Subiecte pentru examen - Etică şi deontologia funcţiei publice, AP3

1. Enunţaţi definiţia funcţiei publice.

 În literatura juridică actuală putem să invocăm – ca un veritabil sistem de

referinţă – concepţia potrivit căreia funcţia publică reprezintă: „situaţia
juridică a persoanei fizice învestită legal cu atribuţii în realizarea competenţei
unei autorităţi publice, ce constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor ce
formează conţinutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi
organul care l-a investit” (Iorgovan, 2001, vol. I, p. 561).

 Într-o accepţiune restrânsă, funcţia publică desemnează funcţia publică

executivă, aceasta făcând obiect de cercetare al dreptului administrativ
(Prisăcaru, 1996).

 In lucrarea Statutul funcţionarului public, Verginia Vedinaş defineşte funcţia

publică astfel: „(…) situaţia juridică legal determinată a persoanei fizice
învestită cu prerogative în realizarea competenţei unei autorităţi publice, în
regim de putere publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui
interes public”.

 In cadrul Legii nr. 188/1999 funcţia publică e definită drept: Capitolul I,

articolul 2, alin. (1): „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile
administrative autonome”

 În concluzie, în definiţia funcţiei publice, dimensiunea juridică este îmbinată

cu semnificaţia sa etică

2. Ce se află la baza acţiunii funcţionarului public şi a administraţiei în ansamblul său?

La baza acţiunii funcţionarului public şi a administraţiei în ansamblul său se

află principiul legalităţii.

3. Explicaţi faptul că în activitatea funcţionarului public responsabilitatea trebuie să

primeze faţă de răspundere.

În literatura de specialitate (Iorgovan, 2001) este consacrat faptul că, la

funcţionarul public responsabilitatea trebuie să primeze faţă de răspundere.
Mai precis, el trebuie să-şi ducă la îndeplinire atribuţiile de serviciu din
convingere, din datorie, cu reprezentarea că aceasta este menirea lui, şi nu din
temerea că dacă nu face acest lucru, va fi tras la răspundere.

1
4. În ce constă relaţia dintre etică şi legea juridică în deontologia funcţiei publice?

analizăm relaţia etic – juridic (faptul că responsabilitatea trebuie să primeze

faţă de răspundere)

Functionarul public trebuie sa isi duca la indeplinire atributiile de serviciu din

convingere, din datorie, si nu din frica ca va fi tras la raspundere, din frica
penalizarii

5. Precizaţi semnificaţia termenului „deontologie”.

Ansamblul normelor care contureaza un anumit tip de comportament profesional sau

privat. Se refera la regulile specifice unei profesii. Regulile vin din etica - sursa
principala si legea juridica - drept administrativ.
Deontologia functionarului public reprezinta totalitatea normelor care guverneaza
comportamentul profesional si privat al functionarului public

 Termenul deontologie provine din cuvintele greceşti deon, deontos care

înseamnă ceea ce se cuvine şi logos care înseamnă ştiinţă, proporţie (rostire,
justificare raţională, raţiune, definiţie, facultate raţională).

 deontologia se poate defini ca ştiinţă a ceea ce trebuie să facem, o căutare a

acelui mijloc (mesotes=medie raţională) între prea puţin şi prea mult ce există
în cadrul fiecărei activităţi desfăşurate de noi, în particular, desfăşurate de
funcţionarul public

 deontologia se află la interferenţa între drept şi morală. Ea poate fi definită ca

reprezentând ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comporta
ment profesional sau privat.

 deontologia se referă la regulile proprii unei profesii, a cărei exercitare o

guvernează.

 deontologia funcţionarului public poate fi definită ca reprezentând totalitatea

normelor care guvernează comportamentul profesional şi privat al
funcţionarului public, în virtutea statutului de detentor al autorităţii publice

 Deontologia reprezintă astfel un ansamblu de reguli, de norme

6. Precizaţi la ce se referă puterea discreţionară a administraţiei publice în România.

 adica marja de libertate de care dispune administratia publica

 adica de o posibilitate de apreciere in activitatea ei pentru a face cat mai multa
dreptate la cat mai multe cazuri particulare.

