Sunteți pe pagina 1din 5

Dumping- ul (din limba engleză: to dump) descrie vânzarea unor produse sub preţul de

producţie, de multe ori cu scopul de a elimina alţi concurenţi de pe piaţă. Termenul de dumping
este actualmente mai des folosit în contextul comerţului internaţional, şi semnifică exportul unor
anumite mărfuri într-o anumită ţară la un preţ mult mai jos decât preţul pieţei din ţara respectivă
(şi de multe ori sub costul de producţie al producătorilor din acea ţară).
Legislaţia Uniunii Europene prevede: Dumping-ul este o practica neloiala ce se poate
întâlni în cadrul relaţiilor comerciale externe ale Comunităţii Europene.
Dumping-ul poate fi practicat de o firmă privată, poate fi subvenţionat de stat sau poate fi
aplicat de către o companie de stat. Un dumping de lungă durată practicat de către o firmă privată
poate acţiona ca monopol discriminatoriu în sfera internaţională. Dumping-ul pe termen scurt
poate fi sporadic, folosit de producător în vederea eliminării stocurilor nedorite; dar poate fi
incorect, producătorul străin încercând să-şi reducă temporar preţurile pentru a-l înlătura pe
producătorul local şi pentru a obţine o poziţie monopolistă. Dumping-ul neloial poate fi folosit
pentru a justifica taxele anti-dumping pe baza unui raţionament anti-monopolist. Analiştii
economici recomandă ţărilor în care se practică un dumping pe termen lung şi în care nu există
nici o temere privind exercitarea puterii monopoliste din partea producătorului străin să accepte
raporturile de schimb favorabile pe care le presupune dumping-ul.
Un produs, o marcă va fi considerat că face obiectul practicii de dumping dacă preţul său
de export spre comunitate este mai mic decât un preţ comparabil pentru produsul similar, în
cursul obişnuit al comerţului cum este stabilit pentru ţara exportatoare. Pentru protecţia contra
practicilor de dumping şi subvenţiilor relative la importurile din ţările nemembre ale Comunităţii
Europene a fost adoptat un regulament, care a relevat necesitatea ca măsurile de protecţie
comercială de întreprins în caz de dumping şi subvenţii să fie întemeiate pe principii uniforme.
Dacă dumping-ul constă într-o politică de preţuri reduse sub costul produsului folosită de
companiile mari pentru a distruge concurenţa, antidumping-ul constă intr-o metodă de combatere
a monopolului şi se aplică tocmai pentru facilitarea concurenţei.
O alta definitie, mult mai cuprinzatoare, caracterizeaza “dumping-ul” ca fiind
discriminarea prin pret intre piete nationale. Aceasta inseamna ca ne aflam in prezenta a doua
piete sau subpiete pentru acelasi produs, iar vanzatorul are un anumit grad de monopolizare
asupra uneia dintre pietele izolate.
Dumpingul in sine nu este condamnabil, dar daca el cauzeaza prejudicii unui stat
importator fie facind dificila supravietuirea unei ramuri de productie nationale, fie intirziind
sensibil dezvoltarea ei- acel stat are dreptul sa puna in aplicare masuri de retorsiune (anti-
dumping).
Recurgind frecvent la aceste masuri , tarile dezvoltate, in special SUA, UE, Canada, le-au
transormat intr-un instrument de protectie contrar filozofei GATT.
Pentru realizarea acestui obiectiv (cucerirea unei piete sau consolidarea pozitiei pe pietele
mai importante) firmele care practica dumpingul renunta în mod deliberat la o parte a profiturilor
(uneori pretul de oferta fiind egal sau chiar mai mic în raport cu costul productiei), se folosesc de
pietele ce ofera forta de munca cea mai ieftina (dumping social); exista situatii în care practicile
de dumping sunt sprijinite printr-o politica oficiala de depreciere a monedei nationale (dumping
valutar), practicata în scopul asigurarii unei competitivitati sporite (relative si limitate ca durata -
dumping sporadic sau persistent) a produselor indigene.

