1.

Noțiunea dreptului protecției sociale – ca ramură de drept și ca

disciplină juridică.

Protectie provine de la latinescu <protectie_ ce semnifica

(aparare,grija)
Securitate semnifica(siguranta ,fapt de a fi ocrotit)
protectia sociala- este activitatea statului indreptat spre organizarea
proceului de dezvoltare ocolind si creind conditii.

2. Premisele istorice, evoluția sistemului de protecție socială din

Moldova. 
Istoria formării protecției sociale în Moldova a avut un caracter mai lent
în comparație cu alte țări, mai ales, cu țările europene. Timp de aproape
două milenii, din zorii creștinismului și până în secolului al XIX-lea,
asistența socială s-a practicat sub forma acțiunilor caritabile, patronate
de către Biserică sau inițiate de persoane private, fără intervenția
statului. În tot acest interval, asistența socială s-a practicat întro manieră
empirică, nefundamentată științific, mai puțin sistematică și coerentă,
concretizată în acțiuni spontane și izolate. O descriere a procesului
evolutiv a protecției sociale în Moldova a fost expusă de către
cercetătorii Rojco A. și Ciobanu E., care au analizat fenomenul cercetat
prin prisma celor mai importante evenimente ce s-au produs pe teritoriul
Moldovei, începând cu anul 1480 și finalizând cu data de 02 august
1940, data la care a fost creată Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească (R.S.S.M) și instituit Comitetul Norodnic al Asitenței
Sociale al R.S.S. Moldovenești, ulterior (la 26 martie 1940), reorganizat
în Ministerul Asistenței Sociale al R.S.S.M.

Totodată, autorii Romandaș N., Proca L. și Odinokaia-Negură I.

divizează evoluția protecției sociale din Moldova, prin prisma
elementelor sale constitutive (asistența socială și asigurarea socială), în
patru etape: perioada dominației Imperiului Rus (1812-1918), perioada
interbelică (1918-1940), când Basarabia își dezvoltă serviciile sociale în
componența României; perioada regimului comunist (după 1940),
perioada existenței Republicii Moldova ca stat suveran și independent
(după 1990

3. Tipologia riscurilor sociale: concept, conținut, clasificare.

Riscruile se imprt in :
 Economice-(ex.somaj)
 Fiziologic-(ex. Pierderea totata a acapacitatii de
munca,sarcina,moarte,batrinete..
 Democratice sociale-(ex,mame cu multiple copii)
 Fizice care se imoart in profesionale si extraprofesionale
 Riscuri asigurate si neasigurate.

4. Funcțiile protecției sociale.

Funcţiile protecţiei sociale le putem diviza în două categorii

mari: principale şi auxiliare.
 Din categoria funcțiilor principale fac parte;economică; socială;
politică; demografică, iar
 categoria celor auxiliare: de producţie, protectoare; organizatorică;
informativă; moral-ideologică.

Funcţia economică – vizează de nivelul de trai, venitul deplin sau

parţial sau de altă sursă de existenţă folosită în dependenţă de vârstă,
capacitatea de muncă, pierderea întreţinătorului. Acordarea unui venit
suplimentar în cazul apariţiei anumitor circumstanţe neprevăzute,
precum şi acordarea unui ajutor minimal material sau bănesc sunt de
mare folos persoanelor defavorizate
Funcţia politică permite statului „prin mijloace specifice protecţiei
sociale să realizeze direcţiile prioritate ale politicii sociale”să diminueze
tensiunile sociale provocate de discrepanţa dintre nivelul de trai al
reprezentanţilor diferitor categorii sociale”[19], „echivalând statutul
social al diferitor categorii de populaţie, prin crearea condiţiilor care ar
asigura o viaţă decentă fiecărui om
funcţiei sociale constă în: a.) restabilirea statutul social al invalizilor şi
altor pături vulnerabile a societăţii, care le-ar permite să se simtă membri
cu drepturi depline ai societăţiatii [21] b.) asistarea păturilor vulnerabile
a societăţii din contul mijloacelor bugetare şi extrabugetare (…) şi
crearea mecanismelor de reabilitare si resocializare a persoanelor
defavorizate

Funcţia demografică se exteriorizează prin influenţa sistemului de

protecţie socială asupra proceselor demografice – durata vieţii
populaţiei, reproducerea populaţiei, stimularea natalităţii, etc. – şi ca
rezultat asupra creşterii numărului populaţiei.

Funcţia de producţie (de muncă) rezultă din aceea că dreptul la

majoritatea tipurilor de protecţie socială este condiţionat de activitatea
de muncă, iar cuantumul plăţilor depinde de caracterul muncii şi
salariului.
Funcţia moral-ideologică. Întregul sistem de protecţie socială este
fundamentat pe principiul echităţii sociale, carităţii şi solidarităţii
sociale. Nu degeaba există părerea, conform căreia, despre nivelul de
civilizaţie a unei comunităţi, poţi judeca după atitudinea sa în privinţa
copiilor şi bătrânilor

Funcţia protectoare manifestată prin acordarea asistenţei şi asigurării

sociale cetăţenilor. Comunitatea îşi formulează obiectivul de a proteja
cetăţenii în situaţii dificile prin acordarea unui ajutor în rezolvarea
diverselor probleme (materiale, fizice, psihologice, de vârstă, etc.
De exemplu, în urma lichidării întreprinderii persoana a rămas fără loc
de muncă, iar statul, prin acordarea indemnizaţiei de şomaj, încearcă de
a minimaliza problemele materiale.
Funcția organizatorică. Normele dreptului protecţiei sociale
reglementează funcţionarea organelor de asigurare şi asistenţă socială[,
care sunt obligate să realizeze dreptul constituţional al cetăţenilor la
securitate socială.

5. Obiectul şi metoda de reglementare  a dreptului protecţiei

sociale. 

Obiectul de reglementare a dreptului protecției sociale –

„asamblează raporturile născute între cetăţeni (familii) şi stat,
reprezentat prin organele competente cu privire la stabilirea, acordarea
sau soluţionarea litigiilor în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale;

Obiectul de reglementare juridice este reprezentat de totalitatea relaţiilor

sociale care se formează în cadrul realizării sistemului de protecţie
socială. Aceste relaţii au ieşit de sub dependenţa cvasitotală de relaţiile
de muncă, fiindcă sistemul de protecţie socială este aplicabil şi altor
categorii de persoane, care nu calitatea de salariaţi, ceea ce face să nu
mai poată fi susţinută ideea existenţei unei poziţii juridice derivate
(accesorie) a relaţiilor sociale din domeniul protecţiei sociale, faţă de
relaţiile de muncă
Metoda de reglementare a dreptului protecţiei
sociale. Cuvântul metodă îşi regăseşte originea în
latinescul methodos, semnificând mod, stil, procedeu, sistem. Conform
DEX-ului, prin metodă desemnăm un procedeu sau ansamblu de
procedee folosite în realizarea unui scop.
Metoda de reglementare al dreptului protecţiei sociale reprezintă „o
totalitate de metode şi mijloace utilizate de legiuitor pentru o
reglementare mai eficientă a unui complex de raporturi sociale.
6. Sistemul dreptului protecţiei sociale.

Sistemul dreptul protecției sociale reprezintă un ansamblu de norme și

instituții juridice reunite obiectiv și structurate într-o anumită ordine în
conformitate cu specificul relațiilor sociale reglementate în partea
generală și partea specială.[30]
Partea generală a dreptului protecţiei sociale include normele care
exprimă scopul, obiectivele și principiile reglementării juridice,
drepturile și libertățile persoanelor în domeniul protecției sociale,
competența organelor centrale și locale de asigurare și asistență socială,
enumeră tipurile riscurilor sociale.
Partea specială este alcătuită din norme, care stabilesc condiţiile de
acordare a asigurării și asistenței sociale. Aceste norme grupate în
dependență de relațiile sociale reglementate formează două instituții
juridice: instituţia asigurărilor sociale şi instituţia asistenţei sociale.
Asigurările sociale, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale,
reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează raporturile
de colectare şi distribuire a fondurilor de asigurări sociale pentru plata
prestaţiilor de asigurări sociale, persoanelor asigurate, afectate de situaţii
de risc social.
Asistenţa socială, în calitate de instituţie a dreptului protecţiei sociale,
grupează ansamblul normelor juridice care reglează relaţiile sociale
născute între o persoană sau familie afectată de consecinţele economice
negative ale pierderii potenţialului fizic, statutului ocupaţional sau social
(boală, accident, dizabilitate, îmbătrânire, deces, maternitate, şomaj,
inadaptare socială etc.) şi organele competente, cu privire la acordarea
prestaţiilor şi/sau serviciilor sociale.

7. Delimitarea dreptului protecţiei sociale de alte ramuri de

drept.

Ramurile de drept fiind integrate într-un sistem se interferează şi se

condiţionează reciproc şi permanent. Într-o asemenea situaţie se află şi
dreptul protecţiei sociale El nu este izolat, ci se corelează cu alte ramuri,
în special cu dreptul constituţional, dreptul administrativ,  dreptul muncii
, dreptul financiar şi dreptul familiei .
Dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale. Drept
constituţional este ramura de drept care conţine norme fundamentale
pentru existenţa şi dăinuirea statului de drept, din care se inspiră
celelalte ramuri de drept, deci şi dreptul protecţiei sociale. Privite,
comparativ, dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale conţin atât
asemănări, cât şi deosebiri, dacă luăm în considerare criteriile de
delimitare. Într-o exprimare sintetică asemenea asemănări şi
deosebiri sunt: dacă în dreptul protecţiei sociale majoritatea raporturilor
au caracter patrimonial, în dreptul constituţional sunt dominante
raporturile nepatrimoniale; pe când subiectele raportului de drept
constituţional se află pe poziţii de subordonare, ca regulă, în dreptul
protecţiei sociale subiectele nu se află nici pe poziţie de egalitate, nici pe
poziţie de subordonare; normele dreptului constituţional ca şi normele
dreptului protecţiei sociale cer subiectelor sale o calitate specială — unul
dintre subiecte obligator trebuie să fie un organ de stat; majoritatea
normelor dreptului constituţional şi dreptul protecţiei sociale au caracter
imperativ; dreptul constituţional şi dreptul protecţiei sociale au sancţiuni
specifice.

Dreptul administrativ şi dreptul protecţiei sociale. Dreptul

administrativ este ramura de drept care reglementează raporturile sociale
născute în cadrul administraţiei publice sau, într-o altă formulare, ramura
de drept ce conţine normele care reglementează condiţiile realizării
puterii executive în stat.
Normele dreptului administrativ determină structura şi atribuţiile
organelor de asistenţă şi asigurare socială de nivel central şi local,
creând infrastructura organizaţională în cadrul căreia se realizează
protecţia socială.[33]

Tangenţa dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale rezultă nu numai

din aceea că până nu demult normele dreptului protecţiei sociale
constituiau o instituţie a dreptului muncii, dar şi din faptul că în prezent
calitatea de subiect al raporturilor de muncă, constituie o condiţie a
apariţiei celor de protecţie socială. Corelaţia acestor două ramuri de
drept se manifestă prin următoarele:
 1. În domeniul asigurărilor sociale existenţa unor raporturi de
muncă condiţionate de existenţa unui contract individual de
muncă constituie o condiţie al dobândirii statutului de
contribuabili, atât angajatului, cât şi angajatorului, oferindu-i
primului calitatea de asigurat al sistemului public de asigurări
sociale şi dreptul de a beneficia de toate prestaţiile de asigurări
sociale.[39]
2. Calitatea de subiect al raporturilor de muncă constituie temei
pentru acordarea prestaţiilor sociale pentru persoanele care
beneficiază de concediile sociale prevăzute în capitolul IV
art.123-127 din Codul Muncii – concediul medical plătit,
concediul de maternitate, concediul parţial plătit pentru
îngrijirea copilului, concediul suplimentar neplătit pentru
îngrijirea copilului în vârstă de la 3 la 6 ani, concediile pentru
salariaţii care au adoptat copii nou-născuţi sau i-au luat sub
tutelă.[40]
3. Conform art.196 din Codul Muncii beneficiază de toate
garanţiile sociale prevăzute de legislaţie salariaţii (familia sa)
în caz de vătămare a sănătăţii sau deces cauzat de un accident
de muncă sau boală profesională.
4. Convenţiile colective (în calitate de izvoare specifice dreptului
muncii) pot cuprinde clauze prin care se acordă salariaţilor
drepturi suplimentare de asistenţă socială[45]; iar izvoarele
internaţionale ale dreptului muncii şi dreptului protecţiei
sociale deseori sunt comune. De exemplu, Convenţia OIM
nr.117/ 1962 cu privire la obiectivele şi normele de bază ale
politicii sociale

Dreptul civil – dreptul protecţiei sociale. Dreptul civil constituie

dreptul comun pentru dreptul muncii şi dreptul protecţiei sociale. Având
în vedere că unii beneficiari ai protecţiei sociale sunt încadraţi în câmpul
muncii, ei rămân subiecţi ai raporturilor juridice de muncă; iar normele
dreptului civil sunt aplicabile în materia condiţiilor de validitate şi de
nulitate a contractului de muncă încheiat de pensionari, invalizi şi
contractului de asigurare socială; în materia răspunderii civile a
persoanelor încadrate în muncă, când fapta cauzatoare de prejudiciu nu
este infracţiune.
Dreptul procesual civil – dreptul protecţiei sociale
Într-o formulare concisă, corelaţia dintre dreptul protecţiei sociale şi
dreptul procesual civil a fost exprimată, în literatura de specialitate,
astfel: „Dreptul procesual reprezintă tocmai cealaltă faţă a dreptului
material, aspectul său sancţionator care, evident intervine numai în caz
de nevoie. Dreptul material ar fi ineficace dacă, pe calea procesului civil,
nu s-ar asigura realizarea lui şi, tot astfel, procesul civil ar fi de
neconceput fără existenţa unui drept material pe care să-1 apere şi să-1
valorifice.”
Se aplică normele dreptului procesual civil în situaţiile când „persoana
care se consideră vătămată într-un drept al său nu este mulţumită de
răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a primit nici un răspuns în
termenul prevăzut de lege” de la organul de asigurare/asistenţă socială
ierarhic superior. În acest caz el este în drept „să sesizeze, timp de 30
zile, instanţa de judecată,” dând naştere raporturilor procesuale apărute
între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată, reglementate prin art.277-
278 din Codul de procedură civilă.[47]
Dreptul familiei – dreptul protecţiei sociale. Dreptul familiei este
ramura care reglementează raporturile personale şi patrimoniale ce
izvorăsc din căsătorie, rudenie, adopţie şi raporturile asimilate de lege
sub anumite aspecte, cu raporturile de familie, în scopul ocrotirii şi
întăririi familiei.

8. Noţiunea și specificul izvoarelor dreptului protecţiei sociale

. Actele internaţionale
. Acordurile bilaterale în domeniul protecţiei sociale.
Constituţia Republicii Moldova
Legile şi actele subordonate legii
Hotaririle(

9. Noțiunea și caracterizarea principiilor generale ale dreptului

protecției sociale.
principiile dreptului protecţiei sociale – „ideile de bază, care
determină esenţa şi conţinutului dreptului protecţiei (securităţii)
sociale, indicând direcţiile de dezvoltare, precum şi implementarea
lui în practica juridică.”[5]
Principiile dreptului protecţiei sociale sunt formulate în dependenţă de
următoarele criterii: destinaţie; accesibilitate; bunăvoinţă; umanitate;
prioritatea acordării serviciilor sociale persoanelor care nu au atins
majoratul, celor care se află într-o situaţie grea; confidenţialitate;
tendinţă profilactică.
după sfera de acţiune principiile de drept se clasifică:

 principii generale – comune pentru toate ramurile de drept ;

 principii interramurale – comune pentru doua sau mai multe
ramuri de drept ;
 principii ramurale –specifice numai unei ramuri de drept ;
 principii intraramurale – specifice numai unor instituţii ale
unei ramuri de drept.

 Principiile dreptului protecţiei sociale sunt formulate în dependenţă

de următoarele criterii: destinaţie; accesibilitate; bunăvoinţă;
umanitate; prioritatea acordării serviciilor sociale persoanelor care
nu au atins majoratul, celor care se află într-o situaţie grea;
confidenţialitate; tendinţă profilactică.
Asemeni altor ramuri de drept, dreptul protecției sociale se
fundamentează pe următoarele principii generale ale dreptului:
  Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului – principiu
dedus din Constituția Republicii Moldova, care constituie premisa
existentei statului de drept și legalității.
 În principiul libertăţii și egalității fundamentele vieții sociale,
libertatea și egalitatea își găsesc expresia lor juridică. Nu poate
exista egalitate decât între oameni liberi, iar libertatea nu poate
exista decât între oameni a căror egalitate este consfințită juridic.
Egalitatea privește echilibrul vieții sociale, iar libertatea privește
capacitatea oamenilor de a acționa fără opreliști, dar astfel încât,
prin exercitarea drepturilor proprii sa nu fie vatamane drepturile
altora.
Libertatea este una singura, însa căile și formele de manifestare a
libertății sunt numeroase și le corespund diverse drepturi ale
individului prevăzute în Constituție, cum ar fi: libertatea de opinie;
libertatea de religie; libertatea de exprimare, etc.
 Conform principiului responsabilităţii fiecare persoană poartă
răspundere pentru consecințele negative care au fost provocate de
faptele săvârșite ilicit..
 Principiul echitații și justiției. Cuvîntul echitate vine de la
latinescul aequitas care înseamnă: potrivire, dreptate, cumpătare.
Acțiunea principiului echitații trebuie să privească atât activitatea
legiuitorului – în elaborarea actelor normative -, cât si activitatea de
interpretare și aplicare a dreptului de către organele care aplica legea.
Justiția reprezintă acea stare generala a societății care se realizează
prin asigurarea pentru fiecare individ în parte și pentru toți împreună a
satisfacerii drepturilor și intereselor legitime

10. Principiile ramurale ale dreptului protecției sociale.

Principiile ramurale ale dreptului protecţiei sociale exprimă într-o formă

concentrată esenţa, scopul, sarcinile şi funcţiile principale ale acestei
ramuri de drept, reprezentând un centru care dirijează într-un mod
specific întregul sistem de protecţie socială, influenţând nu numai asupra
structurii sistemului, ci şi asupra metamorfozelor lui.

