VÂNZAREA DE CONSUMAȚIE

Astfel cum arătat anterior, una din operațiunile prin intermediul căreia consumatorul intră
în raportul juridic cu profesionistul este cumpărarea de bunuri. În dinamica relațiilor specifice
dreptului consumului, cel mai important dintre contractele încheiate între profesionist și
consumator este vânzarea de consumație, având în vedere multitudinea de astfel de contracte
încheiate, precum și efectele pe care le creează. Deși în doctrină s-a exprimat opinia conform căreia
deoarece contractul de vânzare cumpărare este reglementat în principal de Codul civil, acesta va
constitui dreptul comun al vânzării de consumație, urmând ca normele să se completeze cu
dispozițiile speciale ale protecției consumatorilor1, apreciem criticabilă o astfel de opinie raportat
la specificul contractului de consumație, astfel că dreptul comun va fi reprezentat de prevederile
legale speciale în materie, completate cu cele ale dreptului civil.
Vânzarea de consumație poate fi definită plecând de la definiția clasică prezentată de
normele de drept civil ca fiind contractul prin care profesionistul, în calitate de vânzător,
transmite sau, după caz, se obligă să transmită consumatorului, în calitate de cumpărător,
proprietatea asupra unuia sau mai multor bunuri în schimbul unui preț pe care consumatorul se
obligă să îl plătească și cu respectarea dispozițiilor legale speciale în materie.
Specificul vânzării de consumație rezultă din categoria de subiecți de drept între care se
formează raportul juridic, respectiv profesionistul și consumatorul, ceea ce determină aplicarea
unor dispoziții speciale în vederea protecției celui din urmă. Operațiunea nu va fi așadar una
clasică, odată ce libertarea contractuală nu mai poate fi exprimată în aceleașii limite.
I. Particularitățile vânzării de consumație:
În concret, vânzarea de consumație este o varietate a contractului de vânzare-cumpărare,
astfel cum ar mai fi, spre exemplu, vânzarea imobiliară, vânzarea unei moșteniri, etc2. O astfel de
calificare prezintă importanță în vedere identificării sediului materiei, respectiv dreptul comun
aplicabil acestor raporturi juridice. În principal, vânzarea de consumație este reglementată de
dispozițiile Legii nr. 499/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora 3,
împreună cu alte acte normative incidente, respectiv Legea nr. 296/2004, OG nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor și serviciilor de piață, OG nr. 21/1992.
1. Formarea contractului de vânzare de consumație:
Astfel cum am arătat, părțile contractului de vânzare de consumație sunt vânzătorul
profesionist și cumpărătorul consumator.