 In sistemul francofon (doctrina franceza) se defineste puterea discretionara

pornind de la relatia LEGALITATE-OPORTUNITATE.

2
7. Precizaţi sensul sintagmei „viaţa privată” pentru funcţionarul public (având în vedere
corelaţia dintre definiţia funcţiei publice, stat de drept şi lege).

 In ceea ce priveşte accepţiunea sintagmei de viaţă privată, se impun două

precizări. Mai întâi, că există o deosebire între viaţa privată şi cea publică a
unei persoane; prima reprezintă viaţa ascunsă, discretă, a persoanei, iar cea de-
a doua, viaţa care se desfăşoară într-un loc accesibil tuturor. Cea de-a doua
precizare, vizează faptul că noţiunea de viaţă privată este diferită în
conţinut, în funcţie de poziţia socială a celui vizat.

8. Enumeraţi izvoarele deontologiei funcţiei publice.

 Constitutia,

 Legea, ca act juridic al Parlamentului,- Legea nr. 188/1999 privind Statutul

funcţionarilor publici, la care se adaugă Legea nr. 7/2004 privind Codul de
conduită a funcţionarilor publici :

 Alte categorii de acte normative (Hotărâri de Guvern, Ordonanţe de

Guvern, alte acte administrative cu caracter normativ), inclusiv
regulamente de ordine interioară prin care se prescriu norme speciale privind
o instituţie determinată. Dintre hotărârile de guvern care au 55 modificat şi
completat Statutul funcţionarului public amintim:

 Izvoare nescrise, cutuma,

9. Enunţaţi două principii constituţionale în deontologia funcţionarului public.

 Egalitatea de tratament faţă de toţi beneficiarii serviciului public

 Funcţionarul public trebuie să apere în activitatea sa principiul supremaţiei

Constituţiei şi respectarea legii

 Funcţionarul public trebuie să apere şi să respecte demnitatea beneficiarilor

serviciului public, să respecte şi să ocrotească viaţa intimă, familială sau
privată a acestora

 funcţionarul public trebuie să exprime credinţa şi fidelitatea faţă de ţara

10. Enunţaţi două principii legale în deontologia funcţiei publice.

a) Funcţionarii au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi

civică prevăzute de lege.

b) Funcţionarul public trebuie ca în activitatea sa, să nu prejudicieze persoanele

fizice sau juridice şi să apere prestigiul corpului funcţionarilor publici

3
 c) Funcţionarul public trebuie să-şi ducă la îndeplinire atribuţiile de serviciu care
îi revin şi care se regăsesc în fişa postului.

d) Funcţionarul public trebuie să manifeste „discreţie profesională” privind

informaţiile de care ia cunoştinţă în exerciţiul funcţiilor sale, în condiţiile
respectării Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes
public, precum şi Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică.

e) . Funcţionarul public în activitatea prestată manifestă „supunere” faţă de

superiorul său ierarhic, în conformitate cu noţiunea de respect, cu excepţia
cazului în care dispoziţia este vădit ilegală sau compromite grav un interes
public.

f) Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi

iniţiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii
activităţii din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor

g) Funcţionarii publici au obligaţia de a rezolva, în termenele stabilite de către

superiorii ierarhici, lucrările repartizate

h) Funcţionarul public trebuie să aibă un comportament neutru din punct de

vedere politic în exercitarea sarcinilor de serviciu.

i) Funcţionarilor publici le este interzis să obţină beneficii patrimoniale din

exercitarea funcţiei lor, altele decât cele care sunt reprezentate de plata
salariului şi a altor drepturi care li se cuvin, potrivit legii

j) Funcţionarii publici sunt obligaţi să respecte întocmai regimul juridic al

conflictului de interese, stabilit potrivit legii.

11. Definiţi conflictul de interese conform Legii 161/2003.

Legea 161/2003, Titlul IV, capitolul 2, secţiunea 1, articolul 70: (…) acea situaţie în
care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes
personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a
atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.

