UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

MASTER

ȘTIINȚE PENALE ȘI CRIMINALISTICĂ

CRIMINOLOGIE

REFERAT
Criminalitatea organizată

Profesor:

Lector. univ. dr. GABRIELA MATEI

Masterand:

BĂRĂGAN FLORIN-ADRIAN

1
 1. Criminalitatea organizată și terorismul

Criminalitatea, sub toate formele ei (traficul de armament, de materiale nucleare şi de

droguri, imigraţia ilegală, spălarea banilor), dar şi terorismul constituie o ameninţare globală, atât
prin amploarea de nestăvilit (deocamdată), cât şi prin varietatea şi, de ce nu, ingeniozitatea
mijloacelor de care dispun şi pe care le utilizează pentru atingerea propriilor obiective.
Crima organizată şi terorismul nu sunt fenomene noi apărute pe scena lumii. Ceea ce este
nou este ritmul lor rapid de propagare, amploarea reţelelor ce le susţin sau uşurinţa cu care
eludează legea.
Mult timp crima organizată a prezentat un interes foarte scăzut pentru elementul politic,
deşi în anii ‘70 începuse să penetreze serios societăţile occidentale, dar şi cele central şi est
europene. Schimbările radicale de la sfârşitul anilor ‘80 au fost privite de reţele criminale ca o
oportunitate în executarea operaţiunilor transfrontaliere pe întregul continent şi nu numai.
Statisticile arată că în Europa de Vest au sporit considerabil furturile de maşini, infracţiunile
economice, spălarea banilor, traficul ilegal de armament şi deşeuri radioactive, corupţia,
infracţiunile legate de imigraţie (traficul de persoane şi trecerile ilegale de frontieră, falsificarea
de vize şi paşapoarte, utilizarea ilegală a mâinii de lucru din statele sărace), precum şi
infracţionalitatea legată de prostituţie sau alte forme de exploatare sexuală. În Europa Centrală şi
de Est, pe lângă tipurile de acţiuni menţionate mai sus, se practică infracţiunile împotriva
proprietăţii, extorcarea şi falsificarea de bani.
Crima organizată internaţională a crescut ca amploare, în ultimul deceniu, în parte datorită
unor motive proprii (capitalul uman, material şi financiar deosebit, perfecţionarea continuă a
organizării şi a modului de operare), dar şi datorită exploziei globalizării. În multe state, valorile
tradiţionale legate de respectul faţă de autoritate şi comunitate au fost înlocuite cu dorinţa de
parvenire individuală cu orice preţ, iar multe dintre statele în care se manifestă acest fenomen
experimentează democraţia pentru prima dată. Multe guverne sunt mai preocupate, la acest
început de secol, de propria supravieţuire, decât de sursa devizelor. Altele, pentru a facilita
comerţul mondial şi pentru a-i face faţă, şi-au cosmetizat instituţiile şi structurile financiare, au
relaxat restricţiile legate de procedurile vamale sau de acordare a vizelor, ceea ce a permis crimei
organizate internaţionale să se infiltreze cu uşurinţă în structurile economiei licite1.

