Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza’’ din Iași

Facultatea de Drept
Specializarea: Drept European
Disciplina: Drepturile omului în UE

Dreptul omului la asistență medicală

în perioada pandemiei Covid-19

Profesor, doctor în Drept Ghenadie Eremciuc

Masterand, Iurie Moraru

Bălți 2022
 „Sănătatea nu este numai o problemă individuală, ci priveşte întreaga
societate. Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate totul este nimic.”
Schopenhauer
Păstrarea sănătăţii şi lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi
preocupări ale omului. De altfel cuvântul sănătate care evocă o stare atât de
preţioasă fiecăruia apare frecvent în vorbirea curentă nelipsind aproape niciodată
cu ocazia urărilor de bine. Scrisorile strămoşilor noştri romani se încheiau de
obicei cu urarea : Vale!(Fii sanatos!).
Anticii gândeau idealul perfecţiunii umane ca echilibru armonios între
facultăţile intelectuale şi cele ale corpului. Dacă trupul este bolnav, spiritul pierde
din vigoare. „Un organism sănătos este camera de oaspeţi a sufletului, un organism
bolnav o închisoare” (Francis Bacon)
Dreptul la sănătate constituie unul din drepturile fundamentale ale omului.
Articolul 25 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului exprimă dreptul la un
nivel de trai care să asigure sănătatea şi explicit accesul la îngrijire medicală.
Articolul 36 al Constituţiei Republicii Moldova, referindu-se la dreptul ocrotirii
sănătăţii, stipulează atât garantarea acestui drept cât şi obligativitatea statului în a
asigura minimumul asistenţei medicale.
Legea RM Nr. 1585 din 27-02-1998 cu privire la asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală ne subliniază că „Asigurarea obligatorie de asistență medicală
reprezintă un sistem autonom garantat de stat de protecţie financiară a populaţiei în
domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de solidaritate, din contul
primelor de asigurare, a unor fonduri bănești destinate pentru acoperirea
cheltuielilor de tratare a stărilor condiționate de survenirea evenimentelor asigurate
(maladie sau afecțiune). Sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală oferă
cetățenilor Republicii Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale
oportune şi calitative.
În dreptul internațional al drepturilor omului, dreptul la sănătate este
denumit dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală și este definit
de următoarele tratate internaționale:
• art. 25 (1) din Declarația Universală;
• art. 12 (1) din Pactul pentru drepturi economice, sociale și culturale;
• art. 5 (e), (iv) din Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare
rasială;
• art. 11 (1) f), art. 12, 14 din Convenția asupra eliminării tuturor formelor de
discriminare faţă de femei;
• art. 24 din Convenția privind drepturile copilului;
• art. 25 din Convenția cu privire Drepturile Persoanelor cu Dizabilități.
Dreptul la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală nu presupune
în sine dreptul de a fi sănătos, care statul ar trebuie să-l garanteze. Starea bună de
sănătate e influențată de mulți factori ce sunt uneori în afara controlului Statului.
Acest drept încorporează un spectru larg de factori socio-economici datorită cărora
persoanele pot duce o viață sănătoasă și se extinde asupra alimentației și nutriției,
locuinței, accesului la apă potabilă și sanitație adecvată, condiții de muncă sigure și
sănătoase, mediu înconjurător sănătos. Principiile de organizare a asigurării
obligatorii de asistență medicală
Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se organizează şi
funcţionează avînd la bază următoarele principii:
a) principiul unicităţii, potrivit căruia statul organizează şi garantează
sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală bazat pe aceleaşi norme de
drept;
b) principiul egalităţii, potrivit căruia tuturor participanţilor la sistemul de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală (plătitori de prime de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală, prestatori de servicii medicale şi beneficiari de
asistenţă medicală) li se asigură un tratament nediscriminatoriu în ceea ce priveşte
drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege;
c) principiul solidarităţii, potrivit căruia plătitorii primelor de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală achită contribuţiile respective în funcţie de venit,
iar persoanele asigurate beneficiază de asistenţă medicală în funcţie de necesităţi;
d) principiul obligativităţii, potrivit căruia persoanele fizice şi juridice au,
conform legii, obligaţia de a participa la sistemul asigurării obligatorii de asistenţă
medicală, iar drepturile de asigurări medicale se exercită corelativ cu îndeplinirea
obligaţiilor;
e) principiul contributivităţii, potrivit căruia fondurile de asigurări medicale
se constituie pe baza primelor de asigurare achitate de către plătitorii stabiliţi de
legislaţie;
f) principiul repartiţiei, potrivit căruia fondurile de asigurări obligatorii de
asistenţă medicală realizate se redistribuie pentru plata obligaţiilor ce revin
sistemului asigurării obligatorii de asistenţă medicală, conform legii;
g) principiul autonomiei, potrivit căruia sistemul asigurării obligatorii de
asistenţă medicală se administrează de sine stătător, în baza legii, iar prestatorii de
servicii medicale care acordă asistenţă medicală în sistemul respectiv activează pe
principii de autofinanţare şi nonprofit.
