Protectia consumatorilor in contractele comerciale Notiuni generale.

Cadru legislativ Legislatia protectiei consumatorilor are in vedere contractele incheiate intre un agent economic si un consumator. Este vorba de acte juridice comerciale, intrucit agentul economic este, de obicei, un comerciant sau intrucit actul in sine este obiectiv comercial pentru agentul economic. Beneficiarul acestei legislatii este consumatorul, legiuitorul conferindu-i, de multe ori prin derogare de la dreptul comun, protectie in raporturile juridice pe care acesta le intretine cu agentii economici. Agentul economic, considerat partea mai puternica in cadrul raporturilor juridice cu consumatorul este cel caruia ii incumba, in principiu, obligatiile si interdictiile impuse de legislatia protectiei consumatorului. Asadar, consumatorii si agentii economici reprezinta cele doua categorii de persoane supuse acestor reglementari specifice. Cadrul legal al protectiei consumatorilor este dat de : -OG nr.21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata (M. Of. nr. 75/1994), care reglementeaza in principal raspunderea pentru produse, protectia intereselor economice ale consumatorilor, obligatia de informare a consumatorului cu privire la marfurile si serviciile comercializate, precum si cadrul institutional al protectiei consumatorului (autoritatea pentru protectia consumatorilor si atributiile acesteia, asociatiile de protectie a consumatorilor) si sanctiunile aplicabile in domeniu; -Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori (M. Of. nr.560/2000), care reglementeaza protectia consumatorilor in contractele de adeziune si clauzele abuzive in contractele comerciale; referiri la clauzele abuzive in contractele comerciale se regasesc si in OG nr.99/2000 ; protectia consumatorilor in contractele la distanta si in contractele incheiate in afara spatiilor comerciale sunt reglementate in OG nr.130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta (M.Of.nr.431/2000) si, respectiv, in OG nr.106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale (M. Of. nr.431/1999); -protectia consumatorilor in contractele incheiate in format electronic este reglementata in Legea nr.365/2002 privind comertul electronic (M.Of.nr.483/2002); -protectia consumatorilor in domeniul publicitatii comerciale este reglementata in Legea nr.148/2000 privind publicitatea (M.OF.nr.359/2000) precum si in OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si seviciilor de piata (aprobata si modificata prin Legea nr.650/2002). [directive comunitare de completat] Protectia consumatorilor in cadrul dreptului concurentei Antagonismul dintre agentii economici in sectoarele deschise liberei concurente se poate manifesta si in forme ilicite, exprimate prin folosirea unor instrumente contrare uzantelor comerciale cinstite; comerciantii concurenti se folosesc, in acest caz, de mijloace neloiale, ei nu lupta in mod onest pentru acapararea clientelei concurenta neloiala. Legislatia antitrust Diferenta dintre faptele monopoliste si faptele de concurenta neloialaeste data, in principiu, de marimea agentilor economici, de cota lor de piata. Daca se depaseste o cota de piata, avem un fapt restrictiv de concurentasi nu un fapt de concurenta neloiala. Exista, totusi, elemente comune: in principiu, ambele categorii de fapte presupun existenta unui raport de concurenta intre agentul economic agresator si agentul economic agresat, aflati pe aceeasi piata relevanta. Tendinta moderna este de a se extinde legislatia concurentei si la fapte de concurenta intre agentii economici care nu sunt pe aceeasi piata relevanta, deci nu sunt competitori directi. Ex: legea elvetiana din 1888 impotriva concurentei neloiale. Motivul: relatiile de piata, relatiile comerciale presupun un anumit cod de conduita a participantilor, indiferent ca sunt sau nu pe aceeasi piata relevanta, cod ce se fundamenteaza pe o anumita moralitate in viata comerciala, care este aceeasi pentru toti agentii economici. Asadar, este in interesul tuturor participantilr la viata economica de a se asigura ca regulile de conduita sunt respectate de toti. Legea concurentei neloiale a evoluat de la individualism la un spirit al dreptatii sociale. Largirea conceptului de concurenta neloiala permite luarea in considerare si a actiunilor care sunt importante pentru concurenta dar nu intra direct, de regula, in sfera raportului concurential: activitatile organelor de mass media, activitatile institutiilor care fac teste comparative. Legislatia romana privind concurenta neloiala este data, in principal, de Legea nr.11/1991; este o lege ce urmeaza practica din perioada interbelica, ce avea in vedere raporturile dintre agentii economici direct competitori. Ideea de protectie a consumatorului in legislatia antitrust : cand se apreciaza faptele monopoliste, se are in vedere efectul asupra consumatorului. In materia concurentei neloiale bunastarea consumatorului este un standard de apreciere a caracterului daunator al faptului anticoncurential. In alte legislatii, in sfera consumatorului se includ si agenti economici de putere mica (ex: artizani, liber-profesionisti), acestia putand invoca in favoarea lor atat legea privind protectia consumatorului, cat si pe cea a concurentei neloiale. O astfel de optiune nu este permisa in legislatia noastra, in lipsa unei reglementari exprese. [de completat]

Consumatorii OG nr. 21/1992 in forma sa republicata defineste la art. 2 notiunea de consumator. Prin consumator se intelege legalmente acea persoana fizica sau grup de persoane fizice contituite in asociatii, care cumpara, dobandeste, utilizeaza ori consuma produse sau servicii, in afara activitatii sale profesionale 1. Din definitia legala rezulta doua trasaturi esentiale ale notiunii de consumator : numai persoanele fizice pot avea calitatea de consumator si consumaul are loc in afara activitatii profesionale a acestora. a)numai persoanele fizice pot avea calitatea de consumator, nu si persoanele juridice. Trebuie mentionat, insa, ca Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive incheiate intre comercianti si consumatori, in forma sa initiala, intelegea prin consumator orice persoana fizica sau grupuri de persoane fizice, reprezentate de asociatii, precum si orice persoana juridica care achizitioneaza si utilizeaza sau consuma de la comercianti produse obtinute in baza unui contract sau care beneficiaza de serviciile acestora (art. 2 al.1). In alte legislatii, in sfera consumatorului se includ si agentii economici de putere mica (ex: artizani, liber-profesionisti), acestia putand invoca in favoarea lor atat legea privind protectia consumatorului, cat si pe cea a concurentei neloiale. O astfel de optiune nu este permisa in legislatia noastra, in lipsa unei reglementari exprese 2. Din aceasta cauza, persoanele fizice care exercita profesii liberale, care consuma bunuri sau servicii in activitatea lor profesionala nu bebeficiaza de legislatia protectiei consumatorului, ceea ce reprezinta o optiune nejustificata a legiuitorului roman. Prin Legea nr. 65 din 16 ianuarie 2002 pentru modificarea Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, printre alte modificari operate, a fost introdusa si cea privind definirea notiunii de consumator, retinandu-se ca in sfera de incidenta a acestei categorii se includ numai persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice care incheie un contract in afara activitatii lor autorizate, profesionale sau comerciale. Prin aceasta modificare s-a incercat o corelare a dispozitiilor legale care reglementeaza notiunea de consumator. Consideram ca ramane in continuare discutabila problema cuprinderi persoanelor juridice, mai ales a asociatiilor si fundatiilor, in categoria consumatorilor, in ipoteza in care acestia incheie contracte ce exced activitatii lor comerciale. O alta precizare se impune in legatura cu definitia legala a consumatorilor : textul legal face referire la persoanele fizice percum si la grupurile de persoane fizice constituite in asociatii. Desigur ca legiuitorul se refera la asociatiile pentru protectia consumatorilor, reglementate conform dispozitiilor cuprinse in cap. 6 din OG 21/1992. Aceste asociatii au personalitate juridica si au ca unic scop apararea drepturilor si intereselor legitime ale membrilor lor, precum si ale consumatorilor, in general. b)consumatorii cumpara, dobandesc, utilizeaza ori consuma produse sau servicii, in afara activitatii lor profesionale. Calitatea de consumator nu este recunoscuta de lege in orice conditii, ci numai atunci cind persoanele in cauza cumpara, dobandesc, utilizeaza ori consuma produse sau servicii in afara activitatii lor profesionale. Persoanele fizice care cumpara, dobandesc utilizeaza ori consuma produse sau servicii, au dreptul de a fi protejati de aceasta legislatie doar in masura in care produsele sau serviciile nu sunt folosite in activitatea profesionala, sau altfel spus produsele si servicile sa fie folosite pentru consum. Legiuitorul a considerat ca persoanele care utilizeaza produsele si serviciile achizitionate in activitatea lor profesionala au suficiente cunostinte pentru a putea aprecia in mod corect caracteristicile bunurilor si serviciilor respective. Agentii economici OG nr.21/1992 defineste in art.2 si agentul economic. Astfel, prin agent economic se intelege persoana fizica sau juridica, autorizata, care, in cadrul activitatii sale profesionale fabrica, importa, tansporta sau comercializeaza produse ori parti din acestea ori presteaza servicii. Notiunea de agent economic este folosita de legiuitor si in legislatia antimonopol (Legea nr. 21/1996). Conceptul de agent economic a aparut in 1990/1991 pe taram fiscal, aceasta sintagma avand rolul de a defini platitorii de impozite, altele decat persoane fizice necomercianate. Legislatia fiscala in prezent utilizeaza notiunea de contribuabil. Coreland aceasta dispozitie legala cu reglementarile din materia dreptului concurentei si avand in vedere finalitatea activitatii agentilor economici, obtinerea de profit, agentul economic se defineste ca fiind acea persoana fizica sau juridica care desfasoara o activitate cu titlu de profesiune in scop lucrativ (in scopul obtinerii de profit). In categoria de agent economic sunt inclusi, in primul rind, comerciantii. Insa, pe langa comercianti, sintagma agent economic include persoanele care exercita profesii liberale, persoanele juridice non-profit care exercita activitati economice directe si institutiile publice ce presteaza servicii populatiei. Legea 193/2000 privind clauzele abuzive incheiate intre comercianti si consumatori, defineste la art. 2 al. 2 comerciantul, aratandu-se ca prin aceasta notiune se intelege orice persoana fizica sau juridica care incheie un contract in cadrul unei activitati comerciale, autorizate sau profesionale. Dupa cum se observa, definitia de mai sus excede notiunii de comerciant persoana fizica definita de codul comercial. Potrivit art.
1

