Capitolul 8.

Ciclurile economice

În România, în perioada 2000 - 2008 s-a înregistrat o expansiune prelungită, media

creșterilor anuale ale PIBreal situându-se la circa 5,8%. Aderarea României la Uniunea
Europeană, la 1 ianuarie 2007, s-a produs pe acest fond de creștere a producției, care a
alimentat optimismul populației privind îmbunătățirea condițiilor de trai. Evoluția
ascendentă a fost întreruptă brusc de o puternică recesiune, care s-a manifestat în României
începând cu cel de-al treilea trimestru al anului 2008. În anul 2009, comparativ cu anul
2008, PIBreal a scăzut cu peste 6,6%, scăderea continuându-se și în anul 2010. După anul
2010, economia României a început o recuperare treptată, dar ritmul de creștere al PIBreal
nu a mai atins niciodată nivelurile anterioare anului 2008.
Urmărind evoluția economiei României după anul 1989, anul trecerii de la economia
centralizată, de comandă, la economia liberă, de piața, se poate constata că recesiunea din
anii 2008-2010 nu a fost singura fluctuație a activității economice de ansamblu. În primii
ani de după 1989, economia României a înregistrat o scădere accentuată. A urmat apoi, în
perioada 1994 – 1997, o creștere, după care, în perioada 1997 – 1999, s-a înregistrat o nouă
scădere. Evoluția activității economice de ansamblu după anul 2000, prezentată mai sus, a
fost, de asemenea, fluctuantă. Evoluții fluctuante ale activității economice de ansamblu
s-au înregistrat nu numai în România, ci în toate țările în care activitatea economică este
organizată și funcționează pe principiile pieței.
Se ridică mai multe întrebări privind cauzele evoluției fluctuante a activității economice
de ansamblu. Cum se poate întâmpla ca, într-o economie în care piața reglează, prin
intermediul prețurilor, raportul dintre cerere și ofertă, să apară astfel de perioade în care
mecanismul pieței pare că nu mai funcționează? De ce economia nu înregistrează o creștere
continuă, evitându-se astfel numeroasele probleme cu care se confruntă populația în
perioadele de recesiune, precum lipsa locurilor de muncă și scăderea veniturilor? Care sunt
cauzele care determină fluctuațiile ciclice?
În timp ce în capitolul 7 s-a abordat studiul tendinței pe termen lung a activității
economice de ansamblu dintr-o țară, în capitolul 8 sunt analizate fluctuațiile pe termen
scurt ale activității economice în jurul tendinței de evoluție pe termen lung. Studiul temelor
din acest capitol face posibilă înțelegerea cauzelor și a mecanismelor care caracterizează
ciclurile economice. Sunt analizate diferite modele fundamentale ale ciclurilor de afaceri,
incluzând modelul keynesist, modelul monetarist și modelul ciclurilor economice reale.
De asemenea, sunt analizate modelele care incorporează așteptările raționale, respectiv
modelul noilor clasici și modelul noilor keynesiști.

1
8.1. Caracteristicile ciclurilor de afaceri

Studiul ciclurilor de afaceri reprezintă o temă majoră în macroeconomie deoarece

fluctuațiile ciclice influențează în mod semnificativ nivelul de trai al populației. Când
economia este în creștere, prosperitatea este împărțită între lucrători și posesorii de capital,
dorințele acestora fiind îndeplinite într-o mai mare măsură. Salariile corespund așteptărilor
angajaților, cei aflați în șomaj găsesc mai ușor locuri de muncă, iar profiturile firmelor sunt
ridicate. Când economia este în recesiune, multe sectoare înregistrează un declin al
vânzărilor și producției, iar numărul locurilor de muncă scade. Se reduc salariile
angajaților, firmele își restrâng activitatea sau părăsesc piața, iar locurile de muncă dispar
cu repeziciune.
Deoarece efectele ciclurilor de afaceri sunt așa de largi, iar scăderea activității
economice îngreunează viața multor oameni, economiștii au încercat să determine cauzele
acestor fluctuații, mecanismul acestora, precum și căile lor de contracarare. Din nefericire,
aceste obiective rămân încă neatinse deoarece cauzele sunt foarte diverse și complexe, iar
mecanismul și căile de contracarare depind, la rândul lor, de aceste cauze. Este important
să fie subliniate două aspecte. În primul rând, trebuie menționat că există controverse
printre economiști, atât în ceea ce privește cauzele și mecanismul fluctuațiilor ciclice, cât
și modalitățile de acțiune pentru atenuarea efectelor lor. În al doilea rând, există multe
aspecte privind fluctuațiilor ciclice asupra cărora toți economiștii, indiferent de școala de
gândire pe care o reprezintă, cad de acord. De exemplu, aproape toți economiștii sunt de
acord că o creștere a cantității de monedă poate avea doar efecte temporare asupra
producției și ocupării, și că aceste efecte dispar pe termen lung. Unele modele preiau un
număr de idei formulate în alte modele, le recunosc validitatea, dar accentuează elementele
care le particularizează.
Definiția ciclurilor de afaceri trebuie să pună în evidență particularitățile acestora, cum
ar fi aria de cuprindere, caracterul imprevizibil, forma recurentă dar nu periodică de
manifestare, persistența etc.
Ciclurile de afaceri sunt un tip de fluctuații care se regăsesc în economiile țărilor care
își organizează activitatea economică pe principiile pieței libere. Un ciclu de afaceri
cuprinde o perioadă de creștere persistentă a activității economice de ansamblu, urmată
de o perioadă de contracție, la fel de cuprinzătoare și persistentă. Secvența creștere –
contracție se reia, adică este recurentă, dar nu la intervale regulate de timp, durata
ciclurilor diferind de la o perioadă la alta.
O definiție cât mai riguroasă a ciclurilor de afaceri trebuie să sublinieze cel puțin
următoarele cinci aspecte ale acestora:

2
 H

Activitatea economica agregata

Tendința de evoluție
pe termen lung

Activitatea
economică
agregată H

L
Expansiune Recesiune Expansiune

Timp

Figura 8.1. Fluctuații ciclice ale activității economice de ansamblu

1. Activitatea economică de ansamblu. Ciclurile economice sunt definite ca fluctuații ale

activității economice de ansamblu. Fluctuațiile nu privesc o singură activitate
economică sau un domeniu anume, ci se manifestă în întreaga economie. Aceasta
înseamnă că într-o anumită perioadă de timp, producția obținută în majoritatea
activităților economice înregistrează creșteri, iar scăderile care le succed se
înregistrează, de asemenea, în aproape toate activitățile. Fluctuațiile ciclice nu pot fi
puse în evidență de fluctuațiile unei singure variabile economice, fie ea și una
macroeconomică, precum PIBreal. Deși PIBreal reprezintă o bună măsură a activității
economice de ansamblu, pentru caracterizarea ciclicității este important să fie analizate
și alte variabile, precum rata șomajului, rata dobânzii, investițiile, rata inflației etc.

2. Expansiuni și recesiuni. În Figura 8.1 este reprezentată diagrama unui ciclu de afaceri
tipic, care poate ajuta la înțelegerea noțiunilor de expansiune și recesiune. Linia
punctată arată tendința pe termen lung a activității economice de ansamblu, iar linia
continuă arată evoluția reală a activității economice de ansamblu. Perioada pe parcursul
căreia activitatea economică agregată este în scădere este denumită recesiune sau
contracție. Dacă recesiunea este puternică și prelungită, ea este denumită depresiune.
După atingerea celui mai de jos punct al contracției, punctul L, activitatea economică
agregată începe să crească. Perioada pe parcursul căreia activitatea economică de
ansamblu înregistrează o creștere este denumită expansiune sau boom. După atingerea

3
 celui mai înalt punct, punctul H, activitatea economică agregată intră din nou în declin.
Întreaga secvență recesiune – expansiune, adică de la un punct L până la următorul
punct L, reprezintă un ciclu de afaceri. Punctele cele mai de jos împreună cu punctele
cele mai de sus sunt denumite puncte de întoarcere. Până în prezent, marcarea
momentului apariției acestor puncte s-a făcut după ce ele au apărut, anticiparea apariției
lor fiind dificilă.