Principiul egalităţii. Conceptul „egalitate” provine de la cuvântul

latin aequalitas, ceea ce înseamnă egal; nediferenţiat; identic.
Egalitatea se materializează juridiceşte prin art.1 din Declaraţia
Universală a Drepturilor Omului, art.3 din Pactele internaţionale din
1966, art.12 din Carta Socială Europeană revizuită,] art. 16 din
Constituţie,]etc. Din aceste reglementări observăm că „ideea egalităţii”
capătă viabilitate la nivel subiectiv, fiind consacrată ca drepturi şi
libertăţi fundamentale.
Conform principiu egalităţii „cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în
faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate,
origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau
de origine socială” şi pot participa în egală măsură la viaţa politică,
economică, socială şi culturală. Egalitatea priveşte toate drepturile,
indiferent de domeniul de activitate şi actul normativ care le consacră
Principiul universalităţii. Conceptul „universalitate” provine de la
latinescul universalitas, ceea ce înseamnă totalitate, generalitate;
universalism.
Găsindu-şi consfinţire în art.25 din Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului şi art.47 din Constituţie, principiul universalităţii validează
ideea că fiecărui om trebuie să i se garanteze un „trai decent, care să-i
asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana,
îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale
necesare şi cuprinde în cercul „beneficiarilor protecţiei sociale , pe lângă
cetăţenii Republicii Moldova, persoanele străine şi apatrizii.
Principiul diferenţierii condiţiilor care generează dreptul la
protecţie socială. Complexitatea şi multitudinea raporturilor din
domeniul protecţiei sociale reflectă diversitatea circumstanţelor care le-
au condiţionat. Protecţia socială nu poate ignora aşa factori precum
vârsta, sexul, condiţiile în care a fost prestată munca, starea sănătăţii,
starea familială etc. şi care, de cele mai multe ori, determină
incapacitatea parţială sau totală de muncă.
Finanţarea protecţiei sociale din bugetul asigurărilor sociale de stat şi
din bugetul de stat. Acest principiu este consacrat în art.11-12
din Legea privind sistemul public de asigurări sociale[26], conform
căruia „veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat provin din
contribuţii de asigurări sociale, transferuri din bugetul de stat” şi sunt
menite să „acopere contravaloarea prestaţiilor de asigurări sociale din
sistemul public

11. Principiile intraramurale ale dreptului protecției sociale

 principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi

garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
 principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la
sistemul public – contribuabili şi beneficiari – un tratament
nediscriminatoriu în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile
prevăzute de lege;
 principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform
căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi
reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea,
limitarea sau înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
 principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi
juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul
public, iar drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ
îndeplinirii obligaţiilor;
 principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de
asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de
persoanele fizice şi juridice participante la sistemul public, iar
în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite se exercită
drepturile de asigurări sociale;
 principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări
sociale realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce
revin sistemului public;
  principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se
administrează de sine stătător

12. Noțiunea și particularitățile raporturilor juridice de

protecție socială.

Prin raporturi juridice de protecţie socială desemnăm relaţiile născute

odată cu survenirea riscurilor sociale în domeniul asigurării sau
asistenţei sociale, între stat, reprezentat de organele sale competente şi
persoanele în etate, incapabile de muncă sau alte categorii de persoane
care necesită protecţie socială.
Din cele expuse rezultă că din punct de vedere structural raporturile
juridice de protecție socială conexează trei elemente: subiecții;
conținutul și obiectul.
13. Subiecții raporturilor de protecție socială.

Subiecţii raporturilor de protecţie socială sunt participanţii la aceste

raporturi, deţinători ai capacităţii juridice la un anumit tip de asigurare
sau asistenţă socială.[1] Raporturile de protecţie socială sunt raporturi
bilaterale, în care pe de o parte, unul dintre subiecte totdeauna
este statul în persoana unor organe competente, iar pe de altă parte este
persoana fizică, precum şi familia sa.

Orice raport juridic are întotdeauna cel puţin doi subiecţii: unul

activ şi altul pasiv. Subiectul activ este acela, care are facultatea de a
pretinde ceva. Subiectul pasiv poartă obligaţia corespunzătoare
pretenţiei. Cel mai des însă, fiecare dintre subiecţii este în acelaşi timp şi
activ şi pasiv

14. Clasificarea și caracterizarea raporturilor juridice de

protecție socială.
Criteriul principal în baza căruia raporturile juridice de protecţie socială
sunt clasificate este caracterul şi scopul raporturilor, conform căruia
deosebim raporturi: materiale, procesuale, procedural
Raporturile materiale în formă bănească (directe) după felul
prestaţiei se clasifică în raporturi: de achitare a pensiilor (pentru limită
de vârstă; de invaliditate; de urmaş; pentru unele categorii de cetăţeni;
pentru vechime în muncă [25][ de achitare a
indemnizaţiilor (indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă
cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă

Raporturile procedurale reprezintă „raporturile de constatare a faptelor

juridice, care permit de a stabili un tip de asigurare sau asistenţă
socială,” „sunt relaţiile născute în urma manifestării voinţei persoanei
sau reprezentantului, care anunţă organul de asigurare socială despre
dorinţa de a-i fi acordat un tip de asigurare socială – pensie,
indemnizaţie etc

raporturile procedurale sunt clasificate în dependenţă de următoarele

criterii: după rolul lor; după subiecte; după termen.
După rolul lor, raporturile juridice procedurale se împart în:

1. a) de constatare – determinarea componenţei juridice ce dă

naştere raportului, examinarea cererii, circumstanţelor şi
actelor prezentate de potenţialul beneficiar al asigurării
sociale;
2. b) de stabilire – emiterea hotărârii de stabilire a unei forme de
asigurare socială sau refuzul stabilirii asigurării sociale.

După subiecte raporturile juridice procedurale sunt stabilite

între cetăţeni (familii) şi:

1. a) organele de asigurare/asistenţă socială în legătură cu

acordarea sau refuzul de acordare a unei forme de
asigurare/asistenţă socială;
 2. b) instituţiile medicale – în legătură cu necesitatea stabilirii
ajutorului medical;
3. c) organele ierarhic superioare de asigurare/asistenţă
socială – în legătură cu stabilirea indemnizaţiile unice.[37]

După termen raporturile procedurale pot fi divizate în:[38]

 premergătoare fiind raporturile apărute cu privire la

constatarea şi stabilirea dreptului la asigurare/ asistenţă
socială, care odată cu emiterea deciziei de către organul
competent se transformă în raporturi materiale.
 concomitente sunt raporturile procedurale existente paralel cu
cele materiale, prin care beneficiarul este obligat să prezinte
documentele care confirmă dreptul la un tip de prestaţie
socială.”
 de modificare (transformare) sunt raporturile procedurale
existente paralel cu cele materiale, prin care beneficiarul unui
tip de prestaţie socială,

Raporturile procesuale reprezintă raporturi juridice, reglementate de

normele dreptului administrativ şi dreptului procesual civil, apărute între
cetăţeni şi organele de asigurare socială ierarhic superioare/ instanţa de
judecată în privinţa examinării şi soluţionării litigiilor în domeniul
protecţiei sociale.
Raporturile procesuale după subiecte se clasifică în:

1. a) apărute între cetăţeni (familii) şi organele ierarhic

superioare de asigurare/ asistenţă socială, care cad sub
incidenţa normelor dreptului administrativ.
2. apărute între cetăţeni (familii) şi instanţa de judecată.[46]

În situaţia când „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său

nu este mulţumită de răspunsul primit la cererea prealabilă sau nu a
primit nici un răspuns în termenul prevăzut de lege, este în drept să
sesizeze, timp de 30 zile, instanţa de contencios administrativ
competent.” 
 15. Noţiunea asigurărilor sociale. Garantarea și exercitarea
dreptului la asigurări sociale.

În sensul prezentei legi 489 din 1998 , următoarele noţiuni

semnifică:
asigurări sociale – sistem de protecţie socială a persoanelor
asigurate, constînd în acordarea de indemnizaţii, ajutoare, pensii, de
prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea capacităţii de
muncă şi de alte prestaţii, prevăzute de legislaţie;
Dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în
condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări sociale.

Categorii de persoane asigurate obligatoriu. În sistemul public, sînt

asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
1) persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual
de muncă;
2) persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este
numită la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe
durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sînt asimilate, în
condiţiile prezentei legi, cu cele ale persoanei prevăzute la pct.1);
3) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4
salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în una din situaţiile
următoare:
a) este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate
comercială cu care nu a încheiat contract individual de muncă;
b) este manager cu contract de management;
c) este membru al unei asociaţii familiale;
d) este autorizată să desfăşoare activitate independentă;
e) este angajată în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul
acesteia;
f) este membru de cooperativă meşteşugărească;
 g) desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are
încheiat contract individual de muncă;
h) a atins vîrsta de 16 ani şi nu întîmpină restricţii în asigurarea
obligatorie conform prezentei legi;

4) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3

salarii medii lunare pe economie şi se regăseşte în una din situaţiile
următoare: 
b) desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau
activitate privată în domeniul forestier;
c) este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de
asociere din agricultură;

17Principiile organizării și funcționării sistemului public de

asigurări sociale.

istemul public de asigurări sociale (denumit în continuare sistem

public) se organizează şi funcţionează avînd ca principii de bază:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi
garantează sistemul public bazat pe aceleaşi norme de drept;
b) principiul egalităţii, care asigură tuturor participanţilor la sistemul
public – contribuabili şi beneficiari – un tratament nediscriminatoriu în
ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul solidarităţii sociale, inter şi intrageneraţii, conform
căruia participanţii la sistemul public îşi asumă conştient şi reciproc
obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau
înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi
juridice au, conform legii, obligaţia de a participa la sistemul public;
drepturile de asigurări sociale se exercită corelativ îndeplinirii
obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări
sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice
şi juridice participante la sistemul public; drepturile de asigurări sociale
se cuvin pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite;
 f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări sociale
realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin sistemului
public, conform legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul public se
administrează de sine stătător, pe baza legii.
18 Asigurarea socială pe bază de contract individual.
Asigurarea socială în condițiile acordurilor și convențiilor
internaționale.

1) În sistemul public se pot asigura pe bază de contract individual,

în condițiile prezentei legi, categoriile de persoane care nu se regăsesc în
situațiile prevăzute la art. 4 și/sau nu sunt menționate în anexa nr. 1.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) se pot asigura pe bază de
contract individual încheiat anual cu Casa Națională, după cum urmează:
a) persoanele fizice – cu începere din anul 1999;
b) persoanele fizice proprietari sau arendași de terenuri agricole
care lucrează terenul în mod individual – cu începere din anul 2009.
(3) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (2), plata contribuției de
asigurări sociale se face pentru fiecare an în sumă fixă anuală (taxa fixă
anuală) în mărimea prevăzută în legea bugetului asigurărilor sociale de
stat pentru anul în care este încheiat contractul.
(4) Perioada pentru care au fost plătite contribuții de asigurări
sociale în baza contractului individual încheiat cu Casa Națională
constituie perioadă asigurată care se include în stagiul de cotizare pentru
stabilirea pensiei pentru limită de vârstă și a ajutorului de deces.

19Bugetul asigurărilor sociale de stat

. ) Bugetul asigurărilor sociale de stat face parte integrantă din
bugetul public naţional şi se administrează independent de alte bugete
componente ale bugetului public naţional.
(2) Bugetul asigurărilor sociale de stat se elaborează, se aprobă şi
se administrează în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile
prevăzute de Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale
nr.181/2014.
 20Casa Națională de Asigurări Sociale.

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) este o instituţie publică

autonomă, de nivel naţional, cu personalitate juridică, care
administrează şi gestionează sistemul public de asigurări sociale în
Republica Moldova. Sediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale este
Municipiul Chişinău, str. Tudor Gheorghe –3.[18]
 CNAS activează în baza Statutul elaborat în baza prevederilor Legii
privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie
1999[19] şi aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.
739 din 25 iulie 2000.[20]
Prin Statutul CNAS se stabilesc atribuţiile preşedintelui Casei Naţionale,
ale Consiliului de Administraţie, precum şi modul de organizare şi
funcţionare al Casei Naţionale şi al caselor teritoriale.
În activitatea sa CNAS se călăuzeşte de prevederile Constituţiei
Republicii Moldova, legilor, hotărârilor Parlamentului Republicii
Moldova, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărârilor si
dispoziţiilor Guvernului Republicii Moldova, altor acte normative de
domeniu, strategiei de protecţie socială a populaţiei, normelor
internaţionale de drept din domeniul protecţiei sociale, precum şi
de Statutul ei propriu.
Casa Naţională de Asigurări Sociale, prin intermediul Trezoreriei de Stat
a Ministerului Finanţelor, gestionează bugetul asigurărilor sociale de stat
(BASS), care este format din fonduri de asigurări sociale, al căror mod
de constituire şi funcționare se stabileşte de legislaţie.[21] Veniturile
BASS provin din contribuţii de asigurări sociale, din transferuri din
bugetul de stat şi din alte venituri,[22] care sunt distribuite pe fonduri
speciale, instituite în acest scop.
Conform prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale,
CNAS exercită funcţii: de acumulare (pe baza codului individual de
asigurări sociale) și de distribuire a mijloacelor financiare provenite din
achitarea de către asiguraţi şi asiguratori a contribuţiilor de asigurări
sociale de stat.

Activitatea CNAS este supravegheată de către Consiliul de

Administraţie, care este un organ colegial format din 12 persoane
(preşedinte şi 11 membri), reprezentanţi ai Guvernului, Patronatului,
Sindicatelor şi ai organizaţiilor de pensionari, înaintaţi în funcţia de
membri pe principiul de proporţionalitate.

Sistemul public de asigurări sociale de stat este parte integrantă a

sistemului de protecţie socială, avînd ca obiectiv principal garantarea
unui venit persoanelor asigurate prin acordarea unor prestaţii în caz de
aflare a acestora în imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale la
survenirea anumitor riscuri sociale: bătrâneţe, dizabilitate, pierdere a
întreţinătorului, şomaj, incapacitate temporară de muncă, maternitate,
etc.

21Atribuțiile Casei Naționale de Asigurări Sociale.

Atribuțiile principale ale CNAS sunt următoarele:

 promovarea unei politici coerente şi complexe în domeniul

asigurărilor sociale;
 elaborarea propunerilor pentru determinarea direcţiilor
strategice în activitatea CNAS şi pentru elaborarea proiectului
anual al bugetului asigurărilor sociale de stat;
 crearea, implementarea, exploatarea si dezvoltarea Sistemului
Informațional Național (S.I.N.) pentru toate nivelurile CNAS ;
 stabilirea unor relații reciproce cu sistemele informaționale ale
altor organizații în cadrul S.I.N. „Populația si asigurarea
sociala”;
 asigurarea funcţionării Registrului de stat al evidenţei
individuale în sistemul public de asigurări sociale, conform
Regulamentului cu privire la Registrul de stat al evidenţei
individuale în sistemul public de asigurări sociale, aprobat de
Guvern;
  asigurarea evidenţei individuale la nivel naţional a tuturor
contribuabililor in bugetul asigurărilor sociale de stat în baza
codului personal de asigurări sociale (C.P.A.S.) şi colaborarea
în această ordine de idei cu Inspectoratul Fiscal Principal de
Stat;
 analiza necesităţilor condiţionate de efectuarea reformei
sistemului de asigurări sociale şi întreprinderea măsurilor de
implementare a reformei;
 atribuirea codului personal de asigurări sociale si tinerea
evidentei drepturilor si obligațiilor ce țin de asigurările sociale
la nivel național si local;
 certificarea anuala a stagiului de cotizare pentru fiecare
asigurat;

caracterului confidenţial al acesteia;

 primirea, controlul şi prelucrarea, în termenele stabilite, a

declaraţiilor privind evidenţa individuală a asiguraţilor şi a
declaraţiilor de asigurare;
 organizarea procesului de colectare şi virare a contribuţiilor de
asigurări sociale şi alte tipuri de contribuţii, potrivit
dispoziţiilor legale în vigoare şi codului individual de
asigurare socială;
 exercitarea controlului general asupra aplicării dispoziţiilor
legale de către structurile sale teritoriale, precum şi de
persoanele juridice şi fizice cărora le revin drepturi şi obligaţii
ce decurg din legislaţia în vigoare;
 efectuarea la timp si in mărimile stabilite a plații pensiilor,
compensațiilor si indemnizațiilor din bugetul asigurări lor
sociale de stat, precum si a celor din bugetul de stat, plata
cărora se efectuează prin CNAS;
 organizarea, îndrumarea si controlul activității de expertiză
medicală şi de recuperare a capacităţii de muncă, inclusiv
asupra procesului de eliberare a certificatelor de concediu
medical;
  pregătirea şi prezentarea dărilor de seamă periodice privind
rezultatele activităţii semestriale si anuale, efectuarea şi analiza
periodică a procesului de plată a pensiilor, compensaţiilor şi
indemnizaţiilor în vederea perfecționării acestuia şi utilizarea
datelor pentru analiza situaţiei social-economice în sistemul
asigurărilor sociale de stat;
 organizarea tratamentului baleneo-sanatorial, odihnei
asiguraţilor şi copiilor lor, aprobarea anuală a criteriilor de
acordare a biletelor de tratament baleneo-sanatorial şi odihnă,
precum şi a nivelului cotei individuale de participare a
asiguraţilor;
 elaborarea,argumentarea şi furnizarea datelor necesare pentru
elaborarea bugetului asigurărilor sociale de stat;

22Contribuțiile de asigurări sociale.

1) În sistemul public sînt contribuabili, după caz:

a) asiguraţii care datorează contribuţii de asigurări sociale;
b) angajatorii; 
b1) angajatorii din domeniul transportului rutier de persoane în
regim de taxi;
c) persoanele juridice asimilate, în condiţiile prezentei legi,
angajatorului, la care îşi desfăşoară activitatea asiguraţii prevăzuţi la art.
4 pct. 2); 
c1) persoanele care exercită independent profesiunea de medic în
una dintre formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de
Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995;
c2) liber-profesioniștii ce practică activitate în sectorul justiției;
d) persoanele care încheie contract de asigurare;
f) rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației care au
calitatea de angajatori.
 (2) Cotele de contribuţii de asigurări sociale sînt diferenţiate în
funcţie de condiţiile de muncă normale sau speciale.
(3) Categoriile de plătitori și de asigurați, cotele de contribuții de
asigurări sociale de stat obligatorii, baza de calcul al acestora și
termenele de virare la bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și
tipurile prestațiilor sociale asigurate sînt prezentate în anexa nr. 1 la
prezenta lege.
(31) Pentru determinarea faptului dacă persoanele indicate la pct.
1.5 din anexa nr. 1 desfășoară activitate în proporție de cel puțin 95%
din activitățile stipulate în grupele 01.1–01.6 din Clasificatorul
activităților din economia Moldovei se calculează raportul dintre suma
venitului obținut din activitățile respective și suma venitului din
activitatea operațională înregistrată în evidența contabilă. În acest caz,
ambii indicatori ce țin de mărimea venitului obținut se determină pe
perioada de gestiune.
(32) Din tariful contribuției de asigurări sociale de stat obligatorii
prevăzut pentru angajatorii din agricultură specificați la pct. 1.5 din
anexa nr. 1, cota de 6% la fondul de salarizare și la alte recompense se
virează la bugetul asigurărilor sociale de stat prin transferuri de la
bugetul de stat.
 (4) Contribuția de asigurări sociale de stat obligatorie în sumă fixă
anuală (taxa fixă anuală) se aprobă anual prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat.

 
23 Noţiuni generale privind stagiul de cotizare.

1) În sistemul public, stagiul de cotizare însumează toate perioadele

contributive.
(2) Perioadele necontributive ale asiguratului asimilate stagiului de
cotizare sînt:
a) perioada de îndeplinire a serviciului militar în termen sau cu
termen redus;
 b) perioada de îngrijire a unui copil pînă la vîrsta de 3 ani de către
unul din părinţi sau de tutore în caz de deces al ambilor părinţi;
c) perioada în care asiguratul a beneficiat de indemnizaţie pentru
incapacitate temporară de muncă, de ajutor de şomaj, de alocaţie pentru
integrare sau reintegrare profesionala.
 Stagiul de cotizare se exprimă în ani.

24Elementele stagiului de cotizare. 

