Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea de Electronică și Telecomunicații
Departament Telecomunicaţii

La disciplina: Programare

Lucrare de Control
La disciplina: Marketing şi Logistică

Tema: Formarea preţurilor pe diferite tipuri de pieţe

A efectuat st.gr.

A verificat lector superior

Chişinău 2017

0
 CUPRINS

Introducere 2

Capitolul 1: Formarea preţurilor pe diferite tipuri de pieţe 4

1.1. Mecanismul formarii preţurilor 4

1.2. Preţul expresia bănească a valorii mărfurilor 5

1.3. Preţul ca instrument şi pârghie economico-financiară 7

1.4. Preţul de echilibru al pieţei 10

Capitolul 2: Determinarea şi elasticitatea cererii 14

2.1. Cererea şi funcţia cererii 14

2.2. Modificări ale cererii şi factorii care le determină 16

2.3. Veniturile consumatorilor 17

2.4. Preţul produselor conexe 18

2.5. Preţul previzionat 18

2.6. Preferinţele consumatorilor 18

2.7. Numărul cumpărătorilor potenţiali 19

2.8. Caracteristicile cererii şi ofertei. Factori de influenţă 20

2.9. Determinarea cererii individuale 23

2.10. Determinarea cererii totale 25

Bibliografie 26

1
 Introducere

În condiţiile economiei de piaţă preţurile agricole se formează pe baza acţiunii complexe a legilor
economice şi în special a legii cererii şi ofertei. Evoluţiile actuale sunt dealiniere a preţurilor naţionale la
preţurile pieţei mondiale, sub presiunea concurenţei şi atendinţelor de internaţionalizare şi liberalizare a
pieţelor. Preţurile agricole au o serie de caracteristici în timp şi spaţiu şi sunt fluctuante înfuncţie de o serie de
factori, cum ar fi posibilităţile de stocare, raritatea, calitatea - au tendinţe de stabilizare, de reducere, distorsiuni
în favoarea oraşelor, pot stimula sau reduceveniturile producătorilor, pot reduce sau stabiliza preţurile de
consum, etc.

Evoluţiile politicilor de preţuri sunt diferite în timp şi pe ţări. începînd din deceniul ’80 ţările dezvoltate
şi-au modificat politicile de preţuri. Tendinţa este de largă liberalizare a preţurilor pentru a se asigura
competitivitatea produselor agricole pe pieţe tot mai concurenţiale. Totuşi, (Uniunea Europeană menţine la
anumite produse şi în limite mai restrînse preţurile garantate şi preferinţa la export.) În ţările dezvoltate s-au
practicat îndelung sisteme şi instrumente de intervenţie asupra preţurilor produselor agricole care au avut
menirea să susţină direct şi indirect agricultura. Politicile de preţ se referă la produsele agricole finale (materii
prime) şi la inputurile agricole. Intervenţiile asupra preţurilor agricole au ca scop influenţarea nivelului acestora
înfavoarea consumatorilor, a producătorilor sau a agenţilor comerciali. Intervenţiile asupra preţurilor produselor
agricole au ca scop şi influenţarea nivelului preţurilor plătite producătorilor agricoli. În cazul consumatorilor
intervenţiile se referă la preţurile cu ridicata sau cu amănuntul. Prin măsurile de liberalizare, intervenţiile asupra
preţurilor în ţările dezvoltate sunt mai restrînse şi în perspectivă se vor elimina. În SUA procesul de liberalizare
este avansat, menţinîndu-se creditele pentru suport de preţ şi programe de subvenţionare a exporturilor.
Preţurile agricole depind de toţi factorii pieţei: oferta relativ fluctuantă, cerere relativ stabilă pe termen scurt,
structura pieţei şi raporturile de forţe de-a-lungul filierelor alimentare, intervenţiile statului, etc. Preţurile şi
structurile agricole sunt indisolubil legate între ele. Preţurile remuneratorii pentru agricultori asigură stabilitatea
veniturilor şi stimulează modernizarea tuturor structurilor agricole. Pe de altă parte, structurile agricole viabile
dezvoltă piaţa şi cornpetitivitea produselor, iar ca urmare a costurilor reduse se obţin preţuri remaneratorii. În
România, înainte de anul 1900, preţurile erau stabilite pe cale administrativă, ceea cenu a permis formarea unei
pieţe agricole normale. Producătorii agricoli care intrau pe piaţă erau în general marile întreprinderi a căror
producţie era vîndută întreprinderilor de stat la preţuri stabilite administrativ de guvern, pe baza contractelor
obligatorii la produsele principale pentruconsumul populaţiei.

Sistemul preţurilor controlate la majoritatea produselor agricole a asigurat funcţionarea mecanismelor

economiei planificate centralizat prin intermediul unei intervenţii generalizate a statului. Se considera că
sistemul de formare a preţurilor prin metoda cost-plus (plus cît mai puţin posibil) putea asigura o bază
echitabilă raporturilor agriculturii cu celelalte ramuri ale economiei naţionale. În fapt, trei vicii majore acţionau

2
în detrimentul agriculturii: Primul viciu major era caracterul general al preţurilor controlate, adică nestimulativ,
inhibitor al competiţiei, anihilator al spiritului întreprinzător, toate acestea ducînd la limitare tehnologică şi la
neglijenţă managerială. Al doilea viciu major era faptul că preţurile produselor agricole erau menţinute în mod
deliberat la un nivel scăzut, aplicîndu-se o politică de acumulare de capital pe seama agriculturii, care a suportat
în bună măsură programul de industrializare forţată şi de dezvoltare urbană. Al treilea viciu derivă din faptul că
produsele agricole au fost şi sunt în timp aceleaşi, aşa că practic ele puteau fi evaluate la aceleaşi preţuri, în
timp ce sectorul industriei şi cel al serviciilor beneficiau de avantajul apariţiei de produse noi, care includeau,
evident, recalculărilede costuri şi reaşezările de preţuri. Astfel, foarfecele preţurilor opera continuu şi net
îndetrimentul agriculturii. Reaşezarea preţurilor pentru produsele agricole era hotărîtă numai după lungi
perioade de timp, pentru a corecta deficitele anterioare, dar chiar în momentul implementării lor, noile preţuri
erau de-a depăşite şi insuficiente, iar regula ciclului genera o creştere imediată a preţurilor inputurilor agricole.
Astfel, cele patru mari reaşezări de preţuri ale produselor agricole din 1980, 1981, 1984 şi 1990 nu au putut
ajuta unităţile agricole să-şi îmbunătăţească simţitor eficienţa financiară.

