EXAMEN ECONOMIE EUROPEANĂ.

Student: Mares (Luminar) Teodora Maria

Specializare: Marketing ID , anul I.

1. Descrieți participarea României în instituțiile Uniunii Europene. Asigurați-vă că

abordați cel puțin cele mai importante 4 instituții (Comisia Europeană,
Parlamentul, Consiliul European, Consiliul de Miniștri).

Comisia Europeană este organul executiv al UE, independent din punct de vedere
politic. Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative și cu punerea în
aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului UE.
România este reprezentată în cadrul instituțiilor UE – Consiliul, Comisia Europeană,
Parlamentul European prin membri desemnați/aleși.
România are drept de vot în toate reuniunile Consiliului Uniunii Europene. După
ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, România este al șaselea stat membru, în funcție
de mărime/criteriu demografic, având astfel o pondere semnificativă în sistemul de vot (după
Germania, Franța, Italia, Spania şi Polonia).
În legislatura 2019-2024, cetățenii României sunt reprezentați în Parlamentul
European printr-un număr de 33 de deputați europeni, aleși prin vot direct în urma alegerilor
desfășurate la 26 mai 2019. Următoarele alegeri europene vor avea loc în anul 2024.

2. Prezentați sistemul bugetar al Uniunii Europene (venituri, cheltuieli, cadrul

financiar multianual). Explicați modul în care fiecare dintre acestea au evoluat
în timp, comparând CFM 2014-2020 cu CFM 2021 – 2027.

Bugetul UE s-a dezvoltat de-a lungul mai multor decenii, în pas cu evoluția Uniunii
Europene. Acesta asigură finanțarea programelor și a acțiunilor în toate domeniile de politică
ale UE, de la agricultură și politica regională până la cercetare, antreprenoriat și spațiu.
Din 1988, UE funcționează cu așa-numitele bugete pe termen lung, denumite și cadre
financiare multianuale (CFM).

A. Cheltuielile UE: cadrul financiar multianual ( CFM ):

Un cadru financiar multianual acoperă de obicei o perioadă cuprinsă între cinci și
șapte ani.
Acesta stabilește limitele („plafoanele”) pentru cheltuielile anuale ale UE în ceea ce
privește:
● totalul angajamentelor dintr-un anumit an.
● totalul plăților dintr-un anumit an.
● plățile și angajamentele din fiecare domeniu de cheltuieli al UE (rubrici).

1
 Totalul angajamentelor: valoarea maximă a obligațiilor juridice, precum contractele
sau granturile, pe care UE și le poate asuma într-un an dat. Aceste sume nu sunt neapărat
plătite în cursul aceluiași an, ci pot fi cheltuite pe parcursul mai multor exerciții financiare.

Totalul plăților: sumele efective cheltuite într-un an dat. Acestea rezultă din
angajamentele juridice din anii precedenți.

Aceste limite au ca scop:

- gestionarea dimensiunii generale a bugetului UE.

- protejarea sumelor pentru fiecare domeniu în conformitate cu prioritățile UE.

CFM-ul cuprinde, așadar, dispoziții și „instrumente speciale” menite să asigure, chiar

și în situații neprevăzute, că banii pot fi utilizați când și unde este cel mai mult nevoie
de ei.

B. Veniturile UE: resursele proprii și alte resurse:

Cheltuielile UE sunt finanțate din venituri provenite din diferite surse:
- resurse proprii
- excedent de venituri ale UE – ceea ce rămâne după ce au fost efectuate plățile din anul
precedent
- alte surse: în principal, amenzile aplicate întreprinderilor care încalcă dreptul
concurenței al UE, restituiri și impozite pe salarii.

Resursele proprii ale UE reprezintă cea mai mare parte a veniturilor UE. Acestea au
rămas neschimbate în ultimele decenii și constau în:

- resursele proprii tradiționale: în principal taxele vamale și cotizațiile pentru zahăr.

- contribuțiile bazate pe taxa pe valoarea adăugată (TVA) din partea statelor membre.
- contribuțiile bazate pe venitul național brut (VNB) din partea statelor membre, care
sunt ajustate pentru a echilibra veniturile și cheltuielile.

Ponderea diferitelor surse de venituri ale UE variază ușor de la an la an. În 2018, de

exemplu, veniturile totale ale UE, în valoare de 144,8 miliarde de euro, au provenit:

● 97% ⁠– din resurse proprii

● 1% ⁠– din excedent
● 2% ⁠– din alte surse

Consiliul decide valoarea maximă a resurselor proprii și tipurile acestora în același

timp cu limitele pentru cheltuieli în cadrul financiar multianual.

