Protectia-Consumatorului Original

Cuprins
Introducere...............................................................................................................2
Capitolul I. Noţiuni de bază în protecţia drepturilor consumatorilor

1. Consumator: noţiuni şi reglementări........................................................... 5
2. Drepturile şi interesele legale ale consumatorilor......................................12
3. Obiectivele protecţiei drepturilor consumatorilor......................................30
Capitolul II. Cadrul juridic privind protecţia drepturilor consumatorilor în

Republica Moldova
1. Instituţiile statale: garanţie şi asigurare a protecţiei drepturilor
consumatorilor......... ................................................................................................42
2. Organisme non-guvernamentale în protecţia consumatorilor..................53
Capitolul III. Răspunderea în rezultatul încalcării drepturilor consumatorilor

1. Răspunderea civilă.....................................................................................61
2. Răspunderea administrativă.......................................................................80
3. Răspunderea penală....................................................................................83
4. Repararea prejudiciului material şi a prejudiciului moral………………..88
Concluzii..................................................................................................................93
Bibliografie..............................................................................................................98
1
Introducere
În perioadele de modificări oamenii mereu s-au aflat confruntaţi cu probleme

inedite. Etapa pe care o parcurge actualmente societatea noastră - "tranziţia către
economia de piaţa" are un aspect pe cât de complex pe atât de dificil.
Întreprinzătorul obţine profitul scontat doar satisfăcând necesităţile şi
aspiraţiile consumatorului. Ieşind din economia de comandă, subiecţii economici se
confruntă cu realitatea recunoscând că trebuie să se conformeze şi să-şi înteleagă
consumatorul de care depind realizările sale.
Dincolo de aspectele particulare orice analiză profundă asupra consumului ne
conduce inevitabil către vectorul acestuia care este consumatorul.
Teoria economică liberală este bazată pe postulatul că dacă consumatorul este
naţional şi domină economia, atunci se ajunge la cea mai bună alocare posibilă a
resurselor. În consecinţă, consumatul se confruntă cu o adevărată avalanşă
informaţională în legătură cu mărfurile prezente pe piaţă. În plus, în eforturile de a
face faţă concurenţei din ce în ce mai acerbe, subiecţii economici exercită adevărate
presiuni informaţionale în încercarea de a-i influenţa să le procure marfa oferită. De
multe ori aceste acţiuni deraiază spre încălcarea normelor etice ale derulării
afacerilor şi ale cadrului juridic ce le reglementează.
În aceste condiţii a apărut ca replică necesitatea adoptării la 23.05.93 a Legii
cu privire la protecţia drepturilor consumatorilor şi respectiv mişcarea consumeristă,
care desemnează organizarea consumatorilor, formarea asociaţiilor de consumatori,
care a devenit o mişcare socială orientată spre promovarea şi protecţia drepturilor
consumatorilor.
Prezenta lucrare structurată în trei capitole divizate pe paragrafe este
consacrată problematicii juridice a protecţiei drepturilor consumatorilor.
Actualitatea temei investigate care este condiţionată de faptul că în literatura
de specialitate autohtonă nu exista un studiu pluriaspectual al problemei în cauză,
deşi importanţa teoretică şi practică este evidentă, în timp ce întreaga activitate a
2
protecţiei consumatorilor gravitează în asigurarea mecanismelor eficiente de
protecţie a consumatorilor.
Scopul şi sarcinile lucrării presupun studierea profundă şi analiza legislaţiei în
contextul evoluţiei rapide a unor reglementări juridice în domeniu şi elaborarea unor
propuneri şi recomandări concrete îndreptate spre cizelarea şi desăvârşirea
mecanismului de protecţie juridică a drepturilor consumatorilor menite să consolideze
interesele şi drepturile consumatorilor.
Suportul metodologic şi teoretico - ştiinţific al lucrării care rezidă în
cercetarea problemei ştiinţifice date e bazată pe studierea materialului normativ -
legislativ şi practic şi în măsura mai mică pe cel doctrinar - teoretic. Acesta e realizat
prin aplicarea metodelor istorică, sistematică, logico-practică şi în baza empirică
care o constituie: Constituţia Republicii Moldova, Codul civil, Legea privind
protecţia drepturilor consumatorilor, alte acte normative al cadrului legislativ al RM,
legislaţia în domeniu a altor state ( Federaţia Rusă, SUA., Franţa) lucrări ale
savanţilor jurişti şi economişti ( Gh.Pistol, C.Stătescu).
Semnificaţia si valoarea aplicativă a lucrării rezidă în concluziile ce se
desprind şi care pot fi utilizate la elaborarea şi perfecţionarea cadrului juridic de
protecţie a consumatorilor, de asemenea în procesul de instruire profesionistă.
Capitolul I intitulat " Noţiuni de bază şi reglementări în protecţia drepturilor
consumatorilor" defineşte noţiunea de consumator, categoriile de consumatori,
cercetează drepturile consumatorilor, stabileşte principiile şi obiectivele protecţiei
drepturilor consumatorilor în plan naţional şi internaţional.
Abordăm în acest capitol statutul consumatorului din mediul autohton şi a
situaţiei în care se află sistemele de informare şi de protecţie a consumatorilor.
De asemenea argumentează necesitatea racordării legislaţiei autohtone la
cerinţele normelor internaţionale.
Capitolul II denumit "Cadrul juridic privind protecţia drepturilor
consumatorilor" constituie analiza practico - ştiinţifica a asigurării şi garantării
drepturilor consumatorilor de către organele statale şi organismele non-
guvernamentale. O tratare tangenţială dar care completează obiectul expunerii este
3
mecanismul de protecţie a consumatorilor de către producători. Aceasta rezidă în
faptul că indirect producătorii sunt în situaţia de a proteja consumatorul.
Vom accentua că lipsa unui organ de stat destinat în exclusivitate informării,
educării şi protecţiei drepturilor consumatorilor contribuie la diminuarea
mecanismului protectiv al consumului.
Capitolul III intitulat "Răspunderea în rezultatul încălcării drepturilor
consumatorilor" cuprinde patru paragrafe care tratează răspunderea civilă,
răspunderea penală, răspunderea administrativă şi repararea prejudiciului material şi
a prejudiciului moral. Aici argumentăm temeiul fiecărei forme de răspundere în
concordanţă cu Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor.
Concluziile specifică opiniile şi recomandările investigaţiei efectuate: în plan
doctrinar-teoretic se conturează concepţia pentru atribuirea statutului de consumator
în anumite cazuri şi subiecţilor economici; în plan normativ-legislativ acceptarea
modificărilor corespunzătoare referitoare la " servicii " şi "lucrări".
Conchidem prin lansare că această lucrare să fie plus habeat în recessu quam
fronte promitit.
4
Capitolul I
Noţiuni de bază în protecţia drepturilor consumatorilor
Relativ de curînd a apărut în realitatea noastră noţiunea de consumator.

Tendinţa integrării juridice a adus această noţiune în unităţile de bază ale direcţiilor
social- economice ale Republicii Moldova.
Acum câţiva ani consumatorii în statul nostru erau pe deplin frustraţi. Comerţul
şi producătorii de mărfuri şi servicii dictau condiţiile de realizare şi desfăşurare a
comerţului. Actele normative departamentale şi instrucţiunile limitau drepturile
consumatorilor şi nu admiteau posibilitatea prezentării pretenţiilor întemeiate.
Consumatorii nu-şi puteau realiza drepturile sale fundamentale prevăzute de
Rezoluţia Asambleei Generale a O.N.U.
&.1 Consumator: noţiuni şi reglementări
Domeniul drepturilor consumatorilor în prezent a atins apogeul necesităţii de

perfecţionare a reglementărilor juridice în temeiul importanţei create de factorii
obiectivi. Considerăm necesară examinarea principalelor noţiuni ce ţin de consumator
şi pe care acesta este obligat sau e bine să le cunoască pentru asigurarea creării şi
funcţionării unui sistem de protecţie a consumatorului.
Derularea cu rapiditate a schimburilor comerciale ce caracterizează societatea
modernă a condus la apariţia contractelor-tip astfel încât principiile tradiţionale
aplicate în domeniul contractual (autonomia de voinţă şi egalitatea părţilor
contractante ) au fost serios zdruncinate „în noua eră a societăţii de consum”.1
Cuvântul consumator provine din Franţuzescul consommateur şi înseamnă
persoana care consumă bunuri rezultate din producţie. O altă noţiune legată de
noţiunea de consumator este consumerismul.2 Intr-o prima accepţiune prin cuvântul
consumerism se subînţelegeau doar eforturile organizate ale consumatorilor în
1
Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All
Beck, Bucureşti 1999, p.8
2
Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 21
5
vederea corijării şi suprimării nemulţumirilor pe care le-au acumulat, ulterior, într-un
context pluridimensional, această noţiune a ajuns să semnifice ansamblul eforturilor
conjugate ale consumatorilor, ale întreprinderii şi ale guvernului, în vederea
ameliorării calitative şi cantitative a nivelului de trai. Noţiunea de consumerism este
anglofonă prin excelenţă dar acceptată ca neologism de toate limbile lumii, s-a impus
cu precădere în perioada postbelică, tentaţia consumatorilor de a se grupa, înfiinţând
anumite organizaţii care să le apere interesele, s-a manifestat cu peste un secol şi
jumătate în urmă. Se are în vedere fondarea cooperativelor de consumatori,
organizaţii care, la începuturi, împrumutau mult din modul de acţiune a organizaţiilor
sindicale, până şi-au creat propriul stil.3
Originile consumerismului contemporan se afla în Carta drepturilor
consumatorului propusă de preşedintele Kennedy în 1962, în cadrul unui mesaj
adresat Congresului American. Această Cartă a servit drept model pentru multe din
legislaţiile naţionale şi regionale cu privire la consum, formulate în deceniile şapte şi
opt, în diverse colţuri ale lumii.
În prezent din punct de vedere juridic, conform art.1 al Legii cu privire la
protecţia consumatorilor - consumator - orice persoană fizică ce intentionează să
comande sau să procure ori care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii
pentru necesităţi nelegate de activitatea de întreprinzător sau profesională;
La prima vedere pare a fi o definiţie completă dar dacă cercetăm ţi alte
definiţii, de exemplu cea dată de Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor a
Federaţiei Ruse din 07.02.92 sau de Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
RM despre practica aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor la
examinarea dosarelor civile din 10 iulie 1997, vom sesiza diferenţa.
Aşadar, conform legislaţiei FR consumator este cetăţeanul care utilizează,
dobândeşte, comandă sau intenţionează să dobândeascăa sau să comande produse
(lucrări, servicii) pentru necesităţi vitale personale.4
3
A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare
"Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41
4
Верховцев А.В., Как защищается потребитель., Москва., ИНФРА, 1997 , pag 14
6
În accepţiunea celei de-a doua definiţii, consumator este numai cetăţeanul
(cetăţenii străini şi apatrizii) ce procură, comandă, foloseşte (consumă) sau
intentionează să procure sau să comande mărfuri (servicii) pentru necesităţile vitale,
nelegate de obţinerea profitului.5
Considerăm că definiţia expusă nu este completă trebuind să conţină şi
expresia – a executa lucrări deoarece nu toate operaţiile efectuate de agenţi economici
pentru consumatori cad sub incidenţa serviciilor, de exemplu lucrările. Conform
D.E.X.-ului serviciu este acţiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de muncă
prestată în folosul sau în interesul cuiva....1. Lucrare este lucru realizat printr-o
muncă fizică sau intelectuală....2. Aceasta ne argumentează diferenţa dintre aceste
noţiuni.
În temeiul celor expuse considerăm că definiţia noţiunii de consumator trebuie
completată cu expresia executare de lucrări. Aceasta reiese şi din p.2 al Hotărârii
Plenului Curţii Supreme de Justiţie susmenţionate care stipulează că Legea privind
protecţia drepturilor consumatorilor reglementează raporturile dintre consumator şi
agentul economic care efectuează lucrări şi prestează servicii consumatorilor.
Dacă examinăm pluridimensionalitatea noţiunii de consumator vom ajunge la
concluzia ca ea trebuie să includă nu numai persoanele fizice-cetăţenii (cetăţenii
străini şi apatrizii) dar şi agenţii economici pentru anumite cazuri. 6 Delimitarea
trebuie realizată conform criteriului de obţinere \ neobţinerea profitului.
Din Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor reiese că prin ea se
reglementează raporturile juridice apărute între cetăţeni (cetăţeni străini şi apatrizi) în
calitate de consumator şi agenţii economici, aceasta nefiind prevazut expres.
În textul legii prezintă echivoc noţiunea de persoană fizică deoarece nu este
clar prevăzut ce se are în vedere: persoana fizica în calitate de cetăţean sau de
cetăţean-antreprenor. În acest temei articolul 1 din Lege trebuie să conţină noţiunea
de cetăţean (străin sau apatrid) la definirea consumatorului.
5
Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în
sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70
6
7
Un alt subiect al raportului juridic reglementat prin Lege este agentul
economic- întreprinderea, instituţia, organizaţia sau cetăţeanul antreprenor, care
produce, importă, transportă, depozitează, comercializează, păstrează marfa pentru
realizare şi prestează servicii consumatorilor. În temeiurile expuse considerăm că
definiţia din Lege dată agentului economic trebuie completată cu noţiunea efectuează
lucrări.
Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor reglementează relaţiile, care
pot apărea din contractele privind vînzarea- cumpărarea cu amănuntul; arenda;
închirierea de spaţiu locativ, în special, efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor de
asigurare a exploatării casei de locuit în care se află spaţiul locativ, acordarea sau
asigurarea acordării chiriaşului a serviciilor comunale necesare, efectuarea reparaţiei
curente a averii comune a casei de locuit şi a instalaţiilor tehnice; antrepriza (inclusiv
comanda de deservire sau deservirea prin abonament); transportarea cetăţenilor,
bagajelor şi mărfurilor; păstrarea; consignaţia; asigurarea; prestarea serviciilor
financiare pentru satisfacerea necesităţilor personale ale consumatorului, inclusiv
acordarea de credite, deschiderea conturilor clienţilor, efectuarea decontărilor la
cererea lor, primirea şi păstrarea hârtiilor de valoare şi a altor valori, acordarea
serviciilor consultative, precum şi din alte contracte referitoare la satisfacerea
necesităţilor personale ale cetăţenilor, nelegate de obţinerea profitului.7
Aşadar în persoana agentului economic poate fi producătorul, vizatorul,
executorul.
Producătorul este organizaţia, cetăţeanul - antreprenor care produce mărfuri
pentru realizare consumatorilor.
În relaţiile apărute din contractele privind vînzarea-cumpărarea cu amănuntul,
inclusiv contractul de comision apare vizatorul care este întreprinderea. În relaţiile
apărute din contractele privind vânzarea cumpărarea cu amănuntul inclusiv contractul
de comision apare vînzătorul care poate fi întreprinderea, organizaţia, instituţia sau
cetăţeanul antreprenor care realizează marfa către consumator.8
7
Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova.,
Revista Naţională de Drept nr.3 2007., pag 42-49
8
Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001, pag 28-29
8
Executantul este întreprinderea, organizaţia, instituţia sau cetăţeanul -
antreprenor care prestează servicii sau execută lucrări. Acesta poate fi: antreprenorul-
la deservirea prin abonament şi la comanda de deservire; locatorul - la închirierea de
spaţiu locativ, efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor de asigurare a exploatării
casei de locuit în care se află spaţiul locativ, acordarea chiriaşului a serviciilor
comunale necesare; transportatorul (cărăuşul) -la transportarea cetăţenilor, bagajelor,
inclusiv a mărfurilor; în relaţiile ce reies din contractul de transport; depozitarul- în
relaţiile ce apar din contractul de depozit; asiguratorul- în relaţiile ce apar din
contractul de asigurare; prestatorul de servicii financiare - pentru satisfacerea
necesităţilor personale ale cetăţenilor nelegate de obţinerea profitului. 9
În temeiul celor expuse putem delimita următoarele categorii de consumatori.

Astfel după criteriul domeniului de activitate deosebim consumatori:
a) care procură produse în rezultatul contractului de vînzare-cumpărare şi de
comision;
b) care beneficiază de prestarea serviciilor;
c) care beneficiază de executarea lucrărilor;
d) care intentionează să procure sau să comande mărfuri( servicii, lucrări).
Un alt criteriu, mai complex de delimitare a consumatorilor este după statutul
de persoane. Astfel o categorie o constituie:
a) consumatorul - persoana fizică, cetăţean (cetăţean străin, apatrid).
Consumatorul individual este, în acelaşi timp, şi un consumator „colectiv", prin dubla lui
ipostază de membru al unei familii şi membru al societăţii. Fiind membru al unei
familii sau a unei gospodării, putem afirma că avem de-a face cu un consumator
colectiv cu nevoi şi trebuinţe specifice, cu un comportament bine definit. Aici avem în
vedere faptul că cele mai multe produse sau servicii sunt cumpărate sau consumate pe o
bază individuală, de cele mai multe ori cumpărăturile sunt efectuate de un membru al
familiei, ele fiind determinate de nevoile şi dorinţele întregii familii.10 Caracteristicile
9
Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică
nr.2., 2005., pag.20-23
10
9
familiei constituie un factor important în analiza consumului şi consumatorilor, studiul
consumatorului la acest nivel furnizează o serie de concluzii benefice pentru producţia
şi comerţul cu bunuri şi servicii. „Familia este considerată cel mai complex tip de
consumator, având în vedere faptul că nu reprezintă o sumă de consumatori individuali
ci un efect de sistem, cu proprietăţi mult amplificate faţă de cele asociate părţilor
componente". 11
În acest temei conform criteriului expus lansăm o altă categorie de
consumatori:
b) subiectul economic.
Potrivit acestui criteriu subiecţii economici de asemenea ar putea fi
consumatori dacă ei beneficiază de servicii nu pentru obţinerea profitului. De
exemplu, întreprinderea, instituţia, organizaţia având automobile beneficiază de
serviciile de alimentare şi reparaţie prestate de alţi subiecţi economici care poartă
răspundere pentru prestarea serviciilor.12
În susţinerea ideii afirmăm că subiectul economic în acest caz beneficiază de
servicii nu pentru obţinerea profitului ci pentru necesităţile personale ale organizaţiei.
Temeiuri întru justificarea acestei opţiuni vom elucida şi la capitolul
răspunderii în rezultatul încalcării drepturilor consumatorilor.
Un alt tip de consumator colectiv îl constituie organizaţiile, instituţiile care
achiziţionează bunuri şi servicii pentru propriile lor nevoi. Din această categorie fac
parte şcolile, spitalele, bisericile, societăţi particulare şi publice, care pentru
funcţionare consumă produse, echipamente, servicii etc. Ele pot fi considerate ca un
segment de consumatori intermediari între producătorii primari şi consumatorii
individuali finali, în ultimă instanţă, ceea ce produc şi oferă organizaţiilor de consum
ajunge tot la consumatorii individuali, aceştia determinând de fapt natura şi structura
consumului.13
11
NEAGU V. , ŞTEFĂNESCU V., TEODORESCU N - consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, în Comerţul modern
nr.3/1987, pag. 6
12
13
PATRICHE D., PISTOL GH., (coordonatori) - Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice,Bucureşti,
1998, pag.51
10
Obiect al raportului juridic ce apare la realizarea drepturilor consumatorilor
poate fi: produsul care constituie un bun material destinat consumului sau utilizării
finale individuale sau colective; serviciul- activitate, alta decât cea din care rezultă
produse, efectuată în scopul satisfacerii unor necesităţi ale consumatorilor; lucrarea-
lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală.
Produsul, serviciul, lucrarea trebuie să corespundă unor standarde care se
confirmă prin certificatul de conformitate care constituie un document eliberat
conform regulilor unui sistem de certificare indicând cu un grad suficient de
încredere că un produs, proces sau serviciu precis identificat este conform unui
standard sau unui alt document normativ specificat, şi prin documentaţia tehnică
normativă care este un act normativ în care sunt stabilite condiţiile calitative ale
produselor, lucrărilor, serviciilor (standarde, condiţii tehnice, norme sanitare şi de
construcţii, farmaceutice şi altele).
Referitor la produse, servicii şi lucrări deosebim termene de utilizare, termene
de valabilitate şi termene de garanţie.14
Aşadar termen mediu de utilizare este perioada de timp stabilită în
documentele tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită între
părţi, în cadrul căruia produsele, altele decât cele cu termen de valabilitate, trebuie să-
şi menţină caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de
transport, manipulare, depozitare şi exploatare.
Este inadmisibilă confundarea acestor noţiuni, deoarece fiecare produs se
raporta la o anumită categorie de termene.
În consecinţă termenul mediu de utilizare poate fi un termen atât dispozitiv
(adică stabilit şi prin acordul părţilor) cât şi imperativ (pentru cazurile prevăzute în
documentele tehnice normative).
Termenul de garanţie şi termenul de valabilitate sunt preponderent termene
imperative, dar nu se exclude posibilitatea de a fi şi dispozitive. Menţionăm aceasta
din considerentul că termenul de garanţie este o garanţie reală de realizare a
drepturilor subiective civile. Prin termen de garanţie se mai înţelege şi termenul
14
Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001, pag 20
11
înăuntrul căruia producătorul ( prestatorul de servicii) poartă răspundere de calitatea
produselor (serviciilor).15 În general termenul garanţie şi termenul de valabilitate sunt
indispensabile de calitatea producţiei şi sunt stabilite prin normele de standardizare,
de condiţiile tehnice sau acordul parţilor. Părţile pot conveni asupra termenului de
garanţie printr-un contract în cazul când el nu este stabilit de standarde sau condiţii
tehnice ( art.784 din Codul civil al RM).
&2. Drepturile şi interesele legale ale consumatorilor
Conceptul privind drepturile consumatorilor îşi are originea în Carta

drepturilor consumatorilor definită de fostul preşedinte al SUA J. E. Kenedy - în
martie 1962 sub forma unui mesaj special adresat Congresului american.16 Deşi Carta
nu a mai fost definitivată (în acelaşi an preşedintele Kenedy a fost asasinat), ea
ramâne importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor
(dreptul la alegere liberă, dreptul la informare, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul
la protecţie), dar mai ales prin faptul că ea a servit drept model de referinţă la
elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor ce au apărut în deceniile şapte şi opt
în SUA şi în alte ţări din continentul american (Canada, Mexic), cât şi din Europa
(Belgia, Franţa, Germania, Suedia).
Pentru ţările Comunităţii Europene, Consiliul Europei a adoptat în anul 1973
„Carta pentru protecţia consumatorilor”, unde sunt precizate principiile unei politici
active de asistenţă de reparare a daunelor, informare, educare şi reprezentare a
consumatorilor.17
Constituţia Republicii Moldova garantează dreptul la un mediu înconjurător
neprimejdios din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la
produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive, de asemenea răspândirea
informaţiilor veridice privitoare la starea mediului natural, la condiţiile de viaţă şi de
15
Верховцев А.В., Как защищается потребитель., Москва., ИНФРА, 1997 , pag 22
16
17
Idem, pag 90
12
muncă, la calitatea produselor alimentare şi a obiectelor de uz casnic (art.37 din
Constituţia RM adoptată la 29 iulie 1994).
Adoptarea în an.1993 a Legii Republicii Moldova nr. 1453-XII din 25.05.93
Cu privire la protecţia consumatorilor a fost un pas important în acest domeniu şi a
pus bazele cadrului juridic şi reglementează raporturile juridice dintre consumatori şi
agenţii economici producători sau comercializatori de produse şi servicii.
La 13.03.2003 a fost adoptată o nouă Lege privind protecţia consumatorilor,

nr. 105 Monitorul Oficial 126-131/507, 27.06.2003 care continuă reglementarea
relaţiilor în acest domeniu sub aspect mai modern.
Acestă lege cu privire la protecţia consumatorilor stabileşte următoarele

