Sunteți pe pagina 1din 5

Universitatea Politehnica Timisoara

Franciza si leasingul
Lucrarea de fata trateaza doua teme economice destul de cunoscute si definitorii pentru economia
actuala: franciza si leasingul. Aceste doua concepte sunt definite si explicate in cele ce urmeaza fiind evidentiat
modul incare franciza si leasingul opereaza, avantajele si dezavantajele lor, tipurile, aparitia lor si detalii despre
forma juridical a contractelor si fazele celor doua concepte.

FRANCIZA
1.1.Definire
 Notiunea de franciză face inca obiectul de studiu in ceea ce priveste definirea atat din
punct de vedere juridic, cat si la nivelul conceptual al marketingului. Succint, franciza se poate defini
ca o metoda comerciala de"imprumut" al numelui, prin care un business al francizorului este dat in
folosinta unui beneficiar in anumiteconditii contractuale.
Astfel, pe de o parte franciza devine un vehicul de extindere a activitatii francizorului
prin"multiplicarea" afacerii sale, pe de alta parte fiind o oportunitate accesibila a
investitorului gata sa isi construiasca o cariera in afaceri. Franciza este "un sistem de
comercializare bazat pe o colaborare continua între persoane fizice sau juridice,
independente din punct de vedere financiar, prin care o persoana,denumita
francizor, acorda unei alte persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata sau de a
dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu".

1.2.Cum opereaza franciza?


"It's a business marriage" intre un business deja existent ( al francizorului) si un nou sosit in piata de
afaceri(francizatul). Beneficiarul francizei (francizatul) cumpara de la francizor drepturile
inregistrate pentru a produce intregul pachet de afaceri, intr-un format "la cheie", pe un
teritoriu specific si pe o perioada de timp delimitata.Francizorul trebuie sa puna la dispozitie un
format complet al business-ului care sa includa numele, imaginea si impactul corporatiei, dovada
testarii lui anterioare, servicii de training si suport.Beneficiarul francizei investeste
capital, timp, efort, si eventual o experienta anterioara in business pentru a crea"clona"
sistemului de business al francizorului.

1.5 Tipuri de francize

a) Franciza de investitie:francizantul contribuie cu un capital substantial la un sistem


costisitor de franciza si angajeaza un tert pentru a conduce afacerea. Ex: hoteluri si
restaurant
b) Franciza de management:francizantul controleaza o regiune si conduce o echipa de
operatori.Ex:operatiuni mobile
c) Franciza executiva:francizorul opereaza si conduce singur afacerea.Ex: francizele de
consultanta financiara
d) Franciza comerciala:francizantul face o investitie considerabila intr-un sediu
commercial pe care il va putea vinde cu profit in cazul in care investitorul doreste sa
obtina capital.Ex: magazine de haine
e) Franciza de vanzare si distributie:francizantul este comis-voiajor,vanzand si
distribuind produsele intr-un teritoriu delimitat.
f) Franciza de antreprenor:francizantul cu un nivel scazut al investitiei cumpara dreptul
de a opera un serviciu cum ar fi: instalatii,reparatii in sectoare precum: paza,reparatii
auto etc.

1.6 Contractul de franciza:

Trebuie sa contina urmatoarele clauze:obiectul contractului,drepturile si obligatiile


partilor,conditiile financiare,durata contractului,conditiile de
modificare,prelungire,reziliere.

1.7 Cate unitati poate detine un franciz?

Un franciz poate detine atatea unitati cate poate conduce eficient. Numeroase studii
arata ca din ce in ce mai multi dintre cei care investesc in cumpararea unei francize nu
se opresc doar la a deschide un simplu magazine sau un restaurant. Astfel putem vorbi
de crearea unor retele in cadrul aceleiasi francize, de exemplu McDonald's, Pizza Hut
etc.

Pentru Romania putem vorbi despre Fornetti unde francizatul detine unitati proprii in
mai multe orase din tara.
Exista doua metode prin care francizatul ajunge proprietarul mai multor unitati din cadrul
aceleiasi francize.
a) Cumpararea una dupa alta a mai multor unitati. Interesul francizului este sa vanda
cat mai multe francize si astfel fac discount-uri pentru cei care achizitioneaza mai
multe unitati.
b) Incheierea unui protocol prin care francizatul devine “area developer” ceea ce
reprezinta ca are o anumita zona de dezvoltare si are voie sa deschida un prestabilit
de unitati.