Din perspectiva analizei preţurilor produselor agricole, anii ’80 pot fi caracterizaţi caspecifici pentru o
anume stabilitate lipsită de fluctuaţii de preţuri, datorită existenţei unui sistem rigid de echilibrare centralizată a
activităţilor productive şi a consumului, precum şi funcţionării unui mecanism diferenţiat specific de fixare a
ratelor de schimb valutar pentru operaţiunile de comerţ extrerior. În condiţiile unui sistem economic planificat
centralizat, preţul reprezenta doar un instrument contabil de cuantificare şi nici decum un semnal al pieţei care
să dea indicaţii asupra insuficienţei resurselor şi modului lor eficient de alocare. Dezvoltarea sectorului
agroalimentar nu s-a bazat pe principiul avantajului comparativ, ci pe principiul dezvoltării egalitariste a tuturor
zonelor ţării şi a autoaprovizionării la nivel teritorial bazate pe producerea lanivel local a tuturor produselor
agroalimentare, indiferent de gradul de favorabilitate al zonei.

3
 CAPITOL 1

FORMAREA PREŢURILOR PE DIFERITE TIPURI DE PIEŢE

1.1.Mecanismul formarii preţurilor

Din puct de vedere etimologic, cuvantul pret are la origine termenul latin pretium si evoca ideea de
apreciere sau de evaluare (estimare).

In sensul cel mai general, termenul pret apare acolo unde are loc un schimb de marfuri, pretul fiind
expresia monetara a valorii acestui schimb. Sa presupunem schimbul, in forma naturala a doua produse: A
(grau) si B (porumb), respectiv 50 Kg. de grau pentru 100 Kg. de porumb. In momentul schimbului ia nastere
un raport de schimb intre cele doua produse.Acest raport de schimb, in care se face abstractie de unitatea
monetara, exprima pretul in forma naturala (in unitati cantitative), care este egal cu raportul invers al cantitatilor
ce au facut obiectul schimbului respectiv: pretul graului fata de porumb = B/A = 100/50 = 2 Kg. porumb
pentru 1 Kg. grau; pretul porumbului fata de grau = A/B = 50/100 = 0,5 Kg. grau pentru 1 Kg. porumb.

Exprimarea grafica a acestui raport se prezinta in figura nr. 1

Fig.1 Reprezentarea grafica a raportului de schimb a doua produse (grau si porumb) in functie de pret

Referitor la mecanismul formarii preturilor se prezinta in sinteza principalele aspecte abordate si elaborate
de colectivul de specialisti de la catedra de Finante-Moneda din cadrul Academiei de Studii Economice -
Bucuresti, colectivul coordonat de d-na Prof. Univ. Dr. Tatiana Mosteanu, coroborate si cu idei si aprecieri
personale ale autorilor acestui curs, inclusiv pe baza unor date din alti autori mentionati in bibliografie.

Formarea si utilizarea preturilor este legata de procesul schimbului, piata fiind conditia existentei si a
formarii preturilor. Definirea rolului pietei, a modului de functionare a acesteia trebuie realizata in corelatie cu

4
impactul previziunii si chiar al planificarii, statul fiind sau nefiind implicat, in functie de sistemul social-
economic si de tipul de proprietate (publica, privata).

Esentiale pentru categoria economica piata sunt: existenta unor unitati economice autonome,
independente unele fata de altele; legaturile directe de vanzare-cumparare intre aceste unitati; existenta pretului
liber sau liberalizat, indispensabil in procesul schimbului in care se confrunta permanent cererea si oferta.

La nivel microeconomic (de intreprindere, grup de intreprinderi, de ramura) economia are in conditii de
libertate a producatorilor, atat caracteristici de piata, cat si de plan, previziune. Fiecare intreprindere isi
elaboreaza planul (programul) propriu, isi stabileste preturile de vanzare, isi gestioneaza liber fondurile, ia
decizii cu privire la utilizarea creditelor si cu privire la schimburile interne si internationale.

1.2.Preţul expresia bănească a valorii mărfurilor

Pentru a elucida problema continutului categoriei economice a pretului este necesar sa abordam valoarea
ca fiind o marime abstracta care poate fi explicata atat din punct de vedere obiectiv, definita de caracteristicile
intrinseci ale unui bun considerat obtinut prin munca, dar si prin relatiile dintre producatorul si consumatorul
bunului, dintre acesta din urma si obiectul material al bunului, precum si a relatiilor dintre acestia si puterea
publica, care reprezentant al societat

Conform teoriei obiective, valoarea este data atat de munca incorporata in marfa, cat si de utilitatea marf.
Utilitatea, reprezentand gradul de satisfactie pe care il poate obtine consumatorul avand in vedere atat insusirile
produsului ca valoare de intrebuintare, dar si cantitatea de unitati de valoare de intrebuintare necesare pentru a
asigura satisfactie, este conditia necesara a valorii, desi ea nu constituie masura ei.

In procesul schimburilor de marfuri intervine, deci valoarea de schimb a lucrarilor utile. Aceasta este
data de cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor, pe de-o parte si de performantele tehnice - calitative,
de raritatea lor, pe de alta parte. Economia politica clasica a subliniat ca munca este singura masura reala care
poate servi la aprecierea si compararea valorii tuturor marfurilor. Ea constituie pretul real (natural), iar banii
(cantitatea lor) definesc pretul nominalal marf Dar, cum in pretul de vanzare cumparare intervin elemente de
acumulare a capitalului (profitul, renta), in realitate, nu mai poate fi vorba de raporturi precise dintre preturile
naturale ale marfurilor si continutul lor exprimat in costul muncii, care sunt mult mai complexe.

Conform teoriei subiective a valorii, se apeleaza la valoarea estimativa (apreciata, aproximata) pe care
omul o ataseaza diferitelor bunuri dorite, in functie de aptitudinile acestora de a satisface nevoile de consum,
calitatea si raritatea lor, dificultatile de procurare de catre consumator. In procesul schimbului, unul din cei doi
parteneri asteapta (doreste) mai putin actul de vanzare-cumparare si il constrange pe celalalt sa se apropie de
pretul sau, realizandu-se egalizarea valorii muncii lor pentru o unitate din produsul in cauza. Valoarea

5
estimativa medie se transforma in valoare de schimb, ca marime apreciata, exprimata in pretul sau conditia
schimbului.

