Sunteți pe pagina 1din 12

Drepturile femeilor Drepturile femeii sunt drepturi ale omului drepturi care revin femeilor pentru simplul fapt

t ca sunt fiinte umane. Se stie ca drepturile omului se afla la baza constitutionalismului, iar principalul scop al unei constitutii consta in garantarea libertatii si securitatii fiintei umane sub toate aspectele sale. Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum si a consacrarii lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice si social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au ramas in continuare in centrul vietii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice si filozofice. Problema cercetarii drepturilor omului a cunoscut o evolutie in domeniul stiintelor sociale: filozofie, stiinte politice, teologie, inclusiv in doctrina dreptului natural (jus naturale). Ideea drepturilor omului a constituit o preocupare a inteleptilor inca in epoca antica, printre acestia fiind Socrate (470-399), Aristotel (384-322), Platon (427-347), Cicero (106-43) si altii. Aceasta doctrina s-a raspandit mult in perioada revolutiilor burgheze din secolele XVII-XVIII in statele Europei de Vest. Conceptul ei a fost aprofundat in lucrarile ganditorilor cu renume mondial Hugo Grotius (1583-1645), John Locke (1632-1704), Charles-Louis Montesquieu (1689-1755) si Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) etc. Doctrina dreptului natural a fost cercetata mai profund in lucrarea juristului si eruditului olandez H. Grotius De jure belii etpacis (Despre dreptul razboiului si al pacii), aparuta in 1625, in care se preciza ca "dreptul natural nu se preocupa numai de lucrurile ce nu depind de vointa omului, ci are ca obiect si multe lucruri care sunt urmarea unui act al vointei omenesti". Deci, teoriile si conceptiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit careia dreptul isi are originea in natura fiintei omenesti. O contributie deosebit de importanta la progresul conceptiei general-universale de reguli referitoare la fiinta umana a adus-o Platon, care a stabilit o distinctie clara intre idei si cultura sau traditie, lucrarile lui avand un pronuntat caracter de afirmare, descoperire a libertatilor si drepturilor omului. In lucrarea Politica Aristotel afirma: "numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natura oamenii nu se deosebesc cu nimic" . Convingerea ca individul, ca fiinta umana, dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calitati, desi are origini indepartate, mai ales in conceptia crestina asupra omului, in filozofia politica si juridica s-a impus mult mai tarziu, atunci cand conditiile social-politice, impunatoare la un moment dat, au ingaduit-o. Textul de referinta ramane Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata in 1948. La 10 decembrie 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat si proclamat Declaratia universala a drepturilor omului.1 Aceasta contine un Preambul si 30 de articole in care sunt enuntate o serie de drepturi fundamentale, un "ideal comun ce trebuie implinit" pentru toti oamenii, indiferent de rasa, sex, limba, religie, opinie politica, origine nationala sau sociala, bunuri sau situatie materiala. Dupa foarte multe si indelungate discutii si dezbateri a fost adoptat alt instrument international cu putere de lege pentru statele-parti, si anume: Conventia internationala cu privire la drepturile civile si politice Adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Aceasta este formata dintr-un Preambul si sase parti continunad in total 53

http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/declaratia_drepturilor_omului/

de articole.2 Un protocol facultativ referitor la pact prevede un mecanism de examinare, in anumite cazuri, a plangerilor parvenite de la persoane particulare. Carta Internationala a Drepturilor Omului a inspirat in mod direct si a reflectat, in totalitate sau in parte, o intreaga gama de instrumente complementare referitoare la: autodeterminare si dreptul la independenta al tarilor si popoarelor colonizate, lupta impotriva discriminarii bazate pe sex, rasa,loc de munca, profesie, religie, credinta sau educatie; lupta impotriva crimelor de razboi si crimelor impotriva umanitatii protectia persoanelor supuse unui regim de detentie sau de inchisoare interzicerea torturii si altor tratamente analoage inumane libertatea de asociere (drepturi sindicale), politica locurilor de munca; drepturile politice ale femeii, etc. Egalitatea si nediscriminarea sunt doua mari principia de drept international care guverneaza material drepturilor omului, ele fiind garantul demintatii umane. Principiile respective postuleaza drpetul de exercitare a tuturor drepturilor recunoscute si asigurarea protectiei fiecarei personae in fata eventualelor abuzuri ale autoritatii. Dimpotriva, inegalitatea si discriminarea sunt o negatie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei umane. Daca discriminarea si manifestarea sa incontestabil cea mai flagranta rasismul- vor continua, se arata intr-un document al ONU, noi nu vom putea spera sa edificam o societate international fondata pe deminitate si valoarea finite umane. Or, acest obiectiv este legat de insesi telurile Natiunilor al careui act constitutive enunta acest triptic egalitate, nediscriminare, deminitate in multe din articolele sale. Popoarele Natiunilor Unite se arata in al doile alineat din preambulul Cartei se declara hotarate sa reafirme a) credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demintatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor, precum si a natiunilor mari si mici. In baza art. 13, Adunarea Generala este autorizata sa initieze studii sis a faca recomandari in scopul b) de a promova cooperarea international in domeniile economic, social, cultural, educativ si sanitar si de a sprijini infaptuirea drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie. Principiul discriminarii este enuntat si in articolele 55 litera c) si 76 litara c).3 Transpunerea in viata a acestor principia a constituit una din precuparile majore ale forumului mondial de la New York si ale unor institutii specializate din sistemul sau, el gasindusi materializarea atat in instrumente juridical-diplomatice, cat si in diverse declaratii si rezolutii. In formula lor sintetica ele se regasesc in Declaratia universal a drepturilor omului din 10 decembrie 1948, care in art. 1 prevede: Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demintate si in drepturi, ele sunt inzestrate cu ratiune si constiinta si trb sa poarte unele fata de celelalte spiritual fraternitatii, iar art. 2 dispune ca Fiecare om se poate prevala de toate drepturile si de toate libertatile proclamate in prezenta Declaratie, fara nici o deosebire, ca de exemplu, de rasa, culoare, sex, limba sau religie, de opinie politica sau de orice alta opinie, de origine nationala sau rasiala, de avere, de nastere sau decurgand din orice alta situatie.4 Principalele directii in care a actionat Organizatia Natiunilor Unite au fost: eradicarea rasismuliui si a discriminarii rasiale, inlaturarea discriminarilor dintre barbat si femeie, care o

