Pentru ca societatea să înregistreze un progres a trebuit să se realizeze un

organism social căruia i s-a dat viabilitate prin funcţiile sale. ”Diversitatea
sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită o
extrem de variată gamă de prestaţiuni realizate prin serviciile publice, ca şi
un personal cu pregatire profesională diversă. Satisfacearea nevoilor
cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care traieşte într-o grupare
organizată, rămâne finalitatea esenţială şi singura justificare a
administraţiei publice, atât de diversificată, mai ales în prestaţiunile sale
către populaţie” .

“Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie

publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în
corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de
funcţionar public” .

Funcţia publică poate fi definita ca “ansamblul atribuţiilor şi

responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării
prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală,
administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome” .

Activităţile5 desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea

prerogativelor de putere publică, sunt următoarele:

a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice

autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a

studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării
politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în
vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;

f) colectarea creanţelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile

acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară
şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii
sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea;

h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a

administraţiei publice.

2. Drepturile funcţionarului public

Pe lângă drepturile cetăţeneşti garantate de Constituţia României,

funcţionarii publici mai au şi o serie de drepturi, ce nu au caracter
subiectiv, de interes general având ca scop realizarea atribuţiilor funcţiei.
Aceste drepuri sunt înscrise în Statutul funcţionarului public (Legea
188/1999 republicată).

2.1. Drepturi cu caracter general

2.1.1. Dreptul la opinie Articolul 25 din Statutul funcţionarilor publici,

prevede primul drept al acestora şi anume dreptul la opinie, precizând că
acesta este garantat şi fiindu-le interzisă orice discriminare între
funcţionarii publici „pe criterii politice, de apartenenţă sindicală,
convingeri religioase, etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială,
origine socială sau de orice altă asemenea natură”6 . Opiniile proprii ale
funcţionarilor publici nu trebuie să-l influenţeze în momentul în care îşi
exercită sarcini în interesul funcţiei sau când lucrează cu publicul.
2.1.2. Dreptul la asociere sindicală, profesională şi grevă „Funcţionarii
publici sunt liberi să înfiinţeze orgamizaţii sindicale, să adere la ele sau să
exercite orice fel de mandat în cadrul acestora”7 . Înalţii funcţionari publici
sau funcţionarii publici de conducere care sunt aleşi în posturi de conducere
ale organizaţiilor sindicale trebuie să opteze pentru una din cele două
funcţii, iar în cazul în care optează pentru cea din cadrul organizaţiilor
sindicale “raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă
egală cu cea a mandatului în funcţia de conducere din organizaţia sindicală
”.

Pentru a proteja interesele profesionale funcţionarii au de asemenea

posibilitatea de a se asocia în organizaţii profesionale sau alte tipuri de
organizaţii.

Funcţionarii publici au dreptul la grevă, în condiţiile legii, însă pe perioada

grevei „nu beneficiază de salariu şi alte drepturi salariale pe durata grevei”

2.1.3. Dreptul la remuneraţie salarială, la program de lucru şi uniformă

Salariul funcţionarilor publici este compus din:

a) salariul de bază;

b) sporul pentru vechime în muncă;

c) suplimentul postului;

d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Durata normală a

timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi
şi de 40 de ore pe săptămână.

Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei

publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători
legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au
dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul
de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360
într-un an. În timpul serviciului funcţionarii publici sunt obligaţi să poarte
uniformă pe care o primesc gratuit.

2.1.4. Dreptul la concediu şi protecţie socială Funcţionarii publici au

dreptul, în condiţiile legii, la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la
alte concedii, pe lângă indemnizaţia de concediu, mai au dreptul şi la o
primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,
care se impozitează separat. Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia
să asigure funcţionarilor publici condiţii normale de muncă şi igienă, de
natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică.
“Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală, proteze şi
medicamente, în condiţiile legii, au dreptul la pensii”11, precum şi la
celelalte asigurări sociale de stat, potrivit legii.