12. Definiţi problema incompatibilităţii conform Legii 161/2003.

Legea 161/2003, articolul 94. (1): Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu
orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de
demnitate publică

13. Precizaţi cum trebuie să fie comportamentul funcţionarului public în exercitarea

sarcinilor de serviciu din punct de vedere politic.

4
 Funcţionarul public trebuie să aibă un comportament neutru din punct de vedere
politic în exercitarea sarcinilor de serviciu

14. Enumeraţi câteva principii din Codul Bunei Administrări adoptat de Parlamentul
european la 6 septembrie 2001.

) legitimitatea b)interdicţia discriminării c) Proporţionalitatea d)absenţa abuzului

e)echitatea, f)politeţea

15. Enunţaţi două norme de conduită morală şi profesională a funcţionarilor publici din
Legea 7/2004.

 Norme generale de conduita profesionala a functionarilor publici

 Asigurarea unui serviciu public de calitate

 Loialitatea fata de Constitutie si lege

 Loialitatea fata de autoritatile si institutiile publice

 Libertatea opiniilor

 Activitatea publica

 Activitatea politica

 Folosirea imaginii propria

 Cadrul relatiilor in exercitarea functiei publice

 Conduita in cadrul relatiilor international

 Interdictia privind acceptarea cadourilor, serviciilor si avantajelor

 Participarea la procesul de luare a deciziilor

 Obiectivitate in evaluare

 Folosirea prerogativelor de putere publica

 Utilizarea resurselor publice

 Limitarea participarii la achizitii, concesionari sau inchirieri

16. Explicaţi semnificaţia termenului etică şi precizaţi obiectul acestei discipline.

Termenul etică provine din grecescul ethos, care înseamnă caracter sau obişnuinţă,
datină, mod habitual de viaţă.

5
  ce este bine şi ce este rău (în conduita umană şi în aranjamentele sociale, în
raporturile interindividuale sau intergrupuri, în instituţii, etc.);

 ce este corect şi ce este incorect (dar nu din punct de vedere juridic sau
administrativ, nici din punct de vedere strict tehnic, ci dintr-un punct de
vedere 104 principial general - punctul de vedere moral); sau ce este fair şi ce
este unfair;

 ceea ce se cuvine şi ceea ce nu se cuvine (într-o societate civilizată), cum

trebuie să se comporte, sau ce trebuie şi ce nu trebuie să facă un om corect, un
grup, o instituţie;

 studiul normelor morale

17. În ce constă distincţia dintre etică şi morală?

 Distincţia dintre etică şi morală este sintetizată de André Comte-Sponville în

următoarea „formulă”: morala comandă, etica recomandă.

18. În ce constă specificul eticii sociale?

responsabilitatea colectivă (majoritatea deciziilor în sfera socială au caracter

colectiv, fie pentru că sunt luate de organisme colective fie pentru că sunt adoptate de
lideri ce reprezintă instituţii, grupuri şi colective); •

pulverizarea responsabilităţii (ca urmare a caracterului colectiv al responsabilităţii,

se produce sistematic o pulverizare a răspunderii, deci şi o diminuare a ei: fiecare este
puţin responsabil, dar nimeni nu este în mare măsură responsabil de o decizie);

• implicarea masivă a instituţiilor şi a organizaţiilor, a aranjamentelor sociale, care

joacă un rol decisiv în viaţa socială şi imping în plan secund aspectele pur individuale
ale moralităţii; •

amploarea efectelor (majoritatea deciziilor sau problemelor din etica socială au

efecte ample, afectează multe persoane şi, de obicei, multe persoane deodată; ele
vizează grupuri întregi, organizaţii, instituţii; 106

• distribuirea diferită a consecinţelor faţă de responsabilităţi (consecinţele sunt

suferite de unele grupuri sociale, deşi responsabilităţile pentru fenomenul ce le-a
generat aparţin altor grupuri); este un lucru de multă vreme binecunoscut că, în
politică de exemplu, erorile unora (oameni de stat, politicieni) sunt sursele unor
consecinţe suportate cu precădere de alţii (persoane individuale sau grupuri sociale).

