Deontologia funcției publice.

Aspecte de drept comparat

• Stabilitatea în funcție este adesea percepută ca o caracteristică esențială a funcției publice.
• De regulă, după o perioadă de probă, în calitate de stagiar, după îndepli­ni­rea unor formalități (de ex., depunerea
jurământului), funcționarul își obține titu­larizarea sau, potrivit unei expresii consacrate în dreptul german, își obține
numi­rea pe viață, dacă se dovedește corespunzător.
• În statele U.E., Statutul funcționarilor publici prevede dreptul acestora la încadrarea într-o funcție echivalentă și
vărsarea unei indemnizații compensatorii pe perioada în care aceștia au fost privați de slujbă. Totodată există și un
sistem de sancțiuni disciplinare aplicabile în cazul abaterilor săvârșite de funcționari, cea mai gravă fiind eliberarea
din funcție.
• În ce privește participarea funcționarilor la viața politică, aceștia sunt supuși de regulă, unei obligații de loialitate
față de națiune și de instituțiile sale. Neutralitatea politică a funcționarilor publici este o problemă care are
răspunsuri diferite, în funcție de tradițiile și de legislația fiecărei țări în parte.
• În toate țările U.E. există o obligație de rezervă, distinctă de obligația de loialitate sau cea privind discreția
profesională, care impune funcțio­narilor reținere în exprimarea opiniilor, în funcție de moment, de locul unde se află
și de responsabilitățile specifice.
• În ce privește dreptul la grevă al funcționarilor publici există variații de la țară la țară. Înaintea celui de-al doilea
război mondial era răspândit principiul interdicției dreptului la grevă în serviciile publice.
• Ca regulă, în toate statele democratice se așteaptă de la funcționarul public, pe lângă o solidă competență
profesională, neutralitate, loialitate, imparțialitate, simț al datoriei și grijă față de interesul general.
 Drepturile funcționarilor publici (I)

• Drepturile (și îndatoririle funcționarilor publici) sunt reglementate în cap. V din titlul al doilea
privitor la Statutul funcționarilor publici din partea a VI-a a Codului administrativ.
• Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici ce reglementa normele de
conduită profesională obligatorii pentru funcționarii publici, dar și pentru persoanele care ocupă
temporar o funcție publică a fost abrogată expres prin art. 597 alin. (2) lit. k) C. adm., normele
sale fiind preluate în Codul administrativ.
• Doctrina distinge între drepturi și obligații ce privesc situația personală a funcționarului
(salarizare, concediu, protecție socială), pe de-o parte, și drepturi și îndatoriri specifice funcției
publice deținute, indiferent de titular, pe de altă parte.
• Legat de drepturile funcționarilor publici referitoare la situația personală a acestora, art. 417 C.
adm. prevede: „Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la salariu, prime și
alte drepturi, în condițiile legislației privind salarizarea din fonduri publice”.
• Utilizarea termenului de „salariu” pentru contra­prestația activității des­fă­șurată de funcționarii
publici, termen specific legislației muncii, a fost criticată datorită diferențelor de regim juridic.
• De o manieră constantă, dreptul funcției publice a admis că salariul cuvenit funcțio­narului public
cuprinde o parte constantă (venitul de bază) și o parte variabilă (sporuri, prime etc.).
 Drepturile funcționarilor publici (II)
• În strânsă legătură cu dreptul la salariu este reglementat și dreptul la durata normală a timpului
de lucru, acesta fiind de regulă, de 8 ore pe zi și de 40 ore pe săptămână, cu excepțiile expres
prevăzute de Cod sau de legi speciale (art. 419 C. adm.).
• Funcția se exercită în mod limitat în timp și în cadrul unui program bine deter­mi­nat, care să
permită realizarea corespunzătoare a atribuțiilor.
• „Funcționarii publici au dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale și la alte concedii, în
condițiile legii”.
• Codul administrativ a păstrat dispozițiile vechii legi, de ocrotire a funcționarilor publici, potrivit
cărora, „în perioada concediilor medicale, a conce­diilor de maternitate și a celor pentru creșterea
și îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta și nu pot fi modificate decât din inițiativa
funcționarului public în cauză (...)”.
• „Autoritățile și instituțiile publice au obligația să asigure funcționarilor publici, condiții normale de
muncă și igienă, de natură să le ocrotească sănătatea și inte­gritatea fizică și psihică”, Codul
administrativ consacrând prevederi speciale, pentru funcționarii publici cu dizabilități.
• „Funcționarii publici beneficiază de asistență medicală, proteze și medicamente, în condițiile legii”.
• Funcționarilor publici le e recunoscută vechimea în muncă, în specialitate și în grad profesional.
 Drepturile funcționarilor publici (III)
• „Funcționarii publici beneficiază de pensii precum și de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat,
potrivit legii”. În plus, Codul administrativ reglementează expres, drepturile membrilor familiei
funcționarului public, în situația decesului acestuia, în art. 426.
• Art. 427 C. adm. enunță dreptul acestora de a beneficia în exer­ci­ta­rea atribuțiilor lor de protecția legii, cu
precizarea expresă a obligației auto­ri­tății sau instituției publice de a asigura protecție funcționarului public
împo­triva ame­nin­țărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exerci­ta­rea funcției
publice sau în legătură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, auto­ritatea sau instituția publică va
solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.
• Art. 428 C. adm. reglementează „obligația autorității sau instituției publice de a-l despăgubi pe funcționarul
public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material,
în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu”.
• O noutate a Codului administrativ o constituie precizarea dreptului funcționarilor publici de a desfășura
activități remunerate în sectorul public și în sectorul privat, dar cu respectarea legislației în materia
incompatibilităților și a conflictului de interese.
• Dreptul la opinie al funcționarilor publici este garantat. Această prevedere a art. 412 C. adm.
particularizează art. 29 (libertatea conștiinței) și art. 30 din Con­sti­tuție (libertatea de exprimare).
• În doctrina occidentală se susține că exercițiul acestui drept trebuie cir­cumstan­țiat după cum funcționarul
se află în timpul serviciului sau în afara orelor de serviciu.
 Drepturile funcționarilor publici (IV)

