Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului

Catedra de ştiinţe economice

REFERAT
cu tema:

,,Disporporțiile pe piața muncii naționale: geneza și

căile de soluționare”
pentru unitatea de curs

,,Teoria economică’’

A elaborat:
studenta gr. BA11Z
Iana BEJENARI
___________________
A coordonat:
dr., conf. univ. TRUSEVICI Alla
___________________

Balti,2023
 CUPRINS:

Introducere……………………………………………………………………………………………
………3

1. Situatia actuala pe piata muncii………………………………………………………4

1.1. Analiza indicatorilor agregați a pieței muncii…………………………………….4
1.2. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de vârstă……………………………..5
1.3. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil regional și mediu de reședință………….6
1.4. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de gen…………………………………..9

2. Analiza subutilizarii fortei de munca …………………….………………………….10

3. Sursele ușoare de mobilizare a forței de muncă………………………………………11

4. Oferta forței de muncă………………………………………………………………….14

5. Piața muncii din Republica Moldova…………………………………………………..14

6. Sectorul construcțiilor oferta forței de muncă………………………………………….16

7. Evaluarea situației curente………………………………………………………………17

8. Carențele pe piața forței de muncă………………………………………………………18

9. Concluzii………………………………………………………………………………..19

2
 INTRODUCERE

Studiul pieței muncii din Republica Moldova (în continuare – Studiul) a fost elaborat la
solicitarea Ministerului Economiei şi Infrastructurii (MEI) și Ministerului Sănătății, Muncii
și Protecției Sociale (MSMPS), cu suportul proiectului "Consilierea Guvernului Republicii
Moldova (RM) în politici economice", implementat de Agenția de Cooperare Internațională
a Germaniei (GIZ) cu suportul financiar al Ministerului Federal pentru Cooperare
Economică și Dezvoltare al Germaniei (BMZ) și al Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și
Cooperare (SDC).
Piața muncii a Republicii Moldova se ciocnește cu provocări atât din punct de vedere a
cantității, cât și calității forței de muncă. Principalele de menționat sunt ratele joase de
participare și ocupare a populației, care sunt cauzate de mai mulți factori, precum migrația
externă, îmbătrânirea populației, structura economică și a ocupării nefavorabilă ș.a. De
asemenea, acumularea capitalului uman este influențată negativ de calitatea sistemului
educațional, discrepanța dintre oferta și cererea forței de muncă calificată, migrația ș.a. Cu
timpul constrângerile pentru piața muncii doar se intensifică, fapt confirmat de datele
recensământului populației din 2014.
În final, menționăm că elaborarea Studiului în cauză este determinată de necesitatea
echilibrării pieței muncii din Republica Moldova prin implementarea unui set de măsuri,
inclusiv adresate și depășirii consecințelor pandemiei COVID-19. Printre aceste măsuri vom
menționa creșterea nivelului ocupării forței de muncă şi a calității acesteia, identificarea
rezervelor interne de atragere a forței de muncă, sporirea competitivității forței de muncă,
asigurarea unui grad mai mare de incluziune pe piața muncii, în special a grupurilor social-
vulnerabile, stimularea economică și atragerea migranților, acoperirea deficitului forței de
muncă inclusiv prin accesul străinilor etc.

3
 1. Situatia actuala pe piata muncii
1.1. Analiza indicatorilor agregați a pieței muncii

Unul din factorii de producție cruciali pentru o creștere economică durabilă este forța
de muncă. Impactul factorului muncă asupra creșterii economice este însă cu atât mai
amplu și de lungă durată, cu cât potențialul său cantitativ și calitativ este utilizat în plină
măsură. Aspectul cantitativ a forței de muncă ține de potențialul demografic de care
dispune o țară și măsura în care acest potențial demografic este utilizat direct în procesele
economice. Pe de altă parte, aspectul calitativ al factorului muncă se poate de cuantificat
prin nivelul de educație atins, dar și prin structura de ocupare, e.g. dacă nivelul de educație
corespunde cu competențele cerute la locul de muncă. La ambele capitole, cantitativ și
calitativ, Republica Moldova se ciocnește cu mari provocări.

Potențialul demografic al Republicii Moldova este într-un proces de erodare

constantă și care a luat amploare în ultimii ani.

Conform noilor date demografice, ajustate la rezultatele recensământului din 2014,

numărul populației totale s-a redus estimativ cu aproximativ 25% în perioada 2004 – 2019
de la 3,6 la 2,7 milioane de oameni. Această reducere este cu mult mai vastă decât cifrele
publicate pentru populația stabilă, conform cărora în perioada menționată reducerea a fost
doar cu 2%. Situația este și mai îngrijorătoare dacă analizăm tendințele demografice
pentru perioada 2014 – 2019, inclusiv și pe principalele grupe de vârstă.2 În doar cinci ani
populația totală cu reședință obișnuită a scăzut cu aproximativ 7%. Mai rapid se află în
scădere însă forța de muncă, i.e. populația cu vârsta de peste 15 ani, cu aproximativ 8% în
perioada analizată. Dinamica este și mai alarmantă pentru populația din grupa de vârstă de
15 – 65 ani, cei care potențial pot fi mai activi implicați pe piața muncii. Numărul
populației din această grupă s-a redus tocmai cu 12% . Astfel, potențialul forței de muncă
în Republica Moldova este într-o constantă și accelerată contractare.

