UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
CENTRUL TUTORIAL HUNEDOARA

DREPT PENAL SPECIAL II

INFRACTIUNI DE FALS IN INSCRISURI

Conferentiar dr. ELISABETA MARIANA BOTIAN

Student
STEFAN IONUT ALIN
ANUL III

1
 1. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 320 C. pen.)
Falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin
alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea
de la 6 luni la 3 ani.
Falsul prevăzut în alin. (1), săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ocrotite de legea penală a căror
formare şi desfăşurare normală este condiţionată de apărarea încrederii publice ce este acordată
înscrisurilor oficiale, autenticităţii sau veridicităţii înscrisurilor producătoare de consecinţe
juridice.
Obiectul material îl constituie înscrisul oficial cu privire la care se desfăşoară activitatea
ilicită a făptuitorul.
Sunt asimilate înscrisurilor oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecinţe juridice (art. 320 alin. 3 C. pen.).
Potrivit art. 178 alin. 2 C. pen. „Înscris oficial este orice înscris care emană de la o
persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175
alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane”.
Din această noţiune reiese că înscrisurile oficiale sunt de două feluri:
- înscrisuri care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 C.
pen. ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. 2 C. pen.
Este necesar ca aceste înscrisuri să fie întocmite cu respectarea anumitor formalităţi
prescrise de lege, să îndeplinească anumite condiţii de fond şi de formă pentru a avea
valabilitate.
- înscrisuri care aparţin unor asemenea persoane.
Prin „înscris care aparţine unei persoane din cele la care se referă art. 176 C. pen. sau
unei persoane prevăzută în art. 175 alin. 2 C. pen.” se înţelege orice înscris al cărui deţinător
îndreptăţit este una dintre aceste unităţi, chiar dacă în fapt înscrisul s-ar găsi întâmplător sau pe
nedrept în mâna unui particular.
Din această categorie fac parte înscrisurile care aparţin unei asemenea unităţi, indiferent
de modul de provenienţă, respectiv înscrisul emană de la altă asemenea unitate sau chiar de la
persoană fizică.
Înscrisurile oficiale, în sensul legii penale, sunt atât originalul, cât şi duplicatul,
triplicatul, precum şi copiile legalizate sau certificate. În acest sens apreciem că pentru existenţa

