Dreptul securității sociale.

Aspecte generale

Pentru a putea începe expunerea noțiunilor ce țin de dreptul securității sociale se cere a
da o definiție a dreptului de securitate socială. Prin urmare, securitatea socială reprezintă un
ansamblu de norme juridice, care reglementează această activitate, măsurile de protecție,
specificul lor și beneficiarii acestora. Rezultă de aici, că normele care reglementează relațiile
de securitate socială constituie ramura de drept, denumită sub forma de dreptul securității
sociale. Mai putem sublinia faptul că, această ramură a dreptului s-a desprins din dreptul
muncii, fiind o ramură de drept ce aparține dreptului public, nu dreptului privat. Astfel,
dreptul securității sociale include două componente, care reprezintă ansamblul raporturilor
juridice referitoare la: asigurarea socială și asistența socială.

Asigurările sociale cuprind: asigurarea de sănătate, dreptul la pensie, asigurările pentru

accidente de muncă și boli profesionale, prestațiile de maternitate, ajutorul de deces,
indemnizația de șomaj. De asemenea, în cadrul asigurărilor sociale intră și drepturile acordate:
invalizilor, văduvelor, veteranilor de război etc., cu titlu de prestații non contributive.
Asigurările sociale au și o serie de trăsături, și anume:

a) subiectele raportului de asigurare sunt: asiguratul (persoana fizică) și organizația de

asigurări prin organismele competente
b) conținutul raportului de asigurare socială este alcătuit din dreptul asiguratului la
primirea indemnizației de asigurări sociale și obligația instituției de asigurări de a plăti
indemnizația, totodată din obligația asiguratului de a plăti contribuția de asigurări
sociale și dreptul instituției de a pretinde plata contribuției
c) conținutul raportului de asigurare constă în furnizarea unor prestații ce reprezintă
venituri de înlocuire a câștigului profesional.

Asistența socială este reprezentată de un ansamblu, constituit conform Legii nr.

47/2006 ce privește sistemul național de asistență socială. Asistența socială este o componentă
a sistemului național de protecție socială, cuprinde servicii sociale și prestații sociale acordate
în vederea dezvoltării capacităților individuale sau colective pentru asigurarea nevoilor
sociale, creșterea calități vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială.
Noțiunea de sistem național de asistență socială înseamnă ansamblul de instituții și măsuri
prin care statul intervine pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori
permanente ale unor situații ce pot genera o excludere socială a persoanei, familiei, grupurilor
sau comunităților, conform art. 2 alin (1) din Legea nr. 47/2006. Dreptul la asistență socială se
acordă la cerere sau din oficiu, fiind garantat: cetățenilor români care au domiciliu sau
reședința în România, fără discriminare, cetățenilor altor state, apatrizilor sau oricărei
persoane care a dobândit o formă de protecție și care are domiciliul sau reședința în România,
în conformitate cu legislația română, inclusiv cu acordurile și tratatele la care România este
parte.

Acestea fiind spuse, se poate menționa că scopul securității sociale constă în

garantarea securității economice a persoanelor, în cazul în care se produce unul sau mai multe
dintre evenimentele recunoscute ca riscuri sociale, în cazul cărora statul acordă protecție,
astfel încât persoanele afectate să poată beneficia de mijloacele necesare pentru asigurarea
propriei subzistențe și a familiilor lor. Un sens mai amplu al scopului securității sociale este
acela de a suprima starea de nevoie a sărăciei absolute și diminuarea sau înlăturarea sărăciei
relative prin redistribuirea resurselor și asigurarea unui venit persoanelor afectate de
evenimente cunoscute ca riscuri sociale. Prin noțiunea de risc social se face referire la factorii
care sunt de natură să determine sărăcia sau excluderea persoanelor de pe piața munci. Acești
factori pot fi de natură fizică - pierderea sau diminuarea capacității de muncă din cauza unei
boli sau invalidități; de natură economică - imposibilitatea de a munci cauzată de lipsa
locurilor de muncă sau de altă natură - de exemplu maternitate. Riscurile sociale, cu titlu
exemplificativ sunt: boala, accidentul de muncă și bolile profesionale, invaliditatea,
maternitatea, sarcinile familiale, bătrânețea, decesul, protecția juridică a urmașilor, șomajul. În
ceea ce privește sărăcia absolută, aceasta este cea care împiedică realizarea nevoilor primare,
necesare vieții (de exemplu: hrană, îmbrăcăminte), iar în cazul sărăciei relative, ea este
definită la nivelul UE, iar ca persoana să fie considerată săracă trebuie sa îndeplinească 3
dintre cele 9 criterii, cum ar fi: incapacitatea de a face față cheltuielilor neprevăzute,
incapacitatea de a avea mese pe bază de carne cel puțin o dată la 2 zile, incapacitatea de a
încălzi suficient locuința etc. Concluzionând, sistemul de securitate socială, desemnează
mecanismele folosite de către stat pentru a repara consecințele păgubitoare produse persoanei
de evenimentele recunoscute ca riscuri sociale.