Cauzele principale de diminuare rapidă a numărului populației sunt migrația

externă și sporul natural negativ.

Amploarea migrației externe, calculată în baza numărului populației stabile, a crescut

exploziv în perioada 2000 – 2007 de la 138 la 335 mii de persoane, apoi urmând o
stabilizare și majorare graduală până la 350 mii în 2018. Astfel, ponderea populației
plecate peste hotare în perioada 2000 – 2018 s-ar fi majorat de la 3,8% la aproximatiiv
4
10% din totalul populației stabile. În realitate, însă, BNS nu includea în această statistică
persoanele antrenate în procesele de migrație externă care la momentul efectuării
cercetării în cadrul Anchetei Forței de Muncă (AFM) erau în țară. Dacă sumăm și aceste
persoane la cei raportați expres ca emigranți, atunci ponderea celor antrenați în emigrație
ar crește la 15,5% din totalul populației stabile. Chiar și această cifră pare să fie
subestimată dacă să comparăm cu numărul populației cu reședință obișnuită, care a fost
mai mică cu 25% decât populația stabilă în 2018. Chiar dacă cifrele privind numărul
emigranților calculați în baza statisticii populației stabile subestimează amploarea
procesului, ele scot în evidență o tendință clară de majorare constantă a migrației
externe.

1.2. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de vârstă

Oferta forței de muncă depinde atât de numărul populației pe principalele

grupuri demografice, cât și de nivelul de activitate în cadrul acestor grupuri.

Ambii acești parametri au manifestat tendințe negative pe parcursul ultimilor

două decenii. Tendințele demografice negative constau în faptul că migrația
externă și sporul natural negativ duc la îmbătrânirea rapidă a populației. În
perioada 2003 – 2018 unicul grup de vârstă al populației care a înregistrat
creștere a fost de 55+ ani, iar grupurile cu vârstă mai tânără se află în continuă
scădere (Figura 27). Astfel, 24 în perioada analizată ponderea populației cu
vârsta 55+ ani a crescut de la 24,3% la 32,9% din totalul populației în vârsta aptă
de muncă (15+ ani). Îmbătrânirea rapidă a populației este o provocare majoră
pentru menținerea activității economice a populației și ofertei forței de muncă la
un nivel destul de înalt.

Îmbătrânirea rapidă a populației este una din cauzele principale a

diminuării activității economice agregate a populației din ultimele decenii.

Tradițional activitatea economică a populației scade cu vârsta, ceea ce se

manifestă și în RA cu mult mai joase. Astfel, la grupul de vârstă 55 – 64 ani în
2018 RA (37,9%) era mai mică cu peste 20 p.p. decât la grupul de vârstă
precedent de 45 – 54 ani (59,8%). Aceste decalaje s-au diminuat puțin în
perioada 2003 – 2018, deoarece a scăzut semnificativ activitatea economică a
populației în grupurile de vârstă 25 – 54 ani (aproximativ cu 20 p.p.), iar la
grupul de vârstă 55+ ani diminuarea nu a fost așa de evidențiată.
5
 Totodată, creșterea ponderii populației bătrâne, care a avut și are tradițional o
participare redusă pe piața muncii, a contribuit la diminuarea activității
economice a populației în Republica Moldova. Mai mult decât atât, continuarea
tendințelor demografice actuale va diminua semnificativ din oferta forței de
muncă, dacă nu o să se majoreze RA a populației în grupul de vârstă 55+ ani.

Tinerii sunt o altă grupă vulnerabilă a populației și atragerea lor pe piața

muncii rămâne o provocare, deoarece activitatea lor economică și
educațională s-a redus.

În deceniul 2008 – 2018 a crescut semnificativ numărul tinerilor (15 – 34 ani)

care nu erau implicați nici în activități economice, dar nici în studii – grupul
NEET (În perioada menționată ponderea tinerilor din categoria NEET s-a majorat
de la 27,5% la 36,8% din totalul tinerilor. Un factor important care a dus la
creșterea ratei NEET a fost migrația externă a populației. Dacă excludem complet
acest factor din statistică, atunci rata NEET se reduce semnificativ. Totodată, și
în acest caz se atestă o majorare în perioada analizată a ratei NEET de la 11,3%
la 16,2%. La această creștere a contribuit în mare măsură creșterea tinerilor
inactivi în categoria „Casnici”, ponderea cărora în totalul populației tinere s-a
majorat în perioada 2008 – 2018 de la 8,3% la 14,1%.

