Aspecte generale privind protecţia socială ( securitatea socială).

1.1. Precizări terminologice privind conceptele securitate socială – protecție socială

Nevoia unei securităţi individuale şi colective a existat dintotdeauna. Oamenii, din cele mai
vechi timpuri, au început să-şi asigure propria protecţie, precum şi a persoanelor aflate în grija
lor, contra unor eventualităţi cum ar fi foametea sau alte pericole. Ei au luptat mereu pentru
satisfacerea necesităţilor vitale (de hrană, adăpost, îmbrăcăminte).[1]

Unul dintre elementele principale ce ţin de crearea condiţiilor optime şi asigurarea cadrului vital
al oamenilor esteprotecţia socială care, într-un mod sau altul, completează infrastructura socială.
[2]

Deoarece în majoritatea statelor, sistemul asigurărilor şi al asistenţei sociale este cunoscut sub
denumirea generică de securitate socială[3] şi nu de protecţie socială[4], iar ramura de drept
poartă denumirea de,,dreptul securităţii sociale” și nu „dreptul protecţiei sociale”, vom analiza și
conceptul de securitate socială.

Conceptul de protecție socială este mai complex decît cel de securitate socială, deoarece
înglobează nu numai activităţi de ordin juridic şi economic, dar şi sociale, morale, culturale, etc.

Protecţia socială

 lato sensu – activitatea statului îndreptată spre asigurarea procesului de formare şi

dezvoltare a personalităţii umane, ocolind şi neutralizând factorii negativi care influenţează
asupra personalităţii şi creând condiţii prielnice pentru afirmarea individului,
 stricto sensu – o totalitate de garanţii economico-juridice care asigură supravegherea
drepturilor de bază ale cetăţenilor şi atingerea unui nivel decent de viaţă.[5]

În cadrul cursului de Dreptul protecției sociale vom utiliza noţiunea de protecţie socială, în sens
îngust, pledînd pentru sinonimia „protecţiei” – „securităţii” sociale, referindu-ne la sistemul de
asigurare şi asistenţă socială.

Din definițiile prezentate putem deduce următoarele particularităţi definitorii ale protecţiei

sociale:

1. Recunoaşterea de către comunitate a necesităţii asigurării materiale a persoanelor

defavorizate, prin consacrarea normativă a dreptului la protecţie socială;
2. Reglementarea legală a situaţiilor de risc social, care generează naşterea, modificarea sau
stingerea raporturilor de protecţie socială;
3. Stabilirea pe cale normativă (contractuală) a beneficiarilor protecţiei sociale, standardelor
şi condiţiilor minime de acordare a protecţiei sociale.
4. Crearea unor mecanisme adecvate de colectare şi distribuire a fondurilor cu menire social

1.2. Riscurile sociale: concept, conținut, clasificare

Etimologic cuvântul risc provine de la cuvântul francez risque, semnificând „pericol, primejdie,
rizie”.[7]Acest termen utilizat în domeniul securităţii sociale capătă calificativul „social”,
devenind „risc social.”

Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea asistenţei sociale,[8] care prin risc
socialdesemnează “pericolul pentru persoană sau familie de a fi afectată de consecinţele
economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social (boală,
accident, disabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj, inadaptare socială etc.). Putem
observa că definirea conceptului „risc social” prin Legea asistenţei sociale, îi conferă
particularităţile sistemului de asistenţă socială.

Raportarea noţiunii „risc social” sistemului de asigurări sociale îi modifică denumirea în „riscuri
asigurate”, găsindu-şi reglementarea în art. 1 din Legea privind sistemul public de asigurări
sociale[9] şi reprezentând orice „eveniment sau fenomen la a cărui producere structurile
teritoriale ale Casei Naţionale sunt obligate să facă prestaţiile respective de asigurări
sociale.”[10]

Diversitatea riscurilor sociale a generat necesitatea grupării acestora.

În aceste sens, E. Maciuliskaia, Dobromîslov C., bazându-se pe natura obiectivă şi influenţa

asupra capacităţii de muncă a cetăţenilor, asociază riscurile sociale în 4
grupe: economice  (şomajul); fiziologice (pierderea parţială sau totală a capacităţii de muncă;
sarcina şi lăuzia, bătrâneţea, decesul); de producţie/ muncă (accidentul de muncă, boală
profesională); demografice şi sociale (familiile cu mulţi copii, familiile monoparentale, orfanii).
[11]

Riscurile economice şi demografice nu influenţează direct asupra capacităţii de muncă a

persoanei, dar lipsa îndelungată a activităţii de muncă condiţionează, indubitabil, diminuarea
nivelului de trai al şomerului şi familiei sale, precum şi reducerea competenţelor profesionale.
Sporirea cheltuielilor, cauzate de mărirea numărului membrilor familiei, poate înrăutăţi calitatea
hranei, odihnei şi altor condiţii de trai al familiei, influenţând şi asupra sănătăţii.

1. Ghimpu, A. Ţiclea, C. Tufan axându-se pe posibilitatea persoanei de a dobândi „un venit

normal dintr-o activitate profesională”, clasifică riscurile sociale în riscuri fizice şi riscuri
economice.

Riscurile fizice apar atunci când forţa de muncă este alterată, redusă sau pierdută. Aceste riscuri
pot fi de origine profesională (accidentul de muncă, boală profesională) şi de origine
extraprofesională (boală, maternitate, invaliditate, bătrâneţe, deces, văduvie.)

Riscurile economice sunt generate de situaţiile în care forţa de muncă, fără a fi alterată, este
imposibil de exercitate, datorită lipsei de locuri de muncă disponibile; este cazul şomerilor.

Există, de asemenea, riscuri care constau în reducerea nivelului de trai prin creşterea cheltuielilor
în situaţii excepţionale, de exemplu, cumpărarea de medicamente în caz de boală, majorarea
chiriilor în anumite perioade, etc.[12]
 1. Gîlcă, conducându-se de aspectele prezentate mai sus, clasifică riscurile sociale
în : individuale, personale  şide natură economică.
2. Odinokaia consideră că în dependenţă de sistemul în baza căruia are loc finanţarea
riscului social acestea se clasifică în riscuri asigurate şi riscuri neasigurate[13].

Riscurile asigurate, care sunt tipice sistemului de asigurări sociale, constituie evenimentele sau

fenomenele la a căror producere organele de asigurare socială competente sunt obligate să
acorde prestaţiile sau serviciile de asigurări sociale.

Specificul acestor riscuri rezultă din aceea că persoana, fiind salariat, a prevăzut posibilitatea
survenirii lor, de aceea prin intermediul sistemului de asigurări sociale, a contribuit la fondurile
sociale, în proporţiile stabilite de legislaţie, şi în baza acestora va beneficia de prestaţii sau
servicii de asigurări sociale.

Riscurile neasigurate sunt evenimente imprevizibile, consecinţele economice negative ale cărora

se răsfrâng asupra persoanei sau familiei condiţionând pierderea potenţialului fizic, statutului
ocupaţional sau social.

Riscurile neasigurate constituie fundamentul sistemului de asistenţă socială, care spre deosebire
de cel al asigurărilor sociale, fundamentat pe principiul contributivităţii, este bazat pe principiul
solidarităţii sociale, unde prestaţiile şi serviciile sociale sunt stabilite pe baza criteriului
necesităţii, categorial sau nominativ.

1.3. Funcțiile protecției sociale

Esenţa protecţiei sociale este exprimată prin funcţiile sale, care constituie „sarcinile ce stau la
baza funcţionării sistemului de protecţie socială, care direcţionează politica socială statului spre
atingerea obiectivelor statului bunăstării.”[14]

Funcţiile protecţiei sociale le putem diviza în două categorii mari: principale şi auxiliare.

[15] Din categoria funcțiilor principale fac parte: economică; socială; politică; demografică, iar
din categoria celor auxiliare: de producţie, protectoare; organizatorică; informativă; moral-
ideologică.

Funcţia economică – vizează de nivelul de trai, venitul deplin sau parţial sau de altă sursă de
existenţă folosită în dependenţă de vârstă, capacitatea de muncă, pierderea întreţinătorului.
Acordarea unui venit suplimentar în cazul apariţiei anumitor circumstanţe neprevăzute, precum
şi acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de mare folos persoanelor
defavorizate.”[16]

În opinia savanţilor ruși esenţa funcţiei economice este exprimată prin: compensarea parţială a
salariului sau altui venit pierdut, din cauza vârstei, incapacitatea de muncă sau decesul
întreţinătorului; compensarea parţială a cheltuielilor suplimentare, cauzate de survenirea
anumitor circumstanţe (de exemplu: naşterea copiilor, calamităţile naturale, conflictele armate);
acordarea ajutorului bănesc minim persoanelor nevoiaşe şi familiilor; acordarea serviciilor
medicale gratuite şi deservirii sociale, în conformitate cu standardele statale minime (de
exemplu: asigurarea cu medicamente.[17]

Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei sociale să realizeze direcţiile
prioritate ale politicii sociale”,[18] „să diminueze tensiunile sociale provocate de discrepanţa
dintre nivelul de trai al reprezentanţilor diferitor categorii sociale”[19], „echivalând statutul
social al diferitor categorii de populaţie, prin crearea condiţiilor care ar asigura o viaţă decentă
fiecărui om”[20]

Majoritatea statelor lumii, inclusiv Republica Moldova prin art.47 din Constituţie, proclamă

orientarea socială drept principiu constituţional, care constituie fundamentul politicii sociale a
statului, direcţionată spre crearea condiţiilor ce ar garanta o viaţă destoinică şi dezvoltarea
personalităţii umane fiecăruia.

Chintesenţa funcţiei sociale constă în: a.) restabilirea statutul social al invalizilor şi altor pături
vulnerabile a societăţii, care le-ar permite să se simtă membri cu drepturi depline ai societăţii,
[21] b.) asistarea păturilor vulnerabile a societăţii din contul mijloacelor bugetare şi
extrabugetare (…) şi crearea mecanismelor de reabilitare si resocializare a persoanelor
defavorizate,[22] c.) restabilirea statutului social al subiectelor raporturilor de protecţie socială,
[23] d.) menţinerea statutului social al cetăţenilor în cazul survenirii diferitor riscuri sociale (…)
prin acordarea diferitor tipuri de asigurare materială, servicii sociale, compensaţii, etc. în scopul
în menţinerii unui nivel de viaţă decent şi prevenirea sărăciei.”[24]

În practică această funcţie este reflectată, de exemplu, în următorul caz. De obicei, invalizii se
angajează mai dificil în câmpul muncii, datorită defectelor de ordin fiziologic sau psihic, care le-
au limitat capacitatea de muncă. De aceea, statul este obligat să creeze condiţii prielnice pentru
realizarea capacităţii de muncă limitate şi a acestei categorii de persoane, fapt care rezultă şi din
prevederile art.30-35 din Legea privind protecţia socială a invalizilor.

Funcţia socială este transpusă în viaţă printr-un complex de măsuri statale orientate spre crearea,
organizarea şi finanţarea sistemului de reabilitare socială, medicală, profesională a invalizilor şi
al altor persoane defavorizate, prin care se urmăreşte reintegrarea acestora în colectivitate,
precum şi dezvoltarea personalităţii.[25]

Funcţia demografică se exteriorizează prin influenţa sistemului de protecţie socială asupra

proceselor demografice – durata vieţii populaţiei, reproducerea populaţiei, stimularea natalităţii,
etc. – şi ca rezultat asupra creşterii numărului populaţiei. Este indubitabil faptul, că această
influenţă este indirectă, şi aceste procese sunt condiţionate de un şir de alţi factori precum:
dezvoltare economică a statului, tradiţiile, starea ecologică, securitatea vieţii ş.a., în rândul cărora
dezvoltarea sistemului de protecţie socială nu ocupă locul hotărâtor.[26]

Realizarea eficace a acestei funcţii răspunde scopului urmărit precum „stimularea creşterii
demografice a populaţiei – condiţie necesară pentru dezvoltarea şi funcţionarea normală a unui
stat”[27]şi „măririi duratei vieţii populaţiei.”[28]

Funcţia de producţie (de muncă) rezultă din aceea că dreptul la majoritatea tipurilor de

protecţie socială este condiţionat de activitatea de muncă, iar cuantumul plăţilor depinde de
caracterul muncii şi salariu.[29] Odată cu evoluţia sistemului de asigurări sociale importanţa
acestei funcţii va creşte, deoarece esenţial în stabilirea unui tip de asigurare socială va deveni
stagiul de cotizare şi plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat.

Funcţia moral-ideologică. Întregul sistem de protecţie socială este fundamentat pe principiul

echităţii sociale, carităţii şi solidarităţii sociale. Nu degeaba există părerea, conform căreia,
despre nivelul de civilizaţie a unei comunităţi, poţi judeca după atitudinea sa în privinţa copiilor
şi bătrânilor. Grija faţă de bătrâni şi incapabili educă generaţiile tinere, determinându-le să
creadă că numai o participare activă în îngrijirea celor inapţi azi, le va garanta mâine un ajutor
similar de la copiii săi.[30]

1. Şaihatdinov şi V. Galagnov consideră că funcţia moralo-ideologică este bazată pe trei

sarcini: ideologică, morală şi socio-psihologică.[31] Sarcina morală, în opinia lor, poate fi
concepută drept obiectivul etico-moral al protecţiei sociale, deoarece întreg sistemul este
bazat pe începuturi spirituale, reflectate în conţinutul principiilor protecţiei sociale, care
direcţionează toate activităţile statale în acest domeniu.

Funcţia protectoare manifestată prin acordarea asistenţei şi asigurării sociale cetăţenilor.

Comunitatea îşi formulează obiectivul de a proteja cetăţenii în situaţii dificile prin acordarea unui
ajutor în rezolvarea diverselor probleme (materiale, fizice, psihologice, de vârstă, etc.)[32]

De exemplu, în urma lichidării întreprinderii persoana a rămas fără loc de muncă, iar statul, prin
acordarea indemnizaţiei de şomaj, încearcă de a minimaliza problemele materiale.

Funcția organizatorică. Normele dreptului protecţiei sociale reglementează funcţionarea

organelor de asigurare şi asistenţă socială[33], care sunt obligate să realizeze dreptul
constituţional al cetăţenilor la securitate socială. Evidenţierea acestei funcţii este necesară
deoarece, în toate raporturile de protecţie socială, unul dintre subiecte este statul, reprezentat prin
organele sale competente.

Din cele relatate concluzionăm că protecţia socială reprezintă un ansamblu de mijloace de ordin

economic, social, politic şi juridic întreprinse de stat, precum și de ONG-uri, pentru asigurarea
procesului de formare şi dezvoltare a personalităţii umane, menite să neutralizeze factorii
negativi care influenţează asupra personalităţii şi să creeze condiţii prielnice pentru afirmarea
individului.[34]

2. „Asigurările sociale” și „asistența socială” – elementele componente ale protecției

sociale.

La etapa actuală protecţia socială în Republica Moldova cuprinde două componente: asigurările

sociale şi asistenţa socială, care se completează reciproc și care necesită de a fi diferențiate. În
acest scop, vom analiza fiecare dintre elementele componente ale sistemului de protecţie socială,
evidenţiind trăsăturile distinctive ale acestora.
Practica mondială demonstrează că sistemul de asigurare socială este unul din principalele
instituţii de protecţie socială în condiţiile economiei de piaţă, care asigura realizarea dreptului
constituţional al cetăţenilor pentru asigurarea materială la bătrâneţe, în caz de boală, pierdere
totală a capacităţii de muncă, pierdere a întreţinătorului, şomaj.

Asigurarea socială. Termenul asigurare îşi trage sorgintea de la cuvântul

francez assurance ceea ce desemneazăîncredere, garanţie, siguranţă. Raportat sistemului de
protecţie socială acest termen capătă calificativul „social”, devenind asigurare socială
( fr.  assurance sociale; engl. social insurance).[35]

În Dicţionarului explicativ al limbii române, prin asigurările sociale se înţelege „forma de

ocrotire a persoanelor încadrate, constând în acordarea de ajutoare materiale şi asistenţă medicală
în caz de boală, în trimiterea la odihnă sau tratament,”[36] dar în Dicţionarul de dreptul
securităţii sociale -„ansamblul normelor obligatorii privind: asigurarea materială de bătrâneţe,
boală sau accident, persoanelor care sunt subiecte într-un raport de muncă sau a altor categorii de
persoane prevăzute de lege sau urmaşilor acestora; recuperarea socială şi profesională a
persoanelor care nu pot lucra, datorită accidentelor sau bolilor profesionale; măsurile pe care
angajatorii sunt obligaţi să le ia cu privire la salariaţi.”[37]

Definirea legală a conceptului este enunţată în art.1 din Legea privind sistemul public de
asigurări sociale, care prinasigurări sociale determină „sistemul de protecţie socială a
persoanelor asigurate, constând în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de prestaţii pentru
prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de muncă şi de alte
prestaţii,”[38] iar sistemul public de asigurări sociale, care este administrat și gestionat de
CNAS, reprezintă un ansamblu organizat de forme de asigurări sociale, care îşi păstrează
individualitatea, depind unele de altele, realizîndu-se aspectul de totalitate prin care sunt ocrotiţi
asiguraţii.[39]

Diversitatea schemele de asigurări sociale au generat discuţii aprinse în literatura de specialitate

referitoare la un model „tip”de asigurare socială. Generalizând aceste contradicţii doctrinare,
putem observa că teoreticienii au evidenţiat două tipuri tradiţionale de asigurări: de tip
bismarckian şi de tip beveridgean.

Specificul asigurărilor sociale de tip Bismarck constă în aceea că ele pun accentul pe fondul de

asigurări sociale, care este independent de bugetul de stat, administrarea căruia cade în sarcina
mai multor instituţii sociale (patronat, guvern şi sindicate.), iar mărimea beneficiilor este corelată
direct cu cea a contribuţiilor. Această asigurare este deseori controversată şi conduce la
inegalităţi şi excluziuni sociale datorită existenţei primordiale a elementului bazat pe ocuparea
deplină.

Asigurările de tip Beveridge presupun acordarea unor beneficii relativ constante întregii

populaţii, fiind finanţate din bugetul public, iar unicul administrator al sistemului este statul, care
stabileşte atât tipul, cât şi nivelul venitului.[40]

Raportând aceste două teorii la sistemul actual de asigurări sociale din Republica Moldova,
constituit în baza Legii privind sistemul public de asigurări sociale, nr. 489 din
08.07.1999 [41] putem constata că acesta este de tip bismarckian.[42]
Astfel, în Republica Moldova, începând cu 01.01.1999, odată cu adoptarea Strategiei reformei
sistemului de pensii (în continuare – Strategie)[43], Legii privind pensiile de asigurări sociale de
stat, nr.156 din 14.10.1998[44] şi Legii privind sistemul public de asigurări
sociale[45] debutează reforma sistemului de asigurări sociale. Pachetul actelor normative ce
reglementează sistemul de pensii este completat anual de Legea bugetul asigurărilor sociale de
stat, în care sunt specificate modalităţile de calcul şi plată a contribuţiilor pentru asigurarea
obligatorie socială de stat, precum şi unele aspecte specifice referitoare la venituri şi cheltuieli.
[46]

Necesitatea reformării sistemului de asigurare cu pensii a fost determinată de următorii factori:

nivel scăzut de asigurare, ineficienţă în administrare, discordanţă în legislaţie, presiune asupra
populaţiei economic active la asigurarea plăţilor sociale etc.

Criza din economia ţării de la începutul anilor ‘90 a agravat stuaţia din sfera socială. Sitemul de
pensionare devenise foarte costisitor, necorespunzînd principiulor: echităţii sociale şi solidarităţii
generaţiilor.[47]

În domeniul protecţiei sociale şi al asigurării cu pensii, au apărut, concomitent cu creșterea

inflaţiei şi cu scăderea nivelului de trai al populaţiei, probleme care se agravau permanent și care
au căpătat un caracter de lungă durată.[48]

Obiectivele principale ale reformei erau:

1. a) creşterea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați;

2. b) anularea condiţiilor avantajoase de pensionare;
3. c) eficientizarea colectării cotizaţiilor în fondul de asigurare cu pensii;
4. d) acumularea de rezerve pentru soluţionarea problemelor aferente diminuării creșterii
demografice etc.

Schimbări semnificative s-au produs şi în interiorul sistemului de asigurări sociale. Astfel, în

conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 739 din 25 iulie 2000, Fondul Social a fost reorganizat
în Casa Naţională de Asigurări Sociale, care şi-a început activitatea în 2001 şi este responsabilă
de acumularea şi repartizarea resurselor provenite din plata contribuţiilor la Fondul Social. Legea
prevede şi extinderea listei de venituri din care Casa Naţională obţine contribuţii obligatorii.
Acum contribuţiile sunt plătite din toate tipurile de venituri.

Pensiile sunt plătite din fondurile Casei Naţionale de Asigurări Sociale. La formarea acestor
fonduri participă organizaţiile, întreprinderile, persoanele fizice, statul.

Numeroase probleme au rămas nesoluţionate: nu este netă separarea celor două componente ale
protecţiei sociale, mărimea pensiei, lipsa unui sistem naţional informaţional de management în
domeniul dat.[49]

Prin adoptarea Legii privind sistemul public de asigurări sociale s–a confirmat faptul că dreptul
la asigurare socială este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de
asigurări;[50] s-a determinat cercul de persoane asigurate obligatoriu prin efectul legii(art. 4); s-a
specificat prin art.6 că se pot asigura pe bază de contract individual de asigurări sociale
categoriile de persoane, care nu se regăsesc în situaţiile prevăzute la art. 4; s-a evidențiat faptul
că drepturile şi obligaţiile de asigurări sociale în sistemul public se realizează pe baza codului
personal de asigurări sociale[51] etc.

Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin Legea bugetului asigurărilor

sociale de stat. Contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încadrării în una din
situaţiile prevăzute la art. 4 din Legea privind sistemul public de asigurări sociale sau a încheerii
contractului de asigurare [52]. Calculul şi plata contribuţiei de asigurări sociale datorate de
asiguraţii angajaţi prin contract individual de muncă şi de angajatorul acestora se fac lunar de
către angajator. Plata contribuţiei de asigurări sociale datorată de asiguraţi prevăzuţi la art. 4, p.3)
şi 4) precum şi de cei, care închee contract de asigurare, se face lunar de către aceştea pe baza
calcului efectuat şi comunicat de structurile teritorialeale CNAS la care sînt asiguraţi.[53]

Colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, controlul corectitudinii calculării

şi virării în termen la bugetul asigurărilor sociale de stat se efectuază de către organele
Serviciului Fiscal de Stat în conformitate cu drepturile atribuite acestora şi în modul stabilit de
legislaţia fiscală.[54] Evidenţa contribuţiilor de asigurări sociale se face prin structurile
teritoriale ale CNAS, pe baza codului personal de asigurări sociale. Păstrarea şi evidenţa datelor
privind contribuţiile de asigurări sociale pe fiecare asigurat le efectuează CNAS şi structurile ei
teritoriale. Sumele datorate sub orice formă CNAS se vor urmări, ca şi veniturile statului prin
organele Serviciului Fiscal de Stat

Pentru realiarea evidenţei individuale a contribuabilor (persoane fizice şi juridice), precum și a

contribuţiilor de asigurări sociale a fost implementat programul REVIND, care s-a desfăşurat în
două etape.[55] Prima etapă – REVIND I – a demarat la 1 iunie 2000, când s-a institut
prin Hotărârea cu privire la crearea Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul
public de asigurări sociale nr. 418 din 03.05.2000 [56]– Registrul de stat al evidenţei
individuale în sistemul public de asigurări sociale, gestionat de Casa Naţională de Asigurări
Sociale, şi s-a încheiat în mai 2007. Această perioadă s-a caracterizat prin crearea şi asigurarea
funcţionării registrului; acumularea informaţiei despre persoanele asigurate şi atribuirea în mod
obligatoriu fiecăruia a codului personal de asigurări sociale; completarea manuscrisă şi
computerizată a registrului etc. În iunie 2007 a debutat REVIND II, etapă în care obiectivele
principale sunt: efectuarea modificărilor în datele Registrului prin înlăturarea dublărilor
declaraţiilor persoanelor asigurate; iniţierea procesului de stabilire a drepturilor sociale în baza
datelor din Registrul de stat al evidenţei individuale în sistemul public de asigurări sociale.[57]

Întroducerea datelor asiguraților în Registru s-a efectuat în baza buletinului de identitate al

cetăţenilor RM, buletinului de identitate al persoanei fără cetăţenie, fără reşedinţă, a cetăţenului
străin; în baza paşaportului (ex – URSS, anul de eliberare 1974 ) sau în baza certificatului F-
9[58]

Analizând strategia de reformare sistemului de pensii moldovenesc, putem observa tendinţa de

transferare treptată a obligaţiilor de plată a contribuţiilor de la angajatori spre angajaţi, prin
diminuarea anuală a cotei contribuţiilor plătite de către angajatori şi majorarea a cotei
contribuţiilor individuale ale salariaţilor. De exemplu, dacă în anul 2004 contribuţia individuală a
însumat 1% din salariul calculat şi alte recompense, atunci în anul 2005 acestea au ajuns la 2%,
2006 – 3% şi în 2007 – 4%, în 2008 – 5%, în 2009/ 2010 – 6%.[59]

Observăm că sistemul asigurărilor sociale s-a conturat sub influenţa diferitor curente politice, de
aceea a fost destul de complicat să se consolideze şi să acţioneze într-un mod eficient. Acest
lucru încearcă să-l realizeze guvernanţii moldoveni după 1999, prin implementarea reformelor şi
armonizarea legislaţiei conform standardelor europene. Procesul, însă, decurge anevoios, fiindcă
germanilor le-a trebuit două secole pentru a constitui un sistem de asigurări sociale, care ar fi
eficient, fără a trece fiecare cincizeci sau sută de ani de la un sistem la altul. Noi abia de zece ani
am păşit pe calea reformelor. Cât de eficiente vor fi, ne va arăta istoria.

Sistemul de asigurări sociale al Republicii Moldova se organizează şi funcţionează în baza

următoarelor principii: a.)unităţii,  potrivit căreia statul organizează şi garantează sistemul public
bazat pe aceleaşi norme de drept; b.)egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul
public – contribuabili şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege, c.) solidarităţii sociale, inter- şi intrageneraţii,
conform căreia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi
beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale;
d.) obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au obligaţia de a participa la
sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
e.)  contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza
contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar
drepturile de asigurări sociale se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
f.) repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale se redistribuie pentru plata obligaţiilor
ce revin sistemului public; g.) autonomiei, potrivit căruia sistemul public se autoadministrează.
[60]

Teoreticienii Casian A. şi Buşmachiu E. evidenţiază că sistemul asigurărilor sociale

incorporează asigurarea obligatorie (de stat; nestatală profesională) şi asigurarea
benevolă (nestatală; nestatală profesională).

Asigurarea obligatorie reflectă relaţiile juridico-civile, legate de constituirea şi realizarea în

temeiul legii a resurselor fondului de asigurări. Asigurarea benevolă  se deosebeşte de cea
obligatorie prin faptul că relaţiile juridico-civile apar datorită manifestării voinţei părţilor:
asigurătorul (compania de asigurări) şi asiguratul (persoana fizică sau juridică).[61]

În domeniul protecţiei sociale ne interesează anume asigurările sociale statale, fiindcă cele
nestatale sunt reglementate de normele altor ramuri de drept.

În conformitate cu art.4 din lege în sistemul public naţional, sunt asigurate obligatoriu, prin
efectul legii:

1. persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă;

2. persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii
sunt asimilate, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.1);
 3. persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe
economie şi este: asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu
care nu a încheiat contract individual de muncă; manager cu contract de management;
membru al unei asociaţii familiale; autorizată să desfăşoare activitate independentă;
angajată în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul acesteia; membru de
cooperativă meşteşugărească; desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are
încheiat contract individual de muncă; a atins vârsta de 16 ani şi nu întâmpină restricţii în
asigurarea obligatorie;
4. persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe
economie şi are proprietate şi/sau este arendaş de terenuri agricole şi forestiere; desfăşoară
activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în domeniul
forestier; este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din
agricultură;
5. persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii
lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii din prezentul articol.
[62]

Legiuitorul prin art.6 din lege prevede posibilitatea fiecărei persoane neasigurate să-şi
exteriorizeze voinţa şi să se asigure benevol prin încheierea unui contract individual de asigurări
sociale încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Socială.[63]

Din cele expuse putem deduce următoarele particularităţi ale asigurărilor sociale:

1. constituie un subsistem al sistemului de protecţie socială, instituit, controlat, garantat de

stat şi fundamentat pe principiului contributivităţii;
2. reprezintă o formă a asigurării materiale a persoanelor care au fost afectate de situaţiile
de risc social;
3. trebuie analizate sub două aspecte: în calitate de tip al securităţii sociale şi sector al
politicilor sociale;
4. acordarea prestaţiilor de asigurări sociale este condiţionată de existenţa a doi factori:
reglementarea legală şi plata contribuţiilor.
5. raporturile de asigurări sociale reprezintă relaţiile juridice care se nasc, se modifică şi
sting în legătură cu acoperirea unor riscuri sociale, cărora le sunt caracteristice următoarele
trăsături:

o subiectele raportului de asigurare sunt, pe de o parte, persoana fizică (asiguratul),

iar pe de altă parte organizaţia de asigurări prin organismele competente;
o conţinutul raporturilor de asigurare este în esenţă alcătuit din dreptul asiguratului
la primirea indemnizaţiei de asigurări sociale şi obligaţia corelativă a instituţiei de
asigurări de a o plăti şi din obligaţia asiguratului de a vira contribuţia de asigurări
sociale corelativă cu dreptul instituţiei de asigurare de a pretinde plata contribuţiei
(raport juridic de tip comutativ);
o raportul de asigurare se naşte, ca regulă, ex lege, neavând la bază voinţa
subiectelor sale;
 o conţinutul raportului de asigurare este prestabilit prin lege;
o obiectul raportului de asigurare constă, în principal, din furnizarea unor presaţii ce
reprezintă venituri de înlocuire a câştigului profesional (salariu, alte forme de venit
profesional).[64]

Asistenţa socială. Termenul asistenţă îşi trage sorgintea de la cuvântul englez assistance, ceea ce

înseamnă sprijin, ajutor,  iar, utilizat în domeniul protecţiei sociale, acest termen obtine
calificativul „social”, devenind asistenţă socială.[65]

Analizând definiţiile formulate de diverse dicţionare observăm că potrivit Dicţionarului

explicativ al limbii române, asistenţa socială constituie „un sistem de ajutorare materială a
persoanelor care nu sunt apte de muncă şi nu dispun de mijloacele necesare traiului;”[66] iar
conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale – „ansamblul normelor juridice,
sistematizate în instituţii şi ramuri care reglementează serviciile şi prestaţiile sociale oferite
beneficiarilor de asistenţă socială, norme a căror respectare poate fi asigurată, la nevoie prin forţa
coercitivă a statului.”[67]

Legiuitorul moldav în art.1 din Legea asistenţei sociale, nr.547 din 25.12.2003[68], conturează

prin asistenţă socialăo componentă a sistemului naţional de protecţie socială, în cadrul căruia
statul şi societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele temporare
sau permanente ale unor evenimente considerate drept riscuri sociale, care pot genera
marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor şi a familiilor aflate în dificultate.

Observăm că în această definiţie conceptul asistenţă socială este corelat cu cel de risc social,
astfel evidenţiindu-se menirea economică a acestui sistem – ajutorarea materială a persoanelor
afectate de situaţii de risc social.

Literatura de specialitate definește prin asistența socială – „ansamblul de servicii sociale, în bani
sau în natură, servicii medicale, diverse forme de recuperare socială şi profesională, servicii de
plasare în câmpul muncii, servicii sociale acordate familiei, bătrânilor invalizilor etc., având la
bază principiul nominativ sau categorial,”[69] „o componentă esenţială a securităţii sociale
reprezentată de un sistem de norme juridice prin care se pun în aplicare măsurile de protecţie şi
acordare a unor prestaţii familiilor cu copii, diferitelor categorii de minori şi bătrâni, persoanelor
cu handicap şi altor beneficiari, suportate, după caz, din bugetul de stat sau bugetele
locale”[70] etc.

Discuţii doctrinare au cauzat şi aspectele sub care trebuie analizată asistenţa socială. Expunându-
se în acest sens, M. Bulgaru, M. Dilion, E. Zamfir, C. Zamfir opinează că asistenţa socială
trebuie privită din următoarele perspective: ca profesie cu un statut propriu cu obiective şi
caracteristici distincte; ca sistem educaţional de formare şi educare a specialiştilor; ca sistem
instituţional-administrativ, incluzându-se aici sfera serviciilor, activităţilor practice desfăşurate în
vederea soluţionării cazurilor.[71]

1. Athanasiu menţionează că noţiunea de asistenţă socială desemnează, într-un prim înţeles,

principiile generale pe care se întemeiază ajutorul acordat comunităţilor sociale aflate în
 nevoie, iar într-o altă accepţie, ansamblul mijloacelor tehnico-financiare utilizate de puterea
publică pentru aplicarea politicilor sociale.[72]

Asistenţa socială, în sens juridic, constituie o instituţie a dreptului securităţii sociale care
grupează ansamblul normelor juridice care reglează relaţiile sociale născute între o persoană sau
familie afectată de consecinţele economice negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului
ocupaţional sau social (boală, accident, disabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj,
inadaptare socială etc.) şi organele competente, cu privire la acordarea prestaţiilor şi/sau
serviciilor sociale.[73]

Raporturile de asistenţă socială, trebuie deosebite de cele de asigurări sociale, care au o sferă de
cuprindere mai redusă datorită calităţii de asigurat şi care, la rândul său, sunt condiţionate de o
anumită situaţie juridică, de exemplu, cea de salariat. Aria de cuprindere a raporturilor de
asistenţă este mai extinsă, fiindcă asistenţa socială are vocaţie şi este finanţată pe principiul
solidarităţii naţionale.

Specificul acestor raporturi constă în aceea că: sunt reglementate exclusiv prin lege; subiectele
raporturilor sunt persoanele fizice aflate în nevoie, pe de o parte şi statul, prin organismele sale
specializate, pe de altă parte; în conţinutul acestor raporturi intră dreptul persoanelor asistate
social de a primi prestaţiile în bani sau în natură stabilite de lege, precum şi obligaţia organelor
specializate ale statului de a le acorda; prestaţiile au un cuantum forfetar şi ele nu sunt în mod
obligatoriu succesive ca cele de asigurări sociale.[74]

Concluzionînd putem deduce următoarele trăsături definitorii ale asistenţei sociale:

1. Este unul din elementele constitutive ale sistemului de protecţie socială;

2. Dimensiunea juridică asistenţei sociale presupune baza legală pentru executarea
programelor asistenţiale menite de a transpune în viaţă obiectivele politicii sociale. Astfel,
prin adoptarea Legii asistenţei sociale,[75]547 din 25 decembrie 2003 şi Hotărârii cu
privire la eficientizarea sistemului de asistenţă socială, nr.1117din 27.10.2005[76] are loc
reorientarea sistemului de asistenţă socială moldovenesc, când accentul se pune nu numai
pe depăşirea stării de dependenţă socială sau în înlăturarea stării de dificultate a
persoanelor sau a familiilor şi în asigurarea integrării lor sociale, cu respectarea principiului
autonomiei, dar şi pe reintegrarea socială a persoanei sau a familiei cu statut social lezat,
prin restabilirea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora în societate.
3. Reglementările din domeniu şi reformele în domeniul asistenţei sociale din ultimii ani
demonstrează schimbarea opticii politicii sociale în următoarele direcţii: creşterea rolului
statului în protecţia socială a acelor grupuri afectate de schimbările economice ale tranziţiei
şi garantarea prestaţiilor în bani şi în natură familiilor cu copii, mamelor solitare, copiii
invalizi minori, bătrânilor şi persoanele cu disabilităţi lipsiţi de sprijin materialşi susţinători
legali, persoanelor care au participat la lichidarea avariei de la Cernobîl sau la acţiunile
militare din Transnistria (1992 )etc.
4. Sistemului de asistenţă socială îi este caracteristică o modalitate specifică de finanţare.
Dacă în cazul asigurărilor sociale acoperirea riscurilor se realizează din cotizaţiile celor ce
prestează munca, adică în baza principiului contributivităţii, atunci în cazul asistenţei
 sociale finanţarea se realizează de la bugetul de stat, bugetele locale şi alte surse (fonduri
extrabugetare, donaţii, sponsorizări sau contribuţii, plătite de persoanele beneficiare de
servicii sociale), în baza principiului solidarităţii sociale, principiului nominativ şi
categorial, cu condiţia că subvenţia să nu fie mai mic decât nivelul de subzistenţă.[77]

În cadrul acestei discipline vom studia asigurarea socială şi asistenţa socială, sub aspect juridic,
adică în calitate de instituţii ale dreptului protecţiei sociale, care se disting prin faptul că:

 raporturile de asigurări sociale au o sferă de cuprindere mai redusă, datorită calităţii de

asigurat şi care la rândul său, este condiţionată de o anumită situaţie juridică, de
exemplu, cea de salariat ;
 raporturile de asistenţă socială au o arie de cuprindere mult mai extinsă, derivată
din noţiunea de nevoie, sărăcie, adică celor aflaţi în situaţii dificile din punct de vedere
material;
 în raporturile de asigurări sociale prestaţiile se acordă în formă bănească, iar în
cadrul raporturilor de asistenţă socială prestaţiile se acordă în formă bănească, în natură şi
sub formă de servicii sociale ;
 prestaţiile de asigurări sociale se finanţează de la BASS,[78] iar prestaţiile de asistenţă
socială se finanţează de la bugetul de stat, bugetele locale, cât şi din sursele extrabugetare,
din donaţii, sponsorizări.
 au apărut și au evoluat în mod diferit.

 Formele de organizare a protecției sociale.

Realizarea dreptului constituțional la protecție socială poate fi organizat sub formă de

protecție statală și nestatală.

În sistemul protecţiei sociale de stat deosebim următoarele forme de organizare:

Asigurarea socială din mijloacele CNAS. Orice asigurare presupune anihilarea efectelor

survenirii riscurilor asigurate de către toţi participanţii la asigurare. În acest scop, a fost
creată CNAS, care, în caz de necesitate, stabileşte şi plăteşte suma de asigurare. Specific pentru
CNAS este că ajutorul se acordă în caz de survenire a unui din riscurile sociale: şomaj, boală,
invaliditate, bătrâneţe, în cazul decesului persoanei, care este unicul întreţinător etc. Deci, scopul
protecţiei sociale din mijloacele CNAS este de a schimba condiţia materială a persoanelor
dezavantajate din cauze social-obiective: pierderea sau reducerea câștigului, apariţia unor
cheltuieli suplimentare, lipsa minimului de trai etMisiunea CNAS este de a distribui
responsabilităţile, în caz de apariţie a riscului social (incapacitatea temporară de muncă, șomajul,
invaliditatea temporară sau permanentă, bătrânețea, sarcina și lăuzia etc.), între cei care oferă loc
de lucru (agenţii economici), angajaţii şi persoanele autorizate de la organele de asigurare
socială.

Asigurarea din contul defalcărilor directe din bugetul de stat are un domeniu special de
aplicare. Ea se răsfrânge asupra persoanelor aflate nemijlocit în serviciul de stat; militarilor în
termen, angajaţilor de rang şi celor din conducerea organelor afacerilor interne, securităţii de
stat, poliţiei economice şi asupra membrilor familiilor acestora etc. Mijloacele pentru finanțarea
acestor categorii de persoane se transferă în fondurile de stat de asigurare sociala direct din buget
sau din fondurile ministerelor corespunzătoare.

Ajutorul social de stat (susţinerea)[79] Dreptul la ajutor social nu trebuie să fie condiţionat de

activitatea de muncă sau plata cotelor de asigurare, de aceea finanţarea acestei forme poate fi
asigurată numai din contul bugetului de stat sau bugetele locale. Plăţile băneşti sunt stabilite atât
în cuantumuri stricte, cât şi în cuantumuri de acoperire până la nivelul minim de existenţă, iar
serviciile se oferă gratuit sau cu restituirea parţială a costurilor lor. Drept subiecte ce pot
beneficia de ajutor social pot fi numai persoanele nevoiaşe şi membrii familiilor lor al căror nivel
de venit sau nivel mediu pentru fiecare membru de familie nu atinge nivelul minim de existenţă
stabilit. În prezent, introducerea tipurilor concrete de ajutor social, de regulă, serveşte ca măsură
extremă indicată pentru a diminua situaţiile foarte tensionate care ameninţă stabilitatea în
societate.

Formele nestatale de protecție socială ( asigurarea cu pensii private)

Specificul pensiei din sistemul public de asigurări constă în asigurarea necesităţilor vitale
minime ale pensionarului, fiind bazată pe principiul,,solidarităţii generaţiilor, pensia privată
reprezintă doar economii acumulate. Acest sistem de asigurare cu pensii poate fi atât obligatoriu,
precum şi benevol, contribuţiile de asigurări pot fi achitate atât de patroni, cât şi de înșiși angajaţi
sau de ambele părţi în proporţii egale. Ultima variantă este cea mai răspândită în diferite țări ale
lumii.

Fondurile private de pensii constituie nu numai un instrument de soluţionare a problemelor

sociale. Ele constituie un instrument financiar foarte puternic care nu numai asigură o situaţie
materială pensionarilor asiguraţi, dar și acordă economiei ţării investiţii pe termen lung,
influențând astfel asupra dezvoltării economiei. Sensul activităţii fondurilor private constă
anume în aceea, că persoana depune mijloace în aceste fonduri pe un termen îndelungat, fapt ce
permite fondurilor să devină investitori în proiecte de durată maximă. În ţările dezvoltate durata
termenelor de investiţii până la acordarea pensiilor poate atinge 40-50 de ani. Riscurile acestei
forme de asigurare rezultă din aceea dacă vor putea aceste fonduri să păstreze valoarea reală a
banilor depuşi în cazurile inflației?

Fondurile nestatale de pensii sunt de 2 tipuri:

Fondurile de pensii private ramurale (închise ) sunt create de către angajatori ( patroni ) în
scopul atragerii şi menţinerii în activitate a forţei de muncă – în special în ramurile cu locuri de
muncă în condiţii nocive şi grele. Patronul în termenul contractului individual de muncă sau al
contractului colectiv, încheie un contract cu un fond privat de pensii în vederea acordării unor
pensii suplimentare pentru angajaţii săi, după care patronul transferă regulat contribuţiile din
fondul de salarizare în acest fond. Cotele de asigurări nu se impozitează, fapt ce constituie o
prioritate şi pentru angajator, şi pentru angajaţi. În fondul privat de pensii se deschide câte un
cont pentru fiecare participant în care pe toată perioada de activitate se înregistrează cotele
depuse precum şi rezultatele capitalizării, adică sumele depuse în aceste fonduri sunt sporite în
urma investirii lor în diferite ramuri ale economiei, proiecte, hârtii de valoare, iar veniturile
obţinute din aceste operaţii constituie rezultatul capitalizării şi se înregistrează în aceste conturi.
Fondurile private de pensii se creează ca organizaţii necomerciale, care acumulează contribuţii şi
efectuează plăţi sub formă de pensii în temeiul condiţiilor prevăzute de contracte. Pentru a spori
sumele colectate, fondul le transmite unor companii speciale de dirijare a activelor. Toate
veniturile obţinute de fond prin aceste companii se distribuie totalmente între contribuabili, adică
sunt utilizate pentru plata pensiilor. Prin aceasta fondurile de pensii se deosebesc de companiile
de asigurare şi bănci,care fiind structuri comerciale,îşi asumă o parte din venituri,obţinute în
urma investiţiilor.Companiile speciale de dirijare a activelor sunt responsabile de păstrarea
activelor fondului şi de sporirea lor. Când participanţii la fondul privat de pensii îndeplineşte
condiţiile pentru a primi o pensie din acest sistem el poate pensionat conform uneia din
următoarele scheme de pensii, prevăzute în contract:

 sub formă de anuitate (suma plătită anual inclusiv dobânda, în vederea stingerii unei
datorii în decurs de mai mulţi ani ) pe parcursul întregii vieţi.
 sub formă de plăţi pentru o perioadă anumită de timp,preventiv stabilită în contract,
 sub formă de plată unică achitată la momentul adresării

Atât anuitatea pe viaţă, cât şi capitalul acumulat vor beneficia de privilegii la impozitare.

De obicei aceste programe de pensionare prevăd posibilitatea desfacerii anticipate a contractului,

precum şi dreptul de a moşteni capitalul acumulat de către urmaşii legali ai participantului la
fondul de pensionare în cazul decesului acestuia până la expirarea termenului de acţiune a
contractului.

Fondurile de pensii sub formă de depuneri particulare se autofinanţează în exclusivitate de

către participanţi (angajaţi), care îşi asumă personal riscurile legate de depunerile efectuate.
Aceste sisteme activează pe principiul benevol.

În Marea Britanie sistemul privat de pensii există din 1978. Participanţii la sistemul privat de
pensii sunt atât patronii, cât şi angajaţii. Peste 65 % de pensionari primesc pensiile nestatale la
locul de muncă.

În S.U.A. sistemul privat de asigurări sociale constă din aproape 400 fonduri şi programe de
pensionare ale diferitor companii şi cuprind circa 45 % din populaţia activă.

Republica Moldova se află în prezent în etapa de început a creării unui sistem privat de pensii.
La 25 martie 1999 în Republica Moldova a fost adoptat primul act normativ, ce reglementează
activitatea fondurilor private de pensii –Legea cu privire la fondurile nestatale de
pensii.  Prezenta lege determină modul de constituire, funcţionare şi încetare a activităţii
fondurilor private de pensii. Fondurile nestatale de pensii se înfiinţează pe principii benevole,în
scopul ameliorării situaţiei materiale a cetăţenilor la bătrânețe prin plata pensiei suplimentare.
Fondul îşi desfăşoară activitatea independent de sistemul public de asigurări sociale obligatorii.
Fondurile sunt de tip închis şi de tip deschis. Fiecărui beneficiar al fondului i se deschide un cont
de pensie, ce reflectă depunerea contribuţiilor, încasarea venitului investiţional. Mijloacele
reflectate în contul de pensie constituie proprietatea beneficiarului. Plata către beneficiar a
activelor de pensii acumulate de acesta se efectuează la împlinirea vârstei de pensionare. Plata se
efectuează şi înainte de împlinirea vârstei de pensionare,în caz de încadrare în gradul I de
invaliditate sau de deces a membrului fondului. În caz când membrul fondului a decedat înainte
de împlinirea vârstei de pensionare, dreptul de a primi activele acumulate de el trece la
moştenitorii lui.

În unele țări (Letonia ) pensiile capitalizate sau acumulările individuale în fondurile private de
pensionare ar putea fi folosite un timp oarecare la deficitul pensiilor de stat. Banii sunt transferaţi
în fondul pensionării de stat pentru a se achita pensiile curente.

 Finanțarea protecției sociale.

