Dreptul asigurărilor

I. Contractul de asigurare (cadru)

1. Noțiune și reglementare
Noțiunea de contract are două sensuri:
- operațiunea de asigurare, ca atare (negotium);
- înscrisul prin care se dovedește încheierea asigurării,
contractul fiind încheiat în formă scrisă, deoarece raportul de asigurare nu se poate
dovedi decât cu înscrisul respectiv.
Contractul de asigurare este guvernat, în principal, de dispozițiile Codului
civil.
Codul civil consacră doar regulile generale ale contractului de
asigurare și câteva forme/tipuri de asigurări, și anume: asigurarea de bunuri,
asigurarea de persoane, asigurarea de răspundere civilă și asigurarea de garanții și
riscuri financiare. Aceste reguli (generale) se completează cu acte normative
speciale (în ordine cronologică):
- Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății,
- Legea nr. 246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurărilor,
- Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților,
- Legea nr. 236/2018 privind distribuția de asigurări,
- Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și
supravegherea activității de asigurare și reasigurare,
- Legea nr. 132/2017 privind
asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților
prin accidente de vehicule și tramvaie. Actele normative menționate se
completează cu legislația secundară în materie, adică norme emise în aplicarea
acestora de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, iar acolo unde
acestea nu prevăd , se vor aplica normele dreptului comun al convențiilor1.
2. Contractul de asigurare – definiție
Potrivit art. 2199 cod civil, prin contractul de asigurare, contractantul
asigurării sau asiguratul, se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta
din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o
îndemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.
1
Vasile Nemeș, Dreptul asigurărilor, ediția a 5-a, Editura Hamangiu, București, 2021, p. 124.

1
 În cazul asigurării de răspundere civilă, potrivit ar. 2223
Cod civil, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de
care asiguratul răspunde potrivit legii față de terțele persoane prejudiciate și pentru
cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
În asigurarea de bunuri, potrivit art. 2214 Cod civil, asigurătorul se
obligă ca, la producerea risului asigurat, să plătească o despăgubire asiguratului,
beneficiarul desemnat al asigurăriisau altor persoane îndreptățite.
Codul civil definește contractul de asigurare de persoane în art. 2227,
care prevede că asigurătorul se obligă să plătească îndemnizația de asigurare în caz
de deces, de ajungere la o anumită vârstă, de invaliditate permanentă totală sau
parțială ori în alte asemenea cazuri, conform normelor adoptate de organul de stat
în a cărui competență, potrivit legii, intră supravegherea activității din domeniul
asigurărilor. ● Potrivit dispozițiilor legale menționate definim contractul de
asigurare ca fiind contractul în temeiul căruia asiguratul sau contractantul
asigurării se obligă să plătească o suma de bani, denumită primă de asigurare,
unui asigurător, cu obligația acestuia ca, la producerea riscului asigurat, să acorde
asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea sau suma
asigurată, denumită îndemnizație de asigurare, în limitele și la termenele
convenite2.
3. Caracterele juridice
Contractul de asigurare este consensual, aleatoriu, oneros,
sinalagmatic, cu executare succesivă și de adeziune3.
● Contractul de asigurare este consensual,
deoarece valabilitatea sa nu presupune exprimarea consimțământului într-o
anumită formă4. ,,Pentru a putea fi dovedit, contractul
de asigurare trebuie să fie încheiat în scris,, potrivit art. 2200 Cod civil. Prin
urmare, forma scrisă privește proba, și nu valabilitatea contractului de asigurare.
Voința părților se
exprimă și materializează în contracte tip pe care le redactează asigurătorii, ceea ce
înseamnă că situațiile în care contractele de asigurare care să nu îmbrace forma
scrisă sunt inexistente. Mai mult decât
atât, forma scrisă a contractului de asigurare este consacrată în art. 2201 Cod civil,
2
A se vedea Vasile Nemeș, Dreptul asigurărilor, ediția a 5-a, Editura Hamangiu, București, 2021, p. 124, și operele
citate acolo, subsol 2, p. 124.
3
A se vedea, R.N. Catană, op. cit. 104..............
4
A se vedea Vasile Nemeș, Dreptul asigurărilor, ediția a 5-a, Editura Hamangiu, București, 2021, p. 124, și operele
citate acolo, subsol 2, p. 125.

