MODELUL ANGLO-SAXON

Modelul anglo-saxon pune accentul pe responsabilitatea individului pentru el însuşi, iar

piaţa forţei de muncă nu este reglementată. Transferurile sociale sunt mult mai mici decât în
alte modele, mai clar orientate. În consecinţă, politicile sociale deservesc, de obicei,
categoriile sociale cu venituri mici. Statul încurajează actorii de pe piaţă pentru a oferi servicii
şi oferă destinatarilor (categoriilor cu venituri mici) posibilitatea de a opta între furnizorii
publici şi privaţi. Asigurările private şi sistemele de economii sunt sprijinite prin politici de
stat complementare (de exemplu, tax credits şi tax shelters). Relaţiile de muncă sunt
descentralizate, iar negocierile au loc în principial la nivel de firmă.

Avantajele modelului anglo-saxon:

-piaţa muncii flexibilă

-politici de susţinere a afacerilor

-competitivtate

-deschidere către globalizare

-stabilitate economica

-povara fiscală nu foarte ridicată

Principalele puncte slabe ale modelului anglo-saxon sunt:

-şomajul mare în rândul tinerilor;

-productivitate a muncii mai scăzută decât în ţările nordice;

- inegalităţi ale veniturilor, atât regionale, cât şi pe tipuri de muncă (ocupaţii).

 MAREA BRITANIE

Marea Britanie este o economie puternică, care se caracterizează printr-un sistem politic
bazat pe monarhia constituţională şi care are anumite trăsături specifice în domeniul pieţei
muncii. Piaţa muncii din Marea Britanie a cunoscut de-a lungul timpului perioade de
stabilitate, dar şi perioade dificile, cu nivel ridicat al şomajului, greve şi instabilitate
economică. Totodată, politicile adoptate pe piaţa muncii au fost diferite în funcţie de perioada
istorică şi politică.

La începutul secolului 20, piaţa muncii din Marea Britanie era condiţionată de instituţii şi
tradiţii care se dezvoltaseră treptat, în unele cazuri în decursul a câtorva secole, şi acestea
guvernau salariile şi diferenţele dintre acestea, practicile de lucru şi contractele de muncă.

Acordurile instituţionale interacţionau cu influenţele economice pe termen scurt, care variau

considerabil în acele perioade.

În 2012, economia britanică a fost la un pas de recesiune, după trei trimestre în care ritmul
PIB a fost negativ. Raportul Comisiei Europene din luna mai 2013 apreciază că în 2012,
ritmul de creștere a fost de doar 0,3%. Înregistrarea ritmului pozitiv s-a datorat cererii interne,
în principal componentei consumului privat al populaţiei. Cheltuielile de consum ale
gospodăriilor au contribuit majoritar la creștere economică în 2012 (1,2%). Totodată, la
creșterea cererii totale au contribuit și ritmul pozitiv al investiţiilor productive ca efect al
Fondului pentru Scheme de Împrumut (FSI) elaborat și aplicat de către Banca Angliei în
cooperare cu Ministerul Finanţelor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de credit, prin reducerea
costurilor aferente imprumuturilor contractate pentru dezvoltarea firmelor. Sectorul
construcţiilor continuă să se afle în criză, cu toate că participarea sa la PIB este de 7%. De
asemenea, serviciile, în special cele financiare, care altădată constituiau unul din motoarele
creșterii economice, abia au reprezentat 0,6% din PIB în 2012. Criza financiară internaţională
care a afectat într-o mare măsură statele dezvoltate, a determinat dispariţia creditelor care
acopereau aproximativ 95% din valoarea unui imobil care în Marea Britanie se ridică în
medie la 250.000 $. Începând din 2009, băncile nu mai sunt dispuse să acorde credite
imobiliare decât pentru acoperirea a maximum 75% din valoarea proprietăţii. În plus,
garanţiile bancare sunt mai restrictive, crescând limita minimă admisibilă de la 8.000 lire în
perioada de boom la 40.000 lire în prezent. Cererea a scăzut in asociere cu oferta limitată.
Numărul de imobile finisate a scăzut la jumătate în perioada 2007-2011.

