UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT
MASTER
ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

INSTITUȚII DE DREPT PENAL I

REFERAT

RECIDIVA - Formele si termenii recidivei

Profesor:
Prof. univ. dr. PETRE BUNECI
Masterand:
BĂRĂGAN FLORIN-ADRIAN

1. Noțiune și reglementare
1
 Recidiva este o formă a pluralității de infracțiuni, iar la fel ca în cazul concursului,
aceasta implică săvârșirea de către aceeași persoană a două sau mai multor infracțiuni.
Spre deosebire de concursul de infracțiuni, pentru constatarea stării de recidivă este
necesară îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de 41 C.pen., respectiv: existența
unei hotărâri definitive de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, și
pronunțarea unei noi condamnări, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție sau cu intenție
depășită, și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Aceasta distincție între cele două forme de pluralității de infracțiuni, nu se reduce
doar la aspectul fomal privind existența primei condamnări. În esență, ea reflectă o
periculozitate ridicată a persoanei care săvârșește o infracțiune în stare de recidivă și care
perseverează în activitatea infracțională. Așa cum a fost descrisă și în literatura de specialitate,
recidiva reprezintă un indice de incorigibilitate al infractorului, iar această împrejurare
determină stabilirea și aplicarea unei pedepse mai severe, în scopul ”înlăturării recidivistului
de la beneficiul unor acte de clemență.”1
Recidiva este reglementată prin art. 41 C. Pen.2 care prevede că, există recidivă,
când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai
mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul
săvârșește o nouă infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede
pedeaspsa închisorii de un an sau mai mare. Potrivit alin. (2) din același text de lege, există
recidivă și atunci când una din pedepsele prevăzute la alin. (1) este detențiunea pe viață. În
alin. (3) se prevede că pentru stabilirea stării de recidivă se ține seama și de hotărârea de
condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută de legea penală română, dacă
hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.(1) C. Pen. au fost admise recurs în
interesul legii și de asemenea dezlegarea unei chestiuni de drept, după cum urmează :
 Î.C.C.J. a admis pronunțarea unei hotărâri prealabile la data de 15/03/2017 prin
Decizia nr. 7/2017 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Iași - Secția
penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 54/244/2015 (M.Of. partea I nr. 269 din
18/04/2017) ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - D E C I D E: Admite sesizarea
formulată de Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr.
54/244/2015, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
chestiunii de drept: "dacă, în aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Codul penal, la stabilirea
stării de recidivă postexecutorie se are în vedere ca prim termen al recidivei pedeapsa stabilită
prin cumul, potrivit art. 83 din Codul penal din 1969 (art. 96 raportat la art. 43 din Codul
penal), sau pedepsele componente ale pluralității de infracțiuni constatate". În aplicarea
dispozițiilor art. 41 alin. 1 din Codul penal, la stabilirea stării de recidivă postexecutorie se are
în vedere, ca prim termen al recidivei, pedeapsa stabilită prin cumul, potrivit art. 83 din Codul
penal anterior (art. 96 raportat la art. 43 din Codul penal). Obligatorie de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură
penală. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 martie 2017.
1
V. Dongoroz, I. Tanoviceanu, ”Tratat de drept si procedură penală”, 1944, București

2
Legea 286/2009 republicată, privind Codul penal, M. Of. Nr. 510 din 24 iulie 2009.
2
 Potrivit Deciziei nr. 18/2007, publicată în M.Of. nr. 542 din 17/07/2008, Înalta Curte
de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general și a
stabilit că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni de către o persoană condamnată definitiv la
mai multe pedepse, dintre care unele au fost executate, iar pentru altele durata pedepsei nu s-a
împlinit, trebuie să se rețină că acea infracțiune a fost săvârșită atât în condițiile stării de
recidivă postcondamnatorie, cât și în cele ale stării de recidivă postexecutorie, ceea ce atrage
aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 37 lit. a) și b) din Codul penal Vechi [art. 41 alin.
(1) Cod penal Nou]. Conform "Analizei deciziilor pronunțate în recursurile în interesul legii
în materie penală și procesual penală cu privire la efectele acestora în contextul noilor
reglementări" publicate pe site-ul Ministerului Public, "Noul Cod penal prin art. 41 renunță la
formele recidivei existente în reglementarea anterioară, însă tratamentul sancționator al
acesteia prevăzut de art. 43 este stabilit diferențiat în funcție de stadiul în care se află
executarea pedepsei aplicate anterior la momentul săvârșirii faptei care atrage reținerea stării
de recidivă. Prin urmare, întrucât noua reglementare menține în privința tratamentului
sancționator al recidivei o distincție similară celei existente anterior, decizia va produce efecte
sub acest aspect. Astfel, ulterior datei de 1 februarie 2014, chiar dacă starea de recidivă
reținută potrivit art. 41 va fi unică, în raport de motivarea deciziei examinate aceasta va
rămâne valabilă sub aspectul tratamentului sancționator multiplu incident în situația supusă
analizei."
2. Termenii recidivei