http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventie_drepturi_civile_politice / 3 Ion Closca, Ion Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 85; 4 Ibidem, p. 85-86;

plasau pe aceasta din urma intr-o flagranta situatie de inegalitate, combaterea prejudecatilor si a intelerantei.5 In afara de discriminarea rasiala, in practica unor state se mai practica diverse alte forme si manifestari discriminatorii , fata de care comunitatea internationala a luat atitudine. Formal, disciminarile respective vizeaza mai multe domenii, dar de fapt este vorba de o singura problema si anume conditia femeii in societate, situatie de inegalitate in care se alfa in raport cu barbatul si care se manifesta in diverse domenii de activitate. Aceasta inegalitate este fondata, fie pe anumite obiceiuri , traditii (in Africa, Asia), pe anumite pecepte religioase (in dreptul Islamic, de pilda), fie pe un anume conservatorism (in Europa).6 Pornind de la aceasta stare de fapt, Natiunile Unite au actionat in vederea eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei. Preocuparea comunitatii international fata de eliminarea tuturor formelor de discriminare fata de femei se inscribe in actiune de promovare a principiului ega;litatii intre barbat si femeie, actiune amorsata de crearea Natiunilor Unite si materializata in numeroase documente international.7

Istoria evolutiei drepturilor femeilor

Pe parcursul istoriei, femeile au fost considerate inferioare fata de barbati. Calea drepturilor garantate de lege si a afirmarii largi s-a deschis in fata lor numai in secolul al XIXlea. In final au obtinut si dreptul la vot, dar acest succes a insemnat inceputul unor noi lupte. Voltaire spunea Femeile preocupate fara incetare de educarea copiilor lor si claustrate in ingrijirile casnice, sant excluse de la exercitarea acelor profesiuni care pervertesc natura umana(Dict.phil., Homme). In civilizatiile erelor trecute situatia femeilor era foarte diferita. In unele culturi nu erau considerate decat proprietatea privata a sotului sau a tatalui, in altele au primit o libertate destul de mare si drepturi legale, dar chiar si in aceste civilizatii, barbatii, considerati sexul superior, aveau mai multe drepturi. Sotul meu sustine ca-mi este superior si stapan, fiind mai inalt decat mine cu peste o palma si paros ca un urs; ca eu, prin urmare, ii datorez totul, iar el nimic(Voltaire, Dict. Phil., Adultere). Tot Voltaire spunea Nu este de mirare ca in toate tarile barbatul a ajuns stapanul femeii, totul intemeindu+se ae forta.(Dict. Phil, Femme). Prin dezvoltarea activitatii capitaliste de productie, locul de munca si cel de domiciliu au devenit entitati din ce in ce mai diferite. Iar acest lucru a condus la o redefinire a diviziunii muncii intre sexe. Femeia se definea in mod primar ca sotie si mama, a carei munca in cadrul familiei facea posibil si consolida succesele extra-domestice ale barbatului. "Familia" a devenit
5 6 7

Ibidem, p. 86; Ibidem, p. 100; Ibidem;