Volumul valoric al producţiei industriale a atins cel mai scăzut nivel din 1991 și este cu 15
p.p. sub vârful istoric atins înainte ca puternica criză financiară internaţională să-și facă
simţită prezenţa în economia britanică. Datele furnizate de Biroul de Statistică de la Londra
relevă faptul că producţia industriala slabă se datorează volumului redus din domeniul
explorării ţiţeiului și gazelor ca urmare a închiderii pe o perioadă de cinci ani a unei platforme
din Marea Nordului, care contribuia între 3 și 6 p.p. la producţia totală a ţării. Totodată, în
ultimul trimestru al anului 2012, Buzzard, cea mai mare zonă de exploatare a ţiţeiului,
localizată la 55 de km de coasta Scoţiei, a fost de asemenea închisă pentru mentenanţă. Din
acest motiv, producţia de ţiţei a scăzut cu 10,7 % în ultimele 3 luni.

Analiștii Comisiei Europene apreciază că ritmul negativ al exporturilor de 0,2%, asociat cu

ritmul pozitiv de 2,7% al importurilor, au determinat cel mai mare deficit comercial din
ultimii 10 ani (-57,3 miliarde $ în 2012). Contribuţia semnificativă la acest deficit l-a
reprezentat scăderea valorii anuale a exporturilor de servicii, ceea ce a determinat trecerea de
la excedent la deficit substanţial al balanţei serviciilor. Deprecierea lentă, dar continuă a lirei
sterline din ultimii 2 ani nu a condus, cum era de așteptat, la relansarea volumului
exporturilor.
 Evoluţia soldului balanţei comerciale şi a balanţei serviciilor, în perioada 2010-2014, în
Marea Britanie

(miliarde dolari)

Deficitul bugetar continuă să reprezinte o “piatră de moară” pentru economia britanică, deși

măsurile aprobate și aplicate de guvern au dus la înscrierea pe o curbă descendentă a
deficitului, începând cu anul fiscal 2010-2011. În 2014, deficitul bugetar s-a redus de la 9,6%
din PIB ĩn 2011 la 7,8% din PIB.

Una dintre cele mai grave probleme din economia britanică rămâne însă datoria publică care
la începutul anului 2012 depășea 1000 de miliarde de lire sterline. Este cea mai mare
datorie publică din 1993, reprezentând 64% din PIB. Punctul de vedere al ministerului
britanic de finanţe a fost prezentat în “The Telegraph”[3] : “Că datoria noastră naţională a
depașit 1000 de miliarde de lire, acest lucru reflectă că în ultimii ani s-a acumulat un nivel
nesustenabil al cheltuielilor și arată de ce important pentru viitorul naţiunii noastre să
soluţionăm decisiv acest deficit”.

Potrivit BBC News[4] , de la sfârșitul anului 2008 și până în prezent, datoria privată formată
din datoria firmelor și a populaţiei a scăzut, în raport cu PIB al Marii Britanii. Astfel, datoria
companiilor s-a redus de la 122% la 109% din PIB, în timp ce datoria populaţiei s-a diminuat
de la 102% la 97% din PIB, în perioada analizată. La o primă privire, s-ar putea afirma că este
un trend pozitiv, cu toate că în comparaţie cu PIB-ul, datoria privată continuă să constituie o
problemă.

