NEACŞU NICOLETA ANDREEA

PROTECŢIA
CONSUMATORULUI
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE I
NECESITATEA PROTECŢIEI CONSUMATORILOR

Cuprins
1. Introducere
2. Obiectivele unităţii de învăţare
3. Necesitatea protecţiei consumatorilor
4. Rezumat
5. Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Introducere

Acest capitol îşi propune să facă o introducere în

domeniul protecţiei consumatorilor, punând accent, în
principal, pe trasarea unor diferenţe existente între cei
doi actori principali ai economiei de piaţă – agentul
economic şi consumatorul.

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să înţelegeţi necesitatea protecţiei consumatorului;

2
  Să înţelegeţi interesele diferite care există între cei
doi actori principali ai economiei de piaţă – agentul
economic şi consumatorul.
Cuvinte cheie: agent economic, consumator,
protecţia consumatorului

Durata medie de studiu individual - 1 oră

3. Necesitatea protecţiei consumatorilor

Între cei doi actori principali ai economiei de piaţă – agentul

economic şi consumatorul – există interese diferite, dar dacă agenţii
economici vor să-şi comercializeze cu succes marfa oferită pe piaţă,
trebui să fie foarte atenţi cu consumatorii, să respecte drepturile,
dorinţele şi nevoile acestora, deoarece, în final, toată activitatea
economică serveşte scopului satisfacerii cerinţelor consumatorilor.
Din păcate, există agenţi economici care nu respectă acest
deziderat, producând sau comercializând pe piaţă produse şi servicii
care, pe lângă faptul că nu satisfac necesităţile explicite sau implicite
pentru care au fost create, atentează la viaţa, sănătatea sau
securitatea consumatorilor.
Există situaţii când agenţii economici, datorită puterii lor
economice sau financiare, aduc pe piaţă bunuri sau servicii care, nu
satisfac cerinţele, consumatorii neavând posibilitatea obiectivă de a

3
percepe în mod conştient adevărata calitate a mărfii achiziţionate şi
de a face o alegere în deplină cunoştinţă de cauză, datorită deficitului
de informaţie pe care îl au faţă de caracteristicile sau performanţele
unui anumit produs sau serviciu. Astfel, consumatorii pot fi supuşi
riscului de a achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu
care să le poată afecta viaţa, securitatea, sănătatea sau drepturile şi
interesele legitime.
Plecând de la aceste considerente, apare necesară o
contrabalansare a acestui dezechilibru în relaţia agent economic –
consumator.
Într-o economie de piaţă concurenţa reprezintă o forţă cu
acţiune indirectă în protecţia consumatorilor, totuşi acest mecanism al
concurenţei nu este suficient pentru asigurarea unei protecţii eficiente
a consumatorilor. De aceea statul încearcă prin legi, mecanisme,
pârghii şi instituţii consacrate în toate sistemele sociale ale economiei
de piaţă, deci printr-o protecţie directă, să apere consumatorul de
orice pericole, suferinţe sau excese care i-ar putea leza sănătatea,
viaţa securitatea sau i-ar încălca drepturile şi interesele legitime.
Acest rol de protecţie şi l-a asumat şi statul român, atunci când
a adoptat, pentru prima oară în România, o lege de protecţie a
consumatorilor (Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia
consumatorilor), considerată ca piatră de temelie a sistemului
legislativ şi instituţional de protecţie a consumatorilor în România.
Această lege a avut la bază atât documente juridice internaţionale în
materie, cât şi vasta experienţă a ţărilor cu economie de piaţă, ţări în
care protecţia consumatorilor constituie de mult o necesitate obiectivă

4
şi o prioritate, în care economia socială de piaţă nu poate fi imaginată
fără protecţia consumatorilor şi politica consumului.

4. Rezumat

Existenţa pe piaţă a unor agenţi economici care nu respectă

consumatorii producând sau comercializând produse şi servicii care,
pe lângă faptul că nu satisfac necesităţile explicite sau implicite
pentru care au fost create, atentează la viaţa, sănătatea sau
securitatea consumatorilor fac necesară existenţa unei protecţii a
consumatorilor. De aceea statul prin legi, mecanisme, pârghii şi
instituţii consacrate în toate sistemele sociale ale economiei de piaţă,
apără şi protejează consumatorul.
Rolul de protecţie şi l-a asumat şi statul român, atunci când a
adoptat, pentru prima oară în România, o lege de protecţie a
consumatorilor (Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia
consumatorilor).

5. Teste de autoevaluare

1. Între consumator şi agentul economic:

a. există o relaţie pozitivă
b. există interese diferite
c. există aceleaşi interese
d. există interese pozitive

5
2. Statul român şi-a asumat pentru prima dată rolul de
protecţie a consumatorilor prin:
a. Legea nr.14/1999
b. O.G. nr.26/1992
c. O.G. nr.21/1992
d. O.G. nr.21/1993

3. Într-o economie de piaţă concurenţa:

a. reprezintă o forţă cu acţiune indirectă în protecţia
consumatorilor
b. nu reprezintă o forţă cu acţiune indirectă în protecţia
consumatorilor
c. nu influenţează protecţia consumatorilor
d. nu influenţează agenţii economici

4. Într-o economie de piaţă:

a. nu este necesară protecţia consumatorilor
b. întotdeauna producătorii aduc pe piaţă bunuri şi servicii
de calitate
c. există situaţii când producătorii aduc pe piaţă produse
care atentează la securitatea consumatorilor
d. consumatorii nu au nevoie de protecţie

6
Adevărat sau fals?
1. Într-o economie dezvoltată protecţia consumatorului nu
reprezintă o necesitate.
2. Într-o economie de piaţă concurenţa nu reprezintă o forţă
cu acţiune indirectă în protecţia consumatorilor.
3. Statul român şi-a asumat pentru prima dată rolul de
protecţie a consumatorului prin Ordonanţa Guvernului
nr.21/1992.

V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă

răspunsurile dvs. sunt:
1. fals
2. fals
3. adevărat

7
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE II
NOŢIUNEA DE CONSUMATOR

Cuprins
1. Introducere
2. Obiectivele unităţii de învăţare
3. Noţiunea de consumator
4.Rezumat
5.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Introducere

Acest capitol îşi propune să explice noţiunea de

consumator, punând accent, în principal, pe
diferenţele şi asemănările între consumator şi
cumpărător.

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să înţelegeţi noţiunea de consumator;
 Să înţelegeţi noţiunea de cumpărător;
 Să înţelegeţi asemănările şi deosebirile între
cumpărător şi consumator.
8
 Cuvinte cheie: consumator, cumpărător.

Durata medie de studiu individual - 1 oră

3. Noţiunea de consumator

Întâietatea utilizării noţiunii de consumator este disputată între

europeni şi nord-americani. Cei din urmă afirmă că preşedintele John
Kennedy a utilizat prima dată această noţiune în faţa congresului, în
1962, rostind celebrele cuvinte: „Consumers, by definition, include us
all”, iar europenii pun pe seama economiştilor folosirea pentru prima
oară a acestui termen, în timpul crizei economice din 1930.
Indiferent, unde, când şi de cine a fost denumit astfel,
consumatorul a existat din cele mai vechi timpuri. Cumpărător sau
utilizator, el era protejat încă din antichitate împotriva viciilor ascunse
ale bunului achiziţionat. La contractul de vânzare din dreptul roman
putea fi adăugat chiar şi aşa numitul „pactum disciplinentiae”, stipulat
în favoarea cumpărătorului, care avea posibilitatea să înapoieze
bunul într-un anumit termen, când constata ca nu îi este pe plac.
Această putere discreţionară a consumatorului de a retracta
consimţământul dat începe să facă parte din reglementările protecţiei
consumatorului din Europa timpurilor noastre.
În evul mediu, consumatorul s-a aflat pe un plan secund.
Interesul societăţii era orientat spre industrie, aflată în faza incipientă.
Deşi produsele de pe piaţă prezentau un risc sporit pentru

9
consumatori, ideea încurajării dezvoltării industriei i-a determinat pe
legiuitorii acelor timpuri să fie indulgenţi cu fabricanţii.
Odată cu dezvoltarea ştiinţei, a tehnici şi a tehnologiei, a
comerţului şi a pieţelor de desfacere, consumatorul a început să fie
pus în faţa unor produse din ce în ce mai complexe. Prin intermediul
mijloacelor de comunicare şi de informare, a publicităţii comerciale,
consumatorul ia contact cu o piaţă în care agentul economic
(fabricant, distribuitor, comerciant) deţine controlul absolut.
Beneficiind de o mare putere economică acesta impune produsele pe
piaţă, determinându-l pe consumator să le achiziţioneze, fie că ele
corespund sau nu necesităţilor lui. Piaţa nu mai este locul în care
consumatorul îşi exprimă sub formă de cerere trebuinţele, permiţând
producătorului cunoaşterea şi satisfacerea lor, ci a devenit mijlocul
prin care profesionistul acumulează cât mai mult capital. Pe de altă
parte, viziunea contractualistă a consumului a rămas fără fundament.
Bunurile se dobândesc prin încheierea de contracte tip, standard, la
care consumatorul îşi exprimă doar adeziunea, neputând negocia
clauzele contractuale. În aceste condiţii în raportul de schimb se
produce un dezechilibru: de o parte se află profesionistul (producător,
distribuitor, comerciant), puternic din punct de vedere economic, bine
organizat şi informat, iar de cealaltă parte, consumatorul,
dezinformat, lipsit de puterea de a negocia, slab din punct de vedere
financiar şi juridic.
În acest context, protejarea părţii slabe a apărut ca o
necesitate, care s-a materializat într-o legislaţie relativă la protecţia
consumatorului.