astfel un spatiu de comunicare sociala si de reproducere aflat in afara sferei profesionale, rezervata exclusiv sotilor si copiilor acestora. Femeile au fost "scutite" de munci, sarcina lor fiind in schimb sa transforme familia intr-un loc de refugiu privat si intim, care sa completeze in mod armonios lumea exterioara a activitatii lucrative, concurentiale si centrate in jurul puterii si a banilor. Societatea burgheza nu permitea femeilor sa devina concurente directe in cadrul procesului de productie. Ele erau excluse de la multe decizii de ordin economic, politic si chiar si privat. Femeile aveau posibilitati limitate de educatie, nu dispuneau de bunurile lor, nu puteau semna contracte si nici nu puteau sa lucreze fara consimtamantul sotului lor. In divorturi si in hotararile judecatoresti cu privire la custodia copiilor, femeile erau dezavantajate in mod clar. In acelasi timp, femeile care munceau primeau cele mai mici salarii si erau exploatate la maximum. Aceasta situatie generala a constituit sursa din care s-au nascut primele revendicari publice pentru dobandirea de drepturi si posibilitati egale pentru femei. Femeile au jucat un rol important in procesele de schimbare sociala din Franta secolului XVIII. Revoltele care izbucneau in Franta pe timpul foametei erau conduse in mod traditional de catre femei. Femeile asi creasera o nisa sociala in care puteau exercita o oarecare influenta culturala, economica si politica. La Paris, breslele precupetelor si ale spalatoreselor erau temute pentru puterea lor de expresie. Multe femei au luptat cot la cot cu barbatii lor pe baricade in timpul Revolutiei Franceze. Totusi, dorinta lor de a fi considerate egalele barbatilor nu s-a implinit. Femeile au ramas in afara drepturilor proclamate. Acesta a fost contextul istoric in care scriitoarea Olympe de Gouges a formulat "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei". Documentul este inspirat puternic din "Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului", proclamat in anul 1789. Ceea ce este revolutionar in continuturile acestei Declaratii este implicarea consecventa a femeii in formularile si articolele legii: "Femeia are dreptul sa urce pe esafod. La fel, ea trebuie sa aiba dreptul sa se urce la tribuna pentru a se adresa multimii." Ea a clarificat toate elementele din acest text pentru a dovedi ca si femeile cad sub incidenta acestuia. Astfel, ea a inlocuit cuvantul "om" sau "barbat" cu "femeia si barbatul", adaugand langa cuvantul "cetatean" si pe cel de gen feminin, "cetateanca". Ea a trimis aceasta declaratie Adunarii Generale spre ratificare. Declaratia a trezit interes atat in Franta cat si in strainatate. In plus, ea a mai elaborat si un "Contract social intre barbat si femeie" (analog textului lui Rousseau, "Contrat Social"). De Gouges dorea sa inlocuiasca casatoria cu un contract bazat pe drepturi egale. In ceea ce o privea, femeia era deosebit de importanta prin simplul fapt ca acesteia ii revenea sarcina de a naste copii. De aceea, ea a atribuit femeii ca mama drepturi speciale. Cu aceste idei revolutionare ea a contestat conceptiile lui Rousseau si ale adeptilor lui, precum si ale conducatorilor Revolutiei. Pentru ca acestia considerasera ca rolul biologic al femeii o excludea pe aceasta in mod automat de la orice activitate politica publica. Olympe de Gouges a fost executata de regimul revolutionar al terorii in anul 1793. Pe cat se consolida mai mult societatea burgheza, pe atat pareau femeile sa-si piarda din drepturi. In acelasi an, Adunarea Generala a scos in afara legii cluburile femeilor aparute dupa Revolutie, emitand si o lege care le acestora sa se intruneasca. Si pentru ca afinitatile femeilor erau impartite intre diferite partide si grupuri de interese, ele nu au putut sa se impuna in mod unitar pentru drepturile lor. Asa au esuat toate sperantele lor de a fi considerate egalele barbatilor. "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei" a zacut multa vreme neobservata prin arhive, nefiind inclusa pe lista oficiala a documentelor vremii. De abia odata cu aparitia miscarii

feministe ea a fost redescoperita si confirmata in statutul ei de document istoric unic si valoros. SUA: "Declaration of Sentiment". In 1848, in localitatea Seneca Falls din statul New York, Elizabeth Cady Stanton si Lucretia Mott au organizat o conferinta pe a carei ordine de zi s-a aflat pentru prima data discriminarea femeilor. Majoritatea femeilor de la acea intrunire se implicasera deja mai inainte in miscarea pentru drepturile negrilor. Miscarea anti-sclavagista a ascutit constiinta femeilor care si-au dat seama acum ca si ele erau discriminate. Adeptele miscarii pentru drepturile femeii cereau, printre altele: dreptul de a dispune de proprietatea si veniturile proprii, dreptul de a primi custodia copiilor in cazul unui divort, posibilitati mai extinse de a li se aproba divortul, drepturi legale si economice mai bune pentru femeile divortate, acces sporit la educatie si la activitati profesionale precum si dreptul de vot. "Declaration of Sentiment" se sprijinea la fel ca "Declaratia drepturilor femeii si ale cetatencei" a lui De Gouges pe Declaratia de Independenta de la 1776. Aceasta declaratie era indreptata impotriva dominatiei barbatilor din toate domeniile vietii. Acest text se baza pe premisa ca toti barbatii si femeia se nasc cu aceleasi drepturi asupra vietii, libertatii si fericirii si ca garantarea acestor drepturi inalienabile ar trebui sa constituie singurul scop legitim al statului. Toate legile care obligau femeile sa adopte o pozitie subordonata au fost declarate ilegitime. In plus, au mai fost elaborate doisprezece rezolutii in care se cereau drepturi egale pentru femei in context privat, religios, economic si politic. Cu toate ca atat declaratia cat si autoarele ei au avut de indurat in cele ce au urmat remarci sarcastice si interpretari nedrepte, acest moment constituie inceputul miscarii feministe din SUA, care a intrat in lupta pentru impunerea drepturilor femeii mult mai devreme decat cele de pe continentul european si care a detinut cu siguranta o functie exemplara. Miscarile feministe