Exemplu: Ministerul Economiei din Mexic a impus taxe vamale anti-dumping cuprinse
intre 37% si 69% pentru importurile unor sortimente de produse siderurgice plate (tabla)
originare din Romania, Rusia si Ucraina, dupa finalizarea unei investigatii incepute in urma cu
trei ani, transmite Mediafax. Oficialitatile mexicane au declarat ca investigatia a vizat importurile
de tabla din cele trei state mentionate, in perioada ianuarie-octombrie 2002 comparativ cu
aceeasi perioada a anului precedent. Ancheta a evidentiat ca importurile produselor respective au
crescut cu 227% in perioada cercetata, aceasta crestere fiind peste volumul permis prin regulile
internationale de comert si avand un impact negativ asupra industriei siderurgice din Mexic.
"Importurile au avut loc in conditii de pret discriminatoriu, provocand pierderi ramurii similare
din siderugia nationala", au declarat reprezentantii ministerului mexican, precizand ca preturile
locale au scazut cu 2,4%, iar vanzarile producatorilor interni cu 8%, ca urmare a dumpingului.
Autoritatile mexicane au constatat ca marjele de dumping sunt de 120,5% pentru Romania, de
36,8% pentru produsele originare din Rusia si de 60,1% in cazul Ucrainei. Au fost introduse
suprataxe vamale de protectie de 67,6% pentru importurile provenind din Romania, inclusiv cele
distribuite de Mittal Steel Galati (fost Sidex), de 36,8% pentru produsele originare din Rusia si
60,1% pentru Ucraina. Ca pondere, importurile din Rusia, Romania si Ucraina s-au ridicat la 6%,
23%, respectiv 22%, in perioada investigata. Mexicul a mai luat masuri similare impotriva
importurilor de produse siderurgice din Rusia si Ucraina in anul 1999.

Masuri anti-dumping
In vederea contracararii actiunilor de dumping s-au instituit o serie de actiuni de
protejare, actiuni care se practica in situatiile in care importurile sunt in asemenea cantitati si in
asemenea conditii, incat afecteaza serios piata interna. Pentru a fi considerate drept practici de
dumping importurile trebuie sa poata fi apreciate drept incorecte si intr-atat de ieftine incat sa
determine avantaje comparative.
Persoanele juridice sau sectoarele industriale, care se considera ca fiind afectate de
practicarea de catre un comerciant a unei vanzari in conditii de dumping, au posibilitatea de a
introduce o actiune scrisa la Comisia Comunitatii Europene in continutul careia sa arate clar
dovezile pe care le detine in legatura cu practica de dumping, precum si dovezile din care sa
reiasa ca respectivele practici le-au produs prejudicii materiale.
O actiune de acest gen trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele: in numele
cui este inaintata plangerea, descrierea produsului sub aspect tehnic si destinatia finala a acestuia,
tara de origine si tara de export a produsului respectiv cu numele si adresa producatorilor in tara
de origine, datele de identificare a importatorilor in tara de primire sau a exportatorilor in tara de
destinatie, valoarea nominala a produsului, pretul de export la care produsul a fost vandut in tara
partii care se considera vatamata sau in Comisia Europeana, marja de dumping (diferenta dintre
valoarea nominala si pretul de export).
Aceste plangeri ajung direct la Comisia Comunitatii Europene, care inainte de a le
prezenta tarilor membre este obligata sa parcurga o etapa de examinare prealabila, in sensul de a
stabili daca actiunea este menita a fi admisa ca fiind bine fundamentata sau returnata, ca fiind
nefondata, ori in vederea efectuarii unor completari.
Comisia Comunitatii Europene are urmatoarele alternative: sa initieze ancheta anti-dumping; sa
stabileasca existenta unui prejudiciu; sa impuna modificari de pret; sa impuna obligatii
suplimentare exportatorului cu caracter provizoriu sau definitiv; sa anuleze ancheta sau sa decida
asupra returnarii penalitatilor impuse in mod gresit exportatorului parat.
Dumping-ul si masurile anti – dumping sunt reglementate intr-un acord distinct (acordul
anti-dumping) adoptat in cadrul rundei Kennedy si revizuit ulterior.
Conform acordului anti-dumping- partea lezata de un dumping rebuie sa demonstreze 3
elemente: existenta pretului de dumping, existenta unui prejudiciu suferit de o ramura a
productiei nationale si in al 3 lea rind legatura de cauzalitate intre pretul de dumping si
prejudiciu.