3. Angrenarea. Ciclurile de afaceri angrenează în mișcarea lor întreaga economie. Ele nu

apar numai în câteva sectoare și nu privesc doar câteva variabile economice.
Expansiunile și contracțiile apar, în același timp, în multe activități economice. Astfel,
deși anumite sectoare sunt mult mai afectate de fluctuațiile ciclice comparativ cu altele,
producția și ocuparea în cele mai multe dintre acestea tind să scadă în recesiune și să
crească în expansiune. Variabile economice semnificative, cum ar fi prețurile,
productivitatea, investițiile, cheltuielile publice, au o evoluție predictibilă pe parcursul
ciclului de afaceri. Evoluția multor altor indicatori este determinată de forța
împrejurărilor, recesiunile și expansiunile angrenând în tumultul lor și cele mai intime
laturi ale vieții economice și sociale. Numărul de abandonuri școlare, numărul de
analfabeți, volumul fondurilor alocate activităților culturale, numărul de evenimente
sportive organizate, numărul de spectatori la spectacolele de teatru și mulți alți
indicatori economici și sociali sunt influențați de fluctuațiile ciclice. Unii dintre acești
indicatori au o evoluție prociclică, adică tind să evolueze în aceeași direcție ca și
activitatea economică de ansamblu: cresc în expansiune și se reduc în recesiune. Alți
indicatori au o evoluție contraciclică, adică tind să scadă în expansiune și să crească în
recesiune.

4. Recurența. Ciclurile de afaceri apar mereu în economie, într-o succesiune infinită. Ele
nu sunt periodice, în sensul că nu se repetă la perioade regulate și predictibile de timp,
iar fazele lor nu au o durată fixă de timp. Unele expansiuni s-au întins pe o perioadă
lungă de timp, de la doi la zece sau mai mulți ani, altele au fost mai scurte ca durată.
Durata recesiunilor nu este egală cu cea a expansiunilor. Nu se poate anticipa cu
precizie cât va fi durata unei faze. Schimbarea sensului de evoluție a activității
economice de ansamblu se întâmplă, de obicei, în mod neașteptat. Deși ciclurile de
afaceri nu sunt periodice, ele sunt recurente, în sensul că secvența contracție – punct de
minim – expansiune – vârf apare din nou și din nou într-o economie de piață.

5. Persistența. Durata unui ciclu de afaceri complet poate varia foarte mult, de la un an la
o decadă sau chiar mai mult, iar predicția sa este dificilă. Din analiza datelor observate

4
 până acum, se poate constata că, de îndată ce o recesiune a început, economia a păstrat
această tendință mai mult timp, înregistrând contracții repetate. În mod similar, odată
ce o expansiune a început, durata sa a fost, de regulă, mai mare de un an, înregistrându-
se creșteri repetate. Această tendință de declin, urmată de noi perioade de declin, și
aceste creșteri urmate de noi creșteri, definesc inerția activității economice de ansamblu
sau persistența. Luând în considerare persistența, economiștii privesc întotdeauna la
momentele de timp la care apar punctele de întoarcere, deoarece acestea indică o
schimbare de direcție care durează, de regulă, mai mult timp.

Pentru a analiza activitatea economică de ansamblu, economiștii utilizează date cu

privire la evoluția în timp a multor variabile economice. Aceste date, înregistrate de regulă,
la perioade regulate de timp, sunt denumite serii de timp. Seriile economice de timp au cel
puțin două componente: o componentă reprezentând trendul și o componentă reprezentând
fluctuațiile în jurul trendului. Separarea trendului de fluctuațiile în jurul trendului a
reprezentat, pentru o perioadă lungă de timp, unul dintre scopurile activității economiștilor
și statisticienilor. Trendul constă în componenta permanentă a datelor, adică în acea parte
a datelor observate care este de așteptat să persiste în timp. Spre deosebire de trend,
fluctuațiile în jurul trendului cuprind deviațiile temporare de la trend. Eliminarea trendului
din seriile de timp creează posibilitatea observării fluctuațiilor în jurul trendului. Aceste
fluctuații pot cuprinde o componentă ciclică, o componentă sezonieră și o componentă
aleatoare.
Figura 8.1 sugerează că ciclul de afaceri este pur și simplu o abatere temporară de la
calea de creștere economică pe termen lung, reprezentată prin linia punctată. Panta pozitivă
a acestei drepte sugerează că, pe termen lung evoluția activității economice de ansamblu
este mereu ascendentă, putând totuși exista, pe termen scurt, perioade în care această
evoluție ascendentă este întreruptă. Dar aceste întreruperi, care au o frecvență ridicată, sunt
evenimente trecătoare. După o recesiune urmează o expansiune care readuce economia la
calea sa de creștere economică. Este posibil ca o parte din pierderea de producție
înregistrată în recesiune nu mai poate fi recuperată în expansiunea care îi urmează, astfel
încât calea de creștere economică pe termen lung își modifică traiectoria. Cu alte cuvinte,
există fluctuații chiar și ale căii de creștere economică. Astfel de fluctuații au o frecvență
scăzută. În teoria macroeconomică standard, fluctuațiile cu frecvență ridicată sunt
considerate fluctuații ciclice sau cicluri de afaceri, pe când fluctuațiile cu frecvență scăzută
sunt considerate fluctuații ale creșterii economice. Există o strânsă legătură între
ciclicitatea economică și creșterea economică, care necesită o abordare integrată.
Preocupările privind relația dintre ciclicitatea economică și creșterea economică au
început în anii celui mai puternice recesiuni pe care au cunoscut-o țările cu economie de

5
piață, respectiv criza din 1929 – 1933. John Maynard Keynes, un economist de la
Universitatea din Cambridge, Anglia, a încercat să explice această devastatoare criză,
cunoscută sub denumirea de Marea Depresiune. Modelul lui Keynes, larg acceptat în anii
'30 și în anii '40, a reprezentat o adevărată revoluție în gândirea economică. Economiștii
care au aderat la ideile formulate de Keynes au fost denumiți keynesisti. Ca răspuns la
unele neajunsuri ale modelului keynesist, începând cu a doua jumătate a anilor '40 au
început să fie dezvoltate alte modele care să explice fluctuațiile ciclice. Aceste modele sunt
modelul monetarist, modelul așteptărilor raționale și modelul ciclurilor economice reale.