Revendicari initiate si Masuri tinzand la promovarea conditiei femeii premargatoare crearii ONU

Cerinta egalitatii in drepturi a femeilor a aparut prima data la sfasitul secolului al XIXlea, cand dezvoltarea societatii si a cresterii bunastarii au creat posibilitatea ca unele femei sa se cultive si astfel unele dintre ele au devenit scriitoare sau artiste. Sub influenta Revolutiei Franceze din 1789 in toata Europa s-au raspandit idei radicale. In Anglia in 1792 Mary Wollstonecraft a terminat opera sa literara considerata azi clasica - In apararea drepturilor femeilor. Cu toate ca guvernul englez, cu o atitudine dusmanoasa fata de Revolutia Franceza, a fortat in ilegalitate miscarea feminista, in secolul al XIX-lea s-a intensificat radicalismul politic si si-a atins multe scopuri. Insa egalitatea sexelor in drepturi politice nu facea parte din aceste teluri, deoarece, dupa conceptia epocii victoriene, femeia era "zana cea buna" a barbatului, care avea rolul natural de a fi sotie, mama si creatoare a caminului familial. Sfidand aceasta vedere marginita, cateva femei au inceput sa-si ceara drepturile. Perseverenta lor a fost in final incununata de succes, s-a nascut legea care garanta fiecarei femei dreptul atat la proprii copii cat si la proprietati. Deoarece portile universitatilor Oxford si Cambridge ramaneau inchise an fata lor cu incapatanare, ele au creat scoli superioare pentru femei. In alte domenii,

unele femei, luptand solitar si prin eforturi eroice, au obtinut succese profesionale: deci trebuiau sa fie recunoscute. Astfel americanca Elizabeth Blackwell si englezoaica Elizabeth Garett Anderson, invingand orice greutate, au obtinut diplome in medicina, iar Florence Nightingale, in timpul razboiului din Crimea, prin munca sa plina de abnegatie a ridicat la rang de profesie munca surorilor medicale. O grimasa stranie a istoriei este faptul ca pana cand aceste personalitati au obtinut dreptul la munca (ca mijiocul suprem de obtinere a libertatii, a independentei si a respectului de sine), miile de femei sarace faceau munci de corvoada in conditii inumane in mine si fabrici numai pentru simpla subzistenta. Si aceasta era un fel de "egalitate", un minerit egal, impartit cu barbatii, din care femeile au fost salvate de reforma legilor referitoare la industrie si de nivelul de trai aflat in crestere. Atat pentru femeile reformatoare, cat si pentru barbatii simpatizanti cu miscarea lor, a devenit tot mai evident faptul ca cel mai important drept pentru femei il constituia dreptul la vot. Lupta pentru dreptul la vot al femeilor a luat amploare la mijiocul secolului al XIX-lea in Marea Britanie si in SUA. Miscarea a avut multi adepti, dar foarte greu a reusit sa invinga conceptia traditionala. In Marea Britanie principalul oponent al acestei aspiratii a fost chiar o femeie, regina Victoria. Derularea evenimentelor in multe tari occidentale a fost relativ asemanatoare. In cateva state luminate (Noua Zeelanda, Australia, Finlanda si Norvegia) femeile au obtinut dreptul la vot inca inaintea primului razboi mondial (1914-1918). In alte tari lupta s-a intensificat, dar nicaieri atat de dramatic ca in Anglia. In 1903 infnintea aripii cele mai darze a miscarii pentru obtinerea dreptului la vot a ajuns Emmeline Pankhurst. Luptatoarele in aceasta miscare, sufragetele, (dreptul la vot in engleza este suffrage) au intrerupt adunari politice, s-au legat de garduri cu lanturi, incercand astfel obtinerea revendicarilor. Dupa ce n-au fost de acord cu plata amenzilor, au ajuns la inchisoare, unde au intrat in greva foamei, fiind alimentate apoi prin metode artificiale brutale. Primele actiuni vizand diverse aspecte particulare ale conditiei femeii au fost intreprinse la inceputul secolului al XX-lea. In anul 1902 a fost adoptata la Haga, conventia international referitoare la conflictele de legi in materie de casatorie, de divort si de incredintare a copiilor, iar in 1904 si 1910 prin alte doua conventii international a fost suprimat traficul cu femei si copii.8 Un progress important in ameliorarea conditiei femeii a fost inregistrat in 1919, odata cu adoptarea Pactului Societatii Natiunilor, care continea prevederi referitoare la asigurarea si mentinerea de conditii de munca echitabile si umane pentru barbat, femeie si copil9. Totodata, femeile primeau dreptul de acces la Secretariatul Societatii.10 Cand a izbucnit primul razboi mondial, majoritatea sufragetelor au suspendat lupta imediat, iar acele femei care au intrat in uzine in locul barbatilor plecati pe front, si-au indeplinit telurile propuse. Acestea au zdruncinat majoritatea argumentelor aduse impotriva luptei lor pentru egalitatea politica. Guvernul britanic a preferat sa aprobe dreptul femeilor la vot, decat sa riste revigorarea miscarii. In perioada de dupa razboi, atat Statele Unite cat si multe state europene, au introdus reforme asemanatoare. In anii urmatori tot mai multe meserii au devenit practicable si pentru femei, dar salariul lor a ramas mai mic, nu au reusit insa sa aiba acces la multe meserii "barbatesti" si reprezentau o minoritate nesemnificativa in cercurile conducatoare politice si economice.