1
***, The Global Century. Globalization and National Security – The Sinister Underbelly; Organized Crime and
Terorism, vol.II, partea a IV/a, capitolul 35 (www.ndu.edu/edu/inss/…/globcencont.html)
2
 În era globalizării, organizaţiile situate în afara legii nu mai au nevoie de o bază teritorială
de unde să-şi coordoneze acţiunile. Revoluţia tehnologică a creat posibilitatea şefilor de reţele să-
şi conducă afacerile, indiferent de locul unde se află. Multe dintre acţiunile lor pot fi duse la
îndeplinire prin intermediul reţelei de calculatoare şi telecomunicaţii. Utilizarea transferurilor
electronice, accesul liber la Internet şi tehnologia de comunicaţii supersofisticată, permit
structurilor criminale intensificarea comiterii de infracţiuni cu autori neidentificaţi, erodându-se
astfel autoritatea statelor.
Aceasta nu înseamnă însă că s-a renunţat la corupţie, mită, mafie, înţelegeri secrete sau
extorcări. Când toate acestea eşuează, se recurge la violenţă. Datorită faptului că au existat situaţii
în care organizaţiile criminale au avut posibilitatea de a-şi demonstra violenţa ieşită din comun,
ca mijloc de apărare a intereselor sale, se poate crea confuzie în discernerea între actele lor şi cele
ale organizaţiilor teroriste. Singura diferenţă notabilă dintre ele este aceea că teroriştii sunt mai
puţin interesaţi de profit, ei fiind mai degrabă motivaţi de fanatismul religios sau ideologic,
atacurile lor având ca ţinte statul cu ceea ce înseamnă el (instituţiile şi reprezentanţii lor)2.
Globalizarea înseamnă reţea extinsă şi sofisticată de comunicaţii. Globalizarea conduce la
intensificarea schimbului de informaţii, iar acestea au ca rezultat integrarea culturilor naţionale,
care adeseori se realizează (conştient sau nu) prin sacrificarea valorilor identitare şi a tradiţiilor.
Procesul este adeseori privit în mod critic şi interpretat în sensul înlocuirii tradiţiilor seculare cu
nişte valori externe, străine, care nu exprimă decât consumatorism vulgar, sexualitate
strălucitoare şi violenţă. Ca urmare multe grupuri au făcut apel la reîntoarcerea la practicile
religioase fundamentaliste, precum utilizarea Shariei sau a promovării învăţămintelor biblice în
şcoli. Când încercările lor s-au confruntat cu rezistenţa maselor, aceste grupuri au recurs la
violenţă în atingerea obiectivelor propuse.
Cauzele acţiunilor teroriste nu se reduc doar la ideea de mai sus. În acest context putem să
vorbim şi de sărăcie, de grave discrepanţe sociale care de multe ori îşi află sursa în
asuprire/exploatare de orice fel ar fi, de ordinea mondială apărută la anumite intervale de timp şi
care este modelată în primul rând din perspectiva celor ce deţin puterea (economică, politică,
militară, tehnologică). Bineînţeles că aceste cauze nu justifică utilizarea violenţei şi a terorii ca
singură şi absolută cale de înlăturare a discrepanţelor. Dar aceasta constituie o altă problemă, care
nu face obiectul analizei noastre. Toate acestea fac ca terorismul să fie definit în diverse variante,
adeseori extrem de diferite.

2
Ibidem
3
 Dacă o organizaţie este catalogată ca fiind sau nu grup terorist, depinde de perspectivele de
abordare, de percepţia fiecăruia. Ca regulă generală, dacă observatorul aprobă acţiunile violente
ale unui individ, atunci îl consideră ca fiind un „luptător pentru libertate“; dacă dezaprobă
asemenea acţiuni, acelaşi individ este perceput ca terorist.
În ciuda tuturor dificultăţilor, putem afirma că terorismul constă în folosirea deliberată şi
sistematică a mijloacelor de natură să provoace teroarea în vederea atingerii celor mai diverse
scopuri care în cele din urmă, au o finalitate politică. Terorismul promovează interese, ambiţii şi
mesaje fondate pe uzul intimidării, ameninţării, forţei şi violenţei. Terorismul reprezintă
exploatarea conştientă a terorii, gradul de teamă este generat de însăşi natura crimei respective,
de modul de comitere sau de aparenta absurditate şi inutilitate a ei.
Sfera de acţiune a terorismului nu cunoaşte practic limite, manifestându-se în aproape toate
domeniile vieţii politice şi sociale: obţinerea independenţei politice a unui stat; schimbarea sau
menţinerea structurii economice sau sociale dintr-un stat sau chiar dintr-o anumită regiune.
Terorismul a devenit internaţional sau transnaţional prin apariţia unor organizaţii şi grupuri
care, prin metodele folosite şi prin întinderea acţiunilor pe care le întreprind, depăşesc frontierele
statale şi includ indivizi de naţionalităţi diferite.Internaţionalizarea terorismului este urmată de
extinderea zonelor sale de acţiune, păstrându-se însă metodele de intervenţie: asasinate, răpiri,
atentate cu bombă, atacuri armate, ameninţări, acte care potrivit ordinii legale sunt considerate
criminale.Actele de terorism internaţional sunt pregătite, de cele mai multe ori, într-un alt
teritoriu decât cel unde urmează să fie executate şi să producă efecte.
Dacă până nu demult, terorismul era considerat un fenomen exotic, iar teroriştii erau
catalogaţi sociopaţi sau psihopaţi şi adesea confruntaţi cu asasinii unor personalităţi politice, din
anii ’80 încoace un nou fenomen a atras atenţia – terorismul susţinut de stat sau terorismul de
stat. În forma sa cea mai simplă, acesta apare atunci când anumite state-naţiuni, din motive
proprii, finanţează, pregătesc şi sprijină grupurile şi mişcările teroriste.
El a devenit o componentă insidioasă a luptei pentru putere la nivel global, limitarea sa
necesitând un complex de factori: aplicarea de sancţiuni diplomatice; aplicarea de sancţiuni
economice; sporirea costurilor interne ale terorismului – susţinerea de către statele democrate,
angajate în lupta de combatere a terorismului, a grupurilor opozante regimului existent în statele
sponsor ale terorismului internaţional; folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei armate;
utilizarea represaliilor militare.