Definitii asemanatoare ale notiunii de consumator intalnim si in cuprinsul altor reglementari cu incidenta in materie. Astfel, potrivit art. 2 liniuta I din OG 106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, consumatorul este orice persoana fizica care achizitioneaza si utilizeaza sau consuma produse ori beneficiaza de prestarea unor servicii, in baza unui contract incheiat cu un comerciant, pentru o utilizare care nu este legata de activitatea sa profesionala. De asemenea, art.2 lit. b din OG 130/2000, privind regimul juridic al contractelor la distanta, intelege prin consumator orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care cumpara, dobandesc, utilizeaza sau consuma produse ori servicii in afara activitatii lor profesionale. 2 Precizam faptul ca in doctrina franceza s-au purtat ample discutii referitor la calitatea persoanelor juridice de subiect al legislatiei protectiei consumatorului, in special in legatura cu asociatiatiile si fundatiile. A se vedea, pentru detalii, Ionut Florin Popa, Obligatia de securitate, in Dreptul nr. 3/2003, p. 69, precum si autorii citatii de acest autor la nota 35. 2

7 C.com., sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita. In sfera comerciantilor Codul comercial nu include persoanele fizice care exercita profesii liberale, avocatii, notarii publici, arhitectii etc. Insa, potrivit Legii 193/2000, comercianti sunt si persoanele fizice autorizate, adica si persoanele fizice care exercita profesiuni liberale. Suntem de parere ca s-a incercat corelarea notiunii de comerciant, asa cum este aceasta definita in art. 3 al.2 al Legii 193/2000, cu cea de agent economic din OG 21/1992. Legislatia protectiei consumatorilor se aplica, deci, si profesiunilor liberale. Pot fi avute in vedere onorariile minimale practicate de catre avocati, precum si eventualele clauze abuzive inserate in contractele standard de asistenta juridica care nu a fost negociat cu clientul. De altfel, intr-o notificare a Consiliului Concurentei catre Guvernul Romaniei, se arata ca notarii si avocatii sunt agenti economici supusi dreptului concurentei, iar Guvernul este invitat ca intr-o viitoare legislatie sa tina seama de aceasta caracteristica. OG nr.21/1992 defineste, in art.2, si notiunile de distribuitor, vanzator, prestator si producator. Toate aceste categorii se includ in continutul notiunii de agent economic. Distribuitorul este agentul economic din lantul de distributie care intermediaza intre producator si vinzatorul direct. In mod normal, distribuitorul nu desfasoara raporturi contractuale directe cu consumatorul, acest rol revenind vanzatorului precum si prestatorului de servicii. Vanzatorul este ultimul distribuitor care ofera produsul consumatorului; prestatorul este agentul economic care furnizeaza servicii direct consumatorului. Prin producator, OG nr.21/1992 intelege o categorie foarte larga de agenti economici, incluzand uneori si persoane care in mod normal au calitatea de distribuitor sau vinzator ori prestator de servicii. Astfel, sunt producatori: -agentii economici care fabrica un produs finit sau o componenta a unui produs; -agentul economic care fabrica materie prima; -agentul economic care isi aplica denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs; -agentul economic care reconditioneaza produsul; -agentul economic sau distribuitorul care prin activitatea sa modifica caracteristicile produsului; -reprezentantul inregistrat in Romania al unui agent economic care nu are sediul in Romania, sau in cazul inexistentei acestuia, importatorul produsului; -agentul economic care importa produse in vederea realizarii ulterioare a unei operatiuni de vanzare, inchiriere, leasing sau orice alta forma de distributie specifica derularii afacerii; -distribuitorul produsului importat, in cazul in care nu se cunoaste importatorul, chiar daca producatorul este mentionat; -distribuitorul produsului, in cazul in care producatorul nu poate fi identificat, daca nu informeaza persoana prejudiciata in termen de 30 de zile de la cerea asupra identitatii importatorului. Conform OG nr.21/1992 vanzatorul (ultimul distribuitor) este acela care suporta cheltuielile legate de deficientele produselor comercializate, insa el are un drept de regres asupra producatorului. Astfel, spre exemplu, in cazul distribuitorului produsului importat, cind nu se cunoaste importatorul, chiar daca producatorul este mentionat, vanzatorul va avea dreptul de a se regresa contra distribuitorului, care se poate exonera de raspundere aratand identitatea importatorului, sau, credem noi, a distribuitorului anterior. [De dezvoltat ; franciza, retea de distributie, lohn ] Domeniul de aplicare OG nr. 21/1992 include in domeniul sau de aplicare produsele si serviciile, pe care le defineste ca atare. a)Produsele Prin produs se intelege potrivit art. 2 din OG nr.21/1992 un bun material a carui destinatie finala este consumul sau utilizarea individuala ori colectiva. Legea include in categoria produselor energia electrica, energia termica, apa si gazele livrate pentru consumul individual. Dezideratul oricarei legislatii care doreste sa protejeze consumatorul este acela de a permite aparitia pe piata doar a produselor cu un grad de siguranta ridicat. In acest context, OG nr.21/1992 defineste produsul sigur ca fiind produsul care, folosit in conditii normale sau previzibile, nu prezinta riscuri sau prezinta riscuri minime, tinand seama de intrebuintarea acestuia. Riscul se considera acceptabil si compatibil cu un inalt grad de protectie pentru siguranta si sanatatea consumatorilor tinand seama de mai multe aspecte: -caracteristicile produsului, ale ambalarii si ale instructiunilor de montaj si intretinere ; -efectul asupra altor produse impreuna cu care acesta poate fi folosit; -modul de prezentare a produsului, etichetarea, instructiunile de folosire si orice alte indicatii furnizate de catre producator ; -categoria de consumatori expusa riscului prin folosirea produsului (spre exemplu, jucariile, destinate copiilor, trebuie sa respecte standarde mai inalte de siguranta decit cele obisnuite). Anumite produse, folosite in conditii normale, nu sunt periculoase sau prezinta riscuri minime, insa intrebuintate in alt mod decat cel specificat de producator in instructiunile de folosire pot fi chiar nocive. Astfel, detergentii intrebuintati conform indicatiilor producatorului (spre exemplu, in spalarea rufelor) nu prezinta riscuri sau prezinta riscuri minime pentru sanatate, insa utilizati in alte scopuri (in spalarea vaselor, spre exemplu) pot avea consecinte nocive asupra sanatatii consumatorilor. In acest caz raspunderea producatorului este exclusa, daca va dovedi folosirea produsului in alte scopuri decit intrebuintarea lui normala, conform prospectului. De asemenea, pe ambalajul produselor sau in cuprinsul instructiunilor primite in momentul cumpararii acestora trebuie specificate categoriile de consumatori care sunt expuse riscului prin folosirea produsului, precum si reactiile utilizarii combinate cu alte produse. Un exemplu concludent il intalnim in cadrul industriei farmaceutice. Produsele farmaceutice comercializate au (sau ar trebui sa aiba) in cuprinsul instructiunilor de folosire indicatii privind modul de folosire, categoriile de persoane carora le este interzis tratamentul cu 3

respectivele produse, reactiile produsului in conditiile in care este administrat in alte cantitati si la alte perioade decat cele recomandate, reactiile la alte substante si medicamente, reactiile adverse etc. Riscurile sunt considerate ca fiind acceptabile si compatibile cu un inalt grad de protectie doar in cazul in care consumatorii sunt informati in legatura cu acestea. Produsele care nu prezinta caracteristicile mentionate mai sus sunt considerate produse periculoase. De altfel, conform art. 2, produsul periculos este definit ca fiind acel produs care nu poate fi considerat produs sigur. Ca regula generala, produsele care, folosite in conditii normale sau previzibile prezinta riscuri majore pentru sanatate, sunt interzise de la comercializare. Cazuri aparte, care vin sa contrazica definitia de mai sus, le reprezinta comercializarea tutunului si a alcoolului. Este de notorietate faptul ca tutunul reprezinta unul dintre principalele cauze ale cancerului precum si al altor boli grave, iar alcoolul reprezinta cauza altor maladii grave ori a unor accidente, daca este consumat in cantitati excesive. Aceste produse pot fi introduse in categoria produselor periculoase pentru viata si sanatatea oamenilor. Cu toate acestea, comercializarea tutunului si a alcoolului este permisa de catre legiuitor datorita, printre altele, si a sumelor importante aduse la bugetul de stat. Chiar daca este ingaduita de catre legiuitor, comercializarea tutunului si a alcoolului poate atrage, in baza acestui act normativ, raspunderea producatorilor de tutun sau alcool pentru prejudiciile aduse consumatorilor. Specificarea pe ambalaj a directivei CEE 89/622: Tutunul/alcoolul dauneaza grav sanatatii, nu duce la concluzia ca riscul este acceptabil, iar producatorii ar fi exonerati de raspundere pe motivul ca au prevenit consumatorii in privinta riscurilor la care se expun, deoarece, din ansamblul acestei reglementari rezulta ca sunt acceptabile numai riscurile minime, nu si riscurile majore pentru sanatate. Consideram ca dispozitiile art. 7 din OG 21/1992 pot constitui temeiul legal al actiunii consumatorilor importiva producatorilor de tigari sau alcool, in virtutea faptului ca acestia au obligatia sa puna pe piata numai produse sigure. In sfarsit, precizam faptul ca domeniul de aplicare al OG 21/1992 este restrans prin dispozitiile art. 56^2. Potrivit acestui articol, dispozitiile OG 21/1992 nu se aplica pagubelor generate de produsele puse in circulatie anterior datei intrarii in vigoare a acesteia, precum si pagubelor rezultate din accidentele nucleare. [Pentru analiza reglementarilor din materia accidentelor nucleare a se vedea L.Pop, Raspunderea pentru accidente nucleare in Dreptul nr. 7/2002, pg. 53 si urm.] b)Serviciile Art. 2 defineste serviciul ca fiind activitatea, alta decat cea din care rezulta produse, exercitata in scopul satisfacerii unor necesitati ale consumatorilor. [De completat, servicii publice utilitati, intretinerea drumurilor, salubritate; telefonie, televiziune prin cablu] Drepturile consumatorilor. Drepturile si obligatiile agentilor economici OG nr.21/1992 reglementeaza cu titlu general drepturile consumatorilor precum si drepturile si obligatiile agentilor economici. Reglementarile referitoare la contractele incheiate la distanta sau in afara spatiilor comerciale, la clauzele abuzive in contractele comerciale, la comercializarea produselor si serviciilor de piata, la comertul electronic si la publicitate circumstantiaza aceste drepturi si obligatii. A)Drepturile consumatorilor in reglementarea OG nr.21/1992 Art. 3 din OG nr.21/1992 enumera principalele drepturi ale consumatorilor, repectiv : -dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime; -dreptul de a fi informati, complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si servicilor, precum si de a fi educati in calitatea lor de consumatori; -dreptul de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate; -dreptul de a fi despagubiti pentru pagubele generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor, folosind in acest scop mijloace prevazute de lege; -dreptul de a se organiza in asociatii pentru protectia consumatorilor, in scopul apararii intereselor lor. Unul dintre pilonii legislatiei privind protectia consumatorilor il reprezinta obligatia agentului economic de a informa consumatorul cu privire la caracteristicile esentiale ale produsului sau serviciului solicitat de acesta. In virtutea reglementarilor din dreptul comun, a unor reglementari comunitare, precum si a OG nr.21/1992, in literatura de specialitate s-a incercat fundamentarea unei obligatii generale de informare in contractele comerciale in care sunt parti consumatorii. Astfel, s-a considerat ca unele dispozitii din Codul civil se refera indirect la obligatia generala de informare. Potrivit art. 970 al.2 din Codul civil, ele (conventiile) obliga nu numai la ceea ce este cuprins expres intr-insele, dar la toate urmarile, ce echitatea, obiceiul sau legea dau obligatiei, dupa natura sa. Valorificandu-se principiul echitatii, care sta la baza conventiilor, s-a considerat ca cerintele echitatii condamna alterarea consimtamantului unei parti contractante, ca efect al ignorarii conditiilor reale, concrete ale conventiei 3. Un alt argument in acest sens l-ar constitui si dispozitia art. 1312 C.civ., text asezat in materia contractului de vanzare cumparare, care precizeaza ca vanzatorul este dator sa explice curat datoriile care intelege a le lua asupra-si . Neindeplinindu-si obligatia de informare, continutul obligatiilor asumate de catre vanzator ar fi incomplet. Potrivit unei alte opinii4, obligatia generala de informare si-ar avea fundamentul juridic pe taramul raspunderii civile delictuale, retinandu-se ca neinformarea ori informarea neadecvata a cumparatorului ar altera consimtamantul acestuia si ar constitui dol prin reticenta.

