MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLȚI
FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
CATEDRA DE DREPT

Cu titlu de manuscris
CZU: .........................

CLAUZELE ABUZIVE ÎN CONTRACTELE CU

CONSUMATORII
Teză de master în drept

Autor:
Masterandul grupei IDP 21 M,
Nicolae Odagiu
___________________
Conducător științific:
lect. univ., dr.
Valentin Cazacu
___________________

BĂLȚI – 2020

1
Discutată şi recomandată pentru susţinere
la Şedinţa Catedrei de Drept Privat din __ ____________ 2020,
proces-verbal _______________
Şeful Catedrei, dr., conf. univ. Ion Ciobanu __________________________

2
 ADNOTARE
la teza de master în drept cu tema
“CLAUZELE ABUZIVE ÎN CONTRACTELE CU CONSUMATORII”, Bălți, 2020
Termeni-cheie: consummator, profesionist/comerciant, clauză abuzivă, practici comersiale
neloiale, buna-credință, dezechilibru contractual.
Domeniul de studiu al prezentei lucrări îl reprezintă analiza teoretică și practică a noțiunilor
de consumator și comerciant/agent economic/profesionist, clauze abuzive în cadrul sistemului
national și European comunitar de protecție a drepturilor consumatorului, identificarea cauzelor,
dezechilibrului dintre consumator și comerciant în raporturile de consum și identificare metodelor
de înlăturare sau minimalizare a acestui dezechilibru.
Noutatea ştiințifică a rezultatelor obținute rezidă în elaborarea unui studiu actual și calitativ
în domeniul protecției drepturilor consumatorilor în raport cu clauzele abuzive în contracte cu
consumatorii, domeniu care necesită măsuri urgente, nu atât de ordin normativ cât de ordin
aplicativ, prin asigurarea echilibrului atât de necesar între consumatori și profesioniști/comercianți.
Concluziile din prezenta lucrare presupun o valoare aplicativă și teoretică avînd în vedere că
prezenta lucrare abordează nu doar mecanismul național de protecție a drepturilor consumatorilor ci
și sistemul comunitar European în domeniul de referință.

ANNOTATION
to the master's thesis in law
” unfair terms IN CONSUMER CONTRACTS”, Balti, 2020
Key terms: consumer, professional / trader, unfair terms , unfair commercial practices,
good faith, contractual imbalance.
The object of study of the present thesis is the theoretical and practical analysis of the
notions of consumer and trader / economic / professional agent, abusive clauses within the national
and European system of consumer rights protection
The scientific novelty of the obtained results - the elaboration of a current and qualitative
study in the field of consumer rights protection in relation to the abusive clauses in consumer
contracts, an area that requires qualitative measures to ensure the balance between consumers and
professionals / traders.
The conclusions of this paper assume an applicative and theoretical value because the
present thesis analyzes not only the national mechanism of consumer rights protection but also the
European Community system in the field of consumer rights.

3
 LISTA ABREVIERILOR

CEDO – Convenția Europeană a Drepturilor Omului

CEE – Consiliul Uniunii Europene
CEJ – Curtea Europeană de Justiție
CSJ – Curtea Supremă de Justiție
DCA - Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele
încheiate cu consumatorii
ISO - Organizaţia Internaţională de Standardizare
OECD – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
ONU - OrganizațiaNaţiunile Unite
TFUE - Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
UE – Uniunea Europeană

4
 C U PR I NS
ADNOTARE……………………………………………………………………………………..….3
LISTA ABREVIERILOR………………………………………………………………………..…4
INTRODUCERE…………………………………………………………………………………....7
I. ANALIZA CONCEPTUALĂ A PRINCIPALELOR NOȚIUNI ÎM MATERIA
PROTECȚIEI CONSUMATORILOR……………………………………………………..........11
1.1. Evoluția istorică universal a mecanismului de protecție a consumatorului ………………...11
1.1.1. Evoluția istorică prin prisma preocupărilor doctrinare…………………...………………....11
1.1.2. Evoluția mecansimului de protecție a drepturilor consumatorului prin prisma reglementării
normative la nivel internațional și regional…………………………………...…………….………14
1.2. Preocupările doctrinare și empirice asupra noțiunilor esențiale în domeniul protecției
drepturilor consumatorului……………………………………………..……..…………………….18
1.2.1. Noțiunea de consummator în domeniul protecției consumatorului…………………...….…18
1.2.2. Noțiunea de profesionist în domeniul protecției consumatorului……………………...…....20
1.2.3. Noțiunea de clauză abuzivă în domeniul protecției consumatorului…………………....…..22

II. CONCEPTUL DE CLAUZĂ ABUZIVĂ ÎN CONTRACTELE ÎNCHEIATE CU

CONSUMATORII PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI RM…………………………...……….….26
2.1. Trăsăturile și criteriile de apreciere a clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii în
legislația RM………………………………………………………………………………………..26
2.1.1. Absența negocierii individuale…………………………...……………………………….….26
2.1.2. Încălcarea bunei-credințe……………………………………………………………………..28
2.1.3. Dezechilibrul semnificativ între drepturile si obligațiile părților…………………………….31
2.2. Mecanisme procedural interne de constatare și control a clauzelor abuzive……………….…..33
2.2.1. Procedura prejudiciară de constatare și control a clauzelor abuzive……………………...….33
2.2.2. Procedura judiciară de contestare a clauzelor abuzive………………………………...……..36

III. ROLUL ȘI IMPORTANȚA DIRECTIVEI 93/13/CEE ÎN ASIGURAREA PROTEJĂRII

CONSUMATORILOR ÎMPOTRIVA CLAUZELOR ABUZIVE .............................................44
3.1. Obiectivele și domeniul de aplicare a Directivei 93/13/CEE .....................................................44
3.2. Reguli în materie de transparență și informare a consumatorilor în cadrul Directivei 93/13/CEE
………………………………………………………………………………………………………52
3.2.1. Reguli în materie de informare a consumatorului la nivel UE ................................................52
3.2.2. Reguli privind transpareța în materia drepturilor consumatorului la nivel UE .......................56

5
3.3. Criteriile de apreciere a caracterului abuziv al clauzei contractuale în raport cu consumatorul în
baza art. 3 și 4 din Directiva 93/13/CEE ...........................................................................................58
3.3.1. Absența negocierii individuale ................................................................................................59
3.3.2. Lipsa bunei credințe la încheierea contractului .......................................................................61
3.3.3. Dezechilibrul semnificativ între drepturile si obligațiile părților.............................................61
3.4. Sancțiunea clauzelor abuzive......................................................................................................66

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI................................................................................................69
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................73
Declarația privind asumarea răspunderii……………………………………………………………77

6
 INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa temei de cercetare, rezultă din faptul că, materia protecției
drepturilor consumatorului necesită armonizarea deplină a unor aspecte cheie de reglementare fapt
care ar trebui să crească în mod semnificativ securitatea juridică, atât pentru consumatori, cât şi
pentru comercianţi. Atît consumatorii, cît şi comercianţii ar trebui să poată, astfel, să se sprijine pe
un cadru de reglementare unic, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze
anumite aspecte ale raporturilor dintre comercianţi şi consumatori. Suplimentar, deși atît
comercianții cît și consumatorii sunt subiecți egali în fața legii, totuși, atît la nivel european cît și la
nivel intern, relaţia dintre profesionişti şi cei cărora aceştia li se adresează – consumatorii – este în
mod vădit dezechilibrată: de o parte se află profesionistul în calitatea sa de operator economic,
producător, distribuitor, comerciant, titular de capital, puternic din punct de vedere economic, bine
organizat şi informat, iar de cealaltă parte consumatorul – dezinformat, fără a putea negocia
clauzele contractuale, inferior din punct de vedere financiar şi juridic. În raporturile lor cu
profesioniştii, consumatorii se află într-o situaţie cel puţin de triplă inferioritate: tehnică – pentru că
profesioniştii îşi cunosc produsele sau serviciile, în timp ce consumatorii le ignoră sau le cunosc
mai puţin; economică – profesioniştii dispunând întotdeauna de o putere financiară superioară ce se
concretizează în campanii publicitare, acţiuni de marketing etc. şi, nu în ultimul rînd, dispunînd de
putere juridică – în timp ce consumatorii sunt privaţi de posibilitatea negocierii, fiind constrînşi să
adere la propuneri prestabilite (contracte tip, standard). Actualitatea problematicii abordate necesită
măsuri urgente, nu atît de ordin normativ cît de ordin aplicativ, prin asigurarea echilibrului atît de
necesar între consumatori și profesioniști/comercianți.
Scopul și obiectivele tezei presupune identificarea și analiza celor mai eficiente modalități,
sisteme de protecție a drepturilor consumatorilor împotriva clauzelor abizive, prin identificarea
criteriilor de determinare a clauzelor abuzive și a clauzelor contractuale așa-zis incluse în lista
neagră, adică recunoscute din start de către practicieni și legiuitori drept clauze abuzive în contracte
cu consumatorii, nemaifiind necesară raportarea acestora la o serie de criterii de determinare a
caracterului abuziv. Suplimentar, menirea cercetării date este de informa și a detalia mecanismul de
protecție a consumatorilor împotriva riscului de a achiziționa și utiliza produse de calitate
îndoielnică, de a incuraja consumatorii să aibă dreptul de a alege. În realizarea scopului mi-am
propus atingerea următoarelor obiective:
1) Identificarea preocupărilor teoretice privind evoluția conceptelor de consumator,
comerciant, clauză abuzivă.
2) studiul teoretic și practic a noțiunilor de consumator și comerciant/agent economic, prin
analiza de sine stătătoare a conceptelor date dar și prin prisma unei cercetări colaborate; necesitatea

7
instituirii unui sistem eficient de drepturi și garanții în raport cu consumatorii, în Republica
Moldova;
3) Identificarea cauzelor faptice și juridice ale dezechilibrului dintre consumator și
comerciant în raporturile de consum;
4) Analiza legislației actuale a RM în materia clauzelor contractuale abuzive.
5) Determinarea mecanismelor eficiente de protecţie a consumatorilor împotriva riscurilor
susceptibile de a afecta viaţa, sănătatea, ereditatea şi securitatea consumatorilor; identificarea
riscurilor care ar putea aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor;
6) Identificarea cercului de clauze abuzive în raport cu consumatorii și a criteriilor de
apreciere a acestora ca atare;
7) Determinarea căilor de ordin procedural judiciar de realizarea drepturilor contestate sau
încălcate ale consumatorului și a mecanismului reparării prejudiciilor suferite de consumatori.
Ipoteza științifică. Materia protecției drepturilor consumatorilor împotriva clauzelor
abuzive se bucură de o largă reglementare normativă la moment, însă, pentru a constatat asupra
utilității acestor norme este necesară testarea lor empirică, raportarea la o serie de situații practice.
În cadrul prezentei lucrări am pornit de la o serie de premize cu caracter practic și anume de la
necesitatea identificării celor mai eficiente mecanisme de protecție a drepturilor consumatorului și
de la necesitatea studierii detaliate a modificărilor esențiale actuale în domeniul legislației privind
clauzele abuzive în contractele cu consumatorii. Premizele date, drept urmare a studiului efectuat în
prezenta lucrare, sunt pasibile de a se materializa în concluzii, propuneri și strategii de acțiune în
domeniul protecției drepturilor consumatorului.
Gradul de investigaţie a temei. În procesul realizării scopului prezentei lucrări, am utilizat
surse bibliografice sistematizate pe categorii, surse care oferă analize, cercetării, studii care ridică
probleme actuale legate de problematica protecției drepturilor consumatorului în raport cu clauzele
abuzive. Am analizat legislația de nivel intern a RM, cît și legislația altor state: România, Federația
Rusă, legislația comunitară europeană. Pentru a dezvălui esența reglementărilor legale în domeniu
am apelat la doctrina și practica civilă autohtonă, română, la comentariile actelor legislative și la
practica judiciară a instanțelor interne, la recomandările Plenului Curții Supreme de Justiție a RM
cât și la constatările cu valoare de principiu a CtEDO.
Suportul metodologic și teoretico-ştiinţific al lucrării - presupune utilizarea unui set de
procedee științifice de cunoaștere, denumite metode de cercetare. În prezenta lucrare am utilizat
următoarele metode de cercetare științifică: Procedeul comparației a fost utilizat primordial în
cadrul punerii pe balanță a poziției consumatorului și a comerciantului, dar și prin compararea
sistemului de norme legale care instituie garanții de protecție a drepturilor consumatorului; Metoda
sistemică utilizată la identificarea și analiza sistemului de clauze abuzive în raport cu consumatorii

8
și a modalității de apreciere a acestor clauze ca abuzive. Suplimentar, prin aplicarea metodei
sistemice am analizat ansamblul de drepturi și garanții oferite consumatorului de legislația
autohtonă; Metoda de cercetare documentară utilizată la identificarea tuturor izvoarelor, surselor de
informații aflate în raport de aplicabilitate directă sau tangențială cu tematica tezei.
Noutatea științifică a lucrării. Necesitatea instituirii unui sistem eficient de drepturi și
garanții în raport cu consumatorii, a apărut în Republica Moldova, ca răspuns la situaţia în care se
găseşte consumatorul și anume în faţa unei abundenţe de bunuri şi servicii pe o piaţă în continuă
expansiune, care, în afară de avantajele pe care i le oferă, îi creează şi multiple dificultăţi, plasîndu-l
fregvent în situații de inechitabilitate economică și juridică. Consumatorul nu mai este cumpărătorul
de altă dată, care achiziţiona bunuri de pe o piaţă de mici dimensiuni sau fabricate în serie, dar el s-a
transformat într-un element al consumului de masă, făcând obiectul campaniilor publicitare şi al
presiunilor exercitate de grupuri de producători şi distribuitori, care controlează şi determină
funcţionarea pieţei. Consumatorul nu mai joacă rolul de echilibru în raporturile de consum. El a
devenit o unealtă de care producătorii (distribuitorii, transportatorii, comercianţii etc.) se folosesc
pentru a obţine profituri cât mai ridicate pentru un produs sau un serviciu necorespunzător. Prin
urmare, formularea de soluții pentru înlăturarea stării de „neputinţă” în care se găseşte la moment
consumatorul în relaţia lui cu agentul economic, imposibilitatea financiară şi juridică de a se
confrunta cu acesta pe poziţie de egalitate, prin identificarea mecanismului de protecţie a
consumatorilor în ansamblu.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării, rezultă din faptul că, problema
protecției drepturilor consumatorilor în general și cea a protecției acestora împotriva clauzelor
abuzive din partea comercianților, au un caracter foarte vast, or, conceptul de protecţie a
consumatorilor constituie parte integrantă a unui alt concept mai vast, şi anume cel de protecţie
socială. Acesta din urmă vizează atât realizarea unor obiective generale – protecţia demnităţii
umane, universalitatea măsurilor de protecţie socială, promovarea principiilor solidarităţii şi justiţiei
sociale, a parteneriatului social, eliminarea oricăror forme de discriminare şi adaptabilitatea – cât şi
a unor obiective specifice – protecţia categoriilor defavorizate sau aflate într-o situaţie conjuncturală
dificilă, protecţia puterii de cumpărare a populaţiei în faţa inflaţiei, protecţia sănătăţii, protecţia
consumatorilor etc.
Sumarul compartimentelor tezei. Lucrarea este compusă din 3 capitole de abordare a
tematicii clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii pornind de la noțiuni generale privind
protecția consumatorului, la garanții speciale de ordin material și procedural în acest sens.
Capitolul I, intitulat analiza conceptuală a principalelor noțiuni în materia protecției
consumatorilor analizează procesul de evoluție istorică universală a mecanismului de protecție a
consumatorului prin prisma preocupărilor doctrinare, prin prisma reglementării normative la nivel

9
internațional și regional. Capitolul dat identifică principalele preocupări doctrinare și empirice
asupra noțiunilor esențiale în domeniul protecției drepturilor consumatoruluui cum sunt: noțiunea
de consummator, profesionist/ comerciant/ agent economic, clauză abuzivă.
Capitolul II. Este dedicat analizei conceptului de clauză abuzivă în contractele încheiate cu
consumatorii prin prisma legislației RM, a trăsăturilor și criteriilor de apreciere a clauzelor abuzive
în contractele cu consumatorii în legislația RM, și anume: absența negocierii individuale,
încălcarea bunei-credințe, dezechilibrul semnificativ între drepturile si obligațiile părților.
Suplimentar, capitolul II, identifică sistemul de autorități și mecanismul procedural intern de
constatare și control a clauzelor abuzive, prin prisma procedurii prejudiciar/administrative de
constatare și control a clauzelor abuzive și a procedurii judiciare de contestare a clauzelor abuzive.
Capitolul III evidențiază sistemul comunitar european privind asigurarea protejării
consumatorilor împotriva clauzelor abuzive, prin prisma Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5
aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, evidențiind
trăsăturile și criteriile de apreciere a clauzelor abuzive în contractele cu consumatorii la nivelul UE,
și anume: absența negocierii individuale, încălcarea bunei-credințe, dezechilibrul semnificativ între
drepturile si obligațiile părților, cît și sancțiunile aplicabile clauzelor abuzive.

10
 I. ANALIZA CONCEPTUALĂ A PRINCIPALELOR NOȚIUNI ÎM
MATERIA PROTECȚIEI CONSUMATORILOR
1.1. Evoluția istorică universală a mecanismului de protecție a
consumatorului.
1.1.1. Evoluția istorică prin prisma preocupărilor doctrinare.
Pentru prima dată conceptul de “clauză abuzivă”, a fost formulată de filosoful-economist
Adam Smith, la începutul sec. al XVIII-lea, care a declarat că “unicul scop final al produsului este
consumul”, producătorul fiind subordonat cerinţelor consumatorului.1
Din punct de vedere istoric, utilizarea noţiunii de ”consummator”, totuşi, este disputată între
europeni şi nord-americani. Pe când cei din urmă afirmă că preşedintele John Kennedy a utilizat
prima dată noţiunea în faţa Congresului, în 1962, rostind celebrele cuvinte: “Consumers, by
definition, include us all” 2, europenii pun pe seama economiştilor folosirea termenului, în timpul
crizei economice din 1930. Totuşi, pericolele generate de societatea de consum au fost denunţate
mai întâi în Statele Unite ale Americii de filosofi, precum Marcuse, economiști precum Galbraith şi
Vance Packard, pentru ca, în anul 1962, în mesajul său despre starea noţiunii, preşedintele Kennedy
să constate oficial că masa consumatorilor reprezintă, pe plan economic, grupul cel mai important,
dar şi cel mai puţin ascultat.
Indiferent unde şi când a fost denumit astfel, consumatorul a existat din cele mai vechi
timpuri. M.Jakotă susţinea că “cumpărător sau utilizator, consumatorul era protejat încă din
antichitate împotriva viciilor ascunse ale lucrului achiziţionat”. În contractul de vânzare din dreptul
roman putea fi adăugat chiar şi aşa-numitul pactum disciplinentiae, stipulat în favoarea
cumpărătorului, care avea posibilitatea să înapoieze lucrul într-un anumit termen, când constata că
nu-i este pe plac. Renumitul civilist francez J.Ghestin menţiona că “această putere discreţionară a
consumatorului de a retracta consimţământul face parte din reglementările europene recente ale
protecţiei consumatorului din Europa timpurilor noastre”.
În evul mediu, consumatorul s-a aflat pe un plan secund. Tot interesul societăţii era orientat
spre industrie, aflată în fază incipientă. Deşi produsele de pe piaţă prezentau un risc sporit pentru
consumatori, ideea încurajării dezvoltării industriei i-a determinat pe legiuitorii acelor timpuri să fie
indulgenţi cu fabricanţii, sfătuindu-i pe cumpărători să ţină seama în tranzacţiile lor de maxima:
caveat emptor.

1
Beauchard. Droit de la distribution et de la consommation. – Paris: PUF, 1996, p.26
2
Consumatori, prin definiţie, suntem noi toţi.

11
 În înţelegerea tehnicilor juridice, folosite în dreptul consumaţiei 3, fenomenul apariţiei
societăţii de consum este fundamental. Această apariţie este dificil de datat cu exactitate, întrucât a
luat amploare, de abia, după cel de-al doilea război mondial, cu toate că “germenii săi au existat, cu
siguranţă, încă de la finele secolului al XIX-lea”. Societatea de consum fiind însăşi produsul aşa-
numitei revoluţii industriale, construită pe terenul unor invenţii tehnice remarcabile, facilitată de
invenţii juridice, precum cea a societăţilor anonime, s-a caracterizat prin fabricarea mecanizată de
obiecte în serie.
Odată cu dezvoltarea ştiinţei, a tehnicii şi tehnologiei, a comerţului şi a pieţelor de desfacere,
consumatorul intră în posesia unor produse din ce în ce mai complexe. Prin intermediul mijloacelor
de comunicare şi informare, a publicităţii comerciale, consumatorul ia contact cu o piaţă, în care
agentul economic (producător, distribuitor, vânzător) deţine controlul absolut. Beneficiind de o
mare putere economică, agentul economic impune produsele pe piaţă, determinându-l pe
consumator să le achiziţioneze. Piaţa nu mai este locul în care consumatorul îşi exprimă sub formă
de cerere necesităţile, permiţând producătorului cunoaşterea şi satisfacerea lor, ci a devenit mijlocul
prin care profesionistul acumulează cât mai mult capital.
Autorul francez Th. Bourgoignie, în lucrarea sa Eléments pour une théorie du droit de la
consommation menţiona: “bunurile se dobândesc prin încheierea de contracte-tip, standard, la care
consumatorul îşi exprimă doar adeziunea, neputând negocia clauzele contractuale”. În aceste
condiţii, în raportul de schimb se produce un dezechilibru: pe de o parte, se află profesionistul
(producător, distribuitor, vânzător), puternic din punct de vedere economic, bine organizat şi
informat, iar de cealaltă parte, consumatorul, dezinformat, lipsit de puterea de a negocia, slab din
punct de vedere financiar şi juridic. Pentru a înlătura această disproporție a luat naștere mișcarea de
apărare a drepturilor consumatorilor.
Mişcarea consumeristă a contribuit la luarea în calcul a intereselor consumatorilor de către
autorităţile statale, dar şi de către profesioniştii comerţului, pentru care doleanţele consumatorilor
(cel puţin în aparenţă) nu au mai rămas neglijabile. Astfel, în majoritatea ţărilor Europei
Occidentale, guvernele au luat act de revendicările consumeriste încă din anii 70-80, pe de o parte,
pentru a oficializa acţiunile acestei mişcări, pe de altă parte, pentru a institui măsuri legislative de
protecţie a consumatorilor, născându-se treptat un veritabil “drept al consumaţiei”. Construcţia
acestuia este, se pare, departe de a fi fost finalizată.
Toate aceste aspecte servesc pentru caracterizarea aşa-numitei ”societăţi de consum”: o
societate de democratizare a luxului, o societate a abundenţei în interiorul căreia o varietate largă de
bunuri şi servicii este disponibilă la preţuri relativ accesibile, în opoziţie cu societatea de penurie

3
Expresiile “dreptul consumatorului”, “dreptul consumaţiei”, “dreptul consumului” sau “dreptul consumerist” sunt
sinonime, efortul nostru nefiind îndreptat spre elucidarea denumirii celei mai potrivite, Picod Y. et Davo E. Droit de la
consommation. Toulouse: Armand Colin, 2005, p.3, 9.

12
cunoscută de umanitate la începuturile sale şi care marchează încă trista realitate a ţărilor
subdezvoltate. Este, apoi, o societate în care cerinţele elementare ale majorităţii populaţiei sunt
satisfăcute şi în care sunt disponibile pentru consumatori bunuri şi servicii nonesenţiale, odinioară
considerate ca fiind “de lux”, aceasta fiind, de fapt, o societate a exceselor, a consumatorului major,
repus în starea de minoritate de propria sa nechibzuinţă şi impetuozitate.
În secolul XXI, în dreptul consumaţiei apare “era consumismului” ca drept de reacţie şi
ordine publică de protecţie. În interiorul acestei revoluţii comerciale, transformate rapid în
consumism pur, consumatorul a fost cel mai adesea neglijat, tratat ca simplu spectator ori, mai grav,
exploatat ca depozitar al unei credulităţi naturale. Principala trăsătură psihologică a noului subiect
de drept, numit “consumator”, este fragilitatea. Consumatorul devine în interiorul contractelor de
adeziune – “partea slabă”, atât din punct de vedere economic şi informaţional, cât şi în plan
psihologic, pomenindu-se tot mai des în preajma unor contracte standard sau a unor clause abusive.
Semnificaţia clauzei ca “abuzivă” are o provenienţă etimologică latină, fiind acceptată în
toate sistemele de drept. Ea s-a impus în perioada postbelică, prin tentaţia consumatorilor de a se
grupa, creând anumite organizaţii în vederea protejării intereselor sale împotriva abuzului economic
din partea agenţilor economici.
Lupta clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii este un fenomen
internaţional. La nivel european, ţările occidentale au resimţit în aceeaşi măsură, unele mai târziu ca
altele, necesitatea adoptării unei legislaţii specifice destinate luptei împotriva clauzelor abuzive.
În ţările europene, în comparaţie cu Statele Unite ale Americii, lupta împotriva clauzelor
abuzive a fost sistematic organizată abia începând cu anul 1970, în speranţa protecţiei intereselor
economice ale consumatorilor. În acest context, au fost promulgate treptat legi în Suedia (1971),
Marea Britanie (1973, 1977), Danemarca (1974), Germania (1976) şi, respectiv, în Franţa (1978).
În Franţa, anume doamna A.Scrivener, secretar de Stat în domeniul protecţiei
consumatorilor, a elaborat un text, care devine în 1978 legea nr.78-234, astfel încât cap. IV al acestui
text fiind consacrat anume instituţiei clauzelor abuzive. Zece ani mai târziu, sistemul dat a fost
completat de legea din 5 ianuarie 1988, care va institui acţiunea de anulare a clauzelor abuzive.
Ulterior, textele au fost integrate în 1993, şi anume, în Codul de consum francez. Sistemul francez
s-a inspirat, de fapt, din precedentele străine, însă, în ansamblu, prezintă o originalitate, şi anume,
prin rolul devotat al Comisiei clauzelor abuzive. După Franţa, alte ţări, precum Spania şi Portugalia,
au adoptat legi ce aveau tendinţa de a lupta împotriva clauzelor abuzive.
Trebuie de menţionat că, de fapt, legile ce au scopul de a elimina clauzele abuzive în
contractele de consum, şi printre acestea legea franceză, sunt în general prezentate ca atentări la
principiile Codului civil. Însă, H.D. Tebbens nu este de acord cu această opinie, căci chiar G. Ripert
4
La joi nr.78-23 du 10 janvier 1978 sur la protection et l’information du consommateur, Journal Officiel de la
République Française du 11 janvier 1978.