(1) Se stabileşte stagiul complet de cotizare de 34 de ani: pentru

bărbaţi începînd cu 1 iulie 2018, iar pentru femei începînd cu 1 iulie
2024, conform eşalonării prevăzute în tabelul nr. 5.
Tabelul nr. 5
De la 1 iulie Stagiul complet de cotizare
Bărbaţi Femei
2017 33 ani 6 luni 30 ani 6 luni
2018 34 ani 31 ani
2019 34 ani 31 ani 6 luni
2020 34 ani 32 ani
2021 34 ani 32 ani 6 luni
2022 34 ani 33 ani
2023 34 ani 33 ani 6 luni
2024 34 ani 34 ani
 
(2) Se stabileşte stagiul special de cel puţin 10 ani atît pentru
bărbaţi, cît şi pentru femei, realizat în condiţii deosebite de muncă
conform art. 41 alin. (21), cu condiţia realizării unui stagiu complet de
cotizare prevăzut în tabelul nr. 5.
(3) Stagiul special se include la determinarea dreptului la pensie cu
condiţia că persoanele specificate la alin.(2) au fost ocupate în aceste
lucrări ziua completă de muncă.
25.Noţiunea şi elementele vechimii în muncă

Vechimea în muncă reprezintă…

… însumarea tuturor perioadelor în care salariatul a desfășurat o muncă
sau o altă activitate social-utilă (M. Zaharov, E. Tucikova)
O alta defenitie este durata de timp în care se efectuează o muncă sau
altă activitate social-utilă de către un salariat, deoarece în cazul dat are
importanţă anume faptul, că vechimea în muncă nu este o categorie
pasivă, ci o categorie activă, dispunând de particularităţi dinamice (timp,
durată, perioadă Noțiunea vechime în muncă se utilizează:
la stabilirea perioadei de timp în care angajaţii au dreptul de a solicita
plata drepturilor care li se cuvin conform contractelor individuale de
muncă.
la determinarea sporului de vechime – în sistemele de salarizare care
încă îl mai aplică.
la acordarea concedii de odihnă anual
la derularea diferitelor proceduri administrative legate, spre exemplu, de
dovedirea experienţei într-o anumită meserie/ profesie/ specialitate.
Vechimea în muncă
cantitativ
Prezintă particularitățile dinamice (durata, perioada, timpul) în care a
fost prestată activitatea de muncă sau o activitate social-utilă.
calitativ
oglindește caracterul, conținutul şi condiţiile în care se prestează o
muncă sau o activitate social utilă.

26. Dreptul la pensie .Categorii de pensii.

 Dreptul la pensie îl au asiguraţii domiciliaţi în Republica Moldova,
precum şi persoanele care, la data stabilirii pensiei, nu au calitatea de
asigurat, dar îndeplinesc condiţiile prevăzute de prezenta lege. El se
exercită, în condiţiile legii, prin sistemul public de asigurări contra
riscurilor sociale reprezentate de pierderea capacităţii de muncă (datorită
vîrstei înaintate, invalidităţii) sau de pierderea susţinătorului.
Categoriile de persoane care sînt asigurate obligatoriu, prin efectul
legii, sînt specificate în Legea privind sistemul public al asigurărilor
sociale.
Agricultorii au dreptul la pensie în condiţiile prezentei legi. (Legea
156 privind pensile de asigurări sociale de stat)
Persoanele asigurate în baza contractului individual de asigurare
încheiat cu Casa Naţională de Asigurări Sociale au dreptul la pensie în
condiţiile prezentei legii.
Dreptul la pensie este imprescriptibil.
 Categoriile de pensii
În sistemul public, se acordă următoarele categorii de pensii:
a) pensie pentru limită de vîrstă;
b) pensie de invaliditate;
c) pensie de urmaş
d)pensie speciala.
e) pensia anticipată pentru limită de virstă.

27. Stabilirea pensiei.

Organele care efectuează stabilirea şi plata pensiilor
Pensiile se stabilesc şi se plătesc de către organele de asigurări
sociale.
Organele de asigurări sociale au dreptul de control asupra
autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de muncă şi venitul asigurat,
eliberate de organele abilitate.
Modul de organizare a activităţilor privind stabilirea şi plata
pensiilor se stabileşte de Guvern.

Solicitarea pensiei
 Pensia se acordă la cererea persoanei care a obţinut dreptul la
pensie, a tutorelui (curatorului) acesteia.
Cererea de pensionare şi actele necesare se depun la organul
teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului, unde se
înregistrează în mod obligatoriu.
Acordarea drepturilor la pensie sau respingerea cererii de
pensionare se face prin decizie, emisă de organul teritorial de asigurări
sociale şi semnată de conducătorul acestuia, în termen de 15 zile de la
data depunerii cererii cu toate actele necesare.
Pentru stabilirea pensiei persoanei deţinute într-o instituţie
penitenciară care anterior nu a beneficiat de pensie, administraţia
instituţiei respective va aduna actele necesare, inclusiv cererea de
pensionare, prezentate de deţinut, va legaliza semnătura acestuia pe
cererea respectivă şi va expedia setul de acte în termen de 5 zile
organului teritorial de asigurări sociale în a cărui rază se află instituţia
penitenciară.
Decizia cu privire la respingerea cererii de pensionare şi motivul
respingerii se expediază solicitantului în termen de 5 zile de la data
emiterii.

 Termenele de acordare a dreptului la pensie

(Pensia pentru limită de vîrstă se stabileşte pe viaţă.
Pensia de invaliditate se stabileşte pe perioada cît durează
invaliditatea, confirmată de C.E.M.V.
Pensia de urmaş se stabileşte pe perioada îndeplinirii condiţiilor
prevăzute la art.25.
( Articolul 25. Persoanele care au dreptul la pensie de urmaş
(1) Se stabileşte pensie de urmaş:
a) copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în
instituţii de învăţămînt de zi (secundar, mediu de specialitate şi
superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani;
b) soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului susţinătorului
sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare
prevăzută sau a fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate, a avut cel
puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;
 c) soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în
îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele
de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea
copilului pînă la vîrsta de 3 ani.)

Se stabilesc următoarele termene de acordare a drepturilor la pensie în

funcţie de categoria pensiei solicitate:
a) la pensia pentru limită de vîrstă - de la data îndeplinirii condiţiilor
de pensionare prevăzute de prezenta lege, dacă cererea şi actele necesare
au fost depuse în termen de 30 de zile de la această dată;
b) la pensia de invaliditate - de la data emiterii deciziei C.E.M.V. de
încadrare în grad de invaliditate, dacă cererea şi actele necesare au fost
depuse în termen de 60 de zile de la această dată. În cazul în care data
încadrării în gradul de invaliditate nu coincide cu data începerii
expertizei medicale, pensia de invaliditate se stabileşte de la data
începerii expertizei medicale, dacă cererea cu actele necesare a fost
depusă în termen de 60 de zile de la data constatării invalidităţii;
c) la pensia de urmaş - de la data decesului susţinătorului, dacă
cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la
această dată.

Reexaminarea drepturilor la pensie

Reexaminarea drepturilor la pensie se efectuează în cazul:
a) apariţiei unor circumstanţe noi referitoare la stagiul de cotizare,
venitul asigurat, ce au avut loc pînă la acordarea drepturilor la pensie;
b) transferării la altă categorie de pensie.

28. Plata pensiei.

 Modul de plată a pensiei
(1) Plata pensiei se face lunar pentru luna în curs în localitatea de
domiciliu.
(2) Pensia se plăteşte personal titularului, tutorelui, curatorului,
mandatarului acestora.
 (3) Pensia se plăteşte mandatarului numai la prezentarea procurii, a
cărei valabilitate nu poate fi mai mare de 6 luni consecutive.

Plata retroactivă
(1) Plata stabilită şi neîncasată la timp se plăteşte retroactiv pe o
perioadă de cel mult 3 ani pînă la data solicitării.
(2) Pensia stabilită şi neplătită la timp din vina organului de
asigurări sociale care stabileşte sau plăteşte pensia se achită fără nici un
fel de limite în termen.

 Plata pensiei neîncasate de beneficiarul decedat

(1) Pensia neplătită la timp beneficiarului decedat se plăteşte soţului
supravieţuitor, părinţilor sau copiilor acestuia, iar în cazul lipsei acestora
- persoanei care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
(2) Pensia se plăteşte inclusiv pentru luna în care a avut loc decesul
beneficiarului de pensie.

 Plata pensiei către persoana care şi-a stabilit domiciliul în

străinătate
(1) Asiguratului care îşi stabileşte domiciliul în străinătate nu i se
acordă drept la pensie conform prezentei legi.
(2) Beneficiarului de pensii care îşi stabileşte domiciliul în
străinătate pensia stabilită se plăteşte anticipat pe 6 luni, începînd cu
luna următoare celei în care titularul a fost scos din evidenţă în
localitatea de domiciliu.

Reţinerile din pensie

Reţinerile din pensie se efectuează în temeiul:
a) deciziilor, hotărîrilor şi sentinţelor judecătoreşti;
b) deciziilor organelor administrative, care urmează a fi executate în
mod obligatoriu;
 c) deciziilor organului de asigurări sociale, la recuperarea sumelor
cu titlu de pensie plătite necuvenit din vina beneficiarului.
Reţineri din pensia de urmaş, stabilită părintelui sau tutorelui
(curatorului), pentru copii nu se efectuează, cu excepţia cazurilor de
plată necuvenită.

29.Pensia pentru limită de vârstă.

Pot beneficia de pensie pentru limită de vâstă persoanele care întrunesc
2 condiții:
- Ajungerea la vîrsta de pensionare. (barbati-63 ani, femei-60 ani)
- Stagiu de cotizare ( barbați-34 ani, femei- 33 ani)
Cuantumul integral al pensiei pentru limită de vîrstă se determină
din calculul a 1,4% din venitul asigurat specificat la art.8 pentru
fiecare an de cotizare din stagiul necesar de 30 de ani.
Asiguratul care a realizat un stagiu de cotizare mai mare de 30 de ani
beneficiază, pentru fiecare an de cotizare în plus, de un spor, la pensia
integrală, de 2% din venitul asigurat.
În cazul în care cuantumul pensiei calculat pentru un stagiu de
cotizare de 30 de ani este mai mic decît cuantumul pensiei minime, se
acordă pensie minimă.
În cazul în care pensia calculată în condiţiile unui stagiu de cotizare
incomplet este sub nivelul pensiei minime, asiguratului i se acordă
pensia calculată, care nu poate fi mai mică decît pensia minimă
diminuată proporţional stagiului de cotizare realizat.

Plata pensiei pentru limită de vîrstă

Pensia pentru limită de vîrstă se plăteşte integral, inclusiv
pensionarilor care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat.
Plata pensiei pentru limită de vîrstă persoanelor care se află la
întreţinerea deplină a statului se efectuează în mărime de 25% din pensia
stabilită.
30. Pensia de invaliditate.
Starea de invaliditate, cauzele, gradul şi timpul apariţiei ei se constată de
către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii (C.E.M.V.) în baza
unor regulamente aprobate de Guvern.
Condiţiile de stabilire a pensiei de invaliditate
Are dreptul la pensie de invaliditate asiguratul care şi-a pierdut total
sau parţial capacitatea de muncă din cauza:
a) unei boli obişnuite;
b) unui accident de muncă;
c) unei boli profesionale.
În raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, se stabilesc
trei grade de invaliditate.

Stagiul de cotizare pentru pensia de invaliditate

Asiguratul încadrat într-un grad de invaliditate cauzată de o boală
obişnuită beneficiază de o pensie de invaliditate dacă îndeplineşte
condiţiile de stagiu de cotizare, în raport cu vîrsta la data constatării
invalidităţii, conform tabelului nr.1:

Vîrsta la data constatării Stagiul de cotizare

invalidităţii (ani)
Pînă la 23 de ani 1
23-26 de ani 2
26-31 de ani 3
peste 31 de ani 5

 Pensia de invaliditate cauzată de un accident de muncă sau boală

profesională se stabileşte indiferent de durata stagiului de cotizare.
 În cazul stabilirii pensiei de invaliditate cauzată de o boală obişnuită,
beneficiarilor de pensie de invaliditate cauzată de un accident de muncă
sau boală profesională, persoanelor a căror invaliditate a survenit în
legătură cu îndeplinirea serviciului militar în termen, precum şi
invalizilor din copilărie, stagiul de cotizare necesar se stabileşte în raport
cu vîrsta, de la data constatării iniţiale a invalidităţii.
 
Reluarea drepturilor la pensia de invaliditate
Pensionarul de invaliditate este supus reexpertizării medicale în
termenele stabilite de C.E.M.V.
După fiecare reexpertizare, gradul de invaliditate se menţine, se
modifică sau se suspendă în conformitate cu decizia C.E.M.V.
Modificarea şi suspendarea pensiei de invaliditate se efectuează începînd
cu luna următoare celei în care s-a emis decizia respectivă a C.E.M.V.
Neprezentarea la reexpertizarea medicală atrage încetarea plăţii
pensiei, începînd cu luna următoare. Reluarea în plată a pensiei de
invaliditate se efectuează din ziua constatării invalidităţii dacă
reexpertizarea a avut loc în termen de pînă la 3 ani după încetarea plăţii.

Plata pensiei de invaliditate

Pensia de invaliditate se plăteşte integral, inclusiv pensionarilor
care realizează venituri pasibile de asigurări sociale de stat.
Plata pensiei de invaliditate persoanelor care se află la întreţinerea
deplină a statului se efectuează în mărime de 25% din pensia stabilită.

31. Pensia de urmaș.

Dreptul la pensia de urmaş
Pensia de urmaş se acordă dacă persoana decedată era pensionar
sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii în conformitate cu
prezenta lege.
Pensia de urmaş se acordă indiferent de durata stagiului de cotizare
în cazul în care decesul întreţinătorului a survenit în urma unui accident
de muncă sau a unei boli profesionale.
 Pensia de urmaş se stabileşte în cazul în care întreţinătorul, decedat
în urma unei boli generale, a realizat un stagiu de cotizare care i-ar fi
acordat dreptul la stabilirea pensiei de invaliditate.

 Persoanele care au dreptul la pensie de urmaş

Se stabileşte pensie de urmaş:
a) copiilor pînă la vîrsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile în
instituţii de învăţămînt de zi (secundar, mediu de specialitate şi
superior), pînă la terminarea acestora, fără a depăşi vîrsta de 23 de ani;
b) soţului supravieţuitor dacă, la momentul decesului susţinătorului
sau pe parcursul a 5 ani după deces, a împlinit vîrsta de pensionare sau a
fost încadrat în gradul I sau II de invaliditate, a avut cel puţin 15 ani de
căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit;
c) soţului supravieţuitor sau tutorelui (curatorului) care are în
îngrijire copii sub vîrsta de 3 ani ai susţinătorului decedat, pe perioadele
de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea
copilului pînă la vîrsta de 3 ani.
(2) Pensia de urmaş, stabilită copiilor, se păstrează şi după înfierea
lor. În caz de deces al înfietorului, copiii înfiaţi pot opta pentru o singură
pensie: sau pentru părintele decedat, sau pentru înfietorul decedat.

Calcularea pensiei de urmaş

(1) Pensia de urmaş, în cazul în care susţinătorul era beneficiar de
pensie pentru limită de vîrstă sau de pensie de invaliditate de gradul I, se
stabileşte procentual din pensia aflată în plată, iar în cazul în care
susţinătorul nu era beneficiar de pensie sau era beneficiar de pensie de
invaliditate de gradul II sau III - procentual din pensia potenţială
calculată pentru gradul I de invaliditate. Cuantumul pensiei de urmaş se
calculează, în funcţie de numărul urmaşilor, astfel:
a) pentru un singur urmaş - 50%;
b) pentru doi urmaşi - 75%;
c) pentru trei şi mai mulţi urmaşi - 100%.
Cuantumul minim al pensiei de urmaş se stabileşte în funcţie de
numărul urmaşilor, în următoarele proporţii în raport cu pensia minimă
pentru limită de vîrstă pentru categoria respectivă de pensionari
(agricultori sau alţi beneficiari):
a) pentru un singur urmaş - 50%;
b) pentru doi urmaşi - 75%;
c) pentru trei şi mai mulţi urmaşi - 100%.
Cuantumul pensiei de urmaş, în cazul orfanilor de ambii părinţi,
reprezintă însumarea drepturilor de urmaş calculate după fiecare părinte.
Cuantumul minim al pensiei de urmaş pentru fiecare copil, în cazul
orfanilor de ambii părinţi, nu poate fi mai mic de 50% din pensia
minimă pentru limită de vîrstă pentru categoria respectivă de pensionari.
În cazul în care unul dintre părinţi se încadra în categoria de agricultori,
cuantumul minim al pensiei de urmaş pentru fiecare copil nu poate fi
mai mic de 50% din pensia minimă pentru limită de vîsrtă prevăzută
pentru alţi beneficiari.
 Recalcularea pensiei de urmaş
În cazul modificării numărului de urmaşi, pensia se recalculează
potrivit noii situaţii. Recalcularea se face începînd cu luna următoare
celei în care au intervenit modificările sau a fost solicitată recalcularea.

32. Pensia anticipată pentru limită de virstă. Pensia minimă.

Pensia anticipate pentru limită de vârsta se acordă cu cel mult 3
ani  înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare de 63 de ani pentru
bărbaţi şi femei  (60 ani  bărbaţi/femei).
Actele necesare pentru acordarea pensiei pentru limită de virsta:

- buletinul de identitate (în original şi copie);

- carnetul de muncă (în original şi copie) sau alte documente ce confirmă

stagiul de cotizare;

- alte acte după caz.

Termenul de depunere/examinarea a cererii:

- Pensia anticipată pentru limită de vârstă se stabileşte de la data
îndeplinirii condiţiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au
fost depuse în termen de 30 de zile de la această dată;  

- În cazurile în care a fost depăşit termenul de depunere a cererii, pensia

se acordă de la data prezentării ultimului act necesar.

- Temenul de examinare -  30 de zile de la data depunerii cererii cu toate

actele necesare.

Pensia minimă
Cuantumul pensiei minime pentru limită de vîrstă se stabilește de
către Guvern.
Cuantumul pensiei minime de dizabilitate reprezintă:
a) în cazul unei dizabilități severe – 75% din cuantumul pensiei
minime pentru limită de vîrstă;
b) în cazul unei dizabilități accentuate – 70% din cuantumul pensiei
minime pentru limită de vîrstă;
c) în cazul unei dizabilități medii – 50% din cuantumul pensiei
minime pentru limită de vîrstă.
În cazul în care cuantumul pensiei calculat conform legii este mai
mic decît cuantumul pensiei minime pentru categoria respectivă,
diferența dintre aceste cuantumuri se acoperă din mijloacele bugetului de
stat.

33. Pensia specială.

Persoanele care beneficiaza de pensia speciala sunt:
- Militarii in termen;
- Militarii care indeplinesc serviciu prin contract;
- Persoanele din corpul de comanda si din trupele MAI;
- Persoanele care activeaza in cadrul Serviciului de Informatii si
Securitate;
- Parlamentari;
 - Procurori si judecatori;
- Diplomați;
- Personal aeronautic civil.
34. Sistemul de asigurări în cazul accidentelor de muncă și bolilor
profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale constă în
stabilirea unor raporturi specifice, prin care se asigură protecţia socială
împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: diminuarea
capacităţii de muncă, pierderea capacităţii de muncă, deces ca urmare a
accidentului de muncă sau a bolii profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte
integrantă din sistemul public de asigurări sociale obligatorii.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
garantează persoanelor asigurate un ansamblu de prestaţii şi indemnizaţii
pentru:
a) diminuarea şi compensarea consecinţelor accidentelor de muncă
şi bolilor profesionale;
b) promovarea securităţii muncii şi a prevenirii accidentelor de
muncă şi bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se
fundamentează pe principiul asumării riscului profesional de către
persoanele ce beneficiază de rezultatul muncii prestate, pe principiul
contributivităţii obligatorii şi pe alte principii ale sistemului public de
asigurări sociale obligatorii.
Asigurător pentru accidente de muncă şi boli profesionale este Casa
Naţională de Asigurări Sociale şi structurile teritoriale ale acesteia.

