Protectia Consumatorilor in UE. Analiza Cadrului General Si A Cazurilor Particulare

CUPRINS
INTRODUCERE...................................................................................................................2
CAPITOLUL 1. PROTECTIA CONSUMATORILOR-TEORIE SI REALITATE.............4
1.1.Problematica protectiei consumatorilor pe plan international.........................................6
1.2.Optiunile Uniunii Europene privind protectia consumatorilor......................................13
1.3. Realizari ale Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor......................15
CAPITOLUL 2. PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI OBIECTIVELE PROGRAMELOR DE
PROTECŢIA CONUMATORILOR...................................................................................16
2.1. Conceptul de protecţie..................................................................................................16
2.2 Structura câmpului de acţiune al protecţiei consumatorilor..........................................17
2.3 Apărarea drepturilor consumatorilor.............................................................................24
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ . STRATEGIA UE PENTRU POLITICA DE
PROTECŢIE A CONSUMATORILOR 2007-2013...........................................................30
3.1. Rolul Politicii UE de protecţie a consumatorilor..........................................................31
3.2.Obiective........................................................................................................................33
3.3.Priorităţi.........................................................................................................................34
CONCLUZII........................................................................................................................42
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................43
1
INTRODUCERE
Protecţia sănătăţii şi a consumatorului sunt domenii importante pentru legislaţia

UE, aspect reflectat şi în politicile comunitare care le corespund. Aceste domenii fac parte
din serviciul public european.
Serviciul public european este o noţiune juridică ce se referă la un ansamblu de
atribuţii ale funcţionarilor publici din ţările membre ale UE. În conformitate cu standardele
europene, funcţionarul public se află la dispoziţia cetăţeanului european pentru a-i asigura
servicii de calitate în toate domeniile. Această atribuţie este şi cea mai relevantă obligaţie
de serviciu a sa. Prin urmare, acest aspect se reflectă şi în domeniul sănătăţii şi al protecţiei
consumatorului.
În materia protecţiei sănătăţii experienţa comunitară a dovedit că unele idei
preconcepute pot fi depăşite; astfel, o privire comparativă - de ansamblu - asupra
sistemelor de protecţie a sănătăţii şi asigurărilor de sănătate existente în statele membre ale
UE poate lesne dovedi că nu există o relaţie directă, de cauzalitate, între cuantumul
cheltuielilor realizate cu sănătatea şi acoperirea reală a nevoilor de sănătate ale populaţiei.
State care au cunoscut evoluţii comparabile din punct de vedere ale demografiei, al
nivelului de trai şi al progresului tehnic şi ştiinţific au ajuns la stadii destul de diferite în
materie de protecţie a sănătăţii populaţiilor lor. Acest fapt a ilustrat şi mai bine necesitatea
şi importanţa existenţei nu doar a instrumentelor tehnice, bugetare sau a resurselor umane
înalt calificate, ci şi a unor a unor standarde comune în domeniul serviciilor de sănătate şi,
mai ales, a unor instrumente eficiente şi mijloace concrete de asigurare a supravegherii şi
controlului asupra modului în care aceste standarde comune sunt puse în aplicare. În cea
mai mare parte a sa, acquis-ul comunitar referitor la protecţia sănătăţii vizează stabilirea
unor standarde comune în domeniul alimentaţiei şi al serviciilor (publice, dar şi private) de
sănătate, inclusiv al asigurărilor de sănătate, al luptei împotriva drogurilor, etc., precum şi
crearea unor instituţii şi proceduri prin care punerea în aplicare a acestor standarde să fie
efectiv realizată.
2
Acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei consumatorului este extrem de vast. El
cuprinde nu doar reguli referitoare la etichetarea produselor comercializate pe ansamblul
teritoriului Uniunii Europene, ci şi reguli privitoare la instituţiile şi procedurile de care
consumatorul european dispune pentru a putea beneficia în mod concret şi eficient de
drepturile sale. Consumatorul trebuie să poată avea acces la toate informaţiile care i-ar
permite să ia o decizie conformă cu dorinţele sale reale vis-à-vis de un produs sau serviciu
existent pe piaţa europeană. Informaţiile oferite trebuie să îi permită să nu facă confuzie cu
alte produse sau servicii similare existente pe piaţă, fără însă ca acestea să limiteze în
vreun fel libera competiţie existentă în cadrul UE între producătorii şi cei care
comercializează respectivele bunuri şi servicii. Tocmai de aceea nu este surprinzător că
regulile juridice referitoare la protecţia consumatorului sunt invocate nu doar de
destinatarii lor direcţi, consumatorii europeni, ci, destul de des chiar, de statele membre,
care încearcă să le opună regulilor referitoare la libera competiţie pe piaţa comunitară şi
celor patru libertăţi definitorii pentru UE (libertatea de circulaţie a persoanelor, serviciilor,
bunurilor şi capitalurilor).
Protecţia consumatorului, ca de altfel şi protecţia sănătăţii, sunt domenii în care
acquis-ul comunitar poate fi uşor utilizat în dublu sens: fie pentru protecţia efectivă a unor
obiective şi standarde comunitare, de integrare a sistemelor juridice şi economice ale
statelor membre ale UE, fie pentru justificarea unor măsuri cu caracter protecţionist din
partea diferitelor state membre. Din această perspectivă, capitolul 23 interferează şi trebuie
interpretat în strânsă legatură cel puţin cu primele şase capitole ale acquis-ului comunitar,
dar nu numai. Numeroase decizii ale Curţii Europene de Justiţie au ilustrat acest aspect,
jurisprudenţa în materie fiind cel puţin la fel de variată ca şi acquis-ul însuşi.
Sănătatea şi protecţia consumatorului sunt domenii foarte vaste. Ele includ
subdomenii cum ar fi: protecţia sănătăţii şi a consumatorului în privinţa produselor
alimentare, a confecţiilor, jucăriilor, produselor cosmetice, a detergenţilor sau a băuturilor
alcoolice, etc.
3
CAPITOLUL 1. PROTECTIA CONSUMATORILOR-TEORIE SI
REALITATE
Protectia consumatorilor se inscrie in cadrul politicilor sociale promovate de catre

orice stat. 1
Totodata, ea trebuie, datorita importantei pe care o prezinta, sa se constituie intr-o
politica de sine statatoare cu obiective, prioritati si insrumente proprii.
In prezent, consumatorul in calitatea sa de purtator al cererii de marfuri a devenit
un real partener de piata, ale carui pozitii ocupate in cadrul pietei se consolideaza pe
masura dezvoltarii societatii. Comportamentul de cumparare al consumatorilor afecteaza
din ce in ce mai multe intreprinderi, organizatii, organisme si institutii; de aceea,
consumatorului ii este acordata o atentie din ce in ce mai mare.
Relatiile complexe dintre agentii economici genereaza aspecte extrm de diverse
care pot face obiectul unor programe de protectie a consumatorilor. Atat guvernele, cat si
alte organisme ce activeaza in domeniul protectiei consumatorilor isi stabilesc anumite
structuri si domenii pentru programele lor de protectie a consumatorilor. Dar sunt anumite
domenii ale protectiei consumatorilor asupra carora s-au oprit toate guvernele, asociatiile,
institutiile si organismele cu implicatii in protectia consumatorilor. Aceste domenii sunt : 2
 imbunatatirea consumului populatiei prin politicile sociale ale statelor;
 asigurarea calitatii bunurilor si serviciilor oferite spre vanzare in cadrul pietei;
 asigurarea unui sistem de preturi in concordanta cu cerintele pietei si cu calitatea
produselor;
 organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori;
1
Blythe J., “Comportamentul consumatorului”, Ed. Teora, Bucureşti, 2008, pag. 11
2
Cătoiu Iacob; Teodorescu Nicolae, „Comportamentul consumatorului: Abordare instrumentală”, Ed.
Uranus, Bucureşti, 2007
4
 apararea consumatorilor impotriva practicilor comerciale agresive si a
publicitatii mincinoase.
Organizatia Natiunilor Unite a stabilit prin rezolutia 39/248 din aprilie 1985 o serie
de „principii directoare” pentru protectia consumatorilor, menite sa asigure guvernelor
tuturor tarilor un cadru care sa poata fi folosit in elaborarea si fundamentarea politicii si
legislatiei pentru protectia consumatorilor.
„Principiile directoare” privind protectia consumatorilor,document adoptat de
Adunarea Generala a ONU in 1985, este rezultatul eforturilor pe plan international ale
Organizatiei Mondiale a Consumatorilor, Consumers International, formata in 1960 de
cele cateva asociatii nationale de consumatori existente la acea vreme.
In prezent, Organizatia Mondiala a Consumatorilor cuprinde peste 200 de
organizatii membre din aproape toate tarile lumii. Aceste organizatii s-au intalnit in
noiembrie 1997 la Santiago, in cadrul celui de-al 15-lea congres mondial, sub deviza
„Puteri sporite pentru consumatori in secolul 21. Consumatorii in societatea civila”.3
Mesajul congresului a fost foarte clar:in toate tarile, oamenii, in calitatea lor de
consumatori, joaca un rol crucial in dezvoltarea institutiilor care apar ca urmare a
procesului continuu de democratizare si liberalizare economica.4
Potrivit acestui cadru, se poate considera ca politica de protectie a consumatorilor
vizeaza urmatoarele obiective:5
 promovarea unei cooperari internationale in domeniul protectiei consumatorilor;
 facilitarea producerii si distribuirii de produse corespunzatoare cerintelor
consumatorilor;
 promovarea eticii producatorilor si distribuitorilor de produse si servicii catre
consumatori;
 stabilirea unui sistem de prioritati privind protectia consumatorilor din fiecare
tara;
 asigurarea accesului consumatorilor la informatii corecte;
 crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
 asigurarea unor posibilitati reale de despagubire a consumatorilor;
3
Coleman Richard, „The Continuing of Social Class to Marketing”, Journal of Consumer Research, 1983,
pag. 280
4
Sârbulescu, Ioan, Petre, Vasile, Constantinescu, Dan,Protecţia consumatorilor şi concurenţa de
piaţă:Radiografie, analiză, diagnostic, Editura Tipo-Radical, 2003
5
Dumitrescu Luigi, „Marketingul Serviciilor”, Ed. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 1999 , pag. 88
5
 crearea, in fiecare tara, a unor organisme care sa-si asume responsabilitati de
protectie a consumatorilor;
 asigurarea libertatii consumatorilor de a se uni in vederea realizarii de actiuni
care au drept scop apararea intereselor lor;
 incurajarea si sustinerea concurentei si competitivitatii care sa contribuie la
cresterea gamei sortimentale, la preturi avantajoase pentru consumatori.
Organizare protectie consumatorilor sub forma unui proces complex, in care este
implicata atat puterea publica, cat si consumatorul insusi, are in vedere:6
 legislati asigurata la nivel national si international care sa stea la baza protectiei
consumatorilor;
 institutiile publice create special pentru a veghea asupra protectiei
consumatorilor din fiecare tara (Oficiul de Protectie a Consumatorilor);
 ministere, departamente, sau alte organisme guvernamentale ce actioneaza in
ramuri in care, pe langa obiectivele de baza specifice sectorului in cadrul caruia activeaza,
au in sarcina si protectia consumatorilor;
 institute sau centre nationale de cercetare stiintifica;
 organizatiile sau asociatiile de consumatori;
 consiliile consultative de consumatori;
 organizatiile internationale de protectie a consumatorilor.
1.1.Problematica protectiei consumatorilor pe plan international

