Facultatea de Textile Pielărie și Management Industrial

Domeniul Inginerie și Management, anul I

Disciplina: Bazele economiei (II), șef de lucrări dr. ec. B. Tudose

Curs nr. 5

4.4. CICLICITATEA ECONOMICĂ

Obiective:
 conceptualizarea și identificarea coordonatelor fluctuaţlor economice;
 înțelegerea corelaţiilor dinamice dintre variabilele creșterii economice;
 identificarea fazelor ciclului economic şi a principalelor trasaturi ale acestora;
 explicarea mecanismelor ieşirii din faza descendentă a ciclului economic;
 analiza rolului şi impactului politicilor anticiclice;
 identificarea şi particularizrea instrumentelor utilizate de politicile anticiclice.

4.4.1. Fluctuaţiile activităţii economice

Analiza evoluţiei economiilor statelor lumii permite constatarea că în unele perioade se înregistrează
creşteri, în altele stagnări sau chiar descreşteri; uneori, activitatea economică de ansamblu sau de ramură poate
cunoaşte chiar stări de criză. Aceasta înseamnă că, în timp, activitatea economică nu are o evoluţie uniformă, liniară,
ci este fluctuantă. Fluctuaţiile ciclice sunt cele în care perioadele de evoluţie favorabilă a sistemelor economice
alternează cu cele de declin, această succesiune repetându-se cu o anumită regularitate. În funcţie de cauzele care
stau la baza acestei evoluţii şi de durata lor, ciclurile economice pot fi de mai multe tipuri.
Din punctul de vedere al cauzelor generatoare, pot fi:
a) fluctuaţii aleatoare/întâmplătoare, accidentale, sunt determinate de factori aleatori sau evenimente
neaşteptate: cataclisme naturale, evenimente sociale şi politice deosebite, decizii neaşteptate ale unor agenţi
economici, o anumită stare de spirit a populaţiei etc.;
b) fluctuaţii sezoniere
- apar, de regulă, pe parcursul unui an şi sunt, în general, explicabile şi previzibile;
- au la bază influenţa unor factori specifici: naturali, sociali, climaterici, psihologici (preferinţele
consumatorilor), volumul producţiei, al ocupării, al activităţii economice; se pot datora şi unor împrejurări sociale
(obiceiuri şi tradiţii, sărbători religioase sau laice);
- sunt specifice unor domenii, precum: agricultura, construcţiile, turismul etc..
Din punctul de vedere al întinderii în timp, sunt:
a) fluctuaţii de scurtă durată, cu o durată de la 6 luni la 3 ani, detaşându-se de ciclul inflaţionist şi cel al
variaţiei stocurilor;
b) fluctuaţiile cu durată medie, „decenale”, între 6-10 ani;
c) fluctuaţiile de durată lungă (seculare) a căror întindere se estimează la 60 ani.
d) fluctuaţiile ciclice – conturate la începutul secolului al XIX-lea – se particularizează prin alternanţa
perioadelor de expansiune şi contracţie a activităţii economice, în general, derulându-se cu o anumită regularitate în
timp; sunt determinate de factori ce ţin de funcţionarea activităţii economice, respectiv de interdependenţele dintre
componentele sale.
În funcţie de cauzele care stau la baza fluctuaţiilor şi de durata lor, ciclurile economice pot fi de mai multe
tipuri. Teoria economică studiază cicluri scurte, decenale sau lungi, analizând factorii care determină ciclicitatea. În
acelaşi timp, se încearcă aplatizarea ciclurilor economice, prin politici anticiclice care urmăresc influenţarea cererii
agregate şi a ofertei agregate.