1.3. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil regional și mediu de

reședință

Situația pe piața muncii din zonele urbane și cele rurale diferă, iar decalajele dintre
aceste medii de reședință nu s-au diminuat pe parcursul timpului. Activitatea economică
a populației în zonele urbane o depășește pe cea din zonele rurale, deși în ambele zone
tendință de participare pe piața muncii a fost descendentă. În perioada 2003 – 2018 RA
în zonele urbane s-a diminuat de la 58% la 45-47%, iar în zonele rurale RA a înregistrat
o scădere de la 48% la 36%. Decalajul în RA a fost în mediu de 9 – 10 p.p. în favoarea
zonelor urbane, dar ajungând până la 16 p.p. în perioada de până la anul 2012. După
acest an a urmat o revenire la 26 media istorică, fără să se înregistreze o anumită
convergență sesizabilă între aceste zone de reședință.

6
O consecință a activității economice mai înalte a populației din zonele urbane duce
la o mai mare sensibilitate la șocurile economice, ceea ce se manifestă într-un nivel
mai sporit a șomajului.

Nivelul șomajului în zonele urbane constant a depășit pe cel din zonele rurale, în
medie diferența fiind de 2 p.p. în RȘ înregistrate în aceste zone. Decalajul în nivelul
șomajului în zonele urbane a sporit însă cu mult mai rapid decât în zonele rurale în
perioadele de criză economică, dar în linii mari nivelul șomajului evoluează destul de
sincron în ultima perioadă. Nivelul mai scăzut al șomajului și sensibilitatea mai joasă la
șocurile economice în zonele rurale se explică printr-o activitate economică mai mică a
populației din aceste zone, dar și antrenarea populației în activități agricole și în
gospodării casnice în perioadele de criză.

Migrația externă a populației a afectat într-o mai mare măsură zonele rurale, dar
tendințele au început să se inverseze în ultima perioadă.

Diminuarea ocupării în agricultură, menționată mai sus, care nu a fost însă

compensată de o creștere a cererii în alte activități economice a cauzat orientarea
populației din zonele rurale către migrația externă. Astfel, în anul 2008 din totalul
populației antrenate în procesele de migrație externă, aproximativ 67% proveneau din
zonele rurale. Această pondere a rămas aproape constantă până în anul 2014, când
migrația din zonele urbane și-a luat avânt și a început să crească cu mult mai rapid decât
cea din zonele rurale. Către anul 2018, ponderea emigranților din zonele rurale a coborât
la 60%. De asemenea, migrația mai intensă din zonele rurale este și o cauză adițională a
decalajelor înregistrate la capitolul activitate economică și șomaj cu zonele urbane.

7
Pe parcursul timpului crește polarizarea între zonele rurale și cele urbane la
capitolul ocupării informale, deci a generării locurilor de muncă calitative.

Spre deosebire de zonele urbane, unde numărul populației ocupate informal este în
continuă scădere, în zonele rurale numărul acestora este în creștere. Creșterea ocupării
informale în zonele rurale a început după anul 2012 și s-a accentuat în ultimii ani. Astfel,
dacă în perioada 2003 – 2011 numărul populației ocupate informal în zonele rurale s-a
diminuat aproximativ cu 30%, atunci către anul 2018 numărul celor ocupați informal s-a
majorat cu 24% față de 2012. Pe tot parcursul perioadei 2003 – 2018 numărul populației
ocupate informal în zonele urbane a scăzut continuu cu aproximativ 60%. Din aceste
considerente, ponderea ocupării informale din zonele rurale în totalul populației cu
ocupare informală s-a majorat pe parcursul perioadei analizate de la 60% la 77%. Astfel,
localitățile rurale devin tot mai mult zone de concentrare a ocupării informale, ceea ce
constituie o provocare pentru asigurarea socială și majorarea productivității muncii în
aceste zone.

Creșterea activității economice a populației în regiunea Nord a fost cauzată

preponderent de creșterea cererii și crearea locurilor de muncă noi.

În perioada 2007 – 2018 regiunea Nord a fost unica parte a țării în care a crescut
numărul populației ocupate. În această perioadă numărul populației ocupate în regiunea
Nord s-a majorat cu 7,3%, ceea ce a dus și la majorarea ponderii populației ocupate din
această regiune de la 26,4% la 30,3% din totalul populației ocupate din Republica
Moldova. În restul regiunilor statistice numărul populației ocupate a fost în scădere, la
acest capitol evidențiindu-se regiunea Centru. În această regiune populația ocupată s-a
redus în perioada de analiză tocmai cu 20%, întrecând cu mult la regiunea Sud (-8,7%) și
mun. Chișinău (-3,9%).

Caracteristica principală a pieței muncii în profil regional și mediu de reședință

este amplificarea decalajelor pe parcursul ultimilor două decenii.