drepturi de bază ale consumatorilor:18
- protecţia de către stat a intereselor consumatorilor;
- la repararea prejudiciilor cauzate de achiziţionarea de mărfuri şi servicii
necalitative;
- la o informaţie completă, autentică şi exactă privind caracteristica de bază a
produselor şi serviciilor;
- protecţia de la riscul achiziţionării produselor şi serviciilor cu un impact nociv
asupra vieţii sănătăţii şi securităţii consumatorului;
- la asociere în organizaţii ale consumatorilor;
- la sesizarea în judecată şi alte organe statale abilitate.
Practic drepturile fundamentale stabilite prin legea privind protecţia
consumatorilor se intercalează cu principiile directoare de protecţie a consumatorilor
recomandate de Organizaţia Naţiunilor Unite.19
1. Dreptul la protecţia de către stat a intereselor consumatorilor.
Dreptul consumatorilor la protecţia de către stat a intereselor lor este asigurată
prin obligaţia statului de a stabili o poziţie dominantă a consumatorilor pe piaţă.
Această poziţie este garantată de către stat prin crearea cadrului juridic pentru
protecţia drepturilor consumatorilor şi prin diferite programe. De asemenea dreptul
18
19
13
consumatorilor la protecţia de către stat a intereselor sale este garantat prin crearea
instituţiilor publice specializate cu scopul de a supraveghea, prin mijloace specifice
asupra modului de respectare a drepturilor consumatorilor.20
O altă funcţie primordială a statului în protecţia intereselor consumatorilor este
şi facilitarea producerii şi distribuirii de produse corespunzătoare necesitaţilor şi
cererilor consumatorilor.
Art. 4 al Legii stabileşte că agenţii economici nu pot încheia contracte care ar
acorda mai puţine drepturi consumatorilor decât prevede legea în cauză. Legea
de asemenea stabileşte că Guvernul asigură protecţia pieţei interne şi în cazul
modificării costului vieţii, asigură o protecţie suficientă a consumatorilor. Adică în
cazul pătrunderii pe piaţa internă a unor produse care modifică esenţial costul coşului
de consum, Guvernul asigură protecţia consumatorului prin protejarea pieţei interne
de pătrunderea acestor produse. Însă sunt exemple şi de alt ordin când statul din
intenţii eronate de protejare a producătorului intern, scumpeşte costul vieţii
consumatorului naţional. De exemplu dacă la bursa din Londra preţul unei tone de
zahar constituie 320 $SUA, apoi la producătorul intern -450-500 $/tona. Astfel de
măsuri de protecţie a pieţei interne reduc acţiunea benefică a concurenţei asupra
producătorilor, creează condiţii de seră pentru unele ramuri, producătorul neavând
nici un interes pentru reducerea costurilor de producţie.21
2. Dreptul consumatorilor la repararea prejudiciilor cauzate de
achiziţionarea de mărfuri şi servicii necalitative.
Un rol deosebit de important îl are art. 13 al Legii cu privire la protecţia
consumatorilor, care reglementează drepturile consumatorilor în cazul procurării unor
mărfuri necalitative. Legea stabileşte că în cazul apariţiei unor defecte ale mărfurilor
procurate de consumator în limitele termenelor de garanţie sau valabilitate,
consumatorul poate apela la: înlăturarea gratuită a defectelor sau recuperarea
cheltuielilor efectuate de consumator la înlăturarea defectelor;22
20
21
22
14
- reducerea corespunzătoare a preţului;
- înlocuirea în mod gratuit a produsului;
- rezilierea contractului şi compensarea prejudiciilor create;
- repararea prejudiciului moral.
În cazul apariţiei unor defecte funcţionale nu din vina consumatorului, marfa
se înlocuieşte îndată, iar dacă necesită controlul calităţii, în termen de 14 zile din ziua
reclamaţiei. În lipsa mărfii respective la cererea consumatorului se reziliază
contractul cu restituirea de către vînzător a contravalorii produsului (art.14 din Lege).
Toate cheltuielile legate de restaurarea, preschimbarea sau înlăturarea defectelor în
limitele termenului de garanţie şi valabilitate, precum şi cheltuielile de transport,
montare - demontare sunt suportate de unitatea comercială.
În conformitate cu art. 16 din Legea privind protecţia consumatorilor, în cazul
prestării serviciilor necalitative, în limitele termenulul de garanţie, consumatorul are
dreptul la:
- rezilierea contractului şi repararea prejudiciilor create;
- înlăturarea gratuită a defectelor;
- confecţionarea articolului din acelaşi material sau alt material de calitate
adecvată;
- restituirea contravalorii, dacă deficienţele au fost remediate de către
consumator cu acordul executantului;
- fixarea unui nou termen de executare;
- să ceară reducerea preţului.
Consumatorul prezintă reclamaţiile faţă de calitatea mărfii în limitele
termenului de garanţie sau valabilitate, dar în cazul mărfurilor de uz îndelungat - nu
mai târziu de 2 ani din ziua achiziţionării (art. 12 alin.4 din Lege). Termenul de
prezentare a reclamaţiei de preschimbare a mărfii este stabilit în termen de 14 zile, iar
în cazul unor defecte cu caracter ascuns - în termen de 6 luni. Practica judiciară a
arătat că în această privinţă - protecţia drepturilor consumatorului, în cazul procurării
unor mărfuri (servicii) necalitative - Legea cu privire la protecţia consumatorilor
15
necesită unele modificări. Legea nu stabileşte cine are dreptul la alegerea modului de
recuperare în cazul procurării produselor (serviciilor) necalitative. În majoritatea
cazurilor vînzătorul sau prestatorul de servrcii sunt acei care impun consumatorului
modul de recuperare - schimbarea mărfii, reducerea preţului sau înlaturarea gratuită a
defectelor. Logic ar fi în acest caz ca consumatorul singur să-şi aleagă algoritmul
comportamentului în cazul procurării unor mărfuri necalitative.23 Prioritatea alegerii
soluţiei de către consumator este prevăzută de normele Codului civil al RM. Este
îmbucurător faptul că la elaborarea modificarii Legii cu privire la protecţia
consumatorilor autorii au ţinut cont de acest fapt şi în articolul respectiv a fost
introdusă prevederea că consumatorul este acela care are dreptul la alegerea modului
de recuperare.
Modurile de preschimbare a mărfurilor sunt prevazute de Regulile de înlocuire
a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie Nr. 1465 din 08.12.2003 cu
Legea cu privire la protecţia consumatorilor. Conform acestor reguli nu pot fi
înlocuite articolele din metale preţioase, ţesăturile, albiturile ş.a. Până în ultimul timp
nu puteau fi înlocuite şi mărfurile de consignaţie procurate în reţeaua de comerţ. Însă
conform noilor Reguli ale comerţului cu mărfuri de consignaţie, aprobate prin
Hotărârea Guvernului nr. 1010 din 31.10.97, mărfurile necalitative sunt
preschimbate în conformitate cu Legea cu privire la protecţia consumatorilor.
Conform acestor reguli primirea de către comisie a produselor noi pentru
comercializare la perfectarea contractelor de consignaţie se indică condiţiile de
preschimbare sau de întoarcere a lor în conformitate cu legea privind protecţia
consumatorilor. Produsele tehnice noi în terrnenii de garanţie sunt primite la
consignaţie însoţite de paşaportul tehnic (sau instrucţie) în limba ţării de origine şi
informaţia despre marfa în limba de stat în conformitate cu legistaţia în vigoare.24
3. Dreptul consumatorilor la o informaţie completă, autentică şi exactă
privind caracteristica de bază a produselor şi serviciilor.
23
24
A. Smochină Consideraţii generale privind definirea noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în
vigoare "Revista Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41
16
Un compartiment aparte al Legii cu privire la protecţia consumatorilor îl
constituie dreptul consumatorului la informaţie. Legea acordă consumatorului dreptul
la o informaţie completă privind asortimentul, preţul, calitatea şi inofensivitatea
mărfurilor. De asemenea consumatorul are dreptul la informaţia privind proprietăţile
utile, condiţiile procurării şi garanţiei, despre producător şi vînzător ş.a. 25 Informaţia
despre mărfurile propuse trebuie să se conţină în marcarea mărfii, etichete, ambalaj
sau documentele de însoţire. Dacă marfa nu conţine informaţia în volumul necesar,
atunci vînzătorul este obligat să iniţieze consumatorul cu toată informaţia necesară.
Legea stabileşte că informaţia despre mărfuri trebuie să fie în limba română,
indiferent de ţara de provenienţă a produselor. Marfa trebuie să conţină marca de
fabrică şi marca de produs. Marca de fabrică include denumirea produsului şi
informaţia despre producător. Produsele, calitatea cărora cu timpul se poate reduce
(produsele atimentare, medicamentele, mărfurile de cosmetică ş.a.) trebuie să conţină
data fabricării, termenul comercializării sau al valabilităţii.
Producătorul trebuie să completeze produsele chimice şi mărfurile tehnice
complicate cu o instrucţie, reguli de utilizare şi păstrare, de securitate.
Produsele alimentare trebuie să conţină o informaţie privind compoziţia
(conţinutul de substanţe naturale, ingredienţi artificiali) volumul de calorii ş.a.
La cerere, consumatorului trebuie să i se prezinte informaţia despre conţinutul
de substanţe nocive în produse reglementate prin norme. Organele de stat, abilitate
conform legii sunt în drept să sisteze sau să interzică comercializarea produselor
agricole, dacă producătorul sau vînzătorul nu prezintă consumatorului informaţia
privind conţinutul de substanţe nocive, conservanţilor utilizaţi şi nivelul radiaţiei.
Pentru a face alegeri raţionale între produse, se presupune că indivizii cunosc
şi iau în calcul preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor pe care ar putea să le
cumpere.26 Respectiv agenţii economici sunt obligaţi să informeze consumatorul
despre suma aproximativă de care ei vor avea nevoie pentru achitarea serviciilor 27.
25
26
Rujan O. Teorii şi modele privind Relaţiile Economice Internaţionale – Bucureşti: ALL, 1994, p.29.
27
Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001, pag 62
17
Conform teoriei a fost precizat faptul că la fiecare alegere consumatorul va
decide în favoarea alternativei cu cea mai mare utilitate marginală pe unitatea
monetară, astfel consumatorul este satisfăcut de serviciul pe care l-a ales şi de
cheltuielile pe care le-a suportat.28
Recent un control efectuat la produsele propuse spre vînzare la piaţa centrală
din mun.Chişinău a depistat în cartofii de origine poloneză un conţinut de nitraţi în
marime de 230 mg/kg, norma limită fiind de 160- mg/kg, iar în bananele importate
din Ecuador - 145 mg/kg nitraţi. Cu toate ca importul de banane este practicat de
multe firme în ultimii 5-6 ani în cantitaţi mari, dar normativele sanitare privind
conţinutul de substanţe nocive în acest produs nu este stabilit. Despre acest lucru ştiu
foarte bine agenţii importatori şi în ţară sunt aduse partide de acest produs cu orice
conţinut de nitraţi, fără ca aceste firme să fie sancţionate. În conformitate cu
Regulamentul sanitar privind importul de materie primă şi produse atimentare, agenţii
economici-importatori sunt obligaţi să obţină în prealabil autorizația Centrului
naţional ștințifico-practic de igienă și epidemiologie. Fără această autorizație
impotatorii sunt privați de dreptul de a importa produse atimentare. Certificatul de
conformitate pentru comercializarea produselor alimentare importate este eliberat de
către Departamentul Standarde numai în baza certificatului igienic.
Însă practic din cauza conlucrării ineficiente între organele vamale, sanitar-
epidemiologice și Departamentul Standarde, prevederile Regulamentului în cauză nu
sunt respectate și pe piaţa internă pătrund multe produse necertificate. La ideal
punctele vamale trebuie să informeze zilnic Centrul naţional de igienă și
epidemiologie despre fiecare lot de produse alimentare importat și să oblige agenţii
economici importatori să dispună de certificatul igienic.
Legea stabilește că dacă consumatorul nu poate utiliza produsul procurat
conform destinației din cauza informaţiei incomplete sau neveridice el are dreptul să
rezilieze contractul29 și are dreptul la compensarea pierderilor, în această privință ca
exemplu poate servi urmatorul caz.
28
Ibidem, p.30.
29
Селезнёв В.В. Как защищять свои права потребителя., Харьков., 2006 pag 26
18
La Inspectia de stat pentru comerţ s-a adresat cu o plîngere dna X din mun.
Chisinau, care la 22.01.07 a procurat de la autosalonul CENTRAL EUROPEAN
TRADING un automobil Nisan -TEMPRA în valoare de 12600 $ SUA.
Peste o perioadă oarecare de timp s-a constatat că automobilul are deficiențe
tehnice destul de serioase, iar în timpul reviziei tehnice s-a mai descoperit că mașina
a fost produsă în Turcia. Proprietara mașinii s-a adresat vînzătorului cu cererea de
a fi schimbată marfa sau să-i fie întorși banii, deoarece în acest timp a fost nevoită
de 2 ori să repare mașina. În afară de aceasta proprietara s-a arătat nemulțumită de
faptul că n-a fost informată despre faptul că mașina a fost produsă în Turcia și nu
în Italia.
În rezultatul controlului efectuat de inspecție s-a constatat că într-adevăr dna
X de 2 ori s-a adresat pentru reparație la centrul de deservire MERCEDES, cu
învoirea prescrisă de reprezentantut firmei FIAT.
Despre faptul că maşinile realizate sunt produse în Turcia nu este indicat nici
pe un panou din autosalon. Automobilul conține tăblița MADE IN TURKEY, dar
consumatoarea ar fi putut să nu observe inscripția.
Managerul firmei a negat faptul că informaţia dată a fost tăinuită la momentul
procurării. De asemenea în autosalon era lipsă informaţia privind centrele de
deservire tehnică FIAT cu toate că aceste centre sunt enumerate în fișa de garanţie.
În rezultatul intervenției inspecției pentru protecţia consumatorilor,
automobilul a fost transmis prin act reprezentantului firmei FIAT pentru reparaţie
și înlăturarea deficiențelor tehnice. În rezultat mașina a fost reparată și întoarsă
proprietarei cu garanții pentru cutia de viteză și motor pe termen de un an.
Deoarece în prezent lipsesc regulile de vânzare a automobilelor noi, care ar
reglementa ordinea vînzării, perfectarea și eliberarea documentelor, deservirea și
alte chestiuni este destul de complicat de a face o concluzie clară privind
certitudinea pretenţiilor dnei X, căreia i s-a recomandat să se adreseze îin instanţele
judecătorești pentru soluționarea deplină a cazului. În cazul dat doamna cu pricina
are toate șansele de a câștiga procesul, deoarece în conformitate cu Legea cu privire
la protecţia consumatorilor, informaţia privind produsele trebuie prezentată în limba
19
română, produsul (marfa) trebuie să conţină informaţii despre producător,
garanții ș.a.
Cu toate că Legea cu privire la protecţia consumatorului acordă dreptul
consumatorului la informaţia despre mărfuri în limba română, 30 indiferent de țara de
provenienţă a mărfii, cu toate că drepturile sale sunt apărate și prin lege, totuşi piaţa
ţării este inundată de mărfuri străine, iar informaţia despre caracteristicile acestor
mărfuri și uiilizarea lor în limba română este lipsă.31
În acest aspect Hotărârea Guvernului nr. 777 din 13.08.97, Privind
perfecționarea mecanismului de reglementare a comerţului exterior a stabilit, că
începând cu 1 ianuarie 1997 se interzice importul și comercializarea mărfurilor
alimentare și industriale de larg consum fără menţiune de pe etichetă, ambalaj și în
documentele de însoţire a mărfurilor în limba de stat care să conţină: denumirea
produsului, cantitatea, conţinutul, inclusiv denumirea produselor alimentare,
coloranţilor etc. utilizaţi în procesul de producţie, cantitatea de calorii, data preparării,
termenul de valabilitate și condiţiile de păstrare, denumirea și adresa întreprinderii
producătoare. Dar nici prevederile acestei hotărâri nu au fost îndeplinite. Sub
presiunea agenţilor economici importatori, Guvernul a modificat acest alineat,
suspendând acţiunea lui până la 30 aprilie 1997.
4. Dreptul consumatorilor la produse inofensive pentru viaţa, sanatatea și
securitatea sa.
Legea mai stabilește că mărfurile și serviciile trebuie să fie inofensive, adică
nepericuloase pentru viaţa și sănătatea în toată perioada de utilizare. Cerințele privind
inofensivitatea produselor pentru viaţa și sănătatea consumatorilor sunt
obligatorii și se stabilesc de către documentele tehnico-normative.32
Legea de asemenea stabilește că mărfurile produse cu încălcărea cerințelor de
inofensivitate, prevăzute în documentele tehnico-normative, organele de stat abilitate
30
31
Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru produse în dreptul român
"Dreptul", 1998, nr.3, pag.56
32
20
cu funcția de control sunt în drept să le declare periculoase și să ceară retragerea lor
din rețeaua de comerţ pentru înlăturarea defectelor sau pentru a fi nimicite. Mărfurile
și serviciile la care documentele tehnico-normative stabilesc neapărat necesitatea
de a asigura inofensivitatea sunt supuse certificării.
Legea de asemenea interzice importul și comercializarea mărfurilor supuse
certificării fără certificatul de conformitate sau marca naţională de conformitate.
Organizarea, dirijarea generală și coordonarea în domeniul certificării sunt
exercitate de Organismul Naţional de Certificare.
Un segment important al cadrului normativ creat pentru protecţia
consumatorilor îl constituie și HOTARÂREA privind aprobarea Nomenclatorului
produselor din domeniul reglementat, supuse certificării conformităţii obligatorii Nr.
1469 din 30.12.2004 în Monitorul Oficial Nr. 1-4 01.01.2005.
Aceste documente au o importanță majoră în protecţia drepturilor
consumatorilor. Certificarea producţiei are ca scop înlăturarea sau stabilirea unor
bariere pentru pătrunderea în reţeaua de comerţ a mărfurilor necalitative, protejarea
pieţei interne și a consumatorului de produsele necalitative de import.
Programul organizării și efectuării certificării în Republica Moldova, stabileşte
nomenclatorul produselor destinate certificării prin Organismul Naţional de
certiticare - Departamentul Standarde, Metrologie și Supraveghere Tehnică. Acţiunea
hotărârii nominalizate este îndreptată la crearea Sistemului Naţional de Certificare
(SNC) și prevede certificarea obligatorie a unui nomenclator întreg de produse.
În prezent sunt acreditate în Sistemul Naţional de Certificare peste 10
organisme de certificare independente, printre care centrul român de încercări
LAREX, Centrul industriei uşoare din Tiraspol, organizaţia internaţională
independentă SGS din Elveţia, sunt acreditate de asemenea peste 32 laboratoare de
încercări.
În această perioadă a fost elaborat și înregistrat în Organizaţia Internaţională
de Standardizare (ISO) marca naţională de conformitate, care fiind aplicată pe
produs arată cu un grad înalt de certitudine consumatorului că produsul dat este
conform cu un standard sau cu reglementările tehnice în vigoare.
21
Este nevoie de accentuat că certificarea producţiei după parametrii
inofensivităţii este una din etapele preventive a asigurării protecţiei consumatorilor.33
Paralel cu certificarea producţiei în țară se efectuează și certificarea
întreprinderilor care prestează servicii.34 Certificarea serviciilor se efectuează pentru 7
direcții prioritare:
- servicii de reparaţii și deservire tehnică a automobilelor;
- reparaţia și deservirea tehnică a aparatelor radioelectronici și de uz casnic;
- vopsirea și curăţirea chimică;
- serviciile întreprinderilor de alimentaţie publică;
- reparaţia și construcţia de locuinţe și altor obiecte;
- turism și excursii;
- servicii hoteliere.
Este necesar de menţionat că Republica Moldova a aderat la Asociaţia
Europeana de Numeraţie (EAN) și republicii i-a fost acordat Codul liniar ~ 484.
Astăzi mai mult de 100 de întreprinderi iși marchează produsele cu codurile liniare
conferite. În prezent produsele fără marcarea cu Coduri liniare este imposibil de a le
exporta în Rusia, Ţările Baltice și pe piaţa europeană. Într-un fel aceasta este în
același timp și o masură de a-l proteja pe consumator de producţia necalitativă sau
contrafăcută.
Începând cu a doua jumătate a anului 1997, Departamentul Standarde,
Metrologie și Supraveghere Tehnică a trecut la forma internaţională de recunoaştere
reciprocă a certificatelor de conformitate. Produsele de import, care nu se produc în
țară vor fi certificate conform tarifelor statelor exportatoare. Aceste măsuri sunt
întreprinse de asemenea și în scopul protecţiei pietii interne și a consumatorului de
pătrunderea produselor necalitative și corespund Convenţiei privind barierele tehnice
în comerţ ale OMC.
5. Dreptul consumatorilor la asociere în organizaţii pentru protecţia
drepturilor consumatorilor.
33
I.-F. Popa., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59
34
22
Un rol foarte important în protecţia drepturilor consumatorilor legea
acordă organizaţiilor obşteşti ale consumatorilor. Conform Legii cu privire
la protecţia consumatorilor, consumatorii au dreptul să se asocieze în organizaţii
obşteşti. Art.25 al Legii acordă drepturi foarte largi organizaţiilor obşteşti ale
consumatorilor. Aceste organizaţii au dreptul sa participe la elaborarea diferitor
standarde, de a efectua independent expertiza și încercările produselor, prețurilor
și tarifelor.
Rolul acestor instituții este deosebit de complex conturîndu-se următoarele trei
categorii de preocupări: de informare, de protejare, de ordin tehnic.35
Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au de asemenea dreptul de a efectua
în modul stabilit în comun cu organele de stat controale în sfera de comerţ și servicii,
de a acorda asistență juridică și consultativă consumatorilor, de a informa opinia
publică despre calitatea mărfurilor și serviciilor, lezarea drepturilor și intereselor
consumatorilor.36 De asemenea aceste organizaţii au dreptul să se adreseze organelor
de stat și instanţelor judiciare pentru a trage la răspundere persoanele vinovate de
încălcarea drepturilor consumatorilor.37
După cum reiese din Legea nominalizată, organizaţiile obşteşti ale
consumatorilor, alături de organele de stat, abilitate cu funcţii de protecţie a
consumatorilor, constituie o verigă destul de importantă în sistemul de protecţie a
consumatorilor. Însă este necesar de recunoscut că, spre deosebire de alte ţări,
acţiunile organizaţiilor obşteşti ale consumatorilor din republică în apărarea
drepturilor consumatorilor este în continuă perfecţionare. În Republica Moldova de
abia în octombrie 1996 a fost creată și înregistrată Uniunea Consumatorilor din
Moldova, care și-a pus scopul de a activa în protecţia drepturilor consumatorilor pe
toate direcțiile stabilite de lege.
6. Dreptul consumatorilor la recuperarea pierderilor și repararea
prejudiciului moral.
35
sistemul juridic romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 65
36
Dr. Robert Morar, Sisteme de protecţia consumatorilor., Lumina lex., 2005 pag. 92-93
37
23
Legea stabileste dreptul consumatorilor la recuperarea pierderilor.
Daunele cauzate vieţii, sănătăţii sau proprietății consumatorilor în urma unor
deficiențe ale mărfurilor de ordin constructiv, a modului de preparare sau producere
sunt compensate în valoare deplină.
În vederea diminuării numărului de nemulţumiri și, mai ales, a efectelor
acestora, mișcările de apărare a drepturilor consumatorilor au inventariat și
recomandă o serie de măsuri, un ghid practic de sfaturi pentru consumatori, 38 pe care
trebuie să-1 aibă în vedere orice potențial cumpărător, în timpul și după efectuarea
actului de cumpărare. În cazul în care există nemulţumiri legate de produsul sau
serviciul achiziționat, ori de calitatea actului de vanzare-cumpărare, consumatorul are
posibilitatea rezolvării doleanțelor sale, existând premisele găsirii echilibrului corect
între exigențele consumatorului și posibilitățile de răspuns din partea vânzătorului,
importatorului și producătorului.39
Indiferent însă de modul în care își exprimă nemulțumirea, consumatorul
trebuie să știe că se bucură de o serie de drepturi consfințite de lege și mai ales că
trebuie să renunțe la atitudinea de pasivitate,40 care nu face altceva decât să
perpetueze aspectele negative privind protecţia sa, fapt ce ne îndepărtează de ţările cu
o economie de piaţa reală și în general de lumea civilizata.41
Conform dispozițiilor legale în vigoare, consumatorului din țara noastră îi revin
o serie de drepturi, precum:
 libertarea de a lua decizii la achizitionarea de produse și servicii fără a
i se impune clauze care ar putea favoriza folosirea unor practici
abuzive de natură să-i influențeze opțiunea;
 redactarea clară și precisă a clauzelor contractuale, inclusiv a celor
referitoare la caracteristicile calitative și condiţiile de garanţie,
indicarea exactă a preţului și tarifului, precum și a condiţiilor de credit
și a dobânzilor;
38
39
40
41
24
 dreptul consumatorului de a fi despăgubit, pentru daunele provocate de
produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale,
precum și exonerarea de la plată a produselor și serviciilor care nu au
fost solicitate și acceptate;
 obligația agentului economic de a asigura service-ul și piesele de
schimb necesare pe toată durata medie de utilizare a produsului;
 obligarea agenţilor economici la remedierea sau înlocuirea gratuită a
produselor și serviciilor cu abateri de la parametrii de calitate,
acordarea de despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a
deficiențelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau
valabilitate.
Mijloacele judiciare de apărare a drepturilor consumatorilor presupun apelarea
la o instanţă de judecată, ele prezentând pentru consumatorul de rând numeroase
inconveniențe.42 Dintre acestea, nu trebuie uitat costul excesiv al Justiţiei, de multe
ori cheltuielile depăşind costurile prejudiciului care face obiectul cauzei. De
asemenea, trebuie amintite obstacolele de natură psihologică, ca de exemplu
formalismul procedural, limbajul folosit, chiar ţinuta magistraţilor, toate acestea,
alături de altele, îndepărtând de instanţă pe cei îndreptățiți să apeleze la aceasta. Mai
mult, la asemenea obstacole de natură materială și psihologică, se adaugă și faptul că
Justiţia este în general defavorabilă consumatorilor reclamanţi,43 ca urmare a
sistemelor de apărare cu totul profesionaliste pe care le utilizează cei reclamați -
producătorii și ofertanţii.
În sfârşit, un important inconvenient al mijloacelor juridice tradiţionale este dat
de faptul că cea mai mare parte dintre acestea tind spre o reparaţie individuală. Or,
consumatorii trebuie să fie protejaţi mai ales prin măsuri preventive, care să fie mai
mult colective decât individuale. Numai printr-un asemenea sistem se poate
îmbunătăți situaţia de ansamblu a consumatorilor.
42
43
25
Iată doar câteva argumente care conduc la ideea unor îmbunătăţirii profunde,
de substanţa în domeniul mijloacelor juridice. Pornind de la un asemenea deziderat,
literatura și practica în domeniu propun o serie de noi mijloace juridice care, alături
de practica juridică tradiţională, să contribuie la asigurarea prin Justiţie a unei
protecţii reale a consumatorilor. Acestea ar fi:
Gruparea într-un proces unic al apărării intereselor convergente a mai multor
consumatori porneşte de la faptul ca o acţiune colectivă este mai eficientă, mai
practică, înlaturând însăși cauza generatoare de daune și nemulţumiri. Mai mult,
sistemul de repartizare a cheltuielilor ușurează sarcina financiară a fiecărui
consumator dăunat. Problema nu este deloc simplă, trebuind înlăturate unele aspecte
controversate în domeniu. Unul dintre acestea este chiar sistemul conceptualizării
noţiunii de apărare a consumatorilor, modul ei de abordare. Trebuie plecat de la ideea
potrivit căreia interesele consumatorilor nu sunt cu totul individuale și nici în
întregime colective. Ele vor trebui să fie esenţialmente reglate din punct de vedere al
indivizilor, pentru ca astfel să aibă o apartenenţă colectivă, respectiv să apără pentru
fiecare individ în același mod. Primejdia asupra unor asemenea interese nu este
întotdeauna apreciată în spaţiul unui prejudiciu individualizat. Acceptând o asemenea
abordare, se face simțită o anumită triere a intereselor atunci când acestea sunt
instrumentate în vederea acționării în Justiţie, iar cauzele ce privesc strict un anumit
individ să fie acționate individual. În rest, gruparea intereselor convergente ale mai
multor consumatori este o idee viabilă și, de regulă, generalizată în jurisprudența
statelor cu o asemenea structură;
Asigurarea posibilităţii fiecărui consumator izolat de a avea acces la Justiţie în
vederea apărării drepturilor sale este un deziderat care presupune o procedură
simplificată,44 care să implice cheltuieli minime și să nu presupună nici un fel de
dificultate administrativă sau psihologică. Se are în vedere, de exemplu, că procedura
de reclamare a pagubelor suferite de o persoană aflată în postură de consumator, să
poată fi începută printr-o cerere simplă, să se utilizeze procedura orală, să fie
simplificate regulile privind probele administrate, înlăturarea pasivităţii judecătorului
44
Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul",
1998, nr.3, pag.56
26
și mai ales a tergiversărilor și amânărilor judiciare nejustificate, facilitatea declanşării
și derulării rapide a acţiunilor în apel.
Pe de altă parte, vis-a-vis de asigurarea unor posibilităţi reale de acces în
Justiţie a fiecărui consumator în parte, trebuie avută în vedere posibilitatea preluării
unor cheltuieli de judecată de către stat sau organisme neguvernamentale. De fapt, o
repartizare a acestor cheltuieli, în mod echitabil între stat, organismele
neguvernamentale pentru protecţia consumatorilor și consumatorul lezat, în ceea ce
priveşte înlăturarea obstacolelor de natură administrativă și psihologică, se are în
vedere, de exemplu, înfiinţarea și funcţionarea unor birouri de asistență juridică, a
lărgi diferite instituţii ale statului cu atribuţiuni în domeniul protecţiei
consumatorilor.45
Crearea unor instanţe specia1izate pe probleme de protecţie a consumatorilor,
după modelul colegiilor de judecată, investite cu judecarea cauzelor, având și
atribuţiuni de control al modului în care se aplică legislaţia în domeniu, poate
constitui încă o soluţie care, de exemplu în Suedia a dat rezultate eficiente.
Mijloacele parajudiciare sunt organizate de către stat sau din iniţiativa
particulară și se situează în afara jurisdicţionalului. Asemenea mijloace se pot grupa
în trei principale categorii;
- Prima categorie are în vedere informaţiile și consultaţiile acordate
consumatorilor, contra unor tarife reduse sau chiar în mod gratuit. Experienţa în
domeniu a dat rezultate bune în Statele Unite ale Americii, în Anglia, în Franţa etc.;
- A doua categorie are în vedere organismele care, alături de furnizarea de
informaţii și acordarea de consultaţii juridice, exercită și unele presiuni asupra
ofertanţilor. Asemenea presiuni pot veni atât de la asociaţiile specializate ale
consumatorilor, cât și de la organismele publice sau semipublice, ele dispunând de
mijloace suficiente pentru rezolvarea problemelor reclamate de consumatori, fără a
mai fi necesară o acţiune în Justiţie. Un asemenea mijloc prezintă însă inconvenientul
că, din nefericire, consumatorul nu va fi niciodată sigur că reclamaţia sa va fi
45
27
rezolvată, deoarece, de cele mai multe ori, administraţia publică va aplica în mod
evident politica guvernului, puterii, politică ce nu corespunde întotdeauna cu
interesele consumatorilor.
- În sfârşit, a treia categorie de mijloace parajudiciare înglobează pe acelea ce au
în vedere rezolvarea litigiilor aducând față în față consumatorii cu ofertanţii. Este
vorba de rezolvarea litigiilor pe baza concilierii și a arbitrajului. Asemenea proceduri
presupun crearea unor organisme paritare, din care să facă parte atât consumatorii, cât
și ofertanţii, în special cei ce comercializează.
Privitor la folosirea, la implicarea mijloacelor parajudiciare în soluţionarea
unor probleme din domeniul protecţiei consumatorilor, trebuie abordată și problema
raporturilor dintre acestea și puterea judecătorească, cu instanţele investite cu puterea
soluționării cauzelor judecate. O asemenea problemă presupune analiza a două
aspecte: libera alegere a consumatorului în a apela la un organ de Justiţie sau la unul
parajudiciar și execuţia deciziilor hotărârilor unui organ judecătoresc și a unuia
parajudiciar. Legat de problema alegerii căii de soluţionare a unei cauze, este de
menţionat faptul că un litigiu nu poate fi supus simultan unei instanţe judiciare și unui
organ parajudiciar. Astfel, parţile nu pot introduce o acţiune la instanţa judiciară atâta
timp cât aceasta este supusă unui anumit organ parajudiciar. Într-un asemenea caz,
instanţa suspendă acţiunea pentru o perioadă nedeterminată și informează reclamantul
privind posibilitatea de a sesiza un organ parajudiciar. 46 Dacă acesta insistă ca
reclamaţia să fie judecată de instanţa sesizata în condiţiile în care el se bucură de un
drept absolut colegiul nu are altceva de făcut decât să judece cererea reclamantului.
În ceea ce priveşte execuţia deciziilor unui organ parajudiciar, este de subliniat
mai întâi faptul că asemenea decizii nu sunt executorii într-o asemenea situaţie,
fiecare din părţi poate introduce o nouă acţiune în instanţă, fie în vederea execuției
deciziei organului parajudiciar, fie să conteste decizia acestuia.
Revenind la problematica analizată, respectiv asigurarea unei legislaţiei
specifice în domeniul protecţiei consumatorilor, trebuie abordată și viziunea de
ansamblu a cadrului de protecţie, punându-se problema unui nou mod de abordare,
46
28
care să aibă în vedere o trecere de la protecţia consumatorilor la protecţia tuturor
cetăţenilor. Prin adoptarea unor programe de protecţie a consumatorilor și
promulgarea unui set de acte normative în acest domeniu, rămân unele sectoare sau
anumite categorii ale populaţiei neacoperite, într-o asemenea situaţie, se are în vedere
lărgirea câmpului de aplicare a noii legislaţii în domeniu iar, pe de altă parte,
abordarea tuturor aspectelor relaţionale ce apar în cadrul actului de vânzare-
cumpărare, cât și a tuturor categoriilor de cetăţeni ce intervin în cadrul acestui circuit
complex, cu toate drepturile și responsabilităţile lor.
În sfârşit, în contextul aceloraşi preocupări, se ridică și problema cadrului
naţional și internaţional de protecţie a consumatorilor. Problema prezintă o
importanță deosebită, ţinând seama de noile tendinţe apărute în ultimul timp în
legătură cu puternica mobilizare a pieţilor interne și îndeosebi pornind de la
diversitatea de reglementări în domeniu din diferite ţări, în principal europene. Sigur,
nu se poate spune că ne aflăm în fața unui fenomen grav, deoarece, pe de o parte, cele
mai multe din relaţiile consumator - ofertant iau naştere în spaţiul unui stat, iar pe de
altă parte, metodele diferite de soluţionare apar ca experienţe utile, ce pot fi
transformate în instrumente eficiente în construcţia cadrului legislativ al statelor
europene.47
Cu toate acestea, pornind de la creşterea continuă a complexităţii relaţiilor
internaţionale comerciale, implicit a celor dintre consumatori și ofertanţi, problemele
ce trebuie soluţionate în domeniul protecţiei consumatorilor devin tot mai stringente
și mai complexe.
&.3 Obiectivele protecţiei drepturilor consumatorilor
În condiţiile actuale sunt necesare măsuri de protecţie, măsuri ce trebuie să