Incercand un scurt istoric, trebuie mentionat ca toate comentariile legate de politica
consumatorista incep cu expresia formulata pentru prima oara de scotianul Adam Smith, in
secolul al XVIII-lea aceea ca unicul scop final al produsului este consumul, producatorul
fiind subordonat in toate cerintele consumatorilor. Intr-o formulare moderna, se poate
spune ca scopul activitatii economice este de a aloca resurse, cat mai eficient posibil,
pentru a satisface nevoile consumatorilor.O asemenea actiune conduce direct la ideea de
suveranitate a consumatorilor, in ultima instanta, persoana indicata a decide alocarea
resurselor fiind consumatorul insusi, ideea in cauza avand suport politic, moral, logic si, nu
in ultima instanta, economic. De altfel, in literatura de specialitate, se afirma ca, asa cum in
politica democratia consta in asigurarea drepturilor alegatorilor, in economie, o asemenea
6
Mihuţ I.; Pop M., „Consumatorul şi Managementul Ofertei”, Ed. Dacia, Cluj, 2006, pag. 259
6
democratie inseamna asigurarea drepturilor consumatorilor, posibilitatea acestora de a
alege.
Conceptul privimd „drepturile consumatorilor” isi are originea, asa cum se
mentiona intru-un capitol precedent, in „Carta drepturilor consumatorilor” definita de
fostul presedinte al S.U.A. J.F.Kennedy – in martie 1962, sub forma unui mesaj special
adresat Congresului american. Desi Carta nu a mai fost definitivata (in acelasi an,
presedintele Kennedy a fost asasinat), ea ramane importanta prin conturarea drepturilor
fundamentale ale consumatorilor (dreptul de a alege libera, dreptul la informatie, dreptul la
petitie si ascultare, dreptul la protectie), dar mai ales prin faptul ca ea a servit drept model
de referinta la elaborarea legilor de protectie a consumatorilor ce au aparut in deceniile
sapte si opt in S.U.A. si in alte tari din continentul american (Canada, Mexic), cat si in
Europa (Belgia, Franta, Germania, Suedia).
In ultimele decenii, problemele protectiei consumatorilor se afla in centrul atentiei
teoriei si practicii economice si juridice din intreaga lume.7
Asemenea probleme, tot mai complexe, prin continut si mai ales prin solutiile
reclamate, fac ca teoria protectiei consumatorilor sa fie tot mai mult studiata la nivelul
diverselor comunitati internationale si mondiale, guvernamentale si neguvernamentale,
colaborat cu stabilirea masurilor necesare pentru crearea cadrului necesar si adecvat,
legislativ si institutional, asigurarii unei protectii reale a consumatorilor.
Intr-un asemenea context, comunitatea mondiala, prin cel mai inalt forum al sau –
Organizatia Natiunilor Unite, a considerat necesar sa puna in discutia structurilor sale
problematica pe care o presupune protectia consumatorilor, adoptandu-se, prin Rezolutia
nr.39/248, in 8 aprilie 1985, „Principiile directoare pentru protectia consumatorilor”.
Potrivit acestui important document „guvernele tuturor tarilor trebuie sa dezvolte, sa
intareasca si sa mentina o politica puternica de protectie a consumatorilor, tinand cont de
principiile directoare declarate”. Forma finala a documentului in cauza este rezultatul unor
ample studii, consultari si colaborari ale diferitelor organisme ale Organizatiei Natiunilor
Unite cu o multitudine de institutii nationale, dupa studierea legislatiilor elaborate de
acestea in domeniul protectiei consumatorilor si dupa discutii si negocieri cu numeroase
guverne si ulterior in cadrul Adunarilor Generale din anii 1980 si 1985.
7
7
Principiile directoare adoptate de Organizatia Natiunilor Unite sunt menite sa
asigure guvernelor tuturor tarilor un cadru care sa poata fi folosit in colaborarea si
consolidarea politicii si legislatiei pentru protectia consumatorilor.
Privite dintr-un asemenea unghi de vedere, principalele obiective asupra carora este
necesar sa se concentreze fiecare tara, prin organismele sale guvernamentale si
neguvernamentale, trebuie sa urmareasca, in principal, urmatoarele aspecte:8
 facilitarea productiei si distributiei de produse corespunzatoare nevoilor si
cerintelor consumatorilor;
 incurajarea unor niveluri ridicate ale eticii celor angajati in producerea si
distribuirea bunurilor de consum si serviciilor catre consumatori;
 asigurarea tinerii sub control, prin intermediul tuturor organizatiilor nationale si
internationale, a practicilor comerciale abuzive care afecteaza consumatorii;
 promovarea unei cooperari internationale in domeniul protectiei consumatorilor;
 incurajarea dezvoltarii conditiilor de piata care sa asigure consumatorilor o gama
larga de produse si la preturi avantajoase pentru acestia;
 stabilirea unui sistem de prioritati privind protectia consumatorilor din fiecare
tara, conform circumstantelor economice si sociale specifice nivelului de dezvoltare atins,
precum si nevoilor caracteristice populatiei statului respectiv;
 protectia consumatorilor fata de pericolele ce afecteaza siguranta si sanatatea
lor;
 promovarea si protectia intereselor economice ale consumatorilor;
 asigurarea accesului consumatorilor la informatii corecte, care sa le permita o
alegere conform dorintelor si necesitatilor personale;
 crearea unui sistem de educare a consumatorilor;
 asigurarea posibilitatii unei despagubiri efective a consumatorului in cazul ivirii
unor daune generale de produse sau servicii achizitionate in cadrul pietei;
 obligativitatea tuturor intreprinderilor ofertante-producatoare sau comerciale -
de a se supune legilor si reglementarilor privind protectia consumatorilor din toate tarile cu
care au afaceri;
 obligativitatea firmelor de a respecta prevederile standardelor internationale
privind protectia consumatorilor ;
8
Morar Robert, „Sisteme de protecţie a consumatorilor”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2009
8
 infiintarea in fiecare tara a unor organisme corespunzatoare, care sa creeze si sa
aplice, potrivit legilor statului respectiv, politici de protectie a consumatorilor, ce urmeaza
sa fie implementate in beneficiul tuturor sectoarelor, in general al intregii populatii si in
special al diferitelor categorii de populatie din mediul rural;
 luarea in considerare, la elaborarea politicilor de protectie a consumatorilor, a
potentialului pozitiv al institutiilor de invatamant si cercetare - publice sau private;
 asigararea libertatii consumatorilor, precum si a altor grupuri sau asociatii
reprezentative, de a se organiza si a-si desemna liderii, care sa le exprime opiniile in
procesele de luare a unor decizii si sa le reprezinte interesele.
Prin natura lor, principiile conturate de Organizatia Natiunilor Unite si
recomandate guvernelor statelor membre se adreseaza puterii de stat, administratiei
publice. Ele pot insa sa constituie un serios suport in stabilirea obiectivelor specifice
miscarii de aparare a drepturilor consumatorilor din cadrul fiecarei tari in parte.
Tot in cadrul preocuparilor in domeniul protectiei consumatorilor, trebuie amintita
Rezolutia Organizatiei Natiunilor Unite nr.35/63, adoptata in sedinta plenara nr. 83 din 5
decembrie 1980, privind practicile comerciale restrictive .
Rezolutia cuprinde un ansamblu de principii si de reguli privind controlul
practicilor comerciale restrictive, sub forma de reglementari menite sa previna prejudiciile
cauzate comertului, in special cel al tarilor in curs de dezvoltare, si sa contribuie la
dezvoltarea si ameliorarea relatiilor internationale, pe o baza justa si echilibrata.
Asemenea recomandari se adreseaza statelor, inclusiv societatilor transnationale,
intreprinderilor, la nivel national, regional si subregional, stabilindu-se si o serie de masuri
cu caracter international.9
Un deosebit rol in apararea drepturilor consumatorilor 10 il au organismele
internationale pentru protectia consumatorilor. Astfel, in anul 1960, a fost fondata
Organizatia Internationala a Uniunilor de Consumatori, organism international care
reprezinta si sprijina organizatiile consumatorilor din intreaga lume. Organizata ca fundatie
nonoprofit, Organizatia Internationala a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) reprezinta in
prezent interesele a 180 de organizatii dintr-un numar de 70 de tari.
Sprijinul acestei organizatii se manifesta in trei directii:
9
10
9
 promovarea colaborarii intre membri prin schimburi de marfuri, schimburi de
experienta etc.;
 extinderea miscarii consumatoriste si sprijinirea organizatiilor consumatoriste
nou aparute ;
 reprezentarea intereselor consumatorilor in forurile internationale.
Conducerea I.O.C.U. este asigarata de Adunarea Generala, Consiliul de Conducere
si un organism executiv.
Operational, I.O.C.U. este organizat astfel :
 Oficiul central-cu sediul la Londra ;
 Oficiul Regional pentru Asia si Pacific (ROAP);
 Oficiul Regional pentru tarile din America Latina si zona Caraibelor (ROLAL);
 Oficiul Regional pentru Africa (ROAF);
 Programul pentru Economiile de Tranzitie (PROECT);
 Programul pentru Economiile Dezvoltate (PRODEC );
Romania face parte din Programul pentru Economiile de Tranzitie (PROECT),
program creat in octombrie 1993 si finantat prin Programul Phare.
Impreuna cu Centrul de Drept al Consumatorilor (CDC), IOCU a fost mandatat de
catre Comitetul European de Standardizarea sa-si dezvolte programul CICPP (Institutiile
Consumatorilor si Programul de Politica Consumatorista), ambele organisme fiind
desemnate sa gestioneze Programul Phare destinat protectiei consumatorilor.
Centrul de Drept al Consumatorilor, ce functioneaza pe langa Universitatea
Louvain-Neuve, din Belgia, a fost creat in anul 1978 in cadrul Facultatii de Drept a
Universitatii amintite si are ca obiectiv participarea la realizarea programelor de cercetare
in domeniul dreptului consumatorului. El incearca sa impuna dreptul consumatorului intre
preocuparile stintifice ale institutiilor de studiere a dreptului din toate statele comunitare,
ca si in celelalte state europene.
In Europa miscarea consumatorista are o vechime de circa 200 de ani, ea aparand
mai intai ca o notiune, conturandu-se o data cu dezvoltarea stiintei si tehnicii, forma
principala de manifestare exprimandu-se prin preocuparile pentru asigurarea si controlul
calitatii. In ultimii ani asistam la realizarea unei piete europene unice, caracterizata printr-o
deosebita exigenta fata de toti agentii economici ce doresc sa fie prezenti pe o asemenea
piata.In prezent , in toate tarile europene dezvoltate, exista o serie de organisme
guvernamentale sau neguvernamentale pentru protectia consumatorilor; exista, de
10
asemenea, in unele tari europene si institutii de cercetari in domeniul protectiei
consumatorilor, total sau partial subventionate de la buget si care desfasoara o activitate de
cercetare, dar si de informare si educare a consumatorilor.
In Germania, lipsesc de fapt organismele guvernamentale pentru protectia
consumatorilor, apararea drepturilor acestora fiind preluata de societatea civila. In general,
protectia consumatorilor are in vedere 2 servicii de prima insemnatate, respectiv
informarea si consilierea,servicii oferite prin Ordmungsamt si prin Consiliul Central de
Consiliere a Consumatorilor. Ordmungsamt-ul este responsabil pentru functia de
supraveghere a modului cum se aplica legislatia in domeniul protectiei consumatorilor, atat
la nivel federal, cat si al fiecaruia din cele sase landuri in parte, inclusiv de reclame pentru
produsele alimentare, de problemele de igiena,de licenta in afaceri si de practici
comerciale. 11
Inspectorii de specialitate12 sunt imputerniciti sa faca verificari, sa aplice amenzi
sau, in unele cazuri,sa confiste anumite bunuri suspecte. Sistemul de penalizari administrat
este aplicat intr-o procedura ce cuprinde trei etape: avertizarea, aplicarea de amenzi si
actionarea in judecata. La nivelul fiecarui land, exista un consiliu de protectie a
consumatorilor, iar in localitatile landurilor functioneaza birouri locale de consiliere a
consumatorilor, care sunt de fapt organizatii independente, ce incearca sa rezolve
diferendele dintre consumatori, pe de o parte si producatori,importatori,comercianti si
prestatori de servicii, pe de alta parte.
In Italia, Inspectia Generala Economica se ocupa de respectarea regulilor legale
privind protectia consumatorilor, in principal cele referitoare la preturi avand competente
in sanctionarea celor gasiti vinovati, inclusiv prin intocmirea documentatiei necesare in
cercetarile penale, acolo unde este cazul.
In Belgia, principalele responsabilitati in domeniul protectiei consumatorilor la
nivel central revin Inspectiei Generale Economice, departament aflat in structura
Ministerului Afacerilor Economice. Inspectia coordoneaza intreaga activitate in domeniul
protectiei consumatorilor, avand in structura sa 2 sectiuni speciale responsabile cu
investigatiile in domeniu, la nivel national si european, precum si sapte directorate
regionale, care actioneaza in provinciile belgiene.
11
12
11
Politica suedeza privind consumatorii se bucura de o traditie indelungata, in anul
1986 Parlamentul infaptuind o revedere partiala a acesteia. Institutia centrala insarcinata cu
problemele consumatorilor este Consiliul national pentru politicile privind consumatorul,a
carei activitate este orientata pe economiile de familie,siguranta produselor, marketingul
clasic si clauzele contractuale. Principalele obiective in domeniul consumatorilor au in
vedere:13
 influentarea starii pietei prin adaptarea bunurilor , serviciilor,metodelor de
marketing si a clauzelor contractuale la nevoile consumatorilor;
 perfectionarea functiilor generale cu impact asupra consumatorului;
 informarea generala a consumatorilor.
In Grecia,prima responsabilitate in domeniul comertului o are Directia de Control
Tehnic si de Protectie a Consumatorilor,structura sa organizatorica cuprinzand un numar
de 5 sectiuni care acopera domeniile privind bunurile de consum,cercetarile si
studiile,inspectiile si analizele chimice,precum si protectia si informarea consumatorilor.
In Luxemburg,functiile protectiei consumatorilor se realizeaza exclusiv prin
Guvernul central,responsabilitatea adoptarii si aplicarii legislatiei in domeniu fiind
impartita intre cateva ministere.
In Marea Britanie, principala responsabilitate in domeniul apararii drepturilor
consumatorilor revine autoritatilor locale din districte.Astfel, in Anglia si in Tara
Galilor,responsabile de protectia consumatorilor sunt Districtele Metropolitane si
Comisiile Comitatelor.In Scotia aplicarea legislatiei privind protectia consumatorilor este
in sarcina Consiliilor Regionale, iar in Irlanda de Nord a Departamentului guvernamental
pentru dezvoltarea economica.
Fiecare autoritate locala responsabila pentru aplicarea politicii de protectie a
consumatorilor14 este autonoma,coordonarea fiind asigurata de Organismul de coordonare
a autoritatii locale pentru alimente si comertul standard (LACOS). Autoritatile
responsabile pe probleme legate de exercitarea unui comert corect si protectia
consumatorului au cate un Departament de protectie a consumatorilor sau pentru standarde
comerciale. Aceste departamente pun la dispozitie servicii complete de consiliere si
aplicare a legislatiei, administrand intreaga gama de legi ce guverneaza securitatea
13
Nechită V. C., „Economie politică”, vol.2, Ed. Porto Franco, Galaţi, 2006, pag. 60
14
12
produselor si mediului inconjurator, metrologie,comert corect, produse alimentare si
protectia consumatorilor.
In fiecare din tarile prezentate, dar nu numai, exista asociatii ale consumatorilor,
organisme neguvernamentale si nonprofit care au corespondent la nivel european,
respectiv Asociatia europeana, care, la randul ei, are sarcini de lobby si de promovare a
drepturilor si protectiei consumatorilor. Asociatia europeana are o componenta eterogena,
in cadrul ei facand parte reprezentanti ai miscarii de protectie a consumatorilor, ai miscarii
cooperatiste si chiar ai organizatiilor familiale.
In ultimul timp, ca urmare a unor divergente intre reprezentantii miscarii
cooperatiste, aceasta nu mai are dreptul de a depune rapoarte care sa faca obiectul
discutiilor membrilor Asociatiei ci are doar rol consultativ.
In conditiile in care tot mai multe voci considera ca cele doua organisme
comunitate, Consiliul Europei si Comisia Europeana, au creat o suprareglementare in
domeniul protectiei consumatorilor, devenind in conceptia acestora o adevarata piedica, s-
a creat si o alta organizatie EFLA, cu cinci state membre(Norvegia, Danemarca, Suedia,
Elvetia, si Luxemburg), aparand, in acest fel, un nou spatiu economic, neafiliat celui
comun. Fiind formata din tari potente din punct de vedere economic, care nu au neaparata
nevoie de sprijinul Comunitatii, aceasta organizatie asista la efortul Consiliului si Comisiei
Eia act de actiunile in domeniul protectiei consumatorilor ale acestor organisme, fara a se
angaja insa la traducerea in fapt a acestora.
1.2.Optiunile Uniunii Europene privind protectia consumatorilor 15