2
infracţiunii prevăzute de art. 320 C. pen. este irelevant dacă s-a falsificat actul în forma sa
originală sau copia legalizată a acestuia, important este ca actul falsificat să fie un înscris oficial.
Facem precizarea că obiect material al acestei infracţiuni poate fi şi o copie a unui act
inexistent.
Prin dispoziţiile art. 320 C. pen. este încriminată nu numai falsificarea unui înscris
preexistent, ci şi plăsmuirea în întregime a unui asemenea înscris.
In concluzie înscrisul oficial constituie obiectul material al acestei infracţiuni indiferent
dacă a fost falsificat în total sau numai în parte, dacă falsul priveşte conţinutul înscrisului ori
semnătura acestuia sau modul de autentificare, de certificare sau de atestare care însoţeşte
înscrisul.
Subiectul activ poate fi:
- pentru alin. 1, orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârşeşte, încearcă să
săvârşească sau contribuie în orice mod la săvârşirea faptei.
- pentru alin. 2, este calificat, neputând fi decât „un funcţionar public în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu”. Este vorba deci de o calitate specială, aceea de a fi funcţionar public şi
de o cerinţă legală, aceea de a se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. În acest sens precizăm
că falsul material în înscrisuri oficiale se încadrează în alin. 2 al art. 320 C. pen. ori de câte ori a
fost săvârşit în executarea unei sarcini de serviciu, indiferent dacă aceasta făcea parte din
atribuţiile funcţiei îndeplinite de inculpat ori i se încredinţase prin dispoziţia conducerii unităţii.
Participaţia penală este posibilă în toate formele sale.
Subiectul pasiv poate fi organul, instituţia publică, regia autonomă sau societatea
comercială cu capital de stat ori majoritar de stat sau orice altă persoană juridică căreia i se
atribuie în mod mincinos înscrisul oficial falsificat. Ca subiect pasiv secundar poate fi şi acea
persoană fizică sau juridică ale cărei interese au fost lezate prin consecinţele ce se produc, în
urma falsificării înscrisului oficial.
Latura obiectivă constă în acţiunea de falsificare a unui înscris oficial care se poate
prezenta sub două modalităţi alternative:
- contrafacerea scrierii ori a subscrierii;
Contrafacerea, este activitatea prin care se reproduce în mod fraudulos un înscris oficial,
prin care se plăsmuieşte, se imită, se ticluieşte acesta, atribuindu-i caracter de autenticitate.
Plăsmuirea se poate realiza prin diferite procedee cum ar fi: copierea, reproducerea,
decuparea, trucarea fotografică sau prin alte mijloace sofisticate de copiere. Actualmente când
înscrisurile oficiale se realizează în mai mică măsură prin scriere liberă cu mâna, care ar putea fi
reprodusă mai greu sau mai uşor, mai frecvent fiind folosită imprimarea mecanică (de exemplu:
folosirea unor mijloace electronice sau sisteme de imprimare pe calculator etc.) contrafacerea
3
scrierii presupune o reproducere a conţinutului unui înscris adevărat prin confecţionarea unui
înscris similar cu cel oficial.
Cu alte cuvinte „contrafacerea scrierii” constă în acţiunea de reproducere, de alcătuire,
de plăsmuire a unui înscris oficial - în total sau în parte - iar nu numai de imitarea scrierii
conţinutului acestuia.
Contrafacerea subscrierii se reţine atunci când este plăsmuită semnătura pe un înscris
oficial, fiind imitată semnătura celui care trebuia să semneze înscrisul sau aplicându-se o
semnătură care dă aparenţa că este a celui îndrituit să semneze. Se admite că există contrafacere
a semnăturii, chiar şi atunci când făptuitorul semnează un act cu propriul său nume, pentru a face
să se creadă că actul a fost semnat de altă persoană, care poartă acelaşi nume.
Din activitatea practică rezultă că în majoritatea cazurilor se falsifică semnătura,
contrafacerea textelor având o pondere mai mică, deoarece pe de o parte textul manuscris este
mult mai greu de reprodus, de executat decât semnătura, iar pe de altă parte semnătura primează
ca însemnătate juridică faţă de text.
- alterarea înscrisului oficial în orice mod;
Alterarea presupune a modifica, a denatura, a transforma, a schimba conţinutul unui
înscris oficial existent, prin adăugiri sau ştersături aplicate pe acesta.
Precizăm că atunci când aceiaşi persoană realizează acţiunea de falsificare a înscrisului
oficial prin cele două modalităţi distincte - contrafacerea scrierii sau subscrierii cât şi prin
alterarea acestuia în orice mod - va exista o singură infracţiune de fals material şi nu un concurs
de infracţiuni.
Pentru existenţa infracţiunii este absolut necesar ca fapta - contrafacerea scrierii sau a
subscrierii ori alterarea înscrisului oficial - să fie „de natură să producă consecinţe juridice”, ceea
ce presupune ca înscrisul astfel falsificat să aibă aparenţa unui înscris oficial şi să fie apt de a
produce aceleaşi consecinţe pe care le-ar fi produs şi înscrisul adevărat, original.
Consumarea infracţiunii se produce în momentul când executarea acţiunii de falsificare a
fost încheiată şi s-a produs urmarea imediată prin realizarea unui înscris oficial fals care prezintă
aparenţa unui înscris autentic şi prin aceasta o stare de pericol pentru încrederea acordată
înscrisurilor oficiale.
Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.
Tentativa se pedepseşte (art. 320 alin. 4 C. pen.).
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Dispoziţiile cuprinse în capitolul referitor la falsurile în înscrisuri se aplică şi atunci când
fapta priveşte acte emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie

4
internaţională instituită printr-un tratat la care România este parte sau declaraţii ori o identitate
asumate în faţa acesteia (art. 328 C. pen.).