2.2. Drepturi privind cariera funcţionarului public

2.2.1. Dreptul de alegere a profesiei şi a locului de muncă Un drept strâns

legat de exercitarea funcţiei este dreptul de alegere a profesiei şi a locului
de muncă. Acesta are în vedere faptul că exercitarea funcţie nu este un scop
în sine, şi reprezintă pentru funcţionarul public însăşi exercitarea profesiei
sale, cariera sa profesională. Având în vedere că o persoană, de regulă, îşi
face o carieră pentru toată viaţa, tot aşa şi cariera funcţionarului public
trebuie să-i asigure exercitarea cunoştinţelor profesionale pe durata întregii
sale vieţi. De aceea dreptul la profesie, presupune, totodată continuitate,
stabilitate, şi chiar inamovibilitate în funcţia publică. Inamovibilitatea
reprezintă, ca şi stabilitatea, o garanţie pe care statul o acordă
funcţionarului său, că nu va fi suspendat sau revocat decât pentru cauze
disciplinare; ea se deosebeşte de stabilitate prin aceea că funcţionarul
inamovibil nu va putea fi mutat nici în interes de serviciu, nici măcar prin
avansare.
2.2.2. Dreptul la perfecţionare profesională „Dreptul la perfecţionare este
unul bine venit în sistemul actual de la noi din ţară, deoarece în instituţiile
publice avem nevoie de oameni bine pregătiţi, care sunt informaţi mereu,
care sunt în pas cu tehnologia modernă, şi care îşi fac munca şi cu o mai
mare eficienţă – acesta poate fi privit şi ca un stimulent, în funcţie de
anumite rezultate funcţionarii pot fi promovaţi”12 .

2.2.3. Dreptul la promovare profesională Un element al carierei

funcţionarului public îl reprezintă dreptul la promovare. Problema dreptului
la promovare este prevăzută şi de Statutul funcţionarilor publici, dar nu la
secţiunea referitoare la drepturile acestora, ci într-o secţiune distinctă a
capitolului VI care priveşte promovarea, evaluarea performanţelor
profesionale individuale ale funcţionarilor publici. Prevederile Statutului se
aplică numai funcţionarilor publici avuţi în vedere, prevăzuţi în anexă,
aceştia fiind cei din sfera administraţiei publice. Sistemele şi condiţiile de
avansare în funcţia publică pot avea o reglementare diversă, şi să conţină
condiţii specifice anumitor categorii de funcţionari publici.

3. Obligaţiile funcţionarului public

Întreaga doctrină occidentală este consecventă în a recunoaşte că

funcţionarului public îi revin, spre deosebire de salariat, nu numai îndatoriri
rezultate din îndeplinirea funcţiei, ci şi în viaţa sa particulara. Îndatoririle
care le revin funcţionarilor publici, ca şi drepturile, sunt unele dintre ele,
specifice lor, altele sunt comune cu ale celorlalţi salariaţi, dar prezintă
unele particularităţi, iar altele le întâlnim în mod identic şi la ceilalţi
salariaţi care îşi desfăşoară activitatea pe baza contractului individual de
muncă”13 .

3.1.Obligaţia de a se consacra funcţiei Prima îndatorire prevăzută în

Statutul funcţionarilor publici este „îndeplinirea cu profesionalism,
loialitate, corectitudine şi în mod conştiincios îndatoririle de serviciu şi să
se abţină de la orice faptă care ar putea să aducă prejudicii autorităţii sau
instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea”14. Din modul în care
este formulată această îndatorire rezultă valenţele sale profesionale şi
morale cărora funcţionarul public trebuie să se conformeze şi se exprimă,
de fapt, comandamentele esenţiale ale funcţiei publice.

3.2. Obligaţia de a se supune superiorilor ierarhici Funcţionarii publici

răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din funcţia
publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate, sunt
obligaţi să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici. Au
dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la
superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis
dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o
execute, cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcţionarul
public are îndatorirea să aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al
persoanei care a emis dispoziţia, astfel de situaţii.

3.3. Obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor “Funcţionarii publici au

obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de
care iaucunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu
excepţia informaţiilor de interes public”15 .

3.4. Obligaţia de a prezenta declaraţia de avere “La numirea într-o funcţie

publică, precum şi la încetarea raportului de serviciu, funcţionarii publici
sunt obligaţi să prezinte, în condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau
instituţiei publice declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează
anual, potrivit legii”16 .
3.5. Obligaţia de a nu accepta mită Funcţionarilor publici le este interzis să
solicite sau să accepte direct sau indirect, pentru ei sau pentru alţii, în
considerarea funcţiilor publice, daruri sau alte avantaje. Această interdicţie
este prevăzută în Statutul funcţionarilor publici sub aspectul legăturilor
acţiunilor ce-i constituie conţinutul cu funcţia publică; dar mai este
prevăzută ş de legea penală, unde îmbracă forma şi conţinutul infracţiunii
de luare de mită şi este supusă regulilor penale şi nu celor prevăzute în
Statutul funcţionarilor publici.

3.6. Obligaţia de a se perfecţiona profesional Funcţionarii publici au

obligaţia să-şi perfecţioneze pregătirea profesională. Atunci când aceştia
urmează „programe de formare specializată în administraţia publică cu o
durată mai mare de 90 de zile organizate în Institutul Naţional de
Administraţie sau de alte instituţii similare din străinătate, finanţate din
bugetul de stat sau local, ei sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucră
în administraţia publică cel puţin 5 ani de la terminarea programelor”17.