4
 Statele democratice trebuie să adopte în lupta lor antiteroristă o atitudine defensivă, de
apărare a întregului sistem (a cetăţenilor şi a ţărilor lor) de acţiunile pe care structurile teroriste
le-au întreprins deja sau pe care intenţionează să le întreprindă în diferite zone ale lumii. Este o
acţiune defensivă, dar prin modul de exercitare,este ofensivă. Şi de aceea, teritorialitatea în
termeni de apărare este înlocuită de capacitatea de a proiecta puterea la distanţă3.
Terorismul este un fapt cert. Va persista cu siguranţă ca fenomen acut şi în viitor, pentru că
motivele nu vor lipsi niciodată. Complexitatea sistemului internaţional, frustrările unora şi
încercările de aplicare a principiului „divide et impera“ din partea altora, vor amplifica stările de
tensiune, iar incidentele de mare anvergură vor deveni mai dese. Terorismul ar putea derapa spre
megaterorism (folosirea mijloacelor de distrugere în masă), iar statele şi organizaţiile
internaţionale guvernamentale vor fi nevoite să aloce cât mai multe resurse pentru combaterea
ameninţărilor globale la adresa securităţii mondiale.
Globalizarea promite. În timp va promova, într-adevăr la scară globală, deschiderea, va
încuraja reformele politice şi economice, va întări dorinţa oamenilor de a trăi într-un sistem
guvernat de şi prin lege, va stimula integrarea şi va reduce probabilitatea războiului şi a recurgerii
la utilizarea forţei militare.

2. Conceptul de criminalitate organizata. Definiția și denumirea

unui fenomen global

„Crima organizată" este un concept cât se poate de controversat care, ca urmare, este greu
de definit. O definiţie capabilă să servească drept punct de plecare ar putea fi cea a reputatului
cercetător american Jay Albanese: „Crima organizată este o întreprindere criminală continuă ,care
lucrează în mod raţional pentru a obţine profit din activităţi ilicite ce se bucură de o considerabilă
cerere publică. Existenţa ei (a crimei organizate) continuă este menţinută prin utilizarea forţei,
ameninţărilor şi/sau coruperii oficialilor publici(.. )"4.
O definiţie extrem de amplă şi valoroasă a crimei organizate (prin evidenţierea trăsăturilor şi
manifestărilor primare ale acesteia) o oferă Peter Lupsha: „Crima organizată este o activitate,
realizată de un grup de indivizi, care în mod conştient dezvoltă roluri şi specializări, modele de
interacţiune, statuturi şi relaţii, sfere de gestiune şi responsabilitate, şi care, cu o continuitate în