Se poate aprecia ca sustinatorii teoriei obiective a valorii se situeaza pe pozitia ofertantilor, a celor care
doresc sa-si acopere prin pret cheltuielile si sa-si asigure obtinerea profitului, avand ca pretext recuperarea
muncii incorporate, iar sustinatorii teoriei subiective a valorii se situeaza pe pozitia cumparatorilor, a celor care
aprecieaza valoarea de schimb prin utilitatea, raritatea produsului, dar si prin solvabilitatea consumatorilor.

In aprecierea valorii de schimb a marfurilor asemenea elemente se regasesc in raportul liber exprimat
dintre oferta si cerere. Preturile se formeaza ca rezultat al comportamentului specific al agentilor economici, al
mediului in care ei reusesc sa cunoasca mai bine piata 'regulile jocului' si cum folosesc aceste cunostinte in
activitatea proprie.

In abordarea problemei continutului preturilor trebuie avuta in vedere complexitatea fenomenelor

economice pe care le reflecta interdependentele dintre ramuri, subramuri, produse, servicii, activitati. Din acest
punct de vedere se poate spune, ca pretul fiecarui bun sau serviciu este totodata si pretul celorlalte.

Formarea pretului unitar al bunurilor, sau serviciilor nu este rezultatul unei comensurari izolate bazate pe
criterii sau elemente de judecata microeconomice, chiar la nivelul agentilor economici priviti, separat ci este
rezultatul interactiunii, al confruntarii influentei factorilor economici si sociali, care se propaga in intreaga retea
a structurii economiei, din cheltuielile in venituri, tocmai prin preturi si tarife. Asemenea legaturi pe care
preturile le exprima in acest amplu proces al interactiunii economice se numesc preturi relative, definite de
raportul dintre valorilor absolute (preturile nominale) ale marfurilor.

Raportul dintre pretul natural si pretul pietei este influentat de jocul pietei, de raportul cerere-oferta, in
special de concurenta. Sub aceasta influenta, pretul pietei, ca pret actual (al momentului) cu care se vinde
(cumpara) marfa poate fi mai mare sau mai mic decat nivelul pretului natural.

Din punct de vedere al raportului cerere-oferta, cand cele doua marimi sunt egale, pretul pietei este la
nivelul pretului natural (real): cand oferta este excedentara, pretul pietei coboara sub nivelul pretului natural;
cand oferta este deficitara, pretul pietei urca peste nivelul pretului natural. Oscilatiile pretului pietei in sus sau
in jos determina rezultate de sens contrar, cu amplitudini diferite si, ca urmare, ca urmare determina orientari
corespunzatoare, in utilizarea resurselor materiale, financiare si umane, din partea producatorilor, a
consumatorilor, a statului.

Restabilirea echilibrului presupune cunoaşterea cererii efective şi adaptarea ofertei la nivelul şi

structura acesteia.

6
 Nivelul preţurilor pietei este influenţat şi de cantitatea de bani existenţa în circulaţie. Deşi moneda nu
intervine in determinarea raporturilor de schimb, a structurii preţurilor definite de preţurile relative, ea intervine
insă în fixarea nivelului absolut al preţurilor.

Definirea mecanismului preturilor vizeaza in primul rand, sistemul de preturi care functioneaza prin
interconditionare cu alte sisteme ale economiei nationale si in al doilea rand legitatile procesului de formare a
preturilor, care actioneaza continuu ca forte specifice din interiorul ansamblului reproductiei sociale asupra
preturilor.

Multitudinea fazelor reproductiei sociale, diversificarea ramurilor economiei nationale, legaturile dintre
unitatile economice pe piata interna si externa, procesul complex al formarii valorii marfurilor
delimiteaza existenta preturilor ca mecanism automat.

Abordarea sistemica a preturilor permite identificarea conexiunilor si interconexiunilor dintre sistemul

preturilor si celelalte componente ale macrosistemului economiei nationale: procesul producerii bunurilor
materiale, consumul productiv si neproductiv, exportul, importul, sistemul financiar, de credit, valutar, etc.
Piata este integrata mecanismului preturilor. În sistemul de preturi se transforma elementele eterogene ale
consumului de munca de costuri si venit net - in consum omogen de munca sociala, exprimat in preturi si tarife.

Functionarea mecanismului autonom al preturilor se caracterizeaza, deci, prin urmatoarele aspecte:

1. Reflectarea reala, prin preturi, a cheltuielilor de munca ale produselor si serviciilor, recunoscute ca
fiind socialmente necesare;

2. Estimarea valorii marfurilor, diferita in fiecare moment sau etapa, chiar daca confruntarea acesteia cu
preturi stabilite anterior nu conduce imediat sau in toate momentele la modificarea deciziilor de pret;

3. Nivelul si structura preturilor mijloacelor de productie si ale bunurilor de consum se fundamenteaza in

mod necesar pe baza proportiilor reflectate pe piata, ca segmente ale raportului productie-consum;

4. Limitele deciziilor de fixare libera a preturilor sunt determinate de elementele obiective, care nu au
putut fi identificate prin calculul raportului productie-consum, abaterile sunt sesizate prin legaturi de conexiune
inversa, care asigura autoreglarea sistemului de preturi.

1.3.Preţul ca instrument şi pârghie economico-financiară.

Cu ajutorul preturilor, atat la nivel de producator si beneficiar, cat si la nivelele organizatorice superioare
acestora, se exprima in bani cheltuielile, veniturile si rezultatele financiare obtinute in urma activitatii de
productie a bunurilor sau de pretari servicii si a desfacerii lor.

7
 Nivelul pretului este un instrument al calculelor economice si financiare care se efectueaza in scopuri
previzionale si de planificare economica si financiara la nivel microeconomic si macroeconomic.

Pe producatorii si beneficiarii bunurilor ii preocupa marimea preturilor cu care vor vinde si, respectiv, vor
cumpara marfurile necesare. De aceea este gresit sa interpretam pretul numai ca un act final al productiei, in
sensul de insumare mecanica post-factum, a elementelor de costuri si de venit net, pentru fiecare lot de marfuri,
in anumite conditii, in care functioneaza piata la un moment dat. Oricat de libera este piata, actul vanzarii
trebuie anticipat, prospectat. Preturile trebuie studiate si previzionate pentru ca, pe seama lor sa se puna la
adapost profiturile, ca certitudine a obtinerii lor.