V Capitolul VI, Subcapitolul II intitulat Combaterea traficului cu finite umane ; Articolul 23 litara a; 10 Ion Closca, Ion Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 101;
9

In perioada care a urmat dupa crearea Societatii Natiunilor problema ameliorarii conditiei femeii in societate a inceput sa fie abordata pe un plan mai larg, ea facand obiectul unor rapoarte si studii elaborate atat in cadrul Societatii, cat si al unor organizatii regionale. Un raport intocmit de Societatea Natiunilor in 1935, care a abordat conditia femeii sub aspectele civile si politice, constata diferentele sensibile existatente in acest sens de la o tara la alta. In 1937 Adunarea Societatii a hotarat sa se elaboreze un studio detaliat asupra conditiei femeii in diferite state si care trebuia sa cuprinda trei parti consecrate respectiv dreptului public, dreptului privat si dreptului civil. Pana la izbucnirea Celui de- al Doilea RAzboi Mondial numai partea referitoare la dreptul privat a fost terminate.11 Prima organizatie interguvernamentala care a adotpat masuri concrete contra discriminarii dintre sexe a fost Organizatia Republicilor Americane. Astfel, la cea de-a 5-a Conferinta interamericana, care si-a desfasurat lucrarile intre 25 martie si 3 mai 1923 la Santiago de Chile, s-a hotarat sa inscribe in programul viitoarele Conferinte studierea mijloacelor de natura a aboli incapacitatea constitutional si juridical a femeii, pentru ca aceasta sa poata beneficia de toate drepturile civile si politice. Aceatsa problema a fost inscrisa pe ordinea de zi a celei de-a sasea Conferinte de la Havana (16 ianuarie-20 februarie) care, printer altele, a hotarat crearea unei Comisii interamericane a femeilor. Ca urmare a studiilor intreprinse in cadrul Comisiei, cea de-a saptea Conferinta interamericana de la Montevideo (3-26 decembrie 1933) a adoptat Conventia asupra cetateniei femeii cosatorite12. Insa opera cea mai importanta in materie a acestei organizatii a fost infaptuita la ce de-a IX-a Conferinta de la Bogota din 1948 care a adoptat doua importante Conventii una cu privire la drepturile politice ale femeii, iar alta referitoare la drepturile civile.13

Drepturile femeilor in secolul XX Instrumente ale Natiunilor Unite tinzand la eliminarea discriminarii fata de femei Principiile nediscriminarii si egalitatii intre barbat si femeie au fost foarte clar expirmate inca la cele doua Conferinte international de la Dumbarton Oaks si San Francisco care au elaborate Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Ele au fost apoi enuntate, reiterate si dezvoltate atat in instrumente cu character general, cat si instrumenete specific asupra drepturilor femeii. Insrtrumente cu character general consacrand principiul egalitatii femeii cu barbatul Carta Organizatiei Natiunilor Unite enunta aceste doua principia in Preambul si in sase dintre articolele sale. Asftel: Preambulul proclama credinta popoarelor Natiunilor Unite in egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor; articolul 1, anunta ca unul din scopurile ONU incurajarea respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale pentru toti, fara disctinctie de rasa, sex, iar articolul 8 garanteaza accesul barbatiolor si femeilor, in conditii egale, in toate functiile, in organele principale si subsidiare ale ONU; articolele 13, 55si 56 cer sa fie respectate drepturile omului si libertatile fundamentale pentru toti, fara distinctie de rasa, sex .14
11 12 13 14

Ibidem; In 1935 Adunarea Societatii Natiunilor a recomandat tuturor statelor de a adera la aceasta Conventie; Ion, Closca, Ion, Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 101; Ibidem, p. 102;