3 4

O Capatana, Obligatia vinzatorului comercial de a informa consumatorul, in Revista de drept comercial, nr. 10/1999, p. 8. . A se vedea V Patulea, Obligatia de informare in formarea contractelor , in Revista de drept comercial nr. 6/1998 pg. 75-80; D Chirica, Obligatia de informare si efectele ei in faza pre-contractuala a vinzarii-cumpararii , in Revista de drept comercial nr. 7-8/1999, p. 53. 4

In ceea ce priveste obligatia de informare in materia protectiei consumatorilor , exista dispozitii exprese in acest sens in cuprinsul OG 21/1992. Si in acest caz, consideram ca obligatia de informare a consumatorilor s-ar incadra in coordonatele art. 970 al. 2 din Codul Civil, agentii economici fiind raspunzatori nu numai de obligatiile asumate prin contractele incheiate cu consumatorii, dar si pentru cele prevazute ca atare de lege dupa natura obligatiei. Asadar, daca de regula obligatia generala de informare se fundeaza pe conceptul de echitate, mentionat de art. 970 al. 2, obligatia speciala de informare a consumatorilor isi are fundamentul in cuprinsul dispozitiilor legale speciale. Importanta acordata de catre legiuitor obligatiei de informare reiese si din faptul ca aceasta este reglementata de OG 21/1992 in cuprinsul unui intreg capitol, capitolul 4, iar numeroase alte articole situate in cuprinsul altor capitole fac referire la aceasta obligatie. Potrivit art. 18 din OG nr.21/1992, consumatorii au dreptul de a fi informati in mod corect, complet si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si servicilor oferite de catre agentii economici. Scopul acestei informari este acela de a da consumatorilor posibilitatea sa opteze in mod rational intre produsele si serviciile oferite si sa fie in masura sa le utilizeze, conform destinatiei acestora, in deplina securitate. Informarea consumatorilor cu privire la produsele si servicile oferite se realizeaza, in mod obligatoriu, prin elemente de identificare si caracterizare a acestora, care se inscriu la vedere, dupa caz, pe produs, pe eticheta, ambalaj de vanzare sau in cartea tehnica, instructiunile de folosire ori alte asemenea moduri de informare a consumatorului, care insotesc produsul sau serviciul (art. 19). Potrivit art. 3 al. 1 din OG nr.130/2000, inainte de incheierea contractului la distan, comerciantul trebuie s informeze consumatorul n timp util, corect i complet asupra urmtoarelor elemente: a)identitatea comerciantului i, n cazul contractelor care prevd o plat anticipat, adresa si modalitatile de contactare ale acestuia, telefon/fax, e-mail si codul unic de inregistrare; b)caracteristicile eseniale ale produsului sau serviciului; c)preul de vanzare cu amnuntul al produsului sau tariful serviciului si taxele aplicabile; d)cheltuielile de livrare, dac este cazul; e)modalitile de plat, de livrare sau de prestare; f)dreptul de denunare unilateral a contractului, cu excepia cazurilor prevzute n ordonana 130/2000; g)costul utilizrii tehnicii de comunicaie la distan, n cazul n care acesta este calculat altfel dect conform tarifului de baz; h)perioada de valabilitate a ofertei sau a preului; i)durata minim a contractului, n cazul contractelor care prevd furnizarea curent sau periodic a unui produs sau serviciu. Informaiile prevzute la 3 al.1, al cror scop comercial trebuie s rezulte fr echivoc, vor fi comunicate n mod clar, uor de neles de ctre consumator, prin orice mijloc adaptat tehnicii de comunicaie la distan utilizate, innd seama de principiile de bun practic comercial n tranzacii i de principiile care guverneaz protecia minorilor si a altor persoane lipsite de capacitate de exercitiu, precum si principiile referitoare la bunele moravuri. Daca oferta se realizeaza prin intermediul telefonului, la nceputul oricrei conversaii cu consumatorul comerciantul are obligaia de a-i declina identitatea, precum i de a indica n mod explicit scopul comercial al apelului ( art. 3 al.3). Obligatia de informare a consumatorilor o au in principal producatorii, deoarece ei cunosc cel mai bine caracteristicile esentiale ale bunurilor puse in circulatie, insa, avand in vedere faptul ca produsul este oferit consumatorilor de catre vanzatori, ordonanta a retinut si in sarcina acestora obligatia de informare. In ceea ce-i priveste pe producatori 5 OG nr.21/1992 precizeaza, in cuprinsul art. 20, ca acestia au obligatia de a informa consumatorii cu privire la denumirea produsului, denumirea si/sau marca producatorului, adresa producatorului, cantitatea, termenul de garantie sau de valabilitate minimala, principalele calitati tehnice si calitative, compozitia, aditivii folositi, data durabilitatii minimale 6, eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare, sau pastrare, despre valoare nutritiva la produsele alimentare preambalate si despre tara producatoare, in cazul in care bunurile sunt de import. In cazul produselor de folosinta indelungata, se prevede obligatia ca acestea sa fie insotite de certificatul de garantie si, in eventualitatea in care reglementarile legale prevad, de declaratia de conformitate 7, precum si de cartea tehnica, ori de instructiunile de folosire, instalare, exploatare, intretinere, eliberate de catre producator 8. In ceea ce priveste obligatia de informare ce incumba vanzatorului, mentionam ca acesta trebuie sa aduca la cunostinta consumatorilor pretul9 exact al bunului si sa ofere acestora toate informatiile si documentele tehnice care trebuie sa insoteasca produsul.
5

Asa cum am aratat mai sus, prin producatori ordonanta nu intelege numai agentii economici care fabrica produse finite si componente pentru produse, ori reconditioneaza sau modifica caracteristicile produselor, ci si alte persoane, cum ar fi spre exemplu agentul economic care importa produse invederea realizarii ulterioare a unor operatiuni de vanzare, inchiriere etc. Acesti agenti economici, pe care in mod normal i-am include in categoria distribuitorilor sau a vanzatorilor, vor avea potrivit ordonantei obligatiile unor adevarati producatori . 6 Prin data durabilitatii minimale se intelege acea data stabilita de producator pana la care un anumit produs alimentar isi pastreaza caracteristicile specifice, in conditiile unei depozitari corespunzatoare. Produsele pentru care se stabileste data durabilitatii minimale nu trebuie sa fie periculoase nici dupa expirarea acestei date. 7 Prin declaratie de conformitate se intelege declaratia facuta de catre un producator sau un prestator, prin care acesta informeaza, pe propria raspundere, ca un produs sau serviciu este conform cu un document tehnic normativ. 8 Cartea tehnica precum si celelalte instructiuni care trebuie sa insoteasca produsul sunt realizate de catre producator. Producatorul in acest caz credem este doar acel agent economic care a fabricat produsul, l-a reconditionat sau i-a modificat caracteristicile. Importatorul produsului, spre exemplu, nu va avea obligatia de realiza cartea tehnica a produsului importat, insa va avea obligatia de a atasa instructiunile de folosire precum si celelalte date esentiale intocmite de producatorul strain traduse in mod obligatoriu in limba romana (a se vedea art. 20 al. 4). 9 Afisarea pretului produsului constituie una dintre conditiile pe care trebuie sa o indeplineasca oferta. Expunerea unei marfi in vitrina fara sa fie indicat pretul, nu poate fi considerata neaparat o oferta de vanzare, deoarece expunerea ar fi putut fi facuta ca model sau in alte scopuri.( C Statescu, C Barsan, Drept civil. Teoria generala a obligatiilor, Editia a VIII-a ALLBECK 2001, pg. 47) 5

