Referat Drept financiar și fiscal

-Cauzele și efectele inflației monetare-

Cuprins

Capitolul 1. Noțiuni generale

Capitolul 2. Măsurarea inflației

Capitolul 3. Formele inflației

Capitolul 4. Cauze și consecințe ale inflației

Capitolul 5. Deflaţia, dezinflaţia şi hiperinflaţia – forme ale

dezechilibrului monetar

Capitolul 1. Noțiuni generale

Etimologic, termenul de inflaţie provine din limba latină, de la inflaţia, care înseamnă „a umfla”.
Dacă fenomenul inflaţionist este mai vechi, utilizarea termenului de inflaţie este destul de
recentă, având mai puţin de două secole şi referindu-se la creşterea abuzivă a cantităţii de hârtie-
monedă în circulaţie.
Inflația reprezintă un dezechilibru major din economia unei țări. Ea este reprezentată de creșterea
generală a prețurilor, indiferent că discutăm de bunuri de larg consum, de combustibili, ori de
servicii. În același timp, se înregistrează și o putere mai mică de cumpărare a monedei naționale.
„Inflația este un proces de creștere cumulativă și autoîntreținută a nivelului general al prețurilor”
(Pierre Bezbakh). Această definiție reprezintă numitorul comun al tuturor definițior întâlnite,
constând în sublinierea formei finale de manifestare a acestui proces. Întrucât cauzele reale ale
inflației trebuie căutate în mulțimea disfuncțiilor care pot apărea în evoluția întregului sistem
economic-social național, tot mai mulți specialiști se hazardează în formulări de definiții
transparente, bazate pe precizarea cauzelor inflației.
Toate teoriile inflaționiste din țările cu economie de piață, componente ale unor teorii cu
caracter mai general referitoare la reglarea funcționării sistemelor economice naționale într-o
economie de piață, care au evoluat o dată cu succesiunea diferitelor curente din gândirea
economică, poartă amprenta esenței mecanismului de funcționare a unui sistem de organizare
economică. Tocmai de aceea, in gândirea economică, s-au conturat mai multe concepții privind
explicarea inflației
Potrivit lui Laidler, în anul 1975, “inflația este un proces de creștere continuă a prețurilor sau,
prin echivalență, de depreciere continuă a valorii banilor”. Această definiție descrie simptomele
inflației, dar nu spune nimic despre cauzele sau consecințele ei
Practic definiția, stabilește ce nu este inflația, cu alte cuvinte, ea nu este o creștere
întâmplătoare sau de scurtă durată a nivelului general al prețurilor.De asemenea,
creșterea prețurilor intervenită in faza de expansiune economică și anulată de reducerile de
prețuri din faza de recesiune nu poate fi etichetată drept inflație; putem vorbi despre inflație doar
atunci când creșterile de prețuri sunt ireversibile.Trebuie subliniat ca inflația nu se referă la
augmentarea prețurilor bunurilor individuale, ci la o creștere a nivelului general al prețurilor.
Nu trebuie nici să ne pripim în a eticheta o creștere a nivelului general al prețurilor mai mică de
unu la sută pe an drept inflație. Rata de creștere a nivelului genaral al prețurilor, care își merită
numele de inflație, depinde foarte mult de sensibilitatea agenților economici față de inflație.
Inflaţia este considerată de cei mai mulţi specialişti ca fiind unul dintre cele mai grave
dezechilibre macroeconomice care pun în pericol dezvlotarea şi progresul economic al unei ţări.
În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este
mai mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte. De
obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie. Un
nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie în expansiune,
iar o astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. La polul opus se situează situaţia în care
inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie. În concluzie, inflaţia reprezintă
o problemă majoră pentru toate categoriile de agenti economici, de la un simplu om din
provincie pana la marile companii sau guverne, poate fi considerata un dezechilibru
macroeconomic care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile
actualei economii, ceea ce duce la deprecierea banilor si cresterea durabila a preturilor.
Capitolul 2. Măsurarea inflației
Masurarea inflatiei are in vedere, in principal, factorul pret. Se poate vorbi de existenta unor
indici folositi pentru a masura inflatia, fiecare fiind construit si calculat in mod diferit: indicele
preturilor de consum (IPC), indicele preturilor de producatori (IPP), indicele general al preturilor
(IGP), deflatorul PIB.
1) Indicele preturilor de consum (IPC): masoara schimbarea de pret a unui cos de produse care se
presupune a fi achizitionat de catre consumatorul mediu urban, relevant din perspectiva
cheltuielilor efectuate de o gospodarie tipica.
2) Indicele preturilor de producator (IPP): masoara schimbarea pretului mediu in preturile de
vanzare primite de producatorii interni pentru productia lor. Acest indice difera de IPC deoarece
multe produse sunt vandute intermediarilor si nu consumatorilor direct. IPC surprinde doar
schimbarile de pret ale produselor vandute consumatorului ,nu si intermediarilor. Din acest motiv
IPP masoara modificarile in venituri, echivalent cu modificarile din productie.
3) Indicele general al preturilor (IGP): masoara evolutia preturilor platite de catre consumatori
pentru produsele achizitionate pe o perioada mai indelungata. IGP masoara schimbarile produse
atat în cazul bunurilor regasite in consumul gospodariilor, cat si in cel al componentelor
(bunurilor) din fluxurile de productie.
4) Deflatorul PIB apare ca o unitate de masura a modificarilor care au loc intr-o perioada de
timp, in cadrul a doua elemente:preturile bunurilor incluse in PIB si puterea de cumparare a
banilor.