8.2. Modelul keynesist al ciclurilor economice

Keynes a subliniat rolul central pe care fluctuațiile investițiilor îl au în generarea

ciclurilor economice, căutând motivațiile agenților economici de a crește sau de a restrânge
investițiile. Deciziile de a investi depind, conform doctrinei keynesiste, de așteptările
întreprinzătorilor privind profiturile și vânzările viitoare. Cu alte cuvinte, principala sursă
a fluctuațiilor ciclice sunt așteptările cu privire la volumul vânzărilor și al nivelului
profiturilor viitoare. Keynes nu a explicat modul în care se formează așteptările, dar a
argumentat că acestea sunt volatile, schimbătoare, deoarece cea mai mare parte a
evenimentelor care prefigurează viitorul sunt necunoscute și imposibil de anticipat. Astfel,
veștile sau zvonurile despre miile de factori relevanți care influențează vânzările și
profiturile, cum ar fi schimbările viitoare de taxe, schimbările viitoare ale ratei dobânzii,
posibilul progres tehnologic, evenimentele economice și politice globale, schimbă
așteptările într-un mod care nu poate fi cuantificat, dar care are consecințe foarte
importante asupra economiei. Pentru a sublinia volatilitatea și diversitatea surselor de
schimbare a așteptărilor cu privire la vânzările și profiturile viitoare, Keynes a descris
aceste așteptări în termeni de animal spirits. Această expresie descrie instinctele,
înclinațiile și emoțiile care influențează și ghidează comportamentul uman. Încrederea este
întotdeauna, conform lui Keynes, inclusă sau produsă de animal spirits. Utilizând această
expresie, Keynes nu a dorit să spună că așteptările sunt iraționale. Dimpotrivă, el a
menționat că poate fi rațional faptul că oamenii reacționează la zvonuri, presupuneri,
intuiții și instinct, luându-se unii după alții. Poate fi rațional ca schimbarea radicală a
așteptărilor cu privire la viitor să fie determinată de lipsa informației sau de o informației
incompletă sau incorectă.
Impulsul care determină apariția fluctuațiilor ciclice este reprezentat de o schimbare a
așteptărilor. Această schimbare determină modificarea cererii pentru noi bunuri de capital,
ceea ce înseamnă o schimbare a nivelului investițiilor.

6
 LAS

Nivelul prețurilor, p

B A
p0 AS

C AD0

AD1

PIB1 PIB0 = Yn PIBreal

Figura 8.3. Apariția unei recesiuni conform doctrinei keynesiste

Dacă așteptările devin pesimiste, cererea de bunuri noi de capital se reduce, ceea ce
înseamnă că investițiile se reduc. Dar cererea de bunuri noi de capital, adică investițiile,
reprezintă o componentă a cererii agregate. Astfel, reducerea investițiilor determină
reducerea cererii agregate, care, la rândul său, determină reducerea cantității oferite,
economia intrând într-o perioadă de recesiune. Dacă așteptările devin optimiste, cererea de
bunuri noi de capital crește. Ca urmare, investițiile cresc, determinând creșterea cererii
agregate. Pentru satisfacerea acesteia, firmele angajează noi lucrători, mărind cantitatea de
bunuri oferite. Economia parcurge, în acest caz, o fază de expansiune.
În Figura 8.3, folosind modelul AS – AD, este ilustrat modul în care apare o recesiune,
conform modelului keynesist. Schimbarea așteptărilor din așteptări optimiste în așteptări
pesimiste determină reducerea investițiilor. Ca urmare, cererea agregată se reduce. Curba
cererii agregate de deplasează spre stânga, de la AD0 la AD1. Curba ofertei agregate pe
termen scurt, AS, este reprezentată printr-o dreaptă orizontală deoarece în modelul
keynesist oferta de bunuri nu se supune niciunei constrângeri. La un anumit nivel al
prețurilor se poate produce orice cantitate de bunuri care este necesară pentru satisfacerea
cererii. Cu alte cuvinte, oferta agregată pe termen scurt este perfect elastică. Astfel, curba
AS este orizontală, la nivelul inițial al prețului, p0. Curba ofertei agregate pe termen lung,
LAS, este verticală, ridicată deasupra nivelului natural al producției, Yn.
Odată ce așteptările schimbă dorința de a investi, mecanismul de desfășurare a ciclului
economic se pune în mișcare. Economia se situează inițial în punctul A, punct de echilibru

7
pe termen lung. Scăderea cererii agregate determină deplasarea curbei cererii agregate spre
stânga, de la AD0 la AD1. Produsul intern brut real se reduce, de la PIB0 = Yn, la PIB1.
Economia parcurge o fază de recesiune. Datorită efectului de multiplicare, reducerea
PIBreal este mai mare decât reducerea investițiilor. Deoarece curba ofertei agregate pe
termen scurt, AS, este orizontală, modificările cererii agregate determină modificări ale
PIBreal, fără să determine modificarea nivelului prețurilor.
Cât timp rămâne economia în recesiune? Conform teoriei keynesiste, odată ce
recesiunea s-a instalat, economia rămâne în această stare mult timp. Acest lucru se
datorează modului în care reacționează salariile la modificarea cererii agregate. În teoria
keynesistă, răspunsul salariilor la modificarea cererii agregate este asimetric.
În jos, când cererea agregată scade și șomajul crește, salariile nu se modifică. Datorită
modului în care sunt încheiate contractele de muncă și acțiunii sindicatelor, salariile
nominale sunt complet rigide la scădere. Scăderea cererii agregate și menținerea nivelului
de salarizare face ca economia să fie „înghețatăˮ sub nivelul ocupării depline. Nu există
forțe naturale care să refacă nivelul ocupării depline. Economia rămâne în această situație
până când animalic spirits se schimbă și investițiile încep să crească. Acesta este motivul
pentru care keynesiștii recomandă intervenția statului, în încercarea de a determina
creșterea cererii agregate și schimbarea așteptărilor.
În sus, când cererea agregată crește și șomajul se reduce sub nivelul ratei naturale,
salariile cresc rapid. Salariile sunt perfect flexibile la creștere. Dincolo de nivelul natural
al producției, curba ofertei agregate pe termen scurt nu mai joacă nici un rol. Doar curba
ofertei agregate pe termen lung este relevantă. Pentru a elimina deficitul de forță de muncă
și pentru a readuce economia la nivelul ocupării depline, creșterea cererii agregate este
acompaniată de creșterea salariilor nominale. Are loc creșterea rapidă a nivelului prețurilor.
Economia rămâne în această situație până când așteptările devin din nou pesimiste,
determinând scăderea investițiilor și a cererii agregate.
În Figura 8.4 este ilustrat modul în care, în opinia keynesiștilor, economia reacționează
la schimbarea așteptărilor din așteptări pesimiste în așteptări optimiste, determinând astfel
creșterea investițiilor și a cererii agregate. Inițial economia se situează în punctul A. Curba
inițială a cererii agregate este AD0, iar curba ofertei agregate pe termen scurt este AS0.
Creșterea investițiilor determină deplasarea treptată a curbei cererii agregate spre stânga,
de la AD0 spre AD1. Poziția de echilibru se schimbă, economia deplasându-se din punctul
A către punctul B. Datorită efectului de multiplicare, creșterea PIBreal este mai mare decât
creșterea investițiilor. Economia parcurge o perioadă de refacere după recesiune. Cât timp
PIBreal rămâne sub nivelul natural al producției, Yn, salariile nominale și nivelul prețurilor
rămân neschimbate.

