Sunteți pe pagina 1din 17

TÂRGUL DE JOBURI

pentru
studenti si absolventi
Editia 2014

www.job.unsr.ro
Cine suntem?
Uniunea Națională a Studenților din România
Cea mai mare federație studențească la nivel național,
înființată în anul 2006 și care reunește 57 de organizații
studențești locale, reprezentând studenții a 21 de
universități din 14 orașe (București, Iași, Craiova, Bacău,
Timișoara, Brașov, Galați, Târgu Mureș, Reșița, Petroșani, Tg
Jiu, Constanța, Ploiești, Pitești).
UNSR are o bogată experiență în organizarea de
evenimente educaționale, culturale, sportive și sociale
pentru tinerii și studenții din România concretizate în:
festivaluri naționale, competiții sportive, concursuri de
creativitate, cursuri de formare, campanii de sănătate, etc.
Experiența noastră
Studențiada – festival național care în anul 2014 va
ajunge la editia a-8-a; evenimentul se desfășoară în 14
centre universitare, atrăgând anual peste 35 000 de
participanți din rândul tinerilor și studenților.

Campanie de donare de sânge “Sângele înseamnă


viață! Donează sânge și/sau celule stem” desfășurată
anual, încă din 2006. Proiectul a fost premiat cu aur la
Gala Societății Civile 2009 – secțiunea Comportament
Civic și tot cu aur la Gala Sănătății pentru cea mai bună
campanie de responsabilitate socială în domeniul
sănătății, desfășurată în România.
Pe lângă aceste campanii, UNSR a derulat evenimente precum: Săptămâna
Voluntarului UNSR, Concurs de fotografie, Campanii de Ecologizare, M.O.F.T.
(Muzică, Operă, Film, Teatru), Campionat de fotbal, Sunt student, îmi cunosc
drepturile! ș.a.
Ediții anterioare
• Primul eveniment cu denumirea “Târgul de burse și job-uri
2006 pentru studenți și absolvenți”organizat de UNSR a luat naștere în
2006. Târgul s-a bucurat de un număr mare de participanți din
rândul companiilor mari de pe piața românească.
• Încurajați de succesul primului târg de job-uri, UNSR a
continuat organizarea acestui eveniment în fiecare an.
• În anul 2007, datorită interesului sporit dovedit de numărul
mare de firme participante, dar și de prezența considerabilă a
studenților, UNSR a ales o locație mai spațioasă pentru acest
eveniment. Prin urmare, edițiile din 2007, 2008 și 2009 s-au
desfășurat în holul Rectoratului din Universitatea Politehnica
București.
• În ultimii 3 ani, târgul a reunit companii din toate domeniile de
2012 pe piața muncii, atât tehnice, economice, bancare cât și din
domeniul turismului și resurselor umane.
Târgul de Joburi în imagini – ediții anterioare
De ce să participați la Târgul de joburi?

• Conform trendence Graduate Barometer 2013 - Romanian Total Edition,


62.5% din respondenții Universității POLITEHNICA București preferă să
participe la Târgurile de Joburi pentru a-și căuta un loc de muncă, valoare
mai mare și decât media României și a Europei:

Universitatea POLITEHNICA București


Universitatea Politehnica din Bucureşti 62.5%

România
România 34.7%

EuropaEuropa 61.7%
De ce să participați la Târgul de joburi? (2)

• Târgul de joburi reprezintă oportunitatea de a interacționa cu potențialii


viitori angajați. 1 din 3 tineri* preferă să primească informații despre
angajatori și locuri de muncă prin intermediul unui târg de joburi.

• Credeți că nu veți întâlni tineri cu potențial ridicat? Cu siguranță că veți


primi de multe ori binecunoscuta întrebare “Ce joburi aveți pentru mine?”.
Dar cifrele relevă altceva. Un procent mai mare dintre tinerii cu profil
deosebit (experiența în ONG-uri, studii în străinătate, burse etc.) vin la un
târg de joburi, comparativ cu cei aflați în / sub medie. Mai exact, 1 din 2
tineri* cu potențial trece pragul unui târg de joburi.