Potrivit optiunilor Uniunii Europene este absolut necesar sa se actioneze in
domeniul protectiei consumatorilor, deoarece, pe masura ce consumatorii vor beneficia de
granite deschise, largite si de o piata competitiva la nivelul Uniunii, trebuie sa creasca grija
pentru protejarea si promovarea pe scena europeana a drepturilor legitime ale acestora.
In acest sens, au fost adoptate la nivelul Uniunii Europene o serie de directive care ,
la nivel national, se transpun in legi, in reglementari cu caracter obligatoriu, ce au in
vedere, in principal, securitatea produselor, reclama inselatoare, responsabilitatea
producatorilor pentru produsele cu defecte, creditul pentru consumatori, denumirea si
etichetarea produselor.16
15
Virgil Balaure (coordonator), Marketing. Teste grila. Editia a II-a revazuta si adaptata, Editura Uranus,
2000
13
In vederea realizarii optiunilor Uniunii Europene in asigurarea drepturilor si a
protectiei consumatorilor,17 au fost create structuri institutionale corespunzatoare care sa
raspunda de problemele consumatorilor, inclusiv de atribuirea unei competente generale si
orizontale in domeniul drepturilor consumatorilor unei singure autoritati cu responsabilitati
si initiative in domeniu si care coordoneaza actiunile intreprinse de autoritati in aplicarea
altor politici.In acelasi timp, au fost create structuri consultative , fie generale, cum este
Comitetul Consultativ al Consumatorilor din Uniunea Europeana, fie specifice, care
reprezinta interesele consumatorilor si asigura participarea acestora la procesul
decizional.Directivele Uniunii Europene privind creditul de consum, clauzele abuzive din
contractele incheiate cu consumatorii, calatoriile cu pret forfetar, dreptul de proprietate
multipla asupra bunurilor imobiliare cu divizarea duratei de folosinta si contractele
incheiate inafara unitatilor comerciale impun noi obligatii ale producatorilor,
importatorilor si vanzatorilor.Toate fac parte din responsabilitatile ce definesc mediul legal
in care firmele trebuie sa-si desfasoare activitatea pe piata.
In domeniul falsei publicitati,de exemplu, Directiva 84/450/CEE din 10.09.1984
obliga statele membre sa se asigure ca exista mijloacele adecvate si eficiente pentru
controlul publicitatii inselatoare, atat in interesul consumatorilor cat si al concurentilor, in
general al publicului.
Edificator pentru optiunile Uniunii Europene privind protectia consumatorilor
ramane Carta Alba privind pregatirea tarilor asociate din centrul si estul Europei pentru
integrarea in piata interna a Uniunii Europene care, precizand conditiile minime absolut
necesare in materie legislativa ce trebuie insusite de fiecare tara in parte pentru a asigura
functionarea pietei interne, scoate in evidenta obiectivele si masurile ce trebuie intreprinse
in vederea asigurarii drepturilor si protectiei consumatorilor, ele referindu-se in principal
la:18
 protectia vietii, sanatatii si securitatii consumatorilor;
 protectia intereselor economice ale consumatorilor;
 formarea specialistilor in domeniul protectiei si educarii consumatorilor;
 accesul consumatorilor la justitie;
16
17
18
14
 crearea si dezvoltarea de asociatii ale consumatorilor si sprijinirea activitatii
acestora;
 perfectionarea cadrului legislativ si institutional;
 elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.
1.3. Realizari ale Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor19
Rolul si mai ales realizarile Comunitatii Europene in apararea drepturilor si

asigurarea protectiei consumatorilor se pot structura in trei principale domenii:
1. Introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu caracter
obligatoriu, atat pentru fiecare stat membru, dar si pentru celelalte state europene, in
conditiile in care acestea din urma ar dori sa se integreze in Piata Europeana Unica,
principii ce se constituie intr-un insemnat suport in stabilirea obiectivelor specifice
protectiei consumatorilor.
2. Crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru institutional adecvat protectiei
consumatorilor, a unor organisme cu atributiuni in acest important domeniu si, in felul
acesta, crearea premiselor ca in fiecare stat in parte sa functioneze organisme
guvernamentale sau neguvernamentale pentru protectia consumatorilor.
3. Continua preocupare pentru amortizarea legislatiei si a cadrului institutional in
domeniul protectiei consumatorilor, preocupare ce se regaseste atat in activitatea de
ansamblu a organismelor Uniunii europene cat si a fiecare tari in parte.
19
15
CAPITOLUL 2. PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI OBIECTIVELE
PROGRAMELOR DE PROTECŢIA CONUMATORILOR
Politica socială pe care trebuie să o promoveze o societate democratică şi o

componentă de bază a programelor de protecţie socială, protecţia consumatorilor
reprezintă un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinate a
asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor.20
2.1. Conceptul de protecţie21
În cadrul politicilor de protecţie socială promovată de orice stat, politica privind

consumatorul trebuie să fie considerată o componentă de sine stătătoare, cu obiective,
priorităţi şi instrumente proprii, bine integrată celorlalte politici ale statului.
Pe măsură ce o ţară sau alta se dezvoltă, cunoscând o anumită stare de prosperitate,
rolul consumatorului devine mai complex şi un număr din ce în ce mai mare de organizaţii,
publice sau particulare, sunt afectate de comportamentul acestuia. Trebuie recunoscut
faptul că, luând în considerare interesele şi nevoile respectivilor consumatori, aceştia sunt
confruntaţi cu o serie de dezechilibre în raporturile de piaţă, dezechilibre ce-i afectează sub
multiple aspecte. O asemenea stare de fapt, impune anumite intervenţii sociale, menite să
ofere cadrul stării de echilibru, bazat pe respectarea unor clauze convenite şi asigurarea
accesului tuturor la produse care să nu prezinte nici un risc şi pe promovarea corectă,
echitabilă şi susţinută a dezvoltării economiei sociale. Totalitatea complexului de
intervenţii sociale, guvernamentale sau neguvernamentale, cu privire la problematica
respectivă, îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie a consumatorilor.
20
21
Pistol Gh., „Sisteme de protecţie a consumatorilor”, Note de curs, Academia de Studii Economice,
Bucureşti, 2008
16
Protecţia consumatorilor priveşte o serie importantă de aspecte, omul de rând, în
calitatea sa de consumatori, dar mai ales în calitatea sa de cumpărător, devenit agent de
piaţă, se confruntă cu o mulţime de probleme legate de structura produselor destinate să-i
asigure consumul, preţurile la care îşi procură diversle bunuri şi servicii, calitatea acestora,
sistemul de informare prin care să se asigure transparenţa pieţei.
Pentru asigurarea unei protecţii sociale şi pentru o reală protecţie a consumatorilor
este necesară o bună structurare a fenomenelor şi ariei problemelor generate de fiecare
dintre acestea, selectarea problemelor şi detalierea lor, precum şi conturarea unor obiective
specifice fiecărei zone şi perioadei surprinse în programele de protecţie. Aceasta face ca
protecţia consumatorilor să îmbrace atât forma unei mişcări generale care să militeze
pentru respectarea intereselor consumatorilor, cât şi forma unor acţiuni speciale cu
programe şi obiective bine determinate în timp şi spaţiu.
2.2 Structura câmpului de acţiune al protecţiei consumatorilor 22
Pornind de la cele subliniate mai sus, putem aprecia ca probleme importante, de

