităţii. Este necesar să se acorde atenţie şi formării
adecvate a managementului și a personalului, iar inspecţiile, care au drept scop
principal controlul, ar trebui extinse pentru a facilita continuarea dezvoltărilor în
privinţa calităţii
 Din cauza îmbătrânirii populaţiilor, a schimbărilor din sociatate şi a impactului crizei
economice, cererea pentru servicii sociale va continua să crească
În România, de-a lungul timpului, parteneriatul dintre autorităţi și furnizorii privaţi de
servicii sociale a evoluat spre implicarea reală a autorităţilor în asigurarea sustenabilităţii
serviciilor prin cofinanţarea acestora în baza unui acord de parteneriat sau prin acordarea de
subvenţii în baza legii 34/1998. Totuşi nu putem vorbi de o piaţă liberă a serviciilor sociale.
Deşi se discută foarte mult de necesitatea schimbării mecanismelor de finanţare pentru a
asigura sustenabilitatea acestora pe termen lung, în fapt iniţiativele de contractare a serviciilor
sociale către furnizorii privaţi sunt puţine datorită unor piedici, printre care: lipsa legislaţiei
specifice care să permit contractarea serviciilor sociale şi numărul insuficient de furnizori
privaţi care să acopere nevoile de pe piaţă.
Conform legislaţiei actuale, furnizorii de servicii sociale trebuie să respecte anumite
condiţii generale şi o serie de standarde de calitate specifice tipului de serviciu social furnizat.
Dovada respectării acestora se face prin obţinerea, de la Ministerul Muncii, Familiei,

28
Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a acreditării ca furnizor de serviciu sociale şi prin
obţinerea licenţierii pentru fiecare tip de serviciu social furnizat. Ministerul Muncii, Familiei,
Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice are obligaţia să publice pe site-ul propriu lista cu
toţi furnizorii de servicii sociale acreditaţi și cu toate serviciile sociale care au primit licenţă
de funcţionare.

3.1. CONTEXT EUROPEAN, NAŢIONAL ȘI LOCAL

La nivel european, Comisia Europeană a aprobat la data de 03.03.2010 documentul
numit EUROPA 2020 O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică și
favorabilă incluziunii.
Europa 2020 propune trei priorităţi care se susţin reciproc:
– creştere inteligentă: dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere
şi inovare;
– creştere durabilă: promovarea unei economii mai eficiente din
punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai
competitive;
– creştere favorabilă incluziunii: promovarea unei economii cu o rată
ridicată a ocupării forţei de muncă, care să asigure coeziunea socială
şi teritorială.
Comisia propune următoarele obiective principale pentru UE:
– 75% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani ar trebui să
aibă un loc de muncă;
– 3% din PIB-ul UE ar trebui investit în cercetare-dezvoltare (C-D);
– obiectivele „20/20/20” în materie de climă/energie ar trebui
îndeplinite (inclusiv o reducere a emisiilor majorată la 30%, dacă
există condiţii favorabile în acest sens);
– rata abandonului şcolar timpuriu ar trebui redusă sub nivelul de 10%
și cel puţin 40% din generaţia tânără ar trebui să aibă studii
superioare;
– numărul persoanelor ameninţate de sărăcie ar trebui redus cu 20 de
milioane.
Comisia prezintă şapte iniţiative emblematice pentru a stimula realizarea de progrese
în cadrul fiecărei teme prioritare:

29
  „O Uniune a inovării” pentru a îmbunătăţi condiţiile-cadru și accesul la finanţările
pentru cercetare şi inovare, astfel încât să se garanteze posibilitatea transformării
ideilor inovatoare în produse şi servicii care creează creştere și locuri de muncă;
 „Tineretul în mişcare” pentru a consolida performanţa sistemelor de educaţie şi
pentru a facilita intrarea tinerilor pe piaţa muncii;
 „O agendă digitală pentru Europa” pentru a accelera dezvoltarea serviciilor de
internet de mare viteză și pentru a valorifica beneficiile pe care le oferă o piaţă
digitală unică gospodăriilor şi întreprinderilor;
 „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” pentru a permite
decuplarea creşterii economice de utilizarea resurselor, pentru a sprijini trecerea la
o economie cu emisii scăzute de carbon, pentru a creşte utilizarea surselor
regenerabile de energie, pentru a moderniza sectorul transporturilor şi a promova
eficienţa energetică;
 „O politică industrială adaptată erei globalizării” pentru a îmbunătăţi mediul de
afaceri, în special pentru IMM-uri, şi a sprijini dezvoltarea unei baze industriale
solide și durabile în măsură să facă faţă concurenţei la nivel mondial;
 „O agendă pentru noi competenţe şi noi locuri de muncă” pentru a moderniza
pieţele muncii și a oferi mai multă autonomie cetăţenilor, prin dezvoltarea
competenţelor acestora pe tot parcursul vieţii în vederea creşterii ratei de
participare pe piaţa muncii și a unei mai bune corelări a cererii și a ofertei în
materie de forţă de muncă, inclusiv prin mobilitatea profesională;
 „Platforma europeană de combatere a sărăciei” pentru a garanta coeziunea socială
şi teritorială, astfel încât beneficiile creşterii și locurile de muncă să fie distribuite
echitabil, iar persoanelor care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială să li se
acorde posibilitatea de a duce o viaţă demnă şi de a juca un rol activ în societate.
Pentru o Creştere favorabilă incluziunii – o economie cu o rată ridicată a ocupării
forţei de muncă, asigurând coeziunea economică, socială şi teritorială, Europa trebuie să
acţioneze în următoarele domenii:
 ocuparea forţei de muncă: din cauza schimbărilor demografice, forţa de muncă
de care dispunem este în scădere. Numai două treimi din populaţia noastră
activă are în present un loc de muncă, în comparaţie cu peste 70% în SUA și în
Japonia. Rata ocupării forţei de muncă este scăzută în special în rândul
femeilor şi al lucrătorilor în vârstă. Tinerii au fost grav afectaţi de criză,

30
 cunoscând o rată a şomajului de peste 21%. Se întrevede un risc ridicat ca
persoanele neintegrate în câmpul muncii sau care au legături slabe cu acesta să
piardă teren pe piaţa muncii;
 competenţele: aproximativ 80 de milioane de persoane au competenţe reduse
sau de bază, însă persoanele mai instruite sunt cele care beneficiază, în
principal, de posibilităţile oferite de învăţarea de-a lungul vieţii. Până în 2020,
16 milioane de locuri de muncă vor necesita un nivel înalt de calificare, în timp
ce numărul locurilor de muncă pentru care se vor cere competenţe reduse va
scădea cu 12 milioane. Pentru ca lucrătorii să aibă o viaţă activă mai
îndelungată, este nevoie, de asemenea, să le oferim posibilitatea de a dobândi
și de a dezvolta noi competenţe pe tot parcursul vieţii;
 combaterea sărăciei: înainte de criză, 80 de milioane de persoane erau
ameninţate de sărăcie. 19 milioane dintre acestea sunt copii. 8% dintre
persoanele care au un loc de muncă nu câştigă suficient pentru a ieşi din
sărăcie. Şomerii sunt, în special, afectaţi.

3.2. STRATEGIA NAŢIONALĂ PRIVIND INCLUZIUNEA

SOCIALĂ ŞI REDUCEREA SĂRĂCIEI PENTRU PERIOADA 2015-2020
La nivel naţional avem Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea
sărăciei pentru perioada 2015-2020. Obiectivul Guvernului României este ca toţi cetăţenii
să aibă oportunităţi egale de a participa în societate, să fie apreciaţi și valorizaţi, să trăiască în
demnitate, iar nevoile lor elementare să fie satisfăcute și diferenţele respectate. În acest
context, incluziunea socială a grupurilor vulnerabile și reducerea numărului de persoane
expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială cu 580.000, până în anul 2020, faţă de anul
2008, conform ţintei asumate de Romania în vederea îndeplinirii obiectivelor Strategiei
Europa 2020, reprezintă rezultatul principal vizat de strategie.

