UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE ADMINISTRATIE SI AFACERI

SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA
ANUL III

PRINCIPII DE BAZĂ ÎN DEONTOLOGIA

FUNCȚIONARULUI PUBLIC

REALIZATOR:
SANDU RALUCA
GRUPA 305
 -2010-
Abstract

Prezentarea are rolul de a evidenția, într-o manieră obiectivă, prevederile deontologice

cuprinse Constituție, în Statutul funcționarilor publici (Legea nr. 188/1999) și în Codul de Conduită
(Legea nr. 7/2004) ce au căpătat statutul de principii de bază în deontologia funcționarilor publici,
acte normative de maximă importanță pentru conduita acestora.
În prima parte a proiectului voi încerca să dau o definiție noțiunii de deontologie a
funcționarului public, așa cum o regăsim în Tratatul de drept administrativ al Danei Apostol Tofan.
A doua parte individualizează principiile constituționale de natură deontologică privind
funcționarii publici, iar cea de-a treia parte vizează principiile legale ce stau la baza desfășurării
activității lor, cuprinse atât în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cât și în
Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici.
Aceasta analiză amănunțită a prevederilor este importantă nu numai pentru evidențierea
distincțiilor între aspectele conținute de Statutul funcționarilor publici și cele ale Codului de
Conduită, dar și pentru familiarizarea cu aceste prevederi legislative, esențiale pentru determinarea
conduitei profesionale a tuturor funcționarilor din administrația publică centrală și locală.
Rezumând toate aceste idei, se poate spune că obiectivul major pe care mi-am propus să-l
ating prin această lucrare este să expun, printr-o analiză cât mai clară și realistă, principiile de bază în
deontologia funcționarului public reglementate de actele normative amintite mai sus.

2
 Deontologia funcționarului public – considerații generale

Termenul ,,deontologie” provine din grecescul ,,deontos”, care înseamnă ceea ce se cuvine
și ,,logos” care înseamnă știință. Astfel, deontologia poate fi desemnată ca fiind ansamblul normelor
etico-juridice care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat.
În doctrina de drept public se fac referiri la o deontologie a funcționarului public, privită ca
ansamblul atribuțiilor, obligațiilor morale și juridice ale acestuia, necesare pentru îndeplinirea
misiunilor ce incumbă funcției lui, considerate ca îndatoriri în slujba societății, în scopul înfăptuirii
raționale, eficiente, operative și legale a administratiei publice și a satisfacerii drepturilor și
intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice.1
Deci, exercitarea deontologică a funcției publice va implica, pe de o parte, obligația
funcționarului public de a respecta îndatoririle morale și, pe de altă parte, respectarea prevederilor
legale care reglementează conduita sa profesională și exercitarea funcției respective.
În literatura de specialitate anterioară adoptării Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcționarilor publici, erau identificate trei principale obligații care reveneau funcționarilor publici și
anume:
• obligația de consacrare a activității acestora în slujba administrației;
• obligația subordonării funcționarilor publici față de superiorul ierarhic;
• obligația păstrării secretului în legătură cu problemele de serviciu.2
Ulterior, în literatura de specialitate, obligațiile deontologice ale funcționarilor publici au fost
clasificate în obligații morale și obligații legale și prezentate ca atare.

Obligațiile deontologice principale ce trebuie să determine și să limiteze, în același timp,

conduita profesională a funcționarilor publici, au fost abordate ca principii de bază în deontologia
funcționarului public și clasificate în două categorii: principii constituționale și principii legale.

Principiile constituționale
Din interpretarea dispozițiilor constituționale pot fi identificate următoarele principii de natură
deontologică privind funcţionarul public:

1. Principiul egalității de tratament faţă de toţi beneficiarii serviciului public

Acest principiu se regăsește în două texte constituționale și anume art. 4 (,,Unitatea poporului
și egalitatea între cetățeni”) și art. 16 (,,Egalitatea în drepturi”), care, în esență, obligă funcționarul
public la un comportament echilibrat și nediscriminatoriu față de toți cei care se adresează pentru
rezolvarea diferitelor probleme.

2. Principiul supremației Constituției și al respectării legilor

Consacrat de art. 1 din Constituție, acest principiu constituie fundamentul activității tuturor
funcționarilor publici: ,,În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este
obligatorie.”

3. Principiul apărării și respectării de către funcționarul public a demnității

beneficiarilor serviciului public, a vieții intime, familiale și private a acestora

1
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p348
2
Alexandru Negoiță, Știința administrației, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1977, p.104

3
 Rezultă din art. 26 coroborat cu art. 1 alin. (3) din legea fundamentală: ,,Autoritățile publice
respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată” - ,,România este stat de drept, democratic și
social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității
umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme (…) și sunt garantate.”