1.8 De ce mai multe unitati pentru un singur francizat?

La prima vedere pare absurd. Cum ar putea un singur francizat sa conduca mai multe
unitati? Nu s-ar afla in competitie? Francizorii acorda sau ar acorda mai multe licente de
operare unui singur francizat ?
Pornind de la ultima intrebare, da, este in interesul francizorului sa vanda cat mai
multe francize si astfel acorda mai multe licente unui singur operator dar si aici exista o
limita.
Un francizor nu va deschide niciodata atat de multe unitati incat in final sa fie fortat sa
se retraga datorita concurentei prea mari din cadrul retelei.
Deci daca castiga la inceput prin discount-uri si taxe mai mici ar pierde pe parcurs prin
inchiderea unitatilor.
In concluzie un francizat poate detine mai multe unitati cat timp le poate conduce eficient
si nu produc concurenta una alteia
Leasingul
Leasingul este o operaţiune alternativă faţă de achiziţionare sau producere, prin
care ai posibilitatea de a achiziţiona factori de producţie plurienali (bunuri instrumentale,
imobile) necesare desfăşurării activităţii tale antreprenoriale.
Cu contractul de leasing ai dreptul să foloseşti un anumit bun pus la dispoziţie de
locator sau concesionar în schimbul plăţii unei rate periodice. La scadenţa contractului
deseori ai posibilitatea achiziţionării bunului respectiv, prin exercitarea opţiunii de
achiziţie în schimbul plăţii unui preţ rezidual.
Prima rată plătită este de obicei mai mare decât următoarele şi de aceea se numeşte
maxi-rată iniţială. Scopul său este acela de a reduce riscul de pierdere al
concesionarului în cazul insolvenţei întreprinderii sale.

1.1 Care sunt diferitele forme de leasing?


Contractul de leasing poate avea trei forme: leasing financiar, leasing operativ şi lease-back.

a) Leasingul financiar: se caracterizează printr-un raport trilateral în care societatea de


leasing care desfăşoară activitatea de intermediere financiară achiziţionează bunul de la
furnizor şi îl cedează în leasing utilizatorului, care îşi asumă toate riscurile şi
răspunderile respective. Bunul este ales direct de utilizator de la furnizor, cu care decide
modalităţile de vânzare către locator. La scadenţa contractului, utilizatorul va putea
deveni proprietarul bunului, exercitându-şi opţiunea de achiziţie.
b) Leasing operativ: se caracterizează adesea printr-un raport bilateral în care
producătorul bunului îl cedează în leasing direct utilizatorului. Acesta poate fi pus în
aplicare şi de un intermediar financiar şi, în acest caz, este vorba, la fel ca şi pentru
leasingul financiar, de o operaţiune caracterizată printr-un raport trilateral. Contractul
cuprinde, în general, operaţiuni accesorii precum asistenţa, întreţinerea, reparaţiile. De
asemenea, în cazul leasingului operativ nu este prevăzută achiziţionarea finală a
bunului.
c) Lease Back: întreprinderea vinde un bun propriu (necesar activităţii sale) unei societăţi
de leasing care, în acelaşi timp i-l acordă în leasing. Pentru folosirea bunului,
întreprinderea plăteşte rate periodice cu posibilitatea de a achiziţiona bunul respectiv la
sfârşitul contractului de locaţie. “Lease Back” furnizează întreprinderii lichidităţile ce
provin din vânzarea bunului şi, în acelaşi timp, se bucură de toate avantajele leasingului,
printre care înlesniri fiscale şi îmbunătăţirea situaţiei patrimoniale. 
1.2 Care sunt avantajele şi dezavantajele?

Avantaje
Îţi permite să achiziţionezi factori de producţie fără a imobiliza mijloace
financiare şi, deci, fără a creşte gradul de îndatorare;
Nu trebuie să suporţi nici costuri de amortizare, nici obligaţii financiare legate
de folosirea mijloacelor financiare;
Din punct de vedere fiscal, ai un avantaj semnificativ, întrucât: i) în anumite
condiţii, ratele de leasing pot fi pe deplin deductibile: ii) permite fracţionarea TVA-
ului în rate periodice;
Nu ţi se cere să oferi garanţii excesive şi te bucuri de disponibilitatea imediată
a bunului, fără cheltuieli iniţiale excesive.
Dezavantaje
Cumperi numai posesia (nu şi proprietatea) bunului instrumental şi dreptul de
a-l folosi;
Trebuie să suporţi costul ratelor de leasing;
Trebuie să suporţi costurile referitoare la primele de asigurare impuse de
societatea de leasing.

S-ar putea să vă placă și