• Pentru a se asigura o protecție juridică completă este prevăzută inter­zi­cerea oricărei discriminări față de un funcționar
public, definită potrivit legislației speci­fice, la baza raporturilor de serviciu aflându-se principiul egalității de tratament
față de toți funcționarii publici.
• Libertatea de opinie este inviolabilă, dar libertatea de manifestare a opiniilor este limitată. Această limită variază în
raport cu natura funcțiilor și cu gradul de răspundere al funcționarilor.
• Potrivit art. 414 din Cod: „Funcționarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea
prezentului Cod și care îl vizează în mod direct.”
• Dreptul de asociere sindicală și în organizații profesionale este garantat funcționarilor publici. „Funcțio­narii publici
pot, în mod liber, să înființeze organizații sindicale, să adere la ele și să exercite orice mandat în cadrul acestora”.
• „În situația în care funcționarii publici sunt aleși în organele de conducere ale orga­ni­za­țiilor sindicale, în funcții
salarizate, aceștia au obligația ca în 15 zile de la alegerea în organele de conducere ale organizațiilor sindicale să
opteze pentru una dintre cele două funcții. În cazul în care funcționarul public optează pentru desfășurarea acti­vi­tății în
funcția de conducere în organizațiile sindicale, raporturile de serviciu ale acestuia se suspendă pe o perioadă egală cu
cea a mandatului în funcția de conducere din organizația sindicală”.
• Funcționarii publici se pot asocia în organizații profesionale sau în alte orga­nizații având ca scop protejarea intereselor
profesionale. Prin această prevedere este consacrat dreptul de asociere sindicală, ca dimen­siune a dreptului de
asociere prevăzut de art. 40 din Constituție, el conținând două dimensiuni ale acestuia, și anume: asocierea sindicală și
asocierea profesională.
 Drepturile funcționarilor publici (V)

• „Funcționarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă, în condițiile legii. Funcționarii publici care
se află în grevă nu beneficiază de salariu și alte drepturi salariale pe durata grevei” (art. 416 C. adm.).
• Dreptul la grevă reprezintă un drept fundamental al salariaților, consa­crat de Constituție pentru
apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale acestora.
• Există statute speciale care nu recunosc un asemenea drept, din considerente ce țin de necesitatea
asigurării continuității unui serviciu public. Spre ex., art. 45 alin. (1) lit. e). din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului interzice polițiștilor să declare sau să participe la greve. Sau art. 50 alin. (1)
lit. f) din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României prevede
interdicția pentru membrii corpului diplomatic și consular de a declara sau de a participa la greve.
• Potrivit art. 181 din Legea dialogului social nr. 62/2011, „prin grevă se înțelege orice formă de încetare
colectivă și voluntară a lucrului într-o unitate”. Iar, potrivit art. 207 din aceeași lege, funcționarii publici
declanșează conflictul colectiv de muncă conform procedurii prevăzute de Legea nr. 62/2011, deci
funcționarii publici pot declanșa conflictul colectiv de muncă, conform procedurii aplicabile
salariaților. În vederea asigurării continuității în funcționarea serviciilor publice, legea impune o serie
de restricții, dintre care se remarcă, obligația asigurării cel puțin a unei treimi din activitatea
respectivă.
 Îndatoririle funcționarilor publici (I)

