CAP I TO L UL X

CONTRACTUL DE ASIGURARE

Structura capitolului:
10.1. Noţiunea de „ asigurare”
10.2. Caractere juridice
10.3. Părţile contractului
10.4. Clasificarea asigurărilor
10.5. Efectele contractului

Obiectiv fundamental:
 Însuşirea conţinutului şi a condiţiilor de încheiere specifice contrac-
tului de asigurare reglementat de Codul civil.

Obiective operaţionale:
 Să definească noţiunea de asigurare şi să prezinte caracterele juridice
specifice.
 Să identifice părţile contractului de asigurare.
 Să identifice diferite tipuri de asigurări.
 Să analizeze obligaţiile părţilor prin raportare la producerea riscului
asigurat.
 Să formuleze întrebări cu privire la materialul prezentat.

Termeni cheie: asigurare de bunuri, indemnizaţie, prima de asigurare,

producerea riscului.

135
 SANDRA GRĂDINARU

10.1. Noţiune
Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul
se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă
ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după
caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit.
Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru
asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activităţi ale
acesteia şi se obligă faţă de asigurător să plătească prima de asigurare.

10.2. Caractere juridice

a) Din punct de vedere al formei cerute pentru încheierea sa valabilă,
asigurarea este un contract consensual. Aşadar, este suficient acordul de
voinţă al părţilor contractante pentru a fi în prezenţa unui contract de asigurare
valabil. Forma scrisă este cerută numai pentru a putea fi dovedit.
b) Contractul de asigurare este sinalagmatic întrucât dă naştere la
drepturi şi obligaţii corelative pentru ambele părţi contractante, astfel cum
rezultă neîndoielnic chiar din definiţia legală a acestui contract. Faptul că obli-
gaţia asiguratului este condiţionată nu pune în discuţie această caracterizare a
contractului, cu atât mai mult cu cât se poate spune că asigurătorul îşi asumă o
obligaţie certă de acoperire a riscului încă din momentul încheierii contractului.
c) În raporturile dintre contractantul asigurării şi asigurător contractul
are întotdeauna caracter oneros, ambele părţi urmărind obţinerea unei contra-
prestaţii, chiar dacă asigurarea poate constitui suportul unei donaţii indirecte în
favoarea unui terţ.
d) Asigurarea este un contract cu executare succesivă, pentru că
obligaţia asumată de asigurător este una continuă pe toată durata de valabilitate
a contractului, cum, de regulă, şi prima de asigurare se plăteşte de către
asigurat în mod periodic.
e) Având în vedere că în majoritatea cazurilor clauzele contractului
sunt stabilite de asigurător, libertatea de opţiune a asiguratului fiind limitată,
asigurarea poate fi calificată ca un contract de adeziune, ceea ce impune o
protecţie specială a asiguratului persoană fizică.

136
 DREPTUL CONTRACTELOR

f) Cel mai specific caracter juridic al contractului de asigurare este

acela de a fi un contract aleatoriu – la încheierea contractului nu se ştie dacă
se va întâmpla elementul aleatoriu sau, cel puţin, data la care se va întâmpla,
ceea ce atrage consecinţe patrimoniale. (C. Toader, Drept civil. Contracte
speciale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 340)

10.3. Părţile
Contractul de asigurare se încheie între două părţi: asigurătorul şi
asiguratul.
Asigurătorul este persoana juridică română, sucursala sau filiala unui
asigurător dintr-un stat terţ, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau
a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a
primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine,
obligată să plătească indemnizaţia.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică ce are un interes în ceea ce
priveşte protecţia pe care i-o oferă asigurătorul la producerea evenimentului
asigurat.
În cazul asigurărilor de persoane, se poate stipula ca, la producerea
cazului asigurat, asigurătorul să plătească indemnizaţia de asigurare unei terţe
persoane, străine de contract, numită terţ beneficiar. (C. Macovei, Contracte
civile, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 336)

10.4. Clasificarea asigurărilor

În funcţie de obiectul asigurării, se distinge între:
 asigurări de bunuri;
 asigurări de răspundere civilă;
 asigurări de persoane;
 asigurări de credite şi garanţii;
 asigurări de pierderi financiare;
 alte asigurări. (C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2003, p. 343)
Obiectul asigurării reprezintă ceea ce s-a asigurat (bunuri, viaţa, sănă-
tatea etc.), adică valorile patrimoniale sau nepatrimoniale supuse pericolului.