aibă în vedere obiective specifice, legate în principal de protecţia anumitor categorii
ale populaţiei: protecţia persoanelor defavorizate sau aflate într-o situaţie
conjuncturală dificilă, protecţia puterii de cumpărare a populaţiei în fața inflaţiei,
47
Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul",
1998, nr.3, pag.56
29
protecţia sănătăţii și protecţia consumatorilor care dacă nu este respectată majorează
indirect categoriile persoanelor enumerate anterior. Se are în vedere o protecţie pe
multiple planuri începând cu consumatorul de bunuri de consum, fie ele de necesitate
zilnică, curentă, fie de folosinţă îndelungată, dar și de medicamente, continuând cu
beneficiarii unor servicii publice, unele curente, obişnuite, altele mai complexe, ca
cele de alimentaţie publică și turism, de poștă și telecomunicaţii, financiar-bancare și
de asigurări și terminând considerăm cu consumatorul.
Obiectivele principiilor directoare a le protecţiei drepturilor consumatorilor
sunt: protecţia fizică, promovarea și protecţia intereselor economice ale
consumatorilor, elaborarea și aplicarea de standarde pentru siguranţa și calitatea
bunurilor de consum și serviciilor, adoptarea politicilor care să asigure posibilităţi de
desfacere pentru bunuri de consum și servicii esenţiale, stabilirea măsurilor care să
permită consumatorilor să obţină compensaţii, realizarea de programe care să asigure
o informare corespunzătoare a consumatorului.48
În întimpinarea intereselor consumatorilor este necesară acordarea
priorităţii domeniilor de interes deosebit pentru sănătatea consumatorilor, cum ar fi
alimentele, apa și produsele farmaceutice. De asemenea menţinerea controlului
calităţii produselor, posibilităţii de desfacere adecvată și sigure, informaţiei și
marcajelor intenţionale standardizate.49 Nevoile tuturor consumatorilor privind
siguranţa alimentelor sunt reflectate în standardele emise de Organizaţia pentru
Alimentaţie și Agricultură a ONU și în Codul Alimentar al Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii , standarde general acceptate pe plan internaţional.
În aceasta ordine de idei menţionăm că Republica Moldova prin Hotărârea
Guvernului din 03.10.95 a aderat la Organizaţia Mondiala a Sănătăţii angajându-se
să-și onoreze toate obligaţiunile prevăzute de statutul acestei organizaţii.
În vederea actualizării documentelor naţionale în domeniul circuitului
alimentar conform principiilor internaţionale Guvernul RM la 03.05.2000 a aprobat
Regulamentul Comitetului Naţional Codex Alimentarius.
48
49
30
Statul prin mijloacele prevăzute de lege, protejează cetăţenii în calitatea lor
de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neîngrădit la produse și servicii,
informării lor complete asupra caracteristicilor esenţiale ale acestora, apărării și
asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor
practici abuzive participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi
interesează în calitate de consumatori.
Interacţiunea dintre state în relaţiile economice a creat condiţii pentru
înfiinţarea în cadrul Uniunii Europene a Direcţiei Generale de Protecţie a
Consumatorilor care este o instituţie pentru consumatori. Acţiunile întreprinse de
Uniunea Europeană legate de protecţia drepturilor consumatorilor constau în
protejarea sănătăţii și securităţii; a drepturilor lor economice, de piaţă; educarea
corespunzătoare a consumatorilor și acţionarea în Justiţie a agenţilor economici care
încalcă normele legale privitoare la protecţia consumatorilor. Rolul Direcţiei
Generale este de a apăra drepturile consumatorilor prin dezvoltarea politicii
consumeriste a Uniunii Europene, garantarea transparentei pieţei, asigurarea și
îmbunătăţirea calităţii și serviciilor.50
Într-o societate liberă și democratică fiecare individ are dreptul de a avea
asigurate condiţiile necesare pentru achiziţionarea bunurilor și serviciilor pe care și le
doreşte și pe care le poate plăti, de a avea posibilitatea să-și materializeze intenţiile
privind satisfacerea nevoilor sale, potrivit unor priorități pe care singur și le
stabileşte. Potrivit literaturii de specialitate 51 aşa cum în politică democraţia constă în
asigurarea drepturilor alegătorilor, în economie democraţia se garantează prin
asigurarea drepturilor consumatorilor, a posibilităţii lor de a alege din multitudinea de
mărfuri pe cele pe care și le doresc, pe cele de care au nevoie. Consumatorul trebuie
să ştie că în raport cu agenţii economici, fie ei producători sau distribuitori, legea
( sistemul legislativ) îi conferă o serie de drepturi și îl apără împotriva oricărui abuz
ce ar putea să-i pună în pericol viaţa și sănătatea sau să-i lezeze interesele sale
patrimoniale sau nepatrimoniale.
50
F. Popa - Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie a consumatorului Dreptul 3/59, 2003
51
BOJIN E. - Dreptul comunitar al consumatorilor, Tribuna economică nr. 34/1996
31
Potrivit art.2 din Legea privind protecţia consumatorilor, legislaţia RM cu
privire la protecţia consumatorilor constă din Legea cu privire la protecţia drepturilor
consumatorilor din 2003, Codul civil și alte acte normative elaborate în domeniu.
Referitor la Convenţiile internaţionale Legea privind protecţia drepturilor
consumatorilor în art. 3 stipulează că în cazul în care acordurile internaţionale
(interstatale), la care RM este parte, conţin alte norme decât cele prevăzute de
legislaţia RM cu privire la protecţia consumatorilor se aplică prevederile convenţiei
internaţionale ( interstatale).
Care totuşi este obiectivul normelor privind protecţia consumatorilor, ce
este protecţia consumatorilor? Conform Dicţionarului Comercial editat de Academia
Franceza de Ştiinţe Comerciale, protecţia consumatorului reprezintă un ansamblu de
dispoziţii privind iniţiativa publică sau privată, destinat a asigura și ameliora
continuu respectarea intereselor consumatorilor.
Deosebita complexitate a acestui cadru impune o bună structurare a
fenomenelor şi a ariei problematice generale de către acestea, o selectare atentă a
problemelor, urmată de analiza lor în detaliu şi în funcţie de toate acestea, conturarea
unor obiective specifice fiecărei zone şi perioade în temeiul integrării europene.52
În calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri consumatorul joacă un
însemnat rol în cadrul mecanismului concurenţial. 53 Aceasta, deoarece, în ultima
instanţă, consumatorul constituie elementul de referinţă al tuturor acţiunilor
economice întreprinse de agenţi economici, fie ei producători, importatori sau
distribuitori. Pe măsură ce economia unei ţări se dezvoltă, rolul consumatorului
devine tot mai complex, el confruntându-se cu o serie de dezechilibre în raporturile
de piaţă, dezechilibre ce-l afectează sub aspecte diverse, dar mai ales pe plan
economic, educaţional, în general pe plan social. În principal confruntările omului de
rând, în calitatea sa de cumpărător devenit agent pe piaţă, cu probleme legate de
structura produselor destinate a asigura consumul, de preţurile la care îşi poate
procura diverse bunuri, de calitatea acestora, de sistemul de informare prin care să se
52
Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei
consumatorilor, Vol. Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997
53
Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu., Consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, Comerţul modern
nr.3/1987
32
asigure transparenţa pieţei. De aceea se impun o serie de intervenţii din afară,
intervenţii sociale, menite să ofere stabilitate echilibrului necesar, bazat pe
respectarea unor clauze convenite şi asigurarea accesului tuturor la produse şi servicii
care să nu prezinte nici un fel de risc şi pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută
a dezvoltării economiei sociale. Tocmai acest complex de intervenţii sociale, fie ele
guvernamentale, fie neguvernamentale, îşi găseşte expresia în conceptul de protecţie
a consumatorilor.
De asemenea în temeiul integrării RM în Uniunea Europeană menţionăm că
ea a creat prin organismele sale un cadru instituţional adecvat protecţiei
consumatorilor, perfecţionat permanent şi adaptat cerinţelor şi modalităţilor unei
Europe în continuă transformare. Astfel, în 1989, Comisia Comunităţii Europene a
creat un serviciu autonom pentru protecţia consumatorilor, serviciu care are drept
misiune promovarea politicii sectoriale de apărare a intereselor consumatorilor şi de
dezvoltare a unei politici specifice în domeniu.54 Serviciul urmăreşte întreaga
problematică privind apărarea drepturilor şi protecţia consumatorilor, indiferent de
modul în care a luat cunoştinţă de ele, până când acestea ajung la Secretariatul
General al Comisiei. De asemenea, Serviciul are atribuţii privind iniţierea actelor
normative, referitoare la drepturile consumatorilor, urmărirea modului de aplicare a
legislaţiei în domeniu, realizarea de studii şi cercetări în domeniu, şi nu în ultimul
rînd, examinarea legislaţiei specifice fiecărui stat membru şi armonizarea acesteia.55
Este în interesul ţărilor aspirante să combine tranziţia la economia de piaţă
cu adoptarea legislaţiei comunitare, adoptarea multilaterală a legilor Uniunii
Europene putând constitui un element al tranziţiei spre economia de piaţă. Strategia
de preaderare prevede adoptarea treptată a regulilor pieţei interne, inclusiv a celor
privind protecţia drepturilor consumatorilor, fiind necesar să se ia în considerare dacă
procesul progresează în mod corespunzător sau dacă acesta trebuie accelerat spre
adoptarea unilaterală a unei părţi importante din legislaţia Uniunii Europene
susţinând perioada preaderării.
54
55
Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei
consumatorilor, Vol. Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997
33
În concluzie, o preocupare de primă importanţă a Comisiei Europene, a
organismelor sale specializate, rămâne armonizarea legislaţiei, a cadrului instituţional
din fiecare sector de activitate. Se are în vedere faptul că legislaţia Uniunii Europene
constituie sistemul juridic comun pe care ţările aspirante îl vor adopta cel mai târziu
odată cu aderarea, statele respective adoptând mari părţi ale acestei legislaţtii.56
În contextul celor prezentate o serie de ţări central sau est europene
urmăresc să combine tranziţia la economia de piaţă cu adaptarea legislaţiei
comunitare în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor, considerând că o
asemenea adaptare, armonizarea legislaţiei şi crearea unui cadru instituţional adecvat
constituie un element de primă importanţă, al tranziţiei.57
Potrivit prevederilor Cartei Albe referitor la domeniul Protecţiei drepturilor
consumatorilor se stabilesc directive ce cuprind reglementările europene şi care
trebuie avute în vedere la armonizarea legislaţiei statelor preaderente. Directivele se
referă în principal la: garantarea pentru consumatori a drepturilor lor fundamentale,
aşa cum sunt recunoscute prin programele de acţiune comunitare în favoarea
consumatorilor, adoptate încă din 1975, crearea unor structuri instituţionale
corespunzatoare, care să răspundă la problemele consumatorilor; crearea unor
structuri consultative, fie generale, fie specifice, pe sectoare, care să reprezinte
interesele consumatorilor şi să asigure participarea acestora la procesul decizional,
dezvoltarea programelor de informare şi de educare, care să conducă la creşterea
posibilităţii de avertizare a consumatorilor, punerea la dispoziţia consumatorilor a
unor mecanisme eficiente cu scop reparatoriu, care să le permită ca aceste drepturi să
devină efective; promovarea şi sprijinirea dezvoltării organizaţiilor cu caracter privat
ale consumatorilor.58
Conform Cartei consumatorilor pentru marile întreprinderi, consumatorii
sunt îndreptăţiţi să pretindă producătorilor respectarea unor norme de etică, bine
definite, privind producţia şi comercializarea bunurilor destinate consumului, a unor
56
57
Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică nr.2.,
2005., pag.20-23
58
Cartea Albă a Uniunii Europene pentru pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru
integrarea în piaţă internă a Uniunii - Comisia Comunităţii Europene, Bruxelles, mai 1995
34
reguli privind concurenţa, astfel încât să se respecte un standard minim privind
concurenţa loială şi naţională şi a unei legislaţtii anticoncurenţiale, în fiecare tară
unde întreprinderea îşi desfasoară activitatea, dar şi a procedurilor internaţionale în
domeniu ( inclusiv Codul de procedură elaborat de ONU privind practicile
respective). Astfel potrivit Cartei, consumatorii sunt îndreptăţiţi să pretindă ca tot ce
se promite în reclame să fie, în primul rând verificabil, iar apoi realizabil şi nu în
ultimul rând respectat. De asemenea ptrivit Cartei, acţiunile de promovare a bunurilor
şi serviciilor de consum nu trebuie să abuzeze de încrederea consumatorilor sau să
exploateze lipsa de cunoştinţe şi de experienţă a acestora, fiind cu desăvârşire
interzisă, de exemplu, reclama produselor nocive pentru copii.
Problematica complexă a consumului, posibilitățile de gestiune ale acestuia,
înscrierea unui asemenea obiectiv în direcțiile protecţiei consumatorilor are în vedere
în priml rând, responsabilitatea statului care trebuie să asigure condiţiile necesare atât
pentru o creștere constantă a volumului fizic al consumului, cât și pentru o
îmbunătățire calitativă, structurală a acestuia.59
Realizarea acestui obiectiv, care poate fi privit ca un obiectiv de fond al
protecţiei consumatorilor, presupune soluționarea unor probleme imediate de genul:
asigurarea echilibrului fondului de marfă cu puterea de cumpărare a populației;
orientarea agenţilor economici prin facilități economice și politici fiscale adecvate,
spre realizarea unor programe de producţie a bunurilor de consum prin care, pe de o
parte să se valorifice posibilitați reale ale economiei, iar pe de altă parte, să contribuie
la facilitarea unei bune funcționări a mecanismului de piaţă, eliberându-l de îngrădiri
și restricții monopoliste sau oligopoliste specifice etapei actuale, chiar dacă asemenea
tipologii ale pieţii sunt caracteristice societăților cu capital de stat; importul unor
bunuri de consum, care să contribuie la reglarea echilibrului dintre nevoi și resurse,
prin asigurarea unei oferte suplimentare, atât sub aspect cantitativ, cât mai ales
calitativ; realizarea unei producții de bunuri de consum potrivit microcererii
consumatorilor, în acest scop fiind necesară o flexibilitate a actualului mecanism de
constituire a fondului de marfă și mai ales o mai mare adaptabilitate a producătorilor
59
35
la schimbările cantitative și calitative ale cererii. Referitor la obiectivul de
îmbunătățire calitativă și structurală a consumului, prioritățile trebuie să aibă în
vedere investigarea complexului de nevoi, în condiţiile unui mod de viaţă evolutiv,
operaționalizarea informaţiei oferite de cercetările de piaţă, în vederea asigurării
concordanței dintre structura analitică a nevoii sociale și structura producţiei.
În realizarea unor asemenea obiective trebuie racordate elaborarea unei serii
de acte normative ce vizează în principal: combaterea practicilor abuzive care pot
afecta drepturile și interesele consumatorilor; căile și modalitățile de îmbunatățire a
calității produselor și serviciilor; ameliorarea dezechilibrului existent pe piaţă între
puterea de apreciere, negociere și înțelegere a consumatorului individual, pe de o
parte, și cea a producătorului, vînzătorului sau executantului, pe de altă parte;
creșterea responsabilității și corectarea comportamentului abuziv al agenţilor
economici în raport cu consumatorii; informarea completă, corectă și precisă a
consumatorilor privind produsele și serviciile pe care aceştia doresc să le
achiziționeze.60
Amintim în acest sens Hotărârea Guvernului RM privind aprobarea
Programului Naţional Alimentația copiilor din 01.99; Hotărârea Guvernului RM cu
privire la aprobarea Regulilor deservirii sociale a populației din 1996; Hotărârea
Guvernului RM din 09.96 privind starea comerţului interior și măsurile pentru
intensificarea influenței statului asupra dezvoltării lui; Hotărârea Guvernului RM din
02.97 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de eliberare a licențelor
pentru dreptul de comercializare cu amănuntul a băuturilor alcoolice și articolelor de
tutun.
Preocupări privind protecţia consumatorilor rezultă și din prevederile
Rezoluției ONU, adoptată în 05.12.80 privind practicile comerciale restrictive prin
care se stabilesc o serie de principii și reguli referitoare la conceptul protecţiilor
comerciale respective, sub formă de reglementări, menite să prevină prejudiciile
cauzate comerţului, în special din ţările în curs de dezvoltare, și de a contribui la
60
Maria Bojoga., Consideraţii generale privind compensarea daunei morale, cauzate consumatorului
36
dezvoltarea și mai ales ameliorarea relaţiilor internaţionale pe o bază justă și
echilibrată. Un deosebit rol în apărarea drepturilor consumatorilor îl au organismele
internaţionale pentru protecţia consumatorilor, precum Organizaţia Internaţională a
Uniunilor de Consumatori ( I.O.C.U.).
O.N.U. prin International Organization of Consumers Unions din Olanda
stabilește Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor. Principiile urmează a
fi aplicate atât pentru producția și serviciile interne, cât și pentru importuri. În
aplicarea oricăror proceduri sau reglementări privind protecţia consumatorului trebuie
dată atenția cuvenită, astfel ca ele să nu devină piedici în comerţul internaţional și să
fie conforme cu obligațiile comerciale internaţionale.
Obiectul principiilor directoare se axează pe: protecţia consumatorilor
față de pericole ce afectează sănătatea și siguranța consumatorilor; promovarea
protecției intereselor economice ale consumatorilor; accesul consumatorilor la
informaţii corecte care să permită acestora să facă o alegere conforma dorințelor și
necesităţilor personale; educarea consumatorului; posibilitatea unei despăgubiri
efective a consumatorului; libertatea consumatorului sau a altor grupuri sau
organizaţii reprezentative de a se organiza pentru a-și expune opiniile în procesele de
luare a unei decizii care îi privește.61
Menționăm faptul că principiile directoare ale protecţiei consumatorului se
extind și în alte domenii care erau inexistente în trecut. Acesta ar fi: promovarea
protecţiei consumatorilor la nivelul instituţiilor internaţionale. Se constată faptul că în
prezent, tot mai multe decizii importante pentru consumatori cum sunt standardele
pentru alimente, protecţia drepturilor intelectuale, reglementările comerciale și de
mediu ambiant, sunt luate la nivelul instituţiilor internaţionale ca de exemplu Codex
Alimentarius. Este firesc atunci ca să existe proceduri pentru reprezentarea adecvată
a consumatorilor în aceste foruri.
Edificatoare pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia
consumatorilor rămâne Carta Alba privind pregătirea ţărilor asociate din centrul și
estul Europei pentru integrarea pe piaţa internă a Uniunii Europene, care, precizând
61
Purcărea Th - „Cartea verde" a comerţului, Tribuna Economică numărul.29/1997
37
condiţiile minime absolut necesare în materie legislativă ce trebuie însușite de fiecare
țară în parte pentru a asigura funcționarea peții interne, scoate în evidență și
obiectivele și măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor și
protecţiei consumatorilor. În principal, asemenea măsuri trebuie să aibă în vedere:
protecţia vieţii, sanătații și securităţii consumatorilor, protecţia intereselor lor
economice, formarea specialiștilor în domeniul protecţiei și educării consumatorilor,
accesul la Justiţie al consumatorilor, crearea și dezvoltarea de asociaţii ale
consumatorilor și sprijinirea activităţii lor, perfecţionarea cadrului legislativ și
instituţional în domeniu și elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.62
Coroborat cu asemenea opţiuni, s-au asigurat condiţiile absolut necesare
pentru dezvoltarea programelor de informare și educare a consumatorilor, pentru
punerea la dispoziţia acestora a unor mecanisme" eficiente, în scop reparatoriu, care
să le permită ca aceste drepturi să devină eficiente și, nu în ultimul rând, pentru
promovarea și sprijinirea dezvoltării organizării cu caracter privat a consumatorilor. 63
Astfel Directivele Uniunii Europene privind creditul de consum, clauzele abuzive din
contractele încheiate cu consumatorii, călătoriile cu preţ forfetar, dreptul de
proprietate multiplă asupra bunurilor imobiliare cu divizarea duratei de folosinţă și
contractele încheiate în afara unităților comerciale impun noi obligații ale
producătorilor, importatorilor și vînzătorilor. Toate aceste obligaţii fac parte din
responsabilităţile ce definesc modul legal în care firmele producătoare, importatoare
sau comerciale trebuie să-și desfăşoare activitatea pe piaţă.
Edificatoare pentru opţiunile Uniunii Europene privind protecţia
consumatorilor rămâne Carta Alba privind pregătirea ţărilor asociate din centrul și
estul Europei pentru integrarea pe piaţa internă a Uniunii Europene, care, precizând
condiţiile minime absolut necesare în materie legislativă ce trebuie însușite de fiecare
țară în parte pentru a asigura funcționarea peții interne, scoate în evidență și
obiectivele și măsurile ce trebuie întreprinse în vederea asigurării drepturilor și
protecţiei consumatorilor. În principal, asemenea măsuri trebuie să aibă în vedere:
protecţia vieţii, sanătații și securităţii consumatorilor, protecţia intereselor lor
62
63
Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1991
38
economice, formarea specialiștilor în domeniul protecţiei și educării consumatorilor,
accesul la Justiţie al consumatorilor, crearea și dezvoltarea de asociaţii ale
consumatorilor și sprijinirea activităţii lor, perfecţionarea cadrului legislativ și
instituţional în domeniu și elaborarea de programe pentru educarea consumatorilor.64
Rolul, preocupările și chiar rezultatele Uniunii Europene în apărarea
drepturilor consumatorilor sunt de nediscutat. Asemenea preocupări, rezultatele
obţinute se pot structura în trei principale direcţii:
• introducerea unui minim de reguli, de principii directoare, de norme cu
caracter obligatoriu, atât pentru fiecare stat membru cât și pentru celelalte state
europene în condiţiile în care acestea din urmă ar dori să se integreze în Piaţa
Europeană Unică, principii ce se instituie într-un însemnat suport la stabilirea
obiectivelor specifice protecţiei consumatorilor;65
• crearea la nivelul Uniunii Europene a unui cadru instiuțional adecvat
protecţiei consumatorilor;
• continua preocupare pentru armonizarea legislaţiei cadrului instituțional în
domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.
Dacă se reuşeşte să se evidenţieze și avantajele pe care consumatorii le au de
pe urma existenței unor frontiere libere lărgite, a unei pieţe competitive la nivelul
Uniunii, consumatorii vor percepe că drepturile lor sunt promovate și protejate pe
scena europeană. De asemenea, politica privind consumatorul va trebui considerată o
politică de sine stătătoare în fiecare țară în parte având drept obiectiv principal
promovarea intereselor pe piaţă, cu priorităţi, interese și particularităţi specifice și
mai ales cu instrumente proprii.
Rezultatul unei asemenea politici este faptul că se creează posibilitatea
consumatorului să dispună de o alegere mai diversificată a produselor şi serviciilor
într-o piaţă mai competitivă.66 Pe de altă parte, armonizarea condiţiilor juridice
privind comercializarea produselor şi serviciilor implică, de multe ori, o nivelare a
64
Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996
65
66
Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996
39
prevederilor naţionale în vigoare în domeniul protecţiei consumatorului. În aceste
condiţii, în unele ţări, consumatorii se confruntă cu o reducere a protecţiei de care s-
au bucurat înaintea acestui proces de armonizare. Tocmai datorită acestui aspect,
instituţiile Uniunii Europene au introdus principiul armonizării minimale. Potrivit
acestui principiu, un stat membru al Comunităţii poate să menţină sau să introducă
măsuri mai stricte de protecţie a consumatorului, în măsura în care acestea sunt
compatibile cu prevederile adoptate la nivelul comunităţii. Principiul armonizării 67
minimale a fost utilizat cu succes, pentru prima dată, în mod explicit, cu ocazia
adoptării Directivei privind publicitatea falsă. Oricum, însa, potrivit opţiunilor
Comunităţii, masurile întreprinse în domeniul protecţiei consumatorilor trebuie
susţinute mai ales datorită faptului că pe măsura ce consumatorii vor beneficia de
graniţe deschise şi lărgite, şi mai ales de o piaţa competitiva, este necesară pe scena
europeană a drepturilor legitime ale acestora.
În vederea realizării opţiunilor Uniunii Europene în asigurarea drepturilor şi
protecţiei consumatorilor, au fost create structuri instituţionale corespunzătoare, care
să răspundă la problemele consumatorilor, inclusiv de atribuirea unei competenţe
generale şi orizontale în domeniul drepturilor consumatorilor unei singure autorităţi,
ce are responsabilităţi şi iniţiative în domeniu şi coordonează acţiunile întreprinse în
aplicarea altor politici. În acelaşi timp, au fost create structuri consultative, fie
generale, cum este Comitetul Consultativ al Consumatorilor din Uniunea Europeana,
fie specifice, care reprezintă interesele consumatorilor şi asigură participarea acestora
la procesul decizional.
Pentru a înţelege nevoile consumatorului şi a identifica beneficiile pe care le
caută, “vocea” lui trebuie ascultată. Numărul nevoilor pe care un consumator le
poate enunţa în legătură cu un produs poate fi însă uneori foarte mare şi fiecare
diferă prin importanţa pe care o prezintă pentru el. În consecinţă echipa de
promovare a produsului trebuie să conceapă produsul astfel încît el să respecte fidel
structura existentă în nevoile clientului.68
67
68
Rodica A. Boier Leonte. Comportamentul Consumatorului. – Iaşi: Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 2001, p.140.
40
Capitolul II
Cadrul juridic privind protecţia consumatorilor
Existenţa pe piaţă a unor produse care ar putea afecta viaţa, sănătatea şi