Finanţarea protecţiei sociale din contul impozitelor (contribuţiilor, cotizaţiilor)

obligatorii. Prestaţiile de asigurări sociale se dobândesc doar ca urmare a unei asigurări
obligatorii. Conform legislaţiei Republicii Moldova prestațiile de asigurări sociale se plătesc din
mijloacele C.N.A.S. (din 1990 până în anul 2001 s-a numit fondul social ), din bugetul
asigurărilor sociale de stat, care nu are nimic comun cu bugetul de stat.

C.N.A.S. prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului Finanțelor, gestionează BASS, care
este format din fonduri de asigurări sociale, al căror mod de constituire si funcționare se
stabilește de legislație.[80] Mijloacele fondurilor se formează din contul cotizaţiilor de asigurare,
care sunt obligatorii pentru toţi cetăţenii încadraţi în câmpul muncii. Tarifele plăţii pentru
asigurare se stabilesc în fiecare an prin legea BASS.

Finanţarea protecţiei sociale de la bugetul de stat prin intermediul CNAS. Din bugetul de stat
sunt finanțate prestațiile de asistență socială: indemnizaţiile, alocaţiile, compensaţiile, ajutorul de
deces si alte ajutoare.

Aceste prestaţii sunt denumite necontributive, deoarece ele se acordă în afara oricărei asigurări
ale persoanelor beneficiare. Aceste persoane nu sunt încadrate în câmpul muncii, nu plătesc
cotele de asigurări, ele sunt persoane în nevoie şi beneficiază de aceste prestaţii din bugetul
statului.

După finanțarea prestațiile de asistenta sociala are loc transferul din bugetul de stat la bugetul
asigurărilor sociale de stat al CNAS. Din aceste considerente o astfel de finanţarea se numește
finanţarea protecţiei sociale de la bugetul de stat prin intermediul CNAS.

Astfel, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din contribuții de asigurări sociale,
transferuri de la bugetul de stat si alte venituri.

Finanţarea protecţiei sociale din bugetele locale.  Din bugetele locale se plătesc compensaţiile
nominative lunare pentru călătoria în transportul urban, alimentaţia persoanelor nevoiașe in
cantinele de ajutor social, acordarea de ajutoare materiale.

Protecţia socială se finanțează şi din alocaţiile benevole ale persoanelor fizice şi juridice, din alte
venituri. Astfel, pe lângă organele administrării publice locale se formează fonduri
extrabugetare, care contribuie la finanţarea meselor de binefacere, coletelor cu produse
alimentare către sărbătorile de Crăciun, Paşti şi alte date remarcabile pentru persoanele aflate în
nevoie.
Din cele expuse concluzionăm, ca prestațiile de asigurări sociale se finanțează de la bugetul
asigurărilor sociale de stat, iar prestațiile de asistenta sociala se finanțează de la bugetul de stat
prin intermediul CNAS, bugetele locale si din fonduri extrabugetare.

1. Noțiunea și conexiunea conceptelor ,,vechime în muncă” și ,,stagiu de cotizare”.

Vechimea în muncă reprezintă…

… însumarea tuturor perioadelor în care salariatul a desfășurat o muncă sau o altă activitate
social-utilă (M. Zaharov, E. Tucikova)

… durata de timp în care se efectuează o muncă sau altă activitate social-utilă de către un
salariat, deoarece în cazul dat are importanţă anume faptul, că vechimea în muncă nu este o
categorie pasivă, ci o categorie activă, dispunând de particularităţi dinamice (timp, durată,
perioadă) (Romandaș N.)

Noțiunea vechime în muncă se utilizează:

la stabilirea perioadei de timp în care angajaţii au dreptul de a solicita plata drepturilor care li se
cuvin conform contractelor individuale de muncă.

la determinarea sporului de vechime – în sistemele de salarizare care încă îl mai aplică.

la acordarea concedii de odihnă anual

la derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, de dovedirea experienţei

într-o anumită meserie/ profesie/ specialitate.

Vechimea în muncă

cantitativ
Prezintă particularitățile dinamice (durata, perioada, timpul) în care a fost prestată activitatea de
muncă sau o activitate social-utilă.

calitativ
oglindește caracterul, conținutul şi condiţiile în care se prestează o muncă sau o activitate social
utilă.

Stagiul de cotizare

stagium [latină – etapă, vechime] + cotisation [franceză – sumă fixă plătită periodic].

Doctrinara rusă Isaiceva E. denumește stagiul de cotizare -„vechime în muncă pură” sau
„vechime în muncă restrânsă.”
Stagiul de cotizare constituie însumarea perioadelor în care persoana asigurată realizează o
activitate de muncă şi achită contribuţiile de asigurări sociale de stat. (Soloviova A., Kurocikina
C., Maciuliskaia E., Gorbaciova J.)
Definirea legală a stagiului de cotizare este prevăzută în Legea Republicii Moldova privind
pensiile de asigurări sociale, Nr.489-XIV din 08.07.1999. În lumina art. 1 stagiul de cotizare
reprezintă însumarea perioadelor de activitate în care s-au plătit contribuții la fondul de pensii.

Vechimea în muncă 

 Importanța sa se dezvăluie mai mult în raporturile juridice de dreptul muncii, deoarece în

dependență de durata acestuia sunt stabilite:
 concediile de odihnă anuale suplimentare salariaților din domeniul economiei naționale
(industrie, transporturi, construcţii etc.) (art.121 al.3 din CM RM);
 dreptul preferenţial la menţinerea la lucru în cazul reducerii numărului sau a statelor de
personal salariaţii care au o mai mare vechime în muncă în unitatea respectivă (art.183 al.2
lit. c CM RM).

Stagiul de cotizare

 Are o importanță deosebită în cadrul raporturilor de protecție socială, în special, în cadrul

celor din domeniul asigurărilor sociale. De exemplu:
 Conform prevederilor art.15 din Legea privind pensiile de asigurări sociale pensia
integrală pentru limită de vârstă se stabileşte la împlinirea vârstelor standard de pensionare,
cu condiţia realizării unui stagiu de cotizare prevăzut.
 În corespundere cu art.6 din Legea privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară
de muncă şi alteprestaţii de asigurări sociale prestațiile de asigurări sociale se stabilesc
dacă asigurații îndeplinesc condițiile cu privire la stagiu de cotizare.

2. Clasificarea și caracterizarea tipurilor stagiului de cotizare

În conformitate cu p.14 din Hotărârea nr.417 din 03.05.2000 despre aprobarea Regulamentului

cu privire la modul de calculare şi confirmare a stagiului de cotizare pentru stabilirea
pensiei deosebim stagiul de cotizare:

General – constituie însumarea tuturor perioadelor de muncă și a activităților social-utile, care

conform legii sunt incluse în stagiu.

qÎn opinia lui N. Romandaș stagiul de cotizare general desemnează timpul cât persoana a

prestat o muncă în calitate de salariat, indiferent de durata, caracterul activităţii şi întreruperea în
muncă, dacă a plătit contribuţii în BASS, precum şi alte activităţi necontributive asimilate
stagiului de cotizare.

Stagiul de cotizare general reprezintă una din condiţiile de bază:

 la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în condiții generale, pensiei de invaliditate şi

pensiei de urmaș.
 durata stagiului general influențează asupra cuantumului pensiei pentru limită de vârstă.
De ex., în conformitate cu prevederile Legii privind pensiile de asigurări sociale de
stat art.16 alin.1 cuantumul integral al pensiei se determină din calculul a 1,4% din venitul
 asigurat pentru fiecare an de cotizare din stagiul necesar femei – 30 de ani, bărbați – 32 de
ani și 6 luni (2015), iar art.16 alin.2 dacă stagiul de cotizare este mai mare decît cel stabilit
de lege (pentru anul în curs) pentru fiecare an de cotizare în plus se stabilește un spor la
pensia integrală de 2% din venitul asigurat.

Stagiul de cotizare special – reprezintă însumarea perioadelor de muncă realizate în condiții

grele și nocive de muncă  sau în una funcţiile, profesiile şi sectoarele de producţie prevăzute
de Lista nr.1 a  unităţilor  de  producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor ce acordă
dreptul la pensie pentru limită de vârstă în condiţii avantajoase, aprobată prin Hotărîrea
Guvernului nr. 822 din 15 decembrie 1992.

Stagiul de cotizare special:

 prestarea unei munci de o anumită profesie, specialitate;

 prestarea muncii în anumite condiţii nocive și grele de muncă prevăzute de Lista nr.1 a
unităţilor de producţie, lucrărilor, profesiilor, funcţiilor şi indicilor;
 se ia în calcul la stabilirea unor suplimente, majorări de salarii, de exemplu, lucrătorilor
din învățământ, din medicină, din domeniul culturii, funcţionarilor publici ş.a.
 are importanță la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă în condiții avantajoase, pensiei
pentru unele categorii de cetățeni, pensiei pentru vechime în muncă, iar standardul de
vârstă este mai mic, deoarece se iau în considerație condiţiile nocive și grele de muncă,
specificul muncii prestate. De exemplu, conform art. 41 alin.3 a Legii privind pensiile de
asigurări sociale de stat persoanele care au activat în condiții nocive şi grele, au dreptul la
pensie pentru limită de vîrstă înaintea atingerii vîrstei standard de pensionare, dacă
condirmă stagiul de cotizare special: Bărbați V.– 54 ani, S.C. – 10 ani; Femei – 49 ani, S.C.
– 7 ani şi 6 luni.

Pentru confirmarea stagiului de muncă special (ocupării persoanelor la lucrări foarte nocive şi
foarte grele), prevăzute de Lista nr.1organele de asigurări sociale trebuie să efectueze un control
după schema:

 corespunderea atribuirii profesiei conform indicatorului unic de tarife şi calificare pentru

lucrări şi profesii (I.U.T.C.);
 corectitudinea înscrierilor în carnetul de muncă;
 corespunderea înscrierilor în carnetul de muncă cu I.U.T.C. și cu caracterul lucrărilor
executate;
 Confirmarea documentară a caracterului lucrărilor executate  (ordine , conturi de plată ,
sarcini de lucru , liste de state );
 specificarea locurilor de muncă în Lista nr. 1.

3. Calcularea stagiului de cotizare

Perioade contributive – persoana desfășurând o activitate este supusă asigurărilor sociale.

Se asimilează perioadelor contributive pentru persoanele asigurate perioadele în care aceasta a
beneficiat de indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă sau indemnizaţie de şomaj.

Se includ în stagiul de cotizare perioadele de absenţă forţată de la serviciu, pentru care s-a plătit
venitul asigurat şi au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale.

Perioade necontributive – perioadele, în care persoana nu este supusă asigurărilor sociale, dar
în temeiul legii ele se includ în stagiul de cotizare (perioada de îndeplinire a serviciul militar în
termen sau cu termen redus; perioada de îndeplinire a serviciul militar prin contract sau a altui
serviciu asimilat acestuia, dacă nu poate fi pensionat conform legii speciale, perioada de îngrijire
a unui copil pînă la vîrsta de 3 ani  de către părinți sau tutore, în caz de deces a părinților;
perioada în care asiguratul a beneficiat de indemnizați pentru incapacitate temporară de mincă,
de ajutor de șomaj de alocație pentru integrare sau reîntegrare profesională). Nu sunt considerate
contributive perioadele în care nu s-au plătit contribuţii sau suma contribuţiei plătite este mai
mică decât cea anuală prevăzută.

ACTIVITĂȚI INCLUSE ACTIVITĂȚI INCL

PERIOADE NECONTRIBUTIVE ASIMILATE
ÎN STAGIUL DE ÎN STAGIUL DE
CELOR CONTRIBUTIVE REALIZATE
COTIZARE REALIZATE COTIZARE REALI

ÎNAINTE DE 01.01.1999. DUPĂ 01.01.1999.

– activitatea în calitate de
membru de colhoz,
indiferent de caracterul şi
durata programului de
muncă. La calcularea – perioada îngrijirii unui – perioada de îndeplinire a
vechimii în muncă în colhoz invalid de gradul I; serviciului militar în termen dacă se achită contri
pe perioada posterioară – perioada îngrijirii unui sau cu termen redus; de asigurări sociale.
anului 1965, în cazul în care copil-invalid sub vîrsta de – perioada de îngrijire a – activitatea pe bază d
membrul de colhoz nu 16 ani; unui copil pînă la vîrsta de contract individual de
îndeplinea nemotivat 3 ani de către unul din muncă;
– perioada îngrijirii unei
minimul stabilit, se ia în părinţi sau de tutore în caz
persoane care a depăşit
calcul perioada efectivă de vîrsta de 75 de ani; de deces al ambilor părinţi; – activitatea de muncă
individuală;
prestare a activităţii; – perioada în care
– perioada de studii în
asiguratul a beneficiat de perioada activităţii în
instituţiile de învăţămînt propriile gospodării ţă
– activitatea de creaţie a îndemnizaţie pentru
universitar de zi (institute,
membrilor uniunilor de incapacitate temporară de (de fermier) şi a mem
universităţi, academii);
creaţie, confirmată de către muncă, de ajutor de şomaj, acestor gospodării,
secretariatele comitetelor de – perioada serviciului de alocaţie pentru integrare indiferent de caracteru
direcţie ale uniunilor militar sau alt serviciu sau reintegrare durata lucrului.
respective; asimilat acestuia. profesională.
– activitatea în calitate de
slujitor şi lucrător al cultelor
începînd cu 1 aprilie 1992.

dacă asiguratul s-a aflat în concediu neplătit la

dorinţa acestuia, acestă perioadă poate fi exclusă din
stagiul de cotizare, excluzîndu-se concomitent şi la
determinarea venitului mediu lunar asigurat.
Stagiul de cotizare se exprimă în ani, calculându-se prin însumarea lunilor pentru care s-au plătit
contribuţii în mărimile stabilite  şi împărţirea acestor sume la 12. Rezultatul obţinut se rotunjeşte
pînă la o unitate după virgulă.

Persoanelor care lucrează în baza contractului individual de muncă stagiul de cotizare se

calculează prin însumarea lunilor pentru care au fost achitate contribuţiile de asigurări sociale în
mărimile stabilite de legislaţie şi împărţirea acestei la 12. Rezultatul obţinut se rotunjeşte pînă la
o unitate după virgulă. Mărimea minimă a contribuţiei lunare nu poate fi mai mică decît mărimea
contribuţiei calculate din salariul minim pe ţară, stabilit de legislaţie.

Persoanelor care lucrează în baza contractului individual de muncă în agricultură li se include

perioada lucrărilor sezoniere în stagiul de cotizare şi se echivalează cu un an contributiv
(calendaristic), cu condiţia ca suma anuală a contribuţiilor să nu fie mai mică decît suma anuală a
contribuţiilor calculate din salariul minim pe ţară stabilit de legislaţie. În cazul în care suma
anuală a contribuţiilor este mai mică decît suma anuală a contribuţiilor calculate din salariul
minim pe ţară stabilit de legislaţie, stagiul de cotizare se calculează proporţional sumei achitate.

Pentru persoanele care au desfăşurat activităţi peste hotarele republicii şi au fost supuse
asigurărilor sociale în aceste state, perioada de lucru peste hotare li se include în stagiul de
cotizare, dacă aceasta este prevăzut în acordul încheiat între Republica Moldova şi aceste ţări sau
de convenţiile internaţionale.

Munca prestată pe teritoriul fostei U.R.S.S. pînă la 1 ianuarie 1992 se echivalează cu munca
prestată în Republica Moldova.

Munca prestată după 1 ianuarie 1992 se include în stagiul de cotizare cu condiţia că au fost
achitate contribuţiile de asigurări sociale în fondul de pensionare al Republicii Moldova.

4. Modul de confirmare a stagiului de cotizare

Stagiul de cotizare se stabileşte în baza documentelor eliberate de la locul de muncă,, studii sau
altei activităţi, care se include în stagiul de cotizare, sau a documentelor eliberate de organizaţiile
ierarhic superioare, precum şi de instituţiile de arhivă.

Stagiul de cotizare, realizat înainte de intrarea în vigoare a Legii privind pensiile şi pînă la
introducerea evidenţei individuale de asigurări sociale, se confirmă prin carnetul de muncă.

Dacă carnetul de muncă lipsește; include înscrieri incorecte şi imprecise; lipsesc înscrisurile
respective despre anumite perioade de activitate, pentru confirmarea stagiului se iau în
considerare alte documente, eliberate în modul stabilit: adeverinţele, extrasele din ordine,
conturile personale, statele de salarii, legitimaţii, referinţe, contractele şi acordurile de muncă în
scris avînd note referitoare la realizarea acestora, foile matricole şi listele-formular, carnetele de
membru al artelurilor cooperatiste de producţie şi alte documente ce conţin informaţii referitoare
la perioada de muncă.
După introducerea evidenţei individuale de asigurări sociale stagiul de cotizare se determină în
baza datelor dincodul personal. Unul din actele de confirmare a stagiului de cotizare
este certificatul despre stagiul de cotizare, eliberat gratuit, anual, sub forma unui extras de
cont de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin structura sa teritorială, la solicitarea
persoanei asigurate. Extrasul de cont se eliberează şi la cererea repetată a asiguratului, contra
plată, oricând în timpul anului.

Se vor include în stagiul de cotizare la prezentarea documentelor ce certifică

plata  contribuţiilor  de asigurări sociale,eliberate de organele teritoriale de asigurări sociale,
următoarele activități:

 activitatea avocaţilor, auditorilor, notarilor;

 munca în propriile gospodării ţărăneşti (de fermier) a membrilor acestor gospodării şi a
cetăţenilor, munca cărora a fost folosită în bază de contract și confirmată prin înscrierile
din carnetul de muncă;
 activitatea de creaţie a membrilor uniunilor de creaţie;
 activitatea în baza contractelor civile certificată de către patron și cu mențiunea acestuia
despre îndeplinirea sarcinii.

Durata incapacităţii temporare de muncă, survenită în perioada de muncă, se stabileşte în baza

documentelor, eliberate de la locul de muncă respectiv sau de instituţia medicală.

Drept confirmare a îndeplinirii serviciului militar în termen sau cu termen redus servesc
înscrierile respective în livretele militare sau adeverinţele de recrutare, eliberate de centrele
militare, statele majore şi instituţiile fostelor ministere de forţă unionale şi republicane,
adeverinţele eliberate de instituţiile de arhivă şi curative militare, notiţele despre serviciul
militar, introduse în carnetul de muncă în baza documentelor.

Perioada îngrijirii unui invalid de gradul I, unui copil-invalid sub vîrsta de 16 ani sau a unei
persoane care a depăşit vîrsta de 75 ani se confirmă de organele teritoriale de asigurări sociale de
la domiciliul persoanei îngrijite în baza:

 cererii şi buletinului de identitate ale persoanei ce a efectuat îngrijirea (extrasul

buletinului de identitate). Pentru persoanele ce locuiesc împreună cu persoana ce necesită
îngrijire alte acte nu se solicită;
 confirmării depuse de persoana îngrijită, iar în caz de imposibilitate (deces, sănătatea
şubredă) – cea a membrilor familiei acesteia sau actul de constatare a circumstanţelor reale
pentru persoanele care locuiesc separat de persoana ce necesită îngrijire;
 documentelor ce confirmă faptul şi durata invalidităţii (pentru invalizii de gradul I şi
copiii invalizi) şi vîrsta (pentru persoanele de vîrstă înaintată şi pentru copiii-invalizi).

În calitate de documente ce confirmă invaliditatea pot fi acceptate:

 extrasul din actul eliberat de Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii (C.E.M.V.),

 avizul medical, l
  egitimaţia de pensionar,
 extras din procesul verbal, în care se prevede stabilirea prestaţiilor pentru beneficiarul
concret etc., iar în privinţa copiilor invalizi care nu beneficiază de alocaţiile
corespunzătoare – adeverinţa eliberată de instituţiile medicale ce confirmă că maladia
respectivă este specificată în indicatorii medicali care dau dreptul copilului sub vîrsta de 16
ani să fie recunoscut invalid şi indică data luării la evidenţă în instituţia medicală.

Perioada îngrijirii copiilor se stabileşte prin documentele care certifică naşterea copilului
(adeverinţa de naştere) şi împlinirea de către copil a vîrstei de 2 sau 8 ani (extras din buletinul de
identitate, adeverinţa de căsătorie, adeverinţa de deces, adeverinţa organelor fondului locativ
etc.).

5. Reguli de confirmare a stagiului de cotizare

Documentele prezentate pentru confirmarea stagiului de cotizare trebuie să fie adeverite prin
semnătura conducătorilor şi ştampila întreprinderii, organizaţiei (secţiilor de cadre).

Înscrierile în carnetul de muncă trebuie să fie executate în conformitate cu cerinţele Instrucţiunii

privind modul de întocmire şi evidenţă a carnetelor de muncă la întreprinderi şi organizaţii, în
vigoare la momentul completării carnetului de muncă.

În cazul în care înscrierile în documentele de muncă conţin devieri de la regulile stabilite,

chestiunea privind posibilitatea utilizării lor în calitate de dovezi ale stagiului de cotizare este
soluţionată de organele teritoriale de asigurări sociale.

Pentru confirmarea stagiului de cotizare se iau în considerare numai datele referitoare la

perioadele de lucru incluse în carnetele de muncă în baza documentelor. În adeverinţele ce
confirmă perioadele de muncă trebuie să se menţioneze, de asemenea, în temeiul căror
documente au fost eliberate.

Înscrierea sumară despre stagiul de cotizare inclus în carnetul de muncă în baza altor documente
este considerată drept dovadă a stagiului de cotizare pentru activitatea realizată:

 după 14 decembrie 1962, dacă în carnetul de muncă sînt făcute înscrieri concrete
referitoare la locurile de muncă, perioadele de angajare şi funcţiile deţinute de solicitant
înainte de angajarea acestuia la întreprinderea, instituţia sau organizaţia ce i-a eliberat
carnetul de muncă;
 înainte de 14 decembrie 1962, indiferent de faptul dacă în carnetul de muncă se conţin
sau nu datele menţionate mai sus .

Dacă pe lîngă carnetul de muncă solicitantul mai prezintă documente aparte referitoare la
activitatea sa de muncă înainte de completarea carnetului de muncă, la care se referă înscrierea
sumară, apoi stagiul de cotizare, înscris printr-o cifră totalizatoare, trebuie confirmat prin
documente. Aceasta nu se referă la cazurile de prezentare a documentelor privind perioadele
activităţii de muncă, înscrierile despre care, în conformitate cu regulile în vigoare, trebuiau fi
introduse în carnetul de muncă din rând nou.

Dacă numele, prenumele şi patronimicul, indicat în documentul ce confirmă stagiul de cotizare,

nu coincid cu numele, prenumele şi patronimicul persoanei indicate în buletinul de identitate sau
adeverinţa de naştere, faptul apartenenţei acestui document persoanei în cauză se stabileşte prin
judecată.

Perioadele activităţii de muncă, conform carnetului de muncă, se calculează de la data angajării

până la data concedierii. Ziua concedierii se consideră ultima zi de muncă.

La calcularea stagiului de cotizare general şi special la durata stagiului respectiv pentru fiecare
caz de concediere se adăugă o zi.

În cazurile în care în documentul prezentat sunt indicaţi numai anii de muncă, fără concretizarea
datelor concrete, drept dată se ia 1 iulie a anului respectiv, iar dacă nu este indicată ziua lunii, ca
atare este considerată data de 15 a lunii respective.

Pentru confirmarea stagiului de cotizare se prezintă extrasul din carnetul de muncă. Organele
teritoriale de asigurări sociale confruntă extrasul cu originalul, legiferează extrasul, carnetul de
muncă fiind restituit titularului.

Alte documente ce confirmă stagiul de cotizare se primesc numai în original, exceptând livretele
militare şi documentele de studii (diploma), din care, de asemenea, se fac extrase.

Pensie – pensio (latină) – plată provizie pentru hrană şi locuinţă.