In caz de proba a celor trei elemente, masurile anti-dumping pot sa constea in taxe anti-
duming (taxe vamale care se aplica peste cele din tariful vamal),angajamente de crestere a
pretului pina la nivelul “valorii normale” sau angajamente de limitare a cantitatii exportate.
Masurile compensatorii(antisubventie) sunt reglementate in Acordul privind subventiile
si masurile comensatorii si ele vizeaza subventiile din domeniul produselor industriale.
Potrivit acordului- subventia este considerata situatia in care unei ramuri de productie
nationale ii este conferit un avantaj urmare a:
- unui transfer direct de la fondurile publice;
- unei scutiri de taxe ce ar fi trebuit platite;
- unei furnizari sau achizitii de bunuri sau servicii la preturi preferentiale.
Acordul identifica 3 categorii de subventii si anume:
- Subventii interzise( lista rosie); acestea sunt considerate a produce efecte de distorsiune
asupra comertului international si in consecinta trebuie eliminate din practica tarilor membre.Se
includ in aceasta categorie subventiile subordonate rezultatelor la export( prime de export,
credite la export cu dobinda subvebntionata, reducerea sau exceptarea de la impozitul pe profit)
precum si cele care favorizeza utilizarea cu preferinta a produselor nationale fata de cele
importate.
- Subventii actionabile (lista galbena) care pot declansa masuri de raspuns
Aceste subventii, ca si cele interzise, pot provoca prejudicii altor parti cum ar fi
prejudicii ale producatorilor interni din tara importatoare, sau prejudicii ale exportatorilor care
doresc sa vinda pe piata unde se vinde produsul subventionat.
- Subventii permise (lista verde) sunt subventii pentru activitatea de cercetare-dezvoltare,
ajutoare pentru regiuni defavorizate, subventii care vizeaza programe de protectie a mediului
etc.Acestea nu sunt susceptibile sa declanseze masuri de aparare.
Daca un stat decide sa reactioneze la o politica de subventioanre a altui stat –
mecanismul este urmatorul:cazul este supus OMC si daca se confirma existenta unei subventii
interzise sau existenta unui prejudiciu ( lista galbena) masura va trebui retrasa imediat sau, in caz
contrar, tara afectata este indreptatita sa instituie masuri de retorsiune constind in taxe
compensatorii.
Acordul contine reguli detaliate pentru a decide daca un produs a fost subventionat,
criterii de determinare a prejudiciilor cauzate de subventii, proceduri de initiere si desfasurare a
investigatiei.
Tarile cel mai putin dezvoltate( PNB sub1000$/loc)sunt exceptate de la normele
prevazute de acord.
b)Masurile de savgardare ( reglementate intr-un acord distinct) permit statelor sa se
protejeze in cazul unei cresteri imprevizibile a importului unui produs de natura a aduce un
prejudiciu grav producatorilor nationali.
Acordul defineste criteriile pe care autoritatile trebuie sa le ia in considerare pentru a
determina existenta unui prejudiciu si stabileste regulile de procedura pentru desfasurarea
investigatiei.
Atunci cind sunt intrunite conditiile de prejudiciu, statul afectat poate sa aplice masuri
provizorii (taxe vamale sau restrictii cantitative) pentru a permite reorganizarea sectorului de
productie amenintat.Acordul prvede ca masurile in cauza trebuie aplicate nediscriminmatoriu,
deci sa vizeze ansamblul exportatorilor produsului in cauza .
Aceasta conditie de non-selectivitate complica situatia tarii care intentioneaza sa utilizeze
savgardarea pentru ca ea trebuie sa-si asume o obligatie de compensatie sau sa faca fata unor
represalii venind din parte a numeraose tari.
Din acest motiv, recursul la aceste masuri nu a fost frecvent , tarile dezvoltate preferind
fie masurile anti-dumping, fie acordurile de limitare voluntara a exporturilor.
In sfirsit, acordul contine flexibilitati specifice pentru tarile in curs de dezvoltare in cazul
aplicarii unor programe de dezvoltare economica.