securitatea consumatorilor a determinat instituţiile statului specializate în protecţia
consumatorilor să acţioneze prin activităţi de control având ca scop prevenirea şi
combaterea practicilor abuzive, care ar fi pus în pericol viaţa şi sănătatea
consumatorilor.
&.1 Instituţiile statale: garanţie și asigurare a protecţiei drepturilor

consumatorilor.
Realizarea drepturilor privind protecţia vieţii şi sănătăţii cetăţenilor prevăzute

de Constituţia R.M. se efectuează prin intermediul organelor statale.
În vederea protecţiei drepturilor consumatorilor acţionează organisme
internaţionale şi interne.
În acest context, legile promulgate au în vedere nu numai relaţia directă
ofertant-cumpărător, ci şi o serie de aspecte colaterale, cum ar fi de exemplu lupta
contra inflaţiei, publicitatea agresivă sau mincinoasă etc.
În contextul unor asemenea preocupări, este de menţionat şi faptul că apar
schimbări semnificative ce au în vedere faptul că drepturile consumatorilor îmbracă o
importanţă deosebită, aceştia fiind puşi pe aceeaşi treapta cu ceilalţi parteneri ai
procesului de vânzare-cumpărare, respectiv producătorul, importatorul şi
comerciantul.
• O latură importantă privind perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul
protecţiei consumatorilor priveşte şi faptul că, pe lângă apărarea acestora din punct de
vedere material, pecuniar, trebuie elaborate acte normative care să soluţioneze şi o
serie de aspecte morale. În asemenea condiţii, responsabilitatea acţiunii în Justiţie şi
mai ales suportarea cheltuielilor generate de soluţionarea unor asemenea situaţii
41
trebuie să fie trecute în seama statului sau a organismelor neguvernamentale cu
atribuţii în domeniu, instituţiile abilitate, fie ele guvernamentale sau nu, dispunând de
profesionalitatea adecvată sesizării problemelor în cauză, dar mai ales de capacitatea
financiară de a suporta costurile generate de declanşarea unor acţiuni în Justiţie.69
În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere modul de aplicare a normelor de
drept existente, respectarea întocmai a acestora, chiar cele mai bune reglementări
neavând nici un fel de valoare dacă nu sunt aplicate în mod riguros şi mai ales corect.
În acest sens, este necesară instituirea unui control eficient, care să aibă în vedere
stricta interpretare a principiilor de drept adoptate de legiuitor, precum şi aplicarea
normelor juridice în domeniu. Pe lângă acest control, care poate scoate uşor în
evidenţă eventualele lipsuri, lacune ale legislaţiei, trebuie avută în vedere şi
asigurarea controlului şi a altor aspecte şi fenomene din domeniul protecţiei
consumatorilor. Astfel, există preocupări privind controlul în domeniul publicităţii, ce
urmăresc diminuarea agresivităţii acesteia, înlăturarea abuzurilor publicitare şi a
practicilor înşelătoare. De asemenea, controlul urmăreşte prevenirea pătrunderii pe
piaţă a unor produse care atentează la securitatea, sănătatea şi chiar viaţa
consumatorilor, alte acţiuni urmărind practicile comerciale, modul de realizare a
autorizării şi folosirii creditului în relaţiile de vânzare-cumpărare, vânzarea la
domiciliu etc.70 Sunt multe probleme cu care se confruntă practica juridică în
domeniul protecţiei consumatorilor, dar principala rămâne cea privind crearea unor
mijloace cu adevărat eficiente.
O posibilitate a implicării puterii publice în protecţia consumatorilor o
constituie înfiinţarea unor organisme, a unor instituţii cu atribuţiuni de supraveghere
a modului în care este respectată legislaţia în domeniu, în acordarea asistenţei de
specialitate, fie direct consumatorilor, fie instituţiilor neguvernamentale din domeniul
protecţiei consumatorilor (asociaţii, organisme consultative etc.). Asemenea
organisme de specialitate ale statului, pe lângă atribuţiile menţionate, au competenţe
69
Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti,
1998
70
42
mult mai largi, ca de exemplu promovarea de acte normative, asigurarea unor
informaţii absolut necesare consumatorilor, determinarea organizării de către
comercianţi a unor acţiuni în favoarea consumatorilor etc. O incursiune în domeniu,
scoate în evidenţă astfel de organisme, de genul departamentelor de protecţie a
consumatorilor, oficiilor sau departamentelor care urmăresc corectitudinea
comercianţilor, departamentelor de preţuri, laboratoarelor de analiza, serviciilor de
anchete economice etc. Alături de asemenea organisme, create special pentru
urmărirea asigurării protecţiei consumatorilor, sunt integrate în acest proces
ministere, departamente şi alte organisme guvernamentale, care, pe lângă obiectivele
lor principale, specifice, au preocupări şi în acest domeniu.
Dintre instituţiile statului, printre primele organe a fost înfiinţat Inspectoratul
de Stat pentru Protecţia drepturilor consumatorilor din cadrul Ministerului Industriei
şi Comerţului, care era organul de specialitate al administraţiei publice centrale aflat
în subordinea directă a Guvernului, care acţiona pentru realizarea strategiei, politicii
şi obiectivelor guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii
consumatorilor, precum şi intereselor legitime ale acestora. I.S.P.D.C. acţiona în
baza Legii cu privire la standardizare adoptata la 22.09.95.
La moment, prin HOTARÎREA Nr. 757 din 23.06.2008 a fost instituit recent
Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a
Consumatorilor.
În vederea realizării misiunii sale, Inspectoratul are următoarele două categorii
de funcţii:
în domeniul supravegherii pieţei: supravegherea şi controlul de stat asupra
respectării:
- legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, în limitele competenţelor
atribuite Inspectoratului; reglementărilor tehnice, altor acte normative care stabilesc
cerinţe obligatorii privind securitatea produselor şi serviciilor, cu excepţia produselor
de origine animală neprelucrate industrial; normelor privind asigurarea metrologică,
starea etaloanelor, mijloacelor de măsurare şi a materialelor de referinţă din domeniul
metrologiei legale.
43
în domeniul protecţiei consumatorilor: asigurarea informării consumatorilor;
a) examinarea reclamaţiilor consumatorilor în vederea protejării drepturilor lor

legitime;
b) stabilirea măsurilor de remediere sau înlocuire gratuită a produsului,
serviciului necorespunzător, de restituire a contravalorii acestora;
c) participarea la examinarea contractelor-standard (tip) care urmează a fi
încheiate între agenţii economici furnizori de servicii monopolişti sau care deţin
situaţie dominantă pe piaţă şi consumatori - persoane fizice.
Inspectoratul are următoarele atribuţii generale:
- participă, la implementarea strategiei şi politicilor în domeniul protecţiei
consumatorilor;
- examinează şi înaintează propuneri la proiecte de acte normative în
domeniul protecţiei consumatorilor
- participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul
protecţiei consumatorilor,
- desfăşoară activităţi de informare şi educare a consumatorilor;
- informează consumatorii asupra produselor şi serviciilor care prezintă
riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau care le pot afecta interesele economice;
- efectuează supravegherea metrologică, inclusiv controlul de stat la
producerea, importul, instalarea, utilizarea, întreţinerea, închirierea, repararea şi
verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare,
- primeşte şi examinează sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în
drept, conform competenţelor, sesizările asociaţiilor obşteşti şi persoanelor cu privire
la încălcarea drepturilor consumatorilor,
Inspectoratul de Stat pentru Protecţia drepturilor consumatorilor (în continuare
I.S.P.D.C.) urmăreşte respectarea drepturilor consumatorilor, desfăşurând activităţi de
control cu privire la o serie de nereguli ce apar pe piaţă, în ceea ce priveşte comerţul
cu bunuri şi servicii, ca urmare a nerespectării parametrilor de calitate a produselor
comercializate. Astfel, inspectorii de stat efectuează controlul şi supravegherea de
44
stat a respectării de către agenţii economici a prevederilor documentelor normative de
standardizare. Controalele se efectuează la fazele de elaborare, lansare în producţie,
fabricare, livrare, comercializare, utilizare (exploatare), depozitare şi transport al
produselor, precum şi de executare a proceselor şi prestare a serviciilor.
În exercitarea obligaţiunilor lor inspectorii trebuie să respecte principiul
imparţialităţii, astfel să apere interesele consumatorilor, agenţilor economici şi ale
statului în limitele legislaţiei.
Aşadar, acţiunile de control apar ca urmare a sesizărilor şi reclamaţiilor venite
din partea consumatorilor privind calitatea, modul de prezentare a unor produse,
marcarea elementelor de identificare, condiţiilor igienico-sanitare în care îşi
desfăşoară activitatea unii producători şi comercianţi, precum şi calitatea produselor
din import pentru care controlul se efectuează şi în unităţile vamale, în special la
punctele vamale din interior, în scopul prevenirii introducerii în ţară a unor produse
periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor.
În ceea ce priveşte supravegherea unor pieţe agroalimentare din municipii,
aceasta se realizează prin efectuarea unor activităţi de control de către oficiile
permanente de control, în cadrul cărora acţionează reprezentanţi ai I.S.P.D.C.,
Inspecţiei Sanitare, Inspecţiei Sanitar-Veterinare, Inspectorii de Stat pentru
supraveghere în domeniul standardizării, metrologiei şi certificării în vederea
examinării şi soluţionării de sesizări şi reclamaţii făcute de consumatori.
La fel prin HOTARÎREA Nr. 773 din 06.07.2006 cu privire la instituirea
Consiliului coordonator în domeniul protecţiei consumatorilor s-a instituit, pe lângă
Serviciul Standardizare şi Metrologie - Consiliul coordonator în domeniul protecţiei
consumatorilor care este organizat în scopul coordonării activităţii autorităţilor
administraţiei publice şi altor instituţii în domeniul protecţiei consumatorilor.
De asemenea, în ultimul sfert al secolului, în multe ţări au fost înfiinţate
Institute sau Centre naţionale de cercetare în domeniul studierii comportamentului
consumatorului în general, şi al protecţiei consumatorilor, în special, institute care
sunt chemate să acorde asistenţa de specialitate tuturor categoriilor de consumatori.
Acestea au, în principal, trei categorii de preocupări:
45
1. asigurarea unei informări pertinente şi permanente a consumatorilor, 71 în
vederea cunoaşterii şi exercitării drepturilor acestora, orientarea lor în procesul de
achiziţionare a produselor, pentru ai ajuta să-şi utilizeze în mod eficient capacitatea
de cumpărare, informarea consumatorilor privind practicile comerciale şi publicitare
dăunătoare sau mincinoase, promovarea unor obiceiuri de consum care să protejeze
resursele financiare ale familiei, să asigure o dezvoltare sănătoasă şi o alocare
adecvata a resurselor societăţii;
2. protecţia consumatorilor prin prevenirea promovării unor produse
necorespunzătoare sau a unor practici comerciale dăunătoare lor şi, nu în ultimul
rând, asigurarea unei asistente juridice adecvate în acţiunile introduse în Justiţie. În
acelaşi timp, a sporit în mod considerabil aportul unor asemenea institute la
elaborarea actelor normative în domeniul protecţiei consumatorilor;
3. de ordin tehnic, concentrate pe urmărirea sub toate aspectele a unor anumite
produse, procedând la analize şi teste de laborator, încercări comparative, urmăriri în
procesul de utilizare şi consum etc. Asemenea preocupări se răsfrâng şi asupra
tehnologiilor şi procedurilor de realizare a produselor, asupra practicilor comerciale şi
tehnologiilor publicitare. Concluziile unor asemenea acţiuni se materializează în
monografii de produse, note tehnice, pliante, comunicate, toate acestea puse la
dispoziţia cumpărătorilor.
O protecţie a consumatorilor se poate realiza atât pe cale directă, explicită,
respectiv prin acţiunile judiciare şi parajudiciare pe care consumatorii le au la
îndemână împotriva agenţilor economici care oferă produse necorespunzătoare sau
promovează practici comerciale ilicite, cât şi pe cale indirectă, implicită, respectiv
prin activităţile de standardizare, acreditare şi certificare.
Un sistem al protecţiei consumatorilor care să aibă la bază standardizarea şi
certificarea produselor72 trebuie privit ca un triunghi al încrederii, unde producătorii
reprezintă unul din vârfuri, organismele de standardizare, acreditare şi certificare un
71
72
46
altul, iar consumatorii un altul. Acest sistem este format la rândul lui din trei
subsisteme şi anume: organisme - producător: producători - consumatori şi organisme
- consumator.
Ca în orice sistem există şi aici un flux permanent de informaţii, un adevărat
feed-back care, cu cât este mai intens, cu atât are toate şansele să facă sistemul mai
viabil.
Pornindu-se de la faptul că în cadrul acestui sistem de protecţie, bazat pe cuplul
standardizare-certificare, consumatorilor le revine un rol important, este necesară
educarea lor în legătură cu asigurarea securităţii produselor. Or, pentru a-i ajuta să
înţeleagă ce înseamnă certificare şi pentru a-i învăţa să folosească produsele în
siguranţă, organismele de certificare trebuie să distribuie broşuri informaţionale,
anunţuri publice, ştiri şi alte informaţii de siguranţă în mass-media.
De asemenea, consumatorii trebuie să beneficieze de pe urma etichetelor de
avertizare, broşurilor de tip "foloseşte şi păzeşte-te", sfaturilor privind folosirea
corectă a produselor şi a altor informaţii destinate lor, pe care toţi producătorii care
comercializează produse certificate sunt datori să le asigure.
În cadrul unui sistem naţional de certificare şi acreditare, certificarea
produselor este în mare parte voluntară. Dar sistemul funcţionează şi prezintă
încredere, deoarece autorităţile ce emit reglementări solicită o certificare credibilă şi
responsabilă a unei terţe părţi, iar consumatorii au încredere când văd sigla mărcii de
certificare pe un produs.
Pentru a spori încrederea, după acordarea mărcii de certificare, producerea
articolelor care poartă această marcă este mai departe verificată printr-un program de
supraveghere, pentru a se vedea dacă satisfac în continuare toate caracteristicile
impuse.
Experienţa ţărilor cu tradiţie în economia de piaţă, în general, şi asigurarea
protecţiei consumatorilor, în special, demonstrează că organizarea procesului în cauză
trebuie realizată sub forma unui proces complex care presupune că alături de
instituţiile guvernamentale în domeniu (asociaţii, protecţia consumatorilor, organisme
47
consultative etc.) sa fie implicate pe de o parte, puterea publică, ca atare, iar pe de
altă parte, populaţia, fiecare individ în parte, în calitate de potenţial consumator.
Cu toate acestea, pornind şi numai de la complexitatea fenomenelor şi regulilor
ce iau naştere în procesul de vânzare-cumpărare, se consideră necesară construcţia
unei legislaţii proprii protecţiei consumatorilor, legislaţie care să aibă în vedere atât
experienţa în domeniu, cât mai ales legităţile concrete din fiecare ţară în parte,
principiile de drept şi jurisprudenţă din statele respective şi, nu în ultimul rând,
acordurile internaţionale în materie de drept, practici comerciale şi protecţia
consumatorilor.
În marea majoritate a ţărilor cu o economie de piaţă adevărată, drepturile
acordate consumatorilor sunt considerabile. Asemenea drepturi fac obiectul unei
legislaţii coerente, care defineşte obligaţiile fundamentale ale ofertanţilor, indiferent
cine sunt aceştia.
Mai mult, ritmul de apariţie a unor asemenea masuri legislative a cunoscut o
intensificare permanentă, iar ultimului sfert al secolului nostru îi este caracteristic un
proces de diversificare a legislaţiei în cauză, drepturile consumatorilor fiind lărgite,
acoperind noi domenii.
Astfel, o primă parte din noile acte normative adoptate sunt orientate spre
cercetarea şi dezvoltarea unor procese cât mai adecvate procesului de consum,
colaborat cu obligativitatea unei informări eficiente, prompte şi pertinente a
consumatorilor, în general asupra pieţei şi a fiecărui produs sau serviciu în parte, în
special. Astfel, în ultimii 20-25 de ani, promulgarea unor acte normative de acest gen
se constituie într-un proces devenit, în unele ţări, chiar exploziv.
În al doilea rând, asemenea acte normative reglementează protejarea
consumatorilor împotriva distribuţiei unor produse de calitate îndoielnică şi împotriva
practicilor neloiale de toate tipurile, şi în acest domeniu progresele sunt evidente.73
Sub aspect structural, legislaţia adoptată este bogată, impunându-se, în
principal, următoarele trăsături:
73
Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupra reglementării juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova.,
48
* este evidentă ideea potrivit căreia consumatorul beneficiază în procesul de
vânzare-cumpărare de o protecţie fundamentală, de care nu poate fi privat din diverse
clauze contractuale;
* în cazurile în care vânzătorul nu respectă înţelegerile privind livrarea
mărfurilor sau prestarea serviciilor - avem în vedere atât aspectul calitativ, cât şi pe
cel cantitativ - legislaţia în cauza prevede dreptul cumpărătorului de a renunţa la
cumpărarea produsului sau la prestarea serviciului, iar pentru produsele sau serviciile
defecte, dreptul de a beneficia de înlocuirea produsului sau refacerea serviciului;
* aceleaşi acte normative cuprind dispoziţii clare şi precise privind cazurile în
care mărfurile sunt considerate ca defectuoase căutând să împiedice încercările
vânzătorilor de a se degaja de responsabilităţile ce le revin în cazul unor vicii
ascunse, neînserate în clauzele contractului de cumpărare;
* legile privind distribuţia produselor interzic înserarea în contractele de
vânzare-cumpărare a unor clauze neloiale, stipulând ferirea consumatorilor de
asemenea clauze, ce figurează mai ales în contractele-standard sau în cele tip,
utilizate în mod frecvent pentru vânzarea bunurilor şi prestarea serviciilor.
* orice reglementare privind vânzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor
prevede dispoziţii referitoare la situaţia cumpărătorului în raport cu fabricantul, cu
producătorul. Un exemplu elocvent în acest caz îl constituie legislaţia referitoare la
vânzările pe credit, ce vizează protecţia cumpărătorului atunci când vânzătorul
transferă creanţa sa către o unitate de credit specializată;
* reglementările privind vânzările de mărfuri cuprind, în majoritatea cazurilor,
pe lângă legea referitoare la vânzările clasice, şi norme ce privesc vânzările pe credit,
vânzările la domiciliu, comerţul prin corespondenţă, comerţul prin automate,
comerţul mobil etc.
Potrivit principiului promovării protecţiei consumatorilor la nivelul instituţiilor
internaţionale se constata faptul ca în prezent, tot mai multe decizii importante pentru
consumatori, cum ar fi standardele pentru licenţe, protecţia drepturilor intelectuale,
reglementările comerciale şi de mediu ambiant, sunt luate la nivelul instituţiilor
49
internaţionale:74 Codex Alimentarius, I.S.O. De aici rezultă că este firesc ca să existe
proceduri pentru reprezentarea adecvată a consumatorilor în aceste foruri, ceea ce
lipseşte pentru R.M. Amintim ca la 08.10.97 prin Hotărârea Parlamentului R.M. a
aderat la Statutul Comisiei Codex Alimentarius.
Obiectivul de baza constă în crearea încrederii în certificatele emise de către
producători, organismele de supervizare şi instituţiile administrative prin folosirea
instrumentelor acreditării şi certificării. Statele care tind la elaborarea standardelor
internaţionale au constituit organisme implicate în activitatea de acreditare şi
certificare.
Standardizarea are o contribuţie importantă la mişcarea liberă a bunurilor
industriale, în plus, ea ajută la promovarea competitivităţii industriale pe piaţa proprie
şi pe pieţele extreme, prin crearea unui mediu tehnic identic, fapt ce are un impact
pozitiv şi asupra protecţiei consumatorilor.
Principiu aplicat atât pentru producţia şi serviciile interne cât şi pentru
importuri, este standardizarea pentru siguranţa şi calitatea bunurilor de consum a
serviciilor. Potrivit acestei direcţii Guvernul trebuie să realizeze şi să promoveze
elaborarea şi aplicarea de standarde facultative care să corespundă nivelurilor
naţionale sau internaţionale privind siguranţa şi calitatea bunurilor de consum şi a
serviciilor şi sa le asigure o publicitate corespunzătoare. Standardele şi reglementările
naţionale pentru siguranţa şi calitatea produselor trebuie revăzute periodic, pentru
asigurarea alinierii lor în cazuri posibile, la normele internaţionale general acceptate.
Dacă un standard este inferior nivelului internaţional general acceptat, fiind aplicat
datorită condiţiilor economice locale, trebuie făcute toate eforturile posibile pentru
îmbunătăţirea acestui standard cât mai curând posibil.75
De asemenea principiul presupune că Guvernul trebuie să încurajeze şi să
asigure crearea condiţiilor de testare şi de certificare a siguranţei calităţii şi
performanţelor principalelor bunuri de consum şi a serviciilor.
74
Ungureanu C.T. Drept internaţional privat. Protecţia consumatorilor şi răspunderea pentru produse nocive, Editura All
Beck, Bucureşti 1999 pag.45
75
Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998
50
Asigurarea calităţii bunurilor oferite spre vânzare şi a serviciilor prestate
trebuie sa fie bazată pe un pachet de exigenţe bine conturate, ferm aplicate faţă de
toate produsele indigene sau de import - total fiind axat pentru satisfacerea
consumatorului ca obiectiv al unei economii competitive.76
În domeniul certificării au existat preocupări şi pe vremea regilor, când casa
regală îşi verifica furnizorii, iar produsele care corespundeau cerinţelor casei regale li
se aplicau marca "By appointment of her majesty" - varianta engleză sau
"Hoflieferant" - varianta germană, în traducere aproximativă - furnizor al Curţii.
Pentru consumatori acest certificat eliberat de o terţă parte (care nu se afla în relaţii
de afaceri cu solicitantul certificării) reprezenta dovada care furnizează încrederea ca
produsul \ serviciul au nivelul calitativ solicitat şi le satisface nevoile exprimate.
Astfel Legea prevede că produsele fabricate conform documentaţiei tehnice
normative, în care sunt prevăzute condiţiile obligatorii de inofensivitate pentru
sănătatea, viaţa, securitatea consumatorilor şi protecţia mediului înconjurător, trebuie
să fie certificate în modul stabilit, cu aplicarea ulterioară a "Mărcii de conformitate".
Anume aceste prevederi implică necesitatea existenţei unor standarde atât la nivel
naţional cât şi internaţional.
Statele cu o economie dezvoltată începând cu anii `80 au elaborat o serie de
reglementări în domeniul calităţii cu caracter obligatoriu pentru diferite ramuri, care
reprezentau nişte bariere netarifare ridicate în calea comerţului cu produse şi servicii.
Această situaţie a dus la crearea Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (I.S.O.)
cu scopul de a elabora un set de standarde privind asigurarea calităţii, luând în
considerare toate reglementările în domeniul calităţii elaborate până la acea dată.
Acoperirea zonei neprotejate se poate realiza printr-o ampla campanie de
informare şi educare a consumatorilor şi prin sancţionarea drastica (de exemplu -
ridicarea dreptului de a practica acea activitate pe termen nelimitat) a acelor
organizaţii care încearcă şi reuşesc de cele mai multe ori să prejudicieze consumatorii
şi chiar să le pună în pericol viaţa, sănătatea şi securitatea.77
76
77
Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998
51
Miracolul calităţii şi implicit al competitivităţii produselor oferite pieţei trebuie
să aibă în vedere, mai întâi valorificarea resurselor de care dispune economia, iar apoi
un pachet de exigenţe bine conturate, eficient legiferate şi mai ales corect aplicate
faţă de produsele ce provin din import. Uşurat de sarcina de patron al tuturor
întreprinderilor şi de unic producător pentru cea mai mare parte a bunurilor, statul va
trebui să se preocupe în principal de însănătoşirea pieţei, pentru ca în mecanismul de
funcţionalitate a acesteia să nu-şi mai găsească loc practici anticoncurenţiale, să nu
mai penetreze mărfuri neconforme cu calitatea stipulată pe etichete şi în reclame sau
angajată prin înscrierea mărcilor.
Etichetarea ecologica a mărfurilor textile şi elaborarea unor etichete "Eco"
permite cunoaşterea riscului potenţial al anumitor produse chimice în procesul de
transformare pe articole textile, persistenţa lor pe mărfurile textile atât în timpul
utilizării, cât şi în procesul de întreţinere şi depozitare.
Utilizarea unor etichete "Eco" urmăreşte: promovarea unor mărfuri textile care
să asigure protecţia consumatorului (producţie, comercializare, utilizare şi
distribuţie); informarea corectă a consumatorului asupra influenţei pe care o au
produsele textile asupra mediului.
Condiţia de a marca mărfurile textile cu eticheta "ECO-TEX" este aceea de a
nu conţine substanţe chimice dăunătoare şi acestea se refera la: substanţe ce depăşesc
valoarea specificata şi prevăzută pentru produsul textil sau accesorii; substanţe a
căror valoare este cuprinsă între limitele specificate şi prevăzute, dar care pot dăuna
sănătăţii omului în timpul purtării.
&.2 Organisme non-guvernamentale în protecţia consumatorilor
După cum spunea mesajul preşedintelui Republicii Chile la Congresul Mondial