2
care enumeră principalele mențiuni pe care trebuie să le cuprindă polița de
asigurare. Astfel, ,,polița de asigurare va cuprinde următoarele mențiuni:
a)
numele sau denumirea, domiciliul ori sediul părților contractante, precum și
numele beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte la contract;
b) obiectul asigurării;
c) riscurile ce se asigură;
d) momentul începerii și cel al încetării răspunderii
asigurătorului; e) primele de asigurare;
f) sumele asigurate.
Polița de asigurare cuprinde și alte
elemente, acestea se stabilesc prin norme adoptatede organul de stat în a cărui
competență, potrivit legii, intră în supravegherea activității din domeniul
asigurărilor,,. ● Contractul
de asigurare este un contract aleatoriu, deoarece existența și întinderea obligației
asigurătorului nu este cunoscută la momentul contractării, ci depinde de un
element viitor și incert. Elementul incert este evenimentul viitor – prevăzut în
contract – la care sunt expuse bunurile, patrimoniul, viața sau sănătatea
asiguratului, precum și incendiul, inundația, moartea, insolvabilitatea sau
insolvența debitorului etc, împotriva căruia s-a asigurat. 5
Caracterul incert al contractului de asigurare este dat doar
de obligația asigurătorului, nu și de cea a asiguratului6.
Obligația de plată a primei de asigurare este certă în ceea
ce îl privește pe asigurat, adică asiguratul știe încă din momentul
încheierii/perfectării contractului costurile asigurării (cuantumul primei de
asigurare), iar dacă nu și-o execută, fie contractul nu mai ia ființă, fie se reziliază,
dacă neexecutarea acestor obligații întervine după încheierea contractului de
asigurare. Dotrina și practica de
specialitate fac distincție între obligația asigurătorului de despăgubire și de plată a
îndemnizației și cea de asigurare a protecției continue a asiguratului pe durata
contractului de asigurare7. Protecția se materializează prin plata despăgubirilor care
este certă pe întreaga durată de executare a contractului, plată a despăgubirilor care
este aleatorie. Prin urmare, în
5
A se vedea Vasile Nemeș, Dreptul asigurărilor, ediția a 5-a, Editura Hamangiu, București, 2021, p. 124, și operele
citate acolo, subsol 2, p. 126.

6
A se vedea, R.N. Catană, op. cit. 102..............
7
A se vedea, D. Popescu, I. Macovei, ...................p. 44.

3
cazul în care riscul asigurat s-a produs sau este sigur că acesta nu se va produce,
contractul se riziliază ope legis. Astfel, caracterul
aleatoriu, bazat pe incertitudinea producerii cazului asigurat, este de esența
contractului de asigurare. Caracterul
aleatoriu al contractului de asigurare rezultă și din dispozițiile art. 2208 lin. 2 și 3
Cod civil, potrivit cărora, ,,în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în
asigurările de bunuri și de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează
îndemnizație dacă riscul asigurat a fost produs cu intenție:
- de către asigurat,
- de beneficiarul asigurării,
- de un membru din conducerea persoanei juridice asigurate, care
lucrează în această calitate,
- de persoanele fizice majore care, în mod statornic,
locuiesc și gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul asigurării.
În același sens dispozițiile art. 2233 Cod
civil, în cazul asigurărilor de persoane, dispun că asigurătorul nu datorează
îndemnizația de asigurare dacă risul asigurat a fost produs prin sinuciderea
asiguratului în termen de 2 ani de la îcheierea contractului, și nici când riscul
asigurat a fost produs cu intenție de către asigurat8. De asemenea,
contractul de asigurare este aleatoriu și în cazul în care obiectul asigurării îl
constituie decesul, deoarece incertitudinea vizează momentul producerii acestui
eveniment9.
● Contractul de asigurare este sinalagmatic (bilateral), abele părți, atât
asiguratul cât și asigurătorul, se obligă la câte o prestație.
Obligațiile părților din contractul de asigurare sunt reciproce și
interdependente:
- obligația asiguratului, este aceea de plată a primei de asigurare,
- obligatia asigurătorului constă în plata îndemnizației de asigurare
sau acordarea despăgubirilor, după caz, în momentul producerii evenimentului
asigurat. În contractul de asigurare invocarea excepție de neexecutare a
contractului este atenuată, deoarece prestațiile la care dă naștere contractul de
asigurare nu sunt simultane. Afirmația se fundamentează pe ideea că asiguratul
plătește prima de asigurare în momentul încheierii contractului sau în tranșe pe
parcursul executării, iar asigurătorul plătește îndemnizația în momentul producerii

