RĂSPUNDEREA PENALA A FUNCȚIONARILOR PUBLICI – ANALIZA

COMPARATĂ

1
Cuprins
INTRODUCERE...........................................................................................................................

CAPITOLUL I. DEFINIREA RĂSPUNDERII PENALE A FUNCȚIONARILOR

PUBLICI.........................................................................................................................................

1.1. Funcţia publică.................................................................................................................

1.2. Funcţionarul public.............................................................................................................

1.2.1. Definire...........................................................................................................................

1.3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici...................................................................

1.4. Răspunderea funcţionarilor publici................................................................................

1.4.1. Răspunderea contravenţională ....................................................................................

2
INTRODUCERE

3
 CAPITOLUL I. DEFINIREA RĂSPUNDERII PENALE A FUNCȚIONARILOR
PUBLICI

1.1. Funcţia publică

Funcția publică este una dintre cele mai importante componente ale națiunii, iar orice
țară democratică depinde, printre altele, de existența și realizarea unui serviciu public
democratic, stabil, profesional și neutru din punct de vedere politic. Astfel, funcția publică este
una dintre cele mai importante legături dintre cetățenii unei democrații și instituțiile publice ale
acelei țări. Știm cu toții că dacă această legătură este slabă, democrația întregii societăți are de
suferit. Democrația poate exista doar dacă există o administrație publică eficientă care să
servească un guvern ales democratic.

De aici se desprinde ideea că funcţia publică reprezintă, sau ar trebui să reprezinte un fel
de barometru al încrederii societăţii civile în instituţiile statului 1. Cetățenii sunt dornici ca
funcționarii publici să urmărească realizarea intereselor publice și să demonstreze corectitudine
și capacitate de gestionare bună atunci când sunt implicate interesele publice. Atunci când
funcționarii publici demonstrează încredere, integritate și un nivel ridicat de integritate
profesională, cetățenii dezvoltă încredere în instituțiile statului.

România are o tradiție îndelungată de supraveghere a funcționarilor publici, iar țara

noastră este una dintre primele țări din Europa care a implementat supravegherea specială a
funcționarilor publici prin reglementări aprobate în 1923.

În literatura de specialitate se consideră că sintagma “funcţie publică” poate fi analizată

din trei perspective2. Într-o primă accepţiune (sens larg), funcţia publică se identifică prin
raportare la conceptul de autoritate publică, ea excluzându-i pe toţi cei care sunt învestiţi cu
prerogative de putere publică în cadrul autorităţilor din sfera celor trei puteri în stat, dar şi în
cadrul unor autorităţi publice care exced celor trei clasice puteri.

În al doilea sens, funcția publică este definită cu referire la autoritatea publică în sfera
puterii executive, evocând statutul oricărei persoane care exercită privilegiul sau demnitatea
funcției în stat, indiferent de tipul de conferire, tipul de organ sau exercițiu. nivel. Din această

1
Cartea albă a funcţionarilor publici, 2001-2004, pg. 6-7.
2
V. Vedinaş, Drept administrativ şi instituţii politico-administrative, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pg. 397.

4
 perspectivă, funcțiile publice pot fi ocupate de funcționari publici centrali, care pot fi aleși sau
numiți; de demnitari locali, primari și consilieri aleși; funcționari publici profesioniști, care pot
fi aleși sau numiți. În a treia accepțiune, împărtășită și de actuala Lege nr. 188/1999, prin funcție
publică înțelegem doar funcționarii publici de carieră din structura administrativă.

Funcţia publică3 este definită prin “situaţia juridică legal determinată a persoanei fizice,
învestită cu prerogative în realizarea competenţei unei autorităţi publice, în regim de putere
publică, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public”.

Conform Statutului funcţionarilor publici4, republicat in M.O., Partea I nr. 365 din
29.05.2007, funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor si responsabilităţilor, stabilite în
temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică
centrala şi locală.

Cel mai important aspect în reglementarea instituţiei funcţiei publice îl reprezintă definirea
conceptului de funcţionar public, concept care justifică filozofia dreptului public specific oricărui
sistem administrativ şi de la care se construieşte sistemul de reglementare a raportului dintre
aceştia şi autoritatea publică, a drepturilor şi obligaţiilor, a carierei, a modului de evaluare şi
promovare.