4.4.2. Ciclicitatea economică

Ciclicitatea, ca formă de evoluție a activităţii economice, porneşte de la premisa succesiunii şi repetabilităţii

în timp a unor stări ale economiei (numite faze ale ciclului); în fiecare fază, starea şi performanţele agregate ale
economiei (ritmul venitului naţional, al producţiei industriale şi agricole, gradul de ocupare a forţei de muncă,
dinamica nivelului de trai etc.) au anumite caracteristici, diferite de la o fază la alta.
Evoluţia temporală a unei economii trebuie să fie înţeleasă ca fiind rezultatul diferitelor fluctuaţii care se
produc simultan. Studiile empirice arată existenţa unei legături între ciclurile scurte, medii şi lungi, semnalând că un
ciclu de lungă durată (de aproximativ 60 ani) cuprinde 6 cicluri de durată medie (10 ani), iar fiecare din acestea,
încadrează trei fluctuaţii de scurtă durată (40 de luni).
 Nu există două cicluri economice perfect asemănătoare. Conjunctura economică, timpul şi factorii
social-politici în care se derulează le conferă specificitate, le diferenţiază şi particularizează.
Ciclurile economice sunt foarte neregulate în ce priveşte desfăşurarea duratei de timp cât şi legătura cu
gradul în care producţia efectivă se abate de la producţia potenţială.
Cu toate că fluctuaţiile economice prezintă iregularităţi, ciclul poate fi considerat ca o succesiune de faze
ascendente şi descendente. Faza ascendentă se caracterizează prin ritmuri relativ înalte de creştere economică, a
investiţiilor, producţiei, desfacerilor, sporeşte gradul de ocupare a forţei de muncă, cresc salariile, profiturile şi rentele
şi se înregistrează o ridicare a standardului de viaţă a populaţiei. În faza descendentă se înregistrează o reducere a
ritmurilor de creştere economică, a producţiei, investiţiilor, veniturilor, gradului de ocupare a forţei de muncă.
Situaţiile negative şi unele dezechilibre dau naştere la insatisfacţii sociale, iar nemulţumirile şi gradul ridicat de
incertitudine afectează comportamentul agenţilor economici şi economia în ansamblu. Într-o abordare mai detaliată,
specifică doar fluctuaţiilor de durată medie şi lungă, elementele comune care se regăsesc în toate ciclurile sunt
următoarele: a) expansiunea (avântul economic); b) criza (recesiunea); c) depresiunea (stagnarea); c) reluarea
(înviorarea activităţii economice).
Ciclurile lungi. În evoluţia oricărei economii, se disting două mari faze: una ascendentă, alta descendentă,
fiecare cu o durată de 20-30 ani. Faza ascendentă se caracterizează prin preponderenţa anilor de prosperitate
economică şi ritmuri relativ înalte de creştere a venitului naţional, investiţiilor, producţiei, desfacerilor, inclusiv
ridicarea susţinută a nivelului de trai. În faza descendentă are loc încetinirea ritmurilor de creştere a producţiei,
investiţiilor, a veniturilor, iar gradul de ocupare se înrăutăţeşte etc.
În prezent, capătă o tot mai largă recunoaştere teza după care cauza principală a ciclului lung o formează
evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice şi inovaţiei tehnologice, în legătură organică cu ciclul schimbărilor structurale din
economie. Sub influenţa acestora are loc schimbarea din temelii la fiecare 40-60 ani a modului tehnic de producţie.
Perioada de tranziţie de la vechiul mod tehnic de producţie la cel nou este marcată printr-o criză structurală,
a cărei durată se prelungeşte pe parcursul fazei descendente. Caracteristic crizei structurale este, pe lângă durata
sa, şi faptul că reprezintă cadrul unor modificări fundamentale în tehnicile şi tehnologiile de fabricaţie, în locul şi rolul
omului în activitatea economică, în special, în producţie.
Ciclul decenal şi fazele sale. Ciclul economic reprezintă o fluctuaţie a nivelului activităţilor economice
agregate, măsurat de regulă prin venitul naţional, căreia îi corespunde, pe ansamblu, un model cu o expansiune a
activităţii, urmată de o contracţie, succedată ulterior de o expansiune. Asemenea cicluri se produc pe fundalul
trendului secular sau pe fundalul unui ciclu pe termen lung.
Caracterizarea ciclului economic se face, de regulă prin compararea creşterilor economice reale anuale cu
cele potenţiale. Creşterea economică reală exprimă sporul efectiv de producţie naţională şi se măsoară prin variaţia
relativă anuală a sporirii rezultatelor macroeconomice (PNB, PIB etc.). Creşterea economică potenţială indică sporul
anual al capacităţii de a produce a unei ţări, capacitate ce constă atât din cantităţile de resurse suplimentare ce pot fi
atrase în activităţile economice, cât şi din sporul de eficienţă cu care pot fi utilizate acestea.
Un exemplu de ciclu pe termen mediu poate fi redat astfel:

Curba care uneşte punctul de declanşare al unei crize cu punctul de declanşare al următoarei crize,
reprezintă tocmai ciclul economic. Timpul scurs între punctele B şi F (vârfuri de boom) reprezintă durata ciclului, iar
amplitudinea sa este dată de înălţimea (distanţa) vârfului faţă de linia trendului real (ca evoluţie pe termen lung) sau
de distanţa faţă de punctul căderii (în grafic, distanţa BB’ sau DD’). B, D și F sunt puncte de inflexiune economică.
În cadrul unui ciclu decenal, se remarcă mai întâi faza de expansiune (perioada de timp A-B şi D-F în figură),
în care conjunctura economică este favorabilă. În plus, afacerile sunt prospere, cererea pentru bunuri de consum
este dinamică, optimismul domină starea de spirit a agenţilor economici. Pe fondul anticipărilor că sporirea cererii de
consum se prelungeşte, are loc un proces investiţional susţinut. În această fază are loc stimularea artificială a cererii
pe multiple căi. Totodată, băncile acordă credite cu uşurinţă. Cererea agregată în creştere, stimulată artificial şi prin
2
mărirea masei monetare şi vitezei de rotaţie a monedei, determină o tendinţă de creştere lentă, dar de durată a
preţurilor.
În faţa evidenţei fenomenelor inflaţioniste, se adoptă măsuri pentru frânarea cererii globale, ceea ce
determină o frânare a investiţiilor (marchează criza ciclică sau punctul de cotitură superior – B sau F din grafic).
Tendinţa de reducere a ratei profitului are numeroase cauze: sporirea costurilor datorită atragerii în circuitul
economic a unor factori de producţie mai scumpi; neconcordanţe structurale între cerere şi ofertă de satisfactori,
creşterea mai rapidă a producţiei în raport cu veniturile pe care agenţii economici le cheltuiesc etc. Pe acest fond are
loc intrarea economiei într-o nouă fază a evoluţiei ciclice – recesiunea (în grafic de la punctele B la D). Întreprinderile
mai slabe îşi restrâng sau îşi încetinesc activitatea. Altele întâmpină dificultăţi datorită diminuării cererii şi/sau
creşterii costurilor. Cererea tinde să se contracte; dinamica producţiei se încetineşte ori poate deveni negativă în
unele ramuri sau pe ansamblu, ca urmare a reducerii comenzilor.
În faţa acestor dificultăţi, agenţii economici sunt obligaţi să adopte măsuri drastice de reducere a costurilor şi
promovare a vânzărilor, apelând masiv la reînnoirea capitalului fix. Realizarea unor asemenea ţeluri se asigură
printr-o impulsionare a procesului investiţional, care generează un nou moment de cotitură în evoluţia economiei
(înviorarea sau punctul de cotitură inferior) şi apoi o nouă fază de expansiune a ciclului decenal. Revigorarea
procesului investiţional stimulează cererea de prodfactori şi gradul de ocupare a forţei de muncă, mai întâi în
sectoarele care-i produc. Pe baza creşterii veniturilor, creşte cererea de satisfactori, care la rândul său
impulsionează procesul investiţional şi producţia de prodfactori, iniţiindu-se astfel o nouă fază de expansiune
(interval DF).
Ciclurile economice reale nu prezintă o evoluţie simplă şi lineară, aşa cum a fost descrisă mai sus. Nu sunt
excluse unele dereglări sau chiar scăderi parţiale de producţie în faza de expansiune, însoţite de recuperări rapide; şi
invers, unele creşteri parţiale de producţie în faza de recesiune. Este un fapt istoric că nici un ciclu economic nu s-a
identificat cu altul, pentru că diferite sunt cauzele şi intensitatea cu care acţionează; la fel de diferite sunt şi terapiile
individuale ale fiecărui agent economic, ori la nivel societal pentru atenuarea manifestărilor şi consecinţelor negative
ale fluctuaţiilor ciclice.
Ciclurile decenale se derulează pe fondul celor seculare, iar experienţa istorică a evidenţiat că în ţările
dezvoltate, o fază a ciclului lung a cuprins, de regulă 2-3 cicluri decenale – fiecare cu o configuraţie şi amplitudine
proprii.
4.4.3. Teorii endogene ale ciclului economic