Toate informatiile referitoare la produs, trebuie sa fie scrise in mod obligatoriu in limba romana, indiferent de tara de origine a bunului. Alaturi de limba romana, prezentarea poate fi facuta si in alte limbi. De asemenea, in vederea unei cat mai bune protectii a consumatorului roman, contractele preformulate trebuie in mod obligatoriu scrise in limba romana, fara a exclude si varianta in alte limbi straine (art. 20 al. 4). Aceasta dispozitie este imperativa, astfel incat obligatia subzista chiar si in situatia in care consumatorul cunoaste limba straina in care s-a redactat contractul. Desi legea nu prevede, consideram ca, daca un contract preformulat incheiat intre agentul economic si consumator este redactat in mai multe limbi, in caz de neconcordanta intre variante va avea prioritate varianta redactata in limba romana, chiar daca ar exista dispozitii contractuale potrivnice, deoarece, in caz contrar s-ar eluda obligatia de informare a consumatorului. Ce se intampla insa in cazul in care contractul se incheie intre absenti, iar ofertantul este un agent economic strain? A se vedea L105/1992 privind raporturile de drept international privat. Agentii economici au obligatia de a demonstra consumatorilor, la cererea acestora, cu ocazia cumpararii, modul de intrebuintare precum si functionalitatea produselor ce urmeaza a fi vandute. In cazul in care are loc o lansare de produse pe piata, agentii economici au obligatia de a efectua demonstratii de utilizare. Obligatia de informare a consumatorilor este esentiala in aceasta materie, asa incat agentii economici nu se pot exonera invocand secretul comercial sau profesional (art. 23 din OG 21/1992). [Dezvoltari] Se pune intrebarea care este natura juridica a raspunderii pentru neindeplinirea obligatiei de informare a consumatorului cu privire la produsele si serviciile solicitate? [Dezvoltari] Este interzisa prezentarea prin orice mijloace a afirmatiilor si indicatiilor care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizeaza produsele si serviciile si care nu pot fi probate. [de completat dispozitiile referitoare la reclame din Legea publicitatii si OG nr.9/2000 ; articolul lui Capatina despre publictate] De asemenea, preturile si tarifele trebuie indicate vizibil si intr-o forma neechivoca, usor de citit (art.24). Prezentarea prin orice mijloace a afirmatiilor si indicatiilor ce nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizeaza produsele si serviciile deschide calea unei actiuni in anulare pentru dol, precum si exercitarea, dupa caz, de catre persoana indreptatita a unei actiuni pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat ( art. 998 din Codul Civil). B.Obligatiile agentilor economici a) Obligatiile producatorilor 1.Producatorii sunt obligati sa raspunda pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de catre produsul cu defect. Este supus repararii prejudiciul actual precum si cel viitor, nu si prejudiciul eventual. Numai astfel de prejudicii sunt certe, pentru a putea fi reparate. Este actual, prejudiciul deja produs la data la care se cere repararea lui si care prezinta siguranta atat in ceea ce priveste existenta cat si in privinta posibilitatilor de evaluare. Prejudiciul este viitor, atunci cand acesta nu s-a produs inca, insa este sigur ca el se va produce in viitor, el fiind astfel susceptibil de evaluare. OG nr.21/1992 dispune si faptul ca producatorii raspund si pentru prejudiciul cauzat ca rezultat cumulat al produsului cu defect si al unei actiuni sau omisiuni a unei terte persoane. [Dezvoltari] 2.Producatorii sunt obligati sa puna pe piata numai produse sigure. Punerea pe piata a unor produse periculoase, constituie contraventie -daca fapta nu a fost savarsita in astfel de conditii incat sa fie considerata, potrivit legii penale infractiune. De asemenea, constituie contraventie si incalcarea obligatiei prevazuta prin legi speciale de testare sau/si certificare a bunurilor puse pe piata de catre agentii economici. 3.Producatorii au obligatia de a pune pe piata numai produse care respecta conditiile prescrise sau declarate. Obligatia mentionata trebuie coroborata cu interdictia din art. 24, conform caruia se interzice prezentarea prin orice mijloace a afirmatiilor si indicatiilor care nu sunt conforme cu parametrii care caracterizeaza produsele si servicile si care nu pot fi probate. Interdictia are in vedere nu numai producatorii, ci si vanzatorii, care, in vederea efectuarii unei oferte cat mai tentante pentru cumparator, prezinta prin orice mijloace, afirmatii si indicatii false despre produs. [cazul din jurisprudenta amerciana cu returnarea produselor care au fost cumparate sub influenta unor mesaje subliminale] 4.Producatorii au obligatia sa opreasca livrarile si sa retraga de pe piata produsele periculoase, daca aceasta masura constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitatile. 6

In conditiile in care se constata, de catre organele abilitate sau de catre specialistii proprii ai producatorilor ca produsele nu indeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate si care ar putea afecta viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor, producatori sunt obligati sa opreasca livrarile si sa retraga de pe piata sau de la consumatori, produsele care sunt neconforme. Oprirea livrarilor si retragerea de pe piata a produselor reprezinta o masura cu grave implicatii asupra activitatii producatorului ; tocmai de aceea legiuitorul a prevazut aceasta operatiune numai pentru cazul in care ea reprezinta singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitatile respective. Producatorul nu va fi sanctionat daca nu opreste livrarile, insa efectueaza alte opreatiuni cum ar fi precizarea caracteristicilor produselor, diminuarea corespunzatoare a preturilor etc. 5.Obligatia de a asigura in productie conditii igienico-sanitare conform normelor in vigoare. [de completat] b)Obligatiile distribuitorilor In aceasta categorie includem atat pe distribuitorii propriu-zisi (cei care nu au contact direct cu consumatorul), cat si pe vanzatori, considerati de lege ca fiind ultimii distribuitori. Astfel, distribuitorii au in principal, urmatoarele obligatii: -obligatia de a verifica daca produsele oferite spre comercializare sunt sigure si respecta conditiile prescrise sau declarate ; -obligatia, de a anunta imediat pe producator, precum si autoritatile publice competente despre existenta pe piata a oricarui produs despre care au cunostinta ca este periculos ; -obligatia de a retrage de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au constatat ca nu indeplinesc conditiile prescrise sau declarate, daca aceasta constituie singurul mijloc prin care se pot elimina neconformitatile respective. Ca si producatorii, distribuitorii trebuie sa retraga de pe piata produsele neconforme, doar daca aceasta este singura modalitate de a se elimina neconformitatile bunului. Consideram ca in aceasta situatie, distribuitorii, care prin aceasta masura sufera importante prejudicii, se pot intoarce impotriva producatorului pentru acoperirea pagubei conform regulilor raspunderii civile delictuale sau contractuale, dupa caz. Aceeasi solutie este aplicabila si in cazul in care distribuitorul este obligat sa reduca pretul produsului sau sa faca cheltuieli suplimentare cu acesta. Producatorul va fi exonerat de raspundere in situatia in care dovedeste ca neconformitatea se datoreaza modului defectuos de manipulare, depozitare, conservare si pastrare a produsului de catre distribuitor. In aceasta situatie, producatorul trebuie sa dovedeasca si faptul ca modalitatile de manipulare, depozitare, conservare si pastrare au fost aduse la cunostinta distribuitorului (altfel spus, aceste modalitati au fost prescrise sau declarate), sau ca aceste modalitati trebuiau cunoscute deoarece existau prevederi legale in acest sens. Distribuitorii au si obligatia de a asigura conditiile tehnice stabilite de catre producator, precum si conditiile igienico-sanitare pe timpul transportului, manipularii, depozitarii si desfacerii, conform normelor in vigoare. Neindeplinirea acestor obligatii atrage raspunderea vanzatorilor pentru prejudiciile suferite de catre consumatori, fara posibilitatea acestor agenti economici de a se regresa impotriva producatorului. c)Obligatiie prestatorilor de servicii Obligatiile prestatorilor de servicii, reglementate in principal in cuprinsul art. 7 lit. c, sunt in linii mari aceleasi cu cele analizate anterior. Astfel, prestatorii de servicii sunt obligati sa foloseasca in cadrul serviciilor prestate numai produse si proceduri sigure iar acestea sa fie certificate sau, dupa caz, testate. Daca produsele din cadrul serviciilor prestate sunt periculoase, prestatorii de servicii au obligatia de a anunta imediat existenta pe piata a unor astfel de produse. Consideram ca prestatorii de servicii au obligatia de a anunta autoritatile publice competente despre existenta produsului periculos, precum si pe producatorul acestuia. In mod firesc, legea mentioneaza si faptul ca prestatorii de servicii sunt obligati sa presteze servicii care nu afecteaza viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor, precum si interesele economice ale acestora. Consideram ca este inutila inserarea in cuprinsul acestei ordonante a obligatiei prestatorilor de servicii de a respecta clauzele din contractele incheiate de catre acestia cu consumatorii, deoarece, si in lipsa acestei mentiuni, s-ar aplica principiile raspunderii civile contractuale. In cazul in care prestatorii de servicii folosesc pentru satisfacerea consumatorilor produse, ei sunt obligatii sa respecte conditiile tehnice stabilite de catre producator si sa respecte conditiile igienco-sanitare conform normelor in vigoare. In sfarsit, prestatorii de servicii sunt obligati sa raspunda pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de serviciul defectuos prestat. Ultimele doua obligatii necesita anumite precizari. Mai intai, daca serviciul defectuos prestat, are drept cauza produsul periculos folosit de catre prestator si cumparat de acesta, consideram ca prestatorul poate fi exonerat de raspundere daca dovedeste ca a intrebuintat produsul in conditiile stabilite de catre producator si ca a respectat normele igienico-sanitare. In aceasta situatie, deoarece nu exista un raport contractual direct intre consumator si vanzator, consumatorul isi va recupera prejudiciul actionandu-l in justitie pe producator, in conditiile raspunderii civile delictuale. In situatia in care serviciul defectuos prestat este rezultatul cumulat al activitatii prestatorului de serivicii si al produsului defectuos, consumatorul ii va putea actiona in judecata pentru recuperarea prejudiciului atat pe producator cat si pe prestatorul de servicii. Daca insa consumatorul a cumparat produsul defectuos, produs care a cauzat serviciul defectuos, cumparatorul se adreseaza pentru recuperarea prejudiciului direct vanzatorului, fapt care nu il exonereaza de raspundere pe producator in relatia sa cu vanzatorul. Daca serviciul defectuos prestat este rezultatul cumulat al produsului defectuos precum si al actiunii prestatorului de servicii, consumatorul va putea sa-i actioneze in justitie, atat pe prestator cat si pe vanzatorul produsului cu defect. C.Obligatia de garantie a agentilor economici 7