10
 În România, interesul protecţiei consumatorilor a apărut după
1989, alimentat de dorinţa integrării în structurile europene şi de noile
condiţii din economia românească.
În literatura de specialitate noţiunea de consumator a primit
două accepţiuni: una obiectivă şi una subiectivă.
Potrivit accepţiunii obiective, consumatorul este toată lumea.
Astfel, în această categorie intră:
 Producătorii, fabricanţii, comercianţii, respectiv, agenţii
economici în general, care achiziţionează bunuri în vederea
desfăşurării activităţii lor;
 Dobânditorii de produse pentru uzul lor privat, particular;
 Simplii trecători, care nu au o relaţie directă cu produsul, dar
care au suferit prejudicii de pe urma caracterului defectuos al
acestuia.
Adepţii acestei definiţii consideră că toţi trebuie să se bucure de
protecţie, fie că au avut sau nu o relaţie directă cu produsul.
Potrivit definiţiei subiective, pentru ca o persoană să aibă
calitatea de consumator trebuie să îndeplinească cel puţin două
condiţii:
 Să dobândească, să posede sau să utilizeze un bun (sau un
serviciu);
 Dobândirea, posesia sau utilizarea să se facă în scop privat.
Asimilarea consumatorului cu cumpărătorul este frecventă în
practică. Noţiunea de consumator este, însă, mai largă.
Consumatorul poate dobândi un bun (sau serviciu) nu numai
cumpărându-l, posesia poate rezulta nu numai dintr-o relaţie

11
contractuală, ci şi dintr-un raport juridic cu privire la care posesorul nu
şi-a exprimat voinţa. (De exemplu, expedierea la domiciliul
consumatorului a unor produse pe care acesta nu le-a comandat).
Scopul privat al dobândirii, utilizării sau posesiei bunului
înseamnă lipsa legăturii cu activitatea profesională. Privat poate
însemna personal sau familial (când membrii familiei consumatorului
utilizează produsul achiziţionat de acesta) sau colectiv (când bunul
este folosit de mai multe persoane între care nu există legături de
rudenie).
În legislaţia română noţiunea de consumator are o natură
subiectivă. Potrivit art.2, alin.2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor, consumatorul este „persoana fizică care dobândeşte,
utilizează ori consumă, ca destinatar final, produse obţinute de la
agenţi economici sau care beneficiază de servicii prestate de
aceştia”.
Conform art.115 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat, produsul achiziţionat trebuie
să fie lipsit de legătură cu activitatea profesională sau comercială a
consumatorului. Scopul privat al utilizării produsului dobândit de
destinatarul final reiese şi din art. 2, alin. 4, O.G. nr. 21/1992 ce
prevede faptul că produsul este „bunul material destinat consumului
sau utilizării individuale sau colective”. Prin „bun material” se poate
înţelege atât orice bun mobil corporal, care rezultă dintr-o activitate
umană sau mecanică, incluzând şi produsele agricole supuse unor
operaţii simple, cât şi bunurile imobile. Bunurile mobile incorporale nu
intră în sfera noţiunii de „produs”, ele fac de regulă obiectul
contractelor de prestări servicii.
12
 4. Rezumat

Consumatorul a existat din cele mai vechi timpuri. Cumpărător

sau utilizator, el era protejat încă din antichitate împotriva viciilor
ascunse ale bunului achiziţionat. La contractul de vânzare din dreptul
roman putea fi adăugat chiar şi aşa numitul „pactum disciplinentiae”,
stipulat în favoarea cumpărătorului, care avea posibilitatea să
înapoieze bunul într-un anumit termen, când constata ca nu îi este pe
plac. În literatura de specialitate noţiunea de consumator a primit
două accepţiuni: una obiectivă şi una subiectivă. În legislaţia română
noţiunea de consumator are o natură subiectivă. Potrivit art.2, alin.2
din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, consumatorul
este „persoana fizică care dobândeşte, utilizează ori consumă, ca
destinatar final, produse obţinute de la agenţi economici sau care
beneficiază de servicii prestate de aceştia”.

5. Teste de autoevaluare

1. Potrivit accepţiunii obiective:

a. consumatori sunt doar persoanele fizice
b. consumatorul este toată lumea
c. consumatori sunt doar persoanele juridice
d. nu există consumatori

13
 2. Potrivit accepţiunii subiective:
a. pentru ca o persoană să aibă calitatea de consumator
trebuie să îndeplinească cel puţin două condiţii
b. consumatori sunt doar persoanele juridice
c. nu există consumatori
d. consumatorul este toată lumea

3. În legislaţia română:
a. consumatorii sunt doar persoanele juridice
b. noţiunea de consumator are o natură obiectivă
c. noţiunea de consumator are o natură subiectivă
d. consumatorii sunt doar agenţii economici privaţi

Adevărat sau fals?

1. Consumatorul nu a existat din cele mai vechi timpuri.
2. În literatura de specialitate noţiunea de consumator a
primit două accepţiuni: una obiectivă şi una subiectivă.
3. Asimilarea consumatorului cu cumpărătorul este
frecventă în practică.
4. Potrivit accepţiunii obiective, consumatorul nu este toată
lumea.
V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă
răspunsurile dvs. sunt:
1. fals
2. adevărat
3. adevărat
4. fals

14
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE III
DREPTURILE CONSUMATORILOR

Cuprins
1. Introducere
2. Obiectivele unităţii de învăţare
3. Drepturile consumatorilor
4.Rezumat
5.Test de evaluare a cunoştinţelor

1.Introducere

Acest capitol îşi propune să explice drepturile

consumatorilor şi evoluţia lor. Ordonanţa Guvernului
nr. 21/1992 este cea care explică drepturile
consumatorilor din România.

2.Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să înţelegeţi când au fost enunţate drepturile
consumatorilor pentru prima dată în lume;
 Să înţelegeţi care sunt drepturile consumatorilor
din România;

15
 Cuvinte cheie: drepturile consumatorilor,
despăgubire, securitate.

Durata medie de studiu individual - 2 ore

3. Drepturile consumatorilor
În data de 15 martie 1962, J.F.Kennedy, preşedintele S.U.A.,
rostea către Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor,
subliniind existenţa a patru drepturi fundamentale ale acestora:
1.) dreptul la securitate;
2.) dreptul la informare;
3.) dreptul de a fi ascultat;
4.) dreptul de a alege produse şi servicii.
Momentul 15 martie 1962 a fost considerat un moment istoric,
al naşterii mişcării consumatoriste mondiale, fapt care a determinat
Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori, mai târziu, să
declare ziua de 15 martie – ziua mondială a drepturilor
consumatorilor.
Treptat, cele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor au
fost extinse de Organizaţia Internaţionala a uniunii Consumatorilor la
opt, la cele proclamate de J.F.Kennedy adăugându-se:
 dreptul la despăgubire;
 dreptul la un mediu înconjurător sănătos;
 dreptul la asigurarea necesităţilor şi nevoilor vitale;

