Sunteți pe pagina 1din 3

CURS 3 10.05.

2019

DREPT PENAL

FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

1. FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE


Potrivit art. 320 cod penal, constă în falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii
sau a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod de natură săvârșită în consecințe juridice.
Fapta este mai gravă când este săvârșită de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de
serviciu, de asemenea în alin. 3 se mai face o precizare că sunt asimilate înscrisurile oficiale,
biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.
Obiectul juridic special este constituit din relațiile sociale a căror formare și normală
desfășurare este condiționată de apărarea/ocrotirea încrederii publice ce este acordată în
înscrisurile oficiale autenticității sau vericității înscrisurilor producătoare de consecințe juridice.
Obiectul material este reprezentat de un înscris oficial care este supus acțiunii de falsificare.
Potrivit art. 178, alin. 2, înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică
dintre cele la care se referă art. 176 cod penal ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. 2, sau
care aparține unor astfel de persoane.
De asemenea, în textul acestei infracțiuni se face prin precizarea asimilării cu înscrisurile
oficiale, a biletelor, tichetelor sau orice alte imprimate producătoare de consecințe juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile pentru a răspunde penal,
însă în cazul alin. 2, acesta este calificat, fiind un funcționar public și care se află în exercitarea
atribuțiilor de serviciu.
Subiectul pasiv este organul, instituția publică, regia autonomă, societatea comercială cu
capital de stat sau majoritar de stat sau orice altă persoană juridică căreia i se atribuie în mod
mincionos în înscrisul oficial falsificat.
De asemenea poate fi și o persoană fizică care este prejudiciată prin consecințele produse în
urma falsificării înscrisului oficial.
Latura obiectivă. Elementul material, se realizează prin acțiunea de falsificare. Falsificarea
se poate realiza prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii, precum și prin alterarea unui înscris
oficial.
Contrafacerea scrierii presupune confecționarea prin limitare a unui înscris identic cu cel
oficial folosit în diverse procedee: copierea, reproducerea, decuparea, trucarea fotografică, etc.
Contrafacerea subscrierii presupune falsificarea unei semnături care este reală cu un fals
efectuat de către altă persoană.
Alterarea presupune a modifica, a denatura, a transforma conținutul unui înscris oficial
existent prin adăugiri si ștersături aplicate pe acesta.
Pentru existența acestei infracțiuni, trebuiesc îndeplinite 2 cerințe esențiale:
- înscrisul respectiv trebuie să facă parte din categoria înscrisurilor oficiale;
- înscrisul oficial falsificat să fie susceptibil să producă consecințe juridice.
A produce consecințe juridice înseamnă a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și
obligații.

1
Latura subiectivă. Forma de vinovăție cu care săvârșește această infracțiune este intenția
directă sau indirectă. Din punct de vedere al formelor de infracțiune, tentativa se pedepsește.

2. FALSUL INTELECTUAL

Potrivit art. 321 cod penal, constă în falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii
acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prin atestarea
unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera
unele date sau împrejurări. Prin prisma obiectului juridic special a obiectului material este la fel
ca la precedenta infracțiune.
Subiectul activ este calificat fiind un funcționar public care se găsește în exercitarea
atribuțiunilor de serviciu cand comite fapta. Participația penală este posibilă sub toate formele
sale.
Subiectul pasiv este acea autoritate publică, instituție publică, persoană juridică de la care
emană înscrisuri iar secundar poate fi și o persoană fizică ale cărei interese au fost prejudiciate în
urma executării falsului intelectual.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acțiunea de falsificare a unui înscris
oficial, prin 2 modalități alternative și anume:
- fie prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului;
- fie prin omisiunea cu știință de a insera unor date sau împrejurări.
Pentru a ne afla în prezența acestei infracțiuni, trebuiesc îndeplinite 2 cerințe esențiale:
- al falsului intelectual să se realizeze cu prilejul întocmirii în înscrisul oficial;
- funcționarul trebuie să se afle în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită de
lege, prin ocrotirea efectivă a unui înscris oficial fals.
Latura subiectivă. Forma de vinovăție cu care săvârșește această infracțiune este intenția
directă sau indirectă. Din punct de vedere al formelor de infracțiune, tentativa se pedepsește.

3. FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ

Potrivit art. 322 cod penal, constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin
vreunul din modurile prevăzute în art. 320 si art. 321 daca faptuitorul folosește înscrisul oficial
ori îl încredițează altei persoane spre folosire în vederea producerii de consecințe juridice.
Obiectul juridic special este constituit din relațiile sociale a căror formare și dezvoltare este
condiționată de către încrederea publică, acordată puterii probante a înscrisurilor sub semnătură
privată.
Obiectul material este un înscris sub semnătură privată.
Înscrisul sub semnătură privată presupune acel înscris care emană de la o persoană
particulară și care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul că reprezintă o
manifestare de voință ori constatarea unui act, fapt sau împrejurare cu semnificație juridică fiind
susceptibil de a dovedi existența, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligații,
înscrisul trebuie să fie semnat și datat de la persoana de la care emană.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică care îndeplinește condițiile pentru a răspunde
penal.
Subiectul pasiv este persoana juridică sau persoana fizică, prejudiciată prin folosirea
înscrisului sub semnătură privată care a fost falsificat.

2
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin 2 acțiuni care sunt executate
succesiv:
- în primul rând falsificarea înscrisului sub semnătură privată în condițiile art. 320 si art.
321;
- în al doilea rând, folosirea înscrisului falsificat ori încredițarea sa spre folosirea altei
persoane.
În practica judiciară s-a statuat că simpla falsificare a înscrisului sub semnătură privată nu
constituie infracțiune. Această acțiune trebuie să fie urmată de folosirea înscrisului de către cel
care a fost autorul falsificării sau înscrisul falsificat să fie încredințat spre folosirea altei
persoane.
Deoarece falsul în înscrisuri sub semnătură privată include și folosirea înscrisului falsificat de
către persoana care a falsificat, nu se va putea reține ca infracțiune distinctă uzul de fals. Pentru
existența infracțiunii se cere îndeplinirea unei cerințe esențiale și anume ca acțiunea să fi fost
executată în vederea producerii de consecințe juridice.
Urmarea imediată este la fel ca la celelalte două infracțiuni.
Latura subiectivă. Forma de vinovăție cu care săvârșește această infracțiune este intenția
directă. Din punct de vedere al formelor de infracțiune, tentativa se pedepsește.

S-ar putea să vă placă și