2
 Comparând bugetul anual CFM 2014-2010 cu bugetul anual CFM 2021-2027 , putem
observa un procentaj echivalent , cu mici creșteri puțin observabile.

3. Prezentați politica de transport a Uniunii Europene, cu focalizare pe

indicatorii referitori la Investiții și Infrastructură în statele membre.

Politica UE în domeniul transporturilor contribuie la bunul mers al economiei

europene, prin dezvoltarea unei rețele moderne de infrastructură care face călătoriile mai
rapide și mai sigure, promovând, în același timp, soluții durabile și digitale.
Transporturile reprezintă o piatră de temelie a integrării europene și sunt vitale pentru
libera circulație a persoanelor, a serviciilor și a bunurilor. Sectorul contribuie major la

3
economia europeană, reprezentând peste 9 % din valoarea adăugată brută din UE (contribuția
la economie). În 2016, numai serviciile de transport reprezentau o valoare adăugată brută de
aproximativ 664 de miliarde EURO, cu locuri de muncă pentru circa 11 milioane de
persoane.
TEN-T presupune o reţea de transport europeană unică, multimodală, care cuprinde
toate modurile de transport: terestru, maritim şi aerian, asigură conexiuni internaţionale şi
permite circulaţia rapidă a bunurilor şi persoanelor în Piaţa Internă şi cu ţările vecine. Din
anul 2008 a început un proces de revizuire a TEN-T, concretizat prin publicarea, de Comisia
Europeană, a propunerii de Regulament privind noile orientări ale reţelelor trans-europene de
transport şi a propunerii de Regulament de înfiinţare a instrumentului financiar Connecting
Europe Facility (ambele la 19 octombrie 2011).
Regulamentul TEN-T stabileşte harta reţelei de transport, termenele de realizare şi
cerinţele minime de calitate ale diferitelor tipuri de infrastructuri. Regulamentul CEF este un
instrument de finanţare a unei părţi din reţeaua centrală. În condiţiile în care resursele
financiare pentru transport sunt limitate, susţinerea financiară a UE va fi limitată la 10
coridoare care acoperă principalele fluxuri de trafic din Uniune. România este prezentă pe
două din cele 10 coridoare.
Regulamentul CEF prevede ca o sumă de 10 mld. euro din Fondul de coeziune să fie
utilizate potrivit regulilor CEF, doar pentru secţiuni de infrastructură situate în statele de
coeziune. În primi trei ani ai exerciţiului financiar (1 ian. 2014 - 31 dec. 2016) cele 10
miliarde vor fi distribuite între statele de coeziune potrivit cheii de alocare utilizate pentru
Fondul de coeziune. După această perioadă, statele de coeziune vor fi în concurenţă pentru
atragerea fondurilor neutilizate. Finanţarea CEF este acordată proiectelor într-o procedură
competitivă. COM stabileşte priorităţile de finanţare pentru Programul Multianual şi pentru
Programele Anuale prin cereri de proiecte (aşa-numitele call-uri anuale şi multianuale).

4. Prezentați opinia voastră cu privire la adoptarea monedei Euro în România.

Argumentați-vă răspunsul.

Pentru România, unicitatea adoptării monedei euro este, în primul rând, un proiect
politic asupra căruia este necesar să reflecteze întreaga naţiune, iar susținerea lui trebuie să fie
credibilă.Această înţelegere a adoptării euro este mai mult decât necesară pentru momentul
unei noi decizii politice, înţelegând acum calitatea acestei monede de ancoră a apartenenței şi
întărind rolul ei de vehicul, şi nu de scop. Euro vine să întărească material şi funcţional
tratatul juridic de aderare a României la Uniunea Europeană, respectiv de a cere şi livra,
pentru a sta la masa decidenţilor. Zona Euro este o Uniune „mai multă”, cu participare a „mai
multora”, în rândul cărora credem că trebuie să fie şi locul României.
Într-o lume agitată de comportamente imperiale periculoase, România are nevoie de o
ancoră de reversibilitate a opțiunii sale politice de fond, adoptarea euro devenind una dintre
garanţiile necesare. „Va fi greu în Zona Euro, dar şi mai greu în afara ei” spune Victor
Grigorescu.

4
 5. Prezentați Pactul ecologic european (European Green Deal) și opinia voastră
cu privire la șansele de a se respecta termenele din foaia de parcurs.