8
 LAS
Nivelul prețurilor, p

D
p1 AS1

A B C
p0 AS0

AD2
AD1
AD0

PIB0 Yn PIB1 PIBreal

Figura 8.4. O expansiune keynesistă

Dacă cererea agregată continuă să crească, de la AD1 la AD2, economia nu se va muta

din punctul B spre punctul C, ci din punctul B spre punctul D. Motivul este acela că, odată
ce PIBreal depășește Yn iar șomajul scade sub nivelul ratei naturale, salariile nominale încep
să crească, ceea ce determină scăderea ofertei agregate pe termen scurt. Curba ofertei
agregate pe termen scurt se deplasează în sus, de la AS0 la AS1. Pe măsură ce salariile
nominale cresc, nivelul prețurilor crește de asemenea, iar creșterea PIBreal încetinește.
Economia urmează calea arătată prin săgețile care leagă punctul A, punctul inițial de
echilibru, de punctul D, punctul de echilibru final. Pe termen lung, economia revine la
nivelul producției potențiale, Yn, dar nivelul prețurilor crește față de cel inițial, de la p0 la
p1.
Keynesistii consideră că nivelul producției și al ocupării este determinat, în mod
esențial, de cererea agregată. Ca urmare, keynesistii recomandă adoptarea unor politici
active de stimulare a cererii agregate, cum ar fi politica cheltuielilor publice. În recesiune,
deoarece așteptările sunt pesimiste și investițiile sunt reduse, statul trebuie să crească
cheltuielile publice pentru a stimula creșterea cererii agregate. Neexistând un mecanism
automat de relansare, pentru refacerea echilibrului este necesară intervenția autorităților
publice, care trebuie să stimuleze creșterea cererii agregate. În expansiune, când investițiile
private sunt ridicate, cheltuielile publice trebuie micșorate, pentru a evita inflația. Inflația
nu apare în recesiune, chiar dacă cererea agregată crește, deoarece oferta agregată pe
termen scurt este perfect elastică, iar salariile nu cresc când șomajul este ridicat.

9
 Teoria keynesistă privește cererea agregată ca fiind factorul determinant al producției
și al ocupării. Keynesistii acordă o atenție redusă ofertei agregate. Neglijarea ofertei se
datorează faptului că, în general, pe piață prevalează situațiile în care există o
supraproducție de bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, keynesiștii consideră că dorința de a
muncii precum și capitalul productiv și nu reprezintă o constângere pentru producție.
Numai dorința cumpărătorilor de a cumpăra, de a cheltui banii, limitează activitatea
economică. Această perspectivă explică de ce keynesistii acordă o atenție redusă unor teme
economice importante, cum ar fi modificarea funcției de producție, variații ale stocului de
capital, cercetarea științifică și tehnologică, efectele sistemului de taxe asupra dorinței de
a muncii și altele. Neglijarea acestor elemente este stânjenitoare, în condițiile în care
economia este afectată tot mai mult de șocuri asupra ofertei. Eșecul de a integra în modelul
keynesist efectele acestor șocuri asupra economiei a reprezentat unul din principalele
motive pentru care mulți economiști au început să privească atent la teoriile alternative
teoriei keynesiste.

8.3. Modelul monetarist al ciclurilor economice

Acest model a fost conturat începând cu anii ʼ40, iar economistul care a avut un rol
determinant în dezvoltarea sa a fost Milton Friedman, de la Universitatea din Chicago.
Friedman a arătat că modelul keynesist supraestimează instabilitatea macroeconomică. El
a susținut că economia se situează în mod obișnuit la nivelul natural al producției. Cele mai
multe fluctuații ale producției sunt cauzate, în primul rând, nu de modificarea așteptărilor,
ci de fluctuațiile cantității de monedă pusă în circulație.
În modelul monetarist, impulsurile monetare determină variații ale producției, ocupării
și prețurilor. Sursa fluctuațiilor ciclice este reprezentată de modificarea ratei de creștere a
cantității de bani din circulație. De îndată ce Banca Centrală modifică rata de creștere
monetară, mecanismul ciclului începe să opereze, afectând mai întâi cererea agregată. Când
rata de creștere monetară se mărește, cantitatea reală de bani din economie crește, iar rata
dobânzii scade. Rata de schimb crește, adică moneda națională pierde din valoare. Efectele
inițiale de pe piețele financiare se răsfrâng și asupra altor tipuri de piețe. Investițiile și
exporturile cresc, iar consumatorii cheltuiesc mai mult pentru achiziționarea de bunuri
durabile. Schimbările inițiale ale cheltuielilor au un efect de multiplicare, ca și în modelul
keynesist. Prin intermediul acestor mecanisme, o accelerare a creșterii ofertei de monedă
deplasează curba cererii agregate spre dreapta, generând o expansiune. Similar, o încetinire
a ratei de creștere monetară deplasează curba cererii agregate spre stânga, determinând
economia să intre treptat într-o fază de recesiune.

10
 Cum răspunde oferta agregată la modificarea cererii agregate? În modelul monetarist,
curba ofertei agregate pe termen scurt, AS, este înclinată pozitiv. În acest caz, oscilațiile
cererii agregate determină oscilații atât ale PIBreal, cât și ale nivelului general al prețurilor.
Accelerarea creșterii monetare va determina atât creșterea PIBreal cât și creșterea nivelului
general al prețurilor, după cum încetinirea creșterii monetare va determina scăderea PIBreal
și scăderea nivelului general al prețurilor. Monetariștii cred însă că abaterile PIBreal de la
nivelul său potențial sunt temporare în ambele direcții. În teoria monetaristă, salariile
nominale sunt rigide doar temporar. Când cererea agregată scade și șomajul crește, salariile
nominale încep să scadă. La fel se întâmplă și cu nivelul prețurilor. Ca urmare, oferta
agregată pe termen scurt va crește, readucând economia la nivelul său potențial. Astfel,
ajustarea naturală a salariilor și a prețurilor reprezintă un stabilizator automat al economiei,
nefiind necesară intervenția statului pentru a readuce economia la nivelul producției
ocupării depline. Când cererea agregată crește iar șomajul descrește, atât salariile nominale
cât și nivelul general al prețurilor cresc. Oferta agregată pe termen scurt se va modifica
astfel încât echilibrul pe termen lung să fie restabilit. Când cererea agregată crește, șomajul
scade sub nivelul său natural. Pentru atragerea forței de muncă necesare creșterii producției
necesară satisfacerii cererii suplimentare, este necesară creșterea salariilor nominale. Pe
măsură ce cresc salariile, crește și nivelul prețurilor, iar după o perioadă de ajustare, PIBreal
revine la nivelul natural al producției, iar nivelul ocupării revine la nivelul ocupării depline.
În Figura 8.5 este ilustrată desfășurarea fazei de recesiune, conform teoriei monetariste
a ciclurilor de afaceri.

LAS
Nivelul prețurilor, p

AS0

A
p0
B AS1
p1

p2 C
AD0

AD1

PIB1 PIB0 = Yn PIBreal

Figura 8.5. Recesiunea în optica monetaristă

11
 Economia este situată inițial în punctul A, care este un punct de echilibru pe termen
lung. Acest punct este determinat de intersecția dintre curba ofertei agregate pe termen
lung, LAS, curba inițială a ofertei agregate pe termen scurt, AS0, și curba inițială a cererii
agregate, AD0. Ca urmare a reducerii ratei de creștere monetară, cererea agregată scade.
Curba cererii agregate se deplasează spre stânga, de la AD0 la AD1. Economia se deplasează
în punctul B, punct care corespunde unui produs intern brut real, PIB1, inferior nivelului
natural al producției, Yn. De asemenea, nivelul prețurilor scade, de la p0 la p1. Șomajul
crește, apărând un surplus de forță de muncă, rata șomajului depășind nivelul său natural.
Când există un surplus de forță de muncă, salariile nominale vor începe să scadă. Scăderea
salariilor nominale micșorează costurile companiilor. În condițiile unor costuri mai mici,
oferta agregată pe termen scurt începe să crească, curba ofertei agregate pe termen scurt
deplasându-se spre dreapta, de la AS0 la AS1. Nivelul prețurilor scade și mai mult, de la p1
la p2, dar PIBreal începe să crească, revenind la nivelul potențial când economia se atinge
punctul C.
Un scenariu asemănător are loc și în cazul unei accelerări a creșterii ofertei monetare.
În Figura 8.6 se prezintă efectele accelerării creșterii cantității de bani din economie.
Punctul inițial de echilibru este punctul A. O accelerare a creșterii cantității de monedă
determină creșterea cererii agregate. Curba cererii agregate se deplasează spre dreapta, de
la AD0 la AD1. Aceasta determină creșterea atât a produsului intern brut real, de la Yn la
PIB1, cât și a nivelului prețurilor, de la p0 la p1. Economia se mută în punctul B.