Diferențele între regiunile urbane și cel rurale au crescut preponderent nu la

indicatorii cantitativi, dar la cei calitativi. Se evidențiază creșterea rapidă a ocupării
informale în zonele rurale, în timp ce în orașe tendința este descendentă. De asemenea,
se păstrează decalajul în activitatea economică a populației între zonele urbane și cele
rurale, în cele din urmă fiind mai mică. Ratele de activitate mai joase a populației din
mediul rural sunt cauzate și de migrația intensă, care generează peste 60% din stocul
8
migrației externe. Decalajele se amplifică sau se mențin și între diferite regiuni ale țării.
Se evidențiază, în primul rând, diferența dintre regiunea Centru și mun. Chișinău și
regiunile Nord și Sud. Aceste diferențe se manifestă în diminuarea ocupării informale și
creșterea numărului salariaților în Centru și mun. Chișinău, în timp ce în Nord și Sud
tendințele sunt inverse. Tendințele pozitive, legate de creșterea numărului salariaților,
sunt doar în raioanele din jurul mun. Chișinău și cele cu zone economice libere, în restul
raioanelor din Nord și Sud tendințele negative doar se amplifică.

1.4. Analiza indicatorilor pieței muncii în profil de gen

Activitatea economică a bărbaților pe piața muncii este mai înaltă decât a femeilor,
dar discrepanța în nivelul de participare s-a redus gradual pe parcursul timpului.

În perioada 2003 – 2018 RA a bărbaților s-a diminuat puțin mai rapid decât a
femeilor, ceea ce a dus la o anumită convergență a nivelurilor de participare. În această
perioadă RA a bărbaților a coborât de la 59% la 45%, iar a femeilor de la 47% la 36%.
Deoarece RA a bărbaților s-a diminuat puțin mai rapid, ecartul de gen la acest indicator
s-a redus de la 12 p.p. în anul 2003 la 9 p.p. în 2018. Totodată, începând cu anul 2016 se
atestă o inversare a tendințelor, i.e. ecartul de gen a crescut din nou. Această creștere,
deși nesemnificativă, a fost în jur de 1 p.p. între anii 2016 – 2018. Eliminarea acestui
ecart de gen la indicatorii de participare pe piața muncii, deși nu foarte semnificativ, ar
majora oferta de muncă.

Activitatea economică mai înaltă pe piața muncii a bărbaților se manifestă și într-

un nivel mai înalt al șomajului printre bărbați în comparație cu femeile.

Nivelul de șomaj constant a fost mai înalt în rândul bărbaților decât în rândul
femeilor, dar acest decalaj s-a redus în ultima perioadă. Reducerea decalajului din ultima
perioadă nu este o tendință unică și de lungă durată, dar este o caracteristică pentru
perioadele de creștere economică și diminuare generală a șomajului în economia
națională. Decalajul RȘ a bărbaților și femeilor crește brusc în perioadele de șocuri
economice, aproape exclusiv din contul majorării cu mult mai semnificative a nivelului
31 șomajului în rândurile bărbaților decât la femei. Apoi, în perioadele de creștere
economică ecartul de gen se reduce gradual, din contul diminuării mai rapide a RȘ la
bărbați. De exemplu, după criza economică din 2009 RȘ la bărbați practic s-a dublat de
9
la 5,5% la 9,9% în doar doi ani, în timp ce RȘ la femei s-a majorat de la 3,8% la 6,4%.
Același scenariu s-a repetat și în anul 2015. După 2015, într-o perioadă de creștere
economică, ecartul de gen s-a redus din nou la doar 1,2 p.p., dar în lumina unui nou șoc
economic legat de COVID-19 se va aprofunda din nou.

Activitatea economică mai înaltă în rândul bărbaților a cauzat și o migrație mai

intensă în căutarea unui loc de muncă peste hotare în comparație cu femeile.

După anul 2008 numărul bărbaților implicați în procesele de migrație externă a

crescut aproape sincron ca și numărul femeilor, dar totuși numărul femeilor a crescut
puțin mai rapid. Astfel, în deceniul 2008 – 2018 numărul bărbaților plecați peste hotare
în căutarea unui loc de muncă s-a majorat cu 38,4%, iar numărul femeilor cu 43%.
Totodată, în perioada precedentă anului 2008 numărul bărbaților care au plecat peste
hotare a fost cu mult mai mare decât a femeilor și din acest considerent ponderea
bărbaților în total populație plecată peste hotare este mai mare. În toată perioada 2008 –
2018, ponderea bărbaților în stocul populației plecate peste hotare practic nu s-a
schimbat și a oscilat în jur de 65%.

2. ANALIZA SUBUTILIZĂRII FORȚEI DE MUNCĂ

Conceptul de subutilizare a forței de muncă și indicatorii statistici ce pot cuantifica

acest concept au fost recent aprobați de către Organizația Internațională a Muncii
(OIM).

Definiția și indicatorii au fost aprobați oficial în anul 2013 la nivel internațional și

ulterior au fost transpuși și în statistica națională. Conform abordării aprobate de către
OIM subutilizarea forței de muncă se cuantifică prin patru indicatori (Caseta 3).
Indicatorul cel mai utilizat este rata șomajului (LU1), dar el elimină din calcul pe cei
care nu corespund cel puțin unuia din criterii: (i) persoana nu are de lucru, (ii) caută și
(iii) este disponibilă să înceapă lucru. Rata compusă a sub-ocupării în raport cu timpul şi
şomajul (LU2) cuprinde pe lângă șomeri și cei care sunt ocupați sub un prag anumit de
ore (de obicei 40 ore), dar doresc să lucreze adițional. Mai cuprinzător este indicatorul ce
cuprinde forța de muncă potențială (LU3), adică persoanele economic inactive care sunt
gata într-o perioadă scurtă de timp să se angajeze. Finalmente, toate aceste trei
componente formează indicatorul compozit al sub-ocupării (LU4).