I. Teorii bazate pe CERERE

A) Teoriile subconsumului pornesc de la insuficienţa cererii (determinată de marile inegalităţi în repartizarea
veniturilor), insuficiență care frânează oferta, deci producţia. Creşterea şomajului este un factor suplimentar de
reducere a cererii. Toate aceste procese au efecte cumulative în direcţia declanşării crizei economice şi a trecerii la
recesiune.
Keynes explică comportamentul de consum al indivizilor cu ajutorul legilor psihologice. A demonstrat că pe
măsura creşterii veniturilor populaţiei, sporeşte şi volumul sumelor cheltuite de aceasta pentru consum, dar mai
încet decât veniturile. Paradoxal, această rămânere în urmă a cererii totale faţă de oferta totală este cu atât mai
mare cu cât societatea este mai bogată: cu cât societatea este mai abundentă, cu atât va fi mai mare partea din
veniturile populaţiei pe care aceasta este înclinată să le economisească, în loc să le cheltuiască pentru consum.
Înclinaţia medie spre consum: - scade când venitul creşte în faza de expansiune şi - creşte când venitul
scade în faza de contracţie.
Studiile 1 efectuate au adus următoarele dovezi:- în faza expansiunii, venitul naţional a crescut în medie cu
23%, în timp ce consumul a crescut cu 15%; - în faza contracţiei, venitul naţional a scăzut cu 18%, iar consumul cu
10%.
Sintetizând, admitem că: a) venitul a crescut mai repede decât consumul în expansiuni, respectiv b) venitul
s-a redus mai rapid decât consumul în contracţii.
Studiile ulterioare2 au relevat că există o anumită inerţie a consumului în raport cu venitul curent. Astfel, s-a
arătat că „bogăţia” şi nu venitul determină consumul; venitul curent nu influenţează consumul decât prin intermediul
incidenţei sale asupra bogăţiei, asupra resurselor totale ale consumatorului.
Influenţa patrimoniului asupra consumului a fost subliniată și de alți autori; ei au acoperit astfel una dintre
lacunele modului de abordare al lui Keynes care a preferat analiza în termeni de flux, subestimând prin aceasta rolul
stocurilor, al avuţiilor acumulate.

