UNIVERSITATEA HYPERION

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE, UMANISTE ȘI ALE NATURII

SECURITATEA SOCIALĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. DR. LEONIDA MOISE

STUDENT
VIRGIL GURAN

BUCUREȘTI

2019
 Definiția securității sociale
Cuvântul securitate își are originea în latinescul securitas care înseamnă protectie,
apărare, stare de siguranță, faptul de a fi pus la adăpost de orice pericol.1

Expresia securitate socială semnifică reparația sau prevenția consecințelor unor

evenimente diverse, calificate în general ca riscuri sociale, concluzie rezultată din importante
documente internaționale, inclusiv din Convenția nr.102/1952 a Organizației Internaționale a
Muncii. Aceste documente se referă la evenimente care determină puterea statală să asigure
protecție populației sale. Astfel de evenimente sunt: boala, maternitatea, invaliditatea, bătranețea,
accidentul de muncă sau boala profesională, șomajul sau chiar decesul (protecția urmașilor).

Willial Beveridge a definit securitatea socială ca fiind un ansamblu de măsuri adoptate de

stat pentru a proteja cetațenii împotriva riscurilor care se vor concretiza individual și care nu vor
înceta niciodata să existe, oricât de bună ar fi situația de ansamblu a societații în care aceștia
trăiesc. Securitatea socială, în acestă definiție, înseamnă prevenirea și soluționarea situațiilor de
dezastru care pot afecta individul ca membru al societății și pe care aceasta este incapabil să le
evite.

Astfel, securitatea socială este un mecanism interpus între o situație potențială de risc,
mereu prezentă și o situație corigibilă și poate evitabilă, de dezastru, adunând resurse care să
garanteze funcționarea acestui mecanism.2

Riscurile sociale
Riscurile sociale sunt acele riscuri inerente vieții sociale. Acestea pot fi riscuri fizice sau
riscuri ecnomice.

Riscurile fizice se întâlnesc atunci cand forța de muncă este alterată, redusă sau pierdută.
Aceste riscuri pot fi de origine profesională și anume în caz de accident de muncă sau boală
profesională și de origine extraprofesională, de exemplu: maternitate, invaliditate, boală,
bătrânețe, sau deces.

Riscurile economice sunt generate de situații în care forța de muncă este alterată, este
imposibil de exercitat datorită lipsei de locuri de muncă, de exemplu: șomerii.3

Din punct de vedere al aspectelor teoretice ale securitatii sociale, se presupune o

clarificare a conceptelor si principiilor de baza sau a diverselor abordari urmarite in orice sistem

1 Dictionarul explicativ al limbii romane (coordonatori Ion Coteanu, Luiza Seche, Mircea Seche), Editia a II-a,
Editura Universul Enciclopedic, Bucuresti, 1998, p. 969.
2 A se vedea Costel Galca, Conceptul de securitate sociala, in “Revista de dreptul muncii si dreptul securitatii
sociale nr.1/2008, p. 12.
3 C. Bratu, V. Teodorescu, Dreptul securitatii sociale, Editura Artprint, Bucuresti, 2005, p. 15.
de securitate sociala, pe baza careia se poate releva importanta deosebita si evolutia pe plan
international a securitatii sociale.

Securitatea sociala la nivel international

La nivel international, conceptul de securitate sociala cunoaste o diversitate de
interpretari, in functie de contextul istoric sau de conditiile specifice fiecarei societati. În dreptul
international nu există o definitie exacta, unanim acceptata, a securitatii sociale, ceea ce face ca
majoritatea autorilor sa aiba o viziune proprie asupra continutului conceptului de securitate
sociala.