137
 SANDRA GRĂDINARU

(Florin Moţiu, Contractele speciale. Curs universitar, Ediţia a VI-a revăzută şi

adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 340)
După modul de naştere, întâlnim:
Asigurările facultative, care sunt încheiate voluntar de către părţi şi
constituie dreptul comun în materie.
Spre exemplu: asigurările de incapacitate permanentă din boală,
asigurările de deces din accident, asigurările de incendiu.
Asigurările obligatorii sunt impuse de lege pentru situaţii determinate.
Spre exemplu: asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse
prin accidente de autovehicule, asigurarea locuinţei, asigurarea de răspundere
civilă profesională a avocaţilor sau a medicilor. (Flavius-Antoniu Baiaş, Eugen
Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod Civil – Comentariu
pe articole, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2016, p. 1686)
După subiectul asigurării, asigurările se împart în asigurări directe şi
reasigurări.
Asigurări directe, când raportul de asigurare se naşte între asigurător
şi asigurat (persoană fizică sau juridică).
Reasigurarea constă într-o nouă asigurare, încheiată între asigurătorul
direct (reasigurat) şi un alt asigurător (reasigurător), prin care reasigurătorul, în
schimbul primei de asigurare, se obligă să suporte indemnizaţiile de asigurare
plătite de reasigurat la producerea cazului asigurat. (Florin Moţiu, Contractele
speciale. Curs universitar, Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2015, p. 341)
10.4.1. Asigurarea de bunuri
Potrivit art. 2214 Cod civil, în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul
se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească o despăgubire
asiguratului, beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite.
Obiectul asigurării îl constituie bunurile menţionate în contractul de
asigurare. Bunurile vor putea fi asigurate prin determinarea lor individuală sau
prin indicarea unui grup de bunuri (de exemplu, asigurarea complexă a gospo-
dăriilor persoanelor fizice). Pot forma obiect al contractului de asigurare
bunurile corporale şi necorporale, individual determinate sau generic deter-

138
 DREPTUL CONTRACTELOR

minate, prezente sau viitoare. (Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte
speciale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, p. 481)
Asiguratul este obligat să întreţină bunul asigurat în condiţii cores-
punzătoare, în scopul prevenirii producerii riscului asigurat. Asigurătorul are
dreptul să verifice modul în care bunul asigurat este întreţinut, în condiţiile
stabilite prin contract.
În cazurile prevăzute în contract, la producerea riscului, asiguratul este
obligat să ia pe seama asigurătorului şi în cadrul sumei asigurate, potrivit cu
împrejurările, măsuri pentru limitarea pagubelor.
Rezilierea contractului de asigurare poate avea loc în următoarele
cazuri:
 declaraţie inexactă sau reticenţa din partea asiguratului ori a
contractantului asigurării a cărui rea-credinţă nu a putut fi stabilită, potrivit art.
2204, alin. (2) Cod Civil;
 asiguratul nu plăteşte prima de asigurare în termenul prevăzut în
contract, conform art. 2206 alin. (4) Cod civil.
În ceea ce priveşte înstrăinarea bunului asigurat, art. 2220 Cod civil
prevede că dacă nu s-a convenit altfel, înstrăinarea bunului asigurat nu deter-
mină încetarea contractului de asigurare, care va produce efecte între asigură-
tor şi dobânditor. Asiguratul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea
survenită şi dobânditorului existenţa contractului de asigurare rămâne obligat
să plătească primele care devin scadente ulterior datei înstrăinării.
Dacă indemnizaţia de asigurare acoperă dauna numai în parte sau dacă
asiguratul solicită şi beneficiul nerealizat, asiguratul are o acţiune separată
împotriva terţului responsabil de prejudiciul cauzat, conform regulilor răspun-
derii civile delictuale. (Florin Moţiu, Contractele speciale. Curs universitar,
Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.
345)
10.4.2. Asigurarea de răspundere civilă
Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2223 Cod civil, în cazul asigurării
de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire
pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde, potrivit legii, faţă de persoa-
nele prejudiciate şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.