1
Anca Nicoleta Gheorghe, Camelia Spasici, Dana Simona Arjoca, op. cit., pag. 206
2
Idem 1, pag. 217
3
Legea nr. 499/2003 transpune în dreptul intern Directiva 1999/44/CE Parlamentului European și a Consiliului din
25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe.
 Legea nr. 499/2003 definește vânzătorul ca fiind persoana fizică sau juridică autorizată
care, în cadrul activității sale, comercializează produse în condițiile unui contract încheiat cu
consumatorul.
Așadar, profesionist poate fi atât persoana juridică însă și o persoană fizică în măsura în
care aceasta acționează în interiorul unui scop profesional, respectiv dacă este o persoană fizică
autorizată să desfășoare o anumită activitate, sau în cazul în care desfășoară o activitate de comerț
cu caracter permanent în scopul obținerii unui profit.
Cumpărătorul consumator este definit ca fiind persoana fizică sau un grup de persoane
fizice constituite în asociații, care, în cadrul contractelor intră sub incidența prezentei legi,
acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție,
artizanale sau liberale.
Evident că obiectul contractului de vânzare de consumație îl va reprezenta un bun, pe care
legiuitorul în denumește ”produs” și care reprezintă un bun material mobil a cărui destinație
finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă, inclusiv bunurile executate la
comandă.
În acest sens, sunt asimilate produselor și bunurile achiziționate în temeiul unui contract
de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate. Așadar, materia dreptului
consumului nu interzice vânzarea unui bun viitor, în condițiile în care caracteristicile acestuia sunt
în mod clar și expres prevăzute în contract.
În schimb legiuitorul nu asimilează produselor care fac obiectul reglementării: bunurile
vândute în urma confiscărilor (acestea având un cadru de comercializare special, atât din
perspectiva locației de vânzare cât și a persoanei care efectuează comercializarea), bunurile
vândute în cadrul procedurii de executare silită (de asemenea, fiind vorba despre un cadru juridic
special de vânzare, care exclude răspunderea persoanei cre organizează această operațiune),
bunurile vândute pe baza unui alt act emis de autoritățile judecătorești (pentru același motiv), apa
și gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sa într-o cantitate fixă și energia electrică
(acestea fiind servicii furnizate în temeiul unor contracte supuse unei aprobări legislative prealabile
având în vedere importanța domeniului pentru populație).
Sub aspectul îndeplinirii obligației de informare precontractuală, se remarcă faptul că
vânzătorul trebuie să informeze consumatorii cu privire la prețul final al produsului și să le ofere
în prealabil toate informațiile și documentele tehnice care trebuie să însoțească respectivul produs.
De asemenea, este interzisă condiționarea vânzării unui produs către consumator de
achiziționarea unei cantități minime impuse sau de cumpărarea concomitentă a altui produs sau
serviciu. Pirin excepție, nu sunt apreciate ca fiind vânzări condiționate: vânzările la un preț global
pentru acele produs care constituie un ansamblu și pentru produse identice preambalate oferite
într-un ambalaj colectiv, cu condiția ca fiecare produs să poată fi achiziționat și separat la prețul
practicat și să existe o informare a consumatorului cu privire la această posibilitate, vânzările de
produse în loturi sau ambalaje consacrate de uzanțele comerciale și de nevoile de consum.
Profesionistului nu îi este permis să practice vânzarea forțată, respectiv să expedieze un
produs sau să presteze un serviciu către un consumator în lipsa unei comenzi prealabile ferme din
partea acestuia.
Se apreciază că nu sunt vânzări forțate ofertele efectuate în scopuri filantropice, caz în care
acesta trebuie să fie însoțit de documente pe care să fie inscripționată în mod clar și vizibil
mențiunea că destinatarul nu are nicio obligația de a plăti sau de a returna produsul.
În cazul în care consumatorul solicită cumpărarea unui produs sau prestarea unui serviciu
din oferta profesionistului, acestuia din urmă îi este interzis să refuze fără un motiv justificat
operațiunea.
Vânzătorul va răspunde față de cumpărător în temeiul obligației de conformitate, a
obligației de garanție și a obligației de securitate, confor reglementărilor legale în vigoare și a
prevederilor din contractul încheiat, în cazul în care acestea sunt mai benefice pentru consumator.
2. Prețurile și tarifele vânzării de consumație:
Profesionistul are obligația de a indica prețul de vânzare practicat și prețul pe unitatea de
măsură pentru produsul oferit spre vânzare în rețeaua de distribuție. Obligația este una esențială
pentru că voința consumatorului cu privire la vânzare se formează în principal în raport de prețul
practicat. Prețul pe unitate de măsura este necesar a fi indicat pentru a exista posibilitatea reală a
consumatorului de a compara mai multe produse similare ca și caracteristici.
Prețurile produselor, în condițiile indicate mai sus, se indică în mod vizibil, lizibi și fără
echivoc, prin marcare, etichetre sau afișare, pentru a fi respectate cerințele legale privind
informarea.
Profesioniștii au obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și să elibereze
bonuri fiscale cumpărătorilor, inclusiv în cazul în care acesta din urmă achită doar un avans pentru
produsul achiziționat. În toate cazurile, consumatorii au obligația corelativă de a păstra
documentele fiscale cel puțin până la momentul părăsirii spațiului comercial.
În ceea ce privește caracteristicile produsului, profesioniștii nu pot comercializa decât pe
acelea pe ale căror ambalaje se indică în mod vizibil, lizibil și fără echivoc dimensiunile sau
numărul de articole, cantitatea netă conținută, exprimată în unități de măsură recunoscute de
autoritățile naționale.
De asemenea, în cazul în care consumatorul utilizează o bancnotă mai mare decât valoarea
prețului produsului la momentul plății în numerar, profesionistul nu poate plăti restul datorat decât
prin acordarea în numerar, iar nu, eventual, prin darea în plată a altui produs, indiferent de existența
acordului consumatorului în acest sens.
 3. Condițiile vânzării produselor și serviciilor de piață:
Activitățile de vânzare a produselor sunt reglementate de OG nr. 99/2000 privind
comercializarea produselor și serviciilor de piață.
În conformitate cu prevederile legale, comerțul în zone publice se desfășoară în structuri
de vânzare cu sediu fix sau ambulant. Prin structură de vânzare se înțelege spațiul de desfășurare
a unuia sau mai multor exerciții comerciale.
Structurile de vânzare cu amănuntul și cele în care se prestează servicii de piață pot fi
deschise publicului în toate zilele săptămânii. Structurile de vânzare cu amănuntul din sectorul
alimentar nu pot fi închise mai mult de două zile consecutive, cu excepția unor cauze obiective de
nefuncționare.
Orarul de funcționare a acestor structuri se stabilește de către profesionist, cu respectarea
reglementărilor în vigoare privind liniștea și ordinea publică și în conformitate cu solicitările
autorităților administrației publice. Acesta trebuie afișat la intrarea în unitate, în mod vizibil din
exterior, profesionistul fiind obligat să respecte durata acestuia în toate cazurile.