• Fiecărui drept îi corespunde o obligație corelativă și fiecare obligație naște un drept. Astfel,
drepturilor funcționarilor publici le corespund anumite îndatoriri ce decurg din chiar Statutul
acestora, cuprins în Codul administrativ. Se distinge între obligațiile de serviciu și obligațiile de
deontologie profesională.
• Codul administrativ se rezumă la îndatoririle de serviciu dar doctrina se referă atât la îndatoririle
legate de îndeplinirea funcției cât și la îndatoriri legate de viața privată a funcționarilor publici.
• „Funcționarii publici trebuie să exercite funcția publică cu obiectivitate, imparțialitate și
independență, fundamentându-și activitatea, solu­țiile propuse și deciziile pe dispoziții legale și
pe argumente tehnice și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor
fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici”. În activitatea profesională,
funcționarii publici au obligația de diligență (...).
• „În exercitarea funcției deținute, funcționarii publici au obligația de a avea un comportament
profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă pentru a
câștiga și a menține încre­derea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea
autorităților și institu­țiilor publice” /Art. 433 alin. (2) C. adm.
• Corelativ exercitării dreptului la liberă exprimare, „funcționarii publici au obli­gația de a nu aduce
atingere demnității, imaginii, precum și vieții intime, familiale și private a oricărei persoane”.
 Îndatoririle funcționarilor publici (II)

• Funcționari publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu respectarea interdicțiilor și
limitărilor stabilite de Codul administrativ.
• În titlul IV al Legii nr. 161/2003 privitor la conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea
demnităților publice și funcțiilor pu­blice a fost prevăzut expres dreptul la asociere politică al funcționarilor
publici, cu interdicțiile prevăzute în Statut. În plus, este stabilită expres interdicția pentru înalții funcționari
publici de a fi membri ai vreunui partid politic.
• „Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau
manifestarea publică a convingerilor și preferin­țelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau
vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice”. Este vorba de o
obligație care trebuie obligatoriu coroborată cu dreptul la opinie garantat funcționarilor publici, cu
respectarea obligației de rezervă. Art. 434 C. adm. consacră norme speciale loialității funcționarilor publici
față de autoritățile și instituțiile publice.
• Art. 437 alin. (2) C. adm. stabilește expres obligația funcționarilor publici de a îndeplini dispozițiile primite de
la superiorii ierarhici, având însă dreptul de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea acestora, dacă le
consideră ilegale.
• „Funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu precum și
confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea
funcției publice, în condițiile legii, cu aplicarea dispozițiilor în vigoare privind liberul acces la informațiile de
interes public”.
 Îndatoririle funcționarilor publici (III)

