INTRODUCERE

Performanţa economică reprezintă o modalitate superioară de exprimare a

eficienţei economice a unei activităţi. Prin eficienţa economică se poate inţelege
maximizarea efectelor prin minimizarea eforturilor, reprezentănd unul dintre scopurile
oricărei activitaţi. Atingerea performanţei economice situeaza societatea respectivă
deasupra concurenţilor săi, prin rezultatele superioare obţinute său prin tehnologiile
de producţie practicate.
Pentru evidenţierea eficienţei economice şi implicit a performanţei economice
atinse, trebuie calculaţi indicatorii de eficienţa economică pe baza carora pot fi
observate rezultatele activităţii respective. Aceste rezultate pot fi obţinute şi în urma
analizei activităţii de marketing, a activităţii financiare, a încadrării cu personal şi a
relaţiilor societăţii cu clienţii, furnizorii şi diferiţii concurenţi pe care aceasta îi are.
Mediul extern în care societăţile îşi desfasoară activitatea este, pe baza ce trece
timpul, tot mai nesigur, generator de riscuri şi totodată, din ce în ce mai complex. În
economia de piaţă, clienţii, furnizorii, firmele şi concurenţii lor acţionează ca un
sistem dinamic, în permanentă mişcare, la care societatea trebuie să se adapteze
continuu. În acest caz, o societate modernă trebuie să ofere atât produse, cât şi servicii
de calitate superioară, care să-i confere o poziţie superioară în sectorul său de
activitate.
Atingerea performanţei economice de către o societate modernă presupune
stabilirea de la bun început a unei strategii referitoare la structura, cantitatea şi
calitatea producţiei ce urmează a fi obţinută, procesele tehnologice ce vor fi aplicate,
modul şi nivelul de utilizare al progresului tehnic, nivelul productivităţii şi al
costurilor de producţie, al gradului de eficienţă al folosirii mijloacelor fixe, cu
precizarea exactă a nivelurilor acestora în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Un sector relativ nou introdus în Romania îl reprezintă activităţile de catering
care pot fi introduse în categoria “alimente-servicii”, la fel ca şi restaurantele. O firmă
de catering este practic, un restaurant mobil.
Activităţile de catering reprezintă un serviciu relativ recent introdus în economia
de piaţa din România. Ele presupun realizarea şi transportul preparatelor alimentare la
sediul beneficiarilor. Cateringul poate fi de două categorii:
- cateringul industrial

1
- cateringul pentru evenimente (festiv)
Serviciile de catering includ livrarea la domiciliu a meniului comandat, eventual
a băuturilor, asigurarea prânzului la serviciu (cateringul industrial) şi organizarea
meselor festive sau doar prepararea mâncărurilor (cateringul festiv). Multe firme nu
practică livrarea la domiciliu, mai ales când comanda este mică, din două motive: nu
asigură un profit mare imediat şi nu există suficiente cereri pentru a justifica
deplasările. Sistemul de comandă clasic este simplu: un telefon, o intâlnire pentru
stabilirea condiţiilor contractuale (doar pentru cateringul industrial şi festiv) şi livrarea
produselor.
Societatea analizată în capitolele urmatoare, S.C. “ALPHA ROCAS” S.A.
desfasoară ambele categorii de catering, accentul punandu-se pe cel industrial,
realizând meniurile pentru cursele aeriene, interne şi internaţionale.
În capitolele urmatoare mi-am propus să analizez performanţa economică la
S.C. “ALPHA ROCAS” S.A., evidenţiată prin intermediul indicatorilor de exprimare
a performanţei economice, dar şi prin evaluarea utilizării resurselor umane şi a
activităţii economico-financiare. În finalul lucrării sunt prezentate metodele de
creştere a performanţei economice, precum şi efectele aplicării acestora.
Primul capitol prezintă pe larg conceptul de performanţa economică şi
indicatorii de măsurare a acesteia, precum şi funcţiile profitului.
Capitolul al doilea vă aduce la cunoştinţă factorii care influenţează creşterea
eficienţei economice în societăţile multinaţionale, în general şi în cele din industria
alimentară, în special.
În capitolul al treilea sunt prezentate datele societăţii precum şi încadrarea cu
forţa de muncă şi cunoaşterea partenerilor săi de afaceri precum şi produsele pe care
societatea le realizează. De asemenea se realizează şi o analiză-diagnostic a societăţii
pe baza căreia se vor prezenta căile de creştere a performanţei economice, precum şi
rezultatele obţinute pe baza acestor căi aplicate la nivelul societăţii. Căile de creştere
au caracter intuitiv, ele nefiind puse în practică în momentul actual.

Capitolul I Modalităţi de evaluare a performanţei economice

1.1. Conceptul de performanţa economică

2
 Eficienţa economică reprezintă caracteristica activităţii economice la nivel
micro şi macroeconomic aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităţilor de
producţie, când este imposibil să se măreasca volumul producţiei unui bun fără a se
micşora cantitatea produsă dintr-un alt bun.
Eficienţa economică reflectă o stare a activităţii economice determinată de un
anumit consum de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, când o
producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se
poate obţine decât dacă se scade producţia, pt un alt bun economic. Folosirea
resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o
activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în
condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut.
La nivel microeconomic, eficienţa economică are ca formă principală de
apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, productivitatea muncii
naţionale. În condiţiile unor resurse limitate şi a unor nevoi nelimitate, toate
modalităţile prin care o firmă îşi poate mări productivitatea factorilor de producţie,
scădea costurile sau îşi poate imbunatăţi calitatea bunurilor sunt căi concrete de
creştere a eficienţei economice.
Compararea efectelor cu eforturile, pentru determinarea eficienţei economice,
reprezintă însă numai o formulă de principiu. Conceptul de eficienţă economică
asociază şi alte elemente de judecată, fără de care eficienţa ar fi definită incomplet, iar
uneori chiar eronat:
- structura resurselor consumate şi structura rezultatelor obţinute pot da
indicii de o importanţă esenţială în adoptarea deciziilor cu caracter economic. O
acţiune considerată ca fiind excelentă prin prisma raportului dintre efecte şi eforturi
devine inoportună dacă reclama consumul unor resurse neindicate, cum sunt
materialele din import, său dacă conduce la rezultate nedorite de societate, cum sunt
produsele de care piaţa este suprasaturată.
- timpul acţionează asupra eficienţei ca un factor care pune în valoare o
variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă
procesul de producţie se petrece intr-un interval mai scurt, ceea ce inseamnă că
societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.
- cea mai semnificativă faţetă a eficienţei economice o constituie calitatea
efectelor. O activitate eficienţa se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune,

3
produsele obţinute trebuind să fie de performanţe ridicate, de o deosebită utilitate
pentru societate la momentul considerat.
Accepţiunea noţiunii de eficienţa se intâlneşte în practică, precum şi în studiile
de specialitate, în două sensuri:
· performante, rezultate dintre cele mai mari
· efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.
Performanţele ridicate în producţie echivalează cu eficienţa atunci când sunt
obţinute în condiţiile unei utilizări raţionale, într-un regim economic, a utilajelor şi
echipamentelor. Astfel, sporirea producţiei este insoţită de costuri reduse şi profituri
mari, în creştere. Dacă, dimpotrivă, performanţele ridicate sunt obţinute prin
suprasolicitarea utilajelor şi echipamentelor, având consecinţe negative (uzura
accelerată şi ivirea unor dereglări în funcţionare) nu avem de-a face cu eficienţa.
Câştigul obţinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii
accentuate premature. Mai exact costurile urcă vertiginos şi profiturile scad.
Performanţa reprezintă modalitatea superioară de exprimare a competitivităţii
unei activitaţi.
Performanţa – rezultat deosebit de bun obţinut de cineva într-o întrecere ; prin
extensie: realizare deosebită într-un domeniu de activitate ◊ cel mai bun rezultat
obţinut de un sistem tehnic, de o maşină, etc1
Performanţa economică a societăţii are o sferă largă de cuprindere, în esenţă
reflectând raportul dintre efecte şi eforturi. Performanţa economică depinde de gradul
de înzestrare cu resurse ale societăţii, cât şi de performanţa managementului în toate
sferele activităţii acesteia şi în special în plan economico-financiar.
Performanţa se află în stransă legatură cu profesionalismul societăţii, cu timpul,
cu mijloacele materiale şi financiare investite pentru o anumită afacere pe fondul
progresului stiintifico-tehnic şi ecologic.