1
Burns, Arthur F., and Wesley C. Mitchell, Measuring Business Cycles (New York, New York: National Bureau of Economic Research, 1946
2 Milton Friedman(1957), Teoria funcţiei de consum, Princeton University, New Jersey, p. 87
3
 Alte opinii sau ipoteze cu privire la evoluţia consumului şi a factorilor care îl determină se referă la faptul că,
pe termen lung, preferinţele consumatorilor sunt modificate de fluctuaţii neprevăzute ale venitului, de vârstă, de
ratele dobânzii. Majoritatea economiştilor sunt de acord cu ideea că politica fiscală influenţează consumul. Totodată,
acesta este determinat de influenţe sociale, cum ar fi publicitatea şi educaţia. În plus, cererea consumatorilor este
puternic influenţată de distribuţia veniturilor: persoanele sărace au înclinaţia marginală spre consum foarte mare,
însă dacă cei bogaţi beneficiază de o creştere a veniturilor mai mare decât persoanele sărace, atunci în perioada
următoare, înclinaţia marginală spre consum va scădea pentru întreaga comunitate.
B) Teoria ocupării forței de muncă admite că în fiecare expansiune, creşterea producţiei duce la sporirea
ocupării forţei de muncă, reducând efectivul persoanelor neocupate. În situaţia în care există o creştere a cererii de
muncă, rata de modificare a salariilor sporeşte, mai rapid spre sfârşitul expansiunii. Aceasta va duce la reducerea
profiturilor şi a ratei profitului. Ca urmare investiţiile se vor reduce, moment care va marca trecerea la faza de
recesiune. În faza crizei ciclice, punctul de cotitură superior, nivelul salariilor rămâne înalt, ca un rezultat al forţei de
negociere a sindicatelor, în timp ce nivelul productivităţii muncii este scăzut. Aceasta va antrena, în continuare,
reducerea ratei profiturilor ce va determina sporirea şomajului cu efecte negative asupra salariilor. Însă, reducerea
salariilor va influenţa pozitiv rata profitului şi astfel evoluţia ciclică va fi reluată.
II. Teorii bazate pe OFERTĂ
A. Teoria ciclului re-investiţional admite că originea mişcării ciclice constă în alternanţa unor perioade de
înlocuire intensă a capitalului fix cu altele când reînnoirea acestuia este redusă. Înlocuirea masivă a capitalului fix –
posibilă pe baza inovaţiilor tehnice – constituie premisa şi pârghia trecerii la un nou ciclu economic. Toate acestea au
loc în faza de înviorare (punctul de inflexiune inferior) a ciclului.
B. Teoria supra-acumulării de capital în declanşarea crizelor pleacă de la ipoteza că randamentul ridicat al
investiţiilor masive, efectuate într-o perioadă scurtă, face ca piaţa să fie inundată de produse noi, pe care cererea
este incapabilă să le absoarbă. Acest fapt duce la declanşarea recesiunii, cauzate de scăderea producţiei de bunuri,
care se va transmite asupra tuturor sectoarelor economice. În general, adepţii teoriilor supraacumulării susţin că
recesiunea survine ca urmare a lipsei de resurse financiare, mai întâi în sectorul creator de prodfactori. În cadrul
aceluiaşi sistem de gândire, crizele şi recesiunile ciclice se declanşează periodic, ca urmare a procesului ciclic de
deteriorare a rentabilităţii investiţiilor, implicit a rentabilităţii folosirii capitalului fix existent.