10
Piața muncii din Republica Moldova se caracterizează prin prezența unor decalaje
de gen, unele din ele amplificându-se doar cu timpul.

Bărbații sunt mai activi pe piața muncii și primesc în mediu un nivel de salarizare mai
mare decât femeile. Totodată, activitatea economică mai înaltă a bărbaților rezultă și în
rate mai înalte de migrație externă printre bărbați, dar și într-un nivel mai înalt de
ocupare informală. În plus, bărbații sunt prezenți preponderent fie în ocupațiile ce
necesită calificări foarte înalte, fie foarte joase. De asemenea, pe parcursul timpului se
amplifică și decalajul în nivelul de instruire între bărbați și femei, cele din urmă având în
mediu un nivel mai avansat de studii. Diminuarea acestor decalaje în educație și pe
ocupații ar duce și la echilibrarea veniturilor în profil de gen.

Toți indicatorii a subutilizării forței de muncă au fost în scădere în ultima perioadă,

dar unii indică asupra existenței unei potențiale rezerve a forței de muncă.

Valorile indicatorilor s-au diminuat constant în ultimii ani, însă diferența între ei este
destul de mare, în special dacă luăm în considerație indicatorul compozit LU4 în raport
cu șomajul (LU1). Acest indicator compozit, care cuprinde șomerii, forța de muncă
potențială și populația sub-ocupată a înregistrat constant valori de două cifre începând cu
2011. În perioada 2011 – 2018 valorile LU4 s-au diminuat de la 17,9% la 11,5%, ceea ce
este totuși un nivel înalt de subutilizare. Aceasta ar presupune că tocmai 11,5% din forța
de muncă extinsă (estimativ 123 mii persoane în 2018), adică populația activă și cea
inactivă gată să intre pe piața muncii, pot fi tratați ca o potențială rezervă a forței de
muncă gata să acopere o eventuală creștere a ofertei. O analiză mai detaliată pe fiecare
35 componentă a indicatorului LU4 ar scoate în evidență că potențialul de mobilizare
este totuși cu mult mai mic.

Sursele ușoare de mobilizare a forței de muncă sunt practic epuizate, fiind necesare
măsuri de stimulare a populației economic inactive și reforme structurale.
Către 2018 numărul populației economic active și a forței de muncă potențiale a
scăzut la un nivel minim din acest deceniu, ceea ce înseamnă că potențialul lor de
mobilizare practic este epuizat. Rezerve mai mari sunt doar în populația economic
inactivă, în special gospodăriile casnice care produc pentru consum propriu, femeile
casnice și o parte de emigranți de scurtă durată. De exemplu, o reducere a numărului
populației inactive din categoriile menționate la nivelul anului pentru grupul de vârstă 15
– 54 ani ar genera o ofertă pe piața muncii echivalent cu 152 mii persoane (cifre pentru
11
 populația stabilă). În același timp, o potențială schimbare structurală în economia
națională ar duce la majorarea ofertei forței de muncă din contul agriculturii cu
aproximativ 40 mii persoane. Un volum estimativ de peste 100 mii persoane din
agricultură este posibil de obținut doar în cazul reducerii ponderii ocupării în această
activitate la media țărilor din regiune, ceea ce nu prea este fezabil pe termen scurt în
Republica Moldova. Cifra de 40 mii este mult mai ușor de atins, deoarece aceasta a fost
creșterea adițională în ultimii ani. Un stimulent, însă, pentru persoanele inactive ar fi
doar creșterea în continuare a salariilor.

O parte din persoanele antrenate în migrația externă, cel puțin în cea de scurtă
durată, poate să se orienteze către piața muncii internă.

Numărul persoanelor antrenate în migrația externă de scurtă durată poate fi estimată

indirect, utilizând din AFM numărul persoanelor inactive cu motivul de a nu lucra
„Pregătirea pentru plecarea la lucru peste hotare sau sosirea, de curând, de la lucru, din
străinătate”. Deoarece aceste persoane au fost în țară la momentul efectuării sondajului
prin AFM, se poate de presupus că majoritatea din ei pleacă la lucru peste hotare pe o
perioadă mai mică de 12 luni. Numărul acestor persoane a fost într-o ascensiune
vertiginoasă în ultimul deceniu, majorându-se tocmai cu 132%. Tendințe ascendente s-au
înregistrat în toate grupurile de vârstă, dar cel mai rapid a crescut numărul celor din
cohorta 55+ ani (aproximativ de 7 ori). Totodată, majoritatea emigranților temporari în
țară sunt din cohorta tinerilor de 15 – 34 ani (peste 65%), deși în ultimii ani ponderea lor
s-a redus (Figura 55). Astfel, o diminuare a emigranților din această categorie la nivelul
anului 2012 ar genera un volum potențial de forță de muncă pe piața internă de peste 100
mii persoane (populația stabilă).