3
Paşcu, I.M., Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, Bucureşti, Institutul pentru Studii Politice
de Apărare şi Istorie Militară, 2002, p.53
4
Albanese, J.,Organized Crime in America, 2nd ed., Cincinnati, Ohio, 1989, p.4
5
timp, se implică în acte legale şi ilegale, de obicei cuprinzând: volum mare de capitaluri;
asociaţii-tampon; violenţa sau ameninţarea cu recurgere la violenţă (reală sau urmărită);
coruperea oficialilor publici, a agenţilor acestora, sau acelora cu poziţii de responsabilitate şi
încredere. Această activitate este orientată spre atingerea unui scop şi se dezvoltă secvenţial în
timp. Scopul ei este acumularea sumelor mari de capital şi câştigarea influenţei, acompaniate de
minimizarea riscului. Capitalul acumulat (bani «negri» neimpozitaţi) este parţial investit (spălat)
în sectoarele legitime ale economiei prin utilizarea multiplelor tampoane cu scopul de obţinere
a influenţei sporite, puterii, capitalului, şi potenţialului extins pentru profit criminal, pe fundalul
unui risc în continuă minimizare"5.
Dacă am analiza o abordare a fenomenului pe care o propun documentele de
importanţă mondială, cea mai potrivită pare să fie Convenţia O.N.U. împotriva crimei
transnaţionale organizate, care în Art.2 lit. (a) cu privire la «Grupul criminal organizat»
defineşte aceasta după cum urmează: „... un grup structurat, format din trei sau mai multe
persoane, care există o perioadă determinată de timp şi care funcţionează concertat cu scopul de a
comite una sau mai multe „ crime sau infracţiuni serioase ” pentru a obţine, direct sau indirect,
beneficii financiare sau materiale de altă natură". Prin „crimă serioasă" Convenţia înţelege o
infracţiune ce se pedepseşte prin privarea maximală de libertate, de cel puţin patru ani.
În literatura ştiinţifică şi în publicistica occidentală, crima organizată este deseori asociată
cu termenul de „mafie".Identificarea asociată nu este totuşi prea consistentă din punct de vedere
teoretic. Giovanni Falcone spune „...mafia pentru mult timp a servit drept un model pentru
crima organizată. Această uniformitate substanţială ne permite să utilizăm termenul "mafie" lato
sensu pentru toate organizaţiile criminale, cele mai importante" 6. Deci, doar organizaţiile
criminale ,cele mai importante, aparţin mafiei. Următoarea problemă ar fi să le depistăm pe
acestea. Un important concept pentru elucidarea problemei în cauză ar fi acela de mafia-metodă.
În conformitate cu el, mafia în mod obligatoriu întruneşte următoareale calităţi şi comportamente:
sistem organizaţional de reţea; o activă recurgere la violenţă; utilizarea corupţiei.
Şi dacă ultimele două calităţi se regăsesc şi în definiţiile organizaţiilor criminale ordinare,
atunci condiţia pare să fie constitutivă şi primordială pentru „mafia". Această trăsătură constă în
separarea celor mai importante funcţii de securizare, diminuare a riscului şi de gestionare, de
activitatea criminală nemijlocită şi monopolizarea lor de către unele suprastructuri, care nu sunt