35. Elementele care se iau în considerație pentru stabilirea dreptului

la concediul medical și indemnizațiile în caz de accident de muncă
sau boala profesionala.
 -Contract individual de munca,
-Acidentul trebiue sa se produca la locul de munca si in timpul orelor de
munca,
- Indemnizatia pentru incapacitatea de munca cauzata prin acidente si
boli profesionale se accorda pa baza certificatului medical, eliberat
conform legislatiei, si a documentelor de cercetare a accidentului de
munca sau de constatare a imbolnavirii profesionale, intocmit de
autoritati competente

36. Considerațiuni generale cu privire la prestații de asigurare.

În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în
bani sau în natură ce se cuvin persoanelor asigurate, în condiţiile legii,
corelative contribuţiilor de asigurări sociale calculate și plătite
Prestaţiile de asigurări sociale se acordă sub formă de pensii,
indemnizaţii, ajutoare .
În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă venit de
înlocuire pentru pierderea totală sau parţială a veniturilor ca urmare a
vîrstei, dizabilităţii, accidentelor, bolilor, maternităţii, pierderii locului
de muncă sau decesului, denumite în continuare riscuri asigurate.
În sistemul public, asiguraţii nu pot beneficia concomitent de două sau
de mai multe prestaţii de asigurări sociale pentru acelaşi risc asigurat, cu
excepţia prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă.

37. Prestații pentru reabilitare medicală.

Asiguraţii au dreptul la tratament medical corespunzător deficienţelor de
sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale, după
cum urmează :
  a) tratament ambulatoriu;
  b) analize medicale şi medicamente;
  c) asistenţă medicală de urgenţă;
  d) servicii medicale în spitale şi clinici specializate;
  e) servicii de chirurgie plastică şi reparatorie;
  f) servicii de fizioterapie .
  (2) Asigurătorul are obligaţia să achite contravaloarea serviciilor
medicale, acordate în scopul tratamentului sau reabilitării persoanei
asigurate, care a suferit în urma unui caz asigurat suplimentar celor
prevăzute de legislaţia în vigoare.
  (3) Pentru a diminua sau compensa urmările deficienţelor de
sănătate cauzate prin accidente de muncă sau boli profesionale,
asiguraţii, în cazurile stabilite de medicul expert al asigurătorului, au
dreptul la:
  a) îngrijire specială;
  b) tratament sanatorial;
  c) acoperirea cheltuielilor de transport pentru vizitarea instituţiilor
medicale, sanatoriilor şi a cheltuielilor însoţitorului;
  d) materiale şi articole medico-sanitare pentru corectarea auzului
şi văzului.
Lista materialelor, articolelor şi mijloacelor destinate diminuării
sau compensării urmărilor deficienţelor de sănătate cauzate prin
accidente de muncă sau boli profesionale se aprobă de către Guvern, la
propunerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
38. Prestații pentru recuperarea capacității de muncă.
Recuperarea capacităţii de muncă a asiguraţilor se  efectuează după
programe individuale de recuperare.
Programele individuale de recuperare se stabilesc în funcţie de natura 
leziunilor şi prognosticul bolii, în baza programelor-cadru de recuperare,
elaborate de Casa Naţională de Asigurări Sociale şi aprobate de Guvern.
Programele individuale de  recuperare se  stabilesc de către medicul
expert al asigurătorului de comun acord cu asiguratul.
Asiguratul are obligaţia să urmeze şi să  respecte  programul individual
de recuperare.
Tratamentul medical, în conformitate cu programul individual de
recuperare,  precum şi cazarea şi masa în unităţile medicale se  suportă
de către asigurător.
Asigurătorul are, de asemenea, obligaţia să achite prestaţiile acordate
pentru prevenirea diminuării ori pierderii capacităţii de muncă şi a
necesităţii de îngrijire permanentă.
În cadrul  programului individual de recuperare, medicul expert al
asigurătorului stabileşte, după caz, tipul  protezei  necesare  şi programul
de acomodare cu proteza respectivă.
Măsurile de protezare trebuie să asigure, în  primul rînd, posibilitatea
reintegrării profesionale, iar dacă acest lucru nu  este posibil - creşterea
gradului de autoservire.
 Instituţiile de reabilitare medicală şi recuperare a capacităţii de
muncă
Instituţiile prestatoare de servicii pentru reabilitare medicală şi
recuperare a capacităţii de muncă le stabileşte asigurătorul.

39. Prestații pentru reabilitarea profesională.

 Prestaţiile pentru reabilitarea profesională se acordă de către asigurător
la solicitarea asiguraţilor care nu şi-au pierdut complet capacitatea de
muncă, dar care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli
profesionale, nu mai pot desfăşura activitatea conform calificării.
Asigurătorul preia în sarcina sa cheltuielile pentru reabilitarea
profesională:
a) costul cursurilor de restabilire a calificării sau de recalificare;
b) plata indemnizaţiei pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau
de recalificare.
Indemnizaţia, pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de
recalificare, se acordă lunar şi constituie 70 % din salariul lunar asigurat
al asiguratului pe luna premergătoare lunii în care s-a produs accidentul
de muncă sau a fost constatată boala profesională.
Indemnizaţia se acordă numai în cazul în care asiguratul  nu
beneficiază, pe durata cursurilor de restabilire a calificării sau de
recalificare, de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă sau
de pensie de dizabilitate, acordate potrivit legislaţiei.
Indemnizaţia  se acordă doar cu condiţia că asiguratul  respectă
dispoziţiile asigurătorului cu privire la:
  a) instituţia unde urmează a se desfăşura cursurile de restabilire a
calificării sau de recalificare;
  b) programul de instruire.

40. Considerațiuni generale privind indemnizațiile de asigurare.

Asiguraţii sistemului public de asigurări sociale au dreptul la
următoarele tipuri de indemnizaţii:
a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite
sau de accidente nelegate de muncă;
b) indemnizaţie de maternitate;
c) indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav;
d) indemnizaţie pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină);
e) indemnizaţie pentru recuperarea capacitaţii de muncă (protezare).
Indemnizaţiile se stabilesc de către angajator prin organizarea procesului de
examinare a certificatelor medicale, stabilire, calculare şi plata indemnizaţiilor.
Condiţiile de acordare a indemnizaţiilor:
a) asiguraţii au dreptul la indemnizaţii dacă confirmă un stagiu total de cotizare de
cel puţin 3 ani;
b) asiguraţii care confirmă un stagiu total de cotizare de pînă la 3 ani beneficiază
de dreptul la indemnizaţii dacă confirmă un stagiu de cotizare de cel puţin 9 luni
realizat în ultimele 24 de luni premergătoare datei producerii riscului asigurat;
c) asiguraţii care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă pe
durată determinată, inclusiv cei care muncesc la lucrări sezoniere.
Indemnizaţia se stabileşte din prima zi a pierderii capacităţii de muncă pînă la
restabilirea ei sau pînă la constatarea de către Consiliul Naţional pentru
Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare – Consiliu) a
gradului de dizabilitate sau pînă la încetarea contractului individual de muncă
încheiat pe perioadă determinată sau lichidării unităţii, cu excepţia indemnizaţiei
de maternitate şi a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă survenită
în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.

41. Indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă.

Pe durata incapacităţii  temporare de muncă cauzate de un accident de muncă sau
de o boală profesională, asiguraţii beneficiază de indemnizaţie.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă constituie 100 %
din salariul mediu lunar asigurat al asiguratului  pe ultimele 6 luni premergătoare
lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea
profesională.
 Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă se plăteşte pentru zilele
lucrătoare din primele 20 de zile calendaristice, calculate de la data pierderii
temporare a capacităţii de muncă, de către angajator, din mijloacele proprii, iar din
a 21-a zi - de către structurile teritoriale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale,
din mijloacele Fondului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli
profesionale.
Durata de acordare a indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă este de
pînă la 180 de zile, în intervalul de un an, şi  se calculează din prima zi de concediu
medical.
Medicul expert al asigurătorului decide, după caz, prelungirea concediului
medical pentru continuarea programului de recuperare, cu menţinerea dreptului la
indemnizaţie pentru incapacitate temporară  de muncă, reluarea activităţii la acelaşi
loc de muncă sau la un alt loc de muncă  ori propune, în modul stabilit de
legislaţie, încadrarea într-un grad de dizabilitate.
Indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată prin accidente
de muncă sau boli  profesionale, se acordă pe baza certificatului medical, eliberat
conform legislaţiei, şi documentelor de cercetare a accidentului  de muncă sau de
constatare a  îmbolnăvirii profesionale, întocmite de autorităţile competente.
  În situaţia  în care asiguratul a fost încadrat într-un grad de dizabilitate pînă
la expirarea termenului de 180 de zile, indemnizaţia se va acorda pînă la data în
care s-a emis decizia cu privire la încadrarea într-un grad de dizabilitate.

42. Indemnizație pentru transferarea temporară la o altă muncă.

Dreptul la indemnizaţie pentru transferarea temporară la altă muncă îl au asiguraţii
care, fiind transferaţi temporar la altă muncă din cauza unui accident de muncă sau
unei boli profesionale, au un salariu asigurat inferior salariului mediu lunar
asigurat pe ultimele 6 luni  premergătoare  lunii în care s-a produs accidentul de
muncă sau  a fost constatată îmbolnăvirea profesională. Cuantumul indemnizaţiei
pentru transferarea temporară la altă muncă constituie diferenţa dintre salariul
mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care
s-a produs accidentul  de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională  şi
salariul lunar asigurat al asiguratului la noul loc de muncă.
Indemnizaţia pentru transferarea temporară la altă  muncă se acordă asiguratului,
pe baza actelor care confirmă această transferare, pe un termen de cel mult 90 de
zile.

43. Indemnizația de dezabilitate.

Asiguraţii care, ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale,
şi-au pierdut, total sau cu cel puţin 35%, capacitatea de muncă au dreptul la o
îndemnizaţie de dizabilitate care se acordă lunar pe toată perioada în care
beneficiază de pensie de dizabilitate din sistemul public de asigurări sociale.
 Cuantumul indemnizaţiei de dizabilitate diferă în funcţie de gradul de
dizabilitate al asiguratului, stabilit potrivit legislaţiei.
Cuantumul indemnizaţiei de dizabilitate pentru asiguratul cu dizabilităţi
severe sau accentuate se determină ca diferenţa dintre 2/3 din salariul mediu lunar
asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs
accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională şi cuantumul
pensiei de dizabilitate a acestuia stabilit prin sistemul public de asigurări sociale
Salariul mediu lunar asigurat realizat pînă la 1 ianuarie 1999 se determină
prin înmulţirea coeficientului individual al asiguratului la salariul mediu pe ţară
pentru anul precedent anului stabilirii indemnizaţiei de dizabilitate. Coeficientul
individual al asiguratului reprezintă raportul dintre salariul mediu lunar pe ultimele
6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost
constatată îmbolnăvirea profesională şi salariul mediu pe ţară pentru aceiaşi
perioadă.
Încadrarea în alt grad de dizabilitate condiţionează modificarea cuantumului
indemnizaţiei de dizabilitate în corespundere cu gradul actual de dizabilitate, iar
reluarea gradului de dizabilitate condiţionează revenirea la cuantumul
indemnizaţiei de dizabilitate stabilit anterior pentru gradul respectiv.
Beneficiarul indemnizaţiei de dizabilitate la care se presupune că există
potenţial recuperator are obligaţia să urmeze programul individual de recuperare
stabilit de medicul expert al asigurătorului.
  Nerespectarea programului individual de recuperare, din motive
nejustificate, atrage suspendarea plăţii indemnizaţiei de dizabilitate.
   Pentru asiguraţii cu dizabilităţi medii, medicul expert al . asigurătorului, în
funcţie de rezultatele programelor de recuperare, înaintează, conform
legislaţiei,propunerea privitor la:
  a) menţinerea gradului de reducere a capacităţii de muncă;
sau
  b) schimbarea gradului de reducere a capacităţii de muncă .
 Atunci cînd se constată o modificare a capacităţii de muncă în urma
executării programului de recuperare, medicul expert al asigurătorului poate
propune, conform legislaţiei, revizuirea gradului de dizabilitate.
  Dacă la examinarea medicală, după efectuarea programului de recuperare,
se constată că sînt necesare măsuri de recuperare suplimentare în vederea
reintegrării profesionale, asigurătorul are obligaţia să asigure prestaţiile respective.

44. Indemnizația de deces.

 În cazul decesului asiguratului, ca urmare a unui accident de muncă sau a
unei boli profesionale, de indemnizaţie de deces beneficiază:
  a) copiii asiguratului care, la momentul decesului acestuia:
  - au vîrsta de pînă la 18 ani sau au împlinit această vîrstă, dar fără a depăşi
vîrsta de 23 de ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţămînt secundar,
mediu de specialitate şi superior, cursuri de zi;
  - sînt încadraţi într-un grad de dizabilitate, indiferent de vîrstă;
  b) soţul asiguratului, care la momentul decesului acestuia:
  - este încadrat într-un grad de dizabilitate;
  - a atins vîrsta de pensionare;
  c) soţul sau unul din părinţii asiguratului decedat, sau o altă persoană care,
la momentul decesului asiguratului, nu lucrează şi are în îngrijire copii ai
asiguratului sub vîrsta de 3 ani.
Indemnizaţia de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă, corespunzător
numărului şi categoriei persoanelor aflate în întreţinerea asiguratului după cum
urmează:
   a) pentru copiii în  vîrstă de pînă la 18 ani sau peste această vîrstă, fără a
depăşi vîrsta de 23 de ani, dacă îşi continuă studiile la instituţii de învăţămînt
secundar, mediu de specialitate şi superior, cursuri de zi, sau pentru copiii cu
dizabilităţi, indiferent de vîrstă:
  - echivalentul a 5 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al
asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs
accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai
puţin de 5 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care
s-a produs cazul asigurat, pentru un copil;
  - echivalentul a 8 salarii, calculate ca medie a salariului lunar asigurat al
asiguratului decedat pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs
accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională, dar nu mai
puţin de 8 salarii medii lunare pe economie pentru anul premergător anului în care
s-a produs cazul asigurat, pentru doi copii.

45. Termenul de prescipție pentru plata indemnizației de asigurari sociale.

Indemnizaţia de asigurări sociale poate fi solicitată, în  bază de acte justificative, în
termen de 12 luni calculat de la data îndeplinirii condiţiilor de stabilire a acestei
indemnizaţii, iar ajutorul de deces – din ziua următoare zilei de deces.
Indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani solicitată
după 12 luni de la data naşterii copilului se stabileşte retroactiv, dar nu mai mult
decît pentru 12 luni premergătoare datei solicitării, dacă solicitarea a avut loc pînă
la împlinirea de către copil a vîrstei  de 3 ani.
Indemnizaţia stabilită, dar neîncasată la timp se plăteşte retroactiv pe o
perioadă de cel mult 3 ani anteriori datei solicitării.
Indemnizaţia neplătită la timp din vina organului care o stabileşte sau o plăteşte se
achită fără nici o limită în termen.

46. Perioada de plată a indemnizațiilor. Cuantumul indemnizațiilor

Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă
Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se
stabileşte diferenţiat, în funcţie de durata stagiului de cotizare, după cum urmează:
a) 60% din baza de calcul stabilită conform art.7 (legea 289/2004) - în
cazul unui stagiu de cotizare de pînă la 5 ani;
 b) 70% din baza de calcul stabilită conform art.7(legea 289/2004) - în
cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
c) 90% din baza de calcul stabilită conform art.7(legea 289/2004) - în
cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
 Cuantumul lunar al indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă plătite
din mijloacele angajatorului se stabilește în proporție de 75% din salariul mediu al
angajatului, determinat în modul stabilit de Guvern.
Cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului constituie:
a) 30% din baza de calcul stabilită la art. 7 pentru fiecare copil, dar nu mai
puțin decît cuantumul indemnizației minime lunare pentru creșterea
copilului a persoanei asigurate, determinate în modul stabilit de Guvern.
b) b) 60% din baza de calcul stabilită la art. 7 pentru fiecare copil, dar nu
mai puțin decît cuantumul dublu al indemnizației minime lunare pentru
creșterea copilului a persoanei asigurate, determinate în modul stabilit
de Guvern, pînă la împlinirea vîrstei de 1 an a copilului și 30% din baza
de calcul stabilită la art. 7 pentru fiecare copil, din ziua următoare celei
de împlinire a vîrstei de 1 an și pînă la împlinirea vîrstei de 2 ani și 2
luni a copilului, dar nu mai puțin decît cuantumul indemnizației minime
lunare pentru creșterea copilului a persoanei asigurate, determinate în
modul stabilit de Guvern
 
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului asigurărilor
sociale de stat.

47. Definirea și clasificarea accidentului de muncă.

Accidentele se clasifică în:
-accidente de muncă;
-accidente în afara muncii.
Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă
a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură,
degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi
animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc
(însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al
sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de
muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de
muncă ori la decesul salariatului, survenit:
a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
 b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se
deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în
continuare - unitate) pînă la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea
personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau
predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau
la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice
sau auxiliare;
d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul
oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din
acest mijloc de transport.
 Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat
vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de
muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, cauza directă a
căruia este determinată de fapte ce nu au legătură cu îndeplinirea sarcinii de muncă
sau obligaţiilor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare intenţionată, sinucidere,
cazuri de boală latentă şi moarte naturală, folosire a mijloacelor de producţie în
scopuri personale fără permisiunea angajatorului sau conducătorului, comitere a
unui furt din avutul unităţii, angajatorului persoană fizică şi altele de acest gen).
Activităţile, actele sau faptele menţionate în prezentul punct trebuie să fie
confirmate prin documente corespunzătoare.
Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii (în continuare -
accidente) se divizează în trei tipuri:
a) accident care produce incapacitate temporară de muncă - eveniment ce a
provocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru
un interval de timp de cel puţin o zi, cu caracter reversibil după terminarea
tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
b) accident grav - eveniment care a provocat vătămarea gravă a
organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
c) accident mortal - eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit
interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de
expertiză medico-legală în modul stabilit.
6. Accidentele se clasifică în:
a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat;
b) accident colectiv, în urma căruia sînt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi
loc şi din aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi.

48. Comunicarea despre producerea accidentelor de muncă.

  Fiecare accidentat sau martor ocular este obligat să anunţe imediat despre
accidentul produs conducătorul său direct sau oricare conducător superior al
acestuia şi să acorde, după caz, primul ajutor.
Conducătorul, fiind anunţat despre accident:
va organiza acordarea ajutorului medical accidentatului şi, dacă va fi
necesar, îl va transporta la o instituţie medicală de la care va solicita certificatul
medical cu privire la caracterul vătămării violente a organismului acestuia;
va evacua, după caz, personalul de la locul accidentului;
va informa angajatorul despre accidentul produs.
Angajatorul va comunica imediat (prin telefon sau prin orice alt mijloc de
comunicare)  despre producerea accidentelor suferite de salariați Inspectoratului de
Stat al Muncii, Casei Naționale de Asigurări Sociale și, după caz, organului
ierarhic superior, organului sindical de ramură sau interramural, Agenției Naționale
pentru Sănătate Publică (în cazurile de intoxicație acută).
În cazul producerii accidentelor grave și/sau mortale, angajatorul este
obligat să asigure accesul inspectorului de muncă la locul producerii accidentului și
suplimentar să informeze subdiviziunea teritorială a poliţiei în a cărei rază s-a
produs accidentul.
 Comunicarea despre producerea accidentelor va cuprinde următoarele
date:
denumirea, adresa unităţii sau a angajatorului persoanei fizice;
numele, prenumele, starea familială, vîrsta şi profesia accidentatului /
accidentaţilor;
data şi ora producerii accidentului;
locul şi circumstanţele care se cunosc în legătură cu accidentul produs;
caracterul vătămării violente a organismului accidentatului;
numele şi funcţia persoanei care a transmis comunicarea, numărul
telefonului de legătură.