Capitolul 3. Formele inflației

In functie de intensitatea inflatiei in mod conventional se disting:
Inflatia moderata, (linistita) – caracterizata prin cresterea generalizata a preturilor din cosul de
referinta cu 2-3% anual. Ea este un fenomen fiziologic, de regula, reflexul politicilor de
stabilizare. In conditiile acestei forme de inflatie se manifesta o mare incredere in moneda;
agentii economiei au tendinta sa incheie contracte pe termen lung, fiind convinsi ca preturile
bunurilor pe care le vand si le cumpara vor cunoaste evolutii previzibile si moderate; este redusa
preocuparea daca plasarea economiilor se realizeaza in active reale sau in titluri. Ca regula,
productivitatea factorului munca creste mai intens ca salariile, iar PIB-ul (PNB) real cunoaste
evolutii ascendente pe fondul unor anticipari pozitive din partea agentilor economici.
Inflatia deschisa – relevata prin cresterea anuala a preturilor mai mica de 10%, dar superioara
celei de 3%. Evolutia economiei devine preocupanta pentru toate categoriile de agenti
economici. In tarile dezvoltate ea se manifesta doar episodic fiind insa un criteriu de performanta
pentru tarile slab dezvoltate. Cand totusi se manifesta si in tarile dezvoltate, guvernele pun in
aplicare masuri si programe antiinflationiste pentru a proteja populatia de unele efecte negative,
desi ele nu sunt relevante.
Inflatia galopanta sau inflatia cu doua cifre – expresie si sursa a unor ample dezechilibre in
economie. Ea a fost frecvent intalnita in tarile in curs de dezvoltare din Africa, America Latina si
doar episodic in tarile dezvoltate. Prezenta unei atare inflatii impune indexarea contractelor cu
indicele preturilor sau intr-o valuta considerata relativ stabila; moneda nationala cunoaste o
pierdere rapida a valorii economice (puterii de cumparare), rata dobanzii creste rapid, viteza de
rotatie a banilor se accelereaza, posesorii acestora ajung sa pastreze asupra lor doar cantitatea de
moneda strict necesara tranzactiilor cotidiene; o parte din economii parasesc economia nationala,
plasandu-se in strainatate, iar altele sunt sustrase investitiilor productive si orientate spre
operatiuni speculative sau plasamente in active reale (case, obiecte de arta, terenuri etc.).
Hiperinflatia caracterizata prin cresteri ametitoare ale preturilor; cererea de moneda nationala
scade considerabil, o parte importanta din tranzactii efectuandu se sub forma de troc modern
(barter) sau in moneda alternativa. Preturile relative devin deosebit de instabile, iar salariul real
se reduce lunar cu circa 30%; este produsul unor schimbari radicale in viata economica si
politica a tarilor in cauza. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, hiperinflatia a fost un fenomen
izolat intalnit in unele dintre fostele tari socialiste in procesul tranzitiei (Polonia 1988-1990, cand
indicele preturilor a fost circa 1.000%, Rusia 1994, cu un indice al preturilor cu patru cifre si in
unele tari din America Latina, cum ar fi Chile, Brazilia etc.), din Asia si Africa, mai ales cele
angajate in conflicte militare, convulsii sociale si interetnice de amploare si de durata. Ca regula,
hiperiflatia s-a manifestat in tarile si perioadele cu un stat slab si unde se produce o convergenta
de interese intre patronat si sindicatele din unele sectoare (puternic monopolizate sau cu structuri
oligopoliste pentru a-si proteja reciproc interesele pe seama celorlalte categorii de agenti
economici).