5
Lupsha, P.A., Networks versus Networking: Analysis of an Organized Crime Group. Beverly Hills, CA:
Sage, 1983, pp.60-61
6
Organized Criminality.Security in Europe. //Fondazione Rosselli, 1999, P. 8.
6
încorsetate de legături ierarhice rigide cu participanţii nemijlociţi ai activităţii economice
criminale.Astfel, este creată o structură organizaţională piramidală, care îi izolează pe
conducători, făcând proba legăturii lor cu activităţile criminale concrete, extrem de
complicată ,iar înculparea lor pentru anumite crime,practic imposibilă.
Cele expuse ne permit să scoatem în evidenţă, pe de o parte, cele mai semnificative trăsături
ale comunităţii criminale, iar pe de alta, să propunem clasificarea formaţiunilor criminale.
Astfel cele mai importante trasături ale comunităţii criminale sunt: grad înalt de organizare,
care asigură prezenţa unei anumite ierarhii în cadrul comunităţii sociale criminale; stabilitate şi
interdependenţă în interiorul grupării; existenţa liderilor şi elitelor în mediul criminal; resursa
materială, financiară şi tehnică; dirijarea organizaţiei şi coordonarea activităţilor ei;
subcultura comunităţii criminale; ideologia şi normele etice ale comunităţii criminale; numărul
mare al acţiunilor antisociale şi al infracţiunilor; specializarea criminală; existenţa structurilor ce
asigură relaţii externe7.
Caracteristicile enumerate mai sus conchid în recunoaşterea anumitor caractere
formative,primare ale sistemului criminal.Aceste trăsături se află într-o permanentă perfecţionare
ceea ce determină invulnerabilizarea aparatului criminal în timp şi spaţiu.Justeţea acestei ipoteze
este confirmată şi de clasificarea ştiinţifică a organizaţiilor criminale. În opinia comună ea
cuprinde următoarele formaţiuni: grupările criminale; organizaţii criminale; asociaţii criminale;
comunităţi criminale; comunităţi sociale criminale.
În principiu, acestea sunt tipuri de organizaţii criminale, care se deosebesc şi se clasifică în
baza mai multor criterii. Temeiul clasificării îl constituie diversele componente calitative şi
cantitative: gradul (nivelul) de autoorganizare al organizaţiei criminale; componenţa numerică
a grupării criminale; varietatea şi caracterul acţiunilor criminale şi antisociale; teritoriul în care
activează organizaţia criminală; capacitatea de realizare a resursei financiar-materiale a
comunităţii criminale; intensitatea influenţei ei asupra structurilor puterii de stat etc.
Combaterea crimei organizate a preocupat comunitatea internaţională pe măsură ce
fenomenul a fost perceput în formele sale de manifestare. Sesizând pericolul social ce-l
reprezintă, statele lumii, la nivel global, continental şi regional au căutat diverse formule de
combatere. Dacă, iniţial, sfera acestor acţiuni s-a regăsit în principal în mijloacele naţionale de
combatere, extinderea fenomenului a făcut ca organisme guvernamentale şi neguvernamentale să
îşi dea mâna până la cel mai înalt nivel pentru cunoaşterea, în primul rând, a fenomenului şi apoi

7
Gheorghiţă, M. Noţiunea şi indicii criminalităţii organizate. // Legea şi viaţa. 1997, JV°6, P. 24, Ciobanu I.
Caracteristicile crimei organizate. // Rev. naţ. de dr.2001, N°7, P. 22
7
în găsirea căilor şi mijloacelor de contracarare. Dacă la început au existat reţineri legate de
regimul politic al unor state, de sfera frontierelor, de principiile din dreptul penal naţional, acestea
prin voinţă politică au fost înlăturate, pe rând, pentru găsirea unor soluţii optime privind
conceptul general de combatere şi pentru crearea de organisme internaţionale, continentale şi
regionale, apte să pună în practică măsurile adoptate. Amploarea fenomenului a făcut ca, sub
egida O.N.U., preşedinţii de state să se întâlnească la cel mai înalt nivel şi să-şi exprime poziţia
faţă de pericolul social al fenomenului ce ameninţă siguranţa naţională.
Dintre multiplele reuniuni ce s-au desfăşurat, un loc aparte îl reprezintă Reuniunea
Ministerială a Preşedinţilor de state de la Neapoli din 1994, unde a fost adoptat Planul Mondial
de acţiune contra criminalităţii transnaţionale organizate, ce cuprinde printre altele, următoarele
puncte:
a) Comunitatea internaţională trebuie să se pună de acord asupra unei definiţii comune a
conceptului de criminalitate organizată pentru a face mai omogene măsurile luate la nivel
naţional şi mai eficace cooperarea internaţională.
b) Pentru combaterea efectivă a criminalităţii organizate, comunitatea internaţională trebuie să
ţină cont de caracteristicile sale structurale şi metodele specifice pentru a elabora strategii,
politici, legi sau alte măsuri. Deşi nu se constituie într-o definiţie juridică sau exhaustivă a
fenomenului, elementele următoare permit a caracteriza crima organizată: organizare de grupuri
cu scopuri de activităţi criminale; legături ierarhice sau relaţii personale care permit anumitor
indivizi să conducă grupul; recurgerea la violenţă; intimidare şi corupţie în vederea realizării de
profituri sau pentru a obţine sechestru pe teritorii sau pieţe; spălarea profiturilor ilicite atât în
sensul unei activităţi criminale cât şi pentru infiltrarea economiei legale; potenţial de expansiune
în orice nouă activitate şi dincolo de frontierele naţionale; cooperarea cu alte grupuri criminale
organizate transnaţional.
c) Pentru a detecta, preveni şi combate într-o manieră judicioasă activităţile criminale
transnaţionale organizate, comunitatea internaţională trebuie să întărească cunoaşterea
organizaţiilor criminale şi a dinamicii lor. Statele trebuie să strângă, analizeze şi să difuzeze
statistici şi informaţii fiabile asupra acestui fenomen.
d) Fiecare stat trebuie să studieze experienţa statelor care au fost obligate să facă faţă
criminalităţii organizate şi să interpreteze informaţiile reieşite din studiul şi analiza structurii şi
activităţilor criminale ale acesteia pentru a încerca să elaboreze principii directoare care i-ar putea
fi utile pentru determinarea măsurilor legislative în materie de drept penal şi procedură penală,