6
19. Precizaţi care sunt soluţiile teoretice conturate de-a lungul timpului la întrebările
axiologiei şi în ce constă fiecare dintre ele.

A. Subiectivitatea (individuală) este sursa valorilor

B. Valorile aparţin în mod intrinsec lucrurilor

C. Relativismul: culturi diferite au valori şi coduri morale diferite

D. Absolutismul: valorile sunt obiective, transcendente, absolute

E. „Regula de aur” în morală

20. Care este unicul criteriu al moralităţii unei acţiuni în etica lui Imm Kant?

Datoria - unicul criteriu al moralităţii unei acţiuni

21. Care sunt argumentele conform cărora o acţiune morală este o acţiune potrivit datoriei
în etica lui Imm. Kant?

Unicul criteriu al moralităţii unei acţiuni este dacă a fost sau nu făcută în conformitate
cu datoria şi în vederea acesteia. Aceste principii l-au determinat pe Kant să spună că
nu e niciodată justificabil să minţi, obligaţia de a rosti adevărul nu poate fi înlăturată
de nici un fel de considerente lăturalnice (aceasta este cerinţa minimă pentru a vorbi
de comportament moral).

22. Enunţaţi cele două forme ale imperativului categoric formulate de Imm. Kant.

Legea morală deplină, absolută este formală şi ea este dată de imperativul categoric
prin cele două exprimări ale sale:

 trebuie să faci întotdeauna în aşa fel încât maxima voinţei tale să poată sluji
drept legislator universal şi, respectiv,

 trebuie să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a oricărei alteia,

întotdeauna, şi în acelaşi timp ca scop şi niciodată ca mijloc;

23. De ce morala kantiană este considerată una a datoriei pure, integrale.

morala kantiană este una a datoriei pure, integrale (exclude din sânul ei orice
elemente hedoniste, eudemoniste, utilitariste).

24. În ce constă distincţia dintre acţiunile făcute „conform datoriei” şi cele făcute „din
datorie” în etica lui Imm. Kant.

A acţiona din datorie, adică având ca mobil datoria însăşi înseamnă a respecta o
datorie numai de dragul datoriei, nu dintr-un impuls sau înclinaţie. Aceasta este o
acţiune dictată de vocea conştiinţei, nu de înclinaţii conjuncturale. „Doar acţiunile
făcute din datorie au conţinut moral”. Spre deosebire de acestea, a acţiona conform

7
 datoriei, dar neavând ca mobil al acţiunii datoria însăşi înseamnă a respecta formal o
datorie, dar a avea ca mobil real al acelei acţiuni o înclinaţie, un impuls de plăcere, de
milă, dragoste, solidaritate etc

25. Precizaţi în ce constă utilitarismul ca doctrină etică, şi amintiţi un fondator al ei.

J. Bentham, John Stuart Mill, Henry Sidgwick

Pentru utilitarism , criteriul utilitarismului il constituie folosul individual, alegerea morala

avand loc prin simpla calculare a foloaselor.
Principiul utilitarist: Asigurarea celei mai mari fericiri posibile pentru un numar cat mai
mare de oameni
Primul utilitarism a considerat ca poate sa existe o concordanta intre interesele
individuale si cele colective;

26. Enumeraţi câteva critici aduse utilitarismului.

Cele mai evidente critici aduse utilitarismului ca doctrină etică sunt următoarele:

1. dificultatea practică de a-l aplica – întrucât în ce fel am putea determina cu acurateţe

fericirea pe care este probabil s-o producă o acţiune individuală sau o regulă generală?;

2. caracterul lui inechitabil: se poate întâmpla ca fericirea majorităţii să poată fi obţinută

cel mai eficace prin sacrificarea unei minorităţi inocente sau printr-o instituţie evident
nedreaptă, cum este sclavia;

3. unilateralitatea sa, constând în faptul că moralitatea este analizată exclusiv prin prisma
acţiunilor şi a consecinţelor lor, niciodată prin cea a motivelor sau a intenţiilor.

27. În ce constă Pareto – optimalitatea?