13
scria în 1935: “Când legiuitorul împiedică adeziunea oarbă, de fapt, stopează abuzul de drept, astfel
încât el apără în final ideea forţei contractuale, şi chiar poate să se bucure de dreptul de a întoarce
opera Codului civil”. În opoziţie apare doctrina clasică care depăşeşte principiul autonomiei de
voinţă şi admite conferirea forţei obligatorii clauzei pe care unul dintre contractanţi nu a citit-o sau
nu a înţeles-o.
Prin urmare, apariţia conceptului de eliminare a clauzelor abuzive poate fi considerată ca o
aplicare a principiului de bună-credinţă contractuală şi ca o revenire la regulile supletive stabilite în
speranţa unui echilibru contractual.
1.1.2. Evoluția mecansimului de protecție a drepturilor consumatorului prin prisma
reglementării normative la nivel internațional și regional.
La nivel internațional universal, menționăm că, ridicarea drepturilor consumatorului la nivel
de drepturi cu vocație internațională a fost realizată de către Organizația Naţiunile Unite (ONU) şi
Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) care au creat standarde internaţionale, care au
menirea să asigure calitatea şi securitatea consumatorilor. Aceste standarde asigură o „şablonizare”
a anumitor segmente din lanţul tehnologic, asigurând ca produsele obţinute să fie conforme unui
tipar bine definit, de o calitate „stas” şi sigure pentru sănătate. Standardele ISO de tipul 9001
garantează, suplimentar, calitatea produselor. Produsele firmelor ale căror linii tehnologice de
producţie au certificare ISO 9001 sunt considerate a fi obţinute în condiţii controlate. Standardele
ISO 9001 nu se aplică numai produselor alimentare, deşi cele mai multe dintre companiile care au
certificare ISO 9001 lucrează în domeniul alimentar.
OECD The Guidelines for Consumer Protection in the Context of Electronic Commerce –
Declaraţia Ministerială asupra Protecţiei Consumatorului în contextul Comerţului Electronic,
adoptată în cadrul OECD, conţine liniile orientative de protecţie a consumatorilor, în spaţiul OECD.
Acest document vine în sprijinul guvernelor, reprezentanţilor consumatorilor şi oamenilor de
afaceri, în vederea dezvoltării şi implementării unui mecanism de protecţie online, fără a ridica
bariere în calea comerţului. Principiul de bază al Declaraţiei este protecţia efectivă şi transferată a
cumpărătorilor online, la un nivel cel puţin egal cu nivelurile practicate în alte arii ale comerţului. O
mare importanţă se acordă transparenţei informaţiei. Principiile care stau la baza formulării
Declaraţiei amintite vizează iniţierea unor afaceri cinstite, desfăşurarea unor practici de marketing şi
publicitate fair, informaţiile relative la cumpărătorul online să fie clare, ca şi cele referitoare la
bunurile sau serviciile oferite şi la clauzele şi condiţiile tranzacţiilor, un proces de confirmare a
tranzacţiei transparent, mecanisme de plăţi sigure, protecţia confidenţialităţii, educaţia
consumatorilor şi oamenilor de afaceri.
Reprezentanţii guvernelor ţărilor membre OECD, în cadrul Conferinţei Ministeriale de la
Ottawa, desfăşurată între 7–9 octombrie 1998, au elaborat şi Declaraţia privind protecţia

14
confidenţialităţii în reţelele globale, ţinând cont de dezvoltarea şi difuzia computerelor, a
tehnologiilor digitale, a existenţei unei reţele globale, care facilitează expansiunea comerţului
electronic, accelerează creşterea comunităţilor electronice, a tranzacţiilor dintre guverne, companii
şi consumatori. Utilizarea reţelelor de calculatoare impune educarea utilizatorilor şi consumatorilor
în problema confidenţialităţii online şi asistarea acestora, în caz de nevoie. Creşterea încrederii
consumatorilor în reţelele globale nu poate avea loc în absenţa asigurării unei protecţii efective, prin
adoptarea unor reguli şi reglementări transparente, care să garanteze protecţia confidenţialităţii şi a
datelor personale.
La nivel European, la data de 14 aprilie 1975, Consiliul Comunităţii Europene adoptă prin
rezoluţie “Principiul unei politici de protecţie şi informare a consumatorilor”, care prevedea
eliminarea clauzelor abuzive din contractele încheiate cu consumatorii ca una din acţiunile
prioritare la nivel european5. Un al doilea program a urmat în 1981 şi apoi, rând pe rând, au urmat şi
altele.
Astfel, primele lucrări privind lupta împotriva clauzelor abuzive au fost asumate pe o
perioadă îndelungată de Comunitate, precum şi de Comitetul de miniştri al Consiliului Europei, care
la 16 decembrie 1976 adoptă o rezoluţie ce implică Statele-membre de a reacţiona eficient
împotriva clauzelor abuzive. Această Rezoluţie ilustrează în anexă o listă destul de detaliată a
acestor clauze.
Astfel, exigenţele protecţiei consumatorilor sunt luate în consideraţie prin definirea şi
punerea în aplicare şi a altor politici şi acţiuni ale Comunităţii. Aportul dreptului comunitar se
situează în măsură egală în textele cu caracter mai general, însă care vor avea o anumită influenţă
asupra dreptului de consum.
O mişcare de apropiere a legislaţiilor europene, prin intermediul jurisprudenţei şi a practicii
judiciare, se pare a se manifesta într-o formă generală, în această privinţă. Armonizarea legislaţiei ce
reglementează clauzele abuzive, pe scară europeană, presupune, de fapt, că domeniul persoanelor
protejate trebuie să fie paralel circumscris în fiecare din Statele-membre. Astfel, tehnicile luptei
împotriva clauzelor abuzive variază de la un stat la altul, şi de la o perioadă la alta. În acest sens,
ţările europene au convenit de a armoniza legislaţiile fiecărui stat în ceea ce priveşte clauzele
abuzive, sub forma unei directive.
Astfel, în anul 1985, lucrările Comunităţii Europene au dat naştere la primul proiect de
directivă. După lungi dezbateri o propunere de directivă a Consiliului Comunităţii Europene privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a fost prezentată de către Comisie la 24
iulie 1990. Cu toate că proiectul de directivă era definitivat încă din 1990, miniştrii statelor,

5
Programme préliminaire de la Communauté économique européenne pour une politique de protection et de
information des consommateurs. JOCE, n° C 092 du 25 avril 1975, p. 0002-0016.

15
însărcinaţi cu problemele drepturilor consumatorilor, s-au reunit în Consiliul pentru aprobarea
directivei, abia la 2 martie 1993.
Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană semnat de Consiliul European la 7
februarie 1992 precizează contribuţia Comunităţii la protecţia sănătăţii şi a intereselor economice
ale consumatorilor, la promovarea dreptului lor la informaţie, la educaţie şi la apărarea intereselor
proprii, nedefinind totuşi expres noţiunea de consumator.
În Convenţia de la Bruxelles din 1968 cu privire la competenţa jurisdicţională în materie
civilă şi comercială, consumator este acea persoană care încheie un contract fără legătură cu
activitatea sa profesională (art.13). Aceeaşi linie urmăreşte şi Convenţia de la Roma din 1980 cu
privire la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale (art.5 alin.(1)).
În vederea armonizării legislaţiilor, la 5 aprilie 1993, Consiliul Comunităţii Europene a
adoptat Directiva cu privire la clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. De altfel,
în pofida procedurii îndelungate, trebuie de recunoscut că adoptarea Directivei nr.93/13 a
Consiliului Comunităţii Europene din 5 aprilie 1993 constituie apogeul luptei în dreptul comunitar
împotriva clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Obiectivul acestei directive este de a proteja consumatorii de bunuri şi de servicii “împotriva
abuzurilor puterii din partea vânzătorului”. Ea priveşte armonizarea legislaţiilor comunitare în
materia protecţiei consumatorilor, în scopul facilitării stabilirii unei pieţi unice şi de a proteja
cetăţeanul în rolul de consumator atunci când acesta procură bunuri sau beneficiază de servicii prin
intermediul contractelor reglementate de sistemul de drept al Statelor-membre, altul decât din ţara
sa de origine.
Directiva Consiliului consideră în art. 7 că “Statele-membre se asigură că, în interesul
consumatorilor şi al concurenţilor, există mijloace adecvate şi eficace pentru a preveni utilizarea în
continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau
furnizori”. În anexă Direcţia conţine o listă a tipurilor de clauze abuzive ţinând cont de modelul
german.
Ulterior, la data de 8 februarie 2007 a fost elaborat un alt document comunitar, numit
“Cartea verde”, care invită toate persoanele interesate de a înainta propuneri în materia protecţiei
consumatorilor6. Această lucrare cuprinde opt directive, scopul cărora este de a proteja
consumatorii. Conform acestei cărţi “primul obiectiv al acestei revizuiri ar fi punerea în aplicare a
unei pieţi interne veritabile pentru consumatori, oferind un echilibru just între nivelul ridicat de
protecţie a consumatorilor şi competitivitatea întreprinderilor, în strictă conformitate cu principiul
subsidiarităţii”.

6
Fauvarque-Cosson. Livre vert sur le droit européen de la consommation – réponses françaises? În: Société de
législation comparée, 2007

16
 La 6 septembrie 2007, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie nonlegislativă referitor la
cartea verde cu privire la revizuirea achiului comunitar în materia protecţiei consumatorilor.
Interesul esenţial a acestei cărţi şi a acestei rezoluţii este, în esenţă, de ordin metodologic, căci
acestea prevăd fără echivoc metode legislative, care vor fi urmate pe viitor, şi anume, cu privire la
noţiunea de consumator şi a contractelor de consum şi indică tehnicile de intervenţie legislativă.
În final, scopul este de a obţine o armonizare totală ce semnifică că nici un Stat-membru nu
poate aplica reguli mai stricte decât cele definite la nivel comunitar, contrar soluţiei care la general
este prevăzută de textele comunitare.
În directive – principalele acte normative comunitare prin care se realizează protecţia
consumatorilor – termenul de consumator este utilizat, dar nu întotdeauna definit:
Directiva 85/374/CEE cu privire la apropierea dispoziţiilor legislative, regulamentare şi
administrative ale statelor membre în materia răspunderii pentru produsele defectuoase impune o
răspundere obiectivă a producătorilor, care funcţionează şi faţă de consumatorii prejudiciaţi, dar nici
aici termenul nu este definit;
Directiva 87/102/CEE cu privire la creditul pentru consum consideră consumator orice
persoană fizică care, pentru încheierea tranzacţiilor ce intră în domeniul de aplicare al Directivei,
acţionează într-un scop putând fi considerat străin activităţii sale comerciale sau profesionale;
Directiva 93/13/CEE cu privire la clauzele abuzive din contractele încheiate de consumatori
priveşte consumatorul ca orice persoană fizică ce acţionează în scopuri ce nu intră în sfera activităţii
sale profesionale.
Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011
privind drepturile consumatorilor.
Prin actele normative adoptate și măsurile întreprinse în domeniul protecției consumatorului,
comunitatea europeană contribuie la protecția sănătății, siguranței și intereselor economice ale
consumatorilor, precum și la promovarea drepturilor acestora la informare, educație și la organizare
pentru salvgardarea propriilor interese.

1.2. Preocupările doctrinare și empirice asupra noțiunilor esențiale în

domeniul protecției consumatorului.
1.2.1. Noțiunea de consumator în domeniul protecției consumatorului.
Derularea cu rapiditate a schimburilor comerciale ce caracterizează societatea modernă a
condus la apariţia contractelor-tip astfel încât principiile tradiţionale aplicate în domeniul

17
contractual (autonomia de voinţă şi egalitatea părţilor contractante) au fost serios zdruncinate „în
noua eră a societăţii de consum”.7
Cuvântul consumator provine din termenul francez consommateur şi înseamnă persoana
care consumă bunuri rezultate din producţie. O altă noţiune legată de noţiunea de consumator este
consumerismul.8 Într-o prima accepţiune prin cuvântul consumerism se subînţelegeau doar
eforturile organizate ale consumatorilor în vederea corijării şi suprimării nemulţumirilor pe care le-
au acumulat, ulterior, într-un context pluridimensional, această noţiune a ajuns să semnifice
ansamblul eforturilor conjugate ale consumatorilor, ale întreprinderii şi ale guvernului, în vederea
ameliorării calitative şi cantitative a nivelului de trai.9
Originile consumerismului contemporan se afla în Carta drepturilor consumatorului propusă
de preşedintele Kennedy în 1962, în cadrul unui mesaj adresat Congresului American. Această
Cartă a servit drept model pentru multe din legislaţiile naţionale şi regionale cu privire la consum,
formulate în deceniile şapte şi opt, în diverse colţuri ale lumii.
În prezent din punct de vedere juridic, conform art. 1 al Legii cu privire la protecţia
consumatorilor – consumator este orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure
ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de
întreprinzător sau profesională.
Definiția dată conține o serie de elemente:
1. Persoană fizică – este omul, privit individual, ca titular de drepturi şi de obligaţii. A
comanda – cerea din partea unui consumator privind un serviciu sau produs care urmează a fi
confecţionat de agentul economic.
2. A procura – această noţiune înglobează în sine două sensuri, adică se pot procura
anumite bunuri (ex: contractul de vînzare – cumpărare), cît şi servicii (exemplu: donaţia). A folosi –
utilizarea bunurilor. Produs – bun destinat consumului sau utilizării individuale; sînt, de asemenea,
considerate produse energia electrică, energia termică, gazele şi apa livrate pentru consum
individual. În cadrul practicilor comerciale se consideră produs orice bun sau serviciu, inclusiv
bunurile imobile, drepturile şi obligaţiile aferente. Serviciu – activitate, alta decît cea din care
rezultă produse, desfăşurată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor.
3. Pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională.
În contextul determinării conținutului noțiunii de consumator, este necesar de atras atenția
asupra neconfundării noţiunii de ”cumpărător” cu noţiunea de ”consumator”. În cazul în care
criteriul de delimitare a acestor noţiuni este raportul juridic obligaţional, în cadrul căruia este
7
Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All
Beck, Bucureşti 1999, p.8.
8
Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 21.
9
Smochină A. Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare
„Revista Naţională de Drept”, 2003, nr.9, pag.41.

18
utilizată noţiunea, termenul ”consumator” dispune de o arie de acoperire mai amplă. Consumatorul
poate dobîndi sau poseda un bun nu neapărat ca efect al încheierii unui contract de vînzare -
cumpărare.
Un criteriu determinant de delimitare a consumatorilor este după statutul de persoane, și
anume: consummator este persoana fizică. Condiția data este reglementată inclusiv și de Directivele
UE în materie, care definesc noțiunea de consumator, in stricto senso, şi anume: „persoană fizică, ce
încheie tranzacții, în scop neprofesional”. Cu toate că în unele țări, cum ar fi în Franța, noțiunea de
consumator poartă un sens mai larg, şi anume consumator poate fi şi persoana juridică sau persona
fizică ce încheie tranzacții în scop profesional, Parlamentul european a limitat noțiunea de
consumator doar la persoana fizică, în scopul evitării unei interpretări şi aplicări ambigue a
prevederilor directivelor comunitare în domeniul protecției consumatorilor împotriva puterii
economice abuzive din partea antreprenorilor. În această ordine de idei, noțiunea de consumator, în
literatura de specialitate a primit două accepțiuni: una obiectivă şi alta subiectivă. Astfel, concepția
obiectivă sau permisivă abordează noțiunea de consumator in lato senso, incluzînd atît persoanele
fizice, cît şi cele juridice care acționează în scopul achiziționării de bunuri sau servicii atît în scop
profesional, cît şi în cel personal. Această concepție pare să ignore scopul în care au fost enunțate
reglementările clauzelor abuzive, şi anume acela de a proteja partea contractantă mai slabă din
punct de vedere economic. Totuşi, această concepție nu trebuie ignorată, întrucît se pot ivi situații în
care o persoană juridică - exclusă, potrivit legii, din categoria consumatorilor - acționează în afara
sferei sale profesionale, fiind în aceste situații la fel de profană ca şi consumatorul. Conform
concepției obiective, consumator este toată lumea, astfel încît în această categorie intră: -
producătorii, fabricanții, agenții economici, în general, care achiziționează bunuri în vederea
desfăşurării activității lor; - dobînditorii de produse pentru uzul lor privat sau particular; - terțul
(„bystander” sau „passant innocent”), care nu are nici o relație directă cu produsul, dar care au
suferit prejudicii de pe urma caracterului defectuos al acestuia. De exemplu, un trecător devine
victimă şi îşi lezează brațul datorită unui scaun defectuos instalat la stația de troleibuz de către
administrația publică locală, în scopul beneficierii serviciilor de transport urban. Adepții acestei
definiții, au arătat că toți trebuie să se bucure de protecție, fie că au avut sau nu o relație directă cu
produsul. Cu atît mai mult, trebuie protejat, în primul rînd, terțul, deoarece acesta nu are
posibilitatea de a inspecta defectele produsului şi de a-şi delimita cumpărăturile de acelea care îi
asigură o securitate sporită, cum pot face cumpărătorii. Această extindere excesivă a noțiunii de
consumator nu este, însă, valabilă definiției subiective, potrivit căreia consumator poate fi partea
slabă a relațiilor de consum ce dobîndeşte sau utilizează un produs (serviciu) în scop privat.
Concepția subiectivă sau restrictivă limitează categoria consumatorului la persoana fizică ce
acționează în afara activității profesionale, adică în scop personal, familial sau colectiv.

19
 Bunurile, serviciile și lucrările pe care le procură persoana fizică, să fie pentru necesităţi
nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională ci pentru satisfacerea nevoilor personale.
Adică, procurarea bunului, serviciului, lucrării, să se realizeze prin consumarea acestora, prin
beneficicierea de acestea, de destinația lor ci nu de contravaloare pe care o reprezintă.
În concluzie pudem deduce că o persoană pentru a îndeplini calitatea de consummator,
urmează să îndeplinească următoarele condiții: să fie o persoană fizică 10; să încheie un contract în
scop extraprofessional, adică în vederea satisfacerii intereselor persoanale, care nu au nici o
tangență cu activitatea profesională11.
1.2.2. Noțiunea de profesionist în domeniul protecției consumatorului.
Un alt subiect al raportului juridic în materia drepturilor consumatorului, este agentul
economic/ profesionistul - întreprinderea, instituţia, organizaţia sau cetăţeanul antreprenor, care
produce, importă, transportă, depozitează, comercializează, păstrează marfa pentru realizare şi
prestează servicii consumatorilor, care realizează o activitate de profit cu caracter organizat, stabil și
sistematizat. Anume caracterul de organizare, sistematizare și profesionism îi conferă putere
economică agentului economic, deoarece acesta este mai competent şi mai specializat în domeniul
său de activitate decît consumatorul, fapt ce demonstrează existența dezechilibrului contractual şi
aplicarea dreptului de consum. Noțiunea de agent economic se regăseşte în art.2, lit.c) al Directivei
93/13/CEE, care-l defineşte ca fiind „orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor
reglementate de prezenta directivă, acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională,
publică sau privată”. Pe de altă parte, art.2 din „Propunerea unei Directive a Parlamentului
european” a Consiliului cu privire la drepturile consumatorilor din 8 octombrie 2008 prevede că
agent economic este „orice persoană fizică sau juridică, care în contractele relevante prezentei
directive, ce acționează în cadrul unei activități comerciale, industriale, artizanale sau liberale şi
orice persoană ce acționează din numele sau în favoarea unui profesionist”. Jurisprudența şi
doctrina franceză propune următoarea definiție, şi anume „profesionist este orice persoană fizică
sau juridică care acționează în cadrul unei activități sistematizate şi organizate de producere,
distribuție sau de prestare de servicii”. 12 Se susține, de asemenea că profesionist este persoana ce
10
În practică s-a ivit problema de a şti în ce măsură poate fi considerată consumator persoana juridică ce acţionează în
scop comercial, dar în afara competenţei sale profesionale. Premisa acestei idei s-a relevat a fi starea de ignoranţă,
inferioritate asemănătoare cu cea a consumatorului profan în care s-ar afla persoana juridică ce contractează în afara
sferei sale profesionale, însă în scop comercial. În soluţionarea acestei probleme, CEJ pare a fi partizana concepţiei
restrictive în ceea ce priveşte definirea consumatorului, privând persoana juridică de calitatea de consumator şi
instituind astfel o prezumţie de profesionalism în sarcina acestuia, indiferent de domeniul în care acţionează, în cadrul
sau în afara sferei sale profesionale. Totuşi, jurisprudenţa franceză, în rezolvarea acestei situaţii, a luat în considerare
criteriul naturii actelor juridice încheiate de persoana juridică, statuând astfel că, în măsura în care actul încheiat de
persoana juridică nu prezintă un raport direct cu activitatea profesională desfăşurată, persoana juridică poate beneficia
de protecţia conferită de reglementările privind clauzele abuzive. În acest sens, a se vedea J. Calais-Auloy, F. Steinmetz,
Droit de la consommation, 5e édition, Dalloz, Paris, 2000, p. 187-189 apud F. Prip, op. cit., p. 125.
11
Sfera contractelor în care o persoană poate avea calitatea de consumator se restrânge la contractele încheiate în
scopuri personale, familiale sau colective.
12
Calais-Auloy J., Steinmetz F. Droit de la consommation. Paris: Dalloz, 2006, p.4.

20
exploatează o „întreprindere”, în sensul cel mai larg.13 Conform art. 1 alin. (2) al Legii nr.105-XV
din 13.03.2003 agent economic este „orice persoană fizică sau juridică autorizată pentru activitate
de antreprenoriat ce fabrică, transportă, realizează produse sau părți ale acestor produse, prestează
servicii (execută lucrări)”. Art.1 al aceleiaşi legi, la rîndul său face referire la agenții economici, pe
care îi clasifică şi îi defineşte în producători, vînzători şi prestatori orice persoană juridică sau fizică
autorizată pentru activitate de întreprinzător, care fabrică, transportă, comercializează produse ori
părţi din produse, prestează servicii (execută lucrări);
Producătorul include: - agentul economic care fabrică un produs finit, o parte componentă a
unui produs sau materie primă; - agentul economic care aplică pe produs numele său, marca
comercială sau un alt semn distinctiv; - agentul economic care recondiționează produsul; - agentul
economic care modifică caracteristicile produsului; - reprezentantul, înregistrat în R.Moldova, al
unui agent economic al cărui sediu se află în afara R.Moldova; - agentul economic care importă
produse; - distribuitorul sau vînzătorul produsului importat în cazul în care importatorul nu este
cunoscut; - distribuitorul sau vînzătorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi
identificat.
Astfel, art.1 din lege stipulează „comerciant este orice persoană fizică sau juridică,
autorizată pentru activitate de întreprinzător, care efectuează lucrări în relațiile cu consumatorii”.
Prin urmare, reglementarea acestei norme stabileşte calitatea antreprenorului ce intervine doar la
etapa de comerț şi distribuire cu amănuntul şi doar în raport cu consumatorii – persoane fizice. Din
economia reglementărilor legale citate s-ar putea deduce că o persoană fizică sau juridică va dobîndi
calitatea de comerciant ori de cîte ori va contracta în scop profesional, făcîndu-se astfel trimitere la
criteriul raportului direct dintre contractul încheiat şi activitatea profesională, însă calitatea de
comerciant o va deține şi persoana care contractează în afara sferei sale profesionale, dar în scopul
satisfacerii nevoilor auxiliare ale profesiei.14
Conform definițiilor cercetate rezultă că agentul economic poate fi atît persoana juridică, cît
şi persoana fizică, fapt ce argumentează diversitatea agenților economici. Nu trebuie nicidecum de
redus categoria agenților economici, fie că sînt întreprinzători individuali sau societăți comerciale,
căci odată ce sînt în raport direct cu consumatorii, toate profesiile sînt reglementate de dreptul
consum, fie că acestea sînt artizanale, liberale, agricole sau altele. Micul comerciant de cartier sau o
întreprindere mare de distribuire, micul artizan sau o mare întreprindere industrială, toți sînt agenți
economici şi sînt supuşi normelor de consum. De sigur, riscul abuzului de puterea economică nu are
aceiaşi gravitate în toate cazurile, însă oricum persistă. Pentru a elimina orice incertitudine,
directivele europene utilizează, în general, un dublu calificativ, şi anume „activitate profesională sau

13
Ibidem.
14
Paisant G. La notion de consommateurs protégé contre les clauses abusives. In: La Semaine
Juridique, 2002, nr.31-35/2002, p. 1459-1461.