1.2. Indicatori de exprimare ai performanţei economice

Teoria şi practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei

organizaţii îl constituie creşterea eficienţei. Concept viu disputat şi deosebit de

1
DEX, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, 1984

4
complex în semnificaţii, eficienţa economică este privită în general ca raportul dintre
rezultatele obţinute şi consumul de factori de producţie. În prezent, accepţiunea largă
a eficienţei economice se referă la maximizarea efectelor obţinute în condiţiile
minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o simplă minimizare aritmetică a
cheltuielilor, cât mai ales o creştere a rezultatelor, în aşa fel încât să fie evitate
contradicţiile între optimul total şi optimurile parţiale, între optimul economic şi
social.
Motivul acestei atitudini manageriale este unul strict pragmatic - perspectiva
falimentului devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea
unei dezvoltari raţionale, gradul de rezistenţă la faliment fiind dependent de
mobilizarea potenţialului financiar, uman şi material în acest scop. În condiţiile
trecerii la economia concurenţială, factorul financiar are un rol dominant în procesul
de înscriere a eficienţei societăţii pe o traiectorie pulsatorie, iar rentabilitatea devine
un adevarat barometru pentru aprecierea stării de sănătate financiară a societăţii. În
fapt, indică nivelul de fructificare economică şi financiară a capitalului utilizat.
În acest context, funcţiile managementului financiar impun construirea unui
sistem de rate ale rentabilităţii care, prin structură şi conţinut, să reprezinte un
instrument util şi performant. Pentru a raspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor
de rentabilitate (construite după modelul indicatorilor de eficienţă raportând efectul la
efort) presupune respectarea unor condiţii de bază: formularea unor rate cât mai
caracteristice pentru fenomenul studiat, asigurarea comparabilităţii ratelor şi
interpretarea prudentă a ratelor.
Activitatea financiară a societăţii poate fi evaluată prin intermediul a trei
categorii de rate ale rentabilităţii: rată rentabilităţii comerciale, rată rentabilităţii
economice şi rată rentabilităţii financiare. Dintre toate, rentabilitatea financiară
prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevarată productivitate a capitalului.
Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei
rentabilităţii financiare se măsoară eficienţa investiţiilor efectuate. Astfel, elementele
de calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.) şi
capitalul propriu.
Măsurarea rezultatelor economice necesită informaţii şi, pe baza acestora,
calculul unor indicatori parţiali şi finali, fizici şi valorici, cantitativi şi calitativi.

5
 Eficienţa economică a oricărei societăţi comerciale poate fi masurată pe baza
unor indicatori economico-financiari. Aceştia pot fi grupaţi în mai multe categorii 2,
dintre care cele mai importante sunt:
A. Indicatori ce reflectă efectele economice (indicatori ai rezultatelor)
1. - producţia finită
2. - cifra de afaceri;
3. - valoarea adăugată;
4. - rezultatul (profitul din exploatare, profitul din activitatea financiară,
profitul curent al exerciţiului, profitul din activitatea excepţională, profitul
exerciţiului);
5. - profitul net;
6. - profitul fiscal.
7. - pragul de rentabilitate
Pragul de rentabilitate
O firmă desfasoară activitate rentabilă atunci când creează profit, adică obţine
incasări mai mari decât costul total de producţie. Rentabilitatea este o formă a
eficienţei ce se concretizează în capacitatea firmei de a utiliza frontiera posibilităţilor
de producţie în interes propriu. Frontiera posibilităţilor de producţie permite
formularea unor concluzii importante referitoare la problema alegerii în economie şi
cea a costului de oportunitate.
Întreprinzătorii sunt preocupaţi să cunoască pragul de rentabilitate. Un asemenea
prag reprezintă punctul dincolo de care nu se mai obţine profit, iar rentabilitatea se
transformă în pierdere. Cunoaşterea acestui prag minim permite întreprinzătorului să
stabilească volumul de producţie (dar şi cel de încasări) de la care firma devine
rentabilă .
Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din
activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor
respective :
Venituri=Cheltuieli

2
Mironiciuc, Marilena – Analiza performanţei economico-financiare a
intreprinderii, Junimea, Iaşi, 1999, pag.25

6
 De la o asemenea egalitate trebuie să pornească activitatea firmei, iar
întreprinzătorul trebuie să urmarească schimbarile care intervin în cei 2 termeni,
deoarece :
- Creşterea primului termen este profitabilă
- Creşterea volumlui cheltuielilor constituie un semnal că rentabilitatea
încetează, facându-şi loc pierderea, ceea ce obligă întreprinzătorul să intervină pentru
a ameliora starea respectivă
Pentru exemplificare, se poate considera:
Tabelul 1.1
Pragul de rentabilitate
Nr. Crt Q CF CT VT
1 100 400000 780000 320000
2 200 400000 730000 400000
3 300 400000 700000 554000
4 400 400000 690000 690000
5 500 400000 600000 750000
6 600 400000 540000 850000

Pornind de la tabelul 1.1, se poate observa că la nivelul producţiei de 400 de

bucăţi, cheltuielile totale sunt egale cu veniturile totale, acesta fiind pragul de
rentabilitate. Sub 400 de bucăţi, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile
înregistrându-se pierdere. La un nivel al producţiei de peste 400 de bucăţi, respectiv
500, 600, veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, înregistrându-se profit pentru
societate.
În figura 1.1 este prezentat nivelul pragului de rentabilitate :

900000
800000
700000
600000
VT, CT, CF

500000
400000
300000
200000
100000
0
Q

CF CT VT

7
 Fig 1.1: Pragul de rentabilitate
Pragul de rentabilitate în raport de volumul producţiei şi preţul său are caracter
dinamic de la o perioadă la alta, pe diferite tipuri de firme, din diverse domenii,
reflectând schimbarile ce au loc în costurile şi în volumul, sortimentul, calitatea
producţiei.
B. Indicatori ce reflectă eforturile economice (indicatori ai cheltuielilor)
1. -cheltuieli de exploatare, financiare, excepţionale, variabile, fixe, directe,
indirecte, materiale, salariale, investiţionale etc.;
2.- costurile de producţie pe unitatea de produs.
C. Indicatori ai eficienţei producţiei (indicatori ai utilizării potenţialului)
1.- rată de eficienţă a mijloacelor fixe (cifră de afaceri, valoare adăugată, profit
la 1000 lei mijloace fixe);
2.- cota de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifră de afaceri,
valoare adăugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare);
3.- viteza de rotaţie a activelor circulante;
4. - productivitatea muncii;
5. - rată de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale său grupări la 1000 lei
venituri, respectiv cifra de afaceri;
6.-rată rentabilităţii sau a profitabilităţii (economică, financiară, comercială, a
capitalurilor etc.).
D. Indicatori financiari
Aceşti indicatori se utilizează în analiza financiară şi permit stabilirea bonităţii
societăţii (firmei). Bonitarea exprimă performanţa financiară a agenţilor economici.
Printre cei mai semnificativi indicatori financiari (de bonitate) sunt:
1) Indicatori de lichiditate care arată dacă societatea are sau nu
disponibilităţi pentru plata la termen a datoriilor.
1. Rată lichidităţii curente (Lc):
Active curente
Lc =
Pasive curente
Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arată o bună lichiditate pentru
societate.
2. Rată lichidităţii imediate (testul acid):
Active curente - Stocuri
Li=
Pasive curente

