Capitolul 3.

Monitorizarea activității economice

Activitatea economică de ansamblu este supusă unei observări permanente din

partea instituțiilor statului și a agenților economici. Pentru cei care concep și pun în
aplicare politica economică, dar și pentru agenții economici și gospodăriile populației,
informațiile obținute prin procesul de măsurare a rezultatelor activității economice de
ansamblu, publicate anual sau cel mult, trimestrial, sunt insuficiente. Faptul că
intervalele de timp la care este posibilă obținerea acestor date sunt mari, face ca luarea
folosirea lor pentru fundamentarea unor măsuri de politică economică sau a unor decizii
individuale, să nu fie convenabilă. Pentru a estima starea economică curentă, sensul său
de evoluție, dar și pentru a observa efectele diferitelor măsuri de politică economică
asupra diferitelor sale componente și asupra standardului de viață al populației,
decidenții economici au nevoie de date curente, la zi, despre economie.
Rolul cel mai important în acest proces îl are Institutul Național de Statistică, care
organizează monitorizarea activității economice de ansamblu. În fiecare lună, INS
înregistrează date importante privind producția de bunuri, locurile de muncă, comerțul
cu amănuntul, nivelul prețurilor și altele. Datele sunt publicate în Buletinul statistic
lunar, Buletinul statistic de prețuri și în alte publicații. Monitorizarea activității
economice are trei obiective importante:
- să evalueze starea curentă a economiei. Aceasta este cel mai bine pusă în evidență
de indicatorii pieței muncii. Unul dintre cei mai importanți indicatori
macroeconomici este rata șomajului, considerată o măsură a sănătății economiei. Pe
lângă aceasta, INS monitorizează numărul de salariați, numărul locurilor de muncă
vacante, productivitatea muncii și nivelul salariilor.
- să stabilească sensul de evoluție al economiei. Când economia se îndreaptă către
recesiune, pot fi adoptate măsuri care să atenueze efectele negative asupra
gospodăriilor populației și firmelor. Din păcate, INS nu estimează, în avans,
momentul în care economia îți schimbă sensul de evoluție, trecând de la creștere la
contracție, sau de la contracție la creștere. Aceste momente se stabilesc după ce
economia a parcurs aceste etape. În aceste condiții, măsurile preventive nu mai pot
fi luate, dar atenuarea efectelor negative poate fi încă realizată.
- să estimeze schimbările survenite în standardul de viață al populației. A avea un loc
de muncă și a câștiga un salariu decent este doar o jumătate a ecuației care explică
modul în care creșterea producției se reflectă în îmbunătățirea standardului de viață.
Cealaltă jumătate se referă la costul vieții. INS monitorizează nivelul prețurilor și
evoluția acestora de la o lună la altă și sintetizează rezultatele în publicația lunară
Buletinul statistic de prețuri. În fiecare lună se calculează Indicele Prețurilor de
Consum , IPC, care reflectă evoluția de ansamblu a prețurilor bunurilor cumpărate

1
 de către populație într-o anumită perioadă față de o perioadă anterioară. IPC se
calculează numai pentru bunurile care intră în consumul direct al populației.
Monitorizarea activității economice privește și alte elemente, cum ar fi, de exemplu,
numărul de autorizații de construire eliberate sau înmatriculările de societăți
comerciale, dar toate servesc scopurilor menționate mai sus. În acest capitol sunt puse
în evidență câteva aspecte ale monitorizării activității economice de ansamblu, care
implică cunoașterea conținutului și modalităților de calcul ale unor importante mărimi
macroeconomice.

4.1. Monitorizarea locurilor de muncă și a nivelului salariilor

Locurile de muncă au o importanță fundamentală pentru oameni. Punerea în valoare

a cunoștințelor, a experienței, a puterii de muncă, a inteligenței și creativității poate fi
realizată la locul de muncă, în procesul de desfășurare a unei activități utile și eficiente.
Pentru mulți oameni, a avea un loc de muncă înseamnă a avea un venit și a putea astfel
cumpăra bunurile necesare acoperirii nevoilor curente de viață. O parte din acest venit
poate fi economisită, pentru asigurarea satisfacerii trebuințelor viitoare.
Locurile de muncă sunt la fel de importante pentru economie în ansamblul său ca și
pentru angajați, însemnând posibilitatea pe care o are economia de a folosi eficient cea
mai importantă dintre resursele productive, și anume forța de muncă. Folosirea într-o
măsură cât mai mare a forței de muncă disponibile reprezintă o caracteristică cheie ale
unei economii sănătoase.
În Figura 3.1 sunt prezentate categoriile de populație utilizate de Institutul Național
de Statistică pentru calculul indicatorilor privind gradul de ocupare a forței de muncă.
Populația totală cuprinde două grupe: populația de 15 ani și peste și populația sub 15
ani. Populația de 15 ani și peste reprezintă resursele de muncă. Această categorie
cuprinde populația activă, denumită și forța de muncă și populația inactivă de 15 ani și
peste.
Populația activă cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste, disponibile pentru
producția de bunuri și servicii. Această categorie a populației este suma dintre populația
ocupată și șomeri. Populația ocupată este segmentul cel mai important al populației
active, cuprinzând toate persoanele care, în perioada de referință, desfășoară o activitate
aducătoare de venituri. Șomeri sunt toate persoanele apte de muncă, cu vârsta de minim
16 ani și până la îndeplinirea condițiilor de pensionare, care nu au un loc de muncă, dar
depun eforturi pentru a găsi un loc de muncă, fiind dispuse să se angajeze în perioada
imediat următoare. Șomerii înregistrați sunt cei care sunt luați în evidență de Agenția
Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Populația ocupată este formată din salariați
și alte categorii, cum ar fi patroni, persoane care desfășoară activități pe cont propriu
etc.