21
comercială”. Trebuie de menționat că în dreptul francez prin expresia „activitate profesională” se
subînțeleg toate activitățile în ansamblu.15 Dreptul de consum are, deci vocația de a se aplica în
privința diverselor activități profesionale, inclusiv în privința producătorilor şi distribuitorilor sau
importatorilor, vînzătorilor de bunuri mobile şi imobile, prestatorilor serviciilor de toate tipurile:
constructori, bancheri, asiguratori, avocați, medici, notari, etc. În general, o profesie este exercitată
pentru a obține un profit, scopul său fiind lucrativ. Însă trebuie, după părerea noastră, de a lărgi
noțiunea anumitor activități, care cu toate că au un caracter de organizare şi sistematizare nu au ca
scop de a realiza un beneficiu, şi anume cooperativele de locuințe, asociațiile de locatari, unele
asociații de caritate. Aceste organizații, în relațiile cu clienții-consumatori sunt într-o poziție de forță
ce justifică aplicarea dreptului de consum, fapt pentru care legiuitorul nu a integrat scopul lucrativ
ca element obligatoriu a noțiunii de agent economic.
1.2.3. Noțiunea de clauză abuzivă în domeniul protecției consumatorului.
Pentru determinarea elementelor de apreciere a caracterului abuziv a unei clauze prevăzute
în contractul de consum, este foarte important ca pentru fiecare sistem de drept legiuitorul să dea o
definiție legală a clauzei abuzive. La prima vedere, noțiunea de clauză abuzivă pare a se contura cu
o relativă uşurință. Totuşi, la o abordare mai atentă a cîmpului ei de aplicare, şi anume a relației
agent economic şi consumator, şi a scopului protecționist vizat de normele de consum, se observă că
justificarea clauzei abuzive în domeniul abuzului de drept nu reprezintă utilitate practică.
Chestiunea clauzelor abuzive şi-a făcut loc în dreptul pozitiv, în mod preferenţial, în
categoria contractelor de consum. În acest domeniu al raporturilor contractuale dintre un
profesionist şi un consumator, se aplică norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor
clauze contractuale.
Referitor la definirea nemijlocită a clauzei contractuale abuzive, acest fapt este realizat atât
de lege cât și de doctrină.
Până la intrarea în vigoare a modificărilor Codului civil RM din 01.03.2019, situația
clauzelor abuzive în contracte cu consumatorii era reglementată de Legea privind clauzele abuzive
în contractele încheiate cu consumatorii din 2003, care în art. 3 definea noțiunea de clauză abuzivă
ca acea clauză contractuală care, nefiind negociată în mod individual cu consumatorul, prin ea
însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului, contrar
cerinţelor de bună-credinţă, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care
decurg din contract.
La moment, normele de protecție a drepturilor consumatorului împotriva clauzelor abuzive
din contracte, sunt consfințite de Codul civil republicat la 01.03.2019, care, în art. 1072 stipulează
că, într-un contract dintre un profesionist și un consumator, clauza care nu a fost negociată

15
Calais-Auloy J., Steinmetz F. Droit de la consommation. Paris: Dalloz, 2006. 681 p. 2.

22
individual se consideră abuzivă dacă este propusă de către profesionist și dezavantajează
considerabil, contrar bunei-credințe, consumatorul.
Potrivit doctrinei de specialitate, prin clauză contractuală abuzivă se înțelege o clauză
contractuală standart, cu caracter inechitabil care, nu este compatibilă cu principiile de bază
(esențiale) ale reglementărilor de la care derogă, limitează drepturile sau obligațiile esențiale, care
rezultă din natura contractului, de o manieră care periclitează scopul contractului, nu este clară.16
Jurisprudența franceză, ținând cont de practica comercială prestabilită în domeniul
comerțului, a calificat drept abuzive clauzele având drept obiect sau efect constatarea adeziunii
neprofesionistului sau consumatorului la clauze care nu figurează pe înscrisul semnat sau care nu
apar cu claritate în scrierea aparentă. Clauzele abuzive sunt o simplă varietate a clauzelor ilicite.17
Construirea unei definitii exacte și precise a clauzei abuzive, se axează tot timpul pe un
elementul esențial, si anume: o clauză abuzivă întotdeauna va conferi uneia din părțile contractante
un avantaj excesiv și, în consecință, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile
părților ce decurg din contract.18
Noțiunea de clauză abuzivă se manifestă în contextul noțiunilor de abuz de drept, de putere
economică, dezechilibru contractual, inegalitate economică, juridică și tehnică.
Deoarece consumatorul nu negociază de pe o poziţie egală cu profesionistul, el nu are nici
posibilitatea de a modifica (ulterior) clauzele contractuale. În consecinţă, dreptul consumaţiei
recunoaşte dezechilibrul rezultat dintre poziţia dominantă a profesionistului şi situaţia economică
precară a consumatorului.
În conținutul noțiunii de clauză abuzivă, este de menționat că, în cuprinsul termenului dat
persistă valența formatoare de abuz, de aceea este important de stabilit în ce sens este utilizat acest
termen. Abuzul de drept, în sens juridico-civil, reprezintă utilizarea drepturilor subiective ale unui
subiect în detrimentul altei persoane, cu scopul cauzării acestuia unui prejudiciu, cu sau fără
intenție. Dar abuzul în contextul „clauzei abuzive” nu are aceeași repercusiune juridică ca și abuzul
în exercitarea drepturilor subiective, mai degrabă poate fi vorba de realizarea unui interes de către
partea ce le-a introdus în contract, fără a ține cont de interesul contragentului/consumatorului și al
situației lui obiectiv mai defavorizate.
Ținând cont de concluziile prof. L. Pop, expuse în cadrul analizei clauzelor abuzive în alte
contracte decât cele încheiate între comercianți și consumatori, „în materie contractuală trebuie să
se dea satisfacție, începând cu încheierea contractelor și continuând cu executarea lor, exigențelor
16
Cimil D. Criteriile de calificare a clauzelor abuzive, Revista Institutului Naţional al Justiţiei nr.1, Chișinău, 2013,
p.32.
17
Philippe Malaurie, Laurent Aynes, Philippe Stoff el-Munck. Drept civil. Obligaţiile. trad: Dănișor D., București, 2009,
p.60.
18
Diaconescu Ș., Violența economică-mijloc de protecție a părții mai slabe in contractele comerciale, în
„Cosumerismul contractual. Repere pentru o teorie generală a contractelor de consum”, Cluj-Napoca: Editura Sfera
Juridică, 2006, p. 102-115.

23
bunei-credințe. Astfel, abuzul de putere economică de care se face vinovată o parte contractantă,
exploatarea stării de nevoie, a lipsei de experiența ori de cunoștințe într-un anumit domeniu
contractual ale celeilalte părți constituie premise ale declanșării prezumției simple de rea-
credință”.19
O altă trăsătură a relațiilor dintre consumatori și agenții economici, acesta se manifestă în
contextul unei inegalități economice, juridice tehnice. Contractele dintre consumatori comercianți
generatoare ale unor raporturi juridice de putere, care poziția părților este una inegalitară. Nefiind
negociate și echilibrate, aceste contracte inegalitare sunt pasibile de a degenera în aservirea,
menținerea stare de captivitate a consumatorilor, care, atunci când contractează cu comercianții, se
găsesc într-o situație de inferioritate în ceea ce privește de puterea de negociere, nivelul de
informare, situație determinată de nevoia de a consuma.
Normele de consum, datorită scopului protecționist prin care îl vizează pe consumator,
conturează nuanțat problemele abuzului de drept în raport cu formele specifice: de abuz de puterea
economică şi abuz de poziția dominantă. Doctrina economică, în special dreptul concurenței, acordă
o atenție specială conceptului de abuz de drept prin prisma abuzului de putere economică şi de
poziție dominantă în contracte, întrucît priveşte echilibrul contractual şi interesele economice ale
părților. Astfel, doctrinarii economişti estimează că abuzul de putere economică este o realitate
socio-economică, care marchează considerabil raporturile concurențiale şi contractuale în societățile
contemporane. Anume utilizatorul puterii economice conferă puterea economică situației de fapt a
contractului. Pe de altă parte, doctrinarii stabilesc că puterea economică nu este recunoscută de
ordinea juridică, în măsura în care, exercitarea sa nu constituie o executare a dreptului subiectiv sau
a libertății economice.
Ca exemple actuale de abuz de poziție dominantă a unui profesionist am putea enumera:
refuzul de a vinde, vînzarea discriminatorie, prețuri exagerat de ridicate, loialitate cu „discount”,
încetarea neîntemeiată a relațiilor de afaceri pentru o condiție comercială neacceptată etc. Prin
urmare, exercitarea abuzivă fie a puterii economice, fie a poziție dominate în contracte, pune în
evidență principiile directoare a sistemului juridic de a cunoaşte egalitatea contractuală în dreptul
contractelor şi buna funcționare a concurenței în dreptul comercial. Astfel, această poziție de
superioritate remarcată în raporturile contractuale specifice este sursa unui dezechilibru contractual
semnificativ, poziție care are la bază puterea economică deținută de agentul economic prin raportare
la consumator care, confruntat cu această situație, se vede pus în situația de a accepta orice efect
care ar putea decurge din supremația economică a primului.
Clauza abuzivă este o clauză contractuală care nu a fost negociată individual cu
consumatorul şi creează, contrar cerinţelor bunei-credinţe, prin ea însăşi sau împreună cu alte

19
Pop L. Tratat de drept civil: Obligațiile. Vol.2: Contractul. București: Universul juridic, 2009, p.336.

24
prevederi din contract, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi
obligaţiile părţilor. De asemenea, menționăm că condițiile aprecierii unei clauze abuze, sunt:
1. să existe în conţinutul unui contract tip sau de adeziune, adică la care aderă consumatorii
în masă, în lipsa unei negocieri efective;
2. clauza este inclusă în contract prin încălcarea bunei-credinţe, adică agentul economic
minte prin şmecherii consumatorul.
3. clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul. Faptul că anumite aspecte ale unei
clauze sau o anumită clauză a fost negociată individual nu exclude aplicarea prevederilor
prezentului articol pentru restul contractului în cazul în care evaluarea lui globală demonstrează că
este, totuşi, un contract de adeziune. În cazul în care comerciantul pretinde că o clauză standard a
fost negociată individual, lui îi revine sarcina probei;
4. clauza creează, prin prezenţa sa în contract, un dezechilibru contractual semnificativ. Spre
exemplu: agentul economic are mai multe drepturi decât consumatorul, iar consumatorul are mai
multe obligaţii decât agentul economic. Cele mai frecvente clauze abuzive întâlnite în Practica
comercială a demonstrat, însă, că aceste clauze abuzive pot fi fără de număr, inventivitatea agenţilor
economici neavând limite, atunci când este vorba de a ştirbi din drepturile consumatorilor.

25
 II. CONCEPTUL DE CLAUZĂ ABUZIVĂ ÎN CONTRACTELE
ÎNCHEIATE CU CONSUMATORII PRIN PRISMA LEGISLAȚIEI RM.
2.1. Trăsăturile și criteriile de apreciere a clauzelor abuzive în contractele
cu consumatorii în legislația RM.
Clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși ori
împreună cu alte clauze din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor
bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
2.1.1. Absența negocierii individuale.
Voinţa şi comuna intenţie a părţilor joacă un rol fundamental la formarea contractului, chiar
dacă pot exista în diferite sisteme juridice legi de ordine publică care nu permit părţilor să se abată
de la conţinutul acestora. O precauţie esenţială trebuie respectată la negocierea şi elaborarea unui
contract, conservând ideea că principalele sisteme juridice din lume supraveghează asigurarea
libertăţii şi sincerităţii voinţei contractanţilor, adică contractele negociate cu bună-credinţă. Această
voinţă ar trebui să se exprime pe parcursul negocierilor, astfel încât actul final să fie redactat într-o
formă clară, precisă şi complete. Principiile fundamentale care guvernează materia contractelor sunt
reprezentate de principiul libertăţii contractuale şi principiul consensualismului, reguli care au ca
scop garantarea formării libere a contractelor, pentru ca natura şi conţinutul acestora să oglindească,
în mod exact, voinţa părţilor contractante.20 Efectul acestor garanţii este anihilat prin existenţa unei
clauze abuzive, de esenţa căreia este lipsa negocierii directe.
Pentru a atribui anumite clauze la categoria clauzelor contractuale standard este decisiv ca
clauzele contractuale care au fost prezentate unei părţi, pe care partea le poate doar să le accepte în
întregime sau să le respingă, fără a putea să le negocieze.21
Potrivit art.3 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele
abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, o clauză contractuală care nu s-a negociat
individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință,
provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract,
în detrimentul consumatorului. Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual
atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de
a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite
aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea
prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică

20
Chirică D. Principiul libertăţii de a contracta şi limitele sale în materie de vînzare-cumpărare, în Revista de Drept
Comercial, nr. 6/1999, p.44-45.
21
Buruiană O. Comentariul art.712 din Codul civil al R.Moldova, vol. II. Chişinău: Arc, 2005, p.282.

26
faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor
pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei. Anexa
conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi considerate abuzive.
La nivel national clauzele abuzive sunt reglementate în art.1069 Copd civil RM, potrivit
căruia: clauza propusă de una dintre părți nu este negociată individual dacă cealaltă parte nu a putut
să-i influențeze conținutul, în special deoarece aceasta s-a elaborat anticipat, indiferent că face parte
din clauze standard sau nu. Dacă una dintre părți propune celeilalte părți să selecteze din mai multe
clauze, clauza nu se consideră negociată individual doar pentru că cealaltă parte a selectat din
clauzele propuse. Dacă o clauză a fost propusă ca parte a unor clauze standard, se prezumă că ea nu
a fost negociată individual. Clauză standard se consideră clauza care a fost elaborată anticipat
pentru o multitudine de contracte implicînd diferite părți și care nu a fost negociată individual.
În contractul dintre un profesionist și un consumator se prezumă că:
a) clauzele au fost propuse de către profesionist;
b) clauzele nu au fost negociate individual;
c) clauzele elaborate de către un intermediar sau un alt terț au fost propuse de către
profesionist.
În sensul normelor enunțate, lipsa de negociere presupune includerea clauzei nenegociate în
contractele cu consumatorii se realizează prin acțiunile doar ale unei singure părți, numite parte
puternică a contractului, care, mizând pe situația că partea slabă a contractului și-a exprimat deja
voința în privința încheierii contractului, însă condiția (condițiile) abuzive se regăsesc în contract în
virtutea insuficienței cunoștințelor speciale ale consumatorului în materia respectivă, adică a
raționalității limitate sau în virtutea faptului că partea care a propus proiectul contractului refuză să-l
semneze în alte condiții decât cele redactate de ofertant. În aceste condiții, partea care a acceptat
prin adeziune condițiile abuzive respective nu putea să obțină, în general sau foarte anevoios, un
anumit rezultat juridic fără încheierea contractului respectiv.22 O clauză contractuală va fi
considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da
posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau
condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului
respectiv.
Potrivit altei opinii, faptul nenegocierii individuale cu consumatorul, care devine parte
contractantă prin adeziune la contractul ce conține clauza abuzivă reprezintă punctul determinant de
apreciere juridică a clauzelor abuzive. Situația în care clauza contractuală a fost negociată
individual cu consumatorul, dar conține celelalte criterii calificative, cum ar fi contrarietatea
cerințelor de bună-credință și dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care

22
Cimil D., op.cit, p.33

27
decurg din contract, apare problema dacă exclude acest fapt caracterul abuziv al clauzei. Includerea
clauzei nenegociate în contractele cu consumatorii se realizează prin acțiunile doar ale unei singure
părți, numite parte puternică a contractului, care, mizând pe situația că partea slabă a contractului și-
a exprimat deja voința în privința încheierii contractului, însă condiția (condițiile) abuzive se
regăsesc în contract în virtutea insuficienței cunoștințelor speciale ale consumatorului în materia
respectivă, adică a raționalității limitate sau în virtutea faptului că partea care a propus proiectul
contractului refuză să-l semneze în alte condiții decât cele redactate de ofertant. În aceste condiții,
partea care a acceptat prin adeziune condițiile abuzive respective nu putea să obțină, în general sau
foarte anevoios, un anumit rezultat juridic fără încheierea contractului respectiv. Persistă situații la
etapa încheierii contractului în care partea contractului, în virtutea unor pricini obiective, înțelege
rău sau nu înțelege deloc condițiile contractului ce sunt propuse a fi semnate. În acest caz, avem de
a face cu fenomenul disproporției informaționale sau asimetriei informaționale. Partea opusă profită
de această situație obiectivă pentru a obține facilități unilaterale.23
2.1.2. Încălcarea bunei-credințe.
Ideea de bună-credinţă contractuală este pusă în aplicare pentru a justifica anularea anumitor
clauze de iresponsabilitate sau de neexecutare, care creează un dezechilibru semnificativ în relaţiile
contractuale. Noţiunea de bună-credinţă poate fi înţeleasă diferit, în funcţie de elementul care
predomină în conţinutul acesteia: cel subiectiv sau cel obiectiv.24 Astfel, prin prisma elementului
subiectiv, buna-credinţă implică un comportament diligent, de cooperare, în vederea realizării
scopului contractului în ceea ce priveşte executarea lui, fapt care are ca urmare aprecierea bunei-
credinţe in concreto. Pe de altă parte, elementul obiectiv transformă buna-credinţă într-o modalitate
de stabilire a dezechilibrului şi în asemenea caz aceasta se va stabili in abstracto.25
În prezent, se admite în unanimitate, în dreptul intern, dreptul internațional privat, dreptul
comerțului internațional și în dreptul european al contractelor, că buna-credință este o importantă
normă de comportament în spațiul contractual, fiind evaluată ca un principiu general al dreptului
menit să guverneze toate raporturile juridice, indiferent de izvoarele și de natura lor. 26 De altfel,
recunoașterea de care buna-credință beneficiază în prezent relevă autoritatea de care dispune
adeseori ”de monarh absolut asupra unui imperiu nelimitat”.27
23
Cimil D., op.cit, p.32.
24
Jaluzot B. La bonne foi dans les contrats. Etudes comparative de droit français, allemande et japonais. Dalloz, Paris
2001, p.229-230, citat după: Plotnic O., Modalităţi de apreciere a caracterului abuziv în cazul unei clauze contractuale
de consum. Chișinău: Revista Națională de Drept, nr. 10-11, 2011, p.60-61.
25
Popa I.-F. Reprimarea clauzelor abusive, în Pandectele romane, n°2/2004, p.206, citat după: Plotnic O., Modalităţi de
apreciere a caracterului abuziv în cazul unei clauze contractuale de consum. Chișinău: Revista Națională de Drept, nr.
10-11, 2011, p.60-61.
26
Floare M., Buna și reaua-credință în negocierea și executarea contractelor de drept comun, Ed. Universul Juridic,
București, 2015, p. 90.
27
Loussouarn Y., La bonne foi: rapport de synthèse, în La bonne foi, Travaux de l'Association Henri Capitant, 1992,
Litec, Paris, 1994, p. 10 citat după: Pop L., Tratat de drept civil. Obligațiile, vol. II - Contractul, Ed. Universul Juridic,
București, 2009, p. 514.

28
 Unul dintre motivele recunoscute pentru existența unei obligații de bună-credință rezultă din
imposibilitatea de a redacta contracte complete. În cazul în care părțile ar putea să prevadă toate
situațiile neprevăzute și ar putea să negocieze toate prevederile contractuale fără costuri, nu ar
exista nici o justificare pentru existența unei îndatoriri de bună-credință. Toate aspectele legăturii
contractuale ar fi guvernate de prevederile exprese ale convenției părților și orice potențială
încălcare a acesteia ar fi expres reglementată. Părțile nu pot însă să prevadă toate situațiile
extraordinare, iar redactarea minuțioasă a unui contract nu este lipsită de costuri, astfel încât
contractele sunt inerent incomplete.28
Buna-credință în executarea contractului constă pentru fiecare dintre părți în a nu înșela
încrederea pe care i-a suscitat-o cealaltă parte atunci când a contractat. Această previzibilitate se
află în inima contractului, în special atunci când legătura contractuală trebuie să dureze. Ea este
expresia îndatoririi generale de loialitate în comportament și, totodată, prelungirea forței obligatorii
a contractului. În alți termeni, buna-credință nu-l obligă pe creditor să renunțe la dreptul sau la
interesul său, în numele unei vagi solidarități juridice, ci să-i dea contractului deplina sa eficacitate,
într-o măsură compatibilă cu propriul său interes. În ceea ce-l privește pe debitor, toate prestațiunile
cuprinse într-un raport de obligație, oricare ar fi originea și natura acelui raport, fie că obligația va fi
de dare, de facere sau de non facere, impun debitorului un fel de a fi și de a se purta, adică o
îngrijire, o diligență, care să corespundă cu o neprihănită bună-credință, și cu o scrupuloasă
bunăvoință, dibăcie, băgare de seamă și prudență, care trebuie să preșeadă la îndeplinirea tuturor
acestor prestații, căci pentru fiecare dintre ele întrebarea nu va fi numai dacă debitorul a făcut
lucrarea, a transmis dreptul sau s-a abținut de a face ceea ce nu trebuie să facă, ci întrebarea va mai
fi dacă a făcut lucrarea și a transmis dreptul așa cum lucrarea trebuia făcută și astfel cum dreptul
trebuia transmis, și dacă a luat toate precauțiunile pentru ca ceea ce nu trebuia să fie, să nu fie.
Importanța și rolul bunei credințe în raporturile contractuale, esențială fiind, este abordată la
nivel normativ national cât și international. În acest sens relevăm:
Principiile dreptului european al contractelor, consacră îndatorirea părților de a acționa cu
bună-credință și de a se comporta onest (good faith and fair dealing), îndatorire care nu poate fi
eliminată complet și nici nu poate fi limitată convențional de părți. Noțiunea de bună-credință este
folosită aici ca un concept subiectiv, care se referă la intenția de a acționa onest și cinstit, ceea ce
înseamnă interzicerea acțiunilor neprofitabile pentru partea care le săvârșește și care au ca scop doar
vătămarea celeilalte. Termenul fair dealing adaugă o dimensiune obiectivă conceptului, referindu-se
la obligația de a acționa cinstit.

28
În acest sens, a se vedea Klein B., Transaction Cost Determination of ”Unfair” Contractual Arrangements, în Wittman
D.A. (edited by), Economic Analysis of the Law - Selected Readings, Blackwell Publishing, Oxford, 2003, p. 134 citat
după: Floare M., op. cit., p. 145.

29
 Principiile UNIDROIT aplicabile comerțului internațional, reglementează asemănător, în art.
7.1 par.1, obligația tuturor părților de a acționa în conformitate cu buna-credință și cinstea (good
faith and fair dealing) în comerțul internațional, par. 2 al aceluiași articol stabilind caracterul
imperativ al obligației de bună-credință, care nu poate fi nici exclusă și nici măcar limitată
convențional.
Nemijlocit Codul civil RM în art.11 alin. (1), definește buna-credință ca fiind un standard de
conduită a unei părți, caracterizată prin corectitudine, onestitate, deschidere și luarea în cont a
intereselor celeilalte părți la raportul juridic. La fel, prin art.10 alin. (1) Codul civil instituie
obligația ca, persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi
exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu
ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la proba contrară.
În același sens, salutăm faptul că, Codul civil, în art. 14 reglementează interdicția invocării
comportamentului propriu ilicit sau de rea-credință: alin. (1) Nicio persoană nu poate invoca, la
întemeierea pretenției sale, fapta ilicită sau de rea-credință pe care tot ea a săvîrșit-o sau la care a
participat. Alin. (2) Nicio persoană nu poate obține un avantaj din comportamentul său ilicit sau de
rea-credință. Prin urmare, comerciantul, nu va putea beneficia de propria rea credință pentru
desființarea unui act juridic încheiat cu consumatorul, dacă consumatorul va aprecia acest viciu ca
aaceptabil.
Elementele constitutive ale acestei forme de manifestare a bunei-credinţe:29
a) Intenţia dreaptă, rezultanta loialităţii şi probităţii, implică întotdeauna absenţa dolului şi a
fraudei, violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea probitatea sau loialitatea
antrenează absenţa îndoielii, ignoranţă corectă şi justificată, care în drept poartă denumirea de
eroare scuzabilă.
b) Diligenţa determină săvârşirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în
limitele legii.
c) Legalitatea, adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca
valoare morală.
d) Abţinerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului
juridic.
Buna-credinţă în contextul clauzelor abuzive, reprezintă un instrument de evaluare globală a
caracterului abuziv al unei clauze alături de celelalte criterii. Caracterul global al bunei-credinţe are
rolul de a complini criteriul dezechilibrului semnificativ şi de a preîntâmpina o posibilă evaluare
mecanică a dezechilibrului între drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi de a impune ca la
evaluarea caracterului abuziv al unei clauze să se aibă în vedere toate circumstanţele relevante ale

29
Golub S. Comentariul art.513 din Codului civil al R.Moldova, vol. II. Chişinău: Arc, 2005, p.41-43.

30
încheierii contractului. Buna-credință a comerciantului nu este prezumată, așa cum este cazul în
teoria generală a obligațiilor.
Orice examinare cronologică şi sistematică a manifestărilor şi efectelor bunei sau relei
credinţe contractuale ar trebuie să înceapă cu etapa precontractuală.30 Această etapă poate să
lipsească cu desăvârşire, cel puţin în aparenţă, sau să fie de o durată extrem de scurtă în cazul
majorităţii numerice a contractelor, mai ales în cazul celor cu valoare redusă, dar poate să se bucure
de o reglementare contractuală sau legislativă extensivă şi de o durată apreciabilă, de ordinul lunilor
sau anilor, în cazul contractelor care implică valori deosebite încheiat.31
2.1.3. Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Teoria clauzelor abuzive a marcat sfârşitul autonomiei de voinţă ca doctrină dominantă în
materie contractuală. În această teorie, un loc central îl ocupă problema echilibrului contractual
raportat la interesele părţilor implicate în contract. Astfel un alt indiciu al caracterului abuziv al unei
clauze îl constituie dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul
consumatorului. Dezechilibru semnificativ are ca sursă abuzul unui fel de superioritate. Noțiunea de
dezechilibru semnificativ, se bazează și pe ideea diferenței ce trebuie să o facem între cei ce sunt în
oarecare măsură inițiați și cei care, având mai puține cunoștințe și nefiind profesioniști, sunt
dezarmați și mai vulnerabili.32
O clauză contractuală care nu s-a negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul
în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între
drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului. Prevederile
noţiunii de clauză abuzivă, precizează că unul dintre elementele comune ale caracterului abuziv ale
unei clauze contractuale este dezechilibrul semnificativ dintre drepturile şi obligaţiile părţilor. Însă,
în acest context, se poate de observat că definiţia expresă de dezechilibru este omisă de legiuitori.
După opinia doctrinară, dezechilibru semnificativ este, de fapt, absenţa prestaţiilor echivalente,
drept urmare a executării obligaţiilor contractuale de către părţi, indiferent dacă acest dezechilibru
se produce efectiv sau acesta există doar în mod virtual.
În practică comercială pe parcursul anilor de către organele abilitate au fost constatate mai
multe practici comerciale abuzive care crează un dezechilibru semnificativ între drepturile și
obligațiile părților contractante, în defavoarea consumatorului, cum ar fi:
1) consumatorul va pierde dreptul la asigurarea garanţiei în situaţia în care nu returnează
produsul defect vânzătorului în ambalajul original, nedeteriorat;

30
Albu I., Răspunderea civilă precontractuală, Dreptul, nr. 7/1993, p. 39-45.
31
Pop L., Despre negocierile precontractuale şi contractele preparatorii, Revista română de drept privat nr. 4/2008, p.
96;
32
Laurent Villegas, Les clauses abusives dans le contrat d'assurance, Ed. Presses Universitaires d'Aix-Marseille, Aix
Marseille 1998, p. 19, citat în: Notiunea de clauza abuziva. Aspecte de drept comparat., [on line] [accesat la
10.12.2018], disponibil: http://www.scrigroup.com/afaceri/asigurari/Notiunea-de-clauza-abuziva-Asp82133.php.