al Organizaţiilor de Consumatori desfăşurat la Santiago, Chile în noiembrie 1997,
"pieţile sunt nemiloase. În lumea de astăzi guvernele lucrează pentru impactul politic,
52
iar producătorii pentru avantaje materiale; organizaţiile de consumatori însă lucrează
pentru cei dezavantajaţi.78
Pe lângă aspectele mai sus menţionate, protecţia drepturilor consumatorilor
presupune să dezvolte propriile mijloace ale acestora de a-şi valorifica, prin intermediul
unor asociaţii de profil, interesele colective. Aceasta are în vedere faptul că, alături de
noua manieră de gândire a producătorilor, se impune şi o nouă manieră de gândire
a consumatorilor: ei trebuie să devină cetăţeni conştienţi de drepturile lor, ca şi de
mecanismele care permit exercitarea acestor drepturi.79 în acest context este vorba de
constituirea unor organisme neguvernamentale (ONG) şi organizarea unor consilii
consultative , cu rol important pe linia protecţiei consumatorilor80.
Conform Legii cu privire la protecţia drepturilor consimatorilor aceştia au
dreptul la reuniune benevolă în organizaţii obşteşti.(art.25 din Lege).
În ultima perioadă au fost create o serie de unităţi de protecţie a consumatorului
(juridice, tehnice) care au scopul de a asigura asistenţa de specialitate a
consumatorilor, în acest sens, ele trebuie să prevină promovarea unor produse
necorespunzătoare sau a unor practici comerciale dăunătoare consumatorilor,
efectuând o serie de analize şi teste de laborator. Toate acestea se concretizează în
pliante, comunicate etc., care apar la televiziune, în publicaţii proprii, având rolul de a
face public concluziile unităţilor respective.81
În RM funcţionează Asociaţia Obştească Republicană pentru Protecţia
Consumatorilor, Oficiul Orăşenesc pentru Protecţia Consumatorilor, Birouri
Specializate de Avocatură pentru Protecţia Consumatorilor.
În temeiul Legii (art.25) asociaţiile consumatorilor au dreptul să participe la
elaborarea documentaţiei tehnice normative care stabileşte condiţiile calitative ale
produsului; să sesizeze organele puterii de stat și ale procuraturii în vederea tragerii la
78
Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura
All Beck, Bucureşti 1999 pag.45
79
BOJIN E. — Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a Uniunii Europene" în Tribuna Economică nr. 22 /1996
80
PATRICHE D. - Protecţia consumatorului m economia de piaţă, Editura Academia Universitară Athenaeum, Bucureşti, J 994, pag.
263
81
53
răspundere a persoanelor care s-au făcut vinovate de comercializarea produselor
necorespunzătoare.
Respectul pentru lege, negocierea și acţiunile deschise pentru respectarea
drepturilor consumatorilor trebuie să stea la baza tuturor programelor de protecţie a
consumatorilor inițiate de organismele de protecţie și asociaţiile consumatorilor. În
condiţiile în care diferitele acţiuni rămân fără audiență în rândul ofertanților,
indiferent de natura lor - producători sau comercianții - iar sesizările, criticile de
presă etc. nu oferă rezultatele așteptate de consumatori, se poate trece la o serie de
acţiuni directe de rezolvare (negocieri, acţiuni în Justiţie etc.). Dacă acestea se
soluționează doar cu amenzi și desdăunări individuale, respectarea legii nefiind
asigurată în totalitate, asociaţiile consumatorilor pot apela la acţiuni mai laborioase și
în special mai dure, care să impună respectarea consumatorilor.
a) Negocierile și concilierile sunt recomandabile doar în cazul unor stări
conflictuale legate direct de apariția unor greutăți în utilizarea produselor ca urmare a
proiectării greșite în raport cu dimensiunile și natura nevoilor de consum sau ca
urmare a ivirii unor vicii ascunse, generate de procesul de fabricație și nesesizate de
producător înaintea lansării unor produse.
b) în ceea ce privește acţiunile în Justiţie, acestea s-au dovedit în ultimele două
decenii a fi, în majoritatea cazurilor, un mijloc important de repunere în drepturi a
consumatorilor și asigurarea unei protecţii reale a acestora. Prin asemenea acţiuni,
asociaţiile consumatorilor urmăresc o dublă strategie. Pe de o parte, se are în vedere
lansarea unui anumit număr de acţiuni proprii privind afaceri care desemnează cu
precizie fabricantul sau prestatorul de servicii, iar pe de alta, are în vedere
constituirea ca parte civilă, în acţiuni angajate de către organele de specialitate ale
administrației de stat plecând de la premisa că asemenea instituţii dispun de mai
multe mijloace colective și eficiente de investigare pentru constituirea probelor.
Mișcările de apărare a drepturilor consumatorilor nu ar trebui sa ezite în a
formula doleanțe și a înainta plângeri sau imputări, chiar împotriva serviciilor
publice.82 Astfel, pentru a prezenta doar un exemplu, Uniunea Franceză a
82
54
Consumatorilor a intentat în anul 1982 o asemenea acţiune în Justiţie împotriva
Societății Naţionale de Căi Ferate, care a și fost condamnată de un tribunal din Paris
la o amendă, este drept simbolică, pentru publicitate inseratoare.
De asemenea asociaţiile de consumatori au dreptul sa participe în modul
stabilit la controale în sfera comerţului și serviciilor în legătură cu examinarea
plângerilor consumatorilor. Astfel asocierea consumatorilor în organizaţii
neguvernamentale permite dialogul societăţii civile cu structuri ale puterii alese care
să conducă, prin metode și tehnici specifice, la cooperare în folosul cetăţeanului, la
reprezentare, la apărarea intereselor legitime.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt considerate acele asociaţii
constituite conform legii, ca persoane juridice, care, fără a urmări realizarea unui
profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor și intereselor legitime
ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general.83
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept de
reprezentare în organismele centrale consultative (art.25 din Lege), cu rol în
domeniul protecţiei consumatorilor și în care organele administraţiei publice sunt
reprezentate.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor desfăşoară acţiuni directe atât
asupra consumatorilor, cât și asupra instituţiilor, organizaţiilor centrale și locale,
precum și a agenţilor economici, cu privire la:
- protecţia mediului înconjurător, care poate afecta viaţa populaţiei și poate
atrage consecinţe în lanţ, în aproape toate sectoarele de activitate economico-socială;
- protecţia juridică a consumatorilor prin stabilirea răspunderilor pe care trebuie
să le aibă agenţii economici pentru pagubele pe care le provoacă printr-o comportare
incorectă, deficiențe în derularea actului comercial și vânzarea unor produse și/sau
servicii defectuoase. Răspunderea agenţilor economici se menţine și în cazul în care
livrările produselor sau prestările de servicii se fac în mod gratuit sau la un preţ redus,
83
55
ori dacă acestea se comercializează ca piese de schimb, se închiriază sau se distribuie
sub alte forme.
Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au dreptul: de a fi sprijinite logistic
de către organismele administraţiei publice centrale și locale, în vederea atingerii
obiectivelor lor; de a solicita realizarea de produse și servicii în condiţii speciale, în
vederea satisfacerii nevoilor consumatorilor handicapaţi sau de vârsta a treia; de a fi
consultate cu ocazia elaborării standardelor sau specificaţiilor care definesc
caracteristicile tehnice și calitative ale produselor și serviciilor destinate
consumatorilor;84 de a informa opinia publică, prin mass-media, asupra deficiențelor
de calitate a produselor și serviciilor, precum și asupra consecinţelor vătămătoare ale
acestora pentru consumatori; de a introduce acţiuni în Justiţie pentru apărarea
drepturilor și intereselor legitime ale membrilor săi; de a solicita, pe cheltuiala lor,
laboratoarelor acreditate efectuarea de analize și încercări ale produselor destinate
consumatorilor și de a publica rezultatele; de a putea participa la acţiuni de
supraveghere pe piaţă, împreuna cu organele administraţiei publice abilitate sa
acţioneze in domeniul protecţiei consumatorilor.
În economia autohtonă rolul asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor este
limitat, în comparaţie cu celelalte ţări vestice și cu rolul pe care guvernul și economia
în ansamblu îl acordă Centrului pentru Protecţia Consumatorilor. În ţările dezvoltate,
nu fiinţează organisme guvernamentale de protecţie a consumatorilor, ci doar ONG-
uri. Acolo, se pune un accent deosebit de important pe societatea civilă.85
În ţările europene, în general, dar mai ales în cele membre ale Uniunii
Europene, se consideră că reprezentarea consumatorilor în activitatea de adoptare și
armonizare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, implicarea acestora în
urmărirea aplicării, respectării reglementărilor ilegale în domeniu este o necesitate
absolută, apărând diverse tipuri de organizaţii, de asociaţii, ce și-au propus o serie de
obiective ambiţioase cu privire la protecţia consumatorilor.86
84
1998
85
86
1998
56
Constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale consumatorilor a fost favorizată
de cadrul legislativ permisiv creat în cele mai multe ţări europene. Într-un asemenea
context și având în vedere ordinea apariţiei acestora, este de remarcat paleta largă de
asociaţii consumeriste organizate în SUA, Belgia, Olanda sau Luxemburg, unde,
alături de asociaţiile de care aminteam, exista și aşa-zisele "comisii", organizate pe
grupe de produse, pe bunuri și servicii sau chiar pe produse. De asemenea, în
Germania, consumatorii sunt organizaţi sub forma unor centre ale consumatorilor,
asociaţii, organizaţii ale gospodăriilor, comunităţii de economie casnică etc., iar în
Franţa sub forma unor uniuni naţionale și organizaţii regionale ale consumatorilor. 87
Caracteristic pentru aceste două state este și faptul că aici au fost create și asociaţii
ale unor organizaţii colective, cum ar fi cele ale cooperaţiei sau marile uniuni
sindicale, care coexistă alături de cele independente ale consumatorilor.
Astfel, organizaţiile sau asociaţiile patronate de unele centrale sindicale sau
cooperatiste ce acţionează în diferite state au ca principal scop informarea și apărarea
drepturilor consumatorilor, dispunând de publicaţii proprii și realizând intervenţii pe
lunga putere pentru îmbunătăţirea proceselor de producţie și de comercializare a
bunurilor destinate consumatorilor. De asemenea, aceste organisme realizează acţiuni
directe, sau în Justiţie, vizând producătorii sau distribuitorii, atunci când aceştia
încălcă legislaţia privind protecţia consumatorilor.
Asociaţiile și grupurile independente ale consumatorilor veghează asupra
respectării drepturilor acestora, ajutorarea celor lezaţi în interesul lor, depistarea unor
produse dăunătoare sau necorespunzătoare, sesizarea unor practici comerciale ilicite,
acţionarea în Justiţie a producătorilor sau comercianţilor care încălcă legislaţia în
domeniu etc. De asemenea, aceste asociaţii îşi propun ca obiectiv educarea
consumatorilor, dispunând de centre de documentare, laboratoare de analiză și
publicaţii proprii. Cu asemenea dotare, ele au posibilitatea de a oferi informaţii
pertinente consumatorilor, realizării de studii, cercetării, analize, teste și uneori
87
57
controale asupra produselor sau serviciilor, asupra modului de derulare a procesului
de comercializare și respectarea legislaţiei în domeniu.88
Constituirea unor consilii consultative formează a doua grupă de preocupări
referitoare la organizarea consumatorilor în vederea aplicării intereselor proprii.
Aceste consilii sunt organisme de protecţie a consumatorilor mult mai simplificate,
sub aspect organizatoric și structural, fiind formate din reprezentanţi ai
consumatorilor și acţionând pe lîngă organizaţii obşteşti, instituţii sociale etc.
Principalele lor obiective constau în acţiuni de conciliere pe probleme de
aprovizionare, precum și de sondare a opiniei consumatorilor cu privire la măsurile și
acţiunile întreprinse de diferite entităţi (organisme guvernamentale, producători sau
comercianţi) în domeniul producţiei și comercializării.
Cea de-a treia grupă de preocupări o formează constituirea unor organizaţii
internaţionale cu obiective în domeniul protecţiei consumatorilor.
Privatizarea serviciilor publice constituie un domeniu important al
preocupărilor consumatorilor. Elementul esenţial în procesul de privatizare al
serviciilor publice este poziţia organului de reglementare. În acest caz asociaţiile de
consumatori apreciază ca acesta trebuie să fie autonom față de guvern și de
producători, dar trebuie să rămână o instituie oficială și publică.
Dacă este o realitate bine cunoscută faptul că guvernele au la O.N.U. un forum
mondial, iar producătorii și comercianţii îşi reprezintă interesele în Organizaţia
Mondiala a Comerţului, puțini ştiu că există și o Organizaţie Mondială a
Consumatorilor.
Organizaţia Mondiala a Consumatorilor, Consumers Internaţional - formată în
anul 1960 de cele câteva asociaţii naţionale de consumatori la acea vreme, cuprind
astăzi peste 200 de organizaţii membri. "Principiile Directoare" privind protecţia
consumatorilor, document adoptat de Adunarea Generala a O.N.U. în 1985, constituie
rezultatul eforturilor pe plan internaţional a acestei organizaţii de a îmbunătăţi poziţia
consumatorilor.
88
58
Marile probleme ce pot face obiectul unor programe de protecţie a
consumatorilor iniţiate în perioada actuală și în viitorul apropiat de către instituţiile
guvernamentale sau organizaţiile neguvernamentale din R.M. se referă la:
a) îmbunătăţirea consumului populaţiei;
b) realizarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor și serviciilor oferite
consumatorilor;
c) asigurarea unui sistem de prețuri în concordanță cu nivelul veniturilor;
d) asigurarea unui sistem de informare eficient și util pentru potenţialii
consumatori, care să asigure transparența pieţei;
e) apărarea consumatorilor împotriva unei politici agresive de marketing
promovată de ofertanţi.
Protecţia consumatorilor este recunoscută prin Acordurile Europene și
formează o parte integrantă a legislaţiei Pieţei Unice. Carta Alba din 1995 asupra
integrării în Piaţa Unică a ţărilor candidate conţine un capitol separat privind
protecţia consumatorilor și subliniază condiţiile necesare aplicării legilor în mod
corespunzător. Printre aceste condiţii se numără acordarea de drepturi fundamentale
consumatorilor, înfiinţarea unei structuri instituţionale adecvate pentru problemele
consumatorilor, precum și o procedură consultativă care să reprezinte interesele
consumatorilor și să asigure participarea lor la procesul decizional.89
Consumers Intemational, Organizaţie cu sediul la Londra și care grupează
organizaţii de consumatori din întreaga lume, este una din instituţiile care contribuie
la înfiinţarea de grupuri pentru protecţia consumatorilor în ţările candidate.
Principala modalitate de ajutorare a tinerelor grupuri de consumatori din ţările
candidate de către U.E. și organizaţiile neguvernamentale este prin intermediul
schimbului de know-how și de experţi și prin participarea la conferinţe. Un domeniu
în care ţările candidate ar trebui să se implice mai mult este un sistem administrat de
Comisie și care permite schimbul de informaţii între statele membre, în legătură cu
produsele periculoase.90
89
1998
90
59
Capitolul III
Răspunderea în rezultatul încălcării drepturilor consumatorilor
În societatea civilă constituind o categorie aparte, consumatorii sunt în

drept să obţină despăgubiri in rezultatul nerespectării si încălcării drepturilor ce reies
din Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor din 2003. În dependenţă de
gravitatea încălcării textul legii admite trei forme de răspundere: civilă,
administrativă, penală. O realizare constituie prevederea reparării prejudiciului moral
suportat de către consumator. În acest capitol vom caracteriza şi vom evidenţia
specificul răspunderii agenţilor economici în rezultatul încălcării drepturilor
consumatorilor.
&1. Răspunderea civilă
Mobilizarea instituţiilor juridice din R.M. a fost evidentă odată cu