49. Cercetarea accidentelor de muncă.

Scopul cercetării accidentelor de muncă constă în clasificarea lor,
determinarea circumstanţelor, cauzelor şi încălcărilor actelor normative şi altor
reglementări ce au condus la accidentarea salariaţilor, stabilirea persoanelor care au
încălcat prevederile actelor normative şi a măsurilor corespunzătoare întru
prevenirea unor asemenea evenimente.
Accidentele grave şi mortale produse la locul de muncă se cercetează de
inspectorii de muncă din cadrul autorității competente în domeniul siguranței
ocupaționale, iar cele cu incapacitate temporară de muncă – de comisia
angajatorului.
 În cazul în care angajatorul nu are posibilitatea de a constitui o comisie de
cercetare a accidentului, acesta va fi cercetat de Inspectoratul de Stat al Muncii.
La cercetarea accidentelor au dreptul să participe, după caz, reprezentanții
împuterniciți ai organului ierarhic superior, ai autorităților administrației publice
locale (specialiști în domeniul securității și sănătății în muncă), ai Casei Naționale
de Asigurări Sociale, ai organului sindical și, la invitația inspectorului de muncă,
specialiști din domeniul de activitate al angajatorului. Totodată, au dreptul să asiste
persoanele care reprezintă în mod legal interesele accidentaților sau ale familiilor
acestora.
Persoanele desemnate să cerceteze accidentele au dreptul să pună întrebări
şi să ia declaraţii de la orice persoană cu funcţii de răspundere, salariat, persoană ce
deţine informaţii referitoare la accident, să examineze orice documente ale
angajatorului necesare pentru identificarea circumstanţelor şi cauzelor producerii
accidentelor şi să dispună, după caz, efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de
producţie.
Fiecare participant la cercetarea unui accident, pe parcursul desfăşurării
acesteia, în prezenţa inspectorului de muncă, are dreptul să pună întrebări
persoanelor cu funcţii de răspundere, salariaţilor, persoanelor ce deţin informaţii
referitoare la accident, să înainteze propuneri şi, după caz, să-şi expună în scris
opinia privind circumstanţele, cauzele producerii accidentului şi despre persoanele
care au încălcat actele normative şi alte reglementări, ce au condus la producerea
accidentului. Opinia va fi înaintată persoanelor care cercetează evenimentul spre a
fi inclusă în dosarul de cercetare.
Cercetarea accidentelor în afara muncii se va efectua în modul stabilit de
prezentul Regulament. Comisia unităţii, iar, după caz, inspectorul de muncă, va
finaliza cercetarea, cu întocmirea în formă liberă a unui proces-verbal de cercetare
a accidentului în afara muncii, în care vor fi expuse doar circumstanţele şi cauzele
producerii acestui eveniment. Procesul-verbal întocmit de comisia unităţii va fi
aprobat de conducătorul unităţii respective, cu aplicarea ştampilei unităţii.
Inspectorul de muncă va întocmi procesul-verbal pe blancheta cu antet a autorităţii
competente în domeniul siguranţei ocupaţionale.

50. Înregistrarea și evidența accidentelor de muncă.

 Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi, ale căror salariaţi
sînt sau au fost accidentaţii, iar cele produse la angajator - persoană fizică se
înregistrează şi se ţin în evidenţă de către autoritatea administraţiei publice locale
(primărie) pe teritoriul căreia este înregistrat contractul individual de muncă.
Accidentele suferite de elevi şi studenţi în timpul prestării muncii sau în cadrul
practicii profesionale la unităţi se înregistrează de unitate.
Accidentele se înregistrează în Registrul de evidență a accidentelor de
muncă/bolilor (intoxicațiilor) profesionale.
Dosarele de cercetare a accidentelor se ţin în evidenţă şi se păstrează la unitate
(primărie), precum și la autoritățile competente în domeniul siguranței
ocupaționale timp de 50 de ani, iar la organele interesate - în funcţie de necesitate.
În cazul lichidării unităţii (primăriei) sau neasigurării integrităţii documentelor,
dosarele de cercetare a accidentelor se vor transmite spre păstrare arhivei de stat.
Unităţile (primăriile) vor raporta anual organelor de statistică, în modul stabilit,
despre situaţia statistică a accidentelor de muncă înregistrate în perioada de
referinţă.
50.Înregistrarea și evidența accidentelor de muncă.
Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi, ale
căror salariaţi sînt sau au fost accidentaţii, iar cele produse la angajator -
persoană fizică se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către autoritatea
administraţiei publice locale (primărie) pe teritoriul căreia este
înregistrat contractul individual de muncă.
Accidentele suferite de elevi şi studenţi în timpul prestării muncii sau în
cadrul practicii profesionale la unităţi se înregistrează de unitate.
Accidentele se înregistrează în Registrul de evidență a accidentelor de
muncă/bolilor (intoxicațiilor) profesionale, conform anexei nr. 3.
Dosarele de cercetare a accidentelor se ţin în evidenţă şi se păstrează la
unitate (primărie), precum și la autoritățile competente în domeniul
siguranței ocupaționale timp de 50 de ani, iar la organele interesate - în
funcţie de necesitate.
În cazul lichidării unităţii (primăriei) sau neasigurării integrităţii
documentelor, dosarele de cercetare a accidentelor se vor transmite spre
păstrare arhivei de stat.
Unităţile (primăriile) vor raporta anual organelor de statistică, în modul
stabilit, despre situaţia statistică a accidentelor de muncă înregistrate în
perioada de referinţă.

51.Prestaţiile de sănătate. Persoanele asigurate. Drepturile şi

obligaţiile asiguraţilor.
În sistemul public, sînt asigurate obligatoriu, prin efectul, legii:
1) persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de
muncă;
11) militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din
corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și
sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor
securității statului și Centrului Național Anticorupție; 
 12) persoana care exercită independent profesiunea de medic în una
dintre formele de organizare a activităţii profesionale prevăzute de
Legea ocrotirii sănătăţii nr.411/1995;
13) liber-profesioniștii ce practică activitate în sectorul justiției;
2) persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită
la nivelul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata
mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sînt asimilate, în condiţiile
prezentei legi, cu cele ale persoanei prevăzute la pct. l );
3) persoana care se regăseşte în una din situaţiile următoare:
a) este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate
comercială cu care nu a încheiat contract individual de muncă;
b) este manager cu contract de management;
c) este membru al unei asociaţii familiale;
d) este autorizată să desfăşoare activitate independentă;
e) este angajată în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul
acesteia;
f) este membru de cooperativă meşteşugărească;
g) desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat
contract individual de muncă;
h) a atins vîrsta de 16 ani şi nu întîmpină restricţii în asigurarea
obligatorie conform prezentei legi;
4) persoana care se regăseşte în una din situaţiile următoare:
b) desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau
activitate privată în domeniul forestier;
c) este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere
din agricultură.
ASIGURATII AU URMATOARELE DREPTURI:
a) sa aleaga furnizorul de servicii medicale, precum si casa de asigurari
de sanatate la care se asigura, in
conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru;
 b) sa fie inscrisi pe lista unui medic de familie pe care il solicita, daca
indeplinesc toate conditiile prezentei legi,
suportand cheltuielile de transport daca optiunea este pentru un medic
din alta localitate;
c) sa isi schimbe medicul de familie ales numai dupa expirarea a cel
putin 6 luni de la data inscrierii pe listele
acestuia, cu exceptia situatiilor prevazute in Contractul-cadru multianual
elaborat de CNAS ;"
d) sa beneficieze de pachetul de servicii de baza in mod
nediscriminatoriu, in conditiile legii;
e) sa beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe
perioada spitalizarii cu medicamentele,
materialele sanitare si investigatiile paraclinice la care ar fi fost
indreptatiti fara contributie personala, in
conditiile impuse de contractul-cadru;
f) sa efectueze controale profilactice, in conditiile stabilite prin
contractul-cadru;
g) sa beneficieze de servicii de asistenta medicala preventiva si de
promovare a sanatatii, inclusiv pentru
depistarea precoce a bolilor;
h) sa beneficieze de servicii medicale in ambulatorii si in spitale aflate
in relatie contractuala cu casele de
asigurari de sanatate;
i) sa beneficieze de servicii medicale de urgenta;
j) sa beneficieze de unele servicii de asistenta stomatologica;
k) sa beneficieze de tratament fizioterapeutic si de recuperare;
l) sa beneficieze de dispozitive medicale;
m) sa beneficieze de servicii de ingrijiri medicale la domiciliu;
n) sa li se garanteze confidentialitatea privind datele, in special in ceea
ce priveste diagnosticul si tratamentul;
o) sa aiba dreptul la informatie in cazul tratamentelor medicale;
p) sa beneficieze de concedii si indemnizatii de asigurari sociale de
sanatate in conditiile legii.
(3) Asiguratii avand statut de cadre militare si politisti beneficiaza de
asistenta medicala gratuita, respectiv
servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, suportate din
fond, in conditiile contractului-cadru si din
bugetele ministerelor si institutiilor respective, in conditiile platii
contributiei de asigurari sociale de sanatate.
(4) Personalitatile internationale cu statut de demnitar primesc asistenta
medicala de specialitate in unitati
sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sanatatii.

ART. 231. ASIGURATII AU URMATOARELE OBLIGATII:

a) sa se inscrie pe lista unui medic de familie;
b) sa anunte medicul de familie ori de cate ori apar modificari in starea
lor de sanatate;
c) sa se prezinte la controalele profilactice si periodice stabilite prin
contractul-cadru;
d) sa anunte in termen de 15 zile medicul de familie si casa de asigurari
asupra modificarilor datelor de
identitate sau a modificarilor referitoare la incadrarea lor intr-o anumita
categorie de asigurati;
e) sa respecte cu strictete tratamentul si indicatiile medicului;
f) sa aiba o conduita civilizata fata de personalul medico-sanitar;
g) sa achite contributia datorata fondului si suma reprezentand
coplata/contributia personala, in conditiile legii;
h) sa prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative
care atesta calitatea de asigurat,
definite la art. 223 alin. (1).

52.Servicii medicale asigurate de către Casa Națională de Asigurări

Sociale.

53.Îndemnizația pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de

boli obișnuite sau accidente nelegate de muncă.

Indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli

obişnuite sau de accidente nelegate de muncă, acordate din mijloacele
angajatorului, se stabilesc, se calculează şi se plătesc de angajator pentru
primele cinci zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă,
însă nu mai mult de 15 zile cumulative pentru fiecare angajat pe
parcursul unui an calendaristic, în cazul mai multor perioade de
incapacitate temporară de muncă.

Indemnizaţiile, acordate din mijloacele angajatorului, se stabilesc de

către angajator/angajatori în temeiul certificatului medical pe suport de
hârtie, în original sau copie. La solicitarea angajatului, angajatorul căruia
i se prezintă originalul certificatului prezintă o copie/copii cu menţiunea
„copia corespunde originalului”, pentru a fi prezentat altor angajatori,
unde activează persoana.

La indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă au dreptul

asiguraţii cu domiciliul sau reşedinţa în Republica Moldova şi şomerii
cu drept de la ajutor de şomaj”.  

Începând cu 01.07.2019 stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor

pentru incapacitate temporară de muncă acordate din contul bugetului
asigurărilor sociale de stat se efectuează de către casele teritoriale în
temeiul informaţiei din certificatul medical, transmise prin intermediul
conexiunilor intersistemice securizate şi autentificate prin semnătura
electronică a persoanei responsabile ale prestatorilor de asistenţă
medicală.

Calcularea şi plata indemnizaţiilor de asigurări sociale prevăzute pentru

concediile medicale acordate până la 30 iunie 2019 inclusiv, care
continuă şi după această dată, se vor efectua de către angajator și, în
cazul șomerilor, de către Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de
Muncă, în conformitate cu reglementările în vigoare până la 30 iunie
2019.

54.Îndemnizația  pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină).

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, asiguratul are dreptul la indemnizaţie
pentru carantină.
(2) Indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguratului căruia i se
interzice să-şi continue activitatea din cauza carantinei, pe o durată
stabilită prin certificat de concediu medical, întocmit conform legislaţiei
în vigoare.
(3) Indemnizaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor se stabileşte în
condiţiile şi în cuantumurile prevăzute la art.13 alin.(1).
(4) Indemnizaţia pentru carantină nu se acordă pentru zilele în care
asiguratul s-a aflat în concediul neplătit, în concediul pentru îngrijirea
copilului pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi pentru perioada suspendării
contractului individual de muncă. Norma dată nu se aplică persoanelor
care îşi reiau activitatea de muncă.

55.Noțiuni generale privind prestaţiile familiale.

56.Concediu și indemnizaţia de maternitate.

Articolul 16. Indemnizaţia de maternitate

(1) Asiguratele, soţiile aflate la întreţinerea soţilor asigurați şi şomerele

care s-au aflat la evidenţă în instituţiile medico-sanitare din Republica
Moldova, care au dreptul la concediu de maternitate, ce include
concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de
maternitate.
(2) Indemnizaţia de maternitate se acordă integral la a 30-a săptămînă
de sarcină, pe o perioadă de 126 de zile calendaristice, iar în cazul
naşterilor complicate ori al naşterii a doi copii – de 140 de zile
calendaristice. În cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi, îndemnizaţia de
maternitate se acordă la termenul de 24 de săptămîni de sarcină pe o
perioadă de 182 de zile calendaristic.
(3) În cazul în care copilul se naşte mort sau moare în perioada
concediului postnatal, indemnizaţia de maternitate se acordă pentru
perioada stabilită, potrivit alin.(2).
(4) Cuantumul lunar al indemnizaţiei de maternitate este de 100% din
baza de calcul stabilită conform art.7.
 (6) Soţia care se află la întreţinerea soţului asigurat beneficiază de
indemnizaţie de maternitate dacă, la data acordării concediului de
maternitate, nu este angajată în cîmpul muncii.
57.Indemnizaţia pentru creşterea copilului pînă la împlinirea vîrstei de
trei ani.
Casa Națională de Asigurări Sociale informează că, persoana asigurată
care confirmă stagiul necesar de cotizare (total de 3 ani sau de cel puţin
9 luni în ultimele 24 de luni premergătoare datei naşterii copilului) şi se
află în concediul pentru îngrijirea copilului, poate solicita indemnizația
lunară pentru creșterea copilului, la alegere, conform următoarelor
opţiuni:

a) de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului până la

împlinirea vârstei de 3 ani, în cuantum de 30% din baza de calcul
stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puţin decât cuantumul
indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea copilului a persoanei
asigurate (740 lei);

b) de la data acordării concediului pentru îngrijirea copilului până la

împlinirea vârstei de 2 ani şi 2 luni. În acest caz, până la împlinirea
vârstei de un an a copilului, indemnizaţia lunară se va stabili în cuantum
de 60% din baza de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puţin
decât cuantumul dublu al indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea
copilului a persoanei asigurate (1480 lei). Din ziua următoare celei de
împlinire a vârstei de 1 an şi până la împlinirea vârstei de 2 ani şi 2 luni
a copilului, indemnizaţia lunară se va stabili în cuantum de 30% din baza
de calcul stabilită pentru fiecare copil, dar nu mai puţin decât cuantumul
indemnizaţiei minime lunare pentru creşterea copilului a persoanei
asigurate (740 lei).

Baza de calcul al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului o

constituie venitul mediu lunar asigurat realizat în ultimele 12 luni
calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului, venit din care, la
data stabilirii indemnizaţiei, au fost calculate şi plătite contribuţii de
asigurări sociale. Lunile calendaristice ale concediului prenatal se
substituie cu acelaşi număr de luni calendaristice imediat premergătoare
perioadei incluse în calcul.

Venitul mediu lunar asigurat se determină prin împărţirea la 12 a

venitului asigurat realizat la toate unităţile în perioada de 12 luni
calendaristice premergătoare lunii naşterii copilului luate în calcul.
58.Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav sau invalid.
Articolul 19. Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav

(1) Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav în vîrstă de pînă la 10

ani, iar în cazul copilului care suferă de maladie oncologică şi al
copilului cu dizabilitate pentru afecţiuni intercurente - pînă la împlinirea
vîrstei de 18 ani se acordă în bază de certificat de concediu medical,
întocmit în condiţiile legislaţiei în vigoare.

(11) Dreptul la indemnizaţie se acordă, opţional: mamei, tatălui sau

tutorelui. În cazul în care mama, tata sau tutorele, din motive întemeiate,
confirmate documentar, nu pot îngriji copilul bolnav în vîrstă de pînă la
10 ani, copilul care suferă de maladie oncologică în vîrstă de pînă la 18
ani sau copilul cu dizabilitate în vîrstă de pînă la 18 ani, indemnizaţia se
acordă altor persoane asigurate, opţional: altui membru de familie,
bunicului, bunicii.

(12) Indemnizaţia pentru îngrijirea copilului bolnav nu se acordă pentru

zilele în care asiguratul s-a aflat în concediul neplătit, în concediul
pentru îngrijirea acestui copil pînă la împlinirea vîrstei de 3 ani şi pentru
perioada suspendării contractului individual de muncă la toate unitățile.
(2) Cuantumul indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului bolnav se
stabileşte în conformitate cu art.13 alin.(1).
(3) Indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav se acordă asiguratului
și în perioada concediului anual.
Articolul 20. Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru
îngrijirea copilului bolnav
(1) Perioada pentru care se acordă indemnizaţie pentru îngrijirea
copilului bolnav este de cel mult 14 zile calendaristice în cazul acordării
asistenţei medicale de ambulatoriu şi de cel mult 30 de zile
calendaristice în cazul acordării asistenţei medicale în staţionar pentru
perioada în care copilul necesită îngrijire, dar nu mai mult de 60 de zile
cumulative într-un an calendaristic pentru fiecare copil.
(2) În cazul în care copilul suferă de boli contagioase, este imobilizat
într-un aparat ghipsat ori este supus unor intervenţii chirurgicale, suferă
de maladie oncologică, tuberculoză, SIDA, durata concediului medical
se stabileşte de către consiliul medical consultativ, iar indemnizaţia se
acordă pentru perioada integrală a concediului medical.