•„Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în
considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje, fiind exceptate de la această obligație, bunurile primite cu
titlu gratuit, în cadrul unor activități de protocol, pentru care există legislație specifică.
•La numirea într-o funcție publică, la încetarea raportului de serviciu, precum și în alte situații prevăzute de lege,
funcționarii publici sunt obligați să prezinte, în condițiile legislației specifice, declarația de avere și declarația de
interese care se actualizează anual, potrivit legii.
•Funcționarii publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al
incompatibilităților, stabilite potrivit legii, precum și normele de conduită.
•„Autoritățile și instituțiile publice au obligația să prevadă în buget sumele necesare pentru plata taxelor estimate
pentru participarea la programe de formare și perfec­ționare profesională organizate la inițiativa ori în interesul
autorității sau insti­tuției publice, precum și, în situația în care estimează că programele de formare și per­fecționare
profesională se vor desfășura în afara localității, sumele necesare pentru asi­gurarea cheltuielilor de transport, cazare și
masă, în condițiile legislației specifice”.
•„Pe perioada în care urmează programe de formare și de perfecționare profe­sională, funcționarii publici beneficiază de
drepturile salariale cuvenite, în situația în care programele sunt: a) organizate la inițiativa ori în interesul autorității
sau instituției publice; b) urmate la inițiativa funcționarului public, cu acordul persoanei care are competența de
numire (...)”. Nu constituie forme de perfecționare profesională și nu pot fi finanțate din bugetul de stat sau din
bugetul local, studiile universitare.
 Răspunderea funcționarilor publici
• Răspunderea juridică „intervine pe terenul răului înfăptuit”. Specific abaterilor săvârșite de funcționarii
publici este faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcției, în legătură cu exercitarea acesteia
sau, pur și simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă, nemij­lo­cită cu
funcția, dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcționarului public.
• În acti­vitatea lor, funcționarii publici trebuie să respecte legile și toate actele nor­mative și individuale
aplicabile raporturilor sociale la care participă și să îndeplinească obligațiile legale ce le revin.
Funcționarii publici trebuie să respecte regimul juridic al conflictelor de interese și al
incompatibilităților.
• Codul administrativ reglementează într-un capitol distinct, Sancțiunile disci­plinare și răspunderea
funcționarilor publici.
• „Încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea
administrativă, civilă sau penală, în condițiile legii și ale prezentului cod”/art. 490 alin. (1) C. adm.
• Expresia „răspundere civilă” poate avea în vedere și o răspundere pentru pagubele cauzate, instituție a
dreptului administrativ, atunci când paguba a fost cau­zată printr-un act administrativ anulat de instanța
de contencios admi­nistrativ (răspundere administrativ-patrimonială).
• Art. 491 C. adm. reglementează răspunderea în solidar cu autoritatea sau cu insti­tuția publică,
prevedere corelată cu art. 16 din Legea contenciosului adminis­trativ, cu modificările și completările
ulterioare, privitor la introducerea în cauză a func­ționarului.
 Răspunderea administrativ-disciplinară a funcționarilor publici (I)
• „Încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespun­zătoare funcției publice pe care o dețin
și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară și atrage
răspunderea admi­nistrativ-disciplinară a acestora”.
• Răspunderea administrativ-disciplinară reprezintă un ansamblu de norme care regle­mentează actele și faptele
(acțiunile și inacțiunile) săvârșite de funcționarul public în exercitarea atribuțiilor sale sau în legătură cu acestea,
sancțiunile care se aplică și normele procedurale corespunzătoare.
• Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:
„a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor; b) neglijență repetată în rezolvarea lucrărilor; c) absențe nemo­
tivate de la serviciu; d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru; e) intervențiile sau stăruințele pentru
soluționarea unor cereri în afara cadrului legal; f) nerespectarea secretului profesional sau a confidențialității
lucrărilor cu acest caracter; g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau insti­tuției publice în care își
desfășoară activitatea; h) desfășurarea, în timpul progra­mului de lucru, a unor activități cu caracter politic; i) refuzul
nemotivat de a îndeplini atribu­țiile de serviciu; j) refuzul nemotivat de a se supune controlului de medicina muncii și
expertizelor medicale ca urmare a recomandărilor formulate de medicul de medicina muncii, conform prevederilor
legale; k) încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici,
altele decât cele referitoare la conflicte de interese și incompatibilități; l) încălcarea prevederilor referitoare la
incompatibilități dacă funcționarul public nu acționează pentru încetarea acestora într-un termen de 15 zile
calendaristice de la data inter­venirii cazului de incompatibilitate; m) încălcarea prevederilor referitoare la con­flicte de
interese; n) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele norma­tive din domeniul funcției publice și
funcționarilor publici sau aplicabile acestora”.
 Răspunderea administrativ-disciplinară a funcționarilor publici (II)