31
 2) consumatorul va pierde dreptul la garanţie dacă înstrăinează produsul altei persoane pe
perioada de garanţie. Această clauza este abuzivă, în primul rând prin aceea că încalcă orice lege a
proprietăţii, Constituţia şi orice altă reglementare internaţională. Odată ce un bun a intrat, în mod
legal, în patrimoniul unei persoane (în cazul nostru, în patrimoniul unui consumator), acesta poate
dispune de el, potrivit legii, inclusiv înstrăinându-1 (vânzându-1, donându-1 altui consumator).
Aşadar, înstrăinarea nu poate avea, nicidecum, ca efect pierderea garanţiei de către consumatorul
subdobânditor.
3) consumatorul, în cazul contractului tip de furnizare a energiei electrice, va suporta
cheltuielile de verificare metrologică a contorului, cu toate că Legea privind protecţia
consumatorilor indică că dacă mijlocul de măsurare aparţine prestatorului, atunci acesta suportă
cheltuielile de întreţinere a acestuia. Această prevedere contractuală prin conţinutul său îl
dezavantajează economic pe consumator sau îl îmbogăţeşte fără justă cauză pe agentul economic
prin utilizarea de practici comerciale ilegale;
4) consumatorul va achita în avans plata serviciilor în baza facturii de plată pentru internet,
până ca acestea să fie prestate. Acest punct al contractului prevede un drept prea favorabil agentului
economic;
5) compania de asigurări prezintă consumatorului un contract pe 10 foi cu caractere mărunte
şi cu termeni juridici străini pentru consumator, astfel încât contractul nefiind scris clar sau având
un conţinut voluminos, ori fiind dubii că acesta conţine clauze abuzive;
6) declaraţia scrisă către consumatori de către patronul hotelului, pe afişul din faţa hotelului
că aceasta „nu poartă răspundere pentru maşinile parcate în faţa hotelului şi pentru bunurile din
camera turistului”, cu toate că licenţa de hotelier eliberată de stat îl obligă la protecţia bunurilor
turiştilor prin asigurarea parcării autorizate şi a safeurilor din camere33.

33
Plotnic O. și Cojocaru V., ”Monografie. Clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.

32
 2.2. Mecanisme procedural interne de constatare și control a clauzelor
abuzive.
2.2.1. Procedura prejudiciară de constatare și control a clauzelor abuzive.
Una din priorităţile de dezvoltare a Republicii Moldova la etapa actuală este creşterea
nivelului de protecţie a consumatorilor, precum şi realizarea drepturilor consumatorilor în
conformitate cu legislaţia. Schimbările social-economice, deschiderea pieţei bunurilor şi serviciilor,
libera circulaţie a mărfurilor au condus la stabilirea unor relaţii noi privind oferirea produselor şi
serviciilor consumatorilor, fapt ce se răsfrînge asupra securităţii vieţii şi sănătăţii lor. În ultimii ani
au avut loc noi schimbări şi au apărut noi factori care au influenţat contactul consumatorilor din ţară
cu piaţa. Protecţia consumatorilor, fiind o componentă de bază a programelor de protecţie socială a
cetăţenilor, este destinată pentru a asigura şi ameliora în continuu respectarea intereselor acestora.
Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri şi servicii, joacă un rol important în
mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor
întreprinse de producători şi comercianţi.
Odată cu dezvoltarea cadrului normativ în domeniul protecţiei consumatorilor este necesară
consolidarea cadrului instituţional care ar asigura implementarea prevederilor legale, astfel încât
consumatorii să beneficieze de o protecţie reală resimţită în general şi de fiecare în parte.
Pentru realizarea drepturilor sale încălcate sau contestate, consumatorii trebuie să parcurgă o
anumită procedură formată dintr-o serie de etape, și anume:
1. Sesizarea organelor competente – se poate fi efectuată la cererea persoanele prejudiciate
sau din oficiu de către instituțiile abilitate cu funcții de constatare și control;
2. Efectuarea verificărilor de către organele de control - operatorii economici au obligaţia de
a prezenta organelor de control, în original, contractele încheiate cu consumatorii;
3. Consecinţele verificărilor - în cazul constatării de clauze abuzive în contractul încheiat cu
consumatorul, Agenţia întocmeşte act de constatare şi intentează acţiune în instanţă judecătorească
în vederea solicitării declarării nulităţii acestor clauze;
4. Intervenţia instanţei de judecată.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. În acest sens,
menționăm că, potrivit prevederilor art. 281 din Legea privind protecția consumatorului, Agenția
pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței efectuează controlul respectării
prevederilor din Codul civil în partea referitoare la contractele încheiate cu consumatorii și
constatarea clauzelor abuzive în contracte, la sesizarea consumatorului sau din oficiu, în condițiile
legii. Comerciantul are obligația de a prezenta Agenției pentru Protecția Consumatorilor și
Supravegherea Pieței, la solicitare, o copie de pe originalul contractelor încheiate cu consumatorul
33
care fac obiectul controlului, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal
și a altor obligații de confidențialitate impuse de lege sau de contract.
În cazul constatării clauzelor abuzive în contractul încheiat cu consumatorul, Agenția pentru
Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței întocmește act de constatare și intentează acțiune
în instanța de judecată în vederea solicitării constatării nulității acestor clauze. În cazul în care
constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale elaborate pentru a fi utilizate în o multitudine de
contracte, instanța de judecată constată nulitatea acestor clauze, dispune excluderea lor din contract,
impunînd, totodată, comerciantului obligația de a exclude aceste clauze din contractele cu același
obiect încheiate cu alți consumatori, precum și interdicția de a include astfel de clauze în alte
contracte care urmează a fi încheiate cu consumatorii.
Consumatorul prejudiciat nemijlocit prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor legii
sau asociațiile obștești de consumatori sînt în drept să intenteze acțiuni în instanța de judecată în
apărarea drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor prejudiciați, în vederea solicitării
constatării nulității clauzelor contractuale presupuse a fi abuzive, în condițiile legii.
Potrivit Hotărârii Guvernului RM nr. 1089/2017 din 18.12.2017 cu privire la organizarea şi
funcţionarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Agenția este
învestită cu următoarele drepturi:
Să constate contravenții, să întocmească procese-verbale cu privire la contravenții și să
aplice sancţiuni potrivit Codului contravențional al Republicii Moldova;
Să elibereze prescripții şi să aplice sancţiuni în temeiul procesului-verbal de control,
conform prevederilor Legii nr. 131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător - Organele de control și autoritățile implicate direct sau indirect în procesul de
pregătire și efectuare a controlului sînt obligate să aplice și să respecte următoarele principii
fundamentale de siguranță: a) analiza riscurilor; b) acționarea preventivă; c) transparența; d)
protecția intereselor consumatorului. În calitatea sa de organ abilitatat cu funcții de control în
materia protecției consumatorilor, Agenția, este în drept să activități de verificare a respectării de
către persoanele supuse controlului a prevederilor legislaţiei, tipurile de control fiind comun –
control la care participă simultan controlori din partea a două sau mai multe organe de control;
inopinat – control care nu este inclus în planul anual al controalelor și care se efectuează cu scopul
verificării respectării cerințelor stabilite de legislație; planificat – control efectuat conform planului
anual al controalelor, în baza analizei și evaluării conform criteriilor de risc;
Să aplice măsuri restrictive în conformitate cu Legea nr.7 din 26 februarie 2016 privind
supravegherea pieţei în ceea ce privește comercializarea produselor nealimentare, ce are ca obiect
cadrul legal pentru supravegherea pieţei în ceea ce priveşte produsele nealimentare pentru a asigura
că respectivele produse îndeplinesc cerinţele esenţiale care oferă un nivel înalt de protecţie a

34
intereselor publice, precum sănătatea şi siguranţa în general, sănătatea şi siguranţa la locul de
muncă, protecţia consumatorilor, protecţia mediului şi securitatea;
Să solicite şi să primească, în condiţiile legii şi în scopul exercitării atribuţiilor sale,
informaţii de la autoritățile publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, organizaţii şi
instituţii, agenți economici care activează în domenii ce ţin de competenţa sa;
Să beneficieze de acces la bazele de date oficiale publice în domeniul informației statistice,
financiare, fiscale, economice, juridice, metrologice etc. conform procedurii stipulate în Legea nr.
71-XVI din 22 martie 2007 cu privire la registre;
Să sesizeze autorităţile competente referitor la produsele, serviciile, mijloacele de măsurare
neconforme depistate în cadrul activităților de supraveghere a pieţei;
Să organizeze şi să efectueze vizite de consultanţă în vederea familiarizării agenţilor
economici și consumatorilor cu cerinţele actelor normative ce ţin de protecţia consumatorilor.
Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind protecţia consumatorilor.
Autorităţile administraţiei publice locale. În raza unităţii teritorial-administrative
respective, în scopul protecţiei consumatorilor, autoritățile administrației publice locale au obligaţia:
a) să informeze consumatorii şi să le acorde consultaţii, să examineze, în limita competenţei lor,
reclamaţiile acestora referitor la: transportul local; serviciile comunale; activităţile pentru care,
conform legislaţiei, ele acordă autorizaţii; b) să readreseze reclamaţiile către organul abilitat cu
funcţii de protecţie a consumatorilor în domeniul respectiv în cazul în care obiectul reclamaţiei
depăşeşte limita competenţei lor; c) să informeze neîntîrziat autorităţile competente despre cazurile
de constatare a produselor, serviciilor falsificate (contrafăcute) sau periculoase, precum şi despre
alte cazuri de necorespundere cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate; e) să contribuie
prin mijloace posibile la înfiinţarea şi funcţionarea asociaţiilor obşteşti de consumatori.
Asociaţiile obşteşti de consummatori. Cetăţenii sînt în drept de a se organiza benevol în
asociaţii obşteşti de consumatori, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia.
Asociaţiile obşteşti de consumatori au dreptul: a) să înainteze în instanţe judecătoreşti
acţiuni pentru protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, fără achitarea taxei de
stat; b) să adreseze, atît organelor de control, cît şi organelor procuraturii, propuneri privind tragerea
la răspundere a persoanelor vinovate de producerea şi comercializarea produselor, prestarea
serviciilor care nu corespund cerinţelor stabilite în actele normative sau declarate, precum şi de
nerespectarea drepturilor consumatorilor, prevăzute de legislaţie; c) să informeze, în baza
reclamaţiilor primite de la consumatori, organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor
despre produsele, serviciile necorespunzătoare; d) să solicite instanţei de contencios administrativ
competente anularea în tot sau în parte a actelor, emise de autorităţile publice, care lezează
drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor şi care contravin legislaţiei; e) să organizeze, în

35
modul stabilit de lege, efectuarea expertizei produselor, serviciilor în ceea ce priveşte conformitatea
lor cerinţelor stabilite în actele normative sau; f) să înainteze agenţilor economici şi organelor
abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor propuneri privind îmbunătăţirea calităţii
produselor, serviciilor şi interzicerea comercializării produselor necorespunzătoare; g) să sesizeze
organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor referitor la produsele, serviciile
necorespunzătoare sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, referitor la
clauze abuzive în contracte şi practicile incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii; h) să
primească de la organele abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor informaţii şi răspunsuri
referitor la propunerile şi sesizările înaintate; i) să organizeze chestionarea consumatorilor în scopul
elucidării opiniei publice despre calitatea produselor comercializate şi preţurile lor; j) să informeze
consumatorii, prin intermediul mass-media, despre calitatea produselor, serviciilor, încălcarea
drepturilor şi intereselor lor legitime, despre rezultatele consultării opiniei publice; k) să întreţină
relaţii de colaborare internaţională în domeniul protecţiei consumatorilor; l) să înainteze
autorităţilor administraţiei publice propuneri pentru modificarea legislaţiei în vigoare în domeniul
protecţiei consumatorilor; m) să efectueze activităţi de informare şi de consiliere în domeniul
protecţiei consumatorilor; n) să reprezinte interesele consumatorilor în procedura de mediere la
soluţionarea litigiilor dintre consumator şi vînzător/prestator.
În calitate de alte organe ale administraţiei publice abilitate cu funcţii de reglementare în
domeniul protecţiei consumatorilor, în limita domeniului de competenţă, acționează: 1) în domeniul
protecţiei vieţii şi sănătăţii consumatorilor - Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale; 2) în
domeniul transportului interurban şi internaţional - organul de specialitate al administraţiei publice
centrale în domeniul transporturilor; 3) în domeniul construcţiilor - organul administraţiei publice
centrale specializat în domeniul construcţiilor; 4) în domeniul turismului - Agenţia Turismului; 5) în
domeniul telecomunicaţiilor - organul de stat abilitat cu funcţii de reglementări în telecomunicaţii;
6) în domeniul asigurărilor - Comisia Națională a Pieței Financiare; 7) în domeniul serviciilor
bancare - Banca Naţională; 8) în domeniul produselor alimentare, la toate etapele lanţului alimentar
– Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.
2.2.2. Procedura judiciară de contestare a clauzelor abuzive.
Într-un stat de drept trebuie să existe un echilibru între drepturile si obligațiile persoanelor,
realizat prin intermediul normelor juridice. Dacă drepturile recunoscute de ordinea juridică sînt
încălcate intervine procedura judiciară, acționînd pentru restabilirea situației. În cazul în care o
asemenea procedură nu există sau nu este accesibilă cetățenilor, drept rezultat se produce un
dezechilibru între scopul urmărit de legiuitor și realitate. În vederea soluționării litigiului apărut ce
nu poate fi soluționat pe cale amiabilă sau prejudiciară garantată de puterea administrativă (prin
instituția medierii sau concilierii), în consecință intervine puterea judiciară prin afirmarea necesității

36
accesului cetățeanului la justiție. Accesul la justiție este un drept fundamental al omului şi o condiție
a efectivității ordinii juridice.34 Potrivit art.20 din Constituția RM ”Orice persoană are dreptul la
satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătoresti competente împotriva actelor care violează
drepturile, libertățile si interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție”.
Accesul la justiție este deci garantat oricărei persoane fizice sau juridice, cetățean al R.Moldova,
cetățean străin sau apatrid si implicit consumatorului, fiind o condiție sine qua non a efectivității
drepturilor si libertăților sale35. Accesul consumatorului la justiție este garantat si de art.6 lit.a) al
Legii nr.105-XV din 13.03.2003, care stipulează că orice consumator are dreptul la protecția
drepturilor sale de către stat, respectiv inclusiv prin intermediul instanțelor de judecată, ce constituie
puterea judiciară a statului de drept. Conform dispoziției art.114 a Constituției R.Moldova „justiția
se înfăptuieste în numele legii numai de instanțele judecătoresti”. Art. 31 din Legea nr.105-XV din
13.03.2003, pct.21 la Hotărîrea Guvernului nr.1465 din 08.12.2003 cu privire la aprobarea Regulilor
de înlocuire a produselor nealimentare si a termenelor de garanție conferă consumatorului dreptul
de a sesiza în mod direct instanțele judecătoresti, nefiind obligatorie parcurgerea etapei
administrative a acestei proceduri. Problema care se pune în acest context este a raportului dintre
accesul liber la justiție si costul exercitării acestui drept. Desigur, în asa context sansele lor de
reusită scad, pe cînd ale agenților economici, care se bucură de putere economică si juridică, în
sensul că pot beneficia de asistență juridică calificată, cresc.
În cazul în care sînt depistate totuşi careva clauze abuzive, pe care consumatorul nu a putut
să le sesizeze la momentul încheierii contractului, prin depunerea unei reclamației către vânzător
poate pretinde, la opțiunea sa: fie înlăturarea clauzei din contract prin intermediul înaintării de
pretenții agentului economic în procedură prealabilă sau contestarea clauzelor în instanța de
judecată, fie rezilierea contractului cu recuperarea prejudiciului moral şi material. Înaintînd
pretenție agentului economic, consumatorul nu este de acord cu rezultatul examinării reclamației de
către vînzător sau i s-a refuzat satisfacerea ei, sau nu a primit nici un răspuns, acesta poate recurge
la măsuri de constrîngere administrative, şi anume el este în drept să se adreseze Agenția pentru
Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, pentru efectuarea unui control de stat sau,
conform procedurii civile, se poate adresa direct cu o acțiune în instanța de judecată.
De regulă, legea nu prevede obligativitatea procedurii de soluționare prealabilă a acțiunilor
consumatorilor pe cale prejudiciară, însă pentru unele litigii din această categorie legislația
stabileşte această ordine (de ex. art.1462-1463 din Codul civil al RM privind depunerea
reclamațiilor în cazul transportului de bunuri). Astfel, dacă consumatorul nu a respectat ordinea
prealabilă de soluționare a acestor litigii şi această posibilitate nu a fost pierdută, judecătorul,

34
Levasseur M. Les clauses abusives entre professionnels vues sous l’angle economique. In: Les clauses abusives entre
professionnels. Paris: Economica, coll. Etudes juridique, sous la direction de Jamin Ch.,Mazeaud, 1998, p.4
35
Macovei I. Drept internațional privat. Vol.I. Iasi: Ars Longa,1999. 269 p.

37
conform art.170 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură civilă a R.Moldova, restituie cererea de
chemare în judecată, iar după intentarea procesului, se aplică art.267 Codul de procedură civilă a
R.Moldova prin scoaterea cererii de pe rol.
Procedura de soluţionare pe cale extrajudiciară a litigiului, stabilită de art. 13 din Legea
privind protecţia consumatorilor, referitoare la reclamațiile privind Remedierea, înlocuirea,
restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător, reducerea preţului, nu constituie o
procedură prealabilă în sensul legii, respectarea căreia ar condiţiona primirea cererii în instanţa de
judecată, ea constituind doar o posibilitate de mediere alternativă a litigiului faţă de cea a adresării
în justiţie. Astfel, consumatorii se vor putea adresa direct în instanţa de judecată, fără respectarea
acestei proceduri.
Plângerile împotriva hotărârilor, acţiunilor sau inacţiunilor autorităţilor publice abilitate cu
funcţii de protecţie a consumatorilor şi ale funcţionarilor cu funcţii de răspundere din cadrul
acestora se soluţionează conform procedurii prevăzute de Cod administrativ al RM, corespunzător,
cu respectarea procedurii prealabile. Consumatorul este în drept de a înainta o acţiune în judecată de
la locul de domiciliere a reclamantului sau de la locul comiterii prejudiciului, ori de la locul
executării contractului, dacă acesta este indicat în contract. Alegerea dintre câteva instanţe
judecătoreşti, de competenţa cărora, conform art. 39 alin. (10) Cod de procedură civilă, este
examinarea pricinii, îi aparţine reclamantului. Cererile privind protecţia drepturilor consumatorilor
trebuie să corespundă formei şi cuprinsului cererii de chemare în judecată, conform dispoziţiilor
generale prevăzute la art.166-167 Cod de procedură civilă, suplimentar fiind necesar să fie indicate
următoarele date: ce drept al consumatorului a fost încălcat, când şi cum s-a manifestat această
încălcare; modul de protecţie pe care trebuie să-l aplice instanţa de judecată; valoarea acțiunii
înaintate, cu calculele şi temeiurile respective, dovezile care confirmă fiecare cerinţă. La cerere
trebuie anexate documentele necesare, care determină caracterul relaţiilor dintre părţi, drepturile şi
obligaţiile lor (contractul, chitanţa - obligaţiunea, chitanţa - comandă, foaia de însoţire, cecul, bonul
de casă, marca fabricării, marca comercială, eticheta, alte documente).
Prin Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ a RM din 26.10.2005, în
speța A.R., O.R., D.R., C.R. împotriva S.A. „Carmez”, Colegiul motivează că „Argumentul
instanțelor judecătoreşti privind respingerea acțiunii din motiv că reclamanții nu au respectat calea
prealabilă de soluționare a litigiului nu poate fi luat în considerație, deoarece Legea privind
protecția consumatorilor nu prevede procedura prealabilă extrajudiciară obligatorie de soluționare a
cerințelor consumatorilor”.36
Procedura de soluționare pe cale prejudiciară a litigiului de consum, stabilită de Legea
privind protecția consumatorilor, nu constituie o procedură prealabilă în sensul legii, respectarea
36
Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al C.S.J. al Republicii Moldova nr. 2ra-1234/2005 din
26.10.2005. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție al Republicii Moldova, nr.5. Chişinău, 2005, p. 24-30.

38
căreia ar condiționa primirea cererii în instanța de judecată, ea constituind doar o posibilitate de
mediere alternativă a litigiului față de cea a adresării în justiție.
Acţiunile privind protecţia drepturilor consumatorilor pot fi depuse la instanţa
judecătorească de către consumatorii nemijlocit sau reprezentanţii acestora, de către autorităţile
administraţiei publice abilitate sau de către asociaţiile obşteşti de consumatori. Acţiunile privind
protecţia drepturilor consumatorilor se depun la instanţa judecătorească în conformitate cu
termenele prevăzute de legislaţie. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) pct.7 1) al Legii taxei
de stat nr. 1216 din 03.12.1992, sînt scutiţi de plata taxei de stat în instanţele judecătoreşti
reclamanţii – în acţiunile de protecţie a drepturilor consumatorilor. Astfel, în baza prevederilor
legale citate, se constată că consumatorii sînt scutiţi de taxa de stat în acţiunile privind protecţia
drepturilor sale, iar potrivit prevederilor art. 85 Cod de procedură civilă, taxa de stat în astfel de
acțiuni se va încasa în beneficiul statului de la pârât, dacă acesta va pierde procesul. Organele
abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor pot reprezenta interesele consumatorilor în instanţa
de judecată în scopul protecţiei drepturilor consumatorilor.
În cazul în care drepturile și interesele consumatorilor sunt reprezentate în instanța de
judecată de către organele abilitate cu funcții/atribuții, împuterniciri de protecție a drepturilor
consumatorilor fie în baza legii și în baza deținerii de către consumator a calității de membru al
organizației abilitate, aceste organizații vor participa în proces prin prisma art.73 Cod procedură
civilă - pornirea proceselor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte
persoane. Iar în cazul în carea aceste organizații intervin în cadrul unui proces în materia drepturilor
consumatorilor deja aflat pe rol, acestea vor deține calitatea fie de intervenienți fie de autorități
publice pentru a depune concluzii.
Procedura de examinare judiciară a litigiilor ce țin de materia protecției drepturilor
consumatorilor în general se realizează în procedura civilă contencioasă generală. În raport cu
cauzele în materia drepturilor consumatorilor este obligatorie parcurgerea etapei medierii judiciare,
or, potrivit prevederilor art. 1821 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, cauzele civile ce țin de
protecția drepturilor consumatorului vor fi supuse procedurii de medierea judiciară, ca modalitate
obligatorie de soluţionare amiabilă a pretenţiilor.
Astfel, după acceptarea spre examinare a cererii de chemare în judecată, instanţa
judecătorească, în termen de 5 zile, stabileşte pentru părţile în proces data şedinţei de soluţionare
amiabilă a litigiului. Scopul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului este să ajute părțile să
comunice, să negocieze, să identifice interesele lor, să evalueze pozițiile lor și să găsească soluțiile
reciproc satisfăcătoare.
În cazul în care părţile sînt de acord să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, instanţa
judecătorească, în termen de 3 zile, pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului.