16
  dreptul la educare.
Realizând importanţa recunoaşterii şi apărării drepturilor
consumatorilor, O.N.U. a adoptat în anul 1985, prin Rezoluţia nr.
39/248/1985 “Principiile directoare pentru protecţia consumatorilor”,
document de o excepţională însemnătate, rod al unor ample discuţii
şi negocieri cu guvernele a numeroase ţări.
În conformitate cu acest document internaţional, guvernele
tuturor ţărilor pe baza principiilor directoare declarate, trebuie să
dezvolte şi să menţină o puternică politică de protecţie a
consumatorilor, prin măsuri legislative interne adecvate, pârghii şi
instituţii capabile să asigure o protecţie reală şi eficientă a
consumatorilor.
Pornind de la aceste realităţi şi necesităţi impuse de legile şi
mecanismele economiei de piaţă, România a adoptat, în august
1992, legea fundamentală de protecţie a consumatorilor în România
– Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
Potrivit articolului 3 al acestui act normativ, principalele drepturi
ale consumatorilor sunt:
1.) Dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a
achiziţiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar
putea să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să le
afecteze drepturile şi interesele legitime.
Practic, acest drept cuprinde două componente:
 dreptul la siguranţă (protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii);
 dreptul la protecţia intereselor economice.
În scopul garantării acestui drept al consumatorilor, statul, prin
lege şi mijloace prevăzute de lege, a introdus restricţii în
17
comercializarea produselor sau prestarea serviciilor, interzicând
punerea pe piaţă a produselor periculoase, precum şi producerea,
importul şi comercializarea produselor falsificate sau substituite.
Prin lege, se interzice, de asemenea, comercializarea
produselor în afara termenului de valabilitate sau a duratei durabilităţii
minimale depăşite.
Pentru asigurarea respectării dreptului la siguranţă al
consumatorilor, legiuitorul obligă agenţii economici să pună pe piaţă
numai produse sigure, testate şi certificate, care respectă condiţiile
calitative prescrise sau declarate şi să asigure condiţii igienico-
sanitare corespunzătoare conform normelor igienico-sanitare în
vigoare.
De asemenea, îi obligă să se asigure că produsele
comercializate nu sunt periculoase, să anunţe existenţa pe piaţă a
unor produse sau servicii periculoase şi să retragă de la
comercializare şi de la consumatori orice produs care nu ar îndeplini
condiţiile unui produs sigur.
În scopul asigurării protecţiei intereselor economice ale
consumatorilor, legiuitorul obligă agenţii economici să se comporte
corect şi să nu folosească practici comerciale abuzive, să remedieze,
să înlocuiască sau să restituie contravaloarea actualizată a
produselor şi serviciilor necorespunzătoare calitativ şi să asigure
toate operaţiile şi cheltuielile ocazionate de acestea.
Întrucât protecţia intereselor economice ale consumatorilor
include şi protecţia asigurată acestora în raporturile contractuale cu
agenţii economici, la încheierea contractelor consumatorii au
următoarele drepturi:
18
 - libertatea de a lua decizii, la achiziţionarea de produse şi
servicii, fără a li se impune în contracte clauze care pot favoriza
folosirea unor practici abuzive în vânzare, de natură a influenţa
opţiunea acestora;
- de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor
contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative şi
condiţiile de garanţie, indicarea exactă a preţului sau tarifului, precum
şi stabilirea cu exactitate a condiţiilor de credit şi a dobânzilor;
- de a fi exoneraţi de plata produselor şi serviciilor care nu au
fost solicitate şi acceptate;
- de a fi despăgubiţi pentru daunele provocate de produsele
sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale;
- de a li se asigura service-ul necesar şi piese de schimb pe
toată durata medie de utilizare a produsului, stabilită în documentele
tehnice normative sau declarată de către producător ori convenită de
părţi;
- de a plăti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiază,
sume stabilite cu exactitate, în prealabil; majorarea preţului stabilit
iniţial este posibilă numai cu acordul consumatorului.
2.) Dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra
caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor, astfel
încât decizia pe care o adoptă să corespundă cât mai bine
nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea lor de
consumatori.
Acest drept cuprinde, de asemenea, două componente:
 dreptul la informare;
 dreptul la educare.
19
 Potrivit legii, consumatorii au dreptul de a fi informaţi în mod
complet, corect şi precis asupra caracteristicilor esenţiale ale
produselor şi serviciilor oferite de către agenţii economici, astfel încât
să aibă posibilitatea de a face o alegere raţională, în conformitate cu
interesele lor, între produsele şi serviciile oferite de agenţii economici
pe piaţă şi să fie în măsură să le utilizeze potrivit destinaţiei acestora,
în deplină siguranţă.
În scopul transpunerii în practică a dreptului de educare a
consumatorilor, prin lege, s-au înfiinţat centre de consultanţă şi
informare a consumatorilor, care desfăşoară activităţi gratuite în
folosul consumatorilor, constând în informaţii, recomandări şi
consultanţă privind problemele legate de achiziţionarea unui produs
sau serviciu. De asemenea, s-au tipărit pliante, broşuri, cărţi care s-
au distribuit de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor către consumatori.
3.) Dreptul de a avea acces la pieţe care le asigură o gamă
variată de produse şi servicii de calitate.
Acest drept implică accesul consumatorilor la întreaga
diversitate de produse şi servicii existente pe piaţă, fără nici o
restricţie. Aceasta înseamnă interzicerea, prin lege, a practicilor şi
metodelor de vânzare restrictivă, de vânzare condiţionată, a
practicilor abuzive sau incorecte. Aceste practici suni interzise în
România prin Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia
consumatorilor, cât şi prin alte legi speciale, cum ar fi Legea
nr.12/1990 privind protecţia populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

20
 Acest drept implică, de asemenea, obligativitatea agenţilor
economici de a oferi pe piaţă numai produse şi servicii care
corespund caracteristicilor calitative prescrise sau declarate, de a
respecta normele şi standardele de produs şi de a menţine nivelul
calitativ al produselor şi serviciilor existente pe piaţă.
4.) Dreptul de a fi despăgubiţi pentru pagubele generate
de calitatea necorespunzătoare a produselor şi serviciilor,
folosind, în acest scop, mijloacele prevăzute de lege.
Legea protecţiei consumatorilor conţine garanţii suficiente
pentru transpunerea în practică a acestui drept principal al
consumatorilor – dreptul de a fi despăgubiţi.
În acest sens, articolul 42 din Ordonanţa Guvernului nr.
21/1992 privind protecţia consumatorilor (cu modificările şi
completările ulterioare), prevede că agenţii economici răspund pentru
orice deficienţă legată de calitatea produselor şi serviciilor,
neimputabilă consumatorilor, răspunderea fiind extinsă şi la situaţiile
în care livrarea produselor sau serviciilor se face gratuit sau cu preţ
redus ori se distribuie sub alte forme.
Potrivit legii, producătorul este ţinut să răspundă atât pentru
prejudiciul cauzat de produsul cu defect, cât şi de prejudiciul cauzat
ca rezultat cumulat al produsului cu defect, cu concursul culpei unei
terţe persoane. Persoanele prejudiciate pot acţiona în instanţă
agentul economic vinovat, dreptul la acţiune subzistând timp de 3 ani
de la data la care consumatorul a avut sau ar fi trebuit să aibă
cunoştinţă de producerea pagubei, a defectului şi a existenţei
făptuitorului, însă nu mai târziu de 10 ani de la data la care agentul

21
economic a pus produsele în circulaţie (cu condiţia ca paguba să se fi
produs în înăuntrul termenului de 10 ani).
5.) Dreptul de a se organiza în asociaţii pentru protecţia
consumatorilor, în scopul apărării intereselor lor.
Consumatorii individuali constituie o masă difuză, neomogenă,
ca nu-şi poate apăra uşor drepturile, însă uniţi în grupuri de
consumatori îşi pot proteja în mod facil drepturile şi interesele ce le
au în această calitate.
Asociaţiile pentru Protecţia Consumatorilor nu constituie altceva
decât o formă organizată, asociativă, colectivă de autoprotecţie a
consumatorilor.

4. Rezumat

Pentru prima dată pe 15 martie 1962, J.F.Kennedy,

preşedintele S.U.A., rostea către Congres un mesaj legat de
drepturile consumatorilor, subliniind existenţa a patru drepturi
fundamentale ale acestor. Momentul 15 martie 1962 a fost considerat
un moment istoric, al naşterii mişcării consumatoriste mondiale, fapt
care a determinat Organizaţia Internaţională a Uniunilor de
Consumatori, mai târziu, să declare ziua de 15 martie – ziua
mondială a drepturilor consumatorilor.
Treptat, cele patru drepturi fundamentale ale consumatorilor au
fost extinse de Organizaţia Internaţionala a uniunii Consumatorilor la
opt.

22
 În România prima lege privind protecţia consumatorilor şi care
explică drepturile acestora este Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992
privind protecţia consumatorilor.

5. Teste de autoevaluare

1. 1. Dreptul de a fi protejaţi împotriva riscului de a achiziţiona

un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea
să le prejudicieze viaţa, sănătatea sau securitatea ori să
le afecteze drepturile şi interesele legitime se referă la:
a. dreptul la protecţia intereselor economice
b. dreptul la informare
c. dreptul la educare
d. dreptul de a avea acces la pieţe

2. Dreptul de a fi informaţi complet, corect şi precis asupra

caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor,
astfel încât decizia pe care o adoptă să corespundă cât
mai bine nevoilor lor, precum şi de a fi educaţi în calitatea
lor de consumatori se referă la:
a. dreptul la protecţia intereselor economice
b. dreptul de a se organiza în asociaţii în scopul apărării
intereselor lor
c. dreptul la educare
d. dreptul de a avea acces la pieţe

23
 3. În J.F.Kennedy, preşedintele S.U.A., a rostit pentru
prima dată către Congres un mesaj legat de drepturile
consumatorilor la data de:
a. 15 martie 1964
b. 15 martie 1963
c. 15 martie 1960
d. 15 martie 1962

Adevărat sau fals?

1. Prin lege, se interzice, de asemenea, comercializarea
produselor în afara termenului de valabilitate sau a
duratei durabilităţii minimale depăşite.
2. În data de 15 martie 1972, J.F.Kennedy, preşedintele
S.U.A., rostea către Congres un mesaj legat de drepturile
consumatorilor.
3. Treptat, cele patru drepturi fundamentale ale
consumatorilor au fost extinse de Organizaţia
Internaţionala a uniunii Consumatorilor la nouă.
4. Prima lege de protecţie a consumatorilor în România este
Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992.
V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă
răspunsurile dvs. sunt:
1. adevărat
2. fals
3. fals
4. adevărat

24
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE IV
AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA
CONSUMATORILOR (A.N.P.C.)