8
A se vedea, R.N. Catană..............p. 102.
9
A se vedea, C. Macovei..............p. 335.

4
cazului asigurat sau este absolvit dacă acesta nu se produce10.
Caracterul sinalagmatic și cel oneros al
contractului de asigurare rezultă și din prevederile art. 2199 Cod civil, care dispune
că, ,,prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să
plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca în cazul
producerii riscului asigurat să plătească o îndemnizație, după caz, asiguratului,
beneficiarului asigurării sau terțului păgubit,,. ● Contractul de asigurare este
cu executare succesivă , adică, obligațiile părților se execută în timp, și nu uno
11

ictu. Asigurarea este pe o anumită

perioadă de timp, deci polița de asigurare are o anumită durată de existență. În
cazul asigurărilor de viată, de regulă, însă, durata contractului de asigurare este de
un an de zile. Doctrina de specialitate a
precizat de asemenea că nu se pierde caracterul de ,,executare succesivă,, al
contractului de asigurare, chiar dacă prima se plătește o singură dată, printr-o
singură prestație, de regulă la încheierea contractului de asigurare, ca plată unică
(globală)12. Caracterul
succesiv al contractului de asigurare este dat de obligația permanentă de protecție
din partea asigurătorului, acest caracter este însă generat și de obligația
asiguratului, în special în cazul asigurărilor de bunuri. Astfel,
potrivit art. 2216 Cod civil, în cazul asigurărilor de bunuri, asiguratul este obligat
să întrețină bunul asigurat în condiții corespunzătoare, în scopul prevenirii
producerii riscului asigurat. În același sens sunt și dispozițiile art. 2203 Cod civil,
care precizează că, dacă împrejurările esențiale privind riscul se modifică în cursul
executării contractului, asiguratul este obligat să comunice în scris asigurătorului
modificarea survenită. Aceeași obligație îi revine și contractantului asigurării care
a luat cunoștință de modificarea survenită. De
asemenea, legea prevede în mod expres că asigurătorul poate refuza plata
despăgubirilor când prejudiciul, evenimentul asigurat, a fost produs cu intenție de
către asigurat.
De menționat este că, în cazul în care se se constată neexecutarea sau
executarea necorespunzătoare a obligațiilor părților contractante, sancțiunea este
reziliearea contractului.
● Contractul de asigurare este considerat, în mod tradițional, un
contract de adeziune.

10
A se vedea Vasile Nemeș, op. cit. p. 129.
11
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 130, și operele citate acolo, subsol 3.
12
A se vedea, C. macovei, .....op. 335.