Pactul Ecologic European (European Green Deal) - noua strategie de creștere a UE -

publicat de Comisia Europeană (COM) la 11 decembrie 2019, stabilește linia de orientare a
diverselor politici europene pentru următorii 5 ani. Documentul este în conexiune cu o serie
de inițiative legislative și non-legislative din domenii multiple, precum mediu, schimbări
climatice, energie, industrie, transporturi, agricultură, digitalizare și sectorul financiar.
Documentul reprezintă astfel o foaie de parcurs privind demersurile pe care Comisia
Europeană le are în vedere în scopul facilitării atingerii obiectivului de neutralitate climatică.
Tranziția spre acest obiectiv va genera oportunități importante, inclusiv din perspectiva
potențialului pentru creștere economică, pentru noi modele de afaceri și noi piețe, pentru
crearea de noi locuri de muncă și pentru dezvoltare tehnologică. Politicile orientate către
viitor în domeniul cercetării, dezvoltării și inovării vor avea un rol esențial.
Un prim set de propuneri pentru punerea în aplicare a Pactului Ecologic European a
fost lansat la 14 ianuarie 2020 prin Comunicarea Comisiei Europene privind Planul de
Investiții pentru o Europă Durabilă și constituirea Mecanismului pentru o Tranziție Justă.
Mecanismul se va concentra asupra regiunilor și a sectoarelor celor mai afectate de tranziție,
deoarece acestea depind de combustibilii fosili sau de procese cu emisii ridicate de dioxid de
carbon. Acesta va beneficia de finanțare atât din partea bugetului UE, cât și din partea
grupului Băncii Europene de Investiții, pentru a mobiliza resursele private și publice
necesare. Mecanismul vine în completarea contribuției substanțiale a bugetului UE, inclusiv
prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European Plus.
La 4 martie 2020, Comisia Europeană a publicat propunerea de Regulament privind
stabilirea cadrului pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatică și modificarea
Regulamentului (UE) 2018/1999 – Climate Law. Regulamentul - element principal care
derivă din Pactul Ecologic European - este actul legislativ european privind clima care
consacră obiectivul atingerii neutralității climatice în 2050. Astfel, pentru prima dată, la
nivelul UE, în domeniul schimbărilor climatice se propune adoptarea unui obiectiv pe termen
lung prin act legislativ, care va constitui cadrul pentru măsurile care trebuie luate la nivel UE,
respectiv național pentru îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică.
La 24 februarie 2021, Comisia a publicat noua Strategie UE privind adaptarea la
efectele schimbărilor climatice, care definește calea de urmat pentru a face față consecințelor
inevitabile ale acestora. Strategia încurajează statele membre să continue progresele pentru a
stimula capacitatea de adaptare, a consolida reziliența și a reduce vulnerabilitatea față de
schimbările climatice. Principalele obiective ale strategiei vizează:
1. îmbunătățirea nivelului de cunoaștere privind impactul schimbărilor climatice
și managementul incertitudinilor;
2. consolidarea măsurilor/acțiunilor de planificare și evaluare a riscurilor;
3. accelerarea acțiunilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice;
4. creșterea rezilienței globale la efectele schimbărilor climatice.

5
 În opinia mea, tranziția spre o economie neutră din punct de vedere al emisiilor,
obiectivul principal al Pactului Ecologic European, va fi un proces lung și foarte complex.
Pentru România, va conta foarte mult sprijinul pe care îl vom primi de la Uniunea Europeană
pentru aceasta tranziție și în special sprijinul financiar. Tind să cred că , va fi o schimbare în
viața tuturor cetățenilor , nevoiți fiind să o acceptăm pentru binele nostru. Pentru unii cetățeni
respectarea termenelor va fi un proces greu , deoarece ar trebui mai mult lucrat la psihicul
omului de al face să înțeleagă ce e bine atât pentru el cât și pentru locul unde trăiește.

6. Prezentați un caz recent de încălcare a politicii de concurență în România și

explicați care sunt regulile europene privind concurența care au fost încălcate.