1.2. Funcţionarul public

1.2.1. Definire

Funcţionarul public este definit de anumiţi autori5, ca fiind persoana numită într-o funcţie
publică, purtător al autorităţii publice, ce contribuie prin natura activităţii desfăşurate potrivit legii
şi prin exercitarea ansamblului atribuţiilor şi responsabilităţilor aferente postului ocupat, la
realizarea competenţei autorităţii sau instituţiei publice în care a fost numit.

Potrivit aceluiași autor, funcționar public poate fi definit și ca persoana care are o relație
oficială cu autoritatea sau agenția la care a fost numit și care, în condițiile legii, desfășoară
activități adecvate exercitării funcției publice. Funcționarii publici sunt cei care, în urma unui
proces de selecție, ocupă funcții publice în instituții precum aparatele de lucru guvernamentale și
3
V. Vedinaş, Drept administrativ şi instituţii politico-administrative, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002, pg. 397.
4
În prezent, Proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici
se află în dezbatere la Parlament, în vederea adoptării în procedură de urgenţă, conform art. 76 alin. (3) din Constituţia
României.
5
C. Păltânea şi C. Apetrei, Deontologia funcţionarului public, Editura Universităţii Ploieşti, Ploieşti, 2004, pg. 64.

5
 parlamentare, dispozitivele specifice ministerului și alte agenții specializate ale administrației
centrale în servicii descentralizate6.

In opinia lui Valentin I. Prisăcaru, “funcţionarul public este acea persoană fizică ce, cu
respectarea condiţiilor cerute de lege, a fost învestită prin numire într-o funcţie publică, pentru a
desfăşura , contra unui salariu, o activitate continuă şi ritmică, într-un serviciu public
administrativ. Pe timpul cât deţine funcţia publică, persoana fizică se bucură de stabilitate şi are
anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii.7”

Codul Penal, în art. 147 alin. (1), defineşte funcţionarul public ca fiind “orice persoană
care exercită permanent sau temporar o însărcinare de orice natură, în serviciul vreuneia dintre
unităţile la care se referă art. 145 Cod Penal”8. Pe de altă parte, art. 147 alin (2) al aceluiaşi Cod
Penal arată că prin funcţionar se înţelege “orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul
unei persoane juridice de drept privat ”. Astfel, se realizează distincţia clară între noţiunile de
funcţionar public şi funcţionar, aceasta din urmă desemnând angajaţii din sectorul privat.

O analiză a definițiilor date în prevederile legale și în literatura profesională privind conceptul de

funcționar public evidențiază următoarele trăsături:
 Funcţionarii publici pot fi doar persoane fizice, nu persoane juridice, care trebuie să fie
cetăţeni români şi să aibă domiciliul în ţară.
 Investiţiile în funcţii publice se fac prin act de numire în funcţie, în condiţiile legii. Este
de obicei precedat de un concurs, urmat de un jurământ.
 Funcţionarii publici numiţi trebuie să funcţioneze permanent fără întrerupere pe perioadă
nedeterminată.
 Funcţionarii publici îndeplinesc atribuţiile funcţiei publice în vederea îndeplinirii
autorităţii autorităţii de care aparţin.
 Funcţionarii publici, pe durata mandatului, au anumite drepturi şi obligaţii care sunt
prevăzute expres de legile în vigoare.
Pentru activitatea prestată în funcţia publică, funcţionarii sunt remuneraţi sub forma unui
salariu9.

6
C. Păltânea şi C. Apetrei, Deontologia funcţionarului public, Editura Universităţii Ploieşti, Ploieşti, 2004, pg. 64.
7
V. I. Prisăcaru, Funcţionarii publici, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, pg. 84-85.
8
Art. 45 din Codul penal – Prin termenul "public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice,
instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate
publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.
9
I. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur , Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005, pg. 302.

6
 În concluzie, putem afirma că funcţionarul public este acea persoană învestită într-o
funcţie publică în urma susţinerii unui concurs şi care devine astfel purtătoare a autorităţii
publice, exercitând, contra unui salariu, atribuţiile şi responsabilităţile aferente postului ocupat.