Cuprins
1. Introducere
2. Obiectivele unităţii de învăţare
3.Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor
4. Atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor
5.Rezumat
6.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Introducere

Acest capitol îşi propune să descrie Autoritatea

Naţională pentru protecţia Consumatorului şi să
descrie atribuţiile pe care le are aceasta în protecţia
consumatorilor.

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să înţelegeţi ce reprezintă A.N.P.C.;
 Să înţelegeţi atribuţiile A.N.P.C.;
25
 Cuvinte cheie: A.N.P.C., atribuţii.

Durata medie de studiu individual - 2 ore

3. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

Urmare a prevederilor O.G. nr.21/1992 a fost înfiinţată

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.),
organ de specialitate a administraţiei publice centrale care are rolul
de a pune în aplicare politica şi strategia Guvernului în ceea ce
priveşte prevenirea şi combaterea practicilor care pot dăuna vieţii,
sănătăţii, securităţii sau interesele economice ale consumatorilor. În
subordinea Autorităţii Naţionale funcţionează 41 de Oficii Judeţene
pentru Protecţia Consumatorilor şi Oficiul Municipiului Bucureşti
pentru Protecţia Consumatorilor
Pe lângă cele 42 de oficii mai funcţionează şi Centrul Naţional
pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor ,,LAREX”, Bucureşti;
unitatea extrabugetară cu 9 filiale teritoriale a cărui funcţionare este
reglementată prin H.G. nr.625/1999. Reţeaua de laboratoare
cuprinde în afara Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea
Produselor ,,LAREX” cu cele 9 filiale teritoriale în : Bucureşti, Arad,
Baia Mare, Constanţa, Galaţi, Oradea, Satu Mare, Sibiu şi Iaşi,
laboratoare proprii de analize şi încercări organizate în judeţele:
Bacău, Vrancea, Neamţ, Brăila şi Suceava, precum şi Laboratorul

26
pentru Analiza Calităţii Vinurilor şi Băuturilor Alcoolice, care
funcţionează în structura Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor al
Municipiului Bucureşti.
Prin instituţionalizarea Oficiului, consumatorul are posibilitatea
de a se adresa acestuia ori de câte ori este nemulţumit de calitatea
produselor sau serviciilor pe care le achiziţionează, de
comportamentul agenţiilor economici şi practicilor comerciale ale
acestora, de modul cum sunt informaţi cu privire la caracteristicile
calitative ale produselor şi serviciilor, de modul cum sunt rezolvate
solicitările consumatorilor privind produsele defecte sau calitatea
necorespunzătoare a serviciilor prestate.
Coordonarea directă a A.N.P.C. se asigură de către ministerul
pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, iar
conducerea A.N.P.C. este asigurată de preşedinte cu rang de
secretar de stat, numit prin decizia primului ministru. Pe lângă
preşedinte funcţionează un colegiu de conducere ca organ
consultativ.
Prin H.G. 681 / 19.07.2001, pe lângă Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor funcţionează Comitetul
Interministerial pentru Supravegherea Pieţei Produselor şi Serviciilor
şi Protecţia Consumatorilor, a cărui principală atribuţie este
asigurarea colaborării dintre autorităţile administraţiei publice
centrale, pe de o parte şi colaborarea dintre aceste autorităţi şi
structurile civile în vederea perfecţionării Sistemului naţional de
supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor, perfecţionării cadrului
legislativ, accelerării procesului de armonizare a legislaţiei naţionale
cu legislaţia Uniunii Europene.
27
 4. Atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor

În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 755/2003,

principalele atribuţii ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia
Consumatorilor sunt:
1. Participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice
centrale şi locale de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu
organismele neguvernamentale ale consumatorilor, la elaborarea
strategiei în domeniul protecţiei consumatorilor, asigurând corelarea
acesteia cu cea existentă în Uniunea Europeană;
2. Propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de
acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor cu privire la
fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea,
transportul, importul şi comercializarea produselor, precum şi cu
privire la prestarea serviciilor, astfel încât acestea să nu pună în
pericol viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori să
afecteze drepturile şi interesele lor legitime;
3. Elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale
administraţiei publice, proceduri privind obiectivele, condiţiile şi modul
de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a
consumatorilor;
4. Participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în
domeniul protecţiei consumatorilor, colaborând cu organizaţii şi
instituţii din ţară şi din străinătate, conform competenţelor ce îi revin
potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
28
 5. Efectuează analize şi încercări în laboratoarele acreditate
conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate;
6. Efectuează sau finanţează studii şi teste comparative cu
privire la calitatea produselor şi serviciilor destinate consumatorilor,
pe care le aduce la cunoştinţă publicului;
7. Desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a
consumatorilor; editează publicaţii de specialitate în domeniul
protecţiei consumatorilor;
8. Sprijină asociaţiile de consumatori în vederea atingerii
obiectivelor prevăzute de lege;
9. Sprijină asociaţiile de consumatori în acţiunea de înfiinţare şi
funcţionare a centrelor de consultanţă, informare şi educare a
consumatorilor;
10. Informează permanent consumatorii asupra produselor şi
serviciilor care prezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea lor sau
care le pot afecta interesele economice;
11. Prezintă informări periodice Guvernului şi organelor
administraţiei publice centrale interesate, referitoare la activitatea
proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor;
12. Controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia
consumatorilor, referitoare la securitatea produselor şi serviciilor,
precum şi la apărarea drepturilor legitime ale consumatorilor, prin
efectuarea de controale pe piaţă la producători, importatori,
distribuitori, vânzători, prestatori de servicii şi în unităţile vamale,
având acces la locurile în care se produc, se depozitează ori se
comercializează produsele sau în care se prestează serviciile,
precum şi la documentele referitoare la acestea; în cazul produselor
29
alimentare se exceptează efectuarea de controale tematice la
producători, precum şi efectuarea de controale igienico-sanitare şi
sanitar-veterinare;
13. Constată contravenţii şi dispune măsuri de limitare a
consecinţelor producerii, prestării, importului, comercializării sau
oferirii gratuite a unor produse alimentare ori nealimentare şi servicii
care nu sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale din domeniile de
activitate ale A.N.P.C., prin aplicarea sancţiunilor contravenţionale
prevăzute de lege, sesizează organele de urmărire penala ori de câte
ori constată încălcări ale legii penale;
14. Solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea
autorizaţiei de funcţionare, a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de
clasificare, în condiţiile legii;
15. Coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi
organele competente, naţionale şi internaţionale, privind produsele şi
serviciile care reprezintă risc pentru sănătatea şi securitatea
consumatorilor;
16. Controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă
sunt însoţite de documentele prevăzute de lege care atestă
verificarea acestora din punct de vedere metrologic;
17. Sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în
sistemul de certificare a calităţii produselor şi serviciilor, în baza
constatărilor proprii şi a informaţiilor primite de la organismele
neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire la neconformităţile
produselor şi serviciilor destinate consumului populaţiei în raport cu
documentele de certificare şi propune îmbunătăţirea sau elaborarea
de reglementări în domeniu;
30
 18. Primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre
soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor
pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările persoanelor
fizice sau juridice cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor,
în condiţiile legii;
19. Desfăşoară activităţi de pregătire a specialiştilor în
domeniul protecţiei consumatorilor;
20. Acordă consultanţă de specialitate în domeniul protecţiei
consumatorilor pentru persoane juridice;
21. Stabileşte şi percepe taxe şi tarife pentru efectuarea de
analize, încercări, expertizări, certificări de laborator, autorizări,
consultanţă, cursuri de pregătire, specializare sau perfecţionare, alte
servicii prestate în condiţiile legii;
22. Fundamentează şi propune în proiectul de buget resursele
financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul său de
competenţă;
23. Urmăreşte, potrivit legii, legalitatea publicităţii pentru
produsele şi serviciile destinate consumatorilor;
24. Autorizează operaţiunile cu metale preţioase, aliajele
acestora şi pietre preţioase;
25. Stabileşte şi aprobă mărcile utilizate de producătorii interni,
importatori sau, după caz, de comercianţi, pe bază de tarife proprii,
precum şi marca proprie de certificare;
26. Efectuează expertize ale metalelor preţioase şi pietrelor
preţioase în condiţiile legii.
A.N.P.C. îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin acte
normative pentru domeniul său de activitate.
31
 Oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Oficiul
Municipiului Bucureşti pentru Protecţia Consumatorilor sunt unităţi
subordonate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu
personalitate juridică şi reprezintă în teritoriu Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Consumatorilor. În realizarea obiectului sau de
activitate structura teritorială subordonată are următoarele atribuţii:
1. Controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia
consumatorilor, referitoare la securitatea produselor şi serviciilor
destinate populaţiei, precum şi la apărarea drepturilor legitime şi a
intereselor economice ale acestora, prin efectuarea de controale pe
piaţă la producători, importatori, distribuitori, vânzători şi în unităţile
vamale, având acces la locurile unde se produc, se depozitează ori
se comercializează produsele sau unde se prestează serviciile,
precum şi la documentele referitoare la acestea;
2. Dispune măsurile, prevăzute de lege, de limitare a
consecinţelor producerii importului sau comercializării unor produse şi
servicii care nu respectă dispoziţiile legale privind protecţia
consumatorilor, după cum urmează: închiderea temporară sau
definitivă a unităţii, oprirea temporară sau definitivă a comercializării,
fabricării produsului sau prestării serviciului; retragerea de pe piaţă
sau de la consumatori a produselor; distrugerea produselor oprite
definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc
care face să înceteze pericolul; verifică îndeplinirea măsurilor
stabilite;
3. Participa la schimbul rapid de informaţii cu Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor privind produsele care
prezintă risc pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor;
32
 4. Verifică legalitatea mijloacelor de măsurare folosite pe piaţă,
utilizarea corectă a acestora şi ia măsuri pentru interzicerea celor
necorespunzătoare, inclusiv prin sigilare;
5. Propune organelor emitente suspendarea sau retragerea
autorizaţiei de funcţionare, a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de
clasificare, atunci când constată nerespectarea condiţiilor în care
acestea au fost acordate;
6. Efectuează analize şi încercări în laboratoare acreditate
conform legii sau în laboratoare proprii ori agreate;
7. Constată contravenţii şi aplică sancţiuni în condiţiile legii şi
sesizează organele de urmărire penala ori de cate ori constată
încălcări ale legii penale;
8. În vederea bunei funcţionări a sistemului de supraveghere a
pieţii produselor şi serviciilor sesizează Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor în baza constatărilor proprii şi a informaţiilor
de la organizaţiile neguvernamentale şi de la consumatori, cu privire
la neconformităţile produselor şi serviciilor destinate consumului
populaţiei în raport cu documentele de certificare;
9. Verifică dacă afirmaţiile prezentate prin publicitate,
prospecte, cataloage sau altele asemenea sunt în conformitate cu
parametrii ce caracterizează produsele sau serviciile respective;
10. Desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a
consumatorilor şi editează publicaţii de specialitate în domeniul
protecţiei consumatorilor, cu aprobarea Preşedintelui Autorităţii
Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor;
11. Sprijină asociaţiile pentru protecţia consumatorilor în
vederea atingerii obiectivelor prevăzute de lege;
33
 12. Primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre
soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor
pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările persoanelor
fizice, privind încălcarea drepturilor consumatorilor;
13. Participă, cu aprobarea Preşedintelui Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor, la realizarea programelor interne şi
internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor, colaborând cu
organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate;
14. Participă la pregătirea specialiştilor în domeniul protecţiei
consumatorilor şi acordă consultanţă în domeniu, la solicitarea
agenţilor economici;
15. Efectuează încercări în laboratoarele proprii, organizează
cursuri şi acordă consultanţă agenţilor economici;
16. Prezintă informări periodice şi ori de cate ori este nevoie
Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Prefectului
referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi
intereselor consumatorilor;
17. Informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor de toate acţiunile de control la care Oficiul Judeţean
participă în echipe mixte cu alte organe ale administraţiei publice
locale, oricare ar fi iniţiatorul acestora;
18. Controlează dacă mijloacele de măsurare folosite pe piaţă
sunt însoţite de documentele prevăzute de lege care atestă
verificarea acestora din punct de vedere metrologic;
19. Verifică respectarea dispoziţiilor legale de către agenţii
economici, privitor la indicarea preţului de vânzare şi a preţului pe
unitatea de măsură la produse, cât şi a valorii serviciilor prestate
34
pentru informarea completă, corectă şi precisă a consumatorului în
moneda naţională sau în alte valute;
20. Îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin Ordin al
Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
Pentru întărirea sistemului de supraveghere a pieţei,
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor participă la
Sistemul Tranziţional de Schimb Rapid de Informaţii TRAPEX cu
ţările central şi est-europene, privind produsele periculoase destinate
consumatorilor. Din aprilie 1999, Autoritatea Naţională pentru
Protecţia Consumatorilor a fost desemnată ca Punct Naţional de
Contact pentru Sistemul TRAPEX.
În cadrul sistemului TRAPEX specialiştii Autorităţii Naţionale
pentru Protecţia Consumatorilor urmăresc depistarea unor produse
periculoase cu grad mare de risc pentru viaţa, sănătatea şi
securitatea consumatorilor, în acest scop fiind încheiate convenţii de
colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi cu Ministerul Agriculturii,
Pădurilor, Apelor şi Mediului.