Utilizarea mai eficientă a forței de muncă existentă se poate de obținut și în cazul

realocării ocupării din activitățile economice mai puțin productive către cele mai
productive.
Schimbările structurale, în acest sens, au loc prin migrația populației ocupate din
agricultură către sectorul industrial și de servicii. Astfel de schimbări structurale au avut
loc și pe piața muncii din Republica Moldova, dar procesul este departe de a fi finalizat
și cererea generată de sectorul industrial și de servicii nu a fost suficientă să atragă toate
persoanele care plecau din agricultură. În pofida schimbărilor structurale, ocuparea în
agricultură din Republica Moldova rămâne a fi la un nivel cu mult mai înalt decât în
țările vecine din regiune (Figura 56). Doar în România și Republica Moldova ocuparea
12
în agricultură continuă să fie peste 20% din totalul ocupării, în restul țărilor din Europa
Centrală și de Est agricultura generează mai puțin de 10% din locurile de muncă. În
Republica Moldova, după cum a fost analizat mai sus, ocuparea în agricultură a început
să crească din nou în ultimii ani, predominând însă locurile de muncă informale. Astfel,
o potențială creștere a cererii forței de muncă din partea sectorului industrial și de
servicii ar stimula schimbările structurale a ocupării în Republica Moldova. De exemplu,
o potențială înjumătățire a ocupării în agricultură, până la un nivel comparabil cu țările
vecine, ar elibera pentru restul sectoarelor peste 100 mii persoane (populația stabilă).

Sursele ușoare de mobilizare a forței de muncă sunt practic epuizate, fiind necesare
măsuri de stimulare a populației economic inactive și reforme structurale.

Către 2018 numărul populației economic active și a forței de muncă potențiale a

scăzut la un nivel minim din acest deceniu, ceea ce înseamnă că potențialul lor de
mobilizare practic este epuizat. Rezerve mai mari sunt doar în populația economic
inactivă, în special gospodăriile casnice care produc pentru consum propriu, femeile
casnice și o parte de emigranți de scurtă durată. De exemplu, o reducere a numărului
populației inactive din categoriile menționate la nivelul anului pentru grupul de vârstă 15
– 54 ani ar genera o ofertă pe piața muncii echivalent cu 152 mii persoane (cifre pentru
populația stabilă). În același timp, o potențială schimbare structurală în economia
națională ar duce la majorarea ofertei forței de muncă din contul agriculturii cu
aproximativ 40 mii persoane. Un volum estimativ de peste 100 mii persoane din
agricultură este posibil de obținut doar în cazul reducerii ponderii ocupării în această
activitate la media țărilor din regiune, ceea ce nu prea este fezabil pe termen scurt în
Republica Moldova. Cifra de 40 mii este mult mai ușor de atins, deoarece aceasta a fost
creșterea adițională în ultimii ani. Un stimulent, însă, pentru persoanele inactive ar fi
doar creșterea în continuare a salariilor.

13
Oferta forței de muncă, ca și în cazul cererii, este distribuită neuniform în profil
teritorial, în unele regiuni fiind mai tare resimțit deficitul forței de muncă.

În mun. Chișinău și mun. Bălți pe parcursul ultimelor două decenii, cu excepția

perioadei de după criza din 2009, raportul dintre numărul șomerilor noi înregistrați și
locurile vacante era mai mic decât 1. Către 2019 acest raport a ajuns la minimele istorice
la doar 0,2, deci la fiecare loc vacant nou înregistrat reveneau în medie doar 0,2 șomeri
noi. În restul raioanelor raportul dintre șomeri și locurile vacante noi înregistrate a avut
aceeași dinamică ca și în aceste municipii, dar în ultimii ani a oscilat în jurul pragului de
1. În plus, municipiile au revenit mai rapid după șocul economic din 49 2009, nivelul
cererii depășind oferta în 2-3 ani, în timp ce în restul raioanelor perioada de restabilire a
durat până la 4-5 ani. Aceste tendințe vorbesc despre faptul că cererea este mai înaltă
decât oferta în municipiile vizate decât în restul raioanelor țării, acestea din urmă fiind și
mai predispuse la șocurile economice.

Piața muncii din Republica Moldova a cunoscut o creștere mai rapidă a cererii
decât a ofertei forței de muncă în ultimii ani.

Către 2019 stocul locurilor vacante în economia națională a crescut tocmai cu 83%
față de 2015, iar numărul șomerilor înregistrați a scăzut la un nivel minim din ultimele
două decenii. Aceste tendințe au dus la excedentul cererii față de ofertă în mărime de
aproximativ 5500 locuri vacante. Totodată, cererea s-a concentrat doar în câteva
activități economice (auto, comerțul și tehnologia informației) și geografic crescând în
continuare importanța mun. Chișinău. De asemenea, excedentul cererii la nivel agregat
este pentru locurile de muncă ce nu necesită un nivel avansat de studii, deci pentru
competențe joase. O estimare econometrică a deficitului sau excedentului cererii în
raport cu cererea forței de muncă în anul 2018 arată un deficit agregat de aproximativ 10
mii persoane.