59.Ajutorul de deces.
Ajutorul de deces se acordă o singură dată, în sumă fixă, unei singure
persoane care prezintă actul de înregistrare a decesului, eliberat de
organul abilitat al Republicii Moldova, în caz de deces:
a) al asiguratului în sistemul public de asigurări sociale, indiferent de
durata stagiului de cotizare realizat;
b) pensionarului din sistemul public de asigurări sociale;
c) şomerului cu drept la ajutor de şomaj;
d) persoanei care nu are statut de asigurat, dar care a realizat un stagiu de
cotizare de cel puţin 3 ani.
În cazul decesului persoanei neasigurate, de dreptul la acordarea
ajutorului de deces beneficiază unul dintre membrii familiei persoanei
decedate, tutorele sau curatorul acesteia ori, în lipsa acestora, persoana
care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
În categoria de mebru de familie se includ:
- soţul (soţia);
- părinţii;
- copiii în vârstă de până la 18 ani sau, dacă îşi făceau studiile la secţia
cu frecvenţă la zi la o instituţie de învăţământ - până la absolvire, însă
până la atingerea vârstei de 23 de ani, precum şi copiii cu dizabilităţi,
indiferent de vârstă, dacă dizabilitatea a fost constatată până la atingerea
vârstelor menţionate.
Cererea privind acordarea ajutorului de deces se depune la casa
teritorială de asigurări sociale din raza domiciliului sau reşedinţei
persoanei decedate.
Ajutorul de deces poate fi solicitat în termen de 12 luni, calculat din ziua
următoare celei de deces.
Ajutorul de deces se stabileşte şi se plăteşte în termen de 3 zile
lucrătoare de la data înregistrării cererii cu toate actele necesare.
Cuantumul ajutorului de deces se stabileşte anual prin legea bugetului
asigurărilor sociale de stat.
Cuantumul ajutorului de deces acordat în anul 2022 constituie 1100 lei.
60.Considerațiuni generale privind sistemul de asistență socială.
Asistență socială reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi
realizate pentru satisfacerea necesităţilor sociale ale persoanei sau
familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate, precum
şi de prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale, inclusiv
acordare de prestații sociale. 
Prestaţiile sociale se acordă sub formă de compensaţii, alocaţii,
indemnizaţii, ajutor social, material şi de altă natură.
61.Dreptul la asistenţă socială. Politica de asistență socială.
Prezenta lege se aplică:
            a) cetăţenilor Republicii Moldova, precum şi străinilor specificaţi
la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 274 din 27 decembrie 2011 privind
integrarea străinilor în Republica Moldova;
            b) persoanelor fizice şi juridice (indiferent de forma juridică de
organizare şi de tipul de proprietate) autohtone şi străine cu
domiciliul/sediul în Republica Moldova.Politica de asistenţă socială
            (1) Politica de asistenţă socială se realizează consecvent şi cu
prioritate în favoarea persoanelor şi familiilor social-dependente sau
susceptibile de a deveni în dificultate şi are drept obiective:
            a) prevenirea sau ameliorarea situaţiei de dificultate şi atenuarea
consecinţelor acesteia;
            b) menţinerea unui nivel decent de viaţă al persoanei sau
familiei;
            c) acordarea unui sprijin suplimentar, temporar sau permanent,
prin prestaţii şi servicii sociale.
            (2) Politica de asistenţă socială are drept scop orientarea
măsurilor politice şi socioeconomice spre asigurarea de posibilităţi egale
atît pentru membrii societăţii, cît şi pentru sistemele instituţional-
administrative organizate la nivel local şi central.
            (3) Măsurile de asistenţă socială se realizează prin programe şi
acţiuni personalizate, preventive sau curente, organizate şi garantate de
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de alte
organe sau organizaţii ale societăţii civile.
            (4) Programele de asistenţă socială se elaborează de către
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi se coordonează cu
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. La elaborarea acestor
programe sînt antrenate, în calitate de parteneri sociali, organizaţiile
neguvernamentale, persoanele fizice şi juridice din ţară şi din străinătate,
instituţiile de cult recunoscute în Republica Moldova şi reprezentanţii
societăţii civile.
            (5) Coordonarea activităţii de asistenţă socială, realizate în cadrul
sistemului naţional de protecţie socială, revine autorităţii administraţiei
publice centrale cu atribuţii în domeniu.

62..Principiile asistenței sociale. Beneficiarii asistenţei sociale.

Principiile asistenţei sociale
            Asistenţa socială se întemeiază pe următoarele principii:
            a) recunoaşterea independenţei şi autonomiei personalităţii,
respectarea demnităţii umane;
            b) universalitatea dreptului la asistenţă socială, garantarea
accesibilităţii acesteia;
            c) solidaritatea socială;
            d) flexibilitatea măsurilor de asistenţă socială, aducerea lor în
concordanţă cu necesităţile reale ale persoanei sau ale familiei aflate în
dificultate;
            e) parteneriatul social ca mijloc de realizare şi evaluare a
măsurilor de asistenţă socială;
            f) responsabilitatea personală a beneficiarului de asistenţă
socială.
De asistenţă socială beneficiază persoanele şi familiile care, din cauza
unor factori de natură economică, fizică, psihologică sau socială, nu au
posibilitate prin propriile capacităţi şi competenţe să prevină şi să
depăşească situaţiile de dificultate, şi anume:
            a) copiii şi tinerii ale căror sănătate, dezvoltare şi integritate
fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate în mediul în care locuiesc;
            b) familiile care nu îşi îndeplinesc în mod corespunzător
obligaţiile privind îngrijirea, întreţinerea şi educarea copiilor;
            c) familiile fără venituri sau cu venituri mici;
            c1) familiile afectate de violenta intrafamilială;
            d) persoanele fără familie, care nu pot gospodări singure, care
necesită îngrijire şi supraveghere sau sînt incapabile să facă faţă nevoilor
sociomedicale;
            f) familiile cu trei şi mai mulţi copii;
            g) familiile monoparentale cu copii;
            h) persoanele vîrstnice;
            i) persoanele cu dizabilităţi;
            j) alte persoane şi familii aflate în dificultate.
63.Formele de asistență socială.
Asistenţa socială se acordă sub formă de servicii sociale şi de prestaţii
sociale.
            Articolul 10. Serviciile sociale
            (1) Serviciile sociale reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi
realizate pentru satisfacerea necesităţilor sociale ale persoanei sau
familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate, precum şi de
prevenire a marginalizării şi excluziunii sociale.
            (2) Serviciile sociale includ serviciile sociale primare,
specializate şi cu specializare înaltă. Serviciile sociale se prestează cu
prioritate în mediul familial, comunitate şi, ca ultimă soluţie, în
instituţiile rezidenţiale.
            (3) Calitatea serviciilor sociale se asigură prin respectarea
standardelor de calitate aprobate de Guvern.
            (4) Serviciile sociale se acordă gratuit, cu plată parţială sau
integrală.
            Articolul 11. Prestaţii sociale
            Prestaţiile sociale se acordă sub formă de compensaţii, alocaţii,
indemnizaţii, de ajutor social, material şi de altă natură.
64.Organizarea și funcționarea sistemului de asistență socială.
Asistenţa socială la nivel central
            (1) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este
autoritatea din cadrul administraţiei publice centrale care coordonează
activitatea de acordare a asistenţei sociale şi evaluează funcţionarea
sistemului de asistenţă socială.
            (2) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale exercită
următoarele atribuţii principale:
            a) elaborează şi promovează politica de asistenţă socială la nivel
naţional;
            b) elaborează şi promovează actele normative pentru
implementarea politicilor în sistemul de asistenţă socială;
            c) evaluează impactul politicilor în domeniul asistenţei sociale în
scop de reformare şi eficientizare a acordării prestaţiilor sociale, de
sporire a calităţii serviciilor sociale şi de facilitare a accesului la ele;
            d) reglementează şi organizează sistemul de acreditare şi
inspecţie în domeniu;
            e) coordonează şi evaluează activitatea structurilor teritoriale de
asistenţă socială;
            f) cooperează cu autorităţile administraţiei publice locale de
nivelul întîi şi de nivelul al doilea şi cu reprezentanţii societăţii civile, în
condiţiile legii, în scop de dezvoltare a serviciilor sociale şi de asigurare
a calităţii lor;
            g) identifică necesităţile de formare profesională a personalului
angajat în sistemul de asistenţă socială şi asigură îmbunătăţirea
capacităţilor profesionale ale acestuia;
            h) dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii
internaţionale similare, încheie convenţii de colaborare cu acestea;
            i) creează şi dezvoltă sistemul informaţional în domeniu;
            j) centralizează mijloacele băneşti din alocatiile totale prevăzute
în bugetul de stat pe anul respectiv pentru asistenta socială, inclusiv prin
delegare instituţiilor din subordine, în vederea realizării programelor cu
destinaţie specială din domeniu.
            (3) La elaborarea politicii de asistenţă socială, Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale se consultă cu reprezentanţii
societăţii civile, cu patronatele şi sindicatele.
            Articolul 13. Rolul autorităţilor administraţiei publice locale de
nivelul al doilea în organizarea asistenţei sociale
            (1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea
organizează structura teritorială de asistenţă socială, care, în comun cu
autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi şi în colaborare
cu reprezentanţii societăţii civile, realizează politica de asistenţă socială
şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel teritorial.
            (2) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea,
prin intermediul structurii teritoriale de asistenţă socială, exercită
următoarele atribuţii:
            a) identifică problemele sociale în raza administrativ-teritorială şi
elaborează strategii de dezvoltare şi prestare a asistenţei sociale în
conformitate cu politica socială a Guvernului, promovată de Ministerul
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale;
            b) organizează şi acordă asistenţă socială în funcţie de
necesităţile identificate;
            b1 ) organizează activităţi de prevenire a situaţiilor de risc pentru
copii şi susţin dezvoltarea capacităţilor familiei în îngrijirea şi educaţia
copilului;
            b2) asigură protecţia copiilor în situaţie de risc şi a copiilor
separaţi de părinţi;
            c) generalizează şi sistematizează informaţia privind asistenţa
socială acordată şi analizează eficienţa acesteia;
            d) susţin autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi
şi pe reprezentanţii societăţii civile în activitatea de elaborare şi
implementare a programelor locale de dezvoltare a asistenţei sociale,
precum şi în cea de monitorizare a realizării acestora;
            e) asigură gestionarea mijloacelor financiare şi a resurselor
umane pentru dezvoltarea şi prestarea asistenţei sociale în teritoriul
administrat;
            f) susţin activitatea instituţiilor de asistenţă socială din primăriile
aflate în raza unităţii administrativ-teritoriale de nivelul al doilea şi
înaintează propuneri în vederea optimizării activităţii acestora;
            g) completează sistemul informaţional în domeniul asistenţei
sociale cu date la nivel de raion;
            h) informează populaţia despre situaţia în domeniul asistenţei
sociale, despre modul de acordare a prestaţiilor şi a serviciilor sociale;
            i) asigură prestarea asistenţei sociale persoanelor aflate în situaţii
de dificultate;
            j) asigură supervizarea personalului din sistemul de asistenţă
socială.
                       Articolul 14. Rolul autorităţilor administraţiei publice
locale de nivelul întîi în organizarea asistenţei sociale
            (1) Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul întîi
exercită următoarele atribuţii:
            a) iniţiază studierea situaţiei în sfera socială pe teritoriul
subordonat;
            b) analizează problemele sociale;
            c) adoptă şi dezvoltă strategii locale de susţinere a persoanelor şi
familiilor defavorizate;
            d) adoptă programe de asistenţă socială şi exercită controlul
asupra realizării acestora;
            e) asigură resursele umane, materiale şi financiare pentru
implementarea programelor de asistenţă socială şi pentru soluţionarea
problemelor sociale stringente;
            f) contribuie la asigurarea condiţiilor adecvate de activitate
pentru personalul structurii teritoriale de asistenţă socială, care activează
în teritoriul administrat;
            g) monitorizează şi coordonează activitatea personalului din
sistemul de asistenţă socială în comun cu structura teritorială de asistenţă
socială.

65.Personalul din sistemul de asistență socială.

Personalul din sistemul de asistenţă socială
            (1) Asistenţa socială se realizează de către:
            a) asistentul social;
            b) lucrătorul social;
            c) asistentul parental profesionist cu formare specială;
            d) părintele-educator cu formare specială;
            e) asistentul personal.
                       Articolul 16. Formarea profesională continuă
            (1) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Ministerul
Educaţiei, Culturii și Cercetării creează sistemul de formare profesională
continuă a personalului din sistemul de asistenţă socială.
            (2) Structurile teritoriale de asistenţă socială şi prestatorii de
servicii sociale, indiferent de forma juridică de organizare şi de tipul de
proprietate, asigură formarea profesională continuă a angajaţilor.

66.Dreptul la ajutor social. Beneficiarii de ajutor social. Cuantumul și

modul de stabilire a acestuia.
(1) De dreptul la ajutor social şi/sau la ajutor pentru perioada rece a
anului beneficiază familiile defavorizate în cazul în care toţi membrii
adulţi ai acesteia se încadrează în cel puţin una dintre următoarele
situaţii:
a) au atins vîrsta necesară pentru stabilirea pensiei conform legislaţiei;
b) sînt  persoane încadrate în diferite grade de dizabilitate;
c) sînt şomeri înregistraţi la agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de
muncă şi nu refuză participarea la activitățile de interes comunitar;
d) se află în perioada dintre săptămîna a 30-a de sarcină şi săptămîna a
12-a după naştere în cazul în care copilul se naşte mort sau moare în
perioada concediului postnatal, ori îngrijeşte un copil pînă la vîrsta de 3
ani;
e) îngrijesc un membru/membri ai familiei care necesită îngrijire din
partea unei terțe persoane conform concluziei consiliului medical
consultativ al instituției medico-sanitare publice;
f) realizează venituri provenite din salarizare, cu timp integral sau
parţial, din activitatea de antreprenoriat sau din activităţi legate de
folosirea terenurilor agricole din extravilanul localităţilor.
(11) Dacă minorul are capacitatea deplină de exercițiu în conformitate cu
art. 20 din Codul civil și confirmă unul dintre statutele ocupaționale
prevăzute în alin. (1) din prezentul articol, acesta este considerat adult în
sensul prezentei legi. În caz contrar, acesta este considerat copil în
condițiile stabilite de Guvern.
(3) La determinarea dreptului la ajutor social şi/sau la ajutor pentru
perioada rece a anului se exclud membrii familiilor care:
a) nu locuiesc la adresa la care își au domiciliul, fapt confirmat prin
ancheta socială;
b) execută o pedeapsă privativă de libertate;
c) satisfac serviciul militar în termen; 
d) se află la întreţinerea statului.
(4) Situaţiile specificate la alin. (1) lit. d) pot fi invocate concomitent de
diferiţi membri ai familiei doar pentru copiii cu mame diferite, iar
situaţiile specificate la lit. e) a aceluiaşi alineat pot fi invocate doar de un
singur membru al familiei.
Articolul 6. Cuantumul ajutorului social
(1) Cuantumul lunar al ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între
venitul lunar minim garantat al familiei şi venitul global al acesteia. 
(2) În cazul în care cuantumul lunar al ajutorului social calculat pentru o
familie este mai mic de 25 de lei, ajutorul social se va stabili în cuantum
de 25 de lei pe lună.
Articolul 7.
(2) Cuantumul venitului lunar minim pentru fiecare membru al familiei
se stabileşte  după cum urmează:
a) 100% din venitul lunar minim garantat pentru solicitant;
b) 70% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare alt membru adult
al familiei;
c) 50% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil;
d) plus 30% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare adult
încadrat într-un grad de dizabilitate; 
e) plus 50% din venitul lunar minim garantat pentru fiecare copil cu
dizabilităţi; 
f) plus 10% din venitul lunar minim garantat dacă persoana încadrată
într-un grad de dizabilitate este unicul adult din familie. 
(21) Pentru membrii de familie specificați la art. 5 alin. (11), cuantumul
venitului lunar minim garantat se calculează în funcție de statutul
confirmat: cel de adult sau cel de copil.
(3) Venitul lunar minim garantat se indexează anual la 1 aprilie, în
funcție de creşterea anuală a indicelui preţurilor de consum pentru anul
precedent, în modul stabilit de Guvern.
Articolul 8. Venitul global al familiei
(1) La stabilirea venitului global al familiei se iau în considerare
veniturile obţinute în formă bănească din munca retribuită, veniturile din
toate tipurile de activitate antreprenorială, veniturile realizate din 
folosirea terenurilor agricole şi a loturilor de pămînt, precum şi alte
tipuri de venituri, inclusiv cele din proprietate. În cazul prestațiilor de
asigurări şi de asistenţă socială, se iau în calcul cuantumurile stabilite.
(2) La evaluarea bunăstării familiei în vederea stabilirii ajutorului social
şi/sau a ajutorului pentru perioada rece a anului se iau în considerare
componenţa familiei şi bunurile mobile şi imobile pe care le are în
proprietate/folosinţă familia, utilizînd un set de caracteristici care
identifică bunăstarea.
(3) Deţinerea anumitor bunuri mobile şi imobile, precum şi unele
caracteristici ale familiei sînt considerate drept indicator al bunăstării,
exprimat în puncte.
(4) Dacă punctajul este mai mare decît cel stabilit, familia nu este
eligibilă pentru acordarea dreptului la ajutor şi/sau la ajutor pentru
perioada rece a anului social.
(5) Modul de evaluare a bunăstării familiei şi setul de caracteristici
pentru evaluarea bunăstării familiei, exprimate în puncte, se aprobă de
către Guvern.
(6) La calcularea venitului global al familiei se iau în considerare
veniturile curente realizate de membrii acesteia.

68.Beneficiarii de ajutor pentru perioada rece a anului. Activitățile de

interes comunitar.
(1) Ajutorul pentru perioada rece a anului se stabileşte şi se acordă: 
a) familiilor defavorizate beneficiare de ajutor social conform
prevederilor prezentei legi;
b) familiilor solicitante de ajutor social care au un venit global mediu
lunar mai mare decît venitul lunar minim garantat conform legislaţiei şi
mai mic decît nivelul venitului lunar minim garantat majorat de 2,2 ori. 

(1) Șomerii înregistrați la agenția teritorială pentru ocuparea forței de

muncă din cadrul familiilor beneficiare de ajutor social prestează, la
solicitarea primarului, activități de interes comunitar, cu respectarea
duratei normale a timpului de muncă şi a normelor de securitate și
sănătate în muncă. 
(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) șomerii din familiile care au
fost incluse în lista de plată, pentru care suma stabilită a ajutorului social
este de pînă la 30% inclusiv din nivelul venitului lunar minim garantat,
sau șomerii din familiile beneficiare care se află în una din situațiile ce
nu permit implicarea în activități de interes comunitar, în condițiile
stabilite de Guvern.
(3) Numărul de ore pentru prestarea activităților de interes comunitar se
calculează de către structura teritorială de asistență socială, prin
intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Asistența Socială”,
pentru fiecare familie, proporțional cu cuantumul ajutorului social de
care beneficiază aceasta, dar nu va depăși 40 de ore pe lună.
(4) Modalitatea de organizare a activităților de interes comunitar, tipul
lucrărilor, calculul numărului de ore, evidența și controlul acestor
activități sînt stabilite de Guvern.
Articolul 153. Responsabilitățile primarului în desfășurarea
activităților de interes
                       comunitar
(1) Pentru desfășurarea activităților de interes comunitar, primarul
asigură: 
a) întocmirea anuală a unui plan de acţiuni de interes comunitar, aprobat
de către consiliul local/municipal, care poate fi revizuit la necesitate; 
b) ţinerea evidenţei persoanelor care prestează activități de interes
comunitar și a numărului de ore efectuate de către acestea; 
c) instructajul privind normele de securitate și sănătate în muncă pentru
persoanele care prestează activități de interes comunitar; 
d) afişarea lunară, la sediul primăriei, a planului de acţiuni de interes
local pentru luna în curs, precum şi a situaţiei activităţilor realizate în
lunile anterioare.
(2) Primarul transmite lunar către structura teritorială de asistenţă socială
lista persoanelor care au prestat și a celor care au refuzat prestarea
activităților de interes comunitar. În cazul în care nu este transmisă lista
persoanelor care au prestat/au refuzat prestarea activităților menționate,
dreptul acestora la ajutor social pentru luna respectivă nu încetează.
(3) Refuzul beneficiarului de a presta activități de interes comunitar este
documentat printr-un proces-verbal, întocmit de către primar împreună
cu reprezentanții autorității administrației publice locale și ai societăţii
civile, care este transmis către structura teritorială de asistență socială. În
termen de 5 zile lucrătoare de la data recepționării procesului verbal de
constatare a refuzului, șeful structurii teritoriale de asistență socială
avertizează beneficiarul în scris cu privire la încetarea dreptului la ajutor
social din motivul refuzului său repetat de a presta activități de interes
comunitar.
Articolul 154. Garanții pentru persoanele care prestează activități de
interes 
                        comunitar
(1) Persoanelor care prestează activități de interes comunitar li se va
garanta respectarea drepturilor și a intereselor lor, de asemenea acestea
nu vor fi obligate să presteze activități ce lezează onoarea și demnitatea
umană.
(2) Persoanele care prestează activități de interes comunitar au dreptul să
fie informate în scris, sub semnătură, despre activitățile ce urmează a fi
prestate, precum și despre perioadele de prestare a acestora.
(3) Persoanele care prestează activități de interes comunitar vor fi
informate cu privire la normele de securitate și sănătate în muncă și li se
va asigura echipamentul necesar pentru prestarea acestor activități.