5. Rezumat

Conform O.G. nr.21/1992 a fost înfiinţată Autoritatea Naţională

pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), organ de specialitate a
administraţiei publice centrale care are rolul de a pune în aplicare
politica şi strategia Guvernului în ceea ce priveşte prevenirea şi
combaterea practicilor care pot dăuna vieţii, sănătăţii, securităţii sau
interesele economice ale consumatorilor. În subordinea Autorităţii
35
Naţionale funcţionează 41 de Oficii Judeţene pentru Protecţia
Consumatorilor şi Oficiul Municipiului Bucureşti pentru Protecţia
Consumatorilor.
Pe lângă cele 42 de oficii mai funcţionează şi Centrul Naţional
pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor ,,LAREX”, Bucureşti.
Pentru întărirea sistemului de supraveghere a pieţei,
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor participă la
Sistemul Tranziţional de Schimb Rapid de Informaţii TRAPEX cu
ţările central şi est-europene, privind produsele periculoase destinate
consumatorilor.

6. Teste de autoevaluare

1. 1. A.N.P.C. a fost înfiinţată conform:

a. O.G. nr.21/1992
b. O.G. nr.22/1992
c. O.G. nr.24/1992
d. O.G. nr.21/1994

2. În subordinea Autorităţii Naţionale funcţionează:

a. 43 de Oficii Judeţene
b. 44 de Oficii Judeţene
c. 40 de Oficii Judeţene
d. 41 de Oficii Judeţene

36
3. Pe lângă A.N.P.C. funcţionează:
a. Grada Financiară
b. Comitetul Interministerial pentru Supravegherea Pieţei
Produselor şi Serviciilor şi Protecţia Consumatorilor
c. Poliţia Economică
d. Asociaţiile de Protecţie a Consumatorilor

Adevărat sau fals?

1. A.N.P.C. nu participă la Sistemul Tranziţional de Schimb

Rapid de Informaţii TRAPEX.
2. Oficiile judeţene pentru protecţia consumatorilor şi Oficiul
Municipiului Bucureşti pentru Protecţia Consumatorilor
sunt unităţi subordonate A.N.P.C..
3. Pe lângă A.N.P.C. funcţionează Centrul Naţional pentru
Încercarea şi Expertizarea Produselor ,,LAREX”.

V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă

răspunsurile dvs. sunt:
1. fals
2. adevărat
3. adevărat

37
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE V
ASOCIAŢIILE PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR

Cuprins
1.Introducere
2.Obiectivele unităţii de învăţare
3.Asociaţiile pentru Protecţia Consumatorilor
4.Rezumat
5.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Introducere

Acest capitol îşi propune să explice rolul şi obiectivele

Asociaţiilor pentru Protecţia Consumatorilor, punându-
se accent pe atribuţiile lor şi pe procesul de creare şi
organizare a asociaţilor consumatorilor, ca formă
proprie de apărare a drepturilor acestora.

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să cunoaşteţi procesul de organizare a unei
Asociaţii de Protecţie a Consumatorilor;
 Să întelegeti rolul Asociaţiilor de Protecţie a
Consumatorilor.
38
 Cuvinte cheie: Asociaţie pentru protecţia
Consumatorilor, consumator, drepturile
consumatorilor.

Durata medie de studiu individual - 2 ore

3. Asociaţiile pentru Protecţia Consumatorilor

Au statut de asociaţii pentru protecţia consumatorilor alte
asociaţii constituite, potrivit legii, ca persoane juridice şi care fără a
urmări realizarea unui profit pentru membrii lor, au ca unic scop
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale
consumatorilor.
În România pentru prima dată a luat fiinţă în 1990 Asociaţia
pentru Protecţia Consumatorilor din România acţionând în temeiul
Legii 21/1992; este o asociaţie neguvernamentală independentă,
apolitică şi non-profit, scopul său fiind cel declarat în statutul propriu.
Obiectivele Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor (A.P.C.)
sunt următoarele:
 Înfiinţarea de birouri de consultanţă si informare a
consumatorilor la nivelul filialelor A.P.C.;
 Realizarea de teste comparative atât la produsele
alimentare, cât şi la cele nealimentare prin care se va scoate în
evidenţă raportul calitate - preţ;