8
 Acest coeficient trebuie să fie superior indicelui 1.
2) Indicatori de solvabilitate:
1. Rată datoriilor (Rd), exprimă capacitatea unei societăţi de a-şi onora
obligaţiile faţă de terţi pe seama activelor sale.
Total datorii
Rd= x100
Total active
Nivelul indicatorului cuprins între 35% şi 40% este satisfacator pentru societate.
2. Solvabilitatea generală (Sg), indică ponderea datoriilor în total active fixe şi
circulante.
Active total
Sg=
Pasive total
3. Rată de solvabilitate (Rs), indică ponderea datoriilor pe termen mediu şi
lung în capitalurile proprii.
Credite pe term mediu si lung
Rs= Capital propriu

O rată de solvabilitate de 35-50% este un indiciu al efortului depus de

societate pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.
4. Solvabilitatea financiară (Sf) :
Capital propriu
Sf=
Cifra de afaceri
Solvabilitatea cuprinsă între limitele 0,35-0,50 arată o pondere
corespunzătoare a capitalului propriu în cifra de afaceri.
3) Indicatori ai echilibrului financiar
1. Rata autonomiei financiare (Af) :
Capital propriu
Af= Capital permanent

Nivelul normal se află între 50-75%.

2. Rata de finanţare a activelor circulante (Rfac) :
Fond de rulment
Rfac=
Active circulante
Fondul de rulment rezultă din scăderea activelor fixe (imobilizări corporale) din
capitalul permanent (capital propriu plus credite pe termen mediu şi lung).
3. Gradul de îndatorare (Gi) :
Pasive total (datorii)
Gi=
Capital propriu

9
 Valoarea subunitară a indicatorului arată că societatea are independenţă
financiară.
4) Indicatori de gestiune, reflectă modul în care s-a realizat gestiunea
activelor fixe şi circulante, a producţiei, a mărfurilor, a resurselor materiale şi
financiare etc.
1. Viteza de rotaţie a stocurilor (Vrs):
Cifra de afaceri
Vrs=
Stocuri
2. Durata medie de stocare (Sz) :
Stocuri
Sz=
Vanzari zilnice
3. Rotaţia activelor fixe în cifra de afaceri(Rafca):
Cifra de afaceri
Rafca=
Active fixe
4. Durata medie de recuperare a creanţelor (Dmrc) :
Decontari totale
Dmrc=
Vanzari zilnice
5.Rotaţia activului total în cifra de afaceri (Ratcca) :
Cifra de afaceri
Ratcca=
Activ total
6.Rotaţia activelor circulante în cifra de afaceri (Racca) :
Cifra de afaceri
Racca=
Active circulante
5) Ratele (indicatorii) de rentabilitate
1. Marja de profit (Mp) ;
Profit net
Mp= x100
Cifra de afaceri
2. Rata rentabilităţii financiare (Rrf) :
Profit net
Rrf= Capital propriu x100

3. Rata rentabilităţii economice (Rre) :

Profit net
Rre= Capital permanent x100

4. Rata rentabilităţii activelor totale (Rrat) :

Profit brut
Rrat= x100
Active totale
5. Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rrrc) :

10
 Profit brut/net
Rrrc= x100
Ch aferente cifrei de afaceri
6. Rata rentabilităţii generale (Rrg) :
Profit net
Rrg= x100
Cheltuieli totale
Importanţa ratei rentabilităţii3 :
Importanţa ratei rentabilităţii pentru societate este deosebit de mare şi se
manifesta pe diverse planuri :
1) Rata rentabilităţii favorizează orientarea structurii producţiei pe produse,
ramuri şi subramuri în scopul găsirii celor ce oferă cel mai mare avantaj. În acest
scop, unii întreprinzători îşi restrâng său chiar abandonează unele activităţi cu profit
mai mic şi amplifică său chiar iniţiază alte activitaţi cu profit mai mare.
2) Rata rentabilităţii stimulează gestiunea prin utilizarea raţională a resurselor.
Intreprinzatorii îşi intăresc autoritatea în privinţa deciziilor referitoare la cantitatea de
produse ce o creeaza.
3) Rata rentabilităţii contribuie la intărirea interesului întreprinzătorului pentru
diferenţierea produselor, având în centrul acesteia modernizarea conceptului de
calitate. Se trece la o noua civilizaţie a produselor manifestată în sensul perfecţionării
parametrilor tehnico-economici şi ecologici, modernizării design-ului, îmbunătăţirii
metodelor de vânzare, dezvoltării service-ului, iar în industria alimentară prin
introducerea "alimentelor-servicii".
4) Rata rentabilităţii favorizează segmentarea pieţei şi diferenţierea strategiilor
concurenţiale. În lupta de concurenţă îşi fac loc tot mai mult mijloace moderne cum ar
fi: motivaţia, informaţia, calitatea, etc pe lângă mijloacele tradiţionale.
Rentabilitatea este deosebit de importanta, ea se poate obţine printr-o gestiune
corespunzătoare a activităţii economice, prin realizarea unor anticipări ştiinţifice,
realiste, prin evoluţia propriei activităţi a întreprinzătorilor, conjuncturii pieţelor pe
care ei acţioneaza. Altfel, se poate ajunge la faliment.
Falimentul este situaţia prin care sunt indepărtaţi din câmpul acţiunii economice
subiecţii necompetitivi, incapabili să se adapteze stărilor mereu schimbatoare ale

3
Iosif, Gh- Analiza economico-financiară a firmei, Tribuna Economică,
Bucureşti, 2000

11
realităţii economice. Când măsurile de asanare, de rentabilizare nu dau rezultatele
scontate, se procedează la lichidarea societăţii falimentare.
Orice relaţie comercială a societăţii implică un risc. Riscul poate proveni din
cauza unor factori endogeni (evaluări greşite, necunoaşterea corectă a potenţialului
real propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor
reacţii neprevăzute şi necunoscute legate de partenerii de afaceri său de piaţă.
Cunoaşterea performanţei economice a societăţii, ca şi analiza unor informaţii
despre bonitatea partenerilor de afaceri, stă la baza elaborării programelor de
producţie, a organizării şi functionalităţii fluxurilor materiale şi financiare.
Informaţiile despre performanţa economică şi bonitatea societăţilor pot asigura
evitarea riscului şi permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează
numeroase decizii privind activităţile de producţie, comercializare şi financiare ale
firmei.
Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite
ale bonităţii societăţii (performanţa financiară). În final se poate aprecia capacitatea
beneficiara a societăţii, respectiv capacitatea acesteia de a produce un anumit profit.
1.3. Profitul – scopul activităţii economice

Obţinerea profitului reprezintă scopul oricarui agent economic. El propune o

strategie prin care activitatea societăţii pe care o conduce să fie profitabilă. Managerii
societăţilor agroalimentare stabilesc, în funcţie de strategia adoptată, repartizarea
profitului net pentru fondurile de dezvoltare a societăţii din partea destinată
cointeresării salariaţilor societăţii şi acţionarilor (dividende). O parte din profitul net
stă la baza formării fondurilor principale ale societăţii agricole: fondul de dezvoltare,
fondul de rezervă, fondul pentru activitaţi social-culturale, fondul pentru
perfecţionarea salariaţilor, fondul de premiere şi altele.
Modul de utilizare a profitului net reprezintă una din deciziile foarte importante
ale conducerii strategice a societăţii, care diferă de la o perioadă la alta, dar reflectă
previziunea managerului. În condiţiile unui management performant, profitul este
rezultatul4:
 Inovaţiei, reflectată prin ideile managerului său ale specialiştilor, idei pe care
cel care conduce societatea le asimilează şi le pune în practică;
4
Nicolescu O, Lung I.-Abordari moderne în managementul şi economia
organizatorica, Editura Economică, Bucureşti, 2003

12
 Managementului, respectiv efortul de conducere care imbină cunoştinţele
ştiinţifice cu talent, artă, pricepere;
 Speculaţiei comerciale, care se referă la capacitatea compartimentului de
marketing de a organiza şi desfaşura o vânzare de succes a produselor şi serviciilor.
Căile de maximizare a profitului în managementul performant sunt stabilite de
manageri în funcţie de perioada urmarită, scurtă sau lungă, şi se referă la:
 Căile de creştere a veniturilor prin creşterea producţiei şi a preţurilor de
vânzare, mai ales pe seama calităţii;
 Căile de reducere a costurilor care permit reducerea preţului de vânzare pe
piaţă la aceeaşi calitate faţă de alţi producători.