Cadrul metodologic pentru realizarea prognozei Trunchierile seriilor de date

statistice au constituit o problemă serioasă pentru realizarea studiului.

În ultimul deceniu s-au produs rupturi semnificative în seriile de date statistice din cauza
ajustării metodologiilor statice. Astfel, datele au fost afectate de:
• ajustarea metodologiei de calcul a PIB;
• implementarea unui nou Clasificator al activităților economice (CAEM-2);

14
 • reajustarea indicatorilor statistici la rezultatele recensământului din 2014;
• trecerea de la populația stabilă la populația cu reședință obișnuită în calcularea
indicatorilor statistici;
• excluderea gospodăriilor casnice la estimarea numărului populației ocupate. Drept
urmare, este, practic imposibil, de asigurat serii statiste lungi pentru diferiți indicatori
statistici la nivel de sectoare economice

Dacă previziunile pe termen mediu (2019-2022) au la bază ipoteze solide, atunci

prognoza pe termen lung (2023-2025) trebuie tratată cu o anumită doză de
precauție.

Trebuie de menționat că seriile cronologice destul de scurte (2014-2019 pentru

regresia populației ocupate și 2015-2018 în cazul ecuației pentru numărul salariaților din
sectorul real) pot oferi o anumită siguranță doar pentru previziuni pe un termen scurt de
1-2 ani.
Pe termen mediu dinamica indicatorilor socio-economici din Republica Moldova va
fi influențată de răspândirea pandemiei COVID-19.

În realizarea prognozei pentru anii 2020-2022 s-a ținut cont de această prezumpție.
Evoluțiile pentru anii 2023-2025 pentru sectoarele economice dezagregate la un nivel
atât de înalt (diviziuni ale CAEM) sunt destul de incerte. În fond, pentru anii 2023-2025
s-a utilizat ipoteza că dinamica economică va fi similară cu evoluțiile din 2014-2019.
Deși, acest procedeu a permis realizarea unei prognoze pe termen mai lung, problema
incertitudinii anticipărilor pe termen lung a putut fi abordată doar parțial.

Pe termen mediu, în perioada 2020-2022, ramurile economiei din sectorul real vor
înregistra excedente ale forței de muncă.

În 2020 comparativ cu 2019, în agricultură, silvicultură și pescuit salariul net se va

reduce cu circa 3%, iar veniturile din vânzări se vor diminua cu circa 15%. Acest fapt va
determina o menținere a ofertei forței de muncă și o reducere mai acută a cererii. Drept
urmare, în sector se va crea surplus al forței de muncă în 2020. Totuși, relansarea
sectorului va determina creșterea rapidă a cererii forței de muncă, iar în 2022 anticipăm
că se va atesta un deficit de personal. Numărul salariaților se va diminua cu 12% în
2020, iar în 2021 și 2022 se vor înregistra creșteri cu 5 și 4%. Nivelul angajării de până
la criză va fi aproape atins în 2023.

15
Deși între 2021 și 2025 anticipăm o creștere a numărului de salariați, nu va fi
înregistrată o restabilire sincronă a indicatorilor ocupaționali în sub-sectoarele
industriei prelucrătoare.

Astfel, după declinul din 2020, nivelul ocupării va reveni mai rapid în unele sub-
ramuri, în timp ce în altele relansarea va fi mai lentă. Anticipăm că în industria
alimentară numărul salariaților din 2019 nu va fi atins până în 2025. De asemenea,
anticipăm în acest sub-sector între 2020 și 2025 se va înregistra un excedent al forței de
muncă. Această evoluție va fi determinată de creșterea relativ lentă a veniturilor din
vânzări, dinamică, care la rândul său, va determina o extindere cu ritmuri scăzute a
cererii față de factorul muncă. În fabricarea articolelor din îmbrăcăminte numărul de
angajați din 2019 va fi ușor depășit, cu 0,6%, în 2025. De asemenea, în acest sub-sector
între 2020 și 2024 va fi un exces al forței de muncă, iar deficitul va reapărea în 2025. În
domeniul fabricării autovehiculelor, a remorcilor și semiremorcilor la nivelul angajării
revenirea va fi mai rapidă. Astfel, în 2022 se va înregistra o creștere cu 3,1% față de
nivelul anului 2019. La fel, după ce în 2020 și 2021 se va atesta un exces, în 2022 va
reapărea deficitul forței de muncă.

În sectorul construcțiilor oferta forței de muncă se va contracta în 2021 cu 3,4%,

după ce în 2020 va consemna o creștere ușoară cu 0,7%.