8
dispoziţii regulamentare şi structuri organizatorice care sunt necesare pentru a preveni şi combate
acest fenomen.
e) Statele trebuie să examineze, dacă este cazul, posibilitatea de a adopta reglementări legislative
care să califice ca infracţiune participarea la o organizaţie criminală sau o asociaţie de răufăcători
şi instaurând o responsabilitate penală a persoanelor fizice, pentru a întări capacitatea de luptă
contra criminalităţii organizate în interiorul frontierelor lor şi pentru a îmbunătăţi cooperarea
internaţională.
f) Statele trebuie să asigure condiţiile ca justiţia penală să dispună de structuri şi mijloace
suficiente pentru a face faţă activităţilor complexe ale criminalităţii organizate, în primul rand
garanţii contra corupţiei, intimidării şi violenţei.
g) Pentru combaterea eficace a criminalităţii organizate, statele trebuie să depăşească codul de
tăcere şi intimidare. Ele trebuie să examineze posibilitatea recurgerii la tehnici fiabile de
strângere de probe, cum ar fi: supravegherea electronică, operaţiunile clandestine şi livrările
supravegheate, când aceasta este prevăzută în legislaţia naţională şi cu respectarea deplină a
drepturilor individuale şi, în special, a dreptului la respectul vieţii private şi sub rezerva, dacă este
cazul, a unei supervizări judiciare. Importante sunt şi măsurile vizate să încurajeze membrii
organizaţiilor criminale să coopereze şi să depună mărturie, în special, programele de protecţie a
martorilor şi familiilor lor iar în limitele impuse de legislaţia naţională de un tratament mai
favorabil, ca recompensă pentru colaborarea în derularea cercetărilor şi judecăţii.
h) Statele trebuie să se străduiască, atunci când este justificat, să creeze celule speciale de
cercetare şi să le doteze pentru cunoaşterea aprofundată a caracteristicilor structurale şi a
metodelor de funcţionare a grupurilor criminale organizate. Statele trebuie, de asemenea, să se
străduiască să asigure membrilor acestor celule formarea şi resursele necesare, în scopul ca
aceştia să-şi poată concentra eforturile asupra strângerii şi analizei informaţiilor asupra
criminalităţii transnaţionale organizate.
i) Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei culturi de moralitate şi
legalitate şi să elaboreze şi să aplice măsuri destinate să aducă la cunoştinţa publicului efectele
nefaste ale criminalităţii organizate şi să obţină ataşamentul comunităţii în sprijinirea eforturilor
naţionale şi internaţionale de luptă contra criminalităţii organizate.
j) Statele trebuie să examineze posibilitatea adoptării măsurilor de restituire sau de indemnizaţie
adecvate în favoarea victimelor criminalităţii organizate, în conformitate cu