Securitatea sociala este, evident, unul dintre aspectele majore ale politicii sociale in
prezent si, totodata, o preocupare constanta a statelor moderne. De la inceputurile sovaitoare din
cateva tari, in primele decenii ale secolului al XIX-lea, securitatea sociala a devenit rapid unul
din factorii importanti in viata a miliarde de oameni din intrega lume.4

Una dintre principalele preocupari ale oamenilor este sa se apere impotriva diverselor
riscuri, preocupare cel puțin la fel de veche ca însăși rasa umană. Pentru o lunga perioada de
timp s-a optat, ca solutie, fie pe sprijinul familial, fie pe cel al bisericii sau al intreprinderilor.5
Aceasta forma de acoperire a riscurilor a variat de la o epoca la alta, de la un context cultural la
altul. Insa dimensiunea riscurior si nevoilor sociale a impus crearea si dezvoltarea altor forme de
protectie sociala, bazate pe o solidaritate mai ampla, precum securitatea sociala.
Cu toate acestea, formele traditionale de protectie impotriva riscurilor nu au disparut complet.

In opinia lui J. H. Richardson, scopul esential al securitatii sociale este acela de „a asigura
sprijin comunitar sau colectiv acelor persoane aflate intr-o imprejurare din cauza careia sunt
lipsiti, temporar sau permanent, de resurse suficiente pentru subzistenta sau ingrijire medicala de
baza”. Colectivitatea strange de la membrii sai, pe cat posibil proportional cu capacitatea
contributiva a acestora, cotizatii care alimenteaza fondurile de ajutor, securitate si pensii, in
beneficiul respectivilor membri si al persoanelor care fac parte din familiile acestora. 6 Acest
sistem permite o compensare intre riscurile si costurile inegale care privesc fiecare membru al
respectivei colectivitati si, prin aceasta, acordarea unor prestatii mai mari decat cele care ar putea
fi obtinute din economii individuale. Totodata, contributiile fiecarui membru sunt mai mici decat
intr-un sistem individualist.

In viziunea Organizatiei Internationale a Muncii7, „intrucat statul este o asociatie a

cetatenilor care exista pentru a le asigura acestora bunastarea generala, promovarea securitatii

4 John Henry Richardson: „Economic and Financial Aspects of Social Security: An International Survey”, London,
George Allen&Unwin, 1960, p.15.
5 Chaabane, M.: „Towards the universalization of social security: The experience of Tunisia”, ESS N° 4, Geneva,
ILO, Social Security Policy and Development Branch, 2002, p.29.
6 Jacques Doublet, Georges Lavau: “Securite sociale”, Paris, Presses Universitaires de France, 1957, p.115.
7 ILO: „Approaches to Social Security”, Geneva, 1942.
sociale este atributul propriu al statului.” Fiind responsabilitatea statului, sistemele de securitate
sociala au la baza legislatia care indreptateste anumite categorii de persoane, in anumite conditii,
sa primeasca prestatii. Aceste sisteme sunt gestionate de obicei de institutii ale statului, ceea ce
nu exclude, insa, existenta si functionarea in acest domeniu si a unor societati de asigurare
private.

Securitatea sociala reprezinta un obiectiv de atins al societatii. Asa cum aratau Jacques
Doublet si Georges Lavau, „scopul securitatii sociale este acela de a asocia tot avutul social unei
actiuni sistematice de acoperire a nevoilor determinate de inegalitate, saracie, boala si batranete”.

Termenul de securitate sociala a fost utilizat, pentru prima data, in SUA, ca titlu al unei
legi votate de Congres (Social Security Act din 14 august 1935). Ideea de securitate sociala este
contemporana nasterii drepturillor omului.8

Desi termenul a aparut pentru prima data in legea americana din 1935, mentionata
anterior, introducerea notiunii a fost pregatita prin diverse proceduri de asigurare contra
riscurilor sociale si, in special, prin legea germana a lui Bismarck. Se considera ca statul nu are
doar misiunea defensiva de a proteja drepturile existente, dar si pe aceea de a promova, prin
institutiile corespunzatoare si utilizand mijloacele colectivitatii de care dispune, bunastarea
tuturor membrilor sai si, mai ales, a celor aflati in nevoie.

Legea americana privind securitatea sociala din 1935, opera lui Roosvelt, era un efort „de
a infrunta in bloc problema nevoii in societate si de a-i gasi un ansamblu de solutii coordonate”.9
Celebrul Raport Beveridge din 194210 sustinea lupta activa contra saraciei. Securitatea sociala
viza ansamblul populatiei si nu doar clasa muncitoare. Autorul raportului insista, de asemenea,
asupra aspectului de prevenire a riscului. Cat priveste definitia securitatii sociale, raportul
precizeaza: „Prin securitate sociala se intelege garantarea unui venit determinat.”