mare actualitate, ce pot forma obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor iniţiate
de organele guvernamentale sau de o serie de organizaţii nonguvernamentale, următoarele:
îmbunătăţirea consumului populaţiei, realizarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor şi
serviciilor oferite consumatorilor prin intermediul pieţei, asigurarea unui sistem de preţuri
în concordanţă cu nivelul veniturilor, organizarea unui sistem de informare util pentru
consumatori, care să asigure transparenţa pieţei, apărarea împotriva unei politic agresive de
marketing promovată de agenţii economici ofertanţi, prezenţi în cadrul pieţei.
A. Prezenţa în cadrul programelor de protecţie a consumatorilor a unui obiectiv
care se referă la îmbunătăţirea consumului populaţiei, apare ca un aspect specific societăţii
româneşti în actuala etapă a dezvoltării sale şi trecerii spre o economiei e piaţă.
Dată fiind natura problematică a consumului şi în special a posibilităţilor de
gestiune a acestuia, de subliniat că înscrierea unui asemnea obiectiv în programele de
protecţie a consumatorilor se referă la responsabilitatea statului, care trebuie să asigure
prin politica sa socială, condiţiile de realizare, atât pentru o creştere constantă a volumului
22
17
fizic, cât şi pentru o îmbunătăţire structurală a acestuia. Un asemenea obiectiv ar putea fi
realizat în două etape:
 O primă etapă , care să aibă în vedere asigurarea unui nivel minim de trai
pentru categoriile dezavantajate, a căror putere de cumpărare este limitată de nivelul
veniturilor şi deteriorarea raporturilor de preţ între bunurile de consum;
 A doua etapă, preocupările să se axeze pe atingerea unor structuri de consum
corespunzătoare legităţilor obiective, ale dezvoltării fenomenului respectiv.
Realizarea unei îmbunătăţiri treptate a consumului populaţiei, ca obiectiv de fond
al protecţiei consumatorilor presupune:23
 Asigurarea echilibrului fondului de mărfuri cu puterea de cumpărare a
populaţiei;
 Orientarea agenţilor economici, prin facilităţi economice şi o politică fiscală
adecvată, spre elaborarea şi realizarea unor programe de producţie privind bunurile de
consum;
 Importarea unor bunuri de consum, care să intervină în cadrul mecanismului de
reglare a echilibrului între nevoi şi resurse, pentru asigurarea ofertei necesare în cadrul
pieţei;
 Realizarea producţiei bunurilor de consum în consens cu microcererea
consumatorilor.
Printre priorităţile viitoare ale programelor de protecţie a consumatorilor, merită
menţionate:
 Investigarea complexului de nevoi în condiţiile unui mod de viaţă evolutiv, cu
stiluri diverse şi variate;
 Operaţionalizarea informaţiei oferite de cercetările respective în vederea
asigurării concordanţei dintre structura analitică a nevoii sociale şi structura producţiei;
 Urmărirea şi încorporarea dinamică a progresului tehnico-ştiinţific şi social în
programele de modernizre a consumului.
B. Un alt domeniu care să facă parte din programele de protecţie a consumatorilor,
îl constituie asigurarea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite spre vânzare în cadrul pieţei.
23
Patriche D., „Protecţia consumatorilor”, revista Tribuna Economică nr. 33/2009
18
Programele de protecţie a consumatorilor 24au menirea de a promova o revigorare a
preocupărilor pentru calitate. O asemenea preocupare este necesar să fie generalizată sub
toate aspectele sale şi să implice absolut toţi agenţii economici în circuitul produselor.
Scopul calităţii şi al competitivităţii produselor oferite pieţei, trebuie asigurat prin:
valorificarea resurselor de care dispune economia şi continuă cu un pachet de exigenţe
bine conturate, legiferate şi aplicate faţă de produsele ce provin din import, totul fiind axat
pe respectul consumatorului, cunoscându-se faptul că obiectul unei economii competitive
este satisfacerea consumatorului.
Statul va trebuie astfel să renunţe la actuala sa calitate de patron al tuturor
întreprinderilor din ţară şi din principal producător pentru majoritatea produselor, trecând
la antrenarea agenţilor economici într-un astfel de proces. Fără aceste probleme, statul nu
va trebuie să se mai ocupe de cât şi de ce trebuie să producă, principala sa probleme
devenind însănătoşirea pieţei, starea pieţeie, pentru ca în cadrul ei să nu mai producă
practici neconcurenţiale, produsele care nu sunt conforme cu normele în vigoare nereuşind
să penetreze piaţa.25
Asemenea situaţii trebuie susţinute prin legislaţii corespunzătoare, prin crearea
unor instituţii de specialitate cu bază proprie de analiză, încurajarea şi crearea unor
asociaţii ale consumatorilor, independente sau afiliate principalelor federaţii sindicale. Pe
lângă “renaşterea” ce se aşteaptă în domeniul calităţi şi în care este implicat statul, agenţii
economici respectivi mai trebuie să aibă în vedere şi un important aspect subiectiv, care se
referă la încrederea în produs şi în asigurările date de cel ce le oferă.
Câştigarea încrederii ridică însă aspecte mai complexe ce ţin de prestigiul
producătorului, de corelaţia dintre mesajele publicitare şi calitatea reală a produselor, de
garanţiile asigurate de producători şi obligaţiile asumate de către aceştia în cazul apariţiei
unor defecţiuni sau neconcordanţe în procesul de utilizare, de responsabilităţile comerţului,
serviciile comerciale asigurate.26
Elementul cheie în acest domeniu îl poate constitui realizarea unui organism a
cărui neutralitate să fie garantată de către stat şi recunoscută de toţi cei interesaţi în
funcţionarea lui. Menirea unui astfel de organism ar fi de a veghea şi acţiona pentru
24
25
26
19
înlăturarea fraudei şi înşelătoriei în domeniul produselor şi serviciilor, depistarea şi
soluţionarea permanentă a nemulţumirilor beneficiarilor, indiferent unde se situează
aceştia în cadrul circuitului economic al produselor. Totodată ar putea urmări
comportamentul produselor în procesul de consum, sesizând şi înlăturând la timp orice
nocivitate sau disfuncţionalitate neremarcate cu ocazia testării produselor, asigurând
totodată desdăunarea consumatorilor în raport cu gradul de afectare a sănătăţii sau
personalităţii sale.
C. Domeniul cel mai controversat şi foarte mult discutat, îl constituie asigurarea
unui sistem de preţuri în concordanţă cu cerinţele pieţei şi calitatea produselor.
În ceea ce priveşte unele aspecte de fond, referitoare la regimul preţurilor şi
tarifelor, care interesează sub aspectul preocupărilor de protecţie socială, trebuie avut în
vedere că sistemul de preţuri reprezintă una dintre cele mai importante pârghii economico-
financiare ale perioadei de trecere la economia de piaţă, pârghie cu influenţe multiple
asupra ritmului de trecere, asupra stabilităţii monetare, precum şi a unor schimburi
eficiente cu străinătatea.27
Ţinând seama de faptul că penuria de marfă care caracterizează actuala perioadă
poate face ca nivelul de echilibru al preţurilor de piaţă să fie foarte ridicat şi să apară astfel
preţuri extrem de mari faţă de puterea de cumpărare a diferitelor categorii de populaţie, cu
influenţe negative accentuate asupra nivelului de trai al acestora, concomitent cu procesul
de liberalizare a preţurilor, se impune ca, în acest domeniu, protecţia socială să fie mult
mai puternică, mai viabilă. De aceea se apreciază că este necesar ca obiectivul protecţiei
sociale să îmbrace două aspecte: unul referitor la asigurarea unui cadru bine determinat
prin lege şi transparent pentru toate categoriile de populaţie şi altul , care să aibă în vedere
o serie de măsuri concrete, care să conducă efectiv la menţinerea unui nivel de trai decent
al populaţiei.
Primul aspect, cel care se referă la cadrul de formare şi evoluţie a preţurilor,
urmează a se concretiza într-o serie de măsuri, printre care menţionăm câteva: crearea unor
condiţii din partea statului, ca operaţiunea de formate şi evoluţie a preţurilor să aibă loc în
condiţiile unei autonomii depline a agenţilor economici, care să permită în funcţie de
condiţiile concrete, locale, revizuirea şi determinarea reală a consumurilor specifice,
stabilirea necesarului real de personal salarizat, productivitatea muncii necesară realizării
27
20
unei anumite rentabilităţii, remodelarea cheltuielilor de regie, etc.; acordarea unor facilităţi
agenţilor economici implicaţi în tranzacţii externe (importuri sau exporturi), care ar putea
avea influenţe pozitive asupra pieţei, prin contribuţii efective în jocul forţelor cererii şi
ofertei; crearea unui sistem flexibil şi dinamic, atât sub aspectul orientării sale în funcţie de
necesităţi, cât şi sub cel al timpului pentru compensarea urmărilor liberalizării preţurilor
asupra puterii de cumpărare a diferitelor categorii sociale, prin acordarea de compensaţii
băneşti, capabile să dimnueze efectele majorării preţurilor cu amănuntul, de la o perioadă
la alta; autorizarea participării unor autentici reprezentanţi ai consumatorilor la tratativele
purtate între agenţii economici cu privire la stabilirea diferitelor categorii de preţuri la
produsele cu o pondere deosebită în consumul populaţiei sau cele foarte importante în
bugetul de cheltuieli al acesteia. 28
Ce de al doilea aspect, poate avea un caracter temporar, el prezentând importanţă
doar în actuala etapă de liberalizare a preţurilor, ulterior putând lua diferite forme, în
programele de protecţie socială sau direct în cadrul celor privind protecţia consumatorilor.
29
Aici se are în vedere, alături de căile de protecţie sociale utilizate de către stat la
începutul procesului de liberalizare a preţurilor şi acordarea unor sume fixe compensatorii
pentru majorările de preţuri la o serie de produse alimentare de bază, produse industriale şi
servicii importante în consumul populaţiei, stabilirea bunurilor de consum şi serviciilor ale
căror preţuri vor servi drept bază pentru creşterea indexată a salariilor şi pensiilor şi, nu în
ultimul rând, necesitatea unor măsuri care să uşureze traiul cotidian al populaţiei. Este
vorba de o serie de măsuri legate de caracteristica actualei etape pe care o parcurge
economia românească, pentru că despre ea este vorba, şi care implică supravegherea din
partea statului, prin organele sale de protecţie socială, a fluxului bunurilor de consum de la
producător la consumator, pentru a împiedica stocarea periodică a unor mărfuri, de către
comerţ, în aşteptarea unor preţuri din ce în ce mai mari, asigurarea unei legislaţii de
urgenţă, care să ducă la împiedicarea practicilor necinstite din cadrul comerţului interior,
înlăturarea posibilităţilor de aprovizionare preferenţială prin intermediul unor sistem
special create sau metode înlesnite de diverse acte normative pentru anumite categorii de
populaţie.
În cadrul ambelor categorii de probleme este vorba, de fenomene a căror durată va
fi determinată de timpul de menţinere a producţiei la un nivel inferior cererii de consum şi
28
Carmen Balan (editor coordonator), Marketing. Aspecte conceptuale si operationale, Editura ASE, 2004
29
21
de ritmul de erodare a veniturilor şi acumulărilor unor agenţii economici şi mai ales ale
populaţiei.
Practica ţărilor avansate cu o economie de piaţă bazată pe mecanisme libere de
funcţionare, demonstrează însă că şi în cadrul unor asemenea economiii se manifestă
tendinţe de concurenţă neloială şi de supraevaluare a preţurilor, motiv pentru care statele
respective promovează legi restrictive. Experienţa Europei oferă exemplul câtorva
fenomene, în toate ţările cu economie de piaţă preţurile nu sunt atât de libere, ele fiind
supuse unui sistem de restricţii, ce decurg dintr-un cadru legal şi emanând de la
administraţia sau din specificul activităţii din fiecare sector în parte. Restricţiile respective
pot fi de natură juridică şi privesc interzicerea unor forme de vânzare, reglementarea altora
cu influenţe asupra nivelului de preţ, de natură economico-financiară ce implică disciplina
costurilor şi a preţurilor de aprovizionare, sau impuse de disciplina pieţei şi au în vedere
verificarea viabilităţii agentului economic de piaţă.30
Aceste restricţii diferă de la ţară la alta, de la o perioadă la alta, dar ele sunt folosite
pentru a asigura promovarea şi consolidarea în cadrul pieţei, a aşa numitului preţ normal.
Trebuie subliniat că mijloacele prin care se acţionează sunt legislaţia şi organizaţiile
instituţionale, ceea ce face ca în peisajul de ansamblu prin care se caracterizează libertatea
preţurilor în ţările europene să apară unele nuanţe specifice, nedistorsionante.
Liberalizarea preţurilor reprezintă o acţiune prin care se urmăreşte să se pună
ordine în economie pe bază de considerente economice 31 şi nu o conducere administrativă,
centralizată sau o dirijare abuzivă, preţurile reale stimulând producţia, fluxul internaţional
de produse reciproc avantajos şi economicitatera resurselor de materii prime, materiale şi
energie.
D. Organizarea unui sistem de informare util pentru consumatori şi apărarea
împotriva practicilor comerciale agresive, promovate de agenţii economic ofertanţi,
prezenţi în cadrul pieţei, constituie un alt domeniu complex în cadrul procesului de
protecţie a consumatorilor, care implică o multitudine de aspecte şi responsabilităţi, ce
revin atât în sarcina statului, cât şi în cea a fiecărui agent economic.
30
31
Bucureşti, 2008
22
Transparenţa pieţei, 32ca una din condiţiile de funcţionare, a mecanismului de piaţă,
implică o bună informare a consumatorului în calitatea sa de cumpărător potenţial. În
lumea contemporană a economiei de piaţă, informarea consumatorilor constituie unul din
obiectivele de bază ale programelor de protecţie socială. Aceasta deoarece o bună, utilă,
obiectivă şi oportună informare a consumatorului îi facilitează acestuia stabilirea
posibilităţilor de satisfacere a diverselor sale nevoi, a căilor de realizare a satisfacerii
respective, a produselor posibil a fi utilizate,a preţurilor la care pot fi achiziţionate
diversele bunuri sau servicii, a facilităţilor oferite de diferiţi agenţi economici prezenţi în
cadrul pieţei. În aceste condiţii, consumatoril trebuie informat, iar agenţii economic trebuie
determinaţi să-l informeze corect şi oportun. Experienţa acumulată în acest domeniu
permite o delimitare a complexului de informaţii destinate consumatorilui în patru mari
categorii de informaţii:33
 Informaţii asupra produselor prezente în cadrul pieţei, o categorie de elemnte
prin care se fac cunoscute consumatorilor natura produslui, preţul acestuia, originea sa,
provenienţa, data limită de consum, sistemul de ambalare şi date asupra naturii compoziţiei
ambalajului, sistemului de depozitare şi conservare;
 Informaţii asupra pieţei, referindu-se la sistemul de relaţii existent în cadrul
pieţei, intermediarii implicaţi, sistemele şi nivelurile de preţuri practicate, tipurile de
servicii asigurate, etc.;
 Informaţii referitoare la circuitele de distribuţie, informaţii care privesc modul
în care publicul poate efectiv, în cadrul pieţei, să se adreseze unităţilor care le asigură cel
mai bun raport calitate-preţ, se referă la structura circuitelor economice care privesc fluxul
fiecărei categorii de produse, reţeaua de distribuţie existentă, localizarea unităţilor, etc.;
 Informaţii asupra propriilor nevoi, o categorie de informaţii care au ca obiectiv
să lămurească publicul consumator în legătură cu modul ştiinţific de interpretare,
înţelegere şi satisfacere a propriilor nevoi alimentare, atât sub aspectul lor cantitativ, cât şi
calitativ.
În cadrul pieţei, informare consumatorilor se face prin intermediul publicităţii şi a
sitemului de etichetare. Publicitatea are menirea de a asigura cunoaşterea existenţei
diferitelor produse şi a sortimentelor acestora, axându-se îndeosebi pe comunicarea
32
33
Bucureşti, 2008
23
nouătăţilor, a diferitelor sisteme de ambalare, dozare şi condiţionare, precum şi a
sistemului de preţuri. Etichetarea este destinată a permite cunoaşterea mărcii, natura
produselor, gteutatea, preţul, data limită a consumului, etc. 34
De cele mai multe ori, publicitatea şi etichetarea au ca scop sporirea puternică a
vânzărilor şi drept urmate ele nu fac altceva decât să caute să inoculeze consumatorului, în
mod agresiv, preferinţele pentru produsul ce intersează firma ofertantă. Acest fapt duce la
informarea incompletă, imprecisă, lipsită de obiectivitate a consumatorului.
În ultima vreme, multe firme promovează, prin sistemul de etichetare, o informaţie
redată prin anumite coduri care ignoră cunoştinţele şi puterea de înţelegere a
consumatorului şi aceasta, atât cu privire la elementele ce ţin de tehnologia şi modul de
utilizare a produslui, cât şi în legătură cu datele de identificare a adresei producătorului.
Ţinând seama de aspectele cu privire la utilitatea informaţiei, în cadrul procesului
de cumpărare, amploarea, structura şi destinaţia acesteia, cât şi modul denaturat în care
această informaţie este folosită de către unele firme producătoare sau comerciale,
înscrierea unui obiectiv în programele de protecţie a consumatorilor, trebuie să aibă un
dublu rol:
 Să asigure căile de informare corectă a consumatorului asupra a ceea ce oferă
piaţa, asigurându-se transparenţa pieţei respective;
 Să asigure cadrul unei lupte deschise împotriva deformării informaţiei, folosirii
abuzive şi agresivităţii acesteia, precum şi împotriva complicării, codificării şi îngreunării
înţelegerii acesteia de către destinatarii mijloacelor informaţionale şi în final de către
beneficiarii produselor.
2.3 Apărarea drepturilor consumatorilor35
Într-o societate liberă fiecăre individ poate să-şi manifeste propria voinţă, el putând
fi liber cugetător şi întreprinzător, atât în ce priveşte organizarea activităţii sale lucrative,
cât şi cu privire la cumpărarea bunurilor pe care le poate plăti, potrivit unor priorităţi pe
care singur şi le stabileşte. Este rezultatul realei democraţii, ce caracterizează o economie
de piaţă, ca totul să se bazeze pe raporturi contractuale, negociabile şi nu pe relaţii de
constrângere sau dominare.
34
35
24
În aceste raporturi asupra cărora societate trebuie să vegheze prin măsurile sale de
protecţie socială se înscriu şi drepturile consumatorilor, ca elemente ale politicii de consum
promovate de respectiva societate. În ţările occidentale, aşa cum democtraţia asigură
drepturile alegătorilor, democraţia în economie înseamnă asigurarea drepturilor
cobsumatorilor, faăptul că, aceştia aleg dintre diferite mărfuri, şi se pot organiza în uniuni
de apărare, astfel încât împreună să-şi apere interesele; consumatorii au deasemenea
dreptul de a intenta procese furnizorilor de mărfuri şi servicii, care nu corespund cerinţelor
consumatorilor sau le provoacă acestora daune. După cum spune B.B. Kurtz, în lucrarea sa
“Le marketing, realité contemporaine”, conceptul de “drepturi ale consumatorilor”, a
apărut pentru prima oară în “Carta drepturilor consumatorilor” definită de către
preşedintele S.U.A., J.F.Kenedy, drept un mesaj adresat congresului american. Ca urmare
a evenimentelor din anul 1962, şi a asasinării preşedintelului american această cartă nu a
fost definitivată, dar aceasta stabileşte drepturile fundamentale ale consumatorilor.
Conform acestei carte drepturile consumatorilor sunt: dreptul la o alegere liberă, dreptul la
informaţie, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul la protecţie. Consiliul Europei a adoptat în
1973, “Carta pentru protecţia consumatorului”, care elaborează principiul unei politici
active de asistenţă, de reparare a daunelor şi prejudiciilor, informare, educare şi
reprezentare a consumatorilor.
În cele ce urmează se vor comenta principalele elemente ale cartei.36
 Cu privire la dreptul de a asigura o liberă alegere a fiecărui cumpărător
Carta drepturilor consumatorilor subliniază că primul drept este cel al liberei
alegeri faţă de produsele şi serviciile care îi convin cel mai mult faţă de nevoile sale.
Programele de consum trebuie să educe şi să informeze consumatorii într-o
manieră care să le crească responsabilitatea; să stimuleze menţinerea şi dezvoltarea acelor
pieţe care oferă un evantai interesant de bunuri şi servicii. În condiţiile în care libertatea
alegerii este limitată, guvernele trebuie să intervină prin organismele lor de control, în
scopul evitării abuzurilor puterii monopoliste.
 Cu privire la dreptul de informare37
Declaraţia privind drepturile consuamatorilor stipulează ideea potrivit căreia,
informaţie deţine rolul principal în realizarea tuturor celorlalte drepturi, deoarece numai
36
37
Bucureşti, 2008
25
prin intermediul informaţiei consumatorul va putea să-şi exercite dreptul de a alege liber,
să-şi revendice anumite drepturi sau să aprecieze când şi pentru ce situaţii are dreptul la
protecţiei socială.
Cu privire la dreptul de informare a consumatorilor, Guvernul României, prin
ordonanaţa sa nr.21/1992, se stipulează, următoarele:
“Consumatorii au dreptul de a fi informaţi, în mod complet corect şi precis, asupra
caracteristiclor esenţiale ale produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici,
astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu interesele
lor, între produsele şi serviciile oferite şi să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinaţiei
acestora, în deplină securitate. De asemenea informarea consumatorilor despre produsele
oferite se realizează, în mod obligatoriu,prin elemente de identificare şi caracterizare ale
acestora, care se înscriu la vedere, după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în
cartea tehnică, instrucţiunile de folosire sau altele asemenea, ce însoţesc produsul, în
funcţie de natura acestuia.”
Carta recunoaşte anumite controverse cu privire la subiectul reglementărilor
guvernamentale asupra naturii informaţiei ce trebuie să fie furnizată de către ofertanţi, fie
comercianţi, fie producători. Carta insistă asupra necesităţii asigurării unei infromaţii cât
mai bogate, o bună structurare şi prezentare a acesteia.
 Cu privire la dreptul de petiţie şi înţelegere din partea celor care îi creează
prejudicii
Prin această stipulare, Carta are în vedere asigurarea posibilităţii tuturor
consumatorilor de a-şi exprima nemulţumirile legitime asupra dificultăţilor cu care se
confruntă, atunci când îşi procură bunurile şi serviciile convenabile, dar şi asupra
condiţiilor de cumpărare a acestora.
Potrivit Cartei chiardacă o întreprindere are posibilitatea de a oferi un produs de
calitate, în locul şi momentul dorit de consumator, nu există garanţia că ea o va şi face. Dar
produsele nu corspund întotdeauna necesităţilor şi aspiraţiilor consumatorilor sau
producătorilor, fapt ce face ca unul dintre cei doi parteneri să fie determinat a le accepta în
producţie sau în consum, înregistrând unele insatisfacţii de ordin moral sau financiar.
Există situaţii în care chiar dacă prejudiciul adus dă dreptul consumatorului de a-şi
reclama apărarea şi de a cere dreptate, sistemele de rezolvare nu sunt întotdeauna
accesibile sau dacă accesibilitatea este asigurată, ele sunt mult prea scumpe chiar decât
valoarea produsului în cauză.
26
 Cu privire la dreptul la protecţie38
Din punctul de vedere al Cartei acest drept este considerat a fi fundamental. El
constă în a garanta consumatorului că un produs nu este nociv şi că utilizarea sa normală
nu comportă nici un risc. Astfel produsele de consum curent trebuie să fie cunoscute
fiecare în parte, de către consumatorul mediu, care poate să le folosească în mod
convenabil.
Cunoaşterea drepturilor consumatorilor,39 aşa cum au fost ele formulate în mesajul
adresat Congresului american, în anii ’60, a generat reorientări în politica socială şi în
legislaţia privind protecţia consumatorilor din multe ţări ale lumii.
Multitudinea aspectelor cu care se confruntă consumatorul într-o economie de piaţă
şi complexitatea problemelor cu care acesta se adresează spre rezolvare organelor puterii
de stat, implică preocupări deosebite din partea societăţii, materializându-se în programe
eşalonate, corespunzător atât capacităţilor de acoperire din fiecare moment, cât şi activităţii
pe care o reclamă soluţionarea fiecăriea dintre probleme.
Toate măsurile avute în vedere trebuie să fie axate pe ansamblul intereselor
consumatorilor în procesul politic şi numai după aceea pe tratarea unor cazuri particulare
ale unor grupuri de cumpărători, generate de anumite stări conflictuale între diferite
întreprinderi producătoare sau firme comerciale şi consumatorii produselor oferite de
respectivele unităţi.
Responsabilităţiile asigurării protecţiei consumatorilor revin organelor puterii de
stat, dar în această complexă zonă de probleme sunt atrase şi implicate şi o serie de
organizaţii sociale, cum ar fi sindicatele care trebuie să supravegheze la respectarea
drepturilor mebrilor săi, în calitate de consumatori şi organizaţiile şi asociaţiile
consumatorilor. 40
Legislaţia existentă în ţara noastră cu privire la protecţia consumatorilor are la bază
principiile directoare ale Cartei, ceea ce a determinat angajarea statului în protejarea
maselor largi de consumatori. Astfel, prin OG 21/1992, aprobată prin Legea 11/1994 a fost
stabilit un ansamblu de reglementări şi strucutri instituţionale ale căror scopuri sunt
apărarea şi promovarea celor 6 principii directoare ale dreptului consumatorilor:
38
39
Bucureşti, 2008
40
27
 Dreptul de a fi protejat ca persoană fizică împotriva oricărui produs, proces de
producţie sau servicu care ar putea să-i ameninţe viaţa sau sănătatea. În acest context
producătorii trebuie să fabrcie numai produse demne de încredere pentru orice utilizare
prevăzută sau orice altă utilizare normală, iar cei responsabili pentru bunurile aduse pe
piaţă-furnizori, importatori, detailişti-trebuie să se asigure că, atunci când sunt în grija lor,
aceste produse nu sunt modificate şi nu devin, prin manipulări sau depozitări incorecte,
periculoase.
 Dreptul la informaţie, astfel ca decizia pe care o adoptă un consumator,
opţiunea sa în favoarea unor produse sau servicii să se bazeze pe informaţii certe, având
totodată siguranţa că informaţiile ce i se pun la dispoziţie prin marcare-etichetare, ajişaj
sunt corecte sau că nu i se impun caluze contractuale care ar putea favoriza folosirea unor
practici abuzive de natură a-i afecta interesele legitime.
 Dreptul de a alege, dintr-o varietate de produse şi servicii în condiţiile unor
preţuri competitive, cu garantarea calităţii. Consumatorii să aibă posibilitatea de a obţine
un beneficiu optim din resursele lor economice astfel încât, la nivelul resurselor lor
băneşti, să-şi poată procura produse la un anume nivel de calitate şi cu posibilităţi de
alegere într-o reţea comercială în care nu sunt admise practici comerciale incorecte. Şi, mai
ales, consumatorul să fie ferit de falsificări ale produselor sau alte practici abuzive care ar
putea să le afecteze drepturile şi interesele economice. În acest context producătorul are
obligaţia să asigure consumatorilor bunuri corespunzătoare unor nevoi rezonabile şi fireşti
privind durabilitatea, utilitatea şi fiabilitatea lor şi care corespund scopului destinat, iar
vânzătorul să urmărească dacă acestea sunt îndeplinite.41
 Dreptul consumatorului de a fi educat, astfel ca alegerea şi achiziţionarea
bunurilor sau utilizarea serviciilor existente pe piaţă să fie făcută într-un mod avizat,
consumatorii fiin conştienţi de drepturile pe care le au şi de modalităţile practice pentru
revendicarea acestora. Efectul acţiunii de informare-educare a consumatorilor este ce ami
economică şi eficientă de protejare-autoprotejare.
 Dreptul la despăgubire, astfel încât consumatorul să poată beneficia de
recuperarea pagubelor de securitate ale produselor. Agenţii economici răspund pentru orice
deficienţă privind calitatea produselor livrate sau serviciilor prestate având obligaţia
asigurării operaţiunilor necesare repunerii în funcţiune, înlocuirii produselor ori remedierii
41
Bucureşti, 2008
28
serviciilor reclamate în cadrul termenului de garanţie sau valabilitate, inclusiv pentru
viciile ascunse constatate pe durata medie de utilizare care nu permit folosirea de către
consumator a scopului pentru acesta a fost achiziţionat sau care pot afecta viaţa, sănătatea
sau securitatea consumatorului.
 Dreptul, precum şi libertatea consumatorului de a se organiza ca persoane fizice
în grupări sau organizaţii reprezentative pentru a şi expune opţiunile, a înainta propuneri
pentru perfecţionarea şi completarea cadrului juridic pentru protecţia consumatorilor, prin
iniţiative legislative, a deveni partener de dialog cu organizaţiile guvernamentale, în esenţă
pentru a-şi apăra drepturile şi interesele legitime.
Această prezentare detaliată a drepturilor consumatorilor42 pe de o parte, ca şi a
obligaţiilor agenţilor economici pe de altă parte a fost necesară având în vedere că
economia românească trece printr-o perioadă de tranziţie când consumatorul, ca beneficiar
exclusiv al ofertei de bunuri şi servicii, nu deţine încă locul central în cadrul mecanismului
pieţei libere, iar caracteristicileeconomiei de piaţă (totala autonomie a producătorilor,
concurenţa acerbă, cantităţi impresionante de produse, etc.) nu sunt realizate pe deplin.43
42
43
29
CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ . STRATEGIA UE PENTRU
POLITICA DE PROTECŢIE A CONSUMATORILOR 2007-2013
Cei 493 milioane de consumatori din UE se află în centrul celor trei provocări
principale cu care se confruntă UE: creştere, locuri de muncă şi necesitatea reînnoirii
legăturilor cu cetăţenii. Ei sunt forţa vie a economiei, consumul lor reprezentând 58% din
PIB-ul UE.
Încrederea consumatorilor, informarea acestora şi acordarea de puteri sporite
constituie motorul schimbării economice, deoarece alegerile consumatorilor stimulează
inovarea şi eficienţa. Totodată, în calitatea acestora de consumatori, UE poate influenţa în
modul cel mai direct viaţa cotidiană a cetăţenilor şi demonstra beneficiile Uniunii
Europene.
Pentru a face faţă acestor provocări, consumatorii trebuie să dobândească acele
competenţe şi instrumente necesare pentru a-şi îndeplini rolul în economia modernă;
pieţele trebuie să-şi respecte angajamentele faţă de consumatori, iar aceştia trebuie să fie
protejaţi în mod eficient împotriva riscurilor şi ameninţărilor pe care nu le pot preveni ca
persoane particulare.
Piaţa internă a jucat un rol central în scopul de a face faţă provocărilor economice
ale Europei şi asigurarea unor avantaje palpabile cetăţenilor Uniunii Europene. Dar locul
consumatorilor pe piaţa internă şi, în special pe pieţele cu amănuntul, trebuie consolidat în
continuare.
Noul context economic, social, politic şi în materie de protecţia mediului necesită o
schimbare a politicii UE, orientată acum pe consumatori.
Politica de protecţie a consumatorilor se găseşte din ce în ce mai mult în centrul
principalelor provocări cu care se confruntă cetăţenii şi economia Uniunii Europene .
Complexitatea pieţelor cu amănuntul creşte rolul consumatorilor. Datorită acestui
lucru, consumatorii au acum puteri mai mari în ceea ce priveşte administrarea propriilor
afaceri. În timp de mulţi dintre ei pot obţine avantaje, cei mai vulnerabili sunt mai slab
dotaţi iar creşterea nivelului de consum al copiilor şi îmbătrânirea populaţiei duc la
creşterea numărului de clienţi mai vulnerabili. Cu toate acestea, nevoia de încredere din
partea consumatorilor, care să stimuleze economia, nu a fost niciodată atât de mare.
30
Pe de altă parte, produsele şi serviciile vor fi din ce mai mult interconectate iar
revoluţia tehnologică adusă de internet şi digitalizare va lua amploare şi mai mult,
accelerând globalizarea şi creşterea consumului de produse importate în UE. Comercianţii
vor vinde din ce în ce mai mult consumatorilor din UE, produse provenite de oriunde din
lume, graţie comerţului electronic. Astfel, siguranţa şi protecţia consumatorului este tot
mai greu de asigurat iar nevoia de a se asigura o supraveghere eficientă a pieţei va pune
dificultăti organismelor de certificare.
UE va şti dacă şi-a îndeplinit misiunea în măsura în care până în anul 2013 poate
demonstra în mod credibil tuturor cetăţenilor UE că pot face cumpărături oriunde în UE,
de la magazinul de la colţul străzii sau pe internet, având certitudinea că sunt protejaţi în
mod eficient, fie împotriva produselor periculoase, fie împotriva comercianţilor necinstiţi;
de asemenea, va trebui să poată demonstra tuturor comercianţilor cu amănuntul, dar în
special IMM-urilor, că pot vinde oriunde urmând un set unic de reguli simple.
În aprilie 2005, Comisia a adoptat o strategie comună în materie de sănătate şi
protecţia consumatorilor pentru perioada 2007-20133. Pentru a răspunde cererii
instituţiilor interesate, Consiliul şi Parlamentul European, această strategie consolidează şi
mai mult strategia pentru politica de protecţie a consumatorilor. O analiză a principalelor
rezultate ale Strategiei pentru politica de protecţie a consumatorilor 2002-2006, împreună
cu o evaluare a impactului, sunt prezentate în documentele de lucru ale serviciului
responsabil.
3.1. Rolul Politicii UE de protecţie a consumatorilor
Politica UE de protecţie a consumatorilor este esenţială pentru ca statele membre să