39
  Extinderea campaniei de informare şi educare a
consumatorilor în mediul rural;
 Educarea tinerilor consumatori (elevi şi studenţi);
 Formarea de abilităţi pedagogice pentru cadrele didactice
din şcoli şi licee în domeniul protecţiei consumatorilor;
 Promovarea dialogului şi a colaborării strânse între
organizaţii patronale şi organizaţii ale consumatorilor prin organizarea
de întâlniri, seminarii, conferinţe, workshop-uri;
 Acordarea de servicii de consultanţă, relaţii publice şi servicii
informaţionale persoanelor fizice care solicită acest lucru;
 Iniţierea, dezvoltarea, susţinerea şi promovarea unor
proiecte şi programe menite să asigure îndeplinirea scopurilor
asociaţiei;
 Promovarea în rândurile consumatorilor a respectului pentru
protejarea drepturilor sale;
 Editarea unei reviste menite să promoveze şi să mediatizeze
imaginea A.P.C. precum şi a scopului său;
 Afilierea la organizaţii şi organisme naţionale si
internaţionale ce au aceleaşi obiective.
Asociaţia este membru al Internaţionalei Consumatorilor cu
sediul la Londra, fiind recunoscută de Centrul Internaţional al
Universităţii din Louvaine la Neuve din Belgia şi are în ţară mai multe
filiale şi relaţii de colaborare cu alte asociaţii independente de
consumatori din ţară şi cu federaţii judeţene de asociaţii.
În cadrul Uniunii Europene se consideră că reprezentarea
consumatorilor în activitatea de creare şi armonizare a legislaţiei de

40
protecţie şi a tehnicilor de urmărire a aplicării acesteia, a devenit o
necesitate, consumatorul fiind implicat funcţional în formularea
politicilor promovate în domeniul respectiv.
Urmare a conştientizării nevoilor privind crearea unor
organizaţii proprii ale consumatorilor şi existenţa unei legislaţii
corespunzătoare, în ţările occidentale au apărut diverse tipuri de
asociaţii.
Procesul de creare şi organizare a asociaţilor consumatorilor,
ca formă proprie de apărare a drepturilor acestora, a cunoscut mai
multe forme. Între acestea, trei se impun atenţiei specialiştilor:
constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale consumatorilor,
organizarea unor consilii consultative şi constituirea unor organizaţii
internaţionale de protecţie a consumatorilor.
Datorită cadrului legislativ creat de stat cu privire la protecţia
consumatorilor a favorizat apariţia unei mari diversităţi de organizaţii
şi asociaţii având drept scop apărarea drepturilor consumatorilor. În
Belgia, Olanda şi Luxemburg pe lângă asociaţiile naţionale de
apărare a consumatorilor, există şi o serie de comisii, foarte diferite
ca structură, organizate pe categorii de bunuri sau servicii.
În lume există mai multe asociaţii internaţionale de protecţie a
consumatorilor. Asemenea asociaţii acţionează fie independent ( de
exemplu: „International Organizations of Consumers Union”), fie pe
lângă anumite comunităţi regionale (de exemplu: în cadrul
Comunităţii Economice Europene funcţionează o astfel de comisie de
specialitate). În afara acestor tipuri de organizaţii internaţionale
privind protecţia consumatorilor, mai funcţionează în diferite zone

41
geografice şi o serie de asociaţii ale consumatorilor din ţările
aparţinând zonelor respective.
În anul 1960 a fost fondată Organizaţia Internaţională a
Uniunilor de Consumatori, organism internaţional care reprezintă şi
sprijină organizaţiile consumatorilor din întreaga lume. Organizată ca
fundaţie nonprofit, Organizaţia internaţională a Uniunilor de
Consumatori (I.O.C.U.) reprezintă în prezent interesele a 180 de
organizaţii dintr-un număr de 70 de ţări. Sprijinul acestei organizaţii
se manifestă în trei direcţii:
 Promovarea colaborării între membrii prin schimburi de
mărfuri, de experienţă, etc.;
 Extinderea mişcării consumatoriste şi sprijinirea
organizaţiilor nou apărute;
 Reprezentarea intereselor consumatorilor în forurile
internaţionale.
Conducerea I.O.C.U. este asigurată de Adunarea Generală,
Consiliul de Conducere şi un organism consultativ.
Operaţional Organizaţia Internaţională a Uniunilor de
Consumatori este organizată astfel:
 Oficiul central – cu sediul la Londra;
 Oficiul regional pentru Asia şi Pacific (ROAP);
 Oficiul regional pentru ţările din America Latină şi Zona
Caraibelor (ROLAL);
 Oficiul regional pentru Africa (ROAF);
 Programul pentru Economiile de Tranziţie (PROECT);
 Programul pentru Economiile Dezvoltate (PRODEC);

42
 România face parte din Programul pentru Economiile de
Tranziţie (PROECT), program creat în octombrie 1993 şi finanţat prin
Programul Phare.
Împreună cu Centrul de Drept al Consumatorilor (CDC),
Organizaţia internaţională a Uniunilor de Consumatori (I.O.C.U.) a
fost mandatată de către Comitetul European de Standardizare să-şi
dezvolte programul CICPP (Instituţiile Consumatorilor şi programul de
Politică Consumatoristă), ambele organisme fiind desemnate să
gestioneze Programul Phare destinat protecţiei Consumatorilor.
Centrul de Drept al Consumatorilor, ce funcţionează pe lângă
Universitatea Louvain-Neuve, din Belgia, a fost creat în anul 1978 în
cadrul Facultăţii de Drept a acestei universităţi şi are ca obiectiv
participarea la realizarea programelor de cercetare în domeniul
drepturilor consumatorilor. Demersul ştiinţific desfăşurat aici se
realizează într-o perspectivă interdisciplinară, fiind abordate atât
aspectele economice şi juridice, cât şi cele sociologice ale protecţiei
consumatorilor.
Centrul de Drept al Consumatorilor încearcă să impună
dreptul consumatorului între preocupările ştiinţifice ale instituţiilor de
studiere a dreptului din statele comunitare, ca şi în celelalte state
europene. Pentru aceasta, Centrul de Drept al Consumatorilor pune
la dispoziţia tuturor celor interesaţi (grupuri de consumatori,
organizaţii profesionale, instituţii publice, cercetători, studenţi) o
documentaţie completă privind diferitele probleme legate de această
nouă disciplină a dreptului consumatorului.
Centrul de Drept al Consumatorilor asigură o largă difuzare a
informaţiilor de care dispune şi prin publicaţii proprii. De asemenea,
43
în fiecare an Centrul de Drept al Consumatorilor organizează
„seminarul european asupra consumatorului”, la care participă
specialişti din domeniul protecţiei consumatorilor din toate ţările
europene, inclusiv din România.
Obiectivele unor asemenea asociaţii internaţionale de protecţie
a consumatorilor sunt, într-adevăr mai generale, dar deosebit de
complexe. Se consideră că pe măsura diversificării bunurilor şi
serviciilor apar din ce în ce mai multe dificultăţi privind asigurarea
unei protecţii eficiente a consumatorilor. În al doilea rând, se are în
vedere că actualul consumator are nevoie de o dublă protecţie:
 contra agresivităţii excesive şi variate a tehnicilor de
vânzare;
 contra lui însăşi, ca actor şi victimă a unei societăţi de
consum prost înţeleasă.
Astfel, în ceea ce priveşte protejarea consumatorilor împotriva
agresivităţii diferitelor forme de vânzare, problematica asociaţiilor
internaţionale devine complexă prin aceea că soluţiile trebuie să aibă
drept punct de plecare legislaţia şi obiceiurile existente în fiecare ţară
şi să recurgă la aparatul judiciar şi para-judiciar construit pe această
bază. În aceste condiţii, orice încercare de soluţionare pe căi mai
simple cere perioade mai lungi de aplicare. Aceste perioade sunt
necesare, fie pentru adoptarea soluţiei preconizate la sistemul
existent, fie pentru modificarea sistemului existent în diversele ţări şi
adaptarea acestuia la viziunea soluţiei preconizate de organizaţia
internaţională de specialitate.
Cea de-a doua latură, a protecţiei consumatorului faţă de el
însuşi, contribuie la creşterea complexităţii modului de acţiune a
44
asociaţiilor internaţionale, prin aceea că, de la o perioadă la alta,
nevoia capătă un caracter psihologic tot mai pronunţat şi mai puţin
fiziologic. În aceste condiţii, consumatorul va dimensiona din ce în ce
mai greu adevărata nevoie şi se va lăsa, conştient sau nu, puternic
influenţat în procesul de cumpărare de către mijloacele promoţionale
utilizate de ofertant, cătând în consumuri neraţionale şi abuzuri
consumatoriste. Cunoscând aceste aspecte, firmele ofertante renunţă
treptat la concurenţa prin preţ, apelând în mod frecvent la competiţia
prin noutate.
Ţinând seama de complexitatea problemei privind protecţia
consumatorilor, asociaţiile internaţionale din acest domeniu şi-au
propus să contribuie la promovarea unor practici corespunzătoare în
cadrul sistemelor de protecţie din fiecare ţară, cât şi la proiectarea
unor sisteme mai adecvate, simple, suple şi funcţionale care, pe de o
parte, să prevină utilizarea unor practici comerciale dăunătoare, iar
pe de altă parte, să faciliteze accesul consumatorilor la asistenţă
juridică şi acţiuni reparatorii în cazul lezării unor drepturi ale acestora.