In anii ’60 devenise clar ca, dupa al doilea razboi mondial, se dezvoltasera doua tipuri de
sisteme de securitate sociala:

Pe de o parte, abordarea Beveridge, in care sistemul de securitate sociala a fost elaborat

ca raspuns la traditionala lege a saraciei. Chiar daca sistemul se baza pe scheme de tipul
asigurarilor sociale, accentul se punea pe protectia venitului minim pentru intreaga populatie.

Pe de alta parte, abordarea Bismarck se referea la sistemele de securitate sociala bazate

pe ajutorul reciproc si asigurari sociale diferentiate pe categorii de populatie. Accentul se punea
pe definirea clara a categoriilor de populatie, pentru care se elaborau scheme de prestatii

8 J. J. Dupeyroux: „Droit de la securite sociale” , in Jacques Fierens, op. cit., p.12.

9 J. J. Dupeyroux: „Droit de la securite sociale” , in Jacques Fierens, op. cit., p.12.
10 William Beverage, “Report on Social Insurance and Aliens Services”, 1942, p.9.
corespunzator castigurilor salariale.11 In aceeasi perioada incep sa se manifeste tendinte de
convergenta a celor doua abordari. Aceasta, insa, se atenueaza, ajungand chiar sa inceteze si sa
se manifeste tendinta contrara in timpul crizei din anii ’70 – ’80. Dorinta de a considera
securitatea sociala drept instrument de suprimare a saraciei generalizate culmineaza in
instrumentele juridice internationale privind drepturile omului.

Astfel, securitatea sociala este legata de demnitatea umana si drepturile care permit dezvoltarea
personalitatii. De-a lungul timpului au existat, deci, numeroase incercari de a defini conceptul de
securitate sociala.

In unele tari, acesta este definit in legislatie, in alte state insa doctrina este cea chemata sa
clarifice conceptul. Definitiile traditionale ale securitatii sociale incep cu enumerarea riscurilor
sociale si continua cu descrierea programelor si schemelor acoperite. Incercarile ulterioare de a
defini conceptul nu se mai concentreaza, insa, pe lista riscurilor care ar trebui acoperite, ci
incearca sa stabileasca faptul ca securitatea sociala reprezinta un set de instrumente politice care
sa raspunda unui scop anume.

Unii autori au incercat sa defineasca securitatea sociala ca o compilatie a prestatiilor in

bani si in natura, inclusiv servicii, acordate unor persoane. In Raportul O.I.M. „In secolul al 21-
lea: Dezvoltarea securitatii sociale” se descrie securitatea sociala ca raspuns la nevoia acuta de
siguranta in cel mai larg inteles al acesteia, mai degraba decat ca un conglomerat de mecanisme
de garantare a acestei sigurante, in timp ce alti autori opteaza pentru acest obiectiv de „asigurare
a securitatii”.

Mai recent, autori ca Sinfield sau Berghman abordeaza intr-o maniera mult mai larga
conceptul de securitate sociala, definindu-l fie ca „protectie totala contra pierderii resurselor”, fie
ca „protectie totala contra pagubelor/pierderilor umane”.

Societatea in sine este cea care trebuie sa se protejeze, intern, prin scheme obligatorii,
impotriva efectelor negative ale reducerii sau pierderii veniturilor unor membrii, impotriva
vointei sau responsabilitatii acestora. Cetatenii sunt incurajati sau chiar obligati de guvern sa se
asigure impotriva unor riscuri sociale. Si aceasta nu numai pentru a asigura veniturile cetatenilor,
ci si pentru a evita transformarea acestora intr-o povara pentru restul societatii. 12

O definitie de lucru destul de cuprinzatoare a fost formulata de Danny Pieters care

considera securitatea sociala drept „corpul aranjamentelor vizand solidaritatea cu persoana care
se confrunta cu o lipsa de venituri sau cu costuri speciale.” In sistemele legislative nationale ale
statelor moderne industrializate, legislatia privind securitatea sociala reprezinta un set de
prevederi care reglementeaza asigurarile sociale, asistenta sociala si diverse ramuri ale