facă schimbărilor pietei UE şi nu numai.
Această politică abordează probleme pe care persoanele particulare nu au
mijloacele să le rezolve singure. Ea garantează securitatea produselor şi serviciilor, precum
şi corectitudinea şi transparenţa pieţelor, astfel încât consumatorii să poată alege în
cunoştinţă de cauză, iar comercianţii necinstiţi să fie excluşi.
Prin această politică se urmăreşte asigurarea mijloacelor necesare consumatorilor
pentru a face alegeri raţionale şi pentru a-şi asuma responsabilitatea promovării propriilor
interese.
31
Graţie încrederii consumatorilor în funcţionarea pieţei interne, UE poate deveni o
destinaţie fiabilă pentru comerţul electronic din restul lumii.
Rolul UE în gestionarea acestor schimbări va continua să crească, iar politica de
protecţie a consumatorilor este de asemenea esenţială pentru o funcţionare mai bună a
pieţei interne, mai ales în contextul extinderii pieţei în 2004 şi 2007, ce a adus cu sine noi
provocări specifice.
Dezvoltarea pieţelor deschise şi adoptarea normelor de protecţie a consumatorilor
fiind relativ recente în aceste state membre, drepturile şi obligaţiile prevăzute de politica
UE de protecţie a consumatorilor sunt mai puţin valorificate şi respectate în
comportamentul consumatorilor, al agenţiilor de control şi al întreprinderilor.
Pieţele cu amănuntul rămân puternic fragmentate de-a lungul frontierelor naţionale,
deşi pentru un număr din ce în ce mai mare de sectoare, cum ar fi spre exemplu transportul
aerian şi muzică, nu mai există obstacole tehnologice pentru o piaţa cu amănuntul
integrată.
Aşadar, există potenţial pentru consolidarea pieţelor cu amănuntul la nivelul UE.
Deschiderea pieţelor cu amănuntul transfrontaliere este factorul cheie pentru valorificarea
potenţialului pieţei interne cu amănuntul.
Pe măsură ce comerţul transfrontalier se dezvoltă ca o alternativă credibilă la
pieţele interne, consumatorii dispun de o paletă mai largă de alegere, iar pieţele naţionale
sunt supuse unei concurenţe mai mari.
„Efectul integrării” nu înseamnă că toţi sau aproape toţi consumatorii trebuie să-şi
facă cumpărăturile peste hotare. Experienţa Comisiei privind înlăturarea obstacolelor
pentru vânzările transfrontaliere de vehicule noi arată că este suficient ca achiziţiile
transfrontaliere să fie o alternativă credibilă pentru ca pe pieţele naţionale concurenţa să fie
mai acerbă.
Obstacolele pentru o veritabilă piaţă internă cu amănuntul sunt numeroase, iar ele
ţin atât de lipsa de încredere, cât şi de reglementare, considerându-se că politica naţională
de protecţie a consumatorilor nu poate rezolva de una singură aceste probleme.
Astfel la nivel UE, s-au luat deja măsuri împotriva celor mai importante probleme
prin Directiva privind practicile comerciale neloiale, regulamentul privind cooperarea în
domeniul protecţiei consumatorilor şi reţeaua de centre europene ale consumatorilor .
De asemenea, moneda euro a fost foarte utilă pentru consumatori ajutându-i pe
aceştia să compare preţurile între ţări.
32
Cu toate acestea, se consideră că mai rămân obstacole semnificative, mai ales în
domeniul contractelor şi căilor de recurs ale consumatorilor.
3.2.Obiective
Se preconizează ca în perioada 2007-2013, politica de protecţie a consumatorilor
va putea sprijini foarte mult UE să facă faţă dublei provocări reprezentate de creşterea
populaţiei, pe de o parte şi necesitatea reînnoirii legăturilor cu cetăţenii, pe de altă parte.
Comisia UE va avea trei obiective majore în această perioadă:
1. Să dea mai multă putere consumatorilor din UE. Consumatorii deţinând
controlul, pot obţine avantaje, iar concurenţa poate creşte în mod semnificativ.
Consumatorii responsabilizaţi au nevoie de alegeri veritabile, de informaţii exacte, de o
piaţă transparentă şi de încredere bazată pe o protecţie eficientă şi drepturi solide;
2. Să crească bunăstarea consumatorilor din UE din punct de vedere al preţurilor,
alegerilor, calităţii, diversităţii, accesibilităţii şi securităţii. Bunăstarea consumatorilor este
un pilon central al pieţelor performante.
3. Să protejeze consumatorii în mod eficient împotriva riscurilor şi a ameninţărilor
pe care aceştia nu le pot preveni ca persoane particulare. Un nivel ridicat de protecţie
împotriva acestor ameninţări este esenţial.rederea consumatorilor.
Astfel, obiectivul Comisiei este de a realiza până în 2013 o piaţă internă mai
integrată şi mai eficientă, în special în sectorul pieţei cu amănuntul. Consumatorii vor
beneficia în mod egal de un nivel ridicat de încredere în produse, agenţi comerciali,
tehnologii şi metode de vânzare pe pieţele cu amănuntul de pe teritoriul UE, bazat în mod
egal pe un nivel ridicat de protecţie. Pieţele consumatorilor vor fi competitive, deschise,
transparente şi echitabile. Produsele şi serviciile vor fi sigure. Consumatorii vor avea acces
la servicii esenţiale la preţuri rezonabile. În acelaşi timp, agenţii comerciali, în mod special
IMM-urile, vor putea să comercializeze şi să vândă pur şi simplu produse consumatorilor
pe intreg teritoriul UE.
1 În vederea realizării acestor trei obiective, Comisia işi propune:
(a) Să asigure un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor printr-un cadru legal şi
o cât mai simplu, prin îmbunătăţirea informaţiilor, a consultării şi a reprezentării
intereselor consumatorilor;
(b) Să asigure aplicarea eficientă a regulilor, în special prin cooperarea în domeniul
controlului aplicării legislaţiei, prin informare, educaţie şi căi de recurs.
33
Deşi resursele financiare aferente protecţiei consumatorilor sunt limitate, strategia
oferă o gamă de instrumente diferite pentru a sprijini priorităţile stabilite, în special cu
privire la controlul aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor, la informare şi la
educaţie.
3.3.Priorităţi
Obiectivele stabilite prin această strategie reflectă un nivel ridicat de adaptare la
obiectivele stabilite de UE privind protecţia consumatorilor.
Se consideră că în perioada 2007-2013 se va avea loc o schimbare a ritmului de
evoluţie faţă de trecut şi vor apare noi priorităţi de acţiune.
În mod special, politica UE de protecţie a consumatorilor va interacţiona mai
îndeaproape cu alte politici de la nivelul UE şi se va urmări cooperarea mult mai strânsă cu
statele membre, reflectând astfel interdependenţa ascendentă dintre politicile UE de
protecţie a consumatorilor şi, respectiv, politicile naţionale din domeniu.
Pentru a se atinge obiectivele stabilite mai sus, s-au stabilit următoarele domenii
prioritare:
1. O mai bună monitorizare a pieţelor consumatorilor şi a politicilor naţionale
de protecţie a consumatorilor
O mai bună legiferare şi necesitatea reînnoirii legăturilor cu cetăţenii, conturează
necesitatea unei mai mari dezvoltări a instrumentelor şi a indicatorilor de monitorizare în
scopul evaluării funcţionalităţii pieţei din perspectiva consumatorilor. Factorii de decizie
politică trebuie să dobândească o înţelegere mai aprofundată a comportamentului
consumatorilor pentru a propune măsuri de îmbunătăţire. Sunt necesare instrumente în
vederea monitorizării pieţelor din perspectiva indicatorilor fundamentali, precum
siguranţa, satisfacţia, preţurile şi plângerile, dar şi în vederea unei mai bune monitorizări a
integrării pe piaţa internă a comerţului cu amănuntul şi a eficienţei politicilor naţionale în
materie de protecţie a consumatorilor. Pentru a reflecta contribuţia semnificativă a politicii
naţionale de protecţie a consumatorilor la competitivitate, se propune ca politica privind
protecţia consumatorilor să fie recunoscută la punerea în aplicare a Strategiei de la
Lisabona la nivel UE şi la nivel naţional. Factorii de decizie politică şi autorităţile
responsabile de punerea în aplicare a politicii de concurenţă şi de protecţie a
consumatorilor la nivel UE şi la nivel naţional vor trebui să coopereze mai strâns pentru a-
şi putea îndeplini obiectivele comune de protejare a bunăstării consumatorilor.
34
2. O mai bună legiferare privind protecţia consumatorilor
Legile existente la nivel UE privind protecţia consumatorilor garantează protecţia
fundamentală a consumatorilor în toate statele membre. În multe state, aceste legi
reprezintă piatra de temelie a politicilor naţionale în materie de protecţie a consumatorilor.
Cu toate acestea, s-a constatat că, spre exemplu, contribuţia UE nu cunoaşte o
răspândire largă printre consumatori, deşi este o realitate în viaţa cotidiană a acestora.
Legile europene sunt de asemenea tot mai prost adaptate la revoluţia economică
digitală de pe piaţa bunurilor, a serviciilor şi a canalelor de distribuţie în comerţul cu
amănuntul.
Majoritatea dispoziţiilor comunitare privind protecţia consumatorilor în UE sunt
fondate pe principiul „armonizării minime”. Legislaţia recunoaşte explicit dreptul statelor
membre de a aplica reguli mai stricte impuse de pragul-limită stabilit de dreptul comunitar.
Această abordare a fost întru totul justificată pe vremea când drepturile
consumatorilor variau foarte mult de la un stat la altul şi când comerţul electronic nu exista
încă. Strategia precedentă prevedea o nouă abordare fondată pe principiul „armonizării
totale”. Aceasta înseamnă pur şi simplu că, în vederea consolidării pieţei interne şi a
protejării consumatorilor, legislaţia nu ar trebui, dat fiind domeniul său de aplicare, să lase
statelor membre libertatea de a adopta măsuri suplimentare la nivel naţional.
Cartea verde a Comisiei, recent publicată, propune trei opţiuni principale:
- armonizarea totală, posibil completată de la caz la caz printr-o clauză de
recunoaştere reciprocă cu privire la anumite aspecte care nu fac obiectul unei armonizări
totale;
- armonizarea minimă cu prevederea unei clauze de recunoaştere reciprocă;
- armonizarea minimă cu prevederea principiului referitor la ţara de origine.
În viitor, se preconizează că fiecare problemă de reglementare şi solicitare de
propuneri, să fie judecate în funcţie de propriile merite şi de ansamblul instrumentelor de
reglementare luate în considerare. Dacă propunerile legislative sunt identificate ca fiind
soluţia adecvată, Comisia va acorda probabil prioritate armonizării totale a regulilor
privind protecţia consumatorilor la un nivel ridicat care să corespundă acestei cerinţe.
De asemenea, Comisia îşi propune să realizeze o evaluare riguroasă a impactului
oricăror propuneri legislative şi va colabora îndeaproape cu părţile interesate pentru a
înţelege pe deplin impactul diferitelor opţiuni existente şi de a ajunge la un acord privind
35
calea ce trebuie adoptată, astfel încât politica de protecţie a consumatorilor să devină un
model pentru „o mai bună legiferare”.
3. Sporirea metodelor de aplicare a legislaţiei şi a căilor de recurs