Principalele funcţii ale profitului5 sunt:

a) Funcţia de motivare, profitul stimulând iniţiativa economică a proprietarilor şi
a managerilor şi contribuind astfel la stimularea producţiei de bunuri agroalimentare
şi servicii;
b) Funcţia de creştere, care pune astfel în evidenţă că profitul net stă la baza
creşterii producţiei, a dezvoltării societăţii, a apariţiei de noi societăţi, pentru ca
investiţiile au la baza acumulările;
c) Funcţia de control asupra activităţii economice a societăţii agricole: profitul
reprezintă un barometru, indicând nu doar eficienţa, ci şi nivelul acesteia permiţând
efectuarea de comparaţii şi analize cu perioade precedente ale societăţii; el generează
şi imprimă tuturor participanţilor un spirit de economisire care se transmite de la
nivelul conducerii pana la ultimul angajat al societăţii.

5
Gheorghe, Ana– Profitul, Editura Economică, Bucureşti, 1999

13
 Cap.II Factorii care influenţează eficienţa economică
2.1 Factori de influenţă ai eficienţei economice în societăţile multinaţionale

Experienţa economică arată că incasările iniţiale înregistrate din desfacerea

bunurilor produse de o firmă nu se ridică la nivelul costurilor totale de producţie,
firma desfaşurând o activitate nerentabilă până la un anumit punct al volumului de
producţie. Astfel, se confirmă faptul că rentabilitatea este o mărime variabilă în timp
şi spaţiu, în funcţie de un sistem de factori ce o influenţează şi de care managerul
trebuie să ţină seama.
Eficienţa economică este influenţată de o serie de factori care pot fi clasificaţi
după anumite criterii6, şi anume :
I. După modul cum acţionează în vederea asigurării creşterii eficienţei
economice :
1) Factori cu acţiune directă :
 Ridicarea nivelului de pregătire profesională a forţei de
muncă
 Îmbunătăţirea structurală în sensul creşterii calităţii, a
capitalului fix utilizat în procesul de producţie
 Perfecţionarea metodelor de conducere, organizare şi
programare a producţiei
 Promovarea progresului tehnic
 Perfecţionarea structurală a activităţii de comerţ
6
Russu, C. - Management, Editura Expert, Bucureşti, 1993

14
2) Factori cu acţiune indirectă :
 Modernizarea activităţii societăţilor situate în ramurile conexe
 Ridicarea calitaţii materiilor prime
 Creşterea performanţelor utilajelor realizate de ramurile furnizoare
 Reorientarea exigenţelor consumatorilor
 Creşterea gradului de confort şi de civilizaţie a populaţiei
II. După caracterul lor :
1. Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în
direcţia creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de
prelucrare a materiilor prime
2. Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de
repartizarea a acestora ( preţul, creditul, dobânda )
3. Factori naturali – includ condiţiile de climă, fertilitatea, bagăţia zăcămintelor care
prezintă o importanţă deosebită în domeniul agriculturii, industriei exctractive,
forestiere
4. Factori sociali – constituie elemente dinamice de stimulare a creşterii eficienţei
economice (cointeresarea materială, crearea unor condiţii favorabile de muncă şi
viaţă, etc.)
III. După sfera de cuprindere:
a. Factori generali – aplicaţi oricărui domeniu de activitate, de exemplu, promovarea
progresului tehnic
b. Factori specifici – pentru anumite activitaţi ( îmbunătăţirea structurii progresului
tehnic)
Fiecare factor de influenţă trebuie analizat şi dimensionat încă în faza de
proiectare a activităţii economice pentru a se cunoaşte din acest moment gradul de
rentabilitate care să fie urmarit pe toata durata activităţii respective. Diagnosticarea
activităţii tehnico-productive şi economico-financiare se poate face prin măsurarea
performanţelor activităţilor şi pe ansamblul societăţii pentru a gasi soluţii ca aceasta
să devina competitivă. Se urmareşte cât va costa pregătirea şi demararea unei
activităţi creatoare de bunuri, care sunt resursele disponibile şi cele ce pot fi atrase,
felul de utilizare al lor, cunoaşterea şanselor societăţii de a deveni competitivă pe
piaţă, care va fi profitul estimat a se obţine şi pragul minim al rentabilităţii, asanarea
activităţilor nerentabile, şansele de a-şi relansa şi stabiliza activitatea economică sau

15
de a intra în faliment. În cazul unor şanse reale de redresare economică se elaborează
un plan de afaceri detaliat.
Informaţiile necesare în vederea măsurării performanţei economice prezente şi
previzibile se obţin din contabilitatea analitică, din bilanţul contabil şi anexele
acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli, din
investigarea şi evaluarea stării tehnice a societăţii şi a desfasurarii proceselor
tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonităţii şi a previziunilor financiare.

2.2. Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în industria

alimentara

Sporirea performanţei în societăţile alimentare poate fi asigurată atât prin

maximizarea efectelor economice, cât şi prin minimizarea efortului depus. La
realizarea acestora participă numeroşi factori7, printre care:
A. Măsuri care participă la maximizarea efectelor economice:
1) Eficienţa utiliării fondurilor fixe:
 Creşterea fiabilităţii fondurilor fixe
 Creşterea ponderii fondurilor fixe active
 Folosirea intensivă şi extensivă a fondurilor fixe
 Modernizarea şi automatizarea unor procese tehnologice
2) Măsuri ce influenţează folosirea obiectelor muncii:
o Reducerea consumurilor specifice
o Creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime
o Aprovizionarea ritmică cu materii prime şi materiale
o Reducerea deşeurilor şi eliminarea rebuturilor
o Optimizarea mărimii stocurilor
o Modernizarea structurii producţiei
3) Măsuri ce influenţează folosirea forţei de muncă:
 Creşterea numărului muncitorilor direct productivi
 Creşterea nivelului de calificare a personalului
7
Pană D, Pană D D - Curs de management şi marketing în industria alimentară,
Editura “Universitaria” Craiova, 1996

16
 Creşterea timpului disponibil de muncă
 Cointeresarea morală şi materială a lucratorilor
B. Măsuri care participă la minimizarea efortului necesar creşterii eficienţei:
1. Măsuri ce influenţează organizarea conducerii:
 Perfecţionarea conducerii
la toate nivelurile ierhice ale societăţii
 Introducerea metodelor
moderne de conducere
 Perfecţionarea sistemului
informaţional şi a celui decizional
 Perfecţionarea relaţiilor
cu mediul exterior
2. Măsuri ce influenţează organizarea producţiei:
 Introducerea
metodelor moderne de pregătire, programare, lansare şi urmărire a producţiei
 Perfecţionarea
tehnologiilor de calitate şi introducerea de tehnologii moderne
 Modernizarea
transportului intern
 Perfecţionarea
organizării şi desfaşurării controlului tehnic de calitate
3. Măsuri ce influenţează organizarea muncii

17
 Capitolul III Prezentarea modalităţilor de evaluare a performanţelor la S.C.
“ALPHA ROCAS” S.A
3.1 Descrierea societăţii