11 Jos Berghman: „Basic concepts on social security in Europe”, Institute for Social Right of the Katholieke
Universiteit Leuven, European Master in Social Security 2002-2003, p.53.
12 J. Viaene: „Present Challenges for Social Security – Reforming Social Security, Starting from a New Conceptual
Framework”, Brugge, Die Keure, 1990, p.20.
compensarilor sociale. Aceste reglementari stabilesc reguli care vizeaza transferul in bani sau in
natura de la unitatile publice catre cetateni.13

In esenta, securitatea sociala este reglementata in dreptul intern. Fiecare stat stabileste
nivelul prestatiilor, conditiile care trebuie indeplinite pentru deschiderea dreptului sau perioadele
pentru care se platesc prestatiile. Deci, sistemele de securitate sociala sunt administrate de
institutii nationale, guvernate de reguli si reglementari nationale, iar eventuale litigii care pot
aparea in acest domeniu sunt solutionate in cadrul sistemului judecatoresc national.

Astfel, aria de aplicabilitatea a unui sistem de securitate sociala este limitata, de obicei, la
teritoriul statului respectiv, iar uneori doar la o anumita regiune din acesta. In cadrul teritoriului
respectiv se pot stabili reguli care sa dea dreptul la prestatii doar cetatenilor sau rezidentilor
statului in cauza. Se contureaza, deci, doua principii care pot genera dificultati in ceea ce priveste
obtinerea drepturilor de securitate sociala: teritorialitatea si nationalitatea.

Sistemele de securitate sociala s-au dezvoltat in conditiile specifice fiecarui stat, ceea ce
inseamna ca reflecta caracteristicile economice, sociale, politice, istorice sau chiar geografice ale
statului respectiv. Chiar daca au existat conditii asemanatoare sau influente reciproce intre doua
state, sistemele lor de securitate sociala nu sunt identice.

In ceea ce priveste migratia, este evident ca acest fenomen, in special migratia fortei de
munca, nu a disparut, insa a inregistrat schimbari si a capatat noi forme. In prezent, procesele
migratorii se desfasoara simultan si sunt in crestere in multe tari ale lumii. Unul din rezultatele
pe termen lung ale acestei evolutii ar putea fi aparitia societatilor multiculturale, tinzand spre noi
concepte ale cetateniei sau statului national. Fenomenul migratiei fortei de munca a stimulat
politici care au condus nu doar la realizarea unui nivel ridicat al ocuparii, ci si la ameliorarea si
modernizarea sistemelor de securitate sociala existente si, astfel, la evolutia catre statele
bunastarii generale din Europa de Vest, bunastare care in prezent reprezinta un element esential
al „modelului social european” aplicat de Uniunea Europeana.

De la crearea sa, in 1957, promovarea liberei circulatii a lucratorilor a fost unul din
pilonii Comunitatii Economice Europene. Libera circulatie a fost mereu considerata ca fiind
favorabila dezvoltarii economice a Statelor Membre, acestea beneficiind de alocarea optima a
fortei de munca. In ultimii cincisprezece ani, transformarile economice si sociale din tarile
fostului bloc socialist au readus in atentie problematica migratiei. Ca urmare a exprimarii
dorintei statelor din Europa Centrala si de Est de a adera la Uniunea Europeana, interesul pentru
libera circulatie a cetatenilor necomunitari si pentru problemele cu care acestia se confrunta a
sporit.14

13 Konstantinos Kremalis: “Principles of International and European Social Securitz Law”, University of Athens,
1998, in cursul “European and International Social Security Law”
14 C. Garcia de Cortazar y Nebreda, Y. Jorens, B. Schulte, C. Schumacher, B. Spiegel, G. Vonk: „Manual on
European and International Social Security Law”, Ploiesti, LVS Crepuscul, 2000, p. 81.
 Cu toate acestea, disparitatile conditiilor economice, politice, sociale si demografice
dintre tarile Europei Centrale si de Est si alte State Membre ale Uniunii Europene pot oferi
contextul pentru migratia actuala si viitoare, dar nu o cauzeaza in mod independent. Migratia
poate fi considerata mai degraba rezultatul interdependentei dintre tarile de origine si tarile gazda
in cadrul economiei politice a pietei mondiale.