31
 Tabel 3.1. Principalele grupuri vulnerabile din România sunt:
Grupuri vulnerabile
Persoanele sărace
Copiii și tinerii lipsiţi de
îngrijire și sprijin parental
Persoanele vârstnice singure
sau dependente
Romii
Persoanele cu dizabilităţi
Subgrupuri
Copii săraci, mai ales aceia care trăiesc în familii cu mulţi
copii sau în familii monoparentale
Persoane sărace angajate, mai ales muncitori subcalificaţi (în
principal din mediul rural); lucrători pe cont propriu atât în
agricultură, cât și în alte domenii
Tineri şomeri și NEET (persoane care nu sunt angajate și nu
sunt înscrise în sistemul de învăţământ sau de formare
profesională
Persoane cu vârste între 50 şi 64 de ani care nu sunt
încadrate profesional și care sunt excluse din programele de
asistenţă socială
Persoane vârstnice sărace, mai ales cele care locuiesc cu
membri ai familiei aflaţi în întreţinere și persoane vârstnice
singure
Copii abandonaţi în unităţi medicale
Copii care trăiesc în centre de plasament mari sau de calitate
slabă
Tineri care părăsesc sistemul de protecţie a copilului
Copii și tineri care trăiesc pe stradă
Copii cu părinţi care lucrează în străinătate, mai ales aceia cu
amândoi părinţii în străinătate și cei care se confruntă cu
separarea pe termen lung de părinţii lor
Copii lipsiţi de libertate
Mame adolescente
Persoane vârstnice care locuiesc singure şi/sau sunt
dependente și/sau care au nevoi complexe de îngrijire
Copii și adulţi de etnie romă cu risc de a fi excluşi din
familii fără a avea un venit sustenabil
Copii și adulţi cu dizabilităţi, inclusiv persoane invalide și cu
o concentrare pe persoanele cu nevoi complexe
32
Alte grupuri vulnerabile Persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri și alte
substanţe toxice
Persoane lipsite de libertate sau aflate sub control judiciar
Persoane aflate în evidenţele serviciilor de probaţiune, faţă
de care au fost dispuse măsuri sau sancţiuni neprivative de
libertate (persoanele faţă de care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, liberarea condiţionată – în cazul în care restul
rămas neexecutat din pedeapsă este de 2 ani sau mai mare şi
persoanele faţă de care s-a dispus executarea pedepsei
amenzii prin prestarea de muncă în folosul comunităţii)
Minori aflaţi în evidenţele serviciilor de probaţiune (minorii
sancţionaţi cu o măsură educativă neprivativă de libertate,
faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii educative privative
de liberate sau liberarea din detenţie)
Persoane fără domiciliu
Victime ale violenţei domestice
Victime ale traficului de fiinţe umane
Refugiaţi și imigranţi
Comunităţile rurale sărace
Persoanele care trăiesc în
Comunităţile urbane marginalizate
comunităţi marginalizate
Comunităţi rome sărace şi marginalizate

Prin intermediul Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei,

se propun o serie de politici orientate către persoane, dintre care le enumerăm pe cele
privitoare la serviciile sociale. Serviciile integrate, care includ servicii de protecţie socială,
ocupare, educaţie, sănătate, și alte servicii publice (necesare pentru a oferi support familiilor
şi copiilor în sărăcie extremă) sunt extrem de rare. Există o fragmentare și o lipsă de
coordonare accentuate în sectorul serviciilor specializate, mai ales în zonele rurale şi în
privinţa serviciilor pentru adulţi. Evaluarea nevoilor şi sistemele de management al
informaţiilor sunt deficitare în domeniul social și sunt rareori utilizate pentru a sprijini
procesul luării deciziilor. Obiectivul principal al Strategiei, cu privire la serviciile sociale, este