5
 Acest caracter își are fundamentul în faptul că
asigurătorul impune principalele clauze ale contractului, pe care asiguratul fie le
acceptă, și atunci asigurarea ia naștere, fie le respinge, și contractul nu se mai
încheie13. Prin urmare, asiguratul nu are opțiunea negocierii principalelor clauze ale
contractului de asigurare, acestea fiind impus de asigurător. Cu toate acestea, după
1989, începând cu 1990, piața asigurărilor a devenit o piață concurențială, prin
prezența mai multor societăți de asigurare, ceea ce a condus la atenuarea
caracterului de adeziune al contractului de asigurare.
● Caracterul de contract intuitu
personae a fost subliniat de practica de specialitate. Astfel, instanța judecătorească
a coroborat art. 2199 alin. 1 Cod civil ,,prin contractul de asigurare, contractantul
asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din
urmă se obligă ca, în cazul producerii risului asigurat, să plătească o îndemnizație,
după caz, asiguratului, beneficiaarului asigurării sau terțului păgubit ,,
cu art. 223 și art. 2208 cod civil
și a conchis că polița de asigurare are
caracter intuitu persoane, la subscrierea riscului asigurătorul analizând
circumstanțele personale ale viitorului asigurat și determinând prima de asigurare
în funcție de acestea14. ● Contractul de asigurare ca fiind un
contract afectat de modalități, respectiv de termen și de condiție, este rezultatul
tot al practicii judecătorești ( ca și în cazul anterior).
Înstanța a statuat
următoarele:contractul de asigurare este un contract afectat de modalități, atât de
termen, cât și de condiție. Modalitatea termenului se materializează în sensul că un
contract de asigurare este întotdeuna marcat de o dată de începere a răspunderii
asigurătorului pentru consecințele producerii riscului subscris, iar, în ceea ce
privește matrerializarea cindiției, acesta începe să producă efecte numai odată cu
îndeplinirea condiției producerii riscului asigurat15.
II. Părțile contractului
1. Precizări prealabile
Părțile contractului de asigurare sunt, în principal, asigurătorul și
13
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 132, și operele citate acolo, subsol 1.

14
Judecătoria Constanța, s. civ., sent. Civ. Nr. 3885 din 7 aprilie 2014, www.rolii.ro; pentru detalii, a se vedea,
Vasile Nemeș, op. cit. p. 133
15
C. A. Cluj, s. com., cont., adm. Și fisc., dec. nr. 87 din 25 mai 2009, www. rolii.ro ; pentru detalii, a se vedea, Vasile
Nemeș, op. cit. p. 134.

6
asiguratul. În raporturile de asigurare mai pot fi implicați și: contractantul
asigurării, beneficiarul, persoana cuprinsă în asigurare, coasigurătorii,
reasigurătorii, intermediarii care mijlocesc încheierea contractului de asigurare,
terțul păgubit etc. Contractantul este parte în contract, așa cum sugerează
denumirea, ca și persoana cuprinsă în asigurare.
Coasigurătorii sunt părți contractante, dar în contracte
de asigurare distincte. Prin urmare, câți coasigurători sunt, atâtea raporturi de
asigurare există cu privire la aceleași riscuri asigurate.
Reasigurarea naște raporturi juridice
exclusiv între societatea de asigurare și societatea de reasigurare. În acest caz
părți ale contractului sunt societățile, respectiv de asigurare și reasigurare. În acest
caz asigurătorul se asigură la rândul său la o altă societate, denumită de
reasigurare, mai puternică din punct de vedere financiar, care preia riscurile
societății de asigurare (față de asigurații acesteia). Intermediarii în
asigurări au un rol deosebit la încheierea contractelor de asigurare, dar nu devin
părți ale contractului de asigurare, ei au calitatea doar de mijlocitori.
2. Asigurătorul-coasigurătorii- reasigurătorul
Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de
asigurare și reasigurare, prevede, în ceea ce îl privește pe asigurător, că
operațiunile de asigurare pot fi efectuate de:
- societățile pe acțiuni,
- societățile mutuale,
- societăți europene definite de
Regulamentul (CE) nr. 2157/2001 - societățile cooperative
europene, definite de Regulamentul (CE) nr. 2143/2003, în art. 56.
Prin urmare, calitatea de
asigurător o poate avea doar una enitățile menționate. Coasigurătorii nu sunt
părți ale aceluiași contract de asigurare, ci asiguratul se asigură pentru aceleași
riscuri la mai multe societăți de asigurare, dar prin contracte de asigurare distincte.
Astfel, fiecare
coasigurător este parte într-un contract de asigurare încheiat cu asiguratul.
Asigurătorii /coasigurătorii răspund doar pentru cota de risc contractată, între
coasigurători nu se creează raporturi de solidaritate.
Temeiul juriidc al coasigurării este art. 2239 alin. 1, care prevede
următoarele ,,Coasigurarea este operațiunea prin care 2 sau mai mulți asigurători
acoperă același risc, fiecare asumându-și cota parte, fiecare asumându-și o cotă