Pentru a asigura exercitarea dreptului la libera circulatie a persoanelor – unul dintre

principiile si libertatile fundamentale ale Uniunii Europene - pe langa garantarea dreptului la
rezidenta si a dreptului la munca pentru cetatenii Statelor Membre, era necesara o protectie
sociala adecvata. Atunci cand cetatenii isi exercita dreptul fundamental la libera circulatie este
posibil ca, la un moment dat, sa apara unul din riscurile sociale reglementate de legislatia de
securitate sociala. In contextul integrarii europene, o protectie sociala adecvata, reglementata de
prevederile comunitare specifice, este o premisa a exercitarii efective a dreptului la libera
circulatie a lucratorilor. Un cetatean comunitar poate, in principiu, sa se stabileasca pe teritoriul
oricarui alt stat din Comunitate pentru a-si desfasura activitatea, in cautarea unui loc de munca,
pentru studii sau doar pentru a-si petrece o parte din viata.

Desigur, in prezent, aceasta mobilitate nu este aceeasi la nivel comunitar ca pe pietele

nationale ale muncii. Exista diferente lingvistice, de nivel si mod de viata etc., insa acestea nu
impiedica un numar mare de persoane sa-si desfasoare activitatea, intr-o anumita perioada a
vietii, pe teritoriul unui alt Stat Membru. Este cazul lucratorilor transfrontalieri, lucratorilor
sezonieri, a celor detasati de angajator, pentru o anumita perioada de timp, pe teritoriul unui alt
Stat Membru sau al lucratorilor care s-au stabilit definitiv pe teritoriul altui Stat Membru.

Asigurarea protectiei sociale necesare, prin intermediul prevederilor comunitare, este o

premisa a exercitarii efective a dreptului de libera circulatie a lucratorilor, astfel incat
persoanelor care isi desfasoara activitatea in alt stat sa le fie asigurat acelasi statut, din punctul de
vedere al securitatii sociale, ca si cand ar fi ramas in tara lor. Daca nu ar exista o astfel de
protectie sociala, diferentele existente intre sistemele de securitate sociala ale diferitelor state ar
avea consecinte negative asupra persoanelor care lucreaza succesiv sau altenativ in mai multe
State Membre, acestia riscand pierderea totala sau partiala a drepturilor dobandite sau in curs de
dobandire, conform legislatiei nationale, atunci cand isi parasesc tara pentru a lucra in alt Stat
Membru al Uniunii Europene. Ca urmare, coordonarea sistemelor de securitate sociala a doua
sau mai multor state a fost un raspuns la migratia persoanelor dintr-o tara in alta, in cautarea unui
loc de munca. In acest sens, cei care se deplaseaza in interiorul Uniunii Europene sunt integrati
in sistemul de securitate sociala al statului primitor, deci li se aplica prevederile legislatiei acestui
stat.

Acesta a fost motivul care a stat la baza elaborarii articolului 51 al Tratatului asupra CEE,
care solicita Consiliului sa adopte “in domeniul securitatii sociale, masurile necesare pentru
realizarea liberei circulatii a lucratorilor”. Chiar din 1958 Consiliul a actionat in acest sens,
demonstrand importanta deosebita care s-a acordat de catre Comunitate problematicii
coordonarii sistemelor de securitate sociala. Pentru asigurarea liberei circulatii a lucratorilor sunt
necesare masuri active, cu precadere in domeniul securitatii sociale, avand in in vedere faptul ca
acestia vor evita sa plece in strainatate daca acest fapt ar avea efecte negative asupra drepturilor
lor de securitate sociala.

Astfel de efecte negative apar, de exemplu, in cazul in care legislatiile nationale de

securitate sociala fac deosebire intre solicitanti pe baza cetateniei, doar cetatenii respectivelor tari
fiind indreptatiti la prestatii.