Declaratia universal a drepturilor omului, pe care Adunarea Generala a ONU o proclama ca ideal comun ce trebuie atins de catre toate popoarele si toate natiunile stipuleaza in articolul 2 ca fiecare om se poate prevala de toate drepturile si de toate libertatile proclamate in prezenta Declaratie, fara nici o deosebire, ca de exemplu de rasa, de culoare, de sex. Discriminarea fondata pe sex este interzisa si in Pactele international referitoare la drepturile omului. Art. 3 din Pactul cu privire la drepturile economice , sociale si cultural stipuleaza: Statele parti la prezentul Pact se angajeaza sa asigure dreptul egal pe care-I are barbatul si femeia la beneficial tuturor drepturilor economice, sociale si cultural care usnt enumerate in prezentul Pact. Mutatis mutandis aceeasi prevedere este continuta si in articolul 3 din Pactul referitor la drepturile civile si politice.15 Eliminare discriminarii fata de femei prin instrumente special Declaratia privind eliminarea discriminarii fata de femei Dupa patru ani de dezbateri si negocieri in Comisia conditiei femeii, la 7 noiembrie 1967 cea de-a XXII-a sesiune a Adunarii Generale a ONU a adoptat in unanimitate Declaratia asupra eliminarii discriminarii fata de femei.16 Necesitatea adoptarii acestui document rezulta din faptul ca, in ciuda prevederilor din Carta ONU, din Declaratia universal a drepturilor omului si din cele doua Pacte international, egalitatea in drepturi a femeilor continua sa faca obiectul a numeroase discriminari. In cele 11 articole ale sale, Declaratia reia si reafirma, pe de o parte principiile enuntate in instrumente anterioare, iar pe de alta parte proclama principia noi. Considerand, in primul sau articol, ca discriminarea fata de femei este fundamentalmente injusta si constituie o atingere la demnitatea umana, cel de-al doilea articol cere abolirea legilo, cutumelor, regulamentelor si practicilor in vigoare care constituie o discriminare fata de femei si adoptarea de masuri juridice adecvate pentru a asigura egalitatea in drepturi a barbatilor si femeilor.17 O importanta capital in structura Declaratiei o prezinta articolul 3 care mentioneaza, pentru prima oara intr-un instrument international, rolul educatiei in schimbarea mentalitatii.18 In celelalte articole sunt enuntate drepturile sau anumite categorii de drepturi: in articolul 4 drepturile politice19; articolul 5 dreptul la o cetatenie; articolul 6 drepturile civile 20; articolul 7 abrogarea dispozitiilor discriminatorii din codurile penale; in art. 8 interzicerea traficului de femei si a exploatarii prostitutiei feminine; in art. 9 dreptul la educatie; in art. 10 drepturi economice si sociale. Articolul 11 afirma punerea in practica de catre toate statele a principiului egalitatii intre barbat si femeie si invita Guvernele, organizatiile neguvernamentale si indivizii :sa faca tot ce le sta in putinta pentru a promova aplicarea principiilor cuprinse in prezenta Declaratie.21

Ibidem; Declaratia a fost adoptata prin rezolutia 2263/XXII; 17 Ion, Closca, Ion, Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 103; 18 Articolul este astfel formulat: Trebuie luate toate masurile potrivite pentru a educa opinia publica si a insufla in toate tarile dorinta de a aboli prejudecatile si a suprima toate practicile cutuminare sau altele care se intemeiaza pe inferioritatea femeii ; 19 Dreptul de a vota si de a fi alese, dreptul la vot in orice referendum public, dreptul de a ocupa posture publice si de a exercita toate functiile publice, in aceleasi conditii cu barbatii si fara nici o discriminare; 20 Dreptul al mostenire, dreptul de circulatie, dreptul de a-si allege liber sotul, drepturi si indatoriri egale cu barbatii cu privire la copii etc; 21 Ion, Closca, Ion, Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 103;
16

15

La un an dupa adoptarea Declaratiei, Consiliul Economic si Social a adoptat, la recomandarea Comisiei pentru conditia femeii, o serie de masuri privind punerea in aplicare a acesteia. Astfel, Guvernele, institutiile specializate si organizatiile neguvernamentale au fost invitate sa prezinte raporturi periodice asupra masurilor luate de ele in vederea difuzarii si aplicarii Declaratiei. Conventia asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare fata de femei Acest tratat a fost adoptat de Adunarea Generala a ONUla 18 decembrie 1979 si a intrat in vigoare la 3 septembrie 1981. Prin aceasta Cinventie (CEFDF) se cauta eliminarea discriminarii fata de femei, definite ca fiind orice deosebire, excludere, sau restrictive intemeiata pe sex care restrange pentru femei posibilitatea de a se bucura de drepturile omului si libertatile fundamentale in domeniul politic, economic, social, cultural, civil sau in orice alt domeniu (art. 1). Pe langa obligatia de a condamna discriminarea fata de femei, statele parti se angajeaza, printer altele, sad ea expresie principiului egalitatii dintre barbate si femei in constitutiile lor nationale si legislatia adecvata sis a adopte acele legi sau alte masuri inclusive sanctiuni daca este oportun, interzicand orice discriminare fata de femei (art. 2). Conventia mai cere statelor parti sa adopte o serie de masuri in sfera politica, sociala, economica si culturala pentru a promova realizarea unor drepturi egale pentru femei indifferent de pozitia sociala.22 Romania a semnat Conventia la 4 septembrie 1980 si a ratificat-o prin Decretul 342 din 26 noiembrie 1981. Conventia debuteaza cu definirea conceptului de discriminare fata de femei care, in termenii articolului 1 vizeaza orice diferentiere, excludere sau restrictive bazate pe sex, care are drept effect sau scop sa compromita sau sa anihileze recunoasterea, beneficial si exercitarea de catre femei, indifferent de starea lor matrimonial, pe baza egalitatii dintre barbat si femeie, a drepturilor omului si liberatilor fundamentale, in domeniile politic, economic, social, cultural si civil sau in orice alt domeniu.23 Pe langa obligatia de a condamna aceatsa forma de discriminare, statele contractante s-au angajat, mai ales, sa inscriein constitutia lor nationala sau in alte dispozitii legislative corespunzatoare princpilul egalitatii barbatilor si femeilor sis a adopte legi si alte masuri corespunzatoare, inclusive sanctiuni , care sa interzica orice discriminare fata de femei, sa instituie o protective pe cale jurisdictional a drepturilor femeilor pe baza de egalitate cu barbatii, sa abroge orice lege, dispozitie, cutuma sau practica ce constituie o discriminare fata de femei. Statele parti trebuie sa adopte, de asemenea, o serie de masuri de ordin politic, social, economic si cultural, inclusive dispozitii legislative pentru a asigura depina dezvoltare si progresul femeilor. O prevedere principal este continuta in articolul 5, care oblige statele parti la Conventie sa ia toate masurile corespunzatoare pentru: a) a modifica schemele si modelele de comportament social si cultural al barbatului si femeii, pentru a se ajunge la eliminarea prejudecatilor si practicilor cutumiare sau de alta natura, acre sunt bazate pe idea de inferioritate sau superioritate a unui sex, sau pe imaginea sablon orivind rolul barbatului sau al femeii.24 Alte prevederi ale conventiei se refera la masurile ce trebuie adoptate de state pentru: reprimarea, sub toate formele existente, a traficului de femei si a exploatarii prostituarii femeii;
Thomas Buergenthal, Renate Weber, Dreptul international al drepturilor omului, editura ALL, Bucuresti, 1996, p. 50; 23 Ion, Closca, Ion, Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 104; 24 Ibidem;
22