33
dezvoltarea unei reţele naţionale de servicii sociale de bună calitate, cu acoperire adecvată în
teritoriu şi accesibile tuturor beneficiarilor la nivel naţional.
Dezvoltarea serviciilor sociale a fost un obiectiv strategic al Guvernului începând cu
anul 2006 și va rămâne astfel și până în anul 2020.
Dezvoltarea serviciilor sociale trebuie integrată într-o politică coerentă incluzivă și
proiectată să sprijine persoanele în cadrul familiilor şi al comunităţilor, cu atât mai mult în
contextul procesului de regionalizare și descentralizare administrativă și financiară.
În acest scop, strategia identifică ca obiective prioritare:
(1) asigurarea mecanismelor de creştere a responsabilităţii sociale din serviciile sociale;
(2) îmbunătăţirea sistemelor de evaluare a nevoilor şi de management al informaţiilor,
precum şi corelarea acestora cu politica și practicile locale de luare a deciziilor;
(3) îmbunătăţirea finanţării serviciilor sociale;
Pentru a îmbunătăţi acest cadru este încă necesară dezvoltarea în următoarele domenii:
- Completarea şi revizuirea mecanismelor şi procedurilor de finanţare a serviciilor
sociale, în special având în vedere contextul descentralizării. Principalul obiectiv este
de a redirecţiona mai multe resurse spre serviciile bazate pe comunitate prin
focalizarea finanţării către familiile expuse riscurilor şi sprijinirea serviciilor de tip
familial. În acelaşi timp, procedurile pentru instituţiile publice privind colectarea şi
utilizarea donaţiilor şi sponsorizărilor trebuie simplificate.
- Coordonarea şi armonizarea între mecanismele de finanţare a serviciilor din diferite
sectoare precum sănătate, educaţie, locuire și ocuparea forţei de muncă trebuie să fie
îmbunătăţite pentru a încuraja și sprijini dezvoltarea serviciilor integrate.
- Îmbunătăţirea, creşterea transparenţei și diseminarea procedurilor naţionale pentru
contractarea serviciilor sociale către furnizori non-profit sau privaţi. Cel mai bun
model ar fi unul de contractare orientată spre rezultate cu plăţi eşalonate făcute în
funcţie de îndeplinirea de către contractant a unei serii de indicatori de performanţă
conveniţi. Contractarea ar trebui să fie legată de situaţia specifică la nivel local,
identificată pe baza unei evaluări a nevoilor şi prioritizare a serviciilor sociale.
- Îmbunătăţirea procedurilor pentru stabilirea standardelor de cost a serviciilor sociale.
MMFPSPV a elaborat standarde de cost pentru serviciile sociale (HG nr.23/2010).
Totuşi, furnizorii de servicii sociale, în special ONG-urile dar nu numai, consideră că aceste
costuri medii nu sunt exacte și realiste, fiind în mare parte influenţate de costurile centrelor
rezidenţiale mari, fără să fie legate direct de standardele de îngrijire. Din acest motiv, mai ales
pentru serviciile sociale pentru adulţi și persoanele vârstnice, se consideră necesară

34
dezvoltarea unei metodologii și îmbunătăţirea procedurilor pentru stabilirea standardelor de
cost, mai ales pentru persoanele adulte şi vârstnice.
(4) consolidarea şi îmbunătăţirea asistenţei sociale la nivel de comunitate;
(5) dezvoltarea echipelor comunitare de intervenţie integrată, cu precădere pentru
comunităţile sărace şi marginalizate;
Acţiuni necesare:
 Consolidarea capacităţii serviciilor publice de asistenţă socială locale
 Creşterea coordonării orizontale şi verticale în vederea integrării serviciilor
sociale
 Estimarea riguroasă a costurilor necesare şi alocarea unui buget adecvat
 Dezvoltarea metodologiilor, protocoalelor și procedurilor de lucru clare
(6) dezvoltarea serviciilor destinate grupurilor vulnerabile incluzând copiii, persoanele cu
dizabilităţi, persoanele vârstnice și alte grupuri vulnerabile.
Principalele obiective și acţiuni de dezvoltare legate de serviciile sociale, organizate în
funcţie de grupurile vulnerabile, sunt:
 Dezvoltarea şi finanţarea serviciilor adresate copiilor lipsiţi de îngrijire
parentală în vederea: (i) reducerii ratei de abandon în unităţile medicale, în
principal prin consolidarea mecanismelor de prevenţie la nivelul comunităţii;
(ii) reducerii numărului de copii din sistemul de protecţie specială, în special
prin reconsiderarea căilor şi instrumentelor (inclusiv a beneficiilor ) de a oferi
sprijin pentru familii în vederea prevenirii separării copiilor de familii și prin
revizuirea serviciilor existente de protecţie a copilului pentru a îmbunătăţi
calitatea îngrijirii acordate; (iii) reducerii numărului de copii fără adăpost, în
principal prin evaluarea şi cartografierea situaţiei reale a copiilor străzii la nivel
naţional și prin dezvoltarea serviciilor preventive și specializate conform
nevoilor identificate; (iv) identificării categoriilor de copii cu părinţi care
lucrează în străinătate aflate în situaţii de risc social și dezvoltarea serviciilor
de asistenţă pentru aceştia şi pentru adulţii care îi îngrijesc.
 Dezvoltarea şi finanţarea serviciilor pentru persoanele cu dizabilităţi, care, în
conformitate cu Strategia naţională pentru persoane cu dizabilităţi 2015-2020,
va pune accent pe: (i) stabilirea unui set funcţional și coerent de metodologii
pentru armonizarea evaluării persoanelor cu dizabilitate și invaliditate; (ii)
extinderea gamei de servicii pentru persoanele cu dizabilităţi, cu accent pe