Din reglementarea prevăzută în art. 41 alin. (1) C. Pen., constatăm că elementele

recidivei sunt reprezentate de existența unei condamnări definitive pentru o infracțiune
săvârșită anterior, și comiterea unei noi infracțiuni în intervalul de timp cuprins între data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și
până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare. În literatura de specialitate 3, aceste
două elemente, au fost denumite termenii recidivei.

Primul termen al recidivei este constituit de existența unei condamnări definitive la

o pedeapsă privativă de liberate, iar cel de al doi-lea termen este reprezentat de comiterea
unei noi infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare ori
pedeapsa detențiunii pe viață.

În reglementarea prevăzută de art. 41 alin. (3) C. Pen., poate constitui primul termen
al recidivei și existența unei hotărâri de condamnare pronunțată în străinătate, sub îndeplinirea
cumulativă a două condiții: a) fapta săvârșită să aibă corespondență în legea penală română; și
b) hotărârea de condamnare să fie recunoscută potrivit legii.

Termenii recidivei, au un rol important în reglementarea juridică a acestei forme de

pluralități de infracțiuni, întrucât stabilirea stării de recidivă depinde de existența neechivocă a
elementelor denumite generic ”termenii recidivei”.

3
C. Mitrache, C. Mitrache ”Drept Penal Roman-Partea Generala”, Ed. Universul Juridic, București, 2016.
3
 3. Modalitățile recidivei

Modalitățile recidivei sunt reprezentate de formele recidivei stabilite în funcție de

caracteristicile termenilor recidivei și a corelației dintre ei. În practica judiciară au fost
definite două modalități ale recidivei, respectiv: recidiva postcondamnatorie și recidiva
postexecutorie.

Printre formele recidivei pot fi enumerate: recidiva generală și recidiva specială,

recidiva temporară și recidiva perpetuă, recidiva absolută și recidiva relativă, recidiva cu efect
unic și recidiva cu efecte progresive, recidiva teritorială și recidiva internațională.

A. Recidiva postcondamnatorie este prevăzută prin art. 41 alin. (1) și (2) C. Pen,
potrivit cărora, există recidivă când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la
pedeapsa închisorii mai mare de un an sau la pedeapsa detențiunii pe viață și până la
reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, persoana condamnată săvârsește o nouă
infracțiune cu intenție sau intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de
un an sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Din reglementarea dată de textul de lege anterior invocat, rezultă că recidiva

postcondamnatorie este condiționată de existența următoarelor elemente:

I. Primul termen al recidivei trebuie analizat din perspectiva existenței unei

hotărâri definitive de condamnare, a vinovăției persoanei condamnate, și a incidenței cazurilor
prevăzute de art. 42 C.pen. Astfel, condiția existenței unei hotărâri definitive de condamnare
privește cuantumul pedepsei, respectiv închisoare mai mare de un an sau detențiunea pe viață.
În stabilirea primului termen al recidivei nu pot fi avute în vedere hotărârile de condamnare la
pedeapsa amenzii, ori la pedeapsa închisorii mai mică de un.
De asemenea, primul termen al recidivei poate fi constituit și printr-o hotărâre de
condamnare pronunțată în străinătate, pentru fapte prevăzute de legea penală română, dacă
aceasta a fost recunoscută potrivit dipozițiilor legale. In ceea ce privește condiția vinovăției,
din economia art. 41 alin. (1) C. Pen. rezultă că hotărârea de condamnare trebuie să fie
pronunțată pentru o infracțiune săvârșită cu intenție sau cu intenție depășită, indiferent că
aceasta privește o infracțiune unică sau un concurs de infracțiuni.