4. Principiul exercitării funcției publice cu credință și fidelitate față de țară

Apare consacrat în art. 54 alin. (1) și (2), care instituie obligația depunerii jurământului: ,,(1)
Fidelitatea față de țară este sacră.” ,,(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și
militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune
jurământul cerut de lege.”

Principiile legale
Înțelegerea completă și complexă a îndatoririlor funcționarilor publici, ca și a răspunderii
acestora, impune coroborarea prevederilor Statutului (Legea nr. 188/1999) cu cele ale Codului de
conduită a funcționarilor publici (Legea nr. 7/2004), ce statuează la nivel de principii îndatoririle
funcționarilor. Se impune a se distinge astfel între îndatoririle legate de îndeplinirea funcției și
îndatoriri legate de viața privată a funcționarilor publici, legiuitorul rezumându-se însă doar la prima
categorie, a îndatoririlor de serviciu.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici consacră următoarele principii în
deontologia funcționarilor publici:

1. Principiul potrivit căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele

de conduită profesională și civică prevăzute de lege, consacrat la art.43 alin. (3) din Legea nr.
188/1999 republicată.
În forma anterioară a Statutului funcţionarilor publici nu era prevăzută o asemenea îndatorire
în mod expres, ci rezulta din spiritul legii (nu din litera ei).
În forma sa republicată și consolidată, Legea nr. 188/1999 a inclus acest principiu la art. 43
alin. (3): ,, Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică
prevăzute de lege.”
Legiuitorul nu face referire doar la conduita profesională, ci şi la cea civică, confirmând astfel
acea caracteristică a statutului juridic al funcţionarilor publici, dintotdeauna recunoscută, potrivit
cărora lor nu le revin doar obligaţii legate de exercitarea propriu-zisă a funcţiei, ci şi îndatoriri care
exced acestui fapt, în afara funcţiei, inclusiv îndatoriri care privesc viaţa privată a funcţionarului
public.

2. Principiul care îi obligă pe funcționarii publici ca, în activitatea lor, să nu prejudicieze

persoanele fizice sau juridice și să apere prestigiul corpului funcționarilor publici , consacrat la
art. 43 alin. (1) din aceeasi lege: ,,să se abtină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii
persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.”
În doctrină au fost enunțate următoarele concluzii rezultate din modul exhaustiv în care este
formulat textul: este vorba de o obligație care poate interveni atât în timpul exercitării funcției, cât și
în afara acesteia, ea vizând deci atât profesiunea, cât și viața privată a funcționarului; sub aspectul
faptelor nu este indicată nicio limitare, iar în ceea ce privește prejudiciile ce pot fi aduse, deoarece
legiuitorul nu face nicio precizare, ar putea fi vorba atât de prejudicii materiale, cât și de prejudicii
morale.3

3
Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Vol. I, ed. 2, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 356

4
 3. Principiul care îl obligă pe funcționarul public să manifeste discreție profesională cu
privire la informațiile de care ia cunoștință în exercițiul funcției publice , consacrat la art. 46 din
Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit căruia ,,funcționarii publici au obligația să păstreze secretul
de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau
documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția
informațiilor de interes public.”
Sintagma secret de serviciu evocă actele și faptele prevăzute expres de o normă generală sau
cu caracter intern, a cărei încălcare atrage sancțiuni penale sau disciplinare, iar prin intermediul
obligației de confidențialitate se satisfac atât interesele statului, cât și ale cetățeanului.4
Legea se referă la două categorii de secrete, obligația de a păstra informațiile ce reprezintă
unul din cele două tipuri de secrete urmând a fi realizată cu respectarea legislației speciale în materie,
referitoare la liberul acces la informațiile de interes public.

4. Principiul care îl obligă pe funcționarul public ca, în activitatea prestată să manifeste

supunere față de superiorul său ierarhic, consacrat la art. 45 alin. (2) din Statutul republicat,
potrivit căruia ,,funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii
ierarhici”, având însă dreptul de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea acestora, dacă le consideră
ilegale.
În spiritul acestui principiu se impune analizată, printre obligaţiile funcţionarului public şi
noţiunea de disciplină sau sintagma „obligaţie de supunere”, cum mai este ea cunoscută.

5. Principiul care îl obligă pe funcționarul public ca, în exercitarea funcției publice, să

aibă un comportament neutru din punct de vedere politic, consacrat la art. 44 alin. (3) din Legea
nr. 188/1999 republicată.
Deși Titlul IV din Legea nr.161/2003, consacrat conflictului de interese și regimului
incompatibilităților în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prevede expres dreptul la
asociere politică al funcționarilor publici, prin art. 44 alin. (3) este instituită obligația acestora ca ,,în
exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a
convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație
căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.”
Este vorba de o obligație care trebuie obligatoriu coroborată cu dreptul la opinie garantat
funcționarilor publici, cu respectarea obligației de rezervă, care impune funcţionarului public o
anumită moderaţie şi rezonabilitate în comportament.