35
 serviciile de sprijin din comunitate care trebuie să devină mai multe, mai bune
şi mai accesibile pentru persoanele cu venituri mici; (iii) asigurarea finanţării și
a dezvoltării continue a serviciilor de asistenţă pentru tinerii cu dizabilităţi care
trăiesc în comunităţi; (iv) accelerarea și creşterea eficienţei tranziţiei de la
îngrijirea rezidenţială la serviciile bazate pe comunitate pentru adulţii cu
dizabilităţi; (v) regândirea îngrijirii pe termen lung şi a serviciilor de reabilitare
pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală; și (vi) continuarea planului
naţional de accesibilizare a spaţiului public.
 Dezvoltarea şi finanţarea unei game de servicii personalizate care să răspundă
nevoilor specifice ale persoanelor vârstnice, în special ale celor cu nevoi
complexe, cu accent deosebit pe serviciile de proximitate de îngrijire la
domiciliu, în acord cu măsurile prevăzute în Strategia naţională privind
persoanele vârstnice și îmbătrânirea activă.
 Reglementarea, acolo unde este cazul, dezvoltarea şi finanţarea serviciilor
sociale personalizate pentru alte grupuri vulnerabile, inclusiv mamele
adolescente, adulţii lipsiţi de libertate sau aflaţi sub control judiciar, persoanele
fără adăpost, persoanele dependente de droguri, alcool și alte substanţe nocive,
victimele traficului de fiinţe umane şi victimele violenţei. În vederea
dezvoltării acestor servicii se va colabora cu principalele instituţii cu
responsabilităţi în domeniu, inclusiv MDRAP (care este în proces de elaborare
a Strategiei naţionale pentru locuire), Administraţia Naţională a Penitenciarelor
(Strategia naţională de reintegrare socială a persoanelor private de libertate
2014-2018), Agenţia Naţională Antidrog (Strategia naţională antidrog 2013-
2010, HG nr.784/2013), Agenţia Naţională Împotriva Violenţei Domestice
(Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în
familie pentru perioada 2013-2017, HG nr.1156/2012), Agenţia Naţională
Împotriva Traficului de Persoane (Strategia naţională împotriva traficului de
persoane pentru perioada 2012-2016, HG nr.1142/2012).
Alte politici orientate către persoane sunt cele referitoare la educaţie, locuire,
participare socială, muncă. În cadrul politicilor propuse pentru educaţie amintim:
 Creşterea accesului la programul de învăţare şi formare pe tot parcursul vieţii
pentru tinerii dezavantajaţi și populaţia de vârstă active
 Creşterea accesului copiilor din grupuri vulnerabile la educaţie de calitate prin:

36
  Creşterea accesului copiilor cu nevoi educaţionale speciale
 Creşterea accesului copiilor romi
 Creşterea accesului copiilor din rural şi din zonele urbane marginalizate
 Îmbunătăţirea eficienţei programelor de protecţie socială în educaţie
În ceea ce priveşte politicile pentru locuire, amintim:
 Creşterea accesibilităţii și îmbunătăţirea calităţii locuinţelor, în special pentru
populaţia vulnerabilă
 Dezvoltarea sectorului locuirii sociale
 Asigurarea sprijinului de urgenţă şi creşterea capacităţii de prevenţie timpurie
pentru persoanele fără adăpost
În domeniul Participării sociale se propun:
 Creşterea participării la activităţi de voluntariat cu şi pentru grupurile
vulnerabile
 Responsabilizarea şi creşterea implicării în luarea deciziilor care afectează
comunităţile sărace şi marginalizate prin participare socială activă
În ceea ce priveşte politicile pentru muncă amintim:
 Dezvoltarea economiei sociale în vederea creşterii oportunităţilor de angajare
pentru grupurile vulnerabile
 Creşterea participării pe piaţa muncii a categoriilor vulnerabile
La baza elaborării Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale au stat următoarele
valori și principii:
a) solidaritatea socială, potrivit căreia întreaga comunitate participă la sprijinirea
persoanelor vulnerabile care necesită suport şi măsuri de protecţie socială
pentru depăşirea sau limitarea unor situaţii de dificultate, în scopul asigurării
incluziunii sociale a acestei categorii de populaţie;
b) universalitatea, potrivit căreia fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială,
în condiţiile prevăzute de lege;
c) respectarea demnităţii umane, potrivit căreia fiecărei persoane îi este garantată
dezvoltarea liberă și deplină a personalităţii, îi sunt respectate statutul
individual și social și dreptul la intimitate și protecţie împotriva oricărui abuz
fizic, psihic, intelectual, politic sau economic;
d) abordarea individuală, potrivit căreia măsurile de asistenţă socială trebuie
adaptate situaţiei particulare de viaţă a fiecărui individ;

37
e) parteneriatul, potrivit căruia autorităţile publice centrale şi locale, instituţiile
publice și private, organizaţiile neguvernamentale, instituţiile de cult
recunoscute de lege, precum și membrii comunităţii stabilesc obiective
comune, conlucrează și mobilizează toate resursele necesare pentru asigurarea
unor condiţii de viaţă decente şi demne pentru persoanele vulnerabile;
f) participarea beneficiarilor, potrivit căreia beneficiarii participă la formularea și
implementarea politicilor cu impact direct asupra lor, la realizarea programelor
individualizate de suport social și se implică activ în viaţa comunităţii, prin
intermediul formelor de asociere sau direct, prin activităţi voluntare desfăşurate
în folosul persoanelor vulnerabile;
g) transparenţa, potrivit căreia se asigură creşterea gradului de responsabilitate a
administraţiei publice centrale şi locale faţă de cetăţean, precum și stimularea
participării active a beneficiarilor la procesul de luare a deciziilor;
h) nediscriminarea, potrivit căreia persoanele vulnerabile beneficiază de măsuri și
acţiuni de protecţie socială fără restricţie sau preferinţă faţă de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, categorie socială, opinie, sex ori
orientare sexuală, vârstă, apartenenţă politică, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată;
i) eficienţa, potrivit căreia utilizarea resurselor publice are la bază respectarea
celui mai bun raport cost-beneficiu;
j) proximitatea, potrivit căreia serviciile sunt organizate cât mai aproape de
beneficiar, pentru facilitarea accesului și menţinerea persoanei cât mai mult
posibil în propriul mediu de viaţă;
k) complementaritatea şi abordarea integrată, potrivit cărora, pentru asigurarea
întregului potenţial de funcţionare socială a persoanei ca membru deplin al
familiei, comunităţii și societăţii, serviciile sociale trebuie corelate cu toate
nevoile beneficiarului și acordate integrat cu o gamă largă de măsuri și servicii
din domeniul economic, educaţional, de sănătate, cultural etc.;
l) concurenţa şi competitivitatea, potrivit cărora furnizorii de servicii sociale
publici și private trebuie să se preocupe permanent de creşterea calităţii
serviciilor acordate și să beneficieze de tratament egal pe piaţa serviciilor
sociale;