Pretul trebuie stabilit ferm, prin decizie proprie dupa cum este necesar ca el sa faca obiect al
contractelorincheiate intre agentii economici ai productiei si circulatiei marfurilor. Daca nu poate fi
astfel stabilit, el trebuie oricum estimat, prin antecalcule, pentru a putea fi folosit ca marime orientativa la
deciziile economice privind productia. Producatorii autonomi trebuie sa stie aprioric daca activitatea lor va fi
sau nu rentabila. Astfel, investitia de capital nu ar mai avea sens, sau intreprinderile se pot trezi in situatia de a
deveni falimentare.

Complexitatea fenomenelor pe care le exprima, precum si comparatia pe care se bazeaza exprimarea

indirecta a valorii marfurilor in preturi, prin intermediul schimbului la piata, confera preturilor si calitatea de a
fi folosite ca parghii de orientare a unor anumite directii in dezvoltarea economico-sociala a tar Astfel:

A. Preturile servesc ca parghii economice la stimularea introducerii tehnicii noi, a innoirii structurii
productiei, a dezvoltarii unor ramuri a economiei nationale, sustinerea exportului, orientarea structurala a
importului, cresterea calitatii produselor, economisirea resurselor, cresterea eficientei economice, a rentabilitatii
productiei.

Preturile servesc la reglarea si restabilirea echilibrului economic al intreprinderilor, al economiei in

ansamblul ei.

B. Preturile sunt parghii economice si financiare, atat pentru intreprinderi cat si pentru stat. In pret si fata
de pret, se apreciaza necesarul de fonduri pentru dezvoltarea si cresterea productiei, modificarea structurii
acesteia, resursele financiare ale satului, marimea venitului national, raportul dintre acumulare si consum,
cheltuielile efectuate de stat din bugetul sau, etc;

C. Pretul este folosit si ca parghie a orientarii cresterii nivelului de trai, prin corelarea nivelului preturilor
bunurilor de larg consum cu veniturile populatiei.

8
 Cea mai simpla forma a politicii de preturi se manifesta prin optiunea producatorului (furnizorului) in
scopul maximizarii profitului, pentru alegerea uneia din variantele: oferta mare cu preturi mici sau
oferta deficitara, cu preturi mari.

Mijloacele politicii de preturi se diversifica pe masura diferentierii structurilor de productie si desfacere,

metodele de gestionare a fondurilor intreprinderilor si a altor factori, cum sunt elasticitatea cererii, marca
firmei, parametrii tehnici si economici ai produselor si altele.

Prin politica de preturi, decizia preturilor devine instrument al managementului, ca element

fundamental al conducer Ea se regaseste si ca parte integranta a poliicii social-economice si financiare a
statului, punandu-i acestuia la indemana parghii valorice complexe si sensibile.

Organismele autorizate in luarea deciziilor economice si financiare au la baza intr-o anumita masura, o
politica a preturilor. Ele pot urmari o serie de obiective ca:

1. Asigurarea exprimarii consumului de munca recunoscut pentru fiecare produs sau serviciu in orice
moment al functionarii pietei, prin reflectarea evolutiei raportului dintre cerere - oferta in nivelul preturilor
libere;

2. Asigurarea, prin dirijarea preturilor, a rentabilitatii produselor si serviciilor si reglarea acesteia in

limitele normale;

3. Orientarea diferentieii preturilor in functie de valoarea de intrebuintare diferita a produselor noi fata de
cele existente si de nivelul calitatii acesteia; diversificarea si modernizarea produselor si serviciilor;

4. Folosirea pretului pentru dezvoltare pe anumite directii a economiei nationale si pentru cresterea
nivelului de trai;

5. Supravegherea si controlul miscarii preturilor in economie astfel ca sa se infaptuiasca corelatia dintre

veniturile nominale ale populatiei si preturi, asigurandu-se o evolutie normala a veniturilor reale a puterii de
cumparare a populatiei;

6. Definirea disciplinei concurentiale si a comportamentului loial al agentilor economici in legatura cu

stabilirea si aplicarea preturilor in procesul negocierii libere a acestora.

Pretul mijloceste procesul complex al formarii si repartizarii veniturilor la diferitele verigi sau structuri
(nivele) economice si sociale. Ca urmare a schimbului, a incasarilor si platilor mijlocite de preturi, ceea ce
pentru unii reprezinta cheltuieli, pentru altii reprezinta venituri si invers. De exemplu, plata salariilor reprezinta
pentru intreprindere o cheltuiala, dar pentru salariati reprezinta un venit.

9
 Prin sistemul de preturi se realizeaza practic structurile financiare: formarea resurselor necesare
constituirii fondurilor financiare, cheltuirea lor si recuperarea prin valorificarea produselor sau a serviciilor
obtinute.

Prin politica de preturi se asigura infaptuirea politicii financiare. Statul, care promoveaza o politica
financiara pe plan national trebuie sa se ingrijeasca de modul de asezare in pret a diferitelor componente
valorice cu continut financiar.

Este vorba, in primul rand, de implementarea impozitelor indirecte si directe in sistemul de preturi, a
subventiilor, a dobanzilor aferente creditelor, a costurilor. Astfel poate exista si functiona o schema unitara a
pretului, ca o oglinda a acestuia in care sa se regaseasca la loc bine precizat fiecare componenta a pretului in
raport cu celelate, asigurandu-se transparenta corelatiilor dintre ele.

1.4.Preţul de echilibru al pieţei

Cele doua segmente importante ale pietii - oferta si cererea - se refera la circulatia mijloacelor de
productie care implica tranzactii intre intreprinderi si circulatia bunurilor de consum, care se realizeaza prin
prezenta concreta pe piata a consumatorilor. Dar, formarea pretului nu depinde numai de punctele de vedere ale
vanzatorilor manifestate prin oferta, ci si de cele ale cumparatorilor manifestate prin cerere. In aceste conditii
pretul se formeaza prin consens, fiind un pret de echilibru al celor doua marimi complexe care se confrunta
permanent pe piata: oferta si cererea.

Ce trebuie sa cunoasca vanzatorii-producatorii de bunuri si servicii? Intreprinderile care produc marfuri,

pentru a putea decide asupra preturilor si asupra cantitatilor pe care urmeaza sa le produca, trebie sa fie
preocupate in permanenta pentru cunoasterea costurilor de productie a cererii si a concurentei.

In ceeea ce privesc costurile, cu ajutorul acestuia se elaboreaza calculele economice de efort ale
intreprinderilor.Prin intermediul costurilor se exprima cheltuielile de exploatare a capacitatii de productie si de
utilizare a resurselor de materii prime si forta de munca.