Potrivit art. 12 OG 21/1992, consumatorii au dreptul de a pretinde agenilor economici remedierea sau nlocuirea gratuit a produselor i serviciilor obinute, precum i despgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienelor constatate n cadrul termenului de garanie sau de valabilitate. Dup expirarea acestui termen, consumatorii pot pretinde remedierea sau nlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse aprute pe durata medie de utilizare a acestora. Asadar, consumatorii au dreptul de a solicita vanzatorilor remedierea sau inlocuirea gratuita a produselor si serviciilor obtinute, precum si despagubiri pentru prejudiciile suferite, cu conditia ca aceste deficiente sa fie constatate in cadrul termenului de garantie sau de valabilitate. Daca insa deficientele au aparut dupa expirarea termenului de garantie sau de valabilitate consumatorii pot cere remedierea sau inlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, daca aceste vicii au aparut pe durata medie de utilizare a produsului. Vanzatorul este cel ce suporta toate cheltuielile legate de produsele cu defect, situatie care nu il exonereaza de raspundere pe producator in relatia sa cu vanzatorul. In cazul produselor la care termenul de nefunctionare din cauza deficientelor aparute in cadrul termenului de garantie depaseste 10% din acest termen, precum si in cazul produselor alimentare, farmaceutice sau cosmetice care prezinta abateri fata de caracteristicile calitative prescrise, vanzatorul este obligat, la cererea consumatorului sa inlocuiasca aceste produse sau sa restituie contravaloarea acestora. Termenul de nefunctionare prelungeste in mod corespunzator termenul de garantie si curge din momentul sesizarii vanzatorului si pana la aducerea produsului in stare de utilizare normala. Astfel, sa presupunem ca un consumator cumpara un produs pentru care are un termen de garantie de 10 luni. In cea de-a treia luna de utilizare produsul se defecteaza. Consumatorul sesizeaza vanzatorului aparitia defectiunii, iar acesta, remediaza defectul in termen de 2 luni de la sesizare. In a unsprezecea luna de la cumpararea produsului, consumatorul sesizeaza vanzatorului o noua defectiune. Acesta, potrivit legii va fi obligat sa remedieze sau, dupa caz sa inlocuiasca produsul, deoarece, perioada de garantie s-a prelungit cu termenul de 2 luni, cat a durat timpul de nefunctionare. Daca insa remedierea produsului ar fi avut loc intr-un interval mai mic de o luna de zile, deci sub 10% din durata termenului de garantie, vanzatorul ar fi fost exonerat de obligatie, deoarece termenul de garantie nu se prelungeste cu perioada de nefunctionare a produsului care este mai mica de 10% din perioada de garantie. Din cuprinsul dispozitiilor legale ar rezulta ca vanzarorul are obligatia de a remedia produsul cu defect, de a inlocui unele piese, subansamble etc. sau de a inlocui produsul achizitionat sau serviciul prestat, ori de a restitui contravaloarea prestatiei. Restituirea contravalorii sau inlocuirea produsului achizitionat sau a produsului prestat se face imediat dupa imposibilitatea constatarii folosirii acestuia, bineinteles daca aceasta situatie nu este imputabila consumatorului. Restituirea contravalorii produsului sau serviciului se face la valoarea actualizata a acestuia, valoare calculata in functie de indicele de inflatie comunicat de catre Institutul National de Statistica. Daca insa valoarea calculata in acest mod este mai mica decat contravaloarea produsului pe care agentul economic obligat la restituire o percepe pentru produse sau servicii de acelasi fel, restituirea se va face la aceasta valoare. Practic sunt posibile doua situatii : -agentul economic obligat la restituire percepe la data restituirii pentru un produs de acelasi fel o suma mai mica decat cea calculata in functie de indicele de inflatie stabilit de Institutul National de Statistica. In acest caz, restituirea se va face obligatoriu in functie de indicele de inflatie ; -daca valoarea calculata potrivit indicelui de inflatie este mai mica decat valoarea prousului de acelasi fel comercializat de catre vanzator, atunci restituirea se va face la aceasta din urma valoare. Potrivit art. 15 al.3, agentul economic are aceleasi obligatii pentru produsul sau serviciul inlocuit ca si pentru produsul si serviciul initial. In cazul in care produsul s-a defectat in cadrul tremenului de garantie, iar vanzatorul l-a inlocuit, va incepe sa curga, pentru noul produs, o noua perioada de garantie, din momentul inlocuirii. Agentii constatatori, respectiv reprezentantii imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor precum si alti reprezentanti imputerniciti ai altor organe ale administratiei publice locale, in afara de constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute de catre OG 21/1992, vor stabili, odata cu sanctiunea, si masuri de remediere, de inlocuire a produsului sau serviciului, precum si restituirea contravalorii acestuia, dupa caz (art. 15 al. 5 coroborat cu art 49). Consumatorul are si dreptul de a solicita, in cazul remedierii sau al inlocuirii produselor sau servicilor necorespunzatoare, potrivit dispozitiilor contractuale sau legale, plata unor despagubiri pentru prejudicile suferite. [actiunea in justitie] D.Raspunderea pentru produse a agentilor economici Pentru a putea angaja raspunderea civila a agentului economic, consumatorul prejudiciat trebuie sa faca dovada pagubei, a defectului, precum si a raportului de cauzalitate dintre paguba si defect. [Dezvoltari] Potrivit art. 42 din OG 21/1992, agentii economici raspund pentru orice paguba datorata unor deficiente privind calitatea produselor sau a serviciilor aparuta in cadrul termenului de garantie sau de valabilitate al acestora si care nu este imputabila consumatorului, precum si in cazul unor eventuale vicii ascunse constatate pe durata medie de utilizare, care nu permit folosirea de catre consumator a produsului sau serviciului potrivit scopului pentru care acesta a fost realizat si achizitionat sau care poate afecta viata, sanatatea ori securitatea consumatorilor. 8

Obligatia de raspundere se mentine si in ipoteza in care livrarea produselor sau prestarea servicilor se face cu titlu gratuit sau cu pret redus. De asemenea, obligatia persista si in situatia in care agentul economic comercializeaza bunurile sau presteaza serviciile ca piese de schimb sau ca subansamble sau le distribuie sub alte forme. Orice clauza abuziva contractuala de limitare a raspunderii sau de exonerare de raspundere a agentului economic, incheiata intre comerciant si consumator, este lovita de nulitate absoluta. Aceasta dispozitie este redata, intr-o formulare apropiata, si in anexa Legii 193/2000. [Dezvoltari] Pentru remedierea sau inlocuirea produselor, precum si pentru reclamatiile legate de manipularea, diagnosticarea, transportul, expertizarea, demontarea, montarea si ambalarea acestora, consumatorul se adreseaza vanzatorului (care poate fi uneori chiar producatorul). Acesta are obligatia de a efectua aceste operatiuni. Vanzatorul are si obligatia de a suporta cheltuielile cu toate aceste operatiuni, situatie care nu il exonereaza de raspundere pe producator in relatia sa cu vanzatorul. Potrivit art. 42^2, producatorul va fi exonerat de raspundere pentru pagubele generate de produsul cu defect, daca dovedeste existenta uneia dintre situatiile urmatoare: a)nu este cel care a pus produsul in circulatie; b)defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus in circulatie sau a aparut ulterior punerii in circulatie a produsului din cauze neimputabile lui ; spre exemplu, producatorul poate fi exonerat de raspundere daca dovedeste faptul ca prejudiciul s-a datorat faptului ca nu au fost respectate conditiile prescrise sau declarate de catre acesta privind manipularea, conservarea, depozitarea sau asamblarea produsului, ori ca ulterior produsul a suferit modificari care au generat aparitia defectului ; c)produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice alta forma de distributie in scop economic ; astfel, producatorul se poate apara cu succes de raspundere aratand ca produsul a fost fabricat pentru propriile necesitati, sau din orice alt motiv care nu implica intentia de distributie in scop economic ; daca produsul a fost fabricat cu scopul de a fi comercializat, insa a fost sustras, producatorul se poate apara aratand ca nu el este cel care a pus produsul in circulatie ; d)paguba se datoreaza nerespectarii unor conditii obligatorii impuse de reglementarile emise de autoritatile compente ; producatorul va fi exonerat de raspundere daca dovedeste, spre exemplu, ca nu au fost respectate conditiile igienico-sanitare impuse de catre normele legale ; e)nivelul cunostintelor stiintifice si tehnice din momentul punerii in circulatie a produsului nu i-a permis depistarea existentei defectului. [Discutie] Producatorul de componente este exonerat de raspundere daca dovedeste ca defectul este imputabil fabricantului produsului finit datorita proiectarii gresite a ansamblului in care acesta a fost montat sau instructiunilor date de catre acesta (art. 42^2 al. 2). Daca produsele achizitionate de catre consumator au facut obiectul unui contract de asigurare, societatile de asigurare au un drept de regres impotriva agentului economic raspunzator prentru sumele platite persoanelor prejudiciate (art. 42^4 al. 2). Actiunea pentru repararea pagubelor produse este de competenta instantei de judecata in a carei raza teritoriala s-a produs paguba sau consumatorul isi are domiciliul. Asadar, competenta teritoriala este alternativa si este lasata la alegerea reclamantului, care va opta in functie de interesele sale. Daca actiunile in justitie sunt initiate de catre asociatiile pentru protectia consumatorilor, impotriva agentilor economici care au prejudiciat drepturile consumatorilor, aceste actiuni sunt scutite de plata taxei de timbru. Legiuitorul a prevazut posibilitatea ca Ministerul Public sa intervina actiunile civile in care sunt implicate interesele consumatorilor (art. 44 din OG nr.21/1992). In privinta regimului juridic al raspunderii pentru produse, art. 56^1 din OG nr.21/1992 dispune ca prevederile acesteia se completeaza cu prevederile Codului civil, respective, art.998-1003 C.civ, in materie de raspundere delictuala si art.1080-1089 C.civ., in materie de raspundere contractuala. [natura juridica a raspunderii pentru produse] Potrivit art. 42^6 din OG nr.21/1992, dreptul la actiune pentru repararea pagubei, ce decurge din prevederile acestei ordonante, se prescrie in termen de 3 ani, care curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit sa aiba cunostinta de existenta pagubei, a defectului si a identitatii agentului economic, insa nu mai tarziu de implinirea a 10 ani de la data la care care agentul economic a pus produsul in circulatie, cu conditia ca paguba sa se fi produs inauntrul termenului de 10 ani. Dupa cum se observa, legiuitorul a stabilit doua momente alternative de la care prescriptia poate sa curga. Astfel, legiutorul a prevazut un moment subiectiv al inceputului curgerii prescriptiei, si anume cel al cunoasterii pagubei, a defectului precum si a agentului economic (prin agent economic, in aceasta situatie, legiuitorul s-a referit la vanzator, deoarece el are obligatia legala sa-l despagubeasca pe consumator) precum si un moment obiectiv, cel al datei la care pagubitul putea sa cunoasca aceste elemente. Este posibil ca vanzatorul bunului sa fie insusi producatorul care pune produsul in circulatie prin propriile unitati de desfacere. In acest caz termenul de 10 ani se calculeaza de la momentul la care acesta a pus produsul in circulatie. Daca insa, producatorul bunului pune in circulatie produsul prin intemediul distribuitorilor, consideram ca termenul de 10 ani va incepe sa curga de la data la care vanzatorul a pus produsul in circulatie, iar nu de la data de la care producatorul a livrat produsul catre distribuitor. Argumentele unei astfel de solutii rezulta din faptul ca actiunea introdusa de catre consumator se indreapta impotriva vanzatorului, nu si importiva producatorului, iar perioada de garantie curge din momentul in care consumatorul a achizitionat bunul, iar nu din momentul in care producatorul a pus produsul in circulatie. Daca am considera ca acest termen incepe sa curga din momentul in care 9