LAS
Nivelul prețurilor, p

AS1

C
p2
AS0

B
p1

p0 A
AD1

AD0

PIB0 = Yn PIB1 PIBreal

Figura 8.6. Expansiunea în optica monetaristă

12
 PIBreal fiind mai mare decât nivelul natural al producției, iar rata șomajului mai mică
decât rata naturală a șomajului, salariile nominale încep să crească. Ca urmare, curba
ofertei agregate se deplasează treptat spre stânga, de la AS0 la AS1. Produsul intern brut real
începe să scadă, revenind treptat la nivelul său natural, Yn. Economia se mută din punctul
B în punctul C. Nivelul prețurilor crește de la p1 la p2.
Un ciclu de afaceri monetarist presupune că economia revine singură la nivelul său
natural, fără să fie necesară vreo acțiune din partea guvernului. Nu contează în care direcție
acționează forța inițială, adică încetinirea sau accelerarea ratei de creștere monetară. De
fiecare dată, economia revine la nivelul natural al producției, dar nivelul general al
prețurilor se modifică. Cu alte cuvinte, pe termen lung, accelerarea sau încetinirea creșterii
monetare se reflectă numai în prețuri, partea reală a economiei nefiind influențată. Efectul
impactului inițial se diminuează în timp astfel încât, următoarele fluctuații au amplitudine
din ce în ce mai mică. Este necesară o nouă accelerare sau o nouă încetinire a ratei de
creștere monetară pentru ca fluctuațiile să-și păstreze amplitudinea.

8.4. Așteptărilor raționale și fluctuațiile ciclice

Așteptările influențează deciziile privind investițiile. Investițiile depind, pe lângă rata

reală curentă a dobânzii și de volumul vânzărilor curente, de așteptările cu privire la rata
reală a dobânzii și profiturile viitoare. Cu cât sunt mai mari profiturile curente și cele
așteptate, cu atât nivelul investițiilor curente este mai ridicat. Cu cât sunt mai mari rata
reală și cea așteptată a dobânzii, cu atât nivelul investițiilor este mai redus. Așteptările
raționale sunt previziuni care se bazează pe toate informațiile relevante disponibile.
Includerea în analiza ciclurilor de afaceri a așteptărilor raționale a dus la apariția în cadrul
teoriei economice a două noi modele: modelul noilor clasici și modelul noilor keynesiști.

Modelul noilor clasici a fost dezvoltat la mijlocul anilor ′70 de un grup de economiști
care îi include pe Robert E. Lucas Jr. de la Universitatea din Chicago, Thomas Sargent de
la Universitatea din New York și Robert Barro de la Universitatea Harvard. Acest model
preia unele idei ale modelului clasic, cum ar fi faptul că salariile și prețurile se ajustează
rapid la schimbările care survin în cererea și oferta de muncă. Noii clasici cred că rigiditatea
salariilor și prețurilor, subliniată de keynesiști, este neimportantă, iar PIBreal este
întotdeauna egal cu nivelul natural al producției, Yn.
Noii clasici includ în modelul lor teoria așteptărilor raționale. Ei argumentează că
angajații și firmele au așteptări raționale, însemnând că aceștia își formează așteptările
prin utilizarea tuturor informațiilor relevante disponibile, ca de exemplu informațiile

13
referitoare la rata de creștere monetară, rata inflației, cursul de schimb și altele. Potrivit
noilor clasici, anticipările raționale privind evoluția viitoare a cererii agregate se reflectă
imediat în nivelul salariilor, evitându-se astfel creșterea ratei șomajului peste nivelul său
natural. Dacă, de exemplu, se anticipează o scădere a cererii agregate, care ar duce la o
scădere a prețurilor, atât firmele cât și salariații vor fi de acord cu o scădere a salariilor
nominale. Consimțind asupra acestui lucru, angajații își vor putea păstra locurile de muncă,
iar pe ansamblul economiei se va evita scăderea PIBreal și creșterea șomajului. Numai dacă
așteptările nu sunt îndeplinite, adică dacă are loc o scădere sau o creștere neașteptată a
cererii agregate, atunci vor fi influențate nivelul de ocupare și producția reală.
Recesiunea, în optica noilor clasici, apare ca urmare a scăderii neanticipate a cererii
agregate. Scăderea neașteptată a cererii agregate determină scăderea nivelului general al
prețurilor. Salariile nominale, negociate anterior la un nivel adaptat cererii agregate
anticipate, nu vor avea suficient timp la dispoziție pentru a se adapta noii cererii, neașteptat
de redusă, astfel încât oferta agregată pe termen scurt va rămâne neschimbată. Ca urmare,
produsul intern brut real va scădea sub nivelul potențial, nivelul general al prețurilor
scăzând de asemenea.
Reducerea nivelului general al prețurilor va determina creșterea salariilor reale.
Deoarece firmele, în condițiile scăderii neașteptate a cererii, nu vor putea face față plății
acestor salarii, vor reduce numărul de locuri de muncă, ceea ce va determina creșterea
șomajului. Scăderea produsului intern brut și creșterea șomajului vor fi temporare,
deoarece agenții economici și populația își vor modifica așteptările în raport cu noul
context economic. Economia va reveni la nivelul producției ocupării depline, cu un nivel
general al prețurilor mai mic decât cel inițial. În Figura 8.7 este prezentată o recesiune,
conform teoriei noilor clasici. Cererea agregată inițială, AD0, coincide cu cererea agregată
așteptată, ADE. Curba ofertei agregate, AS, înglobează așteptările privind nivelul cererii
agregate. Echilibrul inițial este în punctul A. În aceste condiții, PIBreal este egal cu nivelul
natural al producției, Yn, iar șomajul se situează la nivelul său natural. Nivelul general al
prețurilor este p0. Dacă cererea agregată înregistrează o scădere neașteptată, de la AD0 la
AD1, produsul intern brut real scade la de la Yn la PIB1, nivelul general al prețurilor scăzând,
de asemenea, de la p0 la p1.
Similar, expansiunea este determinată de o creștere neașteptată a cererii agregate. Dacă
are loc o astfel de creștere a cererii agregate, prețurile vor crește mai mult decât s-a anticipat
la negocierea salariilor nominale. Salariații vor solicita și firmele vor agrea treptat creșterea
salariilor nominale, pentru a menține nivelul salariilor reale și pentru a evita scăderea ratei
șomajului sub nivelul său natural. Orice fluctuație neanticipată a cererii agregate neputând
fi luată în considerate la negocierea salariilor, determină schimbări ale PIBreal și ale
gradului de ocupare.