Producatorul isi poate determina in mai multe variante posibile, preturile de revenire (costurile) si marja
beneficiului normal. Astfel se obtine curba preturilor unitare de revenire (a costurilor) in afara de marja
beneficiului.

In variantele posibile privind productia ce se poate obtine si costurile unitare corespunzatoare,

producatorul constata reducerea costului unitar pe masura ce productia totala creste conform graficului
din figura nr. 2.

10
 Fig.2 Curba experientei in stabilirea cantitatilor de produse in functie de costul unitar

Acest grafic denumit si curba experientei va fi folosit de catre producator ca un joc strategic - alegand
cantitatile de produse in functie de cost si de marja beneficiului, in raport cu pretul liber format la piata.

In acest fel, intreprinderea trebuie sa-si aleaga costul folosit si sa fabrice o cantitate de produse estimata,
pentru a putea ajunge la acest pret al pietei. O asemenea decizie are la baza examinarea atenta a pietei.

Pretul propus de producator pentru negociere cu cumparatorii este format din costul unitar si marja
beneficiului, prezentat in figura nr. 3.

Pentru a studia cererea, este necesar sa se determine cantitatea unei marfi pentru care cumparatorii
sunt solvabili la pretul fixat si comunicat (afisat).

Fig.3 Formarea pretului liber si relatia acestuia cu costul plus marja profitului

De regula, cantitatea cumparata variaza invers proportional cu pretul - ea creste cand pretul este mic si
scade cand pretul este mare. Deci, cererea nu este o cantitate fixa. Ea reprezinta relatia dintre diferitele
preturi posibile ale produsului si cantitatile care ar fi cumparate pentru fiecare pret.

11
 Pretul de echilibru presupune, pentru a nu se obtine pierderi in economie, egalitate dintre oferta si
cerere, adica:

O=C=

in care:

O = oferta;
C = cererea;
qi = cantitatile vandute;
pi = pret.
Deci, pentru fiecare pi, O = C.

Aceasta egalitate rezulta din intersectarea ofertei (O) cu curba cererii (C), punctele de intersectie avand
drept coordonate cantitatile (cerute si oferite) si preturile acestora, conform graficului din figura nr. 4 si figura
nr. 5

Deplasarea curbei ofertei spre stanga semnifica reducerea cantitatii de produse vandute si respective
absorbite de cerere cărora le corespund preturi diferite, invers proportionala cu reducerea cantitatilor vandute.
Invers, deplasarea curbei ofertei spre dreapta, de la productia vanduta in cantitati mici la productia vanduta in
cantitati mari carea au ca rezutat reducerea preturilor.

Datorită acestei influenţe a ofertei asupra preţurilor, este necesar, ca intreprinderile producătoare să se
informeze asupra cererii fiecărui produs si asupra orientării consumatorilor in privinţta preţurilor.

Fig. 4 Determinarea preturilor si a cantitatilor vandute in situatia deplasarii catre stanga a curbei ofertei

Un alt factor important care contribuie la modelarea ofertei este concurenta. Aceasta presupune mai
multi producatori si mai multi cumparatori ca agenti economici, fiind opusa economiei bazate pe monopol.

12
 Dacă monopolul avantajeaza pe producator, deoarece fiind singurul vanzator la piata, el poate urca pretul
asigurandu-si o marje a beneficiului unitar foarte mare, existenta mai multor producatori concurenti ai aceluiasi
bun influenteaza nemijlocit asupra pretului.

Preţul nu mai poate fi fixat de un singur producător, ci toţi producătorii in ansamblul lor influentează
preţul, adaptandu-se la nivelul mediu al pretului piet Pentru a atrage clientii fiecare producator va fi tentat sa
scada pretul pana la nivelul posibil, care-i asigura supravietuirea, prin acoperirea costurilor si obtinerea
beneficiului minim.

Fig.5 Determinarea preturilor si a cantitatilor vandute in situatia deplasarii catre dreapta a curbei
ofertei

13
 CAPITOL 2

DETERMINAREA ŞI ELASTICITATEA CERERII

2.1. Cererea şi funcţia cererii

Mulţimea corespondenţelor dintre diferitele preţuri ale unui bun şi cantităţile cerute de consumatori la
preţurile respective, in condiţiile in care ceilalţi factori sunt constanţi se numeşte cerere sau funcţia cererii.

Această funcţie reprezintă unul dintre cele mai importante instrumente utilizate de economişti. Preţul
produsului reprezintă, la randul lui, cel mai important factor de influenţă a cantităţii pe care consumatorii sunt
dispuşi şi capabili să şi-o procure. După cum am arătat anterior, cantitatea cerută variază invers proporţional cu
preţul.

Subliniem faptul că nu trebuie confundate noţiunile „cantitate cerută” şi „cerere”. Cantitatea cerută
reprezintă o anumită valoare, corespunzătoare unui anumit preţ. Cererea descrie totalitatea relaţiilor dintre
cantităţile cerute şi preţurile pieţei.

Cererea se poate exprima in trei moduri: sub forma unui tabel, a unui grafic sau a unei funcţii. Tabelul
1 prezintă cererea care caracterizează o anumită piaţă, specificand relaţia dintre preţuri şi cantităţile cerute la
fiecare preţ in parte. Din tabel reiese ceea ce am arătat anterior: cantitatea cerută variază invers proporţional cu
preţul.

Cantitatea cerută (mii Preţul unitar (milioane lei)

unităţi)

2.000 6

3.000 5

4.000 4

5.000 3

14
 5.500 2

6.000 1

Tabelul 1

De multe ori, este mult mai uşor şi mai sugestiv de lucrat cu reprezentările grafice ale cererii. Acestea poartă
numele de curbe ale cererii. In figura 1 este reprezentată curba cererii corespunzătoare tabelului 1.

Fig. 6 Curba cererii pieţei

Curba cererii se trasează prin unirea punctelor reprezentand combinaţiile cantitate-preţ (2.000 mii unităţi
– 6 milioane lei, 3.000 mii unităţi − 5 milioane lei, 4.000 mii unităţi – 4 milioane lei, 5.000 mii unităţi – 3
milioane lei ş.a.m.d.) din tabel. Această curbă reprezintă toate cantităţile de bunuri pe care consumatorii doresc
şi sunt capabili să le cumpere la un moment dat la fiecare preţ cuprins intre 1 milion lei şi 6 milioane lei, nu
numai la valori intregi de 1, 2, 3 milioane ş.a.m.d.