În cazul nerespectării acestui angajament, funcţionarii publici sunt obligaţi

să restituie instituţiei sau autorităţii publice contravaloarea cheltuielilor
efectuate pentru perfecţionare, calculate în condiţiile legii.

4. Răspunderea funcţionarului public “Literatura de specialitate analizeaza,

de regulă, numai fenomenul raspunderii juridice, iar în cursurile de drept
administrative, pe acest fond metodologic, se analizează formele
draspundere juridică a funcţionarilor (raspunderea penală, raspunderea
administrativă, raspunderea disciplinară, raspunderea materială si
raspunderea civilă)”18 .

4.1. Răspunderea disciplinară Răspunderea disciplinară reprezintă un

ansamblu de norme care reglementeză actele şi faptele (acţiunile şi
inacţiunile) săvârşite de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor sale
sau în legatură cu acestea, sancţiunile care se aplică şi normele procedurale
corespunzătoare. Constituie abateri disciplinare urmatoarele fapte:

a) întârzierea sistematica în efectuarea lucrărilor;

b) absenţe nemotivate de la serviciu;

c) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara

cadrului legal;

d) atitudinile ireverenţioase în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu;

e) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialitătii lucrărilor

care au acest caracter;

f) refuzul nejustificat de a îndeplini sarcinile şi atribuţiile de serviciu;

g) neglijenţa repetată în rezolvarea lucrărilor;

h) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei

publice din care face parte;

i)exprimarea sau desfăşurarea, în calitate de funcţionar public ori în timpul

programului de lucru, a unor opinii sau activităţii publice cu caracter
politic;

j) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii

privind funcţionarii publici.

Sancţiunile disciplinare sunt :

a) avertismentul;

b) mustrarea;

c) diminuarea drepturilor salariale cu 5 - 10% pe o perioada de 1 - 3 luni;

d) suspendarea dreptului de avansare pe o perioadă de 1 - 3 ani;

e) trecerea într-o funcţie inferioară, pe o perioada de 6 - 12 luni, cu
diminuarea corespunzatoare a salariului;

f) destituirea din funcţie.

4.2. Răspunderea contravenţională ,,Răspunderea contravenţională a

funcţionarilor publici se angajează în cazul în care aceştia au săvârşit o
contravenţie în timpul şi în legatură cu sarcinile de serviciu”.19
Contravenţia constituie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată
ca atare prin lege, ordonanţă, prin hotărâre sau după caz, prin hotărârea
consiliului local al comunei, oraşului, municipiului, sau al sectorului
municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a consililui general al
municipiului Bucureşti.

4.3. Răspunderea civilă ,,Răspunderea civilă a funcţionarului public se

angajează:

a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau

instituţiei publice în care funcţionează;

b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat

necuvenit;

c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de

comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti
definitive şi irevocabile”.20

În ce priveşte modul de reparare al pagubelor aduse autorităţii sau

instituţiei publice, în primele două situaţii, acesta va: ,, repara pagubele
aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 72 lit. a)
şi b) din Legea nr 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Se
dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de
zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui
angajament de plată, iar în situaţia prevazută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe
baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

4.4. Răspunderea penală ,,Răspunderea funcţionarului public pentru

infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legatură cu atribuţiile
funcţiei publice pe care o ocupa se angajeaza potrivit legii penale. În cazul
în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni
de natura celor prevăzute la art. 50 lit. h) conform Legii nr 188/1999
privind Statutul funcţionarilor publici, conducătorul autorităţii sau
instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia
publică pe care o deţine.

Printre infracţiunile ce pot fi săvârşite de funcţionarii de stat se numară

neglijenţa în serviciu, abuzul în serviciu, luarea de mită, purtarea abuzivă
etc. În situaţia în care un funcţionar săvârşeşte o faptă care se apreciază că
ar avea un caracter penal, organul de stat din care face parte acel funcţionar
are sarcina de a face o serie de cercetari interne, precum şi de a cere
sprijinul altor organe, pentru a stabili exact dacă fapta prezintă sau nu
gravitatea unei infracţiuni. În cazul în care se ajunge la concluzia că fapta
săvârşită de funcţionar întruneşte trăsăturile caracteristice unei infracţiuni,
trebuie sesizate organele de cercetare penală, în vederea începerii anchetei
penale.