producatorul a pus produsul in circulatie, am putea intalni situatii, in cazul produselor de folosinta indelungata, in care consumatorul ar fi lipsit de posibilitatea de a intenta o actiune in repararea prejudiciului, deoarece de la momentul punerii in circulatie a produsului de catre producator, si pana in momentul achizitionarii de la vanzator, s-ar fi scurs o perioada mai mare de 10 ani. Precizam ca art. 42^6 se refera doar la prescriptia actiunii in raspundere contra agentului economic pentru produsul defectos, nu si la actiunea in raspundere pentru serviciul defectuos. In acest caz, se aplica dreptul comun al prescritpiei extinctive. Contractele incheiate de catre agentii economici cu consumatori In materie au incidenta, pe langa dispozitiile OG nr. 21/1992 : -prevederile OG nr.130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta precum si cele ale OG nr.106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale ; -dispozitiile OG nr.99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata ; -Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si conumatori. In cazul contractelor incheiate in format electronic, sunt aplicabile dispozitiile din Legea nr.365/2002 privind comertul electronic. In cele ce urmeaza sunt analizate momentul incheierii si locul incheierii contractului precum si drepturile consumatorilor la incheierea si in executarea contractelor cu agentii economici. 1)Momentul incheierii contractului Momentul incheierii contractului semnifica momentul formarii acordului de vointa (consimtamantul), respectiv, momentul cand oferta intalneste acceptarea. Delimitarea acestui moment difera, deci, in functie faptul ca ofertantul si acceptantul se afla unul in prezenta celuilalt ori ofertantul si acceptantul nu se afla in acelasi loc, iar contractul se incheie prin corespondenta. Incheierea contractului in situatia in care ofertantul si acceptantul se afla unul in prezenta celuilalt nu implica probleme deosebite. Nu are relevanta locul incheierii contractului, in interiorul spatiilor comerciale sau in afara acestora, ci doar realizarea acordului de vointa. In cazul in care oferta si acceptarea acesteia sunt distantate in timp, intervin regulile generale ale incheirii contractelor intre persoane departate (art.35-39 C.com.), in masura in care nu suntem in prezenta unor norme speciale derogatorii. Incheierea contractelor la distanta este reglementata cu titlu special in materia legislatiei protectiei consumatorului prin OG nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta (aprobata cu modificari prin Legea nr.51/2003 privind aprobarea OG 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanta). Potrivit OG nr.130/2000, prin contract la distanta intelegem contractul de furnizare de produse sau servicii incheiat de catre un comerciant cu un consumator, in cadrul unui sistem de vanzare organizat de catre comerciant, care utilizeaza in mod exclusiv, inainte si la incheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicatie la distanta. In cuprinsul Anexei I la OG 130/2000 sunt mentionate tehnicile de comunicatie la distanta. Prin tehnica de comunicatie la distanta se intelege orice mijloc care poate fi utilizat pentru incheierea unui contract intre comerciant si consumator si care nu necesita prezenta simultanta a celor doua parti. Sunt considerate tehnici de comunicatie la distanta: a) imprimat neadresat; b) imprimat adresat; c) scrisoare tipizat; d) publicitate tiprit cu bon de comand; e) catalog; f) telefon cu intervenie uman; g) telefon fr intervenie uman (automat de apel, audiotext); h) radio; i) videofon (telefon cu imagine); j) videotext (microordinator, ecran Tv cu tastatur sau ecran tactil); k) pot electronic (e-mail); l) telecopiator (fax); m) televiziune (teleshopping). Din cuprinsul acestei anexe nu rezulta daca lista cu tehnicile de comunicatie la distanta este limitativa sau exemplificativa. Avind in vedere multitudinea acestora si aparitia frecventa a altora, noi, consideram ca lista nu poate fi decit exemplificativa. Legiuitorul a prevazut anumite limitari in privinta utilizarii anumitor tehnici de comunicare la distanta. Astfel, potrivit art. 15, urmtoarele tehnici de comunicaie la distan necesit acordul prealabil al consumatorului: a) sistem automatizat de apel fr intervenie uman (automat de apel); b) telecopiator (fax). c) adresa de posta electronica( e-mail) Portivit art. 16, utilizarea altor tehnici de comunicaie individual la distan n afara celor prevzute la 15 nu este permis dac exist un refuz manifestat de consumator. Trebuie remarcat, insa, faptul ca in cuprinsul acestei anexe sunt mentionate anumite modalitati de comunicare care nu presupun o distantare in timp a cererii si ofertei : este vorba despre incheierea contractului prin intermediul telefonului sau videofonului. In aceste situatii, oferta si acceptarea acesteia nu mai sunt separate in timp, cu toate ca ofertantul si aceptantul nu se afla unul in prezenta celuilalt. In lipsa unei conventii contrare, momentul incheierii contractului la distanta il constituie momentul primirii comenzii de catre comerciant (art.5). Observam ca legiuitorul deroga de la sistemul informarii reglementat in art. 35 C.com. ( contractul sinalagmatic intre 10

persoane departate nu este perfect daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta propuitorului in termenul hotarat de dansul sau in termenul necesar schimbului propunerii si acceptarii dupa natura contractului ), in favoarea sistemului primirii acceptarii. Asadar, incheierea contractului are loc in momentul in care raspunsul acceptantului a ajuns la ofertant, indiferent daca ofertantul a luat cunostinta de acceptare (si-a verificat corespondenta). Consideram preferabila aceasta solutie, deoarece se inlatura posibilitatea manifestarii unui comportament arbitrar din partea ofertantului, care, pentru a evita incheierea contractului, omite sa-si deschida corespondenta. [de completat : contractele incheiate in afara spatiilor comerciale ; contractele incheiate in format electronic] 2)Locul incheierii contractului Sistemul ales de catre legiuitor pentru determinarea momentului incheierii contractului stabileste si locul in care se incheie conventia. Nu exista nici o dificultate in cazul in care contractul se incheie in interiorul spatiilor comerciale ori in afara acestora, insa partile sunt prezente, locul incheierii contractului fiind acela in care se gasesc partile. In ceea ce priveste contractele incheiate prin telefon sau videotelefon locul incheierii conventiei este acela in care se afla ofertantul (in acest sens, C. Statescu, C. Barsan, Drept civil. Teoria Generala a Obligatiilor, p.58, All Beck, 2002). In cazul in care contractul se incheie prin corespondenta se considera ca locul incehierii contractului este in localitatea in care se afla ofertantul si in care i s-a adresat corespondenta. [de completat] 3).Drepturile consumatorilor la incheierea si in executarea contractelor Art. 10 din OG 21/1992 reglementeaza drepturile pe care le au consumatorii la incheierea contractelor. Consumatorii incheie contractele cu vanzatorii, chiar daca uneori vanzatorii pot fi si producatorii produsului care face obiectul contractarii. Consumatorii au, la incheierea contractelor, urmatoarele drepturi: a).Libertatea de a lua decizii, la achiziionarea de produse i servicii, fr a li se impune n contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale abuzive n vnzare, de natur a influena opiunea consumatorilor. b).In momentul incheierii contractelor, consumatorii au dreptul de a benefiecia de o redactare clar i precis a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative i condiiile de garanie, indicarea exact a preului sau tarifului, precum i stabilirea cu exactitate a condiiilor de credit i a dobnzilor; In executarea contractelor, consumatorii au dreptul : a).de a fi exonerai de plata produselor i serviciilor care nu au fost solicitate i acceptate; b).de a fi despgubii pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale; c).de a li se asigura service-ul necesar i piese de schimb pe toat durata medie de utilizare a produsului, stabilit n documentele tehnice normative sau declarat de ctre productor ori convenit de pri; d).de a plti, pentru produsele sau serviciile de care beneficiaz, sume stabilite cu exactitate, n prealabil; majorarea preului stabilit iniial este posibil numai cu acordul consumatorului ; g).de a sesiza asociatiile pentru protectia consumatorilor si organele administratiei publice asupra incalcarii drepturilor si intereselor lor legitime, in calitate de consumatori si de a face propuneri referitoare la imbunatatirea calitatii produselor si servicilor. Potrivit art. 1 al. 1 din Legea 138/2000, orice contract incheiat intre consumatori si comercianti pentru vanzarea de bunuri si prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara echivoc, pentru cunoasterea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate, iar potrivit art.1 al. 3, se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii. Prin clauza abuziva se intelege, conform art. 2 din OG 21/1992, o clauza care nu a fost negociata direct cu consumatorul si care prin ea insasi sau impreuna cu alte prevedrei din contract, creaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. Conform art. 4 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori, o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea nsi sau mpreun cu alte prevederi din contract, creeaz, n detrimentul consumatorului i contrar cerinelor bunei-credine, un dezechilibru semnificativ ntre drepturile i obligaiile prilor. Remarcam ca legiuitorul defineste clauza abuziva apeland la notiunile de buna credinta, dezechilibru semnificativ, conditiile generale practicate de catre comercianti, notiuni pe care nu le analizeaza in nici un fel, ceea ce este de natura a atrage o serie de dificultati de interpretare si aplicare. Clauza nenegociata direct cu consumatorul este o clauza inclusa in contract fara a da posibilitatea consumatorului sa influenteze natura ei. Se exemplifica in acest sens cu contractele standard sau conditiile generale de vanzare sau de afaceri practicate de comercianti pe piata produsului respectiv (art.4 al.2 din Legea 193/2000). Exista insa posibilitatea ca numai anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauzele conventiei sa fie negociata direct cu consumatorul. In aceasta situatie, dispozitiile legale sunt aplicabile celorlalte prevederi contractuale in masura in care o evaluare globala evidentiaza faptul ca conventia a fost prestabilita in mod unilateral de catre comerciant. Clauzele negociate direct cu consumatorul nu intra in categoria clauzelor abuzive. Totusi, in anumite situatii, si aceste clauze pot capata un caracter abuziv, daca, din coroborarea cu alte prevederi abuzive inserate in contract, ele dobindesc efecte negative semnificative pentru consumator in raport cu drepturile comerciantului. Solutia se explica prin faptul ca interpretarea contractului se face in favoarea consumatorului (art. 2 al. 2 din Legea 193/2000), cu excluderea interpretarii subiective a contractelor, adica dupa intentia comuna a partilor contractante (art. 977 C.civ.). 11