* Conform studiului Cei mai doriti angajatori , organizat de Catalyst Consulting


Ce ne dorim?
• Prin acest eveniment, încercăm să oferim mediului privat și sferei lărgite
a angajatorilor, posibilitatea identificării studenților/absolvenților
potriviți și atragerea acestora prin burse / internship-uri și stagii de
practică plătite/ locuri de muncă.
• Să asigurăm companiilor o platformă comună prin care se pot implica în
formarea studenților ca viitori angajați, prin oferirea unor poziții de
internship / burse / stagii, etc.

• Să oferim firmelor participante posibilitatea de a desfășura activități


(prezentare de companie, simulări de interviuri, seminarii, etc.) prin care
studenții pot lua contact cu angajatorii cât mai devreme și au ocazia să
înțeleagă cât mai bine piața locurilor de muncă prin care urmează să se
integreze;
• Să contribuim la posibilitatea ca firmele participante să integreze stagiari
motivați și bine pregătiți;
Parteneri anteriori
Parteneri anteriori (2)
www.wondershare.com
 spațiu de prezentare: stand de 3mp (3x1);
 acces internet wireless;
 apariția logo-ului/siglei firmei pe materialele de promovare (afișe, flyere,
catalogul evenimentului), pe site-ul www.job.unsr.ro (scurta descriere și link
catre site-ul companiei);
 acces la baza de date cu CV-urile înscrise de participanți online;
 Prezența denumirii, siglei/logo-ului companiei, în cadrul scrisorilor de
invitație adresate: - presei locale/regionale; - autorităților sau instituțiilor: sigla
și titulatura de "Sponsor" cu poziționare izolată vizual în lista sponsorilor;
 Prezența companiei în campania de e-mailing (scop: invitare și informare):
sigla și titulatura de "Sponsor" cu poziționare izolată vizual în lista sponsorilor.
PACHETUL ADVANCED
 Conține oferta inclusă în pachetul BASIC la care se adaugă:
 Pagină personalizată pe site-ul evenimentului;
 Expunerea banner-ului pe toată perioada evenimentului;
 Apariția siglei/logo-ului pe banner-ele și roll-up-ul târgului;
 Promovare video pe site-ul evenimentului;
 O pagină în catalogul evenimentului;
 Promovarea companiei în campania posteveniment: Menționarea companiei
în scrisorile de mulțumire pentru buna reflectare a evenimentului adresate: -
presei locale/regionale; - autorităților sau instituțiilor; : sigla și titulatura de
"Sponsor" cu poziționare izolată vizual în lista sponsorilor.
 Conține oferta inclusă în pachetele BASIC și ADVANCED la care se
adaugă:
 Posibilitatea de a susține un seminar/prezentare în sala din imediata vecinătate a
standurilor, cu promovare asigurată de organizator;
 Promovare video pe întreaga perioadă de desfășurare a târgului (pe baza
materialului trimis de compania dumneavoastră – maxi. 7 min), pe videoproiecție;
 Spaţiu de prezentare mai mare: stand de 4 mp (4x1);
 Amplasarea standului în zona premium a locației noastre;
 2 pagini în catalogul evenimentului;
 Spaţiu suplimentar pentru stand;
 Amplasarea siglei companiei dumneavoastră pe una din coperţile
catalogului evenimentului;
 Difuzarea unui spot video pe perioada de desfășurare a târgului, pe
plasmă și videoproiecție;
 Posibilitatea de a susține un seminar/prezentare în sala din
imediata vecinătate a standurilor, cu promovare asigurată de
organizator;
 Afişe, fluturaşi, catalog
– distribuite în toate clădirile universităţilor de stat din București: ASE
(Romană, Moxa, Unirii, Grivița), Universitate (P-ța Universității, Drept,
Filosofie), SNSPA, UTCB (Construcții Tei și Instalații – Iancului), Politehnica
(Leu, Polizu, Regie);
- Distribuite în toate marile campusuri studențești: Regie, Moxa,
Belvedere, Grozăvești, Agronomie, Tei, Leu;
 Mass-media – comunicate de presă; parteneriate media, Radio
UNSR;
 Site-uri (www.job.unsr.ro; www.unsr.ro) și grupurile de discuții ale
studenților din toate facultățile din București;
Numele tău Coordonator proiect:
Responsabil organizare Șeila Abdulamit
Tel. 0758.055.526
sheila@unsr.ro

Vă mulțumim
pentru timpul
acordat !

S-ar putea să vă placă și