2. Falsul intelectual (art. 321 C. pen.)

Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar
public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări,
se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale ocrotite de legea penală a căror
naştere, desfăşurare şi dezvoltare depinde de încrederea pe care publicul o acordă înscrisurilor
oficiale, şi activităţii realizate de funcţionarii publici care întocmesc asemenea acte.
Este vorba în mod deosebit de acele relaţii sociale bazate pe încredere, pe sentimentul
comun de încredere în valabilitatea şi forţa probantă a înscrisurilor care condiţionează formarea
şi dezvoltarea acestor relaţii conform intereselor generale ale societăţii.
Obiectul material îl constituie înscrisul oficial falsificat.
Pentru ca un înscris să poată constitui obiect material al acestei infracţiunii trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii :
- să fie un înscris, adică instrumentul de constatare în scris, prin scriere a unei manifestări
de voinţă, a unor acte, acţiuni, evenimente, stări sau împrejurări etc., care este destinat să le
probeze;
- să facă parte din categoria înscrisurilor oficiale, respectiv să corespundă dispoziţiilor
art. 178 alin.2 C. pen.
Subiectul activ este calificat în sensul că acesta nu poate fi decât o persoană care are
calitatea de funcţionar public care săvârşeşte fapta în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu.
Prin urmare, rezultă că, falsul intelectual nu poate fi săvârşit decât în timpul cât se
întocmeşte înscrisul (este concomitent cu momentul întocmirii), deci implicit şi la locul unde s-a
procedat la întocmirea acestuia.
Dacă iniţial înscrisul a fost întocmit corect, iar ulterior funcţionarul intervine în timpul
exercitării atribuţiilor de serviciu modificându-l, va exista infracţiunea de fals material în
înscrisuri oficiale, forma calificată, şi nu aceea de fals intelectual.
Participaţia penală este posibilă în toate formele ei: autorat, coautorat, instigare sau
complicitate.
Subiectul pasiv principal este statul ale cărui interese au fost lezate prin diminuarea
încrederii publicului în înscrisurile oficiale, precum şi autoritatea publică, instituţia publică sau
persoana juridică de la care emană înscrisul.
5
 Subiect pasiv secundar al falsului intelectual poate fi persoana fizică sau juridică ale
cărei interese au fost prejudiciate prin săvârşirea acelei fapte.
Latura obiectivă constă într-o acţiune de falsificare a unui înscris oficial, cu prilejul
întocmirii acestuia, care se poate prezenta sub două modalităţi alternative şi anume:
- atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului;
Atestarea presupune o activitate de confirmare, de dovedire a adevărului despre anumite
date, fapte, împrejurări etc. În această situaţie subiectul activ (cu prilejul întocmirii unui înscris
oficial) consemnează, arată, adevereşte, confirmă în mod neadevărat că o anumită faptă sau
împrejurare legată de starea de fapt s-a întâmplat, a avut loc.
Prin urmare atestarea este necorespunzătoare adevărului atunci când faptele sau
împrejurările asupra cărora se face menţionarea nu au existat sau ele s-au petrecut cu totul altfel
decât s-a făcut consemnarea.
Se poate concluziona că sub aspectul atestării de fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului, funcţionarul public denaturează conţinutul actului ( înscrisului oficial) chiar în
momentul redactării lui, prin consemnarea unor fapte sau împrejurări care fie nu au avut loc, fie
s-au petrecut în alt mod, însă el nu alterează cu nimic materialitatea înscrisului.
- omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări;
Omisiunea este acea inacţiune a făptuitorului care cu ştiinţă omite să consemneze, să
înregistreze unele date sau împrejurări veridice, de care el a luat cunoştinţă şi pe care avea
obligaţia să le menţioneze în cuprinsul înscrisului oficial.
După cum se observă, în cazul acestei infracţiuni, făptuitorul nu modifică forma actului,
aspectul său fizic rămânând neschimbat, ceea ce se modifică, ceea ce se alterează, este conţinutul
înscrisului care nu mai corespunde adevărului, în total sau în parte.
Dacă subiectul activ, cu prilejul întocmirii unui înscris oficial, atestă în cuprinsul acestuia
o faptă care nu corespunde adevărului şi totodată omite cu ştiinţă să insereze unele date sau
împrejurări adevărate (deci comite fapta sub ambele modalităţi) fapta sa va constitui numai
infracţiunea de fals intelectual. Nu va exista concurs de infracţiuni, deoarece aceste modalităţi
constituie conţinuturile alternative ale aceleiaşi infracţiuni, existând deci o unitate naturală de
infracţiune.
Pentru întregirea laturii obiective şi implicit pentru existenţa infracţiunii de fals
intelectual, trebuie să fie îndeplinite următoarele cerinţe esenţiale:
- înscrisul oficial să fie falsificat cu prilejul întocmirii acestuia;
- înscrisul oficial să fie falsificat de către un funcţionar public aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu.

6
 În această situaţie, este absolut necesar ca funcţionarul public ce denaturează conţinutul
unui înscris oficial să se afle în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în caz contrar, în sarcina
acestuia se va reţine infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Atunci când un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu alterează
conţinutul unui înscris oficial (cu prilejul întocmirii acestuia) fără a avea însă competenţa de a-l
întocmi, fapta sa va constitui infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale.
Dacă după întocmirea în fals a înscrisului oficial subiectul intervine din nou, tot în cadrul
atribuţiilor de serviciu, pentru a modifica conţinutul aceluiaşi înscris, în sarcina acestuia se va
reţine atât infracţiunea de fals intelectual cât şi infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale,
forma agravată, prevăzută de art. 320 alin.2 C. pen., aflate în concurs.
În concluzie pentru existenţa infracţiunii de fals intelectual, cele două cerinţe esenţiale
trebuie realizate cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele schimbând încadrarea juridică a faptei într-o
altă infracţiune de fals.
Infracţiunea se consideră consumată în momentul în care a fost terminată activitatea de
falsificare a înscrisului oficial, deoarece în acest moment se produce şi starea de pericol pentru
încrederea publică pe care trebuie să o inspire orice înscris oficial, fără a avea relevanţă dacă
înscrisul oficial falsificat a fost sau nu folosit.
Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei.
Tentativa se pedepseşte (art. 321 alin. 2 C. pen.).
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Dispoziţiile cuprinse în capitolul referitor la falsurile în înscrisuri se aplică şi atunci când
fapta priveşte acte emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie
internaţională instituită printr-un tratat la care România este parte sau declaraţii ori o identitate
asumate în faţa acesteia (art. 328 C. pen.).