3.1.1 Obiectul de activitate

Conform actului constitutiv al SC “ALPHA ROCAS” S.A., activitatea

principală a societăţii este realizarea de produse din carne.
În baza Legii 15/1990, societatea are intocmit statut propriu, potrivit căruia are
ca obiect de activitate:
 Activitaţi de catering
 Prepararea de produse de catering specifice şi vanzarea acestora la bordul
mijloacelor de transport aeriene române şi străine
 Producerea şi vânzarea de produse de panificaţiesi pentru alimentaţia publică
 Producerea, comercializarea de produse alimentare în restaurante şi alte unităţi
comerciale
 Producerea, comercializarea en-gross şi en-detail de legume-fructe şi produse
alimentare
 Producţia industriala specifica obiectului de activitate
 Aprovizionarea şi comercializarea echipamentelor de catering

18
 Administrator şi director general al Societăţii este Antoine Rachet, cetăţean
grec, născut în Liban, cu reşedinţa în Bucureşti. În subordinea sa, la data de
31.12.2005 avea 350 salariaţi, împărţiţi în sectorul direct productiv şi în cel
administrativ. Partea productivă se împarte în bucătărie rece, bucătărie caldă şi
patiserie-cofetărie.

3.1.2 Capitalul social

Capitalul social subscris de acţionari este de 3.350.000 mii lei, reprezentat de

33.500 acţiuni egale şi indivizibile, fiecare cu o valoare nominală de 100.000 lei, în
întregime subscrise de acţionari.
Societatea comerciala este mixtă, cu capital româno-olandez. După cum se poate
observa in tabelul 3,1, capitalul majoritar aparţine holdingului olandez, Wakom
Holding, cu 63.65% din numărul total de acţiuni, TAROM detinând doar 30.84% din
numărul acestora.
Tabelul 3.1
Capitalul social subscris şi varsat

Nr. Valoarea
Nr.crt Societatea Ponderea
acţiuni (mii lei)
1 Wakom Holding 21324 2132400 63.65%
Aeroportul International Bucureşti-
2 1668 166800 5%
Otopeni
3 Albert Abela Holding 1 100 0.01%
4 Abela Enterprises Limited 177 17700 0.5%
5 TAROM 10330 1033000 30.84%
TOTAL 33500 3350000 100.00%

3.1.3 Furnizorii, clienţii şi concurenţii

SC “ALPHA ROCAS” S.A. având ca obiect principal de activitate activităţile

de catering, se ocupă cu realizarea meniurilor pentru cursele companiilor aeriene
interne şi internaţionale. Pentru realizarea acestor meniuri, se foloseşte o gamă diversă

19
de produse alimentare dar şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, furnizate de o
multitudine de firme din industria alimentară.
Pe langă furnizorii de produse alimentare, ca principal furnizor de servicii (apa,
energie electrica, spatiu, etc.), este Aeroportul Internaţional Otopeni–Henri Coandă.
Ceilalţi furnizori pot fi analizaţi în anexa lucrării.

Datorită unui numar destul de redus de clienţi pe care îi are în prezent firma, se
urmareşte atragerea altor categorii de potenţiali clienţi printr-o politică de promovare
intensă şi prin introducerea de noi servicii.

Desfacerea produselor alimentare prin intermediul pieţei reprezintă actul final al

activităţii societăţii. De modul de organizare al desfacerii depinde satisfacerea
necesităţilor clienţilor cu produsele de care au nevoie, nivelul cheltuielilor ocazionate
de procesul circulaţiei produselor de la producător la consumator, refacerea fondurilor
economice consumate , ducând ulterior la creşterea performanţei economice şi,
implicit, a profitului.

În domeniul desfacerii produselor, sarcinile societăţii cuprind şi probleme legate

de formarea lotului de livrarea către beneficiari, de asortarea lor, de ambalare şi de
expedierea lor către clienţi. În contractele economice încheiate sunt stabilite:
destinatarii, termenele de livrare, produsele şi cantităţile respective, modul de
ambalare şi formele necesare pentru expedierea produselor alimentare.

Clientii SC “ALPHA ROCAS” S.A. pot fi urmariţi în anexa 2.

Pentru perioada urmatoare se urmareşte implementarea activitaţilor de catering

industrial în cadrul unor societăţi importante, gradinite, şcoli şi chiar în spitale, acolo
unde este posibil. În spitale, pentru pacienţi, se pot asigura servicii de catering prin
consumabile, care ulterior sunt aruncate, sau servicii tip restaurant desfasurate în
interiorul spitalelor.

Presiunea concurenţiala asupra SC “ALPHA ROCAS” S.A. este practic

inexistentă pentru companiile aeriene. În ceea ce priveşte cateringul industrial,
concurenţă există şi este destul de puternică. Dintre concurenţii ce desfaşoară
activităţi de catering de acest fel pot fi amintiţi:

o Bucharest Marriott Grand Hotel

o Bumerang Pizza

20
o Casa Ţărănească
o Restaurant Cramă Pui de Urs
o Stefany’s Pizza
o Trocadero
o Yin – Yang
Societăţi de catering există în România, dar le lipsesc utilajele, maşinile
necesare urcării meniurilor până la nivelul avioanelor. În cazul achiziţionării de astfel
de maşini, aceste societăţi ar constitui un adevarat pericol.

3.1.4. Specificul meniurilor internaţionale

Este un lucru pretutindeni cunoscut că diferitele popoare au specificul lor

culinar, de care nu se despart, oriunde ar fie. De accea şi societăţile de catering trebuie
să se adapteze la cultura diferitelor popoare, respectând tradiţiile culinare ale acestora.
Aşa se face că la cumpărarea biletelor de avion se ataşează un formular în care
pasagerul este întrebat de preferinţele sale în domeniul culinar.

Astfel, la companiile aeriene arabe nu se servesc meniuri pe bază de carne de

porc şi nici băuturi alcoolice, la companiile indiene nu se servesc meniurile pe bază de
carne de vită. Trebuie respectate toate dorinţele pasagerilor, în ceea ce priveşte
meniul, pentru a nu se ivi probleme neplacute datorită tradiţiilor interculturale.

Tot referitor la meniuri, pe cursele care durează mai puţin de 60 minute,

meniurile au fost înlocuite cu simple sandwich-uri pentru a se elimina costul realizării
meniurilor pentru o perioadă scurtă de timp.

În ceea ce priveşte preţurile meniurilor, acestea au scăzut, în special după

evenimentele din 11 septembrie 2001. După această dată, numărul pasagerilor s-a
redus semnificativ, scăzând totodată şi numărul comenzilor din partea companiilor
aeriene, pentru toate societăţile de catering din întreaga lume. Astfel, incasările
acestor societăţi au fost reduse considerabil pentru o bună perioadă de timp.