Potrivit Legii 188/1999, activitățile desfășurate de funcționarii publici în legătură cu

exercitarea privilegiilor puterii publice sunt:
a) aplicarea legilor și a altor acte normative;
b) Elaborarea legilor normative și a altor reglementări specifice agenției sau agenției și
asigurarea aprobării acestora;
c) elaborarea de proiecte, politici și strategii, programe, cercetări, analize și statistici, precum
și documentarea aplicării și punerii în aplicare a legilor necesare realizării atribuțiilor
autorităților sau instituțiilor;
d) Consultanta, Management si Audit Intern.

1.3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici

Funcţionarului public i-au fost conferite de Statutul funcţionarilor publici următoarele

drepturi10:

1. Dreptul de a exprima o opinie este garantat.

2. Este interzisă orice discriminare a funcționarilor publici pe criterii politice, sindicale,

religioase, etnice, de gen, de origine economică, socială sau orice alte criterii.

3. Funcționarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile luate în aplicarea

prezentei legi care îl afectează în mod direct.

4. Funcționarilor publici li se garantează dreptul de a organiza sindicate, cu excepția înalților

funcționari publici, a înalților funcționari publici și a altor funcționari publici numiți cărora le sunt
interzise acest drept prin legi speciale. Funcționarii publici sunt liberi să formeze, să se alăture și să
dețină sindicate, cu excepția celor excluși ca înalți funcționari publici, înalți funcționari publici și alte
trepte de funcționari publici cărora li se interzice acest drept prin legile speciale.

Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca
scop reprezentarea intereselor proprii, promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor.

10
Legea nr. 188 din 8.12.1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicat în M.O., Partea I nr. 365, din
23.05.2007, art. 27-42.

7
 5. Funcţionarii publici îşi pot exercita dreptul la grevă în condiţiile legii, cu respectarea
principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public.
6. Pentru activitatea depusă funcţionarii publici au dreptul la salariu, care se compune din
salariul de baza, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului şi suplimentul gradului.
Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii.
7. Funcţionarii publici care, potrivit legii, sunt obligaţi să poarte uniformă în timpul
serviciului o primesc gratuit.
8. Funcţionarii publici au dreptul de a-şi perfecţiona in mod continuu pregătirea profesională.
În perioada în care funcţionarii publici urmează forme de perfecţionare profesională,
beneficiază de drepturile salariale, în cazul în care acestea sunt :
 organizate la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei publice;
 urmate la iniţiativa funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice;
 organizate de Institutul Naţional de Administraţie, de centre regionale de formare continuă pentru
administraţia publică locală, în condiţiile legii sau de alte instituţii specializate din ţară sau
străinătate.
În cazul în care formarea şi perfecţionarea profesională se organizează în afara localităţii
unde îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică, funcţionarul public beneficiază de drepturile de
delegare, în condiţiile legii.
În ultimele două situaţii menţionate mai sus, pentru acoperirea cheltuielilor programelor de
formare şi perfecţionare profesională a funcţionarilor publici, autorităţile şi instituţiile publice au
obligaţia să suporte cheltuielile respective.
9. Durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este de 8 ore pe zi şi de 40
de ore pe săptămână; pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile
nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un
spor de 100% din salariul de bază cu condiţia ca numărul orelor plătite cu sporul de 100% să nu
depăşească 360 într-un an.
10.Toţi funcţionarii publici, cu excepţia funcţionarilor publici civili din ministerele privind
apărarea naţională, ordinea publică şi siguranţa naţională, pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de
demnitate publică, în condiţiile legii.
11.Funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la concediu de odihnă, la concedii
medicale şi la alte concedii.