Totuși, acest drept presupune un șir de obligații specifice pentru stat,
inclusiv:
• Sistem de sănătate care oferă oportunități egale de a se bucura de cel mai înalt
nivel posibil de sănătate
• Dreptul la prevenire, tratament şi control al maladiilor
• Acces la medicamentele esențiale
• Sănătate maternă, a copilului şi reproductivă
• Acces egal şi în timp util la servicii de sănătate de bază
• Informație si educație de sănătate
• Participarea populației la procesul de luare a deciziilor în sistemul de sănătate
O altă obligație care induce statului în ceea ce privește asigurarea dreptului
la cel mai înalt standard de sănătate fizică și mentală se referă la faptul că toate
serviciile de sănătate trebuie să fie disponibile, accesibile, acceptabile şi de bună
calitate.
• Disponibilitatea: cantitate suficientă
• Accesibilitatea: fizică (pentru toate grupurile vulnerabile, accesibilitatea
financiară şi nediscriminatorie); informațională (dreptul de a căuta, a primi şi a
disemina informație despre sănătate - în orice format, inclusiv pentru persoane cu
dizabilitaţi) - fără a dăuna dreptului la confidențialitate
• Acceptabilitatea: etică medicală, care ar lua în considerare specificul cultural al
beneficiarului, senzitivitatea la dimensiunea de gen
• Buna calitate, argumentate științific si medical
Un rol important în dezvoltarea de standarde internaționale în domeniul
drepturilor omului, inclusiv pe domeniul dreptului la cel mai înalt standard de
sănătate fizică și mentală îl au Raportorii Speciali în sistemul ONU pentru apărarea
drepturilor omului. Eu sunt deosebit de importanți pentru asigurarea respectării
drepturilor omului în societatea contemporană, fiind responsabili pentru lansarea
de anchete cu privire la respectarea anumitor drepturi ale omului, pe teritoriul unui
anumit stat și dezvoltarea de standarde internaționale în domeniul de expertiză.
Un nou raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că pandemia de
COVID-19 a avut şi are în continuare un impact major asupra sistemului medical
din întreaga lume. Potrivit raportului, majoritatea ţărilor s-au confruntat cu acces
limitat la servicii medicale esenţiale.
 În acelaşi raport sunt prezentate principalele motive care au dus la aceste
lipsuri în sistemul medical, consecinţele acestora pe termen mediu şi lung asupra
sănătăţii populaţiei, dar şi strategii pe care ţările le pun în aplicare pentru a face
faţă pandemiei, dar şi celorlalte probleme de sănătate cu care se confruntă oamenii
în această perioadă.
În perioada martie-iunie 2020, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a colectat
date privind funcţionarea sistemului medical din 105 ţări. Peste 90% din acestea, în
special ţările subdezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, au raportat disfuncţii
grave în ceea ce priveşte serviciile medicale de bază în intervalul menţionat, ca
urmare a pandemiei de COVID-19.
Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, declară că
„Acest raport arată fisurile şi nevoile stringente din sistemul medical, dar ajută și la
identificarea strategiilor care pot îmbunătăţi situaţia atât în contextul pandemiei,
cât şi ulterior. COVID-19 este o lecţie dură pentru toate ţările care nu au un sistem
medical bine pus la punct. Trebuie să fim permanent pregătiţi pentru tot ce e mai
rău, dar în acelaşi timp să continuăm să investim în programe şi să elaborăm
politici de sănătate care vin în sprijinul tuturor oamenilor”,
Pe baza datelor prezentate în raportul OMS, cel mai des întâlnite probleme
în sistemul medical în prima jumătate a anului au fost accesul limitat al pacienţilor
la serviciile de diagnostic şi tratament al cancerului şi al tulburărilor psihice, dar şi
rata scăzută a imunizării, ca urmare a lockdown-ului, dar şi a temerii crescute de
infectare cu noul coronavirus în rândul populaţiei, a reducerii veniturilor din cauza
pierderii locului de muncă, a numărului crescut de persoane infectate care au avut
nevoie de spitalizare.
Astfel, amânarea tratamentelor esenţiale pentru boli non-COVID ar putea
avea repercusiuni asupra sănătăţii acestor pacienţi pe termen mediu şi lung.