39
Încheierea trebuie să conţină condiţiile tranzacţiei, confirmate de instanţa judecătorească. În cazul în
care una sau ambele părţi refuză soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, litigiul se examinează și se
soluționează în continuare de către același judecător sau, după caz, complet de judecată, în
procedură contencioasă generală.
La caz nu va fi aplicabilă procedura de examinare a cererilor cu valoare redusă 37, or, deși,
consumatorul reclamant va putea solicita în acțiune încasarea unor anumite sume, totuși, pretenția
de bază, în cadrul litigiilor privind contestarea unor clauze abuzive în contractele cu consumatorii,
pretenția principală, la care va fi raportată procedura de examinare a cauzei, va constitui anume
contestarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale și doar ulterior, cu titlu subsegvent,
încasarea unor anumite sume.
Referitor la obiectul acțiunii în instanța de judecată, ca pretenţie concretă a reclamantului,
observăm că, în practică, de cele mai multe ori, cererile în această materie au unul sau mai multe
capete principale şi unul sau mai multe capete accesorii. Capetele principale sunt, de obicei,
enunţate sub forma: să se constate caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei, iar uneori sunt
numerotate distinct, spre exemplu: 1) să se constate caracterul abuziv şi 2) să se constate nulitatea
absolută, creându-se falsa impresie că ar fi vorba despre două capete de cerere. Alteori, se solicită să
se constate caracterul abuziv şi să fie obligat profesionistul să elimine clauzele din contrac, iar în
unele cazuri se cere doar constatarea nulităţii absolute a clauzei, referirile la caracterul abuziv
făcându-se în cuprinsul motivelor de fapt şi de drept ale cererii. Practic, pretenţia concretă a
reclamantului este să se constate nulitatea absolută a clauzei, în timp ce constatarea caracterului ei
abuziv reprezintă doar o premisă a admiterii cererii. Similar, în condiţiile dreptului comun, se
solicită să se constate nulitatea absolută a contractului, iar în motivare, se invocă, spre exemplu,
lipsa consimţământului sau fraudare, fără a se formula un capăt de cerere sau o parte a unui capăt de
cerere de forma să se constate lipsa consimţământului sau să se constate frauda.
În acest sens, legiuitorul moldovean la art. 1076 Cod civil a menționat că clauza abuzivă este
lovită de nulitate absolută. Această nulitate de protecţie operează doar în măsura în care anularea
clauzei avantajează partea care nu a propus clauza abuzivă. În cazul în care partea care nu a propus
clauza abuzivă este un consumator, instanţa de judecată este obligată să invoce nulitatea din oficiu.
Dacă contractul poate fi, în mod rezonabil, menţinut fără clauza abuzivă, celelalte clauze rămîn
valabile. În cazul în care s-a constatat nulitatea clauzei abuzive, iar profesionistul a suportat, din
această cauză, un cost cu cealaltă parte contractantă, el are un drept de regres contra celui care i-a
vîndut bunul, a executat lucrarea sau a prestat serviciul (furnizorul) şi i-a impus utilizarea clauzei
abuzive în raport cu cei cu care contractează profesionistul dacă contractul dintre furnizor şi
profesionist nu prevede altfel.

37
Procedura cu valoare redusă fiind reglementată la art. 2762-2764 Cod de procedură civilă.

40
 Prin urmare, în urma interpretării prevederilor legale sus citate, se constată că instanţele de
judecată au nu doar dreptul, dar chiar şi obligaţia să examineze caracterul abuziv al clauzelor
contractuale. În plus, instanţele nu trebuie să trateze din perspectiva prevederilor de drept comun
cauzele în care se cere constatarea caracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract, ci, cu
precădere, din perspectiva nulităţii absolute a actului juridic. Prin urmare, instanţele au dreptul să
invoce nulitatea absolută, din oficiu, chiar dacă părţile nu ştiu sau nu vor să aplice această
sancţiune. În situaţia în care o clauză a fost declarată abuzivă, ca efect al constatării nulităţii
absolute a acesteia, instanţa de judecată trebuie să dea eficienţă principiului, potrivit căruia
quodnullum est, nullum producit effectum şi, prin urmare, este necesar să dispună restituirea
prestaţiilor/sumelor încasate, dreptul de a solicita restituirea acestor sume fiind imprescriptibil.
În concluzie putem afirma că nulitate de protecție, intervine ca o funcţie reparatorie, prin
care se asigură, pe de o parte, restabilirea ordinii de drept încălcate, iar pe de altă parte, repararea
prejudiciului cauzat prin încălcarea sancţionată şi, uneori, în măsura prevăzută de lege, adaptarea
sau refacerea actului juridic prin înlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conformă dispoziţiei
legale imperative38.
Totodată urmează să reținem că în situația constatării prezenței unor clauze abuzive care
sunt interpretate în defavoarea consumatorului, însă prin anularea acestora nu sunt afectate celelalte
clauze contractuale, atunci instanța urmează să anuleze doar clauzele abuzive (nulitatea parțială)39,
iar celelate clauze păstrîndu-și forța juridică, continuînd să producă efecete juridice între părție
contractante, iar în situația în care anularea clauzelor abuzive afectează esențial clauzele
contractuale, actul juridic urmează a fi anulat în întregime (nulitatea totală)40.
La fel, instanţele de judecată au numai obligaţia de a exclude aplicarea unei clauze
contractuale abuzive, pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii, în ceea ce priveşte
consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conţinutul acesteia; contractul trebuie să
continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea
clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de
menţinere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic. Dacă instanţa de judecată ar avea
posibilitatea să modifice conţinutul clauzelor abuzive, profesioniştii ar fi tentaţi în continuare să
utilizeze clauzele menţionate, ştiind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi
totuşi completat de instanţă, în măsura în care este necesar, ceea ce ar aduce atingere scopului
urmărit de directivă. Este util de subliniat că o hotărâre trebuie să respecte exigenţele art. 6
paragraful 1 CEDO, întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil

38
Ungureanu O. Manual de drept civil. Partea generală. Bucureşti: ALL BECK, 1999, p. 162
39
Nulitatea parţială acea nulitate care desfiinţează numai o parte dintre efectele actului juridic civil, celelalte efecte ale
actului producându-se întrucât nu contravin legii
40
Nulitatea totală este acea nulitate care desfiinţează actul juridic în întregul său.

41
presupune, ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost
supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
În acelaşi sens, în cauza nr. C-241/98, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că
recunoaşte judecătorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract,
arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei
speciale, pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii care, făcând parte din
ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte, un
interes public, că aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele”.
Prin urmare, din interpretarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţele au dreptul să
examineze caracterul abuziv al clauzelor, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar şi inteligibil,
cu atât mai mult având acest drept, atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar şi
inteligibil, putându-se afirma că nu au doar dreptul, ci au chiar obligaţia de a face acest lucru. În
acest context, urmează de analizat ce înseamnă redactarea clauzelor „într-un limbaj clar şi
inteligibil”. Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă, din punct de vedere
gramatical, sub acest aspect, chiar dacă respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de
vedere gramatical, trebuie să se ţină seama de faptul că ele nu au fost negociate, contractul fiind
unul de adeziune, iar faptul că creditorul a informat consumatorul în legătură cu conţinutul
contractului şi că a lăsat timp de analiză şi gândire, nu înseamnă că a şi negociat aceste clauze cu
ultimul.
În ceea ce priveşte limbajul inteligibil, acest caracter înseamnă mult mai mult, respectiv,
înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecinţele ce decurg din cuprinsul clauzelor
contractului, mai ales sub aspectul consecinţelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i
priveşte.
Totodată, se reţine că, potrivit Rezoluţiei Parlamentului European din 18 noiembrie 2008,
profesionistul are obligaţia de a-l informa pe consumator, în mod corect şi echidistant, iar faptul că
nu s-au solicitat lămuriri suplimentare de consumator, cu privire la acest comision, nu este de natură
a complini această obligaţie a creditorului şi nici de a imprima clauzei un caracter clar şi inteligibil.
Interpretarea legală a textului actului normative este aceea că trebuie să existe dezechilibru
semnificativ, în situaţia dovedirii acestuia, lipsa bunei-credinţe fiind prezumată şi că, în spiritul
legii, un dezechilibru semnificativ este interpretat, ca fiind contrar bunei-credinţe, tocmai pentru a
evita folosirea acestui criteriu, ca o cale de scăpare pentru profesionişti, reducându-se, astfel, nivelul
de protecţie al consumatorilor. Consecinţa constatării caracterului abuziv al unor clauze este
echivalentă cu constatarea nulităţii absolute a acestora.
În categoria respectivă de litigii, obligația de a prezenta probe aparține pîrîtului, la caz a
profesionistului (agentului economic). Hotărîrea judecătorească intrată în vigoare, prin care a fost

42
admisă acţiunea în interesul unui cerc nedeterminat de consumatori, va constitui autoritate de lucru
judecat pentru instanţa care examinează, ulterior, o acţiune depusă de un consumator individualizat
în privinţa următoarelor aspecte: existenţa raporturilor respective, care au incidenţă şi asupra
consumatorului concret; săvîrşirea acţiunilor de către întreprinzătorii respectivi etc41.
În concluzie putem afirma că în RM procedura de soluționare a litigiilor de constatare a
clauzelor abuzive prezintă anumite inconveniente pentru consumatori, constînd, mai ales, în lipsa
celerității desfăsurării procesului si caracterul anevoios al administrării probelor. De asemenea,
judecătorii nu sînt familiarizați cu problematica protecției consumatorilor împotriva clauzelor
abuzive, care este nouă în țara noastră.
Totodată, trebuie remarcat faptul că pe lîngă lacunele de ordin procedural, în privința
procedurii de înlăturare a clauzelor abuzive există de asemenea deficiențe de substanță. Este vorba
mai exact de inexistența unui drept/obligație al instanței de judecată de a se sesiza din oficiu în
vederea eliminării caracterului abuziv al unei clauze contractuale, deficiență care declansează o mai
slabă protecție a intereselor consumatorilor.

41
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la practica aplicării legislaţiei despre
protecţia consumatorilor la judecarea cauzelor civile nr.7 din 09.10.2006 Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova, 2007, nr.3, pag.4

43
 III. ROLUL ȘI IMPORTANȚA DIRECTIVEI 93/13/CEE ÎN ASIGURAREA
PROTEJĂRII CONSUMATORILOR ÎMPOTRIVA CLAUZELOR ABUZIVE.
3.1. Obiectivele și domeniul de aplicare a Directivei 93/13/CEE.
În conformitate cu articolului 153 al Tratatului de la Roma, documentul de fondare a
Comunităţii Europene, Comunitatea Europeană are drept sarcină să contribuie la protecţia
consumatorilor. Această obligaţie generală şi de bază a fost evidenţiată tot mai mult în ultimii ani. În
prezent protecţia consumatorilor este considerată extrem de importantă pentru evoluţia viitoare a
pieţei interne în cadrul UE.
Pentru a face faţă provocărilor actuale în domeniu, consumatorii trebuie să dobândească
acele competenţe şi instrumente necesare pentru a-şi îndeplini rolul în economia modernă; pieţele
trebuie să-şi respecte angajamentele faţă de consumatori, iar aceştia trebuie să fie protejaţi în mod
eficient împotriva riscurilor şi ameninţărilor pe care nu le pot preveni ca persoane particulare.
Trebuie consolidată poziţia consumatorului pentru îmbunătăţirea funcţionării pieţelor
consumatorilor. Pieţele care răspund mai eficient cerinţelor consumatorilor vor fi mai performante
din punct de vedere al competitivităţii şi al inovării şi vor fi în armonie cu viaţa şi obiectivele
cetăţenilor UE. Politica europeană de protecţie a consumatorilor poate avea o contribuţie importantă
în mutarea accentului pe legiferarea obiectivelor axate pe cetăţeni și poate juca un rol în garantarea
valorilor europene fundamentale de corectitudine, deschidere, solidaritate, viabilitate şi transparenţă
şi difuzarea acestora la scară internaţională.42
Legislația UE privind protecția drepturilor consumatorilor (în special regulamentele) s-a
concentrat pe următoarele domenii centrale:
Protecția sănătății și siguranței consumatorilor. În cadrul UE, a fost adoptat
Regulamentul privind siguranță generală a produselor, care a introdus o cerința generală de
siguranță ce are scopul de a preveni comercializarea produselor periculoase. Acest regulament
completează cadrul general în care sunt stabilite cerințele de siguranță pentru diferite tipuri de
produse și care asigură că toate informațiile privind potențialele riscuri să fie oferite consumatorilor.
Stabilirea cerințelor comune ”esențiale” privind ambalarea, etichetarea și siguranță produselor,
asigură consumatorii din UE că produsele achiziționate au o calitate ridicată. Marcajul CE utilizat
în UE reprezintă o metodă de a asigura consumatorii că produsele astfel marcate sunt conforme cu
standardele comune de calitate. Pentru că produsele să respecte nivelul ridicat de protecție pentru
sănătatea și siguranță consumatorilor, regulă generală de siguranță prevede obligația producătorilor
de a nu introduce pe piață numai produse sigure, care nu prezintă nici un risc, sau vreun alt risc
42
Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, Proiectul de dezvoltare
şi reglementare a comunicaţiilor. Proiectul raportului cu privire la politica de protecţie a consumatorilor, 30 noiembrie
2009.

44
decât cel care poate să apăra din utilizarea produsului în condiții normale și previzibile. Prevenirea,
sancționarea și responsabilitatea pentru produsele defecte. În afară de controalele efectuate de
autoritățile publice din fiecare țara membră a UE, vigilență consumatorilor constituie cel mai bun
instrument de prevenire curentă a riscurilor. Când un produs de consum este considerat periculos,
autoritățile de supraveghere a pieței sunt abilitate să ia orice măsură impusă de urgență și gravitatea
situației, cum ar fi suspendarea vânzărilor sau retragerea de pe piață a produsului în cauza.
Regulamentul comunitar obligă autoritățile naționale să creeze sisteme de schimb de informații cu
Comisia Europeană. Când un consumator este victimă unui produs defect, are dreptul la despăgubiri
pentru daune fizice și materiale, chiar dacă nu există o vina a producătorului. Pentru a fi despăgubit,
consumatorul trebuie să facă probă daunei produse, a defectului produsului și a relației între defect
și daună produsă. În cazul daunelor materiale, sunt prevăzute valoarea minimă și termenul până la
care poate fi angajată în justiție responsabilitatea producătorului. În ceea ce privește produsele
agricole, reglementarea responsabilității revine fiecărei țări membre.
Protecția intereselor economice ale consumatorilor. Această este realizată prin
reglementarea condițiilor generale și a modalităților clar stabilite de achiziționare a produselor și
serviciilor în cadrul pieței unice europene. Reglementări privind produsele: a) Reglementările
comunitare interzic publicitatea mincinoasă (în ceea ce privește natură produsului, disponibilitatea,
compoziția, prețul, cantitatea, rezultatele utilizării sale sau ale testelor efectuate, identitatea sau
calificarea agentului de publicitate), care induce în eroare consumatorul, afectându-i astfel noțiunea
pentru un anumit produs. Agentul de publicitate are acum obligația să facă probă că informația pe
care a oferit-o este corectă. Consumatorul care a fost victimă publicității mincinoase are dreptul să
primească despăgubiri. Legislația comunitară oblige țările membre să prevadă mijloace adecvate și
eficiente pentru controlul publicității mincinoase. Reglementări există și în domenii specifice, cum
sunt publicitatea privind medicamentele sau publicitatea televizată. b) Consumatorii sunt protejați
împotrivă clauzelor abuzive din contractele încheiate cu firme comerciale din orice țara membră a
UE. O clauza într-un contract (incluzând condițiile de vânzare generale) este, în principiu,
considerată abuzivă dacă creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților
în detrimentul consumatorului. Acesta are dreptul să conteste sau să nu respecte astfel de clauze,
care nu sunt obligatorii pentru consumator. Condițiile în care aceste clauze nu sunt obligatorii sunt
precizate în reglementările fiecărei țări membre. c) Legislația comunitară protejează consumatorii în
situații specifice vânzării la distanță (prin televiziune, telefon sau comenzi prin poștă) sau prin
comis-voiajori. Reglementările privind serviciile: a) Condițiile generale și modalitățile de vânzare
prevăzute pentru produse se aplică și în cazul achiziționării serviciilor. Deoarece nu există
reglementări specifice diverselor tipuri de servicii, cea mai mare parte a reglementărilor comunitare
privind publicitatea mincinoasă, vânzarea la distanță sau prin comis-voiajori, precum și clauzele

45
abuzive menționate în capitolul referitor la achiziționarea produselor se aplică și la contractele de
prestare a serviciilor. b) Reglementările specifice pe sectoare.
Protecția drepturilor consumatorilor la informație comparativă. Etichetarea și afișarea-
legislația comunitară referitoare la etichetare vizează (în afară de siguranță produselor) informarea
corectă a consumatorilor în ceea ce privește prețurile sau alte calități sau caracteristici ale
produselor. Afișarea prețului de vânzare/unitatea de măsură (kg, l, m) este obligatorie pentru
produsele preambalate, în cantități variabile sau vândute în vrac, cu excepția câtorva produse
preambalate vândute în cantități prestabilite. Afișarea obligatorie a prețurilor pentru toate produsele
de consum curent ajută consumatorii să facă comparații între produse. Pentru evitarea oricărei
confuzii, legislația comunitară a stabilit denumirile de origine și indicațiile geografice de origine
controlată, care sunt menționate pe etichetele produselor alimentare sau în materialele de publicitate
referitoare la acestea. Pentru textile, UE a adoptat un sistem uniform (cu excepția țesăturilor care
sunt vândute la metru) trebuie să aibă etichete clare și lizibile care să mentioneze (în procentaje)
compoziția fibrelor din conținutul produsului finit (cu condiția că procentajul să depășească 10%).
S-a dezvoltat progresiv un sistem comunitar de etichetare care să indice calitățile ecologice
(ecolabel) sau că eficientă economică (consumul de energie a aparatelor de uz casnic) ale anumitor
produse. Comisia Europeană sprijină organizațiile consumatorilor să realizeze periodic programe de
studii privind prețurile și testele comparative ale produselor, care sunt larg mediatizate inclusiv în
publicații ale consumatorilor și în ziare naționale.
Protecția accesului consumatorilor la justiție. Dreptul de a recupera banii sau a primi
compensații constituie o protecție esențială consumatorului, în cazul în care acesta este victimă
încălcării legislației comunitare de către un producător, distribuitor, sau prestatori de servicii.
Consumatorul poate să facă apel la autoritățile naționale responsabile pentru monitorizarea pieței,
care sunt abilitate să ia măsurile impuse de urgență și gravitatea situației, în conformitate cu
prevederile specifice (în cazul când litigiul nu a fost rezolvat amiabil și fără costuri de respectivul
producător, distribuitor sau prestator de servicii căruia i-a fost adresată reclamația). În situația în
care produsul sau serviciul a fost achiziționat din altă țara membră a UE, cumpărătorul are dreptul
să facă apel atât la autoritatea națională, cât și la cea din țara de origine a produsului sau serviciului
achiziționat. În cazul în care se face apel la o altă instanță decât cea din țara de reședința a
cumpărătorului, legislația comunitară interzice discriminarea privind naționalitatea. În general, o
decizie luată de o instanță dintr-o țara din UE este recunoscută în alte țări membre. Pentru că decizia
(de exemplu, plată despăgubirilor) să poată fi aplicată în altă țara membră a UE, este necesară o
cerere către tribunalul care are jurisdicție (în general cel din locul de domiciliu al persoanei juridice
condamnate). Autoritățile UE s-au preocupat continuu de îmbunătățirea accesului consumatorilor la
justiție în cadrul litigiilor transfrontaliere.

46
 Din circumstanțele sus-analizate, reiese cu certitudine că, procesul de adaptare la standartele
UE în domeniul protecției consumatorului, deja se realizează în legislația RM. Deși, implementarea
unor norme și standarde comune sau minimale, așa cum sunt prevăzute de legislația UE, impune
eforturi administrative și financiare substanțiale din partea țărilor nou intrate sau în curs de aderare,
totuși, eforturile depuse se vor materializa în garanții eficiente a drepturilor consumatorului din
Republica Moldova. Introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu
caracter obligatoriu, atât pentru fiecare stat membru, cât şi pentru celelalte state europene, în
condiţiile în care acestea din urma ar dori să se integreze în Piaţa Europeana Unică, principii ce se
constituie într-un însemnat suport în stabilirea obiectivelor specifice protecţiei consumatorilor.
Crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru instituţional adecvat protecţiei
consumatorilor, a unor organisme cu atribuţii în acest important domeniu şi, în felul acesta, crearea
premiselor ca în fiecare stat în parte să funcţioneze organisme guvernamentale sau
neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor.43
Cadrul actual de protecție a drepturilor consumatorilor în UE este reglementat de Directiva
93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii, modificată prin Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor care în calitate de obiect de reglementare
presupune ca, prin atingerea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, să contribuie la buna
funcționare a pieței interne prin mărirea gradului de similitudine dintre anumite aspecte ale actelor
cu putere de lege și ale actelor administrative ale statelor membre privind contractele încheiate între
consumatori și comercianți.
Cu titlu de rațiuni ale normelor instituite în directivă, se indică următoarele:
Articolul 169 alineatul (1) și articolul 169 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) dispun că Uniunea trebuie să contribuie la atingerea unui
nivel înalt de protecție a consumatorilor prin măsurile adoptate în temeiul articolului 114 din tratat.
În conformitate cu articolul 26 alineatul (2) din TFUE, piața internă este concepută să cuprindă un
spațiu fără frontiere interne, în care sunt garantate libera circulație a mărfurilor și serviciilor,
precum și libertatea de stabilire.
Armonizarea anumitor aspecte în materie de contracte cu consumatorii este necesară pentru
promovarea unei piețe interne reale a consumatorilor care să mențină echilibrul corect între un nivel
ridicat de protecție a consumatorilor și competitivitatea întreprinderilor, asigurând în același timp
respectarea principiului subsidiarității.
Ca răspuns la multiplicarea oportunităților de afaceri în multe state membre, întreprinderile
mici și mijlocii (inclusiv comercianții individuali) sau agenții societăților care efectuează vânzări
43
Plotnic O., Protecţia consumatorului în Republica Moldova prin prisma reglementărilor europene. Revista Naţională
de Drept Nr. 7-8, Chișinău: USM, 2010, p. 57.

47
directe ar trebui să fie tentați să caute oportunități de afaceri în alte state membre, în special în
regiunile de frontieră. Prin urmare, armonizarea completă a informațiilor destinate consumatorilor și
a drepturilor de retragere din contractele la distanță și din cele negociate în afara spațiilor
comerciale va contribui la un nivel ridicat de protecție a consumatorilor și la o mai bună funcționare
a pieței interne a raporturilor între comercianți și consumatori. Anumite disparități creează bariere
interne semnificative în cadrul pieței interne, care afectează comercianții și consumatorii.
Disparitățile respective cresc costurile de conformare suportate de comercianții care doresc să se
angajeze în activități de vânzare transfrontalieră de bunuri sau de prestare de servicii. Fragmentarea
disproporționată subminează de asemenea încrederea consumatorului în piața internă.
Armonizarea deplină a unor aspecte cheie de reglementare ar trebui să crească în mod
semnificativ securitatea juridică, atât pentru consumatori, cât și pentru comercianți. Atât
consumatorii, cât și comercianții ar trebui să poată, astfel, să se sprijine pe un cadru de reglementare
unic, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze anumite aspecte ale raporturilor
dintre comercianți și consumatori în cadrul Uniunii. Efectul unei astfel de armonizări ar trebui să fie
eliminarea barierelor care își au originea în fragmentarea normelor și definitivarea pieței interne în
acest domeniu.
Obiectivul prezentei directive este acela ca, prin atingerea unui nivel ridicat de protecție a
consumatorilor, să contribuie la buna funcționare a pieței interne prin mărirea gradului de
similitudine dintre anumite aspecte ale actelor cu putere de lege și ale actelor administrative ale
statelor membre privind contractele încheiate între consumatori și comercianți.
Meritul primordial al directivei menționate este că, acesta oferă o serie de definiții
importante în materia protecției consumatorilor, definiții unitare spre aplicare la nivelul UE. În
sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:
Consumator – este orice persoană fizică care acționează în scopuri care se află în afara
activității sale comerciale, industriale, artizanale sau profesionale;
Comerciant – este orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă este publică sau privată,
care acționează, inclusiv prin intermediul unei alte persoane care acționează în numele sau în contul
ei, în scopuri ce țin de activitatea sa comercială, de afaceri, meșteșugărească sau profesională în
legătură cu contractele care intră sub incidența prezentei directive;
Clauză contractuală abuzivă – o clauză contractuală care nu s-a negociat individual se
consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună credință, provoacă un
dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în
detrimentul consumatorului. Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci
când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a
influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul că anumite aspecte

48
ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude aplicarea prezentului
articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este,
cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau furnizor pretinde că s-a
negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.
Directiva se aplică în materia următoarelor contracte:
1) Contract de vânzare, presupune orice contract în temeiul căruia comerciantul transferă sau
se angajează să transfere proprietatea asupra unor bunuri către consumator, iar consumatorul
plătește sau se angajează să plătească prețul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect
atât bunuri, cât și servicii.
2) Contract de prestări de servicii înseamnă orice contract, altul decât un contract de
vânzare, în temeiul căruia comerciantul furnizează sau se angajează să furnizeze un serviciu
consumatorului, iar acesta plătește sau se angajează să plătească prețul acestuia;
3) Contract la distanță înseamnă orice contract încheiat între comerciant și consumator în
cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanță organizat, fără prezența fizică
simultană a comerciantului și a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor
mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat contractul;
4) Contract negociat în afara ”spațiului comercial”44 înseamnă orice contract dintre un
comerciant și un consumator:
a) încheiat în prezența fizică simultană a comerciantului și a consumatorului, într-un loc care
nu este spațiul comercial al comerciantului;
b) pentru care consumatorului i s-a făcut o ofertă într-un loc care nu este spațiul comercial al
comerciantului;
c) încheiat în spațiile comerciale ale comerciantului sau prin orice mijloace de comunicare la
distanță, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal și individual, într-un loc care
nu este spațiul comercial al comerciantului, în prezența fizică simultană a acestuia și a
consumatorului; sau
d) încheiat în cursul unei deplasări organizate de comerciant cu scopul sau efectul de a
promova și a vinde consumatorului bunuri sau servicii;
5) Contract auxiliar înseamnă un contract prin care consumatorul obține bunurile sau
serviciile care fac obiectul unui contract la distanță sau al unui contract negociat în afara spațiului
comercial, iar aceste bunuri sau servicii sunt livrate, respectiv prestate de comerciant sau de o parte
terță pe baza unui acord între partea terță respectivă și comerciant.
44
„spațiu comercial” înseamnă: orice unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care comerciantul își desfășoară
activitatea în permanență; sau orice unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care comerciantul își desfășoară
activitatea în mod obișnuit.