punerea in aplicare a Legii privind protecţia consumatorilor aflată în aplicare din
27.10.03 (in continuare Legea). Prin aceasta s-a lărgit spectrul de răspundere a
agenţilor economici.
Potrivit art. 5 din Lege consumatorii in rezultatul încălcării drepturilor lor
au dreptul la despăgubire.
Astfel în cazul încălcării de către agenţii economici a drepturilor
consumatorilor prin aceasta cauzează prejudiciu consumatorilor, agentul economic
va fi civilmente responsabil.91 Totalitatea normelor care arată în ce condiţii o
91
60
persoana poate fi răspunzătoare de prejudiciul suportat de o altă persoana şi poate fi
ţinută să repare acest prejudiciu, formează instituţia juridică a răspunderii civile.
Răspunderea civilă este acea formă a răspunderii juridice ce constă în
obligaţia pe care o are orice persoană de a repara prejudiciul pe care l-a cauzat
alteia.92
Răspunderea civilă poate să izvorască din neexecutarea unei obligaţii
născute dintr-un contract, caz în care se numeşte răspundere civilă contractuală sau
poate să provină din săvârşirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, fără să fi
existat contract între agentul economic si consumator, caz în care va apărea
răspunderea extracontractuală sau răspunderea civilă delictuală.93 Aşadar pentru a
putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie ca mai întîi între subiectul
economic si consumator sa existe un contract, o legătură contractuală. Aceasta fiind
premiza angajării răspunderii civile contractuale. Condiţiile naşterii răspunderii civile
contractuale sunt următoarele:
a) existenta unui contract valabil intre consumator şi subiectul economic
(vînzătorul, producătorul, executantul);
b) existenta unei fapte ilicite din partea subiectului economic, care constă în
livrarea mărfurilor necalitative, executarea necalitativă a lucrărilor, prestarea
serviciilor necalitative şi\sau întârzierea executării, prestării, livrării, aducându-se
prin aceasta o atingere unui drept subiectiv, cauzând daune sănătăţii , vieţii,
proprietarii consumatorului; 94c) existenţa unui prejudiciu patrimonial şi\sau moral în
care se concretizează aceasta atingere;
d)prezenţa raportului de cauzalitate dintre fapta subiectului economic şi
prejudiciu;e) prezenţa culpei subiectului economic care a comis fapta ilicită. Prin
urmare daunele cauzate vieţii, sănătăţii , proprietăţii consumatorului in rezultatul
deficienţelor constructive, de producţie, de receptură etc. sunt restituite în întregul
volum de către subiectul economic dacă legislaţia in vigoare nu prevede răspundere
mai drastică pentru fapta data (art. 7-9 din Lege).
92
Anghel I.M., Deak Fr., Popa F.M. Răspunderea civilă –Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1970, p.11.
93
94
61
Este necesar de menţionat, ca Plenul Curţii Supreme de Justiţie a R.M.
generalizând practica judiciară a extins acţiunea Legii cu privire ta protecţia
consumatorilor nu numai asupra consumatorului cetăţean care procură si utilizează
mărfuri dar şi asupra consumatorului care are intenţia de a procura sau comanda
mărfuri (lucrări, servicii).
Includerea in categoria consumatorilor şi a persoanelor care au intenţia de a
procura sau comanda mărfuri, lucrări, servicii) a fost determinată şi de practica
judecătoriei sect. Botanica.
Un abonat potenţial al firmei "EUROCABLU" a încheiat un contract cu firma
nominalizată la 21.08.1995 privind racordarea la reţea. Consumatorul aşteptând
realizarea contractului mai bine de 1,5 ani, în loc de 2 luni cum prevedea contractul s-
a adresat in judecată. Consumatorul a cerut o despăgubire în valoare de 627 lei în
conformitate cu art. 27 al Legii cu privire la protecţia consumatorilor care prevede o
penalitate în mărime de 10 la sută din valoarea comenzii pentru fiecare zi de
întârziere. Conducerea firmei "EUROCABLU-SUN.TV" a contestat cererea
reclamantului motivând prin faptul, că persoana dată poate fi calificată ca consumator
al serviciilor firmei doar după racordarea sa în reţea. Judecătoria în prima instanţă de
asemenea a calificat ca consumator este numai acela, care a utilizat serviciile prestate,
în cazul dat, Plenul Curţii Supreme de Justiţie a calificat în calitate de consumator şi
pe acei care intenţionau sa procure mărfuri sau servicii.
Cele mai frecvente relaţii dintre subiectul economic şi consumator apar
din contractele privind vînzarea-cumpărarea cu amănuntul.95 Contratul de vînzare-
cumpărare cu amănuntul este contractul prin care agentul activităţii comerciale cu
amănuntul se obligă să-i transmită celeilalte parţi - consumatorului - mărfuri de
calitate adecvată, să-i ofere informaţia autentică şi serviciile prevăzute de contract,
să-i asigure o deservire comercială la nivel, iar consumatorul se obligă să plătească o
anumită sumă de bani (art.17 al Legii cu privire la comerţul interior din 23.02.96).
Prin marfă se are in vedere cea destinată consumului personal, în familie, pentru
95
1998
62
necesităţi vitale nelegate de obţinerea profitului. Aşadar, definiţia contractului de
vînzare-cumpărare cu amănuntul conţine patru trasaturi specifice: indicaţia ce
caracterizează subiectul activităţii comerciale cu amănuntul "subiectul activităţii
comerciale" adică persoana juridica ( cetăţeanul - antreprenor) în persoana
cetăţeanului care realizează activitatea comercială; obiectul activităţii sale "
comercializarea mărfurilor cu amănuntul" ; caracteristica mărfii, fiind eliberată
consumatorului se are in vedere " destinată consumului personal, familial, necesităţii
vitale, nelegate de obţinerea profitului. În consecinţa stabilirii caracteristicii generale
a acestui contract menţionam ca este un contract consensual, oneros si sinalagmatic.
În calitate de consumator în contractul de vînzare-cumpărare cu
amănuntul de obicei este cetăţeanul (străin, apatrid) , dar considerăm ca şi persoana
juridică poate procura mărfuri in baza acestui contract, acestea fiind utilizate in afara
activităţii de obţinere a profitului.
Contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul se consideră încheiat, daca
părţile s-au înţeles asupra obiectului contractului, preţul lui şi a altor clauze asupra
cărora insistă măcar una dintre părţi.96
Conform art.18 al Legii privind comerţul interior, contractele de vînzare-
cumpărare cu amănuntul, executate la momentul încheierii lor, se încheie oral,
indiferent de costul mărfii, iar cele care urmează sa fie executate pînă sau după
încheierea lor ( conform comenzilor prealabile, pe credit, în caz de comerţ prin postă
si alte cazuri) , se încheie în scris după forma stabilita pentru astfel de contracte. În
cazurile prevăzut de lege contractele de vînzare-cumpărare cu amănuntul urmează sa
fie înregistrate.
Contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul se confirmă prin bonul de
casă, chitanţa mărfii, precum şi alte documente în scris, iar in privinţa mărfurilor
pentru care sunt stabilite termene de garanţie - paşaportul tehnic sau documentul ce-l
înlocuieşte.97
Menţionam ca în conformitate cu art.15 din Lege consumatorul are dreptul
să ceară repararea prejudiciului, indiferent de faptul dacă a fost ori nu în relaţii
96
Deak Fr., Stanciu C. Contracte comerciale şi civile. – Bucureşti: Lumina Lex, 1993. pag.56
97
Chibac Gheorghe., Drept civil. curs succint de lecţii., Obligaţiile contactuale. Chişinău 2004, pag 33
63
contractuale cu subiectul activităţii comerciale care a oferit produsul periculos. Cu
toate acestea în caz de pierdere a documentelor care ar face dovadă încheierii
contractului sau neprimirea lor la procurarea mărfurilor şi imposibilitatea restabilirii
lor nu-l lipsesc pe consumator de dreptul de a dovedi faptul vînzarii-cumpărarii cu
ajutorul martorilor. Conform regulilor generale în contactul de vînzare-cumpărare cu
amănuntul riscul pieirii fortuite sau deteriorării întimplătoare a mărfii trece la
consumator ( în continuare cumpărător) din momentul cînd se consideră că subiectul
activităţii comerciale ( in continuare vînzător) şi-a îndeplinit obligaţiunea de a
transmite cumpărătorului marfa, iar momentul îndeplinirii obligaţiunii de către
vînzător de a transmite marfa se consideră momentul transmiterii mărfii
cumpărătorului sau persoanei indicate de aceasta (daca prin contract se prevede
obligaţiunea livrării mărfii) sau momentul punerii mărfii la dispoziţia cumpărătorului
la locul aflării mărfii, dacă marfa trebuie transmisă cumpărătorului sau persoanei
indicate de acesta la locul aflării mărfii.
Se consideră ca marfa este pusă la dispoziţia cumpărătorului dacă la termenul
prevăzut de contract marfa se afla pregătită la locul cuvenit pentru transmitere iar
cumpărătorul este înştiinţat conform condiţiilor contractului despre pregătirea mărfii
pentru transmitere. Daca din contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul nu reiese
obligaţiunea vînzătorului de a transporta sau de a transmite cumpărătorului marfa la
locul unde se află ea, atunci obligaţiunea vînzătorului de a transmite cumpărătorului
marfa se consideră executată din momentul transmiterii mărfii cărăuşului sau
organizaţiei pentru transportare la cumpărăor daca contractul nu prevede altfel.
In practica deosebim cîteva tipuri de contracte de vînzare-cumpărare cu
amănuntul98 si anume:
* Contractul de vânzare a mărfii cu condiţia ca comparatorul s-o primească în
termen determinat, adică contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul poate fi
încheiat cu condiţia ca cumpărătorul să primească marfa in termen determinat, în
acest termen marfa nu poate fi vânduta altui cumpărător. Acţiunea cumpărătorului de
98
Кибак Г.А., Гражданское право. Крадкий курс лекций., Кишинев 2002ю стю33-35
64
a nu se prezenta sau a nu face alte acţiuni pentru primirea mărfii in termenul
determinat este tratată de vînzător ca refuz al cumpărătorului de a executa contractul.
* Contractul de vânzare a mărfii conform mostrelor, (art. 783 C.C. al R.M.)
adică contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul poate fi încheiat în temeiul
faptului că cumpărătorul a luat cunoştinţă de mostra mărfii (descrierea, catalogul
mărfii) propusa de vînzator. Acest tip de contract se consideră executat din
momentul livrării mărfii la locul indicat în contract.
* Contractul de vânzare a mărfurilor prin intermediul aparatelor automat. (In
RM acest contract practic se utilizează rar). Pentru acest caz vînzarea-cumpărarea
este total automatizată, de aceea proprietarul aparatelor este obligat de a aduce la
cunoştinţa cumpărătorului informaţia despre producător, (denumirea firmei, marca,
vînzător) adresa juridică regimul de lucru de asemenea prezentarea informaţiei
necesare despre acţiunile pe care trebuie sa le întreprindă cumpărătorul pentru a
obţine marfa. Acest contract se consideră încheiat din momentul efectuării acţiunilor
necesare de către cumpărător pentru a obţine marfa.99
* Contractul de vînzare a mărfii cu condiţia livrării la cumpărător . În cazul
încheierii contractului de vânzare cumpărare cu amănuntul cu condiţia livrării mărfii
la cumpărător vînzătorul este obligat sa livreze marfa la locul indicat de cumpărător,
dar dacă locul de livrare a mărfii nu este indicat de către cumpărător atunci se
livrează la locul de trai al cetăţeanului sau la locul de aflare a persoanei juridice care
este cumpărător. Contractul se consideră executat din momentul transmiterii mărfii
cumpărătorului, iar in lipsa lui oricărei persoane care prezintă chitanţa sau alt
document care confirmă încheierea contractului sau atestarea procesului de livrare a
mărfii, daca legea, alte acte normative sau contractul nu prevăd altceva ori dacă nu
reiese din cerinţele obişnuite.
Clasificarea efectuată nu este foarte reuşită deoarece nu se întemeiază pe
trasături juridice esenţiale a acestui tip de contract de aceea considerăm util a
prezenta în continuare caracteristica drepturilor, obligaţiilor şi a răspunderii
vînzătorului, cumpărătorului si executantului.
99
Chibac Gheorghe., Drept civil. curs succint de lecţii., Obligaţiile contactuale. Chişinău 2004, pag 37
65
Relaţiile care apar între consumator (pe de o parte) şi vînzător şi\sau executant
( pe de alta parte) de asemenea răspunderea parţilor sunt detaliat reglementate de
legislaţia R.M. (C.C. al R.M., Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor;
Codul cu privire la contravenţiile administrative; Codul penal si alte acte normative.
Conducându-ne de materialul normativ indicat putem delimita şi determina
obligaţiile şi drepturile de baza ale cumpărătorului, vânzătorului si executantului.
Vînzătorul este subiectul activităţii comerciale indiferent de forma de
proprietate, care realizează consumatorilor marfa in baza contractului de vînzare-
cumpărare .
Obligaţiile vînzătorului:
1) De a transmite marfa (art.753 C.C. al R.M.).
Marfa trebuie transmisă:
- l-a locul indicat de contract, în linii generale vînzătorul este obligat să
transmită cumpărătorului marfa nemijlocit după achitarea ei, sau prin acordul părţilor.
-în termenul stabilit şi cu toate documentele referitoare la marfă (art.8 din
Lege). Actele care însoţesc marfa sunt : bonul de marfă, bonul de casă, instrucţia
(descrierea) in limba romana, document de garanţie, certificat de calitate, paşaport
tehnic sau alte documente ce le înlocuiesc ( acestea trebuie sa conţină informaţia de
bază: denumirea magazinului, data (ora) cumpărării, denumirea mărfii, preţul );100
- în cantitate determinată. Cantitate determinată se consideră cea care sau
înţeles părţile prin contract sau prin regulile de vînzare a mărfurilor corespunzătoare.
Codul civil al R.M. nu conţine reglementări detaliate referitoare la aceasta obligaţie;
- de calitate adecvată (art.765 C.C. al R.M.). Marfa propusă cumpărătorului
trebuie să corespundă calităţii determinate prin contractul de vînzare- cumpărare cu
amănuntul ţi stabilite de standardele de stat pentru tipul de marfă corespunzător. In
caz ca vănzătorul la încheierea contractului a fost înştiinţat de către cumpărător
despre scopul concret al procurării mărfii, atunci vînzătorul este obligat sa livreze
cumpărătorului marfa adecvată utilizării scopului propus;
100
Chibac Gh., Băeşu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg., Drept civil . contractele speciale., vol. III., Cartier 2005.,
pag.36
66
- în set corespunzător şi cu toate articolele de completare daca sunt
prevăzute. Vînzătorul se obligă să transmită cumpărătorului marfa în set şi cu articole
de completare corespunzătoare tipului de marfa şi condiţiilor contractului de vînzare-
cumpărare.
Conform regulilor generale vînzătorul este obligat sa transmită cumpărătorului
articolele de completare concomitent cu marfa. In caz ca prin contractul de vînzare-
cumpărare cu amănuntul nu este determinat setul de mărfuri atunci vînzătorul este
obligat să transmită cumpărătorului marfa cu articolele de completare care se
determina prin uzanţe comerciale;
- preîntâmpinând cumpărătorul despre drepturile terţelor persoane asupra
mărfii care se vinde, adică vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii de natură
juridică. (art.764 C.C.). În general vînzatorul trebuie sa transmită cumpărătorului
marfa disponibilă de orice drepturi a terţelor persoane la momentul transmiterii.
Excepţie prezintă cazul când cumpărătorul este de acord sa primească marfa
împovărată cu drepturile terţelor persoane;101
- în ambalaj. Referitor la ambalaj Codul civil al R.M. nu conţine reglementări
expres. Aceasta reiese din instrucţiunile de realizare a produselor alimentare.
Considerăm ca ambalajul pentru produsele alimentare este un element obligatoriu
care trebuie reglementat prin normele Codului civil. De asemenea să fie stipulată
prevederea că dacă in contractul de vînzare-cumpărare cu amănuntul nu-s prevăzute
expres cerinţele referitoare la ambalaj atunci vizatorul este obligat să împacheteze
marfa în ambalaj corespunzător acestui tip de marfă, iar în lipsa acestuia în ambalaj
care ar asigura integritatea mărfii in timpul păstrării şi transportării obişnuite.
2) Vînzătorul este obligat să predea bunul fără vicii materiale. Să prezinte
cumpărătorului informaţia veridica necesara despre marfă ( art.5 din Lege; p.1 sbp.4
din Hotărîrea Guvernului R.M. din 28.04.99 cu privire la unele masuri de protecţie a
consumatorilor). Aceasta informaţie trebuie sa asigure posibilitatea cumpărătorului la
efectuarea alegerii mărfii. Conform art.19 din Lege consumatorii au dreptul de a fi
informaţi veridic despre:
101
Dan Chirică, Drept civil. Contracte speciale, Lumina Lex, 1999, pag 74
67
-sortimentul produselor;
- calitatea produsului;
- inofensivitatea si caracteristicile calitative ale produselor;
- condiţiile de procurare;
- obligaţiile de garanţie;
- termenele de valabilitate (art. 773din CC, şi art.12 din Lege);
- marca fabricii( producătorul, adresa, numărul de telefon, telefax, standardul
sau altă documentaţie tehnică normativă );
- denumirea produsului (art. 20 din Lege);
- data (ora) fabricării ( art.20 din Lege);
- produsele chimice şi cele tehnice complicate ( art.20 din Lege);
- receptura produselor alimentare şi valoarea nutritivă a produselor
preambalate (art.20 din Lege);
3) Informaţia referitoare la produsele alimentare comercializate pe
teritoriul R.M. conform anexei nr.1 a Hotăririi Guvernului R.M. din 28.04.99 şi
respectiv informaţia referitoare la produsele nealimentare comercializate pe teritoriul
R.M. conform anexei nr.2 a aceleiaşi Hotăriri. De asemenea informaţia trebuie sa
conţină date necesare despre acţiunile pe care trebuie sa le întreprindă consumatorul
în rezultatul expirării termenelor de valabilitate sau de utilitate si eventualele
consecinţe la neîndeplinirea acestor acţiuni în caz că produsul prezintă pericol pentru
viaţa, sănătatea şi proprietatea consumatorului la expirarea acestor termene sau
devine inutilizabil conform destinaţiei.102
4) La cererea cumpărătorului trebuie sa demonstreze funcţionarea mărfii şi să-i
acorde posibilitatea singur să verifice proprietăţile mărfii, pînă la achiziţionare.
5) Să comercializeze numai produse testate şi certificate, să oprească livrările
produselor la care s-a constatat neîndeplinirea caracteristicilor calitative prescrise sau
care ar putea afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor, să asigure condiţii
igienico-sanitare in producţie, să măsoare produsele oferite cu mijloace de măsurare
102
Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) . Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti,
1998
68
adecvate, sa elibereze bonuri de casa la produsele comercializate în reţeaua de
comerţ.103
Obligaţiile cumpărătorului (consumatorului la fel sunt stabilite de legislaţia
civilă inclusiv Codul Civil şi Legea protecţiei consumatorului). Acesta este obligat:
1)Să achite preţul mărfii ( art.756 C.C.). Cumpărătorul este obligat să achite
marfa la preţul indicat de vînzător în momentul încheierii contractului de vînzare-
cumpărare cu amănuntul, daca legea nu prevede altfel sau aceasta nu decurge din
cerintele obligatorii. Consumatorul are dreptul sa achite marfa în orice timp în limita
perioadei stabilite prin contract pentru achitarea în rate. Excepţie constituie cazul cînd
prin contractul de vînzare -cumpărare cu amănuntul este prevăzută achitarea
prealabilă a mărfii, iar neachitarea de către cumpărator a mărfii în termenul prevăzut
de contract se consideră refuz al cumpărătorului de a executa contractul.
2)Sa accepte marfa procurată (art.753 C.C.). Consumatorul este obligat să
accepte marfa transmisă, cu excepţia cazurilor cînd are temei de a cere înlocuirea
mărfii sau sa refuze de la executarea contractului de vînzare-cumpărare.
3) Sa-l înştiinţeze in termen pe vînzător despre încalcărea condiţiilor
contractului de vînzare -cumpărare referiroare la sortimentul, calitatea, articolele de
completare, ambalajul mărfii (art.779 C.C.). În cazul neexecutării acestei condiţii
vînzătorul este in drept sa refuze total sau parţial cerinţele cumpărătorului referitoare
la: transmiterea mărfii în cantitate insuficientă , înlocuirea mărfii, necorespunderea
calităţii; înlăturarea viciilor mărfii, completarea mărfii sau înlocuirea articolelor de
completare, măsurarea şi ambalarea sau înlocuirea ambalajului, daca va dovedi că
neexecutarea de către cumpărător a acestei condiţii a dus la imposibilitatea
satisfacerii cerinţelor cumpărătorului sau va provoca cheltuieli enorme in comparaţie
cu cheltuielile pe care le-ar fi suportat daca ar fi fost inştiinţat la timp despre
încălcărea condiţiilor contractului.
4) Introducerea în proces a vînzătorului, in cazul cînd o terţă persoană
intentează cumpărătorului o acţiune de evicţiune pentru un temei apărut înainte de
103
Chibac Gh., Băeşu Aurel, Rotari Alexandru, Efrim Oleg., Drept civil . contractele speciale., vol. III., Cartier 2005.,
pag.41-42
69
vînzarea lucrului. Neintroducerea vînzătorului în proces îl scuteşte de răspundere faţă
de cumpărător, daca vînzătorul va dovedi, că, fiind întrodus în proces, ar fi putut
preîntîmpina evicţiunea cumpărătorului.
5) Achitarea diferenţei dintre preţul mărfii înlocuite şi preţul mărfii transmise
in locul celei de calitate necorespunzătoare daca a fost înlocuit cu marfa care are alte
caracteristici .
Drepturile cumpărătorului:
1)Să cerceteze bunul până la încheierea contractului de vînzare-cumpărare cu
amănuntul dacă aceasta nu este interzis în legatură cu caracteristica genului mărfii.
2) Să ceară în prezența sa efectuarea controlului calității sau încercarea
funcționării mărfii până la încheierea contractului de vînzare-cumpărare cu
amănuntul, dacă aceasta nu se interzice în pofida caracteristicii genului mărfii și nu
contravine regulilor de vînzare cu amănuntul.104
3) Să înlocuiască marfa cumpărată cu alta analogica în locul cumpărarii sau în
alte locuri indicate de vînzator (art.14 din Lege). Înlocuirea mărfii nealimentare se
face în conformitate cu Regulile de preschimbare a mărfurilor nealimentare
procurate în reţeaua de comerţ cu amănuntul aprobate prin Hotărârea Guvernului din
14.07.95.
În cazul constatării unor deficiente despre care consumatorul nu a fost
informat, acesta are dreptul de a pretinde, în cadrul termenului de garanţie sau de
valabilitate:
a) remedierea gratuită a deficiențelor sau recuperarea cheltuielilor în
legătură cu remedierea acestora de către consumator;
b) înlocuirea gratuită a produsului;
c) reducerea corespunzatoare a preţului de cumpărare a produsului;
d) repararea prejudiciilor morale;
e) rezilierea contractului și despăgubirea pierderilor suportate.
104
70
Rezilierea judiciară este o sancţiune care constă în desfiinţarea – cu efecte
pentru viitor – a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în cazul în care o
parte nu-şi îndeplineşte, în mod culpabil obligaţiile.105
Situaţii în care una sau alta dintre părţi doreşte să renunţe la contract sunt
destul de frecvente.
Dacă este imposibilă preschimbarea mărfii, cumpărătorul este în drept să
restituie vînzătorului marfa procurată și să primeasca preţul achitat. Această regulă
se extinde asupra tuturor mărfurilor;
4) Să ceară restituirea diferenței de pret dintre preţul mărfii la momentul
satisfacerii cerințelor referitoare la remiterea mărfii de calitate neadecvată.
5) Să ceară informaţia completă, corectă și precisă despre producător și
caracteristicile esențiale ale produselor și serviciilor ( art.5 din Lege).
Codul civil al RM detaliat reglementează răspunderea care decurge din
contractul de vînzare- cumpărare. În baza principiilor generale stabilite vînzătorul
poarta răspundere pentru neajunsurile mărfii asupra careia a oferit garanția calitaății
dacă nu va dovedi că aceste neajunsuri au aparut în rezultatul încalcării regulilor de
utilizare sau păstrare după transmiterea mărfii către cumpărator. În alte cazuri
vînzătorul poartă răspundere pentru marfa necalitativă, dacă cumpărătorul va dovedi
ca neajunsurile mărfii erau prezente pâna la primirea acesteia și din motive apărute
până la aceasta.
În cazul în care agentul economic nu şi-a îndeplinit obligaţiile corespunzător,
consumatorul este în drept să le ceară acestora îndeplinirea obligaţiei în timpul
stabilit106.
Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor menționând despre
răspunderea vînzătorului ( producătorului) stabilește că pentru încalcărea drepturilor
consumatorilor, vînzătorul poartă răspunderea prevăzută de contract sau lege.
Daunele cauzate consumatorului urmează a fi recuperate în deplină masură
suplimentar la penalitatea stabilită de contract sau lege. Totodată plata penalității și
105
Stoica V. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile – Bucureşti: AAL Educaţional, 1997, p.16.
106
Стяжкиной Т.А. Защита прав потребителей/ издание пятое переработаное и дополненое – Москва: Экзамен,
2003, p.289.
71
daunelor nu-l eliberează pe vînzător (producător) de executarea contractului în natură.
Vînzătorul va fi exonerat de răspundere pentru neexecutarea obligațiunilor sau
executarea necorespunzatoare a acestora dacă va dovedi ca încalcărea contractului a
fost datorată survenirii unui eveniment de forță majoră.
Dauna cauzată vieţii, sănătăţii sau patrimoniului consumatorului ca urmare a
neajunsurilor constructive, tehnologice ale mărfii urmează a fi recuperată în măsură
deplină. Dreptul de a cere despăgubirea cauzată de neajunsurile mărfii necalitative o
are orice persoană care a suportat daune, indiferent de faptul dacă se află în relaţii
contractuale cu vînzătorul sau nu.107
Daunele cauzate vieţii, sănătăţii ori patrimoniului consumatorului vor fi
recuperate dacă acestea au fost cauzate în decursul termenului de valabilitate sau de
utiizare a mărfii.
Dauna morală suportată de consumator ca urmare a încalcării de către vînzător
(producător) a drepturilor acestuia prevazute de lege sau contract, urmează a fi
recuperată de către vînzător (producător) numai în caz de culpă (dol sau imprudență).
Mărimea daunei morale se determină de către organul judiciar pentru fiecare caz în
parte (art.15 din Lege).
Toate condiţiile contractului impuse de vînzător prin care se lezează și\sau se
neglijează anumite drepturi ale consumatorilor și care contravin legislaţiei privind
drepturile consumatorilor se consideră nevalabile (art.4 din Lege).
Dacă în rezultatul execuţării contractului care lezează drepturile
consumatorilor, acestuia i-au fost provocate daune ele urmează a fi recuperate de
către vînzător (producător).
Dat fiind faptul că lucrarea tratează problemele protecţiei drepturilor
consumatorilor vom face o analiză a răspunderii fiecarei părţi implicată în contractul
de vînzare-cumpărare cu amănuntul, fie ca parte contractantă ori nu.
107
Patriche D., Pistol GH., (coordonatori) Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice,
Bucureşti, 1998
72
Răspunderea vînzătorului
Dacă cumpărătorului nu i se acordă posibilitatea de a primi informaţia despre
marfa la locul tranzacției, acesta are dreptul să ceară de la vînzător recuperarea
daunelor provocate de necesitatea de a refuza încheierea contractului de vînzare-
cumpărare, iar dacă contractul este deja încheiat el are dreptul de a desface contractul
obţinând recuperarea tuturor sumelor plătite, cheltuielile și daunele suportate. 108
Vînzătorul care n-a oferit cumpărătorului posibilitatea de a primi informaţia necesară
despre marfă la fel poartă răspundere pentru neajunsurile mărfii care au fost depistate
de către cumpărator, dacă cumpărătorul va dovedi că aceste neajunsuri sunt în
legatură cu lipsa informației despre marfă.
Dacă în cazul vânzării mărfurilor prin folosirea aparatelor -automate
cumpărătorului nu i se oferă marfa vînzătorul este obligat la cerința cumpărătorului
imediat să ofere marfa sau să-i restituie suma achitată.
În cazul vînzarii mărfurilor de calitate necorespunzatoare dacă aceste vicii n-
au fost stipulate inițial de către vînzător, cumpărătorul este în drept la alegerea sa să
ceară:
- sau înlocuirea lucrului, determinat în contract prin genul său, printr-un lucru
de calitate corespunzatoare;
- sau reducerea corespunzătoare a preţului de cumpărare;
- sau înlăturarea gratuită a viciilor lucrului de către vînzător sau restituirea
cheltuielilor făcute de cumpărator pentru înlăturarea lor;
- sau rezilierea contrctului și repararea daunelor cauzate cumpărătorului ( art.15
din Lege) .
Înlocuirea gratuită a produselor nealimentare este reglementată prin Hotărârea
cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a
termenelor de garanţie Nr. 1465 din 08.12.2003.
Neîndeplinirea de către vînzător a obligațiunii de a transmite marfa
cumpărătorului libera de drepturile terțelor persoane dă dreptul cumpărătorului de a
cere reducerea preţului mărfii ori rezilierea contractului, dacă nu va dovedi că
108
73
cumpărătorul știa ori trebuia să știe despre drepturile terțelor persoane asupra
mărfii.109
Dacă vînzătorul nu transmite sau refuză transmiterea către cumpărator a
articolelor de completare sau documentelor care însoțesc marfa în modul stabilit de
actele normative, atunci cumpărătorul poate să fixeze un termen pentru oferirea
acestora. Dacă accesoriile sau documentele referitoare la marfă nu sunt transmise la
momentul stabilit cumpărătorul este în drept să rezilieze contractul.
Transmiterea mărfii incomplete dă dreptul cumpărătorului de a cere de la
vînzător la dorința sa:
- reducerea preţului marfii;
- completarea mărfii în termeni rezonabili;
Daca vînzătorul nu completează marfa în termenul indicat cumpărătorul este în
drept:
- să ceară înlocuirea mărfii incomplete;
- să refuze executarea contractului și să ceară restituirea sumei achitate.
Când marfa care conform cerințelor trebuie să fie ambalată se transmite
cumpărătorului neambalată sau ambalată necorespunzator, acesta din urmă este în
drept să ceară ambalarea sau schimbarea ambalajului corespunzător dacă din contract
sau specificul mărfii nu rezultă altfel.
Executantul poartă răspundere în caz de:
1) cauzare a prejudiciului vieţii, sănătăţii și proprietății consumatorului în
rezultatul neasigurării securităţii mărfii pe perioada termenului de utilitate sau a
termenului de garanţie.
2) prezentare a informaţiei neautentice și insuficiente despre marfă sau despre
producător (executant) dacă aceasta a cauzat daune consumatorului.
În cazul achiziționării unui produs de calitate inadecvată înlocuirea lui se face
imediat după constatarea imposibilității folosirii acestuia dacă această situație nu este
inputabilă consumatorului, iar în cazul în care este necesar controlul calității, în
termen de 14 zile de la data sesizării.
109
74
Încălcarea termenelor de remediere a deficiențelor atrage răspunderea
subiectului economic ( producătorului, executantului, vînzătorului) în a plăti către
consumator o despagubire în procent de 5 la sută din preţul de desfacere pentru
fiecare zi depașită.
Conform Codului civil al R.M. răspunderea contractuală survine și în relaţiile
ce apar în rezultatul contractului de antrepriză, de arendă, de folosire gratuită a
bunurilor, de credit , de transportare, de depozit, de comision, de asigurare.
În general drepturile și obligațiile producătorului (executorului)
consumatorului în relaţiile contractuale enumerate mai sus sunt aceleași de aceea în
continuare ne vom opri în special la cercetarea partiularităților răspunderii
contractuale referitoare la relaţiile rezultate din aceste contracte vis-a-vis de protecţia
drepturilor consumatorilor.
În caz că antreprenorul a încalcăt condiţiile contractului, fapt care a dus la
înrautățirea lucrării sau la alte vicii în executarea ei, 110 clientul este în drept să ceară:
fie înlăturarea gratuită, într-un termen corespunzător, a viciilor arătate, fie
despăgubiri pentru cheltuielile necesare,111 suportate de client în legătură cu
înlăturarea din mijloacele sale a viciilor lucrării, dacă prin contract s-a stipulat acest
drept al clientului, sau reducerea corespunzatoare a remunerației cuvenite pentru
lucrare. În caz că lucrarea a fost executată cu încalcări esențiale ale contractului sau
dacă are alte vicii esențiale, clientul este în drept să ceară rezilierea contractului și
despăgubiri pentru daunele suportate.
Încalcărea esențială de către antreprenor a contractului de deservire curentă dă
dreptul clientului de a cere fie confecționarea unui alt obiect din material de același
fel și de aceeași calitate, fie rezilierea contractului și repararea daunelor (art.963
C.C.).
La prestarea serviciilor necalitative și\sau executarea necalitativă a lucrărilor
consumatorul este în drept să cearăă recuperarea prejudiciilor suportate (art.13-15 din
110
111
Bucureşti, 1998
75
Lege). Agentul economic este obligat să recupereze prejudiciul și în cazul când acesta
a fost cauzat în urma pierderii, deteriorării obiectului primit de la consumator pentru
efectuarea lucrărilor sau prestarea servicilor. Conform C.C. prin prejudicii se inteleg
cheltuielile suportate de către consumator în urma pierderii sau deteriorării averii
sale, precum și veniturile ratate, pe care le-ar fi obţinut dacă obligațiunea ar fi fost
îndeplinită de către agentul economic.
Executorul nu poate fi eliberat de răspundere din motiv că nivelul lui de
cunoștințe nu i-a permis să depisteze particularitățile deosebite ale obiectului, primit
de el de la consumator, pentru a efectua lucrări sau a presta servicii.
În cazul când consumatorul deși a fost prevenit la timp și întemeiat de către
executor despre particularitățile deosebite ale obiectului (materialului), care pot
provoca pierderi sau deteriorări, nu a modificat indicațiile sale privind modul de
executare a lucrării (serviciului) sau n-a modificat circumstanțele ce amenință
calitatea efectuării ea, instanţa îl poate scuti de răspundere pe executor pentru
pierderea (deteriorarea) deplină sau parțială a obiectului (materialului) primit de la
consumator.
Răspunderea pentru pierderea totală sau parţială a încărcăturilor sau bagajelor
primite spre transport, de asemnea pentru deteriorarea lor o poartă cărăușul, dacă nu
va dovedi, că pierderea totală sau parțială și deteriorarea nu se datoresc culpei lui.
Răspunderea pentru întârzierea în transportul încărcăturilor sau bagajelor o
poartă cărăușul care este obligat să transporte încărcăturile sau bagajele la punctul de
destinație în termenul stabilit de legislație cu privire la acordarea serviciilor de
transport sau stabilit de către părţi în contract (art 989 din CC).
Cărăușul va fi exonerat de răspundere pentru întârzierea în transportul
încărcăturilor sau bagajelor, dacă întârzierea nu se datorește culpei lui (art.1007 din
C.C.).
Răspunderea subiectului economic de transport pentru pierderea totală sau
parțială și deteriorarea încărcăturilor sau bagajelor cauzată de întârziere survine
indiferent de faptul că acesta este supus unei amenzi ori nu.
76
Cărăușul va purta răspundere pentru cauzarea morții sau vătămării sănătăţii
călătorului (art.988 C.C.).
Legea privind protecţia consumatorilor nu prevede procedura prealabilă
extrajudiciară de soluţionare a cerinţelor consumatorilor, însă pentru litigiile rezultate
din contractul de transport legislaţia prevede această procedură (art.1020 C.C.).
Codul civil al R.M. la contractul de depozit prevede răspundere pentru
pierderea sau deteriorarea bunurilor în hoteluri, cămine (art.1105 C.C.). Așadar,
hotelurile, casele de odihnă, sănătoriile, căminele și alte subiecte economice
asemănătoare răspund pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor cetăţenilor, care se
găsesc în încăperile rezervate lor, chiar dacă aceste bunuri, cu excepţia banilor,
titlurilor de valoare și bijuteriilor, n-au fost predate special în depozit acestor
organizaţii.
Răspunderea pentru încălcarea drepturilor consumatorilor care reies din
relaţiile apărute din contractele de asigurare o poartă asiguratorul în conformitate cu
Legea privind asigurările din 15.06.93 și Legea privind protecţia drepturilor
consumatorilor din 2003.
Răspunderea civilă delictuală constituie un izvor de obligaţii, conform
principiului că orice persoană care cauzează alteia o pagubă, prin fapta sa ilicită
savârșită cu culpă, este obligat să o repare. Instituţia care rezultă din această faptă
civilă și prejudiciabilă este răspunderea civilă delictuală.112
Elementele pe care le condiţionează răspunderea civilă delictuală sunt
existența unei fapte ilicite, prin care se încalcă o anumită obligaţie, prin aceasta
aducându-se o atingere unui drept subiectiv; savârșirea cu vinovăție a acestei fapte, ca
element subiectiv al răspunderii; existența unui prejudiciu patrimonial; un raport de
cauzalitate între fapte ilicite și prejudiciu; capacitatea juridică a celui chemat să
răspundă.
În literatura de specialitate113 există opinia conform căreia nu se justifică
dualitatea răspunderii civile, ci dimpotrivă alți autori pun accentul pe deosebirile
112
Bucureşti, 1998
113
Eminescu Y. Tratat de drept civil. Partea generală. – Bucureşti: Ed. Academiei, 1997. pag.234
77
dintre cele două răspunderi, subliniind existența dualităţii de răspundere, a unei
dualităţi de culpe. Opinăm pentru cea de-a doua idee.
Răspunderea nascută în legatură cu un contract care a fost desființat, întrucât a
fost nul sau pasibil de anulare, de asmenea, este o răspundere delictuală114.
Aşadar subiectul economic poartă răspundere pentru prejudiciul cauzat vieţii,
sănătăţii, proprietății consumatorului în situația în care se face vinovat dacă legislaţia
sau contractul nu prevad altfel. Subiectul economic nu v-a purta răspundere dacă v-a
dovedi că dauna s-a produs ca urmare a forței majore sau a intenției persoanei
vătămate.115
În Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a R.M. despre practica
aplicării legislaţiei privind protecţia consumatorilor la examinarea dosarelor civile se
spune că dacă prin lege sau prin contract se prevede că subiectul economic poate fi
scutit de răspundere numai în cazul în care va dovedi că defectele mărfii (lucrului,
serviciilor) au survenit din vina consumatorului sau că dauna vieţii, sănătăţii ,averii
consumatorului a fost cauzată din intenția acestuia ori în urma unei forțe majore,
atunci nu se vor aplica dispozițiile Codului civil privind absolvirea producătorului
(executantului ) de răspundere din lipsa dovezilor vinovației lui.
Subiectul economic va purta răspundere civilă delictuală în rezultatul încalcării
drepturilor consumatorilor prin cauzarea daunelor în conformitate cu capitolul 42 al
Codului civil al R.M.
&2 Răspunderea administrativă
Constatarea comiterii contravenţiilor de către agenţii economici atrage