5. Concluzii

Funcţionarii publici fiind în primul rând persoane fizice şi cetăţeni ai

acestei ţări, ei au atât drepturi cât şi obligaţii faţă de stat ca toţi ceilalţi
cetăţeni. Aceştia au atât drepturi cât şi obligaţii în cadrul instituţiilor
publice în care sunt angajaţi. Atribuţiile funcţionarilor sunt de ordin general
şi se stabilesc prin lege, însă acestea nu trebuie să aibă un caracter personal,
ci trebuie să fie în interesul cetăţeanului. Drepturile şi obligaţiile au un
caracter obiectiv, ele pot diferi de la o instituţie la alta şi ţin de funcţia
publică în cauză, nu de persoana fizică a funcţionarului public.
Nerespectarea obligaţiilor pe care funcţionarii publici le au faţă de stat
atrage după sine şi unele reclamaţii din partea cetăţenilor, lucru care poate
afecta cariera acestuia. Funcţionarul public trebuie să-şi îndeplinească atât
drepturile cât şi obligaţiile, să dea dovadă de profesionalism şi de
obiectivitate în tot ceea ce face. Prin sancţionare celor care nu respectă
normele juridice se ajunge la întărirea legalităţii, nu numai impunându-se o
pedeapsă celui vinovat şi reparându-se prejudiciul cauzat, ci, mai ales
obţinându-se educarea funcţionarilor în cauză, pentru ca asemeni abateri să
nu se mai săvârşească. În special acest din urmă aspect prezintă o
importanţă cu mult mai mare, funcţia educativă a sancţiunii juridice
exercitând o influenţă socială de cea mai mare însemnătate.
Încă din vremea lui Cuza, funcționarii publici formau corpul ponderator,
fiind chemați să constituie organul și executiv și să voiască în numele lui.
Legea nr.60/1923 consemna în art.37 că funcționează public, bărbați și
femei, puteau candida pentru o funcție publică doar dacă întruneau
cumulativ și următoarele condiții: să fie cetățeni români, să fie majori, de
21 de ani împliniți, să fie apți pentru serviciu din punct de vedere la
sănătate și să nu fi suferit vreocondamnare rău famată. Această lege a
rămas în vigoare până la 8 iunie 1940; când a fost promulgat Codul
funcționarilor publici.

Una dintre cele mai inovatoare legi a fost cea cu nr.746/1946 deoarece
făcând ea din pregătirea si specializarea practică, profesională , o condiț ie
pentru numirea și încredințarea funcțiilor superioare și a perfecționat
regimul aplicabil funcției publice prin deschiderea a noi cai de acces către
funcții publice, inclusiv cele electorale, dezvoltarea principiilor
sindicalismului modern, recunoscându-i atribuțiile în ceeace privește
cariera funcționarilor publici, perfecționare a sistemul răspunderii
disciplinare a funcționarilor publici introducând instituția reabilitării
disciplinare, aducerea unei reglementări privitoare la statutul personalului
temporar.

Astăzi accesul la o funcție publică îl poate avea orice persoană

condiționată de două elemente: cetățenia română și domiciliul în țară, însă
de-a lungul timpului au fost folosite mai multe modalități prin care o
persoană putea accede la o funcție publică, așadar în antichitate se folosește
după ce sorți, ca mai apoi societatea să evolueze și să țină cont de ereditate.
După cum am mai menționat, recrutarea funcționarilor publici are loc prin
alegere, în urmă exercitării drepturilor electorale de către cetățeni sau prin
numire.

Articolul 5 din Statutul funcționarilor publici ne prezintă o listă lungă de

condiții pe care o persoană, care accede la o funcție publică, trebuie să le
îndeplinească. Printre acestea se regăsește cunoașterea limbii române, scris
și vorbit, cetățenia română și domiciliul în România, vârsta minimă de 18
ani ,capacitate deplină de exercițiu, stare de sănătate corespunzătoare,
îndeplinirea condiții referitoare la studii, nu a fost restituită dintr-o funcție
publică în ultimii 7 ani.

Recrutarea funcționarilor publici se face în baza legii prin concurs

organizat în limita locurilor disponibile în acest scop prin planul de ocupare
a funcții publice.

După obținerea calificativului admis la concurs candidatul trebuie să

urmeze o perioadă de stagiu ce are ca scop verificarea aptitudinilor
profesionale, necesare îndepliniri atribuții și responsabilități ale unor funcții
publice, formarea practică a funcționarilor debutanți și cunoașterea
specificului administrativ publici și a exigențelor ei. Perioada de stagiu sau
de formare se desfășoară în baza unui programul de prestabilitate.

Pe parcursul perioadei de stagiu activitate funcționare debutant se

desfășoară sub îndrumarea unui functionar definitivat.