C. Teoria supra-investiţiei consideră producţia ca ordonată într-o serie de stadii; fiecare stadiu îl
"alimentează" pe următorul şi este parte a costului stadiului următor. Primul stadiu îl reprezintă producţia materiilor
prime; acestea vor fi utilizate la un anumit cost unitar pentru a produce echipament în al doilea stadiu; acesta, alături
de alte bunuri de capital, vor produce bunuri de consum în al treilea stadiu.
În fiecare expansiune, creşterea cererii pentru bunurile de consum generează o sporire mai mare a cererii
pentru echipamente (investiţii), prin efectul principiului acceleratorului. Ca urmare, are loc o creştere mai mare a
cererii pentru materii prime. Ca urmare a acestei presiuni în expansiuni, preţurile bunurilor de consum cresc cel mai
puţin, preţul echipamentelor mai mult, iar preţul materiilor prime creşte cel mai mult.
Prin urmare, costurile mai mari vor reduce profiturile în stadiile următoare, marcând trecerea la faza de
recesiune. O reducere mică în producţia bunurilor de consum duce la o reducere mai mare în investiţii (principiul
invers al acceleratorului). Ca urmare, preţul pentru echipamente scade mai mult decât preţul bunurilor de consum.
Prin urmare, cererea pentru materiile prime se reduce mai repede decât preţul bunurilor finite.
D. Teoria multiplicatorului-acceleratorului (Paul Samuelson) pornește de la ipoteza că sporirea investiţiilor
are ca efect creşterea venitului, care duce la creşterea consumului.
Multiplicatorul se referă la faptul că orice injectare în sistemul economic a unei noi investiţii, este urmată de
un impact asupra consumului care poate fi de câteva ori mai mare decât injectarea iniţială. Fluctuaţiile regulate,
ciclice ale producţiei sunt propagate tocmai de acest multiplicator care acţionează în asociere cu un accelerator.
Acesta din urmă se referă la faptul că variaţia investiţiilor este determinată de o modificare a cererii.
Dacă toate capacităţile de producţie sunt utilizate, o modificare a cererii de bunuri de consum generează o
schimbare de o mai mare amplitudine a investiţiei (efect de accelerare).
Principiul acceleratorului devine un puternic factor de instabilitate economică. Dacă vânzările întreprinderilor
cresc şi apoi scad, principiul acceleratorului poate amplifica fluctuaţiile lor. El provoacă investiţii nete în perioadele de
avânt, dar incită la dezinvestiţii nete, de mărimi similare, în perioadele de criză. O perioadă de prosperitate poate lua
sfârşit nu pentru că producţia a scăzut, ci pentru că s-a stabilit la un nivel ridicat sau pentru că va continua să
crească, dar într-un ritm mai lent.
În general, teoriile endogene ale ciclului economic accentuează ideea că fluctuaţiile în investiţii constituie
cauza expansiunilor şi contracţiilor. Investiţia sau acumularea de capital reprezintă inima sistemului economic
capitalist. Determinanta investiţiilor o reprezintă aşteptările privind nivelul viitor al profitului. Aşadar, profitul este
important nu doar pentru că influenţează aşteptările dar şi pentru că investiţia prezentă depinde de disponibilitatea