Strategia anterioară a pus puternic accentul pe controlul aplicării legislaţiei, iar
acest accent va fi menţinut în continuare.
Punerea în aplicare a dreptului consumatorilor necesită intervenţia mai multor
părţi: consumatorii; agenţii comerciali, mass-media, ONGurile, organismele de
autoreglementare şi autorităţile publice.
Se prevede că acţiunea se va concentra pe continuarea proiectelor deja iniţiate,
eliminarea deficienţelor şi asigurarea unei bune coordonări şi coerenţe.
De asemenea, Comisia îşi propune să verifice eficacitatea sistemelor naţionale
privind controlul legislaţiei prin intermediul sondajelor şi al altor instrumente.
4. Consumatori mai bine informaţi şi educaţi
Comisia va încuraja programe de informare şi educaţie la nivel comunitar, care să
contribuie cu o valoare adăugată semnificativă la eforturile naţionale, regionale şi locale de
a informa şi educa consumatorii, printr-o cooperare strânsă cu statele membre.
5. Poziţionarea consumatorilor în centrul altor politici şi reglementări ale UE
Consumatorii sunt direct vizaţi de multe politici ale UE, cum sunt cele referitoare
la piaţa internă, la întreprinderi, la servicii financiare, transport, concurenţă, energie şi
comerţ.
S-au înregistrat progrese în procesul de integrare a intereselor consumatorilor, în
reglementările UE, în special în ceea ce priveşte siguranţa produselor, transportul,
telecomunicaţiile, energia şi concurenţa.
Obiectivul pentru viitor, propus de Comisie este de a dezvolta noi reglementări pe
baza acestor realizări pentru a permite o mai bună sistematizare a integrării intereselor
consumatorilor.
Trebuie abordate două teme mari. În primul rând, în timp ce liberalizarea
principalelor servicii va aduce avantaje considerabile pentru majoritatea consumatorilor,
trebuie menţinute clauzele de salvgardare pentru cei, puţini la număr, în cazul cărora nu
funcţionează mecanismele pieţei. Un acces universal la principalele servicii la un preţ
accesibil este indispensabil atât pentru o economie modernă şi flexibilă, cât şi pentru
36
integrarea socială. Se consideră că a arăta că nici un consumator nu este uitat va contribui
la menţinerea sprijinului politic în favoarea liberalizării.
În al doilea rând, măsurile de liberalizare la nivelul UE trebuie să se concentreze cu
precădere asupra monitorizării principalelor pieţe de consum pentru a garanta rezultate
pozitive pentru consumatori.
În sfârşit, se consideră că principalele servicii trebuie să ofere, de asemenea,
garanţii mai mari în ceea ce priveşte transparenţa pieţelor, precum si mecanisme mai bune
în materie de reclamaţii şi de căi de atac.
În funcţie de priorităţi, s-au stabilit acţiunile ce trebuiesc intreprinse pentru
aplicarea politicii de protecţie a consumatorilor:
O serie de noi instrumente sunt necesare pentru punerea în funcţiune a unei
monitorizări a pieţei interne axate asupra consumatorilor.
Se precizează că se vor elabora indicatori şi statistici în următoarele domenii:
nivelul vânzărilor transfrontaliere către consumatorul final; convergenţa / divergenţa
preţurilor, respectarea legislaţiei, încrederea, reclamaţiile consumatorilor, preţurile,
accesibilitatea şi satisfacţia.
De asemenea, se va lucra asupra unei mai bune cunoaşteri a comportamentului
consumatorilor, în special de a înţelege cât de raţionali sunt consumatorii în practică şi
cum îi afectează noile tehnologii şi practici comerciale.
În plus, se va pune în practică o monitorizare mai sistematică a politicilor
naţionale de protecţie a consumatorilor, bazată pe indicatori de referinţă. În toate
domeniile politicilor comunitare, Comisia va căuta să dezvolte cercetarea axată pe
consumatori, statisticile şi colectarea datelor, acordând o atenţie specială politicii
comunitare în materie de statistici şi cercetare, acolo unde există o lipsă acută de activităţi
de cercetare şi statistici axate pe consumatori şi pe cerere.
În privinţa legiferării mai bune privind protecţia consumatorilor, strategia prevede
o modernizare a normelor comunitare privind consumatorii, o simplificare şi ameliorare a
cadrului normativ atât pentru întreprinderi, cât şi pentru consumatori. Primele concluzii
ale Comisiei şi opţiunile posibile sunt expuse în Cartea verde privind revizuirea acquis-
ului în domeniul protecţiei consumatorilor, adoptată la 8 februarie 2007.
Până în prezent, Comisia a identificat o serie de probleme legate de produsele de
turism, care trebuie rezolvate urgent; şi s-a înaintat o propunere de modificare a directivei
privind utilizarea pe durată limitată a bunurilor imobile.
37
De asemenea vor continua acţiunile pentru a se asigura adoptarea propunerii pentru
o nouă directivă privind creditele de consum, Comisia urmând să prezinte un raport
privind Directiva 2002/65/CE privind comercializarea la distanţă a serviciilor financiare de
consum.
S-a prevăzut, de asemenea, şi un raport referitor la aplicarea directivei privind
siguranţa generală a produselor care să reglementeze: ameliorarea trasabilităţii produselor;
funcţionarea supravegherii pieţei; activităţile de standardizare; şi măsurile de interdicţie
comunitară.
„Noua abordare” a reglementărilor în domeniul siguranţei produselor au
consolidat semnificativ importanţa standardelor ca instrument legislativ.
Prin urmare, se consideră că susţinerea durabilă a Asociaţiei europene pentru
coordonarea reprezentării consumatorilor în standardizare (ANEC) este esenţială pentru
asigurarea participării consumatorilor în procesul de standardizare. De asemenea, Comisia
face eforturi pentru a garanta că interesul consumatorilor este reprezentat în standardizarea
internaţională.
Intrucât, organizaţiile europene de consumatori trebuie să aibă posibilitatea şi
capacitatea de a contribui la iniţiativele europene care îi vizează pe consumatori, Comisia
va continua să cofinanţeze funcţionarea organizaţiilor europene de consumatori.
Grupul consultativ european al consumatorilor (GCEC) va continua să fie, pentru
Comisie, principalul forum de consultare a organizaţiilor de consumatori naţionale şi
europene, creând totodată grupuri de utilizatori şi de discuţii specializate, cum sunt grupul
de utilizatori FIN-USE şi subgrupurile GCEC consacrate finanţelor şi concurenţei.
Mişcarea consumatorilor diferă semnificativ în statele UE, atât în ceea ce priveşte
amploarea, cât şi structura şi capacitatea lor.
Prin urmare, Comisia va continua să sprijine organizaţiile naţionale de
consumatori, în speciale cele din noile state membre, asigurându-le formare în principalele
domenii de competenţă (management, lobbying sau legislaţia privind consumatorii), dar şi
în subiecte mai specializate. Aceste sesiuni de formare vor continua să se organizeze pe o
bază multilaterală. O mişcare de consumatori puternică la nivel naţional este esenţială atât
pentru o mişcare puternică europeană, cât şi pentru buna funcţionare a pieţelor naţionale.
În cadrul monitorizării politicilor naţionale de protecţie a consumatorilor, Comisia îsi
propune să acorde o atenţie specială politicilor naţionale care vizează mişcarea
consumatorilor, în special în noile state membre unde aceasta este cea mai slabă.
38
Pentru ameliorarea controlului aplicării şi a căilor de recurs, Comisia va continua
să lucreze împreună cu statele membre pentru a transpune în mod uniform Directiva
privind practicile comerciale neloiale.
Cooperarea între autorităţile publice responsabile de aplicarea normelor privind
protecţia consumatorilor şi siguranţa produselor este esenţială pentru funcţionarea pieţei
interne. Comisia asigură că va continua dezvoltarea sistemului de supraveghere a pieţei şi
a sistemului de avertizare rapidă („RAPEX”), având în vedere creşterea numărului de
cazuri notificate (67 de notificări în 2003, 701 în 2005).
Se va continua dezvoltarea instrumentelor care să permită agenţilor economici să
notifice produsele periculoase.
Comisia va continua să promoveze Reţeaua europeană pentru siguranţa produselor
şi să cofinanţeze acţiuni comune între autorităţile de control al aplicării pentru a identifica
cele mai bune practici în sistemul existent de supraveghere a pieţei.
Dacă se doreşte încrederea consumatorilor astfel încât aceştia să efectueze achiziţii
în afara frontierelor propriului stat membru şi să beneficieze astfel de avantajele pieţei
interne, acestora, trebuie să li se acorde garanţii astfel încât, în cazul în care apar probleme,
să aibă la dispoziţie căi de recurs eficace. Litigiile consumatorilor necesită mecanisme
adaptate, care să nu presupună costuri şi întârzieri disproporţionate în raport cu valoarea în
cauză.
Comisia va consolida monitorizarea şi încurajarea utilizării recomandărilor
existente, care stabilesc o serie de garanţii minime pentru dispozitivul Soluţionării
Alternative a Litigiilor (SAL).
Directiva privind acţiunile în încetare a stabilit o procedură comună, prin care să
se permită organismelor consumatorilor să pună capăt practicilor ilegale care prejudiciază
interesul colectiv al consumatorilor, oriunde pe teritoriul UE. În acest sens se va lua în
considerare posibilitatea de a interveni în ceea ce priveşte mecanismele de recurs colectiv
pentru consumatori, atât în cazul încălcării normelor de protecţie a consumatorilor, cât şi în
cazul încălcării normelor antitrust, în conformitate cu Cartea verde din anul 2005 privind
acţiunile private care cauzează prejudicii.
Reţeaua Centrelor Europene pentru Consumatori (ECC-Net) urmăreşte să
consolideze încrederea consumatorului, furnizând cetăţenilor informaţii privind drepturile
acestora în calitate de consumatori şi facilitând accesul la căile de recurs, în cazuri de
controverse transfrontaliere. De aceea, Comisia va continua cofinanţarea şi administrarea
39
acestei reţele, împreună cu statele membre şi va institui centre ale acesteia în fiecare stat
membru.
Se va duce la bun sfârşit ciclul campaniilor de informare în noile state membre,
destinate să sensibilizeze opinia publică asupra drepturilor consumatorilor şi a rolului
ONG-urilor .
Comisia îşi propune să multiplice numărul de exemplare ale Agendei şcolare
europene şi va include alte teme de interes pentru tineri, în special aceea a consumului
durabil. De asemenea va încuraja dezvoltarea unor noi module de formare pentru adulţi şi
le va actualiza pe cele existente, astfel încât să trateze chestiunile fundamentale privind
protecţia consumatorilor, favorizând în acest fel dezvoltarea de cursuri de formare privind
chestiuni legate de protecţia consumatorilor, de nivel postuniversitar.
Comisia consideră că având consumatori informaţi şi care dispun de drepturi
aceştia pot recurge mai uşor la schimbări în modul propriu de viaţă şi în modul de consum,
contribuind astfel la ameliorarea stării de sănătate, la un mod de viaţă mai durabil, precum
şi la o economie cu emisii scăzute de carbon.
Consumatorii joacă un rol esenţial în aspectele privind provocările ecologice,
precum schimbările climatice, poluarea apei şi a aerului, amenajările teritoriului şi
producerea deşeurilor. Protecţia mediului şi lupta împotriva schimbărilor climatice
necesită o mai bună informare în anumite domenii, precum cel energetic şi cel al
transporturilor, în care acţiunile consumatorilor pot avea consecinţe concrete.
În urma reexaminării pieţei unice s-a pus în evidenţă necesitatea luării de măsuri
privind protecţia consumatorului în sectorul serviciilor financiare cu amănuntul. Ancheta
sectorială a Comisiei 23 a indicat, de asemenea, că piaţa serviciilor bancare cu amănuntul
este în continuare fragmentată şi că obstacolele în calea concurenţei persistă.
În acest sens,Comisia va adopta o Carte verde privind serviciile financiare cu
amănuntul şi o Carte albă privind creditele ipotecare.
În acest fel se vor analiza obstacolele pe care le întâlnesc consumatorii la
deschiderea, închiderea unui cont bancar sau la trecerea de la un cont bancar la altul şi va
aborda chestiuni privind concurenţa în sectorul serviciilor bancare cu amănuntul. Rezultă
că obiectivul Comisiei este garantarea faptului că politica serviciilor de interes general
(SIG), se armonizează cu măsuri adecvate privind protecţia consumatorilor, asigurându-se,
acolo unde este necesar, protecţia serviciilor universale la nivel comunitar şi naţional.
40
Comisia urmăreşte să extindă drepturile pasagerilor din sectorul aviaţiei la alte
mijloace de transport, îndeosebi la pasagerii cu mobilitate redusă. De asemenea, aceasta va
adopta o cartă a consumatorilor în sectorul energetic.
Comisia îşi propune, o mai bună coordonare a preocupărilor şi dezvoltare a
priorităţilor diferitelor politici referitoare la protecţia consumatorilor în afara sectorului
alimentar (de exemplu, consumatori, sănătate, întreprinderi şi industrie, mediu,
transporturi) şi la securitate (de exemplu, transportul aerian).
Comisia continua să asigure şi să garanteze participarea consumatorilor la toate
grupurile de lucru pertinente.
De asemenea, Comisia analizează moduri de implicare mai activă a celor interesaţi
de politica de protecţie a consumatorilor în consultări organizate în alte domenii politice
ale UE cu efect semnificativ asupra consumatorilor. Fiecare serviciu al Comisiei a cărui
acţiune are un interes semnificativ pentru consumatori numeşte un consilier responsabil
de relaţiile cu consumatorii, după modelul Direcţiei Generale pentru Concurenţă, în
scopul întreţinerii legăturii cu cei interesaţi de protecţia consumatorilor şi al garantării că
în fiecare domeniu politic sunt strânse dovezile necesare pentru a monitoriza impactul
politicilor asupra consumatorilor.
În vederea cooperării pentru identificarea oricăror produse nesigure şi riscuri
şi pentru a realiza o evaluare a riscurilor, în anul 2005, Comisia a încheiat acorduri de
cooperare cu Comisia americană de securitate a produselor de consum şi Administraţia
generală a controlului calităţii, inspecţiei şi carantinei din Republica Populară Chineză în
domeniul siguranţei produselor de consum. Comisia va întări cooperarea cu autorităţile
americane şi chineze pe baza acordurilor existente şi va încerca, dacă este necesar, să
elaboreze noi acorduri.
Dezvoltarea comerţului electronic înseamnă libertate de acţiune la nivel
internaţional pentru comercianţii necinstiţi.
Regulamentul CPC prevede acorduri internaţionale privind sprijinul reciproc
între UE şi terţe ţări. Comisia urmează să negocieze cu Consiliul Europei, mandate
pentru adoptarea unor astfel de acorduri cu ţări care înregistrează importante fluxuri
comerciale la nivel cu amănuntul şi în care există interes pentru cooperare.
41
CONCLUZII
Prin Politica de protecţie a consumatorilor şi strategia de aplicare a acesteia,