2
 - mii persoane -

Populația totală (21267)

Populația sub
Populația de 15 ani și peste (18106) 15 ani (3161)

Populația inactivă de
Populația activă (9912) 15 ani și peste (8194)

Șomeri
Populația ocupată (9194)
(718)
Alte categorii
Salariați (6279) (2915)

Figura 3.1. Categorii ale populației în trimestrul IV 20131

Conform datelor prezentate de INS, la sfârșitul trimestrului al patru-lea al anului

2013, populația României a fost de 21267 mii persoane. Populația de 15 ani și peste a
fost de 18106 mii persoane, din care populația activă a fost de 9912 mii persoane.
Populația ocupată a fost de 9194 mii persoane, iar numărul de șomeri a fost de 718 mii
persoane. Numărul salariaților a fost de 6279 mii persoane.
Aceste categorii ale populației sunt folosite de INS pentru a calcula unii dintre cei
mai importanți indicatori macroeconomic. Printre indicatorii specifici pieței muncii,
calculați de Institutul Național de Statistică, se numără: rata șomajului, rata de ocupare
și rata de activitate.
Rata șomajului reprezintă proporția șomerilor în totalul populației active:

Numarul de someri
Rata somajului   100
Populatia activă

unde populația activă = populația ocupată + numărul de șomeri. La sfârșitul lunii

decembrie 2013, rata șomajului a fost de:

Rata șomajului = 718 / 9912 · 100 = 7,2%

Rata șomajului arată că la sfârșitul lunii decembrie 2013, numărul șomerilor

reprezenta 7,2% din totalul populației active.

1
Institutul Național de Statistică, Comunicat de presă nr. 70 din 25 martie 2014

3
 7.0
- procente -
6.5

6.0 5.8 5.8

5.7
5.6
5.5 5.3 5.3
5.6
5 5 5 5.4
5.0

4.5 4.7

4.0
ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct nov dec
Sursa datelor: Institutul National de Statistică

Figura 3.2. Ratele lunare ale șomajului înregistrat, în anul 2013

Numărul de șomeri se determină conform metodologiei Biroului Internațional al

Muncii. Institutul Național de Statistică prezintă și rata șomajului calculată pe baza
numărului de șomeri înregistrați, adică șomeri aflați în evidența Agenției Naționale
pentru Ocuparea Forței de Muncă. Numărul șomerilor înregistrați la sfârșitul lunii
decembrie 2013 a fost de 564 mii persoane. Rata șomajului înregistrat a fost de 5,7%.
În Figura 3.2 sunt prezentate ratele lunare ale șomajului înregistrat în anul 2013. Nivelul
mediu al ratei șomajului înregistrat a fost în anul 2013 de 5,35%. Cea mai mică rată a
șomajului înregistrat, de 4,7%, a fost atinsă în luna septembrie, iar cea mai ridicată, de
5,8%, a fost atinsă în lunile ianuarie și februarie.
Rata șomajului înregistrat este mai mică decât rata șomajului BIM deoarece nu toți
șomerii se înregistrează la ANOFM. Cei mai mulți șomeri se înregistrează deoarece pot
obține un ajutor de șomaj pe o durată limitată de timp. De asemenea, pot fi ajutați să-și
găsească un loc de muncă. Unii dintre șomeri caută un loc de muncă fără să ceară
sprijinul acestei instituții. De aceea, numărul real al șomerilor diferă de numărul
șomerilor înregistrați. În cercetările moderne, numărul de șomeri se determină prin
sondaj efectuat în rândul populației apte de muncă, înregistrându-i ca șomeri pe toți cei
care declară că nu au un loc de muncă, că sunt disponibili pentru a se angaja și au depus
un efort de a căuta un loc de muncă în ultimele patru săptămâni.
Rata șomajului este o variabilă contraciclică, adică are o evoluție opusă evoluției
activității economice de ansamblu: când activitatea economică tinde să se restrângă, rata
șomajului tinde să crească, iar când activitatea economică tinde să se crească, rata
șomajului tinde să scadă. Fluctuațiile ratei lunare a șomajului înregistrat pot fi
determinate și de fluctuațiile sezoniere ale activității economice de ansamblu. În Figura
3.2 se poate observa evoluția ratelor lunare ale șomajului în anul 2013.