eliminarea discriminarii fata de femei in viata politica si publica; asigurarea dreptului de a vota si de a fi alese in toate organismele eligibile; a dreptului de a lua parte la elaborarea politicii statului, de a ocupa functii publice si de a exercita asemenea functii la toate esaloanele de guvernamant; de a participa in organizatiile si asociatiile neguvernamentale care activeaza in viata publica si politica a tarii; asigurarea posibilitatii de a reprezenta Guvernul lor, in aceleasi conditii cu barbatul, pe plan international si de a participa la activitatea organizatiilor international; asigurarea de drpeturi egale cu barbatii in ceea ce priveste dobandirea, schimbarea sau pastrarea cetateniei, precum si la cetatenia copiilor lor.25 Pentru a asigura fundamental egalitatii barbatului cu femeia, postulat de procesul educational, statele s-au angajat sa asigure: aceleasi conditii de orientare profesionala, acces la studii de toate gradele si la obtinerea de diploma institutiile de invatatmant de toate categoriile, accesul la aceleasi program, la aceleasi examene, la un corp didactic predand o calificare la acelasi nivel si la localuri si echipamente scolare de aceeasi caltitate, eliminarea oricarei conceptii sablon privind rolul barbatului si al femeii la toate nivelurile si in toate formele de invatamant prin incurajarea educatiei mixte si a altor tipuri de educatie, posibilitati egale in ceea ce priveste abordarea de burese, accesul la programele de educatie permanenta, inclusive la programele de alfabetizare pentru adulti si la programele de alfabetizare special, acces in conditii egale la practicarea sportului si educatiei fizice, acces la infoermatiile specific de ordin educative, inclusive la sfaturile referitoare la planificarea familiala. Domeniul in care femeile sunt cel mai flagrant discriminate este acela al angajarii in munca. Astfel, pe langa faptul ca in Conventie este consacrat un articol special articolul 11 , Organizatia Internationala a Muncii a elaborate doua conventii special referitoare la acest aspect. Este vorba de Conventia nr. 111 din 4 iunie 1958 privind discriminarea in domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei, si de Conventia nr. 100 din 1951 privind egalitatea de renumerare a mainii de lucru masculina si a mainii de lucru feminina, pentru o munca de valoare egala.26 Alte domenii in care Conventia angajaza statele parti sa adopte masuri pentru eliminarea discriminarii fata de femei si asigurarea egalitatii intre barbat si femei sunt: al sanatatii (art. 12), al vietii economice si sociale (art. 13), al capacitatii juridice (art.15). Problemele specific femeilor care traiesc in mediul rural, mai ale ale acelora din tarile in curs de dezvoltare, unde marginalizarea lor este evident, a facut deopotriva obiectul articolul 14 al Conventiei si al unor programe international.27 Astfel, statele parti, pornind de la rolul important al acestor femei in sustinrea materiala a familiilor lor, s-au angajat sa le faciliteze participarea la dezvoltarea rurala si la avantajele acestei dezvoltari sis a le asigure urmatoareledrepturi: de a participa plenar la elaborarea si exacutarea planurilor de dezvotare la toate nivelurile, de a avea acces la serviciile corespunzatoare in domeniul sanatatii, de a beneficia in mod direct de programele de securiate sociala, de a organiza grupe de intrajutorare si cooperative pentru a le asigura sarcini egale pe plan economic, de a participa la toate activitatile publice etc. Pornind de la problemele deosebit de grele cu care se confrunta femeile din zonele rurale, Natiunile Unite au elaborate un ansamblu de masuri vizand ameliorarea statutului socioeconomic al acestora. Preocuparile in aces sens au inceput in 1953, cand Comisia pentru conditia femeii a invitat pe Secretarul general al ONU ca, in colaborarea cu Organizatia Internationala a Muncii, sa acorde o importanta mai mare muncii femeilor din agricultura.
25 26 27

Ibidem; Ibidem, p. 105; Idibem;