O alta regula dezavantajoasa, prevazuta de multe sisteme nationale, stabileste ca

prestatiile sunt platite numai persoanelor care domiciliaza in tara respectiva. Deci, migrantii care
locuiesc in alte state, in special dupa pensionare, nu beneficiaza de aceste prestatii. De asemenea,
exista reglementari conform carora dobandirea sau calcularea prestatiilor este conditionata de
realizarea unor perioade de asigurare, angajare sau domiciliu, numai perioadele realizate in
conditiile legislatiei acelei tari fiind luate in considerare. Astfel, lucratorul migrant poate sa nu
fie indreptatit la prestatii sau poate primi o prestatie mai mica decat daca ar fi ramas in tara de
origine.

Intr-o societate internationala mobila, caracterizata de un grad inalt de mobilitate pe

termen scurt sau lung, aceste restrictii nu mai sunt justificate. Este necesara cooperarea
internationala pentru a le depasi.15

Aceasta cooperare se realizeaza prin incheierea de acorduri internationale, care urmaresc

sa asigure coordonarea internationala a legislatiilor nationale privind securitatea sociala.
Tratatele bilaterale si multilaterale, adica acordurile privind asigurarile sociale sau cele privind
securitatea sociala, sunt instrumente juridice relevante ale dreptului international. Acordurile
internationale vizand coordonarea trebuie sa indeplineasca doua functii.

In primul rand, ele trebuie sa realizeze coordonarea prevederilor din legislatiile nationale,
astfel incat sa nu apara nici situatii de lipsa de protectie, nici de cumul de protectie, ca urmare a
aplicarii prevederilor legislatiilor nationale privind securitatea sociala.

In al doilea rand, aceste acorduri trebuie sa garanteze fiecarui cetatean mentinerea

drepturilor obtinute in conformitate cu un sistem national de securitate sociala, atunci cand
persoana respectiva locuieste permanent sau temporar in afara tarii, iar protectia sociala asigurata
de un sistem national de securitate sociala va fi garantata indiferent de locul de sedere.

In vederea realizarii acestor obiective, se stabilesc o serie de prevederi in cadrul

acordurilor internationale bilaterale sau multilaterale privind securitatea sociala, convenite intre
state. S-au creat si organizatii specifice, cum este Organizatia Internationala a Muncii, in vederea
coordonarii evolutiilor in domeniul social prin emiterea de instrumente juridice. Cu cat mai

15 Danny Pieters: „Basic Principles of Social Security”, University of Leuven, 1993, p.65.
omogene sunt sau incearca sa fie aceste institutii, cu atat mai importanta devine identitatea lor
politico-sociala. Organizatiile internationale regionale, cum sunt Consiliul Europei si Uniunea
Europeana, sunt in mod special preocupate de coordonarea in domeniul securitatii sociale.

Uniunea Europeana insa se confrunta inca cu o problema nerezolvata: este posibila

realizarea unei zone economice integrate fara granite interne in conditiile mentinerii, in cadrul
acestei zone economice, a unor sisteme diferite de protectie sociala?

In concluzie, exista suficiente motive pentru realizarea unei cercetari asupra securitatii
sociale in context european.
BIBLIOGRAFIE
C. Bratu, V. Teodorescu, Dreptul securitatii sociale, Editura Artprint, Bucuresti, 2005

John Henry Richardson: „Economic and Financial Aspects of Social Security: An

International Survey”, London, George Allen&Unwin, 1960

Jacques Doublet, Georges Lavau: “Securite sociale”, Paris, Presses Universitaires de France, 1957

J. Viaene: „Present Challenges for Social Security – Reforming Social Security, Starting from
a New Conceptual Framework”, Brugge, Die Keure, 1990

C. Garcia de Cortazar y Nebreda, Y. Jorens, B. Schulte, C. Schumacher, B. Spiegel, G. Vonk:

„Manual on European and International Social Security Law”, Ploiesti, LVS Crepuscul, 2000

Danny Pieters: „Basic Principles of Social Security”, University of Leuven, 1993