4
 9400000
- persoane -
9350000

9300000

9250000

9200000

9150000
2009 - 2010
9100000 recesiune

9050000

9000000
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Figura 3.3. Populația ocupată, în perioada 2007 - 2013

Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă reprezintă proporția populației

ocupate în totalul populației în vârstă de muncă:

Populatia ocupată
Rata de ocupare   100
Populatia totala in varsta de munca

unde populația ocupată cuprinde persoanele care desfășoară o activitate aducătoare de

venituri. În luna decembrie 2013, rata de ocupare a fost de:

Rata de ocupare = (9194 / 18106)·100 = 50,8%

Evoluția populației ocupate din Romania, în perioada 2007 – 2013, este prezentată
în Figura 3.3. Se observă tendința de scădere a populației ocupate pe perioada crizei
economice începută la sfârșitul anului 2008. Scăderea populației ocupate a continuat și
în anul 2011, cu toate că activitatea economică de ansamblu și-a schimbat sensul de
evoluție în acest an, trecând de la o evoluție descendentă la una ascendentă. Populația
ocupată a crescut în anii 2012 și 2013 față de anii anteriori.
Populația ocupată înregistrează fluctuații sezoniere. În trimestrele unu și patru, în
fiecare an, numărul populației ocupate este mai mic comparativ nivelul atins în
trimestrele doi și trei. Evoluția acesta se datorează restrângerii, în sezonul rece, a unor
activități din domeniul construcțiilor, agriculturii, turismului etc. Populația ocupată în
trimestrul al treilea al fiecărui an, adică în lunile iulie, august, septembrie, are cel mai
ridicat nivel comparativ cu nivelul atins în celelalte trimestre.

5
 65.0
- procente - 64.6
64.5
64.2

64.0
63.7

63.5
63.1
63.0
63.0 63.1
62.9
62.5

62.0
2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Figura 3.4. Rata de activitate, în perioada 2007 - 2013

Institutul Național de Statistică calculează rate de ocupare pe categorii de vârstă: de

la 15 la 24 de ani, de la 25 la 54 de ani, de la 55 la 64 de ani și peste 65 de ani. Rate
mici de ocupare se înregistrează în rândul tinerilor, cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de
ani. Rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost în anul 2011 de 63,7%,
cu 6,3 puncte procentuale mai mică decât ținta națională de 70%.
Rata de activitate a populației în vârstă de muncă reprezintă proporția populației
active în vârstă de muncă în totalul populației în vârstă de muncă:

Populatia activă
Rata de activitate   100
Populatia totala in varsta de muncă

unde populația activă cuprinde populația ocupată plus numărul de șomeri din grupa
populației în vârstă de muncă. Institutul Național de Statistică calculează rata de
activitate a populației în vârstă de muncă cuprinsă în intervalul 15 – 64 ani. În Figura
3.4 sunt prezentate ratele de activitate ale populației în vârstă de muncă înregistrate în
România, în perioada 2007 – 2013. Se observă tendința de creștere a ratei de activitate
pe parcursul perioadei analizate. Valoarea cea mai mică a ratei de activitate s-a atins în
anul 2008, iar valoarea cea mai mare s-a realizat în anul 2013. Această tendință
crescătoare a ratei de activitate este un fapt remarcabil, în multe alte țări tendința fiind
de scădere.

6
 Populația ocupată

Concedieri, Angajări, Concedieri,

demisii, rechemări demisii
pensionări

Retrageri

Populație din afara pieței

Șomeri
muncii
Intrări,
reintrări

Figura 3.5. Fluxuri în cadrul pieței muncii

Scăderea ratei de activitate se datorează creșterii numărului de persoane care rămân

în școală mai mult timp, precum și faptului că un număr din ce în ce mai mare de
persoane se pensionează anticipat. Începând cu anul 2008, pe fondul crizei economice,
au fost luate măsuri de combatere a neregulilor privind acordarea ajutoarelor sociale,
iar pensionarea anticipată a devenit mai dificilă. Ca urmare, rata de activitate a crescut
treptat, cu circa două puncte procentuale.
Monitorizarea pieței muncii are în vedere și monitorizarea principalelor fluxuri care
se stabilesc între diferitele categorii ale populației. În Figura 3.5 sunt puse în evidență
aceste fluxuri între populația ocupată, șomeri și populația situată în afara pieței muncii.
Se poate observa că numărul de șomeri poate să crească din două motive: pe de o parte,
concedierea, demisia sau părăsirea locului de muncă de către persoanele ocupate, iar pe
de altă parte intrarea pe piața muncii a unor persoane situate în afara pieței muncii, care
decid să se angajeze și nu găsesc un loc de muncă. Este vorba în principal de tinerii
care, la terminarea școlii, nu-și găsesc un loc de muncă. În România, concedierile au
reprezentat principala sursă a șomajului. O componentă cu o pondere mai mică la
formarea șomajului o reprezintă demisiile și părăsirile voluntare ale locurilor de muncă.
Numărul șomerilor poate să scadă ca urmare a unor angajări sau rechemări la locul de
muncă (în cazul în care activitatea a fost întreruptă temporar), sau prin retrageri, adică
prin părăsirea pieței muncii. Ieșirile din categoria populație ocupată se fac prin
concedieri, demisii sau părăsiri ale locurilor de muncă și prin pensionare.
Un alt aspect al monitorizării pieței muncii îl reprezintă monitorizarea evoluției
salariilor. Salariile nominale sunt salariile în bani primite de salariați pentru munca
desfășurată. Institutul Național de statistică publică câștigul salarial nominal mediu net
lunar. În luna decembrie 2014, acest câștig a fost de 1866 lei.