Avem un exemplu de încălcare a politicii prin contaminarea apei, caz care a fost
recent înregistrat în România.
Compania Heidelberg Cement, a fost amendată de Apele Române pentru
contaminarea râului Bicaz , prin deversarea de apă amoniacală ( amoniac lichid cu
concentrație de 25%) , în canalizarea din interiorul fabricii de Ciment de la Tașca. Totalul
amenzilor aplicate pentru încălcarea a 3 articole din Legea Apelor este de 160.000lei , după
cum anunță Georgiana Cernat , purtătorul de cuvânt de la ABA Siret Bacău.
În urma verificărilor și a constatărilor efectuate de reprezentanții Sistemului de
Gospodărire a Apelor Neamț în datele de 4.05.2021 și 5.05.2021, cu privire la producerea
unei poluări a cursului de apă Bicaz în data de 03.05.2021, Administrația Bazinală de Apă
Siret a sancționat contravențional S.C HEIDELBERGCEMENT ROMÂNIA S.A – Fabrica
Tașca în baza Legii Apelor numărul 107/1996 cu modificările și completările ulterioare.
Cuantumul total al amenzii este în valoare de 160000 lei, faptele sancționate fiind prevăzute
de art. 87, respectiv:

● 15– folosirea, transportul, mânuirea și depozitarea de reziduuri sau de substanțe

chimice, fără asigurarea condițiilor de evitare a poluării, directă sau indirectă, a
apelor de suprafață sau subterane.
● 26–neanunțarea unităților de gospodărire a apelor cu privire la producerea unei
poluări accidentale, de către utilizatorii care au produs-o.
● 27– neluarea de măsuri operative, de către utilizatorul de apă care a produs
poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor și efectelor acesteia,
menționează comunicatul remis de ABA Siret.

Directiva revizuită privind apa potabilă din 2020 definește standardele de calitate
esențiale pentru apa destinată consumului uman. Aceasta le impune statelor membre să
monitorizeze periodic calitatea apei destinate consumului uman prin utilizarea metodei
„punctelor de prelevare”. Statele membre pot include cerințe suplimentare specifice pentru
teritoriul lor, dar numai dacă acest lucru duce la stabilirea unor standarde mai ridicate.
Directiva mai impune furnizarea regulată de informații consumatorilor. Pe lângă aceasta, din

6
trei în trei ani trebuie prezentate Comisiei rapoarte privind calitatea apei potabile. Directiva
revizuită a fost propusă de Comisie la 1 februarie 2018, drept răspuns la inițiativa
cetățenească europeană „Right2Water”, înlocuind directiva anterioară din 1998. Directiva
revizuită a actualizat standardele de siguranță existente și-a îmbunătățit accesul la apă
potabilă sigură conform celor mai recente recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății.
În plus, sporește transparența pentru consumatori în ceea ce privește calitatea apei potabile și
apa furnizată, contribuind astfel la reducerea numărului de sticle de plastic ca urmare a
încrederii sporite în apa de la robinet. O evaluare la nivelul UE a siguranței apei bazată pe
riscuri va ajuta la identificarea și abordarea posibilelor riscuri cărora le sunt expuse sursele de
apă încă de la nivelul de distribuție.

7. Prezentați politica agricolă comună a UE. În prezentarea realizată ar trebui

să includeți cel puțin următoarele elemente: obiectivele PAC, principalele instrumente
ale politicii agricole ale UE, finanțarea ale PAC. Ce este intervenția publică în cadrul
PAC și care sunt categoriile de produse la care se referă? Alegeți una dintre aceste
categorii și explicații modul în care se realizează intervenția.

Lansată în 1962, politica agricolă comună (PAC) este un parteneriat între agricultură
și societate, între Europa și agricultorii săi. Ea caută:

● să îi sprijine pe fermieri și să îmbunătățească productivitatea agricolă, pentru o

aprovizionare stabilă cu alimente la prețuri accesibile;
● să îi protejeze pe agricultorii din Uniunea Europeană, astfel încât aceștia să-și poată
asigura un trai decent;
● să contribuie la combaterea schimbărilor climatice și la gestionarea durabilă a
resurselor naturale;
● să conserve zonele rurale și peisajele de pe întreg teritoriul său;
● să mențină vitalitatea economiei rurale prin promovarea locurilor de muncă din
sectorul agricol, din cel agroalimentar și din sectoarele asociate.

PAC este o politică comună pentru toate țările din UE. Ea este gestionată și finanțată
la nivel european din resursele bugetului UE.