7
parte din acesta,, Alin. 2 al aceluiași articol, prevede că ,,fiecare coaasigurător
răspunde față de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin
contract,,. Reasigurarea este operațiunea de asigurare a
asiguratorului. Deci reasigurătorul nu este parte în contractul încheiat între asigurat
și asigurător. Reasigurarea este practicată de socuietățile de
asigurare, în special pentru riscurile cu impact deosebit, precum poluarea, riscurile
nucleare, explozive, inflamabile etc16.
O caracteristică a reasigurării este faptul că, la
producerea riscului asigurat, asiguratul, terțul păgubit nu au acțiune în despăgubiri
impotriva reasigurătorului, deoarece nu sunt parte în contractul/raportul juridic cu
reasigurătorul. Această particularitate își are temeiul în art. 2240 alin. 3 Cod civil,
care prevede că, reasigurarea nu stinge obligațiile asigurătorului și nu stabilește
niciun raport juridic între asigurat și reasigurător,,. Rezultă că, după plata
despăgubirilor, societatea de asigurare plătitoare se va putea îndrepta împotriva
reasigurătorului pentru partea de risc reasigurată. Asiguratul nu are acțiune directă
împotriva reasigurătorului, fiindcă este terț fațp de raportul juridic/contractul dintre
asigurător și reasigurător. În privința raporturilor de reasigurare, părțile
pot face trimitere la conținutul anumitor claauze standard ce conțin practici
internaționale unanim recunoscute în materie, spre exemplureasigurărilor din
domeniul maritim. Decizia Înaltei curți de Casație și
Justiție este relevantă în materie, în sensul în care a statuat ,,contractul de
reasigurare încheiat între părți este un contractde reasigurare facultativă. Aceste
contracte de reasigurare sunt cunoscute, în practica instanțelor judecătorești, sub
denumirea de contracte de reasigurare ,,back to back,, pentru că, odată acceptată,
asigurarea originală se integrează contractului de reasiguarre facultativă, iar
reasigurătorii nu pot invoca alte practici sau reguli în plus, dacă nu s-au îngrijit să
le includă și în contract prin prevederi exprese derogatorii. Formularul MAR
91 reprezintă o poliță de asigurare ale cărei detalii sunt stabilite de clauze
standard ,,Institute Time Clauses,, (I.C.C.J., s. A II-a civ., dec. Nr. 236 din 26
ianuarie 2012, www.rolii.ro17
3. Asiguratul – contractantul asigurării – persoana cuprinsă în
asigurare – beneficiarul asigurării
16
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 135.
17
I.C.C.J., s. A II-a civ., dec. Nr. 236 din 26 ianuarie 2012, www.rolii.ro; a se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p.
136.