răspundere administrativă. De regulă agentul constatator este și cel care aplică
114
Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL., Efrim O. Drept civil. Contracte speciale.Vol.3 – Chişinău: Catier juridic, 2005 .
pag..544
115
78
sancţiunea contravenţională. Uneori însă legea sau actele administrative care definesc
faptele contravenţionale prevăd competența de contactare pentru anumite organe și
cea de sancţionare pentru altele care primesc procesele verbale de constatare a
contravenţiilor. Astfel articolul 4 din lege prevede dreptul constatator de a sesiza
organele judiciare sau alte organe de stat abilitate la depistarea încalcărilor
drepturilor.
Concomitent cu răspunderea materială a agentului economic care a încalcă
dreptul consumatorului, conform CCA , organele de stat împuternicite pot aplica
sancțiuni administrative față de vînzătorul sau executantul vinovat de încalcărea
drepturilor consumatorului. Organele împuternicite cu aplicarea sancțiunilor
administrative sunt: Ministerul Industriei și Comerţului și organele care înfăptuiesc
controlul securităţii produselor. Organele care efectuează controlul securităţii
produselor dau indicații subiecților economici pentru înlăturarea încalcărilor
cerințelor securității produselor, scoaterea din producţie retragerea din comerţ a
produselor, încetarea realizării.
În caz de eschivare de la executarea indicațiilor sau executarea tardivă a
indicațiilor aceleași organe pot aplica aamenda. De asemenea se sancționează
subiecţii economici care refuză încetarea încalcării drepturilor consumatorilor.
Așadar la încalcărea drepturilor consumatorilor pot fi aplicate diferite forme de
răspundere chiar și cele mai drastice, inclusiv interzicerea practicării activității de
antreprenoriat.
În conformitate cu Legea privind protecţia drepturilor consumatorilor dreptul
de a înainta acţiuni în judecată referitoare la încalcărea drepturilor consumatorilor în
afară de consumatori îl au și organele investite cu funcţii de control și supraveghere.
Organizaţiile obşteşti ale consumatorilor au dreptul și trebuie să fie obligate să
sesizeze organele puterii de stat, procuratura în vederea tragerii la răspundere a
persoanelor care s-au facut vinovate de comercializarea produselor
necorespunzatoare (articolul 26 din Lege). Organele obşteşti pot acționa atât din
inițiativa proprie cât și în rezultatul examinării plângerii consumatorului.116
116
79
Direcțiile de comerţ și alimentare publică ale primăriilor, municipiilor și
comitetelor executive județene care sunt învestite cu efectuarea controlului activității
rețelelor de comerţ ambulant sunt obligate de a transmite materialele privind
încalcările depistate în urma controalelor asupra activității rețelei de comerţ
ambulant instanţelor respective pentru contravenții administrative sau organelor
administrației publice locale (punctul 36 din lege). Regulile de funcționare a rețelei
de comerţ ambulant aprobate prin Hotărârea cu privire la aprobarea regulilor de
funcționare a rețelei de comerţ ambulant și a regulilor de comerţ în piețile din R.M.
Inspectoratul de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorilor a
Departamentului Comerţului al R.M. are dreptul să întocmească procese verbale
despre contravențiile administrative referitoare la problemele ce țin de competența
lui, să prezinte copiile lor organelor administrative publice locale pentru a priva de
licențe agenţii economici ce activează în domeniul comerţului sau a suspenda
acţiunea lor până la lichidarea neajunsurilor depistate. (punctul 7 din Regulamentul
Direcției inspectoratului de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor consumatorilor
a Departamentului Comerţului al R.M. aprobat prin Hotărârea cu privire la aprobarea
regulamentului Direcției inspectoratului de stat pentru comerţ și protecţia drepturilor
consumatorului a Departamentului comerţului a R.M.)
Un alt organ investit cu dreptul de a aplica agenţilor economici sancțiuni
administrative îl constituie Organul de standartizare în persoana inspectorilor
principali de stat care au dreptul să aplice amenzi în mărime de la 20% la 100% din
costul produselor fabricate sau comercializate, al proceselor executate și serviciilor
prestate (articolul 17 din Legea cu privire la standartizare din 22.09.95).
CCA prevede răspunderea administrativă pentru încalcărea de către agenţii
economici a regulilor de comerţ. Indiferent de tipul de proprietate și forma
organizatorico-juridică a întreprinderii comerciale și de alimentație publică,
încalcările care constau în:
~înșelarea cumpărătorului la măsurat, la cântar, la achitare, precum și prin
încălcarea modului de aplicare a prețurilor libere, și a prețurilor de stat cu amănuntul;
80
~vânzarea mărfurilor fără indicarea termenului de valabilitate sau cu termenul
de valabilitate expirat;
~nerespectarea regulilor de folosire a aparatelor pentru măsurare și cântărire;
~încalcărea regimului de lucru al întreprinderilor stabilite de organele
administrației locale;
~lipsa prețurilor de expoziţie (etichetelor sau a meniurilor la mărfurile destinate
vînzării sau întocmirea lor cu încălcarea regulilor stabilite, se pedepsesc cu aplicarea
unor amenzi.
Vînzarea mărfurilor cu încălcarea regulilor și a normelor sanitaro-igienice și
sanitaro-antiepidemice (art.42 al C.C.A.), de asemenea comercializarea produselor
supuse certificării, fără certificat sau marca de conformitate atrage răspundere
administrativă sub formă de amendă.
Pentru comercializarea fără certificat corespunzator a produselor supuse
certificării obligatorii, precum și comercializarea produselor în pofida interzicerii de
către organul controlului de stat legislaţia prevede răspundere sub formă de amendă
în mărimea valorii produselor respective în caz că legislaţia nu prevede măsuri mai
drastice. Comercializarea produselor nemarcate, precum și a produselor marcate
necorespunzator, se pedepsește cu amendă în procent de 50 la sută din valoarea
produselor comercializate.
Răspunderea pentru colectarea și\sau comercializarea producţiei agricole cu
depășirea nivelului maxim admis de pesticide, nitrați și alte substanțe periculoase
pentru viaţa și sanatatea consumatorilor, de asemenea fabricarea și\sau
comercializarea produselor ce conțin substanțe periculoase pentru viaţa, sanatatea
consumatorilor, precum și prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa și sanatatea
consumatorilor este prevazută de articolul 42 C.C.A. și articolul 28 din Lege.
Consumatorii au dreptul să fie despăgubiți și în cazul încalcării regulilor
sanitaro-igienice și sanitaro-antiepidemice, stabilite în transportul feroviar, aerian,
fluvial și auto (art.43 C.C.A.).
Informarea neautentică ori dezinformarea consumatorilor, prezentarea prin
publicitate a altor valori ale parametrilor ce caracterizează produsele sau serviciile,
81
altele decât cele efectiv realizate, trecerea sub tăcere a proprietăților, regulilor de
utilizare, caracteristicilor calitative a produselor se pedepsesc cu avertisment sau
amendă (art.152 din C.C.A. și art.28 din Lege).
Potrivit punctului 5 din Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
vînzătorul, producătorul și alte persoane, care se ocupă cu desfacerea mărfurilor, sunt
obligate să prezinte informaţii depline și veridice despre caracteristicile mărfurilor și
serviciilor, cât și despre regulile de folosire a acestora.
&.3 Răspunderea penală
Importanța respectării drepturilor consumatorilor e subliniată prin prevederile

răspunderii penale a agentului comercial pentru încălcarea drepturilor consumatorilor.
Răspunderea penală constituie cea mai gravă formă de răspundere juridică și constă
din obligaţia agentului comercial care încalcă cu vinovăţie norma de drept penal de a
suporta consecinţele juridice ale faptei sale. 117
Răspunderea penală nu exclude răspunderea civilă după cum nici răspunderea
civilă nu o exclude pe cea penală. Aceste două forme de răspundere pot fi aplicate
concomitent.
În timp ce răspunderea civilă se întemeiază pe ideia reparării unui prejudiciu
adus unui anumit subiect de drept, răspunderea penală se întemeiază pe ideia
pedepsirii celui ce a săvârșit o faptă ilicită, apreciată de lege ca fiind o infracţiune.118
În Codul Penal în vigoare din 2003 sunt cîteva articole care prevăd
răspunderea penală pentru fapte ale agenţilor economici care încalcă drepturile
consumatorilor prin modalităţi deosebit de periculoase care presupun şi consecinţe
grave.
Astfel răspund penal pentru încălcarea drepturilor consumatorilor în temeiul
următoarelor componenţe de infracţiuhne:
117
Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal privind protecţia penală a consumatorilor în Republica
Moldova., Revista Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81
118
Moscaliciuc Irina., Reglementarea juridică a protecţiei consumatorului prin prisma politici penale a statului., Revista
Naţională de Drept nr.2 2007., pag 42-45
82
 Art. 216 producere a (falsificarea), transportarea, păstrarea sau
comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viata sau sănătatea
consumatorilor;
 Art 254 Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau
necorespunzătoare standardelor;
 Art. 255 înşelarea clienţilor;
 art 257 executarea necalitativă a construcţiilor.
Prevederile expuse își au izvorul în Codul penal al R.M. care stipulează
răspundere penală pentru infracţiunile economice.
În temeiul art 216 CP al RM agentul economic poartă răspundere penală pentru
producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor
(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a
provocat:
a) îmbolnăviri grave;
b)decesul persoanei. 119
Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea,
păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viața sau
sănătatea consumatorilor.
Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi
administrativepentru protecţia consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin
produse se înţelege atât producţia finită, cât şi cea semifabricată, materia primă
etc.
Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea
consumatorilor se înţeleg cele care, din cauza vechimii sau a condiţiilor de
producţie, falsificare, transportare sau păstrare, au suferit acţiunea unor agenţi chimici
de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora deacelaşi fel, determină modificarea
substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea obiectivă a
119
83
produselor (mărfurilor) de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.120
Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor se înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în
mod permanent sau temporar, din cauză că sunt vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în
timpul unei epidemii, în care s-a interzis consumarea apei altfel decât fiartă, se
foloseşte - pentru a prepara citronadă – apă nefiartă. 121
Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi
mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări
corporale grave sau medii cel puţin unei persoane, sau a unor vătămări uşoare mai
multor persoane (p. 14 al HP CSJ din 10 iulie 1997).
Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al
decesului consumatorului. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă:
încredere exagerată în sine sau neglijentă.
Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi
persoanele fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere
pentru producerea, transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor, inclusiv
fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei,
precum şi persoanele juridice.122
Aceaste categrie de infracțiune se pedepseşte cu amendă și /sau lichidarea
persoanei juridice.
Răspunderea pentru înselarea consumatorilor e prevazută de legislaţia
civilă, administrativă, penală. Astfel Codul penal prevede răspundere pentru:
depășirea prețurilor cu amănuntul stabilite; depășirea prețurilor și tarifurilor pentru
servicii sociale; depășirea prețurilor și serviciilor pentru servicii comunale prestate
populației; înșelarea la numărat; inducerea în eroare a clienţilor ( art.255 C.P.).123
120
А. Горелов Применение нормы об ответственности за обман потребителей
121
"Российская
юстиция", 2003 г., N 8, стр.47
122
123
ibidem
84
Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează
atunci când mărfurile se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate
ori destinate pentru o asemenea activitate.
Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic
cu respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al
concurenţei.
Potrivit art.34 al Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din
23.02.1996 statul, referitor la reglementarea activităţii comerciale, stabileşte
plafoanele (de regulă,maximale) la unele categorii de mărfuri, şi anume la cele
prevăzute de legislaţie. Organe ale reglementării de către stat a comerţului şi pieţei
de consum sunt Departamentul Comerţului, Ministerul Economiei, precum şi
autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei lor. Prin comerţ
cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către
consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către
întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.
Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea
mărfurilor, acordarea serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi
cumpărătorul primeşte cantitatea de marfă ori serviciul solicitat, el cheltuieşte la
achitare o sumă mai mare decât suma care se cuvenea. înşelarea, ca element al laturii
obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei, înşelarea la socoteală a
clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de bani în plus
faţă de cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii
(serviciului) în sensul majorării sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea
acţiuni.124
O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin
folosirea frauduloasă a instrumentului de măsurat exact
Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a
măririi preţurilor, tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea
124
Р. Гриневский., Обман потребителей: последствия декриминализации "Уголовное право", 2004 г., N 3, стр.23
85
serviciilor sociale, comunale, a obţinut (ori urma să obţină) un venit nu mai mic decât
cel considerat ca proporţii esenţiale.125
În cazurile construirii de proastă calitate a caselor de locuit consumatorii vor
avea dreptul la repararea prejudiciului (art.257 CP al RM ).
Dacă intenționat a fost dată în folosință o casă de locuit, construcția industrială
pentru transport și alte construcţii de proastă calitate sau la proiectare, verificare,
expertizare, realizarea construcției ori modificarea acesteia n-au fost respectate
prevederile documentelor normative privind siguranța rezistentă și stabilitatea astfel
provocând consecinţe grave ca: vătămarea gravă a integrității corporale a persoanei
sau pierderea de către aceasta a capacității de muncă, consumatorul va fi în drept să
ceară repararea prejuduciului material și a prejudiciului moral.
Legea privind calitatea în construcţii nr.721-ХШ din 2 februarie 1996 (MO
nr.25/259 din 25 aprilie 1996) stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi
organizatorică de activitate a persoanelor fizice şi juridice în domeniul construcţiilor,
obligaţiunile şi răspunderea lor privind calitatea în construcţii.
Pedepsele prevazute de legislaţia penală pentru infracțiunile expuse oscilează
între amendă și privațiune de libertate în dependență de gravitatea calificării
acţiunilor. În calitate de pedepse complementare apar confiscarea produselor ce a
constituit obiectul infracțiunii și \ sau destituirea din funcţie, privarea de dreptul de a
ocupa posturi în întreprinderile pe un anumit termen și inclusiv lichidarea persoanei
juridice.
&.4 Repararea daunelor materiale și a daunelor morale
Răspunderea civilă în sine presupune despăgubire patrimonială. Despăgubirea

poate consta într-o reparare în natură a pagubei suportate sau in echivalentul bănesc
al acestei pagube.
125
86
Dreptul subiectiv al creditorului de a pretinde despăgubire de la debitorul sau
apare din momentul în care sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractule.
Creanţa sa iniţiala este înlocuită cu alta creanţă care constă în suma de bani ce
reprezintă echivalentul prejudiciului suportat.
Deci despăgubirile se stabilesc în virtutea obligaţiei iniţiale, care însă nu a fost
executată.
După cum s-a subliniat în literatura de specialitate 126 condiţiile necesare pentru
naşterea dreptului la daune - interese includ și condiţiile răspunderii contractuale,
sfera primei noţiuni fiind mai cuprinzătoare decât a celei de-a doua. În alte cuvinte,
dreptul la daune-interese presupune în mod obligatoriu, existența condiţiilor
răspunderii civile contractuale, deşi numai prezența lor, în anumite cazuri, nu este
suficientă ca acordarea daunelor sa aibă loc.127
Menţionăm că prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, care constă
în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor asumate. În acest
sens prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului poate fi și nepatrimonial.
Pentru a trece la alte dezvoltări cu privire la condiţia esenţială pentru acordarea
despagubirii se cer unele precizări de ordin terminologic.
La cercetarea condiţiei daunei în cadrul răspunderii civile s-a exprimat condiţia
data prin noţiunea de "pagubă" sau "prejudiciu". Subliniem însă că ne aflăm în
prezența unei unităţi de concept prin care se exprimă rezultatul faptei ilicite. Aşadar
unitatea de conţinut impune și unitatea de ordin terminologic. De aceea adoptăm
aceşti termeni ca fiind echivalenţi și sunt de aplicaţie generală în materie de
răspundere civilă.
În afară de acordarea reparării prejudiciilor cu caracter patrimonial apare
problema acordării despăgubirii pentru repararea prejudiciilor cu caracter
nepatrimonial și anume a "prejudiciului moral".
Aşadar prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept
subiectiv sau a altor interese.
126
Zamfir I. Sistemul legislativ şi instituţional de protecţie a consumatorilor în România. – Bucureşti: Eurografica,
2001. pag77
127
87
Prejudiciul material este acel prejudiciu care poate fi apreciat în bani. De
exemplu prejudiciul care constă în defectarea unui bun sau prejudiciul suportat de o
persoană care și-a pierdut într-o măsură oarecare capacitatea de muncă în urma unui
accident, astfel fiindu-i redus salariul pe care îl primea anterior.128
Prejudiciul care nu este susceptibil de evaluare bănească este un prejudiciu
moral. De exemplu suferinţa de natură afectivă în rezultatul pierderii unei persoane
apropiate, afecţiunile de ordin fizic provocate de accidentare.
Aşadar încălcarea unui drept patrimonial are drept consecinţă, de obicei, un
prejudiciu patrimonial. De exemplu dacă a fost distrus un bun ce reprezentă o
amintire poate să se constate nu numai un prejudiciu patrimonial care uneori poate
avea o valoare neînsemnată dar se poate constata și un prejudiciu moral, de ordin pur
afectiv.129
Una din cele mai controversate probleme chiar și în sistemele de drept ale
statelor care au admis în mod constant plata de despăgubiri băneşti pentru prejudicii
este repararea în bani a prejudiciilor morale. Astfel au fost ridicate obiecţiuni
împotriva acestui sistem de reparare a prejudiciilor morale, invocându-se,
imposibilitatea reparării băneşti a acestor daune", "caracterul arbitrar al acestei
reparaţii, deoarece nu se poate stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și
o anumită sumă de bani. De asemenea referitor la despăgubirile acordate pentru
prejudiciile rezultate din atingerile aduse sentimentelor de afecţiune s-a afirmat că ele
au "un caracter imoral". 130
Dintre expresiile menţionate, în utilizarea curentă a devenit tradiţională noţiunea
"daună morală", deşi în legislaţie se utilizează expresia "prejudiciu moral". Conform
opiniei A. Corhan, daunele morale sînt consecinţe de natură nepatrimonială, cauzate
persoanei prin fapte ilicite culpabile, constînd în atingerile aduse personalităţii sale
fizice, psihice şi sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror
128
129
Bucureşti, 1998
130
Maria Bojoga., Consideraţii generale privind compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista
Naţională de Drept", 2001, nr.5, pag.38
88
reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale sau contractuale, după cum
fapta ilicită s-a produs în afara unui card contractual ori, dimpotrivă, în cadrul
contractual. Potrivit altor autori: "Prejudiciul este de natură morală cînd constituie o
atingere la cinstea, reputaţia şi consideraţia unei persoane, sau la afecţiunea familiei".
Liviu Pop defineşte prejudiciile nepatrimoniale sau daunele morale drept "consecinţe
dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani şi rezultă din atingerile şi încălcările
drepturilor personale, fără conţinut economic".
În pofida controverselor existente, în sistemele de drept ale acestor state se
apreciază că principiul reparării prejudiciului moral " este dobândit în doctrina de
drept privat și în fața instanţelor penale sau civile, chiar dacă este vorba de o
răspundere civilă contractuală .
Art.1422 al Codului civil RM "Reparaţia prejudiciului moral" stipulează că
prejudiciul moral se compensează prin echivalent bănesc. Mărimea compensaţiei se
determină de către instanţa de judecată în dependenţă de caracterul şi gravitatea
suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al
autorului prejudiciului şi de măsura în care această compensaţie poate aduce
satisfacţie persoanei vătămate.131
În dreptul nostru se admite despăgubirea în bani pentru acoperirea prejudiciului
moral. Legislaţia R.M. admite repararea prejudiciului moral pentru cauzele civile ce
decurg din lezarea onoarei și demnităţii (art 16 din C.C. al R.M.) neîndeplinirea
obligaiilor, cauzarea de daune etc. și din încălcarea drepturilor consumatorilor ( art.15
din Lege).
Art. 15 din Lege stipulează că subiectul economic plăteşte despăgubiri pentru
prejudiciul moral cauzat consumatorului.
Referitor la criteriile de stabilire a daunelor morale în literatura de specialitate
132
se spune că133 nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care,
131
Gh.Avornic, B.Sosna Repararea prejudiciului moral cauzat consumatorilor "Revista Naţională de Drept", 2002,
nr.10, pag.4
132
Miron M.- Comportamentul consumatorului. Evoluţie, determinări. Realităţi şi perspective, Editura ALL,
Bucureşti, 1996, pag123
133
1998, pag145
89
în raport cu consecinţele, pe oricare plan, suportate de partea civilă, trebuie să
aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze pentru partea civilă ceea ce îi
lipseşte ca urmare a faptei săvârşite de inculpat".
Aşadar mărimea despăgubirii o stabileşte organul judiciar.
În accepţiunea Legii prin daună morală se înţeleg pierderile cu caracter
nepatrimonial care au fost suportate de consumator în urma suferinţelor morale și
fizice sau a altor fenomene, survenite din cauza acţiunilor ilicite ale subiectului
economi sau în urma inactivităţii lui.
Posibilitatea reparării prejudiciului cere întrunirea unor condiţii, și anume: să
fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privinţa
existenței, cât și în privinţa posibilităţii de evaluare. Va fi cert prejudiciul actual, deci
prejudiciul deja produs în rezultatul procurării, consumării, comenzii la data când se
pretinde repararea lui de către consumator.134
Practica Judiciară a arătat că categoria prejudiciului moral este foarte
subiectivă și necesită dovezi foarte concludente și cu cât suma cerută ca compensare
a prejudiciului moral este mai mare cu atât mai mult se cer dovezi convingătoare.
În Republica Moldova cazurile de compensare a prejudiciului moral sunt încă
foarte rare dar totuşi "gheața s-a desprins de la mal" și aceasta creează speranţa că
asemenea cazuri vor fi mai numeroase. Practica ţărilor occidentale este mult mai
bogată, existând chiar și cazuri curioase cînd pentru compensarea prejudiciului moral
sunt plătite suma fabuloase.
În practica judiciară criteriile de evaluare a prejudiciului moral nu sunt încă pe
deplin stabilite.
Instanţa judiciară de obicei de sinestătător determină mărimea prejudiciului
moral. În acest caz s-au reflectat 2 căi.
1. Una din ele este bazată pe aplicarea art. 15 al Codului civil care stabileşte
obligaţia persoanelor fizice de a despăgubi dauna morală pentru neîndeplinirea
obligaţiilor.
134
90
2. Un alt principiu este stabilirea prejudiciului moral în dependență de
valoarea contractului care stă la baza conflictului.
La Ialoveni o familie a intentat o acţiune în judecata filialei Ialoveni a
"TERMOCOM". Şedinţa judecăţii a stabilit că la indicaţia conducerii asociaţiei a fost
sistată încălzirea casei în care locuia familia dată, din cauză că câţiva locatari n-au
achitat serviciile prestate. Puşi în atare situație locatarii dintre care și cei care au
achitat serviciile au fost nevoiți să folosească căminele etectrice pentru încălzire, fapt
care a dus la creșterea cheltuielilor pentru energia electrică.
Judecătoria de prima instanţă a hotărât ca TERMOCOM să restituie doar
prejudiciul material familiei ce a intentat acţiunea, evaluat în valoarea creşterii
cheltuielilor pentru energia electrică.
Concluzii
Protecţia drepturilor consumatorilor constituie o latura importantă şi o