21
 3.2 Analiza indicatorilor de rezultate şi de eficienţa economică

Din indicatorii rezultatelor fac parte:

 Cifra de afaceri
 Rezultatul
 Profitul net
 Pragul de rentabilitate
În continuare se analizează evoluţia acestora de-a lungul celor 4 ani, după cum
se poate observa în tabelul 3.2.
Cifra de afaceri reprezintă veniturile încasate de societate în urma vânzării
produselor sau prestării serviciilor. Aceasta se obţine prin îmulţirea preţului de
vânzare cu cantitatea vândută, în cazul societăţii analizate, cu numărul de meniuri.
Cifra de afaceri a avut o variaţie oscilantă; în anul 2002, a scăzut cu 7% faţă de 2001,
iar în 2003 a scăzut cu doar 0.1%, însă în 2004 a crescut cu 15%. Această modificare
s-a datorat, în mare masură evenimentelor din 2001, numărul pasagerilor diminuându-
se şi totodată şi volumul producţiei realizate.
Tabelul 3.2
Evolutia indicatorilor rezultatelor
- mii lei -
Nr.
Denumire 2001 2002 2003 2004
Crt
1 Cifra de afaceri 244.430.171 227.639.820 244.282.401 281.284.291
2 Rezultatul din 63.306.405 47.681.131 53.998.325 60.125.321
exploatare
3 Rezultatul 0 480.005 912.232 1.021.325
financiar
4 Rezultatul curent 62.274.654 48.161.136 54.910.557 61.146.646
5 Rezultatul 0 0 0 0
excepţional
6 Rezultatul brut 59.724.445 44.747.762 54.910.557 61.146.646
7 Rezultatul net 47.165.123 34.143.337 43.450.956 45.859.984

Rezultatul din exploatare, obţinut ca diferenţă între veniturile din exploatare şi

cheltuielile din exploatare, este reprezentat de profit, drept dovadă că societatea

22
desfasoară o activitate profitabilă. Cu toate că s-au înregistrat fluctuaţii se poate
observa că veniturile din exploatare sunt mai mare decât cheltuielile.
Rezultatul curent obţinut din însumarea celui din exploatare cu cel financiar, a
fost în anul 2001 acelaşi cu cel din exploatare, datorită inexistenţei rezultatului
financiar. În 2002 faţă de 2001, rezultatul curent a scăzut cu 21%, iar în 2003 cu 12%,
faţă de acelaşi an 2001. În 2004 a scăzut cu 2% faţă de 2001.
În ultimii trei ani nu s-au înregistrat nici venituri excepţionale şi nici cheltuieli
excepţionale, ca atare rezultatul excepţional este 0.
Rezultatele de exploatare, financiare, excepţionale sunt prezentate grafic, astfel:

70000000
60000000
50000000
40000000
30000000
20000000
o
10000000
0
1 2 3 4
Ani
Rezultat din exploatare
Rezultat financiar
Rezultat excepţional

Fig. 3.1 Evoluţia rezultatelor societăţii

Rezultatul brut, obţinut ca diferenţa între veniturile totale şi cheltuielile totale,
este reprezentat de profit, în 2002 şi 2003 mai mic decât cel din primul an, însă în
2004 a cunoscut o evoluţie ascendentă. În 2002 a scăzut cu 14976683000 lei, iar în
2003 cu 4813888000 lei. În 2004 a crescut cu 1422201000 lei faţă de 2001.

Rezultat brut Rezultat net

70000000 54.910.557 61.146.646

60000000 59.724.445
Valori

50000000 47.165.123 44.747.762

40000000
34.143.337 43.450.956
30000000 45.859.984
20000000
10000000
0 232002
2001 2003 2004
Ani
 Fig. 3.2 Dinamica rezultatului brut şi a celui net
La sfarşitul exerciţiului financiar se calculează profitul net în urma plăţii
impozitului pe profit. Acesta s-a diminuat în anul 2002 cu 28% faţă de 2001, iar în
anul 2003 cu 8% faţă de acelaşi an. Creşterea faţă de anul 2002 s-a datorat în principal
redresării numarului curselor şi creşterii numărului de pasageri. În anul 2004 a scăzut
cu 3% faţă de 2001.
Dinamica profitului brut şi a celui net se poate observa în figura 3.2, în care sunt
reprezentati cei doi indicatori ai efectelor.
Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din
activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor
respective. Tot ceea ce depăşeşte pragul de rentabilitate reprezintă profit pentru
societate, iar ceea ce este sub acest prag este reprezentat de pierdere.
În situatia societăţii analizate, în toţi cei 4 ani, veniturile au fost mai mari decât
cheltuielile, societatea înregistrând profit. Acest lucru poate fi observat în tabelul 3.3.

Tabelul 3.3
Analiza cheltuielilor şi a veniturilor
- mii lei -

2001 2002 2003 2004

Cheltuieli
188.175.844 184.106.518 199.440.543 202.152.126
totale

Venituri totale 247.900.289 228.854.280 254.351.100 250.124.569

3.3 Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate

Societatea îşi desfaşoară activitatea în principal din urma serviciilor furnizate

pentru companiile aeriene. Deţine, de asemenea şi restaurantele din cadrul
Aeroportului Internaţional Otopeni. În cadrul Aeroportului deţine monopol în ceea ce
priveşte furnizarea platourilor cu mâncare.
Însă, unele dintre companiile aeriene, în dorinţa diminuării costurilor, au
renunţat la serviciile furnizate de societatea de catering. Aceste companii sunt cele
care efectuează curse pe durate mai mici de 2 ore. Drept urmare, veniturile societăţii
vor urma un trend descendent, dacă nu se iau anumite măsuri de creştere a lor.

24
 3.3.1 Prognoza dezvoltarii

Stabilirea raţională şi din timp a viitorului societăţii, fundamentarea acestuia pe

elemente realiste, interpretate şi prelucrate prin metode ştiinţifice, pe care
desfaşurarea viitoare a evenimentelor să o confirme în mare parte, reprezintă o
condiţie principală a reuşitelor ulterioare.
Aspectele principale ale activităţii de prognoza sunt:
 Evaluarea cererii de consum în viitor la produsele alimentare şi modul în care se
cere asigurarea acestora (cantităţi, sortimente, perioade de livrare, condiţii de
transport şi păstrare, etc), care reprezintă prognoza desfacerii;
 Tendinţe privind posibilitatea de asigurare cu materii prime şi materiale
agroalimentare, care reprezintă prognoza aprovizionării;
 Perspectiva de perfecţionare a procedeelor tehnologice, a metodelor şi
echipamentelor de fabricare a produselor, a gradului de valorificare a materiilor
prime, etc, reprezentând prognoza dezvoltării şi a cercetării industriei alimentare;
 Modificările ce decurg din schimbarile ce vor interveni pe diferite planuri asupra
indicatorilor economici ai producţiei alimentare (niveluri de productivitate, nivelul
cheltuielilor, randamente, consumuri, preţuri de vânzare, etc) care formează prognoza
economică a industriei alimentare.

3.3.2 Căile de creştere a performanţei economice

În vederea creşterii veniturilor, societatea poate acţiona prin urmatoarele

modalităţi:
 Diversificarea domeniului de activitate prin pătrunderea pe noi pieţe. De
exemplu, ar putea presta activităţi de catering industrial, însemnând realizarea de
meniuri pentru diferite firme, şcoli, gradiniţe sau chiar spitale.
 Creşterea producţiei în vederea acoperirii capacităţii de producţie.
În prezent, capacitatea de producţie este de 5000 porţii/zi, producându-se doar
3800 porţii/zi.

25
 Pornind de la producţia totală prezentată în tabelul 3.4 se poate prognoza
producţia pentru anii următori.

Tabelul 3.4
Producţia totală în perioadă 2001 -2004
Anii Producţia totala
2001 1.147.214
2002 1.030.682
2003 1.247.440
2004 1.397.779

Prognozarea producţiei pentru următorii ani se poate realiza folosind metoda

sporului mediu:
yn  y0
=
n 1
Yn – producţia ultimului an
Y0 – producţia primului an
n- numărul de ani
1397779  1147214 250565
 = = 83521 porţii
4 1 3
Yk = yn + (k-1) 
În urma calculării sporului mediu al producţiei, s-au obţinut urmatoarele valori,
reprezentate grafic în figura 4.1:
Y2005 = 1.397.779+ (4-1)*83521=1648344 porţii
Y2006 = 1.397.779+ (5-1)*83521=1731866 porţii
Y2007 = 1.397.779+ (6-1)*83521=1815387 porţii
Y2008 = 1.397.779+ (7-1)*83521=1898909 porţii
După cum se poate observa, în anii 2005, 2006, 2007 şi 2008 producţia va intra
pe un trend crescator, cu o dinamică de 83521 porţii de la un an la celalalt. Cu toate că
producţia totală a crescut, capacitatea de producţie de 5000 porţii/zi nu este
valorificată la maxim:
1397779
2004: = 116481 porţii/luna
12