Pensie – venitul de înlocuire acordat pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor
profesionale, ca urmare a bătrâneţii sau atingerii unei vârste, invalidităţii sau decesului persoanei
asigurate. (DSS)

Pensie de asigurări sociale de stat – dreptul bănesc cuvenit asiguratului, corelativ obligaţiilor
privind plata contribuţiilor de asigurări sociale de stat. (art. 1 din Legea nr.156 din 14.10.1998 )

Tipuri de pensii

 pentru limită de vîrstă;

 de urmaș;
 pentru invaliditate;
 pentru vechime în muncă (stabilită în baza legilor speciale).

Dreptul la pensie:

 Persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu au calitatea de asigurat, dar îndeplinesc

condiţiile legale.
 Persoanele care activează în domeniul agriculturii.
 Persoanele asigurate în baza contractului individual de asigurare încheiat cu CNAS.
 Persoanele asigurate obligatoriu conform art.4 din Legea privind sistemul public de
asigurări sociale, nr.489din 08.07.1999
Persoanele asigurate obligatoriu

1. persoana care desfăşoară  activitate pe bază de contract individual de muncă;

2. persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului;
3. persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe
economie şi se regăseşte în una din  situaţiile următoare:

 este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu care nu a
încheiat contract individual de muncă;
 este manager cu contract de management;
 este membru al unei asociaţii familiale;
 este autorizată să desfăşoare activitate independentă;
 este angajată  în o instituţie  internaţională dacă  nu este asiguratul acesteia;
 este membru de cooperativă meşteşugărească;
 desfăşoară  activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat contract individual
de muncă;
 a atins vîrsta de 16 ani şi nu întîmpină restricţii în asigurarea obligatorie.

4. persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salariimedii lunare pe
economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare:

 a) desfăşoară  activitate agricolă în cadrul   gospodăriei  ţărăneşti sau activitate privată în  

domeniul forestier;

b) este membru al uneisocietăţi agricole sau al altor   forme de asociere din agricultură;

5.  persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii
lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii enumerate mai sus.

Baza de calcul a pensiei – venitul mediu asigurat [Sa] pentru toată perioada de activitate

 serviciul militar în termen sau cu termen redus, după 01.01.99; serviciu militar prin
contract sau serviciu asimilat acestuia – baza de calcul –- salariul minim pe ţară la data
calculării pensiei.
 pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat, cu care RM are încheiat acord în
domeniul asigurării cu pensii, pe teritoriul Republicii Moldova şi care, după strămutare:
 au realizat pe teritoriul RM stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului
în scopul stabilirii pensiei, baza de calcul a pensiei constituie venitul mediu lunar asigurat
obţinut pe teritoriul Republicii Moldova după strămutare;
 după strămutare, nu au activat şi nu au realizat pe teritoriul acesteia stagiul minim de
cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii pensiei, baza de calcul a
pensiei constituie salariul lunar calculat unui lucrător de aceeaşi profesie (funcţie) şi
calificare în ramura respectivă, antrenat într-o activitate similară în RM.
  pentru persoanele strămutate de pe teritoriul unui stat care făcea parte din URSS, cu care
RM nu are încheiat acord, care, după strămutare, nu au activat şi nu au realizat pe teritoriul
acesteia stagiul minim de cotizare necesar pentru calcularea venitului în scopul stabilirii
pensiei, însă confirmă stagiul de cotizare realizat pînă la 31 decembrie 1991 pe teritoriul
URSS, baza de calcul a pensiei constituie salariul mediu lunar realizat pînă la 31 decembrie
1991.

Pensia
minimă – suma acordată lunar persoanelor în cazul în care cuantumul pensiei integrale cal
culateste mai mic decît cuantumul ei + 10 lei.

 MĂRIMEA PENSIEI MINIME LA 01.01.2015 (CNAS) – lei

 Pentru limită de vârstă pentru lucrătorii din agricultură 710-72

 Pentru limită de vârstă a celorlalţi beneficiari 798-33

Pensia de invaliditate de gr.I 567-95

Pensia de invaliditate de gr.II 548-44

Pensia de invaliditate de gr.III 386-19

Pensia pentru limită de vîrstă (PLV) – prestaţia de asigurări sociale care se acordă, în

dependență de stagiul de cotizare, la împlinirea unei anumite vârste, pe tot restul vieţii.

Trăsăturile definitorii ale PLV:

 se stabileşte persoanelor care au atins vârsta standard de pensionare şi confirmă un stagiu

de cotizare necesar
 cuantumul pensiei se calculează în dependenţă de venitul mediu lunar asigurat;
 se stabilește pe viață;
 se achită lunar;
 nu este supusă impozitări
 PLV stabilită în condiții generalePLV stabilită în condiții avantajoase

Stagiu de cotizare/ ve
Beneficiari Vîrsta
în muncă

Femeile care au născut şi au educat pînă lavîrsta de
54 ani
8 ani 5 şi mai mulţi copii
 Femei – 49 ani S.S. – c.p.  -7 ani și 6
Persoane ocupate la lucrări foarte nocive şifoarte grele    
(Lista 1.)
Bărbați – 54 ani S.S. – c.p. – 10 ani

1986-1987
Persoane care au participat la lichidarea avariei de la
C.A.E. Cernobîl

Femei – 45 aniV.M. – c.p. – 15 aniBărbați -50 aniV.M. – c.p. – 20 ani1988

Femei – 50 aniV.M. – c.p. – 20 aniBărbați -55 aniV.M. – c.p. – 25 ani

Pensia pentru unele categorii de cetățeni

Pensia pentru unele categorii de cetățeni

Pensia pentru unele categorii de cetățeni
Aleșii locali

Pensia pentru unele categorii de cetățeni

Pensia unor categorii de angajaţi din domeniul culturii (art.47)

 artiştilor de balet, artiştilor din ansamblurile profesioniste de dansuri, dacă au realizat un

stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani, atît bărbaţii, cît şi femeile;
 artiştilor de circ, instrumentiştilor suflători (instrumente aerofone), dacă au realizat un
stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani, atît bărbaţii, cît şi femeile.
 Cuantumul pensiei constituie 42% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimii 5
ani de activitate în funcţiile menţionate.
 ensia se stabileşte de către organele de asigurări sociale. Cheltuielile pentru achitarea
pensiilor sînt suportate după cum urmează: 50% din mărimea stabilită a pensiei – din
bugetul asigurărilor sociale de stat şi 50% – din bugetul de stat.

Pensia integrală pentru limită de vîrstă P = {1,4%x 30+2%x(Vt – Vn)+2%x(R-Rn)}xSa

 P – cuantumul pensiei;

 Vt – stagiul de cotizare realizat;
 Vn – stagiul de cotizare necesar;
 R – vîrsta reală la pensionare;
 Rn – vîrsta standard de pensionare;
 Sa – venitul mediu lunar asigurat.
 1,4% – costul unui an de cotizare, realizat după 1 ianuarie 1999, calculat în procente;
 30 – durata stagiului de cotizare necesar care se consideră complet;
 2% – 1) sporul pentru fiecare an de stagiu de cotizare realizat peste cel necesar, în
conformitate cu prevederile art.42 alin.(1) din Legea privind pensiile, determinat
din venitul asigurat, cu o precizie de pînă la 2 unităţi după virgulă;

2% – 2) sporul pentru fiecare an complet de stagiu de cotizare peste cel necesar, realizat după
împlinirea vîrstelor de pensionare, prevăzute la art.41 alin.(1) din Legea privind pensiile,
 exprimat în cifre rotunde. 1. Noțiunea și caracterizarea principiilor generale ale dreptului
protecției sociale

Etimologic termenul principiu îşi trage sorgintea de la grecescul arhe, desemnând acţiunea de a

conduce. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă
„început, prim(ar), bază, element fundamental.”

Raportând acest concept dreptului R. Livşiţ zicea că principiile dreptului sunt „sedimentul uscat,
scheletul şi conţinutul materiei juridice, lipsite de concretizări şi particularizări,”[1] prin care „se
exprimă subordonarea dreptului echităţii, în măsura în care aceasta este percepută la o anumită
etapă istorică.”[2]

Altfel spus, principiile dreptului sunt: „ideile generale, postulatele călăuzitoare sau perceptele

directoare, care stau la baza sistemului dreptului dintr-o ţară, orientând reglementările juridice şi
aplicarea dreptului,”[3] „idei de maximă generalitate, esenţă şi valoare ale sistemului juridic care
întemeiază dreptul pozitiv sau orientează elaborarea şi realizarea dreptului pozitiv”[4]

După sfera de acţiune principiile de drept se clasifică:

 principii generale – comune pentru toate ramurile de drept ;

 principii interramurale – comune pentru doua sau mai multe ramuri de drept ;
 principii ramurale –specifice numai unei ramuri de drept ;
 principii intraramurale – specifice numai unor instituţii ale unei ramuri de drept.

Majoritatea doctrinarilor (A. Egorov, N. Romandaş, B. Sosna, N. Gorelco, etc.), cu mici

diferenţe de formulare, definesc prin principiile dreptului protecţiei sociale – „ideile de bază,
care determină esenţa şi conţinutului dreptului protecţiei (securităţii) sociale, indicând direcţiile
de dezvoltare, precum şi implementarea lui în practica juridică.”[5]

Principiile dreptului protecţiei sociale sunt formulate în dependenţă de următoarele criterii:

destinaţie; accesibilitate; bunăvoinţă; umanitate; prioritatea acordării serviciilor sociale
persoanelor care nu au atins majoratul, celor care se află într-o situaţie grea; confidenţialitate;
tendinţă profilactică.

Asemeni altor ramuri de drept, dreptul protecției sociale se fundamentează pe următoarele

principii generale ale dreptului:

Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului – principiu dedus din Constituția Republicii
Moldova, care constituie premisa existentei statului de drept și legalității.

Într-un stat de drept izvorul oricărei puteri politice trebuie să fie voința suverană a poporului,
care trebuie să-și găsească formele juridice de exprimare, astfel încât puterea poporului să poată
funcționa în mod real ca o democrație. Guvernarea prin drept implica potențarea virtuților
dreptului, descurajarea și reprimarea tendințelor abuzive, realizarea climatului de echilibru
printr-o ordine juridică activă. Poporul trebuie să aibă garanții constituționale eficiente,
asigurându-se exercițiul separat al puterii pe cele trei planuri: legislativ, executiv și judecătoresc
și în același timp interconexiunile și intercontrolul fiecărei componente a puterii.

În principiul libertăţii și egalității fundamentele vieții sociale, libertatea și egalitatea își găsesc

expresia lor juridică. Nu poate exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate
exista decât între oameni a căror egalitate este consfințită juridic.

Egalitatea privește echilibrul vieții sociale, iar libertatea privește capacitatea oamenilor de a
acționa fără opreliști, dar astfel încât, prin exercitarea drepturilor proprii sa nu fie vatamane
drepturile altora.

În planul realizării efective a libertarilor sociale, rolul dreptului se materializează prin îngrădirea
înclinațiilor unor grupuri de a nega altora ceea ce lor nu le place și în înlăturarea tuturor
barierelor și discriminărilor care persista în asigurarea șanselor egale de manifestare și progres
pentru toți oamenii.

Libertatea este una singura, însa căile și formele de manifestare a libertății sunt numeroase și le
corespund diverse drepturi ale individului prevăzute în Constituție, cum ar fi: libertatea de
opinie; libertatea de religie; libertatea de exprimare, etc.

Conform principiului responsabilităţii fiecare persoană poartă răspundere pentru consecințele

negative care au fost provocate de faptele săvârșite ilicit.

Responsabilitatea însoțește libertatea, și de aceea, trebuie făcuta demarcația netă între libertate și
liberul arbitru. Responsabilitatea este un fenomen social și un act de angajare a individului în
procesul interacțiunii sociale. Concepând responsabilitatea ca o asumare a răspunderii față de
rezultatul acțiunii sociale a omului, se admite ideea ca acțiunea sociala este cadrul nemijlocit de
manifestare a responsabilității, și totodată, că libertatea este o condiție fundamentală a
responsabilității.

Dreptul nu trebuie sa fie privit și apreciat doar prin efectul său sancționator, intervenind pe
tărâmul răului deja făptuit, ci trebuie avută în vedere posibilitatea că prin conținutul prescripțiilor
juridice să contribuie la fundamentarea unei anumite atitudini a indivizilor față de lege, care
presupune grija față de integritatea valorilor ocrotite de lege.

Principiul echitații și justiției. Cuvîntul echitate vine de la latinescul aequitas care înseamnă:

potrivire, dreptate, cumpătare.

Acțiunea principiului echitații trebuie să privească atât activitatea legiuitorului – în elaborarea

actelor normative -, cât si activitatea de interpretare și aplicare a dreptului de către organele care
aplica legea.
Justiția reprezintă acea stare generala a societății care se realizează prin asigurarea pentru fiecare
individ în parte și pentru toți împreună a satisfacerii drepturilor și intereselor legitime.

Prin finalitatea sa justiția se situează printre principalii factori de consolidare a celor mai
importante relații sociale, deoarece ea întruchipează virtutea morala fundamentală, menita sa
asigure armonia și pacea socială, la a căror realizare contribuie deopotrivă regulile religioase,
morale si juridice.
În dreptul roman, justiția se fonda pe principiul moral al dreptății – HONESTE VIVERE. În
ierarhia legilor, în vârful piramidei sunt așezate legile divine, care dau conținut legii naturii, iar
la baza piramidei stau legile umane.

Justiția urmărește ca în tratamentul dintre oameni să fie exclusă orice disparitate care nu ar fi
fondată pe consolidarea drepturilor fiecăruia, astfel ca prescripțiile dreptului pozitiv sunt supuse
controlului justiției. În ipoteza în care apar legi injuste se impune schimbarea lor, eventual a
ordinii existente, atunci când aceasta este un obstacol definitiv în realizarea justiției.

 2. Principiile ramurale ale dreptului protecției sociale

Principiile ramurale ale dreptului protecţiei sociale exprimă într-o formă concentrată esenţa,
scopul, sarcinile şi funcţiile principale ale acestei ramuri de drept, reprezentând un centru care
dirijează într-un mod specific întregul sistem de protecţie socială, influenţând nu numai asupra
structurii sistemului, ci şi asupra metamorfozelor lui.[6]

Alături de principiile generale dreptului protecției sociale îi sunt specifice și un șir de principii
ramurale, printre care: principiul egalităţii; principiul universalităţii; principiul finanţării
protecţiei sociale din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat; principiul
diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la protecţie socială.

Principiul egalităţii. Conceptul „egalitate” provine de la cuvântul latin aequalitas, ceea ce

înseamnă egal; nediferenţiat; identic.

Egalitatea se materializează juridiceşte prin art.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
[7] art.3 din Pactele internaţionale din 1966,[8] art.12 din Carta Socială Europeană revizuită,
[9] art. 16 din Constituţie,[10]etc. Din aceste reglementări observăm că „ideea egalităţii” capătă
viabilitate la nivel subiectiv, fiind consacrată ca drepturi şi libertăţi fundamentale.

Conform principiu egalităţii „cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a
autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex,
opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”[11] şi pot participa în egală măsură la
viaţa politică, economică, socială şi culturală. Egalitatea priveşte toate drepturile, indiferent de
domeniul de activitate şi actul normativ care le consacră.[12]

Raportat sistemului de protecţie socială, principiul egalităţii, se manifestă sub următoarele

aspecte: egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii; egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără
deosebire de rasă, naţionalitate, religie origine etnică, limbă, avere sau origine socială, opinie sau
apartenenţă politică.

Conform Dicţionarului de dreptul securităţii sociale principiul egalităţii de şanse între femei şi

bărbaţi presupune 1.) interzicerea oricărei discriminări  directe (când se acordă retribuţii diferite
în funcţie de sex pentru activităţi prestate de valoare egală) sau indirecte (dacă se refuză unui
grup de lucrători beneficiul unei prestaţii, invocându-se egalitatea între sexe, dar neţinând cont că
prestaţia respectivă unui anumit sex, iar grupul respectiv este compus în majoritate din membri
având acelaşi sex.); 2.) luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţilor diferite ale
persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora.[13]

Definirea legală a principiului egalităţii între femei şi bărbaţi este prevăzută în art. 2 din Lega
privind asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi,[14] conform căruia atât femeilor, cât
şi bărbaţilor trebuie să le fie asigurat un tratament nediferenţiat „în politicile şi în programele din
toate domeniile şi la toate nivelurile de adoptare şi aplicare a deciziilor”.

Prin capitolul III şi IV din Legea privind asigurarea egalităţii de şanse între femei şi
bărbaţi  legiuitorul consfinţeşte egalitatea în tratament în domeniul socio-economic, inclusiv în
cadrul schemelor de protecţie socială.

Acest principiu implică absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte pe criteriul de sex, cu
referire în special la starea civilă sau familială, mai ales în privinţa: a) domeniului de aplicare a
schemelor profesionale de securitate socială[15] şi a condiţiilor de acces la acestea; b) obligaţiei
de a contribui şi a calculului contribuţiilor; c) calculului prestaţiilor, inclusiv al prestaţiilor
suplimentare datorate soţului/soţiei sau persoanelor aflate în întreţinere, precum şi a condiţiilor
ce privesc durata şi menţinerea dreptului la prestaţii.[16]

Referindu-ne la egalitatea în drepturi a cetăţenilor fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie

origine etnică, limbă, avere sau origine socială, opinie sau apartenenţă politică, observăm că în
domeniul securităţii sociale, această egalitate se manifestă în sensul că orice persoană,
îndeplinind condiţiile prevăzute de lege (este asigurată, se află în nevoie etc.), va beneficia de
măsurile de protecţie (va primi prestaţii de asigurări sociale sau asistenţă socială la care este
îndreptăţită) fără nici o discriminare bazată pe sex, religie, origine etnică şi socială, apartenenţă
politică etc.

Principiul la care ne referim presupune, pe de o parte, obligaţia autorităţilor publice de a trata în

mod egal pe toţi cetăţenii în domeniul securităţii sociale, iar, pe de altă parte, nimeni nu poate
pretinde mai multe drepturi de protecţie, inclusiv într-un alt cuantum, decât este îndreptăţit,
invocând, de exemplu, apartenenţa politică.[17]

Plus la aceasta, în domeniul protecţiei sociale, considerăm că este incorect să ne referim la

egalitatea în drepturi numai a cetăţenilor, fiindcă conform art.19 alin.1 din Constituţia Republicii
Moldova[18], precum şi altor acte normative, dreptul la protecţiei socială este garantat
cetăţenilor străini, apatrizilor[19], refugiaţilor.[20])

Principiul universalităţii. Conceptul „universalitate” provine de la latinescul universalitas, ceea

ce înseamnătotalitate, generalitate; universalism.

Găsindu-şi consfinţire în art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor

Omului[21] şi art.47 din Constituţie, principiul universalităţii validează ideea că fiecărui om
trebuie să i se garanteze un „trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei
lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale
necesare”[22] şi cuprinde în cercul „beneficiarilor protecţiei sociale , pe lângă cetăţenii
Republicii Moldova, persoanele străine şi apatrizii.”[23]
Universalitatea presupune două aspecte: primul, sfera persoanelor protejate; al doilea, natura
prestaţiilor care se acordă. Referitor la primul aspect, idealul este ca fiecare membru al
colectivităţii să fie protejat, prin măsurile de securitate socială, toată viaţa sa. Evident, atunci
când îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, când este în nevoie. Cu alte cuvinte, din acest
punct de vedere protecţia trebuie să fie într-adevăr universală. O asemenea protecţie este expresia
unei solidarităţi a colectivităţii în ansamblul său şi, de fapt, pe acest concept se bazează ideea de
securitate socială[24]. Deşi acest ideal este greu de atins, totuşi, constatăm că prin acţiunile
legislative întreprinse după 1990 în ţara noastră se tinde ca toate categoriile de persoane aflate în
nevoie să fie protejate.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, trebuie precizat că scopul protecţiei sociale este de a
furniza o anumită asistenţă financiară sau de altă natură, în cazul pierderii ori reducerii
veniturilor. Întrucât situaţiile care pot genera o astfel de pierdere sau reducere sunt diverse, legea
este cea care le identifică şi stabileşte categoriile de prestaţii ce se acordă în fiecare situaţie în
parte (îngrijiri medicale, indemnizaţii de boală, maternitate, ajutor de şomaj, alocaţii etc.).
Practic, din acest punct de vedere se poate afirma că sunt acoperite aproape toate situaţiile care
presupun măsuri de securitate socială.[25]

Finanţarea protecţiei sociale din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat.
Acest principiu este consacrat în art.11-12 din Legea privind sistemul public de asigurări
sociale[26], conform căruia „veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din
contribuţii de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat” şi sunt menite să „acopere
contravaloarea prestaţiilor de asigurări sociale din sistemul public…”

Cotele de contribuţii de asigurări sociale se aprobă anual prin legea bugetului asigurărilor sociale
de stat şi sunt diferenţiate în funcţie de condiţiile de muncă generale sau speciale. Mijloacele
BASS sunt colectate din participaţia achitată de contribuabili: a) asiguraţii care datorează
contribuţii individuale de asigurări sociale; b) angajatorii; c) persoanele juridice asimilate
angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea persoane în funcţie electivă sau este numită la
nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului; d) persoanele
care încheie contract de asigurare; e) persoanele care îşi desfăşoară activitatea, în bază de
contract individual de muncă, la angajatorii care nu sunt înregistraţi în calitate de rezidenţi în
Republica Moldova.

Aceste persoane, întrunind calitatea de asigurat, devin participanţi la sistemul asigurărilor sociale
şi corelativ obligaţiilor executate, beneficiari ai prestaţiilor de asigurări sociale (pensii pentru
limită de vârstă, de urmaş, indemnizaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor, etc.)

Atenţionăm că, în sistemul asigurărilor sociale, prestaţiile de asigurări sociale se dobândesc doar
ca urmare a unei asigurări; aceasta, în majoritatea cazurilor, fiind obligatorie.[27]

Persoanele care nu achită contribuţii de asigurări sociale, sunt denumite neasigurate, iar
prestaţiile sociale de care beneficiază, prin intermediul sistemului de asistenţă socială, sunt
achitate din bugetul de stat (alocaţia socială pentru invaliditate, indemnizaţia pentru îngrijirea
copilului până la 1,5 ani pentru persoanele neasigurate, etc.) Aceste prestaţii sunt denumite
necontributive deoarece ele se acordă în afara oricărei asigurări şi contribuţii ale persoanelor
beneficiare.

Principiul diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la protecţie socială. Complexitatea

şi multitudinea raporturilor din domeniul protecţiei sociale reflectă diversitatea circumstanţelor
care le-au condiţionat. Protecţia socială nu poate ignora aşa factori precum vârsta, sexul,
condiţiile în care a fost prestată munca, starea sănătăţii, starea familială etc. şi care, de cele mai
multe ori, determină incapacitatea parţială sau totală de muncă.

În dependenţă de factorii care au generat incapacitatea de muncă, deosebim diferenţierea în baza

criteriilorobiective (condiţiile climaterice grele, condiţiile nocive de muncă, etc.)
sau subiective, care sunt dependente de particularităţile fiziologice şi starea sănătăţii (invalizii,
persoanele care nu au atins majoratul, etc.).[28]

Drept exemplu, al aplicării acestui principiu, în baza criteriilor obiective, este pensia pentru
limită de vârstă stabilită în condiţii avantajoase persoanelor ocupate la lucrări foarte nocive şi
foarte grele de muncă, care sunt prevăzute înLista nr. 1 a Guvernului[29] Luând în consideraţie
particularităţile muncii prestate, legiuitorul a stabilit că aceste persoane au dreptul la pensie
anticipată, stabilind de la 01 ianuarie 2004 cenzul de vârstă pentru bărbaţi – 54 ani şi femei – 49
ani, cu condiţia confirmării unui stagiu special de 10 ani pentru bărbaţi şi de 7 ani şi 6 luni pentru
femei.[30]

Exemplu de diferenţiere, în baza criteriului subiectiv, este acordarea pensiei pentru limită de
vârstă stabilită în condiţii avantajoase femeilor care au născut şi educat până la vârsta de 8 ani 5
şi mai mulţi copii, care au dreptul la pensionare anticipată la vârsta de 54 ani.[31]

 3. Principiile intraramurale ale dreptului protecției sociale

Esenţa dreptului protecţiei sociale este exprimată şi prin principiile sale intraramurale,
caracteristice instituţiilor de asigurări sociale şi asistenţei sociale.