69.Noțiuni generale privind șomajul. Măsuri de ocupare a forței de

muncă.
Somajul este o stare negativa a economiei ce afecteaza o parte a
populatiei apte de munca prin neasigurarea locurilor de munca si
implicit a surselor de existenta.
piaţa muncii – spaţiu economic în care se întîlnesc, se confruntă şi se
negociază liber cererea de muncă, exprimată de către deţinătorii de
capital, în calitate de cumpărători, şi oferta de muncă, reprezentată de
posesorii forţei de muncă, în calitate de ofertanţi;
            cerere de muncă – nevoie reală de muncă salariată care se
formează la un moment dat într-o economie de piaţă și se exprimă prin
numărul locurilor de muncă vacante oferite de către angajatori într-o
anumită perioadă, la un anumit nivel al salariului;
persoană aflată în căutarea unui loc de muncă – persoană care
întreprinde acțiuni concrete pentru a-şi găsi un loc de muncă prin
mijloace proprii sau prin înregistrare la Agenția Națională pentru
Ocuparea Forței de Muncă ori la un alt furnizor de servicii de ocupare a
forţei de muncă;
Măsuri de ocupare a forței de muncă – măsuri pentru reducerea
dezechilibrului dintre cererea și oferta de muncă, care includ măsuri de
promovare a ocupării forței de muncă și măsuri pasive de ocupare a
forței de muncă (asigurarea de șomaj);

70.Instituțiile implicate în implementarea politicii în domeniul

promovării ocupării forței de muncă.
Sistemul instituțional de promovare a ocupării forței de muncă
            (1) Instituţiile implicate, conform competenţelor, în elaborarea,
coordonarea, aprobarea și controlul realizării politicii în domeniul
promovării ocupării forţei de muncă sînt:
            a) Guvernul Republicii Moldova;
            b) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale.
            (2) Instituțiile implicate în implementarea politicii în domeniul
promovării ocupării forței de muncă sînt:
            a) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
            b) alte autorităţi administrative din subordinea ministerelor.
            (3) Alți subiecți implicați în implementarea politicii în domeniul
promovării ocupării forței de muncă sînt:
            a) autoritățile administrației publice locale;
            b) partenerii sociali;
            c) organizațiile necomerciale;
            d) angajatorii.
În domeniul promovării ocupării forței de muncă, Guvernul Republicii
Moldova are următoarele atribuții specifice:
            a) asigură promovarea ocupării forței de muncă prin elaborarea,
aprobarea, în limitele competențelor, prin punerea în aplicare și controlul
realizării politicilor și acțiunilor aprobate în domeniu;
            b) integrează necesităţile pieței muncii în politica de dezvoltare
social-economică a statului;
            c) coordonează activitatea ministerelor și a altor autorități ale
administrației publice privind promovarea ocupării forței de muncă;
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale are următoarele
atribuții de bază:
            a) elaborează și promovează acte normative şi politici în
domeniul promovării ocupării forței de muncă;
            b) coordonează, analizează și evaluează politicile în domeniul
promovării ocupării forței de muncă;

71.Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Rolul acestei

autorități în realizarea politicii statului în domeniul ocupării forței de
muncă.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (în continuare –
Agenţie Naţională) este autoritate administrativă, subordonată
Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cu statut de persoană
juridică, responsabilă de implementarea politicii în domeniul promovării
ocupării forței de muncă.
            (2) Regulamentul de activitate, precum și structura și efectivul-
limită ale Agenţiei Naţionale se aprobă de către Guvern.
            (3) Agenția Națională își desfășoară activitatea în teritoriu prin
intermediul subdiviziunilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă
(în continuare – subdiviziuni teritoriale).
            (4) Subdiviziunile teritoriale sînt structuri fără personalitate
juridică, care funcţionează sub conducerea şi controlul Agenţiei
Naţionale. Regulamentele de organizare şi funcţionare a subdiviziunilor
teritoriale se aprobă de către Agenția Naţională.
(5) Agenția Națională are următoarele atribuții de bază:
            a) participă la elaborarea politicilor în domeniul promovării
ocupării forţei de muncă;
            b) asigură implementarea măsurilor de ocupare a forței de
muncă, conform prevederilor prezentei legi;
            c) organizează, coordonează și controlează activitatea
subdiviziunilor teritoriale;
            d) asigură utilizarea adecvată a mijloacelor financiare acordate
pentru implementarea măsurilor de ocupare a forței de muncă;
            e) monitorizează piața muncii și prognozează schimbările
acesteia la nivel național;
            f) dezvoltă și administrează sistemul informațional al pieței
muncii;
            g) evaluează impactul măsurilor de ocupare a forței de muncă;
            h) aprobă planul anual al măsurilor de ocupare a forței de muncă,
implementate de subdiviziunile teritoriale, monitorizează şi controlează
realizarea acestuia;
            i) formulează propuneri de măsuri orientate spre reducerea
șomajului și de creștere a nivelului de ocupare a forței de muncă, pe care
le prezintă Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale pentru
aprobare și promovare;
            j) asigură publicarea pe pagina web oficială a Agenţiei Naţionale
a informațiilor, a registrelor, a documentelor, conform prevederilor
prezentei legi;
            k) elaborează şi prezintă Ministerului Sănătăţii, Muncii şi
Protecţiei Sociale propuneri de buget.
 (7) La nivel local, subdiviziunile teritoriale au următoarele atribuții:
            a) implementează măsuri de ocupare a forței de muncă prin
furnizarea de servicii pe piața muncii, prin realizarea măsurilor active de
ocupare a forței de muncă, prin stabilirea și acordarea ajutorului de
șomaj, conform prezentei legi;
            b) înregistrează persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă
și locurile de muncă vacante;
            c) cooperează cu angajatorii în vederea identificării locurilor de
muncă vacante și a implementării măsurilor de promovare a ocupării
forţei de muncă;
            d) monitorizează menținerea în activitate a persoanelor angajate
în urma implementării măsurilor active de ocupare a forței de muncă;
            e) monitorizează șomerii aflați în evidență;
72.Măsuri active de ocupare a forței de muncă.
(1) Măsurile active de ocupare a forței de muncă se adresează șomerilor
și angajatorilor și sînt acordate în scopul creșterii şanselor de ocupare a
forței de muncă, fie prin crearea de noi locuri de muncă, fie prin
înlesnirea accesului la locurile de muncă vacante.
(2) Pentru realizarea scopului prevăzut la alin. (1), Agenția
Națională, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale, implementează
următoarele măsuri active de ocupare a forței de muncă:
a) formarea profesională;
b) subvenționarea locurilor de muncă;
c) suportul pentru crearea sau adaptarea locului de muncă;
d) stimularea mobilității forței de muncă.
(3) Nu pot beneficia de măsuri active de ocupare a forței de
muncă, conform prezentei legi, angajatorii care:
a) au activitatea suspendată, se află în proces de insolvabilitate
sau lichidare;
b) au datorii față de bugetul public național;
c) au datorii față de salariați.
Articolul 31. Formarea profesională
(1) Formarea profesională presupune calificarea, recalificarea,
perfecționarea, specializarea sau, după caz, certificarea șomerilor în
scopul reintegrării lor ulterioare în cîmpul munci.
(3) Formarea profesională se realizează prin:
a) cursuri de calificare, recalificare, perfecționare și specializare;
b) instruirea la locul de muncă în cadrul unității;
c) stagii profesionale;
d) certificarea cunoștințelor și a competențelor dobîndite în
contexte de educație nonformală și informală.
Articolul 32. Cursurile de calificare, recalificare, perfecționare și
specializare
(1) Subdiviziunea teritorială direcționează șomerii la cursuri de
calificare, recalificare, perfecționare sau specializare (în continuare –
cursuri de formare profesională) ca urmare a ghidării în carieră.
(2) Sînt direcționați la cursuri de formare profesională șomerii
care nu pot fi încadrați în cîmpul muncii din lipsa locurilor de muncă
corespunzătoare.
 (5) Șomerii înmatriculați la cursurile de formare profesională
beneficiază de o bursă lunară neimpozabilă, în cuantum de 15% din
salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent, care se acordă
proporțional frecvenței la cursurile de formare profesională.
(6) Șomerii pot beneficia gratuit de un singur curs de formare
profesională, într-un interval de 24 de luni consecutive.
(7) Durata și curriculumurile cursurilor de formare profesională
se stabilesc conform actelor normative în vigoare în domeniul educației.
(8) Pentru cursurile de formare profesională a șomerilor se
acoperă, conform modului aprobat de către Guvern, următoarele
cheltuieli aferente:
a) de instruire;
b) de cazare, în proporţie de 20% din salariul mediu lunar pe
economie pentru anul precedent, pentru fiecare lună de închiriere;
c) de transport, în cazul direcționării șomerului la cursuri de
formare profesională în altă localitate decît cea în care își are domiciliul;
d) pentru bursă.
Articolul 33. Instruirea la locul de muncă în cadrul unității
(1) Instruirea la locul de muncă în cadrul unității se organizează
pentru șomerii care nu au o profesie sau meserie, direcționați de către
subdiviziunea teritorială, în baza contractului între angajator, furnizorul
de servicii de formare profesională, șomer și Agenția Naţională.
(5) Bursa prevăzută la art.32 se acordă dacă șomerul-cursant nu
primește salariu achitat conform contractului prevăzut la alin. (1).
(6) Angajatorul care asigură instruirea la locul de muncă a șomerului-
cursant, la solicitarea depusă în formă scrisă la Agenția Națională,
beneficiază pe toată durata instruirii de o subvenție egală cu 30% din
salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent.
Articolul 34. Stagiul profesional
(1) Stagiul profesional se organizează pentru șomerii fără
vechime în muncă în profesia deținută, direcționați de către
subdiviziunea teritorială, cu o durată de pînă la 4 luni, în scopul
dobîndirii abilităților practice, în baza contractului între angajator, șomer
și Agenția Naţională.
 (2) Contractul prevăzut la alin. (1) poate să conțină obligația
șomerului de a activa în cadrul unității după finalizarea stagiului.
(3) Șomerul antrenat în stagiu profesional (șomer-stagiar)
beneficiază de o bursă lunară neimpozabilă, conform prevederilor art. 32
alin. (5), şi i se acoperă corespunzător cheltuielile prevăzute la art. 32
alin. (8) lit. b) şi c).
(4) Bursa prevăzută la alin. (2) se acordă dacă șomerul-stagiar nu
primește salariu achitat conform contractului prevăzut la alin. (1).
(5) Angajatorul care asigură stagiul profesional al șomerului-
stagiar, la solicitarea depusă în formă scrisă la Agenția Națională,
beneficiază pe toată durata stagiului de o subvenție egală cu 30% din
salariul mediu lunar pe economie pentru anul precedent.
(6) Şomerii pot beneficia gratuit de stagiu profesional în profesia
deținută doar o singură dată.
(7) În scopul dobîndirii abilităților practice, șomerii pot fi
antrenați și în activități de voluntariat conform Legii voluntariatului nr.
121/2010.
Articolul 35. Certificarea cunoștințelor și a competențelor
dobîndite în contexte de educație nonformală și informală
(1) Certificarea cunoștințelor și a competențelor dobîndite în
contexte de educație nonformală și informală se efectuează pentru
șomerii care dețin astfel de competențe, identificate ca urmare a ghidării
în carieră.
(2) Certificarea cunoștințelor și a competențelor dobîndite în
contexte de educație nonformală și informală se realizează conform
actelor normative în vigoare în domeniul educației.
(3) Agenția Naţională asigură certificarea cunoștințelor și a
competențelor dobîndite în contexte de educație nonformală și
informală, în baza contractelor încheiate cu șomerul și structura abilitată
în acest sens, conform actelor normative în vigoare în domeniul
educației.
(4) Șomerii pot beneficia gratuit de certificarea cunoștințelor și a
competențelor dobîndite în contexte de educație nonformală și informală
o singură dată pentru fiecare perioadă în care persoana este înregistrată
cu statut de șomer.
 Articolul 36. Subvenționarea locurilor de muncă
(1) Subvenționarea locurilor de muncă se organizează pentru
șomerii care necesită suport suplimentar pe piața muncii, în scopul
facilitării integrării acestora în cîmpul muncii.
(2) Angajatorul care angajează pe o perioadă nedeterminată
șomeri din categoriile persoanelor menţionate la art. 23 alin. (3) lit. c),
e)–j), direcţionați de către subdiviziunea teritorială, primeşte subvenții
lunare în sumă egală cu 30% din salariul mediu lunar pe economie
pentru anul precedent, pe un termen de 6 luni, pentru fiecare șomer
angajat. Subvenția se acordă în scopul compensării parțiale a salariului
șomerului angajat.
(3) Angajatorul prevăzut la alin. (2) este obligat să menţină
raporturile de muncă cu persoana angajată pe o perioada de cel puţin 12
luni de la data încheierii perioadei în care a primit subvenția.
(4) Angajatorul care desface, din iniţiativă proprie, contractul
individual de muncă cu persoana angajată înainte de termenul prevăzut
la alin. (3) este obligat să restituie subvențiile primite pentru aceasta, cu
excepția cazului în care temei pentru desfacerea contractului individual
de muncă l-a constituit încălcarea disciplinei de muncă, constatată
conform actelor normative în vigoare.
(5) Angajatorul are dreptul să primească subvenții pentru fiecare
persoană angajată doar o singură dată într-o perioadă de 36 de luni
consecutive.
Articolul 37. Suport pentru crearea și adaptarea locului de muncă
Angajatorii și șomerii care creează locuri de muncă sau
adaptează locurile de muncă existente pot beneficia de suport din partea
subdiviziunilor teritoriale care constă din:
a) subvenții acordate pentru crearea sau adaptarea locurilor de
muncă pentru persoanele cu dizabilități;
b) consultanța, asistența și sprijinirea inițierii unei afaceri;
c) susținerea proiectelor de inițiative locale.
Articolul 38. Subvenții pentru crearea sau adaptarea locurilor de
muncă pentru persoanele cu dizabilități
(1) Subvențiile pentru crearea sau adaptarea locurilor de muncă
pentru persoanele cu dizabilități se acordă angajatorilor care creează
locuri de muncă sau adaptează locurile de muncă existente și care
angajează în bază de contract individual de muncă, pe o perioadă
nedeterminată, șomerii cu dizabilități, conform prevederilor art. 34 din
Legea nr. 60/2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilități.
(2) Agenția Naţională compensează 50% din costurile necesare
creării sau adaptării locului de muncă, suportate de către angajator, iar
mărimea subvenției nu poate depăși cuantumul a 10 salarii medii lunare
pe economie pentru anul precedent pentru fiecare loc de muncă creat sau
adaptat.
(3) Angajatorul este obligat să păstreze locul de muncă creat sau
adaptat cel puțin 36 de luni.
(4) În cazul concedierii sau demisiei persoanei cu dizabilități
înaintea expirării termenului prevăzut la alin. (3), angajatorul este
obligat să angajeze, cel puțin pentru perioada restantă, alt șomer cu
dizabilități, direcționat de subdiviziunea teritorială.
(5) În cazul lichidării înainte de termen a locului de muncă creat
sau adaptat, angajatorul restituie:
a) 100% din subvenție, în cazul în care locul de muncă a fost
lichidat în primele 12 luni din ziua creării sau adaptării acestuia;
b) 80% din subvenție, în cazul în care locul de muncă a fost
lichidat în perioada de la 13 pînă la 24 de luni din ziua creării sau
adaptării acestuia;
c) 50% din subvenție, în cazul în care locul de muncă a fost
lichidat în perioada de la 25 pînă la 36 de luni din ziua creării sau
adaptării acestuia.
(6) Controlul privind menţinerea locului de muncă se efectuează
de către subdiviziunea teritorială.
(7) Decizia cu privire la restituirea subvenției se adoptă de către
Agenția Națională în baza propunerii subdiviziunii teritoriale.
(8) Subdiviziunile teritoriale țin evidența locurilor de muncă
create și a celor rezervate pentru persoanele cu dizabilități.
(9) Procedura de acordare a subvențiilor pentru crearea sau
adaptarea locurilor de muncă pentru șomerii cu dizabilități se stabilește
de către Guvern.
 Articolul 39. Consultanța, asistența și sprijinirea inițierii unei
afaceri
(1) Consultanța, asistența și sprijinirea inițierii unei afaceri se
acordă, la cerere, șomerilor care inițiază o activitate de antreprenoriat,
prin care își creează loc de muncă.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) beneficiază de:
a) consultanță și asistență pentru inițierea unei afaceri;
b) subvenționare pentru acoperirea cheltuielilor necesare inițierii
unei afaceri, precum și pentru dotarea locului de muncă creat.
(3) Consultanța și asistența pentru inițierea unei afaceri
presupun:
a) acordare de informații și consultanță privind condițiile de
inițiere a unei activități de antreprenoriat;
b) consultanță juridică, contabilă, financiară, de marketing, de
management, în probleme privind vînzările;
c) asistență în dialogul cu autoritățile publice locale și, după caz,
centrale;
d) cursuri de formare profesională privind bazele
antreprenoriatului;
e) asistenţă tehnică la elaborarea actului constitutiv, înregistrarea
persoanei juridice sau persoanei fizice, legalizarea de acte, elaborarea
planului de afaceri.
(4) Subvenționarea se realizează prin compensarea, de către
Agenția Naţională, a 50% din cheltuielile specificate la alin. (2) lit. b),
estimate de către șomer, dar nu mai mult de 10 salarii lunare medii pe
economie pentru anul precedent. Lista cheltuielilor necesare iniţierii unei
afaceri care se subvenţionează de către Agenţia Naţională se stabilește
de către Guvern.
(5) Subvențiile se acordă în baza dosarului depus la
subdiviziunea teritorială, care conține:
a) cererea de finanțare;
b) formularul de aplicare conform modelului aprobat de Guvern.
(6) Evaluarea dosarului se efectuează de către Agenția Națională
în parteneriat cu ministerele competente şi partenerii sociali.
 (7) Beneficiarul subvenției este obligat să păstreze locul de
muncă creat cel puțin 36 de luni.
(8) În cazul lichidării locului de muncă creat înainte de expirarea
termenului prevăzut la alin. (7), beneficiarul restituie:
a) 100% din subvenție, în cazul în care locul de muncă a fost
lichidat în primele 12 luni din ziua creării;
b) 80% din subvenție, în cazul în care locul de muncă a fost
lichidat în perioada de la 13 pînă la 24 de luni din ziua creării;
c) 50% din subvenție, în cazul în care locul de muncă a fost
lichidat în perioada de la 25 pînă la 36 de luni din ziua creării.
(9) Consultanța, asistența şi subvenţia pentru inițierea unei
afaceri se pot acorda o singură dată pentru fiecare perioadă în care
persoana este înregistrată cu statut de șomer.
(10) Procedura de acordare a subvențiilor, inclusiv mecanismul
de evaluare a dosarului, se stabilește de către Guvern.
Articolul 40. Susținerea proiectelor de inițiative locale
(1) În scopul stimulării creării locurilor noi de muncă și reducerii
șomajului în localitățile rurale, statul acordă subvenții pentru susținerea
proiectelor de inițiative locale prin care se creează locuri de muncă.
(2) Subvențiile se acordă întreprinderilor care creează locuri noi
de muncă, care angajează șomeri înregistrați la subdiviziunea teritorială
și care activează în localitățile rurale.
(3) Subvențiile se acordă în baza dosarului depus la
subdiviziunea teritorială, care conține:
a) cererea de finanțare;
b) formularul de aplicare conform modelului aprobat de Guvern;
c) alte acte stabilite de către Guvern.
(4) Subvențiile se acordă în condițiile acoperirii de către
întreprinderea beneficiară de subvenție a 35% din costul proiectului, iar
cuantumul subvenției acordate nu poate depăși 65% din acesta, dar nu
mai mult de 10 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent.
(5) Evaluarea dosarului se efectuează de către Agenția Națională
în parteneriat cu ministerele competente şi partenerii sociali.
 (6) Proiectele de inițiative locale se implementează în localitățile
rurale cu un nivel înalt al şomajului, stabilite de către Ministerul
Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale la propunerea Agenţiei Naţionale.
(7) Procedura de acordare a subvențiilor pentru susținerea
proiectelor de inițiative locale şi modelul formularului de aplicare se
stabilesc de către Guvern.
Articolul 41. Stimularea mobilităţii forţei de muncă
(1) Şomerul care se angajează, în bază de contract individual de
muncă, la un loc de muncă într-o altă localitate selectată de
subdiviziunea teritorială, la o distanţă mai mare de 20 de km de
localitatea în care îşi are domiciliul, beneficiază de o indemnizaţie unică
de încadrare egală cu un salariu mediu lunar pe economie pentru anul
precedent.
(2) Şomerul care se angajează, în bază de contract individual de
muncă, la un loc de muncă într-o localitate selectată de subdiviziunea
teritorială, alta decît cea în care îşi are domiciliul, şi, ulterior angajării,
îşi schimbă domiciliul în localitatea în care se află locul de muncă
primeşte o indemnizaţie unică de instalare egală cu 5 salarii medii lunare
pe economie pentru anul precedent.
(3) Indemnizaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se pot acorda o
singură dată pentru fiecare perioadă în care persoana este înregistrată cu
statut de șomer.
(4) Procedura de stimulare a mobilității forței de muncă se
stabilește de către Guvern.