• În partea a VII-a a Codului consacrată răspunderii administrative, art. 569 C. adm. definește
abaterea disciplinară ca reprezentând „fapta săvârșită cu vinovăție de către funcționarii publici,
demnitari și asimilații acestora care constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se încalcă
obligațiile ce le revin din raportul de serviciu, respectiv din exercitarea mandatului sau în legătură
cu acesta și care le afectează statutul socioprofesional și moral”.
• Sancțiunile disciplinare sunt: a) mus­trarea scrisă; b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe
o perioadă de până la 3 luni; c) diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până
la un an de zile; d) suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la unu la 3 ani; e)
retrogradarea într-o funcție publică de nivel inferior, pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului; f) destituirea din funcția publică/art. 492 alin. (3) C.
adm.
• „La individualizarea sancțiunii disciplinare se va ține seama de cauzele și gravi­tatea abaterii
disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gra­dul de vinovăție și consecințele
abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a funcționarului public, precum și de existența
în antecedentele acestuia a altor sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate în condițiile
prezentului cod”. Este prevăzut astfel principiul individualizării sancțiunii disciplinare, principiu
fundamental aplicabil regimului răspunderii disciplinare a funcționarului public.
 Răspunderea administrativ-disciplinară a funcționarilor publici (III)
• „Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data sesizării comisiei de
disciplină, dar nu mai târziu de 2 ani de la data săvârșirii aba­terii disciplinare (...)”. Se introduce
astfel un termen de prescripție a aplicării sanc­țiunii, de maxim 2 ani.
• Codul administrativ stabilește o procedură diferită de sancționare în funcție de gravitatea abaterii
disciplinare săvârșite.
• Mustrarea scrisă se poate aplica și direct de către conducătorul instituției publice. Celelalte
sancțiuni se aplică de conducătorul instituției publice, la propu­nerea comisiei de disciplină. 
• „Sancțiunile disciplinare nu pot fi aplicate decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârșite și
după audierea funcționarului public. Audierea funcționarului public trebuie consemnată în scris,
sub sancțiunea nulității. Refuzul funcționarului public de a se prezenta la audieri sau de a semna o
declarație privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se consemnează într-un proces-
verbal și nu împiedică finalizarea cercetării prealabile și aplicarea sancțiunii”.
• Comisiile de disciplină sunt structuri competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri discipli­
nare și să propună sancțiunea aplicabilă funcționarilor publici din autoritățile sau instituțiile
publice. Modul de constituire, organizare și funcționare a comi­siilor de disciplină, precum și
componența, atribuțiile, modul de sesizare și proce­dura de lucru ale acestora se stabilesc prin
hotărâre a Guvernului, la propu­nerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. 
 Răspunderea administrativ-disciplinară a funcționarilor publici (IV)
• Comisia de disciplină pentru înalții funcționari publici este compusă din 5 înalți funcționari publici,
numiți prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului cu atribuții în domeniul administrației
publice și a președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
• Potrivit art. 495 C. adm., „funcționarul public nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa
instanței de contencios administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau a
dispoziției de sancționare”. Controlul de legalitate a actului de sancționare este atât un control formal,
cât și un control de fond. Controlul formal constă în verificarea respectării procedurii legale de aplicare a
sancțiunii disciplinare. Controlul de fond are ca obiect verificarea existenței faptei imputabile funcțio­
narului public, pe baza documentelor aflate la baza emiterii actului de sancționare, a vinovăției, a
consecințelor faptei săvârșite și a legă­turii de cauzalitate dintre fapta comisă și consecințele produse.
• Sancțiunile disciplinare se radiază de drept, după cum urmează: în termen de 6 luni de la aplicare,
pentru mustrarea scrisă; la expirarea termenului pentru care au fost aplicate, pentru celelalte sancțiuni
disciplinare cu excepția destituirii din funcția publică; în termen de 3 ani de la aplicare, pentru destituirea
din funcția publică, precum și de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive prin care s-a
anulat actul administrativ de sancționare disciplinară. Pentru primele trei sancțiuni disciplinare,
radierea se constată prin act administrativ al conducătorului autorității sau instituției publice.
• Art. 496 C. adm. reglementează Cazierul administrativ eliberat de ANFP pentru evidențierea situației
disciplinare a funcționarilor publici.
 Răspunderea contravențională a funcționarilor publici

• Răspunderea contravențională a funcționarilor publici se angajează în cazul în care

aceștia au săvârșit o contravenție în timpul și în legătură cu sarcinile de serviciu (art.
498 alin. (1) C. adm.).
• „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sanc­țiunii,
funcționarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripție
își are sediul autoritatea sau instituția publică în care este numit func­ționarul public
sancționat”.
• Spre deosebire de regimul de drept comun în materia răspunderii administrativ-contra­
ven­ționale care stabilește competența judecătoriei în a cărei circumscripție a fost
săvârșită contravenția, de a soluționa plângerea contravenien­tului, Codul administrativ
prevede expres competența judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul
autoritatea sau instituția publică în care este numit funcționarul public sancționat, de a
soluționa plângerea acestuia, care poate să nu fie cea de la locul săvârșirii contravenției.
 Răspunderea civilă a funcționarilor publici