7
 5000 - lei -
4500 4341
3979
4000
3640 3584
3500
Intermedieri financiare, asigurări

Prod. și furniz.energie electrică

3000
2396

Informații și comunicații
2500

Administrație publică
1919
Industria extractivă

2000 1639 1866

1533 1482
1500

Transporturi
1061

Învățământ

Agricultură
Imobiliare
1000

Hoteluri
500

0
Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Figura 3.6. Câștiguri salariale nominale medii nete în luna decembrie 2014

În Figura 3.6 sunt reprezentate câștigurile salariale nominale medii nete pe diferite
activități ale economiei naționale. Cele mai mari câștiguri s-au obținut în domeniul
intermedierilor financiare și al asigurărilor. Cele mai mici câștiguri s-au obținut în
domeniul hotelurilor și restaurantelor.
În analiza macroeconomică câștigurile salariale pot fi asimilate salariului nominal.
Salariul real reprezintă cantitatea de bunuri care poate fi cumpărată cu salariul nominal.
Salariul real este egală cu salariul nominal divizat prin nivelul prețurilor.
În Tabelul 3.1 sunt prezentate rezultatele calculului câștigului salarial real mediu net
România, în perioada 2008 – 2012. Când nivelul prețurilor este Deflatorul PIB, trebuie
avut în vedere anul de referință. Deoarece Deflatorul PIB este egal cu 100 în anul 2008,
rezultă că salariul real este exprimat în lei 2008. De exemplu, salariul real din anul 2010
arată ce cantitate de bunuri se putea cumpăra în anul 2010 dacă prețurile bunurilor ar fi
rămas egale cu cele din anul 2008..
Salariul real reprezintă o variabilă economică semnificativă deoarece măsoară
recompensa muncii. Datele din Tabelul 3.1 arată că recompensa reală a muncii a scăzut
în perioada 2008 – 2012. Scăderea a fost mai accentuată în anul 2010, dar a continuat
și în anii 2011 – 2012, deși activitatea economică a început un ușor proces de recuperare.

2008 2009 2010 2011 2012

Câștigul salarial nominal mediu net 1309 1361 1391 1444 1507
Deflatorul PIB 100 104.2 110.1 114.5 119.9
Câștigul salarial real mediu net 1309 1306 1263 1261 1257
Rata de creștere a câștig. sal. real net -0.23 -3.29 -0.16 -0.32
Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Tabelul 3.1. Câștigul salarial real mediu net

8
4.2. Monitorizarea sensului de evoluție al activității economice

Produsul Intern Brut reprezintă măsura cea mai cuprinzătoare a activității economice
de ansamblu. Sensul de mișcare a activității economice este reflectat de creșterea sau
scăderea PIB. Dar INS nu calculează lunar acest indicator. Cel mai important indicator
al stării curente a economiei este rata șomajului, care împreună cu alți indicatori
calculați lunar, cum ar fi câștigurile salariale, producția industrială, și volumul
vânzărilor de bunuri, pot oferi informații relevante despre economie. Evoluția acestor
indicatori de la o lună la alta reflectă sensul de evoluție al activității economice de
ansamblu.
Deoarece cunoașterea stării economiei și a sensului său de evoluție este importantă
atât pentru instituțiile publice, cât și pentru firme și gospodăriile populației, INS
înregistrează lunar cantitățile de bunuri produse în diferite domenii de activitate, precum
și modificările acestora de la o lună la alta. În fiecare lună se publică Buletinul Statistic
de Industrie, în care sunt înregistrate date privind producția diferitelor ramuri
industriale, efectivele de salariați din industrie, câștigurile lor salariale, productivitatea
muncii și altele. Pe baza acestor date, INS calculează PIB trimestrial.
Evoluția trimestrială a PIB dă un semnal important cu privire la tendința de creștere
sau de contracție a activității economice. Deoarece economia are o anumită inerție,
intrarea într-o fază de recesiune sau într-o fază de expansiune marchează începutul unei
perioade care durează, de regulă, mai mult timp. INS nu se grăbește să declare că o
recesiune a început sau că economia a intrat în faza de expansiune. Intrarea într-o
recesiune se declară numai dacă două trimestre succesive PIB înregistrează scăderi.
Ieșirea din recesiune și intrarea într-o expansiune se declară numai dacă PIB a înregistrat
timp de două trimestre succesive creșteri.
În Tabelul 3.2 sunt înregistrate evoluțiile trimestriale ale PIB în perioada 2008 –
2012. Primele două trimestre în care PIB a înregistrat scăderi succesive au fost
trimestrul IV din anul 2008 și trimestru I din anul 2009. După publicarea datelor privind
evoluția PIB în aceste trimestre, INS a declarat intrarea în recesiune. Primele două
trimestre în care PIB a înregistrat creșteri succesive au fost trimestrul IV din anul 2010
și trimestrul I din anul 2011. După publicarea datelor privind evoluția PIB în aceste
două trimestre, INS a declarat ieșirea din recesiune, respectiv intrarea în expansiune.

2008 2009 2010 2011 2012

T1 T2 T3 T4 T1 T2 T3 T4 T1 T2 T3 T4 T1 T2 T3 T4 T1 T2 T3 T4

3.9 2.5 0.5 -2.4 -6.2 -0.3 0.7 -0.3 -1.1 0.5 -0.7 1.0 0.1 0.1 1.4 -1.1 0.1 1.9 -1.4 0.2

expansiune recesiune expansiune

Sursa datelor : Institutul Național de Statistică

Tabelul 3.2. Evoluția trimestrială a PIB în România

9
4.3. Monitorizarea nivelului prețurilor

Institutul Național de Statistică monitorizează în permanență evoluția prețurilor. În