Avand in vedere faptul că preţul şi cantitatea cerută sunt invers proporţionale, conform legii cererii, panta
curbei cererii este negativă . Cererea poate fi exprimată, aşa cum am mai arătat, şi sub formă de funcţie.

Funcţia cererii are următoarea expresie:

Relaţia 1 QxC = f (Px);

ceea ce inseamnă că, in condiţiile in care ceilalţi factori sunt constanţi, cantitatea cerută din bunul x este funcţie
de (depinde de) preţul bunului x. Acest lucru se poate exprima şi prin intermediul relaţiei 2.

15
 Relaţia 2 :QxC = f (Px, V, Pc, Pa, G, N) = f (Px)

Relaţia 2 evidenţiază faptul că factorii care influenţează cantitatea cerută, cu excepţia preţului produsului,
sunt constanţi. Prin urmare, cantitatea cerută este influenţată exclusiv de preţul produsului, modificarea ei fiind
reprezentată prin alunecarea de-a lungul curbei cererii. In orice punct al curbei CC’ din figura 1, ceilalţi factori
sunt constanţi.

Un punct oarecare de pe o curbă a cererii poate fi interpretat in două moduri:

 Fie ca reprezentand cantitatea maximă dintr-un anumit bun care va fi cumpărată la preţul respectiv.

 Fie ca preţul maxim pe care consumatorii pot şi sunt dispuşi să-l plătească pentru a cumpăra cantitatea
respectivă de produse.

De exemplu, dacă ne referim la punctul avand coordonatele 2.000 mii unităţi – 6 milioane lei, acesta
poate fi interpretat astfel: preţul de 6 milioane lei reprezintă preţul maxim la care consumatorii vor cumpăra o
cantitate de 2.000 mii unităţi. Ecuaţia cererii este prezentată in relaţia 3:

Relaţia 3: Qx C = a – bPx in care:

QxC = cantitatea cerută de bunul x;

Px = preţul bunului x;
a = intersecţia curbei cererii cu ordonata;
b = panta curbei cererii.

Semnul minus din faţa lui b exprimă matematic legea cererii, reflectand relaţia invers proporţională dintre
cantitatea cerută şi preţul unui bun.

2.2.Modificări ale cererii şi factorii care le determină.

Aşa cum am arătat anterior, pe langă preţul bunului respectiv, cantitatea cerută mai este influenţată şi de
alţi factori: veniturile consumatorilor, preţul produselor conexe, preţul aşteptat in viitor, gusturile
consumatorilor, numărul clienţilor potenţiali. Modificarea oricăruia dintre aceşti factori determină o schimbare
a relaţiei dintre cantitatea cerută şi preţul pieţei şi, ca urmare, o modificare a cererii. De aceea, factorii de care
vorbim se mai numesc şi determinanţi. Această modificare a cererii inseamnă de fapt o modificare a cantităţii
cerute la fiecare preţ al produsului, in condiţiile in care a avut loc o schimbare in situaţia unuia dintre
determinanţi.

Prin urmare:

Modificarea cererii - reprezintă schimbarea relaţiei dintre preţul produsului şi cantitatea cerută, ca
urmare a modificării unuia sau a mai multora dintre determinanţii cererii.

16
 Atragem atenţia asupra faptului că modificarea cantităţii cerute nu trebuie confundată cu modificarea
cererii. Modificarea cantităţii cerute reprezintă un rezultat al modificării preţului bunului şi se concretizează
intr-o alunecare de-a lungul curbei cererii.

Modificarea cererii este un rezultat al modificării unuia sau a mai mulţi determinanţi (veniturile
consumatorilor, preţul produselor conexe, preţul aşteptat in viitor, gusturile consumatorilor, numărul clienţilor
potenţiali).

Aşa cum am arătat mai sus, modificarea cererii este de două feluri:

 Creşterea cererii , atunci cand, sub influenţa unuia sau a mai multor determinanţi, la fiecare preţ al
produsului, cantitatea cerută creşte.

 Reducerea cererii , atunci cand, sub influenţa unuia sau a mai multor determinanţi, la fiecare preţ al
produsului, cantitatea cerută scade.

Creşterea cererii presupune deplasarea curbei cererii spre dreapta, reducerea cererii presupune deplasarea
curbei cererii spre stanga. Cererea rămane aceeaşi atunci cand se modifică preţului bunului respectiv.

In figura 7 sunt reprezentate: o reducere a cererii de la C0C0 ' la C1C1 ' şi o creştere a cererii de la C0C0 '
la C2C2'. Cunoscand influenţele diferiţilor determinanţi şi utilizand experienţa şi logica, putem previziona
rmările pe care le vor avea modificările diferiţilor determinanţi asupra cererii pentru un anumit bun.

17
 Fig.7 Modificări ale cererii şi ale cantităţii cerute

2.3.Veniturile consumatorilor

O creştere a veniturilor pe care consumatorii le pot cheltui contribuie la sporirea posibilităţilor lor de a
cumpăra. Deci, cererea pentru produsele normale va creşte. In aceleaşi condiţii insă, cererea pentru produsele
inferioare va scădea. Aceste modificări apar ca urmare a creşterii şi respectiv scăderii cantităţii cerute, la fiecare
preţ al pieţei.

2.4.Preţul produselor conexe

Dorinţa de a cumpăra un anumit produs depinde şi de preţurile produselor conexe. In acest caz există
două tendinţe.

 Dacă preţul substitutului unui produs creşte (scade), cererea pentru produsul respectiv scade (creşte).
Aceste modificări au loc datorită reducerii (creşterii) cantităţii cerute la fiecare preţ al pieţei

O parte dintre consumatori işi vor modifica deci consumul, cumpărand produsul mai ieftin. De exemplu,
dacă preţul la berea Ursus, cu care se poate substitui berea Hopfen Konig, ar scădea, cererea de bere Hopfen
Konig ar scădea pentru că o parte dintre consumatorii acestei mărci ar incepe să cumpere Ursus.

18
  Dacă preţul unui produs complementar creşte (scade), cererea pentru produsul analizat creşte (scade).

De exemplu, dacă preţul aparatelor CD player scade, va creşte cererea pentru aceste aparate şi implicit şi
cererea de compact discuri. Dacă preţul benzinei creşte foarte mult, cererea de autoturisme scade, cele două
bunuri fiind complementare.