II. Vânzările realizate în afara spațiilor comerciale:

Conform dispozițiilor art. 26 alin. 1 din OG nr. 21/1992, comercializarea produselor și
prestarea serviciilor se fac în locuri și spații autorizate, conform reglementărilor în vigoare. Cu
toate acestea, este posibilă și desfășurarea activităților de comercializare în afara spațiilor
autorizate.
Bineînțeles că operațiunea de vânzare realizată în afara spațiului special amenajat și
autorizat în acest sens creează posibilitatea unor practici abuzive ale profesionistului, odată ce
consumatorul nu ar mai beneficia de securitatea juridică oferită de structura de vânzare autorizată.
În vederea protecției intereselor economice ale consumatorului, încheierea contractelor de
vânzare de consumație în afara spațiilor comerciale a impus adoptarea unei reglementări speciale,
respectiv OG nr. 99/2000, OG nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spațiilor
comerciale, care implementează la nivel național Directiva nr. 85/577/CE.
1. Noțiunea de spațiu comercial și domeniul de aplicare al reglementării:
Potrivit legii, spațiul comercial reprezintă orice loc sau spațiu autorizat conform
reglementărilor legale în vigoare, folosit în mod obișnuit de comerciant în scopul desfășurării
activității pentru care a fost autorizat. Rezultă așadar că celelalte spații decât cele indicate intră în
categoria „spații în afara spațiilor comerciale”.
Conform dispozițiilor OG nr. 106/1999 (aprobată prin Legea nr. 60/2002) sunt supse
reglementărilor mai sus menționate, contractele încheiate în următoarele situații:
 - în timpul unei deplasări organizate de comerciant în afara spațiilor sale comerciale;

- în timpul unei vizite efectuate de comerciant, dacă aceasta nu a avut loc la solicitarea
expresă a consumatorului:

• la locuința unui consumator, unde pot fi încheiate contracte și cu alte persoane

prezente;
• la locul de muncă al consumatorului sau în locul în care acesta se găsește, chiar
temporar, pentru motive de lucru, studiu sau tratament;

- în orice alte locuri publice sau destinate publicului, în care comercianul prezintă o ofertă
pentru produsele sau serviciile pe care le furnizează, în vederea acceptării acesteia de către
consumator.