fiecare lună se calculează indicele prețurilor de consum, IPC, ca măsură a creșterii
nivelului mediu al prețurilor plătite de către consumatori pentru achiziționarea unui
„coșˮ care conține o mulțime specificată, fixă de bunuri. INS construiește indicele IPC
prin înregistrarea în fiecare lună a prețurilor curente pentru o listă de bunuri de consum
inclusă în coș. Această listă de bunuri cuprinde circa 1800 de sortimente de bunuri de
consum, cum ar fi alimente, îmbrăcăminte, locuință, combustibil, servicii. Indicele
consumatorului pentru luna curentă este calculat ca fiind costul curent al unui coș de
bunuri de consum divizat prin costul aceluiași coș de bunuri din anul de bază.
IPC măsoară evoluția de ansamblu a prețurilor mărfurilor cumpărate și a tarifelor
serviciilor utilizate de către populație într-o anumită perioadă de timp, denumită
perioadă curentă, față de o perioadă anterioară, denumită perioadă de bază sau de
referință. Primul pas în construirea IPC îl reprezintă selectarea bunurilor care intră în
coș. IPC se calculează numai pentru bunurile care intră în consumul direct al populației,
fiind excluse cheltuielile cu caracter de investiții, dobânzile plătite la credite, ratele de
asigurare, amenzile, impozitele etc.
Al doilea pas îl reprezintă atribuirea unor ponderi bunurilor din coș, în funcție de
importanța lor pentru consumatori. Ponderile utilizate pentru bunurile incluse în coș
sunt obținute dintr-un sondaj pe care INS îl face, sondaj denumit cercetarea statistică a
bugetelor de familie. Pe baza acestui sondaj rezultă structura cheltuielilor medii lunare
efectuate de o gospodărie pentru cumpărarea bunurilor și plata serviciilor necesare
satisfacerii nevoilor de trai. Ponderile se actualizează anual, luându-se în considerare
cea mai recentă estimare a cheltuielilor populației.
Al treilea pas este reprezentat de calculul IPC. Pentru aceasta se calculează costul
coșului de bunuri în perioada de bază și costul aceluiași coș de bunuri în perioada
curentă. Formula de calcul a IPC este:

Costul cosului de bunuri în preturile perioadei curente

IPC   100
Costul aceluiasi cos de bunuri în preturile perioadei de bază

În Figura 3.7 este prezentată evoluția IPC în România, în perioada 2007 – 2012. Se
poate observa că, începând cu anul 2008, IPC a avut o tendință de scădere. În anul 2012
IPC a atins cea mai mică valoare, de 103.33%.
Problemele care apar în calculul IPC sunt determinate de apariția unor noi bunuri
sau servicii, care nu existau în anul de bază, de schimbarea calității bunurilor, care
implică de regulă și schimbarea prețurilor lor, precum și de procesul de substituire a
unor bunuri cu alte bunuri, care modifică prețurile relative ale bunurilor incluse în coșul
utilizat în calculul IPC.

10
 109
- procente -
107.85 anul anterior = 100
108

107
106.09
106
105.79

105.59
105
104.84

104

103.33
103
2007 2007.5 2008 2008.5 2009 2009.5 2010 2010.5 2011 2011.5 2012

Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Figura 3.7. Evoluția Indicelui Prețurilor de Consum

Un indice de preț des utilizat, construit în cadrul Contabilității Naționale, este

deflatorul PIB. Acest indice acoperă toate bunurile și serviciile finale din economie.
Valoarea producției finale curente, în prețuri curente, este denumită PIBnominal, iar
valoarea producției finale curente, în prețurile anului de bază, este denumtă PIBreal.
Astfel, deflatorul PIB, care se calculează ca raport procentual dintre PIBnominal și PIBreal
ia forma unui indice general de preț.
Un indice de preț care acoperă toate bunurile din economie, atât cele finale cât și
cele intermediare, este Indicele General al Prețurilor, IGP. Acesta se calculează
asemănător cu ceilalți indici, deosebirea constând în aria de cuprindere mai largă pe
care o are.
O variabilă macroeconomică importantă măsurată cu ajutorul indicilor prețurilor
este rata inflației. Rata inflației este egală cu procentul de creștere a indicelui prețurilor
pe perioada respectivă. Rata anuală a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum
într-o lună din anul curent, față de aceeași lună a anului precedent. Se calculează ca
raport exprimat procentual între indicele prețurilor dintr-o lună din anul curent și
indicele prețurilor din luna corespunzătoare a anului precedent, calculați față de aceeași
bază, din care se scade 100. Rata lunară a inflației reprezintă creșterea prețurilor de
consum într-o lună față de luna precedentă. Formula de calcul a acestor indici este:

Indicele preturilor de consum din perioada curenta

Rata inflatiei   100 - 100
Indicele preturilor de consum din perioada anterioara

cu condiția ca indicii aflați la numărătorul și numitorul acestei fracții să fie calculați față
de aceeași bază.
- procente -

11
 2008 2009 2010 2011 2012
IPC (anul anterior = 100%)
104.84 107.85 105.59 106.09 103.33
(indici ca baza în lanț)
IPC (anul 2008 = 100%)
100.00 107.85 113.8788 120.8140 124.8371
(indici cu baza fixă)
Rata anuală a inflației 4.84 7.85 5.59 6.09 3.33
Sursa: Institutul Național de Statistică