În contrast, în aceeași perioadă, datoria publică guvernamentală a crescut de la 52% din PIB,
un nivel scăzut în raport cu standardele internaţionale de atunci, la 75% din PIB în prezent,
fiind la nivelul general al statelor occidentale. Ceea ce îngrijorează este însă faptul ca datoria
totala a instituţiilor financiare a crescut la 201% din PIB. De precizat că, potrivit firmei de
consultanţă McKinsey, datoria unei instituţii financiare exclude din calcul împrumuturile către
firme și populaţie, pentru evitarea dublei impuneri. Mărimea substanţială este o reflectare a
mărimii industriei serviciilor financiare a City-ului londonez. Experţii de la Mckinsey sunt
însă de părere că acest tip de datorie, cu scadenţe pe termen lung nu sunt de natură să
împieteze asupra stabilităţii economice. Rata extrem de scăzută a dobânzilor și crearea de bani
ieftini prin programul “quantitative easing”, care se ridică la un total de 275 miliarde lire, fac
posibilă supravieţuirea cu acest nivel ridicat al datoriei.

Īn ceea ce priveşte structura PIB, analizată pe categorii de resurse, aceasta se prezentă astfel:

-sectorul serviciilor (77,8%);

-sectorul industrial (15,2%);

- construcţii (6,3%);

- agricultura (0,7%);

Agricultura este intensivă, puternic mecanizată şi foarte eficientă după standardele

europene,producînd 60% din necesarul de hrană cu doar 1% din populaţia activă. Regatul
Unit deţine mari rezerve de energie constînd în cărbune, gaze naturale şi petrol (ultimele
două exploatate din Marea Nordului).

Producţia de energie contribuie la PIB cu 10%, una din cele mai ridicate rate din toate

statele industrializate.

Serviciile contribuie la PIB în proporţia cea mai însemnată, îndeosebi serviciile bancare, de
asigurări şi de consultanţă de afaceri. Ponderea industriei continuă să scadă, cu toate că
Regatul Unit rămîne cel mai important fabricant european de armament, produse din petrol,
computere, televizoare şi telefoane mobile.

Turismul ocupă şi el un loc important, Regatul Unit fiind a şasea destinaţie turistică din lume

ca popularitate, cu 24 milioane de turişti pe an.

Marea Britanie a devenit în 2007 cel mai mare exportator de echipamente militare din lume.
Marea Britanie a câştigat din exportul de armament 10 miliarde de GBP în 2007, deţinand
astfel o cotă de 33% din exporturile mondiale de armament, peste cota deţinută de Statele
Unite.

În intervalul trimestrul I 2013 – trimestrul I 2014, economia britanică a crescut cu o rată

medie de 0,7% pe trimestru, cea mai ridicată rată ĩn rândul economiilor statelor G7
(Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de
Nord, Statele Unite ale Americii ).
Creşterea economică din această perioadă se datorează ĩn principal sectorului serviciilor,
indeosebi serviciilor financiare, chiar dacă se constată o creştere la o gamă largă de sectoare,
care s-a accelerat de-a lungul anului 2013.
Producţia industrială este la un stadiu sub aşteptări ĩn unele sectoare, industria extractivă şi de
utilităţi ĩnregistrând un nivel chiar mai mic decât ĩn trimestrul al III-lea din 2009.
Īn timp ce consumul intern, ĩndeosebi cheltuielile de uz casnic au susţinut creşterea PIB-ului
ĩncepând cu sfârşitul anului 2009, investiţiile au avut o contribuţie substanţială în ultimele
trimestre, în mare parte ca urmare a investiţiilor puternice în sectorul imobiliar.
Investiţiile, deşi ĩncă la un nivel scăzut, au fost caracterizate de valori ridicate ĩn sectorul
afacerilor, precum şi în sectorul imobiliar. Investiţiile din sectorul afacerilor, care includ toate
investiţiile private exceptând locuinţele şi costurile de transfer, au crescut cu 10,6% în
trimestrul I 2014, ĩnregistrând o creştere de 5 trimestre consecutive, cea mai lungă perioadă
de la debutul crizei economice.

Piaţa muncii a înregistrat valori pozitive, cu o reducere a ocupării şi o scădere a şomajului.

Astfel, în ultimul trimestru din 2014, rata şomajului a fost de 5,7%, corespunzătoare unei rate
a ocupării de 73,3% pentru populaţia între 16-64 de ani.