Numirea în funcția publică se face în baza unui acționează unilateral emis

de o autoritate publică sau de un agent autorizat să presteze un serviciu
public.

Actul administrativ de numire, emis în termen de 15 zile lucrătoare de la

data de la care candidatul a fost admis, are formă scrisă și trebuie să conțină
temeiul legal al numirii, numele funcționării publice, de numirea funcțiilor
publice,dată de la care urmează să exercite funcția publică, drepturi
salariale, locul de desfășurare a activității, precum și fișă postului aferentă
funcțiilor publice.

Dobândirea statutului de funcționar public se realizează odată cu depune

rea jurământulu: Jur să respect Constituția, drepturile si libertăț ile
fundamentale ale omului, să se aplice în mod corect și fără părinți legale
țării, să îndeplinesc conștiincios îndatoririle ce îmi revin în funcția publică
în care am fost numit ,să pastrez secretul profesional si să respect norele de
conduită profesională și civică așa sa-mi ajute Dumnezeu.

Drepturile și obligațiile funcționarii publici constituie suportul legalal

autorității și prestigiului funcționării publice fiind asigurate și garantate de
stat prin mijloacele juridice, în cazul nostru, de natură administrativă.
Trebuie subliniat faptul că între cele două se realizează un raport de
interdependență, astfel că nu există drepturi cărora să nu le corespundă câte
o obligație, și invers, nu există obligație care să nu nască un drept.
Potrivit ideii că instituția publică are dreptul să ceară de funcționare un
comportament profesional si extra profesional adecvat la,ca si funcționar ul
este îndreptățit să pretindă si să obțină de la în stituția publică recunoaște
rea si respectarea drepturilor sale garantate de lege.

Conform capitolului V, secțiunea 1 din Legea nr.188/1999, funcționari au o

serie de drepturi de natură politică, economică și socială determinată pe
cale general, impersonală si unilaterală pentru funcționarii publici si au fost
calificate ca fiind drepturi obiective.

După cum am precizat, odată cu numirea și depunerea jurământului,

persoana îngrijire candidează la funcția publică devine functionar public
debutant, urmând că la încheiat acestei perioade de stagiu să devină
funcționar public definitiv. Drepturile funcționarilor publici se împarte în)
drepturile funcționarului public debutant și drepturile functionarului public
definitiv.

Funcționarul public de debutant are următoarele drepturi privînd

organizarea și dezvoltarea carierei funcționarii publici: să fie sprijinit și
îndrumati în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu pe parcursul perioadei de
stagiu, să i se stabilească atribuții de serviciu al căror nivel de dificultate și
complexitate să crească gradual pe parcursul perioadei de stagiu, săi se
asigure timpul necesar pregătiri individuale, în scopul dobândirii
cunoștințelor teoretice și a deprinderilor practică necesare exercitării unei
funcii publice si să participe la formele de pregătire profesională
organizează pentru functionarii publici debutanți, să i se asigure, prin grija
autorității sau instituțiilor publice, acces la sursele de informare utile
perfecționării sale.

De asemenea, și funcționarului publicului definitiv i-au fost conferite

următoarele drepturi: dreptul la opinie, dreptul de a fi tratat în mod egal, a
acestora perfecționa în mod continuu pregătirea profesională, dreptul de A 
avea un dreptnormal de lucru de  ore pe zi și;: de ore pe săptămână,
dreptul de a fi ales saunumit într-o funcție de demnitate publică cu e "cepția
funcționarilor publici civilidin ministerele privind apărarea națională,
ordinea publică și siguranță națională,dreptul la concediul de odihnă, la
concedii medicale și la alte concedii, dreptul de anu-i înceta sau modifica
raporturile de serviciu în perioada concediilor de boală, aconcediilor de
maternitate și a celor pentru creșterea și îngrijirea # irea copiilor decât
dininițiativa sa, dreptul de beneficiar de asistență medicală, proteze și
medicament,dreptul de a beneficia de pensii, precum și de celelalte drepturi
de asigurări socialede stat, dreptul de beneficiar în e "ercitarea atribuțiilor
de protecție legii, dreptul dea fi despăgubit dacă din culpa autorității sau a
instituțiilor publice, în situația în carea suferit un pre # udiciu material în
timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.