14
 LAS

Nivelul prețurilor, p
AS
A
p0
B
p1

AD1 AD0 = ADE

PIB1 Yn PIBreal

Figura 8.7. Recesiunea, în viziunea noilor clasici

Schimbările anticipate ale cererii agregate modifică nivelul prețurilor, inclusiv prețul
muncii, dar lasă neschimbate PIBreal și nivelul șomajului și nu creează un ciclu de afaceri.
Măsurile anunțate de politică economică care au menirea de a crește cererea agregată nu
vor putea influența producția reală sau șomajul, nici chiar pe termen scurt. Efectele lor se
vor regăsi doar în prețuri. Această concluzie a noilor clasici, conform căreia politicile
anticipate de creștere a cererii agregate nu au puterea de a influența producția sau șomajul,
ci numai șocurile întâmplătoare și neanticipate asupra cererii agregate (cum ar fi o creștere
neanticipată a ofertei monetare) pot afecta temporar nivelul producției și pe cel al ocupării,
are profunde implicații asupra politicilor de stabilizare. Dacă, de exemplu, oferta de bani
este determinată de Banca Centrală în concordanță cu anumite reguli, autoritățile vor fi
incapabile să influențeze producția și ocuparea, chiar și pe termen scurt, urmând sistematic
aceste reguli. Numai abaterile de la aceste reguli pot influența produsul intern brut real și
nivelul ocupării. Cu alte cuvinte, autoritățile ar trebui să urmeze politici nesistematice sau
întâmplătoare, pentru a determina variații ale producției și ocupării în jurul nivelului lor
natural. Acest lucru poate fi însă considerat inacceptabil din punct de vedere social.

Modelul noilor keynesiști a fost dezvoltat la sfârșitul anilor ′70 de un grup de economiști
dintre care se disting John B. Taylor de la Stanford University, George Akerlof de la
Georgetown University și Gullermo Calvo de la Columbia University. Noii keynesiști
consideră, la fel ca noii clasici, că fluctuațiile neanticipate ale cererii agregate sunt

15
principala cauză a fluctuațiilor ciclice, dar acordă importanță și fluctuațiilor anticipate ale
cererii agregate. O creștere a cererii agregate mai mare decât cea anticipată provoacă o
expansiune, iar o creștere a cererii agregate mai mică decât cea anticipată provoacă o
recesiune. Orice factor care influențează cererea agregată, de exemplu, politica fiscală,
politica monetară sau îmbunătățirea stării economiei mondiale, care influențează
exporturile, și care generează o creștere neanticipată a cererii agregate, poate provoca o
schimbare a PIBreal și a nivelului de ocupare. În plus, orice creștere anticipată a cererii
agregate, datorită rigidității salariilor nominale la scădere, poate determina pe termen scurt
o creștere a producției și a ocupării.
Noii keynesiști, ca și noii clasici, cred că salariile nominale sunt influențate de
așteptările raționale cu privire la nivelul prețurilor. Keynesiștii subliniază însă termenul
lung pentru care se încheie majoritatea contractelor de muncă. Ei spun că salariile nominale
de azi sunt influențate de așteptările raționale de ieri. Aceste așteptări, formate în trecut, se
bazează pe informații vechi, despre care se știe în prezent că sunt incorecte. După ce au
încheiat un contract pe termen lung, atât firmele cât și salariații pot anticipa o creștere a
cererii agregate, care va modifica nivelul prețurilor. Dar, pentru că ei sunt legați de un
contract, nu pot modifica nivelul salariilor nominale. Ca urmare, oferta agregată pe termen
scurt nu poate îngloba imediat schimbarea așteptărilor astfel încât, chiar și o modificare
anticipată a cererii agregate poate determina o schimbare a PIBreal. În viziunea noilor
clasici, contractele de muncă pe termen lung se pot renegocia, atunci când condițiile de la
încheierea lor s-au schimbat. Astfel, ei nu privesc contractele pe termen lung ca o piedică
în calea flexibilității salariilor nominale, cu condiția ca ambele părți contractante să
recunoască modificarea condițiilor economice.
Dacă șocul care determină creșterea cererii agregate este prea puternic, cererea agregată
poate crește peste nivelul așteptat. Economia intră, în acest caz, într-o fază de expansiune.
În Figura 8.8, curba cererii agregate așteptate este ADE, în timp ce curba ofertei agregate,
care înglobează așteptările inițiale, este AS. Inițial, cererea agregată coincide cu cererea
agregată așteptată, AD0 = ADE. Deoarece cererea agregată așteptată este ADE, salariile
nominale se adaptează acesteia iar oferta agregată pe termen scurt, adaptată acestei cereri,
rămâne la AS. Punctul inițial de echilibru este punctul A. Cererea agregată se situează însă
la nivelul AD1, fiind neașteptat de mare comparativ cu cererea agregată așteptată. Această
creștere neașteptată a cererii agregate poate fi determinată, de exemplu, de creșterea
monetară accelerată sau de un boom al exporturilor. Punctul de echilibru se deplasează de
la A la B. Producția devine egală cu PIB1, valoare superioară nivelului natural al producției,
iar prețurile cresc de la p0 la p1. Pentru a crește producția astfel încât să acopere cererea
crescută, firmele angajează noi lucrători. Rata șomajului scade sub nivelul ratei naturale a
șomajului, o expansiune fiind în desfășurare.

16
 LAS

Nivelul prețurilor, p
AS

B
p1
p0
A

AD1
AD0 = ADE
Yn PIB1 PIBreal

Figura 8.8. Expansiunea în teoria noilor keynesiști

Expansiunea sfârșește atunci când cererea agregată revine la nivelul așteptat, sau atunci
când noul nivel al cererii agregate devine, treptat, nivelul așteptat al acesteia. Noii
keynesiști susțin că economia înregistrează o astfel de evoluție chiar și atunci când
modificările cererii agregate sunt anticipate, deoarece salariile nu se adaptează într-un timp
scurt acestor modificări. Fluctuațiile cererii agregate, AD, în jurul cererii agregate așteptate,
ADE, determină fluctuații ale PIBreal și ale nivelului prețurilor.
Cele două modele care înglobează așteptările raționale diferă în predicțiile pe care le
fac cu privire la efectele schimbării neașteptate a cererii agregate. Teoria noilor clasici
prezice că de îndată ce cererea agregată așteptată se modifică, salariile în bani se modifică
de asemenea, determinând deplasarea curbei ofertei agregate pe termen scurt. Teoria noilor
keynesisti prezice că salariile nominale se schimbă numai gradual pe măsură ce se încheie
noi contracte de muncă, astfel încât curba AS se deplasează lent. În contrast cu teoria noilor
clasici, teoria noilor keynesiști susține că, deoarece salariile nominale se modifică numai
atunci când sunt încheiate noi contracte de muncă, chiar și acțiunile anticipate de politică
economică modifică PIBreal și pot fi utilizate în încercarea de a stabiliza economia.
La fel ca modelul monetarist, modelele ciclurilor de afaceri cu așteptări raționale
presupun un impuls inițial. Impulsul este dat de modificările neașteptate ale cererii
agregate. Odată ce acest impuls se manifestă, economia își începe fluctuațiile în jurul
nivelului ocupării depline, respectiv a nivelului natural al producției. Ciclul de afaceri al
noilor clasici este mai rapid comparativ cu ciclul de afaceri al noilor keynesiști.

17
 În legătură cu așteptările raționale, care au la bază toate informațiile relevante
disponibile, s-au ridicat unele obiecții. Prima se referă la costul obținerii și prelucrării
tuturor informațiilor. Datorită acestor costuri, de timp, efort și bani, este improbabil ca
agenții economici să utilizeze toate informațiile relevante disponibile. Astfel, în efectuarea
previziunilor, unele informații pot fi neglijate, determinând așteptări nerealiste. A doua
obiecție se referă la modul în care informațiile sunt folosite, sunt interpretate de agenții
economici. Nu toți folosesc informațiilor în felul în care ele ar trebui folosite. Cu alte
cuvinte, dispunând de aceleași informații, așteptările unor agenți economici pot diferi de
așteptările altora. Este posibil astfel, ca unele previziuni să fie greșite. Adepții teoriilor
bazate pe așteptări raționale resping aceste critici, argumentând că unele informații pot fi
obținute în mod indirect, din previziunile publicate sau din comentariile publicațiilor de
știri, iar agenții economici nu pot face greșeli sistematice.
Deși modelele analizate consideră fluctuațiile cererii agregate ca fiind cauza ciclurilor
de afaceri, nu este exclusă posibilitatea ca, ocazional, fluctuațiile să fie datorate unor șocuri
asupra ofertei agregate. O recesiune poate apărea și ca urmare a unei scăderi bruște a ofertei
agregate. De exemplu, o secetă puternică poate determina reducerea producției agricole și
poate cauza o recesiune în economiile în care sectorul agricol are o pondere importantă.
Teoriile cererii agregate ale ciclurilor de afaceri privesc șocurile asupra ofertei ca fiind
evenimente rare, întâmplătoare, mai degrabă decât normale. Aceste modele privesc
fluctuațiile cererii agregate ca fiind sursa normală a fluctuațiilor ciclice.