Totuși, comprimarea cererii forței de muncă va fi mult mai mare și va constitui 31%.
Această diminuare va fi cauzată de reducerea volumului vânzărilor cu 35% în 2020.
Scăderea mai accelerată a cererii în raport cu oferta va genera un exces al forței de
muncă în construcții. În 2020, în condițiile crizei provocate de COVID-19, numărul
salariaților se va reduce cu 26,6%. Relansarea economică va stimula creșterea angajării
în sector, fapt ce va duce la diminuarea deficitului forței de muncă. Totuși, pe termen
mediu în sector se va atesta un excedent al forței de muncă. Anticipăm, că abia în 2025
în ramura construcțiilor se va consemna un deficit. Este probabil ca numărul salariaților
atestat în 2019 să nu fie atins nici în 2025.

În comerț estimăm că în 2020 veniturile din vânzări vor scădea cu 25%, ceea ce va
duce la reducerea cererii forței de muncă (ocupării) cu 22%.

În 2021 și 2022, datorită relansării vânzărilor, cererea va crește. Totuși, majorarea

cumulativă din 2021 și 2022 va fi sub scăderea din 2020. Oferta forței de muncă va
cunoaște o evoluție stabilă și va crește între 2020 și 2022 cu ritmuri minore cuprinse
între 0,2 și 0,5%. 16
Puternicul declin al cererii va determina existența unui exces de forță de muncă în
comerț între anii 2020 și 2024, iar deficitul va reapărea în 2025. Numărul salariaților se
va reduce în 2020 cu circa 19,8%, iar din 2021 numărul angajaților va fi în creștere.
Totuși, în pofida tendinței pozitive, numărul de salariați va depăși ușor, cu 1,7%,
valoarea atestată în 2019, doar, în 2025.

Republica Moldova a intrat în criză provocată de COVID-19 cu un anumit deficit

al forței de muncă.

În 2020, din cauza recesiunii provocate de răspândirea pandemiei, deficitul va

dispărea. Oferta de muncă va scădea puțin, însă cererea se va diminua semnificativ din
cauza comprimării activități economice. Drept urmare, numărul salariaților din sectorul
real se va reduce cu 12,7% (circa 59,4 mii persoane), iar pe piață va apărea un surplus
semnificativ al forței de muncă, caracterizat, inclusiv, prin creșterea șomajului.
Anticipăm că în 2020 numărul șomerilor s-ar putea apropia de 100 mii persoane (spre
comparație în 2019 s-au atestat 46,9 mii șomeri).

În perioada 2021-2023, deși economia se va relansa și cererea pentru forța de

muncă va crește, se va menține un surplus al forței de muncă.

Abia, în 2024 la nivelul întregii economii se va atesta un deficit al forței de muncă.

Totodată, la nivel de sectoare economice apariția deficitului se va produce în perioade
diferite. De exemplu, în agricultură și industria prelucrătoare, deficitul va apărea în 2023,
iar în construcții și comerț neajunsul forței de muncă va fi resimțit în anul 2025.

Evaluarea situației curente în ce privește accesul forței de muncă

străină pe piața muncii din Republica Moldova

În general, migrația în Republica Moldova se caracterizează în principal prin

emigrarea cetățenilor moldoveni în străinătate pentru ocuparea forței de muncă și, într-o
măsură mai mică, prin imigrația cetățenilor din alte țări în Republica Moldova. Cu toate
acestea, în ultima perioadă poate fi observată o tendință de creștere a numărului de
imigranți (inclusiv în scop de muncă), care poate fi contabilizată atât printr-o colaborare
mai strânsă cu țările UE în contextul Acordului de Asociere, cât și prin unele modificări
operate în legislația națională.

17
Carențele pe piața forței de muncă pot fi abordate din diferite perspective.

În capitolele precedente s-a ajuns la concluzii, care susțin existența unui deficit de
forță de muncă în Republica Moldova atât din punct de vedere demografic (determinat
de emigrarea în masă), dar mai degrabă din punct de vedere al pieței forței de muncă
(determinat de deficitul de competențe). Conform literaturii de specialitate, țările, care se
confruntă cu deficiențe de forță de muncă, pot apela la diverse opțiuni de politică pentru
a încerca să soluționeze aceste carențe. Acestea includ inter alia:
• Dezvoltarea unor tehnologii cu utilizarea intensivă a capitalului prin creșterea
investițiilor;
• Atragerea mai multor lucrători casnici în forța de muncă prin creșterea salariilor;
• Atragerea mai multor lucrători din anumite grupuri demografice subreprezentate (ex:
casnice, pensionari etc.);
• În cazul în care există lucrători care ar dori să lucreze la nivelurile salariale curente, dar
care nu dispun de competențele necesare - instruirea acestora;
• Creșterea ofertei de muncă străine.

18
 CONCLUZII

În baza analizei efectuate, tendințelor identificate, relevanței cadrului național de

politici și evaluării experienței internaționale, vor fi formulate un set de recomandări.
Recomandările vor ținti constrângerile și decalajele identificate pe piaţa muncii din ţara
noastră.
De asemenea, vor fi propuse domenii concrete de liberalizare/ajustare a legislației
muncii și câteva modele de liberalizare a accesului forței de muncă din străinătate, optime
din punct de vedere a avantajelor şi riscurilor, bazate pe estimarea reală a deficitului
existent al forţei de muncă în Republica Moldova.

19