38
 m) egalitatea de şanse, potrivit căreia beneficiarii, fără niciun fel de discriminare,
au acces în mod egal la oportunităţile de împlinire și dezvoltare personală, dar
și la măsurile și acţiunile de protecţie socială
n) confidenţialitatea, potrivit căreia, pentru respectarea vieţii private, beneficiarii
au dreptul la păstrarea confidenţialităţii asupra datelor personale şi
informaţiilor referitoare la viaţa privată și situaţia de dificultate în care se află;

Scopul Strategiei este ca prin intermediul serviciilor sociale să prevină excluziunea

social și sărăcia şi să asigure sprijin suplimentar pentru incluziune şi participare socială pentru
acele persoane care se confruntă cu dificultăţi în viaţa lor cotidiană. Investirea în servicii de
bază și infrastructură socială, și evaluarea nevoilor reale ale populaţiei și prioritizarea
acestora, vor contribui la o dezvoltare semnificativă a comunităţii și condiţiilor de trai pentru
cele mai excluse sau vulnerabile persoane sau grupuri.

39
 CONCLUZII

Măsurile adoptate în anii 90 în ceea ce privește politica socială din România nu

corespund decât în mică proporție unei strategii coerente de reformă socială pe termen lung,
abia spre finalul deceniului aparând semnele unei astfel de concepții, în special în învățământ,
sănătate și pensii. De cele mai multe ori, politicile sociale au fost decise într-o manieră
haotică, populistă, de pe o zi pe alta, pentru a da satisfactie anumitor grupuri contestatare sau
pentru a compensa unele efecte ale restructurării economiei. În acest fel devine limpede că
politicii sociale i-a fost atribuit un rol secundar, de acompaniere a politicii economice,
caracterul dominant fiind acela de politică pasivă, care așteaptă un nou val de scumpiri pentru
a acorda o indexare cu câteva procente a veniturilor.
Este momentul ca România să asume opțiunea liberal-europeană, singura ,,rețeta" care
ar putea moderniza în timp util societatea noastră. Întemeiată pe educație, pe respectul față de
lege și față de proprietatea privată, pe programe de investiții și modernizare tehnologică, pe
prioritatea absolută acordată drepturilor omului și pe preocuparea pentru bunăstare socială,
având ca orientare politică dominantă compatibilizarea cu standardele comunitare în toate
domeniile de activitate.
Este, de asemenea, momentul să se înțeleagă că - inclusiv în politica socială - orice
abordare trebuie făcută în context european, luându-se ca repere criteriile și tendințele
exprimate la nivelul continentului și renuntându-se la tradiționala scuza ,,asta merge la ei, dar
la noi nu se poate”. Tema sincronismului este mai actuala ca oricând.
Se poate afirma că o politică socială activă, centrată pe ideea modernizării și
dezvoltării sociale în sensul ameliorarii indicatorilor educationali, a celor de sănătate publică,
a condițiilor de locuit și a condițiilor la locul de muncă nu poate decât facilita proiectul
general de transformare a societății românesti spre modelul liberal-european.

40
 BIBLIOGRAFIE

1. BOCANCEA, Cristian, NEAMTU George, Elemente de asistenta sociala, Iasi,

Ed. Polirom, 1999.
2. DIMA Gabriela (coordinator), Serviciile sociale în România, Rolul actorilor
economiei sociale, Institutul de economie socială, Bucureşti 2013
3. MARGINEAN, Ioan, Politica sociala si tranzitie la economia de piata în
România, Bucuresti, CIDE, 1994.
4. MIHUT, Liliana, LAURITZEN, Bruno, Modele de politici sociale/Models of
Social Policy, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1999.
5. NAUMESCU, Valentin, Introducere în studiul politicilor sociale, editura
Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, 2002.
6. ZAMFIR, Catalin, Politici sociale în România, Bucuresti, Ed. Expert, 1999.
7. ZAMFIR, Elena, ZAMFIR, Catalin, Politici sociale: România în context
european, Bucuresti, Ed. Alternative, 1995.
8. *** http://www.stiucum.com/management/management-social/Sistemul-de-
protectie-sociala-22276.php
9. *** STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE LA
NIVELUL MUNICIPIULUI TIMISOARA 2017 -2022

41