În sfârșit, în ceea ce privește ultima condiție a existenței primului termen al recidivei,

acesta se referă la cazurile prevăzute de art. 42 C. Pen. care prevede cazurile de care nu se ține
seama la stabilirea stării de recidivă, respectiv: infracțiunile dezincriminate, infracțiunile
amnistiate, sau, infracțiunile săvârșite din culpă.

Nu este indeplinită condiția primului termen al recidivei în măsura în care prima

condamnare la pedeapsa închisorii nu este mai mare de un an, sau, pedeapsa închisorii a fost
înlocuită cu un număr corespunzător de zile de închisoare, în condițiile art. 63 C. Pen. și art.
64 alin. (5)–(6) C. Pen. ”Prin înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, instanța nu pronunță

4
o nouă hotărâre de condamnare care ar putea constitui primul termen al recidivei”. 4 Ca atare,
înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii intervine ulterior rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare, și reprezintă o sancțiune pentru neexecutarea cu rea credință a
obligației de plată a amenzii, sau, a celei de neexecutare a obligației de a presta o muncă
neremunerată în folosul comunității în condițiile stabilite de instanță, ori persoana
condamnată nu și-a exprimat consimțământul prevăzut de art. 64 alin. (1) C. Pen.

II. Cel de al doi-lea termen al recidivei este constituit prin teza a II-a din
art. 41
alin (1) C. Pen. respectiv, ca persoana condamnată să săvârșească, până la reabilitare, o nouă
infracțiune cu intenție sau intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de
un an, sau mai mare. Și din perspectiva acestei reglementări, trebuiesc îndeplinite cumulativ
trei condiții: Prima condiție este aceea ca infractorul, sa săvârșească o nouă infracțiune cu
intenție sau praeterintenție. Potrivit art. 174 C. Pen. prin săvârșirea sau comiterea unei
infracțiuni, se întelege, săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca
infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la săvârșirea acestora în calitate
de coautor, instigator sau complice. 5 Așadar, art. 41 alin. (1) teza a II-a C. Pen și alin. (2) nu
prevăd ca noua infracțiune să fie de aceeași natură cu cea pentru care infractorul a fost
condamnat anterior, dar impun condiția formei de vinovăție, respectiv ca noua infracțiune să
fie săvârșită cu intenție ori cu intenție depășită. Prin urmare, cel de al doi-lea termen al
recidivei, constă întodeauna în săvârșirea unei noi infracțiuni, care poate fi de aceeași natură
cu cea pentru care a fost pronunțată prima hotărâre de condamnare, poate fi de natură diferită,
poate fi o infracțiune consumată sau poate rămâne la forma tentativei. Cea de a doua condiție
privește durata și cuantumul pedepsei, respectiv, ca pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea săvârșită în stare de recidivă, sa fie închisoare mai mare de un an ori detențiunea
pe viață. Prin ”pedeapsa prevazută de lege” se înțelege potrivit art. 187 C. Pen., pedeapsa
arătată în textul care încriminează fapta săvârșita în forma consumată, fără luarea în
considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepselor. În sfârșit, ultima condiție
instituită prin art. 41 alin. (1) C.pen. o constituie ca noua infracțiune să fie săvârșită până la
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei. Situațiile în care noua infracțiune poate
fi comisă pentru a da naștere unei recidive postcondamnatorii sunt prevăzute de art. 43 alin.
(1) și (2), dacă sunt săvârșite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în
condițiile art. 551 – 552 C. Pr. Pen.
În concluzie, există stare de recidivă postcondamnatorie când după rămânerea
definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei anterioare, persoana condamnată săvârșește o nouă infracțiune, cu intenție sau
intentie depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, ori
detențiunea pe viață.

4
Ibidem

5
Legea 286/2009 republicată, privind Codul penal, M. Of. Nr. 510 din 24 iulie 2009.
5
 B. Recidiva postexecutorie este reglementată prin art. 41 și art. 43 alin. 5 C. Pen., în
sensul că, aceasta există, când după executarea pedepsei anterioare sau considerarea acesteia
ca executată și până la reabilitare, persoana condamnată săvârșeste o nouă infracțiune cu
intenție sau intenție depășită, pentru care legea prevede fie pedeapsa închisorii de un an sau
mai mare, fie pedeapsa detențiunii pe viață.