8
 Într-un contract de asigurare, calitatea de asigurat o poate avea orice
persoană fizică sau juridică.
Există însă asigurări, spre exemplu cele de răspundere
civilă, în care părți pot fi persoanele obligate sau interesate de încheierea
contractului de răspundere civilă. Este cazul persoanelor care exercită anumite
profesii, avocați, practicieni în insolvență, managerii societților, experții etc.
În asigurările de malpraxis, asiguratul
trebuie să aibă profesia cerută de lege în acest scop, spre exmplu, medicul.
Sau există bunuri a căror
utilizare obligă deținătorii să încheie asigurarea de răspundere civilă, respectiv a
deținătorilor de vehicule, pentru care legea reglementează asigurarea obligatorie
pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule – RCA. În această categorie
de răspundere includem și bunurile exploatate în regim de leasing, pentru care se
prevede obligația încheierii unei polițe de asigurare (potrivit O.G. nr. 51/1997
republicată) Contractul de asigurare poate fi
încheiat și de altă persoană decât asiguratul, și anume, persoana care încheie
contractul de asigurare de răspundere civilă este denumit contractant al
asigurării, iar persoana a cărei raspundere s-a asigurat este denumită persoană
cuprinsă în asigurare. În acest sens
dispun prevederile: - art. 2199 alin. 2
Cod civil ,,Contractantul asigurării este persoana care încheeie contractul pentru
asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale
acesteia și se obligă față de asigurat să plătească prima de asigurare,, și
- art. 223
alin. 1 Cod civil ,,prin contractul de asigurare părțile pot conveni să cuprindă în
asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul asigurării,,.

Poate fi asigurată doar persoana cuprinsă în asigurare sau ambele persoane,

contractantul și persoana cuprinsă în asigurare.
Polița de asigurare poate indica un beneficiar al asigurării, acesta
însă poate fi determinat și ulterior încheierii contractului încheierii contractului de
asigurare, printr-o declarație scrisă și comunicată societății de asigurare. Raportul
juridic care se stabilește între asigurat, asigurător și beneficiar al asigurării are
natura juridică a stipulației pentru altul. Având ca temei juridic stipulația pentru
altul, beneficiarul dobândește un drept direct, care trece în patrimoniul său, ca
urmare a stipulației ratificate. Acestea nu trec însa în sarcina beneficiarului
obligațiile contractuale periodice sau continue, deoarece rămân în continuare în

9
sarcina asiguratului18. Asigurătorul are dreptul să opună beneficiarului
toate excepțiile care sunt opozabile contractului inițial, și implicit, pe cele
opozabile asiguratului sau contractantului asigurării, după caz19.
Prin urmare, parte în contractul de asigurare
este doar contractantul, căruia îi revin obligațiile specifice contractului de
asigurare. Deci nu sunt parte în contract nici beneficiarul asigurării, nici persoana
cuprinsă în asigurare.
4. Terțul păgubit – moștenitorii terțului păgubit – moștenitorii
asiguratului
4. 1. Tertul păgubit
Noțiunea de terț păgubit este specifică asigurărilor de răspundere civilă.
Acest tip de asigurare este de protecție a terțelor persoane și nu a asiguraților.
Terțul păgubit este persoana care a suferit un prejudiciu moral sau
material ca urmare a unei fapte delictuale a asiguratului sau a persoanei cuprinsă în
asigurare20. Fapta delictuală poate fi antrenată ca urmare a prejudiciului cauzat de
bunurile mobile sau imobile ale unei persoane, în formă statică sau în mișcare.
Astfel, terțul păgubit, deși nu este parte în contractul de
asigurare de răspundere civilă, va beneficia de raportul juridic menționat, ca
urmare aproducerii riscului asigurat. Terțul păgubit însă are acțiune directă
împotriva asigurătorului persoanei care a produs prejudiciul, pentru acoperirea
acestuia21. Soluția este confirmată și de practica judiciară.
Instanța a decis că acțiunea în răspundere civilă are ca temei vinovăția asiguratului
în săvârșirea unei fapte ilicite, care a cauzat un prejudiciu, matrerial sau moral,
unei persoane.

18
A s evedea, R. N. Catană, op. cit, p. 110.
19
Idem.
20
A se vedea, Vasile Nemeș, op. cit. p. 138.
21
A se vedea, D. A. Gidro, Acțiunea directă a victimei care a suferit un prejudiciu împotriva asigurătorului de
răspundere civilă obligatorie auto în accepțiunea noului Cod civil, în Analale Universității de Vest din Timișoara,
seria Drept, nr. 1/2015.

10