Capitolul 4. Cauze și consecințe ale inflației

Trebuie făcută o distincţie între cauzele inflaţiei şi simptomele inflaţiei. Astfel, de exemplu, de
cele mai multe ori, creşterea preţurilor nu cauzează inflaţie; creşterea preţurilor este un simptom
al inflaţiei. Cauza inflaţiei în acest caz ar putea fi un dezechilibru între cerere şi ofertă, care s-a
manifestat prin creşterea preţurilor.
De fapt, aceasta este cauza fundamentală a inflaţiei: dezechilibrul dintre cerere şi ofertă,
creşterea excesivă a cererii faţă de ofertă, cantitatea de bunuri şi servicii existentă pe piaţă fiind
insuficientă faţă de cea necesară (cerută) şi, în consecinţă, preţurile cresc. În cazul invers,
când oferta este mai mare decât cererea, tendinţa ar fi de scădere a preţurilor.
Explicaţia clasică pentru inflaţie este că „sunt prea mulţi bani pentru prea puţine bunuri”.
Afirmaţia lui Milton Friedman, devenită faimoasă, „inflaţia este întotdeauna şi pretutindeni un
fenomen monetar şi poate fi produsă numai printr-o creştere mai rapidă a banilor faţă de
producţie”, sugerează originea inflaţiei: creşterea cantităţii de bani în circulaţie într-un ritm alert
(o creştere excesivă), permiţând astfel şi creşterea preţurilor. În acest sens se argumentează că
populaţia nu ar putea cumpăra aceeaşi cantitate de bunuri şi servicii, în condiţiile creşterii
preţurilor, dacă nu ar creşte oferta de monedă, şi deci inflaţia nu ar putea continua dacă nu ar
creşte şi cantitatea de bani în circulaţie.
Însă, chiar în condiţii de creştere a ofertei de monedă, preţurile nu cresc dacă:
a) scade viteza de circulaţie a banilor (prin transformarea din monedă activă în monedă pasivă);
b) creşte producţia în mod corespunzător;
c) într-o perioadă de recesiune banca centrală creşte oferta de monedă pentru a încuraja
relansarea economică prin creşterea cheltuielilor vizând reducerea şomajului şi creşterea
producţiei

Între alte cauze ale inflaţiei trebuie să avem în vedere:

1. tipărirea (emisiunea) de bani fără acoperire, făcută de către stat pentru a face faţă cheltuielilor
sale. Deşi este pe bună dreptate invocată în literatura de specialitate ca o cauză principală a
apariţiei şi menţinerii inflaţiei, în ultimele decenii tot mai multe bănci centrale – în primul rând
cele din ţările dezvoltate – au conştientizat pericolul şi au renunţat la această practică. De
fapt, în ţările Uniunii Europene (şi în ţările candidate) trebuie respectate prevederile din
Tratatul de la Maastricht care interzic finanţarea monetară a deficitului bugetar;
2. emisiunea monetară excesivă, creşterea masei monetare în circulaţie fără legătură cu creşterea
PIB, cu oferta de bunuri şi servicii din economie, uneori corelată cu deficitele bugetare
substanţiale ale unor state;
3. creaţia monetară excesivă (supracreditarea), numită sugestiv şi inflaţie de credit. Băncile
comerciale dispun de o putere monetară deloc neglijabilă, prin creaţia de monedă oferind
economiei putere de cumpărare suplimentară, care poate găsi sau nu corespondent în
bunurile şi serviciile existente pe piaţă;
4. dezordinea monetară internaţională. Deficitul balanţei de plăţi a SUA a avut drept
consecinţă creşterea substanţială a deţinerilor de dolari în întreaga lume, iar pieţele eurovalutelor
au contribuit şi ele la alimentarea inflaţiei. Pe fundalul unei lichidităţi excesive din anii 1980 şi
începutul anilor 1990, poate fi explicabilă într-o anumită măsură reţinerea SUA de a vota la un
moment dat în favoarea unor noi alocări de DST în cadrul Fondului Monetar Internaţional,
creşterea masei monetare la nivel global (prin crearea de DST) în mod artificial, pe bază de vot,
având potenţial inflaţionist;
5. detezaurizarea, care, celelalte condiţii menţinându-se constante, are drept consecinţă
transformarea monedei pasive în monedă activă;
6. creşterea vitezei de circulaţie (circulaţie) a banilor, care, judecând în termenii specifici
teoriei cantitative a banilor, nu ar mai face necesară prezenţa aceleiaşi cantităţi de monedă în
circulaţie
7. creşterea preţurilor provocată de monopoluri, aflate în căutarea de profituri mai mari;
8. indexarea (creşterea) în mod regulat a salariilor, sub presiunea sindicatelor, fără
legătură cu creşterea productivităţii muncii. Printr-o asemenea practică, masa monetară în
circulaţie depăşeşte valoarea mărfurilor disponibile pentru consum;
9. dispariţia în mare măsură a concurenţei prin preţ, producătorii preferând concurenţa
prin diferenţierea produselor, cu consecinţe asupra creşterii preţurilor;
10. factorii psihologici şi anticipaţiile inflaţioniste. În acest sens este relevantă preocuparea
ţărilor zonei euro de a introduce bancnote de 1 şi 2 euro în locul actualelor piese metalice, în
dorinţa de a lupta contra inflaţiei. Explicaţia ar fi simplă: în unele ţări din zona euro, cum ar fi
Grecia, consumatorii nu sunt obişnuiţi cu monede (piese metalice) de mare valoare şi le
cheltuiesc cu prea multă uşurinţă, determinând creşterea inflaţiei. Tot astfel se argumentează că
procedeul de denominare a monedei naţionale, tăierea unor zerouri şi obţinerea unei monede
„grele”, pe fundalul dezinflaţiei şi al unei economii stabilizate, este de natură să contribuie la
scăderea mai accentuată a ratei inflaţiei.
Problemele provocate de inflatie vin din imprevizibilitatea sa, acum ca nici toate produsele si
nici toti factorii nu-si vor creste preturile in acelasi timp si in aceeasi proportie. Si, cu cat mai
mare va fi rata inflatiei, cu atat mai mare va fi gradul de eroare al expectativelor agentilor
economici si cu atat mai mare senzatia de insecuritate.
Efectele inflatiei asupra distributiei veniturilor constau, in esential, in deplasarea bogatiei de la
creditori la debitori. Individul care a imprumutat bani va observa atunci cand ii primeste ca ceea
ce a dat avea mai mare valoare decat ceea ce a primit inapoi. Cei care economisesc sunt pedepsiti
cu pierderea valorii fondurilor lor. Cei care au cheltuit mai mult decat veniturile in schimb,
primesc un premiu de neprevedere si risipa. In general, toti cei care au un venit fix (pensionarii,
proprietarii de titluri cu valoare fixa, proprietarii de locuinte de inchiriat cu contracte neindexate)
vor vedea redusa capacitatea de achizitie a veniturilor lor. Cei care trebuie sa plateasca aceste
venituri (statul, intreprinderile emitente, chiriasii) vor percepe un nemeritat beneficiu. 
Statul va vedea de asemeni crescand veniturile sale fiscale: cand impozitele sunt proportionale
sau progresive, ratele de impozitare vor grava veniturile de mai mica cantitate in termeni reali; in
plus, numarul familiilor care primesc venituri dispensate se va reduce. Pe de alta parte inflatia
actioneaza ca un impozit ascuns: daca, de exemplu, banca centrala pune in circulatie bancnote
care, dupa un an, isi reduc valoarea cu 25%, cei care au detinut astfel de bancnote pe parcursul
anului vor suferi o reducere fortata cu un sfert a fondurilor in efectiv; alti avantajati ai acestui
impozit, in afara de banca emitenta, sunt toate bancile ce participa la procesul de creare de bani. 
Cresterea riscului va provoca o crestere a costului banilor. Tipurile de dobanzi la care se vor
imprumuta bani vor trebui sa creasca retributia obisnuita prin doua concepte: necesitatea
acoperirii deprecierii si riscul de a nu putea prevedea cu exactitate aceasta depreciere. 
Investitia va fi descurajata din multe motive. In afara de cresterea dobanzilor, intreprinzatorul va
gasi dificultati aditionale in prevederea beneficiilor activitatii sale datorate insecuritatii preturilor
viitoare ale factorilor, produselor in curs de fabricatie si produselor finale. Vor incepe doar
companiile cele mai promitatoare. In perioade de inflatii puternice, investitiile cele mai sigure si
rentabile sunt cele cu caracter speculativ: bijuteriile si operele de arta, imobilele, devizele si
valorile straine, actioneaza ca un depozit incoruptibil de valoare; pentru ca o oferta foarte rigida
sa coincida cu o mare crestere a cererii, preturile sale pot creste intr-o forma exorbitanta,
proportionand astfel beneficiile foarte mari cu cele ale oricarei investitii productive. 