De asemenea, ţările respondente au indicat disfuncţii şi în ceea ce priveşte
diagnosticul şi tratamentul malariei sau al tuberculozei, serviciile dentare şi de
reabilitare neurologică, precum şi o scădere drastică a numărului donatorilor de
sânge.
Peste două treimi din ţările incluse în raportul OMS au raportat carenţe
severe în ceea ce priveşte echipamentul medical de protecţie. În primele luni ale
pandemiei, producătorii de măşti, combinezoane şi mănuşi de protecţie au fost
depăşiţi complet de valul imens de cereri din întreaga lume, personalul medical şi
auxiliar fiind nevoit să lucreze în condiţii nesigure, lucru care a dus la apariţia de
focare de coronavirus în majoritatea unităţilor medicale.
Pentru a limita răspândirea coronavirusului şi riscul de îmbolnăvire, foarte
multe ţări, inclusiv România și parțial în Moldova, au dezvoltat strategii pentru a
asigura continuitatea actului medical în condiţii de siguranţă.
 Astfel, consultaţiile faţă în faţă au fost înlocuite, pe cât posibil, cu servicii de
telemedicină (consultaţii online, la telefon, pe whatsapp etc.), în spitale au loc
triaje stricte cu scopul de a depista persoanele ce pot fi infectate, internările au loc
doar după efectuarea testării pentru coronavirus.
Consultație telefonică sau online cu medicul, din confortul de acasă, este
atunci când prezența în cabinetul doctorului nu este neapărat necesară, fără cozi pe
holul spitalului, fără să faci câteva drumuri între câțiva medici pentru o hârtie, și
rețetă trimisă lunar pe mail sau prin alte mijloace electronice, în special în cazul
bolnavilor cronici. Telemedicina, o realitate care funcționează deja de câțiva ani în
alte țări.
Pe lângă avantajele, dar și limitările evidente pentru pacient, telemedicina ar
aduce în țara noastră și o parte nevăzută, cel puțin la o primă vedere: o adevărată
revoluție de sus până jos în sistemul de sănătate - de la eliminarea unei mari părți a
birocrației actuale până la o regândire totală a cheltuielilor - spun medicii.
Principalul motiv pentru care consultația la distanță a fost permisă temporar
în România pe perioada epidemiei de coronavirus, dar nu și înainte: Casa de
Asigurări de Sănătate nu le permitea medicilor, înainte de epidemia de coronavirus
și declararea stării de urgență, să își consulte pacienții la distanță, online sau prin
telefon, sau să le trimită rețete medicale pe mail. Practic, medicii nu își puteau
deconta aceste servicii - nu puteau fi plătiți pentru ele, iar rețetele pacienților nu
puteau fi decontate/compensate.
În acest moment, consultațiile la distanță sunt permise temporar în România,
doar pe perioada epidemiei de coronavirus, sunt limitate și nu sunt reglementate în
mod clar.
Pandemia de Covid-19 aduce și o serie de încălcări ale drepturilor cadrelor
medicale Soluţii moderne transfrontaliere pentru îngrijirile medicale la domiciliu,
aplicate în premieră în Moldova
Conducerea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină a participat la
evenimentul de lansare în regim online a proiectului „Acces transfrontalier la
asistenţă medicală prin telemedicină şi echipamente moderne”, implementat în ţara
noastră în perioada martie 2020-august 2021 de Asociaţia Obştească „Homecare”,
cu sprijinul financiar al Uniunii Europene.
Acţiunea este o premieră pentru domeniul îngrijirilor medicale şi sociale la
domiciliu din Moldova şi are menirea de a contribui la creşterea calităţii acestor
servicii şi la îmbunătăţirea stării de sănătate a beneficiarilor prin diversificarea
serviciilor medicale şi utilizarea unei platforme transfrontaliere de telemedicină.
Cadrele din sistemul sanitar sunt din plin lovite de pandemia de coronavirs,:
sunt expuse la contaminare, riscurile au crescut, la fel și numărul orelor
suplimentare. Ce nu a crescut proporțional este grija pentru protejarea drepturilor
acestor angajați.
Criza sanitară cauzată de pandemia de Covid-19 a lovit cel mai tare în
angajații sistemului de sănătate, mai ales în medici și lucrători medicali, care se
află în prima linie, la trierea și tratamentul bolnavilor de noul coronavirus.
Numărul mare de îmbolnăviri printre angajații medicali denotă vulnerabilitatea
sistemului sănătății din Moldova în fața unei epidemii de proporții. Insecuritatea la
locul de muncă, lipsa echipamentelor de protecție de bună alitate, testarea tardivă,
dar și sarcina prea mare de muncă, sunt sursele de încălcare a drepturilor de care ar
trebui să beneficieze personalul medical.