9
dispoziţiile Declaraţiei de principii fundamentale de justiţie, referitoare la victimele criminalităţii
şi victimele abuzului de putere, adoptată de Adunarea Generală prin rezoluţia sa 40/34 din 29
noiembrie 1985.
k) O.N.U. şi organizaţiile mondiale şi regionale competente trebuie, dacă este necesar, să pună la
punct modele şi directive practice în materie de drept material şi de drept procesual bazându-se
pe experienţa şi cunoştinţele specializate ale statelor şi pe contribuţiile organizaţiilor interesate.
O.N.U. şi aceste organizaţii trebuie de asemenea să ajute statele, la cererea lor, să examineze şi să
evalueze legislaţia lor, să planifice şi să întreprindă reforme, ţinând cont de practicile existente şi
tradiţiile culturale, juridice şi sociale.
La nivelul Consiliului Europei au fost înfiinţate, in decursul timpului, unele structuri
specializate. Comitetul european pentru probleme criminale (prescurtat C.D.P.C. sau C.E.P.C.),
creat în 1957, îşi bazează activitatea pe subcomitete şi grupuri de lucru şi acţionează pentru
realizarea unor proiecte de convenţii şi de rezoluţii, transmise spre adoptare Comitetului
Miniştrilor.
Activitatea C.E.P.C. şi implicit a Consiliului Europei, vizează două aspecte de mare
importanţă, şi anume: armonizarea legislaţiilor ţărilor membre şi asistenţa juridică în materie
penală. În acest ultim domeniu, C.E.P.C. a creat o operă importantă, constând în elaborarea a 16
convenţii şi 4 protocoale care depăşesc principiile tradiţionale ale dreptului penal; prin
intermediul lor justiţia penală încetează de a se mai opri la frontierele naţionale apreciindu-se că
un spaţiu judiciar european este pe cale de a fi creat. De asemenea, C.E.P.C. s-a implicat în
cercetarea criminologică a fenomenului criminalităţii organizate.
În anul 1963 a fost creat Consiliul Ştiinţific Criminologic, iar din 1963, anual sunt
organizate Conferinţe şi Colocvii de cercetări criminologice. Concomitent, C.E.P.C. acordă
atenţie deosebită evoluţiei ideilor privitoare la justiţia penală şi tratamentul delincvenţilor,
acordând prioritate mijloacelor preventive şi demersurilor pentru evitarea intervenţiei sistemului
justiţiei penale în cazuri individuale minore, prin măsuri de dejudiciarizare, conciliere şi mediere,
precum şi prin promovarea unor măsuri de înlocuire a pedepselor privative de libertate. C.E.P.C.
a jucat un rol important în adoptarea Rezoluţiei privind Ansamblul de reguli minime pentru
tratamentul deţinuţilor şi a Recomandării privind Regulile penitenciare europene, în stabilirea
unei poziţii comune a statelor membre în problematica protecţiei victimei, în organizarea şi
desfăşurarea conferinţelor miniştrilor europeni ai justiţiei şi, de curând, ai celor de interne.

10
 Din anul 1980, Grupul de cooperare în materia luptei împotriva abuzului şi traficului ilicit
de droguri (grupul Pompidou), constituit în 1971 la iniţiativa fostului preşedinte francez, şia
continuat activitatea în cadrul Consiliului Europei. Grupul are un secretariat care este condus de
un secretar general şi îşi desfăşoară activitatea în baza unor programe de lucru, stabilite pentru
perioade de patru ani, aprobate de Conferinţa ministerială care urmăreşte reducerea rolului
sistemului penal în domeniu, atenuarea cererii şi găsirea de soluţii noi de îngrădire a traficului
ilicit de droguri prin perfecţionarea cooperării internaţionale. În anii 1991 şi 1994, Grupul a
organizat două conferinţe ministeriale paneuropene asupra cooperării în problemele abuzului şi
traficului ilicit de droguri, la care au luat parte şi reprezentanţii unor importante organizaţii
internaţionale (O.N.U., O.I.P.C.- Interpol, O.M.S., O.M.V.), soldate cu adoptarea unor Declaraţii
Finale prin care sunt reiterate angajamentele statelor participante de a susţine cooperarea
europeană în domeniu în cadrul unei strategii globale, echilibrate şi multidisciplinare.

Bibliografie:

1. www.ndu.edu/edu/inss/…/globcencont.html
2. Albanese, J.,Organized Crime in America, 2nd ed., Cincinnati, Ohio, 1989
3. Gheorghiţă, M. Noţiunea şi indicii criminalităţii organizate. // Legea şi viaţa. 1997,
4. Ciobanu I. Caracteristicile crimei organizate. // Rev. naţ. de dr.2001,
5. Lupsha, P.A., Networks versus Networking: Analysis of an Organized Crime Group.
Beverly Hills, CA: Sage, 1983
6. Organized Criminality.Security in Europe. //Fondazione Rosselli, 1999
7. Paşcu, I.M., Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, Bucureşti,
Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, 2002

11