Clauzele abuzive inserate in contractul incheiat intre comerciant si consumator sunt sanctionate cu nulitatea absoluta, fara ca nulitatea clauzei abuzive sa duca neaparat la nulitatea intregului contract. Clauzele abuzive sunt constatate fie personal de catre consumator, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege. Conform art. 6 din Legea 193/2000, ele nu vor produce efecte impotriva consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca, dupa eliminarea clauzelor abuzive, contractul mai poate continua. [ de completat : -cand si cum constata consumatorul clauzele abuzive ; -cand si cum trebuie dat acordul consumatorului la derularea contractului, judiciar sau extrajudiciar ; -cum se stabileste daca contractul mai poate continua ; consumatorul are dreptul discretionar de a alege intre a se delasa de contract sau a-l continua ?; -dupa inlaturarea clauzelor abuzive, daca nu sunt clauze suficiente pentru continuarea contractului, insa consumatorul doreste sa mentina contractul, se aplica dispozitiile art. 978 (conventiile trebuie interpretate in sensul sa produca efecte juridice)? S-ar putea suplini clauzele lipsa prin regulile generale din materia contractelor respective, iar in cazul contractelor nenumite cele din materia obligatiilor?] In literatura de specialitate (Ioan I. Balan, Clauzele abuzive in contractele incheiate intre comercianti si consumatori , in Dreptul nr. 6/2001, p.34-42), s-a aratat faptul ca dispozitiile acestei legi referitoare la nulitatea clauzelor abuzive este similara cu reglementarea nulitatii conventiilor pentru leziune, dar ca regimul juridic al clauzelor abuzive deroga de la dreptul comun in ceea ce priveste regimul sanctionator al lezunii. Inserarea in contractele intre comercianti si consumatori a unor clauze abuzive poate atrage, pe linga sanctiunea nulitatii absolute, si sanctiuni contraventionale fata de comercianti. In conformitatre cu dispozitiile art. 8 din Legea nr.193/2000, controlul respectarii dispozitiilor acestei legi se face de catre reprezentantii imputerniciti ai Oficiului pentru Protectia Consumatorilor, precum si de catre alti specialisti autorizati ai altor organe ale administratiei publice, potrivit competentelor. Organele mentionate efectueaza verificari la sesizarea consumatorilor prejudiciati precum si din oficiu, iar comerciantii au obligatia de a prezenta in original contractele incheiate de catre consumatori cu comerciantii. Constatarile organelor de control sunt cuprinse in procesele verbale incheiate de catre acestia si prin care se consemneaza faptele constatate cu ocazia verificarilor facute, indicandu-se si articolele din lege care au fost incalcate de catre comerciant. Procesul verbal incheiat de catre organele de control se transmite de indata la judecatoria in a carei raza teritoriala s-a savarsit fapta sau in a carei raza teritoriala contravenientul isi are domiciliul, sau, dupa caz, sediul. Este inedita investirea instantei judecatoresti in acest fel. De altfel, ar fi fost de dorit ca legiuitorul sa prevada un termen limita pentru inaintarea procesului-verbal catre judecatorie. Paradoxala este si solutia la care a ajuns legiuitorul in ceea ce priveste procesul verbal intocmit de catre organele de control : prin acest proces-verbal se pare ca organul constatator nu aplica nici o sanctiune, ci doar constata incalcarea unor dispozitii legale de catre agentul controlat, mai precis, caracterul abuziv al unor clauze contractuale. Aplicarea sanctiunii, atit cea civila (nulitatea clauzei abuzive sau modificarea contractului, cu daune interese), cit si cea contraventionala, este lasata la latitudinea instantei de judecata. Ne intrebam, retoric, desigur, daca agentul economic controlat ar putea sa atace procesul verbal de control sau trebuie sa-si faca apararile in instanta si sa astepte solutia acesteia pe care, eventual, sa o atace. Instanta de judecata, in ipoteza in care constata existenta unor clauze abuzive in contract, aplica sanctiunea amenzii contraventionale si dispune dupa caz: -modificarea clauzelor contractuale, sub sanctiunea daunelor, in masura in care contractul ramane in fiinta; agentul economic va fi obligat sa suporte sanctiunea contraventionala si sa plateasca despabubiri pentru clauzele abuzive inserate in contractele standard preformulate ; -anularea clauzei abuzive si chiar desfiintarea (anulare sau rezolutiune, dupa caz) a contractului, cu daune interese. Clauzele abuzive constatate personal de consumator nu vor produce efecte asupra acestuia, iar contractul, cu eliminararea clauzelor abuzive, se va derula in continuare numai cu acordul consumatorului. In masura in care contractul nu isi mai poate produce efectele dupa inlaturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este indreptatit sa ceara rezilierea contractului, putand solicita dupa caz, si daune interese (art.7 din Legea 138/2000). Nu ne aflam, deci, in ipoteza unei nulitati a intregului contract, ci numai a unei clauze abuzive ; contractul in sine este valabil, el producind efecte, inclusiv efectul specific conventiilor sinalagmatice al rezolutiunii. Nulitatea contractului intervine numai in cazul in care clauza abuziva afecteaza validitatea intregului contract. Solutia legala nu este insa justificata, decurgind dintr-o confuzie intre nulitate si rezolutiune. Distinctia intre nulitate si rezolutiune rezulta clar din faptul ca, in cazul nulitatii, cauzele de desfiintare retroactiva a contractului provin din incalcarea unor dispozitii legale referitoare la valabilitatea contractului si sunt contemporane incheierii acestuia, in timp ce, in cazul rezolutiunii, cauzele de desfiintare retroactiva a contractului survin din neexecutarea unor clauze contractuale (contractul fiind valabil incheiat) si sunt ulterioare incheierii contractului. Intrucit consimtamantul consumatorului la incheierea contractului a fost viciat, in ambele situatii avute in vedere de art.7 din Legea nr.193/2000, sanctiunea ar trebui sa fie nulitatea clauzei abuzive sau a contractului. [de completat - comentariu] In literatura de specialitate s-a aratat faptul ca, intrucit textul legea nu se refera si la rezolutiune, ci doar la reziliere (posibila numai in contractele cu executie succesiva, nu si in cele cu executare dintr-o data), in practica apar confuzii (a se vedea Dumitru Dumba, Unele consideratii critice asupra Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive , in Dreptul nr.6/2002, p.72). Este o simpla omisiune a legii, urmind a constata ca aceasta are in vedere si rezolutiunea. 12