În Marea Britanie veniturile medii pe persoană sunt de 26.552 dolari SUA pe an, peste media
OECD (22.387 dolari SUA pe an). Există însă o mare diferenţă între cei bogaţi şi cei săraci.
De exemplu, cei mai bogaţi 20% din populaţie câştigă de şase ori mai mult decât cei mai
săraci 20%. În ceea ce priveşte salariile, cetăţenii britanici câştigă 44.008 dolari SUA pe an în
medie, Modelul anglo-saxon al ocupării în contextul economic actual. Cazul Marii Britanii 55
mai mult decât media OECD de 34 033 dolari SUA. Însă şi aici sunt diferenţe mari între cei
bogaţi care ajung la salarii de peste 80.000 dolari SUA pe an şi cei săraci care obţin doar
18.000 dolari SUA pe an. Oamenii din Marea Britanie lucrează 1.647 de ore pe an, mai puţin
decât majoritatea oamenilor din OCDE, care lucrează 1.749 ore şi acordă 14,8 ore pe zi pentru
îngrijire personală şi timp liber. 12% dintre angajaţii din Marea Britanie (peste media OECD
de 9%) lucrează peste 50 de ore pe săptămână, ceea ce afectează raportul muncă-viaţă
(familie).

Īn prezent piaţa muncii din Anglia se confruntă cu unele probleme, în contextul crizei actuale,
cele mai importante fiind legate de şomajul ridicat în rândul tinerilor şi de efectele aplicării
programului de austeritate. Marea Britanie a adoptat ca măsuri de austeritate pentru depăşirea
crizei actuale creşterea cotei TVA de la 17,5% la 20%, reducerea bugetelor alocate
ministerelor, reducerea locurile de muncă din sectorul bugetar. Cel mai mare domeniu
economic englezesc, şi anume domeniul serviciilor, a înregistrat pierderi în ultimii ani, ca
urmare a crizei. Cele mai mari pierderi s-au înregistrat în industria manufacturieră şi în
construcţii. Lira sterlină a crescut faţă de euro, ceea ce reprezintă o problemă, în condiţiile
scăderii cererii şi totodată o pierdere de competitivitate a exporturilor britanice în zona euro,
destinaţie a 47% din exporturile britanice. Rata şomajului a crescut şi, potrivit prognozelor
Centrului CEBR (Centre for Economic and Business Research), va continua să crească până
la nivelul anului 2016, cea mai afectată zonă fiind nord-estul Marii Britanii, unde se
înregistrează un şomaj de 12%. Politica ocupaţională din prezent se bazează pe flexibilizarea
pieţei muncii, ceea ce presupune o libertate mai mare de acţiune din partea angajatorilor, însă
nu are susţinere din partea sindicatelor.

Subvenţiile sunt direcţionate într-o măsură mai mare pentru populaţia aptă de muncă şi într-o
măsură mai mică pentru pensii. Accesul la subvenţii este condiţionat de angajare (de exemplu,
acestea sunt condiţionate de lucrul anterior). Politicile active în domeniul pieţei forţei de
muncă sunt importante. În schimb, sindicatele au o mai mică putere de luare a deciziilor decât
în alte modele, acesta fiind unul dintre motivele care explică dispersia mai mare a veniturilor
şi numărul mai mare de locuri de muncă cu salarii mici.
 INDICELE OCUPĂRII MODELULUI ANGLO-SAXON

În graficul de mai sus se observă şi diferenţele dintre modelul anglo-saxon şi celelalte două
modele surprinse în analiză. Ţările nordice au o protecţie a ocupării mai ridicată, însă cea mai
ridicată protecţie a ocupării se înregistrează în ţările mediteraneene, care sunt şi cel mai
afectate de criza actuală din punct de vedere al mărimii şomajului şi al altor dezechilibre de pe
piaţa muncii.