componenţă de baza a protecţiei sociale.
Asigurarea drepturilor cetăţenilor de a avea acces la produse, care nu prezintă
pericol şi risc pentru sănătatea şi securitatea lor, constituie un drept garantat de
Constituţia Republicii Moldova.
91
În societatea noastră aflată la etapa de tranziţie la economia de piaţă, protecţia
drepturilor consumatorilor reprezintă o problemă statală, care poate fi soluţionată prin
impunerea respectării unui pachet de acte normative care constituie cadrul
Constituţional al protecţiei consumatorilor.
O întrebare fundamentală care se pune este - este necesară o politică de
protecţie a consumatorilor! Răspunsul este de natură economico-juridic şi socială.
Ceea ce impune în primul rând necesitatea priorităţii preocupărilor în domeniul
dreptului şi politicii consumatorului este constatarea că funcţionarea corectă a pieţei
este împiedicată, în mod semnificativ, de eşecurile şi distorsiunile funcţionalităţii ei.
Aceste eşecuri şi distorsiuni diminuează rolul şi influenţa consumatorului pe piaţă şi
aceasta din următoarele motive:
-deficitul concurenţial datorat încălcării structurii concurenţiale a pieţei (poziţii
monopoliste şi contracte restrictive);
- deficitul informativ generat de limitele impuse prevederilor legate de
informarea consumatorilor;
- deficitul contractual sau de tranzacţie: poziţia slabă în cadrul negocierilor sau
chiar absenţa totală a unui reprezentant al consumatorului individual în cadrul unui
comerţ din ce în ce mai standardizat;
- deficitul de securitate: un număr nepermis de bunuri de consum care produc
accidente, o circulaţie prea uşoară a unor produse defectuoase şi periculoase într-o
piaţă fără frontiere, exportarea unor produse care nu corespund standardelor de
calitate şi siguranţă în zone cu reglementări severe din zone mai puţin riguroase.
-deficitul accesului la justiţie şi aplicării legilor bariere financiare,
psihologice şi culturale contra asistenţei legale şi accesul la organismele judiciare, lipsa
mecanismelor colective de despăgubire, probleme colective privind rezolvarea
disputelor interstatale ale consumatorilor etc.;
-deficitul de reprezentare: dificultăţi privind asigurarea unei reprezentări
eficiente a consumatorilor în forurile politice, economice şi juridice de luare a
deciziilor la nivel regional şi statal. Aceste cauze şi eşecuri pe care le generează sunt
92
şi mai accentuate în economiile şi/sau pieţele în tranziţie.135 De ce se întâmplă acest
lucru este dificil de perceput, unii factori care agravează defectele pieţelor stabile în
cazul celor în tranziţie pot fi, totuşi, identificaţi:
- existenţa unor monopoluri numeroase;
- speculaţiile frecvente în domeniul preţurilor;
- slaba sau totala nepregătire a consumatorilor;
-acoperirea slabă a protecţiei consumatorului de către sistemul juridic;
-absenţa sau prezenţa scăzută a unor sisteme colective de informare a
consumatorilor prin contrast cu abundenţa reclamelor;
- practici comerciale şi metode de vânzare agresive;
- importul unor produse periculoase sau contrafăcute;
- lipsa unei coordonări eficace între autorităţile competente de control;
- mijloace şi resurse limitate pentru aplicarea legilor de cătreautorităţi.
Această situaţie impune necesitatea unor măsuri corective prin care să se
remedieze eşecurile pieţei pentru a da posibilitate consumatorilor să joace un rol
eficace, aşa cum se întâmplă în realitate pe pieţele cu adevărat concurenţiale. În acest
scop, trebuie dată prioritate consolidării instrumentelor concurenţiale şi
informaţionale: interzicerea contractelor care restrâng concurenţa liberă şi
favorizează abuzurile celor cu poziţii dominante, formularea unor reguli împotriva
concurenţei neloiale, interzicerea reclamelor înşelătoare, etichetarea produselor şi
indicarea preţurilor şi tarifelor, amplificarea volumului informaţiilor referitoare la
caracteristicile de siguranţă ale produselor şi serviciilor etc.
Pe lângă cauzele economice, apariţia şi dezvoltarea în ultimii 30 de ani în
economiile vest-europene a unei mişcări sociale puternice în favoarea promovării
intereselor consumatorilor are cauze şi de altă natură. Astfel, ideea generoasă a unei
mai largi distribuţii a resurselor între membrii societăţii şi în consecinţă a puterii
corelată cu idealul democratic al asigurării unei părţicipări active a tuturor
cetăţenilor în procesele de luare a deciziilor care îi afectează, influenţează puternic
acţiunile ce privesc politica şi drepturile consumatorului, la toate nivelurile.
135
93
Aceste cauze şi consideraţii ce ţin de domeniul social devin şi mai stringente în
perioadele de criză, ceea ce ar impune să li se acorde o atenţie sporită în cazul ţărilor
fost comuniste pe parcursul perioadei de tranziţie pe care o traversează.
Protecţia consumatorului nu este, cum greşit se consideră, o caracteristică a
societăţilor opulente. Dimpotrivă, crizele economice - care generează serioase
probleme de ordin economic, dar şi social au drept efect agravarea eşecurilor pieţei şi
dezechilibrelor amintite, accentuând vulnerabilitatea unui număr crescând de
consumatori, ceea ce ar impune - tocmai în astfel de situaţii - o preocupare mai activă
şi mai diversificată a autorităţilor pentru protejarea cât mai eficientă a consumatorilor.136
Cazurile de acţiune în judecată pentru încalcărea drepturilor consumatorilor nu
au devenit o practică accesibilă pentru întreaga populaţie.
Organele de stat abilitate cu funcţii de control şi protecţie a drepturilor
consumatorilor activează, dar nu acoperă întreg câmpul de acţiune pentru protecţia
consumatorilor.
În temeiul celor expuse ar fi oportun crearea unui organ de stat la nivel de
agenţie sau departament ( sau perfecţionat cel existent) abilitat cu funcţii largi de
protecţie a consumatorilor.
E necesar înscrierea cel puţin unei organizaţii consumeriste naţionale în "
Consumer Internaţional ", pentru a putea include Republica Moldova şi din acest
punct de vedere în circuitul global şi în special, pentru a putea beneficia de avantajele
programului pentru ţările în tranziţie care vizează finanţarea integrală sau părţiala a
anumitor proiecte.
În scopul asigurării mai eficiente a protecţiei consumatorilor propunem crearea
unui organ independent care ar efectua expertizarea calităţii produselor şi serviciilor.
Lărgirea activităţii Asociaţiei consumatorilor prin formarea subiviziunilor
municipale şi raionale.
Considerăm că termenul de garanţie la produse trebuie sa fie stabilit în funcţie
de categoria lor şi numai în baza documentaţiei tehnico-normative.
136
BOJIN E. - Dreptul comunitar al consumatorilor, Tribuna economică nr.34/1996
94
Dreptul de alegere a modului de compensare în cazul procurării mărfurilor şi
prestării serviciilor necalitative să apărţină în exclusivitate consumatorului, cu
excepţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Acţiunile în instanţele de judecată legate de protecţia consumatorilor să fie
scutite de taxa de stat. Stabilirea în Codul penal şi Codul cu privire la contravenţiile
aministrative a unor pedepse rigide pentru cazurile de încalcăre repetată a drepturilor
consumatorilor.
E necesar introducerea unor norme noi de evaluare şi penalizare a incălcărilor,
concomitent racordînd legislaţia naţională de domeniu la anumite standarde
internaţionale ale consumului.
Protejarea consumatorilor şi a producătorilor autohtoni de produse de import
necalitative prin promovarea unei politici corespunzatoare de protecţie a pieţei
interne prin utilizarea în special a masurilor prevazute de Acordul cu privire la
barierele tehnice în comerţ ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Largirea
spectrului de produse supuse certificării obligatorii ( să fie certificate şi unele produse
industriale, de exemplu: hainele, jucariile) şi certificare pe o scară mai largă a
sistemelor calităţii la producător.
Completarea Legii privind protecţia drepturilor consumatorilor cu noţiunile de
"servicii " şi "lucrări" în temeiul indicat în capitolul I al prezentei lucrări.
Optăm pentru acceptarea subiecţilor economici în calitate de consumatori în
temeiul expus în lucrare, în special la capitolul răspunderii.
Cu referire la practica ţărilor vecine - Republica Ucraina şi Republica
România, accentuam că în aceste ţări, alaturi cu organele statale în protecţia
drepturilor consumatorilor laborios activează organizaţiile obşteşti ale consumaorilor.
În Ucraina cu protecţia drepturilor consumatorilor se ocupa Departamentul de
stat pentru protecţia conumatorilor. Sunt create şi activează organizaţii obşteşti ale
consumatorilor la nivel de ţară şi regiune.
În România protecţia drepturilor consumatorilor este asigurată de Oficiul
pentru Protecţia Consumatorilor care activeaza în fiecare judeţ din ţară.
Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor este subordonat direct Guvernului.
95
În România de asemenea sunt active organizaţiile obşteşti ale consumatorilor
care au preluat asupra lor multe din funcţiile organului statal - Oficiul pentru
Protecţia consumatorilor. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt consultate
de către organismele administraţiei publice la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor
cu caracter general care au ca scop protecţia cnsumatorilor.
În Federaţia Rusă protecţia drepturilor consumatorilor este asigurată de
Comitetul Antiminipol. Rusia a acumulat o practică judiciară considerabilă în
protecţia drepturilor consumatorilor. Una din cauze poate fi şi aceea, că la adresările
cu acţiune în instanţele de judecată, consumatorul este eliberat de taxa de stat, pe cînd
pentru consumatorii din Republica Moldova taxa constituie 3 la sută din valoarea
acţiunii înaintate.
Drepturile consumatorilor constituie o temă larg discutată, respectiv, în acest
domeniu se lucrează foarte mult pentru a se ajunge la o dezvoltare pe cît se poate de
bună a deservirii pe plan naţional, în care, părţile părţicipante la contracte, în deosebi
consumatorii, să beneficieze de o serie de drepturi, garantate la maxim.
BIBLIOGRAFIE
I. Acte normative naţionale:
1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

2. Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din
06.06.2002, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82-86/661 din
22.06.2002 – Chişinău, 2005.
96
3. Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova nr.225-XV din 30.05.2003,
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.111-115 din 12.06.2003, art. 451 –
Chişinău, 2004.
4. Legea Republicii Moldova privind protecţia
consumatorilor, nr.105-XV din 13.03.2003, Monitorul Oficial nr. 126-131/507
din 27.06.2003.
5. Hotărâre Nr. 773 din 06.07.2006 cu privire la
instituirea Consiliului coordinator în domeniul protecţiei consumatorilor.
Publicat : 21.07.2006 în Monitorul Oficial Nr. 112 art Nr : 850.
6. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme Justiţie Cu privire
la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia
consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997. (Buletinul Curţii Supreme de
Justiţie a RM. Ediţia specială nr. 2).
7. Regulamentului cu privire la starea fabricării şi
(sau) comercializării
produselor standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a
produselor falsificate şi nimicirea produselor ce prezintă pericol
pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant nr.1300
din 31.12.98 (MO nr.5-6/49 din 21.01.99).
8. Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din
23.02.1996 (MO, nr.31,
1996).
9. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-ХШ din 2
februarie 1996 (MO nr.25/259 din 25 aprilie 1996).
10. Lege cu privire la regimul produselor şi substanţelor
nocive Nr. 1236 din 03.07.1997 (MO Nr. 067 din 16.10.1997).
11. Lege privind produsele alimentare Nr. 78 din
18.03.2004 (MO Nr. 083 din 28.05.2004).
12. Lege privind securitatea generală a produselor Nr. 422
din 22.12.2006 (M O Nr. 036 16.03.2007).
97
13. Hotărâre cu privire la aprobarea Strategiei Naţionale
în domeniul protecţiei consumatorilor pentru perioada 2008-2012 Nr. 5 din
14.01.2008 (MO Nr. 14-15 22.01.2008).
14. Hotărâre cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire
a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie Nr. 1465 din 08.12.2003
(MO Nr. 248-25319.12.2003 ).
15. Hotărâre privind aprobarea Nomenclatorului
produselor din domeniul reglementat, supuse certificării conformităţii
obligatorii Nr. 1469 30.12.2004
(MO Nr. 1-4 din 01.01.2005).
16. Hotărâre cu privire la aprobarea Regulilor de
comercializare cu amănuntul a unor tipuri de mărfuri alimentare şi
nealimentare Nr. 65 in 26.01.2001 (MO Nr. 011 01.02.2001).
Acte normative internaţionale:

17. Rezoluţia ONU nr. 35/63 - decembrie 1980,
privind practicile comerciale restrictive.
18. Rezoluţia ONU nr. 39/248 aprilie 1985, privind
protecţia consumatorilor.
19. IOCU- Principiile Directoare pentru Protecţia
Consumatorilor, Londra 1985.
20. Cartea Albă a Uniunii Europene pentru
pregătirea ţărilor asociate din Europa centrală şi de est pentru integrarea în
piaţă internă a Uniunii - Comisia Comunităţii Europene, Bruxelles, mai 1995
(www.ec.europa.eu).
III. Literatura de specialitate în română:

21. Anghel I.M., Deak Fr., Popa F.M. Răspunderea civilă.
– Bucureşti: Ed. Ştiinţifică, 1970.
98
22. Baieş S., Roşca N. Drept civil. Partea generală. Vol.1 –
Chişinău: Cartier juridic, 2004.
23. Boar A. Elemente a dreptului civil. – Bucureşti: Servo-
SAT, 1998.
24. Boier R. - Comportamentul consumatorului, Editura
Graphix, Iaşi, 1994.
25. Bojin E.- Educaţia ecologică a consumatorului,
Facultatea de Management a Universităţii Ecologice, Bucureşti, 1994.
26. Capăţînă O. - Dreptul concurenţei comerciale, Editura
Lumina Lex, Bucureşti 1992.
27. Cătoiu I., Teodorescu N. - Comportamentul
consumatorului, teorie si practică, Editura Economică, Bucureşti, 1997.
28. Chibac Gh., Chiriac A. Curs succint de prelegeri la
drept civil. /Ed.a 1-a – Chişinău, 2000.
29. Chibac Gh., Băieşu A., Rotari AL., Efrim O. Drept
civil. Contracte speciale.Vol.3 – Chişinău: Catier juridic, 2005.
30. Cojocaru A. Drept civil. Partea generală. – Bucureşti:
Lumina Lex, 2000.
31. Curta L., Comportamentul consumatorului,
I.E.C.I.T., Bucureşti, 1979.
32. Ghidul consumatorilor., Asociaţia naţională pentru
protecţia consumatorilor., Bucureşti 2001.
33. Deak Fr., Stanciu C. Contracte comerciale şi civile. –
Bucureşti: Lumina Lex, 1993.
34. Eminescu Y. Tratat de drept civil. Partea generală.
Bucureşti: Ed. Academiei, 1997.
35. Kotler PH. - Managementul marketingului, Editura
Teora, Bucureşti, 1997.
36. Lupu N. Hotelul – Economie şi management. /Ed.a 4-a
– Bucureşti: ALL Beck, 2002.
99
37. Miron M.- Comportamentul consumatorului.
Evoluţie, determinări. Realităţi şi perspective, Editura ALL, Bucureşti, 1996.
38. Patriche D., Pistol GH., (coordonatori)
Protecţia consumatorilor, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1998.
39. Patriche D. Protecţia consumatorului în economia de
piaţă. – Bucureşti: Ed. Academia Universală, 2000.
40. Pătulea V., Turianu C. Garanţiile de executare a
obligaţiilor comerciale. – Bucureşti: Scripta, 1994.
41. Pistol GH. - Sisteme de protecţie a consumatorilor,
Note decurs, Academia de Studii Economice, Bucureşti, 1995.
42. Pizzio J.P.- Droit de le consummation, Encyclopédie
Dalloz, P aris, 1989.
43. Rodica A. Boier Leonte. Comportamentul
Consumatorului. – Iaşi: Fundaţia Academică ”Gh. Zane”, 2001.
44. Rujan O. Teorii şi modele privind Relaţiile Economice
Internaţionale. – Bucureşti: ALL, 1994.
45. Savin 1. -„Sisteme de protecţie a consumatorilor
în plan internaţional" Managementul calităţii şi protecţiei consumatorilor, Vol.
Ill, A.S.E., Bucureşti, 1997.
46. Stoica V. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile.
– Bucureşti: AAL Educaţional, 1997.
47. Trofimov I. Drept civil. Contractele civile. – Chişinău:
Cardidactic, 2004.
48. Turianu C. Probleme speciale de drept civil. –
Bucureşti: Ed. Fundaţiei „România de mîine”, 2000.
49. Ungureanu C.T. Drept internaţional privat.Protecţia
consumatorilor şi răspunderera pentru produse nocive, Editura All Beck,
Bucureşti 1999.
50. Zamfir I. Sistemul legislativ şi instituţional de protecţie
a consumatorilor în România. – Bucureşti: Eurografica, 2001.
100
51. Zamfir I. Protecţia consumatorilor de la “A” la “Z”. –
Ploieşti: Editura ”Premier”, 2000.
52. Селезнёв В.В. Как защищать свои права
потребителя., Харьков., 2006.
53. Стяжкиной Т.А. Защита прав потребителей/
издание пятое переработаное и дополненое – Москва: Экзамен, 2003.
54. Кибак Г.А., Гражданское право. Крадкий курс
лекций., Кишинев 2002.
55. V. Reviste, periodică.
56. Adăscăliţei V. - Contestarea „ Societăţii de consum " în
SUA. Comerţul modern nr.ll, 12/1971.
57. Avornic Gh., B.Sosna Repararea prejudiciului moral
cauzat consumatorilor "Revista Naţională de Drept", 2002, nr.10, pag.4.
58. Bojoga Maria., Consideraţii generale privind
compensarea daunei morale, cauzate consumatorului "Revista Naţională de
Drept", 2001, nr.5, pag.38.
59. Bojin E. - Protecţia consumatorilor în „Cartea Albă a
Uniunii Europene " Tribuna Economică nr. 21 - 22 /1996.
60. Bojin E. - Dreptul comunitar al consumatorilor,
Tribuna economică nr. 34/1996.
61. Carmen-Tamara Ungureanu Protecţia consumatorului
şi răspunderea pentru produse în dreptul român "Dreptul", 1998, nr.3, pag.56.
62. Drăgulănescu N. - Protejarea consumatorilor
obiectiv prioritar al oricărui guvern, Economistul nr. 142/1991.
63. Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu.,
Consumatorii, dimensiuni şi semnificaţii, Comerţul modern nr.3/1987.
64. Neagu V., Ştefănescu V., Teodorescu N.- Modele ale
investigării comportamentul consumatorului, Oficiul deinformare
documentară pentru comerţ interior, Bucureşti, 1984.
101
65. Moscaliciuc Irina., Reflecţii asupre reglementării
juridice a protecţiei consumatorilor în Republica Moldova., Revista Naţională
de Drept nr.3 2007., pag 42-49.
66. Moscaliciuc Irina., Reglementarea juridică a protecţiei
consumatorului prin prisma politici penale a statului., Revista Naţională de
Drept nr.2 2007., pag 42-45.
67. Moscaliciuc Irina ., Evoluţia Codului legislativ penal
privind protecţia penală a consumatorilor în Republica Moldova., Revista
Naţională de Drept nr.4 2007., pag 73-81.
68. Popa I.-F.., Obligaţia de securitate - mijloc de protecţie
a consumatorului ., "Dreptul", 2003, nr.3, pag.59.
69. Purcărea Th. . Concurenţa şi protecţia consumatorului.,
Adevărul economic nr. 51-52/1994.
70. Purcărea Th. „Cartea verde" a comerţului, Tribuna
Economică numărul.29/1997.
71. Soare I., Colceru A.D. Certificarea calităţii. –
Bucureşti: Tribuna Economică, 1996.
72. Smochină A., Consideraţii generale privind definirea
noţiunii de consumator: aspecte teoretice şi legislaţia în vigoare "Revista
Naţională de Drept", 2003, nr.9, pag.41.
73. Stanciu Gheorghe, dr. Nivelul de implementare a
regulilor comunitare referitoare la protecţia consumatorilor în sistemul juridic
romăn., Dreptul., nr.7, 2007., pag 56-70.
74. Udrescu Doina., Cocor Monika., Noţiunea de
consumator în dreptul comunitar., Drept, economie şi informatică nr.2., 2005.,
pag.20-23.
75. Р.Гриневский., Обман потребителей: последствия
декриминализации "Уголовное право", 2004 г., N 3, стр.23.
76. А. Горелов Применение нормы об ответственности
за обман потребителей "Российская юстиция", 2003 г., N 8, стр.47.
102
77. . В. Богдан., Роль органов местного
самоуправления в защите прав потребителей "Российская юстиция", 2003
г., N 7, стр.26.
78. В. Богдан, Досудебный порядок урегулирования
споров, возникающих в сфере защиты прав потребителей "Российский
судья", 2003 г., N 3, стр.23.
79. И. Викторов, Т. Ашиткова Защита прав
потребителей "Законность", 2004 г., N 9, стр.14.
103

Protectia-Consumatorului Original

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Protectia-Consumatorului Original

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins

Capitolul I. Noţiuni de bază în protecţia drepturilor consumatorilor

Capitolul II. Cadrul juridic privind protecţia drepturilor consumatorilor în

Capitolul III. Răspunderea în rezultatul încalcării drepturilor consumatorilor

În perioadele de modificări oamenii mereu s-au aflat confruntaţi cu probleme

Relativ de curînd a apărut în realitatea noastră noţiunea de consumator.

&.1 Consumator: noţiuni şi reglementări

Domeniul drepturilor consumatorilor în prezent a atins apogeul necesităţii de

În temeiul celor expuse putem delimita următoarele categorii de consumatori.

&2. Drepturile şi interesele legale ale consumatorilor

Conceptul privind drepturile consumatorilor îşi are originea în Carta

La 13.03.2003 a fost adoptată o nouă Lege privind protecţia consumatorilor,

Acestă lege cu privire la protecţia consumatorilor stabileşte următoarele

&.3 Obiectivele protecţiei drepturilor consumatorilor

În condiţiile actuale sunt necesare măsuri de protecţie, măsuri ce trebuie să

Existenţa pe piaţă a unor produse care ar putea afecta viaţa, sănătatea şi

&.1 Instituţiile statale: garanţie și asigurare a protecţiei drepturilor

Realizarea drepturilor privind protecţia vieţii şi sănătăţii cetăţenilor prevăzute

a) examinarea reclamaţiilor consumatorilor în vederea protejării drepturilor lor

&.2 Organisme non-guvernamentale în protecţia consumatorilor

După cum spunea mesajul preşedintelui Republicii Chile la Congresul Mondial

În societatea civilă constituind o categorie aparte, consumatorii sunt în

&1. Răspunderea civilă

Mobilizarea instituţiilor juridice din R.M. a fost evidentă odată cu

&2 Răspunderea administrativă

Constatarea comiterii contravenţiilor de către agenţii economici atrage

&.3 Răspunderea penală

Importanța respectării drepturilor consumatorilor e subliniată prin prevederile

&.4 Repararea daunelor materiale și a daunelor morale

Răspunderea civilă în sine presupune despăgubire patrimonială. Despăgubirea

Protecţia drepturilor consumatorilor constituie o latura importantă şi o

I. Acte normative naţionale:

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

Acte normative internaţionale:

III. Literatura de specialitate în română:

S-ar putea să vă placă și