Principiile organizării și funcționării sistemului public de asigurări sociale. În conformitate

cu art.3 dinLegea privind sistemul public de asigurări sociale, sistemul public de asigurări
sociale se organizează şi funcţionează în baza următoarelor principii:

 principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează sistemul public bazat

pe aceleaşi norme de drept;
 principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul public – contribuabili
şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege;
 principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la
sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru
prevenirea, limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
  principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au, conform legii,
obligaţia de a participa la sistemul public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită
corelativ îndeplinirii obligaţiilor;
 principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe
baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public,
iar în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite se exercită drepturile de asigurări
sociale;
 principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale realizate se redistribuie
pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului public;
 principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se administrează de sine stătător.
[32]

Principiile asistenței sociale. Sistemul asistenţei sociale este guvernat de principiile prevăzute

în art.3 din Legea asistenţei sociale.[33]

a.) Principiul recunoaşterii independenţei, autonomiei personalităţii şi respectării demnităţii

umane guvernează întregul sistemul de protecţie socială. În domeniul asistenţei sociale, datorită
particularităţilor beneficiarilor acestui sistem (copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi
integritate fizică, psihică sau morală sunt prejudiciate în mediul în care locuiesc; familiile care nu
îşi îndeplinesc în mod corespunzător obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea
copiilor; familiile fără venituri sau cu venituri mici; persoanele fără familie, care nu pot
gospodări singure, care necesită îngrijire şi supraveghere sau sunt incapabile să facă faţă nevoilor
socio-medicale; copiii cu dizabilităţi până la vârsta de 18 ani; familiile cu mulţi copii; familiile
monoparentale cu copii; persoanele vârstnice; persoanele cu dizabilităţi), el capătă o tratare
specifică. Esenţa principiului rezidă în aceea, că în privinţa beneficiarilor nu se admite nici un fel
de discriminări (în funcţie de sex, vârstă, rasă, naţionalitate, apartenenţă etnică sau religioasă
etc.), întrucât „fiecare din ei are dreptul să fie tratat ca o persoană demnă, raţională, înzestrată cu
libertăţi inalienabile, capabilă să îşi controleze propria viaţă şi să ia propriile decizii.”[34]

b.) Universalitatea şi accesibilitatea dreptului la asistenţă socială. Acest principiu a fost

caracterizat mai sus, dar reţinem să accentuăm că legiuitorul naţional stabileşte, pentru toate
categoriile de persoane, aceleaşi posibilităţi de sprijin în condiţiile producerii anumitor situaţii
nedorite sau a diverselor riscuri sociale. Asistenţă socială în forma unor beneficii necontributorii
sunt cele acordate fără plată unei contribuţii prealabile şi se acordă de la bugetul de stat, pe baza
drepturilor de cetăţean, tuturor.[35]

c.) Diversitatea formelor şi tipurilor de asistenţă socială. Actualul sistem de asistenţă socială
oferă: prestaţii băneşti, prestaţii de altă natură şi servicii sociale.

Prestaţii băneşti se caracterizează printr-o diversitate de tipuri de asistenţă socială, şi anume :

indemnizaţii unice la naşterea copilului; indemnizaţii lunare pentru îngrijirea copilului până la
vârsta de 1,5 ani; alocaţii sociale de stat ; alocaţii lunare de stat invalizilor de război,
participanţilor Războiul al  doilea mondial şi familiilor acestora; alocaţii nominative de stat
pentru merite deosebite faţă de stat;compensaţii nominative lunare pentru plata serviciilor
comunale ;compensaţii cetăţenilor care au suferit în urma catastrofei de la Cernobîl; compensaţii
băneşti în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit invalizilor de război ; compensaţii
nominative lunare pentru călătoria în transportul urban; compensaţii anuale pentru benzină,
reparaţie, piese de schimb şi deservirea tehnică a automobilelor, cărucioarelor motorizate,
deservirea cu transport; ajutorul de deces;  ajutoare materiale.

Prestaţiile de altă natură, care sunt acordate sub diverse aspecte cum ar fi: prânzuri calde;
biletele pentru tratamentul balneo-curativ; ajutoare umanitare; permise gratis pentru călătoria în
transportul public; taloane de călătorie în cadrul statelor membre ale C.S.I. pentru veterani şi
invalizi de război; mijloace de transport special; mijloace de proteze şi ortopedie; mijloace de
locomoţie nemecanizate; scutiri la plata impozitelor; scutiri la plata telefonului, instalarea
telefonului peste rând; concediul suplimentar; reducerea zilei de lucru fără prejudiciul stagiului
de lucru. Unele prestaţii în natură, din cele nominalizate, se acordă unor categorii de populaţie
prin sistemul de servicii sociale, în conformitate cu legislaţia în vigoare de către anumite
instituţii.

Serviciile sociale reprezintă o altă formă de ajutor social. În dependenţă de scopul pe care îl are
sistemul de servicii, se disting mai multe tipuri de servicii:[36] servicii ce ţin de acordarea
asigurării şi asistenţei sociale; servicii de reabilitare social-profesională; servicii de reabilitare
social-medicală; deservirea social –culturală. Serviciile nominalizate se divizează la rândul lor
într-un întreg spectru de servicii sociale: servicii legate de realizarea dreptului la pensie şi
înlesniri, deservirea staţionară a bătrânilor şi invalizilor în instituţiile asigurării sociale, servicii
locative şi de trai, servicii de transport, servicii de asigurare cu loc de lucru şi de recalificare sau
de instruire profesională, servicii în acordarea asistenţei medicale profilactice şi tratamentului
balneo-sanatorial, în acordarea ajutorului cu medicamente şi proteze, etc. În cadrul sistemului de
asistenţă socială  la nivel local se prestează servicii sociale prin intermediul serviciului de ajutor
social la domiciliu, cantinelor de ajutor social, centrelor sociale,

d.) Acordarea asistenţei sociale în funcţie de nevoie. Principiul ocrotirii persoanelor în funcţie de

nevoie stă la baza asistenţei sociale. În concepţiile tradiţionale, asistenţa socială, spre deosebire
de formele universale de protecţie socială, nu se acordă automat unei grupe de persoane definite
prin caracteristici generale, ci persoanelor sau familiilor individuale, pe baza analizei situaţiei
financiare a fiecărui caz în parte. Din acest motiv asistenţa socială se acordă în funcţie de nevoie
pe baza testării mijloacelor financiare, care constituie o ultimă reţea de securitate socială.
[37] Specific sistemului naţional de asistenţă socială, este faptul că determinarea persoanelor ce
necesită asistenţă socială din partea statului se efectuează în special pe baza principiului
categorial, luându-se în consideraţie categoriile speciale cu cea mai mare pondere a sărăciei.

e.)Acordarea asistenţei sociale din contul mijloacelor statului şi a colectivităţilor este un

principiu particular al asistenţei sociale. Costul ei integral cade pe seama statului şi
colectivităţilor locale[38].

Acţiunile de asistenţă socială se finanţează din bugetul de stat, din bugetele unităţilor
administrativ- teritoriale, din fondurile republican şi locale de susţinere socială a populaţiei, din
donaţii, sponsorizări, precum şi din contribuţiile beneficiarilor de asistenţă socială.[39]
Autorităţile administraţiei publice locale, pornind de la posibilităţile financiare reale, asigură
baza materială necesară pentru organizarea şi funcţionarea unităţilor de asistenţă socială pentru
acordarea serviciilor sociale proprii şi sprijină acţiunile de asistenţă socială, întreprinse de
persoanele fizice şi juridice, de instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi de
organizaţiile societăţii civile.

f.) Armonizarea prestaţiilor de asistenţă socială cu prestaţiile de asigurări sociale şi cu

salariile.

Asistenţa socială trebuie să fie armonizată cu ajutoare de asigurări sociale şi cu salariile[40].

Astfel, şomerii, beneficiari de asistenţă socială, vor trebui sa facă obiectul aceloraşi cerinţe de a
căuta de lucru, aşa cum sunt şi beneficiarii ajutoarelor de şomaj. Muncitorii săraci pot beneficia
de asistenţă socială cel puţin în timpul tranziţiei iniţiale.[41] De asemenea, pentru motive
privitoare la stimulente, unii beneficiari de asigurări sociale trebuie să fie potenţiali eligibili în a
obţine asistenţă socială  prin stabilirea unor norme de drept.

Analizând principiul diversităţii formelor şi tipurilor de asistenţă socială, cât şi cel al armonizării
asistenţei sociale cu ajutoarele de asigurări sociale, constatăm că diferite categorii de populaţie,
beneficiare de ajutoare de asigurări sociale în formă de pensii, se bucură şi de diverse forme şi
tipuri de ajutor social. Vom examina în continuare respectarea acestui principiu pentru
persoanele vârstnice şi invalide, beneficiare de pensii de asigurări sociale.

Analizând legislația din domeniul asistenţei sociale privind persoanele vîstnice şi invalide, a
căror situaţie reclamă forme speciale de ocrotire, constatăm că ele sunt beneficiare de prestaţii
băneşti acordate din sistemul de asistenţă sociale. Persoanele vîstnice şi invalide au dreptul o
dată în an la o prestaţie în bani sub formă de ajutor material[42], persoanelor vîrstnice singure şi
unor categorii de invalizi li se acordă compensaţii nominative pentru plata serviciilor
comunale [43]. Invalizii,  participanţii de război şi membrii familiilor lor beneficiază de alocaţii
sociale lunare de stat[44], iar invalizii cernobîlişti beneficiază de mai multe compensaţii pentru
prejudiciul adus sănătăţii în timpul avariei.[45]

Prestaţiile de altă natură se acordă categoriilor de persoane nominalizate sub diverse forme, de la
cele instituţionalizate (case-internat, aziluri pentru bătrâni) la diverse facilităţi şi gratuităţi:
permise pe gratis la călătoria în transportul urban[46]; taloane de călătorie pe teritoriul statelor
CSI, pentru invalizii şi participanţii de război[47], reduceri sau gratuităţi la obţinerea unor
proteze, mijloace de locomoţie nemecanizate [48]; bilete de tratament în instituţii balneo-
sanatoriale[49];mese gratuite la cantinele de ajutor social [50]; ajutoare umanitare[51].

  1. Noţiunea şi particularităţile raporturilor juridice de protecţie socială

Prin raporturi juridice de protecţie socială desemnăm relaţiile născute odată cu survenirea

riscurilor sociale în domeniul asigurării sau asistenţei sociale, între stat, reprezentat de
organele sale competente şi persoanele în etate, incapabile de muncă sau alte categorii de
persoane care necesită protecţie socială.
Din cele expuse rezultă că din punct de vedere structural raporturile juridice de protecție socială
conexează trei elemente: subiecții; conținutul și obiectul.

1.) Subiecţii raporturilor de protecţie socială sunt participanţii la aceste raporturi, deţinători ai

capacităţii juridice la un anumit tip de asigurare sau asistenţă socială.[1] Raporturile de protecţie
socială sunt raporturi bilaterale, în care pe de o parte, unul dintre subiecte totdeauna este statul în
persoana unor organe competente, iar pe de altă parte este persoana fizică, precum şi familia sa.

2.) Obiectul raporturilor de protecţie socială constă în conduita pe care o pot avea ori trebuie să
o aibă părţile cu privire la stabilirea, acordarea unui tip de asigurare sau asistenţă socială, precum
şi soluţionarea litigiilor apărute.

3.) Conţinutul raporturilor de protecţie socială este format din totalitatea drepturilor şi

obligaţiilor părţilor. Specific conţinutului este faptul că subiectele în cadrul raporturilor de
protecţie socială nu se află nici pe poziţie de subordonare juridică, nici pe poziţie de egalitate
juridică. Statul, reprezentat prin organele sale speciale apare ca subiect purtător de obligaţii
juridice, care nu poate refuza, neîntemeiat, acordarea asigurării sau asistenţei sociale, iar titularul
de drepturi este cetăţeanul sau familia, care pot liber cere sau refuza asistarea sau asigurarea
socială. Astfel, persoana fizică este împuternicită legal să dispună de drepturi garantate, iar
organul de stat este partea obligată. În cazul în care persoana fizică are dreptul la câteva tipuri de
asigurare materială, ei i se acordă posibilitatea de a alege unul dintre ele, pe când organul de stat
nu beneficiază de un astfel de drept. [2]

Pentru naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor de protecţie socială este necesară
îmbinarea următorilor factori:

a)existenţa unui temei obiectiv (naşterea copilului, invaliditatea, etc.);

b)manifestarea de voinţă a persoanei fizice (cererea personală sau cererea depusă de ocrotitorii
legali);

c)actul organului competent de acordare/refuz a unui tip de protecţie socială.

 2. Subiecții raporturilor de protecție socială.

2.1. Noţiunea şi clasificarea subiecţilor dreptului protecţiei sociale.

Orice raport juridic are întotdeauna cel puţin doi subiecţii: unul activ şi altul pasiv. Subiectul
activ este acela, care are facultatea de a pretinde ceva. Subiectul pasiv poartă obligaţia
corespunzătoare pretenţiei. Cel mai des însă, fiecare dintre subiecţii este în acelaşi timp şi activ şi
pasiv.[3]

Din punct de vedere terminologic, în literatura juridică se folosesc ca sinonime sintagmele

,,subiect al raportului juridic” şi cea de ,,subiect de drept“, fără ca autorii să aibă în vedere
deosebiri calitative între cele două noţiuni.[4]

Totuşi nu putem sa nu observăm, că cele două noţiuni nu se identifică, nu se suprapun

întotdeauna. Orice participant la un raport juridic este obligatoriu subiect de drept . În schimb, nu
este obligatoriu ca orice ,,subiect de drept “ să fie în acelaşi timp şi,, subiect al raportului
juridic”. Este cazul unui celibatar care fără să fie oprit de vre-un impediment la căsătorie, nu o
încheie nici odată. Celibatarul este ,,subiect de drept“, dar nu este ,,subiect al raporturilor
juridice” ce decurg din căsătorie.

Cine poate fi subiect al raportului juridic? Este stabilit cu caracter de axiomă că

numai oamenii. Ei participă la raporturile juridice în calitate de persoane fizice, persoane
juridice şi organe de stat. Subiecţi ai raportului juridic pot fi anumiţi indivizi (subiecţi
individuali) şi organizaţii (subiecţi colectivi ), care în conformitate cu normele juridice sunt
purtători ai drepturilor şi ai obligaţiilor juridice subiective [5]

După cum am menţiona anterior apariția raporturilor juridice în dreptul protecţiei sociale sunt
generate de un șir de evenimente, denumite riscuri sociale: naşterea, decesul, boala, şomajul,
bătrânețea, invaliditatea, pierderea întreținătorului, incapacitatea de muncă etc. Anume prezenta
acestora acordă persoanei dreptul de a beneficia de prestaţii băneşti, în natură şi servicii sociale,
prevăzute de legislaţie. Aici putem menţiona, că de unele drepturi din domeniul protecţiei sociale
pot beneficia doar persoanele care au achitat contribuţii de asigurări sociale, iar de alte drepturi –
beneficiază toţi acei, aflaţi în dificultate. Reieșind din acest principiu, în cadrul dreptului
protecţiei sociale i-au naştere relaţii de asigurări sociale şi relaţii de asistenţă socială, care pot fac
parte din cadrul raporturile juridice de protecţie socială.

Raporturile de protecţie socială sunt raporturi bilaterale, în care unul dintre subiecte totdeauna
este statul, în persoana organelor competente: Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei;
Ministerul Sănătăţii; Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS); Compania Naţională de
Asigurări în Medicină (CNAM), casele teritoriale de asigurări sociale; direcţiile de asistenţă
socială, agenţiile teritoriale de asigurări în medicină; instituţiile medicale; organele
administraţiei publice locale etc.[6]

Referindu-ne la sindicate, atenţionăm că, în prezent, acestea îndeplinesc „numai funcţiile de

control public şi supravegherea achitării la timp a compensaţiilor sociale, acordarea foilor de
odihnă, efectuarea măsurilor de asanare la întreprinderi, organizaţii, instituţii ş.a. Sindicatele pot
apărea în calitate de subiect doar în unele raporturi de împărţire a fondurilor sindicale de
asigurare a membrilor lor în cazurile extraordinare când aceştia au ajuns în situaţie dificilă.
Relaţiile publice de distribuire a mijloacelor din fondurile sociale nestatale (din ele fac parte şi
cele ale sindicatelor, cooperativelor) nu intră în obiectul dreptului protecţiei sociale.[7]

Raporturilor juridice procedurale de constatare le este specific faptul, că pentru stabilirea faptelor
juridice ce dau naştere unui tip de asigurare/asistenţă socială este necesară participarea mai
multor subiecte (de exemplu, pentru stabilirea pensiei de invaliditate, casa teritorială de asigurări
sociale cere prezentarea certificatului, ce confirmă invaliditatea emis de către Consiliul de
Expertiză Medicală a Vitalităţii etc.), iar în raporturile procesuale apar în calitate de subiecte
organele ierarhic superioare (CNAS) sau instanţa de judecată.[8]

Odată cu reformarea sistemului de asistenţă socială se conturează o nouă categorie de subiecte

ale raporturilor de protecţie socială – prestatorii privaţi, afirmaţie care o putem deduce din
proiectul Legii cu privire la serviciile sociale, care, în art.8 alin.3, prevede în calitate de
prestatori privaţi de servicii sociale enumeră „asociaţii şi fundaţii, instituţii private cu caracter
necomercial şi alte forme organizate ale societăţii civile; organizaţii comerciale şi persoane
fizice”care se pot organiza şi presta servicii sociale numai dacă sunt acreditate legal.

Această categorie de subiecte a raporturilor de protecţie socială poate fi calificată drept subiecte

auxiliare, care au menirea de a consolida un parteneriat social efectiv între organele de stat
competente în domeniul protecţiei sociale – subiecte primare întru creşterea bunăstării populaţiei
Republicii Moldova prin eficientizarea politicilor de protecţie socială şi sporirea accesului la
servicii de calitate; facilitarea participării societăţii civile în procesul de elaborare şi
implementare a politicilor de protecţie socială, identificarea problemelor şi soluţiilor,
monitorizarea şi evaluarea rezultatelor.[9]

Persoana fizică[10] – un alt subiect al relaţiilor de protecție socială poate fi: cetăţean al

Republicii Moldova; cetăţean străin, apatrid [11] refugiat [12] precum şi familia sa (de exemplu,
în cazul pensiei de urmaş)[13] Cercul acestor subiecte este în permanentă transformare şi nu este
stabil, deoarece sistemul protecţiei sociale e cel mai dinamic din sistemele sociale. Cu toate
acestea, putem evidenţia şi subiecţi „clasici”: bătrânii, incapabilii de muncă, mamele, familiile
cu copii, şomerii, cetăţenii cu venit mai jos de venitul mediu, copiii-invalizi.[14]

Oricare ar fi entitatea avută în vedere: individ, colectiv, stat, organizaţie internaţională, condiţia
devenirii sale ca subiect de drept în general şi ca subiect al raportului juridic în special
este capacitatea juridică. [15]

Când vorbim despre subiecţii raportului juridic de asigurări sociale vom menţiona, că cetățeanul,
ca persoană fizică trebuie să aibă capacitate juridică – aptitudinea unei persoane sau
colectivităţi de a fi titulară de drepturi şi obligaţii şi a le exercita . Capacitate juridică include
capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu.[16].

Capacitatea de folosinţă [17] ca aptitudine generală şi abstractă de a fi titular de drepturi şi

obligaţii, îl însoţeşte pe om, considerat persoană fizică pe întreg parcursul vieţii.

Capacitatea de folosinţă a cetăţenilor de a fi subiecţi ai raporturilor juridice de pensionare:

pentru invaliditate apare o dată cu angajarea în câmpul muncii, iar pentru limită de vârstă – o
dată cu atingerea vârstei de pensionare.

Capacitatea de exerciţiu  – este definită ca fiind aptitudinea persoanei de a-şi exercita ea însăşi,
fără reprezentantul legal, drepturile şi de a-şi asuma obligaţii. Dacă analizăm viaţa persoanei
fizice din punct de vedere a capacităţii de exerciţiu, ea se împarte în trei perioade distincte:
perioada în care persoana fizică este lipsită totalmente de capacitate de exerciţiu – până la vârsta
de 14 ani (art. 22 din Codul Civil al Republicii Moldova ); perioada capacităţii de exerciţiu
restrânsă – de la 14 la 18 ani (art. 20-21 din Codul Civil al Republicii Moldova ) şi a capacităţii
depline – de la 18 până la moarte (art. 20 din Codul Civil al Republicii Moldova). La subiecţii
primelor două tipuri de raporturi juridice de asigurare socială (pentru limită de vârstă şi
invaliditate ) capacitatea de exerciţiu apare din momentul apariţiei capacităţii de exerciţiu de
muncă sau capacităţii de exerciţiu civile .
Problema cu privire la capacitatea de exerciţiu a membrilor familiei de a exercita dreptul asupra
pensiei în urma pierderii întreţinătorului se soluţionează la fel ca şi în dreptul civil. Dacă în
familie lipsesc persoane cu capacitate de exerciţiu, atunci în numele lor la raporturile juridice
participă reprezentanţii lor legali ( tutorii ).

Ca şi persoanele fizice, persoanele juridice se bucură de capacitate de folosinţă şi capacitate de

exerciţiu. Spre deosebire de capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, care se dobândește mai
târziu decât capacitatea de folosinţă şi în mod treptat, în cazul persoanei juridice ea se
dobândește odată cu capacitatea de folosinţă. Mai exact, ea se dobândește o dată cu desemnarea
organelor de conducere, prin care se exercită această capacitate (art. 61 din Codul Civil al
Republicii Moldova).

  2.2. Caracterizarea unor categorii de subiecți ai raporturilor de protecție socială

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) este o instituţie publică autonomă, de nivel

naţional, cupersonalitate juridică, care administrează şi gestionează sistemul public de asigurări
sociale în Republica Moldova. Sediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale este Municipiul
Chişinău, str. Tudor Gheorghe –3.[18] CNAS activează în baza Statutul elaborat în baza
prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie
1999[19] şi aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 739 din 25 iulie 2000.
[20]

Prin Statutul CNAS se stabilesc atribuţiile preşedintelui Casei Naţionale, ale Consiliului de
Administraţie, precum şi modul de organizare şi funcţionare al Casei Naţionale şi al caselor
teritoriale.

În activitatea sa CNAS se călăuzeşte de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, legilor,

hotărârilor Parlamentului Republicii Moldova, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova,
hotărârilor si dispoziţiilor Guvernului Republicii Moldova, altor acte normative de domeniu,
strategiei de protecţie socială a populaţiei, normelor internaţionale de drept din domeniul
protecţiei sociale, precum şi de Statutul ei propriu.

Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat a Ministerului

Finanţelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS), care este format din fonduri
de asigurări sociale, al căror mod de constituire şi funcționare se stabileşte de legislaţie.
[21] Veniturile BASS provin din contribuţii de asigurări sociale, din transferuri din bugetul de
stat şi din alte venituri,[22] care sunt distribuite pe fonduri speciale, instituite în acest scop.