• Potrivit art. 499 C. adm., „răspunderea civilă a funcționarului public se angajează: a) pentru pagubele
produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru
nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de
autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri
judecătorești definitive”.
• În ce privește modul de reparare a pagubelor aduse autorității sau instituției publice, în primele două
situații, aceasta se va dispune prin emiterea de către conducătorul auto­rității sau instituției publice a unui
ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau, după caz,
prin asumarea unui angajament de plată, iar, în a treia situație, pe baza unei hotărâri judecătorești
definitive. În cea de-a treia situație, răspunderea funcționarului public își are sorgintea în art. 52 alin. (1)
din Constituție.
• Împotriva ordinului sau a dispoziției de imputare, funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de
contencios administrativ, în condițiile legii. Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă defi­nitivă ca urmare
a nein­troducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu.
• „Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se
prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
 Răspunderea penală a funcționarilor publici

• Răspunderea penală a funcționarului public intervine pentru infracțiunile săvârșite în timpul

serviciului sau în legătură cu atribuțiile funcției publice pe care o ocupă.
• Potrivit legii penale, noțiunea de funcționar public are un înțeles mult mai larg decât cel din
dreptul administrativ, după cum a constatat și Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 2/2014.
• Prin Decizia nr. 26/2014 (HP), instanța supremă a statuat că îndeplinirea condițiilor prevăzute de
Codul penal se analizează pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele
legale speciale ce îi reglementează statutul și în consecință, medicul angajat cu contract de
muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar
public, în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. penal [„Funcționar public
în sensul legii penale, este persoana care, cu titlul permanent sau temporar, cu sau fără o
remunerație: (...) exercită o (...) funcție publică de orice natură”]. „Caracterul liberal al profesiei de
medic nu poate justifica lipsa răspunderii penale pentru infracțiunea de luare de mită în cazurile în
care acesta condiționează actul medical la care este obligat profesional, moral și legal, de banii
sau foloasele care nu i se cuvin și pe care, direct sau indirect, le pretinde, primește ori le acceptă”.
• „De asemenea este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este suspusă
controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public” /art.
175 alin. (2) C. penal.
 Modificarea raportului de serviciu (I)
• Potrivit art. 502 C. adm.: modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici are loc prin: a) delegare;
b) detașare; c) transfer; d) mutarea definitivă în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei
structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile Codului; e) mutarea
temporară în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a
autorității sau instituției publice, în condițiile Codului; f) exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice
de conducere sau din categoria înalților funcționari publici; g) promovarea; h) mobilitatea în cadrul categoriei
înalților funcționari publici.
• Mobilitatea se realizează doar în cadrul categoriei înalților funcționari publici și cuprinde „ansamblul
activităților și deci­ziilor generatoare de modificări ale raporturilor de serviciu ale înalților func­ționari publici (...),
realizate în interes public, pentru desfășurarea activității autori­tăților și instituțiilor publice, precum și pentru
dezvoltarea profesională a înalților funcționari publici” (art. 503 C. adm.)
• Delegarea constă în schimbarea locului muncii și are legătură cu atribuțiile din fișa de post a funcționarului
public. Delegarea se dispune în interesul autorității sau instituției publice în care este înca­­drat funcționarul
public, pe o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice într-un an.
• Potrivit art. 504 alin. (3) C. adm., „funcționarul public poate refuza delegarea dacă se află în una dintre urmă­toa­
rele situații: a) graviditate; b) își crește singur copilul minor; c) starea sănătății, dove­dită cu certificat medical,
face contraindicată dele­garea; d) motive familiale temeinice de natură a justifica refuzul de a da curs
delegării. Delegarea pe o perioadă mai mare de 60 de zile calendaristice în cursul unui an calendaristic se poate
dispune numai cu acordul scris al funcționarului public. Pe timpul delegării funcționarul public își păstrează
funcția publică și salariul (...), autoritatea sau instituția publică care îl deleagă este obligată să suporte costul
integral al transportului, cazării și al indemnizației de delegare”.
 Modificarea raportului de serviciu (II)
• „Detașarea se dispune în interesul autorității sau al instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea
funcționarul public, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. În cursul unui an calendaristic, un funcționar public poate fi
detașat mai mult de 6 luni, numai cu acordul său scris. (...) Funcționarul public trebuie să înde­plinească condițiile de
studii și condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice pe care urmează să fie detașat. Detașarea se poate
dispune și pe o funcție publică de conducere sau din categoria funcționarilor publici (...) dacă funcționarul public
îndeplinește con­di­țiile de studii, de vechime în specialitatea studiilor (...). Detașarea se dispune prin act administrativ
al persoanei care are competența legală de numire a funcționarului public detașat, la propunerea conducătorului
autorității sau instituției publice în care urmează să își desfășoare activitatea funcționarul public detașat”.
• „Funcționarul public poate refuza detașarea dacă se află în una dintre urmă­toa­rele situații: a) graviditate; b) își crește
singur copilul minor; c) starea sănătății, dovedită cu certificat medical, face contraindicată detașarea; d) detașarea se
face într-o localitate în care nu i se asigură cazare, în condițiile legii; e) este singurul întreți­nător de familie; f) motive
familiale temeinice justifică refuzul de a da curs detașării”.
• „Pe perioada detașării, funcționarul public își păstrează funcția publică și sala­riul. Dacă salariul corespunzător funcției
publice pe care este detașat este mai mare, el are dreptul la acest salariu. Pe timpul detașării în altă localitate auto­
ritatea sau instituția publică beneficiară este obligată să-i suporte costul integral al transportului, dus și întors, cel
puțin o dată pe lună, al cazării și al indemnizației de detașare”. 
 Modificarea raportului de serviciu (III)
• Transferul (modalitate de modificare a raportului de serviciu) poate avea loc după cum urmează: a) în interesul
serviciului; b) la cererea funcționarului public. 
• Transferul în interesul serviciului se face la solicitarea conducătorului auto­rității sau instituției publice în care urmează să
își desfășoare activitatea funcționarul public, cu acordul scris al acestuia și cu aprobarea conducătorului autorității sau
insti­tuției publice în care este numit funcționarul public.
• Transferul la cerere se face la solicitarea funcționarului public și cu aprobarea conducătorului autorității sau instituției
publice în care urmează să își desfășoare acti­vitatea funcționarul public.
• Mutarea în cadrul autorității sau instituției publice ori în cadrul altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau
instituției publice poate fi definitivă sau temporară.
• „Mutarea definitivă poate avea loc pe o funcție publică vacantă de același nivel, cu respectarea categoriei, clasei și
gradului profesional al funcționarului public sau într-o funcție publică vacantă de nivel inferior. Funcționarul public trebuie
să îndepli­nească condițiile de studii, condițiile de vechime și condițiile specifice pentru ocuparea funcției publice în care
urmează să fie mutat”.
• „Mutarea temporară pe o altă funcție publică vacantă sau temporar vacantă se dispune motivat, în interesul autorității
sau instituției publice, de către conducătorul autorității ori instituției publice, pe o funcție publică de același nivel cu
respectarea categoriei, clasei și gradului profesional al funcționarului public, pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un
an calendaristic. În cursul unui an calendaristic un funcționar public poate fi mutat mai mult de 6 luni numai cu acordul său
scris (...)”.
 Suspendarea și încetarea raportului de serviciu
• Potrivit art. 512 C. adm., suspendarea raporturilor de serviciu ale funcțio­narilor publici poate
interveni de drept, la inițiativa funcționarului public sau prin acordul părților. Primele două situații
se constată prin act administrativ, iar a treia situație se aprobă prin act administrativ de către
persoana care are competența de numire, la cererea funcționarului public, cu respectarea
dispozițiilor din Cod.
• Suspendarea de drept poate să intervină în situații precum: numirea sau alegerea într-o funcție de
demnitate publică; arestarea preventivă sau arestul la domiciliu și în situația controlului judiciar
care nu permite exercitarea raportului de serviciu; con­cediu de maternitate, în condițiile legii etc.
• Raportul de serviciu se poate suspenda la inițiativa funcționa­rului public în situații precum:
concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap,
până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condițiile legii; concediu de acomodare cu durata de maxim
un an; concediu paternal; participarea la campania electorală, participarea la grevă, în condițiile
legii etc.
• „Încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al
persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în urmă­toarele
condiții: a) de drept (în condiții expres enumerate); b) prin acordul părților, consemnat în scris; c)
prin eliberare din funcția publică; d) prin destituire din funcția publică; e) prin demisie”.