Avocata Olesea Doronceanu, de la Institutul pentru Drepturile Omului,
organizație neguvernamentală care a deschis un centru de asistență pentru
persoanele ale căror drepturi au fost încălcate de la începutul perioadei de criză
sanitară: „Acum nu mai avem sesizări cu privire la lipsa echipamentului de
protecție, poate doar calitatea acestuia mai sunt. Ulterior am avut sesizări legate de
concedierea angajaților pe motiv că au refuzat să fie transferați în secțiile de
Covid-19, persoanele spuneau că vor să plece nu pentru că nu vor să lucreze, ci
pentru că fie au boli cronice, fie vârsta e una din grupul de risc și astfel își pun
viața în pericol. Două persoane ne-au comunicat că au fost impuse să scrie cerere
de concediere, deci încălcarea dreptului la muncă. Alte persoane ne-au sesizat cu
privire la neplata indemnizației de 16 mii de lei pentru că s-au îmbolnăvit la locul
de muncă”.
Ministerul Sănătății, Muncii,Protecției Sociale și Familiei a decis încă din
luna martie să acorde o indemnizație unică de 16 mii de lei angajaților din sistemul
medical care au contractat virusul la locul de muncă. Până acum au fost acordate,
potrivit informațiilor oficiale, circa 1300 de indemnizații unice, ceea ce înseamnă
că doar unul din 3 angajați ai sistemului sanitar care s-au îmbolnăvit, a primit banii
promiși. Autoritățile medicale argumentează ritmul lent de luare a deciziilor în
acest sens prin faptul că le este dificil să determine dacă un medic sau altul s-au
infectat la locul de muncă.
Experta Ala Nemerenco, consideră că lucrătorilor medicali li s-a încălcat
dreptul la sănătate prin faptul că nu au fost testați când situația impunea acest
examen de laborator: ”Chiar și când era câte jumătate de colectiv intrat în carantină
nu se făceau teste la cei cu care medicii au intrat în contact și din acest motv li s-a
încălcat dreptul la asistența medicală. Ei doar nu sunt niște cetățeni care au
contractat virusul la un supermarket, ei sunt în fiecare zi în contact cu bolnavi, sunt
expuși acestui risc și atunci când trebuiau testați conform unor protocolae
internaționae, lor nu li s-a oferit dreptul acesta”.
O altă problemă care s-a acutizat de la începutul pandemiei este volumul
mult peste norma de muncă, mai ales din cauza penuriei de medici și asistente
medicale în spitalele unde se tratează pacienți cu Covid-19, spune Ala Nemereco:
„La noi unul lucrează pentru zece, mai ales asistentele medicale sunt lipsă în
reanimare. Dacă în SUA la un pat de reanimare este un asistent medical, la noi un
asistent are cateva paturi, la Spitalul Republican era o asistentă la 7 paturi. Situația
s-a agravat de când cu pandemia, în multe spitale angajații s-au îmbolnăvit, au
trebuie să se trateze, să stea în carantină celor care au rămas le-a revenit un volum
foarte mare de lucru. Și de aici și alte îmbolnăvir, depresia și acea ardere
profesională. Aici sunt doi factori - munca fizică, dar și epuizarea profesionaăa,
arderea profesională, stresul, o mică greșeală și te-ai infectat...”.
Printre puținele măsuri de stimulare a cadrelor medicale care lucrează în
secții pentru tratamentul pacienților cu Covid-19, întreprinse de ministerul de
resort, a fost dublarea retribuției lunare. Vocea Sindicatelor, care ar fi trebuit în
această perioadă să fie în prima linie de luptă pentru apărarea drepturilor
angajaților din sistemul sănătății, este deocamdată prea slabă ca să fie auzită.
În Moldova, de la începutul pandemiei, 15 883 de lucrători medicali s-au
infectat cu COVID-19, iar 83 de lucrători din domeniul medicinei au murit din
cauza complicațiilor cauzate de COVID-19.
Precum s-a observat sănătatea ca valoare socială este indisolubil legată de
alte valori cum ar fi: spiritualitatea, responsabilitatea, adevărul, binele, frumosul,
dreptatea și libertatea.
Putem spune ferm, că fără sănătate nu te poţi bucura de nimic. Şi poate să-şi
dea seama de asta oricine a avut măcar o afecțiune.
Deşi toate celelalte valori sunt importante, fără sănătate acestea pierd, lăsând
loc deznădejdii şi durerii...
„A păstra sănătatea este o datoria morală şi religioasă, sănătatea este baza
tuturor virtuţilor sociale şi ele nu mai pot fi utile atunci când nu suntem bine.”
(Samuel Johnson)