73.Monitorizarea pieței muncii.

(1) Agenția Națională monitorizează piața muncii în scopul colectării de
informații actualizate privind cererea și oferta de muncă, care vor servi
și drept instrumente de avertizare timpurie pentru blocajele și
dezechilibrele de pe piața muncii.
(2) Monitorizarea pieței muncii se realizează prin:
a) evidența persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, a
șomerilor și a locurilor de muncă vacante;
b) analiza și prognoza pieței muncii;
c) evaluarea impactului măsurilor de ocupare a forței de muncă.
 (3) Procedura de monitorizare a pieței muncii se stabilește de
către ministrul sănătății, muncii și protecției sociale.
Articolul 16. Evidența persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă, a șomerilor și a locurilor de muncă vacante
(1) Agenția Națională păstrează evidența persoanelor aflate în
căutarea unui loc de muncă, a șomerilor și a locurilor de muncă vacante
prin deținerea și actualizarea registrelor de evidență.
(2) Accesul la registrele de evidență a locurilor de muncă vacante
și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv a
șomerilor, se face respectînd prevederile Legii nr. 133/2011 privind
protecția datelor cu caracter personal.
(3) Registrul de evidență a locurilor de muncă este public, se
plasează pe pagina web oficială a Agenției Naționale, cu acces gratuit.
Agenția Națională asigură actualizarea zilnică a informațiilor din
registru.
 (1) Agenția Națională realizează analiza și prognoza pieței muncii în
baza:
            a) datelor statistice deținute cu privire la persoanele aflate în
căutarea unui loc de muncă, la șomeri și la locurile de muncă vacante;
            b) rezultatelor chestionării angajatorilor privind piața muncii;
            c) analizelor situației economice naționale și a prognozelor
economice existente;
            d) rezultatelor evaluării impactului măsurilor de ocupare a forței
de muncă, în special al măsurilor de promovare a ocupării forței de
muncă;
            e) prognozelor cererii privind calificările și competențele forței
de muncă;
            f) datelor statistice cu privire la piața muncii, colectate de Biroul
Național de Statistică;
            g) rezultatelor cercetărilor științifice.
            (2) Agenţia Naţională realizează anual analiza privind ocuparea
forței de muncă și situația pe piaţa muncii din Republica Moldova. În
raportul de analiză se expun cele mai recente tendințe referitoare la
ocuparea forței de muncă și situația pe piaţa muncii naţionale, precum și
se prezintă viitoarele necesităţi şi obiective.
            (3) În colaborare cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale, Agenția Națională realizează şi alte analize și cercetări cu
privire la situația și evoluția pieței muncii, care se publică pe pagina web
oficială a Agenţiei Naţionale. Pentru realizarea cercetărilor, Agenția
Națională poate contracta furnizorii de servicii specializați în domeniu.
            (4) Procedura de contractare a furnizorilor de servicii prevăzuți la
alin. (3) se stabilește de către Guvern.

74.Statutul șomerului.
(1) Șomer este considerată persoana aflată în căutarea unui loc de
muncă, care întrunește cumulativ următoarele condiţii:
            a) are vîrsta cuprinsă între 16 ani și vîrsta stabilită pentru
obținerea dreptului la pensie pentru limită de vîrstă sau la o altă
categorie de pensie, conform legislației în vigoare, cu excepția
persoanelor care exercită dreptul la pensie de urmaș și la pensie de
dizabilitate, cărora li se recomandă încadrarea în cîmpul muncii în baza
programului individual de reabilitare şi incluziune socială;
            b) este aptă pentru prestarea unei munci;
            c) nu are un loc de muncă;
            d) nu studiază la o formă de învăţămînt cu frecvență;
            e) caută activ un loc de muncă atît în mod individual, cît și prin
intermediul subdiviziunii teritoriale și este disponibilă să înceapă
activitatea de muncă;
            f) este înregistrată cu statut de șomer la subdiviziunea teritorială.
            (2) Persoana care nu şi-a găsit un loc de muncă în primele 12 luni
de la înregistrarea statutului de șomer se consideră șomer de lungă
durată și beneficiază de suport pentru identificarea și ocuparea unui loc
de muncă, conform prevederilor prezentei legi.
            (3) Șomerii au dreptul să beneficieze, în condițiile prezentei legi,
de toate măsurile de ocupare a forței de muncă.
            (4) Persoana înregistrată cu statut de şomer, sub riscul pierderii
acestui statut, este obligată să respecte condițiile următoare:
            a) să se prezinte lunar, conform programării, la subdiviziunea
teritorială la care este înregistrată, precum și la solicitarea acesteia,
pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă;
            b) să participe la interviuri cu angajatorii în legătură cu
perspectivele de angajare, organizate de subdiviziunea teritorială sau din
propria iniţiativă;
            c) să participe la măsurile active de ocupare a forţei de muncă;
            d) să accepte locul de muncă corespunzător;
            e) să informeze subdiviziunea teritorială la care este înregistrată
despre orice schimbare a condițiilor ce au determinat acordarea
statutului de şomer, în termen de 3 zile lucrătoare de la apariţia
schimbării.
            (5) Înregistrarea statutului de şomer se face în baza cererii
persoanei aflate în căutarea unui loc de muncă, de către subdiviziunea
teritorială în a cărei rază aceasta îşi are domiciliul sau, după caz,
reședința.
            (6) Statutul de șomer încetează pe perioada antrenării șomerului
în măsuri active de ocupare a forței de muncă, conform prezentei legi.
            (7) Cetăţenii Republicii Moldova care corespund condiţiilor
stabilite la alin. (1) lit. a)–e) și au domiciliul în localităţile din partea
stîngă a Nistrului şi în municipiul Bender pot fi înregistraţi cu statut de
şomer în cazul adresării la una dintre subdiviziunile teritoriale aflate pe
teritoriul efectiv controlat de Republica Moldova.
            Articolul 21. Scoaterea din evidență a șomerului
            (1) Persoanele înregistrate cu statut de șomer sînt scoase din
evidenţă, pierzîndu-şi statutul de şomer, în cazul:
            a) neîntrunirii condițiilor stabilite la art. 20 alin. (1);
            b) stabilirii pensiei pentru limită de vîrstă sau altei categorii de
pensie, cu excepția pensiei de urmaș și pensiei de dizabilitate;
            c) constatării pierderii totale a capacității de muncă;
            d) aplicării arestării preventive sau arestării la domiciliu;
            e) executării hotărîrii judecătoreşti de condamnare la pedeapsa cu
închisoare sau de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter
medical;
            f) dobîndirii sau încercării de a obţine statutul de şomer sau
ajutorul de șomaj prin înşelăciune;
            g) neprezentării neîntemeiate la subdiviziunea teritorială, la care
este înregistrat, mai mult de 60 de zile calendaristice de la data ultimei
vizite;
            h) decesului;
            i) începerii concediului de maternitate;
            j) începerii îndeplinirii obligației militare;
            k) confirmării de către şomer a plecării peste hotare în scop de
muncă;
            l) refuzului neîntemeiat a două locuri de muncă corespunzătoare,
oferite de subdiviziunea teritorială la care este înregistrat;
            m) refuzului neîntemeiat de a participa la măsurile de promovare
a ocupării forţei de muncă;
            n) expirării permisului de ședere pe teritoriul Republicii
Moldova;
            o) înmatriculării la o formă de învăţămînt cu frecvenţă.
            (2) Se consideră întemeiată neprezentarea la subdiviziunea
teritorială mai mult de 60 de zile calendaristice dacă aceasta a avut loc
din următoarele motive:
            a) concediul medical, conform certificatului confirmativ;
            b) decesul rudelor de gradul I şi II;
            c) situaţii de forţă majoră.
            (3) În cazul constatării motivelor menţionate la alin. (2),
persoanele scoase din evidenţă se înregistrează repetat, la cerere, în
conformitate cu prezenta lege și cu actele normative de punere în
aplicare a prezentei legi.
            (4) Persoanele scoase din evidenţă din motivele prevăzute la alin.
(1) lit. f), g), l) şi m) au dreptul să depună repetat cerere pentru
înregistrarea statutului de şomer doar după expirarea a 6 luni de la data
scoaterii lor din evidenţă.
            (5) Persoanele scoase din evidenţă din motivul prevăzut la alin.
(1) lit. i) au dreptul să depună o cerere repetată pentru înregistrarea
statutului de şomer după expirarea duratei concediului de maternitate.
            (6) Persoanele scoase din evidență din alte motive decît cele
specificate la alin. (4) și (5) se înregistrează repetat la depunerea unei noi
cereri pentru înregistrarea statutului de şomer.
            (7) Procedura de înregistrare a statutului de șomer și de scoatere
din evidență a șomerilor se stabilește de către Guvern.
75.Asigurarea de șomaj. Cuantumul și perioada de plată a ajutorului
de șomaj.
(1) Dreptul la ajutorul de șomaj se stabilește de către subdiviziunile
teritoriale.
(2) Ajutorul de șomaj se acordă în baza cererii de acordare a
ajutorului de șomaj depuse de către șomer la subdiviziunea teritorială.
(3) Decizia privind acordarea ajutorului de șomaj se adoptă în
termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de acordare a
ajutorului de șomaj.
(4) Ajutorul de șomaj se stabilește șomerilor care întrunesc
cumulativ următoarele condiții:
a) nu realizează venituri la momentul stabilirii ajutorului de
şomaj;
b) au activat şi au realizat un stagiu de cotizare în sistemul public
de asigurări sociale de stat de cel puţin 12 luni în ultimele 24 de luni
calendaristice premergătoare datei înregistrării;
c) nu refuză un loc de muncă corespunzător sau participă la
măsurile active de ocupare a forței de muncă oferite de subdiviziunea
teritorială conform planului individual de angajare a șomerului.
(5) Procedura de examinare a cererii de stabilire a dreptului la
ajutorul de șomaj se stabilește de către Guvern.
Articolul 44. Termenele și condițiile de stabilire a ajutorului de
șomaj
(1) Persoanele care au încetat activitatea de muncă ca urmare a
lichidării unității și reducerii statelor de personal şi s-au înregistrat la
subdiviziunea teritorială pînă la expirarea a 3 luni calendaristice de la
data concedierii beneficiază de ajutorul de şomaj imediat după expirarea
a 3 luni calendaristice de la data concedierii.
(2) În cazul în care persoanele indicate la alin. (1) s-au înregistrat
la subdiviziunea teritorială după expirarea a 3 luni calendaristice de la
data concedierii, precum şi în cazul persoanelor care şi-au pierdut locul
de muncă din alte motive decît cele indicate la alin. (1), ajutorul de
șomaj se acordă începînd cu a 8-a zi de la data înregistrării la
subdiviziunea teritorială a statutului de șomer.
 (3) Șomerilor beneficiari de indemnizație de îngrijire a copilului,
stabilită anterior înregistrării la subdiviziunea teritorială, li se acordă
ajutorul de șomaj după expirarea perioadei în care beneficiază de
indemnizaţia indicată.
Articolul 45. Cuantumul ajutorului de șomaj
(1) Cuantumul ajutorului de șomaj se stabilește în funcţie de
circumstanțele în care persoana a încetat activitatea de muncă, după cum
urmează:
a) în cazul încetării activității de muncă ca urmare a lichidării sau
încetării activității angajatorului, reducerii numărului sau a statelor de
personal sau în cazul decesului, declarării decedat sau dispărut fără
veste, prin hotărîrea instanței de judecată, a angajatorului persoană fizică
– 50% din venitul mediu lunar asigurat al persoanei realizat în ultimele
12 luni din ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei
înregistrării;
b) în cazul încetării activității de muncă în alte circumstanțe decît
cele prevăzute la lit. a) – 40% din venitul mediu lunar asigurat al
persoanei realizat în ultimele 12 luni din ultimele 24 de luni
calendaristice premergătoare datei înregistrării.
(2) Cuantumul lunar al ajutorului de șomaj nu poate depăși
cuantumul salariului mediu lunar pe economie pentru anul precedent.
(3) Lucrătorul migrant asigurat, în cazul încetării activității de
muncă, beneficiază de ajutor de șomaj conform acordurilor
(convențiilor) în domeniul securității sociale și migrației forței de muncă
la care Republica Moldova este parte.
(4) Cuantumul ajutorului de șomaj pentru persoanele care s-au
aflat în concediul pentru îngrijirea copilului se stabilește în baza
venitului asigurat al persoanei realizat înaintea începerii concediului de
maternitate.
(5) Stabilirea cuantumului și plata lunară a ajutorului de șomaj se
realizează de către subdiviziunea teritorială, plata lunară fiind efectuată
prin intermediul instituțiilor bancare.
(6) Începînd cu 1 ianuarie 2019, stabilirea cuantumului și plata
lunară a ajutorului de șomaj se realizează de către Casa Națională de
Asigurări Sociale.
 (7) Începînd cu 1 ianuarie 2019, Agenția Națională asigură
transmiterea, prin sistemul informațional, a informației cu privire la
schimbările în statutul șomerului către Casa Națională de Asigurări
Sociale.
Articolul 46. Perioada de plată a ajutorului de şomaj
Perioada de plată a ajutorului de şomaj se stabileşte diferenţiat, în
funcţie de stagiul de cotizare, după cum urmează:
a) 5 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins
între cel puțin 12 luni și pînă la 10 ani;
b) 7 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare cuprins
între 10 şi 15 ani;
c) 9 luni calendaristice, în cazul unui stagiu de cotizare de peste
15 ani.
Articolul 47. Asigurarea socială în caz de şomaj
(1) Șomerii beneficiari de ajutor de șomaj sînt asiguraţi în
sistemul public de asigurări sociale.
(2) Șomerii înregistrați la subdiviziunea teritorială sînt asigurați
în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
(3) Perioada în care șomerul primește ajutor de şomaj se include
în stagiul de cotizare.
Articolul 48. Suspendarea plăţii ajutorului de şomaj
(1) Suspendarea plăţii ajutorului de şomaj are loc:
a) pe perioada concediului medical;
b) pe perioada angajării temporare, pînă la 3 luni, a șomerilor
beneficiari de ajutor de șomaj;
c) după expirarea a 3 zile calendaristice de la data în care
beneficiarul nu și-a îndeplinit obligația prevăzută la art. 20 alin. (4) lit.
a);
d) pe perioada antrenării în măsuri active de ocupare a forţei de
muncă.
(2) Perioada de plată a ajutorului de șomaj se prelungește cu
perioada suspendării, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) și d), și cu
perioada concediului medical neplătit, în cazul prevăzut la alin. (1) lit.
a).
Articolul 49. Încetarea plăţii ajutorului de şomaj
 Încetarea plății ajutorului de șomaj are loc în următoarele situații:
a) în cazul expirării perioadei stabilite de lege pentru acordarea
ajutorului de șomaj;
b) în cazul pierderii statutului de şomer;
c) în cazul începerii concediului de maternitate;
d) în cazul restabilirii în funcţia deţinută, în temeiul hotărîrii
definitive a instanţei de judecată;
e) în cazul constatării uneia dintre circumstanțele care nu ar fi
permis acordarea ajutorului de şomaj;
f) în cazul nerespectării obligațiilor prevăzute la art. 20 alin. (4)
lit. b), c) şi d);
g) în cazul încetării sau retragerii dreptului de şedere în
Republica Moldova, încetării sau anulării statutului de apatrid sau a
formei de protecţie, conform Legii nr. 200/2010 privind regimul
străinilor în Republica Moldova;
h) în cazul încadrării în cîmpul muncii în mod individual, cu
excepția cazului prevăzut la art. 48 alin. (1) lit. b);
i) în cazul constatării, în urma controlului de stat al activității de
întreprinzător, că persoana realizează muncă nedeclarată;
j) în cazul decesului beneficiarului.
Articolul 50. Restabilirea și acordarea repetată a ajutorului de șomaj
            (1) Restabilirea plăţii ajutorului de şomaj după suspendarea
dispusă în condiţiile prevăzute la art. 48 se face la cerere, dar nu mai
tîrziu de 30 de zile calendaristice de la data încetării situaţiei care a
condus la suspendare.
            (2) Agenţia Naţională anunţă şomerul despre decizia privind
încetarea sau suspendarea plăţii ajutorului de şomaj în termen de pînă la
5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei.
            (3) Șomerii cărora li s-a suspendat plata ajutorului de șomaj în
condițiile art. 48 alin. (1) lit. b) și d), după restabilirea plății, beneficiază
de ajutor de șomaj în cuantumul și perioada stabilite inițial.
            (4) Persoana poate beneficia din nou de ajutor de șomaj cu
condiția că a realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 12 luni după
încetarea plății ajutorului de șomaj în condițiile art. 49 lit. a).
76.Modul de soluționare a litigiilor privind încălcarea legislației din
domeniu.