8
 Funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu
salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
12.În perioada concediilor de boală, a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi
îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa
funcţionarului public în cauză.
13.Instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici condiţii normale de muncă
şi igienă, de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică.
Pentru motive de sănătate, funcţionarilor publici li se poate aproba, în mod excepţional,
schimbarea compartimentului sau a autorităţii ori a instituţiei publice în care îşi desfăşoară
activitatea, cu păstrarea gradului, clasei si treptei avute. Schimbarea se poate face numai dacă
funcţionarul public în cauză este apt profesional să îndeplinească noile atribuţii ce îi revin.
14.Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală, proteze şi medicamente, în
condiţiile legii.
15.Funcţionarii publici beneficiază de pensii, precum şi de celelalte drepturi de asigurări
sociale de stat, potrivit legii.
16.În caz de deces al funcţionarului public, membrii familiei, care au, potrivit legii, dreptul la
pensie de urmaş, primesc pe o perioada de 3 luni echivalentul salariului de bază din ultima lună de
activitate a funcţionarului public decedat.
În cazul în care decizia pentru pensia de urmaş nu a fost emisă din vina autorităţii sau a
instituţiei publice în termen de 3 luni de la data decesului, aceasta va achita în continuare drepturile
prevăzute mai sus pana la emiterea deciziei pentru pensia de urmaş.
17.Funcţionarii publici beneficiază în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii.
Autoritatea sau instituţia publică în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea este
obligată sa îi asigure protecţie împotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar
putea fi victima in exercitarea funcţiei sau în legătură cu aceasta.
18.Autoritatea sau instituţia publică este obligată să îl despăgubească pe funcţionarul public
în situaţia în care acesta a suferit, din culpa autorităţii sau a instituţiei publice, un prejudiciu material
în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.

Conform Statutului funcţionarilor publici, funcţionarii publici au următoarele îndatoriri/

obligaţii11:

11
Legea nr. 188 din 8.12.1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicat în M.O., Partea I nr. 365, din
23.05.2007, art. 43-49.

9
 1. Funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în
conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce
prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
Funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate
ale personalului din subordine, în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea, precum şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor.
2. Funcţionarii publici au obligaţia de a respecta normele de conduită profesională şi civică
prevăzute de lege.
3. În exercitarea atribuţiilor care le revin, funcţionarii publici au îndatorirea de a se abţine de
la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice, de a nu favoriza
vreun partid politic şi de a nu participa la activităţi politice în timpul programului de lucru.
Funcţionarilor publici le este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor
politice.
4. Funcţionarul public este obligat să aducă la îndeplinire atribuţiile ce îi revin din funcţia
publică pe care o deţine, precum şi atribuţiile ce îi sunt delegate.
Funcţionarul public este obligat să se conformeze dispoziţiilor primite de la superiorul
ierarhic, însă are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea acestora , dacă le consideră
ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o
execute , cu excepţia cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcţionarul public are îndatorirea să
aducă la cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia, astfel de situaţii.
5. Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum şi
confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în
exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.
6. Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei
sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
La numirea, precum şi la eliberarea din funcţie, funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte,
în condiţiile legii, conducătorului autorităţii sau instituţiei publice declaraţia de avere, care se
actualizează anual, potrivit legii.
7. Funcţionarii publici au îndatorirea de a rezolva în termenele stabilite de către superiorii
ierarhici, lucrările repartizate.
Funcţionarilor publici le este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în
competenţa lor sau să discute direct cu petenţii, cu excepţia celor cărora le sunt stabilite asemenea
atribuţii, precum şi să intervină pentru soluţionarea acestor cereri.

10
 8. Funcţionarii publici au obligaţia de a urma forme de perfecţionare profesională, organizate
de Institutul Naţional de Administraţie sau alte instituţii abilitate potrivit legii, a căror durată
cumulată este de minimum 7 zile pe an.
Funcţionarii publici care urmează programe de formare specializată în administraţia publică,
cu o durată mai mare de 90 de zile, organizate de Institutul Naţional de Administraţie sau alte
instituţii similare din străinătate, finanţate din bugetul de stat sau local, sunt obligaţi să se angajeze în
scris că vor lucra în administraţia publică cel puţin 5 ani de la terminarea programelor; în cazul
nerespectării angajamentului, funcţionarii publici sunt obligaţi să restituie instituţiei sau autorităţii
publice contravaloarea cheltuielilor efectuate pentru perfecţionare, calculate în condiţiile legii, iar în
cazul în care nu au absolvit din vina lor sunt obligaţi să restituie şi drepturile salariale primite in
perioada respectivă.
Dacă funcţionarul public nu mai deţine funcţia publică din motive neimputabile lui, toate
aceste prevederi nu i se mai aplică.
9. Funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta întocmai regimul juridic al conflictului de
interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legii.

1.4. Răspunderea funcţionarilor publici

Răspunderea, în oricare din formele pe care le îmbracă, este determinată de comiterea unei
fapte ilicite, de încălcarea sistemului de valori statornicit de cetate şi consacrat juridiceşte 12. Este
12
V. Vedinaş, Statutul funcţionarului public, Editura Nemira, 1998, pg. 177.