Potrivit prevederilor legale, protecția consumatorilor în astfel de contracte este necesară

pentru a preîntâmpinare o decizie nechibzuită, influențată de profesionist. În acest sens, legea
exclude protecția în situația în care vizita profesionistului a fost făcută la solicitarea
consumatorului.

Dispozițiile OG nr. 106/1999 se aplică și în cazul propunerilor de contract făcute de

consumator. Astfel:

- conduit comerciantului trebuie să îndeplinească toate cerințele pentru a putea fi

considerată ofertă;

- propunerea trebuie să fie precisă, fermă, complete, astfel încât acceptarea din partea
consumatorului să ducă la încheierea contractului.

Dispozițiile actului normativ nu se aplică:

- contractelor pentru care valoarea totală care urmează să fie achitată de consumator este
mai mică decât echivalentul în lei a 30 de euro la cursul de zi al Băncii Naționale a României;

- contractelor privind construirea, vânzarea și închirierea de bunuri imobile, precum și

contractelor care conțin alte drepturi referitoare la bunuri imobile, cu excepția contractelor privind
furnizarea de produse ce urmează să fie încorporate în bunuri imobile și, de asemenea, a
contractelor privind repararea de bunuri imobile;

- contractelor privind furnizarea de produse alimentare, băuturi sau de produse de uz curent

utilizate în gospodărie, livrate cu regularitate de către comerciant;

- contractelor de asigurări;
 - contractelor privind valorile mobiliare;

- contractelor referitoare la furnizarea de bunuri sau servicii, în cazul în care sunt

îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

• contractul s-a încheiat pe baza unui catalog al comerciantului, pe care consumatorul

a avut posibilitatea să îl consulte în absența acestuia, pentru a fi corect informat în
vederea luării unei decizii;
• contractul prevede o continuitate a relațiilor comerciale dintre consumator și
comerciant în cadrul unor livrări succesive de produse sau de servicii;
• atât catalogul, cât și contractul menționează expres dreptul consumatorului de a
returna produsul într-un termen de 7 zile lucrătoare, începând de la data primirii
acestuia, sau de a denunța unilateral contractul în decursul aceleiași perioade, fără
o altă obligație decât aceea de a avea grijă în mod rezonabil de bunuri.

2. Încheierea contractului de vânzare în afara spațiilor comerciale:

Contractul de vânzare de consumație în afara spațiilor comerciale trebuie încheiat cel mai
târziu în momentul livrării produsului sau serviciului. În acest sens, proba încheierii contractului
o reprezintă înscrisul constator al livrării produsului.
Contractul astfel încheiat trebuie să conțină cel puțin datele complete de identificre a
părților contractante, obiectul și prețul contractului, data și locul încheierii acestuia. Astfel, se
impune cerința încheierii contractului în formă scrisă, care va fi cerută însă ad probationem,
respectiv pentru dovedirea îndeplinirii de către profesionit a tuturor obligațiilor prevăzute de lege.
Contractul trebuie să stipuleze, cu caractere mari și în imediata vecinătate a locului rezervat
pentru semnătura consumatorului, clauza expresă despre dreptul de denunțare unilaterală a
contractului, în termenele și condițiile prevăzute de lege, precum și numele și adresa
profesionistului față de care consumatorul poate să își exercite acest drept.
3. Încetarea contractului prin denunțare unilaterală:
Profesionistul are obligația prealabilă de a informa în scris consumatorul, înainte sau cel
mai târziu în momentul încheierii contractului, despre dreptul acestuia din urmă de a denunța
unilateral contractul.
Termenul în care consumatorul are dreptul legal de a denunța unilateral contractul este de
7 zile lucrătoare, care începe să curgă:
- de la data încheierii contractului, dacă aceasta este concomitentă cu data livrării
produsului;
- de la data încheierii contractuuli de prestări servicii;
 - de la data primirii produsului de către consumator, dacă livrarea a fost efectuată după data
încheierii contractului.
Termenul indicat nu are caracter imperativ sub aspect extensibil, astfel că părțile pot stabili
prin contract un termen mai mare decât cel de 7 zile lucrătoare, având în vedere că în acest caz
termenul ar funcționa exclusiv în beneficiul consumatorului.
Prin excepție, în cazul în care profesionistul nu și-a îndeplinit obligația de a a informa
consumatorul cu privire la posibilitatea de denunțare unilaterală a contractului și nu poate face
dovada în scris asupra acestui fapt, termenul legal de denunțare unilaterală se prelungește cu 60 de
zile lucrătoare.
În cazul în care consumatorul își exercită dreptul de denunțare unilaterală,, aecsta trebuie
să anunțe comerciantul în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, despre
intenția sa. Totodată, acesta va avea obligația de a înapoia bunul livrat, iar profesionistul are
obligația de a primi produsele returnate, în următoarele condiții:

- în starea în care a fost primit, cu eventualele modificări necesare în vederea examinării

acestora;

- cu gradul normal de uzură, cauzat de folosirea conform instrucțiunilor de utilizare care i-

au fost aduse la cunoștință.

Produsul se consideră returnat în momentul în care a fost predat la oficiul poșta sau unui
alt expeditor, ori predat direct profesionistului sau persoanei desemnate de acesta, caz în care se
va încheia un înscris doveditor în acest sens. Cheltuielile de expediere a produsului returnat în
acest termen sunt în sarcina profesionistului.
În cazul denunțării unilaterale a contractului de către consumator, profesionistul are
obligația ca în termen de 15 zile de la primirea comunicării de denunțare unilaterală să ramburseze
toate sumele plătite de consumator, precum și eventualele cheltuieli aferente.

III. Varietăți ale vânzării de consumație. Vânzările promoționale:

Promoția reprezintă acea practică a profesionistului prin care este incitat consumatorul la
cumpărarea unui produs prin oferirea unor caracteristici speciale de preț pentru un anumit produs
sau o anumită categorie de produse. Deși la prima vedere o astfel de practică pare benefică pentru
consumator, în realitate există riscul ca acesta să efectueze cumpărături inoportune sau peste
trebuințele sale reale.
OG nr. 99/2000 care reglementează varietățile vânzării de consumație se referă la vânzările
cu preț redus ca fiind: vânzările de lichidare, vânzările de soldare, vânzările efectuate în structuri
de vânzare denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică, vânzări promoționale.
 Posibilitatea practicării acestor categorii de vânzări se constituie ca o excepție de la regula
conform căreia profesionistului îi este interzis să vândă în pierdere, respectiv să realizeze vânzarea
la un preț egal sau inferior costului de achiziție.
Vânzările de lichidare reprezintă orice vânzare precedată sau însoțită de publicitate și
anunțată sub denumirea de „lichidare” și care, printr-o reducere de prețuri, are ca efect vânzarea
accelerată a totalității sau numai a unei părți din stocul de produse dintr-o structură de vânzare cu
amănuntul, într-una din următoarele situații:

- încetarea definitivă a activității comerciantului, inclusiv în cazul schimbării

proprietarului, chiriașului, locatarului sau mandatarului, după caz, care exploatează structura de
vânzare, cu excepția cazurilor în care aceasta este vândută, cedată sau închiriată unei persoane
juridice administrate de vechiul proprietar (utilizator) sau în care acesta este acționar;

- încetarea din proprie inițiativă a activității comerciantului în structura de vânzare

respectivă sau ca urmare a anulării contractului de închiriere, locație sau mandat, în baza unei
hotărâri judecătorești rămase definitive sau în baza unei hotărâri judecătorești de evacuare silită;

- întreruperea activității comerciale sezoniere pentru o perioadă de cel puțin 5 luni după
terminarea operațiunilor de lichidare;

- schimbarea profilului structurii de vânzare, suspendarea sau înlocuirea unei activități

comerciale desfășurate în acea structură;

- modificarea condițiilor de exploatare a suprafeței de vânzare, dacă lucrările de

transformare și amenajare depășesc 30 de zile și sunt efectuate în interiorul acesteia, structura de
vânzare fiind închisă în toată această perioadă, sau modificarea condițiilor de exercitare a activității
în cazul încheierii ori anulării unui contract de distribuție având o clauză de aprovizionare
exclusivă;

- vânzarea stocului de produse de către moștenitorii legali ai comerciantului defunct;

- deteriorarea gravă, din cauza unor calamități sau acte de vandalism, a unei părți sau, după
caz, a întregului stoc de produse, exclusiv cele alimentare.