Atunci când pentru găsirea unei soluţii optime pentru mai mult părţi (cu interese diferite),
se caută aplicarea formulei Binelui maxim, se poate folosi drept criteriu Pareto-
optimalitatea. O soluţie este Pareto-optimă atunci când nu se mai poate face nici o
îmbunătăţire pentru vreuna din părţi fără a se ajunge la o înrăutăţire pentru altă parte (cu
alte cuvinte, soluţia Pareto-optimă asigură maximul de avantaje, pentru toate părţile, ce
poate fi atins fără a impune un dezavantaj suplimentar vreuneia dintre ele)

28. Enunţaţi regula de aur în morală.

Orice ai cere să facă alţii, fă şi tu pentru ei, sau în variantă negativă, devenită proverb: Ce
ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!, sau Poartă-te cu ceilalţi aşa cum ai vrea ca ei să se poarte
cu tine!.

29. Enumeraţi caracteristicile normelor morale.

a) asumarea lor conştientă (ele se deosebesc de reflexe, stereotipuri, obişnuinţe);

8
 b) au caracter constrângător (în situaţiile în care se aplică, ele nu sunt facultative;
dacă ar fi facultative, nu ar mai avea caracter normativ);

c) caracter universal (dacă se aplică într-un caz, se aplică în toate cazurile de

acelaşi tip; cerinţa ca o normă morală să fie universalizabilă, adică susceptibilă de
generalizare în toate cazurile relevante, este definitorie pentru norme: ceea ce nu
satisface această cerinţă nu este normă, ci, cel mult, o cerinţă locală); ele trebuie
să aibă valoare supraindividuală;

d) caracter reversibil (se aplică şi celui ce le formulează sau foloseşte; aşadar, cine
aderă la o normă morală nu poate să o aplice numai altora, ci trebuie să şi-o
asume şi să o accepte şi în ceea ce îl priveşte);

e) caracter prevalent (prevalează asupra preferinţelor subiective sau personale,

dorinţelor, ataşamentelor etc);

f) imparţial (nu sunt create pentru unii sau împotriva unora, nu se bazează pe
interese speciale, subiective, ci se aplică tuturor persoanelor şi cazurilor
relevante);

g) dimensiunea lor raţională şi rezonabilă (orice normă se adresează unui agent

liber, care poate să facă anumite lucruri, fără a fi nevoit; ceea ce solicită norma nu
este ceva absurd, ci ceva dezirabil: ar trebui să fie dorit de cei mai mulţi dintre
noi);

h) este un model, un prototip de acţiune care trebuie aplicat în anumite situaţii de

viaţă şi totodată este o regulă raţională, validată social de comportament având
valabilitate supraindividuală;

i) trebuie să funcţioneze explicit ca standard de apreciere prin intermediul

conştiinţei colective

30. În ce constă distincţia dintre regulile morale şi cele juridice.

o prescripţie juridică este şi o interdicţie morală, dar nu şi invers

31. Care este întrebarea specifică pentru etica virtuţilor şi cum defineşte virtutea
Aristotel.

Virtutea etică definită de Aristotel drept medie între extremele false

Virtuţile morale sunt definite de Aristotel ca o medie raţională (mesotes) între „prea
puţin” şi „prea mult”

Ce trăsături de caracter 132 fac ca o persoană să fie bună? Ce caracter am? Ce este
binele omului?

9
32. Enumeraţi cele trei forme ale dreptăţii la Aristotel.

e trei forme de dreptate: dreptatea comutativă, dreptatea distributivă şi dreptatea

represivă:

33. Cum pot fi definite virtuţile şi care sunt ele?

Cele patru virtuţi cardinale: bravură, cumpătare, dreptate, înţelepciune

 înţelepciunea (menirea a ceea ce este raţional în sufletul omului este aceea de a

deveni înţelept); •

 bravura (menirea curajului este aceea de a se supune în mod energic

înţelepciunii);

 cumpătarea (dorinţa trebuie să se plieze după exigenţele raţiunii);

 dreptatea - ea domneşte atunci când toate componentele sufletului îşi îndeplinesc

menirea..

