|UNIVERSITATEA CRESTINA

| “DIMITRIE CANTEMIR”
Facultatea de Administrarea Afacerilor Internationale

REFERAT
Disciplina: Transporturi și asigurări
internaționale

Student: Niță (Lupascu) Madalina

Anul II IFR
Transporturile reprezintă sistemul circulator al întregii planete și înacelași timp, al fiecărei
țări în parte, având implicații profunde în domeniulproducției materiale și al schimbului.
Obiectul activității de transport constăîn deplasarea în spațiu de mărfuri, bunuri și persoane,
fiind un mijloc derealizare a multitudinii de interese practice, cu efecte economico -
socialediverse. Transporturile reprezintă un sistem dinamic si rațional care acunoscut o
permanentă dezvoltare cantitativă, calitativă și structurală, ținândpasul cu dezvoltarea
producției, a științei și tehnicii, contribuind nemijlocit ladezvoltarea forțelor de producție, la
creșterea economică pe plan mondial. Transporturile ajută la valorificarea tuturor zonelor
geografice; ele faclegătura între agricultură și industrie, contribuie la dezvoltarea
diviziuniisociale a muncii.Activitatea de transport este o ramură distinctă a producției
materiale,a activității economice în general, cu caracteristici proprii. Transportul reprezintă
una dintre cele mai importante ramuri aleeconomiei naționale. În România transporturile,
alături de depozitare șicomunicații, reprezintă aproape 10% din PIB. Dezvoltarea
transporturilor, apariția de noi mijloace de transportperfecționate și specializate a permis
specializarea și schimbul de activități,formarea pieței naționale și a pieței mondiale,
dezvoltarea comerțului pe plan intern și internațional.
O particularitate a transporturilor este faptul că serviciul creat înprocesul de transport se
consumă pe parcursul desfășurării acestuia. Lasfârșitul procesului de transport marfa se
află în sfera circulației și nu aproducției, urmând a intra în sfera consumului productiv sau
neproductiv.Asemenea tuturor serviciilor, serviciul de transport nu poate fi stocat.De aceea
este necesară dezvoltarea și organizarea solidă a bazei tehnico-materiale, creșterea vitezei
tehnice și comerciale a mijloacelor de transport,utilizarea deplină a capacității acestora și
eliminarea transporturilor în golsau cu încărcătură parțială, astfel încât nevoile de transport
ale societății săpoată fi satisfăcute cu cheltuieli minime de muncă socială.
În funcție de obiectul lor, transporturile sunt: - transporturi de persoane; - transporturi de
lucruri (mărfuri) În funcție de căile de transport pe care se realizează, transporturile sunt: a)
transporturi rutiere b) transporturi feroviare c) transporturi fluviale și maritime d) transporturi
aeriene e) transporturi prin conducte magistrale
Transportul in Japonia
Japonia este o țară internațională din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între
Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeană. Mai este cunoscută și
sub denumirea de ”Țara Soarelui Răsare”. Japonia este un stat membru al ONU, G7,
OCDE și G20 și este considerată o mare putere.
Conform PIB-ului nominal este cea dea 3-a cea mai mare economie a lumii și al 5-lea cel
mai mare exportator și importator. Țara beneficiază de o forță de muncă calificată, rata de
școlarizare este de 100%, studiile universitare sunt continuate de către 96% din populație și
rata șomajului de 2.5% în 2018. Are o populație de aproximativ 127 mln. de oameni.
Transporturile
Transporturile reprezintă un domeniu important al activității economico-sociale pentru că
prin intermediul lor se efectuează deplasarea în spațiu a bunurilor și oamenilor în scopul
satisfacerii necesităților materiale și spirituale ale societății omenești. Dezvoltarea,
diversificarea și modernizarea transporturilor au fost determinate de extinderea și
intensificarea producției și a circulației mărfurilor, de adâncirea diviziunii internaționale a
muncii. Având în vedere necesitatea realizarii legăturilor dintre producție și consum,
transporturile sunt acelea care deplasează bunurile obținute în celelalte ramuri ale
producției materiale din locul in care au fost produse la cel in care urmează a fi consumate
în cadrul pieței interne și internaționale.
Japonia are o rețea eficientă de transport public, mai ales in zonele metropolitane și între
marile orașe. Transportul public din Japonia se caracterizează prin punctualitate, prin
servicii de calitate, precum și prin faptul că este utilizat de un numar foarte mare de oameni.