Vânzările de lichidare sunt supuse notificării în baza unui inventar detaliat a mărfurilor de
lichidat întocmit de comerciant, care este obligat să justifice cu documente proveniența produselor
respective. Notificarea se face la primăria localității în a cărei rază teritorială este amplasată
structura de vânzare, sau, după caz, la primăriile sectoarelor municipiului București, cu cel puțin
15 zile înainte de începerea vânzărilor de lichidare.
Orice anunț sau altă formă de publicitate privind vânzarea de lichidare trebuie să specifice
în mod obligatoriu data de debut a vânzării și durata acesteia, precum și sortimentul de mărfuri
supus vânzării în aceste condiții.
 Vânzările de soldare reprezintă orice vânzare însoțită sau precedată de publicitate și
anunțată sub denumirea „soldare/soldări/solduri” și care, printr-o reducere de prețuri, are ca efect
vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o anumită structură de vânzare cu
amănuntul.
Vânzarea de soldare prezintă aceleași elemente precum vânzarea de lichidare,
particularizându-se însă de aceasta prin situația legală în care poate interveni, respectiv pentru
stocul de mărfuri sezoniere.
Vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată
maximă de câte 45 de zile fiecare, cu condiția ca ca produsele propuse pentru soldare să fie oferite
spre vânzare în mod obișnuit înaintea acestei date. Vânzarea de soldare trebuie să aibă loc în
structurile de vânzare în care produsele respective erau vândute în mod obișnuit.
Perioadele de soldări se stabilesc de comerciant între următoarele limite:
a) perioada 15 ianuarie - 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamnă - iarnă;
b) perioada 1 august - 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primăvară - vară.
Profesioniștii au obligația să notifice la primăria în a cărei rază teritorială își desfășoară
activitatea perioada în care efectuează vânzările de soldare cu cel puțin 15 zile înainte de începerea
operațiunilor.
Vânzările efetuate în structuri denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică
sunt vânzări din producția proprie, efectuate direct consumatorilor, care pot interveni doar în
următoarele cazuri, exceptând produsele alimentare:
- bunul nu a fost anterior oferit spre vânzare din cauza defectelor de fabricație;
- bunul face obiectul retururilor din rețeaua comercială;
- reprezintă stocul nevândut din sezonul anterior.
Vânzările promoționale strico sensu, sunt vânzările cu amănuntul/vânzările cash and
carry care pot avea loc în orice perioadă a anului, fără a face obiectul unei notificări prealabile, cu
condiția ca:
- să nu fie efectuate în pierdere;
- să se refere la prduse disponibile sau reaprovizionabile, precum și servicii vândute ori,
după caz, prestate în mod curent;
- produsele și serviciile promovate trebuie să existe la vânzarea pe durata întregii perioade
anunțate.
Loteria publicitară este acea practică comercială de promovare a produselor/serviciilor
care tinde să stimuleze în rândul participanților speranța unui câștig prin tragere la sorți.
 Loteriile publicitare sunt admise numai în condițiile în care participanților nu le este impusă
în contrapartidă nicio cheltuială directă sau indirectă, suplimentară achiziționării
produsului/serviciului.
Nu sunt asimilate loteriei publicitare concursurile în cadrul cărora premiile sunt câștigate
exclusiv datorită abilității, cunoștințelor sau perspicacității participanților, câștigătorul fiind
desemnat în funcție de valoarea prestației sale.