Din economia celor două texte de lege invocate mai sus, constatăm că pentru
reținerea recidivei postexecutorii condițiile privind existența celor doi termeni ai recidivei
sunt identici cu cei ai recidivei postcondamnatorii, cu diferența că, momentul în care este
săvârșită noua infracțiune este cuprins între data când pedeapsa anterioară este executată sau
considerată ca executată și reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare.

I. Condițiile pentru existența primului termen al recidivei postexecutorii, sunt

reprezentați de existența cumulativă a doi factori, respectiv: existenta unei condamnări la
pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, ori la pedeaspa detențiunii pe viață, și executarea
sau considerarea ca executată a unei pedepse stabilite pentru infracțiunea săvârșită.

Primul termen al recidivei postexecutorii există și atunci când pedeapsa la închisoare

de un an sau mai mare, ce urma să fie executată, a fost grațiată ori s-a împlinit termenul de
prescripție al executării pedepsei. Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. 5 C. Pen, rezultă că în
astfel de situații, pedeapsa anterioară a fost executată prin alte modalități prevăzute de lege
decât executarea efectivă.

De asemenea, primul termen al recidivei poate fi reprezentat și de pedeapsa

detențiunii pe viață, în condițiile art. 41 alin. 2 C. Pen., care a fost înlocuită cu pedeapsa
închisorii în condițiile art. 58 C. Pen. și din care persoana condamnată a fost liberată
condiționat în temeiul art. 99 C. Pen, pedeapsa astfel stabilită fiind considerată executată,
conform art 106 C. Pen.

La stabilirea stării de recidivă postcondamnatorie, nu se ține seama de modul în care

persoana condamnată a executat efectiv pedeapsa, aceasta putând fi executată în regim de
detenție, sau poate fi suspendată sub supraveghere. 6 Totodată, nu vor fi avute în vedere nici
modalitățile de individualizare a pedepsei prevăzute art. 80 C. Pen. și art. 83 C. Pen, respectiv,
renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, întrucât potrivit art. 82 C. Pen
și art. 90 C. Pen., persoana fața de care au fost dispuse aceste măsuri nu este supusă nici unei
decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din săvârșirea infracțiunii.

Primul termen al recidivei postexecutorii nu există dacă pedeapsa anterioară a fost

stabilită pentru o infracțiune săvârșită din culpa, iar aceasta condiție rezultă în mod experes
din reglementarea cuprinsă în art. 42 lit c) C. Pen, care reglementează condamnările care nu
atrag starea de recidivă.

6
C. Mitrache, C. Mitrache ”Drept Penal Roman-Partea Generala”, Ed. Universul Juridic, București, 2016.
6
 II. Cel de al doi-lea termen al recidivei postexecutorii, este condiționată de săvârșirea
unei noi infracțiuni, cu intenție sau intenție depășită (praeterintenție), pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare, după ce pedeapsa anterioară a fost
executată sau este considerată executată. Așadar, cel de al doi-lea termen al recidivei este
condiționat de săvârșirea unei noi infracțiuni, de forma de vinovăție a săvârșirii acesteia, și de
momentul comiterii ei.
Pentru reținerea stării de recidivă postexecutorie, nu are relevanță dacă pedeapsa
stabilită de instanță pentru infracțiunea săvârșita în stare de recidivă, este închisoare mai mică
de 1 an sau amendă.

În cazul concursului de infracțiuni, există recidivă, dacă toate infracțiunile sunt

săvârșite cu intenție sau intenție depășită, și dacă legea prevede pentru fiecare dintre acestea
pedeapsa închisorii de un an sau mai mare ori pedeapsa detențiunii pe viață.

4. Condamnări care nu atrag starea de recidivă.

Condamnările care nu atrag starea de recidivă, sunt experes prevăzute în art. 42 C.Pen,
respectiv: a) condamnările pentru faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală; b)
condamnările pentru infracțiunile amnistiate; c) condamnările pentru infracțiunile săvârșite
din culpă.
Cu privire la prima categorie de condamnări care nu atrag starea de recidivă,
respectiv cele reglementate prin art. 42 lit. a) C. Pen, dezincriminarea unei fapte prin legea
penală nouă, face să inceteze toate consecințele de natură penală, care decurg dintr-o hotărâre
de condamnare pronunțată în temeiul legii vechi cu privire la acea faptă. Aceasta este în drept
o transpunere a principiului de drept constituțional care prevede că legea dispune numai
pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Ca urmare a efectelor aplicării legii
penale mai favorabile, o condamnare pentru o faptă dezincriminată nu poate constitui primul
termen al recidivei.