Tabelul 3.3. Diferite modalități de calcul a ratei inflației

IPC se poate calcula considerând anul anterior an de bază. În acest caz, indicii IPC
sunt indici cu baza în lanț, fiecare fiind legat de cel anterior prin intermediul anului de
bază. IPC în anul de bază este egal cu 100. Rata anuală a inflației se poate determina în
acest caz prin simpla scădere a cifrei 100 din IPC. De exemplu, pentru valorile din
Tabelul 3.3, rata anuală a inflației în anul 2010 a fost egală cu:

IPC 2010 105.59

Rata inflatiei   100  100  100  100  5.59%
IPC 2009 100

Când indicii IPC se calculează prin raportare la același an de bază, ei se numesc

indici cu bază fixă. Dacă anul 2008 este ales ca an de bază, IPC în acest an este egal cu
100. Rata anuală a inflației în anul 2010 se calculează în acest caz în felul următor:

IPC 2010 113.8788

Rata inflatiei  2009
100  100  100  100  5.59%
IPC 107.85

INS calculează rata inflației luând în considerare doar prețurile bunurilor de

consum, prin intermediul IPC. În macroeconomie, este însă uneori nevoie de a avea în
vedere evoluția prețurilor tuturor bunurilor, nu doar a bunurilor de consum. O
modalitate de a măsura modificarea prețurilor tuturor bunurilor care se includ în PIB,
adică a bunurilor finale, este aceea de a folosi ca indice de preț Deflatorul PIB în loc de
IPC. Modalitatea de calcul rămâne aceeași, dat sfera de cuprindere a indicatorului se
mărește. Rata inflației calculată în acest fel arată creșterea medie a prețurilor bunurilor
finale, inclusiv a bunurilor de capital fix, într-o perioadă față de perioada de referință.
În Tabelul 3.4 se prezintă Deflatorul PIB pentru anii 2008 - 2012 și ratele anuale ale
inflației, calculate folosind acest indice de preț.
Rata inflației care ia în considerare evoluția prețurilor tuturor bunurilor din
economie este cea calculată pe baza Indicelui General al Preturilor (IGP). În teoria
macroeconomică, nivelul prețurilor se exprimă prin intermediul Deflatorului PIB.

12
 2008 2009 2010 2011 2012
Deflatorul PIB 105.30 104.20 105.70 104.00 104.70
Rata inflației (pe baza deflatorului PIB) 5.30 4.20 5.70 4.00 4.70
Sursa datelor: Institutul Național de Statistică

Tabelul 3.4. Deflatorul PIB și rata inflației

Deși există mai multe rate ale inflație, care se pot calcula în diferite moduri, în teoria
economică se face referire la rata inflației ca la un singur indicator macroeconomic.
Când rata inflației se mărește se înțelege că nivelul general al prețurilor crește, iar când
rata inflației scade se înțelege că nivelul general al prețurilor scade.

4.4. Monitorizarea ratelor dobânzii

Rata dobânzii reprezintă o altă importantă și cunoscută variabilă economică. O rată

a dobânzii este o rată de revenire promisă creditorului de către debitor. Există mai multe
rate ale dobânzii în economie. Ratele dobânzii variază în raport de cine dă creditul, pe
ce perioadă sunt împrumutate fondurile, cine sunt beneficiarii, ce destinație au fondurile
împrumutate etc. Există, de asemenea, mai multe active în economie, cum ar fi acțiunile,
pentru care nu se plătește o dobândă specificată, dar ele aduc deținătorilor un venit.
Pentru acțiuni, venitul ia forma dividendelor și câștigurilor rezultate din diferența de
curs. Existența a mai multor active diferite, fiecare cu o rată de revenire proprie, face
mai complicat studiul macroeconomiei. Un avantaj este faptul că multe dintre ratele
dobânzii și alte rate de revenire tind să se diminueze în același timp sau tind să crească
simultan. Analiza macroeconomică are în vedere rata dobânzii ca și cum ar exista una
singură. Dacă, de exemplu, se ajunge la concluzia că o anumită politică determină
creșterea ratei dobânzii, se va înțelege că ratele dobânzii și ratele de revenire în general,
cresc.
Ratele dobânzii și alte rate de revenire ridică o problemă de măsurare, la ca pentru
PIB. O rată a dobânzii indică cât de repede crește în timp valoarea nominală sau în
unități monetare a unui activ împrumutat. Ea nu arată cât de repede se schimbă valoarea
reală a acelui activ, sau puterea sa de cumpărare. Pentru a face distincția dintre
schimbarea valorii reale a unui activ de schimbarea valorii sale nominale, în economie
se utilizează frecvent conceptul de rata reală a dobânzii.
Rata reală a dobânzii sau rata reală de revenire a unui activ, este rata cu care
valoarea reală sau puterea de cumpărare a activului respectiv crește în timp. Pentru a le
distinge de ratele reale ale dobânzii, ratele dobânzii afișate de bănci, publicate pe site-
urile acestora sau în diferite publicații sunt denumite rate nominale ale dobânzii.