49
 Prezenta directivă nu se aplică contractelor:
1) de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a
copiilor și de susținere a familiilor și a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie,
inclusiv cele de îngrijire pe termen lung;
2) având ca obiect serviciile de sănătate, astfel cum sunt definite în Directiva 2011/24/UE
privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, indiferent
dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unități medicale;
3) având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în
jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou și tranzacții de tipul pariurilor;
4) referitoare la servicii financiare;
5) pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui
bun imobil;
6) având ca obiect construirea unor clădiri noi, a transformării substanțiale a unor clădiri
existente și a închirierii de locuințe în scopuri rezidențiale;
7) care intră sub incidența Directivei 90/314/CEE a Consiliului din 13 iunie 1990 privind
pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite;
8) care intră sub incidența Directivei 2008/122/CE a Parlamentului European și a Consiliului
din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare
la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind
produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și
de schimb;
9) care, în conformitate cu legislația statelor membre, sunt stabilite de un funcționar public
care are obligația legală de a fi independent și imparțial și care trebuie să se asigure, furnizând
informații juridice cuprinzătoare, că încheierea contractului survine numai după ce consumatorul a
analizat cu atenție aspectele juridice și a luat cunoștință de sfera de aplicare juridică a acestuia;
10) având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate
consumului casnic, livrate fizic de un comerciant care se deplasează frecvent și periodic la locuința,
reședința sau locul de muncă al consumatorului;
11) încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
12) încheiate cu operatorii de telecomunicații prin telefoane publice cu plată, pentru
utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice prin telefon, Internet sau fax
stabilite de un consumator.
Referitor la rolul și importanța Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, s-a expus inclusiv Curtea de Justiție a

50
UE, care a arătat că Directiva este eficace și contribuie la un nivel înalt de protecție a
consumatorilor. Printre meritele esențiale ale Directivei enunțăm45:
Explicarea noțiunii de vânzător sau furnizor. Astfel, pentru a stabili dacă o anumită
persoană este un vânzător sau furnizor sau un consumator, este important să se analizeze echilibrul
de putere dintre părți în ceea ce privește contractul în cauză. Factorii tipici sunt asimetria
informațiilor, a cunoștințelor și a expertizei sau a puterii de negociere. Noțiunile de „vânzător sau
furnizor” și de „consumator” sunt concepte funcționale bazate pe rolurile părților în ceea ce privește
contractul în cauză. În același timp, noțiunea de „consumator” este obiectivă și reflectă situația de
inferioritate în care se află de obicei cealaltă parte la contract decât vânzătorul sau furnizorul, ceea
ce înseamnă că cunoștințele și experiența superioare ale unui anumit consumator nu descalifică
această persoană din calitatea de „consumator” în sensul DCA.
Domeniul de aplicare al DCA. Directiva se aplică tuturor contractelor având ca obiect
achiziționarea de bunuri și prestarea de servicii, iar Curtea a precizat că DCA este aplicabilă „în
toate sectoarele de activitate economică”. Curtea a stabilit că trebuie excluse din domeniul de
aplicare al DCA, inter alia, contractele de muncă, contractele privind drepturile de succesiune,
contractele privind drepturi care intră sub incidența Codului familiei și contractele privind
înființarea sau organizarea companiilor sau acordurile de parteneriat.
Armonizarea minimă. Statele membre pot asigura un nivel mai ridicat de protecție a
consumatorilor decât cel prevăzut de DCA. Curtea a clarificat că statele membre nu au obligația de
a impune ca definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului și al
remunerației să poată fi apreciate numai dacă clauzele relevante nu sunt exprimate în mod clar și
inteligibil.
Cerințe în materie de transparență. Curtea a stabilit în jurisprudența sa mai mulți factori
relevanți pentru a aprecia dacă o clauză contractuală este clară și inteligibilă în sensul DCA.
Exemple: dacă consumatorul a avut posibilitatea reală de a se familiariza cu o clauză contractuală
înainte de încheierea contractului, inteligibilitatea clauzelor individuale, modul prezentării.
Principiul examinării ex officio a clauzelor contractuale abuzive. Curtea a statuat în mod
consecvent că instanțele naționale au obligația de a examina clauzele contractuale abuzive din
proprie inițiativă (ex officio), cu alte cuvinte chiar și în cazul în care caracterul abuziv al clauzelor
contractuale nu este invocat de consumator.

45
Noile orientări UE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, [on line][accesat la 12.12.2019]
disponibil pe: https://www.juridice.ro/656644/noile-orientari-ue-privind-clauzele-abuzive-in-contractele-incheiate-cu-
consumatorii.html, 30.09.2019.

51
 3.2. Reguli în materie de transparență și informare a consumatorilor în
cadrul Directivei 93/13/CEE.
3.2.1. Reguli în materie de informare a consumatorului la nivel UE.
Directiva pune accent important pe dreptul consumatorului la informare, instituind o serie de
cerințe în materie de informare pentru alte contracte decât contractele negociate în afara spațiilor
comerciale și contractele la distanță cât și pentru contractele la distanță și cele negociate în afara
spațiilor comerciale. Prezenta directivă stabilește norme privind informațiile care trebuie furnizate
în cazul contractelor la distanță și al celor negociate în afara spațiilor comerciale, precum și al altor
contracte decât cele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale.
Comerciantul ar trebui să transmită consumatorului informații clare și inteligibile înainte ca
acesta din urmă să își asume obligații în temeiul unui contract la distanță sau al unuia negociat în
afara spațiilor comerciale sau al oricărui contract, altul decât un contract la distanță sau unul
negociat în afara spațiilor comerciale, sau al oricărei oferte similare. Atunci când furnizează
informațiile respective, comerciantul ar trebui să țină seama de nevoile specifice ale consumatorilor
care prezintă o vulnerabilitate deosebită ca urmare a infirmității psihice, fizice sau psihologice a
acestora, a vârstei sau a credulității lor, într-un mod pe care comerciantul l-ar putea prevedea în mod
rezonabil. Cu toate acestea, faptul că se ține seama de astfel de nevoi specifice nu ar trebui să ducă
la niveluri diferite de protecție a consumatorului. Informațiile care trebuie furnizate consumatorului
de către comerciant ar trebui să fie obligatorii și ar trebui să nu poată fi modificate. Cu toate acestea,
părțile contractante ar trebui să fie în măsură să convină în mod expres modificarea contractului
încheiat ulterior, de exemplu dispozițiile privind livrarea.
În cazul contractelor la distanță, cerințele de informare ar trebui să fie adaptate pentru a ține
cont de constrângerile tehnice impuse de anumite mijloace de comunicare, precum restricțiile
privind numărul de caractere care pot fi afișate pe ecranul anumitor telefoane mobile sau
constrângerile legate de timpul acordat spoturilor publicitare televizate. În astfel de cazuri,
comerciantul ar trebui să respecte un set minim de cerințe de informare și să indice consumatorului
o altă sursă de informații, de exemplu prin asigurarea unui număr de telefon netaxat sau a unei
legături hipertext către o pagină Internet a comerciantului pe care pot fi accesate în mod direct și cu
ușurință informațiile relevante.
În raport cu cerințele în materie de informare pentru alte contracte decât contractele
negociate în afara spațiilor comerciale, directiva spune că, înainte ca un contract, altul decât un
contract la distanță sau un contract negociat în afara spațiilor comerciale, sau orice ofertă similară să
producă efecte obligatorii asupra consumatorului, comerciantul trebuie să îi furnizeze
consumatorului următoarele informații în mod clar și inteligibil, în cazul în care respectivele
informații nu reies în mod evident din context:

52
 1) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, în mod corespunzător cu mediul de
comunicare și cu bunurile sau serviciile în cauză;
2) identitatea comerciantului, cum ar fi denumirea sa socială, adresa geografică la care este
stabilit și numărul său de telefon;
3) prețul total al bunurilor sau serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul
nu poate fi calculat în avans în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor,
modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare
sau taxele poștale sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate în avans în mod rezonabil,
menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consumator;
4) acolo unde este cazul, modalitățile de plată, livrare și executare, data până la care
comerciantul se angajează să livreze bunurile sau să presteze serviciile și politica comerciantului de
soluționare a reclamațiilor;
5) în plus față de o mențiune a existenței unei garanții legale de conformitate pentru bunuri,
existența și condițiile privind serviciile post-vânzare și garanțiile comerciale, după caz;
6) durata de valabilitate a contractului, după caz, sau, în cazul unui contract pe durată
nedeterminată sau al unui contract care urmează să fie prelungit în mod automat, condițiile de
reziliere a contractului;
7) acolo unde este cazul, funcționalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de protecție
pentru conținuturile digitale;
8) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate pertinentă a conținuturilor digitale cu
componentele hardware și software de care comerciantul are cunoștință sau se poate presupune în
mod rezonabil că are cunoștință.
În domeniul contractele la distanță și cele negociate în afara spațiilor comerciale, Directiva
instituie următoarele cerințe de informare a consumatorului: înainte ca un contract la distanță sau
negociat în afara spațiilor comerciale sau orice ofertă similară să producă efecte obligatorii asupra
consumatorului, comerciantul trebuie să îi furnizeze consumatorului următoarele informații în mod
clar și inteligibil:
1) principalele caracteristici ale bunurilor sau serviciilor, în mod corespunzător cu mediul de
comunicare și cu bunurile sau serviciile în cauză;
2) identitatea comerciantului, cum ar fi denumirea sa comercială;
3) adresa geografică la care este stabilit comerciantul și numărul de telefon, numărul de fax
și adresa de poștă electronică ale acestuia, în cazul în care sunt disponibile, pentru a-i permite
consumatorului să ia rapid legătura cu comerciantul și să comunice cu acesta în mod eficient și,
dacă este cazul, adresa geografică și identitatea comerciantului în contul căruia acționează;

53
 4) în cazul în care este diferită de adresa furnizată, adresa geografică a locului în care
comerciantul își desfășoară activitatea și, după caz, adresa comerciantului în numele căruia
acționează, la care consumatorul poate trimite eventualele reclamații;
5) prețul total al bunurilor și serviciilor cu toate taxele incluse sau, în cazul în care prețul nu
poate fi calculat în dinainte în mod rezonabil dată fiind natura bunurilor sau a serviciilor,
modalitatea de calcul al prețului și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare,
taxele poștale sau de orice altă natură sau, în cazul în care acestea nu pot fi calculate dinainte în
mod rezonabil, menționarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de
consumator; în cazul unui contract pe durată nedeterminată sau al unui contract care include un
abonament, prețul total va include costurile totale pe perioada de facturare. În cazul în care aceste
contracte sunt taxate la un tarif fix, prețul total va cuprinde și costurile lunare totale. În cazul în care
costul total nu poate fi calculat dinainte, ar trebui indicat modul în care se calculează prețul;
6) costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanță în vederea încheierii
contractului, atunci când este calculat pe baza unui alt tarif decât tariful de bază;
7) modalitățile de plată, livrare, executare, data până la care comerciantul se angajează să
livreze bunurile sau să presteze serviciile și, după caz, politica comerciantului de soluționare a
reclamațiilor;
8) în cazul în care există un drept de retragere, condițiile, termenele și procedurile de
exercitare a dreptului respectiv, precum și formularul tipizat de retragere;
9) acolo unde este cazul, faptul că consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării
bunurilor în caz de retragere și, pentru contractele la distanță, dacă bunurile, prin însăși natura lor,
nu pot fi, în mod normal, returnate prin poștă, costul aferent returnării bunurilor;
10) în cazul în care dreptul de retragere nu este prevăzut în conformitate cu articolul 16,
informația conform căreia consumatorul nu va beneficia de un drept de retragere sau, după caz,
circumstanțele în care consumatorul își pierde dreptul de retragere;
11) mențiunele referitoare la existența unei garanții legale privind conformitatea bunurilor;
12) acolo unde este cazul, existența și condițiile de asistență după vânzare acordată
consumatorului, serviciile prestate după vânzare și garanțiile comerciale;
13) existența codurilor de conduită46 relevante, și modalitatea în care pot fi obținute copii ale
acestora, după caz;
14) durata contractului, după caz, sau, dacă contractul este încheiat pe durată nedeterminată
sau urmează să fie prelungit în mod automat, condițiile de reziliere a contractului;
46
Cod de conduită înseamnă un acord sau un set de reguli ce nu sunt impuse de acte cu putere de lege și acte
administrative ale unui stat membru, care definește comportamentul comercianților care își asumă angajamentul
respectării acestuia în legătură cu una sau mai multe practici comerciale speciale sau cu unul sau mai multe sectoare de
activitate. Art.2 din Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile
comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori.

54
 15) acolo unde este cazul, durata minimă de valabilitate a obligațiilor care revin
consumatorului conform contractului;
16) acolo unde este cazul, existența și condițiile aferente avansurilor sau altor garanții
financiare care trebuie plătite sau oferite de consumator la cererea comerciantului;
17) acolo unde este cazul, funcționalitatea, inclusiv aplicarea unor măsuri tehnice de
protecție pentru conținutul digital;
18) acolo unde este cazul, orice interoperabilitate pertinentă a conținutului digital cu
componentele hardware și software de care comerciantul are cunoștință sau se poate presupune în
mod rezonabil că are cunoștință;
19) acolo unde este cazul, posibilitatea și modalitatea de a recurge la un mecanism
extrajudiciar de depunere și soluționare a reclamațiilor căruia i se supune comerciantul.
Susținem poziția că, în situația unei eficiente informări legate de drepturile lor, consumatorii
ar putea avea mai multă încredere. La nivelul UE au fost înființate centre europene ale
consumatorilor (Rețeaua ECC) care să ofere informații și consiliere referitoare la achizițiile
transfrontaliere și să soluționeze plângerile consumatorilor. O rețea paralelă numită FIN-NET
îndeplinește același rol în cazul plângerilor legate de serviciile financiare transfrontaliere. Comisia
organizează, de asemenea, campanii de informare a consumatorilor în statele membre și publică
ghiduri practice pentru consumatori. SOLVIT este un serviciu dedicat soluționării litigiilor rezultate
din încălcări ale legislației UE. Campania pentru cunoașterea drepturilor consumatorilor, organizată
de Comisie, a avut loc din primăvara anului 2014 până la începutul anului 2016, informându-i pe
cetățeni cu privire la drepturile pe care le au în temeiul legislației UE privind protecția
consumatorului și indicându-le unde se pot adresa pentru a obține consiliere și ajutor dacă au
întrebări sau probleme. Scopul său era creșterea nivelului general de cunoaștere, în rândul
comercianților și al consumatorilor, a drepturilor consumatorului din întreaga UE, care provin în
mare parte din transpunerea la nivel național a Directivelor UE. O atenție deosebită a fost acordată
Directivei privind drepturile consumatorilor, Directivei privind practicile comerciale neloiale,
Directivei privind clauzele contractuale abuzive și Directivei privind vânzările de bunuri de consum
și garanțiile conexe. Cercetările efectuate pentru Parlamentul European au arătat că, deși există
multe informații despre drepturile consumatorilor disponibile pe internet, aceste informații sunt
dispersate în multe surse europene și naționale. Portalul Europa ta 47 joacă un rol important, oferind
acces la informații îmbunătățite despre politica de protecție a consumatorilor și punând laolaltă
diverse surse de informații într-un centru de informații de referință.

47
Cercetările efectuate pentru Parlamentul European au arătat că, deși există multe informații despre drepturile
consumatorilor disponibile pe internet, aceste informații sunt dispersate în multe surse europene și naționale. Portalul
Europa ta joacă un rol important, oferind acces la informații îmbunătățite despre politica de protecție a consumatorilor
și punând laolaltă diverse surse de informații într-un centru de informații de referință.

55
 3.2.2. Reguli privind transpareța în materia drepturilor consumatorului la nivel UE.
Cerințele de transparență prevăzute de Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993
privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se aplică tuturor tipurilor de
clauze contractuale (care nu s-au negociat individual) care intră în domeniul de aplicare al DCA.
Curtea a interpretat în sens larg cerința prevăzută la articolul 4 alineatul (2) și la articolul 5 potrivit
căreia clauzele contractuale trebuie să fie redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În acest sens,
Curtea a luat în considerare, de asemenea, faptul că, potrivit punctului 1 litera (e) din anexa la DCA,
împrejurarea că consumatorii nu au putut să se familiarizeze cu o clauză contractuală constituie un
indiciu al caracterului abuziv al acesteia.
În opinia Comisiei, următorii factori vor fi relevanți pentru a aprecia dacă o clauză
contractuală dată este clară și inteligibilă în sensul DCA:
1) dacă consumatorul a avut posibilitatea reală de a se familiariza cu o clauză contractuală
înainte de încheierea contractului; această cerință include întrebarea dacă consumatorul a avut acces
la clauza (clauzele) contractuală (contractuale) și a avut posibilitatea de a o (le) citi; atunci când
clauza contractuală face trimitere la o anexă sau la un alt document, consumatorul trebuie să aibă
acces și la aceste documente;
2) inteligibilitatea clauzelor individuale, pe baza clarității formulării acestora și a
specificității terminologiei utilizate, precum și, dacă este cazul, prin coroborare cu alte clauze
contractuale48. În acest sens, trebuie luată în considerare poziția sau perspectiva consumatorilor
cărora li se adresează clauzele relevante49; acest aspect va include și întrebarea dacă consumatorii
cărora li se adresează clauzele relevante sunt suficient de familiarizați cu limbajul în care sunt
redactate clauzele;
3) modul în care sunt prezentate clauzele contractuale. Acesta ar putea include aspecte
precum: o claritatea prezentării vizuale, inclusiv dimensiunea corpului de literă, o dacă un contract
este structurat logic și dacă se acordă ponderea cuvenită prevederilor importante, fără ca acestea să
fie ascunse printre altele, o dacă clauzele sunt incluse într-un contract sau într-un context în care se
poate aștepta în mod rezonabil să fie prezente, inclusiv în coroborare cu alte clauze contractuale etc.
Potrivit Curții, pentru ca o clauză contractuală să fie transparentă, nu este suficient ca
aceasta să aibă un caracter inteligibil pe plan formal și gramatical, ci este necesar ca consumatorii să
fie în măsură să evalueze consecințele economice ale clauzei sau contractului în cauză.
În ceea ce privește cerința privind transparența clauzelor contractuale, astfel cum rezultă
aceasta din articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, Curtea a subliniat că această cerință,
amintită și la articolul 5 din această directivă, nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al
acestora pe plan formal și gramatical, ci că, dimpotrivă, întrucât sistemul de protecție pus în aplicare
48
Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-96/14, Van Hove, punctul 50.
49
Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-96/14, Van Hove, punctul 48.

56
de directiva menționată se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește, printre altele, nivelul de
informare, consumatorul se află într-o situație de inferioritate față de profesionist, această cerință
privind redactarea clară și inteligibilă a clauzelor contractuale și, prin urmare, privind transparența,
impusă de aceeași directivă, trebuie înțeleasă în mod extensiv [...]. 50. Prin urmare, cerința potrivit
căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând
și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă
clauza respectivă, precum și, dacă este cazul, relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte
clauze, astfel încât acest consumator să fie în măsură să evalueze, pe baza unor criterii precise și
inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește [...].51
În sensul DCA vânzătorii și furnizorii trebuie să furnizeze consumatorilor informații clare cu
privire la condițiile contractuale și la implicațiile/consecințele acestora înainte de încheierea
contractului. Curtea a subliniat în repetate rânduri importanța acestor informații pentru ca
consumatorii să poată înțelege întinderea drepturilor și a obligațiilor care le revin în temeiul
contractului, înainte ca acestea să devină executorii în ceea ce îi privește.
Curtea a detaliat ulterior cerințele, în special în ceea ce privește clauzele contractuale care
sunt esențiale pentru întinderea obligațiilor pe care acceptă să și le asume consumatorii, de exemplu
clauzele contractuale relevante pentru stabilirea plăților pe care trebuie să le efectueze consumatorii
în temeiul unui contract de credit. Unele dintre aceste hotărâri privesc în special contractele de
credit ipotecar (încheiate) într-o monedă străină sau indexate în funcție de monede străine. Curtea a
rezumat standardul care trebuie așteptat din partea vânzătorilor și furnizorilor după cum urmează 52:
revine instanței naționale, atunci când ține seama de toate circumstanțele care însoțesc încheierea
contractului, obligația să verifice că, în cauza respectivă, au fost comunicate consumatorului toate
elementele care pot avea un efect asupra întinderii obligației sale și care îi permit acestuia să
evalueze, printre altele, costul total al împrumutului său. Joacă un rol decisiv în această apreciere,
pe de o parte, aspectul dacă clauzele sunt redactate în mod clar și inteligibil astfel încât să îi permită
unui consumator mediu, și anume un consumator normal informat și suficient de atent și de avizat,
să evalueze un astfel de cost și, pe de altă parte, împrejurarea legată de lipsa menționării în
contractul de credit a informațiilor considerate, având în vedere natura bunurilor sau a serviciilor
pentru care s-a încheiat contractul, drept esențiale.53
Curtea a mai precizat că, atunci când apreciază respectarea cerințelor de transparență,
instanțele naționale trebuie să verifice dacă consumatorii au primit informațiile necesare și trebuie

50
Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-26/13, Kásler și Káslerné Rábai, punctele 71 și 72, și la Hotărârea Curții
în cauza C-348/14, Bucura, punctul 52.
51
Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-26/13, Kásler și Káslerné Rábai, punctul 75, și la Hotărârea Curții în
cauza C-96/14, Van Hove, punctul 50.
52
Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-143/13, Matei și Matei, punctul 74.
53
Hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-348/14, Bucura, punctul 66.

57
să ia în considerare, de asemenea, publicitatea și informațiile furnizate de împrumutător în cadrul
negocierii unui contract de împrumut. În cazul în care natura clauzei contractuale impune
vânzătorilor sau furnizorilor să ofere anumite informații sau explicații înainte de încheierea
contractului, acestora trebuie să le revină, de asemenea, sarcina de a dovedi că au furnizat
consumatorilor informațiile necesare pentru a putea susține că clauzele relevante sunt clare și
inteligibile. Deși hotărârile privind transparența se referă adesea la clauzele contractuale care
definesc obiectul principal al contractului ori remunerația sau la clauzele contractuale care sunt
strâns legate de aspectele esențiale ale contractului, cerințele de transparență prevăzute la articolul 5
nu se limitează la tipul de clauze menționat la articolul 4 alineatul (2) din DCA. Transparența,
inclusiv previzibilitatea, constituie un aspect important, inclusiv în ceea ce privește modificările
unilaterale ale contractului, în special schimbările de preț, de exemplu, din contractele de credit sau
din contractele de furnizare pe termen lung. Deși toate clauzele contractuale trebuie să fie redactate
într-un limbaj clar și inteligibil, este probabil ca întinderea obligațiilor de informare precontractuală
ale vânzătorilor sau furnizorilor care decurg din DCA să depindă și de importanța clauzei
contractuale pentru tranzacția în cauză și pentru impactul economic al acesteia.

3.3. Criteriile de apreciere a caracterului abuziv al clauzei contractuale în

raport cu consumatorul în baza art. 3 și 4 din Directiva 93/13/CEE.
Unul dintre domeniile de orientare a politicii europene de protecție a drepturilor
consumatorului îl constituie protecția intereselor economice ale consumatorilor. Această este
realizată prin reglementarea condițiilor generale și a modalităților clar stabilite de achiziționare a
produselor și serviciilor în cadrul pieței unice europene. Reglementările comunitare interzic
publicitatea mincinoasă (în ceea ce privește natură produsului, disponibilitatea, compoziția, prețul,
cantitatea, rezultatele utilizării sale sau ale testelor efectuate, identitatea sau calificarea agentului de
publicitate), care induce în eroare consumatorul, afectându-i astfel poțiunea pentru un anumit
produs. Consumatorii sunt protejați împotrivă clauzelor abuzive din contractele încheiate cu firme
comerciale din orice țara membră a UE. O clauza într-un contract (incluzând condițiile de vânzare
generale) este, în principiu, considerată abuzivă dacă creează un dezechilibru semnificativ între
drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Acesta are dreptul să conteste sau să
nu respecte astfel de clauze, care nu sunt obligatorii pentru consumator.
Atât la nivel comunitar cât și la nivelul statelor membre, o clauză contractuală care nu s-a
negociat individual se consideră ca fiind abuzivă în cazul în care, în contradicție cu cerința de bună
credință, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din
contract, în detrimentul consumatorului.