6. Principiul care îl obligă pe funcționarul public de conducere să dea curs și să

folosească propunerile și inițiativele funcționarilor publici de execuție care pot contribui la
îmbunătățirea activității din cadrul autorității sau instituției publice, consacrat la art. 43 alin.
(2) din Statutul republicat, potrivit căruia ,,funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine
propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii
activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității
serviciilor publice oferite cetățenilor.”
În mod tradiţional, statutele privind funcţionarii publici consacră obligaţii doar pentru
funcţionarii subordonaţi, atunci când este vorba despre raporturile dintre ei şi cei cărora se
subordonează. Acest articol ,,sparge” tiparele pentru că instituie obligaţii pentru şefii ierarhici și în
acest mod se poate realiza imbunătățirea relațiilor dintre ei și funcționarii publici subordonați.

4
Verginia Vedinaş, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările ulterioare,
republicată, comentată, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2004, p.140

5
 7. Principiul care îl obligă pe funcționarul public să exercite funcția publică în condiții
de cinste și probitate morală profesională, consacrat la art. 47 alin. (1) din Legea republicată,
potrivit căruia ,,Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect,
pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.”
Consacrarea acestui principiu nu se limitează la dispoziţiile din Statutul funcţionarilor publici,
faptele de încălcare fiind incriminate ca infracţiuni de corupţie. Astfel, acest principiu se
regăsește la nivelul legislației penale în următoarele articole:
• articolul 254 C.P. – prevede şi pedepsește infracţiunea de luare de mită: „fapta
funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care
nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în
scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la
îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se
pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.”
• articolul 256 C.P. – sancţionează fapta de primire de foloase necuvenite: „primirea
de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit
un act în virtutea funcţiei sale şi la care este obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte
cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”
• articolul 257 C.P. – prevede infracţiunea de trafic de influenţă: „primirea ori
pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau
indirect, pentru sine sau pentru altul săvârşită de către o persoană care are influenţă
sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să
facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu
închisoarea de la 2 la 10 ani.”
De asemenea, prezintă interes Legea pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie nr. 78/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000 și modificată și
completată prin Legea nr. 521/2004, O.U.G. nr. 124/2005 și Legea nr. 69/2007.

8. Principiul care îi obligă pe funcționarii publici să respecte întocmai regimul juridic al

conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii, consacrat la art. 49 din
Legea nr. 188/1999 republicată, principiu care are nu doar o natură morală, dar și legală, primind o
reglementare distinctă prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței
în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și
sancționarea corupției.5
Titlul IV din Partea I a legii reglementează conflictul de interese și regimul
incompatibilităților ce pot interveni în exercitarea deminităților publice și funcțiilor publice,
dispozițiile sale aplicându-se persoanelor care exercită urmatoarele demnități și funcții publice:
 Președinte al României;
 deputat și senator;
 consilier prezidențial și consilier de stat din Administrația Prezidențială;
 prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat și
funcțiile asimiliate acestore, prefect și subprefect;
 magistrați;
 aleși locali;
 funcționari publici.
Cu alte cuvinte, legea are în vedere toate persoanele care ocupă o funcție sau o demnitate
publică într-una din autoritățile prin care se exercită cele trei puteri ale statului.
Noțiunea de conflict de interese este definită ca fiind acea situație în care persoana ce exercită
o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea
5
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003

6
influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îî revin potrivit Constituției și altor acte
normative.
Limitarea conflictului de interese doar la situația unui interes personal de natură patrimonială
reprezintă o soluție criticabilă a legii, fiind evident că obiectivitatea unei persoane care deține o
demnitate sau o funcție publică poate fi influențată la fel de ușor, dacă nu chiar mai ușor și de interese
de natură politică, ori de altă natură, care, în mod inexplicabil, au fost ignorate de legiuitor.

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților și a

funcțiilor publice sunt, potrivit legii: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația
interesului public.
Astfel, potrivit art. 72 din lege, persoana care exercită funcția de membru al Guvernului,
secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată
să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la
luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru
sine, pentru soțul său ori rudele de gradul I. Dispozițiile se aplică și pentru funcția de primar,
viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului București.
În ceea ce îl privește pe funcționarul public administrativ, acesta este în conflict de interese
dacă, potrivit art. 79 din lege, se află în una dintre următoarele situații:
• este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu
privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;
• participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționarii publici
care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;
• interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența
deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.
Astfel, în cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se
abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze
de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct.