8.5. Teoria ciclurilor economice reale

Un grup de macroeconomiști, condus de Edward Prescott de la Universitatea din

Minnesota și Finn Kydland de la Universitatea Carnegie Mellon, au dezvoltat în anii '80 o
teorie care pune accent pe sursele șocurilor ce determină fluctuațiile ciclice. Această nouă
teorie a ciclurilor de afaceri, cunoscută sub denumirea Real Business Cycle Theory (RBC),
argumentează că șocurile asupra părții reale a economiei sunt cele care determină
fluctuațiile ciclice. Șocurile reale sunt perturbații ale părții reale a economiei, cum ar fi
șocurile ce afectează funcția sa de producție, mărimea forței de muncă, cantitatea reală de
bani cheltuiți de guvern, deciziile populației privind cheltuielile și economiile etc. Teoria
RBC combină teoria clasică a echilibrului piețelor cu ipoteză că șocurile asupra
productivității reprezintă principala formă de perturbație economică. Denumirea acestei
teorii aduce în prim plan partea reală a economiei, respectiv producția și ocuparea, în
contrast cu partea nominală, reprezentată de monedă și prețuri.

18
 Conform teoriei RBC, moneda are o mică importanță în generarea fluctuațiilor ciclice.
Șocurile reale sunt perturbațiile care afectează partea reală a economiei. Deși multe tipuri
de șocuri asupra părții reale a economiei pot fi cauze ale ciclurilor de afaceri, teoreticienii
RBC acordă un rol important șocurilor asupra funcției de producție, pe care le denumesc
șocuri asupra productivității. Aceste șocuri, cum ar fi dezvoltări de noi produse sau tehnici
de producție, aplicarea unor noi metode de management, schimbări ale calității capitalului
sau muncii, modificări în disponibilitatea materiilor prime sau energiei, schimbări
climatice neobișnuite, schimbări ale reglementărilor care afectează producția și orice alt
factor care afectează productivitatea, sunt șocuri asupra ofertei. Astfel, teoria RBC aduce
în prim plan studiul modului în care se desfășoară activitatea de producție, a factorilor care
o influențează, a nivelului său de competitivitate, a capacității sale de a folosi eficient
resursele de muncă și resursele materiale.
Conform teoreticienilor RBC, cele mai multe expansiuni se datorează unor șocuri
benefice asupra productivității, iar cele mai multe recesiuni se datorează unor șocuri
potrivnice, adverse, asupra productivității. Șocurile asupra productivității constituie forma
dominantă a perturbațiilor în activitatea economică. Aceasta înseamnă că economia este în
mod continuu lovită de astfel de șocuri, generând fluctuații recurente ale ofertei agregate.
Șocurile benefice sunt legate, în opinia susținătorilor acestei teorii, de procesele de
cercetare-dezvoltare, care conduc la crearea și utilizarea unor noi tehnologii. În anumite
perioade de timp, schimbările tehnologice sunt relativ reduse și productivitatea are un ritm
moderat de creștere. Dar uneori, când sunt făcute descoperiri importante, creșterea
productivități este rapidă, economia fiind împinsă cu putere în expansiune. Expansiunea
presupune un șoc puternic asupra productivității, în caz contrar neputând fi justificată
creșterea productivității în expansiune. Acest lucru se justifică prin faptul că, în condițiile
în care funcția de producție rămâne stabilă, creșterea ocupării tinde să reducă
productivitatea ca urmare a principiului diminuării productivității marginale a muncii. Ori
acest lucru contravine evidenței, care arată caracterul prociclic al productivității.
În Figura 8.9 este descrisă o expansiune RBC, utilizând modelul AS – AD. Inițial,
economia se situează în punctul A. Curba ofertei agregate pe termen lung este LAS0, iar
curba cererii agregate este AD0. Produsul intern brut real este egal cu PIB0, care este egal
cu nivelul natural al producției, Yn0, iar nivelul prețurilor este egal cu p0. Curba AS nu este
trasată, deoarece în teoria RBC salariile nominale sunt flexibile, astfel încât nivelul
producției este în permanență egal cu nivelul producției obținute la ocuparea deplină, adică
este egal cu nivelul natural al producției, Yn.

19
 LAS0 LAS1
Nivelul prețurilor, p

B
p1
p0
A

AD1
AD0

PIB0 = Yn0 PIB1 = Yn1 PIBreal

Figura 8.9. O expansiune în teoria RBC

Un șoc benefic asupra productivității determină creșterea temporară a nivelului natural

al producției de la PIB0 la PIB1, ceea ce înseamnă că are loc o deplasare a curbei ofertei
agregate pe termen lung spre dreapta, de la LAS0 la LAS1. Creșterea nivelului natural al
producției se datorează creșterii nivelului ocupării depline de pe piața muncii. Acest lucru
determină și o creștere a cererii de investiții, care mărește cererea agregată, investițiile fiind
o componentă a acesteia. Ca urmare, curba cererii agregate se deplasează spre dreapta, de
la AD0 la AD1. Punctul de echilibru se mută din A în B. Nivelul prețurilor crește de la p0 la
p1. Creșterea producției semnalează intrarea economiei într-o fază de expansiune.
Asemănător este explicată și apariția și desfășurarea unei recesiuni. Recesiunea este
datorată unui șoc advers asupra productivității. Toate schimbările tehnologice au ca
obiectiv creșterea productivității. Cu toate acestea, în anumite perioade productivitatea
muncii scade. Schimbările tehnologice fac ca o parte din capitalul existent să devină uzat
din punct de vedere moral, iar temporar productivitatea muncii scade. În astfel de perioade,
mai multe job-uri sunt desființate decât sunt create, ceea ce face ca cererea de muncă să
scadă. Totodată, oferta de muncă se reduce, datorită reducerii beneficiilor muncii. Pe piața
muncii, cantitatea de muncă corespunzătoare echilibrului se reduce. Ca efect al reducerii
nivelului de echilibru al ocupării și a faptului că reducerea productivității determină
reducerea producției care poate fi obținută la orice cantitate de muncă și capital, nivelul
natural al producției se reduce.