4. Rezumat

Au statut de asociaţii pentru protecţia consumatorilor alte

asociaţii constituite, potrivit legii, ca persoane juridice şi care fără a
urmări realizarea unui profit pentru membrii lor, au ca unic scop
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale
consumatorilor. Procesul de creare şi organizare a asociaţilor
consumatorilor, ca formă proprie de apărare a drepturilor acestora, a
45
cunoscut mai multe forme. Între acestea, trei se impun atenţiei
specialiştilor: constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale
consumatorilor, organizarea unor consilii consultative şi constituirea
unor organizaţii internaţionale de protecţie a consumatorilor.
În România pentru prima dată a luat fiinţă în 1990 Asociaţia
pentru Protecţia Consumatorilor din România acţionând în temeiul
Legii 21/1992; este o asociaţie neguvernamentală independentă,
apolitică şi non-profit, scopul său fiind cel declarat în statutul propriu.
În lume există mai multe asociaţii internaţionale de protecţie a
consumatorilor. Asemenea asociaţii acţionează fie independent ( de
exemplu: „International Organizations of Consumers Union”), fie pe
lângă anumite comunităţi regionale (de exemplu: în cadrul
Comunităţii Economice Europene funcţionează o astfel de comisie de
specialitate). În afara acestor tipuri de organizaţii internaţionale
privind protecţia consumatorilor, mai funcţionează în diferite zone
geografice şi o serie de asociaţii ale consumatorilor din ţările
aparţinând zonelor respective.

5. Teste de autoevaluare

1. Pentru prima dată în România a luat fiinţă o Asociaţie de

Protecţie a Consumatorului în:
a. 1992
b. 1990
c. 1996
d. 2000

46
2. În anul 1960 a fost fondat:
a. Centrul de Drept al Consumatorilor
b. Organizaţia internaţională a Uniunilor de Producători
c. Comitetul European de Standardizare
d. Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori

3. Asociaţiile pentru Protecţia Consumatorilor:

a. sunt profitabile
b. sunt guvernamentale
c. sunt subordonate A.N.P.C.
d. sunt neguvernamentale

Adevărat sau fals?

1. Pe măsura diversificării bunurilor şi serviciilor apar din ce
în ce mai multe dificultăţi privind asigurarea unei protecţii
eficiente a consumatorilor.
2. În România pentru prima dată a luat fiinţă în 1992
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor.
3. Centrul de Drept al Consumatorilor încearcă să impună
dreptul consumatorului între preocupările ştiinţifice ale
instituţiilor de studiere a dreptului din statele comunitare,
ca şi în celelalte state europene.
V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă
răspunsurile dvs. sunt:
1. adevărat
2. fals
3. adevărat

47
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VI
PROTECŢIA CONSUMATORILOR ÎN UNIUNEA
EUROPEANĂ

Cuprins
1.Introducere
2.Obiectivele unităţii de învăţare
3.Protecţia Consumatorului în Uniunea Europeană
4.Rezumat
5.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Introducere

Acest capitol îşi propune să prezinte şi să descrie

evoluţia protecţia consumatorului în cadrul Uniunii
Europene şi să explice actuala politică de protecţie a
consumatorilor din Uniunea Europeană.

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să cunoaşteţi evoluţia protecţiei consumatorilor la
nivelul Uniunii Europene;
 Să cunoaşteţi politica actuală de protecţie a
consumatorilor din cadrul Uniunii Europene.

48
 Cuvinte cheie: politica consumatorului, politică
orizontală, Uniunea Europeană.

Durata medie de studiu individual - 2 ore

3. Protecţia Consumatorului în Uniunea Europeană

În cadrul Tratatului de la Roma din 1957 care a stabilit

Comunitatea Economică Europeană, protecţia consumatorului nu a
constituit o politică comună a Comunitătii; consumatorii nu au fost nici
macar mentionaţi în prevederile tratatului.
Consideraţiile politice – nevoia de a promova „faţa umană” a
Comisiei Europene, pentru dezvoltarea politicilor care se adreseaza
nevoilor şi asteptărilor cetătenilor – motive economice – pentru a
facilita libera circulatie a bunurilor de consum între statele membre,
prin armonizarea legislatiilor nationale cu privire la clasificarea,
numirea, compozitia, ambalarea, prezentarea şi etichetarea
produselor – explica de ce mandatul a fost trimis de catre Comisia
Europeana pentru sustinere la Summit- ul din 1972 de la Paris a
reprezentanţilor statelor şi guvernelor pentru un program de
întelegere a consumatorilor. În aprilie 1975, primul plan de actiune
pentru consumatori a fost adoptat.
Între 1975 şi spre sfârşitul anilor 1980 aceste realizari la nivel
european au ramas sub asteptările celor în drept. De fapt, doar un

49
mic numar de Directive privind protectia consumatorilor au fost
adoptate, respectiv: cele referitoare la publicitatea înselatoare,
indicarea preturilor pentru produsele alimentare şi nealimentare,
vânzarea în afara spatiilor comerciale, responsabilitatea
producatorului şi creditul pentru consum.
Cu excepţia directivei privind răspunderea producatorului, toate
celelalte directive au ca obiect informarea consumatorilor: unica
raţiune este aceea că este mai bine sa informezi consumatorii, în
acest fel ei fiind mai buni cunoscători ai pieţei. În aceeaşi masura,
trebuie avut în vedere, faptul ca, nu s-au concretizat urmatoarele
aspecte privind: educarea consumatorilor, protectia intereselor
economice ale consumatorilor, mijloacele juridice de aparare ale
consumatorilor, precum şi securitatea acestora.
Articolele 100 şi 100A ale Tratatului au fost folosite pentru a
promova propunerile pentru protectia consumatorului.
Astfel, s-a nascut politica consumatorului, un rezultat al politicii
pietei unice/interne, armonizarea legislatiei privind protectia
consumatorilor fiind permisa, dar din pacate impactul ei pentru buna
dezvoltare a pietei nu a fost suficient remarcat. Din acest motiv,
politica consumatorului a fost în mare masura restrictionată, având la
baza problemele legate de informarea consumatorilor.
În anul 1993, la Maastricht, un nou drept consacrat protectiei
consumatorului a fost introdus în Tratat, art. 129 A, care a fost mai
târziu modificat, prin Tratatului de la Amsterdam în 1997, renumerotat
ca art. 153.
Aceasta noua dispozitie, doreste o dezvoltare la nivel
european, într-o maniera completă a protectiei consumatorilor care în
50
acel moment era mult în urma, din punct de vedere informaţional.
Legitimitatea masurilor au avut ca scop stabilirea unei politici
complexe în domeniu protectiei consumatorului, iar la nivelul
Comunitătii s-a recunoscut dreptul Comisiei Europene de a formula
propuneri menite a garantă consumatorilor un nivel înalt de protectie.
Din 1993 şi în timpul ultimei decade, directivele privind protectia
consumatorilor au fost mai numeroase şi mai aproape de scopul
urmarit. Ele au reglementat problemele consumatorilor (securitatea
produselor şi supravegherea pietei, clauzele abuzive din contractele
încheiate de consumatori, reglementarea unor contracte specifice,
regulile privind raspunderea, practici şi metode de vânzare, remedii
juridice sau extrajuridice, metode juridice de solutionare a litigiilor de
consum etc) şi impactul direct asupra legislatiilor nationale din ţările
membre ale U.E. a fost mai pregnant. Integrarea politicii protectiei
consumatorilor cu alte politici, cum ar fi concurenţa, agricultura,
produsele alimentare sigure, comertul international, serviciile publice,
serviciile financiare şi mijloacele de comunicare contribuie la o
extindere importanta în vederea atingerii scopului protectiei
consumatorului.
În cadrul U.E. politica de protectie a consumatorilor trebuie
privită ca o politica orizontala care vizeaza promovarea intereselor
consumatorilor.
În plus această politica are efecte semnificative asupra altor
politici ale U.E. precum: Politica Agricola Comuna, protectia mediului,
politica din domeniul transporturilor şi energiei, care includ norme
referitoare la drepturile consumatorilor.

51
 Prevederi legale privind drepturile de baza ale consumatorilor
în cadrul Uniunii Europene se regăsesc în CONSTITUŢIA
EUROPEANĂ, care la Unitatea de învăţare III, sectiunea 6, articolul
III –132 stipulează că: „Pentru promovarea intereselor consumatorilor
şi asigurarea unui înalt nivel de protectie a consumatorilor, Uniunea
contribuie la protejarea sanatătii, securitătii şi intereselor economice
ale consumatorilor, precum şi la promovarea dreptului acestora la
informare, la educare şi la organizarea în vederea apararii intereselor
lor”.