În Japonia, locurile rezervate pentru bătrâni, invalizi și gravide în transport sunt cu strictețe
respectate. Oamenii nu vorbesc foarte tare în transport, pentru a nu-I deranja pe ceilalți.
Ocupația lor de bază în transporturi este: statul pe telefon, cititul sau dormitul.
Transportul Terestru
Transportul Feroviar
Cel mai bun mijloc de deplasare în Japonia este trenul. În orașe și între orașe. Rețeaua de
trenuri acoperă întreg teritoriul nipon (toate cele patru mari insule) și este deținută, în
proporție de 70%, de către stat: Japan Railways (JR). Celelalte 30% aparțin unor companii
private, care și-au dezvoltat rețelele în special în și în jurul orașelor.
Trenurile japoneze sunt renumite pentru că ajung întotdeauna în timpul prevăzut. Cinci stații
(Shinjuku, Ikebukuro, Shibuya, Umeda și Yokohama) au fiecare în medie 2 milioane de
călători pe zi, Japonia fiind țara cu cel mai mare grad de folosire a căilor ferate pe cap de
locuitor din lume. Lungimea totală a rețelei de căi ferate este de 23.670,7 km din care
2.893,1 km de rețea în totalitate electrificată cu ecartament normal de 1 435 mm 89,8 km cu
ecartament ingust de 1 372 mm. Restul de of 20.656,8 km cu ecartament de 1 067 mm și
40 km cu ecartament de 762 mm sunt de asemenea electrificate.
Începutul construcției unui sistem feroviar național s-a realizat în anul 1872 cu ruta Tokyo -
Yokohama, ce se făcea cu ajutorul locomotivelor cu abur. Dacă în trecut durata medie de
călătorie a fost de 20 de ore, o dată cu introducerea trenurilor electrice și cu motoare diesel,
durata medie s-a redus la 6 ore, iar mai târziu prin trenul glonte la 3 ore. Construcțiile nu s-
au oprit doar pe insulă. O conexiune a fost realizată între insula Honshu cu nordul insulei
Hokkaido. Aceasta s-a făcut prin construirea celui mai lung tunel submarin din lume, tunelul
Seikan.
În același an insula Honshu a fost legată de insula Shikoku prin podul Onashi Seto.
Construit deasupra Mării Inland.
În Japonia sunt 9 orașe care au o rețea dezvoltată de metrou. Primul metrou a fost construit
în 1927.
Obiectul răspunderii transportatorului
Răspunderea transportatorului-cărăuş în contractul de transport de mărfuri este în primul
rând reglementat de dispoziţiile art. 425 din Codul comercial, care prevede că
transportatorul este – direct răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor care i-au
fost încredinţate spre transport din momentul în care primeşte până la acela al predării lor
destinatarului.
Regimul juridic al răspunderii este statornicit de reglementările din dreptul comun, prin
dispoziţiile codului civil alături de prevederile codului comercial. Art.1073-1090 Cod civil
reglementează răspunderea contractuală, art. 998-1000 cod civil, în cazul unui delict sau
cvasidelict, iar art. 420, 423, 425 şi următoarele Cod comercial.
Cauzele răspunderii transporatorului rutier sunt enumerate de art.17 pct.1 din Convenţia
C.M.R. de la Geneva . Textul menţionat are în vedere următoarele trei fapte specifice,
imputabile eventual transportatorului, caracterizându-le totodată pe unele dintre ele detaliat
în art. 20 şi 21 şi anume: pierderea totală sau parţială a mărfii; avarierea acesteia;
întărzierea în eliberarea încărcăturii la destinaţie. Oricare dintre menţionatele acţiuni sau
inacţiuni se analizează, în cadrul elementelor constitutive ale răspunderii, ca fapte
contractual ilicite.
Contractul de Transport rutier se aplică reglementarea uniformă oferită de Convenţia de la
Geneva din 19 Mai 1956 şi Convenţia Vamală relativă la transportul internaţional de mărfuri
sub acoperirea carnetelor TIR de la Geneva.
În transportul de mărfuri, cărăuşul îşi poate angaja răspunderea faţă de celălalt contractant,
cît şi faţă de terţe persoane.
Faptele cărăuşului care au ca rezultat prejudicierea unor terţi, în afara contractului de
transport, ţin de domeniul răspunderii delictuale.