Consumatorii prejudiciati prin contractele incheiate cu incalcarea prevederilor Legii 193/2000 au dreptul de a se adresa, pentru repararea prejudiciului, instantelor judecatoresti in conformitate cu dispozitiile codului civil si ale codului de procedura civila. Legea 193/2000 cuprinde si o anexa in care sunt enumerate cu titlu exemplificativ clauzele considerate ca fiind abuzive. Aceasta nu impiedica instanta de judecata, de a aprecia la cazul concret, daca o clauza are sau nu caracter abuziv, avand in vedere definitia clauzelor abuzive. Insa prezenta in contractele incheiate intre comercianti si consumatori a clauzelor considerate abuzive in anexa la Legea 193/2000 prezuma per se caraterul abuziv al acestora, consumatorul neavand decat a dovedi faptul ca acea clauza nu a fost negociata cu vanzatorul. In cazul in care clauzele nu se regasesc in anexa Legii 193/2000 consumatorul trebuie sa dovedeasca pe langa lipsa negocierii si caracterul abuziv al clauzei. Sanctiunile pentru incalcarea drepturilor consumatorilor Potrivit art. 45 din OG nr.21/1992, incalcarea prevederilor acestei ordonante atrage raspunderea materiala, civila, contraventionala, sau penala, dupa caz. Raspunderea civila, contractuala sau delictuala, a fost analizata in capitolul privind raspunderea pentru produse. Intrucit raspunderea penala face obiectul de studiu al dreptului penal, urmeaza a ne margini, in continuare, la analiza in rezumat a raspunderii contraventionale in materie. 1).Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale Constatarea contraventiilor precum si aplicarea sanctiunilor prevazute de OG nr.21/1992 sunt de atributia agentilor constatatori, respectiv, a reprezentantilor imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, precum si a reprezentantilor imputerniciti ai altor organe ale administeratiei publice, potrivit competentelor stabilite prin actele normative in vigoare. Procedura constatarii si aplicarii sanctiunilor este, in princpiu, cea reglementata in dreptul comun, respectiv, OG nr.2/2001. OG nr.21/1992 dispune ca prevederile sale se completeaza cu dispozitiile Legii 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu exceptia art. 25-27. Insa, incepand cu data de 25 august 2001, trimiterea la Legea 32/1968 se va socoti facuta la dispozitiile corespunzatoare din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, in conformitate cu prevederile acestui act normativ. Avand in vedere faptul ca OG nr.21/1992 excepta de la aplicare unele prevederi ale Legii 32/1968, ar fi fost de dorit ca legiuitorul sa fi prevazut si dispozitiile exceptate din cuprinsul OG 2/2001, mai ales ca ultima modificare a OG 21/1992 a avut loc in anul 2002, deci la un an de la aprobarea OG 2/2001. 2). Sanctiuni complementare luate de catre agentii constatatori Agentul constatator, in urma controlului efectuat, poate dispune aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, in conformitate cu dispozitiile art. 46 si 46^1, sau poate sa ia anumite masuri pentru limitarea prejudicierii comerciantilor, in conformitate cu dispozitiile art. 50^1. De asemenea, agentul constatator odata cu aplicarea sanctiunii amenzii contraventionale, poate sa propuna una dintre sanctiunile complementare prevazute in cuprinsul art. 50^2. Sanctiunea contraventionala tipica este amenda, care se face venti la bugetul statului. Daca amenda, ca titlu de creanta bugetara, se prescrie in conditiile OG nr.61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, sanctiunea contraventionala in sine se prescrie in conditiile OG nr.2/2001, care reglementeaza atit o prescriprie a aplicarii sanctiunii, cit si o prescritpei a executarii. Daca a intervenit prescriptia aplicarii sau executarii sanctiunii, titlul de creanta bugetara constind in actul de stabilire a amenzii este anulat, cu consecinta stergerii creantei bugetare. [de completat] Agentul constatator are, in vederea limitarii prejudicierii consumatorilor, si posibilitatea sa dispuna urmatoarele masuri, care reprezinta, in acelasi timp, sanctiuni contraventionale, altele decit amenda : a)Oprirea definitiva a comercializarii si retragerea din circuitul consumului uman a produselor care: -sunt periculoase, falsificate sau contrafacute, -au termenul de valabilitate expirat sau data durabilitatii minimale depasita, -sunt interzise consumului uman prin reglementari legale. b)Oprirea temporara a prestarii servicilor, importului, fabricatiei, comercializarii produselor sau a utilizarii acestora la prestarea serviciilor, pana la remedierea deficientelor, in cazul in care: -produsele nu sunt testate sau/si certificate conform normelor legale ; -produsele nu indeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fara insa ca acestea sa fie periculoase ; -produsele nu prezinta elementele de identificare si de caracterizare, precum si documentele de insotire a acestora conform prevederilor art. 18-22 din ordonanta ; -serviciile prestate pot pune in pericol viata sanatatea sau securitatea consumatorilor. c)Distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, daca aceasta masura reprezinta singurul mijloc de inlaturare a pericolului (a se vedea art.50^1). Agentul constatator, pe langa aplicarea sanctiunii amendei contraventionale, poate sa propuna anumite sanctiuni complementare, respectiv : -inchiderea temporara a unitatii pe o perioada de cel mult 6 luni ; -inchiderea temporara a unitatii pe o durata de la 6 luni la 12 luni ; -inchiderea definitiva a unitatii; -suspendarea sau retragerea definitiva, dupa caz, a avizului, a acordului, sau a autorizatiei de exercitare a anumitor activitati.

13

Propunerea sanctiunii complementare se va face conducatorilor autoritatilor publice prevazute la art 49 (Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor precum si alte organe ale administratiei publice), care dispun, prin ordin sau decizie, direct sau prin delegare, aplicarea sanctiunilor propuse. Remarcam o necorelare intre dispozitiile art.50^1 si 50^3. Astfel, in cuprinsul art. 50^1 se arata ca : pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune urmatoarele masuri, spre deosebire de art. 50^3, care mentioneaza: Sanctiunile propuse pentru a fi aplicate potrivit art. 50^1 si 50^2 al. 1 lit a-c se dispun direct sau prin delegare de catre conducatorii autoritatilor publice prevazute la art. 49, prin ordin sau decizie. (de dezvoltat) Potrivit art. 52, in situatia in care contravenientul nu a achitat amenda in 30 de zile de la ramanerea definitiva a a sanctiunii si nu exista posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei reza teritoriala s-a savarsit contraventia pentru a inlocui sanctiunea amenzii cu cea a inchisorii contraventionale, sau, daca exista consimtamantul contravenientului, cu sanctiunea obligarii acestuia la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, tinandu-se seama de partea de amenda care a fost achitata. La primul termen de judecata, instanta poate acorda contravenientului, la cererea acestuia, un termen de 30 de zile in vederea achitarii integrale a amenzii. Daca, dupa trecerea termenului de 30 de zile, acordat de instanta, contravenientul nu a achitat amenda, instanta procedeaza la transformarea amenzii in inchisoare contraventionala. Executarea sanctiunii inchisorii contraventionale se prescrie in termen de 1 an de la data ramanerii definitive a hotrarii. Organismele cu rol in protectia consumatorilor 1.Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor este un organ de specialitate al administratiei publice centrale, in subordinea Guvernului, care are rolul de a realiza si coordona politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor. Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, in baza consultarii cu alte organisme interesate ale administratiei publice locale si centrale, precum si cu organsimenle neguvernamentale, elaboreaza reglementari referitoare la modalitatile concerete de colaborare si de sprijinire reciproca si le propune spre aprobare Guvernului (art. 30 din OG 21/1992). 2.Asociatiile pentru protectia consumatorilor Asociatiile pentru protectia consumatorilor sunt organzaatii neguvernamentale, cu personalitate juridica, care nu urmaresc realizarea de profit pentru membrii lor, si care au ca unic scop apararea drepturilor si intereselor legitime ale membrilor sau ale consumatorilor, in general. Dupa constituire, asociatiile pentru protectia consultatorilor vor solicita luarea lor in evidenta de catre organul administratiei publice pentru protectia consumatorilor, dupa caz. Asociatiile pentru protectia consumatorilor se consittuie la nivel central precum si la nivel judetean si local. Asociatiile pentru protectia consumatorilor organizate la nivel national sunt in general parteneri sociali de drept in consiliile consultative, daca au cel putin 3000 de membri si filiale in cel putin 10 judete, iar la nivel local, daca au desfasurat o activitate in domeniul protectiei consumatorilor pe o perioada de cel putin 3 ani. Daca asociatiile pentru protectia consumatorilor sunt constituite doar in scopul apararii intereselor membrilor, lor pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare in consiliile consultative numai daca au cel putin 800 de membri. Asociatiile pentru protectia consumatorilor sunt consultate de catre serviciile si organismele administratiei publice cu atributii in domeniu la elaborarea dispozitiilor si procedurilor cu caracter general si a altor lucrari care au ca scop protectia consumatorilor. De asemenea, aceste asociatii au dreptul : -de a fi sprijinite logistic de catre organismele administratiei publice centrale si locale; -de a primi sume de la bugetul de stat si de la bugetele locale; -de a solicita si a obtine informatii asupra pretului si caracteristicilor calitative ale produselor si servicilor; -de a informa opinia publica asupra deficientelor de calitate ale produselor si servicilor, precum si asupra consecintelor vatamatoare ale acestora pentru consumatori; -de a introduce actiuni in justitie pentru apararea drepturilor si intereselor legitime consumatorilor (art. 38 din OG nr.21/1992). Asociatiile pentru protectia consumatorilor pot avea in structura lor organziatorica centre de consultanta si informare a consumatorilor, organizate la nivel de birouri, care desfasoara activitati gratuite constand in informatii, recomandari si consultanta in privinta problemelor legate de achizitionarea unui produs sau serviciu (art. 38^1 din OG nr.21/1992). Aceste centre de consultanta si informare functioneaza, la nivel national, in baza sumelor primite de la bugetul de stat, prin intermediul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, sau, dupa caz, la nivel local, prin finantare de la bugetele locale, prin hotarari ale consiliilor locale, sau ale consiliilor judetene ( art.38^2 si 38^3 din OG nr.21/1992). Centrele de consultanta si informare a consumatorilor beneficiaza de asistenta de specialitate din partea personalului Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor imputernicit in acest scop (art. 38^6 din OG nr.21/1992).

14

Controlul asupra activitatii desfasurate de centrele de consultanta si informare a consumatorilor din cadrul asociatiilor pentru protectia conmsumatiorilor, care au primit sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se exerciata de catre Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor (art. 38^4 OG nr.21/1992).

3.Consiliul Consultativ Potrivit art. 39 din OG nr.21/1992, la nivel central, precum si la nivel local (judet, oras, comuna) se constituie un consiliu consultativ pentru protectia consumatorilor. Consiliul, constituit in scop informativ, are rolul de a asigura la nivelurile respective, cadrul informational si organzatoric necesar pentru stabilirea si aplicarea politicii de protectie a consumatorilor precum si a corelarii actiunilor diverselor organe ale administratiei publice cu cele ale organizatiilor neguvernamentale care au rol in realizarea protectiei consumatorilor ( art.39 OG21/1992). Potrivit art. 40 din OG 21/1992, consiliul consultativ pentru protecia consumatorilor este format din: -reprezentani ai tuturor organelor administraiei publice care au competene cu caracter general sau special n domeniul proteciei consumatorilor i au structuri organizatorice la nivelul respectiv; -prefect sau primar, dup caz, sau reprezentani ai acestora; -reprezentani ai asociaiilor pentru protecia consumatorilor; -reprezentani ai altor organisme, dup caz. Guvernul stabilete, n mod concret, componena, atribuiile i modul de organizare i funcionare ale Consiliului consultativ pentru protecia consumatorilor, pe fiecare nivel n parte.

15