4
resurselor pentru investiţii. De vreme ce cererea este unul dintre factorii importanţi ce afectează profiturile, iar
investiţia este o componentă a cererii agregate, relaţia dintre profit şi investiţie este reciprocă.

4.4.3. Politicile anticiclice

Ciclicitatea economiei reprezintă o determinantă obiectivă pe care nimeni (ca factor subiectiv, micro sau
macroeconomic) n-o poate stopa. Totuşi organismele guvernamentale pot întreprinde măsuri pentru atenuarea
undelor ciclului economic, măsuri fundamentate pe o informaţie permanentă şi reală asupra evoluţiei economice.
Politicile anticiclice se pot grupa în două mari categorii: influenţarea cererii agregate (demand-side
economics) şi influenţarea ofertei agregate (supply-side economics).
A) În acest sens, politicile anticriză, având ca obiectiv influenţarea cererii agregate, fundamentate teoretic de
către economistul englez J.M. Keynes în lucrarea „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”,
au fost aplicate în mod coerent pentru prima dată în S.U.A. prin programul administraţiei Roosvelt pentru a depăşi
marea depresiune din anii `30, cunoscut sub numele de „New Deal”.
Pentru atenuarea efectelor negative ale fluctuaţiilor ciclice se folosesc mai multe mijloace şi instrumente de
politică economică: cheltuielile publice, sistemul de impozite şi taxe, rata dobânzii şi masa monetară, sistemul
asigurărilor sociale etc. Politica cheltuielilor publice se bazează pe majorarea cheltuielilor bugetului administraţiei
centrale în faza de recesiune cu scopul de a menţine sau impulsiona cererea agregată(pentru a stimula producţia în
vederea trecerii la faza de expansiune).
Politica monetară şi de creditare utilizează ca principale instrumente rata dobânzii, creditul şi masa
monetară. Astfel, în faza de boom prelungit, se procedează la sporirea ratei dobânzii şi la promulgarea unor restricţii
suplimentare la acordarea de credite; controlul asupra masei monetare este mai riguros. Aceste măsuri au ca efect
frânarea cererii de satisfactori şi a investiţiilor, a activităţii economice, cu preţul creşterii şomajului şi a gradului de
nefolosire a altor factori de producţie. În faza de recesiune se poate acţiona în sens invers: reducerea ratei dobânzii,
facilităţi pentru sporirea volumului creditului şi a masei monetare, amânarea scadenţei unor credite etc. Prin
asemenea măsuri se urmăreşte stimularea consumului şi investiţiilor şi – pe această bază – creşterea producţiei şi a
gradului de ocupare a forţei de muncă.
Politica fiscală constă în a utiliza sistemul de impozite şi taxe în scopuri anticiclice. Astfel, în condiţii de
recesiune, se poate proceda la reducerea fiscalităţii; în condiţii de boom, se procedează de regulă, la majorarea
fiscalităţii.
B) Politicile bazate pe ofertă pornesc de la filozofia că pentru a influenţa conjunctura în situaţiile nefavorabile
este esenţială ameliorarea stimulentelor pentru a incita pe producători să mărească oferta agregată:
- efectuarea unor reforme structurale orientate spre extinderea concurenţei şi preţuri libere;
- folosirea unor pârghii economice care să îmbunătăţească perspectivele de profit ale producătorilor,
stimulându-i astfel să-şi menţină şi sporească oferta de bunuri.
În concluzie, putem aprecia că ciclurile economice reprezintă o realitate a oricărei economii contemporane,
constituie probleme complexe, importante pentru întreaga lume cu atât mai mult cu cât apar o serie de aspecte
negative (poluare, marile decalaje între statele puternic dezvoltate şi cele slab dezvoltate etc.). Fazele mişcării ciclice
se condiţionează reciproc, sunt interdependente şi în unitatea lor pregătesc premisele ce asigură activităţii
economice continuitate şi progres. Dacă în faza de expansiune sunt satisfăcute imediat unele aspiraţii de ordin
economic, recesiunea are rolul de restabilire – cel mai adesea cu un greu preţ social – a unor echilibre necesare în
economie, de a asigura (pe această cale) restructurarea şi reînnoirea factorilor de producţie în scopul asigurării
condiţiilor dezvoltării viitoare.