2.5. Preţul previzionat

Cererea pentru un bun depinde de aşteptările pe care cumpărătorii le au cu privire la evenimente

ulterioare. Mai precis, dacă cumpărătorii se aşteaptă ca in săptămana următoare să crească (scadă) preţul la un
produs, in săptămana respectivă cererea pentru produsul respectiv va creşte (scădea), deoarece cantitatea
cerută la fiecare preţ al pieţei va creşte (scădea).

Acest lucru s-a putut constata in cazul creşterilor anunţate ale preţului benzinei cand, de multe ori, s-au
format cozi pentru a se cumpăra ultimele cantităţi care beneficiau de preţul mai mic.

2.6.Preferinţele consumatorilor

Impresia generală pe care o produce un bun asupra cumpărătorilor se poate schimba la anumite intervale
de timp şi atunci dorinţa de cumpărare scade, indiferent de preţ.

De exemplu, discurile clasice au fost inlocuite cu compact discurile, care au o fidelitate superioară a
sunetului şi au o capacitate de stocare mai mare.

Este evidentă, de asemenea, influenţa pe care o exercită moda asupra cererii pentru un anumit sortiment
de imbrăcăminte. Dacă un bun se demodează, la fiecare preţ al pieţei cantitatea cerută scade şi, ca urmare, curba
cererii se deplasează spre stanga.

2.7. Numărul cumpărătorilor potenţiali

Cantitatea cerută la diferitele preţuri ale pieţei depinde, de asemenea, de numărul de cumpărători dispuşi
să cumpere produsul. Creşterea (scăderea) numărului de cumpărători determină, de obicei, o creştere (scădere)
a cererii de bunuri.

O modificare spectaculoasă a numărului de cumpărători poate apărea in momentul cand cumpărătorii din
alte ţări devin interesaţi in cumpărarea unor anumite bunuri.

De exemplu, in anii 80, după criza petrolului, in SUA a crescut foarte mult cererea de
autoturisme japoneze, cu un consum mai mic de benzină, calitate care nu-i preocupase pe producătorii interni.
Pe langă factorii mai sus menţionaţi, cererea pentru anumite categorii de bunuri mai poate fi
influenţată de factori cum ar fi vremea, tendinţele demografice, politicile economice practicate de guvern
(subvenţii, taxe).

19
 De exemplu, vremea extrem de călduroasă din vara anului 1998 a determinat creşterea destul de
insemnată a cererii de ingheţată, de băuturi răcoritoare, dar şi de aparate de aer condiţionat.

2.8.Caracteristicile cererii şi ofertei. Factori de influenţă

Intr-o economie de piata, formarea pretului este rezultatul actiunii legii cererii si ofertei sub incidenta
concurentei (fig.8)

Adaptarea libera a preturilor la modificarile pietei evidentiaza comportamentul lor ca mecanism autonom
cu autoreglare, aflat permanent in interconditionare cu celelalte componente de baza ale economiei nationale.

Fig.8 Pretul de echilibru

Unde:

Q = cantitatea de bunuri oferita;

Q = cantitatea de bunuri ceruta;
PE = pretul de echilibru.

Oferta reprezinta cantitatea oferita de producatori la diferite niveluri de pret. Trebuie inteleasa distinctia
dintre "oferta" si "curba ofertei". Curba ofertei separa combinatiile pret-cantitate, care sunt compatibile cu
conditiile ofertei, de cele care nu sunt.

Daca asociem ofertei o functie crescatoare de pret: O= , elasticitatea ofertei reprezinta

modificarea fiecarei oferte la modificarile pretului de vanzare si poate fi transpusa astfel:

20
 sau

Rezultatul acestei determinari este folosit in studiile de piata pentru alegerea celei mai bune piete. Cererea
reprezinta cantitatea ceruta de consumatori la diferite nivele de pret. Cererea nu este o cantitate fixa. Ea
reprezinta relatia dintre diferitele preturi posibile ale produsului si cantitatile care pot fi cumparate pentru
fiecare nivel de pret:

C=

Elasticitatea cererii masoara variatia cererii rezultata la modificarea venitului sau la variatia pretului unui
bun considerat sau la modificarea pretului unui alt bun.

Cumpararile anumitor bunuri sunt foarte sensibile variatiilor venitului nominal si real. Intr-un caz foarte
simplu functia cererii poate fi scrisa astfel:

q=f(p,V)

unde V este venitul nominal.

Elasticitatea cererii in raport cu venitul consumatorului (E ) este calculata cu ajutorul raportului dintre variatia

relativa a consumului bunului ( ) si variatia venitului alocat procurarii de bunuri si servicii ( ). In alti
termeni ea arata modificarea relativa a cantitatii cerute simultan variatiilor venitului nominal.

sau

In functie de valoarea acestei elasticitati intalnim urmatoarele categorii de bunuri:

- bunuri normale 0<Ev<1;

- bunuri inferioare Ev<0;
- bunuri superioare cand Ev>1;
- bunuri cu consum proportional cu venitul Ev=1.

21
 Elasticitatea-pret a cererii este egala cu modificarea cantitatii cerute ca urmare a variatiei preturilor. In
alti termeni, este egala cu variatia proportionala (sau relativa) a contributiei divizate prin variatia
proportionala(sau relativa) a pretului.

Cantitatea ceruta pentru un bun depinde, deci, de pretul lui. Este interesant de masurat variatia relativa a
cantitatii cerute concomitent cu variatia relativa, data, a pretului. Aceasta masura se numeste elasticitatea-pret a
cererii.

Elasticitatea directa-masoara variatia relativa a consumului bunului "i" fata de variatia relativa a

pretului aceluiasi bun :

Elasticitatea -pret incrucisata a cererii masoara modificarea cantitatii cerute dintr-un bun datorita

variatiilor pretului unui alt bun sau altfel spus masoara variatia relativa a consumului bunului "i" fata de

variatia relativa a pretului altui bun "j", . Utilizand aceasta definitie, coeficientul de elasticitate-pret al
cererii este egal cu:

Daca pretul se schimba intr-o maniera semnificativa se calculeaza elasticitatea arcului pe curba cererii unui bun
sub forma:

22
 Elasticitatea incrucisata se calculeaza pentru bunurile substituibile cat si pentru cele complementare. Se
disting cazurile:

- daca Eij>0 si Eji>0 bunurile sunt substituibile;

- daca Eij<0 si Eji<0 bunurile sunt complementare;
- daca Eij>0 si Eji<0 bunurile sunt indiferente.