Incertitudinile comerciale și impactul agriculturii asupra mediului justifică rolul

important al sectorului public în viața fermierilor noștri. PAC dispune de următoarele
instrumente:

● sprijinul pentru venit prin plăți directe, contribuind la stabilitatea veniturilor și

remunerându-i pe agricultorii care protejează mediul și care furnizează bunuri
publice pe care piața nu le plătește în general, cum ar fi îngrijirea mediului
rural;

7
 ● măsurile de piață pentru a face față unor situații dificile, cum ar fi o diminuare
bruscă a cererii din cauza unei alerte sanitare sau o scădere a prețurilor ca
urmare a unei oferte excedentare temporare pe piață;
● măsurile de dezvoltare rurală cu programe naționale și regionale care să
răspundă nevoilor și provocărilor cu care se confruntă zonele rurale.

Ponderea sprijinului pentru agricultorii europeni din bugetul general al UE reflectă

numeroasele variabile implicate în asigurarea unui acces neîntrerupt la alimente de înaltă
calitate. Printre acestea se numără sprijinul pentru venit acordat fermierilor, acțiunile de
combatere a schimbărilor climatice și măsurile de menținere a unor comunități rurale
dinamice.

8
PAC este finanțată prin două fonduri care fac parte din bugetul UE:

● Fondul european de garantare agricolă (FEGA), care oferă sprijin direct și finanțează
măsuri de piață.
● Fondul european agricol pentru dezvoltarea rurală (FEADR), care finanțează
dezvoltarea rurală.

Plățile sunt gestionate la nivel național de fiecare stat membru al Uniunii Europene. Fiecare
țară publică informații despre beneficiarii plăților PAC, în conformitate cu normele UE în
materie de transparență.

În momentul înființării pieței comune prin Tratatul de la Roma, în 1958, agricultura

celor șase state membre fondatoare era caracterizată printr-o puternică intervenție a statului.
Pentru includerea produselor agricole în libera circulație a mărfurilor, menținând în același
timp intervenția statului în sectorul agricol, era necesar să se elimine mecanismele de
intervenție naționale incompatibile cu piața comună și ca acestea să fie transpuse la nivel
comunitar: acesta a fost motivul principal al apariției PAC. De altfel, intervenția în agricultură
se baza pe principiul, foarte răspândit la acea vreme, al specificității sectorului, dependent în
mare măsură de condițiile climatice schimbătoare și de constrângerile geografice, supus unor
dezechilibre sistemice între cerere și ofertă și caracterizat, prin urmare, de volatilitatea
ridicată a prețurilor și a veniturilor.

Categoriile de produse PAC sunt: organizarea comună a piețelor (OCP) pentru

produsele agricole , plățile directe către fermieri, politica de dezvoltare rurală.

Punerea în aplicare a politicii de dezvoltare rurală se bazează pe elaborarea de către

statele membre (sau regiunile lor) a programelor de dezvoltare rurală. Aceste programe
multianuale aplică o strategie personalizată care răspunde necesităților specifice ale statelor
membre (sau ale regiunilor) și este corelată cu cel puțin patru dintre cele șase priorități
menționate mai sus. Ele se bazează pe o combinație de măsuri alese dintr-un „meniu” de
măsuri europene detaliate în Regulamentul privind sprijinul pentru dezvoltare rurală
[Regulamentul (UE) nr. 1305/2013] și cofinanțate din FEADR (a se vedea detaliile în
continuare). Rata de cofinanțare variază în funcție de regiuni și de măsurile vizate.
Programele trebuie să fie aprobate de Comisie și să cuprindă și un plan de finanțare și un set
de indicatori ai rezultatelor. Comisia și statele membre au instituit un sistem comun de
monitorizare și evaluare a politicii de dezvoltare rurală. În cursul actualei perioade de
programare (2014-2020), s-a pus accentul pe coordonarea dintre FEADR și celelalte fonduri
structurale și de investiții europene („fonduri ESI”), și anume: fondurile politicii de coeziune
[Fondul de coeziune, Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul social
european (FSE)] și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM).

9
 BIBLIOGRAFIE
https://www.consilium.europa.eu/ro/policies/the-eu-budget/.
https://www.mae.ro/node/1536.
https://europa.eu/european-union/about-eu/institutions-bodies/european-commission_ro.
https://www.mae.ro/node/12111.
http://www.mae.ro/node/55118#null.
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/74/protectia-si-gospodarirea-apelor.
https://ec.europa.eu/info/food-farming-fisheries/key-policies/common-agricultural-policy/cap
-glance_ro#Timeline.
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/103/politica-agricola-comuna-pac-si-tratat
ul.
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/110/al-doilea-pilon-al-pac-politica-de-dez
voltare-rurala.

10
11