*
un cți ona rulpub licdeb uta ntsunt urm ăto are leînd ato rir ispe cif iceca ri 
ere isa le )să îș ipe rf ec ți on ez epr eg ăt ir eapr of es io na lăte or et ic ăsi s
ă îș iînsușească deprinderile practice necesare e "ercitării unei funcții
publice, să îlconsulte pe îndrumător pentru realizarea lucrărilor repartizate
de conducătordepartamentului, să participe la manifestări științifice și
profesionale în vederedesăvârșirii pregătirii profesionale, să participe la
formele de pregătire organizate pentru funcționarii pu blici debutanți.*
uncționarii publici definitivi au următoarele obligații așa cum au fost
fost prevăzute de + tatut) să este
i îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate si înconformitate cu legea,
datoriile de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar  putea aduce pre
#
udicii persoanelor fizice sau #uridice ori prestigiului corpuluifuncționarilor
publici, îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională șicivică,
obligația ca, în e "ercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la

e "primarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor

politice, sănu favorizează vreun partid politic și să nu participe la
activitățile politice în
timpul programului de lucru precum si obligația de A nu față parte din orga
nele deconducere ale partidelor politice, obligația de a duce la împlinirea
atribuțiilor ce îirevin din funcții publice pe care o deține precum și a
atribuțiilor ce îi suntdelegate, obligația să păstreze secretul de stat, secretul
de serviciu precum șidențiale Denti Alit atea
versionlegăt urăcu fapte le,inform ațiil esau docum entel ede care
iaucu no șt in țăîn e
" er ci ta re afu nc ți eipu bl ic e,în co nd iț ii lele gi i,cu e
" ce pț iainformațiile de interes public, obligația de a nu solicita sau
accepta, direct sauindirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea
funcției lor publice, daruri
saualt eava nta #e,obl iga țiade A pre zen tacon duc ăto rul uiaut ori tăț iisau 
ins tit uți ei publice declarația de avere la numirea în funcție public, precum 
si la încetarearaportului de serviciu, declarația de avere se actualizează
anual, obligația de arezolva în termenele stabilite de către superiorii
ierarhici, lucrările repartizate,obligația de a nu primi direct cereri a căror
rezolvare intră în competența lor sau sădiscute cu petenții, cu e "cepția
celor cărora le sunt stabilite și atribute, precum și să intervină pentru
soluționarea acestor cereri, obligația de a se anga # a înscris că vor lucra în
administrația publică cel puțin = ani de la
terminarea programelor de formare specializată în administrația publică, da
că acestea au odu ra tăma ima rede 5: de zi lesi su ntor ga ni za tede 8n st it 
ut ul'a ți on alde$ dministrație sau de alte instituții similare din străinătate,
finanțate din bugetul destat sau local, obligația de a respecta întocmai
regimul #uridic al conflictului deinteres și al incompatibilităților
Pentru prima dată în România, noţiunea de funcţionar public a fost definită
prin Legea pentru statutul funcţionarului public din 19 iunie 1923 care, în
art. 1, prevedea: „Sunt funcţionari publici cetăţenii români, fără deosebire
de sex, care îndeplinesc un serviciu public permanent, civil sau ecleziastic,
la stat, judeţ, comună sau instituţii al căror buget este supus aprobării
Parlamentului, Guvernului sau Consiliilor judeţene şi comunale”.

Conform doctrinei, funcționarul public este persoana legal învestită prin

numire într-o funcție publică din structura unui serviciu public
administrativ, în scopul îndeplinirii competenței acestuia. Legea însă oferă
o definiție mai simplă, stipulând că funcționarul public este acea persoană
numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

Clasificări

Criteriile [3] după care vom clasifica funcționarii publici sunt: regimul
statutar aplicabil; situația juridică a funcționarului; nivelul atribuțiilor
titularului funcției publice. 

În funcție de regimul statutar aplicabil, deosebim:

  Funcționari publici supuși statutului general: secretarul general al
Guvernului, secretarul general din ministere, directorul general din
cadrul autorităților administrative autonome etc. (Anexa la Legea
nr.188/1999);  

 Funcționari publici supuși unor statute speciale: structurile de

specialitate ale Parlamentului, ale Administrației prezidențiale și ale
Consiliului Legislativ; serviciile diplomatice și consulare; autoritatea
vamală, poliția și alte structuri sau servicii publice stabilite prin lege
(art.5 din Legea nr. 188/1999). 

După situația juridică a funcționarului public:

 Funcționari publici debutanți– funcționarii care au promovat

concursul pentru ocuparea unei funcții publice și efectuează un
stagiu. La terminarea stagiului, activitatea funcționarului debutant va
fi evaluată, obținându-se fie calificativul: ,,corespunzător”, fie
calificativul ,,necorespunzător” (art. 96 din H.G. nr. 611/2008).
Calificativul ,,corespunzător” presupune că postul devine o funcție
publică pentru clasa aferentă studiilor absolvite.
Calificativul ,,necorespunzător” semnifică propunerea eliberării din
funcție, în condițiile stabilite de lege. 