58
 Prin prisma directivei, caracterul abuziv al unei clauze contractuale se apreciază luând în
considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul și raportându-se, în
momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului și la
toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde. Aprecierea caracterului
abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al
prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul
acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. În
cazul contractelor în care toate clauzele sau o parte a acestora sunt prezentate consumatorului în
scris, acestea trebuie întotdeauna redactate într-un limbaj clar și inteligibil. În cazul în care există
îndoieli cu privire la sensul unei clauze, prevalează interpretarea cea mai favorabilă pentru
consumator.
Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 92/13/CEE, conține testul general pe baza căruia
trebuie să se aprecieze caracterul abuziv al clauzelor contractuale utilizate de vânzători sau
furnizori. Acest test general trebuie să se reflecte în normele statelor membre și trebuie să fie aplicat
de autoritățile acestora, de la caz la caz, atunci când examinează clauzele individuale. Pe lângă
testul general prevăzut la articolul 3 alineatul (1), articolul 3 alineatul (3) face trimitere la o anexă
care conține o listă orientativă și neexhaustivă a clauzelor contractuale care pot fi considerate
abusive.
Cu titlu de criterii esențiale la nivel comunitar pentru determinarea caracterului abuziv al
unei clauze contractuale în raport cu cosumatorii, enunțăm următoarele:
3.3.1. Absența negocierii individuale.
Voinţa şi comuna intenţie a părţilor joacă un rol fundamental la formarea contractului, chiar
dacă pot exista în diferite sisteme juridice legi de ordine publică care nu permit părţilor să se abată
de la conţinutul acestora. O precauţie esenţială trebuie respectată la negocierea şi elaborarea unui
contract, conservând ideea că principalele sisteme juridice din lume supraveghează asigurarea
libertăţii şi sincerităţii voinţei contractanţilor, adică contractele negociate cu bună-credinţă. Această
voinţă ar trebui să se exprime pe parcursul negocierilor, astfel încât actul final să fie redactat într-o
formă clară, precisă şi completă. Principiile fundamentale care guvernează materia contractelor sunt
reprezentate de principiul libertăţii contractuale şi principiul consensualismului, reguli care au ca
scop garantarea formării libere a contractelor, pentru ca natura şi conţinutul acestora să oglindească,
în mod exact, voinţa părţilor contractante.54
Pentru a atribui anumite clauze la categoria clauzelor contractuale standard nu este decisiv
nici modul de prezentare (spre exemplu, dacă sunt prezentate într-un document separat sau au fost
incluse în contractul semnat de către părţi, dacă sunt prezentate sub forma unor documente tipărite
54
4 Chirică D. Principiul libertăţii de a contracta şi limitele sale în materie de vînzare-cumpărare, în Revista de Drept
Comercial, nr. 6/1999, p.44-45.

59
sau sunt doar în computer etc.), nici faptul de cine au fost pregătite (partea însăşi sau o asociaţie
profesională etc.), nici volumul acestora (spre exemplu, dacă sunt numeroase şi se referă la toate sau
la majoritatea aspectelor contractului, sau sunt doar câteva clauze care se referă, spre exemplu, la
răspundere şi la modul de soluţionare a litigiului). Determinant este faptul că aceste clauze
contractuale au fost elaborate anticipat pentru o folosire generală şi repetată şi au fost efectiv
folosite într-un caz concret de către una dintre părţi, fără a negocia cu cealaltă parte. Deci, vor fi
clauze contractuale standard numai acele clauze contractuale care au fost prezentate unei părţi şi pe
care partea poate doar să le accepte în întregime sau să le respingă, fără a putea să le negocieze.
Lipsa negocierii directe se materializează, aşa cum s-a arătat, prin contracte de adeziune sau prin
condiţiile generale de vânzare în privinţa cărora îşi produce efectul o prezumţie de abuz de putere
economică, care poate fi răsturnată de către profesionist prin proba negocierii.55
Clauză contractuală care nu a fost negociată individual cu consumatorul. Această mențiune
legală vine să ne indice că punctul determinant de apreciere juridică a clauzelor abuzive reprezintă
faptul nenegocierii individuale cu consumatorul, care devine parte contractantă prin adeziune la
contractul ce conține clauza abuzivă respectivă. Includerea clauzei nenegociate în contractele cu
consumatorii se realizează prin acțiunile doar ale unei singure părți, numite parte puternică a
contractului, care, mizând pe situația că partea slabă a contractului și-a exprimat deja voința în
privința încheierii contractului, însă condiția (condițiile) abuzive se regăsesc în contract în virtutea
insuficienței cunoștințelor speciale ale consumatorului în materia respectivă, adică a raționalității
limitate sau în virtutea faptului că partea care a propus proiectul contractului refuză să-l semneze în
alte condiții decât cele redactate de ofertant. În aceste condiții, partea care a acceptat prin adeziune
condițiile abuzive respective nu putea să obțină, în general sau foarte anevoios, un anumit rezultat
juridic fără încheierea contractului respectiv.56
Prin prisma Directivei 93/13/CEE  se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat
individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut
posibilitatea de a influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune. Faptul
că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual nu exclude
aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia
indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. În cazul în care orice vânzător sau
furnizor pretinde că s-a negociat individual o clauză standard, acestuia îi revine sarcina probei.
3.3.2. Lipsa bunei credințe la încheierea contractului.
Necesitatea instituirii bunei credințe în calitate de criteriu verificator al existenței bunei
credințe, rezultă din faptul că, în raporturile dintre comerciant și consummator persistă situații la
etapa încheierii contractului în care partea contractului, în virtutea unor pricini obiective, înțelege
55
Buruiană O. Comentariul art.712 din Codul civil al R.Moldova, vol. II. Chişinău: Arc, 2005, p.282
56
Cimil D., op.cit., p.33.

60
rău sau nu înțelege deloc condițiile contractului ce sunt propuse a fi semnate. În acest caz, avem de
a face cu fenomenul disproporției informaționale sau asimetriei informaționale. Partea opusă profită
de această situație obiectivă pentru a obține facilități unilaterale.
Înserarea bunei-credinţe în categoria criteriilor de determinare a clauzelor abuzive îi conferă
acesteia un nou rol, şi anume, acela de criteriu de control al clauzelor abuzive. Recurgerea, în
scopul suprimării clauzelor abuzive la criteriul bunei-credinţe, considerat, de altfel, fundamentul
abstract al clauzelor abuzive, se motivează prin existenţa abuzului de drept exercitat de partea
contractantă mai puternică din punct de vedere economic. Acest abuz are ca şi consecinţă instalarea
echilibrului contractual şi astfel ocolirea obligaţiei de bună-credinţă are ca efect inducerea în eroare
a părţilor, atât la momentul perfectării contractului, cât şi pe durata executării acestuia.57
În calitate de elementele constitutive a bunei-credinţe enunțăm:
a) Intenţia dreaptă, rezultanta loialităţii şi probităţii, implică întotdeauna absenţa dolului şi a
fraudei, violenţei, precum şi fidelitatea în angajamente; de asemenea probitatea sau loialitatea
antrenează absenţa îndoielii, ignoranţă corectă şi justificată, care în drept poartă denumirea de
eroare scuzabilă.
b) Diligenţa determină săvârşirea de acte sau fapte cu prevederea rezultatului circumscris în
limitele legii.
c) Legalitatea, adică săvârşirea unor acte cu conţinut licit, este faţeta juridică a ordinii ca
valoare morală.
d) Abţinerea de la vătămarea sau de la păgubirea altuia cu ocazia instrumentării actului
juridic.
3.3.3. Dezechilibrul semnificativ dintre drepturile şi obligaţiile părţilor.
Prevederile noţiunii de clauză abuzivă, definite de toate trei sisteme de drept, precizează că
unul dintre elementele comune ale caracterului abuziv ale unei clauze contractuale este
dezechilibrul semnificativ dintre drepturile şi obligaţiile părţilor. Însă, în acest context, se poate de
observat că definiţia expresă de dezechilibru este omisă de legiuitori. După opinia doctrinară,
dezechilibru semnificativ este, de fapt, absenţa prestaţiilor echivalente, drept urmare a executării
obligaţiilor contractuale de către părţi, indiferent dacă acest dezechilibru se produce efectiv sau
acesta există doar în mod virtual.58 În general, originea la nivel comunitar european a conceptului de
dezechilibru semnificativ se regăseşte în directiva din 5 aprilie 1993, ulterior modificată prin
Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind
drepturile consumatorilor.

57
Jaluzot B. La bonne foi dans les contrats. Etudes comparative de droit français, allemande et japonais. Dalloz, Paris
2001, p.228.
Popa I.F. Reprimarea clauzelor abusive, în Pandectele romane, n°2/2004, p.208.
58
Terré Fr., Simler Ph., Lequette Y. Droit civil. Les obligations, 6e édition. Paris: Dalloz, 1996, p.261.

61
 Într-adevăr, anume la nivel comunitar s-a decis că trebuie de calificat abuzivă orice clauză ce
nu s-a negociat individual şi care, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, provoacă un
dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în
detrimentul consumatorului, fiind precizat că caracterul abuziv al unei clauze contractuale se
apreciază luând în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru care s-a încheiat contractul şi
raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanţele care însoţesc încheierea
contractului şi la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde59.
Dezechilibrul semnificativ poate fi conceput sub aspect moral sau economic. Criteriile
dezechilibrului se confruntă cu dificultatea determinării obiectelor supuse comparației sau măsurii
acestor obiecte. Doctrina de specialitate60 evidențiază doar câteva criterii subordinate, cum ar fi: 1)
permiterea stăpânirii unilaterale și discreționară a evoluției contractului; 2) oferirea unui avantaj
fără contrapartidă; 3) repartizarea inegală a riscurilor economice; 4) derogarea unor dispoziții, chiar
și supletive, ale dreptului comun, dacă aceste dispoziții contribuie la realizarea echilibrului ideal.
Atunci când apreciază dacă o clauză contractuală ”provoacă un dezechilibru semnificativ
între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului”,
instanțele naționale trebuie să efectueze, în primul rând, o comparație între clauza contractuală
relevantă și orice norme de drept intern care s-ar aplica în lipsa clauzei respective, cu alte cuvinte
niște norme cu caracter supletiv. Astfel de modele de reglementare se regăsesc în special în dreptul
intern al contractelor, de exemplu în normele care stabilesc consecințele neîndeplinirii anumitor
obligații contractuale de către una dintre părți. Acestea pot include condițiile în care se pot impune
penalități, cum ar fi dobânzile penalizatoare, sau dispoziții privind rata dobânzii legale. O astfel de
analiză comparative va permite instanței naționale să aprecieze dacă și în ce măsură clauza
contractuală plasează consumatorul într-o situație juridică mai puțin favorabilă decât s-ar afla acesta
în temeiul dreptului contractelor aplicabil în absența clauzei respective. Clauza contractuală poate
face ca situația juridică a consumatorilor să fie mai puțin favorabilă, de exemplu, în cazul în care
restrânge drepturile de care consumatorii ar beneficia în absența clauzei respective, sau poate
introduce o piedică în exercitarea acestor drepturi. De asemenea, clauza în cauză poate impune
consumatorului o obligație suplimentară care nu este prevăzută de normele naționale relevante.
Dezechilibrul în materie de drepturi și obligații în detrimentul consumatorului este semnificativ în
cazul în care există o ”atingere” suficient de ”gravă adusă” situației juridice în care este plasat acest
consumator [...] în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile. Acest lucru nu înseamnă neapărat că o
clauză contractuală trebuie să aibă o incidență economică semnificativă în raport cu valoarea
operațiunii. Prin urmare, de exemplu, o clauză contractuală care impune consumatorului plata unei
taxe în cazul în care, potrivit legislației naționale aplicabile, această taxă îi incumbă vânzătorului
59
Plotnic O., op.cit., p.60-61.
60
Turcu Ion. Vânzarea în Noul cod civil. București: Editura C.H.Beck, 2011, p.149.

62
sau furnizorului, poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,
indiferent de sumele pe care consumatorul va trebui să le plătească în cele din urmă în temeiul
clauzei contractuale în cauză. Efectul unei clauze contractuale depinde, de asemenea, de
consecințele acesteia în cadrul sistemului juridic național aplicabil contractului, ceea ce înseamnă că
este posibil să fie necesară luarea în considerare și a altor dispoziții legale, inclusiv a normelor de
procedură . În acest context, dificultatea consumatorului de a preveni utilizarea în continuare a
tipului de clauză contractuală în cauză poate fi, de asemenea, relevantă.
Curtea a descris aprecierea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile
părților după cum urmează: în această privință, Curtea a decis că, pentru a ști dacă o clauză creează,
în detrimentul consumatorului, un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și obligațiile părților
care decurg dintr-un contract, trebuie să se țină seama în special de normele aplicabile în dreptul
național în lipsa unui acord între părți în acest sens. Instanța națională va putea evalua, prin
intermediul unei asemenea analize comparative, dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl
plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de
dreptul național în vigoare. Rezultă astfel că chestiunea dacă un astfel de dezechilibru semnificativ
există nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație
între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse
în sarcina consumatorului prin această clauză, pe de altă parte. Dimpotrivă, un dezechilibru
semnificativ poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației
juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul
dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care,
potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei
piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută
de normele naționale. În această privință, Curtea a amintit că, potrivit articolului 4 alineatul (1) din
directivă, caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie apreciat luându-se în considerare
natura bunurilor sau a serviciilor care fac obiectul contractului în cauză și raportându-se la toate
circumstanțele care însoțesc încheierea sa și la toate celelalte clauze ale contractului. Din această
perspectivă, rezultă că trebuie apreciate și consecințele pe care clauza menționată le poate avea în
cadrul dreptului aplicabil unui astfel de contract, ceea ce implică o examinare a sistemului juridic
național. În cazul în care aranjamentele contractuale încalcă un act cu putere de lege din dreptul
contractelor intern sau al UE de la care părțile nu se pot abate prin intermediul unui contract,
respectivele clauze contractuale sunt, în general, invalidate deja în mod direct de dispozițiile în
cauză. Clauzele contractuale care nu s-au negociat individual și care se abat de la astfel de dispoziții
sunt susceptibile de a încălca și articolul 3 alineatul (1) din DCA61.
61
Comisia Europeană, Orientări privind interpretarea și aplicarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993
privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Bruxelles 2019, [on line] [accesat la 29.12.2019],

63
 Prin prisma Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25
octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, sunt apreciate drept abuzive, clauzele care au ca
obiect sau ca efect:
a) excluderea sau limitarea răspunderii legale a unui vânzător sau furnizor în cazul decesului
consumatorului sau al vătămării corporale a acestuia, ca urmare a acțiunii sau a inacțiunii
vânzătorului sau furnizorului;
b) excluderea sau limitarea necorespunzătoare a drepturilor legale ale consumatorului față de
vânzător sau furnizor sau față de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parțiale sau al
îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligațiile contractuale de către vânzător sau
furnizor, inclusiv a opțiunii de a compensa o datorie către vânzător sau furnizor cu o creanță pe care
consumatorul o poate avea împotriva acestuia;
c) încheierea unui acord care creează obligații pentru consumator și prin care furnizarea de
servicii de către vânzător sau furnizor este supusă unei condiții a cărei îndeplinire depinde doar de
voința acestuia;
d) acordarea permisiunii vânzătorului sau furnizorului de a reține sumele plătite de
consumator, în cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute,
fără a se prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensație în sumă echivalentă de la
vânzător sau furnizor, în cazul în care acesta este partea care anulează contractul;
c) solicitarea de la orice consumator care nu și-a îndeplinit obligația să plătească o sumă
disproporționat de mare drept compensație;
d) autorizarea vânzătorului sau furnizorului de a rezilia contractul în mod discreționar, în
timp ce consumatorului nu i se acordă aceeași posibilitate, sau acordarea permisiunii vânzătorului
sau furnizorului de a reține sumele plătite pentru servicii care nu au fost încă furnizate de către
acesta, în cazul în care vânzătorul sau furnizorul este cel care reziliază contractul;
e) acordarea posibilității vânzătorului sau furnizorului de a pune capăt unui contract cu
durată nedeterminată fără un preaviz rezonabil, cu excepția cazurilor în care există motive
întemeiate de a face acest lucru;
f) prelungirea automată a unui contract cu durată determinată, în cazul în care consumatorul
nu specifică acest lucru, atunci când termenul stabilit pentru ca consumatorul să își exprime intenția
de a nu prelungi contractul este stabilit excesiv de devreme;
g) angajarea irevocabilă a consumatorului prin clauze cu care acesta nu a putut să se
familiarizeze înainte de încheierea contractului;
h) autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral clauzele contractului, fără
a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract;

disponibil pe: https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/uctd_guidance_2019_ro.pdf, p.37.

64
 i) autorizarea vânzătorului sau furnizorului să modifice unilateral, fără a avea un motiv
întemeiat, orice caracteristici ale produsului sau serviciului care urmează să fie furnizat;
j) prevederea ca prețul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea posibilității
unui vânzător de bunuri sau unui furnizor de servicii să crească prețul acestora fără să îi acorde
cumpărătorului, în ambele cazuri, dreptul corespondent de a anula contractul, în cazul în care prețul
final este prea ridicat în comparație cu prețul convenit la încheierea contractului;
k) acordarea dreptului vânzătorului sau furnizorului de a stabili dacă bunurile sau serviciile
furnizate sunt conforme cu contractul sau acordarea acestora a dreptului exclusiv de a interpreta
orice clauză din contract;
l) limitarea obligației vânzătorului sau furnizorului de a respecta angajamentele asumate de
către agenții acestora sau asumarea angajamentelor de către aceștia, cu condiția respectării unei
anumite formalități;
m) obligarea consumatorului să își îndeplinească toate obligațiile, chiar în cazul în care
vânzătorul sau furnizorul nu își respectă obligațiile corespondente;
n) acordarea posibilității vânzătorului sau furnizorului de a-și transfera drepturile și
obligațiile prevăzute de contract, în cazul în care această acțiune poate servi la reducerea garanțiilor
pentru consumator, fără acordul acestuia din urmă;
o) excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a introduce acțiuni în justiție
sau de a exercita orice altă cale de atac, în special prin solicitarea consumatorului să sesizeze
exclusiv o curte de arbitraj care nu este reglementată de dispozițiile legale, restricționând în mod
nejustificat dovezile aflate la dispoziția lui sau impunându-i sarcina probei care, în conformitate cu
legislația aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract.
Prin urmare, constatăm că, la nivel comunitar european, legislația în materie instituie un
mecanism cu triplu aspect de garanție a drepturilor consumatorilor în raport cu clauzele abuzive și
anume: 1) instituirea mecanismului de identificare și determinare a clauzelor cu caracter abuziv în
raport cu consumatorii (criterii de apreciere a clauzelor ca fiind abuzive); 2) reglementarea expresă
a unei liste de clauze apreciate apriori ca abuzive în raport cu consumatorii; 3) instituirea la nivel
normativ comunitar a unui sistem de cooperare dintre statele membre a UE în materia protecției
drepturilor consumatorilor.
3.4. Sancțiunea clauzelor abuzive prin prisma Directivei 93/13/CEE.
Prin prisma legislației comunitare europene în materia protecției drepturilor
consummatorului, evidențiem următoarele modalități de sancționare a clauzelor abuzive.
Efectul juridic al faptului că o clauză nu creează obligații pentru consummator -
noțiunea de clauze contractuale abuzive care nu creează obligații pentru consumatori poate fi
transpusă în diferite concepte juridice la nivel național, atât timp cât se obține protecția impusă de

65
DCA. Cu toate acestea, nulitatea clauzelor contractuale abuzive pare să asigure în cel mai eficient
mod protecția propusă. Curtea a subliniat că, Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că este
necesar să se considere, în principiu, că o clauză contractuală declarată abuzivă nu a existat
niciodată, astfel încât aceasta nu poate avea efect în ceea ce privește consumatorul. Prin urmare,
constatarea pe cale judecătorească a caracterului abuziv al unei astfel de clauze trebuie, în principiu,
să aibă drept consecință restabilirea în drept și în fapt a situației în care s-ar găsi consumatorul în
lipsa clauzei respective.
Caracterul neobligatoriu al clauzelor contractuale abuzive decurge direct din DCA și
nu necesită nici o declarație prealabilă privind caracterul abuziv sau nulitatea unei clauze
contractuale din partea unei instanțe sau a altui organism autorizat. Astfel de declarații oferă totuși
securitate juridică cu privire la caracterul (ne)abuziv al unei anumite clauze contractuale, în special
în cazurile în care există opinii diferite cu privire la respectivul caracter (ne)abuziv. Prin urmare,
caracterul neobligatoriu nu poate depinde de aspectul dacă, sau de momentul în care un consumator
a invocat caracterul abuziv al unei clauze contractuale date sau i-a contestat valabilitatea, astfel cum
a confirmat Curtea de Justiție a UE, stabilind că, o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații
pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în
prealabil cu succes o astfel de clauză. Aceasta implică și faptul că, în principiu, niciun termen de
prescripție nu poate împiedica consumatorii să solicite unui vânzător sau furnizor să elimine o
anumită clauză abuzivă din contract, să ceară unei instanțe naționale să declare nulă o clauză
contractuală sau să se opună unor pretenții emise de vânzători sau furnizori în temeiul unor clauze
contractuale abuzive. Același lucru este valabil și în ceea ce privește competența instanțelor
naționale de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al clauzelor contractuale. Curtea a statuat că,
protecția conferită consumatorilor de directiva menționată se opune unei dispoziții naționale în
temeiul căreia într-o acțiune introdusă de vânzător sau de furnizor împotriva consumatorului în baza
unui contract încheiat între aceștia, la expirarea unui termen stabilit, instanța națională nu poate
invoca, din oficiu sau la cererea consumatorului, caracterul abuziv al unei clauze contractuale. În
cazul în care, în legătură cu un litigiu individual sau cu o acțiune colectivă, instanța națională
constată că o anumită clauză este abuzivă, această constatare sau declarație se aplică ex tunc.
Aceasta înseamnă că declarația sau constatarea în cauză trebuie să aibă efect din momentul
încheierii contractului sau al introducerii clauzei respective în contract, și nu ex nunc în raport cu
pronunțarea hotărârii.
Consecințele caracterului abuziv al clauzelor contractuale pentru drepturile și
obligațiile părților. Instanța națională sesizată cu o clauză contractuală abuzivă are numai obligația
de a înlătura aplicarea acesteia pentru ca ea să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește
consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acestei clauze. Astfel, acest contract

66
trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din
eliminarea clauzei menționate, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o
astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.
În ceea ce privește eliminarea parțială a unei clauze, Curtea nu a precizat până în prezent
dacă „doctrina creionului albastru” (blue pencile doctrine), aplicată, de exemplu, de Curtea
Supremă a Germaniei, este compatibilă cu DCA 62. Potrivit acestei doctrine, se face o distincție între
modificarea inadmisibilă a unei clauze contractuale și eliminarea permisă a unei prevederi abuzive
dintr-o clauză contractuală în cazul în care conținutul rămas al clauzei se poate aplica fără vreo altă
intervenție ulterioară. Cu toate acestea, Curtea a statuat că, în ceea ce privește o clauză dintr-un
contract de credit ipotecar care permitea băncii să solicite restituirea integral a împrumutului după
ce consumatorul nu plătise o singură rată lunară, obligația de restituire anticipată nu poate fi
separată de condiția care prevede o (singură) rată lunară neplătită fără a modifica substanța clauzei
respective. Prin urmare, în această speță, clauza nu putea fi divizată.
În concluzie: aspectul important pentru separabilitatea clauzelor contractuale este conținutul
sau funcția prevederilor specifice, iar nu modul în care sunt prezentate acestea într-un anumit
contract, și eliminarea parțială nu este posibilă atunci când două părți ale unei clauze contractuale
sunt legate în așa fel încât îndepărtarea unei părți ar afecta substanța părții rămase din clauza
contractuală. Principiul potrivit căruia clauzele contractuale abuzive trebuie pur și simplu să fie
eliminate din contract, în timp ce restul contractului continuă să angajeze părțile, nu prezintă
dificultăți în cazurile în care contractul poate fi executat fără clauza (clauzele) contractuală
(contractuale) abuzivă (abuzive) în cauză. De exemplu, această situație se poate regăsi în cazul
sancțiunilor contractuale precum dobânzile penalizatoare al clauzelor care limitează răspunderea
comerciantului pentru executarea necorespunzătoare a contractului, clauzele privind alegerea legii
aplicabile ori privind jurisdicția sau arbitrajul. 63 Excepție: acoperirea lacunelor din contract pentru a
evita nulitatea acestuia. În baza acestei reguli, restul contractului va continua să se aplice numai
dacă contractul „poate continua să existe fără clauzele abuzive”. Aspectul dacă continuitatea
contractului este posibilă fără clauza abuzivă trebuie să fie apreciat prin intermediul unei evaluări
juridice în conformitate cu dreptul intern aplicabil. Aceasta implică o analiză de la caz la caz pentru
a stabili dacă contractul poate fi executat, din punct de vedere juridic sau tehnic, fără clauza
contractuală abuzivă. Prin urmare, evaluarea nu se poate baza pe considerente pur economice.
Examinarea aspectului dacă contractul poate continua să existe trebuie să fie obiectivă, adică să nu
se bazeze pe interesele unei singure părți. Aceasta va implica faptul că nu ar trebui să aibă
62
În Hotărârea pronunțată în cauzele conexate C-70/17 și C-179/17, Abanca Corporación Bancaria și Bankia, Curtea nu
a comentat în mod direct această chestiune, deși, în cauza C-70/17, Curtea Supremă a Spaniei menționate în mod
specific această doctrină.
63
Hotărârea Curții în cauza C-618/10, Banco Espanol de Crédito; Hotărârea Curții în cauza C-488/11, Asbeek Brusse; Hotărârea
Curții în cauzele conexate C-96/16 și C-94/17, Banco Santander Escobedo Cortés etc.