34. Care este întrebarea specifică pentru teoria acţiunii corecte în etică.

întrebarea reprezentativă la care ei răspund: Ce este corect să facem?

35. În ce constă teoria contractului social la Thomas Hobbes.

Teoria contractului social sau contractualismul - reciprocitate şi contract social

relaţiile dintre oameni şi normele de conduită trebuie să se bazeze pe contracte (acorduri,

înţelegeri) între părţile interesate, fiecăreia dintre acestea revenindu-i obligaţia de a
respecta cerinţele contractuale. Din acest punct de vedere, moral este ceea ce corespunde
cerinţelor contractuale, imoral ceea ce încalcă aceste cerinţe.

Contractualismul are avantajul de a promova libertatea şi autonomia persoanelor,

sugerând sau susţinând explicit că nimeni nu poate fi silit să respecte norme sau să
îndeplinească obligaţii la care nu şi-a dat acordul (nu şi le-a asumat contractual). Cu toate
acestea este o mare şi dificilă întrebare dacă societăţile reale se pot baza pe un
contractualism strict, ce ar presupune ca fiecărui om să i se dea ocazia de a-şi asuma
explicit toate obligaţiile recunoscute în comunitate.

36. Precizaţi câteva teze cu privire la etica post-moralistă.

a. etica binelui şi a datoriei a fost înlocuită de o civilizaţie a bunăstării şi a consumului,

care-şi cere la rândul ei o reprezentare în sfera valorilor, în sistemul de interdicţii, în
regulile de conduită cotidiană şi în sfera profesională;

b. această cultură post-moralistă continuă într-un alt mod procesul de secularizare al

moralei, iar cultura contemporană, eliberează morala de un „rest” religios. Mai precis,
există şi sunt recunoscute şi în post-moralism sentimentele morale, dar nu mai este atât de
10
acut sensul datoriei, iar cultura autodeterminării individualiste a cuprins sfera morală
astfel încât epoca fericirii narcisiste nu este cea a lui „totul este permis”, ci este aceea a
unei „morale fără obligaţie şi fără sancţiune”;

c. amurgul datoriei înseamnă o scădere a interesului pentru o pedagogie austeră a voinţei,

şi în paralel, o întâietate acordată pedagogiilor comunicaţionale ale iniţiativei, ale
autonomiei, ale „dezvoltării personale”, se atribuie valoare exclusivă implicării de sine şi
capacităţii de a se forma;

d. cultura post-moralistă este solidară cu o etică minimală (în opoziţie cu maximalismul

rigorist al datoriei pure din etica lui Imm. Kant) şi cu o relativizare a valorilor morale, dar
aceasta nu implică ideea că se poate face orice, ci responsabilitatea faţă de ceilalţi. Astfel,
criteriul etic nu mai este considerat atât de „pur” şi „dezinteresat”, dar el este în mod
sigur mai legat de eficacitate şi interes şi prin aceasta, de binele public

37. Comentaţi fraza lui Jean Paul Sartre: „Condamnat să fie liber, omul poartă pe umerii
săi întreaga povară a omenirii. El este responsabil de lume şi de sine, prin faptul că
este.”

Umanismul existenţialist propus de Jean Paul Sartre este în întregime centrat pe ideea
de libertate şi responsabilitate a omului pentru actele şi faptele sale. Omul este
condamnat să fie liber înseamnă un fapt fundamental: ceea ce trebuie să facă acesta
nu îi mai este indicat printr-o necesitate înscrisă în Istorie, în Natură, în Dumnezeu
sau în Raţiune. Alegerea nu se poate face decât de unul singur şi nu are niciodată
scuze. În felul acesta, responsabilitatea care îi revine omului este imensă, pentru că
omul e răspunzător de propria-i existenţă, de felul său de a fi, şi, prin aceasta, de
ceilalţi, de lumea care-l înconjoară şi pe care el o modelează. Prin urmare, se evocă o
responsabilitate absolută a subiectului faţă de actele sale şi faţă de ceea ce el lasă să
fie făcut – de exemplu, afirmă că e de datoria omului să combată guvernul când
declanşează războaie, iar dacă n-o face este complice la acel război.

11