139
 SANDRA GRĂDINARU

Prin contractul de asigurare, părţile pot conveni să cuprindă în

asigurare şi răspunderea civilă a altor persoane decât contractatul asigurării.
Drepturile terţilor persoane păgubite se exercită împotriva celor răs-
punzători de producerea pagubei. Asigurătorul poate fi chemat în judecată de
persoanele păgubite, în limitele obligaţiilor ce îi revin acestuia din contractul
de asigurare.
Dacă nu se prevede altfel prin lege, despăgubirea se stabileşte prin
convenţie încheiată între asigurat, terţa persoană prejudiciată şi asigurător sau,
în caz de neînţelegere, prin hotărâre judecătorească.
Asigurătorul plăteşte despăgubirea direct terţei persoane prejudiciate
în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat.
Despăgubirea se plăteşte asiguratului numai în cazul în care acesta
dovedeşte că a despăgubit-o pe terţa persoană prejudiciată.
10.4.3. Asigurarea de persoane
În condiţiile reglementate de art. 2227 Cod civil, prin contractul de
asigurare de persoane, asigurătorul se obligă să plătească indemnizaţia de
asigurare în caz de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate
permanentă totală sau parţială ori în alte asemenea cazuri, conform
normelor adoptate de organul de stat în a cărui competenţă, potrivit legii,
intră supravegherea activităţii din domeniul asigurărilor.
Asigurarea în vederea unui risc privind o altă persoană decât aceea
care a încheiat contractul de asigurare este valabilă numai dacă a fost
consimţită în scris de acea persoană.
Asiguratul care a încheiat un contract de asigurare de viaţă individual
poate să renunţe la contract fără preaviz în termen de cel mult 20 zile de la data
semnării contractului de către asigurător. Renunţarea produce efect retroactiv.
În cazul decesului asiguratului, dacă nu a fost desemnat un beneficiar,
indemnizaţia de asigurare intră în masa succesorală, revenind moştenitorilor
asiguratului.
Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului
de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată
asigurătorului de către asigurat sau, cu acordul asiguratului, de către contrac-
tantul asigurării ori prin testamentul întocmit de asigurat.
Atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, indemnizaţia de
asigurare se împarte în mod egal între aceştia, dacă nu s-a stipulat altfel.

140
 DREPTUL CONTRACTELOR

Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare dacă:

a) riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen
de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare;
b) riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat.
Potrivit art. 2.236 Cod civil, indemnizaţia de asigurare este datorată,
independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările
sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa,
precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul altor contracte de
asigurare.
Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de
asigurare cuvenită beneficiarilor asigurării sau moştenitorilor asiguratului,
după caz.

10.5. Efectele contractului de asigurare

10.5.1. Până la producerea evenimentului asigurat
a) Obligaţiile asiguratului
 să plătească prima de asigurare;
Prima este, de regulă, anuală şi se plăteşte în avans, dar ea poate fi
fracţionată după o periodicitate variabilă (de exemplu, se poate stabili plata
lunară sau trimestrială). În privinţa locului plăţii, în principiu, acesta este
sediul asigurătorului (plata este portabilă), dar se permite părţilor ca prin
contract să deroge de la regulă.
Dovada plăţii incumbă asiguratului, care trebuie să ceară eliberarea
chitanţei, a poliţei, a dispoziţiei de plată sau a altui document probator al plăţii.
Sancţiunea neplăţii la timp a primei de asigurare este rezilierea
contractului.
Asigurătorul este obligat să îl informeze pe asigurat în privinţa conse-
cinţelor neplăţii primelor la termenul de plată şi să prevadă aceste consecinţe
în contractul de asigurare.
Asigurătorul are dreptul de a compensa primele ce i se datorează până
la sfârşitul anului de asigurare, în temeiul oricărui contract, cu orice
indemnizaţie cuvenită asiguratului sau beneficiarului.

141
 SANDRA GRĂDINARU

 în asigurările de bunuri, asiguratului îi incumbă obligaţia de a

întreţine bunul şi de a lua măsuri de prevenire a pagubelor;
Sancţiunea neluării acestor măsuri de întreţinere şi prevenire poate fi
denunţarea contractului de către asigurător, reducerea indemnizaţiei sau chiar
refuzul plăţii acesteia.
 să comunice modificarea împrejurărilor esenţiale privind riscul;
Modificarea riscurilor dă dreptul asigurătorului să decidă dacă menţine
contractul în condiţiile iniţiale sau se impune renegocierea unor clauze, cum ar
fi majorarea primei de asigurare datorate de asigurat sau micşorarea sumei
asigurate.
b) Obligaţiile şi drepturile asigurătorului:
 asigurătorul are dreptul de a primi plata primei de asigurare în
condiţiile convenite prin contract;
 în asigurările de bunuri, asigurătorul are dreptul să verifice modul
în care bunul asigurat este întreţinut;
 asigurătorul are dreptul de a recalcula, în funcţie de modificările
intervenite în situaţia riscului, valoarea ratelor de primă, corelativ cu
modificarea sumei asigurate;
 asigurătorul este obligat, la cerere, să elibereze un duplicat al
documentului de asigurare (fie asiguratului, fie instanţei de judecată, în caz
de litigiu);
 asigurătorul trebuie să gestioneze în aşa fel primele încasate încât
să constituie rezervele tehnice suficiente pentru a-şi achita obligaţiile către
asiguraţi după ivirea cazului asigurat. (C. Toader, Drept civil. Contracte
speciale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 344)
10.5.2. După producerea riscului asigurat
Asiguratul este obligat, în conformitate cu art. 2207 Cod civil, să
comunice asigurătorului producerea riscului asigurat în termenul prevăzut în
contractul de asigurare.
În caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, asigurătorul are dreptul să
refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza
producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.

142