In 1963, Consiliul Economic si Social a recomandat Guvernelor sa acorde prioritate programelor si activitatilor menite sa duca la dezvoltarea invatamantului si la formarea profesionala a tinerelor fete si femeilor din zonele rurale, la toate nivelele si la toate tipurile sis a cuprinda actiuni adecvate in planurile nationale de dezvoltare.28 La Conferinta mondiala asupra populatiei, acre a avut loc la Bucuresti in 1974, au fost adoptate trei rezolutii pe aceasta tema: Rezolutia I, intitulata Populatia si cionditia femeii, Rezolutia a II-a Familia rurala, si Rezolutia a III-a Populatiile rurale, in acelasi an, Conferinta mondiala a alimentatie, tinuta la Roma, a adoptat deasemenea, trei rezolutii privind conditia femeii in zonele rurale: Rezolutia II Prioritati ale dezvoltarii agricole si rurale, Rezolutia V Politica si programe vizand ameliorarea nutritiei, si Rezolutia a VIII Femeile si alimentatia. Tot in 1974, Conferinta mondiala a Anului international al femeii cerea Guvernelor, intr-o rezolutie intitulata Situatia femeilor in zonele rurale, sa formulize sis a aplice programe de dezvoltare rurala, in special pentru: a adduce avantaje femeilor care traiesc in conditii de saracie in mediul rural si care sunt dezavantajate in raport cu barbatii; a asigura egalitatea juridical si drepturi economice femeilor in familii rurale. Adunarea Generala a ONU, intr-o rezolutie din 1974, roaga toate Guvernele sa acorde in cadrul planurilor lor o mai mare prioritate strangerii de date asupra conditiei si rolului femeii in regiunile rurale, stabilirea de conditii socio-economice fondate pe deplina participare, ca partenere egale cu barbatul, la dezvolatrea societatii, atat in drept cat si in fapt, incurajarea productivitatii agricole, a industriilor bazate pe agricultura si a programelor integrate de dezvoltare rurala. Odata amorsat, procesul de ameliorare a conditiei fememii din zonele rurale a continuat in sistemul ONU, insa rezultatele sunt inca foarte modeste.29 Eficienta CEFDF in promovarea protective drepturilor pe care le garanteaza a fost subminata in mare masura de numeroasele reserve formulate de state la ratificarea acestui tratat. Prin acste reserve se tinde a se conserva diverse institutii nationale sau religioase care sunt in contradictie cu Conventia. Unele dintre ele sunt evident incompatibile cu obiectul si scopul Conventiei, desi articolul 28 (2) prevede ca nu va fi permisa ac a rezerva care este incompatibila cu obiectul si scopul prezentei Conventii. Efortul de a face statele sa-si retraga rezervele, ceea ce pana in present nu s-a putut reusi, a fost sprijinit de Conferinta Mondiala de la Viena a Drepturilor Omului din 1993, care cerea Comitetului CEFDF sa continue revizuirea rezervelor la Conventie si indeamn statele sa-si retraga rezervele care sunt contrare obiectului si scopului Conventiei sau acre sunt in alt mod incompatibile cu dreptul international al tratatelor. Masurile de punere in aplicare prevazute de Conventie constau in rapoarte periodice ale statelor parti referitor la masurile legislative, juridice, administrative sau de alta natura pe care le-au adoptat in scopul de a adduce la indeplinire prevderile Conventiei (art. 18(1).)30 Prin articolul 17 a fost instituit Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei.31 Comitetul CEFDF este compus din 23 de experti alesi de statele parti adr care isi indeplinesc atributiile cu titlu individual. Comitetul da seama de activitatea sa statelor parti, Comisiei ONU pentru Statulul Femeii si Adunarii Generale. Comitetul CEFDF este un fel de copil vitreg pentru organismele create in baza tratatelor ONU privind drepturile omului atunci cand il comparam de exemplu cu Comitetul Drepturilor Omului al ONU sa CEDR. Acesta se datoreaza, in parte,
Ibidem,p. 106; Ibidem; 30 Thomas Buergenthal, Renate Weber, Dreptul international al drepturilor omului, editura ALL, Bucuresti, 1996, p. 50-52; 31 Comitetul a inceput sa functioneze in anul 1982;
29 28

faptului ca articolul 20 (1) al Conventiei prevede ca in mod normal, Comitetul se va intruni pentru o perioada de nu mai mult de doau spatamani pe an, ceea ce ofera insufficient timp pentru indeplinirea atributiilor de examinare a rapoartelor statelor si de interpreatare a Conventiei. De asemenea, CEFDF nu infiinteaza un mecanism de plangeri inter-state sau individuale, a carui existent ar intari autoritatea Comitetului.32 Comitetul are competent sa examineze rapoartele prezentate de statele parti in baza carora intocmeste un raport annual pe care il prezinta Adunarii Generale a ONU prin intermdiul Consiliului Economic si Social. In cazul in care s-a produs un diferend intre statele parti referitoare la interpretarea sau aplicarea Conventiei si care nu a putut fi solutionat prin negocieri, acesta va fi supus Arbitrajului obligatoriu si Curtii Internationale de Justitie prin simpla cerere.33

Thomas Buergenthal, Renate Weber, Dreptul international al drepturilor omului, editura ALL, Bucuresti, 1996, p. 50-52; 33 Ion, Closca, Ion, Suceava, Tratat de drepturile omului, editia a II-a, Editura V.I.S Print, Bucuresti, 2003, p. 107;

32