Principiile dreptului securității sociale.

În cadrul ramurii dreptului securității sociale să regăsesc două categorii de principii:

 I. Principii generale fundamentale ale sistemului dreptului care reprezintă idei de
bază ce se regăsesc la nivelul întregii legislații naționale. Ele reprezentând
principii ale întregului sistem de drept, regăsindu-se și în celelalte ramuri de
drept. Acestea sunt următoarele:
a) principiul asigurării bazelor legale de funcționare a statului
b) principiul libertății și egalității
c) principiul responsabilității
d) principiul echității și justiției
II. Principii proprii dreptului securității sociale, ce pot fi considerate următoarele:
a) Principiul egalității de tratament
b) Principiul universalității
c) Principiul asigurării obligatorii
d) Principiul finanțării de la bugetul statului a prestațiilor necontributive
e) Principiul indexării și compensării cuantumului prestațiilor

Izvoare ale dreptului securității sociale.

Izvoarele dreptului se împart în izvoare materiale și izvoare formale. Primele au în

vedere sursele, factorii de determinare și creare, iar prin izvoarele formale se înțelege forma
pe care izvoarele materiale o îmbracă în ansamblul lor. În dreptul securității sociale metoda de
reglementare este cea directă, anume prin legi. Acte normative ce au rang de lege și constituie
izvoare ale dreptului securității sociale sunt, de exemplu: Legea nr. 263/2010 privind sistemul
unic de pensii publice, Legea nr. 76/2002 ce reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj
și stimularea forței de muncă, Legea nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, Legea
nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul
sănătății, Legea nr. 197/2012 ce privește asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale,
precum și multe altele. În același timp, ordonanțele pot fi izvoare ale dreptului securității
sociale dacă reglementează relații de securitatea socială, aceasta fiind condiția ce trebuie să fie
îndeplinită. Au acest caracter, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind
concediile și indemnizația de asigurări sociale de sănătate, Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 67/2007 ce privește aplicarea principiul egalității de tratament dintre bărbați și femei în
cadrul schemelor profesionale de securitate socială, și alte asemenea. În mod excepțional și
hotărârile Guvernului pot fi izvoare ale dreptului de securitate socială, ele fiind emise în
vederea executării legii. Pe lângă normele naționale, izvoare ale dreptului de securitate socială
pot să fie și normele europene, convențiile și tratatele ratificate de România, la fel și
convențiile și acordurile bilaterale încheiate de România cu alte state decât cele europene.

Conceptul de stat al bunăstării (Welfare State).

Tot în această parte generală, consider că trebuie să se facă referire și la semnificația

de Welfare State sau stat al bunăstării care se referă la un tip de guvernare în care guvernul
național joacă un rol cheie în protecția și promovarea bunăstării economice și sociale ale
cetățenilor săi. Statul bunăstării se bazează pe principiile egalității de șanse, distribuirea
echitabilă a bogăției și responsabilitatea publică pentru cei care nu se pot folosi de prevederile
minime ale unei vieți bune. De-a lungul timpului, în literatura de specialitate s-au încercat tot
felul de definiții ale conceptului de Welfare State, dar fără a se ajunge la existența unei
definiții clare care să poată clarifica acest termen. În acest fel, apariția statului bunăstării este
văzută ca produs al sistemului mondial, al ordinii economice nou create, ce au dus la un
proces de interdependență între diferitele sisteme. În încercarea de a se căuta explicații ale
apariției statului bunăstării, s-a constatat că există diferențe între țări în ceea ce privește
efortul de a se asigura bunăstarea. Astfel, s-au conturat trei modele de stat al bunăstării:
modelul social-democrat, modelul conservator și modelul liberal.