67
importanță dacă vânzătorul sau furnizorul nu ar fi încheiat contractul fără clauza abuzivă sau dacă
eliminarea clauzei face ca contractul să fie mai puțin atractiv din punct de vedere economic. Un
contract nu poate fi executat, adică nu „poate continua să existe” dacă se elimină o clauză care
definește obiectul principal al contractului sau o clauză esențială pentru calcularea remunerației care
trebuie plătită de consumator. Acest principiu se aplică, de exemplu, în cazul desemnării monedei în
care trebuie efectuate plățile sau în cazul unei clauze care stabilește cursul de schimb pentru
calculul ratelor de restituire a unui împrumut contractat într-o monedă străină. În același timp,
trebuie să se țină seama de faptul că Directiva 93/13/CEE vizează restabilirea echilibrului dintre
părți prin eliminarea clauzelor abuzive din contract, dar menținând, în principiu, valabilitatea
contractului în ansamblul său, iar nu anulând toate contractele care conțin clauze abuzive. Cu toate
acestea, un stat membru poate să prevadă că un contract care conține clauze abuzive poate fi
declarat nul în ansamblul său în cazul în care acest lucru asigură o protecție mai bună a
consumatorului. Atunci când evaluează consecințele deosebit de prejudiciabile pentru consumatori,
instanțele naționale trebuie să ia în considerare interesele consumatorului în momentul în care se
ridică problema respectivă în fața instanței naționale. În cazurile în care menținerea contractului este
imposibilă din punct de vedere juridic ca urmare a eliminării unei clauze contractuale abuzive și
dacă menținerea contractului ar fi contrară intereselor consumatorului, Curtea a precizat că
instanțele naționale nu pot menține valabilitatea contractului. Până în prezent, Curtea nu a statuat în
mod explicit dacă instanța națională trebuie să stabilească interesul consumatorului în ceea ce
privește nulitatea contractului exclusiv pe baza unor criterii obiective sau, mai degrabă, în funcție de
preferința exprimată de consumator în cadrul procedurii. Cu toate acestea, există argumente
convingătoare pentru respectarea preferinței consumatorului, întrucât acesta poate chiar să insiste, în
cadrul procedurilor judiciare, în favoarea aplicării unei clauze abuzive64.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Una din priorităţile de dezvoltare a Republicii Moldova la etapa actuală este creşterea
nivelului de protecţie a consumatorilor, precum şi realizarea drepturilor consumatorilor în
conformitate cu legislaţia. Schimbările social-economice, deschiderea pieţei bunurilor şi serviciilor,
libera circulaţie a mărfurilor au condus la stabilirea unor relaţii noi privind oferirea produselor şi
serviciilor consumatorilor, fapt ce se răsfrînge asupra securităţii vieţii şi sănătăţii lor. În ultimii ani
au avut loc noi schimbări şi au apărut noi factori care au influenţat contactul consumatorilor din ţară
cu piaţa. Protecţia consumatorilor, fiind o componentă de bază a programelor de protecţie socială a
cetăţenilor, este destinată pentru a asigura şi ameliora în continuu respectarea intereselor acestora.
Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri şi servicii, joacă un rol important în

64
Comisia Europeană, Orientări privind interpretarea și aplicarea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind
clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, Bruxelles 2019, [on line] [accesat la 29.12.2019], disponibil pe:
https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/uctd_guidance_2019_ro.pdf, p.37.

68
mecanismul de piaţă, constituind, în acelaşi timp, elementul de referinţă al tuturor acţiunilor
întreprinse de producători şi comercianţi.
Odată cu dezvoltarea cadrului normativ în domeniul protecţiei consumatorilor este necesară
consolidarea cadrului instituţional care ar asigura implementarea prevederilor legale, astfel încât
consumatorii să beneficieze de o protecţie reală. Derularea cu rapiditate a schimburilor comerciale
ce caracterizează societatea modernă a condus la apariţia contractelor-tip astfel încât principiile
tradiţionale aplicate în domeniul contractual (autonomia de voinţă şi egalitatea părţilor contractante)
au fost serios zdruncinate „în noua eră a societăţii de consum, inclusive prin fregvența utilizării
clauzelor abusive în contracte cu consumatorii.
Situația clauzelor abuzive în contracte cu consumatorii, până la intrarea în vigoare a
modificărilor Codului civil RM din 01.03.2019, situația clauzelor abuzive în contracte cu
consumatorii era reglementată de Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii, care în art. 3 definea noțiunea de clauză abuzivă ca acea clauză contractuală care,
nefiind negociată în mod individual cu consumatorul, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi
din contract, creează, în detrimentul consumatorului, contrar cerinţelor de bună-credinţă, un
dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract. La moment,
normele de protecție a drepturilor consumatorului împotriva clauzelor abuzive din contracte, sunt
consfințite de Codul civil republicat la 01.03.2019, care, în art. 1072 stipulează că, într-un contract
dintre un profesionist și un consumator, clauza care nu a fost negociată individual se consideră
abuzivă dacă este propusă de către profesionist și dezavantajează considerabil, contrar bunei-
credințe, consumatorul.
O clauză contractuală abuzivă se înțelege o clauză contractuală standart, cu caracter
inechitabil care, nu este compatibilă cu principiile de bază (esențiale) ale reglementărilor de la care
derogă, limitează drepturile sau obligațiile esențiale, care rezultă din natura contractului, de o
manieră care periclitează scopul contractului, nu este clară. Noțiunea de clauză abuzivă se manifestă
în contextul noțiunilor de abuz de drept, de putere economică, dezechilibru contractual, inegalitate
economică, juridică și tehnică. Deoarece consumatorul nu negociază de pe o poziţie egală cu
profesionistul, el nu are nici posibilitatea de a modifica (ulterior) clauzele contractuale.
În conținutul noțiunii de clauză abuzivă, este de menționat că, în cuprinsul termenului dat
persistă valența formatoare de abuz, de aceea este important de stabilit în ce sens este utilizat acest
termen. Abuzul de drept, în sens juridico-civil, reprezintă utilizarea drepturilor subiective ale unui
subiect în detrimentul altei persoane, cu scopul cauzării acestuia unui prejudiciu, cu sau fără
intenție.
O trăsătură a relațiilor dintre consumatori și agenții economici, acesta se manifestă în
contextul unei inegalități economice, juridice tehnice. Contractele dintre consumatori comercianți

69
generatoare ale unor raporturi juridice de putere, care poziția părților este una inegalitară. Nefiind
negociate și echilibrate, aceste contracte inegalitare sunt pasibile de a degenera în aservirea,
menținerea stare de captivitate a consumatorilor, care, atunci când contractează cu comercianții, se
găsesc într-o situație de inferioritate în ceea ce privește de puterea de negociere, nivelul de
informare, situație determinată de nevoia de a consuma.
Normele de consum, datorită scopului protecționist prin care îl vizează pe consumator,
conturează nuanțat problemele abuzului de drept în raport cu formele specifice: de abuz de puterea
economică şi abuz de poziția dominantă. Doctrina economică, în special dreptul concurenței, acordă
o atenție specială conceptului de abuz de drept prin prisma abuzului de putere economică şi de
poziție dominantă în contracte, întrucît priveşte echilibrul contractual şi interesele economice ale
părților. Astfel, doctrinarii economişti estimează că abuzul de putere economică este o realitate
socioeconomică, care marchează considerabil raporturile concurențiale şi contractuale în societățile
contemporane. Anume utilizatorul puterii economice conferă puterea economică situației de fapt a
contractului. Pe de altă parte, doctrinarii stabilesc că puterea economică nu este recunoscută de
ordinea juridică, în măsura în care, exercitarea sa nu constituie o executare a dreptului subiectiv sau
a libertății economice.
Clauza abuzivă este o clauză contractuală care nu a fost negociată individual cu
consumatorul şi creează, contrar cerinţelor bunei-credinţe, prin ea însăşi sau împreună cu alte
prevederi din contract, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile şi
obligaţiile părţilor. Condițiile aprecierii unei clauze abuze sunt: să existe în conţinutul unui contract
tip sau de adeziune, adică la care aderă consumatorii în masă, în lipsa unei negocieri efective;
clauza este inclusă în contract prin încălcarea bunei-credinţe, adică agentul economic minte prin
şmecherii consumatorul; clauza nu a fost negociată direct cu consumatorul. Faptul că anumite
aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză a fost negociată individual nu exclude aplicarea
prevederilor prezentului articol pentru restul contractului în cazul în care evaluarea lui globală
demonstrează că este, totuşi, un contract de adeziune. În cazul în care comerciantul pretinde că o
clauză standard a fost negociată individual, lui îi revine sarcina probei; clauza creează, prin prezenţa
sa în contract, un dezechilibru contractual semnificativ. Spre exemplu: agentul economic are mai
multe drepturi decât consumatorul, iar consumatorul are mai multe obligaţii decât agentul
economic. Cele mai frecvente clauze abuzive întâlnite în practică Practica comercială a demonstrat,
însă, că aceste clauze abuzive pot fi fără de număr, inventivitatea agenţilor economici neavând
limite, atunci când este vorba de a ştirbi din drepturile consumatorilor.
Pentru realizarea drepturilor sale încălcate sau contestate, consumatorii trebuie să parcurgă o
anumită procedură formată dintr-o serie de etape, și anume: 1. Sesizarea organelor competente – se
poate fi efectuată la cererea persoanele prejudiciate sau din oficiu de către instituțiile abilitate cu

70
funcții de constatare și control; 2. Efectuarea verificărilor de către organele de control - operatorii
economici au obligaţia de a prezenta organelor de control, în original, contractele încheiate cu
consumatorii; 3. Consecinţele verificărilor - în cazul constatării de clauze abuzive în contractul
încheiat cu consumatorul, Agenţia întocmeşte act de constatare şi intentează acţiune în instanţă
judecătorească în vederea solicitării declarării nulităţii acestor clauze; 4. Intervenţia instanţei de
judecată. Legislația UE privind protecția drepturilor consumatorilor (în special regulamentele) s-a
concentrat pe următoarele domenii centrale:
La nivel comunitar European, activitatea de protecție a drepturilor consumatorului este
ghidată de o serie de acte comunitare care organizează atât aspectul normative cât și cel institutional
în domeniu. Principalele acte sunt: Directiva 93/13/CEE privind drepturile consumatorilor,
Regulamentul UE 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului privind cooperarea dintre
autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de protecție a
consumatorului; Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii; Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața
internă față de consumatori.
Într-u evitarea clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, se recomandă 
consumatorilor înainte de a semna: să citească contractul; să ceară întotdeauna detalii despre
clauzele contractuale pe care nu le înțelege și/sau reformularea lor; să negocieze clauzele care
consideră că creează obligații care nu vor putea fi onorate; să solicite includerea ofertelor sau
carcateristicilor bunului care sunt declarate doar verbal; să nu semneze niciodată un contract înainte
de a-l citi și înțelege în totalitate; să nu semneze niciodată un contract în care au rămas rubrici
necompletate.
Totodată în urma efectuării studiului am constatat că la nivel teoretic cadrul normativ în
vigoare corespunde standartelor UE, însă din punct de vedere impiric/practic/aplicativ mai urmează
a fi întreprinse unele măsuri urgente menite să asigure punerea în aplicare a cadrului normativ în
domeniu, controlul executării cerințelor legale de către agenții economici în partea ce vizează
protecția consumatorilor împotriva clauzelor abuzive.
Cu titlu de lege ferenda consider necesar operarea modificărilor la sancțiunea prevăzută la
art. 344–3441 Cod contravențional al RM, contravenții a căror competență de constatare și
examinare aparține Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei și care au drept
scop apărarea intereselor consumatorilor, după cum urmează: ”încălcarea în mod repetat, în acelaș
an calendaristic, de către agentul economic, sau a persoanei cu funcție de răspundere din cadrul
unității a legislației ce vizează unele aspecte de protecție a drepturilor consumatorului împotriva
clauzelor abuzive, urmează să se sancţionează cu: ”amendă, cu privarea de dreptul de a desfăşura o

71
anumită activitate sau de a deține o anumită funcție, aplicabilă persoanelor cu funcție de răspundere,
cu suspendarea licenței de activitate pe un termen de pînă la un an, aplicabilă persoanelor juridice”.
Aceste modificării se impun a fi luate pentru a transmite în societate mesajul că legea trebuie
respectată, aceasta fiind unica pârghie procesuală în măsură să dea eficiență principiilor enunțate în
art. 2 Cod contravențional, și anume: apărarea drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei,
apărarea proprietăţii, ordinii publice, a altor valori ocrotite de lege în soluţionarea cauzelor
contravenţionale, precum şi în prevenirea săvârșirii de noi contravenţii, or, în situația actuală,
legislația contravențională prevede în calitate de pedeaspă doar amenda, pedeapsă care nu duce la
atingerea scopului legii, iar agenții economici după achitarea amenzilor, continuă să folosească
aceliași practici, care duc la încălcarea în continuare a drepturilor consumatorilor, inclusiv și
împotriva clauzelor abuzive. La fel, consider necesar și oportun de a fi efectuate modificării în
Legea nr. 198 din 26.07.2007 cu privire la asistența juridică garantată de stat, prin includerea în art.
19 a alin. (12) cu următorul text: ”La cerere au dreptul la asistenţă juridică calificată garantată de
stat consumatorii în cauzele civile ce țin de constatarea clauzelor abuzive”, această modificare se
impune a fi luată pentru restabilirea echilibrului între consumatori și agenții economici, deoarece de
cele mai multe ori consumatorul nu-și cunoaște drepturile sale, și nu dispune de suficiente resurse
financiare pentru a-și angaja un avocat.
Suplimentar consider necesar ca Guvernul RM de comun acord cu Agenţia pentru Protecţia
Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei urmează să elaboreze mai multe acțiunii de informare a
consumatorilor cu privire la procedura de constatare și examinare a cauzelor abuzive, cum ar fi:
care sunt drepturile și obligațiile consumatorului în raporturile cu profesioniști, unde urmează să se
adreseze în situația în care consideră că a fost ”victima” unor clauze abuzive, ce acțiunii urmează să
întreprindă agentul economic în vederea înlăturării consecințelor cauzelor abuzive.

72
 BIBLIOGRAFIE
Acte normative:
1. Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene nr. C326/49 din 26.10.2012.
2. Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în
contractele încheiate cu consumatorii.
3. Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei
93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de
abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și
a Consiliului.
4. Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005
privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori.
5. Regulamentul UE 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului privind
cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respectarea legislației în materie de
protecție a consumatorului.
6. Constituția RM din 29.07.1994 în vigoare din 27.08.1994. Republicată în Monitorul
Oficial Nr. 78, art. 140 din 29.03.2016.
7. Codul civil al RM nr. 1107 din 06-06-2002. Publicat : 22-06-2002 în Monitorul Oficial
Nr. 82-86 art. 661. republicat în Monitorul Oficial nr.66-75 din 01.03.2019 art.132.
8. Codul de procedură civilă RM nr. 225 din 30-05-2003. Publicat : 03-08-2018 în
Monitorul Oficial Nr. 285-294 art. 436. Modificat prin HCC7 din 19.03.19, MO119-131/05.04.19
art.64; în vigoare 19.03.2019.
9. Legea RM nr. 131 din 08-06-2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător. Publicat : 31-08-2012 în Monitorul Oficial Nr. 181-184 art. 595.
10. Legea RM nr.105 din 13-03-2003 privind protecţia consumatorilor. Publicat : 27-06-
2003 în Monitorul Oficial Nr. 126-131 art. 507. Modificat prin LP168 din 26.07.18, MO333-
335/24.08.18 art.549 în vigoare 14.02.19.
11. Legea RM nr.7 din 26-02-2016 privind supravegherea pieţei în ceea ce privește
comercializarea produselor nealimentare. Publicat : 01-04-2016 în Monitorul Oficial Nr. 79-89 art.
146.
Practica judiciară:
1. Hotărârea Guvernului RM nr.1089 din 18.12.2017 cu privire la organizarea şi
funcţionarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

73
 2. Hotărârea Guvernului RM nr.560 din 24.07.2013 cu privire la aprobarea Strategiei în
domeniul protecţiei consumatorilor pentru anii 2013-2020.
3. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la
practica aplicării legislaţiei despre protecţia consumatorilor la judecarea cauzelor civile nr.7 din
09.10.2006. Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2007, nr.3, pag.4.
4. Decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al C.S.J. al Republicii Moldova
nr. 2ra-1234/2005 din 26.10.2005. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție al Republicii Moldova,
nr.5. Chişinău, 2005, p. 24-30.
Manuale, monografii:
1. Albu I., Răspunderea civilă precontractuală, București: Revista Dreptul, nr. 7/1993.
2. Băieşu A. Contractele comerciale internaționale. Chişinău: CEP USM, 2007. Băieşu V.
Căpățînă I. Drept internațional privat. Chişinău: Editura Garuda – Art, 2000.
3. Buruiană O. Comentariul art.712 din Codul civil al R.Moldova, vol. II. Chişinău: Arc,
2006.
4. Chirică D. Principiul libertăţii de a contracta şi limitele sale în materie de vînzare-
cumpărare, în Revista de Drept Comercial, nr. 6/1999.
5. Cimil D. Criteriile de calificare a clauzelor abuzive, Revista Institutului Naţional al
Justiţiei nr.1, Chișinău, 2013
6. Daghie N.A., Sancțiunile civile fundamentate pe neexecutarea cupabilă a contractelor
Sinalagmatice, București: Universitatea Nicolae Titulescu, 2008.
7. Diaconescu Ș., Violența economică-mijloc de protecție a părții mai slabe in contractele
comerciale, în „Cosumerismul contractual. Repere pentru o teorie generală a contractelor de
consum”, Cluj-Napoca: Editura Sfera Juridică, 2006.
8. Floare M., Buna și reaua-credință în negocierea și executarea contractelor de drept
comun, Ed. Universul Juridic, București, 2015.
9. Gherasim D. Buna credința în raporturile juridice civile. Bucureşti: Academia,198.
10. Goicovici J. Dreptul de consum. Cluj: Sfera juridică, 2006.
11. Gribincea L. Contractul comercial de vînzare-cumpărare internațională. Chişinău:
Reclama, 2002.
12. Golub S. Comentariul art.513 din Codului civil al R.Moldova, vol. II. Chişinău: Arc,
2006.
13. Malaurie Ph., Aynes L., ș.a., Drept civil. Obligaţiile. trad: Dănișor D., București, 2009.
14. Morar R., Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005.
15. Pop L. Tratat de drept civil: Obligațiile. Vol.2: Contractul. București: Universul juridic,
2009.

74
 16. Prip F. Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor contractelor de consum. În:
Consumerismul contractual. Cluj: Sfera Juridică, 2006.
17. Pop L., Despre negocierile precontractuale şi contractele preparatorii, Revista română
de drept privat nr. 4/2008.
18. Popa I.F. Reprimarea clauzelor abusive, în Pandectele romane, n°2/2004, p.208.
19. Plotnic O. și Cojocaru V., ”Monografie. Clauzele abuzive în contractele încheiate cu
consumatorii”.
20. Smochină A. Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte
teoretice şi legislaţia în vigoare „Revista Naţională de Drept”, 2003, nr.9.
21. Turcu Ion. Vânzarea în Noul cod civil. București: Editura C.H.Beck, 2011.
22. Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera
pentru produse nocive, Editura All Beck, Bucureşti 1999.
23. Calais-Auloy J., Steinmetz F., Droit de la consommation, 5e édition, Dalloz, Paris,
2000.
24. Calais-Auloy J., Steinmetz F. Droit de la consommation. Paris: Dalloz, 2006.
25. Fauvarque-Cosson. Livre vert sur le droit européen de la consommation – réponses
françaises? În: Société de législation comparée, 2007
26. Jaluzot B. La bonne foi dans les contrats. Etudes comparative de droit français,
allemande et japonais. Dalloz, Paris 2001, p.228.
27. Jaluzot B. La bonne foi dans les contrats. Etudes comparative de droit français,
allemande et japonais. Dalloz, Paris 2001.
28. Klein B., Transaction Cost Determination of ”Unfair” Contractual Arrangements, în
Wittman D.A. (edited by), Economic Analysis of the Law - Selected Readings, Blackwell
Publishing, Oxford, 2003.
29. La joi nr.78-23 du 10 janvier 1978 sur la protection et l’information du consommateur,
Journal Officiel de la République Française du 11 janvier 1978.
30. Laurent Villegas, Les clauses abusives dans le contrat d'assurance, Ed. Presses
Universitaires d'Aix-Marseille, Aix-Marseille 1998, p. 19, citat în: Notiunea de clauza abuziva.
Aspecte de drept comparat., [on line] [accesat la 10.12.2019], disponibil:
http://www.scrigroup.com/afaceri/asigurari/Notiunea-de-clauza-abuziva-Asp82133.php.
31. Levasseur M. Les clauses abusives entre professionnels vues sous l’angle economique.
In: Les clauses abusives entre professionnels. Paris: Economica, coll. Etudes juridique, sous la
direction de Jamin Ch.,Mazeaud, 1998, p.4.
32. Loussouarn Y., La bonne foi: rapport de synthèse, în La bonne foi, Travaux de
l'Association Henri Capitant, 1992, Litec, Paris, 1994.

75
 33. Paisant G. La notion de consommateurs protégé contre les clauses abusives. In: La
Semaine Juridique, 2002, nr.31-35/2002.
34. Programme préliminaire de la Communauté économique européenne pour une politique
de protection et de information des consommateurs. JOCE, n° C 092 du 25 avril 1975, p. 0002-
0016.
35. Terré Fr., Simler Ph., Lequette Y. Droit civil. Les obligations, 6e édition. Paris: Dalloz,
1996.
Articole în reviste de specialitate:
1. Dascălu D. Considerații privind protecția intereselor economice ale consumatorului în
contractele de adeziune cu clauze abuzive. În: Revista de Drept Comercial, 1999, nr.1/1999.
2. Plotnic O., Protecţia consumatorului în Republica Moldova prin prisma reglementărilor
europene. Revista Naţională de Drept Nr. 7-8, Chișinău: USM, 2010.
3. Plotnic O., Modalităţi de apreciere a caracterului abuziv în cazul unei clauze
contractuale de consum. Chișinău: Revista Națională de Drept, nr. 10-11, 2011.
4. Plotnic O. Participanții la raporturile de consum: consumatorul şi agentul economic. În:
Volumul ştiințific al Facultății de drept şi ştiințe administrative a Universității de Vest din
Timişoara, 2011, nr.1.
Webografie:
1. Noile orientări UE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, [on
line][accesat la 12.12.2019] disponibil pe: https://www.juridice.ro/656644/noile-orientari-ue-
privind-clauzele-abuzive-in-contractele-incheiate-cu-consumatorii.html, 30.09.2019.
2. Practici comerciale neloiale și clauze contractuale abuzive. Consumer Law Training
Resurse educaţionale pentru Romania (RO), Consumer Law Training for European SMES, ianuarie
2018, [on line][accesat la 10.12.2019], disponibil
pe:https://www.consumerlawready.eu/sites/default/files/201904/CLR_Module_4_RO_Unfair_Com
mercial_Practices.pdf.
3. Comisia Europeană, Orientări privind interpretarea și aplicarea Directivei 93/13/CEE a
Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,
Bruxelles 2019, [on line] [accesat la 29.12.2019], disponibil pe: https://ec.europa.eu/info/sites
/info/files/uctd_guidance_2019_ro.pdf, p.37.
4. Clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori. Centrul
European al Consumatorilor din România [on line] [accesat la 12.12.2019],
disponibil:http://www.eccromania.ro/media/pdf/Clauze_Abuzive.pdf.
5. Politica privind protecţia consumatorilor. Uniunea Europeană: Politica Privind Protecţia
Consumatorilor. Lucrarea de faţă a fost elaborată în cadrul proiectului Phare RO-2002/000-

76
586.03.01.04.02 – “Formare iniţială în afaceri europene pentru funcţionarii publici din administraţia
publică centrală” implementat de Institutul European din România în colaborare cu EUROMED –
Euro Mediterranean Networks din Belgia în anul 2005. Lucrarea face parte din Seria
Micromonografii - Politici Europene, [on line][citat la 23.12.2019], Disponibil:
http://beta.ier.ro/documente/formare/Protectia_consumatorilor.pdf.
6. Dreptul protecției consumatorilor, introducere în material siguranței alimentare,
Consideraţii generale privind protecţia consumatorilorh [on line], citat la 22.12.2019, Disponibil
http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins extras/dreptul-protectiei-consumatorilor-introducere-in-
materia-sigurantei-alimentare_extras.pdf.
7. Formarea contractului în NCC. Efectele contractelor de adeziune, a celor încheiate cu
consumatorii şi a celor cuprinzând clauze standard sau clauze neuzuale Clauze abuzive. Nulitatea
Dr. Nicoleta Ţăndăreanu, p.4, [on line], citat la 22.12.2019, Disponibil
http://www.inm-lex.ro/fisiere/d_1214/Formarea%20contractului.pd.

77
 Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnatul Odagiu Nicolae Grigore, declar pe proprie răspundere că materialele prezentate

în teza de master sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conștientizez că, în caz
contrar, urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare.

Semnătura: ____________________ Data:________________

78