3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322 C. pen.)

Falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul dintre modurile prevăzute în
art. 320 sau art. 321, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ocrotite de legea penală a căror
formare şi dezvoltare este condiţionată de încrederea publică acordată puterii probante a
înscrisurilor sub semnătură privată.

7
 Obiectul material îl constituie înscrisul sub semnătură privată contrafăcut sau alterat, prin
care se atestă fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, ori din conţinutul căruia sunt
omise cu ştiinţă unele date sau împrejurări.
„Înscrisul sub semnătură privată” este înscrisul care emană de la o persoană particulară şi
care consemnează raporturi juridice între particulari, în sensul că reprezintă o manifestare de
voinţă ori constatarea unui act, fapt sau împrejurare cu semnificaţie juridică, fiind susceptibil de
a dovedi existenţa, modificarea sau stingerea unui drept sau a unei obligaţii.
Înscrisul trebuie să fie semnat şi datat de persoana de la care emană, respectiv să aibă un
conţinut cu relevanţă juridică, putând servi ca dovadă a conţinutului său, chiar dacă iniţial el nu a
fost întocmit în acest scop.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârşeşte,
încearcă să săvârşească sau contribuie în orice mod la săvârşirea faptei.
Participaţia penală este posibilă în toate formele ei: autorat, coautorat, instigare sau
complicitate.
Subiectul pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridică ale cărei interese au fost
lezate prin săvârşirea acestei fapte.
Latura obiectivă se realizează prin două acţiuni care sunt executate succesiv.
- falsificarea înscrisului sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate la art.
320 sau art. 321 C. pen., (contrafacerea scrierii sau a subscrierii, alterarea lui în orice mod,
atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiterea cu ştiinţă a inserării
unor date sau împrejurări);
- folosirea înscrisului falsificat ori încredinţarea sa spre folosire altei persoane.
În situaţia în care aceeaşi persoană falsifică un înscris sub semnătură privată şi tot ea îl
foloseşte, nu va exista un concurs de infracţiuni ci o singură infracţiune de fals în înscrisuri sub
semnătură privată
Asupra modurilor de falsificare arătate în art. 320 C. pen. (contrafacerea scrierii ori a
subscrierii, alterarea lui în orice mod) şi a celor menţionate în art. 321 C. pen. (atestarea unor
fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiterea cu ştiinţă a inserării unor date sau
împrejurări), am insistat atunci când am prezentat cele două infracţiuni. Important este, din acest
punct de vedere, ca falsificarea, mai ales în cazul contrafacerii, să includă imitarea semnăturii
deoarece, fiind vorba de un înscris sub semnătură privată, prin falsificare trebuie să dea aparenţa
că înscrisul a emanat de la o anumită persoană, fapt pentru care semnătura va fi un element
deosebit de important pentru a da credibilitate acestui înscris.
Pentru existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, este absolut
necesar ca pe lângă activitatea de falsificare, autorul să fi folosit înscrisul sau să-l fi încredinţat
8
altei persoane pentru a-l folosi. De asemenea se mai cere ca înscrisul sub semnătură privată
falsificat să fie apt de a produce consecinţe juridice, aceasta însemnând ca el să prezinte pe de o
parte aparenţa unui act veritabil, iar pe de altă parte anumite caracteristici: să aibă putere
probatorie, adică să fie susceptibil de a proba faptul în favoarea căruia este invocat; trebuie să
aibă semnificaţie juridică.
Simpla falsificare a înscrisului sub semnătură privată nu constituie infracţiune.
Infracţiunea se consumă în momentul în care ambele acţiuni constitutive ale elementului
material au fost realizate în întregime şi s-a produs urmarea imediată cerută de textul de lege.
Latura subiectivă constă în vinovăţia făptuitorului manifestată sub forma intenţiei directe.
Tentativa se pedepseşte (art. 322 alin. 2 C. pen.).
Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Dispoziţiile cuprinse în capitolul referitor la falsurile în înscrisuri se aplică şi atunci când
fapta priveşte acte emise de o autoritate competentă a unui stat străin sau de o organizaţie
internaţională instituită printr-un tratat la care România este parte sau declaraţii ori o identitate
asumate în faţa acesteia (art. 328 C. pen.).

BIBLIOGRAFIE

1. Brînza S, Stati V. Tratat de drept penal. Partea specială. 2015

2. Legea nr. 286/2009 - Codul Penal, publicata in Monitorul Oficial, Partea I
nr. 510 din 24 iulie 2009
3. Udroiu M. Drept penal: partea generală. CH Beck; 2014