4. Rezumat

În aprilie 1975, primul plan de acţiune pentru consumatori a fost

adoptat la nivelul Uniunii Europene. Între 1975 şi spre sfârşitul anilor
1980 aceste realizări la nivel european au rămas sub aşteptările celor
în drept. De fapt, doar un mic număr de Directive privind protecţia
consumatorilor au fost adoptate, respectiv: cele referitoare la
publicitatea înşelătoare, indicarea preturilor pentru produsele
alimentare şi nealimentare, vânzarea în afara spatiilor comerciale,
responsabilitatea producătorului şi creditul pentru consum.
Din 1993 şi în timpul ultimei decade, directivele privind protecţia
consumatorilor au fost mai numeroase şi mai aproape de scopul
urmărit.
Prevederi legale privind drepturile de baza ale consumatorilor
în cadrul Uniunii Europene se regăsesc în CONSTITUŢIA
EUROPEANĂ.
52
 5. Teste de autoevaluare

1. Prevederi legale privind drepturile de baza ale

consumatorilor în cadrul Uniunii Europene se regăsesc în:
a. Tratatul de la Paris
b. Tratatul de la Roma
c. Tratatul de la Amsterdam
d. Constituţia Europeană

2. Un nou drept consacrat protecţiei consumatorului a fost

introdus în Tratat, la Maastricht, în anul:
a. 1975
b. 1980
c. 1993
d. 1983

3. În cadrul U.E. politica de protecţie a consumatorilor

trebuie privită:
a. ca o politică verticală
b. ca o politică orizontală
c. ca o politică care nu are în vedere doar protecţia
consumatorilor
d. ca o politică strict ne-guvernamentală

53
Adevărat sau fals?

1.În cadrul U.E. politica de protecţie a consumatorilor trebuie

privită ca o politica verticală care nu vizează doar
promovarea intereselor consumatorilor.
2.Prevederi legale privind drepturile de baza ale
consumatorilor în cadrul Uniunii Europene se regăsesc în
Constituţia Europeană.
3. Din 1993 şi în timpul ultimei decade, directivele privind
protecţia consumatorilor au fost mai numeroase şi mai
aproape de scopul urmărit.
V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă
răspunsurile dvs. sunt:
1. fals
2. adevărat
3. adevărat

Completaţi spaţiile libere:

1. În cadrul Tratatului de la Roma din 1957 care a
stabilit…………….. protecţia consumatorului nu a
constituit o politică comună a Comunităţii.
2. În aprilie 1975 a fost adoptat primul………………

Vă puteţi considera un expert dacă răspunsurile dvs. sunt

următoarele:
1. Comunitatea Economică Europeană
2. Plan de acţiune pentru consumatori

54
 UNITATEA DE ÎNVĂŢARE VII
ORGANIZAŢII CARE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI DE PROTECŢIE
A CONSUMATORILOR

Cuprins
1.Introducere
2.Obiectivele unităţii de învăţare
3.Organizaţii care desfăşoară activităţi de protecţie
a consumatorilor în domeniul alimentaţiei
4.Rezumat
5.Test de evaluare a cunoştinţelor

1. Introducere

Acest capitol îşi propune să prezinte şi să descrie rolul

şi atribuţiile organizaţiilor care desfăşoară activităţi de
protecţie a consumatorilor în domeniul alimentaţiei.

2. Obiectivele unităţii de învăţare

După studierea acestui capitol ar trebui să puteţi:

 Să cunoaşteţi organizaţiile care desfăşoară
activităţi de protecţie a consumatorilor în domeniul
alimentaţiei;

55
  Să înţelegeţi rolul şi atribuţiile organizaţiilor care
desfăşoară activităţi de protecţie a consumatorilor
în domeniul alimentaţiei.

Cuvinte cheie: alimentaţie, alimente, siguranţa

alimentelor.

Durata medie de studiu individual - 2 ore

3. Organizaţii care desfăşoară activităţi de protecţie a

consumatorilor în domeniul alimentaţiei

Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor

(EFSA) a fost constituită ca şi sursă independentă pentru avizarea
stiinţifică privind siguranţa alimentelor, fiind parte a unui sistem de
siguranţa alimentelor şi hranei pentru animale în care evaluarea
riscului este realizată separat faţă de managementul riscului.
Înfiinţată în 2002 la Bruxelles, EFSA furnizează informaţiile
stiinţifice independente în toate problemele privind alimentul şi
siguranţa alimentului – inclusiv sănătatea şi bunăstarea animalelor şi
protecţia plantelor – şi consiliere ştiinţifică privind nutriţia, totul servind
la elaborarea şi ajustarea legislaţiei comunitare.
Siguranţa alimentelor reprezintă un element cheie a politicii
europene, contribuind la o Europă mai sănătoasă şi mai protejată,

56
prin evaluarea riscurilor pe întreg lanţul alimentar.
Principalul său obiectiv este de a contribui la un grad înalt de
protecţie a sănătăţii consumatorilor în domeniul siguranţei
alimentelor, prin care să se restabilească şi să se menţină încrederea
consumatorilor.
EFSA are responsabilitatea consilierii instituţiilor UE, îndeosebi
Comisiei UE, în privinţa tuturor aspectelor ştiinţifice ce privesc
producţia, procesare şi comercializarea de furaje şi alimente.
Activitatea sa acoperă domenii largi, cum sunt: nutriţia, organismele
modificate genetic (OMG), sănătatea animalelor, bunăstarea
animalelor şi sănătatea plantelor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

(ANPC), înfiinţată în august 1992, în baza OG nr. 21/1992
(modificată prin Legea 11/1994 şi HG 26/1994), este organismul
guvernamental central specializat în protecţia consumatorilor.
ANPC acţionează pentru realizarea, strategiilor, politicilor şi
programelor guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi
securităţii consumatorilor.
ANPC central are în subordine 41 de oficii teritoriale
corespunzătoare celor 40 de judeţe şi municipiului Bucureşti, precum
şi un Centru Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor
(“LAREX”), care are în subordinea sa filiale, aflate în principalele
oraşe ale ţării
ANPC are următoarele atribuţii:
 Sprijină asociaţiile pentru protecţia consumatorilor în vederea
atingerii obiectivelor prevăzute de lege;
57
  Informează permanent consumatorii asupra produselor care
prezintă riscuri pentru sănătatea lor;
 Coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi
organele competente, naţionale şi internaţionale, privind
produsele care reprezintă risc pentru sănătatea populaţiei.

Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru

Siguranţa Alimentelor (ANSV) organizează activitatea veterinară pe
întreg teritoriul ţării după o concepţie unitară care să asigure:
 apărarea sănătăţii animalelor,
 apărarea sănătăţii publice
 protecţia mediului
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor este structurată în patru direcţii generale:
 Direcţia Generală Sanitară Veterinară:
Direcţia Sănătatea Animalelor
Direcţia Igiena şi Sănătate Publică Veterinară
 Direcţia Generală Siguranţa Alimentelor
Direcţia Igiena şi Sănătate Publică
Direcţia Standarde, Mărci şi Calitatea Alimentelor
 Direcţia Generală Inspecţie, Control, Inspecţie la Frontieră şi
Coordonarea Institutelor Veterinare
Direcţia de Inspecţie, Control şi Coordonare Puncte de
Inspecţie la Frontieră
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară

58
 Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi
Medicamentelor de Uz Veterinar
 Direcţia Generală Economico – Administrativă, Juridică şi Relaţii
Internaţionale

Alte organizaţii mondiale:

 Comisia Mixtă CODEX ALIMENTARIUS cuprinde peste 120
state şi are ca scop elaborarea (cu caracter de recomandare) a
unor norme unitare asupra alimentelor, în vederea facilităţii
comerţului şi asigurării sănătăţii consumatorilor.
 Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO)
cuprinde 188 ţări, joacă un rol central in rezolvarea problemei
alimentare pe glob. Ziua mondială a Alimentaţiei este în 16
octombrie, data la care în anul 1965, la Roma, a luat fiinţă
aceasta instituţie.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Este o organizaţie
internaţională care are rolul de a menţine şi coordona situaţia
sănătăţii populaţiilor pe glob.

4. Rezumat

Cele mai importante organizaţii care desfăşoară activităţi de

protecţie a consumatorilor în domeniul alimentaţiei sunt: Autoritatea
Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), Autoritatea
Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Autoritatea

59
Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
(ANSV).
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) a
fost înfiinţată în 2002 la Bruxelles şi furnizează informaţiile ştiinţifice
independente în toate problemele privind alimentul şi siguranţa
alimentului – inclusiv sănătatea şi bunăstarea animalelor şi protecţia
plantelor – şi consiliere ştiinţifică privind nutriţia, totul servind la
elaborarea şi ajustarea legislaţiei comunitare.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)
acţionează pentru realizarea, strategiilor, politicilor şi programelor
guvernamentale în domeniul protecţiei vieţii, sănătăţii şi securităţii
consumatorilor.
Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa
Alimentelor (ANSV) organizează activitatea veterinară pe întreg
teritoriul ţării după o concepţie unitară.

5. Teste de autoevaluare

1. ANSV organizează activitatea veterinară pe întreg

teritoriul ţării după o concepţie unitară care să asigure:
a. apărarea drepturile animalelor
b. apărarea drepturile minorităţilor
c. apărarea sănătăţii animalelor
d. apărarea drepturilor pensionarilor

60
2. Food and Agriculture Organization of the United Nations
(FAO) cuprinde:
a. 188 de ţări
b. 200 de ţări
c. 120 de ţări
d. 128 de ţări

3. Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor

(EFSA) a fost înfiinţată în 2002:
a. la Londra
b. la Roma
c. la Paris
d. la Bruxelles

Adevărat sau fals?

1. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor este structurată în patru direcţii
generale.
2. Comisia Mixtă CODEX ALIMENTARIUS cuprinde 10
state.
3. OMS este o organizaţie internaţională care are rolul de a
menţine şi coordona situaţia sănătăţii populaţiilor pe glob.
V-aţi însuşit corect noţiunile prezentate până la acest punct dacă
răspunsurile dvs. sunt:
1. adevărat
2. fals
3. adevărat

61