Capitolul 5. Deflaţia, dezinflaţia şi hiperinflaţia – forme ale dezechilibrului

monetar
Deflaţia este opusul inflaţiei, o scădere generalizată şi de durată a tuturor preţurilor într-o
economie, determinată de restrângerea masei monetare în circulaţie sub nevoile economiei. Este
un fenomen cel puţin la fel de devastator ca şi inflaţia, deşi se apreciază că este chiar mai
perturbator decât o inflaţie persistentă.
Deflaţia are drept consecinţă creşterea puterii de cumpărare a monedei naţionale; ca
inflaţia, afectează repartizarea averii între debitori şi creditori, însă este defavorabilă
debitorilor şi în avantajul creditorilor, care primesc banii împrumutaţi cu o putere de
cumpărare mai mare. În consecinţă, de regulă, în perioade de deflaţie ratele dobânzii scad.
Cauzele deflaţiei pot fi reducerea vitezei de circulaţie a banilor sau reducerea cantităţii
de monedă în circulaţie (de exemplu prin vânzarea de aur, de valută sau creşterea ratei
dobânzii). Dacă impresia generală este că inflaţia este „rea”, întrucât scade nivelul de trai al
majorităţii populaţiei, deflaţia, care este inversul inflaţiei – în mod fals – ar fi de aşteptat să ducă
la o creştere a standardului de viaţă.
Evidenţele arată că lucrurile nu stau aşa: de exemplu, în perioada Marii Crize, între 1929 şi
1933, preţurile au scăzut cu 25% şi veniturile populaţiei cu 45%, în timp ce între anii 1970 şi
1980 preţurile au crescut de 2,5 ori, iar veniturile populaţiei de 3,5 ori.
Dezinflaţia este o reducere a inflaţiei; economia se află în continuare într-o perioadă cu
o creştere generalizată a preţurilor, inflaţia persistă, însă rata de creştere a preţurilor (rata
inflaţiei) este mai mică decât în perioada anterioară.
Hiperinflaţia reprezintă o creştere extrem de rapidă a tuturor preţurilor dintr-o economie,
în mod tradiţional cu peste 50% lunar. Totuşi părerile sunt împărţite: unii autori vorbesc de
hiperinflaţie de la o rată anuală a inflaţiei cu trei cifre, iar în Standardul internaţional de
Contabilitate nr. 29 se are în vedere o rată a inflaţiei cumulată pe trei ani care se apropie sau
depăşeşte 100%.
Aprecierea făcută de Voltaire „banii de hârtie au fost aduşi la valoarea lor intrinsecă” este
sugestivă pentru ceea ce se întâmplă în timp scurt într-o economie afectată de hiperinflaţie.
Hiperinflaţia duce la pierderea foarte rapidă a puterii de cumpărare a banilor. Pierzându-şi
funcţia de rezervă de valoare, întrucât mărfurile îşi păstrează mai bine valoarea, banii ajung să fie
evitaţi şi nu-şi mai pot îndeplini în mod corespunzător nici funcţia de mijloc de schimb.
Caracteristicile hiperinflaţiei sunt următoarele:
 creşterea preţurilor este exponenţială, incontrolabilă, imprevizibilă;
 preţurile relative îşi pierd coerenţa;
 moneda naţională nu îşi mai poate îndeplini în mod corespunzător funcţiile esenţiale, caz în
care fie acestea sunt exercitate de o monedă străină – fenomen numit „dolarizare a economiei” –
fie se poate reveni parţial la troc;
 toate plăţile se fac cu bani gheaţă, fapt uşor de înţeles într-o perioadă în care banii îşi pierd
puterea de cumpărare atât de rapid: transferurile bancare sunt de neconceput, iar folosirea
cecurilor sau a cardurilor este de neacceptat

Bibliografie
1. https://www.eumed.net/ecorom/XIII.

%20Inflatia/2%20consecintele_inflatiei.htm

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Infla%C8%9Bie

3. https://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/hicp/html/index.ro.htm

4. https://www.financialmarket.ro/terms/inflatie/