 Funcționari publici definitivi– acei funcționari care au urmat fie

procedura menționată mai sus, fie au susținut un concurs, îndeplinind
condițiile stipulate în art. 11 alin.(3) lit.b din Legea nr. 188/1999,
adică vechimea în specialitatea studiilor. 

După nivelul atribuțiilor titularilor funcțiilor publice: 

 Funcții publice pentru înalții funcționari publici. Din această

categorie, fac parte persoanele numite în funcții publice de secretar
 general al Guvernului; secretar general adjunct al Guvernului;
secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale
administrației publice centrale; prefect; secretar general adjunct din
ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale; subprefect; inspector guvernamental. Această categorie de
funcționari publici realizează managementul de nivel superior în
administrația publică centrală și în autoritățile administrative
autonome. [4]

 Funcții publice pentru funcționarii publici de conducere. Această

categorie de funcționari publici sunt cei care, potrivit legii,
organizează, coordonează, îndrumă și controlează activitățile ce
implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sub autoritatea
unui funcționar public ierarhic superior sau a unui demnitar. [5] De
exemplu, pot fi enumerați: directorul general și directorul general
adjunct din aparatul autorităților administrative autonome, al
ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației
publice centrale, precum și funcțiile publice specifice asimilate
acestora; secretarul al unității administrativ-teritoriale; șef serviciu;
șef birou etc. (Statutul funcționarilor publici).  

 Funcții publice pentru funcționarii publici de execuție. Această

categorie cuprinde trei clase de funcționari: funcționari publici de
execuție din clasa I (expertul, consilierul, inspectorul, consilierii
juridic, auditorul); funcționarii publici de execuție de clasa a II-a
(referentul de specialitate); funcționarii publici de execuție din clasa
a III-a (referentul). 

Statutul funcționarilor publici

Regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat
sau administrația locale este reglementată prin Legea nr. 188/1999 privind
Statutul funcționarilor publici. 

Conform doctrinei, noțiunea de statut reprezintă, pe de o parte, totalitatea

regulilor de drept aplicabile situației legale a funcționarului public, iar, pe
de altă parte, este chiar actul, legea care conține aceste reguli. [6] Prin
urmare, Statutul reprezintă dreptul comun aplicabil tuturor funcționarilor
publici, inclusiv acelora dintre ei care pot beneficia de statute speciale, el
cuprinzând: drepturile și îndatoririle funcționarilor publici; perfecționarea
profesională; recrutarea, numirea, evaluarea și promovarea funcționarilor
publici; răspunderea și sancționarea; modificarea, suspendarea și încetarea
raportului de serviciu; mijloacele și metodele prin care se face
managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici. [7]

Condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a deveni funcționari publici 

Pentru a deveni funcționari publici, trebuie îndeplinite cumulativ câteva

condiții: 

 Cetățenia română și domiciliul în România; 

 Cunoașterea limbii române, atât scris, cât și vorbit; 

 Împlinirea vârstei de 18 ani și dobândirea capacității depline de

exercițiu; 

 Starea de sănătate să fie corespunzătoare, dovedită numai prin

documente medicale, adică un certificat medical eliberat ca urmare a
unui examen medical de specialitate. 

 Îndeplinirea condițiilor generale, adică studiile și nivelul de studii

absolvite și îndeplinirea condițiilor specifice, cu referire la funcțiile
 publice care pot fi ocupate de funcționarii publici cu pregătire
specială. 

 Să nu fi avut condamnări, însoțită de cele două condiții: condiția

subiectivă: moralitatea și reputația și condiția obiectivă: lipsa
antecedentelor penale [8].

 Să nu fi fost destituită dintr-o funcție publică sau să nu îi fi încetat

contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii
7 ani. 

 Să nu fi desfășurat activitate de poliție politică.  

Conflictul de interese 

Conflictul de interes reprezintă situația în care persoana ce exercită o

demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură
patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a
atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative. [9]

Art. 79 alin.(1) din Legea nr. 161/2003 subliniază situațiile care pot crea
conflicte de interese care privesc direct funcționarul public. Cu titlu de
exemplu, menționăm aceste situații: 

 Când este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la

luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are
relații cu caracter patrimonial; 

 Dacă participă în cadrul aceleași comisii, constituită conform legii,

cu funcționari publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;

 Când interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de

gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea
funcției publice. 
Incompatibilități 

Incompatibilitățile dintre funcția publică și alte demnități, funcții sau

activități sunt reglementate de Legea nr. 161/2003. Art. 94 alin. (1)
prevede: ,,calitatea de funcționar public este incompatibilă cu orice altă
funcție publică decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de
demnitate publică”, iar la alin.(2) este stipulat că: ,,funcționarii publici nu
pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau
neremunerate, după cum urmează: în cadrul autorităților sau instituțiilor
publice; în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția cazului în care
funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe
durata numirii sale; în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori
în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei
asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată; în calitate de membru
al unui grup de interes economic.”