2.9. Determinarea cererii individuale

Functia cererii unui individ pentru un bun particular este obtinuta prin cercetarea la maximum a
satisfactiei compatibile cu un nivel dat al venitului.

Nivelul cererii individuale depinde in principal de urmatorii factori:

- pretul bunului considerat;
- venitul nominal;
- gustul sau preferintele;
- pretul altor bunuri.

a)Primul factor determinant este pretul bunului considerat. Conform legii cererii, cantitatea ceruta variaza
invers proportional cu pretul. In toate cazurile pretul este pe ordonata si cantitatea ceruta, pe abcisa. Conceptia
este inversa celei acceptate in matematica, unde variabila independenta este pe axa abcisei.

Cand pretul de pe ordonata trece de la la cantitatea ceruta, creste de la la . Aceasta

variatie reprezinta o miscare in lungul curbei date de la la (fig. 9)

Fig.9 Influenţa preţului asupra cererii unui bun

Variatia pretului unui bun antreneaza variatiile cantitatii cerute, curba cererii ramane neschimbata.
Venitul nominal este un factor important. Creste venitul nominal, creste si cererea, conform graficului(fig.10).

23
 Fig.10 Influenta venitului asupra cererii bunurilor

Unde DD' reprezinta curba cererii initiale.

Presupunem o crestere a venitului nominal. Cererea va creste si curba cererii se va deplasa in sus si la

dreapta in . Daca venitul nominal scade, cererea va scade de asemenea si curba se va deplasa de exemplu

spre . Cand cererea creste, pretul ramanand constant, creste in mod egal cantitatea ceruta. Daca pretul

este egal cu si cererea creste de la la cantitatea ceruta va creste de la la . Factorul

important in acest caz este variatia venitului nominal ce antreneaza o deplasare a cererii.

In concluzie, variatia venitului nominal antreneaza o crestere sau o deplasare catre sus a curbei cererii,
daca bunul este normal sau superior si, o deplasare catre baza, daca bunul este inferior.

Se numeste bun normal, bunul care are coeficientul de elasticitate in functie de venit cuprins intre zero si
unu, inclusiv.

Se numeste bun superior, bunul care are coeficientul elasticitate-venit > 1.

Se numeste bun inferior, bunul care are coeficientul elasticitate-venit<0, adica elasticitatea este negativa.

Cererea relativa a bunurilor normale si superioare variaza direct cu venitul real iar cererea relativa a
bunurilor inferioare variaza invers proportional in raport cu venitul real. Gustul sau preferinta. Gustul sau
structura preferintelor se schimba de la un timp la altul. O crestere a intensitatii dorintelor pentru un bun in
raport cu alte bunuri antreneaza natural o sporire a cererii pentru acel bun.

Pretul altor bunuri conditioneaza nivelele cererii bunului considerat. Doua bunuri se pot substitui, daca
cresterea pretului la unul antreneaza o crestere a consumului la altul, de exemplu: cererea pentru carne de porc
si de vita. Apelam la graficul de mai sus. Pentru un pret al carnii de porc dat, cererea la origine este egala

cu . Daca pretul la carnea de porc creste, cererea pentru carnea de vita fixata in , cantitatea de carne de

vita creste de la la . De asemenea, daca pretul carnii de porc se diminueaza, cererea pentru carnea de

24
vita va scadea in si cantitatea ceruta va trece in . Relaţia inversă se aplică bunurilor complementare:
scade preţul la lapte, creste cererea pentru branză. Daca preţul unui bun complementar creşte, curba cererii se
deplasează către bază. Daca preţul unui bun substituibil urcă, curba cererii se deplasează către sus.

2.10. Determinarea cererii totale

Cererea pe piata pentru un bun dat este egala cu suma cererilor individuale a consumatorilor pe piata.
Cantitatea ceruta pe piata pentru diferite preturi este egala cu suma cantitatilor cerute pe aceste preturi
individuale.

Pretul Cantitatea ceruta Cantitatea ceruta Cantitatea ceruta Cantitatea ceruta

de A de B de C de D
10 2 0 0 2
9 5 1 0 6
8 8 5 0 13
7 12 10 5 27
6 16 14 12 42
5 21 18 14 53
4 27 21 12 61
3 35 25 11 71
2 45 27 14 86
12 60 29 16 105

Tabela 2

Cererea pe piaţă este egală cu cantitatea cerută de un consumator reprezentativ ponderata cu numarul de
consumatori. Considerăm că sunt 100000 consumatori. Cantitatea cerută pe un consumator reprezentativ şi
cantitatea cerută pe piaţă vor fi conform tabelului nr.3

Pretul (U.M.) Cant. pe un consumator reprez. Cantitatea ceruta pe piata

8 4 400000
7 9 900000
6 14 1400000
5 19 1900000
4 24 2400000
3 29 2900000
2 34 3400000

25
 1 39 3900000

Tabela 3

Relaţia existentă la un moment dat între anumite ipostaze ale preţului şi cantitatile ce se consuma dintr-un
bun face ca cererea pentru bunul respectiv sa depinda de gusturile consumatorilor, preturile altor bunuri,
veniturile fiecarui consumator:

- pentru cererea individuala exista un tablou de intentii psihologice de cumparare la un moment dat pentru
diferite ipostaze ale pretului;

- pentru fiecare nivel de pret cantitatea totala ceruta pe piata este egala cu suma cantitatilor individuale cerute la
acest pret;

- curba cererii colective pe piata se obtine prin insumarea pe orizontala a ansamblului de curbe ale cererii
individuale;

- cînd curba cererii individuale descreşte in majoritatea cazurilor şi curba cererii colective descreşte.

Bibliografie

Tomita I.,Bandoi A.,"Preturi si concurenta",Editura PrintXpert,Craiova,2008

Tomita I.,Ciurlau C.,Bandoi A.,"Preturi si concurenta",Editura Universitaria,Craiova,2001

Stancu, Stelian. Competitia pe piata si echilibrul economic. Bucuresti: Editura Economica, 2002

Daniel Gherasim, Convergenţe în teoriile privind esenţa preţurilor, Ed. Economică,Bucureşti, 2009

Chirot D., Societăţi în schimbare, Ed. Athena, Bucureşti,1996, p.218

Frois G.A., Economie politică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994, p.312

26
Teşileanu A., Economie, Ed. Mondan, Bucureşti, 1998, p.105

27