În această sferă intră o gamă largă de accidente: coliziunea cu un mijloc de transport
aparţinând altui proprietar, avarierea infrastructurii unui post ori a unui canal navigabil,
eşuarea unei nave maritime sau fluviale, uciderea unui pieton de către un autocar,
prăbuşirea unui avion pe un imobil locuit.
Raporturile dintre autorul delictului civil şi persoana prejudiciată cad sub incidenţa art. 998 şi
urm cod civil.
Fapta cărăuşului care încălcându-şi obligaţiile convenite, aduce prejudicii cocontractului, fie
călător, fie expeditor sau destinatar al mărfii, angajează răspunderea contractuală, ca temei
al reparării pagubei cauzate.
Răspunderea contractuală a cărăuşului individual şi a întreprinderii de transport
Premisa generală a răspunderii contractuale o constituie contractul de transport:
- Este valabil din punct de vedere juridic;
- Există raporturi nemijlocite între păgubit şi cărăuş
- Prejudiciul rezultă din neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii contractuale.
Răspunderea cărăuşului individual şi a întreprinderiii de transport este angajată atunci cînd:
- există o faptă păgubitoare produsă de cărăuş;
- cărăuşul este vinovat;
- exepeditorul sau destinatarul au suferit un prejudiciu;
- există o legătuă cauzală între fapta păgubitoare şi daună.
a) Fapta păgubitoare produsă de cărăuş. Poate fi o acţiune sau inacţiune ce provoacă
daune cocontractantului. De regulă, răspunderea cărăuşului ia naştere din fapte comisive.
Fapta cărăuşului trebuie să aibă natură juridică.
b) Vinovăţia cărăuşului. Răspunderea contractauală a cărăuşului poate fi angajată dacă în
săvărşirea unei fapte păgubitoare ilicte a acţionat cu vinovăţie. În cadrul contractului de
transport vinovăţia cărăuşului prezintă forma culpei, constând într-o imprudenţă sau o
neglijenţă a acestuia.
c) Existenţa prejudiciului. Denumit de asemenea pagubă sau daună, este rezultatul faptei
ilicte a cărăuşului şi poate fi material sau moral.
Paguba materială constă în lezarea unui drept sau unui interes material al expeditorului sau
destinatarului şi include paguba efectivă, cât şi câştigul nerealizat.
Prejudiciul moral constă în vătămarea unui interes personal nepatrimonial, fiind susceptibil
de preţuire bănească. Expeditorul sau destinatarul poate cere repararea unui prejudiciu
care îndeplineşte următoarele condiţii:
- este cert:
- este personal;
- suferit direct;
- previzibil în momentul perfectării acordului de voinţă a părţilor.
d) Există o legătură cauzală între fapta păgubitoare şi daună.
Cărăuşul este obligat să repare paguba numai dacă este provocată efectiv de fapta sa
ilictă. Cerinţa menţionată este expres enunţată de art.998 şi 999 cod civil.
Cărăuşul poate fi chemat să răspundă şi pentru fapta altuia în temeiul art.1012, 1473, 1624
cod civil şi art.423 cod comercial.
Răspunderea cărăuşului pentru alte persoane în raporturile sale cu expeditorul sau
destinatarul prezintă o natură contractuală şi nu delictuală.
Momentul iniţial al răspunderii cărăuşului pentru mărfurile primite se angajează de la data
aplicării ştampilei proprii pe documentul de transport.
Întreprinderile de transport aflându-se în stare permanentă, ofertă faţă de client, îşi asumă
obligaţia de accepta cererile expeditorilor fie profesionişti, fie ocazionali.
Literatură juridică
1. Aurelia Cotuţiu, Georgeta Valeria Sabău, Dreptul Transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti,
2005.
2. Florin Fănişi, Dreptul Transporturilor –Note de curs, Ed. Fundaţiei România de Măine,
Bucureşti, 2000.
3. Gheorghe Filip, Cristina Badea, Mihai Manoliu, Dreptul Transporturilor, Ed. Junimea, Iaşi,
2002.
4. Octavian Căpăţănă, Dreptul Transporturilor-Transporturile rutiere interne şi
internaţionale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
Legis
1. CONVENŢIA C.M.R - Geneva 19 Mai 1956 referitoare la contractul de transport
internaţional de mărfuri pe soşele.
2. Ordonanta de Urgenţă nr 109/2005 privind transporturile rutiere, publicat in M. Of. partea
I nr.655/22.07.1995.
3. Legea nr.102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 398 din 9 Mai 2006.