5
 Tema 5
Întrebări de autoevaluare
1. Enumerați și particularizați fluctuațiile activității economice.
2. Definiți ciclul economic.
3. Particularizați tipurile de creștere economică.
4. Prezentați și particularizați teoriile endogene a ciclicității economice bazate pe cerere.
5. Prezentați și particularizați teoriile endogene a ciclicității economice bazate pe oferă.
6. Prezentați și particularizați politicile anticiclice

Teme de discuţie
1. Redați și analizați graficul ciclul economic, indicând fazele, amplitudinea şi abaterea de la trend.
2. Evidenţiaţi cauzele ciclicităţii economice.
3. Identificaţi deosebirile dintre „recesiune” şi „depresiune”.
4. Analizați comparativ politicile anticiclice bazate pe cerere respectiv pe ofertă.
5. Discutaţi fazele ciclului economic prin prisma evoluţiei activităţii economice din ultimii 10 ani. Estimaţi traiectoria.

Teste grilă
1. Alegeți varianta corectă
a) peperioade lungi, activitatea economică are o evoluţie liniară
b) pe perioade lungi, activitatea economică este fluctuantă
2. Din punctul de vedere al cauzelor generatoare, pot fi:
a) fluctuaţii aleatoare/întâmplătoare b) fluctuaţii sezoniere c) fluctuaţii ciclice d) a+b
3. Accidentele fac parte din categoria fluctuațiilor
a) aleatoare/întâmplătoare b) sezoniere c) ciclice
4. Evenimentele sociale și politice deosebite fac parte din categoria fluctuațiilor
a) aleatoare/întâmplătoare b) sezoniere c) ciclice
5. Fluctuaţiile induse de influenţa factorilor climatici fac parte din categoria
a) fluctuaţiilor întâmplătoare b) fluctuaţiilor sezoniere
6. Preferințele consumatorilor fac parte din categoria fluctuațiilor
a) aleatoare/întâmplătoare b) sezoniere c) ciclice
7. Fluctuațiile sezoniere sunt specifice sectorului
a) industrial b) agricol c) turistic d) construcții A(a+b+d) B(b+c+d)
8. Au o durată de la 3 la 6 ani
a) fluctuaţii de scurtă durată b) fluctuaţiile cu durată medie
c) fluctuaţiile de durată lungă d) fluctuaţiile ciclice
9. Ciclurile economice sunt determinate de
a) cauzele fluctuațiilor activității economice
b) durata fluctuațiilor activității economice
c) a)+b)
10. Acțiunea prin politici anticiclice urmărește
a) influenţarea cererii agregate
b) influenţarea ofertei agregate
c) influenţarea cererii și ofertei agregate
11. Selectați aspectele ce corespund fazei ascendente a ciclului economic
a) creştere economică,
b) creștere a investiţiilor, producţiei, desfacerilor,
c) creștere a gradului de ocupare a forţei de muncă, a salariilor, profiturilor şi rentelor
d) creșterea standardului de viaţă a populaţiei.
e) toate variantele de mai sus
12. Selectați aspectele ce corespund fazei descendente a ciclului economic
a) reducere a ritmurilor de creştere economică, a producţiei, investiţiilor, veniturilor,
b) reducere a gradului de ocupare a forţei de muncă
c) creștere insatisfacţiilor sociale
d) toate variantele de mai sus
6
13. Evoluţia ciclică a cercetării ştiinţifice şi inovaţiei tehnologice este principala cauză de formare a ciclurilor
a) scurte b) decenale c) lungi
14.Selectaţi variantele corecte
a) există legături între ciclurile scurte, medii şi lungi,
b) pot exista două cicluri economice perfect asemănătoare
c) ciclurile economice sunt neregulate în ce priveşte desfăşurarea în timp
d) ciclicitatea poate fi considerată ca o succesiune de faze ascendente şi descendente
A(a+b+c+d) B(a+c+d) C(b+c+d)
15. În cadrul ciclului decenal, faza care urmează după criză este:
a) expansiunea b) recesiunea
c) revitalizarea d) înviorarea.
16. Teoria multiplicatorului-acceleratorului explică existenţa şi evoluţia ciclurilor economice, făcând parte din
categoria teoriilor bazate pe:
a) cerere b) ofertă
17. Teoriile supra-acumulării de capital explică evoluţia ciclică prin
a) legea debuşeelor
b) fluctuaţiile investiţiilor
c) factorii monetari, care pot crea dezechilibre între cererea şi oferta de mărfuri.
18. Sporul efectiv de producţie naţională ce se măsoară prin variaţia relativă anuală a sporirii rezultatelor
macroeconomice (PNB, PIB etc.) reprezintă
a) creștere economică reală
b) creștere economică potențială
19. Sporul anual al capacităţii de a produce a unei ţări (cantităţi de resurse suplimentare ce pot fi atrase în activităţile
economice şi sporul de eficienţă cu care pot fi utilizate acestea) reprezintă
a) creștere economică reală
b) creștere economică potențială
20.Insuficiența cererii reprezintă punctul de plecare pentru
a) teoria subconsumului
b) teoria ocupării forței de muncă
21. Teoria subconsumului și teoria ocupării forței de muncă sunt teorii bazate pe
a) cerere b) ofertă
22. Teoria ciclului reinvestițional și suprainvestiției sunt teorii bazate pe
a) cerere b) ofertă
23. Politicile anticiclice orientate către cererea agregată utilizează mijloace precum:
a) cheltuielile publice
b) sistemul de impozite şi taxe, sistemul asigurărilor sociale
c) rata dobânzii şi masa monetară d) toate variantele de mai sus
24. Politicile anticiclice orientate către oferta agregată presupune
a) extinderea concurenţei b) preţuri libere;
c) folosirea unor pârghii economice pentru creșterea profitului

1. Completaţi spaţiile libere:

a) În faza de recesiune se procedează la ................. ratei dobânzii, .................. nivelului rezervelor obligatorii ale
băncilor comerciale etc. (creşte / scade)
b) În condiţii de boom, se procedează, de regulă, la ………………........... fiscalităţii.

c) Politica monetară şi de creditare utilizează ca principale instrumente ……………………., …………………. şi

……………………………………………………………
d) Un ciclu decenal începe cu faza de ………………………………………………………………… (expansiune / contracție)
e) Pe măsura creşterii veniturilor populaţiei, volumul sumelor cheltuite pentru consum …………………….., dar mai
……………………….. decât veniturile.
f) Înclinaţia medie spre consum ……………………………. când venitul creşte în faza de expansiune şi
…………………………….. când venitul scade în faza de contracţie. (creşte / scade)