În ceea ce privește incompatibilitățile, potrivit art. 80 din Legea nr. 161/2003, cu modificările
și completările ulterioare, incompatibilitățile privind demnitățile și funcțiile publice sunt cele
reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce
exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile
Titlului IV din această lege. Incompatibilitățile incidente în cazul funcționarilor publici sunt cuprinse
în Partea I, Titlul IV, Cap. III, Secțiunea V din lege, în articolele 94-96, care consacră ca principiu
faptul că statutul de funcționar public este declarat incompatibil cu orice altă funcție publică decât cea
în care a fost numit, cu funcțiile de demnitate publică, precum și cu o funcție privată, remunerată sau
neremunerată.
Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau
neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul cabinetului demnitarului (cu
excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe
durata numirii sale), în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop
lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică
autorizată sau în calitate de membru al unui grup de interes economic.
De asemenea, funcționarii publici care, în exercitarea funcției publice au desfășurat activități
de monitorizare și control cu privire la societățile comericale sau alte unități cu scop lucrativ, nu pot
să-și desfășoare activitatea și nu pot acorda consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani
după ieșirea din corpul funcționarilor publici. Funcționarii publici nu pot fi nici mandatari ai unor
persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită.
Potrivit art. 95 nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii
publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I, interdicție care se aplică și în cazul în care șeful

7
ierarhic direct are calitatea de demnitar, situație în care, personaele în cauză vor trebui să opteze, în
termen de 60 zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de
demnitar.
Totuși, potrivit art. 96 din lege, funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în
domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. De asemenea, funcționarul
public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică,
situație în care raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă, pe durata campaniei
electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales sau până la încetarea funcției eligibile
sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit (art. 97).

Potrivit Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, principiile care
guvernează conduita profesională a funcționarilor publici sunt următoarele:
a) supremația Constituției și a legii, conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a
respecta Constituția și legile țării;
b) prioritatea interesului public, conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a
considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției publice;
c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor
publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic
în situații identice sau similare;
d) profesionalismul, conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile
de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate;
e) imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcționarii publici sunt
obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă
natură, în exercitarea funcției publice;
f) integritatea morală, principiu conform căruia funcționarilor publici le este interzis să
solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj ori beneficiu în
considerarea funcției publice pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție;
g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia funcționarii publici pot să-și
exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;
h) cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcției publice și în
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici trebuie să fie de bună-credință;
i) deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate de
funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor.
Prin intermediul unui asemena cod, funcționarii publici au obligația, în exercitarea funcției
publice, de a avea un comportament profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii,
transparența administrativă, pentru a câștiga și a menține încrederea publicului în integritatea,
imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice.

8
 CONCLUZII

Se impune a fi precizat rolul extrem de important pe care cele două acte normative, respectiv
Legea nr. 188/1999 și Legea nr. 7/2004, îl au în conturarea conduitei funcționarilor publici.
In Statutul funcționarilor publici sunt reglementate două mari aspecte: în primul rând regimul
general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile și instituțiile publice din
administrația publică centrală și locală, mai precis raporturile de serviciu ale acestora, iar în al doilea
rând, Legea nr. 188/1999 are ca scop asigurarea unui serviciu stabil, profesionist, transparent, eficient
și imparțial, în interesul cetățenilor, precum și al autorităților și instituțiilor publice din administrația
centrală și locală.
Referitor la Legea nr. 7/2004, aceasta privește strict normele de conduită profesională a
funcționarilor publici. Așa cum este clar precizat în lege, normele de conduită profesională prevăzute
de Codul de conduită sunt obligatorii pentru funcționarii publici, precum și pentru persoanele care
ocupă temporar o funcție publică, din cadrul autorităților și instituțiilor publice.
Funcționarii publici trebuie să se adapteze și să respecte cu strictețe dispozițiile Statutului și
ale Codului de Conduită. Respectarea acestora va conduce la o mai bună organizare și funcționare a
administrației publice, precum și la îmbunătățirea relațiilor dintre funcționari publici și cetățeni.

9
 BIBLIOGRAFIE

• Constituţia Romaniei;

• Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici;

• Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici;

• Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,
prevenirea și sancționarea corupției;

• Rădulescu, Corina – Deontologia funcției publice, Editura Universității din

București, 2006;

• Apostol Tofan, Dana - Drept administrativ, Vol. I, ed. 2, Editura C.H. Beck,
București, 2008;

• Albu, Emanuel – Deontologia functiei publice, Editura Fundației România de

Mâine, Bucuresti, 2009.

10