11
firesc ca acela care încalcă dreptul să răspundă pentru fapta sa deoarece “dreptul este reprezentantul
unui ideal sacru, este purtătorul aspiraţiunii celei mai înalte pe care societatea o posedă, aceea de
justiţie şi de moralitate”13.
Specificul răspunderii juridice a funcţionarilor publici este dat de circumstanţierea locului,
timpului şi modului de săvârşire a faptului ilicit, dar şi de calificarea subiectului - activ din punctul
de vedere al răspunderii juridice – căruia i se cere să aibă calitatea de funcţionar public. Astfel, sunt
considerate fapte care atrag răspunderea juridică a funcţionarilor publici doar acele fapte ilicite care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii14:
 Sunt fapte care intră în sfera ilicitului disciplinar, contravenţional, penal sau civil, fiind
prevăzute în legislaţia specifică;
 Sunt săvârşite cu vinovăţie(intenţie sau culpă);
 Sunt generatoare de prejudicii;
 Între săvârşirea faptului şi producerea prejudiciului există o legătură de cauzalitate;
 Subiectul activ al faptului ilicit, subiect pasiv al răspunderii juridice, trebuie să aibă
calitatea de funcţionar public;
 Faptul ilicit este săvârşit în timpul serviciului sau în legătură cu activităţile de serviciu.
Potrivit art. 75 din Statutul funcţionarilor publici, încălcarea de către funcţionarii publici, cu
vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională,
civilă sau penală. Rezultă că răspunderea juridică a funcţionarilor publici are patru forme de
manifestare şi anume:
1. Răspunderea disciplinară;
2. Răspunderea contravenţională;
3. Răspunderea penală;
4. Răspunderea civilă.
Conform Legii nr. 188/1999, răspunderea disciplinară se atrage odată cu încălcarea cu
vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin
şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege.
În literatura de specialitate15 regăsim trăsăturile specifice răspunderii disciplinare şi care o
deosebesc pe aceasta de celelalte forme ale răspunderii juridice:
 este o răspundere juridică de drept public în general şi de drept administrativ în special;

13
M. Djuvara, Teoria generală a dreptului, vol. III, Editura Librăriei Socec & Co, Bucureşti, 1930, pg. 257.
14
I. Alexandru şi colab., op. cit., pg.. 332.
15
I. Alexandru şi colab., op. cit., pg. 333.

12
  atât subiectul activ cât şi subiectul pasiv sunt subiecte de drept administrativ astfel,
funcţionarul public trebuie să fie legal numit în funcţie iar autoritatea disciplinară, comisia de
disciplină, trebuie să fie legal constituită;
 se angajează numai pentru o abatere disciplinară şi numai după procedura special prevăzută
de lege;
 se angajează pentru simpla încălcare a competenţei funcţionarului public sau a interdicţiilor
impuse de legiuitor prin stabilirea incompatibilităţilor funcţiei, indiferent dacă se cauzează un
prejudiciu moral sau material;
 se angajează numai dacă nu există o cauză exoneratoare de răspundere.
Individualizarea sancţiunii disciplinare se face ţinând cont de cauzele şi gravitatea abaterii
disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele abaterii,
comportarea generală în timpul serviciului a funcţionarului public, precum şi de existenţa în
antecedentele acestuia a altor sancţiuni disciplinare care nu au fost radiate.
Sancţiunile disciplinare pentru înalţii funcţionari publici se aplică prin decizie a primului-
ministru, prin ordin al ministrului ori, după caz, al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice
centrale, pentru director general din cadrul ministerelor şi al celorlalte organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale, la propunerea comisiei de disciplină16.
Sancţiunile se aplică în termen de cel mult 6 luni de la data săvârşirii abaterilor şi nu pot fi
dispuse decât după cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi după audierea funcţionarului public,
audiere care se consemnează în scris, sub sancţiunea nulităţii. Refuzul funcţionarului public de a se
prezenta la audieri sau de a semna o declaraţie privitoare la abaterile disciplinare care i se impută se
consemnează intr-un proces-verbal.
Funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios
administrativ, solicitând anularea sau modificarea, după caz, a ordinului sau dispoziţiei de
sancţionare17.