Conform prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale, CNAS exercită
funcţii: de acumulare (pe baza codului individual de asigurări sociale) și de distribuire a
mijloacelor financiare provenite din achitarea de către asiguraţi şi asiguratori a contribuţiilor de
asigurări sociale de stat.

Atribuțiile principale ale CNAS sunt următoarele:

 promovarea unei politici coerente şi complexe în domeniul asigurărilor sociale;

  elaborarea propunerilor pentru determinarea direcţiilor strategice în activitatea CNAS şi
pentru elaborarea proiectului anual al bugetului asigurărilor sociale de stat;
 crearea, implementarea, exploatarea si dezvoltarea Sistemului Informațional Național
(S.I.N.) pentru toate nivelurile CNAS ;
 stabilirea unor relații reciproce cu sistemele informaționale ale altor organizații în cadrul
S.I.N. „Populația si asigurarea sociala”;
 asigurarea funcţionării Registrului de stat al evidenţei individuale în sistemul public de
asigurări sociale, conform Regulamentului cu privire la Registrul de stat al evidenţei
individuale în sistemul public de asigurări sociale, aprobat de Guvern;
 asigurarea evidenţei individuale la nivel naţional a tuturor contribuabililor in bugetul
asigurărilor sociale de stat în baza codului personal de asigurări sociale (C.P.A.S.) şi
colaborarea în această ordine de idei cu Inspectoratul Fiscal Principal de Stat;
 analiza necesităţilor condiţionate de efectuarea reformei sistemului de asigurări sociale şi
întreprinderea măsurilor de implementare a reformei;
 atribuirea codului personal de asigurări sociale si tinerea evidentei drepturilor si
obligațiilor ce țin de asigurările sociale la nivel național si local;
 certificarea anuala a stagiului de cotizare pentru fiecare asigurat;

caracterului confidenţial al acesteia;

 primirea, controlul şi prelucrarea, în termenele stabilite, a declaraţiilor privind evidenţa

individuală a asiguraţilor şi a declaraţiilor de asigurare;
 organizarea procesului de colectare şi virare a contribuţiilor de asigurări sociale şi alte
tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare şi codului individual de
asigurare socială;
 exercitarea controlului general asupra aplicării dispoziţiilor legale de către structurile sale
teritoriale, precum şi de persoanele juridice şi fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii ce
decurg din legislaţia în vigoare;
 efectuarea la timp si in mărimile stabilite a plații pensiilor, compensațiilor si
indemnizațiilor din bugetul asigurări lor sociale de stat, precum si a celor din bugetul de
stat, plata cărora se efectuează prin CNAS;
 organizarea, îndrumarea si controlul activității de expertiză medicală şi de recuperare a
capacităţii de muncă, inclusiv asupra procesului de eliberare a certificatelor de concediu
medical;
 pregătirea şi prezentarea dărilor de seamă periodice privind rezultatele activităţii
semestriale si anuale, efectuarea şi analiza periodică a procesului de plată a pensiilor,
compensaţiilor şi indemnizaţiilor în vederea perfecționării acestuia şi utilizarea datelor
pentru analiza situaţiei social-economice în sistemul asigurărilor sociale de stat;
 organizarea tratamentului baleneo-sanatorial, odihnei asiguraţilor şi copiilor lor,
aprobarea anuală a criteriilor de acordare a biletelor de tratament baleneo-sanatorial şi
odihnă, precum şi a nivelului cotei individuale de participare a asiguraţilor;
 elaborarea,argumentarea şi furnizarea datelor necesare pentru elaborarea bugetului
asigurărilor sociale de stat;
Structura organizaţională şi statele de personal sunt determinate de CNAS și aprobate de
Guvern. La baza sistemului financiar al CNAS se afla bugetul asigurărilor sociale de stat – parte
componenta a bugetului public național, care se aproba anual prin lege de către Parlament.

Organele administrative ale CNAS, din punct de vedere structural şi al competenţei, sunt de
nivel naţional şi de nivel teritorial. Aceste organe, plasate în cadrul juridic de domeniu, constituie
sistemul naţional de asigurări sociale al Republicii Moldova.

Consiliul de Administraţie al Casei Naţionale este un organ format din 12 persoane

(reprezentanţi ai Guvernului, Patronatelor, Sindicatelor, asiguraţilor si organizaţiilor de
pensionari delegaţi de către aceste organe pe principiu de proporționalitate) şi aprobat de
Guvern.

Activitatea Consiliului de Administraţie este condusă de preşedinte, fiind numit în această

funcţie ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei.

Consiliul de Administraţie îndeplinește următoarele atribuţii:

 aprobarea sarcinilor imediate şi de perspectivă ale Casei Naţionale;

 examinarea proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobarea devizelor de
cheltuieli ale fondurilor de asigurare socială, precum şi examinarea dărilor de seamă cu
privire la executarea lor;
 aprobarea defalcării bugetului de asigurări sociale de stat la nivelul caselor teritoriale;
 supravegherea îndeplinirii atribuţiilor Casei Naţionale, în condiţiile legii;
 aprobarea programelor speciale pentru perfecţionarea serviciilor sistemului public de
asigurări sociale;
 supravegherea respectării modului stabilit de gestionare a mijloacelor bugetului
asigurărilor sociale de stat, evidenţei contabile a mijloacelor bugetare şi integrităţii acestor
mijloace;
 expunerea opiniei asupra chestiunilor propuse Consiliului de Administraţie de către
preşedintele Casei Naţionale;
 studierea rapoartelor privind activitatea Casei Naţionale şi aplicarea măsurilor de
perfecţionare a acesteia, precum şi examinarea altor probleme ce ţin de competenţa Casei
Naţionale.

Forma de activitate a Consiliului de Administraţie este ședința, care se consideră deliberativă

daca la ea participă 2/3 din membri. Ședințele Consiliului de Administraţie se convoacă în
funcţie de necesitate, dar nu mai rar de o dată în trimestru. Deciziile se adoptă prin votul
majorităţii simple a membrilor Consiliului de Administraţie prezenţi la ședință. În caz de
egalitate a numărului de voturi „pro” și „contra”, votul preşedintelui Consiliului de Administraţie
este decisiv. La ședințele Consiliului de Administraţie pot participa, cu vot consultativ,
specialişti în domeniul asigurărilor sociale.

Președintele CNAS este desemnat în funcție de către Guvernul Republicii Moldova, fiind

ordonatorul principal de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat pe care îl
administrează, în condițiile legii, atribuție pe care o poate delega. Întru exercitarea atribuțiilor ce-
i revin, președintele Casei Naționale emite ordine si dispoziții. Este responsabil de întreaga
activitate a Casei Naționale si de patrimoniul acesteia.

În competenţa preşedintelui intră:

1) dirijarea întregii activităţi a Casei Naţionale pentru asigurarea executării stricte a prevederilor
legislaţiei în vigoare

2) convocarea Consiliului de Administraţie şi conducerea şedinţelor acestuia în lipsa

preşedintelui Consiliului de Administraţie;

3) răspunderea pentru realizarea hotărârilor Consiliului de Administraţie;

4) promovarea imaginii Casei Naţionale;

5) soluţionarea conflictelor de competenţă apărute în cadrul sistemului public de asigurări

sociale;

6) înaintarea propunerilor privind modificarea nivelului de salarizare al personalului Casei

Naţionale;

7) asigurarea realizării obiectivelor curente şi de perspectivă ale Casei Naţionale, în limita

resurselor alocate;

8) organizarea şi dirijarea procesului de acumulare a contribuţiilor de asigurări sociale în bugetul

asigurărilor sociale de stat;

9) administrarea mijloacelor financiare acumulate, conform necesităţilor şi scopurilor propuse;

10) încheierea acordurilor şi contractelor cu instituţiile bancare şi financiare pentru stabilirea

nivelului de dobânzi aferente disponibilităţilor băneşti;

11) înaintarea spre aprobare Consiliului de Administraţie a statelor de personal ale Casei
Naţionale;

12) numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a personalului Casei Naţionale şi a directorilor
caselor teritoriale;

13) administrarea utilizării imobilului şi mijloacelor tehnice din dotare;

14) dirijarea procesului de selectare şi instruire a personalului Casei Naţionale şi caselor

teritoriale;

15) aplicarea măsurilor de stimulare şi răspundere disciplinară a personalului;

16) reprezentarea Casei Naţionale în organele centrale ale puterii de stat şi alte instituţii, cu care
întreţine relaţii de colaborare;

17) reprezentarea Casei Naţionale în instituţiile internaţionale de domeniu;

18) promovarea politicii în domeniul asigurărilor sociale.

CNAS înfiinţează case teritoriale în funcţie de numărul sau structura asiguraţilor şi de

complexitatea activităţii la nivel teritorial, care funcţionează sub conducerea şi controlul său.
Casele teritoriale sunt servicii publice, investite cu personalitate juridică, care reprezintă
structura de baza în sistemul public de asigurări sociale, căreia îi revin, în limitele competentei
sale, toate activităţile ce ţin de deservirea nemijlocită a populaţiei în acest domeniu. Limitele
competentei, structura organizaționala, dotarea materiala si modul de finanţare a caselor
teritoriale sunt stabilite de regulamentul acestora, elaborate şi aprobate de CNAS

Numărul caselor teritoriale, amplasarea lor pe teritoriul republicii, precum şi personalul acestora
se stabileşte în funcţie de numărul populaţiei ce beneficiază de serviciile casei teritoriale.

Lichidarea sau reorganizarea casei teritoriale, în caz de necesitate, ţine de competenţa Casei
Naționale. Activitatea casei teritoriale este condusa de director, desemnat in funcţie de
preşedintele CNAS, in conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Pentru buna desfășurare
a activităţii sale, CNAS înființează case teritoriale de asigurări sociale, aflate în subordinea sa a
căror organizare şi atribuţii se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora.

Atribuțiile caselor teritoriale de asigurări sociale:

 argumentarea si înaintarea propunerilor pentru elaborarea direcțiilor strategice in

activitatea CNAS si pentru elaborarea proiectului de buget al asigurărilor sociale de stat pe
anul respectiv;
 tinerea evidentei in conformitate cu codurile individuale de asigurări sociale ale tuturor
contribuabililor de asigurări sociale din teritoriul respectiv.
 încheierea contractelor de asigurări sociale in conformitate cu prevederile legislației in
vigoare;
 supravegherea respectării de către contribuabili a prevederilor legislației in vigoare cu
privire la asigurări le sociale de stat;
 achitarea pensiilor, compensațiilor si indemnizațiilor si efectuarea analizei periodice a
acestui proces in vederea perfecționării lui;
 organizarea si desfășurarea activității de perfecționare profesionala a personalului din
teritoriu prin intermediul unor programe respective de instruire;
 întocmirea dosarelor pe fiecare agent economic si persoana fizica – contribuabili in
bugetul de asigurări sociale, in baza codului personal de evidenta individuala;
 organizarea procesului de colectare si virare a contribuțiilor de asigurări sociale in baza
codurilor individuale de asigurări  sociale si altor tipuri de contribuții, potrivit dispozițiilor
legale in vigoare;
 exercitarea unui control nemijlocit al procesului de acumulare a contribuțiilor de asigurări
sociale;
 aplicarea sancțiunilor si amenzilor fata de agenții economici si persoanele fizice –
datornici ai CNAS;
 certificarea stagiului de cotizare a asiguratului in condițiile legii;
 recepționarea de la întreprinderi si de la cetățeni a

demersurilor si documentelor necesare pentru stabilirea pensiilor, compensatiilor si

indemnizatiilor, perfectarea documentelor, stabilirea dreptului persoanelor asigurate la pensii si
indemnizatii si la plata lor;
  perfectarea documentelor, inclusiv a proiectelor de hotariri ale consiliului de experti,
pentru stabilirea pensiilor si indemnizatiilor, recalcularea pensiilor si indemnizatiilor;
 exercitarea controlului asupra legitimitatii si corectitudinii eliberarii certificatelor de
concediu medical;
 desfasurarea nemijlocita a activitatii de expertiza medicala si recuperare a capacitatii de
munca;
 tinerea evidentei pensionarilor ce au nevoie de tratament balneo-sanatorial si repartizarea
biletelor de tratament balneo-sanatorial;
 examinarea petitiilor cetatenilor in chestiunile ce tin de stabilirea, plata pensiilor si
indemnizatiilor si darea raspunsurilor respective;
 asigurarea reprezentarii in instantele judiciare pe litigiile in care este implicata;
 propagarea si explicarea legislatiei de asigurări sociale prin intermediul mass-media,
adunarilor, seminarelor organizate in cadrul colectivelor de munca si la locul de trai al
cetatenilor;
 colaborarea cu organele serviciului fiscal de stat in domeniul tinerii evidentei agentilor
economici si persoanelor fizice – contribuabili in bugetul asigurări lor sociale de stat;
 informarea populatiei despre activitatea sa;
 colaborarea strinsa cu toate structurile organelor administratiei publice locale in vederea
atingerii obiectivelor propuse;

În calitate de subiecți ale raporturilor de protecție socială pot apărea: ministerele de resort (la

stabilirea dreptului la pensie pentru vechime în muncă); instituțiile medicale (recunoaşterea lipsei
temporare a capacităţii de muncă);organele de înregistrare a actelor stării civile (constatarea
vârstei, decesului, concretizării membrilor de familie, numelui, prenumelui); Consiliul de
Expertiză Medicală a Vitalității (constatarea invalidității); întreprinderile, organizaţiile,
instituţiile, organele de arhivă (constatarea vechimii în muncă, salariului mediu. etc.)

 3.  Clasificarea și caracterizarea raporturilor juridice de protecţie socială

Criteriul principal în baza căruia raporturile juridice de protecţie socială sunt clasificate
este  caracterul şi scopul raporturilor, conform căruia deosebim raporturi: materiale,
procesuale, procedurale

Materiale sunt raporturile de protecţie socială apărute ca rezultat al stabilirii unui tip de

asigurare sau asistenţă socială, constituind „nucleul” obiectului de reglementare, deoarece în
baza acestor raporturi cetăţenii (familiile) au posibilitatea de a-şi realiza dreptul constituţional la
protecţie socială.

Raporturile materiale au caracter patrimonial, fiindcă i-au naştere odată acordarea prestaţiilor de
asigurare/ asistenţă socială (pensii, indemnizaţii, alocaţii, deservire socială, etc.), beneficii care
sunt oferite cetăţenilor nu în calitate de echivalent, precum în cazul raporturile juridice civile, dar
în scopul garantării „alimentaţiei sociale şi asigurării parţiale a venitului pierdut.”[23]
Raporturile materiale, la rândul lor, sunt clasificate în baza următoarelor criterii: după tipurile
protecţiei sociale; după finanţarea protecţiei sociale; după formele protecţiei sociale; după
termen.

Criteriul clasic de clasificare a raporturilor materiale este bazat pe tipurile protecţiei sociale,
conform căruia acestea se divizează în: raporturi materiale în formă bănească şi raporturi
materiale de acordare a deservirii sociale.[24]

Raporturile materiale în formă bănească (directe) după felul prestaţiei se clasifică în

raporturi: de achitare a pensiilor (pentru limită de vârstă; de invaliditate; de urmaş; pentru unele
categorii de cetăţeni; pentru vechime în muncă [25][ de achitare a indemnizaţiilor (indemnizaţie
pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de
muncă; prestaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); prestaţie pentru recuperarea
capacităţii de muncă; indemnizaţie de maternitate; indemnizaţie unică la naşterea copilului;
indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani; indemnizaţie pentru
îngrijirea copilului bolnav etc.),[26]  de plată a alocaţiilor sociale (pentru invalizi; pentru
persoane vârstnice; pentru copii, în cazul pierderii întreţinătorului; pentru îngrijire; ajutorul de
deces)[27], de acordare a compensaţiilor (nominative; pentru participanţii la lichidarea avariei
de la Cernobîl şi familiilor lor; plăţi periodice capitalizate etc.) [28] de acordare a ajutorului
social, [29] de acordare a ajutorului material. [30]

Raporturile materiale în natură (indirecte) presupun raporturile de prestare a serviciilor sociale.

În conformitate cu Programul Naţional privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe
anii 2008-2012 şi Proiectul Legii cu privire la serviciile sociale, raporturile de acordare a
serviciilor sociale pot fi grupate în: primare (comunitare); specializate; cu specializare înaltă.
[31]

După finanţarea protecţiei sociale avem:[32] raporturi juridice de protecţie socială finanţate din

bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul de stat şi fonduri statale extrabugetare; raporturi
juridice de protecţie socială finanţate din fonduri nestatale de pensii, fonduri de caritate,
mijloacele individuale ale persoanelor fizice şi juridice.

După formele protecţiei sociale distingem următoarea clasificare: raporturi de asistenţă socială,

inclusiv de acordare a ajutorului social; raporturi de asigurare socială.

După termen raporturile de protecţie socială se împart în trei grupe:

1. Unice, sunt raporturile care se sting dintr-o dată (de exemplu, raporturile de achitare a
indemnizaţiei unice la naştere, a ajutorului de deces etc.)
2. Cu termen determinat, (de exemplu, raporturile de plată a indemnizaţiei lunare pentru
creşterea copilului de la data naşterii şi până la vârsta lui de 3 ani etc.)
3. Cu termen nedeterminat, sunt raporturile despre care în momentul apariţiei nu se ştie
când vor fi stinse (de exemplu, raporturile de plată a pensiei pentru limită de vârstă etc.)
[33]

În literatura de specialitate observăm că pe lângă raporturile materiale, care le considerăm

principale sunt desemnate și un șir de raporturi cu caracter secundar (auxiliar), apariţia cărora
este condiţionată de existenţa raporturilor materiale, care sunt denumite în teoria dreptului
protecţiei sociale „raporturi procedurale” şi „raporturi procesuale.”

Raporturile procedurale reprezintă „raporturile de constatare a faptelor juridice, care permit de

a stabili un tip de asigurare sau asistenţă socială,” „sunt relaţiile născute în urma manifestării
voinţei persoanei sau reprezentantului, care anunţă organul de asigurare socială despre dorinţa de
a-i fi acordat un tip de asigurare socială – pensie, indemnizaţie etc.”[34]

Raporturile materiale i-au naștere ulterior sau concomitent cu apariția raporturilor juridice
procedurale, prin care sunt constatate faptele juridice (de ex. durata stagiului de cotizare, grupa și
cauzele invalidității etc.) și este emisă hotărârea privind acordarea dreptului la o anumită
prestaţie socială.

Temei pentru naşterea raporturilor procedurale serveşte cererea cetăţeanului, persoanelor sau
organizaţiilor ce participă în numele lui în calitate de reprezentanţi legali. Organul la care se
adresează cu cererea cetăţeanul sau reprezentantul lui este obligat să stabilească fapta
corespunzătoare. Dar cetăţeanul/ reprezentantul legal în raportul juridic este obligat să prezinte
dovezile ce denotă apariţia dreptului subiectiv la o anumită formă de asigurare socială.

De exemplu, în conformitate cu art.31 alin. 1 şi 2 „pensia se acordă la cererea persoanei

îndreptăţite, a tutorelui (curatorului) acestei” în baza cererii de pensionare şi actelor necesare
depuse la „organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului.” [35]

Raporturile procedurale se sting odată cu emiterea de către organul competent a. Legiuitorul

stabileşte expres termenul în care organele corespunzătoare sunt obligate să emită hotărârea.
Astfel, conform art.31 alin.3 şi 4 „acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de
pensionare se face prin decizie, emisă de organul teritorial de asigurări sociale şi semnată de
conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare,
iar decizia cu privire la respingerea cererii de pensionare şi motivul respingerii se expediază
solicitantului în termen de 5 zile de la data emiterii.”[36]

Din cele expuse observăm că exteriorizarea expresă a voinţei persoanei sau

reprezentantului, care anunţă organul competent despre dorinţa de a-i fi acordată un tip oarecare
de asigurare| asistență socială, reprezintă o condiție esențială.

În doctrină de specialitate, raporturile procedurale sunt clasificate în dependenţă de următoarele

criterii: după rolul lor; după subiecte; după termen.

După rolul lor, raporturile juridice procedurale se împart în:

1. a) de constatare – determinarea componenţei juridice ce dă naştere raportului,

examinarea cererii, circumstanţelor şi actelor prezentate de potenţialul beneficiar al
asigurării sociale;
2. b) de stabilire – emiterea hotărârii de stabilire a unei forme de asigurare socială sau
refuzul stabilirii asigurării sociale.

După subiecte raporturile juridice procedurale sunt stabilite între cetăţeni (familii) şi:

 1. a) organele de asigurare/asistenţă socială în legătură cu acordarea sau refuzul de
acordare a unei forme de asigurare/asistenţă socială;
2. b) instituţiile medicale – în legătură cu necesitatea stabilirii ajutorului medical;
3. c) organele ierarhic superioare de asigurare/asistenţă socială – în legătură cu stabilirea
indemnizaţiile unice.[37]

După termen raporturile procedurale pot fi divizate în:[38]

 premergătoare fiind raporturile apărute cu privire la constatarea şi stabilirea dreptului la

asigurare/ asistenţă socială, care odată cu emiterea deciziei de către organul competent se
transformă în raporturi materiale.
 concomitente  sunt raporturile procedurale existente paralel cu cele materiale, prin care
beneficiarul este obligat să prezinte documentele care confirmă dreptul la un tip de
prestaţie socială. De exemplu, conform art. 22, beneficiarul pensiei de invaliditate este
obligat „să fie supus reexpertizării medicale în termenele stabilite de CEMV” şi „după
fiecare reexpertizare, dreptul la pensia de invaliditate se menţine, se modifică sau se
suspendă în conformitate cu decizia CEMV,” iar „neprezentarea la reexpertizarea medicală
atrage încetarea plăţii pensiei.”
 de modificare (transformare) sunt raporturile procedurale existente paralel cu cele
materiale, prin care beneficiarul unui tip de prestaţie socială, devenind titularul încă unui
drept de asigurare socială, îşi exteriorizează voinţa prin depunerea cererii la organul
competent, optând pentru unul dintre ele. De exemplu, potrivit art.11 alin.1 din Legea
privind pensiile de asigurări sociale de stat[39] „în cazul în care asiguratul îndeplineşte
condiţiile pentru obţinerea mai multor categorii de pensii, el poate opta pentru o singură
categorie.”

Raporturile procesuale reprezintă raporturi juridice, reglementate de normele dreptului

administrativ şi dreptului procesual civil, apărute între cetăţeni şi organele de asigurare socială
ierarhic superioare/ instanţa de judecată în privinţa examinării şi soluţionării litigiilor în
domeniul protecţiei sociale.[40]

Raporturile juridice procesule se nasc odată cu apariția unui litigiului în baza plângerilor
cetăţenilor (familiilor) asupra hotărârii organelor de asigurare sau asistență socială.  (De ex.
Decizia privind stabilirea dreptului la pensie sau respingerea cererii de pensionare, privind
reţinerile din pensie sau încasarea sumelor plătite în plus poate fi contestată la Casa Naţională de
Asigurări Sociale.  În caz de dezacord cu decizia Casei Naţionale de Asigurări Sociale, aceasta
poate fi atacată în instanţa de contencios administrativ competentă.[41])

Orice persoană, care se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege de către o
autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei
cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului,
recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei aduse. Competenţa de judecare a acţiunilor
în contenciosul administrativ au:[42] judecătoriile; Curțile de Apel; Curtea Supremă de justiţie.

Raporturile procesuale după subiecte se clasifică în:

 1. a) apărute între cetăţeni (familii) şi organele ierarhic superioare de asigurare/ asistenţă
socială, care cad sub incidenţa normelor dreptului administrativ.

Temei pentru naşterea acestor raporturi este plângerea cetăţenilor înaintată organelor de
asigurare/ asistenţă socială ierarhic superioare prin care este expusă nemulţumirea persoanei
referitor la decizia prin care a fost stabilită/ refuzată stabilirea unei prestaţii sociale.