26
 116481
= 3882 porţii/zi , iar in 2005: 1648344/365= 4500 porţii/zi.
30
Acest spor de producţie urmează a fi realizat ca urmarea a intorucerii de noi
utilaje, utilaje provenite din Olanda. Acţionarul majoritar urmeaza a investi în
România in baza de mijloace fixe existenta in societatea românească.
În tabelul 3.5 poate fi urmarită evoluţia viitoare a producţiei, conform valorilor
de mai sus:
Tabelul 3.5
Evolutia producţiei viitoare
Anii Producţia totala
2001 1.147.214
2002 1.030.682
2003 1.247.440
2004 1.397.779
2005 1.648.344
2006 1.731.866
2007 1.815.387
2008 1.898.909

Producţia totală

2.000.000 1.898.909
1.731.866 1.815.387
1.648.344
1.397.779
Nr. porţii

1.500.000 1.247.440
1.147.214
1.030.682
1.000.000

500.000

0
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Anii
Producţia realizată Producţia prognozată

Fig. 3.3 : Evoluţia producţiei

Dintre căile cele mai importante de creştere a productivităţii, pot fi enumerate :
robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea, pregătirea şi perfecţionarea
resurselor umane, perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, înnoirea
tehnologiilor de producţie.
1. Robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea reprezintă
coordonate ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag sporirea producţiei şi
implicit a productivităţii, deoarece se obţin sporuri de producţie mai mari cu aceleaşi

27
cheltuieli, creşterea rentabilităţii, realizarea de economii, în condiţiile obţinerii unor
produse de calitate superioară.
În aceasta privintă o mare influenţă o are introducerea de linii automatizate,
robotizarea proceselor de producţie de grade diferite, realizarea de sisteme de grade
diferite de complexitate şi creşterea prelucrării automate a informaţiilor. Acest lucru
se poate realiza prin combinarea sistemelor informatice cu cele electronice. Prin
pătrunderea ştiinţei şi a cercetării ştiinţifice în toate activităţile se poate creşte nivelul
ritmului etapelor, se pot elimina timpii morţi şi se poate asigura continuitatea
procesului de producţie.
2. Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane are efecte de lungă durată,
care se resimt pe termen lung pe mai multe planuri. Formarea profesională şi
perfecţionarea continuă reprezintă calea principală de autovalorificare şi dezvoltare a
factorului uman, de valorificare superioară a potenţialului creativ şi anticipativ al
omului. Dependente de acestea sunt viteza de adaptare la nou, cât şi receptivitatea,
precum şi reintegrarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi.
Efectele directe ale pregătirii personalului sunt observate în creşterea
productivităţii, îmbunătăţirea calităţii produselor, creşterea disponibilităţii faţă de
societate. Ca urmare a parcurgerii unui proces de pregătire, personalul mai capabil în
realizarea sarcinilor primite dobandeşte noi abilităţi. În urma participării la programul
de perfecţionare, se urmăreşte dacă participanţii au dobândit cunoştinţele prezentate.
Pe baza activităţii de perfecţionare, randamentul în muncă al celor ce au participat ar
trebui să crească, executarea sarcinilor să fie mai bună, iar ca un cuvânt definitor,
acesta ar trebui să fie performanţa.
Studiile de economie au pus în evidenţă contribuţia importanţei pe care
pregătirea şi perfecţionarea personalului o au la creşterea producţiei, ducând la o
sporire a acesteia cu 15-20%.
3. Perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii reprezintă un proces
complex, cu caracter dinamic şi de continuitate realizat de managerii de producţie.
Presupune adoptarea unui set de măsuri organizatorice cu privire la desfăşurarea
procesului de muncă, prin care se urmăreşte utilizarea maximă a factorilor de
producţie, concentrându-se şi descoperirile ştiinţei şi ale progresului tehnic în vederea
sporirii calitative, cantitative şi structurale a producţiei.

28
 Asigurarea unor fluxuri continue de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp a
diferitelor operaţiuni, folosirea raţională şi incărcarea optimă a mijloacelor de
producţie, imbunătătirea activităţii de reparaţie şi întreţinere, perfecţionarea activităţii
de transport intern şi depozitare reprezintă doar câteva dintre metodele de
perfecţionare a producţiei. Îmbunătăţirea organizării muncii se poate realiza prin
cooperarea în producţie, normarea muncii, organizarea timpului de lucru şi a locurilor
de muncă, toate acestea putând conduce la reducerea volumului de muncă.
4. Înnoirea tehnologiilor de producţie urmăreşte creşterea capacităţilor de
producţie existente prin îmbunătăţirea parametrilor tehnico-funcţionali, în vederea
reducerii consumului de materii prime şi energie, creşterii vitezei de lucru şi ridicării
gradului de siguranţă în exploatare. Modernizarea bazei tehnico-materiale porneşte de
la una deja existentă, pe care o dezvoltă şi o reînnoieşte, pe când construirea de noi
capacitaţi porneşte de la 0. Aceasta reclamă investiţii substanţiale pe care societatea
trebuie să le facă, pe când, în cazul în care se doreşte înnoirea capacităţii de producţie,
aceasta se va realiza într-o perioadă scurtă de timp cu concursul noilor cuceriri ale
ştiinţei şi tehnicii.
Modernizarea se axează în special pe parteă activă a utilajului, influenţând direct
elementele care realizează direct producţia.

3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei societăţii

Drept urmare a creşterii producţiei, societatea şi-a sporit atât cheltuielile cât şi
veniturile.
Cheltuielile se pot prognoza pe baza celor înregistrate în anii anteriori, folosind
metoda ritmului mediu sau a indicelui mediu.
Pe baza cheltuielilor efectuate în anii precedenţi prognozării, am ales folosirea
metodei indicelui mediu. Întreaga metodologie a calculului cheltuielilor pe baza
metodei indicelui mediu este prezentată mai jos.
Chn  Ch0 100
R= 
Ch0 n
202152126  188175884 100
R2004 =  = 1.86
188175884 4
R
Indicele mediu poate fi obţinut după formula : I = 1+
100

29
 I = 1+0.018 = 1.018=1.02
Ch2005 = Ch2004  I = 202152126*1.02 = 206195168
Ch2006 = Ch2004  I2 = 202152126*1.022=210319072
Ch2007 = Ch2004  I3 = 202152126*1.023=212525423
Ch2008 = Ch2004  I4 = 202152126*1.024= 218815962
Tabelul 3.6
Prognozarea cheltuielilor de producţie
Anii Cheltuieli totale
2005 206.195.169
2006 210.319.072
2007 214.525.453
2008 218.815.962

Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, cheltuielile totale au avut o
evoluţie crescătoare în cei 4 ani. În acest caz, costul de producţie va avea urmatoarele
valori, prezentate în tabelul 3.7.
Cheluielile totale vor creşte datorită modernizării bazei tehnico-materiale,
modernizare ce necesită investiţii. Urmează a fi importate utilaje ce vor duce la un
consum mai mic de energie, la o creştere a producţiei realizate si a vitezei de lucru,
însă, ducând la diminuare a numarului de salariaţi.