20
 LS1
Salariul real, sr LS0

A
sr0
sr1 B

LD0
LD1

L1 L0 Cantitatea de muncă, L

Figura 8.10. Piața muncii în recesiune, în teoria RBC

Rezultatele acestor schimbări asupra pieței muncii sunt prezentate în Figura 8.10. Curba
inițială a cererii de muncă este LD0, iar cea a ofertei de muncă este LS0. Punctul inițial de
echilibru este A. Ca urmare a scăderii productivității, cererea de muncă scade, curba cererii
de muncă se deplasează spre stânga, de la LD0 la LD1. Deoarece oferta de muncă se reduce,
curba ofertei de muncă se deplasează spre stânga, de la LS0 la LS1. Echilibrul, inițial în
punctul A, se mută în punctul B. Schimbarea punctului de echilibru pune în evidență
reducerea cantității de muncă de echilibru, de la L0 la L1 . Produsul intern brut potențial se
reduce. Curba cererii de muncă se deplasează spre stânga mai mult decât se deplasează
curba ofertei. Ca urmare, salariul real scade, de la sr0 la sr1.
Pe de altă parte, așteptările firmelor privind profitul viitor devin pesimiste. Firmele
reduc cheltuielile pentru capital nou, adică reduc investițiile. Cererea agregată se reduce.
Reducerea cererii agregate, în condițiile reducerii produsului intern brut potențial,
determină reducerea nivelului general al prețurilor și scăderea ratei reale a dobânzii. Figura
8.11 ilustrează aceste două efecte pe piața capitalului. Curba SS este curba ofertei de
economisiri. Inițial, cererea de investiții este ID0, iar echilibrul dintre investiții și
economisiri este situat în punctul A, ceea ce corespunde unei rate reale a dobânzii egală cu
r0, și unui nivel al investițiilor și economiilor egal cu I0 = S0. O descreștere a productivității
determină scăderea cererii de investiții, iar curba ID se deplasează spre stânga, la ID1. Rata
reală a dobânzii scade la r1, iar investițiile și economiile scad I1 = S1.

21
 Rata reală a dobânzii, r
SS

A
r0
B
r1

ID0
ID1

I1 = S 1 I0 = S 0 Investiții - Economisiri

Figura 8.11. Piața capitalului în recesiune, în teoria RBC

Deși teoreticienii RBC cred că există mai multe tipuri de șocuri reale ce afectează
economia, în practică mulți dintre ei rămân la ipoteza că șocurile asupra productivității sunt
dominante, sau chiar reprezintă singura sursă a fluctuațiilor. Această ipoteză deseori nu
corespunde realității. De exemplu, analizând cauzele care au determinat recesiunea din
2008, mulți economiști au constat că șocurile asupra productivității au fost virtual
inexistente. Există îndoieli că șocurile tehnologice sunt capabile să determine o asemenea
fluctuație a productivității care, la rândul său, să determine fluctuații ciclice. Critici teoriei
RBC susțin că fluctuațiile productivității nu reprezintă cauza ciclului economic, ci sunt
determinate de acesta. Răspunsul teoreticienilor RBC la aceste critici este acela că, în
principiu, fluctuațiile ciclice pot fi determinate de efectele cumulative ale unei serii de mici
șocuri asupra productivității. Chiar dacă nici unul dintre șocurile individuale nu este mare,
efectele cumulative ale șocurilor sunt importante și pot determina importante fluctuații ale
producției, care par a fi asemănătoare fluctuațiilor ciclice. Deci ciclurile de afaceri pot fi
rezultat al șocurilor asupra productivității, chiar dacă identificarea acestora este dificilă.
Teoreticienii RBC admit că banii și ciclurile de afaceri sunt corelate, adică expansiunea
este însoțită de creșterea cantității de monedă, iar recesiunea este însoțită de scăderea
cantității de monedă. Dar cauzalitatea nu este de la bani la PIBreal, ca în teoriile tradiționale
ale cererii agregate, ci este inversă, de la PIBreal la bani. De exemplu, în recesiune, scăderea
inițială a cererii de investiții, duce la scăderea cererii de credite bancare și micșorează

22
profitabilitatea băncilor. Astfel rezervele băncilor cresc, iar volumul creditelor acordate
scade. Aceasta determină reducerea cantității de monedă.
În viziunea RBC, această corelație inversă este semnificativă, deoarece crește
probabilitatea ca ciclul de afaceri să conducă la creșterea eficienței. Ciclul de afaceri nu
reprezintă un semn că economia nu funcționează corect, ci reprezintă o modalitate normală
de e elimina ineficiența. Aceasta înseamnă că politicile destinate atenuării fluctuațiilor
ciclice sunt greșite, deoarece anulează tocmai șansa de creștere a eficienței. Netezirea
fluctuațiilor ciclice se poate face numai prin eliminarea vârfurilor, adică prin eliminarea
exact a acelor momente de explozie a investițiilor, în încercarea de a beneficia, în timp util,
de noile tehnologii. Netezirea fluctuațiilor ciclice întârzie beneficiile noilor tehnologii.

8.6. Aplicații

Aplicația 1
În Figura 8.12 este prezentat modelul AS – AD al unei economii care în anul de bază,
anul 0, se situa în punctul A. În anul următor, anul 1, starea economiei corespunde punctului
B.
a. Calculați rata de creștere a nivelului natural al producției în anul 1 față de anul 0.
b. Rata șomajului este mai ridicată în anul 1 comparativ cu anul 0?
c. Cât este rata inflației în anul 1?

LAS AS0
Nivelul prețurilor, p

AS1

125 B

100 A

AD1

AD0

0 400 480 PIBreal

Figura 8.12. Modificări ale cererii și ofertei agregate

23
Răspuns
a. Nivelul natural al producției nu se modifică.
b. În anul 0, producția este egală cu nivelul natural al producției, iar rata șomajului este
egală cu rata naturală a șomajului. Producția în anul 1 este superioară nivelului său
natural, iar rata șomajului este mai mică decât rata naturală a șomajului. Ca urmare, rata
șomajului este mai mică în anul 1 față d anul 0.
c. 25%.

Aplicația 2
Figura 8.13 ilustrează modul în care, conform teoriei RBC, este generată o expansiune.
Curba inițială a ofertei agregate pe termen lung este LAS0, curba inițială a cererii agregate
este AD0, iar curba ofertei agregate pe termen scurt este AS. Economia se situează inițial în
punctul A.
a. Conform teoriei RBC, căror cauze se datorează deplasarea curbei ofertei agregate pe
termen lung de la LSA0 la LAS1?
b. De ce nu este trasată curba ofertei agregate pe termen scurt în această diagramă?
c. Teoreticienii RBC susțin că, simultan cu deplasarea curbei ofertei agregate pe termen
lung, are loc și deplasarea curbei cererii agregate de la AD0 la AD1. Cum se explică
acest lucru?

LAS0 LAS1
Nivelul prețurilor, p

B
p1

A
p0

AD1

AD0

Yn0 Yn1 PIBreal

Figura 8.13. Expansiunea în optica RBC

24
Răspuns
a. Creșterea ofertei agregate pe termen lung, ilustrată în Figura 8.13 prin deplasarea curbei
LAS spre dreapta, se datorează, în optica RBC, unor șocuri benefice puternice asupra
productivității: descoperirea unor noi tehnologii, dezvoltarea unor noi produse,
aplicarea unor noi metode de management, îmbunătățiri ale calității capitalului uman,
schimbări ale reglementărilor care afectează producția etc.
b. Curba AS nu este trasată, deoarece în teoria RBC salariile nominale sunt flexibile, astfel
încât nivelul producției este în permanență egal cu nivelul producției obținute la
ocuparea deplină, adică este egal cu nivelul natural al producției, Yn.
c. Șocurile benefice asupra productivității determină creșterea cererii și ofertei de muncă.
Pe piața muncii are loc o creștere a nivelului ocupării depline. Ca urmare, oferta
agregată pe termen lung crește. Dar creșterea nivelului de ocupare determină o creștere
a investițiilor, care înseamnă o creștere a cererii agregate, investițiile fiind o
componentă a acesteia. Creșterea cererii agregate este ilustrată în Figura 8.13 prin
deplasarea curbei cererii agregate spre dreapta, de la AD0 la AD1.

25