Potrivit art.49 lit. q din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat [43]

[ , p.41 alin.17 din Hotarirea cu privire la aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări
Sociale a Republicii Moldova – Casa Naţională de Asigurări Sociale este competentă să
“examineze petiţiile cetăţenilor în chestiunile ce ţin de stabilirea, plata pensiilor şi
indemnizaţiilor.” [44][

Conform art.5 lit.f; art.14, 15 din Legea contenciosului administrativ[45] persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate solicita, printr-o cerere
prealabilă organul ierarhic superior revocarea actului administrativ emis de către organul
subordonat. Organul ierarhic superior este în drept să admită cererea prealabilă şi să anuleze
actul administrativ în tot sau în parte; să repună în drepturi persoana respectivă ori, după caz, să
revoce actul administrativ emis cu acordul său, în termen de 30 de zile de la data înregistrării
cererii.

1. b) apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată.[46]

În situaţia când „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său nu este mulţumită de
răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de
lege, este în drept să sesizeze, timp de 30 zile, instanţa de contencios administrativ competent.”
Din acest moment, iau naştere raporturile procesuale apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa
de judecată, reglementate prin art.277- 278 din Codul de procedură civilă,[47] conform cărora
instanţa de judecată este competentă să soluţioneze litigiul şi să emită hotărârea corespunzătoare.

În literatura de specialitate întâlnim propunerea de a redenumi „raporturile

procesuale” prin „raporturi contencioase”şi a le diviza[48]:

a.) stabilite în baza procedurii prealabile prin care am grupa raporturile reglementate de normele

dreptului administrativ, născute odată cu adresarea plângerii către autoritatea ierarhic superioară
de către cetăţean (familie), care consideră că i-a fost lezat dreptul subiectiv la asistenţă/ asigurare
socială, solicitând reexaminarea deciziei autorităţii subordonate, privind stabilirea unui tip de
asigurare sau asistenţă socială;

b.) stabilite în baza procedurii contenciosului administrativ sunt raporturile reglementate de

normele dreptului administrativ şi dreptului procesual civil, născute prin depunerea cererii în
instanţa de judecată de către cetăţean (familie), care este nemulţumită de răspunsul primit sau nu
a primit în termenul prescris răspunsul la cererea prealabilă examinată de către organul ierarhic
superior de asigurare/ asistenţă socială, prin care solicită anularea, în tot sau în parte, a actului
respectiv şi repararea pagubei cauzate.
Conform art.2 din Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, nr.60 din
30.03.2012.

DETERMINAREA  DIZABILITĂŢII 

Competenţele de bază ale CN/T -DDCM (art.12 alin.2 din Lege și pct.5 și 6 din

Regulament)
Documente necesare
pentru determinarea dizabilităţii. Instrucțiunea privind modul de determinare adizabilităţi
i şi capacităţii de muncă, aprobat prin Hotărîrea nr. 65 din  23.01.2013

 CEREREA SCRISĂ a persoanei sau reprezentantului legal

 FORMULARUL DE TRIMITERE F-088/e al instituţiei medico-sanitare – valabil 45
zile calendaristice
 ACTELE DE STUDII, DOCUMENTELE CE ATESTĂ INSTRUIRI,
CALIFICĂRI, RECALIFICĂRI
 FORMULARUL NR.3 eliberat de instituţia în care persoana este angajată, care să
conţină caracteristica persoanei şi a funcţiei deţinute, condiţiile de la locul de muncă, toate
funcţiile vacante din cadrul instituţiei şi cerinţele faţă de acestea
  În cazul persoanelor aflate la evidenţa structurilor teritoriale de asistenţă socială, de
asigurări sociale sau de ocupare a forţei de muncă şi care se prezintă la expertiză pentru
prima dată sau în mod repetat (reexpertizare), FORMULARUL NR.5 completat şi eliberat
de structurile menţionate privind prestaţiile şi serviciile sociale de care persoana
beneficiază. (dacă nu este în baza de date electronică)
 în cazul nou-născuţilor, al preşcolarilor,
al elevilor şi al studenţilor, FORMULARUL NR.4 completat şi eliberat, după caz, de
serviciul de intervenţie timpurie, de serviciul asistenţă psihopedagogică, de instituţia
preşcolară sau de instituţia de învăţămînt, care să conţină date privind starea sănătăţii
persoanei, caracteristica persoanei şi a condiţiilor ei de studii, alte circumstanţe ale
procesului instructiv-educativ
 ELIBERAREA FORMULARELOR – 3 ZILE LUCRĂTOARE LA SOLICITAREA
ÎN SCRIS

Factori de bază pentru determinarea dizabilităţii  (art.14 alin.1 din Lege)

Criterii de bază pentru determinarea dizabilităţii  (art.14 alin.2 din Lege)

Stabilirea dizabilității la copii

Stabilirea dizabilității adulți și copii între 16-18 ani încadrați în cîmpul muncii

Cauzele dizabilității

Termenele de stabilire a dizabilității (art.42 din Instrucțiune)

 dacă persoanele se adresează prima dată – pe un termen de un an sau, după caz, pe un

termen de 6 luni.
 în cazuri severe – pe doi ani
 dacă dereglările funcţionale sînt ireversibile – fără termen de reexaminare, în unele
situații reexpertizarea realizînu-se după o perioadă de  5-7 ani.
 la copii, în cazul în care dereglările funcţionale sînt ireversibile – pînă la vîrsta de 18 ani.

Modul  de eliberare a certificatului de dizabilitate şi capacitate de muncă
  CT-DCM și CS-DDCM la stabilirea dizabilităţii, întocmesc şi eliberează persoanei
 CERTIFICATUL DE DIZABILITATE ŞI CAPACITATE DE MUNCĂ
 PROGRAMUL INDIVIDUAL DE REABILITARE ŞI INCLUZIUNE SOCIALĂ
 Cotorul certificatului se expediază în termen de 5 zile CTAS, iar copia autentificată de
Consiliu a cotorului – structurii teritoriale de asistenţă social
 Persoana încadrată într-un grad de dizabilitate este informată şi atenţionată de către
consilii cu privire la responsabilitatea pentru păstrarea documentelor enumerate.
 În cazuri excepţionale (motive obiective), cînd certificatul şi/sau programul individual au
fost pierdute sau deteriorate complet, persoana va plasa anunţul respectiv în presă,
eliberîndu-i-se ulterior duplicat, conform cererii depuse.

Soluționarea litigiilor

Pensia de dizabilitate (PD) stabilită în baza Legii privind pensiile de asigurari sociale de

stat, art.18-23
PD stabilită în urma unei afecțiuni generale (art.20)

PD stabilită în urma unei afecțiuni generale (art.20)

 beneficiarilor de PD cauzată de un accident de muncă sau boală profesională

 persoanelor cu dizabilități din copilărie
 persoanelor a căror dizabilitate a survenit în legătură cu îndeplinirea serviciului militar în
termen
 S.C. – în raport cu vîrsta, de la data constatării iniţiale a dizabilității.
 dacă aceste persoane nu au realizat S.C. necesar pînă la data constatării iniţiale a
dizabilității, S.C. la data adresătii pentru acorfarea PD – afecțiune generală.

CUANTUMUL PENSIEI DE DIZABILITATE

Art. 21 din Lege
 şi Regulamentul cu privire  la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de
stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.328 din 19.03.2008

Stagiul de cotizare a fost realizat înainte 1 ianuarie 1999 sau a

fost realizat după 1 ianuarie 1999, dar este mai mic de un an.

 severă   PDv = 130 + 0,20 × Sm × K

 accentuată PDv = 125 + 0,15 × Sm × K
 medie PDv = 85 + 0,07 × Sm × K

CUANTUMUL PENSIEI DE DIZABILITATE

Art. 21 din Lege
şi Regulamentul cu privire  la modul de calculare a pensiilor de asigurări sociale de
stat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.328 din 19.03.2008

PD ACORDATĂ MILITARILOR, PERSOANELOR DIN CORPUL DE COMANDĂ ŞI

DIN TRUPELE ORGANELOR AFACERILOR INTERNE
Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupel
e organelorafacerilor interne, nr.1544-XII din 23.06.1993

Cuantumul pensiei de dizabilitate pentru militari se stabileşte în baza art.22 în raport procentul

din soldă.

Dizabilitatea este cauzată de rănire, contuzionare sau schilodire în perioada celui de la doilea
război mondial, în cazul lichidării urmărilor catastrofei de la Cernobîl, îndeplinirii altor îndatoriri
de serviciu militar (de serviciu) ori de afecţiuni legate de aflare pe front, în detaşamente şi
formaţiuni de partizani, în organizaţii şi grupe ilegale în cel de al doilea război mondial, precum
şi de participare la lichidarea urmărilor catastrofei de la Cernobîl sau la acţiuni de luptă în timp
de pace

SEVERĂ ŞI ACCENTUATĂ – 75 % (PDmin.=504lei), MEDIE – 50 % (PDmin.=252lei)

Dizabilitatea este cauzată de o schilodire în accident nelegat de îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu militar (de serviciu) sau de o afecţiune contractată în perioada îndeplinirii serviciului.

SEVERĂ – 75 %, ACCENTUATĂ – 55 % (PDmin.=336lei), MEDIE – 30

% (PDmin.=168lei).

Acest procentaj nu se aplică la calcularea pensiei de invaliditate a militarilor în termen.

PD ACORDATĂ MILITARILOR, PERSOANELOR DIN CORPUL DE COMANDĂ ŞI

DIN TRUPELE ORGANELOR AFACERILOR INTERNE
Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupel
e organelorafacerilor interne, nr.1544-XII din 23.06.1993

Dacă persoanele cu dizabilități din rîndurile militarilor au satisfăcut serviciu prin contract; în
corpul de comandă; în trupele organelor afacerilor interne și au vechimea în muncă necesară
stabilirii pensiei pentru vechime în muncă (20 ani) li se poate stabili PD în mărimea pensiei
pentru vechime în muncă în următoarele proporții:

 vechime în muncă de 20 de ani – 50 %,

 iar pentru cei pensionaţi la limită de vîrstă sau de motive de boală – 55 %;
 pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani – 3 % din sumele
respective ale soldei, dar în total nu mai mult de 75 % din aceste sume.

Dacă nu este stabilită conform Legii cu privire la protecţia socială suplimentară a unor cat
egorii depopulaţie alocație socială de
stat, atunci PD se majorează următoarelor categorii de persoane:

 Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne
care au luat parte la acţiuni de luptă în timp de pace – cu 135 lei.
 Persoanelor supuse pe nedrept represiunilor, recluziunii sau tratamentului în instituţii de
psihiatrie – cu 75 lei.
 Persoanelor supuse represiunilor nedrepte şi familiilor acestora, care s-au aflat în locuri
de exil (deportare) – cu 35 lei.
 Persoanelor condamnate pentru infracţiuni politice şi ulterior reabilitate care s-au aflat în
locuri de recluziune şi foştilor deţinuţi în lagăre de concentrare fasciste, în ghetouri şi în
alte locuri de deţinere forţată – cu 300 lei.

PD acordată persoanelor care au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la
C.A.E. Cernobîl
Legea privind protecţia socială a  cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de
la Cernobîl, nr.909-XIIdin 30.01.92

Art.18 din lege fixează înlesniri la calcularea salariului mediu lunar pentru stabilirea PD,
specificându-se că la determinarea salariului mediu lunar se iau în calcul oricare 5 ani
consecutivi.
La dorinţa solicitantului pensiei, salariul lunar mediu pentru calcularea pensiei poate fi luat din
orice perioadă din 12 luni de lucru în zona de înstrăinare. Dacă solicitantul pensiei a lucrat în
această zonă mai puţin de 12 luni, salariul lunar mediu se calculează prin împărţirea sumei totale
a salariului pentru lunile calendaristice de lucru la numărul de luni.

În afară de aceasta, salariul mediu lunar pentru persoanele care au lucrat în zona de înstrăinare
mai puţin de 12 luni poate fi calculat în felul următor: de la început se calculează salariul zilnic
mediu prin împărţirea sumei totale cîştigate în această perioadă la numărul de zile lucrate în zona
de înstrăinare, apoi se calculează salariu lunar mediu prin înmulţirea salariului zilnic mediu la 30
de zile calendaristice.

Suplimente la PD acordată persoanelor care
au participat la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.Cernobîl

Se majorează PD participanţilor la lichidarea urmărilor avariei de la C.A.E. Cernobîl care au

lucrat în zona de înstrăinare în anii: 1986, indiferent de numărul de zile lucrate; 1987, nu mai
puţin de 10 zile lucrătoare; 1988, nu mai puţin de 14 zile lucrătoare:

 Persoane cu dizabilitate severă, cu 65 lei;

 Persoane cu dizabilitate accentată, cu 50 lei;
 Persoane cu dizabilitate pronunțată, cu 35 lei.

Dacă nu se încadrează în aceste categorii PD se majorează cu 18 lei.

Alocații sociale de stat – sumă de bani achitată lunar sau o singură dată din bugetul de stat
persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie conform Legii
privind pensiile de asigurări sociale de stat (art.1).

 –se acordă în baza Legii privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de
cetățeni, nr.499 din 14.07.99
 –se stabilesc şi se plătesc de către organele teritoriale de asigurări sociale
 –sursele pentru plata alocaţiilor – mijloacele bugetului de stat, prin intermediul bugetului
asigurărilor sociale.
 –se acordă persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie
de asigurări sociale de stat, cetăţeni ai Republicii Moldova, precum şi al cetăţenilor străini
cu domiciliul legal pe teritoriul Republicii Moldova enumerați mai jos
 –dacă persoana îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea mai multor tipuri de alocaţii i se
stabileşte o singură alocaţie.

–EXCEPȚIE: alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere

Categoriile de persoane  care beneficiază de alocaţii (art.3)

a)persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii;

b)persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii din copilărie;

c)copiii cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii în vîrstă de pînă la 18 ani;

d)copiii care au pierdut întreţinătorul;

e)persoanele care au atins vîrsta de pensionare;

f)persoanele care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează un copil cu dizabilităţi severe în vîrstă de

pînă la 18 ani;

g)persoanele cu dizabilităţi severe din copilărie – pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere

h)persoanele cu dizabilităţi severe nevăzătoare – pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere

Alocaţiile se stabilesc în următoarele termene

Alocaţiile se stabilesc în următoarele termene:

Plata alocațiilor

 –se face lunar, pentru luna în curs, în localitatea de domiciliu

  –alocaţia stabilită, dar neîncasată la timp din vina beneficiarului se plăteşte retroactiv pe
o perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării
 –alocaţia neplătită la timp din vina organului care stabileşte sau plăteşte alocaţia se
recuperează fără nici un fel de limite în termen
 –pentru perioada privaţiunii de libertate se suspendă
 –sumele plătite necuvenit cu titlu de alocaţie din vina beneficiarului (falsificarea actelor,
tăinuirea unor circumstanţe etc.) se recuperează de la acesta, lunar, în baza deciziei CTAS
în mărime ce nu depăşeşte 20% din cuantumul alocaţiei. În cazul în care plata alocaţiei
încetează, sumele plătite necuvenit se recuperează în baza hotărîrii instanţei de judecată
 –sumele plătite în plus din vina organului care stabileşte sau plăteşte alocaţia nu se
recuperează din contul beneficiarului. Aceste sume se percep de la persoana culpabilă

ALOCAŢIA PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI

CONDIŢIILE DE STABILIRE A ALOCAŢIEI

 pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii

 pentru persoanele cu dizabilităţi din copilărie
 pentru copiii cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii
 NU beneficiază de pensie de asigurări sociale de stat
 NU se află la întreţinerea deplină a statului.

CUANTUMUL ALOCAŢIEI

Pensia minimă indexată anual pentru persoanele cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii

1. a) persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii – 30%;

2. b) persoanelor cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii din copilărie – 80%;
3. c) copiilor cu dizabilităţi severe, accentuate şi medii cu vîrsta de pînă la 18 ani – 80%.

ALOCAŢIA PENTRU COPII ÎN CAZUL PIERDERII ÎNTREŢINĂTORULUI

CONDIŢIILE DE STABILIRE A ALOCAŢIEI

 dacă persoana decedată nu îndeplinea condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de

asigurări sociale de stat
 se stabilește dacă copiii nu se află la întreţinerea deplină a statului

CUANTUMUL ALOCAŢIEI

 15% din cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vîrstă, stabilit anual de către
Guvern, pentru fiecare copil.
 în cazul pierderii ambilor părinţi, cuantumul alocaţiei se dublează.

RECALCULAREA ŞI SEPARAREA PĂRŢII DE ALOCAŢIE

(în aceleași condiții ca și pensia de urmaș)
ALOCAŢIA PENTRU PERSOANE VÎRSTNICE

CONDIŢIILE DE STABILIRE A ALOCAŢIEI

 –se stabileşte cetăţenilor care au atins vîrsta de pensionare conform legislaţiei în vigoare,
dar nu îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea dreptului la pensie de asigurări sociale de stat
 –nu se află la întreţinerea deplină a statului.

CUANTUMUL ALOCAŢIEI

 15% din cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vîrstă, stabilit anual de către
Guvern

ALOCAŢIA PENTRU ÎNGRIJIRE, ÎNSOŢIRE ŞI SUPRAVEGHERE

CONDIŢIILE DE STABILIRE A ALOCAŢIEI

 Beneficiari – persoanele care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează la domiciliu:

a)un copil cu dizabilităţi severe în vîrstă de pînă la 18 ani

b)persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie

c)persoanelor cu dizabilităţi severe nevăzătoare.

 Se acordă concomitent cu alte prestații sociale DACĂ persoanele îngrijite nu sunt:

 beneficiare ale serviciului de asistenţă personală instituit Hotărîrii nr.314 din din 
23.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului social „Asistenţă personală” şi a Standardelor minime de calitate
 la întreţinerea deplină a statului;
 beneficiare ale serviciului de îngrijire socială la domiciliu.

CUANTUMUL ALOCAŢIEI PENTRU ÎNGRIJIRE, ÎNSOŢIRE ŞI SUPRAVEGHERE

75% din cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vîrstă, stabilit anual de către
Guvern .

AJUTORUL DE DECES

CONDIŢIILE DE STABILIRE A ALOCAŢIEI

– dacă decedatul nu era persoană asigurată în cadrul sistemului public de asigurări sociale sau
fiind asigurat confirmă un stagiu de cotizare mai mic de 3 ani

–se acordă o singură dată unei persoane care poate fi, după caz, membru al familiei, tutore,
curator sau, în lipsa acestora, unei persoane care dovedeşte că a suportat cheltuielile legate de
înmormîntare.
     
CUANTUMUL AJUTORULUI DE DECES
stabilit anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul respectiv.
 2014/2015 – 1100 lei

INFORMAŢIE
privind beneficiarii de pensii și alocaţii sociale de
stat aflaţi la evidenţă Casei Naţionale de AsigurăriSociale la situaţia de 01.01.2015
Sursa: http://www.cnas.md/lib.php?l=ro&idc=244&nod=1&

Alocaţii lunare de stat  acordate în baza Legii  cu privire la protecţia socială suplimentară a unor
categorii de populație, nr.121-XV din 03.05.2001.
Alocaţii lunare de stat  acordate în baza Legii  cu privire la protecţia socială suplimentară a unor
categorii de populație, nr.121-XV din 03.05.2001.
( art.2 alin.1)

– invalizilor de război (militarilor, ofiţerilor de informaţii şi securitate, persoanelor din corpul de

comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi din sistemul penitenciar, a căror
invaliditate este cauzată de rănire, contuzionare sau schilodire în perioada celui de-al doilea
război mondial, la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E.Cernobîl, în perioada participării
la acţiunile de luptă pe teritoriul altor state, în timpul acţiunilor de luptă pentru apărarea
integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, în timpul îndeplinirii altor îndatoriri
de serviciu militar sau special ori este cauzată de afecţiuni legate de aflarea pe front, în
detaşamente şi formaţiuni de partizani, în organizaţii şi grupe ilegale în perioada celui de-al
doilea război mondial, precum şi legate de participarea la lichidarea consecinţelor avariei de la
C.A.E.Cernobîl sau la acţiunile de luptă în timp de pace, precum şi persoanelor care s-au
îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit invalide în urma experienţelor nucleare, avariilor cu
radiaţie ionizată şi a consecinţelor lor la obiectivele atomice civile sau militare în timpul
îndeplinirii serviciului militar sau special), persoanelor, inapte de muncă, care au venit în anul
1986 din zona de înstrăinare şi au dobîndit cetăţenia Republicii Moldova:

 –DIZABILITATE SEVERĂ – 700 DE LEI;

 DIZABILITATE ACCENTUATĂ – 550 DE LEI;
 DIZABILITATE MEDIE– 475 DE LEI;
Alocaţii lunare de stat  acordate în baza Legii  cu privire la protecţia socială suplimentară a unor
categorii de populație, nr.121-XV din 03.05.2001.
( art.2 alin.2,3)

 –participanţilor la cel de-al doilea război mondial, persoanelor care s-au aflat în oraşul
Leningrad (Sankt Petersburg) în perioada blocadei (8 septembrie 1941 – 27 ianuarie 1944)
din rîndul militarilor care şi-au satisfăcut serviciul militar în componenţa armatei de
operaţii, detaşamentelor şi formaţiunilor de partizani, din rîndul membrilor organizaţiilor şi
grupelor ilegale, foştilor deţinuţi în lagărele de concentrare fasciste şi în
ghetouri,  persoanelor care au lucrat ca angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-
al doilea război mondial în alte locuri de detenţie forţată, create de Germania fascistă şi de
aliaţii acesteia în perioada celui de-al doilea război mondial, văduvelor Eroilor Uniunii
Sovietice – 400 DE LEI
 –soţilor supravieţuitori, inapţi de muncă, ai participanţilor la cel de-al Doilea Război
Mondial ori la acţiuni de luptă în timp de pace din rîndurile militarilor şi ofiţerilor de
informaţii şi securitate căzuţi la datorie sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor
avariei de la C.A.E. Cernobîl decedaţi, sau ai invalizilor de război decedaţi, dacă nu s-au
recăsătorit – 250 DE LEI

Alocaţii lunare de stat  acordate în baza Legii  cu privire la protecţia socială suplimentară a unor
categorii de populație, nr.121-XV din 03.05.2001.
( art.2 alin.4,5)

 –copiilor participanţilor la cel de-al Doilea Război Mondial ori la acţiuni de luptă în timp
de pace din rîndurile militarilor şi ofiţerilor de informaţii şi securitate căzuţi la datorie,
copiilor participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl decedaţi
sau ai invalizilor de război decedaţi, pînă la atingerea vîrstei de 18 ani sau după această
vîrstă, dacă îşi continuă studiile în instituţiile de învăţămînt la cursurile de zi pînă la
terminarea studiilor, însă cel mult pînă la atingerea vîrstei de 23 de ani – 250 de
lei pentru fiecare;
 –unuia dintre părinţii, inapţi de muncă, ai participanţilor (din rîndurile militarilor şi
ofiţerilor de informaţii şi securitate) la acţiunile de luptă în timp de pace sau şi la acţiunile
de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova căzuţi
la datorie, ai militarilor căzuţi la datorie sau decedaţi în timpul îndeplinirii obligaţiilor
serviciului militar în termen în rîndurile Armatei Sovietice sau ale Armatei
Naţionale, sau ai participanţilor la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl
decedaţi – 500 de lei; în cazul părinţilor, inapţi de muncă, aflaţi în divorţ, cuantumul
stabilit, la cerere, se împarte între ei în părţi egale;

Alocaţii lunare de stat  acordate în baza Legii  cu privire la protecţia socială suplimentară a unor
categorii de populație, nr.121-XV din 03.05.2001.
( art.2 alin.6,7) –
  –persoanelor decorate cu ordine şi medalii pentru muncă asiduă şi serviciu militar
impecabil în spatele frontului în anii celui de-al Doilea Război Mondial – 175 DE LEI;
 –persoanelor participante la acţiunile de luptă din Afghanistan, precum şi la acţiunile de
luptă de pe teritoriile altor state, din rîndul militarilor şi angajaţilor civili ai Armatei
Sovietice, Flotei Maritime Militare, ai organelor securităţii de stat, colaboratorilor
organelor afacerilor interne ale fostei U.R.S.S.; lucrătorilor din aceste categorii care au fost
trimişi de organele puterii de stat ale fostei U.R.S.S. în alte state şi care au participat la
acţiuni de luptă pe teritoriul acestora (lista statelor, oraşelor, teritoriilor şi perioadele
acţiunilor de luptă la care au participat cetăţeni ai Republicii Moldova este anexată la
Legea nr. 190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani) – 100 DE LEI;

Alocaţii lunare de stat  acordate în baza Legii  cu privire la protecţia socială suplimentară
a unor categorii de populație, nr.121-XV din 03.05.2001.
( art.2 alin.8,9)

 –militarilor aflaţi în serviciul activ, rezerviştilor chemaţi la concentrare, voluntarilor şi

colaboratorilor organelor afacerilor interne, ai organelor securităţii de stat şi ai sistemului
penitenciar, incluşi în efectivul unităţilor militare şi al structurilor speciale aflate pe
poziţiile de luptă, precum şi militarilor, colaboratorilor organelor afacerilor interne, ai
organelor securităţii de stat şi ai sistemului penitenciar şi persoanelor civile delegate în
aceste unităţi pentru îndeplinirea unor misiuni speciale în scop de asigurare a eficienţei
acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii
Moldova – 100 de lei;
 –victimelor reabilitate ale represiunilor politice din perioada anilor 1917–1990 – 100 de
lei.