1.4.1. Răspunderea contravenţională este o formă specifică dreptului administrativ şi

intervine în momentul în care se nesocotesc dispoziţii de drept administrativ, în raporturile dintre
autorităţile administrative precum şi dintre aceştia şi particulari.
Sancţiunile aplicabile în cazul răspunderii contravenţionale sunt avertismentul, amenda
contravenţională, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

16
Idem, pg. 334.
17
I. Alexandru şi colab., op. cit., pg.. 334.

13
 Funcţionarul public poate ataca procesul-verbal de constatare a contravenţiei, adresându-se
cu o plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în
care este numit funcţionarul public sancţionat18.
În cazul în care fapta săvârşită de funcţionarul public are un grad de pericol social ridicat, se
angajează răspunderea penală a acestuia.
Dacă se pune în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii,
contra statului sau contra autorităţii , de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică
înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie,
conducătorul autorităţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din
funcţia publică pe care o deţine.
În situaţia în care se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale ,
precum şi în cazul în care instanţa judecătoreasca dispune achitarea sau încetarea procesului penal ,
suspendarea din funcţia publică încetează, iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia
publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Dacă nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale, iar fapta funcţionarului
public poate fi considerată abatere disciplinară, va fi sesizată comisia de disciplină competentă19.
Conform Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, răspunderea civilă a
funcţionarului public se angajează pentru:
 pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care
funcţionează;
 nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;
 daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Recuperarea se
face printr-o acţiune în regres.
Primele două forme se dispun de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice prin
emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea
pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare, funcţionarul public în cauză se poate adresa
instanţei de contencios administrativ20.

18
Legea nr. 188 din 8.12.1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicat în M.O., Partea I nr. 365, din
29.05.2007.
19
I. Alexandru şi colab., op. cit., pg. 338.
20
I. Alexandru şi colab., op. cit., pg. 338-339.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru, M. Cărăuşan, S. Bucur - Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2005.
2. G. Antoniu - Reflecţii asupra conceptului de infracţiune, în S.C.J. nr. 2/1980.
3. M. C. Ardelean - Elemente distinctive între unele contravenţii privind regulile de convieţuire
socială, ordinea şi liniştea publică şi infracţiunea cu care se aseamănă, în “Revista română de
drept", nr.8/ 1970.
4. M. Basarab - Drept penal, Partea generală, vol. I, ediţia a II-a, Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi,
1995.

15
5. C. Bulai - Manual de drept penal, Partea generală, Ed. All, Bucureşti, 1997.
6. V. Dabu - Răspunderea juridică a funcţionarului public, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2000.
7. Dincu - Drept penal, Partea generală; Universitatea din Bucureşti, Facultatea de drept, 1975.
8. M. Djuvara - Teoria generală a dreptului, vol. III, Editura Librăriei Socec & Co, Bucureşti,
1930.
9. V. Dobrinoiu, W. Brânză - Drept penal, Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
10. V. Dongoroz - S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, Explicaţii
teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969.
11. V. Dongoroz - Principalele transformări ale dreptului penal român, în Studii şi cercetări
juridice.
12. C-tin. Drăghici, C-tin. V. Drăghici, A. Iacob, R. Corcheş - Drept contravenţional, Ed. Triton,
Bucureşti, 2002.
13. N. Giurgiu - Legea penală şi infracţiunea, Ed. Gama.
14. N. Giurgiu - Răspunderea şi sancţiunile de drept penal, Ed. Neuron, Focşani, 1995.
15. M. A. Hotca - Drept contravenţional; partea generală, Editura Editas, Bucureşti, 2003.
16. D. Ioan, D. Ilica - Drept penal şi procedură penală, Suport de curs, S.N.S.P.A, Bucureşti, 2003.
17. V. Mirişan - Drept penal, Partea generală, Ed Lumina Lex, Bucureşti, 2004.
18. Niculeanu - Curs de drept penal, Partea generală, Ed. Sitech, Craiova, 2003.
19. Gh. Nistoreanu, Al. Boroi - Drept penal, Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.
20. Păltânea şi C. Apetrei - Deontologia funcţionarului public, Editura Universităţii Ploieşti, Ploieşti,
2004.

16