1. Modelul social-democrat se bazează pe principiul universalității, caracteristica lui

principală constând în acoperirea cât mai cuprinzătoare a riscurilor. Pensiile sunt
destul de generoase și egale pentru cetățeni, de unde rezultă faptul că egalitarismul
este un alt principiu de bază al acestui model de Welfare State. Statul bunăstării
social-democrat dorește să atingă o egalitate la cele mai înalte standarde,
caracterizându-se prin nivele de cheltuieli sociale înalte, fiscalitate ridicată și o
protecție socială largă. La toate astea se adaugă un set de programe publice destul
de costisitoare, poate chiar cele mai costisitoare din lume și multă birocrație.
Drepturile indivizilor sunt atașate de cetățenia lor, iar ca state unde se regăsește
acest regim sunt Suedia, Danemarca, Norvegia.
2. Modelul conservator se definește prin aceea că există dorința predominantă de a
menține diferențele de statut social și de clasă. Aici asigurările sociale predomină,
în timp ce cele private sunt foarte slab dezvoltate. Redistribuirea veniturilor
urmărește sa mențină diferențele dintre clasele societății, iar diferența principală
dintre sistemul conservator și cel liberal și social-democrat este aceea că statul nu
este privit ca un mijloc secundar în cadrul acestui model, ci ca mecanismul
 primordial de asigurare și respectare a drepturilor sociale. Reprezentative pentru
acest model al statului bunăstării sunt Germania, Franța, Japonia.
3. Modelul liberal este predominat de mecanismele pieței libere și se caracterizează
prin asistența socială cu beneficii modeste, adresate în principiu celor cu venituri
mici ce depind de stat, dar posibilitatea de a accesa aceste drepturi sunt
reglementate cerințe destul de stricte. Urmarea este că tipul acesta de regim
restrânge domeniul drepturilor sociale și realizează o stratificare care se
caracterizează prin egalitatea în sărăcie a celor cu venituri mici. Marea Britania,
S.U.A, Canada, Noua Zeelandă sunt țări reprezentative pentru modelul liberal de
stat al bunăstării.

În concluzie, dreptul securității sociale este o ramură a dreptului public care, după cum
am observat s-a desprins din dreptul muncii și care beneficiază de o reglementare distinctă.
Fiind alcătuit din două elemente: asigurarea socială și asistența socială, definite pe scurt în
cele prezentate mai sus. De asemenea, principalul scop al securității sociale este cel ce
presupune garantarea securității economice a persoanelor, în cazul în care se produce unul sau
mai multe evenimente recunoscute ca riscuri sociale, în cazul cărora statul acordă protecție,
astfel încât persoanele afectate să poată beneficia de mijloacele necesare pentru asigurarea
subzistenței lor și a familiilor acestora. Pe lângă scop și definiție, am putut observa faptul că și
ramura dreptului societății, ca și celelalte ramuri de drept sunt guvernate de principii atât
generale, cât și speciale. De aceea, securitatea socială dispune de o varietate destul de mare în
ceea ce privește reglementarea în diferite acte normative, ce în principiu au valoare de lege. În
cuprinsul acestei lucrări, am încercat și o scurtă prezentare a conceptul de Welfare State, care
este un concept ce nu se bucură de definiții clare și explicații precise, beneficiind însă de tot
felul de definiții și abordări de a explica noțiunea realizate de diferiți autori, care au analizat
pe parcursul timpului evoluția și dezvoltarea statului bunăstării. Așa s-a ajuns la clasificarea
sistemului de stat al bunăstării în trei modele: modelul social-democrat, liberal și conservator,
care au anumite caracteristici ce le fac să se delimiteze destul de ușor unele de celelalte,
fiecare dintre ele având și state reper în care se poate observa aplicarea unuia dintre aceste
modele. Așadar, dreptul securității sociale este un domeniu destul de vast, cu particularitățile
sale, ce trebuie a fi studiate pentru a se putea înțelege acest sistem destul de complex, din
punctul meu de vedere, pentru că este un sistem ce vizează în principiu, fiecare persoană,
cetățean al unui stat și care desigur beneficiază la un moment dat de un tip de asigurare ce
face parte din sistemul securității sociale.
Bibliografie:

1. Dreptul securității sociale – suport de curs Universitatea Babeș-Bolyai, conf. univ. dr.
Felicia Roșioru
2. Suport curs – Alexandru Țiclea și Laura Georgescu
3. Dreptul Securității sociale – suport curs, Conf. dr. Septimiu Panainte
4. https://invatatiafaceri.ro/dictionar-financiar/statul-bunastarii