Comisia îşi propune să poată demonstra până în 2013, în mod credibil, tuturor cetăţenilor
UE, că pot face cumpărături oriunde în UE, de la magazinul de la colţul străzii sau pe
internet, având certitudinea că sunt protejaţi în mod eficient şi să poată demonstra tuturor
comercianţilor cu amănuntul că pot vinde oriunde urmând un set unic de reguli simple.
Concluzia este că trebuie consolidată poziţia consumatorului pentru a se obţine
îmbunătăţirea funcţionării pieţei UE. Rezultatele finale pentru consumatori, din punct de
vedere economic şi noneconomic reprezintă5arbitrul final în analiza capacităţii pieţei de a
răspunde sau nu aşteptărilor cetăţenilor.
Pieţele care răspund mai eficient cerinţelor consumatorilor vor fi mai performante
din punct de vedere al competitivităţii şi al inovării şi vor fi în armonie cu viaţa şi
obiectivele cetăţenilor UE.
Politica europeană de protecţie a consumatorilor poate avea o contribuţie
importantă în mutarea accentului pe legiferarea obiectivelor axate pe cetăţeni.
De asemenea, poate aborda eşecuri ale pieţei care dăunează bunăstării
consumatorului şi integrării sociale şi economice, prin garantarea accesului la servicii
esenţiale la preţuri accesibile şi poate furniza instrumentele de piaţă pentru a permite
cetăţenilor, în calitate de consumatori, să facă alegeri durabile în materie de protecţia
mediului. În acelaşi timp, poate juca un rol în garantarea valorilor europene fundamentale
de corectitudine, deschidere, solidaritate, viabilitate şi transparenţă şi difuzarea acestora la
scară internaţională.
42
BIBLIOGRAFIE
1.Blythe J., “Comportamentul consumatorului”, Ed. Teora, Bucureşti, 2008