13
 Rata nominală a dobânzii arată rata cu care valoarea nominală a unui activ crește în
timp. Rata reală a dobânzii este legată de rata nominală a dobânzii și de rata inflației
prin următoarea relație:

rata reală a dobânzii = rata nominală a dobânzii – rata inflației

Când se acordă credite, se fac împrumuturi sau se constituie depozite bancare, rata
nominală a dobânzii este specificată în avans. Pentru orice rată nominală a dobânzii,
rata reală a dobânzii depinde de rata inflației pe perioada creditului sau depozitului, de
exemplu, pentru un an. Dar rata inflației pe un an nu poate fi determinată până când
anul nu a trecut. Astfel, la momentul la care un credit este acordat sau un depozit este
constituit, rata reală a dobânzii ce va fi recepționată este incertă.
Deoarece creditorii, debitorii sau cei care fac depozite bancare nu cunosc care va fi
rata reală a dobânzii, ei trebuie să ia deciziile cu privire la cât de mult să se împrumute,
să dea bani cu împrumut sau să facă depozite pe baza unei rate reale așteptate a
dobânzii. Rata nominală a dobânzii se cunoaște în avans, astfel că rata reală așteptată a
dobânzii depinde de așteptările privind rata inflației. Se obține:

Rata reală așteptată a dobânzii = rata nominală a dobânzii - rata așteptată a inflației

Dacă așteptările sunt corecte, adică dacă rata așteptată a inflației și rata efectivă a
inflației vor fi identice, rata reală așteptată a dobânzii și rata reală efectivă a dobânzii
vor fi egale. Rata reală așteptată a dobânzii este rata corectă a dobânzii ce trebuie avută
în vedere în studiul multor tipuri de decizii economice, cum ar fi deciziile populației cu
privire la cât de mult să se împrumute sau cât de mult să economisească.

16.00
- procente -
14.00

12.00

10.00

8.00

6.00

4.00

2.00

0.00
ian.07 ian.08 ian.09 ian.10 ian.11 ian.12 ian.13 ian.14 ian.15
Sursa datelor: BNR

Figura 3.8. Ratele dobânzii la depozitele în lei ale populației

14
 În Figura 3.8 este prezentată evoluția ratelor dobânzii practicate de instituțiile de
credit pentru depozitele în lei, la termen, ale gospodăriilor populație. Se observă că după
aprilie 2009, când s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al ratei dobânzii, de 14,13%, rata
dobânzii a fost în scădere continuă. Cel mai mic nivel al ratei dobânzii s-a înregistrat în
ianuarie 2015, de 2,84%.
Pentru calculul ratei reale a dobânzii se scad valorile ratei inflației din cele ale ratei
nominale a dobânzii. Este posibil ca rata reală a dobânzii să fie negativă dacă rata
inflației este mai mare decât rata nominală a dobânzii. În acest caz, cei care au depozite
bancare înregistrează o pierdere, sub forma reducerii puterii de cumpărare a economiilor
lor.

4.5. Monitorizarea condițiilor de viață

Progresul condițiilor de viață depinde, în mod fundamental, de creșterea economică.

Creșterea economică se reflectă în creșterea veniturilor pe care populația le are la
dispoziție pentru a-și satisface nevoile. Pe lângă venit, la îmbunătățirea condițiilor de
viață contribuie și alți factori, cum ar fi educația, sănătatea, protecția socială, cultura,
religia, tradițiile, obiceiurile etc. Există un număr de indicatori care reflectă condițiile
de viață și evoluția acestora cum ar fi nivelul veniturilor, capacitatea de economisire,
avuția, nivelul de educație, de cultură și mulți alții. Conceptul de dezvoltare umană este
conturat de mulțimea aceasta de indicatori care descriu progresul condițiilor de viață.
Venitul ridicat pe cap de locuitor este doar unul dintre indicatorii dezvoltării umane.
Analiza nivelului de sănătate, educație, cultură etc. presupune luarea în considerare și a
altor indicatori cum ar fi speranța de viață la naștere, incidența malnutriției la copii, rata
mortalității infantile, rata de alfabetizare etc. În România, din păcate, acești indicatori
reflectă o degradare a condițiilor de viață. Un număr mare dintre români trăiesc sub
spectrul sărăciei, ceea ce se reflectă direct în speranța de viață și în speranța de viață
sănătoasă.
Indicatorii privind speranța de viață sănătoasă au fost dezvoltați pentru a analiza
condițiile de viață nu doar cantitativ, prin numărul mediu de ani trăiți, ci și calitativ,
prin numărul mediu de ani de viață sănătoasă pe care o persoană dintr-o țară îi trăiește.
La nivelul Uniunii Europene s-a decis să se includă în sondajul privind Statistica
Veniturilor și Condițiilor de Viață trei întrebări generale care acoperă dimensiunile
legate de viața sănătoasă a populației. Acești indicatori privesc limitarea activității,
bolile cronice și autoevaluarea sănătății. Speranța de viață sănătoasă este independentă
de mărimea și structura populației, dar permite comparații directe între grupuri de
populații, ca de exemplu, între bărbați și femei, între diferitele categorii sociale etc.

15
 20
UE27
18

16 Speranța de viață la 65 ani

14 România
12

10

8 UE27
6
Speranța de viață sănătoasă la 65 de ani
4
România
2

0
2007 2007.5 2008 2008.5 2009 2009.5 2010 2010.5 2011 2011.5 2012

Sursa: www.eurohex.eu

Figura 3.9. Speranța de viață și speranța de viață sănătoasă, la 65 de ani

În Figura 3.9 sunt reprezentate grafic speranța de viață la 65 de ani și speranța de

viață sănătoasă la 65 de ani a populației masculine, pentru perioada 2007 – 2012,
pentru România și pentru Uniunea Europeană cu 27 de state membre. Se observă că atât
speranța de viață cât și speranța de viață sănătoasă, la 65 de ani, sunt mai ridicate la
nivelul Uniunii Europene comparativ cu cele din Romania. De exemplu, în anul 2012,
speranța de viață la 65 de ani a bărbaților, în UE27 a fost de 17.8 ani, în timp ce în
România a fost de 14.5 ani. Speranța de viață sănătoasă, fără nici o limitare a activității
datorată sănătății, a fost în UE27 de 6.9 ani, iar în România a fost de 3.7 ani.