Drepturile  funcționarilor publici

Art. 27-42 din Legea nr. 188/1999 prevede o serie de drepturi de care se
poate bucura un funcționar public, printre care: 

 dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat prin

lege. Este interzisă orice discriminare între funcționarii publici pe
criterii politice, de apartenență sindicală, convingeri religioase,
etnice, de sex, orientare sexuală, stare materială, origine socială sau
de orice altă asemenea natură.

 dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în

aplicarea prezentului statut și care îl vizează în mod direct.

 dreptul de asociere sindicală este garantat funcționarilor publici.

Funcționarii publici pot, în mod liber, să înființeze organizații
 sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul
acestora. Funcționarii publici se pot asocia în organizații profesionale
sau în alte organizații având ca scop protejarea intereselor
profesionale.

 dreptul la grevă, în condițiile legii.  Funcționarii publici care se află

în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata
grevei.

 dreptul la un salariu compus din:  salariul de bază; sporul pentru

vechime în muncă; suplimentul postului; suplimentul corespunzător
treptei de salarizare.

 dreptul la uniformă gratuită; 

 dreptul la o durată normală a timpului de lucru pentru

funcționarii publici, care este, de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 de
ore pe săptămână.

 Funcționarii publici pot fi aleși sau numiți într-o funcție de demnitate

publică, în condițiile legii.  

 dreptul  funcționarilor publici de conducere de a fi aleși într-o

funcție de demnitate publică. Ei  pot fi numiți în funcții de
demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a
raporturilor de serviciu. Înalții funcționari publici și funcționarii
publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică
numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu.

 dreptul, în condițiile legii, la concediu de odihnă, la concedii

medicale și la alte concediu.  Funcționarul public are dreptul, pe
lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază
 din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează
separat, precum și alte drepturi prevăzute de lege. 

Obligațiile funcționarului public 

Obligațiile funcționarului public sunt reglementate în art. 43-49 din Legea

nr.188/1999.

 Funcționarii publici au obligația să își îndeplinească cu

profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle
de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce
prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului
funcționarilor publici.

 Toți funcționarii publici trebuie să respecte normele de conduită

profesională și civică, iar cei care au responsabilități de conducere au
și îndatoriri suplimentare specifice referitoare la îmbunătățirea
activității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea,
precum și a calității serviciilor oferite cetățenilor.

 Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere

în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale
partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale
organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și
partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care
funcționează pe lângă partidele politice. Înalților funcționari publici
le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cărora le
este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din
fundațiile ori asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice

 Obligația de a răspunde pentru modul cum își îndeplinesc atribuțiile

de serviciu.
  Obligația păstrării secretului de stat.

 Interdicția de a solicita sau accepta, direct sau indirect, daruri sau alte
avantaje.

 Obligația de a rezolva lucrările repartizate;

 Obligația de a respecta regimul juridic al conflictului de interese și al

incompatibilităților;

 Obligația privind perfecționarea pregătirii profesionale.

Concluzionăm prin faptul că, domeniul administrației publice este unul

vast, unde funcționarul public ocupă un loc de frunte, el fiind chiar omul
cheie care desfășoară activități, în condiții legale, lucru care este precizat
atât de doctrină, cât și de Statutul funcționarilor publici ,, funcționarul
public este persoana numită în condiții legale, într-o funcție publică și
învestită în mod legal cu atribuții ca  punerea în executare a legilor și a
celorlalte acte normative, elaborarea proiectelor de acte normative și a altor
reglementări specifice autorității sau instituțiilor
publice, precum si asigurarea avizării acestora, elaborarea proiectelor, politi
cilor si strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor
necesare realizării și implementarea politicilor publice, precum și a
documentației necesare și executării legilor, în vederearea realizării
competenței autorității sau în stituției publice, consilierea, controlul și
auditul public intern, gestionarea resurselor umane și a resurselor
financiare, colectarea creanțelor buget are reprezentarea
intereselor autorității sau instituții publice în raporturile acesteia cu
persoane fizice
sau juridice de drept public sau privat, din țară si străinătate, în limita comp
etențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituții publice, precum
și reprezentare în justiție a autorității sau instituțiilor publice în care își
desfășoară activitatea, realizarea activităților în conformitate cu strategia de
informare a administrației.