2.Cătoiu Iacob; Teodorescu Nicolae, „Comportamentul consumatorului: Abordare
instrumentală”, Ed. Uranus, Bucureşti, 2007
3.Coleman Richard, „The Continuing of Social Class to Marketing”, Journal of Consumer
Research, 1983
4.Dumitrescu Luigi, „Marketingul Serviciilor”, Ed. Universităţii Lucian Blaga, Sibiu,
1999
5.Mihuţ I.; Pop M., „Consumatorul şi Managementul Ofertei”, Ed. Dacia, Cluj, 2006
6.Morar Robert, „Sisteme de protecţie a consumatorilor”, Ed. Lumina Lex, Bucureşti,
2009
7.Nechită V. C., „Economie politică”, vol.2, Ed. Porto Franco, Galaţi, 2006, pag. 60
8.Pistol Gh., „Sisteme de protecţie a consumatorilor”, Note de curs, Academia de Studii
Economice, Bucureşti, 2008
9.Patriche D., „Protecţia consumatorilor”, revista Tribuna Economică nr. 33/2009
10. Carmen Balan (editor coordonator), Marketing. Aspecte conceptuale si operationale,
Editura ASE, 2004
11. Virgil Balaure (coordonator), Marketing. Teste grila. Editia a II-a revazuta si
adaptata, Editura Uranus, 2000
12. Sârbulescu, Ioan, Petre, Vasile, Constantinescu, Dan,Protecţia consumatorilor şi

concurenţa de piaţă:Radiografie, analiză, diagnostic, Editura Tipo-Radical, 2003
43

Protectia Consumatorilor in UE. Analiza Cadrului General Si A Cazurilor Particulare

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protectia Consumatorilor in UE. Analiza Cadrului General Si A Cazurilor Particulare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Protecţia sănătăţii şi a consumatorului sunt domenii importante pentru legislaţia

Protectia consumatorilor se inscrie in cadrul politicilor sociale promovate de catre

1.1.Problematica protectiei consumatorilor pe plan international

1.2.Optiunile Uniunii Europene privind protectia consumatorilor 15

1.3. Realizari ale Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor19

Rolul si mai ales realizarile Comunitatii Europene in apararea drepturilor si

Politica socială pe care trebuie să o promoveze o societate democratică şi o

2.1. Conceptul de protecţie21

În cadrul politicilor de protecţie socială promovată de orice stat, politica privind

2.2 Structura câmpului de acţiune al protecţiei consumatorilor 22

Pornind de la cele subliniate mai sus, putem aprecia ca probleme importante, de

2.3 Apărarea drepturilor consumatorilor35

3.1. Rolul Politicii UE de protecţie a consumatorilor

Politica UE de protecţie a consumatorilor este esenţială pentru ca statele membre să

3. Sporirea metodelor de aplicare a legislaţiei şi a căilor de recurs

Prin Politica de protecţie a consumatorilor şi strategia de aplicare a acesteia,

1.Blythe J., “Comportamentul consumatorului”, Ed. Teora, Bucureşti, 2008

12. Sârbulescu, Ioan, Petre, Vasile, Constantinescu, Dan,Protecţia consumatorilor şi

S-ar putea să vă placă și