4.6. Aplicații

Aplicația 1
În Buletinul Statistic de Prețuri nr. 12/2014, INS a publicat ratele lunare ale inflației
înregistrate în cele douăsprezece luni ale anului 2014. Aceste rate sunt:
ian feb mar apr mai iun iul aug sep oct nov dec
0.9 0.3 0.0 0.3 0.0 -0.3 -0.1 -0.3 0.1 0.2 -0.2 -0.1

a. Ce semnificație are faptul că în luna decembrie 2014, rata lunară a inflației a fost de
– 0.1%?
b. Determinați creșterea prețurilor de consum în luna februarie 2014, față de luna
decembrie 2013.
c. Determinați rata inflației în decembrie 2014 comparativ cu aceeași lună a anului
2013. Cum se numește această rată a inflației?

16
 Rata IPC cu baza IPC cu baza
inflației în lanț fixă
(%) (%) (%)
Ianuarie 0.9 100.9 100.9000
Februarie 0.3 100.3 101.2027
Martie 0.0 100.0 101.2027
Aprilie 0.3 100.3 101.5063
Mai 0.0 100.0 101.5063
Iunie -0.3 99.7 101.2018
Iulie -0.1 99.9 101.1006
August -0.3 99.7 100.7973
Septembrie 0.1 100.1 100.8981
Octombrie 0.2 100.2 101.0999
Noiembrie -0.2 99.8 100.8977
Decembrie -0.1 99.9 100.7968

Tabelul 3.5. Evoluția prețurilor bunurilor de consum, în anul 2014

Răspuns
a. Dacă rata lunară a inflației a fost în luna decembrie 2014 egală cu -0.1%, înseamnă
că în această lună, față de luna noiembrie 2014, prețurile bunurilor și serviciilor de
consum au scăzut cu 0.1%.
b. Pentru determinarea creșterii prețurilor în luna februarie 2014, față de luna
decembrie 2013, se înmulțesc indicii prețurilor din lunile ianuarie și februarie 2014.
Se obține:

IPCian 2014  IPC feb 2014 100.9 100.3

IPC feb 2014/dec2013    101.2027
100 100

Rezultă că, în luna februarie 2014, comparativ cu luna decembrie 2013, prețurile
bunurilor de consum erau mai mari cu 1,2027%.

c. Se procedează asemănător ca la punctul b, determinând creșterea prețurilor în luna

decembrie 2014 față de luna decembrie 2013. Rezultatul calculelor este prezentat în
Tabelul 3.5. Se constată că față de decembrie 2013, în decembrie 2014 creșterea
prețurilor a fost de 0.7968%, adică rata inflației a fost de aproximativ de 0,8%.
Această rată a inflației se numește rata anuală a inflației.

Aplicația 2
În Comunicatul de presă nr. 311 din 19 decembrie 2014, INS a publicat indicatorii
macroeconomici privind Ocuparea și șomajul în trimestrul III 2014. Conform acestui
comunicat de presă, în trimestrul al treilea al anului 2014, s-au înregistrat următoarele

17
valori ale principalilor indicatori ai pieței muncii: rata șomajului = 6,5%; rata de ocupare
a populației în vârstă de muncă (15 – 64 ani) = 62,6%; rata de activitate a populației în
vârstă de muncă (15 – 64 ani) = 67,1%; populația ocupată în vârstă de muncă (15 – 64
ani) = 8822 mii persoane.
a. Care este semnificația acestor indicatori?
b. Cât a fost numărul de șomeri în trimestrul III 2014?
c. Cât a fost populația totală în vârstă de muncă în trimestrul III 2014?

Răspuns
a. Rata șomajului reprezintă ponderea șomerilor în populația activă. Rata de ocupare o
populației în vârstă de muncă reprezintă ponderea populației ocupate în vârstă de 15
– 64 ani în populația totală în vârstă de 15 – 64 ani. Rata de activitate a populației în
vârstă de muncă reprezintă ponderea populației active în vârstă de 15 – 64 ani în
populația totală în vârstă de 15 – 64 ani. Populația ocupată în vârstă de muncă
cuprinde toate persoanele cu vârsta între 15 – 64 ani, care au desfășurat o activitate
producătoare de bunuri sau servicii în scopul obținerii unor venituri.
b. Rata șomajului de calculează conform relației:

Nr. someri Nr. someri

Rata somajului  100  100
Populatia activă Populatia ocupata  Nr. someri

Înlocuind în această relație Populația ocupată = 8822 mii persoane, și Rata

șomajului = 6,52% se obține:

Nr. someri
6 .5  100 de unde Numărul de șomeri = 615 mii persoane.
8822  Nr. someri

c. Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă se calculează conform relației:

Populatia ocupată
Rata de ocupare   100
Populatia totala in varsta de munca (15 - 64 ani)

Înlocuind valorile cunoscute se obține:

8822
62.6  100 de unde:
Populatia totala in varsta de munca (15 - 64 ani)

Populația totală în vârstă de muncă (15 – 64 ani) = 14085 mii persoane

18