 Alocaţii nominale de stat pentru merite deosebite faţă de stat stabilite în baza Legea cu privire
la veterani, nr.190-XV din 08.05.2003
(art.21-24)

–Au  dreptul  la  alocaţie  nominală  cetăţenii  Republicii  Moldova  –  beneficiari  de  pensii 
(pentru  limită  de  vârstă,  de  invaliditate,  de  urmaşi,  pentru vechimea în muncă):

 –persoanele decorate cu distincţii de stat în temeiul Legii nr.1123-XII din 30 iulie 1992

cu privire la  distincţiile de stat ale Republicii Moldova;
 –persoanele decorate cu distincţii de stat ale fostei U.R.S.S. echivalate cu distincţiile de
stat ale Republicii Moldova prin Hotărîrea Parlamentului nr. 533-XIII din 13 iulie 1995 cu
privire la drepturile cetăţenilor Republicii Moldova decoraţi cu distincţii de stat ale fostei
U.R.S.S.

–CUANTUMURILE ALOCAŢIILOR NOMINALE

–persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice şi celor decorate cu medalii – 25 de lei;
–persoanelor decorate cu ordine, cu excepţia persoanelor decorate cu ordinele „Ordinul
Republicii” „Ştefan cel Mare”şi „Slava Muncii” de clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin
titlul de Erou al Muncii Socialiste – 50 de lei;

–persoanelor care s-au învrednicit de titluri onorifice, celor decorate cu medalii şi ordine – 50 de
lei;

–persoanelor decorate cu ordinele „Ordinul Republicii” „Ştefan cel Mare” şi „Slava Muncii” de

clasele I, II şi III şi persoanelor care deţin titlul de Erou al Muncii Socialiste – 500 de lei.

Persoanelor care se încadrează în două categorii de beneficiari li se stabileşte o singură alocaţie

nominală, la alegere.

MODUL DE STABILIRE A ALOCAŢIILOR NOMINALE

 se stabileşte de la data depunerii cererii cu toate actele necesare, dar nu mai devreme de
data stabilirii pensiei.
 pentru persoanele care au beneficiat anterior de majorări la pensie pentru merite
deosebite faţă de stat, alocaţia nominală se stabileşte începînd cu data de 1 mai 2003.

–Procedura de contestare a deciziilor organelor ce stabilesc şi plătesc alocaţiile

 

1. Noţiunea şi caracteristica pensiei de urmaş

Pensia de urmaş – este acea prestaţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor sociale de
stat persoanelor  a căror întreţinător a decedat şi era beneficiar de pensie sau îndeplinea condiţiile
pentru a primi o pensie. Dacă întreţinătorul a decedat în urma unei boli profesionale sau accident
de muncă, se stabileşte pensia, indiferent de durata stagiului de cotizare.

Dacă decedatul nu era pensionar, dar îndeplinea condiţiile de pensionare, iar decesul a survenit
în urma unei afecţiuni generale, pensia de urmaş se stabileşte în raport cu pensia de dizabilitate
de categoria I.

2. Condiţiile obligatorii şi facultative de stabilire a pensiei de urmaş

Obligatorii:
Beneficiarii pensiei de urmaş:

1. Copiii pînă la vîsta de 18 ani, iar dacă-şi realizează studiile, la instituţii de învăţămînt de
zi (studii secundare, mediu de specialitate şi superior) pînă la finisarea acestora, fără a
depăşi vîrsta de 23
2. Soţul supravieţuitor, dacă la momentul decesului întreţinătorului sau pe parcursul a 5 ani
după deces a împlinit vîrsta standardă de pensionare sau a fost încadrat în grad de
dizabilitate severă sau accentuată, a fost căsătorită cel puţin 15 ani cu decedatul şi nu s-a
recăsătorit.
3. Soţul supravieţuitor sau tutorele care are în îngijire copii sub 3 ani al întreţinătorului
decedat, se află în concediu de îngrijire a copilului sau nu este încadrat în cîmpul muncii.

Facultative:

Pensia de urmaş se acordă şi copiilor adoptaţi. Atunci cînd decedează şi adoptatorul, acest copil
are dreptul la 2 categorii de pensii, trebuind să aleagă una din ele, fie a părintelui decedat, fie a
tutorelui decedat. Această chestiune se referă doar la copii.

3. Stabilirea şi calcularea pensiei de urmaş

Stabilirea şi plata pensiilor:

Pensiile se stabilesc şi se plătesc de către organele de asigurări sociale. Organele de asigurări

sociale au dreptul de control asupra autenticității actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul
asigurat, eliberate de organele abilitate.

Pensia se  acordă la cererea persoanei care a obţinut dreptul la pensie, a tutorelui (curatorului)
acesteia. Plata pensiei se face lunar pentru luna în curs în localitatea de domiciliu. Pensia se
plăteşte personal titularului, tutorelui, curatorului, mandatarului acestora. Pensia se plăteşte
mandatarului numai la prezentarea procurii, a cărei valabilitate nu poate fi mai mare de 6 luni
consecutive.

Cererea de pensionare şi actele necesare se depun la organul teritorial de asigurări sociale de la

domiciliul asiguratului, unde se înregistrează în mod obligatoriu. Reţineri din pensia de urmaş,
stabilită părintelui sau tutorelui (curatorului), pentru copii nu se efectuează, cu excepţia cazurilor
de plată necuvenită.

Acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie, emisă
de organul teritorial de asigurări sociale şi semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile
de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.

Pentru stabilirea pensiei persoanelor deţinute, instituţia penitenciară este obligată să adune toate
actele necesare, inclusiv cererea de pensionare, legalizînd semnătura acestuia, şi, timp de 5 zile
de la data indicată în cerere să le depună la CTAS din raza penitenciarului (25% se achită).

Calcularea pensiei de urmaş:

În cazul în care întreţinătorul decedat era beneficiar a pensiei pentru limită de vîrstă sau a pensiei
de dizabilitate severă, se stabileşte procentual din acestea. Dacă decedatul nu era pensionar
pentru limită de vîrstă sau dizabilitatea era accentuată sau medie, atunci pensia se stabileşte în
raport cu pensia potenţială de dizabilitate severă în următoarele cuantumuri:

 1 urmaş – 50%;
 2 urmaşi – 75% (ea poate fi divizată, dacă între beneficiari există neînţelegeri la acest
capitol);
 3 şi mai mulţi – 100%.

Pentru copii orfani de ambii părinţi, cuantumul pensiei de urmaş este însumarea dreptului la
pensie pentru ambii părinţi (50% de la mama şi 50% de la tata).

Copiii care se află la întreţinerea statului, pensia se achită se transferă pe contul lor la banca
de economii, şi ei la vîrsta de majorare iau această pensie. Dacă ei sunt înfiaţi, pensia se ia de
către înfietori.

Pentru a beneficia de pensia de urmaș, trebuie să ne adresăm în termen de 90 de zile la CTAS din
ziua decesului întreținătorului. Pensia se va achita în acest caz, din această zi. Dacă ne adresăm
după 90 de zile, vom primi din această zi. Documente necesare:

1. Documentul care confirmă decesul;

2. Documente de dizabilitate etc.

Termenele de adresare pentru pensie:

1. Pentru limită de vârstă – 30 de zile din ziua atingerii vârstei. Se stabileşte pînă la sfîrşitul
vieții;
2. De dizabilitate – în timp de 60 de zile din ziua emiterii certificatului de dizabilitate şi
capacitate de muncă;
3. De urmaș – 90 de zile din ziua decesului întreținătorului. Se stabilește pînă la 23 de ani.

Reexaminarea dreptului la pensie:

1. Pentru limită de vîrstă – dacă persoana lucrează, stagiul de cotizare se adaugă la pensie;
2. De dizabilitate – pentru a se vedea dacă stare se înrăutățește sau nu;
3. De urmaș – pentru a se vedea dacă persoana mai îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia
de pensia de urmaş.

 1.  Noţiuni introductive

PVM – suma bănească acordată în proporție de 50% din BASS și 50% din BS sau 100% din BS,
persoanelor care sunt pensionate anticipat în conformitate cu stagiul de cotizare special realizat
într-o anumită profesie sau funcție.
Vechime (stagiu) în muncă specială:

 Se stabileşte categoriilor de cetăţeni ocupate la lucrări, a căror executare duce la pierderea

capacităţii de muncă înainte de a atingerea vârstei standard de pensionare;
 Are trăsături comune cu pensiile pentru limită de vârstă stabilite în condiții avantajoase,
asemănările rezultând din faptul că pentru ambele tipuri de pensie trebuie atinsă o anumită
vârstă;
 Condiţiile de pensionare sunt specificate în legi speciale.

2. Pensia stabilită judecătorilor

Legea cu privire la statutul judecătorului, nr. 544-XIII  din  20.07.1995
art.32, 321, 322

V – 50 ani; V. M.G.- c.p. 20 ani; V.M.S. – c.p.12 ani și 6 luni.

Pensia pentru vechime în muncă se stabileşte:

55% din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de
ani – de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar. Pensia se recalculează
ţinîndu-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului național în exerciţiu. Judecătorilor
care au activat în instanţele internaţionale, se ia în calcul salariul mediu lunar al judecătorului
Curţii Supreme de Justiţie.

Pensia pentru vechime în muncă se calculează şi se plăteşte doar judecătorilor demisionaţi şi

judecătorilor eliberaţi din funcţie în legătură cu atingerea plafonului de vîrstă. Pentru judecătorii
demisionaţi numiţi iarăşi în funcţia de judecător, plata pensiei se suspendă.

3. Pensia stabilită militarii care au satisfăcut serviciu prin contract, persoanele din corpul de
comandă şi din trupele organelor afacerilor interne

Condiţii:

1. Care au o vechime în serviciu de cel puţin 20 de ani;

2. Care au fost eliberate din serviciu pentru limită de vîrstă sau din motive de boală care în
ziua eliberării din serviciu au o vechime totală în muncă de cel puţin 25 de ani
calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni  în serviciu militar sau în serviciu în
organele afacerilor interne;
3. Care au fost eliberate din serviciu din motive de sănătate limitată sau în caz de
reorganizare a statelor care în ziua eliberării au atins limita de vîrstă în serviciu militar prin
contract sau în serviciu în organele afacerilor interne şi au o vechime totală în muncă de cel
puţin 25 de ani  calendaristici, din care cel puţin 12 ani şi 6 luni  în  serviciu militar sau în
serviciu în organele afacerilor interne;
 4. Eliberate din serviciu din alte motive decît cele expuse care au o vechime totală în muncă
de cel puţin 25 de ani, din care cel puţin12 ani şi 6 luni în serviciu militar sau în serviciu în
organele afacerilor  interne, la atingerea vîrstei de pensionare stabilite de Legea privind
pensiile de asigurări sociale de stat.

Mărimea pensiilor pentru militarii  care satisfac serviciu prin contract, pentru persoanele din
corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne:

1. Enumerați la lit. a – 50 % din  soldă/ salariu;

2. Enumerați la lit. b – 55 % din  soldă / salariu;
3. Pentru fiecare an complet de muncă  peste vechimea de 20 de ani – 3% din sumele
respective ale soldei/ salariului, dar în total nu mai mult de 75 % din aceste sume;
4. Enumerați la lit. c, d – 50 % şi pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 25
de ani – 1 % din suma  respectivă a soldei sau a salariului, dar în total nu mai
mult  de 75%.

Majorarea pensiei pentru vechime în muncă pentru participanţii la acţiuni de luptă în timp de
pace, pentru persoanele supuse represiunilor nedrepte şi pentru familiile acestora:

1. Militarilor care au îndeplinit serviciu prin contract şi persoanelor din corpul de comandă
şi din trupele organelor afacerilor interne care au luat parte la acţiuni de luptă în timp de
pace –  cu 135 lei;
2. Persoanelor supuse pe nedrept represiunilor, recluziunii sau tratamentului în instituţii de
psihiatrie – cu 75 lei;
3. Persoanelor supuse represiunilor nedrepte şi familiilor acestora, care s-au aflat în locuri
de exil (deportare) –  cu 35 lei;
4. Persoanelor condamnate pentru infracţiuni politice şi ulterior reabilitate care s-au aflat în
locuri de recluziune şi foştilor deţinuţi în lagăre de concentrare fasciste, în ghetouri şi în
alte locuri de deţinere forţată – cu 300

Majorările prevăzute nu se acordă concomitent şi nu se stabilesc persoanelor care primesc

alocaţie lunară de stat conform Legii cu privire la protecţia socială suplimentară a unor categorii
de populaţie.

Perioade care se i-au în calcul la stabilirea pensiei pentru vechime în muncă:

1. Serviciul militar activ, serviciul în organele afacerilor interne, în funcţiile corpului de

comandă şi în trupe, serviciul în detaşamentele şi formaţiunile de partizani, timpul lucrat în
ministere şi departamente, instituţii şi organizaţii civile, cu încadrare în serviciu militar
activ sau în organele afacerilor interne, timpul aflării în prizonierat, dacă acesta nu a fost
benevol şi dacă militarul nu a săvîrşit în prizonierat infracţiuni împotriva Patriei, timpul
aflării sub arest şi ispăşirii de pedeapsă al militarilor, al persoanelor din corpul de comandă
şi din trupele organelor afacerilor interne, deferiţi fără temei justiţiei sau supuşi
 represiunilor nedrepte şi reabilitaţi ulterior, timpul lucrat în Departamentul de Stat  pentru
problemele Militare şi în Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale;
2. Timpul de studii în instituţii de învăţămînt superior civil, dar nu  mai mult de cinci ani,
calculîndu-se 6 luni de serviciu pentru un an de studii pentru persoanele din corpul de
ofiţeri militari şi din corpul de comandă (cu excepţia corpului  de ofiţeri  inferiori) al
organelor afacerilor interne;
3. Serviciul  în forţele armate, în organele securităţii de stat şi în organele afacerilor interne
ale fostei U.R.S.S. şi ale altor state, dacă militarii, persoanele din corpul de comandă şi din
trupele organelor afacerilor interne au fost transferate, în modul stabilit, în Forţele Armate,
în organele securităţii statului şi  în organele afacerilor interne ale Republicii Moldova;
4. 2 ani de vechime  în  muncă  în  ramurile  civile  înrudită  cu specialitatea  lor militară
pentru un an de serviciu, dar nu mai mult de 10 ani de serviciu – persoanelor din corpul de
ofiţeri şi din corpul de comandă (cu excepţia celui inferior) al organelor afacerilor interne.

Finanțarea acestor categorii de persoane, beneficiare de pensii pentru vechimea în muncă, se

realizează prin transferuri de la bugetul de stat sau din fondurile ministerelor de resort direct în
fondurile de stat de asigurare socială. Militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din
trupele organelor afacerilor interne care au dreptul la pensie li se stabileşte pensie după eliberare
din serviciu.

4. PVM acordate personalului navigant şi tehnic aeronautic

Hotărîrea nr. 527 din  06.08.1992 cu privire la aprobarea listelor funcţiilor, care asigură
personalului navigant şi tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă, şi a
modului de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant.

Funcţiile care asigură personalului navigant dreptul la pensie pentru vechime în muncă:

1. Membrii echipajelor aeronavelor şi ale altor aparate de zbor;

2. Piloţii instructori;
3. Piloţii comandanţi de zbor: conducătorii (locţiitorii lor), inspectorii şi alţi specialişti ai
serviciului de zbor (activităţii de zbor)
ai ministerilor, departamentelor, direcţiilor, asociaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor şi subdiviziunilor lor interioare, care posedă certificat de pilot în vigoare şi
participă la zboruri în componenţa echipajului aeronavei sau al altui aparat de zbor;
4. Paraşutiştii de toate profilurile, salvatorii, precum şi pompierii de toate profilurile,
instructorii din serviciul aviopompieri, conducătorii subunităţilor de paraşutişti (paraşutişti
salvator, paraşutişti căutători-salvatori), lucrătorii încadraţi şi neîncadraţi în schema din
grupurile de desant-paraşutare, care efectuează salturi cu paraşuta sau coborîri (urcări) cu
instalaţii speciale de coborîre (urcare) din elicoptere aflate în regim de zbor la înălţimea de
cel puţin 10 metri.
Funcţiile care asigură personalului tehnic aeronautic dreptul la pensie pentru vechime în muncă:

1. Tehnicieni (mecanici, motorişti) de aviaţie de toate profilurile.

2. Maiștri de toate profilurile.
3. Ingineri de toate profilurile.
4. Şef de secţii, schimburi, sectoare, servicii, grupuri de deservire tehnică a aeronavelor şi a
altor aparate de zbor.

Beneficiază de dreptul la pensie pentru vechimea în muncă lucrătorii ocupaţi nemijlocit o zi de

muncă deplină la lucrări de întreţinere tehnică operativă şi periodică (de garanţie) aeroportuară.

Modul de calculare a vechimii în muncă pentru stabilirea pensiei personalului navigant:

1. Fiecare 20 ore de zbor cu avioanele (în afară de zborul şi lucrările prevăzute de

subpunctele „b” – „d” ale prezentului punct) – drept o lună de vechime în muncă;
2. Fiecare 12 ore de zbor – drept o lună de vechime în muncă:

 Cu elicopterele;
 În aviaţia cu destinaţie specială (zboruri sanitare, lucrări aviochimice, aerofotografiere,
patrulare, cercetare atmosferei şi alte tipuri de lucrări);
 Face parte din cadrul grupelor de însoţire a aeronavelor străine (avion-comandant);
 Este pilot comandant şi pilot instructor inclusiv în instituţiile de învăţămînt superior şi
mediu de pregătire şi perfecţionare a cadrelor de specialitate.

1. Un an de lucru în componenţa echipajului de zbor al aeronavei, în cadrul subunităţilor de

salvare în caz de avarii (de căutare-salvare) – drept un an şi jumătate de vechime în muncă;
2. Un an de lucru în funcţii de specialitate în  organizaţiile aeronautice şi sportive – drept un
an şi jumătate de vechime în muncă, cu condiţia îndeplinirii planului de instruire de zbor,
iar în cazul executării zborurilor de înaltă acrobaţie – drept doi ani de vechime în muncă;
3. Un an de lucru în funcţiile prevăzute în punctul 4 din Lista funcţiilor, care asigură
personalului navigant dreptul de pensie pentru vechimea în muncă – drept un an şi
jumătate, cu condiţia îndeplinirii normei anuale de salturi cu paraşuta din avioane cu elice,
elicoptere, dirijabile şi aerostate, de coborâri (urcări) cu instalaţii speciale de coborâre
(urcare) din elicopterele aflate în regim de zbor la înălţimea de cel puţin 10 metri, iar
pentru îndeplinirea normei anuale de salturi din avioane cu reacţie şi elicoptere – drept doi
ani de vechime în muncă;

În cazul neîndeplinirii prevederilor subpunctelor „d” şi „e” un an de lucru se consideră drept un

an de vechime în muncă.

În vechimea în muncă a personalului navigant se include:

1. Perioada exercitării unor funcţii de specialitate în cadrul Forţelor Armate ale fostei
U.R.S.S. şi în calitate de pilot de încercare – perioada dată se ia în considerare în modul
stabilit pentru acordarea pensiilor militarilor şi personalului navigant de încercare;
 2. Timpul lucrat în aviaţia civilă a unei ţări străine – în modul stabilit la punctul 1 pentru
tipurile respective de zbor, cu condiţia achitării cotelor de asigurare în Fondul social al
Republicii Moldova (pentru perioada de lucru începând din anul 1992);
3. Timpul studiilor în instituţiile de învățământ superior din aviaţie, dacă înainte de
acesta a deţinut funcţii de navigant – durata reală;
4. Timpul concediului plătit de îngrijire a copilului, acordat femeilor – durata stabilită de
legislaţie;
5. Membrilor personalului navigant, precum şi însoţitorilor de bord, PVM se plăteşte la
împlinirea vârstei de 45 de ani, dacă au realizat în condiţii speciale un stagiu de cotizare de
cel puţin 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile;
6. Lucrătorilor care efectuează dirijarea traficului aerian şi dispun de adeverinţă de
dispecer, PVM se acordă la împlinirea vârstei de 55 de ani bărbaţii şi 50 de ani femeile,
dacă au realizat un stagiu de cotizare în funcţiile respective de cel puţin 12 ani şi 6
luni bărbaţii şi 10 ani femeile şi un stagiu general de cotizare de cel puţin 25 de ani bărbaţii
şi 20 de ani femeile;
7. Personalului de ingineri şi tehnicieni, PVM se acordă la împlinirea vârstei de 55 de ani
bărbaţii şi 50 de ani femeile dacă au realizat un stagiu de cotizare în funcţiile respective de
cel puţin 20 de ani bărbaţii şi 15 ani femeile şi un stagiu general de cotizare de cel
puţin 25 de ani bărbaţii şi 20 de ani femeile.

Cuantumul pensiei – 35% din venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimii 5 ani de activitate
în funcţiile menţionate, iar asiguraţii pentru fiecare an complet de stagiu de cotizare în plus  –
spor de 2% din venitul mediu lunar asigurat, dar mărimea totală a pensiei nu poate
depăşi 75% din venitul mediu lunar asigurat.

Venitul asigurat realizat în perioada de până la 1 ianuarie 1999 se actualizează prin înmulţirea
coeficientului individual, care nu poate depăşi 5,0. Coeficientul individual al pensionarului
reprezintă raportul dintre suma salariului pentru oricare 60 de luni consecutive (indiferent de
durata întreruperii în muncă) din ultimii 15 ani de muncă anteriori intrării în vigoare a prezentei
legi şi suma salariului mediu pe ţară pentru aceeaşi perioadă, dar nu poate depăşi 5,0. În cazul
cînd vechimea în muncă este mai mică de 60 de luni, coeficientul individual se determină
reieşind din timpul real lucrat şi nu poate depăşi 2,0.