Costul de producţie :

Cunoscându-se atât cheltuielile cât şi producţia totală, estimată pe baza metodei

sporului mediu, am putut afla costul de producţie, prin raportarea cheltuielilor la
producţia totală.
Costurile de producţie s-au redus considerabil, faţă de primii patru ani, reducere
datorată în mare parte creşterii producţiei mult mai rapide decât creşterea costurilor.
La creşterea cheltuielior s-au adaugat investiţiile pe care societatea a trebuit să le facă,
investiţii pe care acţionarul olandez le-a implementat aici, in România. La această
creştere a cheltuielilor a contribuit şi angajarea unor persoane calificate pentru a lucra
cu noile utilaje.
Tabelul 3.7

30
 Situaţia comparativă a costului de producţie în perioada prognozată faţă de
perioadă actuală
Cheltuieli Producţia totală Cost de producţie
Anii
(mii lei) (nr. portii) (lei)
2001 181.372.465 1.147.214 158.098,20
2002 179.981.377 1.030.682 174.623,58
2003 198.392.267 1.247.440 159.039,53
2004 204.344.035 1.397.779 146.191,95
2005 206.195.169 1.648.344 125.092,32
2006 210.319.072 1.731.866 121.440,73
2007 214.525.453 1.815.387 118.170,65
2008 218.815.962 1.898.909 115.232,46

Preţul de vânzare :

Veniturile obţinute în anii următori 2005, 2006, 2007 şi 2008, nu pot fi

cunoscute, datorită nivelului inflaţiei şi altor variabile care pot influenţa veniturile
făcându-se doar o estimare, pe baza celor actuale. Veniturile şi preţurile de vânzare
sunt prezentate în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8
Veniturile şi preţul de vanzare

Anii Venituri Producţia totală Preţ de vânzare

2001 247,900,289 1,147,214 216,088.97

2002 228,854,280 1,030,682 222,041.60
2003 254,351,100 1,247,440 203,898.46
2004 307,396,358 1,397,779 219,917.71 Preţurile
de vânzare 2005 316,894,670 1,648,344 192,250.33 sunt
diferite. 2006 338,154,214 1,731,866 195,254.26 Cele
destinate 2007 349,583,668 1,815,387 192,567.02 catering-
ului 2008 367,154,015 1,898,909 193,349.98 industrial
pentru companiile aeriene sunt asemănătoare cu cele din perioada 2001-2004, iar cele
pentru

31
spitale, gradiniţe şi creşe vor avea un alt nivel. Meniurile destinate acestui segment de
piaţă vor fi diferite faţă de cele destinate firmelor şi companiilor aeriene.
Preţul de vânzare va înregistra evoluţii oscilante în perioada prognozată. În anul
următor prognozei preţul de vânzare va scădea la 192250,33 lei/porţie, urmând să
scadă în următorii 3 ani la aproximativ 194000 lei/porţie, faţă de anul 2004.
Aceasta evoluţie a preţului de vânzare se datorează în mare parte creşterii
veniturilor într-un ritm mai încet decât creşte producţia.
Profitul unitar, obţinut ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie
poate fi urmărit în figura 3.5.

Profit unitar

90,000.00 78,117.52
80,000.00 73,725.76 73,813.53
70,000.00 57,990.77 74,396.37
60,000.00 67,158.01
47,418.02
50,000.00
40,000.00
44,858.93
30,000.00
20,000.00
10,000.00
0.00
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

Fig. 3.4 Profitul unitar

Profitul unitar are o evoluţie oscilantă, dată de evoluţia preţului de vânzare. În

primii 3 ani a scăzut de la 57991 lei/portie la 44858 lei/porţie, iar în următorii ani va
creşte până la 78117lei/porţie.

Productivitatea muncii :

Pentru a creşte producţia, urmează a spori atât numărul de salariaţi cât şi

resursele financiare necesare investiţiilor în mijloace fixe.
Necesarul de personal al societăţii depinde de numeroşi factori, dintre care cei
mai importanţi sunt :
 Nivelul producţiei ce urmeaza a fi obţinută

32
  Cunoştintele şi, în general, calificarea personalului
 Organizarea raţională a proceselor de muncă, pentru a folosi potenţialul
productiv al personalului, concomitent cu crearea unui regim raţional de
muncă
 Modul în care este folosit timpul disponibil de lucru
 Condiţiile tehnice în care se realizează producţia.
Astfel, numarul de salariati, va ajunge de la 290 cât sunt în prezent, la 350 în
2005 şi 380 în anul 2006, 400 în 2007 şi 425 în anul 2008. În acest caz,
productivitatea va fi (tabelul 3.9):
Tabelul 3.9
Nivelul productivităţii muncii
Producţie totala (nr Nr salariati Productivitate
Anii
portii) (persoane) (portii/pers)
2005 1,648,344 350 4709.6
2006 1,731,866 360 4810.7
2007 1,815,387 360 5042.7
2008 1,898,909 320 5934.1

Se poate observa că productivitatea muncii va creşte, datorită fluctuaţiei

numărului de salariaţi. Folosind utilajele performante pe care holdingul olandez le-a
dat în folosinţă anul trecut, numărul de personal direct productiv nu va mai fi atât de
mare, urmând să se menţină constant în perioada 2006-2007 şi chiar să scadă în anul
2008. Însă. Ca urmare a implementării unor tehnici moderne, productivitatea de 5000
porţii/zi va fi atinsă şi chiar depăşită.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În urma analizării activităţii S.C. “ALPHA ROCAS” S.A., se pot observa

urmatoarele:

33
  Societatea dispune de construcţii adecvate desfăşurării procesului de
producţie, precum şi de toate utilităţile necesare, fiind în conformitate cu legislaţia în
vigoare;
 Organizarea structurală a conducerii este adecvata cu mărimea şi
complexitatea societăţii;
 Se menţine permanent legătura cu acţionarul principal, raportându-se
periodic rezultatele înregistrate
 Forţa de muncă are un nivel corespunzator de calificare, fiind foarte bine
structurată;
 Structura managerială este corespunzator organizată pe niveluri ierarhice;
 Se remarcă o bună organizare a activităţii precum şi realizarea unui climat
favorabil muncii în echipă, foarte important în creşterea competitivităţii societăţii;
 Furnizorii societăţii sunt din domenii diverse de activitate, reuşind să asigure
toate necesităţile societăţii comerciale;
 Profitul net a înregistrat o evoluţie oscilantă, ca urmare a evenimentelor
petrecute în toamna anului 2001, diminuându-se în anul 2002, pentru ca apoi să
urmeze un trend crescator;
 Ratele rentabilităţii au înregistrat evoluţii crescătoare în anul 2003, ca urmare
a creşterii profitului, exprimând performanţa pe care o realizează societatea în
perioadă analizată;
Referitor la măsurile pe care societatea ar trebui să le adopte în viitor, acestea pot
fi:

 Dezvoltarea compartimentului de marketing existent;

 Adoptarea unei politici de marketing agresive prin reclame în revistele de
specialitate şi panotaj exterior;
 Introducerea în producţie a unei game sortimentale care să se adreseze unei
noi categorii de consumatori;
 Creşterea nivelului de producţie la capacitatea de producţie maximă
existentă.

34
 Anexa 1:

Cei mai importanţi furnizori ai SC “ABELA ROCAS” S.A. sunt:

 Agroalim

 Angst

 Best

 Brau-Union

 Caroli

 Coca-Cola

 Danone

 Dorna

 Excelent

 Heidi

 Ifantis

 Indlacto

 J.T.I

 Les Gastronomes

 Moara Loulis

 Overseas

 Parma

 Patiseriile Ana

35
 Selgros

 Suprem - Gourmet

 Vincon

Anexa 2:

Cei mai importanti clienţi ai SC “ABELA ROCAS” S.A. sunt:

 TAROM – principalul client

 Majoritatea companiilor aeriene straine
 LUFTANSA (Germania)

 BRITISH AIRWAYS (Marea Britanie)

 ALITALIA (Italia)

 AIRFRANCE (Franţa)

 TURKISH AIR (Turcia)

 Companii care contracteaza mai puţine meniuri
 KLM (Olanda)

 SWISS AIR (Elveţia)

 MALEV (Bulgaria)

 CSA (Cehia)

 ROMAVIA (România)
 Companii accidentale - care efectueaza curse ocazionale
Printre cei mai mari clienti ai diviziei de catering industrial se numără:

 Orange
 Ilbau
 Compaq

36
 Microsoft
 Tornado Systems

37