În ceea ce privește cazul prezăzut de art. 42 lit. b) C. Pen., potrivit căruia

condamnarea pentru o infracțiune amnistiată nu poate atrage starea de recidivă, este
consecința dispozițiilor art. 152 C. Pen. care reglementează efectele amnistiei. Potrivit acestei
reglementări, dacă amnistia intervine după pronunțarea unei hotărâri de condamnare, ea
înlatură și executarea pedepsei anterior stabilite, precum și celelalte consecințe ale
condamnării.

Amnistia, poate viza fie infracțiunea care constituie primul termen al recidivei, fie
infracțiunea care constituie cel de al doi-lea termen al recidivei. Dacă aministia cu privire la
prima condamnare a intervenit înainte de săvârșirea celei de a doua infracțiuni intenționate, ea
împiedică nașterea stării de recidivă, chiar dacă a intervenit după executarea pedepsei, după
grațierea totală sau parțială a restului de pedeapsă, sau după implinirea termenului de
prescripție privind executarea pesepsei, făptuitorul fiind considerat infractor primar, fiind

7
înlăturate efectele eventual produse de starea de recidivă. 7 Dacă amnistia a intervenit după
executarea pedepsei, aceasta rămâne legal executată.

În măsura în care amnistia se referă la cel de al doi-lea termen al recidivei, nu va exista

stare de recidivă, întrucât recidiva se referă la momentul săvârșirii infracțiunii ce constituie al
doi-lea termen, indiferent de momentul în care instanța constată această stare.
In sfarsit, în referire la prevedrile art. 42 lit. c) C. Pen. care reglementează
condamnările pentru infracțiunile săvârșite din culpă, este evident că acestea nu pot fi avute în
vedere la stabilirea stării de recidivă, nefiind îndeplinită condiția privind latura subiectivă,
respectiv forma de vinovăție a comiterii infracțiunii. Astfel art. 41 alin. 1 C. Pen, prevede în
mod expres că există recidivă, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la
pedeapsa închisorii de un an sau mai mare și până la reabilitare, persoana condamnată
săvârșeste o nouă infracțiune cu intenție (...). Ori săvârșirea unei infracțiuni din culpă, exclude
starea de recidivă.

5. Concluzii.

Recidiva, este una din formele pluralității de infracțiuni, reglementată prin art. 41 C.
Pen.
Având în vedere elementele de diferențiere, în raport de concursul de infracțiuni,
recidiva constă în săvârșirea unei noi infracțiuni, cu intenție, de către o persoană care a fost
condamnată definitiv sau/și a executat o pedeapsă privativă de libertate de un an sau mai
mare.
Cele două elemente care formează starea de recidivă, sunt denumiți generic, termenii
recidivei, și exclud cazurile prevăzute de art. 42 C. Pen. În practică cele mai întâlnite forme
ale recidivei sunt recidiva postcondamnatorie și recidiva postexecutorie, reglementate în mod
distinct și prin art. 43 C. Pen. care prevede pedeapsa în caz de recidivă.
Alte forme ale recidivei sunt: recidiva generală și recidiva specială, recidiva absolută
și recidiva relativă, recidiva permanentă și recidiva temporară, recidiva teritorială și recidiva
internațională, recidiva cu efect unic și recidiva cu efecte permanent

Bibliografie

1. C. Mitrache, C. Mitrache ”Drept Penal Roman-Partea Generala”, Ed. Universul

Juridic, București, 2016.
2. Legea 286/2009 republicată, privind Codul penal, M. Of. Nr. 510 din 24 iulie
2009.
3. M. Basarab, ”Noul Cod Penal comentat”, Ed. C.H. Beck, București, 2006.

7
M. Basarab, ”Noul Cod Penal comentat”, Ed. C.H. Beck, București, 2006.
8
4. V. Dongoroz, I. Tanoviceanu, ”Tratat de drept si procedură penală”, 1944,
București